Sunteți pe pagina 1din 50

INTERVALUL 65

Intervalul Dintre Cele


¦apte Epoci Ale Bisericii
¦i Cele ¦apte Pece¾i
` Bun° seara, prieteni. Acesta este un_un mare privilegiu s°
fiu înapoi aici în casa Domnului, în seara aceasta, în
slujb°, ²i înc° s° tr°im cu_mana de azi diminea¸°, în care
sufletele noastre au fost în a²a mare m°sur° binecuvîntate de
marea Lui Prezen¸°. ³i acum, în seara aceasta, noi avem un^
începem asupra subiectului despre: Intervalul Dintre Cele
³apte Epoci Ale Bisericii ³i Cele ³apte Pece¸i.
„ ³i eu doar am vorbit, în aceast° dup°-amiaz°, cu un
prieten. ³i poate, cu voia Domnului, cîndva în vara aceasta,
dac° El nu m° ia Acas°, sau_sau, eu ajung s° vin înapoi, nu
m° duc în str°in°tate sau ceva, mi-ar place s° ating din nou la
ultimele ²apte Trîmbi¸e, vede¸i. ³i toate astea se leag°
împreun°. ³i_²i atunci acolo sînt cele ²apte ultime Pl°gi în
aceasta. ³i aceasta toat° se îmbin° drept împreun°, dup° cum
noi vom vedea a²a cum mergem înainte.
… Astfel, în seara aceasta, în timp ce noi ne lini²tim
cumva^Eu a² putea s° fiu doar pu¸in mai îndelungat în seara
aceasta. Chiar cu^Îndat° ce eu ajung înapoi aici,
acum^Toat° predicarea pe care am f°cut-o în Phoenix, eu
nici m°car odat° nu am r°gu²it, vede¸i. Asta-i adev°rat. ³i, oh,
Doamne, cît de tare am predicat! ³i pentru c°, eu cred, erau
dou°zeci ²i ²apte de servicii, f°r° s° devin r°gu²it. Dar aceasta
este clima aici, voi vede¸i. Doar simplu, ea este doar rea aici,
doar o vale. Aceasta este doar o condi¸ie rea înapoi aici, ²i, de
s°n°tate, voi ²ti¸i, ce vreau s° spun, aceasta este_aceasta
este_aceasta este rea. ³i orice predicator are un^care
vorbe²te, are un gît r°u, de la început.
† Un_un doctor prieten de-al meu s-a uitat în gîtul meu,
odat°, s° vad° ce era r°u. A zis, “Nimic.” A zis, “Tu ai doar
b°t°turi pe corzile tale vocale acolo.” A zis, “Aceea este de la
predicare.” P°i, mie_mie_mie cumva îmi place asta, voi ²ti¸i.
Asta m-a f°cut s° m° simt mai bine, atît timp cît aceasta poate
s° fie aplicat la predicare, voi vede¸i. Aceasta ar fi în regul°,
pentru Împ°r°¸ia lui Dumnezeu.
‡ Acum, noi am putea s° nu fim în stare s° purt°m în trupul
nostru semnul lui Is-^a lui Isus Cristos, cum a f°cut Pavel, c°
a fost b°tut. Dar noi am putea purta semnul nostru de la
predicare ²i de la a da glasul nostru împotriva lucrurilor care
66 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

sînt gre²ite. Astfel, noi sîntem recunosc°tori c° noi nu mai


trebuie s° fim b°tu¸i, mai ales pîn° la acest timp. Astfel
noi_noi sîntem^
ˆ Cî¸i de aici au citit Cît Este Ceasul, Domnilor? Sau, l-au
auzit, voi ²ti¸i, Cît Este Ceasul, Domnilor? Aceea m-a cam
deranjat pu¸in. Dac° voi nu a¸i auzit, eu doresc, într-un fel,
dac° a¸i putea ajunge s° o auzi¸i, sau în vreun fel. Cumva m-a
deranjat. Eu doar am vrut s° scap aceasta înainte s° începem
serviciul. Cam_cam cu o s°pt°mîn° sau zece zile în urm°, eu
am fost a²a de tulburat. Eu doar^eu_eu_eu doar nu am, eu
nu luam servicii sau ceva, deoarece eu_eu nu ²tiam aceasta.
Aceasta p°rea de parc° aceasta putea fi ceva care era r°u, ²i eu
nu ²tiam doar ce era aceasta. Astfel eu^
‰ Într-o diminea¸° devreme, m-am sculat, s° merg sus în
Sabino Canyon. Care, de acas°, este doar cam treizeci de minute
de condus la^ sau patruzeci, pîn° la capul din Sabino Canyon,
apoi acolo este un drum care duce treizeci de mile sus în mun¸i.
Š ¹inut ciudat, sus acolo. Eu pot s° fiu aici în de²ert,
unde sînt optzeci ²i nou°zeci, [de grade c°ldur° în
Fahrenheit_Trans.] chiar acum, iar în treizeci de minute s° fiu
în opt picioare de z°pad°, vede¸i, pe vîrful muntelui. Noi eram
la Phoenix, doar recent, unde erau dou°zeci ²i ceva, dou°zeci ²i
opt de grade. Ei aveau bazinul de înot înc°lzit, ²i oamenii
înotau. ³i cam la patruzeci ²i cinci de minute de condus de
acolo, aceasta era de patruzeci sub zero, la Flagstaff. Vede¸i?
Aceea este diferen¸a dintre curen¸ii de sus ²i de²ert. ³i foarte
s°n°tos pentru asmatici, ²i a²a mai departe.
‹ Dar, acum, eu am mers sus în canyon, [defileu_Trans.] ²i
m-am urcat cît de sus am putut s° merg. ³i eu_eu_eu am
întrebat pe Domnul, în timp ce ²edeam sus acolo, ce însemnau
toate acestea, ²i a²a mai departe. Eu eram cumva nelini²tit, ²i
nu ²tiam doar ce s° fac.
ƒ‚ ³i astfel în timp ce m° rugam; lucru ciudat s-a întîmplat.
Eu_eu_eu vreau s° fiu cinstit. Acum, eu puteam s° fiu
adormit. Aceasta ar fi putut s° fie ca o trans°, sau aceasta ar fi
putut s° fie o_o_o vedenie. Eu sînt mai mult sau mai pu¸in
înclinat s° cred c° aceasta era o vedenie. C°, eu îmi aveam
mîinile întinse, zicînd, “Doamne, ce înseamn° explozia
aceasta? ³i ce înseamn° ace²ti ²apte Îngeri într-o constela¸ie
de_de piramid°, ridicîndu-m° sus de pe p°mînt ²i întorcîndu-
se spre est, ce înseamn° aceasta?”
ƒƒ Eu st°team acolo, în rug°ciune, ²i ceva s-a întîmplat. ³i,
acum, ceva a c°zut în mîna mea. ³i eu ²tiu, dac° voi nu
în¸elege¸i lucruri spirituale, aceasta ar putea s° par° foarte
ciudat. Dar ceva a lovit în mîna mea. ³i, cînd m-am uitat,
aceasta era o sabie. ³i mînerul era f°cut din perl°, cea mai
frumoas° perl° pe care am v°zut-o vreodat°. ³i garda, voi ²ti¸i,
INTERVALUL 67

unde^Eu presupun c° aceasta este s°-¸i ¸in° mîinile de a nu


fi t°iate, voi ²ti¸i, în timp ce voi^în timp ce oamenii duelau;
era din aur. Iar lama sabiei nu era prea lung°, îns° ea era doar
ascu¸it° ca briciul; ²i ea era din argint str°lucitor. ³i ea era cel
mai frumos lucru pe care l-am v°zut vreodat°. Aceasta s-a
potrivit în mîna mea doar exact. Iar eu o ¸ineam. Am zis, “Nu
este asta frumoas°!” M-am uitat la ea. ³i m° gîndeam, “Dar, tu
²tii, întotdeauna îmi era team° de sabie.” Eu eram cumva
bucuros c° eu am tr°it în afara acelor zile în care ei le-au
folosit, deoarece eu_eu m° tem de cu¸it. ³i astfel m°_m°
gîndeam, “Ce a² face eu cu aceea?”
ƒ„ ³i în timp ce o ¸ineam, în mîna mea, un Glas de pe undeva a
zis, “Aceea este sabia Împ°ratului.” ³i apoi aceasta m-a p°r°sit.
ƒ… P°i, eu_eu m° întrebam ce însemna asta, “ ‘Aceea este
sabia Împ°ratului.’” ³i m° gîndeam, “Dac° El ar fi spus, ‘sabia
unui împ°rat,’ aceasta ar fi putut s° fie c° eu a² fi în¸eles
aceasta. Dar El a zis, ‘sabia Împ°ratului.’” Astfel eu poate s°
nu am aceasta corect, dar m° gîndeam, “Exist° numai Unul,
Împ°ratul, care este Dumnezeu. Iar sabia Lui este Acesta, ‘Mai
ascu¸it decît o sabie cu dou° t°i²uri,’ vede¸i. ‘³i voi r°mîne¸i în
Mine, ²i Cuvintele Mele^’” În¸elege¸i? ³i m°_m° gîndeam^
ƒ† În duel, voi vede¸i, ²i dup° cum eu în¸e-^eu nu în¸eleg
nici un cuvînt din acesta, dar, sau un principiu al duelului.
Dar, cît de bine pricep eu, cu¸itul love²te peste. ³i atunci, în
final, s°biile, dac° ele se încle²teaz°, tu ²i du²manul încle²ta¸i
s°biile, în felul acesta, atunci este nevoie de t°ria omului care
dueleaz°. Deoarece, vede¸i, sabia lui ar fi îndreptat° c°tre
inima mea, ²i a mea c°tre a lui, dar ele sînt încle²tate, a²a cum
cu¸itele noastre se lovesc unul pe altul. ³i atunci ei lovesc, ²i
atunci s°biile vin împreun°. ³i acela care poate împinge pe
cel°lalt jos, sabia este drept la inim°. A²a c° aceasta ia^
ƒ‡ Chiar dac° sabia ar fi Cuvîntul, este nevoie de mîna cu
credin¸° puternic° s°-L ¸in° acolo, s°-L aduc° la inima
du²manului. Acum, ne²tiind aceste lucruri, ci doar^Tot ce eu
am primit de la El, ceea ce eu pot s° spun, eu v-am spus. Astfel,
c°, voi ²ti¸i, eu cred c° aceasta era^Nu era Domnul nostru
care a zis, c° tot ce a primit El de la Tat°l, aceea El a spus, ²i
nu a re¸inut nimic? ³i_²i a²a c° noi vrem s° facem acele lucruri
întocmai a²a cum vin ele. Acum, dac° voi ve¸i fi cu adev°rat
în¸elep¸i, ²i v° ruga¸i, eu sînt sigur c° voi ve¸i în¸elege ceva
destul de curînd, acum, ceva ceea ce eu sper c° este descoperit.
ƒˆ Acum, în aceast° Carte, s° întoarcem cu to¸ii acum
la_capitolul 5 din Cartea care este numit° Apocalipsa lui Isus
Cristos. [Descoperirea lui Isus Cristos_Trans.]
ƒ‰ Acum, mîine sear° este Prima Pecete. Care, primele patru
Pece¸i sînt deschise, de patru c°l°re¸i pe cai, unul la fiecare
Pecete care lovesc p°mîntul. ³i atunci, probabil, ele nu vor dura
68 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

mult, pîn° dup° ce noi trecem pe cam^Luni, Mar¸i, Miercuri,


cam Joi. ³i atunci, eu presupun, la a ³asea^²i a Cincea, a
³asea, ²i a ³aptea Pecete, vor fi probabil foarte lungi. Astfel,
poate aceasta v° va da pu¸in timp s° recupera¸i pu¸in° odihn°.
ƒŠ Noi tindem s° începem serviciile aici, eu cred, la ²apte, în
serile din s°pt°mîn°. ³i eu urmeaz° s° fiu pe platform° la
²apte treizeci, exact. ³i atunci aceea ar putea s° ne lase afar°
pe la miezul nop¸ii. Astfel_astfel, eu_eu am dep°²it cu o or°,
azi diminea¸°. Eu nu am vrut asta, eu doar^ eu nu ²tiu cînd.
ƒ‹ Deoarece, eu nu ²tiu ce este primul c°l°re¸. Eu nu ²tiu a
Doua, a Treia, a Patra, a Cincea, a ³asea, sau a ³aptea Pecete.
Eu, pîn° în acest moment, eu nu ²tiu. În¸elege¸i? Eu doar
depind de El. A²a c° asta este de ce, am încercat în aceast°
s°pt°mîn°, prin harul lui Dumnezeu s° ajut, crezînd c°, dac°
voi în¸elege¸i adînc^
„‚ Voi ²ti¸i, în vedenii, tu nu po¸i descoperi lucruri pîn° cînd
nu-¸i este îng°duit s° descoperi. De cîte ori m-a¸i auzit voi
spunînd, “Merg într-o cas°, ²i probabil c° o p°l°rie va fi
a²ezat° aici. ³i acest copil anume, sau a²a mai departe, nu va fi
vindecat pîn° cînd aceea este a²ezat° aici.” Eu nu le pot spune
lor, ²i nici nu o pot eu muta acolo. Ea trebuie s° fie, mutat°, în
vreun alt fel. Altcineva trebuie s° o ia ²i s° o mute. ³i, fiecare
lucru în ordine, atunci aceasta poate fi descoperit.
„ƒ A²a c° acum fi¸i în rug°ciune. Acum, doar înainte ca noi s°
ne apropiem de Carte, s° vorbim cu El, cu capetele noastre
aplecate.
„„ Doamne Isuse, noi sîntem întru totul insuficien¸i. Noi nu
vom încerca, sub nici o form°, s° ne apropiem de aceast° Carte
sacr°, în aceast° or° foarte sfînt° în care sufletele atîrn° în
destina¸ia timpului, f°r° s° cerem, Doamne, ca, numai Acela
care poate descoperi aceast° Carte, ca El s° vin° înainte acum,
s° binecuvinteze eforturile slabe ale slujitorului T°u.
Binecuvinteaz° Cuvîntul a²a cum El merge înainte. Fie ca El s°
mearg° în puterea Duhului. ³i fie ca p°mîntul spiritual al^
acelor care fl°mînzesc ²i înseteaz° s° cunoasc° neprih°nirea ²i
s° cunoasc° voia lui Dumnezeu, fie ca Acesta s° cad° acolo ²i
s° produc° dup° soiul Lui. Admite aceasta, Doamne. Toat°
lauda s° fie a Ta. Fie ca cei fl°mînzi ²i înseta¸i s° g°seasc°
hran° ²i b°utur°, în seara aceasta, din Cuvînt. Noi o cerem în
Numele lui Isus, despre Care este descoperirea. Amin.
„… Acum, acum noi o s° întoarcem la capitolul 5. Acum, acesta
nu este cele ³apte Pece¸i. Acesta este intervalul între epocile
bisericii ²i cele ³apte Pece¸i. Acum, exist° deasemeni un
capitol al 6-lea despre^
„† ³i acolo era un capitol al 4-lea, adic°, din Apocalipsa, [în
Biblia Englez° este Revela¸ia_Trans.] ²i, în acela, acesta
cumva a descoperit ceva care va avea loc dup° ce Biserica se
INTERVALUL 69

duce sus. C°, Biserica se duce sus în capitolul al 3-lea din


Apocalipsa, ²i nu se întoarce pîn° la capitolul al 19-lea din
Apocalipsa. În¸elege¸i? De aceea, Biserica scap° de Necaz. Eu
²tiu c° aceea este contrar cu_cu aproape fiecare înv°¸°tor cu
care am vorbit vreodat°. Dar eu_eu_eu nu vreau s° fiu
dezagreabil. Eu_eu vreau s° fiu fratele vostru, dar eu_eu
trebuie s° înv°¸ întocmai cum eu pot s° v°d Aceasta. Dac° eu
nu o fac, eu nu pot s° pun Aceasta împreun°, voi vede¸i. ³i
acum, dac° Ea merge sus înainte de Necaz sau dup° Necaz, eu
vreau s° merg sus cu Ea. Acela este lucrul principal.
„‡ Astfel, acele lucruri noi_noi doar le presupunem, deoarece,
f°r° educa¸ie, eu le tipizez. Eu m° uit ²i v°d ce este, sau a fost
în Vechiul Testament, care este un model sau o umbr° a
Noului, atunci eu am ceva idee ce este Noul. În¸elege¸i? Cum
dac°^Noe a mers în corabie înainte ca s° se a²eze necazul,
un model; dar chiar înainte ca Noe, vede¸i, s° mearg° în
corabie, Enoh a mers sus, vede¸i, înainte s° se întîmple ceva.
Iar Lot a fost chemat afar° din Sodoma înainte ca un pic din
necaz s° se a²eze, de nimicire; dar Abraham era, tot timpul,
afar° din aceasta. Vede¸i, modele.
„ˆ Dar acum noi vom citi 1-ul verset. Eu voi citi primele dou°
sau trei versete din Acesta.
³i am v°zut în mîna dreapt° a aceluia care ²edea pe
un tron o carte scris° pe din°untru ²i pe partea din
spate, pecetluit° cu ²apte pece¸i.
³i am v°zut un înger puternic proclamînd cu un glas
tare, Cine este vrednic s° deschid° cartea, ²i s° dezlege
pece¸ile de acolo?
³i nimeni în cer, nici pe p°mînt, nici sub_nici sub
p°mînt, nu era în stare s° deschid° cartea, nici s° se
uite asupra Ei. (Ce Carte!)
³i am plîns mult, deoarece nimeni nu a fost g°sit
vrednic s° deschid° ²i s° citeasc° cartea, nici s° se uite
la ea.
„‰ Acum, voi vorbi¸i despre nevrednicie? “Nici m°car vrednic
s° se uite la Ea; nimeni, niciunde.”
Iar unul dintre b°trîni a spus c°tre mine, Nu plînge:
iat°, Leul din semin¸ia lui Iuda, R°d°cina lui David, a
izbutit s° deschid° cartea, ²i s° dezlege cele ²apte
pece¸i de acolo.
³i am privit, ²i, iat°, c° în mijlocul tronului ²i a celor
patru f°pturi,^în mijlocul b°trînilor, st°tea un Miel
a²a cum a fost junghiat, avînd ²apte coarne ²i ²apte
ochi, care sînt cele ²apte Duhuri ale lui Dumnezeu
trimise înainte pe tot p°mîntul.
70 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

³i el a venit ²i a luat cartea din mîna dreapt° a


aceluia care ²edea pe tron.
„Š Noi ne vom opri acolo pentru cîteva momente, de la citirea
din Apocalipsa 5, în jos pîn° la includerea versetului al 7-lea.
„‹ Aceast° Carte cu ³apte Pece¸i este descoperit° la timpul
celor ³apte Tunete din Apocalipsa 10, acum, dac° voi
însemna¸i aceasta jos. S° întoarcem la Apocalipsa 10, doar un
moment, astfel ca voi s° ob¸ine¸i o în¸elegere înainte ca noi s°
intr°m în aceasta. Acum, aceasta este la timpul sfîr²itului.
Pentru c°, asculta¸i:
^Eu am v°zut un alt înger puternic coborînd din
cer, îmbr°cat cu un nor: ²i un curcubeu^pe capul
lui,^
…‚ Dac° voi observa¸i, acela este Cristos, vede¸i. Pentru c°, El,
în Vechiul Testament, era numit Îngerul Leg°mîntului. Iar El
vine direct la Iudei acum, deoarece Biserica este sfîr²it°.
Vede¸i? În regul°.
^iar fa¸a lui^de parc° era soarele, ²i picioarele
lui ca stîlpi de foc:
…ƒ V° aminti¸i Îngerul acela în Apocalipsa 1? Acela²i lucru.
Înger este un “mesager.” Iar El este Mesagerul la Israel.
În¸elege¸i? Biserica a fost r°pit°, vede¸i, acum, sau este gata s°
fie r°pit°. El vine dup° Biserica Lui. Acum privi¸i.
³i el avea în mîna lui o c°rticic° deschis°:^
…„ Acum, aici, Aceasta era închis° aici ²i pecetluit°; ²i aici Ea
este deschis°. Ea era deschis°. De la timpul acela de pecetluire,
în care vom intra în seara aceasta, acum Cartea este deschis°.
“O C°rticic° în mîna Lui, în a Lui^Aceasta era deschis°. Oh,
cum soarele, ca stîlpii^” A²tepta¸i doar un minut. L°sa¸i-m°
s° încep aici ²i s° citesc.
Iar el avea în mîna lui o c°rticic° deschis°: ²i el ²i-a
pus piciorul drept pe mare, ²i piciorul lui stîng pe
p°mînt,
³i el a strigat cu glas tare, ca un leu cînd
r°cne²te:^
…… Noi ²tim c° El este Leul din semin¸ia lui Iuda. Dincoace
aici El este Mielul; dar aici El este Leul. Vede¸i?
^²i cînd el a strigat, ²apte tunete au emis glasurile
lor.
…† Acum, Ioan a fost îns°rcinat s° scrie ce a v°zut el, astfel
apostolul, ²i profet, ²i-a luat pana s° scrie Aceasta.
³i cînd cele ²apte tunete au emis glasurile lor, eu
eram gata s° scriu: ²i am auzit un glas din cer spunînd
c°tre mine, Pecetluie²te acele lucruri pe care le-au
emis cele ²apte tunete, ²i nu le scrie.
INTERVALUL 71

…‡ Acum, aceea este ceea ce noi nu ²tim. Aceea înc° este s° fie
descoperit. Aceasta nu este în Sfînta Scriptur°, ce spun acele
Tunete.
Iar îngerul pe care eu l-am v°zut stînd pe mare ²i pe
p°mînt ²i a ridicat mîinile sus spre cer, (acum
asculta¸i)
³i a jurat pe acela care tr°ie²te în vecii vecilor, care
a creat cerurile, ²i lucrurile care sînt în ele, ²i
p°mîntul, ²i lucrurile^care sînt acolo, ²i^ acolo nu
va mai fi timp:
…ˆ Privi¸i! Aici este un verset la care eu vreau s° ajung.
Dar în zilele glasului îngerului al ²aptelea, cînd el va
începe s° sune, taina lui Dumnezeu se va sfîr²i, dup°
cum el a declarat slujitorilor s°i profe¸ii.
…‰ Acum, vede¸i, taina din aceast° Carte cu ³apte Pece¸i va fi
descoperit° la sunetul Mesajului îngerului bisericii a ²aptea.
În¸elege¸i? “Îngerul al ²aptelea începe s° sune,” ²i acolo sînt
Mesajele scrise acolo afar°, iar noi avem Aceasta în form° de
band° ²i carte. Acum, “La începutul sun°rii Mesajului, taina
lui Dumnezeu va fi sfîr²it°, vede¸i, la timpul acela.” Acum noi
vom observa. Cartea, despre taina lui Dumnezeu, nu este
descoperit° pîn° cînd se sun° Mesajul îngerului al ²aptelea.
…Š Acum, aceste puncte vor fi importante în Pece¸i, eu sînt
sigur, pentru c° Aceasta trebuie, fiecare buc°¸ic°, s° se lege
împreun°.
…‹ Acum, Aceasta este scris° tainic, deoarece nimeni, nici
unde, nu cunoa²te Aceasta. Dumnezeu singur, Isus Cristos,
vede¸i. Acum, dar este^Aceasta este o Carte, o Carte
misterioas°. Aceasta este Cartea R°scump°r°rii. Noi vom
ajunge în aceea, dup° pu¸in° vreme. ³i acum noi ²tim c°
aceast° Carte a R°scump°r°rii nu va fi în¸eleas° cu des°vîr²ire;
Aceasta a fost scormonit°, de-a lungul a ²ase epoci a bisericii.
Dar la sfîr²it, cînd îngerul al ²aptelea începe s° sune taina lui,
el încheie toate capetele dezlegate pe care ace²ti oameni le-au
sondat. Iar tainele vin jos de la Dumnezeu, ca Cuvîntul lui
Dumnezeu, ²i descoper° întreaga revela¸ie a lui Dumnezeu,
atunci Dumnezeirea ²i toate celelalte sînt stabilite. Toate
tainele, s°mîn¸a ²arpelui, ²i cîte altele, sînt s° fie descoperite.
†‚ Acum, voi vede¸i, eu doar nu inventez asta. Aceea este
ce^Aceasta este A³A VORBE³TE DOMNUL. Eu v° voi citi
Aceasta din Carte, “Sunetul Mesajului îngerului al ²aptelea,
taina lui Dumnezeu se va sfîr²i, care a fost declarat de c°tre
sfin¸ii Lui profe¸i,” aceia sînt profe¸ii care au scris Cuvîntul.
La sunetul, celei de a ²aptea epoci a bisericii, ultima epoc° a
bisericii, toate capetele dezlegate, care prin toate aceste epoci
ale bisericii au fost sondate, vor fi încheiate împreun°.
72 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

†ƒ ³i cînd Pece¸ile sînt rupte, ²i taina este descoperit°, Îngerul


vine jos, Mesagerul, Cristos, punînd piciorul Lui pe p°mînt ²i
pe mare, cu un curcubeu deasupra capului Lui. Acum, ¸ine¸i
minte, c° acest înger al ²aptelea este pe p°mînt la timpul
acestei Veniri.
†„ Întocmai cum lui Ioan i s-a dat mesajul lui, în acela²i timp
în care Mesia a venit în acele zile. Ioan ²tia c° el Îl va vedea,
deoarece el urma s°-L prezinte.
†… ³i noi ne d°m seama c°, în Scripturi, acolo în Maleahi 4,
acolo trebuie s° fie unul ca Ioan, un_un Ilie la care s° poat° s°
vin° Cuvîntul lui Dumnezeu. ³i el trebuie s° descopere, prin
Duhul Sfînt, toate tainele lui Dumnezeu, ²i s° restaureze
Credin¸a copiilor înapoi la credin¸a p°rin¸ilor apostolici, s°
restaureze înapoi toate tainele care au fost scormonite, prin
ace²ti ani denomina¸ionali. Acum, aceea este ce spune
Cuvîntul. Eu sînt doar r°spunz°tor pentru ceea ce spune El.
În¸elege¸i? Acesta este, Acesta este scris, este corect. Asta este
ceea ce este Acesta.
†† Acum, noi vedem c° aceast° Carte cu ³apte Pece¸i, acum,
este taina r°scump°r°rii. Ea este o Carte a R°scump°r°rii, de
la Dumnezeu.
†‡ Acum, toate tainele, la acest timp, vor fi sfîr²ite la sunetul
acestui mesager. Acum, aici este îngerul pe p°mînt; ²i “un alt”
Înger, Mesager puternic, a venit jos. Vede¸i, acest înger era un
înger p°mîntesc, mesager; dar aici coboar° Unul din Cer, un
leg°mînt de curcubeu, vede¸i, numai Cristos putea fi acesta.
†ˆ Întocmai exact cum era în Apocalipsa, capitolul 1, “Stînd
în mijlocul celor ³apte Sfe²nice de Aur, cu un curcubeu, care
ar°ta ca piatra de iaspir ²i sardiu.”
†‰ ³i aici El se întoarce înapoi, în capitolul al 10-lea, dup°
timpul venirii c° toate tainele trebuie s° fie sfîr²ite iar Pece¸ile
trebuie s° fie rupte, ²i s° proclame c°, “Nu mai este timp.” ³i
El a zis, “Cînd îngerul al ²aptelea a început s° sune, atunci
taina va fi sfîr²it°, ²i timpul ca Îngerul s° apar°.” Noi sîntem
aproape, pe undeva. Corect. Acum observa¸i.
†Š Cele ³apte Pece¸i de¸in taina din Carte. Pîn° cînd noi
putem vedea ce au sigilat în°untru acele ³apte Pece¸i, noi doar
presupunem acele lucruri. Deoarece, a²a cum v-am spus, azi
diminea¸°, asupra micu¸ului meu Mesaj azi diminea¸°, despre
Dumnezeu c° se ascunde în simplicitate. Voi vede¸i, noi_noi
sîntem^Noi sîntem siguri s° pierdem lucrul dac° Acesta nu
este absolut, veritabil descoperit de Duhul Sfînt, ²i adeverit la
fel. În¸elege¸i? Dac° profetul se ridic° ²i v° spune c° Acesta
este întocmai Aceea, ²i dac° Dumnezeu nu adevere²te la fel, s°
uita¸i aceasta. Vede¸i? Dar Dumnezeu, în fiecare declara¸ie, în
INTERVALUL 73

fiecare lucru, trebuie s° adevereasc° Aceasta, s° fac° Aceasta


corect. În¸elege¸i? Astfel, copiii Lui vor urm°ri acele lucruri,
vede¸i, ²i vor fi vigilen¸i, observa¸i.
†‹ ³apte Pece¸i pe Carte, au^Aceste ³apte Pece¸i au Cartea
pecetluit°. Vede¸i? Cartea este absolut pecetluit°. Vede¸i voi
aceasta? [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.] Cartea este absolut o
Carte pecetluit° pîn° cînd cele ³apte Pece¸i sînt rupte. Ea este
pecetluit° cu ³apte Pece¸i. Acum, aceea este diferit de cele
³apte Tunete. În¸elege¸i? Acestea sînt ³apte Pece¸i pe Carte.
Iar Cartea nu va fi, Pece¸ile nu vor fi dezlegate pîn° la Mesajul
celui de al ²aptelea înger. În¸elege¸i? Astfel noi_noi
presupunem; dar descoperirea veritabil° a lui Dumnezeu va fi
f°cut° des°vîr²it în acel sunet, Adev°r adeverit. Acum, aceea
este exact ce zice Cuvîntul, “Taina se va sfîr²i la acel timp.”
‡‚ ³i aceast° Carte cu ³apte Pece¸i, ¸ine¸i minte, Ea a fost
închis° aici, în Apocalipsa capitolul 5, iar în Apocalipsa
capitolul 10 Ea este deschis°.
‡ƒ Iar acum urmeaz° ca noi s° vedem ce zice Cartea despre
cum a devenit Ea deschis°. ³i nu este f°cut° cunoscut pîn°
cînd Mielul ia Cartea, ²i rupe Pece¸ile, ²i deschide Cartea.
În¸elege¸i? Mielul trebuie s° ia Cartea.
‡„ Aceasta este ascuns. Acum re¸ine¸i, “Nimeni în Cer, nimeni
pe p°mînt,” pap°, episcop, cardinal, prezbiter de stat, sau
oricine este el, “nu poate rupe acele Pece¸i, sau s° descopere
Cartea, în afar° de Miel.” ³i noi am scormonit, ²i presupus, ²i
poticnit, ²i mirat, ²i_²i acela este motivul c° noi to¸i sîntem
într-o astfel de confuzie.
‡… Dar cu promisiunea Divin° c° aceast° Carte a
R°scump°r°rii va fi perfect deschis° de c°tre Mielul, iar
Pece¸ile de acolo vor fi dezlegate de c°tre Mielul, în zilele din
urm° în care noi tr°im acum. ³i nu este f°cut° cunoscut pîn°
cînd Mielul ia Cartea ²i rupe Pece¸ile. Deoarece, re¸ine¸i,
Cartea a fost ¸inut° în mîinile Aceluia care ²edea pe Tron. “Iar
Mielul vine la Acela care ²ade pe Tron, ²i ia Cartea din mîna
Lui dreapt°.” Ia Cartea! Oh, asta este adînc. Noi vom încerca
s° o rezolv°m dac° noi putem, cu ajutorul Duhului Sfînt. Acum
noi depindem de El. ³i noi vom vedea, mai tîrziu, c° aceasta
este la timpul sfîr²itului, “Cînd timpul s-a terminat.”
‡† Nici o denomina¸iune nu are un drept s° interpreteze din
Carte. Nici un om nu are dreptul s° o interpreteze pe Aceasta.
Acesta este Mielul Care O interpreteaz°. ³i Mielul este Acela
Care vorbe²te Aceasta, ²i Mielul face Cuvîntul s° fie cunoscut,
prin a adeveri ²i a aduce Cuvîntul Vie¸ii. În¸elege¸i? Exact!
Observa¸i. ³i nu este descoperit pîn°^
‡‡ Aceast° Carte nu este descoperit° pîn° cînd epocile
bisericii ²i epocile denomina¸ionale s-au terminat, “²i acolo nu
74 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

va mai fi timp.” Vede¸i aceasta? Aceasta este descoperit°


numai dup° ce epocile bisericii ²i epocile denomina¸ionale s-au
terminat.
‡ˆ Acela este motivul c° lucrul este într-o astfel de mustrare
de con²tiin¸° în seara aceasta. Vede¸i, ei culeg pu¸in° doctrin°,
²i alearg° aici la o parte, zicînd, “Asta Este!” Un altul culege o
alt° doctrin°, alearg° jos pe partea asta, zicînd, “Asta Este!” ³i
fiecare zide²te o denomina¸iune sub aceasta, pîn° cînd noi
avem sute de denomina¸iuni. Dar totu²i, în toate acestea, s°
vezi confuzia, oamenii se întreab°, “Care este Adev°rul?” Dac°
aceea nu este întocmai condi¸ia de ast°zi!
‡‰ Dar atunci El promite, c°ci, “Cînd acel timp s-a sfîr²it,
acolo va fi sunetul glasului îngerului al ²aptelea, ²i atunci
Cartea va fi descoperit°, vede¸i, la timpul acela.”
‡Š Acum, nu zice, nimeni, “Oamenii aceia nu sînt mîntui¸i în
urm° acolo.”
‡‹ Dar, tainele, pe care ei nu le puteau în¸elege! Cum c°
Dumnezeu poate s° fie trei ²i, totu²i, Unul! Cum c° Scriptura
poate spune, “Boteza¸i în Numele de Tat°, Fiu, Duh Sfînt,” ²i
s° se întoarc° în jur ²i s° zic°, “Boteza¸i în Numele lui Isus.”
Vede¸i? Oh, a²a multe lucruri! Cum poate Eva s° m°nînce un
m°r ²i s° cauzeze_o ruin° a întregii lumi? Vede¸i? Cum pot fi
aceste lucruri? Dar acele taine sînt promise s° fie descoperite
în timpul sfîr²itului.
ˆ‚ Acestea sînt capete, micu¸e sl°bite care^Ace²ti mari
r°zboinici au venit pe scen°, astfel ca Irineus, ²i Martin,
Sfîntul Martin, ²i Polycarp, ²i cei diferi¸i, ²i Luther, ²i Wesley,
²i to¸i dintre ace²tia. Vede¸i? Cum c° ei au venit ²i doar au tr°it
destul de mult s°_s° aduc° cumva o lumin° ²i s° o reflecte, dar
ei au l°sat multe lucruri în_în întuneric. A ap°rut Epoca
Penticostal°, ca Epoca Luteran°, ²i ei au alergat afar° pe
ramuri. Dar totu²i, în regul°, nu zic c° ei nu erau în regul°. Ei
erau. Dar exist° capete sl°bite r°mase, care nu pot fi explicate.
Dar atunci în^De ce? Pece¸ile nu au fost rupte, s° descopere
temeinic ce sînt aceste lucruri. În¸elege¸i?
ˆƒ Dar atunci, în ultima epoc°, toate aceste taine urmeaz° s°
fie rezolvate ²i înmînate afar°. ³i Pece¸ile urmeaz° s° fie
deschise de c°tre Miel, ²i descoperite Bisericii, ²i atunci nu mai
este timp. Vede¸i? Ce minunat! Atunci, Cartea, atunci, este o
Carte de R°scump°rare. Pentru c°, atunci Aceasta merge
înainte^
ˆ„ ³i noi vom aduce în°untru, mai tîrziu, cum sînt adu²i
în°untru cei o sut° ²i patruzeci ²i patru de mii, ²i a²a mai
departe. În regul°. Aceia sînt Iudeii.
ˆ… Acum, acum, Pavel. S° citim un pic. Eu iau cîteva din
aceste Scripturi, ²i m° gîndesc c° noi se cuvine s°_s° Le citim.
Acum haide¸i cu to¸ii s° deschidem; Pavel, în Efeseni 1.
INTERVALUL 75

ˆ† Mul¸i dintre ei eu îi v°d c° scriu. Ei î²i au c°r¸ile lor ²i î²i


scriu Scripturile jos, însemnîndu-le în Biblia lor, pentru un
lan¸. Astfel, asta este_asta este bine. Mie îmi place ca voi s°
face¸i asta, ²i apoi merge¸i acas° ²i studia¸i Aceasta. Vede¸i?
³i_²i dac° voi studia¸i Aceasta, voi în²iv°, atunci voi ve¸i_voi
ve¸i în¸elege Aceasta mai bine. În¸elege¸i? Doar studia¸i
Aceasta, ²i cere¸i lui Dumnezeu s° v° ajute s° în¸elege¸i.
ˆ‡ Acum s° citim o_o Scriptur° care o am scris° aici jos.
Efeseni 1:13 ²i 14, acum.
În care noi deasemeni ne-am încrezut, dup° ce voi a¸i
auzit cuvîntul adev°rului, ²i evanghelia mîntuirii
voastre: în care^dup° ce voi a¸i crezut, voi a¸i fost
pecetlui¸i cu Duhul Sfînt al promisiunii,
Care este arvuna mo²tenirii noastre pîn° la
r°scump°rarea posesiunii cump°rate, spre lauda slavei
Lui. Vede¸i?
ˆˆ Acum, în timp ce noi avem Scripturile deschise, hai s°^
Vede¸i, Duhul Sfînt aici, Însu²i, este o Pecete. Duhul Sfînt este
o Pecete. ³i o Pecete semnific° (ce?) o lucrare terminat°, Duhul
Sfînt fiind o Pecete la persoan°. ³i la acea persoan°, cînd el
prime²te Duhul Sfînt, atunci timpul lui de suspin s-a sfîr²it,
vede¸i, deoarece aceasta este o lucrare terminat°.
ˆ‰ A²a cum, eu am lucrat pentru compania de cale ferat°, ²i
noi înc°rcam vagoane cu conserve ²i diferite lucruri de la
fabrica de conserve. ³i, îns°, atunci, înainte ca vagonul s°
poat° fi sigilat, inspectorul a venit acolo, s° vad° dac° vagonul
acela a fost înc°rcat corespunz°tor. Dac° nu, [Fratele Branham
bate din palme o dat°_Ed.] de prima dat° dac° acesta s-ar fi
lovit împreun° cu ceva, ar fi împr°²tiat ²i spart marfa, ²i_²i
compania de cale ferat° era r°spunz°toare. Iar acel inspector
examina totul, s° vad° dac° aceasta era corespunz°tor la loc.
Dac° aceasta nu era, el a condamnat vagonul. Atunci noi
trebuia s° facem totul din nou, pîn° cînd inspectorul a fost
satisf°cut. ³i atunci cînd inspectorul este satisf°cut, el închide
u²a. Inspectorul închide u²a. ³i inspectorul pune un sigiliu pe
ea, ²i atunci nimeni nu poate s° rup° acest sigiliu pîn° cînd
acesta ajunge la destina¸ie.
ˆŠ Aceea este ce face Duhul Sfînt. Vede¸i? El merge ²i El
inspecteaz°. Acela este motivul c° voi nu pute¸i avea aceste
lucruri ²i^Voi zice¸i, “Eu am vorbit în limbi, ²i am strigat, ²i
am dansat în Duhul.” Aceea nu are nimic de a face cu Acesta.
În¸elege¸i? Duhul Sfînt inspecteaz° acea persoan° pîn° cînd El
este satisf°cut temeinic ²i ²tie c° ei sînt.
ˆ‹ Atunci, ei sînt sigila¸i c°tre destina¸ia lor Etern°. Nu exist°
nimic care s° poat° vreodat° s° rup° acel Sigiliu. Biblia^Voi
pune¸i Scriptura voastr° jos. Efeseni 4:30, zice, “Nu întrista¸i
pe Duhul sfînt al lui Dumnezeu, prin care voi sînte¸i sigila¸i
76 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

pîn° în Ziua R°scump°r°rii voastre.” ¹ine¸i acel cuvînt,


“r°scump°rare,” vede¸i. Pîn° în ziua în care Cartea
R°scump°r°rii a fost descoperit°, ²i R°scump°r°torul vine s°-
²i pretind° proprietatea Lui! Nimic nu o poate face. Vede¸i?
“S° nu-L întrista¸i.” Sta¸i^Face¸i lucruri pl°cute lui
Dumnezeu, pentru c° Cartea este sigilat°, acum, iar voi sînte¸i
sigila¸i. Duhul Sfînt, Însu²i, este Sigiliul.
‰‚ Sigiliul semnific°^Acum, acestea sînt cuvinte pe care le-
am luat din dic¸ionar. Sigiliul semnific° o “lucrare terminat°.”
³i cînd Pecetea a ³aptea este rupt°, taina lui Dumnezeu care
este pecetluit° în aceste Pece¸i misterioase este terminat°. Pîn°
în ziua în care Pecetea este rupt°, ²i atunci este descoperit ce
este în interiorul Acesteia.
‰ƒ Dac° omul se întreab° ce este în vagonul acela, zice,
“Acolo se presupune s° fie cutare-²i-cutare. Acolo se
presupune s° fie.” El presupune. Dar cînd sigiliul este rupt, ²i
u²a este deschis°, noi vedem în acesta atunci ²i vedem exact ce
este acolo.
Voi vede¸i aceasta? ³i aceea va fi f°cut numai la timpul
sfîr²itului.
‰„ Un alt lucru pe care-l semnific° o Pecete, este
“proprietatea.” Vede¸i, Pecetea are un semn pe Ea, arat°
proprietatea. Cînd tu e²ti cump°rat prin Sîngele lui Isus
Cristos, ²i sigilat prin Duhul Sfînt, tu nu mai apar¸ii de lume
sau la ceva ce apar¸ine de lume. Tu e²ti st°pînit de Dumnezeu.
‰… Un alt lucru, este, c° un Sigiliu este o “siguran¸°.” Sigiliul
înseamn° c° tu e²ti asigurat. Acum, voi care nu crede¸i
asigurarea Etern°, eu nu ²tiu, vede¸i. Dar acum, dar, un Sigiliu
semnific° siguran¸a c°tre destina¸ia acestuia. Vai de omul
acela care ar încerca s° rup° Sigiliul acela! Iar Sigiliul
Duhului Sfînt nu poate fi rupt.
‰† Voi to¸i m-a¸i auzit s° spun c° oamenii au zis, “Diavolul m-
a f°cut s° fac asta.” Nu, nu, Diavolul nu a f°cut aceasta. Tu
doar nu ai fost pecetluit în°untru. Deoarece, cînd tu e²ti
pecetluit în°untru, el este pecetluit afar°. Da. Vede¸i? Acum, tu
ai mers afar° la el. Îhî. El nu a putut s° intre în tine, deoarece
singura cale s° intre în tine este s° vin° prin acela²i proces prin
care ai venit tu. El ar fi trebuit s° fie salvat, sanctificat, ²i
umplut cu Duhul Sfînt, atunci el ar fi fratele t°u. Astfel, tu
vezi, astfel el_el nu a f°cut aceasta. Nu, nu. Tu ai mers doar
pîn° la linia de grani¸° ²i ai venit înapoi, poftind dup°
lucrurile lumii. Tu nu ai mers pe tot drumul acolo în Canaan,
tu vezi, dincolo de Iordan, la moartea eului. Vezi?
‰‡ Acum observa¸i, acum, aceast° Carte este sigilat°. ³i_²i voi
sînte¸i sigila¸i, cu Cartea, pîn° în Ziua R°scump°r°rii.
INTERVALUL 77

‰ˆ Iar°²i, în Romani 8:22 ²i 23. S° lu°m asta, ²i noi vom da


aceast° baz°, atunci eu cred c° noi vom în¸elege Aceasta pu¸in
mai bine dac° fiecare persoan° cite²te Aceasta pentru ei în²i²i.
Eu v° dau cîteva Scripturi aici, astfel ca noi s° putem_noi s°
putem s° ne uit°m asupra Lor, ²i în timp ce ora este înc°
devreme. Acum, 8, Romani 8:22, s° începem.
Pentru c° noi ²tim c° întreaga crea¸ie suspin° ²i se
chinuie în durere împreun° pîn° acum.
³i nu numai ei, ci ²i noi în²ine, care avem primele
roade ale Duhului, chiar noi în²ine suspin°m în
l°untrul nostru, a²teptînd pentru înfiere, s° ²tim,
r°scump°rarea trupului nostru.
‰‰ Oh, Doamne! Oh, Doamne! Nu ne face asta pe noi cei
b°trîni s° ne sim¸im bine? Aceasta s-ar cuveni s° ne fac° pe to¸i
s° ne sim¸im bine, a²teptînd pentru ceasul acesta. Noi
în¸elegem c° aceasta va avea loc la prima înviere. În¸elege¸i?
Natura suspin°. Noi suspin°m. Totul suspin°, deoarece noi ne
d°m seama c° ceva nu este în regul°. ³i singurul fel în care voi
pute¸i suspina, ²i s° a²tepta¸i pentru aceasta, este deoarece
acolo a venit Via¸° nou° în°untru aici, care vorbe²te despre o
Lume nou°.
‰Š Ca so¸ia aici, nu cu mult în urm°, noi am mers aici la
supermarket. ³i am zis, “Noi am aflat un lucru ciudat; o
doamn° avea pe ea o rochie.” ³i aceasta era a²a ciudat, vede¸i.
Ele, ele sînt^Aproape toate dintre ele nu poart° rochii, voi
vede¸i. ³i, cumva, ele sînt uituce; ele merg afar° f°r° ele. Astfel
atunci noi^Ele sînt uituce cu voia.
‰‹ ³i astfel, atunci, Meda a zis c°tre mine, ea a zis, “Bill, de ce
este asta?” a zis ea.
Š‚ “Oh,” am zis, “acesta este doar spiritul na¸iunii.” ³i am zis,
“Cînd tu mergi în Germania, ei au un anumit spirit. Mergi în
Finlanda, ei au un spirit na¸ional. Tu vii în America, noi avem
un spirit na¸ional.”
Šƒ Spiritul nostru na¸ional este de veselie, glume. Voi ²ti¸i de
ce? Noi am fost fonda¸i pe Doctrina apostolilor. Noi am fost
fonda¸i pe conducerea oamenilor mari, ca Washington,
Lincoln. Dar noi ne-am mutat jos de pe funda¸ia aceea, ²i noi
²tim c° noi o s° o încas°m. Noi ²tim c° o bomb° atomic° are
numele nostru scris pe ea. Noi ²tim c° sclavia este înaintea
noastr°. Nu este nevoie s° v° am°gi¸i.
Š„ Aceasta îmi reaminte²te, cum unii din ace²ti comedian¸i,
mergînd jos ²i_²i spunînd aceste glume, ²i comportîndu-se, ²i
femeile comportîndu-se în felul în care ele o fac, ²i b°rba¸ii,
împreun°. Aceasta doar îmi reaminte²te despre un b°ie¸a²
mergînd prin cimitir, fluierînd, încercînd s° se fac° s° cread°
78 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

c° lui nu-i fric°. Sigur, lui îi era fric°. Vede¸i? El nu în²al° pe


nimeni. De aceea fluiera el. Vede¸i? El încearc° s° spun° c° lui
nu-i fric°, dar lui îi este. ³i aceasta este cauza, ast°zi.
Š… Dar, oh, ce binecuvîntat° speran¸° pentru credincios, care
ridic° sus mîinile, pentru c° r°scump°rarea noastr° se apropie.
Cînd el vede c° apar aceste lucruri, acesta este un timp m°re¸
pentru credincios.
Š† Acum, aceste lucruri, acel, suspin în trupurile noastre. A¸i
observat vreodat° un pom, cum se lupt° acesta pentru via¸°? El
vrea s° tr°iasc°. ³i voi observa¸i un animal, cum în_în moarte,
cum se lupt° el. Voi observa¸i o fiin¸° uman°, totul, natura
suspin°. Noi, în noi în²ine, suspin°m. Vede¸i? Noi ²tim c° acolo
este ceva gre²it. Noi vedem, din aceste versete, c° ceva a fost
pierdut, ²i la om ²i p°mînt. Crea¸iunea de tot felul, a pierdut
ceva, pentru c° noi vedem din acest Cuvînt inspirat c° acesta
suspin° pentru ceva motiv. Tu, tu nu suspini dac° nu exist° un
motiv pentru aceasta.
A²a cum am vorbit despre cerneal°, este un motiv.
Š‡ Acela este felul în rug°ciunea pentru bolnavi; pîn° cînd tu
po¸i afla cauza! Eu ²tiu cura, dar eu trebuie s° g°sesc cauza.
De aceea este a²a nevoie ²i sînt proeminente vedeniile; aceasta
descoper° secretul inimii, îi spune la persoan° unde ai f°cut
gre²eala, ²i ce s° faci. Vede¸i? Nu conteaz° cît de multe
medicamente iei tu, sau cît de mult ulei torni tu pe capetele lor,
sau cît de tare strig° vreunul peste tine; dac° exist° ceva gre²it,
el va sta chiar acolo. Eu am zis “el,” care este Satan.
Šˆ Vede¸i, ast°zi, cît de avansa¸i sîntem noi, în medicin°, noi
înc° nu ²tim nimic despre aceste lucruri. Voi zice¸i, “El are
cancer.” P°i, aceea nu este nimic. Aceea, aceea_aceea doar
nume²te ceea ce este acesta. Acela nume²te numele medical,
cancer. Aceea nu are nimic de a face cu ceea ce este el. Acela
este numele pe care noi îl numim. Noi doar îi chem°m numele,
cancer. Dar, într-adev°r, ce este el, s°-l descompune¸i, acesta
este un drac.
Š‰ Acum, noi zicem “p°cat,” Noi doar îl numim p°cat.
Descompune¸i-l. Ce este p°catul? O mul¸ime de oameni zic, “A
bea, a comite adulter.” Nu, nu. Acelea sînt atribute ale
p°catului. În¸elege¸i? Aceea este ceea ce cauzeaz° p°catul,
vede¸i. Dar p°catul real este necredin¸a. Aceea este unde el
este_aceea este unde el este numit ²i chemat afar°. Dac° tu
e²ti un credincios, tu nu faci acele lucruri. Dar nu conteaz° cît
de sfînt încerci tu s° te faci pe tine însu¸i, ²i cît de religios
încerci tu s° fii; dac° tu faci acele lucruri, tu e²ti un
necredincios. Aceea este Scriptural.
ŠŠ Acum, ceva este pierdut, ²i acesta suspin°. Acesta încearc°
s° ajung° înapoi, s° fie înapoi la condi¸ia lui original°.
INTERVALUL 79

Š‹ V° imagina¸i voi pe cineva c°zînd de pe p°mînt, jos într-o


groap° adînc° pe undeva, ²i se lupta, c°¸°rîndu-se, tr°gînd? Ei
trebuie, prin ceva mijloace, s° iese din aceast° groap°. Ei nu
sînt în starea lor original°. ³i, frenetic, ei strig°. Ei zgîrie
pere¸ii, f°cînd un zgomot, sau f°cînd cumva. Ei_ei suspin°
pentru c° ei vor s° ajung° înapoi la starea lor original°.
‹‚ Asta este de ce o persoan°, care este atins° de boal°, vaiete
²i dureri. O dat° ei nu erau în felul acela, dar ei suspin°. De ce?
Ei nu sînt în ordine. Acolo este ceva gre²it. Iar ei suspin°, ²i
încearc° s° ajung° înapoi unde erau cînd ei aveau s°n°tate.
‹ƒ ³i cînd natura ²i oamenii, dup° cum spune Biblia,
“suspin°,” aceasta arat° c° exist° ceva, c° ei nu sînt în
condi¸ia în care s-ar cuveni s° fie. Ei au c°zut de undeva.
Acum, noi nu avem nevoie de cineva s° interpreteze aceasta
pentru noi. Vede¸i? C°ci, desigur, noi ²tim c° aceasta era Via¸a
Etern°, de la care ei au c°zut. ³i ei ²i-au pierdut preten¸ia la
Via¸a Etern°, prin c°derea lui Adam ²i Eva, care au c°zut de la
Via¸a Etern°, la moarte, în gr°dina Edenului, ²i au adus toat°
natura, de sub ei, la moarte.
‹„ Un pom nu a murit niciodat°, înainte de Adam. Un animal
nu murea, înainte de Adam. ³i exist° numai un lucru care nu
poate s° moar°, ²i acela este Dumnezeu, deoarece El este
Etern. ³i acela este singurul fel prin care noi putem vreodat°
s° ne re¸inem de la a muri, noi trebuie s° avem Via¸° Etern° în
noi, s° fim fii ²i fiice ale lui Dumnezeu.
‹… Dar cînd noi am murit, a²a cum am spus în Mesajul de azi
diminea¸°, s° p°c°tuim, noi ne-am vîndut dreptul de întîi
n°scut ²i am traversat aceast° pr°pastie. Acum noi sîntem în
afara ajungerii lui Dumnezeu, pe partea astalalt° a pr°pastiei.
Acum, desigur, cînd Adam a c°zut, la moarte, el a adus moarte
peste toat° crea¸ia.
‹† Acum, lui i s-a dat libera ac¸iune moral°. Aceasta le-a fost
dat° lor întocmai ca nou°, astfel s° fac° o alegere. Acum,
Adam ²i Eva, la început, acolo era un pom al binelui ²i r°ului
înaintea lor, ²i acela²i pom st° înaintea fiec°ruia ²i_²i fiecare
dintre noi. Vede¸i, Dumnezeu nu face pentru Adam sau pentru
Eva^Voi zice¸i, “P°i, aceasta este vina lor.” Nu, acum nu
aceasta nu este. Aceasta este vina ta. Tu nu o po¸i pune asupra
lui Adam acum. Tu trebuie s° o pui asupra ta, deoarece binele
²i r°ul este pus înaintea ta. Tu e²ti pe acelea²i baze ca Adam ²i
Eva.
‹‡ Dar, voi vede¸i, cînd noi sîntem r°scump°ra¸i, noi nu mai
vrem propria noastr° alegere, ci noi vrem alegerea Lui.
În¸elege¸i? În¸elege¸i?
‹ˆ Acum, Adam ²i Eva au vrut propria lor alegere. Ei au vrut
s°_ei au vrut s° afle ce era de a avea în¸elepciune, astfel ei au
sondat în aceasta, ²i aceasta a cauzat moartea.
80 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

‹‰ Acum, cînd un om a fost r°scump°rat, lui nu-i mai pas° de


²colarizare. Lui nu-i mai pas° de lucrurile din lume, de
în¸elepciunea din lume. Lui nu-i trebuie nici o alegere deloc.
Cristos este alegerea lui, ²i asta este totul din aceasta. El este
r°scump°rat. El doar nu mai vrea s° se conduc° pe sine însu²i.
El nu vrea ca nimeni s°-l l°mureasc° unde s° mearg° ²i ce s°
fac°. El doar a²teapt° ²i afl° alegerea F°c°torului lui. Vede¸i?
Apoi el se duce în Numele F°c°torului lui, cînd F°c°torul îi
spune s° se duc°. Vede¸i?
‹Š Dar omul c°utînd în¸elepciune, vrea s° afle, “P°i, aceast°
parohie este destul de bun°; dar ei m° pl°tesc mai mult
dincolo, astfel eu am s° m° duc acolo.” Vede¸i? Vede¸i,
în¸elepciune.
‹‹ Acum, cînd Adam a p°c°tuit, prin a da ascultare la
argumentarea nevestei în loc s° ¸in° de Cuvîntul lui
Dumnezeu, aceea este ce l-a f°cut pe Adam s° p°c°tuiasc°.
Nevasta lui a argumentat cu Satan, ²i atunci a prezentat rodul
lui Adam, ²i Adam a dat drumul la Cuvînt ²i s-a vîndut.
ƒ‚‚ El a pierdut, deasemeni, mo²tenirea lui, cînd el ²i-a pierdut
p°rt°²ia lui ²i dreptul la Via¸°. Aminti¸i-v°, “În ziua în care vei
mînca din acesta, în ziua aceea tu vei muri.” ³i cînd el ²i-a
pierdut Via¸a, el deasemeni ²i-a pierdut mo²tenirea în via¸°,
deoarece el avea control suprem complet al p°mîntului. El era
un dumnezeu al p°mîntului. Dumnezeu este Dumnezeul
universului, pretutindeni. Dar fiul Lui avea acest p°mînt sub
propriul lui control. El putea vorbi, el putea numi, el putea
zice, el putea opri natura, el putea s° fac° orice vroia el.
Vede¸i? Dar, cînd el a f°cut asta, el ²i-a pierdut mo²tenirea.
ƒ‚ƒ Acum, Adam putea spune, “Acest munte, de aici, s° fie
mutat acolo,” ²i aceasta ar fi f°cut-o. Adam putea s° spun°,
“Acest pom, de aici, s° fie smuls ²i plantat acolo,” aceasta ar fi
f°cut-o. Vede¸i? Pentru c° el avea control, suprem complet, ca
un dumnezeu minor sub Dumnezeu Tat°l nostru, deoarece el
era un fiu al lui Dumnezeu.
ƒ‚„ Acum nu am putea noi s° ne oprim aici doar un minut ²i s°
ob¸inem o adev°rat° predic°! Vede¸i? Oh! Atunci, dac° Sîngele
a cur°¸it aceasta înapoi, cum este acum? Vede¸i? Privi¸i pe acel
Fiu al lui Dumnezeu, al doilea Adam, ce a f°cut. Vede¸i? ³i a
zis, “Lucr°rile pe care le fac Eu, ²i voi le ve¸i face.” Vede¸i?
ƒ‚… Adam ²i-a pierdut mo²tenirea, p°mîntul. Acum, acesta a
trecut din mîna lui la acela la care el a vîndut, Satan. El ²i-a
vîndut credin¸a lui în Dumnezeu, la na¸ionarea lui Satan. De
aceea, Via¸a lui Etern°, dreptul lui la Pomul Vie¸ii, dreptul lui
la p°mînt, i-a apar¸inut lui, ²i el a pierdut fiecare buc°¸ic° în
mîinile lui Satan. El a trecut aceasta din mîna lui la Satan. De
aceea, acum, acesta este, acesta s-a reîntors ²i a fost poluat. ³i
INTERVALUL 81

s°mîn¸a lui Adam a nimicit mo²tenirea pe care ar fi trebuit s°


o aibe Adam, care este p°mîntul. Asta-i adev°rat, vede¸i,
s°mîn¸a lui Adam.
ƒ‚† M-am oprit, zilele trecute, jos la Tucson unde eu locuiesc.
³i eu discutam cu cineva, sus pe vîrful muntelui, privind în jos.
Am zis, “Ce gînde²ti tu! C°, cu trei sute de ani în urm°,
b°trînul Papago [Indian b°²tina²_Trans.] a venit în jos pe
acolo pe sania lui, cu muierea ²i copiii lui ²ezînd în spate, a
mînat acolo afar° pe undeva ²i a tr°it în pace. Acolo nu era nici
curvie, nici whiskey, nici jocuri de noroc, nici nimic printre ei.
Ei au tr°it curat. ³i coiotele a venit în jos pe sp°l°tur°, fiecare
noapte, prin Tucson aici, urlînd. Iar mesquitul ²i cactusul
înfloreau, pe acolo pe maluri. ³i Iehova a privit asupra
acestuia ²i trebuie c° a zîmbit. Dar omul alb a venit pe acolo, ²i
ce a f°cut el? El a dezgropat cactu²ii. El a poluat ¸ara, cu c°ni
de bere ²i sticle de whiskey. El a ruinat moralurile na¸iunii.
Singura cale în care el putea s° bat° pe Indian era s° omoare
hrana lui, pe buffalo.”
ƒ‚‡ Cînd eu citeam la Tombstone, zilele trecute, în muzeu, ²i am
v°zut fotografiile lui Geronimo. ³i mul¸i dintre voi ar putea s°
se gîndeasc° c° Geronimo era un renegat. Pentru mine, el era
un American veritabil. El se lupta numai pentru ceea ce era
drept, ceea ce Dumnezeu i-a dat lui: o ¸ar°, ²i o na¸iune, ²i un
loc s° tr°iasc°. Eu nu-l blamez. ³i cînd acei solda¸i albi au venit
acolo ²i, cu for¸a, au preluat ¸ara, ²i i-au omorît ca pe o
gr°mad° de mu²te. ³i acolo era fotografia original° despre
cartierul general medical al lui Geronimo, sau spitalul lui.
Acesta era dou° sau trei p°turi peste o bucat° de mesquite [un
arbore care cre²te în Arizona_Trans.]. ³i acei r°ni¸i, adev°ra¸i,
Americani veritabili, Indieni, luptîndu-se pentru drepturile lor
date de Dumnezeu. ³i acolo, Geronimo cu un copil de al lui
propriu, pe ²olduri, stînd acolo uitîndu-se peste proprii lui
r°zboinici, sîngerînd, murind, cu nici o penicilin° sau nimic,
nici o cale de a-i ajuta; veritabili, Americani da¸i de Dumnezeu!
Atunci s°-l numeasc° un renegat? Eu îl numesc un gentleman.
ƒ‚ˆ Cochise nu s-ar fi predat niciodat°. El era un om b°trîn.
Dar Armata American°, to¸i aceia îmbr°ca¸i acolo, ²i ei au
mers acolo afar° ²i au omorît buffalo. Ei au pornit expedi¸ii
afar°, iar Sharpe a inventat pu²ca pentru buffalo, ²i ei au mers
acolo afar° ²i au zis, “Oh, eu am avut o zi bun° ast°zi,”
împu²cînd, de pe marginea unui_unui vagon, sau vagon de
pasageri. A zis, “Am omorît patruzeci ast°zi.” Patruzeci de
buffalo, care ar fi ¸inut întregul trib de Indieni, doi ani sau mai
mult. Ce au f°cut ei cu ace²tia? I-a l°sat s° zac° pe de²ert.
Stîrvurile lor vechi au îngr°²at p°mînturile, ²i a împu¸it
p°mînturile, i-a mîncat coio¸ii.
ƒ‚‰ Cînd Indianul a omorît buffalo, acolo era o ceremonie
religioas°. El i-a luat copitele, le-a p°strat s° fac° oale. Ei i-au
82 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

mîncat carnea, chiar pîn° la carnea de pe intestine. Ei au luat


toat° carnea lui ²i au ag°¸at-o sus ²i au uscat-o. Pielea i-a fost
uscat°, iar ei au f°cut haine ²i corturi. Acolo nu era nimic^
ƒ‚Š Dar, cînd a venit în°untru omul alb, cel renegat este omul
alb. El este tic°losul. ³i el a venit în°untru ²i i-a omorît pe
acei buffalo, ²i i-a înfometat pe acei Indieni.
ƒ‚‹ Orice om veritabil s-ar lupta pentru drepturile lui date de
Dumnezeu. Aceasta este o pat° pe steagul American, ceea ce ei
au f°cut la Indianul American. La urma urmei, aceasta i-a
apar¸inut lui.
ƒƒ‚ Ce v-a¸i gîndi dac° Japo-^Japonia, sau_sau ceva, Rusia
ar veni în°untru, ²i s° zic°, “Ie²i¸i afar° de aici! Merge¸i
înapoi afar° aici,” ²i_²i ne face nou° ²i copiilor no²tri în felul
în care noi am f°cut acelor Indieni? Dar, ¸ine¸i minte, c° noi
am sem°nat, ²i acum noi urmeaz° s° culegem. Aceea este legea
lui Dumnezeu, voi ²ti¸i. Este un timp de plantare, ²i apoi un
timp de recoltare. Eu cred c° aceasta este foarte r°u. Da,
domnule.
ƒƒƒ Acum ce s-a întîmplat? S°mîn¸a poluat° a lui Adam a
poluat ²i absolut a nimicit p°mîntul. ³ti¸i voi c° Biblia spune
asta? ³i din cauz° c° el a f°cut aceasta, s°mîn¸a poluat° a lui
Adam, Dumnezeu îi va nimici. Voi vre¸i s° citi¸i asta? S°
vedem. Eu o am scris° aici jos. Întoarce¸i la Apocalipsa,
capitolul 11, ²i noi vom afla. Mergem acolo în Apocalipsa,
capitolul 11, ²i noi vom vedea ce a spus Dumnezeu despre
aceia care nimicesc p°mîntul. Capitolul 11, ²i s° lu°m versetul
18, eu cred c° acesta este, 11:18. Aici sîntem noi.
³i na¸iunile erau mînioase, ²i mînia Ta a venit (acum
privi¸i mînia lui Dumnezeu), ²i timpul celor mor¸i, ca
ei s° fie judeca¸i, ²i ca Tu s° dai r°splat° slujitorilor
T°i profe¸i, ²i sfin¸ilor, ²i acelora care se tem de
numele T°u, ²i mic ²i mare; ²i s° nimice²ti_nimice²ti
pe acei care nimicesc p°mîntul.
ƒƒ„ Ce au s° fac° ei? Vor culege ce au sem°nat. Sigur. Cînd voi
vede¸i p°catul neîntrerupt pe str°zi! Cît de multe, în aceast°
Duminic° sear°, cît de multe curvii vor fi comise în acest ora²
în seara aceasta? Cîte femei î²i vor c°lca leg°mîntul lor de
c°s°torie, în aceast° mic° groap° în p°mînt aici, numit°
Jeffersonville? Cîte cazuri de avorturi crede¸i voi c° sînt
înregistrate în Chicago, în treizeci de zile? Între dou°zeci ²i
cinci ²i treizeci de mii pe lun°, în afar° de acelea care nu sînt
denun¸ate. Cît de mult whiskey se bea în ora²ul Chicago? Ce
crede¸i voi c° se întîmpl° în Los Angeles într-o singur°
noapte? De cîte ori a fost luat Numele Domnului în de²ert, în
ora²ul Jeffersonville ast°zi? Este mai bine acum, sau era mai
bine atunci cînd George Rogers Clark a venit jos pe plut°? Voi
INTERVALUL 83

vede¸i, noi am poluat absolut p°mîntul cu murd°ria noastr°, ²i


Dumnezeu va nimici pe aceia care nimicesc lumea. Dumnezeu
a spus a²a.
ƒƒ… Eu întotdeauna m° gîndeam c° exista ceva jos în mine,
parc° s° merg sus în mun¸i ²i s° m° uit la felul cum Dumnezeu
i-a aranjat.
ƒƒ† Eu ur°sc, Florida, unde ei au acei pomi de palmier
artificiali. ³i, oh, doamne, eu mai degrab° v°d crocodilii
tr°gîndu-²i coada, înapoi în pustie, decît s° v°d toate alea
acolo pref°cute ²i lucrurile pe care ei le fac în Hollywood, ²i tot
farmecul acela a lor, ²i o gr°mad° de be¸ivi. ³i, oh, doamne, eu
doar m° gîndesc, “Într-o zi! Într-o zi!” Da.
ƒƒ‡ Dar, aminti¸i-v°, c° Biblia ne-a spus, în Matei capitolul 5,
c°, “Cei blînzi vor mo²teni p°mîntul.” Asta-i adev°rat. “Cei
blînzi ²i smeri¸i vor mo²teni p°mîntul.” Isus a zis,
“Binecuvînta¸i sînt cei blînzi,” acei simpli care nu încearc° s°
fie ceva lucru mare m°re¸, “ei vor mo²teni p°mîntul.” Isus a
spus a²a. Da. Acum ei l-au poluat, iar Dumnezeu îi va nimici;
dar cei blînzi vor mo²teni p°mîntul, dup° ce el este purificat.
ƒƒˆ Acum, oh, doamne! Acum, actul de proprietate pierdut este
acum în mîinile Proprietarului original, Atotputernicul
Dumnezeu. Actul de proprietate pentru p°mînt, ²i pentru Via¸a
Etern°, cînd Adam l-a pierdut; atunci mîinile murdare ale lui
Satan nu au putut s°-l ia, a²a c° el a mers înapoi la
Proprietarul original, Dumnezeu Însu²i. Noi urmeaz° s° afl°m
aceasta, doar într-un minut. Acolo El ²ade pe Tron, cu el în
mîna Lui, actul de proprietate. [Fratele Branham bate din
palme de dou° ori_Ed.] Oh, aceea m° face s° m° simt religios.
Actul de proprietate pentru Via¸a Etern°, actul de proprietate
abstract pentru Via¸a Etern°, cînd Adam l-a pierdut pentru
în¸elepciune, în loc de credin¸°, acesta a mers înapoi în mîinile
Proprietarului, Atotputernicul Dumnezeu. Ce lucru m°re¸!
ƒƒ‰ În regul°, a²teptînd. Ce face acesta? În mîinile lui
Dumnezeu, a²teptînd pentru preten¸iile de r°scump°rare. El a
f°cut o cale de r°scump°rare, El a f°cut o cale înapoi, ²i într-o
zi R°scump°r°torul urmeaz° s°-l ia înapoi. Vede¸i voi unde
ajungem noi acum? Noi vom urm°ri pe acest Personaj ²ezînd
asupra Tronului. În regul°, a²teptînd pentru preten¸iile de
r°scump°rare, r°scump°rarea acestuia.
ƒƒŠ Ce este aceast° Carte de R°scump°rare, acest act de
proprietate, act de proprietate abstract? “Voi zice¸i,
‘abstract’?” Ce înseamn° un abstract? Înseamn° c° acesta a
cercetat pîn° înapoi de tot la începutul lui. Ca acea micu¸°_ca
acea micu¸° pic°tur° de cerneal° azi diminea¸°, cînd ea a atins
acel albitor, ea a mers pîn° înapoi de tot. Iar cînd p°catul a
fost m°rturisit ²i a c°zut în Sîngele lui Isus Cristos, oh,
84 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

doamne, acesta d° un abstract, tocmai drept înapoi din nou la


Creator. Tu devii un fiu al lui Dumnezeu. Actul de proprietate
abstract este ¸inut în mîinile celui Atotputernic. Oh, doamne!
ƒƒ‹ R°scump°rarea lui înseamn° toat° posesiunea legal° la tot
ceea ce a fost pierdut prin Adam ²i Eva. Oh, doamne! [Fratele
Branham bate din palme o dat°.] Ce s-ar cuveni s° fac° asta la
un Cre²tin n°scut din nou! Posesiunea lui legal° la acel act de
proprietate abstract, act de proprietate de Via¸° Etern°,
înseamn° c° voi poseda¸i totul ceea ce Adam ²i Eva au pierdut.
Iuh! Cum îi cu asta, frate? Posesiunea acelui act de proprietate!
ƒ„‚ Adam nu a putut s° îndeplineasc° cerin¸ele de
r°scump°rare. Dup° ce el a aflat c° el a pierdut aceasta, el a
p°c°tuit ²i el s-a separat de Dumnezeu, era pe partea aceasta a
pr°pastiei, astfel c° el nu putea s° o r°scumpere. El doar nu o
putea face, deoarece el_el avea nevoie de r°scump°rare, el
însu²i, astfel el nu a putut s° o fac°.
ƒ„ƒ Dar legea a cerut un R°scump°r°tor Rudenie. Legea lui
Dumnezeu a cerut un R°scump°r°tor Rudenie. Voi vre¸i s°
însemna¸i asta jos, “R°scump°r°tor Rudenie,” o afla¸i în
Leviticul 25.
ƒ„„ Noi nu vom avea timp s° cercet°m aceasta cu
deam°nuntul, pentru c°, voi ²ti¸i, fiecare_fiecare text ar face
o_o noapte. Vede¸i?
ƒ„… Îns° legea lui Dumnezeu a primit un înlocuitor. Acum, ce
dac° Dumnezeu nu a oferit s° ia un înlocuitor? Dar dragostea
L-a constrîns s° fac° aceasta. C°, omul era f°r° cale de
întoarcere, ²i acolo nu era nici o cale ca el s° vin° înapoi. El era
dus. Îns° harul lui Dumnezeu a îndeplinit acest R°scump°r°tor
Rudenie în Persoana lui Isus Cristos. Legea a cerut-o. Harul a
îndeplinit cerin¸ele acesteia. Oh, har uimitor, ce dulce-i
sunetul! Legea lui Dumnezeu a cerut un înlocuitor nevinovat.
ƒ„† ³i cine era nevinovat? Fiecare om a fost n°scut sexual,
dup° sex, fiecare. ³i singurul care nu a fost, a pierdut
drepturile la Via¸° Etern° ²i de a fi rege pe p°mînt.
ƒ„‡ Oh, cînd m° gîndesc la acea Scriptur°, “C°ci tu ne-ai
r°scump°rat înapoi la Dumnezeu, ²i noi putem domni ²i s° fim
regi ²i preo¸i asupra p°mîntului.” Oh, doamne! Ce?
R°scump°r°torul Rudenie! Oh, ce poveste am avea noi aici!
ƒ„ˆ Observa¸i, legea a cerut un R°scump°r°tor Rudenie s°
r°scumpere o avere pierdut°. Harul a îndeplinit aceast° cerin¸°
în Persoana lui Isus Cristos. O Rudenie trebuie s° fie n°scut°
din rasa uman°.
ƒ„‰ Acum, cum am putea noi fi, cînd fiecare om care este
n°scut trebuie s°^³i oricine care nu putea vedea c° acesta
era un act sexual acolo, p°i, el este orb total, vede¸i, pentru c°
fiecare om care a fost n°scut a fost n°scut dintr-o femeie.
INTERVALUL 85

ƒ„Š ³i Dumnezeu a cerut un R°scump°r°tor Rudenie, iar El


trebuie s° fie un uman. Oh, doamne! Ce o s° face¸i voi acum?
Legea a cerut un R°scump°r°tor Rudenie.
ƒ„‹ Acum, El nu putea lua un Înger. El trebuia s° aibe un om,
deoarece noi nu sîntem rud° cu Îngerul. Noi sîntem rud° unul
cu altul. Îngerul nu a c°zut. El este un fel diferit de fiin¸°, are
un trup diferit. El nu a p°c°tuit sau nimic. El este unul diferit.
Dar legea a cerut un R°scump°r°tor Rudenie.
ƒ…‚ ³i fiecare om pe p°mînt a fost n°scut dintr-un sex. Acum,
nu vede¸i voi, acolo este de unde a venit acesta. Aceasta-i unde
p°catul a început. Astfel voi vede¸i unde este acesta acum?
Acolo vine el, s°mîn¸a voastr° a ²arpelui, în°untru. Vede¸i?
ƒ…ƒ Acum, observa¸i, a cerut un R°scump°r°tor Rudenie. ³i
R°scump°r°torul, R°scump°r°torul Rudenie, trebuie s° fie
n°scut din rasa uman°. Aici, aceea ne las° pe o crac°. Dar
l°sa¸i-m° s° sun Trîmbi¸a c°tre voi. Na²terea fecioarei a
produs_rodul. Amin. Na²terea fecioarei a produs pe
R°scump°r°torul Rudenie al nostru. Nimeni altul decît
Atotputernicul Dumnezeu a devenit Emanuel, unul din noi.
Emanuel! “R°scump°r°torul Rudenie” a fost îndeplinit. Voi
vede¸i cum Dumnezeu face o cerin¸°, ²i acolo nu este nimic ce
noi putem face. Dar atunci harul p°²e²te în°untru ²i
preaumbre²te legea aceea, ²i produce rodul. Amin! [Fratele
Branham bate din palme o dat°_Ed.]
ƒ…„ Oh, cînd voi ajunge¸i acolo Acas°! Cînd eu îmi iau micu¸a
mea colib° jos acolo; despre care cînt° Fratele Neville. Cînd voi
to¸i auzi¸i ceva acolo jos, într-o diminea¸°, cîntînd, “Har
uimitor, cît de dulce-i sunetul, care a salvat un tic°los ca
mine!” Voi zice¸i, “Laud° lui Dumnezeu! B°trînul Frate
Branham a ajuns! Acolo este el, vede¸i.” Da. Oh!
Acesta era harul care a înv°¸at inima mea s°
se team°,
Acesta era harul care mi-a potolit frica;
Cît de pre¸ios a ap°rut harul acela
În ceasul în care întîi am crezut!
ƒ…… A²tepta¸i pîn° noi ajungem jos la aceasta, doar într-un
moment! Oh, doamne! Acum privi¸i. Cartea^
ƒ…† Cartea despre Rut d° un tablou frumos despre aceasta, cum
Boaz^Iar Naomi a pierdut mo²ia. Voi, voi ²ti¸i. Voi m-a¸i
auzit predicînd despre aceasta, nu-i a²a? Ridica¸i-v° mîinile
dac° voi m-a¸i auzit predicînd aceasta. A²a c°, voi în¸elege¸i,
vede¸i. Boaz trebuia s° devin° un r°scump°r°tor. ³i el era
singurul care putea. El trebuia s° fie o rudenie, o rudenie
apropiat°. ³i, în a r°scump°ra pe Naomi, el a ob¸inut pe Rut.
Acela era Isus, Boaz tipizînd pe Cristos. ³i cînd El a
r°scump°rat pe Israel, El a ob¸inut Mireasa Neamurilor. Astfel
86 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

atunci, voi vede¸i, a²a foarte frumos! Noi avem aceasta pe


band°, eu sînt sigur, aici pe undeva, vou° v-ar place s° ave¸i
aceasta.
ƒ…‡ Acum observa¸i, acum, El trebuie s° fie Rudenie. Astfel, voi
vede¸i, un Înger nu putea s° o fac°. Un om nu putea s° o fac°;
el trebuie s° fie un om, dar el nu poate s° fie n°scut dintr-o
femeie, un act sexual. Astfel, na²terea prin fecioar°, Duhul
Sfînt a preaumbrit pe Maria. De aceea, Isus nu era un Iudeu.
Isus nu era un Neiudeu. Isus era Dumnezeu. Aceasta este exact.
Sîngele Lui nu a venit de la vreun act sexual. El era Sîngele,
sfînt creat de Dumnezeu. Iar noi nu sîntem salva¸i prin sînge
Iudaic, nici nu sîntem noi salva¸i prin sînge de Neiudeu. “Noi
sîntem salva¸i prin Sîngele lui Dumnezeu.” Aceea este conform
cu Biblia. Ea zice a²a. “Noi sîntem salva¸i prin^”
ƒ…ˆ Astfel, voi vede¸i, Isus era Dumnezeu. El nu era nici a treia
Persoan°, a patra Persoan°, a doua Persoan°. El era Persoana.
El era Dumnezeu, vede¸i. El era Dumnezeu, Emanuel.
Dumnezeu a coborît din Slava Lui, s-a descoperit pe Sine. Eu
iubesc povestea aceea, de Booth-Clibborn, acel imn, m°re¸
frumos.
Jos din Slava Lui, o poveste ve²nic vie,
Dumnezeul ²i Mîntuitorul meu a venit, ²i Isus
era Numele Lui.
N°scut într-o iesle, pentru ai Lui un str°in,
Un om al triste¸ii, lacrimilor ²i agoniei. Oh!
Ce bun°voin¸°, aducîndu-ne r°scump°rare;
Cînd în moartea nop¸ii, nici o slab° speran¸°
în vedere;
Dumnezeu, pre¸ios, ginga², ²i-a pus deoparte
splendorile Lui,
Aplecîndu-se s° cear° fierbinte ²i s°-mi
salveze sufletul.
O cum Îl iubesc eu! Cum Îl ador eu!
R°suflarea mea, str°lucirea soarelui meu, al
meu totul în toate!
Marele R°scump°r°tor a devenit Salvatorul
meu,
Marele Creator a devenit Salvatorul meu,
³i toat° plin°tatea lui Dumnezeu locuie²te în
El.
ƒ…‰ Acela este Cel ce a îndeplinit cerin¸a. Harul a produs
Persoana lui Isus Cristos. ³i noi afl°m, aceast° Carte
acum^Dumnezeu a întins cortul Lui, a venit de la
Dumnezeu, s° devin° un om. El ²i-a schimbat neamul Lui, din
Atotputernicul, s° fie un om; s°-²i ia forma de om, astfel ca El
s° poat° muri, s° r°scumpere omul. A²tepta¸i pîn° noi Îl
vedem, cînd nu exist° nimeni vrednic.” Vede¸i? În regul°.
INTERVALUL 87

ƒ…Š În Biblie, în Cartea despre Rut, a²a cum voi o citi¸i, voi ve¸i
afla, c° o astfel de persoan° era numit° “goel,” g-o-e-l. Era
numit° goel, sau, aceasta era o persoan° care putea s°
îndeplineasc° cerin¸ele. ³i goelul trebuie s° fie în stare s° o
fac°, trebuie s° voiasc° s° o fac°, ²i trebuie s° fie o rudenie,
rudenie apropiat°, s° o fac°.
ƒ…‹ ³i Dumnezeu, Creatorul, din Duh, a devenit rudenie pentru
noi cînd El a devenit om, pentru ca El s° poat° lua p°catul
nostru asupra Lui, ²i s° pl°teasc° pre¸ul, ²i s° ne r°scumpere
iar°²i înapoi la Dumnezeu. Acolo este acesta. Acolo este
R°scump°r°torul.
ƒ†‚ Cristos ne-a r°scump°rat acum. Noi sîntem acum
r°scump°ra¸i. Dar El nu ²i-a pretins posesiunea Lui înc°.
Acum, voi a¸i putea diferi cu asta, îns° sta¸i doar un minut,
vede¸i. Noi vom vedea. Vede¸i? El nu a pretins-o. Vede¸i? Dac°
El a luat Cartea R°scump°r°rii, totul ce Adam avea ²i totul ce
el a pierdut, Cristos r°scump°r° înapoi. Iar El deja ne-a
r°scump°rat. Dar El nu a luat posesiunea înc°; El nu poate
pîn° la timpul hot°rît. ³i atunci va veni învierea, ²i apoi
p°mîntul va fi reînoit iar°²i. ³i atunci El va lua posesiunea,
posesiunea Lui pe care el a ob¸inut-o cînd El ne-a
r°scump°rat, dar va face aceasta la timpul hot°rît. Oh,
doamne!
ƒ†ƒ Aceasta este descris în aceast° Carte cu ³apte Pece¸i despre
care noi vorbim acum. În regul°. Cartea R°scump°r°rii, este
toat° descris° aici. Tot ceea ce Cristos va face la sfîr²it ne va fi
descoperit în aceast° s°pt°mîn°, în cele ³apte Pece¸i, dac°
Dumnezeu ne va l°sa. Vede¸i? În regul°. Aceasta va fi
descoperit. ³i descoperit, a²a cum Pece¸ile se rup ²i sînt l°sate
pentru noi, atunci noi putem vedea ce este acest plan m°re¸ de
r°scump°rare, ²i cînd ²i cum urmeaz° s° se fac° aceasta.
Acesta tot este ascuns în aceast° Carte de taine aici. Ea este
sigilat°, a ajuns sus cu ³apte Pece¸i, ²i astfel Mielul este
Singurul numai Care le poate rupe.
ƒ†„ Acum^[Fratele Branham este întrerupt de ceva_Ed.]
Scuza¸i-m°. Ne d°m seama^
ƒ†… Acum, dac° vi-ar place s° v° uita¸i în Scripturi, voi pute¸i
merge acolo în Ieremia ²i afla¸i acolo. Cînd el era_cînd el_el
mergea în robia ¸°rii, voi ²ti¸i, el_el a cump°rat la unchiul
lui^Fiul unchiului s°u avea ceva_ceva proprietate, ²i el a
mers prin aceea, sigilînd. ³i dac° noi am luat aceasta tot^
Noi deasemeni avem aceea în cele ³apte Epoci ale Bisericii,
acele pece¸i ²i a²a mai departe, acolo în°untru.
ƒ†† Voi vede¸i, o pecete, în Vechiul Testament, era ca un sul, ca
acesta. [Fratele Branham folose²te acum coli de hîrtie s°
ilustreze rularea, sigilarea, ²i deschiderea unui sul_Ed.] ³i aici
era o tain°, ²i aceast° tain° a fost ascuns°. În regul°, ea a fost
88 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

sigilat° în jur ²i pus° aici, preten¸ia la a²a-²i-a²a. Atunci,


urm°toarea tain° era înf°²urat° în jur ce era aceast°
mo²tenire, ²i b°gat° aici afar° pe partea asta, preten¸ia la a²a-
²i-a²a. ³i a mers înainte în jos pîn° cînd acesta a f°cut un sul,
deoarece oamenii nu aveau c°r¸i ca aceasta atunci. Aceasta era
într-un rol, (cît de mul¸i cunosc asta?) numit un sul. P°i, un sul
sigilat, tu puteai s° dezlegi unul aici, ce era taina despre
acesta, ²i s° dezlegi pe acesta, ²i tu puteai vedea ce era
preten¸ia aceea. ³i apoi s° dezlegi pe cel°lalt, ²i tu puteai
vedea ce era preten¸ia aceea.
ƒ†‡ ³i întregul lucru Aici este ³apte Pece¸i, are tainele lui
Dumnezeu de la întemeierea lumii toate sigilate în°untru
Acolo, ²i descoperite prin ²apte Pece¸i diferite, care, dac°-i
voia lui Dumnezeu, s° lase ca El s° ne lase s° tragem înapoi
aceste Pece¸i ²i s° privim în jos prin Carte ²i s° afl°m despre
ce este toat° Aceasta. În¸elege¸i? Oh, eu sper c° noi vom avea
un timp m°re¸! Acolo este sigilat° taina r°scump°r°rii pîn°^
Aceast° Carte nu putea fi desf°cut° pîn° la Mesajul ultimului
înger.
ƒ†ˆ Sulul este acolo. Noi ²tiam c° Acesta era acolo. Noi ²tim c°
Acesta era r°scump°rare. Noi credem c° Acesta era
r°scump°rare. Ieremia a zis, “Acest sul trebuie p°strat^”
A²a cum voi citi¸i aceasta acolo, el va zice. El trebuie p°strat
într-un vas de p°mînt. În¸elege¸i? Oh, ce lucru frumos este
acolo despre care eu a² putea vorbi, o vreme. Acest sul a fost
p°strat într-un vas de p°mînt, un vas care odat° a devenit trup
(glorie!), a murit, a înviat iar°²i, ²i s-a p°strat în vasul
p°mîntesc pîn° la timpul cump°r°rii. Oh, doamne! Frumos! În
regul°.
ƒ†‰ Acum, aceste Mesaje sînt toate p°strate sus pîn° cînd, acest
vas de p°mînt, pîn° la vremea timpului hot°rît de Dumnezeu,
la ultimul mesager pe p°mînt. ³i tot la ce ace²ti oameni au
judecat, ²i au zis, “Eu ²tiu c° Acesta este acolo. Eu cred c°
Acesta este acolo.” ³i ei s-au luptat cu Acesta, ²i L-au adus
înainte ²i au produs lucrurile. Prin credin¸° ei au crezut
Aceasta. Dar acum Acesta urmeaz° s° ne fie adus prin
revela¸ie, ²i din mîna lui Dumnezeu prin adeverire. Dumnezeu
a spus a²a. El a promis-o.
ƒ†Š Acum, acum s° vedem. Unde, unde eram noi? S° mergem la
versetul 2 acum. Acesta este un timp lung pentru versetul 1, dar
hai_hai s°_hai s° lu°m versetul 2. Acum, noi probabil c° nu
vom sta a²a de mult asupra urm°torului.
³i am v°zut un înger puternic proclamînd cu un glas
tare, Cine este vrednic s° deschid°^cartea, ²i s°
dezlege sigiliile de acolo?
ƒ†‹ Acum, aminti¸i-v°. S° citim versetul 1 din nou, astfel noi îl
lu°m împreun°.
INTERVALUL 89

^am v°zut în mîna dreapt° a aceluia care ²edea pe


tron^
ƒ‡‚ Dumnezeu! Cine este acela? De¸in°torul original absolut al
C°r¸ii Vie¸ii. El O ¸ine. Dumnezeu. Cînd Adam a pierdut,
Aceasta a mers înapoi la Proprietarul Ei original. Ea îi
apar¸ine Lui.
³i Ioan (în vedenie) s-a uitat acolo ²i a v°zut în mîna
dreapt° a aceluia care ²edea pe tron o_o carte scris°
pe din°untru ²i pe partea din spate, sigilat° cu ²apte
sigilii.
ƒ‡ƒ Vede¸i, în°untru! Acum, cînd noi mergem s° desfacem
aceste Pece¸i, noi urmeaz° s° vedem, c° Aceasta merge direct
înapoi în Scripturi, pîn° înapoi de tot, pentru fiecare din aceste
Pece¸i. Întregul lucru, împreun°, întreaga tain°, zace drept aici
în aceste Pece¸i. Vede¸i? Fiecare tain° din Biblie zace în aceste
Pece¸i. [Fratele Branham bate în amvon de cinci ori_Ed.] Iar
Pece¸ile nu pot fi desf°cute pîn° la acel timp. Eu dovedesc
aceasta aici, doar într-un minut.
ƒ‡„ Observa¸i. Acum, Cartea, ¸ine¸i minte, este pecetluit°. Aici
este unul, aici este Aceasta, aceast° pecete. Apoi Un altul este
înf°²urat, o Pecete. Un altul este înf°²urat, o Pecete. Aceasta
este o Carte a R°scump°r°rii. ³i întregul lucru, împreun°, face
Cartea, ²i Ea este sigilat° cu ³apte Peceti. ³i, atunci, aceasta
este pe partea din spate, este deoarece aceasta este r°sucit°.
Taina Pece¸ii este în înterior. ³i Aceasta spune numai,
“C°l°re¸ul pe cal alb,” sau, “C°l°re¸ul pe cal negru,” ²i ce
altceva, pe dinafar°. Dar taina întregii C°r¸i este în acele
Pece¸i, de la Genesa la Apocalipsa. Planul complet de
r°scump°rare este descoperit în aceste ³apte Pece¸i. Oh, acesta
este un timp important. Dumnezeu s° ne ajute s° ob¸inem
Aceasta! În¸elege¸i?
ƒ‡… Acum, “³i un înger puternic^” Acum versetul 2.
^îngerul puternic, cu un glas tare, proclamînd,
Cine este vrednic^(Vrednic pentru ce?) Cine este
vrednic s° ia cartea aceea,^
ƒ‡† Acum noi afl°m. Unde este Cartea acum? La Proprietarul
Ei original, deoarece Ea a fost pierdut° de c°tre un fiu, primul
fiu al lui Dumnezeu, într-o ras° uman°. ³i cînd el ²i-a pierdut
drepturile lui, s° asculte la Satan, el a renun¸at^Ce a f°cut
el? El a acceptat în¸elepciunea lui Satan în loc de Cuvîntul lui
Dumnezeu. Acum, nu am putea s° ne oprim aici o vreme! Fii ai
lui Dumnezeu vor lua o idee a unui seminar despre Acesta, în
loc de Cuvîntul lui Dumnezeu. Vede¸i, acela²i lucru l-a f°cut
Adam, ²i-a pierdut drepturile. ³i cînd a f°cut aceasta, acesta a
mers chiar direct înapoi. Nu pute¸i voi vedea unde erau acele
epoci? Vede¸i? A mers chiar drept înapoi la de¸in°torul
original.
90 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

ƒ‡‡ ³i Ioan, în Duhul, stînd sus aici în Cer. El era doar ridicat
sus acum, din epocile bisericii, vede¸i, a v°zut epocile bisericii.
³i atunci el a fost luat sus, în capitolul 4. El a zis, “Vino mai
sus. Eu am s°-¸i ar°t lucruri care vor veni.”
ƒ‡ˆ ³i el a v°zut pe Unul ²ezînd pe Tron, cu Cartea în mîna
Lui, în mîna Lui dreapt°. Gîndi¸i-v° la aceasta, acum. ³i,
atunci, în aceast° Carte era un act de proprietate la
r°scump°rare, ²i Acesta era sigilat cu ³apte Pece¸i.
ƒ‡‰ ³i apoi a ap°rut un Înger, un Înger puternic, proclamînd cu
un glas tare, “Cine era vrednic s° deschid° Cartea; s° ia
Cartea? Cine era în stare s° deschid° Pece¸ile? Cine era în stare
s° deschid° aceast° Carte?” Vede¸i, Îngerul a întrebat aceasta.
Ioan a v°zut aceasta. ³i El a zis, “Acum, cine este vrednic?
L°sa¸i-L^” Oh, doamne! Poate eu doar simt aceasta, în felul
acesta. “Dar l°sa¸i-L,” a zis Îngerul, “l°sa¸i-L^” Aici este
Cartea R°scump°r°rii! Aici este planul de r°scump°rare! Aici
este singura cale prin care voi ve¸i fi vreodat° r°scump°ra¸i,
pentru c° aici este actul de proprietate la r°scump°rare a
tuturor cerurilor ²i p°mîntului! “L°sa¸i-L s° vin° înainte,
dac° El vrea.” Oh, doamne! “Acum vorbe²te, sau s°-²i p°streze
t°cerea Lui în veci. S° vin° El înainte ²i s° pretind° aceast°
Carte. Cine este vrednic s° fac° aceasta?”
ƒ‡Š Iar Ioan a zis:
Acolo nu s-a g°sit nici un om vrednic în ceruri; nici
un om nu s-a g°sit vrednic pe p°mînt; nici un om sub
p°mînt, care a tr°it vreodat° ²i a murit, nu a fost g°sit
vrednic. Nici un om nu a fost g°sit vrednic.
ƒ‡‹ Chemarea Îngerului era chemarea pentru R°scump°r°torul
Rudenie s° apar°. Dumnezeu a zis, “Eu am o lege; un
R°scump°r°tor Rudenie poate_poate s° fie un înlocuitor.
Unde este acel R°scump°r°tor Rudenie? Cine este în stare s° ia
Aceasta?”
ƒˆ‚ ³i aceasta a venit de la Adam, pîn° jos de tot prin to¸i
apostolii, ²i profe¸ii, ²i toate celelalte, ²i nimeni nu a fost g°sit.
Acum, cum este cu asta? “Nimeni în Cer, nimeni pe p°mînt,
nimeni care a tr°it vreodat°.” Ilie st°tea acolo. Moise st°tea
acolo. To¸i apostolii st°teau acolo, sau_sau to¸i acei care au
murit; to¸i oamenii sfin¸i, Iov, în¸elep¸ii. Fiecare st°tea acolo, ²i
nimeni nu era vrednic nici m°car s° se uite la Carte, dar mai s°
O ia ²i s° rup° Pece¸ile.
ƒˆƒ Acum unde este papa ²i to¸i ace²tia la care vin în°untru?
Unde este episcopul vostru? Unde este vrednicia noastr°? Noi
sîntem nimic. Asta-i adev°rat.
ƒˆ„ El a cerut ca R°scump°r°torul Rudenie s° p°²easc° înainte,
dac° El putea. Dar Ioan a zis, “Nici un om nu era vrednic.”
INTERVALUL 91

ƒˆ… Nu c° nu erau oameni vrednici acolo, acum, ca un Înger;


ca, de exemplu, noi am zice, Gabriel, sau Mihail. Dar, ¸ine¸i
minte, acesta trebuia s° fie o Rudenie. Aminti¸i-v°, c° Ioan a
spus aici, “³i nici un o-m,” nu Înger, nu Serafim. Ei nu au
p°c°tuit, dar Ei erau într-o categorie diferit°. Ei nu au c°zut
niciodat°.
ƒˆ† Dar acesta trebuia s° fie un R°scump°r°tor Rudenie. “Nici
un om,” pentru c° acolo nu era nici unul dintre ei r°scump°rat.
“Nici un om nu era vrednic s° se uite la Aceasta.” Oh, nu!
Doamne, doamne! Astfel, se cerea un R°scump°r°tor uman. ³i
el a întrebat dup° acesta, ²i El nu a fost g°sit, nic°ieri. Acolo
nu era nimeni. Nici episcop, nici arhiepiscop, nici preot, nici
ierarhie, nici nimic nu era m°car^nici m°car nu avea
sfin¸enia suficient° s° se uite m°car la Carte. Iuh! Doamne,
doamne! Aceea este destul de tare, dar aceea este ce Biblia a
spus. Eu doar citez ce a spus Ioan.
Biblia a spus c° Ioan “a plîns.”
ƒˆ‡ Nu cum unii oameni au înv°¸at aceasta. Eu am auzit un om
înv°¸înd aceasta odat°, a zis, “Ioan a plîns deoarece s-a g°sit
pe sine nevrednic.” Oh! Orice om sub Duhul Sfînt ar cunoa²te
diferit de aceasta, vede¸i; sub inspira¸ia lui Dumnezeu, ar
cunoa²te diferit de aceasta.
ƒˆˆ Dar, Ioan “a plîns.” Aici este ce eu cred pentru ce a plîns
el. Pentru c°, dac° nimeni nu era vrednic ²i nu putea s°
deschid° aceast° Carte de R°scump°rare, întreaga crea¸iune
era pierdut°.
ƒˆ‰ Aici este Cartea, aici este actul de proprietate, ²i Acesta va
fi oferit R°scump°r°torului Rudenie care poate îndeplini
calific°rile. Aceea este Propria lege a lui Dumnezeu, iar El nu-
²i poate pîng°ri legea Lui, nu-²i poate nesocoti legea Lui,
adic°. În¸elege¸i? Dumnezeu a cerut un R°scump°r°tor
Rudenie Care era vrednic, Care era în stare s° fac° aceasta,
Care avea substan¸a s° o fac°.
ƒˆŠ Iar Îngerul a zis, “Acum acel R°scump°r°tor Rudenie s°
p°²easc° înainte.”
ƒˆ‹ ³i Ioan a privit. ³i el s-a uitat peste tot p°mîntul. El s-a
uitat dedesubt de p°mînt. ³i acolo nu era nimeni. Crea¸iunea ²i
fiecare lucru era pierdut. Desigur, Ioan a plîns. Totul era
pierdut.
ƒ‰‚ Plînsul lui nu a durat decît doar un minut, îns°. Apoi acolo
s-a ridicat unul dintre b°trîni, a zis, “Nu plînge, Ioan.” Oh,
doamne! Plînsul lui nu a durat decît numai un minut.
ƒ‰ƒ Ioan se gîndea, “Oh, doamne, unde este Omul? Acolo stau
profe¸ii; ei erau n°scu¸i cum eram eu. Acolo stau în¸elep¸ii.
Acolo stau^Oh, nu exist° nimeni aici?”
92 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

ƒ‰„ “Eu vreau un Om care este în stare s° fac° aceasta. Eu


vreau un Om care poate r°scump°ra.”
ƒ‰… ³i el nu a fost g°sit, astfel Ioan a izbucnit. Oh, totul era
pierdut; ²i el a plîns amarnic. ³i el_el era trist, pentru c° totul,
întreaga crea¸iune, totul era dus, dac° ei nu puteau g°si pe
cineva. Glorie lui Dumnezeu! Dac° ei nu puteau g°si pe cineva
care poate s° îndeplineasc° acele cerin¸e, acolo^fiecare fiin¸°
uman°, ²i întreaga lume ²i crea¸iune, era dus°. Oh, totul a
c°zut. Drepturile de r°scump°rare, drepturile de_de Via¸°
Etern°, Lumina, toate aceste drepturi au fost pierdute, ²i acolo
nu era nimeni care putea s° pl°teasc° pre¸ul. ³i Ioan începe s°
plîng°, pentru c° nimeni nu era vrednic, ²i nimeni nu putea
m°car s° se uite la Carte. Oh, se cerea o fiin¸° uman°. Ioan a
plîns, deoarece nimeni nu putea s° o fac°, ²i totul era pierdut.
ƒ‰† ³i acolo a venit un glas de la unul dintre b°trîni, stînd în
mijlocul celor patru F°pturi ²i toat° o²tirea aceea m°rea¸° a
Cerului, a zis, “Nu plînge, Ioan.” Oh, doamne!
ƒ‰‡ [Fratele Branham î²i bate palmele împreun° de dou°
ori_Ed.] Harul lui Dumnezeu!
ƒ‰ˆ “Nu fi cu inima zdrobit°, Ioan. Nu plînge. Pentru c° Leul
din semin¸ia lui Iuda, R°d°cina ²i Vl°starul din David, El a
învins.”
ƒ‰‰ Învinge înseamn° “lupt° cu, ²i biruie²te.” Oh, doamne!
Gr°dina din Ghetsimani, cînd Sîngele a picurat jos de pe fa¸a
Lui, El biruia. În¸elege¸i? Iuh! În¸elege¸i?
ƒ‰Š Leul, ²i R°d°cina lui David, a învins, a biruit.”
ƒ‰‹ Ca Iacob, fiind înlocuitor. Iar cînd el a ajuns în contact cu
Îngerul, el a ¸inut înainte. Iar Îngerul a încercat s° se retrag°.
El a zis, “Eu_eu doar nu am s° Te las s° pleci.” El a ¸inut
înainte pîn° cînd el a ob¸inut ceea ce a vrut. Iar numele lui a
fost schimbat, de la înlocuitor, care înseamn° “în²el°tor.” La
ce? La “un prin¸ cu Dumnezeu,” Israel. El a învins.
ƒŠ‚ ³i acest Leu din semin¸ia lui Iuda a învins. El a zis, “Nu
plînge, Ioan. C°ci Leul din semin¸ia lui Iuda, R°d°cina lui
David, a învins. El deja a biruit. El a f°cut-o. Aceasta s-a
sfîr²it, Ioan.” Iuh! Oh, oh, doamne! El a produs un albitor care
trimite p°catul înapoi de tot la mîinile unsuroase care^cu
în¸elepciunea lui, care a def°imat-o, fiin¸a uman°. Da.
ƒŠƒ Dar cînd Ioan s-a întors s° priveasc°, el a v°zut un Miel. Ce
diferen¸° de la un Leu! El a zis, “Leul a învins.” Vede¸i, iar°²i,
eu pot folosi aceea acolo, Dumnezeu se ascunde în simplicitate.
El a zis, “Acolo este un Leu.” Acela este regele animalelor.
“Leul a învins.” Cel mai puternic lucru care exist° este un leu.
ƒŠ„ Eu m-am întins afar° în jungle în Africa, ²i auzeam_
girafele zbierînd. ³i_²i marele, elefant puternic, cu trompa lui
INTERVALUL 93

în aer, “Uii, Uii, Uii.” ³i auzeam_s°lb°ticiunile de²ertului


¸ipîndu-²i sîngeroasele lor, strig°te de groaz°. Iar_gîndacii,
pîn°^Iar Billy Paul ²i cu mine întin²i într-un loc micu¸ vechi
acoperit cu sc°ie¸i. ³i auzeam, departe într-o distan¸°, un
r°cnet de leu, ²i fiecare lucru pe de²ert tace. Chiar ²i gîndacii
opresc strig°tul. Regele vorbe²te. Oh, oh, oh, oh, doamne!
ƒŠ… Eu v° spun, aceasta este cînd denomina¸iunile ²i îndoielile
cad la p°mînt. Totul devine lini²tit cînd Regele vorbe²te. ³i
Acesta este Regele, care este Cuvîntul Lui. Oh!
ƒŠ† El a zis, “Ioan, nu te îngrijora. Nu plînge. Nu fi zdrobit,
Ioan. Eu te am aici în vedenie; Eu î¸i ar°t ¸ie ceva. ³i Eu ²tiu c°
tu e²ti tot r°v°²it, deoarece, tu ²tii, nu exist° nimic s° fie
r°scump°rat, totul este dus; nu a existat nimeni s° poat° s°
îndeplineasc° cerin¸a. Dar Leul din semin¸ia lui Iuda^”
ƒŠ‡ Voi ²ti¸i, Iuda^Noi am avut aceasta, ²i pe tabl° aici, voi
²ti¸i. La semin¸ia lui Iuda, emblema, era un leu.
ƒŠˆ Aminti¸i-v°, leul, ²i_²i boul, ²i^²i a²a mai departe, capul
de om, ²i a²a mai departe. ³i aceia urm°rind, acei Serafimi,
acel Cuvînt; în timp ce to¸i, Marcu, Matei, Luca, ²i Ioan, to¸i
st°teau în jurul C°r¸ii Faptelor.
ƒŠ‰ ³i am auzit un om zicînd, un mare lucr°tor, a zis, “Cartea
Faptelor este doar lucrarea de schel°.”
ƒŠŠ Aceasta era prima Vi¸° pe care sfînta Biseric° a rodit-o
vreodat°. Îhî! Da, domnule. ³i dac° Ea rode²te vreodat° o alta,
aceasta va fi felul acela, deasemeni. Da, domnule! Voi ave¸i
ceva vi¸e altoite, iar ele rodesc l°mîi. Acestea s-ar cuveni s° fie
portocale. Dar^În¸elege¸i? Cînd acea Vi¸°_acea Vi¸° î²i
rode²te vreodat° iar°²i ml°di¸a Ei, Ea va fi întocmai exact ca
originalul.
ƒŠ‹ ³i Matei, Marcu, Luca, ²i Ioan, acele Evanghelii stau acolo
str°juind Aceea. În¸elepciunea unui om; puterea unui leu;
lucrarea unui bou; ²i iu¸eala leopardului^sau a vulturului,
mai degrab°. Da, Evangheliile stînd acolo! Ce? V° aminti¸i
cînd noi am avut aceasta? [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.]
Aceasta este în cele ³apte Epoci ale Bisericii.
Acum el a zis, “Leul din semin¸ia lui Iuda.”
ƒ‹‚ De ce din Iuda? “O Iuda, un d°t°tor de lege nu va merge
înaintea lui, printre genunchii lui, pîn° vine Silo. Dar El va
veni prin Iuda.”
ƒ‹ƒ “Iar Leul, simbolul semin¸iei lui Iuda, a învins. El a
biruit.”
ƒ‹„ ³i cînd el a privit în jur s° vad° unde era Leul acela, el a
v°zut un Miel. Ciudat, se uit° dup° un Leu ²i vede un Miel.
B°trînul L-a numit un Leu. Dar cînd Ioan s-a uitat, el a v°zut
un Miel, “Un Miel a²a cum Acesta a fost ucis de la întemeierea
94 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

lumii.” Un Miel fiind ucis. Ce era aceasta? Ce era acel Miel? El


era însîngerat, r°nit. “Un Miel care a fost ucis, dar era iar°²i
viu.” ³i El era însîngerat. Oh, doamne!
Cum pute¸i voi privi la Acela, oamenilor, ²i s° r°mîne¸i un
p°c°tos?
ƒ‹… Un Miel a p°²it sus. B°trînul a zis, “Un Leu a biruit, Leul
din semin¸ia lui Iuda.” ³i Ioan s-a uitat s° vad° Leul, ²i acolo a
venit un Miel, cl°tinîndu-se, Sînge pe El, r°ni. El a învins. Tu
puteai s° spui c° El a fost în lupt°. El a fost ucis, dar El a fost
iar°²i viu.
ƒ‹† Ioan nu a observat acel Miel înainte, voi ²ti¸i, aici. Acesta
nu a fost men¸ionat mai înainte. Nic°ieri nu a fost Acesta
men¸ionat. Ioan nu L-a v°zut, peste toate Cerurile, a²a cum el
se uita. Dar aici apare Acesta.
ƒ‹‡ Observa¸i de unde a ap°rut El. De unde a venit El? El a
venit de la Tronul Tat°lui, unde El a fost a²ezat de cînd El a
fost ucis ²i înviat din nou. “El a înviat ²i a ²ezut la mîna
dreapt° a lui Dumnezeu, tr°ind în veci s° fac° mijlociri.”
Amin. Înviat acolo, ast°zi, ca un Mijlocitor, cu Propriul Lui
Sînge, s° fac° mijlocire asupra ne²tiin¸ei oamenilor. Acum,
acela este Cel de care eu depind. El înc° era acoperit cu albitor,
albitorul de iertare a p°catelor.
ƒ‹ˆ Ioan a privit la acel Miel, ²i Mielul se p°rea c° El era ucis.
³i apoi el a observat c° El era r°nit, ²i t°iat, ²i învine¸it, ²i
sîngerînd. Un Miel însîngerat, acela este ce ne-a luat locul. Nu
este aceasta ciudat, c° un simplu Miel a trebuit s° ne ia locul?
Iar el a v°zut Mielul. El a pornit afar°.
ƒ‹‰ Ioan nu L-a v°zut, deoarece El era departe de tot în
Eternit°¸i, chiar f°cînd mijlocire; ²i ar°tînd c° acei care au
venit la Dumnezeu, sub jertfirea sîngelui taurilor, a ¸apilor, o
jertf° înlocuitoare, El deasemeni^Pentru c°, cei care au
crezut aceasta, au indicat c°tre El. Iar Sîngele nu a fost v°rsat
înc°, astfel El era acolo s°-i limpezeasc°. El era acolo s° te
limpezeasc° pe tine ²i pe mine.
ƒ‹Š ³i, O Dumnezeule, eu sper c° El este acolo în seara aceasta.
Pentru fiecare p°c°tos, a fost ucis Mielul. Cum poate Iehova s°
vad° ceva afar° de acel Miel însîngerat stînd acolo!
ƒ‹‹ ³i Mielul a pornit afar° în vedenie acum, a²a cum El a fost
ucis. Observa¸i, c° vine de la Tronul Tat°lui. Oh, gîndi¸i! El, de
unde a avansat El, la aceast° vedenie? El a venit din Slav°,
unde El este a²ezat la mîna dreapt° a lui Dumnezeu. El a
avansat înainte, la Ioan, afar° din Slav°.
„‚‚ Oh, nu ar fi acesta un lucru glorios dac° gîndurile noastre
p°c°toase, în seara aceasta, ar putea fi puse deoparte suficient
de mult s°-L accept°m, iar El ar avansa tot drumul din Slav°,
în seara aceasta, s° se fac° pe Sine cunoscut la oricare din voi!
INTERVALUL 95

„‚ƒ Mielul avansînd din Slav°, pentru mijlociri, în ordine, s°


fac° pretinderi acum pentru r°scump°rarea Lui! Aminti¸i-v°,
c° El era în lucrarea Lui de mijlocire înapoi aici. Dar, aminti¸i-
v°, aceste Pece¸i sînt gata s° fie deschise, iar Mielul a venit de
la sanctuarul lui Dumnezeu, avansat înainte.
„‚„ A²tepta¸i pîn° noi ajungem acolo, acea o or°, lu°m acea “o
jum°tate de or°” c° Aceasta este lini²te. Sanctuarul fumeg°.
Acolo nu mai este mijlocire. Jertfa a plecat. Acesta este un
Scaun de Judecat°. Acolo nu mai este Sînge pe el, pentru c°
Mielul acoperit cu Sînge a p°²it la o parte. S° nu a²tepta¸i voi
pîn° la acel timp. V° aminti¸i în Vechiul Testament? Atît timp
cît sîngele era jos de pe scaunul milei, acesta era judecat°; dar
atît timp cît sîngele era acolo, acolo era mil°. [Fratele Branham
bate pe amvon de cinci ori_Ed.] Dar cînd Mielul a p°²it la o
parte, aceea a f°cut-o!
„‚… Ce era El? El era un Mijlocitor. Nu alt° persoan°! Spune¸i-
mi unde putea Maria s° fac° mijlociri atunci. Ce putea Maria
s° ofere? Ce putea Sfîntul Francis, Sfîntul Assisi, sau oricare, ²i
Sfînta Cecilia, adic°, sau oricare alt° fiin¸° uman°? Ioan nu a
v°zut o mie de sfin¸i c° vin afar° din mijlocire. “El a v°zut un
Miel, un Miel care a fost ucis, însîngerat.” Mie nu-mi pas° cît
de mul¸i sfin¸i au fost uci²i; ei to¸i au datorat aceasta, fiecare
din ei. Cum a spus ho¸ul la cruce, “Noi am p°c°tuit, ²i noi
dator°m aceasta. Dar acest Om nu a f°cut nimic.” El era
singurul Om care era vrednic.
„‚† Aici vine El, din ghereta de mijlocire. Pentru ce a venit El
acum? Privi¸i-L! Oh, oh, oh, doamne! [Fratele Branham î²i bate
palmele împreun° de trei ori_Ed.]
„‚‡ Ioan plîngea. Unde este toat° aceasta? Ce urmeaz° s° se
întîmple?
„‚ˆ A zis, “Nu plînge, Ioan,” a zis b°trînul. “Aici vine Leul. El
era Acela care a învins.” Cînd el s-a uitat, aici vine un Miel,
însîngerat, care a fost ucis.
„‚‰ Orice care este omorît este însîngerat. Voi ²ti¸i, acesta a
fost omorît. Gîtul lui i-a fost spintecat deschis, sau ceva.
Sîngele este peste tot pe el.
„‚Š Aici vine un Miel, care a fost ucis. ³i El vine înainte, oh,
doamne, (ce?) s° fac° pretinderile Lui asupra r°scump°r°rii
Lui. Amin. Oh! Oh! Eu^Nu v° sim¸i¸i voi de parc° doar s° v°
duce¸i acolo într-un col¸, s° ²ede¸i jos ²i s° plînge¸i pentru o
vreme? Aici vine un Miel, înc° însîngerat. Ioan^Nu a existat
nimic acolo; toat° celebritatea st°tea în jur, dar acolo nu era
nimeni dintre ei care putea s° fac° aceasta. Astfel, aici vine
Mielul, acum. Zilele Lui de mijlocire s-au terminat, zilele de
mediere.
96 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„‚‹ Aceea este cînd acest Înger urmeaz° s° stea acolo. Voi
a²tepta¸i pîn° noi ajungem în Pece¸i. “³i nu va mai fi timp.”
Asta-i adev°rat. Acea “jum°tate de or° de t°cere.” Privi¸i ce ia
loc în acea jum°tate de or° de t°cere, cînd acea Pecete a
³aptea, urm°toarea Duminic° seara, cu voia Domnului.
„ƒ‚ El vine înainte (ce?) s°-²i ia preten¸iile Lui acum. Oh,
doamne! Vine înainte s°-²i ia preten¸iile Lui! Acum, El a f°cut
lucrarea de Rudenie. El a venit jos, a devenit Om, a murit. El a
f°cut lucrarea de Rudenie de r°scump°rare, dar nu a chemat
pîn° acum dup° preten¸ia Lui. Acum El vine pe scen° s°-²i
pretind° drepturile Lui, (privi¸i ce ia loc) oh, doamne, pentru
care El a fost ucis, pentru ca s° devin° o Rudenie la om, s°
moar° în locul lui, s°-l r°scumpere. Da, b°trînul avea dreptate
cînd el a zis c° El era un “Leu,” vede¸i. B°trînul L-a numit, a
zis, un “Leu.” Deoarece, El era un Miel, un Mijlocitor, un Miel
însîngerat, dar acum El vine înainte ca un Leu. Zilele Lui de
mijlocire s-au sfîr²it.
„ƒƒ “L°sa¸i-l pe cel care este întinat s° fie înc° întinat. L°sa¸i-l
pe cel care este neprih°nit s° fie înc° neprih°nit. L°sa¸i-l pe
cel care este sfînt s° fie înc° sfînt.” Lucrul este închis. Oh,
frate! Atunci ce? Atunci ce?
„ƒ„ ³i, ¸ine¸i minte, aceasta vine la cele ²apte epoci ale
bisericii, cînd tainele lui Dumnezeu vor fi deschise. Acum
privi¸i foarte deaproape. Aceasta este ceva ce voi trebuie s°
ob¸ine¸i. Acum, El ²i-a f°cut lucrarea Lui de mediere, f°cînd
mijlociri pentru credincios. Pentru dou° mii de ani El era în
spate acolo, un Miel. Acum El p°²e²te înainte din Eternitate, s°
ia Cartea actului de proprietate, ²i s° rup° Pece¸ile, ²i s°
descopere tainele. Cînd despre aceasta? La timpul sfîr²itului.
„ƒ… Pricepe¸i voi asta? [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.] În regul°,
noi vom merge înainte atunci.
„ƒ† Acum, rupe Pece¸ile ²i elibereaz° toate tainele c°tre ei, la al
²aptelea înger, a c°rui Mesaj este s° descopere toate tainele lui
Dumnezeu. Tainele lui Dumnezeu stau în aceste ³apte Pece¸i.
În¸elege¸i? Asta este ce El a spus aici. Toate tainele stau în
aceste ³apte Pece¸i.
„ƒ‡ Iar Mielul vine înainte acum, de la a fi un Mijlocitor între
Dumnezeu ²i om. El devine un Leu. ³i cînd El devine un Leu,
El ia Cartea. Acela este dreptul Lui. Dumnezeu a ¸inut-o pe
Aceasta, taina, dar acum Mielul vine.
„ƒˆ Nimeni nu putea lua Cartea. Ea înc° este în mîinile lui
Dumnezeu. Nici pap°, preot, orice ar putea fi, ei nu pot lua
(nu) Cartea. Cele ³apte Pece¸i nu au fost descoperite.
În¸elege¸i?
„ƒ‰ Dar cînd, Mediatorul, cînd lucrarea Lui ca un Mijlocitor
este f°cut°, El vine înainte. ³i Ioan^B°trînul a zis, “El este
INTERVALUL 97

un Leu.” ³i El vine înainte. Priviti-L. Oh, doamne! În¸elege¸i?


El vine înainte s° ia Cartea, acum privi¸i, s° descopere tainele
lui Dumnezeu, la care al¸ii au presupus, în toate aceste epoci
denomina¸ionale.
„ƒŠ Vede¸i, atunci, îngerul al ²aptelea. Dac° aceast° Carte,
taine, este Cuvîntul lui Dumnezeu, îngerul al ²aptelea trebuie
s° fie un profet, la care s° vin° Cuvîntul lui Dumnezeu. Nu
preo¸i, papi, sau orice altceva, poate s°-l primeasc°; Cuvîntul
nu vine la din °²tia. Cuvîntul lui Dumnezeu vine numai la un
profet, întotdeauna. Maleahi 4 a promis a²a. ³i cînd el vine
înainte, el o s° ia tainele lui Dumnezeu, unde biserica a ajuns
toat° ²ov°ielnic° în toate aceste denomina¸iuni, “³i
restaureaz° Credin¸a copiilor înapoi la p°rin¸i.” ³i apoi
judecata lumii va lovi, iar p°mîntul va fi ars. ³i apoi cei
neprih°ni¸i vor p°²i afar° pe cenu²a celor r°i, în Mileniu.
„ƒ‹ În¸elege¸i voi aceasta acum? [Adunarea, “Amin.”_Ed.] În
regul°.
„„‚ Al¸ii au presupus la asta, în epoca denomina¸ional°. Dar,
vede¸i, el trebuie s° fie acest om, îngerul al ²aptelea din^
Apocalipsa 10:1-4 este un^Al ²aptelea înger are tainele lui
Dumnezeu date lui, ²i sfîr²e²te toate tainele care au fost
r°mase, în jos prin epocile denomina¸ionale.
„„ƒ Acum voi pute¸i vedea de ce eu nu lovesc la fra¸ii mei în
denomina¸iuni. Acesta este sistemul de denomina¸iune! Ei nu,
nu este nevoie ca ei s° încerce s° cunoasc° Aceasta, deoarece
Aceasta nu putea fi descoperit. Aceea este conform cu
Cuvîntul. Ei au presupus la Acesta, ²i au crezut c° Acesta era
acolo, ²i prin credin¸° au umblat prin Acesta, dar acum Acesta
este dovedit evident. Amin. Oh, doamne, ce o_ce o Scriptur°!
„„„ Acum privi¸i. Atunci acesta este El, Mielul, care î²i ia
pozi¸ia Lui Regal°, cînd sfin¸ii Lui vin s°-L încoroneze, “Domn
al domnilor, ²i Rege al regilor.” Vede¸i?
„„… Vede¸i, “Timpul s-a terminat.” Apocalipsa 10:6, “Acolo nu
mai este timp.”
„„† Observa¸i, acolo sînt “²apte coarne” pe acest Miel. A¸i
observat voi aceasta? “Avînd ²apte coarne.” Noi tocmai am
trecut prin aceea. Coarnele înseamn° “putere,” la animal. ³i,
observa¸i, El nu era un animal, deoarece El a luat Cartea din
mîna dreapt° a Celui care ²edea pe Tron. Vede¸i? Observa¸i.
Oh, doamne!
„„‡ Eu cred c° eu aveam aceea scris jos pe undeva; oh, s° rup°
Pece¸ile, s° dezlege actul, actul de proprietate, ²i_Mesajul
c°tre ultimul înger. Iar El î²i ia locul Lui Regesc. Aceea este ce
vine El înainte s° fac°.
Acum privi¸i, cînd El vine afar°, “Cele ²apte coarne.”
98 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„„ˆ Acum, cînd el a v°zut acest Miel, Ioan uitîndu-se la El,


El_El p°rea c° El a fost ucis, însîngerat. Iar El a venit din
Eternitate, ²i El a încetat s° fie un Mediator.
„„‰ Atunci ruga¸i-v° la Maria atît de mult cît vre¸i voi! “Acolo
nu era nici un om în Cer, ²i pe p°mînt, sau nici o persoan°, nici
o fiin¸° nic°ieri, putea s° ia aceasta.” Ioan chiar a plîns
privitor la aceasta. Oh, prietene Catolic, nu po¸i tu vedea asta?
Nu te ruga la vreo persoan° moart°.
„„Š Mielul este singurul Mediator. În¸elege¸i? El era Acela care
a venit înainte. ³i ce a f°cut El acum? El era înapoi aici
mijlocind, pîn° cînd Sîngele Lui a isp°²it pentru fiecare
persoan°. Iar Mielul, acum, ²tie ce este scris în Carte. Astfel, El
a ²tiut de la întemeierea lumii c° numele lor erau Acolo, astfel
El a stat înapoi aici ²i a r°-^²i_²i, dar, a f°cut lucrarea de
Mediere în felul acesta pîn°^lucrare mijlocitoare, pîn° cînd
fiecare care a fost pus în Carte a fost r°scump°rat, ²i aceasta s-
a sfîr²it. ³i acum El p°²e²te afar°. În¸elege¸i? El a f°cut
lucrarea Lui de Rudenie. El este tot^Voi ²ti¸i ce era lucrarea
de Rudenie? S° m°rturiseasc° înaintea b°trînilor. V° aminti¸i
de Boaz azvîrlindu-²i jos înc°l¸°mintea, ²i a²a mai departe? El
a f°cut toate acestea acum.
„„‹ Acum El vine s° ia Mireasa Lui. Amin. El vine acum ca
Rege. El î²i caut° Regina Lui. Amin. Amin. În aceast° Carte
este întregul secret despre Aceasta, înf°²urat în jur, ³apte
Pece¸i. Oh, frate! ³apte Pece¸i, a²teptînd ca El s° vin°.
Observa¸i.
„…‚ S° lu°m acele simboluri. P°i, este numai ora nou°. Noi
avem trei ore sau mai mult, s° mergem. Noi avem^haide¸i
doar^Satan continu° s°-mi spun° c° acei oameni devin
obosi¸i, astfel eu presupun c° ei sînt. Dar s°_s° lu°m aceasta,
oricum.
„…ƒ “³apte coarne” erau cele ²apte biserici, vede¸i, cele ²apte
epoci ale bisericii, deoarece aceea era protejarea Mielului. Cu
ce î²i proteja El drepturile Lui, pe p°mînt, era un Grup de
oameni trimi²i de Dumnezeu care au protejat; vede¸i, cornul pe
Miel.
„…„ “³apte ochi” sînt cei ²apte mesageri ai celor ²apte epoci ale
bisericii. “³apte ochi,” ²apte v°z°tori.
„…… V-ar place s° scrie¸i jos ceva Scriptur°? S° întoarcem doar
la aceasta. Ce zice¸i voi, ave¸i voi atît timp? [Adunarea,
“Amin.”_Ed.] În regul°. S° mergem la Zaharia, Cartea
despre_despre Zaharia, doar un picu¸, ²i noi vom_²i noi vom
citi ceva din aceasta.
„…† Eu_eu nu vreau s° v° ¸in prea mult asupra acestor lucruri.
³i_²i eu^Dar, totu²i, eu nu vreau ca voi s° pierde¸i aceasta.
Ce este ceva mai important decît aceasta? [Adunarea zice,
INTERVALUL 99

“Amin.”_Ed.] Da. Ce este mai^[Cineva în adunare zice,


“Frate Branham?”] Ce? [“Tu nu m°sori asta.”] Nimic mai
important decît Via¸a Etern° la o persoan°. Iar noi trebuie_noi
trebuie s° lu°m aceasta acum, ²i_²i s° fim siguri c° noi
ob¸inem aceasta. În regul°. În regul°, domnule.
„…‡ Iar acum noi vrem s° citim Zaharia capitolul 3. M° gîndesc
c° asta-i corect, acum, Zaharia 3. Noi urmeaz° doar s° lu°m
aceste simboluri aici, dac° eu am Scripturile mele scrise jos. Eu
doar strigam peste tot locul, în aceast° dup°-amiaz°, cînd am
atins aceasta. Astfel eu_eu doar nu ²tiu dac° eu am aceasta
corect, sau nu. Eu sper c° eu am. Zaharia 3, s° vedem dac°
aceasta este^Eu am 89 aici, dar aceasta trebuie s° fie 8 la 9.
În regul°. În regul°. Eu ²tiu c° aceasta nu poate fi 89. Zaharia
3:8 ²i 9.
Ascult° acum, O Iosua marele preot, tu, ²i ortacii t°i
care ²ed cu tine: c°ci ei sînt oameni de mirare: c°ci,
iat°, Eu voi aduce înainte pe slujitorul meu
ODRASLA (Cristos).
C°ci iat° piatra pe care Eu o voi a²eza înaintea lui
Iosua; pe (piatr°) o piatr° vor fi ²apte ochi: (²apte
ochi), iat°, Eu voi grava gravarea pe ea, zice DOMNUL
o²tirilor,^Eu voi înl°tura nelegiuirea acestei ¸°ri
într-o singur° zi.
„…ˆ Acum s° întoarcem acolo la Zaharia 4:10, 4:10. Asculta¸i.
^care a nesocotit ziua lucrurilor m°runte
(Dumnezeu în simplicitate, vede¸i)? c°ci ei se vor
veseli, ²i^vor vedea firul cu plumb în mîinile lui
Zorobabel cu a c°rui^cu acei ²apte; ace²tia sînt ochii
DOMNULUI, care cutreier° prin tot p°mîntul.
„…‰ “Cei ²apte ochi.” Ochi înseamn° “v°zînd.” V°zînd
înseamn° “profe¸i, v°z°tori.” Acest Miel avea ²apte coarne, ²i
pe fiecare corn avea un ochi, “²apte ochi.” Ce este aceasta?
Cristos în Mireasa Lui; ²apte epoci ale bisericii. Afar° de acolo
erau ²apte profe¸i care au mers înainte, ²apte v°z°tori, ochi.
Astfel, ultimul trebuie s° fie un v°z°tor. [Fratele Branham bate
în amvon de dou° ori a²a cum el a zis, “un v°z°tor.”_Ed.] În
regul°.
„…Š Observa¸i, El nu este un animal. “El a luat Cartea din mîna
dreapt° a Celui care ²edea pe Tron.” Cine era Acesta?
Proprietarul, Proprietarul original, care avea Cartea de
R°scump°rare în mîna Lui dreapt°. ³i nu Înger, nu Fiin¸°
Îngereasc°, nimic altceva, putea s° ia locul. “Iar acest Miel
însîngerat a p°²it afar° ²i a luat Cartea din mîna Lui.” Iuh! Ce
era aceasta? Frate, acesta este cel mai sublim lucru în
Scriptur°. Amin. Un act care nici un Înger, nici nimic, nu
putea s°-l fac°. “³i Mielul a venit ²i a luat Aceasta din mîna
dreapt° a Aceluia care ²edea pe Tron.”
100 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„…‹ Ce este aceasta? Acum Ea apar¸ine Mielului. Amin. Legile


lui Dumnezeu au cerut. El este Acela care O ¸ine. Legea lui
Dumnezeu a cerut un R°scump°r°tor Rudenie. ³i Mielul a ie²it
afar°, ¸inînd-O, “Eu sînt Rudenia lor. Eu sînt R°scump°r°torul
lor. Eu acum^Eu am f°cut mijlocire pentru ei, ²i acum Eu am
venit s° pretind drepturile lor pentru ei.” Amin. Acolo este
numai Singurul. “Eu am venit s° pretind drepturile lor. În
aceea, ei au un drept la totul care s-a pierdut în c°dere, iar Eu
am pl°tit pre¸ul.”
„†‚ Oh, frate! Iuh! Nu v° face aceea s° v° sim¸i¸i religio²i
în°untru? [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.] “Nu prin faptele bune
care noi le-am f°cut, ci prin mila Lui.”
„†ƒ Oh, a²tepta¸i un minut! ³i acei b°trîni ²i toate celelalte
încep s° arunce jos coroanele, ²i demnitarii încep s° se pun° jos
pe p°mînt, vede¸i.
Nici unul, nici unul nu putea s° o fac°.
„†„ ³i El p°²e²te drept sus la mîna dreapt° a lui Dumnezeu, ²i
a luat Cartea din mîna Lui, ²i ²i-a pretins drepturile Lui. “Eu
am murit pentru ei. Eu sînt R°scump°r°torul lor Rudenie. Eu
sînt. Eu sînt Mijlocitorul. Sîngele Meu a fost v°rsat. Eu am
devenit Om. ³i Eu am f°cut aceasta ca s° ob¸in acea Biseric°
iar°²i înapoi, pe Aceea care Eu am v°zut-o dinainte înainte de
întemeierea lumii. Eu am hot°rît Aceasta. Eu am vorbit
Aceasta, Ea va fi acolo. ³i nimeni nu era în stare s° o ia pe Ea,
îns° Eu am mers jos ²i am f°cut-o, Eu însumi. Eu sînt Rudenia
lor. Eu am devenit rudenie.” ³i El ia Cartea. Amin!
„†… Oh, Cine m° a²teapt° Acolo în seara aceasta? Cine este
Acela, biseric°, care a²teapt° Acolo? Ce altceva ar putea
a²tepta Acolo dup° voi? Acel R°scump°r°tor Rudenie! Oh,
doamne! Ce declara¸ie sublim°, sau act!
„†† Acum El are actul de proprietate la r°scump°rare. El Îl are
în mîna Lui. Mijlocirea este terminat° acum. El Îl are în mîna
Lui. Aminti¸i-v°, Acesta era în mîna lui Dumnezeu, tot timpul,
dar acum Acesta este în mîna Mielului. Acum privi¸i. Actul de
proprietate de r°scump°rare, al întregii crea¸iuni, este în mîna
Lui. Iar El a venit s°-L pretind° înapoi, deasemeni, pentru rasa
uman°. Nu s°-L pretind° înapoi pentru Îngeri. L-a pretins
înapoi pentru oameni, pentru care a fost dat Acesta, s° fac°
iar°²i fii ²i fiice a lui Dumnezeu; s°-i aduc° înapoi la gr°dina
Edenului, tot ce ei au pierdut; întreaga crea¸iune, pomii, via¸a
animal°, toate celelalte. Oh, doamne!
„†‡ Nu v° face asta s° v° sim¸i¸i bine? Iuh! [Adunarea zice,
“Amin.”_Ed.] M° gîndeam c° eram obosit, dar eu nu sînt
acum. Vede¸i? Uneori m° gîndesc c° eu devin_devin prea
b°trîn s° predic, ²i atunci eu merg s° v°d ceva de felul acesta,
²i m° gîndesc c° eu sînt iar°²i un om tîn°r. Da. Îhî. Hm!
Aceasta v° face ceva. În¸elege¸i?
INTERVALUL 101

„†ˆ C°ci eu ²tiu asta, c° exist° Cineva Acolo care m° a²teapt°.


Acolo este Cineva care a pl°tit pre¸ul pe care eu nu l-am putut
pl°ti. Asta-i adev°rat. El a f°cut-o pentru mine, Charlie. A
f°cut-o pentru tine. El a f°cut-o pentru întreaga ras° uman°.
³i acum El vine înainte s°-²i pretind° drepturile Lui
r°scump°r°toare. Pentru cine pretinde aceasta? Nu pentru El
însu²i; pentru noi. El este unul dintre noi. El este rudenia
noastr°. Oh, doamne! El este Fratele meu. El este Salvatorul
meu. El este Dumnezeul meu. El este R°scump°r°torul meu
Rudenie. El este totul. Pentru c° ce eram eu f°r° El, sau ce a²
putea eu fi f°r° El? Astfel, vede¸i, El este Totul al meu. ³i El
st° Acolo ca rudenia noastr°. ³i acum El a mijlocit pentru noi,
pîn° la acest timp. Iar acum El vine înainte ²i ia Cartea de
R°scump°rare, s° pretind° drepturile Lui, de ceea ce El a f°cut
pentru noi.
„†‰ Ei mor. Isus a zis, “Cel ce crede în Mine, chiar dac° era
mort, totu²i el va tr°i. Oricine tr°ie²te ²i crede în Mine nu va
muri niciodat°. Cel ce m°nînc° trupul Meu ²i bea Sîngele Meu
are Via¸° ve²nic°, iar Eu îl voi învia în ziua din urm°.”
„†Š Nu conteaz°, c° el adoarme în prima straj°, a doua, a treia,
a patra, a cincia, a ²asea, sau a ²aptea, oriunde adoarme el. Ce
se va întîmpla? Trîmbi¸a lui Dumnezeu va suna. Acea ultim°
trîmbi¸° va sufla înainte, în acela²i timp în care ultimul înger
î²i d° Mesajul lui ²i ultima Pecete este deschis°. Acea ultim°
trîmbi¸° va suna, ²i R°scump°r°torul vine înainte s° ia
posesiunile Lui r°scump°rate, Biserica Lui, sp°lat° cu Sînge.
„†‹ Acum, oh, întreaga crea¸iune st° în mîna Lui acum, pe care
întregul plan de r°scump°rare este sigilat prin ²apte Pece¸i
misterioase, în aceast° Carte pe care El a luat-o. Acum privi¸i.
“³i numai El poate s° descopere Aceasta la oricine vrea El.” El
are Aceasta în mîna Lui, vede¸i. Acum, El a promis c° aceasta
va fi la timpul acela, acum, pentru c° Aceasta este sigilat° prin
³apte Pece¸i de tain°, Cartea de R°scump°rare. Acum privi¸i.
A²a cum acum^
„‡‚ Prieteni, eu v-am spus, urmeaz° s° v° las afar° la opt
treizeci, dar eu am aruncat peste trei sau patru pagini aici, s°
ajung la aceasta. Astfel eu vreau^Eu sînt deja dup° nou°.
Astfel ca voi s° pute¸i veni înapoi mîine.
„‡ƒ Dar acum în aceast° Carte a Pece¸ilor de ²apte p°r¸i, de
r°scump°rare, pe care a luat-o Mielul, în El însu²i, era
Singurul Care putea s° o fac°. ³i El a luat-O din mîna dreapt°
a Aceluia care ²edea pe Tron, acum, s° pretind° r°scump°rarea
Lui, s° pretind° drepturile Lui. S° pretind°, pentru mine ²i
tine, de la ce El ne-a r°scump°rat, la, vede¸i, înapoi la totul ce
a pierdut Adam în gr°dina Edenului. El ne-a r°scump°rat
înapoi la aceea.
102 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„‡„ Acum cu Mielul, cu Cartea în mîinile Lui, noi sîntem gata


s° cerem harul ²i mila Lui asupra noastr°, s° ne deschid°
Cartea cu ³apte Pece¸i, ²i s° ne lase s° privim dincolo de
cortina timpului, doar un picu¸. Oh, doamne! Observa¸i cînd El
a luat Cartea, actul de proprietate, sigilat, (doar b°ga¸i-v°
aceasta în minte acum), ²i a rupt Pece¸ile tainei, s° le
descopere, s° le aduc° la ai Lui, vede¸i, la to¸i supu²ii Lui
r°scump°ra¸i.
„‡… Acum, cînd noi atingem aceasta în Pece¸i, noi o s° mergem
înapoi acolo ²i s° vedem acele suflete sub altar, strigînd,
“Doamne, pîn° cînd, pîn° cînd?”
„‡† ³i aici El este un Mijlocitor, pe altar, “Doar înc° pu¸in,
pîn° cînd exist° mai mul¸i care trebuie s° sufere ca voi.”
„‡‡ Dar acum El vine de aici, la aceast° ultim° Pecete. El nu
mai este Mijlocitor. El este Rege acum. ³i ce face El? Dac° El
este un Rege, El trebuie s° aibe supu²i. ³i supu²ii Lui sînt aceia
pe care El i-a r°scump°rat, ²i ei nu pot veni înaintea Lui pîn°
cînd El ia drepturile de r°scump°rare. ³i acum El p°²e²te
înainte, de la un Mijlocitor; unde moartea ne-a pus în mormînt,
El vine înainte cu drepturile. Amin.
„‡ˆ “³i chiar acei care sînt vii ²i r°mîn pîn° la Venirea Lui, nu
vor sta în calea celor care sînt adormi¸i. C°ci trîmbi¸a lui
Dumnezeu va suna, la acea ultim° trîmbi¸°.” Cînd ultima
Pecete este rupt°, ²i cînd îngerul al ²aptelea î²i d° Mesajul lui,
“Ultima trîmbi¸° va suna, ²i mor¸ii în Cristos vor învia. ³i noi
care sîntem vii ²i r°mînem vom fi apuca¸i sus împreun° cu ei,
s°-L întîlnim în aer.” El pretinde! El a venit înainte acum s°-²i
pretind° a Lui_Lui posesiune.
„‡‰ Privi¸i! Privi¸i la acesta! Doamne! A rupt Pece¸ile, a
descoperit tainele. Le-a descoperit (unde?) la ultima epoc° a
bisericii, singura care tr°ie²te. Ceilal¸i dintre ei sînt adormi¸i.
„‡Š El a zis, “Dac° El vine în prima straj°, a doua straj°, a
treia straj°, în jos înainte la a ²aptea straj°.” În a ²aptea straj°,
acolo a ie²it o_o porunc°, sau o chemare, “Iat°, Mirele vine!”
„‡‹ ³i cînd ei au f°cut-o, fecioara adormit°, bisericile
nominale, au zis, “Oh, voi ²ti¸i, eu_eu cred c° mi-ar place s°
am acel Duh Sfînt.” A¸i observat voi pe Prezbiterieni ²i
Episcopalieni? A¸i auzit voi Mesajul meu în Phoenix, c°tre
oamenii aceia care stau sus acolo, în Glasul ²i acolo,
zicînd^P°i, care-i treaba cu acest autor, zicînd, “Sfîntul
P°rinte A²a-²i-a²a”? Cînd, Biblia zice, “Nu numi¸i pe nici un
om, ‘P°rinte,’ în felul acesta.” Vede¸i, ei dorm cu ei, acela este
motivul, dar cînd ei au venit înainte ²i au zis, “Da, noi
credem.”
„ˆ‚ O femeie tocmai a chemat pe o alt° femeie, a zis, “Tu ²tii,
eu sînt Episcopalian°.” A zis, “Eu_eu_eu am vorbit în limbi,
INTERVALUL 103

ziua trecut°. Eu cred c° am primit Duhul Sfînt, dar, ²îî, nu


spune la nimeni.” Eu m° îndoiesc de asta foarte mult. Tu ai fi
putut vorbi în limbi. Dar, tu a²ezi un om pe Foc, cum are el s°
²ad° lini²tit? Asta-i adev°rat. Vede¸i? Vede¸i? Nu o poate face.
„ˆƒ V° pute¸i imagina pe Petru, ²i Iacov, ²i Ioan, ²i aceia sus în
camera de sus, zicînd, “Oh, noi avem Duhul Sfînt acum, dar
poate mai bine dac° noi p°str°m t°cerea”? Frate, prin ferestre,
u²i, ²i fiecare lucru, au mers ei, afar° în strad°, ac¸ionînd ca o
gr°mad° de be¸ivi. Acela este Duhul Sfînt real.
„ˆ„ Dar, voi vede¸i, acea fecioar° adormit° nu prime²te nimic,
oricum. Îhî. Asta-i adev°rat. ³i aminti¸i-v°, în timp ce ele au
mers s° încerce s° cumpere Ulei, aminti¸i-v°, Scripturile nu zic
c° ele L-au ob¸inut.
„ˆ… Dar în timp ce ele erau afar° încercînd s°-L cumpere, acolo
a venit un sunet. Ce s-a întîmplat? Toate fecioarele acelea care
au dormit, s-au sculat ²i ²i-au potrivit l°mpile, “²i au mers
în°untru la Cin°.” Este asta adev°rat? [Adunarea zice,
“Amin.”_Ed.]
„ˆ† Iar restul au fost l°sate pentru perioada Necazului, corect,
“Plînsul, v°itatul, ²i scrî²nirea din¸ilor.” Aceea este biserica,
nu Mireasa; biserica.
„ˆ‡ Mireasa a mers în°untru. Exist° o întreag° diferen¸° între
biseric° ²i Mireas°. Da, domnule! Îhî. “A mers în°untru la Cina
de Nunt°.” Oh, observa¸i, b°iete! [Fratele Branham î²i bate o
dat° palmele împreun°_Ed.]
„ˆˆ Pece¸ile au fost rupte (de ce?) în ultima epoc° a bisericii, s°
descopere aceste Adev°ruri. De ce? Mielul a rupt Pece¸ile ²i le-
a descoperit la Biserica Lui, pentru ca s° colecteze supu²ii Lui
pentru Împ°r°¸ia Lui. Mireasa Lui, vede¸i! Oh, doamne! El
vrea s° aduc° pe supu²ii Lui la El acum.
„ˆ‰ Ce este aceasta? Afar° din pulberea p°mîntului, afar° din
fundul m°rii, afar° din gropi, afar° de pretutindeni ²i fiecare
loc, afar° din_afar° din regiunile de întuneric, afar° din
paradis, oriunde pot ei fi. El va chema, iar ei vor r°spunde.
Amin! Amin! [Adunarea, “Amin.”] El va chema, iar ei vor
r°spunde.
„ˆŠ El a venit s° ia supu²ii Lui. El a descoperit secretele Lui, ²i
ei au v°zut Aceasta. “³i timp nu mai este,” la timpul acela.
“Timpul s-a terminat.” Acesta este sfîr²it. În regul°.
„ˆ‹ El p°r°se²te Tronul, de a fi un Mijlocitor, ca un Miel ucis;
ca s° fie un Leu, Rege; s° aduc° lumea la Judecat°, care a
respins Mesajul Lui. El nu este un Mediator.
„‰‚ Aminti¸i-v° înv°¸°tura Vechiului Testament acum, a²a cum
ne gr°bim. Cînd sîngele a mers jos de pe scaunul milei, ce era
acesta? Scaunul de judecat°.
104 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„‰ƒ ³i cînd Mielul, ucis, a p°²it înainte din Eternitate, afar°


din Tronul Tat°lui, ²i ²i-a luat drepturile Lui, acesta era un
Scaun de Judecat°. Atunci El a devenit, nu un Miel, ci un Leu,
Rege, ²i El cheam° dup° Regina Lui s° vin° s° stea lîng° El.
„‰„ “Nu ²ti¸i voi c° sfin¸ii vor judeca lumea?” Daniel a zis,
“Judecata a fost a²ezat°, ²i c°r¸ile au fost deschise; ²i zece mii
de ori zece mii de mii i-au slujit Lui,” Rege ²i Regin°. “³i
atunci o alt° Carte a fost deschis°, care era Cartea Vie¸ii,”
aceea este pentru biseric°. ³i Regina ²i Regele st°teau acolo.
„‰… Cum a spus meditarea unui cowboy:
Noaptea trecut° a²a cum m-am întins pe
prerie,
Am privit la stele în ceruri,
³i m° întrebam dac° vreodat° un cowboy
Ar putea pluti la acel dulce adio ²i adio.
Exist° un drum la acea luminoas°, Regiune
fericit°,
Dar aceasta este întunecat° acolo, o c°rare,
a²a zic ei,
Dar cea larg° care duce la pierzare
Este informat° ²i luminat° tot drumul.
Ei vorbesc despre un alt mare Proprietar,
„‰† El vorbe²te în termeni din via¸a lui la vite. Dac° voi era¸i
vreodat° într-o strîngere a vitelor, voi a¸i putea vedea aceasta
clar.
Ei vorbesc despre un alt mare Proprietar,
³i El niciodat° nu este supra aprovizionat, a²a
zic ei,
El întotdeauna va face loc pentru un p°c°tos
Care se va deplasa pe acea dreapt°, c°rare
îngust°.
Ei zic c° El niciodat° nu te va p°r°si,
³i El cunoa²te fiecare ac¸iune ²i privire;
Pentru c°, pentru siguran¸°, noi mai bine s°
ne marc°m,
S° ne avem numele pe marea Lui Carte de
pontaj.
C°ci ei zic c° acolo va fi o mare strîngere,
Cînd cowboyi vor sta ca vi¸eii,
S° fie marca¸i de c°l°re¸ii judec°¸ii, (acei
profe¸i ²i v°z°tori)
Care sînt la post ²i cunosc fiecare marc°.
„‰‡ Dac° voi a¸i fost vreodat° într-o strîngere, vede¸i ²eful
stînd acolo afar°, ²i c°l°re¸ii, ²i amestecîndu-se în cireada de
vite. El va vedea propria lui marc° mergînd pe acolo, ²i el va
face semn c°tre ²eful. ³i ²eful o va vedea, ²i îi d° o încuvin¸are.
INTERVALUL 105

Calul lui alearg° drept în°untru, în jur, în jurul acestei pres°ri,


strîngînd un grup de coarne în felul acesta, ²i croindu-²i afar°
propriile lui vaci. În¸elege¸i?
Ei zic c° acolo va fi o mare strîngere,
³i cowboyi ca vi¸eii vor sta,
Care vor fi marca¸i de c°l°re¸ii judec°¸ii,
Care sînt la post ²i cunosc fiecare marc°.
(Vede¸i?)
„‰ˆ Astfel el a zis:
Eu presupun c° eu voi fi un r°t°cit de un an,
Doar un om care-i condamnat s° moar°,
nemarcat, (el, ei fac sup° din el, vede¸i),
Care va fi t°iat în gr°mad° cu cei grosolani,
Cînd ³eful acelor c°l°re¸i va veni pe acolo.
„‰‰ Vede¸i Cine este Acesta? ³eful c°l°re¸ilor. Acela este
Mielul, la cei ²apte mesageri care sînt la post ²i cunosc fiecare
marc°. Vede¸i? Hm!
„‰Š Observa¸i, aici vine El. P°r°se²te Tronul, ca un Mijlocitor,
ca un Miel ucis; s° devin° un Leu, Rege, s° aduc° întreaga
lume în Judecat°, care a respins. R°scump°r°torul Rudenie al
nostru atunci este Rege peste to¸i. De ce? El are actul de
proprietate de r°scump°rare. Toat° aceasta st° în mîna Lui. Eu
sînt bucuros s°-L cunosc. În¸elege¸i?
„‰‹ Atunci pretinde mo²tenirea Lui; aceea este Biserica,
Mireasa. El O pretinde.
„Š‚ Ce face El atunci? El scap° de rivalul S°u, Satan. El îl
arunc° într-un Lac de Foc, cu to¸i acei care au fost inspira¸i de
c°tre Satan, s° resping° Cuvîntul Lui de r°scump°rare.
„Šƒ El este Rege acum. Mila înc° este pe Tron. Nu-i respinge¸i
oferta Lui. În¸elege¸i? C°l°re¸ii cunosc doar cine sînte¸i voi.
„Š„ ³i, acum, adversarul Lui, care i-a dat Lui necaz pentru
dou° mii de ani, pretinzînd, “Eu pot s° fac cu ei ceea ce eu
vreau. Eu înc° îi am. Ei sînt ai mei. Eu^Ei au pierdut actul
în urm° acolo.”
„Š… Dar El este R°scump°r°torul Rudenie. El a zis c° El este
înapoi aici f°cînd mijlocire acum. Dar cîndva^
El zice, “Eu îi voi pune în mormînt.”
„Š† Dar El i-a spus Bisericii, “Eu v° voi aduce afar°.” Vede¸i?
“Dar, întîi, Eu trebuie s° fiu un Mijlocitor.”
„Š‡ Acum El vine înainte, p°²e²te afar° din Eternitate înapoi
acolo, jos de pe Tronul Tat°lui, unde El a ²ezut ca un
Mijlocitor. Acum El vine s° fie Rege, oh, s° st°pîneasc° toate
na¸iunile cu un toiag de fier. Judecata este a²ezat°. Oh, frate,
R°scump°r°torul Rudenie al nostru ¸ine toat° aceasta. Asta-i
adev°rat. Da, domnule.
106 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

„Šˆ Ce face El? El cheam° atingerea adversarului acela, Satan.


“Ei sînt ai mei acum. Eu i-am înviat din mormînt.” ³i El îi ia
pe to¸i mincino²ii, ²i pervertitorii Cuvîntului, ²i to¸i în felul
acesta, cu Satan, ²i îi distruge în Lacul de Foc. Ea este toat°
terminat°, acum. Îi arunc° într-un Lac de Foc. Oh, doamne!
„Š‰ Voi ²ti¸i ce? Eu vreau_eu vreau s° spun ceva aici înainte s°
încheiem. ³i apoi ne vom_ne vom_ne vom gr°bi. Observa¸i.
Noi sîntem jos acum la versetul 7. Dar de la versetul 8, pîn° la
14, eu vreau ca voi s° observa¸i ce ia loc.
Tot ceea ce era în cer, ²i tot ceea ce era pe p°mînt^
„ŠŠ Doar asculta¸i la asta. L°sa¸i-m° doar s° o citesc acum. Eu
cred c° ar fi mai bine dac° eu o citesc doar din Carte, cu
versetul 7, vede¸i. ³i privi¸i versetul 6.
³i eu_²i eu privesc, am privit, ²i, iat°, în mijlocul
tronului ²i al celor patru f°pturi, ²i în mijlocul
b°trînilor, st°tea un Miel de parc° era ucis, avînd
²apte capete^sau ²apte coarne (vreau s° spun) ²i
²apte ochi, (noi tocmai am explicat aceasta), care sînt
cele ²apte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise înainte la
tot p°mîntul.
„Š‹ Vede¸i, ²apte epoci ale bisericii, cei ²apte mesageri care au
¸inut acel Foc arzînd. Vede¸i? În regul°.
³i el a venit (Mielul) ²i a luat cartea din mîna
dreapt° a aceluia care ²edea pe tron_²edea pe tron.
„‹‚ Acum privi¸i. ³i cînd El a f°cut asta, privi¸i ce a avut loc.
Voi vorbi¸i despre un jubileu! Acum aceasta este exact ruperea
acelor Pece¸i, ia loc. Noi ajungem în “jum°tatea de or° de
t°cere,” tocmai dup° aceasta. Privi¸i aceasta, iar noi vom
începe în°untru. Noi vom termina aceasta, urm°toarea
Duminic° seara, chiar aici. ³i asculta¸i de aproape acum.
Sînte¸i voi gata? Zice¸i, “Amin.” [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.]
Asculta¸i de aproape, ce a avut loc cînd El a f°cut aceasta.
„‹ƒ Cînd toat° crea¸iunea suspina; nici unul nu ²tia ce s° fac°,
²i Ioan plîngea. “Aici vine Mielul, a p°²it acolo!” Iar aceast°
Carte era în mîinile lui_lui Proprietarul original, deoarece
omul a c°zut ²i a pierdut-O. ³i nici un om nu era în stare s° O
ia, mai mult, s° r°scumpere p°mîntul; nici preot, pap°, nimic,
a²a cum am spus. “Dar Mielul a venit sus!” Nici Maria, nici
sfîntul °sta, sau sfîntul acela. “Mielul a venit sus, însîngerat,
ucis, ²i a luat Cartea din mîna dreapt° a Aceluia care ²edea pe
Tron.” ³i cînd ei au v°zut c° acolo era un R°scump°r°tor; ²i
toate_sufletele sub altar, cînd Îngerii, cînd b°trînii, cînd totul
a v°zut aceasta, cînd aceasta este f°cut. Aceasta, înc°, st° în
viitor. În seara aceasta El este un Mijlocitor, dar El vine la
aceasta. Privi¸i.
INTERVALUL 107

³i cînd el a luat cartea, cele patru f°pturi ²i cei


dou°zeci ²i patru de b°trîni au c°zut jos înaintea
Mielului, fiecare din ei avînd harfe, ²i potire de aur
pline de mireasm°, care sînt rug°ciunile sfin¸ilor.
„‹„ Aceia sînt acei care sînt sub altar, care s-au rugat, cu mult
în urm°. Vede¸i, ei s-au rugat pentru r°scump°rare, s-au rugat
pentru înviere. ³i aici ace²ti_ace²ti b°trîni toarn° afar°
rug°ciunile lor înaintea^Pentru c°, acum noi avem un
Reprezentant, noi avem o Rudenie în Cer, care a venit înainte
s°-²i fac° preten¸iile Lui.
³i ei au cîntat o cîntare nou°, zicînd, Tu e²ti vrednic
s° iei cartea, ²i s° deschizi pece¸ile de acolo: c°ci tu ai
fost ucis, ²i ne-ai r°scump°rat pentru Dumnezeul
nostru (privi¸i) prin sîngele t°u din fiecare soi,^
limb°, ²i popor, ²i na¸iune;
³i ne-ai f°cut pentru Dumnezeul nostru regi ²i
preo¸i: ²i noi vom domni pe p°mînt.
„‹… Ei au vrut s° vin° înapoi. ³i aici ei se duc înapoi, s° fie regi
²i preo¸i.
„‹† Glorie lui Dumnezeu! Eu m° simt destul de bine s° vorbesc
în limbi. Uita¸i. Privi¸i. Da. Aceasta se pare c° eu nu am
destule limbi; cu care eu a² putea s°-L laud. Eu am nevoie de
una pe care nici m°car nu o cunosc.
„‹‡ Observa¸i, “³i am privit^” Asculta¸i la asta.
³i am privit, ²i am auzit glasul multor îngeri^
„‹ˆ Asculta¸i ce jubileu se desf°²oar°! Cînd ei au v°zut Mielul
c° vine ²i ia acea Carte de R°scump°rare, sufletele au strigat.
Noi vom lua aceasta. To¸i, totul, b°trînii au c°zut jos. Ei au
turnat afar° rug°ciunile sfin¸ilor. Ce? Acolo era reprezentat o
Rudenie pentru noi. Ei au c°zut pe fe¸ele lor. ³i ei au cîntat o
cîntare, ²i au zis, “Tu e²ti vrednic, pentru c° Tu ai fost ucis!”
Privi¸i ce^³i uita¸i-v° la ace²ti Îngeri!
³i am privit, ²i^am auzit glasul multor îngeri roata
pe lîng° tron ²i f°pturile ²i b°trînii: ²i num°rul lor era
de zece mii de ori zece mii,^de mii; (Iuh! Observa¸i!)
Zicînd cu un glas tare, Vrednic este Mielul care a fost
ucis s° primeasc° putere, ²i bog°¸ii, ²i în¸elepciune, ²i
t°rie, ²i onoare, ²i slav°, ²i binecuvînt°ri.
„‹‰ Ce jubileu se desf°²oar° în Cer, cînd acel Miel conduce,
p°r°se²te acea cabin° de mijlocire, s° vin° aici s° posede
preten¸iile Lui!
„‹Š Voi ²ti¸i, aceea a ajuns lîng° Ioan. El trebuie c° a v°zut
numele lui scris acolo. Cînd s-au rupt acele Pece¸i, el trebuie c°
a devenit foarte fericit. Asculta¸i ce a zis el.
108 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

³i fiecare creatur° care este în ceruri, ²i pe p°mînt, ²i


sub p°mînt,^a²a ca^în mare, ²i toate acelea^în
ele, este în ele, m-au auzit, pe mine zicînd,
Binecuvînt°ri,^onoare,^slav°,^ putere, s° fie
pentru acel care ²ade pe tron, ²i pentru Mielul pentru
totdeauna^(Amin! Amin, ²i amin! Oh!)
³i cele patru f°pturi au zis, Amin. ³i cei dou°zeci ²i
patru de b°trîni au c°zut jos ²i s-au închinat celui care
tr°ie²te în veci de veci.
„‹‹ Vorbi¸i despre un jubileu, vorbi¸i despre un timp, cînd acel
Miel a p°²it înainte! Vede¸i, Cartea este sigilat° chiar în Cer,
tainele sînt.
…‚‚ Zice¸i, “Este numele meu acolo?” Eu nu ²tiu. Eu sper c°
este. Dar, dac° el este, el a fost pus pe Carte înainte de
întemeierea lumii.
…‚ƒ Dar primul lucru, care a reprezentat acea r°scump°rare, a
venit Mielul care a fost ucis de la întemeierea lumii. ³i El a
luat Cartea, (glorie!) a deschis Cartea, ²i a rupt jos Pece¸ile; ²i a
trimis Aceasta jos la p°mînt, la al ²aptelea înger al Lui, s°
descopere Aceasta la poporul Lui! [Adunarea se bucur°
mult_Ed.] Iat°-v° acolo. Oh, doamne! Ce s-a întîmplat!
¹ipetele, strig°tele, aleluia-urile, cei un²i, puterea, slava,
manifestarea! [Adunarea continu° s° se bucure mult.]
…‚„ ³i b°trînul Ioan, care st°tea acolo, fratele nostru, plîngînd!
“P°i,” a zis el, “totul în Cer, totul pe p°mînt, ²i totul în mare,
m-au auzit strigînd, ‘Amin! Amin! Binecuvînt°ri, onoare, ²i
t°rie, ²i putere, s° fie la Acela care tr°ie²te în veci ²i veci.’”
…‚… Vorbe²ti despre un timp fericit, cînd acele Pece¸i s-au rupt!
Ioan trebuie c° s-a uitat în°untru ²i a v°zut dincolo de cortina
timpului, ²i a zis, “Acolo este Ioan.” Oh, oh!
…‚† El era a²a fericit, încît el a zis, “Totul în Cer.” El trebuie c°
într-adev°r a strigat, nu-i a²a? “Totul în Cer, totul pe p°mînt,
totul sub p°mînt, fiecare creatur°, toate celelalte, m-au auzit
zicînd, ‘Amin! Binecuvînt°ri, ²i slav°, ²i în¸elepciune, ²i putere,
²i t°rie, ²i bog°¸ii, îi apar¸in Lui.’” Amin!
…‚‡ De ce? Cînd a venit descoperirea, c° Mielul,
R°scump°r°torul, Rudenia noastr°, a venit înapoi de la Tronul
de mediere ²i a p°²it afar° aici s° ia posesia Lui. Oh!
Curînd Mielul va lua Mireasa Lui s° fie
întotdeauna lîng° El,
Toat° o²tirea Cerului va fi adunat°;
Oh, aceasta va fi o priveli²te glorioas°, to¸i
sfin¸ii în alb f°r° pat°;
³i cu Isus noi vom domni Etern.
Oh, “Vino ²i prînze²te,” St°pînul cheam°,
(asupra Cuvîntului), “Vino ²i prînze²te.”
INTERVALUL 109

…‚ˆ Oh, eu_eu_eu ajung f°r° cuvinte, vede¸i.


“Vino ²i prînze²te, vino ²i prînze²te,”
Tu po¸i serba la masa lui Isus oricînd, (Acum!
Dar cînd El pleac°, nu exist° speran¸°.)
El Care a hr°nit mul¸imea, a transformat apa
în vin.
…‚‰ El care a zis, c°, “Cel ce crede în Mine, lucr°rile pe care le
fac Eu le va face ²i el.” Oh, doamne! El care a promis aceste
lucruri în zilele din urm°. El care a zis aceste lucruri. El care
este acum în timpul descoperirii acestor lucruri fiind f°cute
cunoscut. “Vino ²i prînze²te.” Oh, nu pierde Aceasta, fratele
meu.
Acum s° ne plec°m capetele noastre doar un minut.
…‚Š Mîine sear°, prin harul lui Dumnezeu, noi încerc°m s°
rupem acea Prim° Pecete, dac° Dumnezeu O va rupe pentru
noi ²i ne las° s° vedem ce era aceast° descoperire, “ascuns° de
la întemeierea lumii.”
…‚‹ Înainte s° facem asta, prietene p°c°tos, sau membru
c°ldicel de biseric°, ai tu doar o calitate de membru în biseric°,
sau tu nu ai o calitate de membru? Iar dac° tu ai numai o
calitate de membru, tu ai fi aproape tot a²a de bine f°r°
aceasta. Tu ai nevoie de o Na²tere. Tu trebuie s° vii la Sînge.
Tu trebuie s° vii la ceva care doar distinge p°catul la o parte,
pîn° cînd nu mai exist° nici o aducere-aminte de el.
…ƒ‚ Dac° tu nu ai f°cut preg°tiri, înc°, s° întîlne²ti Mielul în
aer! ³i prin puterea investit° mie prin îns°rcinarea mea, dat°
de Atotputernicul Dumnezeu, ²i servit° mie de c°tre un Înger,
un Stîlp de Lumin°, eu te îndemn, în Numele lui Isus Cristos!
Nu încerca s°-L întîlne²ti numai cu o calitate de membru al
unei loje de biseric° de pe acest p°mînt.
…ƒƒ Vino, în timp ce Mijlocitorul, atît cît cunosc eu, este înc° pe
Tron, f°cînd mijlociri. Deoarece, acolo va veni o zi cînd tu vei
vrea s° vii, ²i acolo nu va fi nici un Mijlocitor. C°ci dac° noi
vedem ceasul în care noi tr°im, în epoca bisericii a ²aptea, ²i
tainele lui Dumnezeu devin ce au devenit, cu Duhul lui
Dumnezeu adeverit ar°tînd totul ce El a promis în zilele din
urm°, cît timp a mai r°mas? Prietene p°c°tos, vino.
…ƒ„ Doamne Isuse, ceasurile cresc tîrzii. Ar putea fi chiar mai
tîrziu decît noi ne gîndim. ³i noi sîntem ferici¸i s° vedem acest
ceas apropiindu-se. Acesta este cel mai glorios ceas pe care l-a
cunoscut lumea vreodat°, pentru credincios. Dar, pentru
resping°tor, cel mai trist timp care putea fi vreodat°. Acolo nu
am putea g°si cuvinte în alfabet, litere s° fac° cuvinte, care ar
putea exprima necazul ²i întristarea care st° înainte. ³i nici nu
exist° cuvinte s° se poat° forma, din alfabetul nostru, s°
exprime binecuvînt°rile care stau înainte pentru credincios.
110 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

…ƒ… Tat°, acolo ar putea fi unii, în seara aceasta, aici f°r°


speran¸°. ³i ei sînt fiin¸e umane inteligente. ³i acum dac°
Sîngele înc° st° pe Scaunul Milei, las° ca Mielul s° p°²easc°
afar° de la Tron, la inima lor, în seara aceasta, ²i s° le
descopere c° ei sînt pierdu¸i. ³i cu mîini Însîngerate, s° zic°,
“Veni¸i, pîn° este timp s° veni¸i.”
…ƒ† Eu predau Mesajul, Doamne, cu rug°ciunea mea, în mîinile
Tale. F° orice vrei Tu, Tat°, în Numele lui Isus.
Cu capetele noastre aplecate.
…ƒ‡ Dac° voi nu a¸i îndeplinit aceast° cerere ²i aceast° cerin¸°!
Dac° voi v-a¸i încrezut doar în biserica voastr°! Acolo nu era
nimic care putea r°scump°ra. Dac° voi v-a¸i încrezut în
mijlocirea vreunui sfînt, voi înc° sînte¸i pierdu¸i. Dac° voi v-
a¸i încrezut în lucr°rile mîinilor voastre, ceva ce voi a¸i f°cut,
fapte bune, voi sînte¸i pierdu¸i. Dac° voi v-a¸i încrezut în_în
rug°ciunea mamei voastre, sau neprih°nirea mamei voastre,
tat°l vostru; dac° v-a¸i încrezut în aceea, voi sînte¸i pierdu¸i.
Dac° v-a¸i încrezut în vreo senza¸ie, ceva sim¸ire ciudat°, ceva
emo¸ie, de vorbire în limbi, sau dansînd! Dac° aceea este totul
în ce v-a¸i încrezut, ²i nu cunoa²te¸i Mielul, personal, nu-L
cunoa²te¸i, atunci, eu v° îndemn înaintea lui Dumnezeu, face¸i
lucrul acela drept, acum, cu Dumnezeu.
…ƒˆ Jos în inima voastr°, ruga¸i-v°. ³i doar fi¸i simpli, deoarece
Dumnezeu se ascunde în simplicitate. Aminti¸i-v°, c° Biblia a
zis, “Atît de mul¸i cî¸i au crezut au fost ad°uga¸i.”
…ƒ‰ ³i în timp ce ne rug°m pentru voi, sînt încredin¸at c° ve¸i
face (a voastr°) acea decizie Etern°, “Doamne, eu voi zice,
‘Da!’” Iar o decizie este o “piatr°.” Dar la ce bun este o piatr°
f°r° un zidar de piatr° care o poate t°ia, s° formeze cl°direa,
s° potriveasc° cl°direa? Atunci, l°sa¸i ca Duhul Sfînt s° v° taie
de la ceea ce sînte¸i, la ceea ce trebuie voi s° fi¸i. Dac° tu e²ti
doar un membru rigid de biseric°; dac° tu e²ti un p°c°tos;
orice e²ti tu; dac° tu e²ti f°r° Cristos, f°r° Duhul Sfînt,
Dumnezeu s°-¸i acorde pace, în seara aceasta.
…ƒŠ Acum, Doamne, a²a de ra¸ional cît eu ²tiu cum s° vin, ²i
a²a_a²a Scriptural cît eu ²tiu cum s° vin, eu vin acum cu
ace²tia pe care eu ¹i i-am predat, cu Cuvîntul. Eu sînt
încredin¸at, Doamne, c°ci Cuvîntul ²i-a g°sit locul Lui în
inima oamenilor, în seara aceasta.
…ƒ‹ Dac° ar exista aici din aceia care nu cunosc, sau nu au
asigurarea aceea dulce a Prezen¸ei Duhului Sfînt r°mînînd în
via¸a lor; c°, mîniile, sau indiferen¸a, sau egoismul, sau ceva au
t°iat acest Lucru m°re¸ de la ei, ²i i-au re¸inut de la Acesta;
sau ceva crez, sau_sau_sau ceva senza¸ie, i-au re¸inut de la
dulcea¸a p°rt°²iei lui Dumnezeu; ca aceasta acum s° fie l°sat°
liber!
INTERVALUL 111

…„‚ ³i c° Mielul, acela Însîngerat, Rudenia sfînt° care a venit


p°²ind înainte de la Tron, în jos prin Luminile misterioase ale
coridoarelor Tronului lui Dumnezeu, a p°²it afar° s°-²i
pretind° mo²tenirea Lui! Dumnezeule, admite, în seara
aceasta, ca ei s°-L primeasc°. Fie ca fiecare decizie s° fie
f°cut° solemn, ²i fie ca ei s° se predea pe ei în²i²i la El singur
Care îi poate t°ia ²i forma în fii ²i fiice a lui Dumnezeu.
…„ƒ Acum, în rug°ciune solemn°, eu fac aceasta în felul în care
m° simt c°l°uzit s° o fac. În solemnitate, înaintea lui
Dumnezeu, a²a cum El s-a dovedit pe Sine c°tre voi. ³i voi nu
era¸i un Cre²tin, sau voi nu era¸i ceea ce noi numim un^Nu
un_nu un_un_un aderant denomina¸ional, ci eu vreau s°
spun un Cre²tin n°scut din nou. Dar voi crede¸i solemn c°
Mesajul este adev°rat, ²i voi crede¸i solemn c° voi pute¸i fi
salva¸i numai prin harul lui Dumnezeu. ³i voi crede¸i c° El
vorbe²te c°tre inima voastr° acum. ³i voi vre¸i s°-L accepta¸i,
²i sînte¸i gata ca Cuvîntul Lui s°_s° v° taie din ceea ce sînte¸i,
²i s° v° fac° ceea ce voi ar trebui s° fi¸i. Vre¸i voi s° m°rturisi¸i
la fel, prin a v° ridica în picioare? Dac° acea persoan° este aici,
²i vrea s° fac° acel suf-^acel tot-suficient, ridica¸i-v° în
picioare.
…„„ Tat° Ceresc, eu nu ²tiu nimic mai mult ce s° fac decît s°
citez Cuvîntul T°u. Aici sînt oameni stînd pe picioarele lor,
care simt c° ei nu au fost unde ar trebui s° fie, gata pentru
aceast° R°pire, c°ci aceasta poate s° aibe loc înainte ca Prima
Pecete s° fie deschis° pentru noi.
…„… ³i, Tat°, eu m° rog pentru ei. Eu_eu, ca slujitor al T°u ofer
aceast° rug°ciune c°tre marele Mijlocitor, Cristos. A²a cum ei
se roag°, eu îmi ofer rug°ciunea cu a lor, pe Tronul de filde² al
lui Dumnezeu, unde Jertfa Însîngerat° ²ade acolo în seara
aceasta. ³i în orice timp ar putea s° p°²easc° de la Tron, s°
vin° înainte s° pretind° posesiunea Lui, atunci acolo nu mai
este nici o mil° r°mas°; aceasta este judecat°.
…„† Admite, Doamne, ca ace²ti oameni pe picioarele lor, care
stau; în inimile lor, f°cîndu-²i m°rturisirea, ²i voind s° lase
Duhul lui Dumnezeu s°-i modeleze, ²i s°-i taie, ²i s°-i formeze
în pietre vii, în Casa Domnului Dumnezeu. Admite aceasta,
Tat°. Eu îi predau ¹ie acum.
…„‡ ³i Tu ai spus, “Acela care M° va m°rturisi înaintea
oamenilor, pe acela Eu îl voi m°rturisi înaintea Tat°lui Meu ²i
a sfin¸ilor Îngeri.” ³i acum Tu ²ezi acolo, în prezen¸a tuturor,
în seara aceasta. Iar ei stau, m°rturisindu-Te. ³i, Doamne,
dac° aceasta este din adîncul inimii lor, tot atît de sigur dup°
cum Cuvîntul lui Dumnezeu este drept, Tu faci acum mijlocire
pentru ei, ²i îi accep¸i în_t°rîmurile harului ²i milei a Sîngelui
cur°¸itor al Mielului de sacrificiu. ³i ei s° fie ai T°i, în Numele
lui Isus Cristos. Amin.
112 DESCOPERIREA CELOR ³APTE PECE¹I

…„ˆ Acum, voi care vede¸i pe ace²ti oameni stînd în picioare,


acest om tîn°r chiar în°untru acolo, ²i ei stau sus, voi care a¸i
sim¸it c° tot p°catul ²i condamnarea sînt duse. Eu vreau ca voi
doar s° v° ridica¸i sus, unii dintre voi aproape de ei. Da¸i-le
mîna, ²i zice¸i, “Frate, eu m° voi ruga pentru tine. Sor°, eu m°
rog pentru tine.” Doar da¸i-le mîna, ²i zice¸i, “Dumnezeu s° te
binecuvinteze.” ³i acum restul apar¸ine în mîna celui
Atotputernic. Zice¸i, “M° voi ruga, ²i eu voi face tot ce pot s°
v° ajut în Împ°r°¸ia lui Dumnezeu.”
Oh, cheam° ast°zi!
Oh, Isus cheam°!
El cheam° ginga² ast°zi!
…„‰ Îl iubi¸i voi pe El? [Adunarea zice, “Amin.”_Ed.] Nu este
El minunat? [“Amin.”] Oh, ce am face noi f°r° Acesta? “Omul
nu va tr°i numai cu pîine; ci prin fiecare Cuvînt care iese din
gura lui Dumnezeu, va tr°i omul.” Oh, hr°ne²te-m°, Doamne,
asupra Cuvîntului.
…„Š “Nu p°r°si¸i strîngerea voastr° laolalt°, dup° felul
necredincio²ilor, cu atît mai mult cu cît vede¸i voi c° se apropie
Ziua.”
…„‹ Cu voia lui Dumnezeu, mîine sear°, prin harul lui
Dumnezeu, eu voi încerca, cu tot ceea ce este în mine, s°-i cer
Lui s° mijlo-^mijloceasc°, ca taina acestor Pece¸i, a²a cum
ele se rup înainte, s° proclame Cuvîntul lui Dumnezeu la
popor.
Pîn° m° întîlnesc cu voi, Dumnezeu s° fie cu voi!
……‚ ³i acum eu predau serviciul nobilului nostru frate, Fratele
Neville, pastorul. Cît de mul¸i iubesc pe Fratele Neville?
[Adunarea, “Amin.” _Ed.] Acum, noi to¸i îl iubim. Vino
înainte, Frate Neville. Frate Neville, Dumnezeu s° te
binecuvinteze, frate. `
Descoperirea Celor ³apte Pece¸i
(The Revelation Of The Seven Seals)
Aceste zece Mesaje prin Fratele William Marrion Branham au fost date în Englez°
la 17 Martie pîn° la 24 Martie, 1963, la Branham Tabernacle în Jeffersonville,
Indiana, U.S.A., ²i Pecetea a ³aptea a continuat la 25 Martie la Sherwood Motel.
Ob¸inîndu-se benzi originale mai clare ²i mai complete, aceste Mesaje au fost
ref°cute conform cu formatul prezent. S-a depus tot efortul s° se transfere cu
precizie Mesajul verbal de pe banda de înregistrare magnetic° pe pagina tip°rit°,
²i sînt tip°rite aici neprescurtat de c°tre Voice of God Recordings.
Toate drepturile în aceast° carte sînt rezervate. Aceast° carte nu poate s° fie
vîndut°, retip°rit°, tradus° în alte limbi, sau folosit° pentru solicitare de fonduri
f°r° exprimarea permisiunii în scris de la William Branham Evangelistic
Association.
Publicat° în Englez° în 1967. Retip°rit° în Englez° în 1992
Tip°rit° în Române²te în 1994

VOICE OF GOD RECORDINGS


P.O. Box 950, Jeffersonville, Indiana 47131 U.S.A.
anunţ pentru Dreptul de autor
Toate drepturile rezervate. Această carte se poate tipări pe
un imprimator într-o casă pentru folosire personală sau să fie
distribuit, gratuit, ca un mijloc de răspândire a Evangheliei
lui Isus Cristos. Această carte nu poate să fie vândută pe
scară largă, afişată pe un website, păstrată într-un sistem
de recuperare, tradusă în alte limbi, sau folosită pentru
solicitarea de fonduri fără permisiunea clară în scris de la
Voice Of God Recordings®.
Pentru mai multe informaţii sau pentru alte materiale
disponibile, vă rog să contactaţi:
VOICE OF GOD R ECORDI NGS
P.O. BOX 950, JEFFERSONVILLE, I NDIANA 47131 U.S.A.
www.branham.org

S-ar putea să vă placă și