EXPERIMENTUL FRANCK-HERTZ CU TUB DE MERCUR

I. Scopul lucrării:
Experimentul Franck-Hertz reprezintă cea mai potrivită demonstraţie practică a existenţei în atom a
strărilor discrete de energie aşa cum au fost ele postulate de modelul lui Bohr. În plus permite
măsurarea directă a energiei absorbite de atomul de neon pentru a efectua o tranziţie de pe nivelul
fundamental pe o stare excitată.
Prin această lucrare ne propunem:
 să înregistrăm o curbă de tip Franck-Hertz pentru mercur;
 să măsurăm cantitatea de energie absorbită de atomi în urma ciocnirilor inelastice cu
electronii;
 să interpretăm rezultatele obţinute în termeni de energie absorbită de atomii de mercur la
tranziţia de pe nivelul fundamental pe un nivel de energie excitat;

II. Teoria lucrării:

Experimentul Franck-Hertz este considerat a fi unul dintre cele mai importante experimente clasice
ce confirmă teoria cuantică. Prin acest experiment, James Franck şi Gustav Hertz au arătat că
electronii într-un atom pot fi excitaţi de pe un nivel de energie joasă pe un nivel de energie superioară
dându-le exact atâta energie câtă ar emite la tranziţia lor de pe nivelul superior pe cel inferior
corespunzător, confirmând astfel modelul lui Bohr. Ei au folosit
un fascicul de electroni acceleraţi pentru a măsura energia
necesară tranziţiei electronilor de pe nivelul fundamental al
atomilor de mercur pe primul nivel excitat al acestora. Ideea
acestor experienţe este următoarea: atomii sau moleculele unui
gaz mai mult sau mai puţin rarefiat sunt bombardaţi cu electroni
lenţi. Se studiază distribuţia vitezelor electronilor înainte şi după
ciocnire. Dacă ciocnirile sunt elastice, distribuţia vitezelor nu se
schimbă în urma cionirilor; dimpotrivă, în cazul ciocnirilor
neelastice, o parte din electroni îşi pierd energia, cedând-o
atomilor cu care s-au ciocnit şi distribuţia vitezelor se modifică.
Schema de principiu a experimentului Franck-Hertz cu mercur
este prezentată în figura 1. tubul conţine un sistem cu simetrie
cilindrică format din 4 electrozi. Catodul, K, este înconjurat de un
electrod de tip grilă de control, G1, la o distanţa de câteva zecimi
de milimetru. In exteriorul acesteia se află grila de accelerare, G2,
Figura 1: Schema de principiu a
situată la o distanţă ceva mai mare de catod. Electrodul exterior tubului de măsură
este reprezentat de anodul, A.
Catodul K este cu încălzire indirectă pentru a evita astfel
apariţia unei distribuţii neuniforme a electronilor emişi.
Electronii sunt emişi de catodul K şi puşi în mişcare prin
potenţialul pozitiv U1 al grilei G1 aflată în imediata vecinătate
a catodului. (vezi figura 1). Astfel, curentul emis este practic
independent de tensiunea de accelerare U2 dintre grilele G1 şi
G2. Între grila G2 şi anodul A se aplică o tensiune inversă U 3.
numai electronii cu o energie cinetică mai are decât această
energie de fr6nare vor putea atinge anodul şi forma curentul
anodic. În acest experiment, tensiunea de accelerare, U2, creşte Figura 2: Exemplu de curbă curent-
de la 0 la 30V, în timp ce tensiunile U 1 şi U3 sunt menţinute tensiune măsurată în experimentul de tip
constante şi influenţează valorile curentului anodic măsurat. Franck-Hertz

1
 Cu creşterea tensiunii de accelerare, U2, curentul anodic creşte până când energia cinetică a
electronilor devine suficientă pentru ca, în urma unei ciocniri inelastice cu atomul de mercur, să
determine excitarea acestuia prin trecerea unui electron de valenţă pe un nivel excitat. Procesul este
însoţit de o pierdere de energie pentru electron, care astfel nu mai are suficientă energie pentru a
învinge câmpul de frânare aplicat între anodul A şi grila G 2. În aceste condiţii, curentul măsurat
înregistrează un minim. Dacă creştem în continuare tensiunea de accelerare, energia cinetică a
electronului după ciocnire creşte permiţându-i acestuia să învingă din nou potenţialul de frânare, U 3, şi
astfel, să determine din nou o creştere a curentului măsurat. În acest caz, energia cinetică a
electronului obţinută de la tensiunea de accelerare este suficient de mare astfel încât acesta să realizeze
2 ciocniri elastice cu atomii de mercur pe spaţiul dintre anod şi catod. Astfel, se obţine un nou minim
de curent.
Experimental se observă că graficul IA(U2) prezintă
maxime şi minime echidistante ca cele din figura 2. Aceste
minime nu sunt totuşi foarte bine definite datorită distribuţiei
termice iniţiale după viteze. Energia de excitare a atomilor de
mercur se determină din diferenţa de potenţial dintre două
minime succesive. Conform teoriei cuantice, atomii de mercur
pot fi excitaţi pe un anumit nivel. Primul minim corespunde
acelor electroni care pe distanţa catod-grilă suferă o singură
ciocnire inelastică. Cel de-al doilea minim corespunde acelor
electroni care suferă, pe aceeaşi distanţă, două ciocniri
inelastice succesive cu atomii de mercur excitându-i şi aşa mai
departe. Atomii excitaţi de mercur revin în starea
fundamentală prin emisia unui foton conform ecuaţiei:
Hg*Hg+h în care h=E2-E1, E2, E1 reprezentând energiile
stărilor excitată şi respectiv fundamentală a atomilor de
mercur.
Figura 3: Diagrama simplificată a
tranziţiilor posibile pentru mercur în
În lucrare se măsoară intensitatea curentului anodic urma ciocnirilor inelastice cu electronii
pentru tubul cu mercur funcţie de tensiunea aplicată. Se
determină energia de excitare a atomilor de mercur din poziţiile maximelor de curent pe curba I(U 2).
Se determină lungimea de undă a radiaţiei emise la dezexcitatea atomilor de mercur.

Modul de lucru

Se deschide aplicatia https://www.vascak.cz/data/android/physicsatschool/template.php?

s=atom_franckhertz&l=ro
Se noteaza valorile tensiunilor corespunzatoare maximului intensitatii curentului de electroni prin
circuit urmarind pozitia punctului de referinta pe curba din coltul din stanga, sus al imaginii

2
1. Reprezentaţi grafic tensiunile de accelerare U2 corespunzătoare fiecărui maxim de curent
funcţie de numărul maximului. Graficul reprezintă o dreaptă din panta căreia se determină
potenţialul primei stări excitate a atomului de neon. Determinaţi energia de excitare pentru
mercur în Joule şi eV.

2. Determinaţi lungimea de undă a fotonilor emişi de atomii de mercur la tranziţia de pe prima

stare excitată pe starea fundamentală cu relaţia:
hc

E Hg
unde h este constanta Planck, iar c viteza luminii în vid. Ce culoare are radiaţia emisă?
3. Diferenţa dintre tensiunea de accelerare măsurată pentru primul minim de curent şi potenţialul
de excitare reprezintă lucrul mecanic de extracţie pentru catod şi grile. Determinaţi lucrul
mecanic de extracţie în cazul tubului cu mercur.