Clasificarea cheltuielilor publice

Prin cheltuielile publice se concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, şi anume, aceea de
repartizare a resurselor financiare publice pe diverse destinaţii. Utilizarea pro- priu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea
obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea economică, socială, culturală sau de altă natură, se
reflectă în cheltuielile publice. Prin cheltuielile publice, statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate
prioritare în diverse perioade.
Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, manifestate între stat, pe de o parte, şi persoane fizice
şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor
acestuia.
Concret, cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii
statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, apărare naţională, ordine publică, acţiuni economice etc.

cheltuielile publice se pot defini ca acţiunile care stabilesc obligaţii ce vor avea drept rezultat plăţi imediate sau viitoare, care au
ca sursă de finanţare veniturile publice şi în special veniturile fiscale.

Criterii de clasificare a cheltuielilor publice:

Structura cheltuielilor publice poate fi abordată corespunzător mai multor criterii de clasificare, şi anume: administrativă;
economică; funcţională; financiară; după rolul lor în procesul reproducţiei sociale; 

Clasificarea administrativă se bazează pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se efectuează cheltuielile publice: ministere,
unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice autonome etc. Utilitatea acestei grupări este legată de faptul că alocaţiile
bugetare sunt stabilite pe beneficiari, dar prezintă şi unele neajunsuri, ca:

•fiecare beneficiar (minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu etc.) reuneşte cheltuieli cu
destinaţii diverse;

•în cazul schimbării structurii sau subordonării acestor entităţi, datele privind structura cheltuielilor publice devin
incomparabile de la o perioadă la alta.

Acest criteriu se foloseşte la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare.

1.Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli curente şi cheltuieli de capital. Cheltuielile curente
asigură buna funcţionare şi întreţinerea instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice, transferarea unor
sume de bani anumitor categorii de persoane, sau pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului. Ele reprezintă
un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. Cheltuielile curente cuprind, la rândul lor,
următoarele:

•cheltuielile privind serviciile publice (sau cheltuieli de funcţionare), în care se includ: salarii, servicii şi cheltuieli cu
procurarea materialelor necesare activităţii curente;

•cheltuielile de transfer, care cuprind sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice şi juridice, cu titlu
definitiv şi nerambursabil (plăţile pentru pensii, ajutoare de şomaj, ajutoare sociale, subvenţii etc.);

•dobânzile aferente datoriei publice.

Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei
producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, şosele ş.a.). Ele reprezintă doar o avansare de produs intern brut,
contribuind la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public.

1.Clasificarea financiară scoate în evidenţă momentul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale
statului; corespunzător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi:

•cheltuieli definitive - cuprind cheltuieli de funcţionare sau de investiţii şi formează ponderea cea mai mare a
cheltuielilor publice;

•cheltuieli temporare - care sunt evidenţiate în conturile speciale de trezorerie (avansuri, împrumuturi);

•cheltuieli virtuale (sau posibile) - cele pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii. În cazul în care
statul intervine ca girant pentru un împrumut care, din diverse motive, nu mai poate fi rambursat de către debitori,
sumele respective sunt achitate de stat, devenind o cheltuială a acestuia.

1.În funcţie de rolul lor în viaţa economică, cheltuielile publice se împart în:

•cheltuieli reale (sau negative), care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile militare, cele cu
întreţinerea aparatului administrativ etc.);

•cheltuieli economice (sau pozitive), care contribuie la creşterea avuţiei naţionale (construcţia de drumuri, poduri,
aeroporturi, susţinerea unor proiecte economice etc.).

1.Clasificarea funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate sau alte destinaţii spre
care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele financiare ale statului. Instituţiile care
funcţionează în diferite domenii de activitate constituie consumatorii de resurse financiare publice, iar conducătorii lor
sunt ordonatori de credite bugetare.