Ministerul Educatiei din Republica Moldova

Academia de Administrare Publica

Referat
Tema:Organizarea şi funcţionarea sistemului de relaţii în administraţia publică în
Republica Moldova: relaţii în cadrul sistemului administraţiei publice şi relaţii cu
elementele exterioare sistemului administraţiei publice.

Elaborat de: Cobilas Dionisie

Masterand la facultatea de Administrare Publica
Cuprins:

Introducere......................................................................................................................... 1
Organizarea şi funcţionarea sistemului de relaţii în administraţia publică................. 1
Tipurile de relatii intre APL si APC.................................................................................3
Relaţii cu elementele exterioare sistemului administraţiei publice................................6
Concluzie..............................................................................................................................7
Referinte Bibliografice........................................................................................................8
 Introducere.
Intenţiile guvernelor şi organelor legislative, după proclamarea independenţei Republicii Moldova
de a crea condiţii pentru existenţa şi funcţionarea organelor administrației publice la diferite
niveluri, ne spun despre intentia societăţii de a promova şi a afirma priorităţile de drept şi libertăţile
cetăţeanului şi a dezvolta o societate democratică. O condiţie primordiala o constituie funcţionarea
puterilor de administrare publică de diferit nivel , relaţiile dintre ele şi consolidarea acestora.
Administraţia publica locală este de natură şi semnificaţie diferită faţă de instituţiile statului şi are o
relaţie mult mai strânsă cu cetăţenii şi cu societatea civilă. Ea nu este un subiect direct al puterii de
stat, în schimb face parte din grupul subiecţilor puterii publice. Autoritatea celor trei puteri ale
statului se extinde asupra activităţii autorităţilor publice locale în măsura în care sunt respectate
normele legale, care asigură funcţionalitatea acestor autorităţi şi a unei societăţi democratice. În
acelaşi timp observăm că diversele tipuri de putere au şi particularităţi în comun: sunt de natură
publică, au obiective asemănătoare (gestionarea afacerilor statului şi a societăţii, rezolvarea
problemelor sociale).
Prerogativele principale ale statului: crearea cadrului legislativ, activitatea de administrare şi
executare, funcţiile fiscale, aplicarea legii şi altele, sunt distribuite la diferite niveluri de guvernare.
În aceste condiţii, problema relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi administraţia publică
locală devine esenţială pentru a determina rolul pe care îl are autoadministrarea în activitatea puterii
locale şi în divizarea şi realizarea competenţelor acesteia. În acest context se pune problema
autonomiei autoguvernării locale şi respectiv a dezvoltării relaţiilor dintre administraţia publică
centrală şi administraţia publică locală.
Obiectivul principal propus este o analiză a problemelor teoretice și practice ale evoluției relaţiilor
dintre autorităţile centrale şi locale. Pentru atingerea acestui scop, au fost stabilite următoarele
sarcini: - analizarea actualului sistem de relații dintre autoritățile statului și autoritățile locale în
Republica Moldova. - identificarea particularităţilor şi tipurilor de relații între puterea de stat și
autoguvernarea locală.

1.Organizarea şi funcţionarea sistemului de relaţii în administraţia publică.

De rând cu întreaga societate din țară se schimbă administrația publică, iar limitele și caracterul
acestei administrații depind de regimul de guvernare al statului, de relațiile ce există între organele
administrației publice de diferite niveluri, de istoria și tradiția poporului, de principiile de
organizare și funcțiile exercitate de administrația publică.
La fel, activitatea administrației publice este influențată și diferă în dependență de mediul juridic în
care se exercită. Îndeplinind sarcinile primite de la puterea politică, autoritățile administrației
politice asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. Pe de
altă parte, însăși structura administrației, funcțiile ei, sunt stabilite și reglementate prin lege,
influența mediului juridic asupra administrației fiind destul de evidentă.
În activitatea organelor administrative accentul se pune tot mai des și mai pronunțat de la
administrarea directă spre dirijarea indirectă, de la soluționarea problemelor curente spre exercitarea
managementului strategic. Modificarea funcțiilor are influență directă și asupra mecanismului
practic de lucru al organelor administrației publice. Tendința predominată în prezent este
descentralizarea funcțiilor administrației publice. Exercitându-și funcțiile, autoritățile administrației
publice se află în anumite raporturi atât cu elementele interne ale sistemului administrației publice
care activează sub influența mediului social, politic și juridic, cât și cu instituțiile ce reprezintă
aceste medii. Asta pentru că, autoritățile administrative, regulile juridice sau nejuridice, mijloacele
materiale și umane ale administrației publice nu pot fi realizate în condiții bune fără stabilirea
1
relațiilor dintre administrația publică centrală și cea locală ca elemente de bază ale unui sistem.

În acest sens, Legea nr.436 în art. 6 stabileşte că raporturile dintre autorităţile publice centrale şi
cele locale au la bază principiul autonomiei, legalităţii, transparenţei şi colaborării în rezolvarea
problemelor comune. Astfel între autorităţile centrale şi cele locale, cât şi între autorităţile publice
de nivelul întâi şi de nivelul al doilea, nu există raporturi de subordonare, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege. Relațiile dintre cele două componente ale administraţiei publice, care sunt
constituite în subsisteme distincte, au un caracter dinamic, modificându-se în funcţie de cerinţele
fiecărei etape de dezvoltare a societăţii.
Distingem mai multe tipuri de relații de care avem actualmente nevoie pentru a obține o
administrație eficientă, dar mai întâi să analizăm raporturile ce apar între autoritățile administrației
publice. Din primul grup fac parte raporturile autorităților administrației publice centrale de
competență generală și autoritățile administrației publice locale de competență generală și specială.
Aceste relații sunt determinate de raportul de subordonare și după conținutul lor, sunt relații de
autoritate ierarhică, care se exprimă prin dreptul organelor administrației publice centrale de
competență generală de a controla activitatea celorlalte organe și de a emite acte juridice obligatorii
pentru acestea. Din alt grup fac parte relațiile dintre organele administrației publice locale de
competență generală și specială de pe altă parte. Aici este important de menționat că organele
administrației publice locale de competență generală nu sunt subordonate organelor administrației
publice centrale specializate, de aceea aceste raporturi sunt de cooperare. Totuși, în unele cazuri
acestea pot fi relații de control, determinate de delegarea pe care o au anumite ministere și
departamente de a controla o anumită activitate a organelor administrației publice locale cu
competențe generale.
Reiese că, în cadrul sistemului administrației publice, în dependență de locul și rolul organelor
respective, autoritățile administrației publice centrale pot fi în raport cu aceste organe în relații de
subordonare, de cooperare ori de control. Cu toate acestea, în afară de relații interne, autoritățile
administrației publice sunt implicate în procesul de realizare a funcțiilor ce le au și în multiple
relații cu elemente exterioare acestui sistem.
Începând cu anul 1994 autorităţile din Republica Moldova au adoptat mai multe legi şi acte
normative precum, Constituția Republicii Moldova, Legea cu privire la Guvern, Legea privind
descentralizarea administrativă, Legea privind administraţia publică locală, Legea privind
administrația publică centrală de specialitate şi Hotărârea de Guvern cu privire la oficiile teritoriale
ale Cancelariei de Stat. Ele au iniţiat o reorganizare radicală, creând, de fapt, un nou sistem de
instituții de autoguvernare locală. Aceste transformări ar trebui să realizeze în baza articolului 109
din constituţia Republicii Moldova şi în baza art.3 al Legii Legea privind administraţia publică
locală, independența si autonomia administrației locale și separarea sa de sistemul puterii de stat. În
practică, acestea deseori conduc la un grad mai mare de centralizare a organelor puterii de stat şi
subordonării autoguvernării locale față autorităţile central, cu toate că Republica Moldova şi-a
asumat obligaţia să respecte principiile autonomiei locale. Autonomia locale este principiul
fundamental, care guvernează administraţia publică locală şi activitatea autorităţilor acesteia şi
constă în dreptul unităţilor administrativ–teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fără
amestecul autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă,
autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.
Autorii autohtoni consideră că autonomia locală reprezintă dreptul unităţilor administrativ–
teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, după cum consideră oportun, cu respectarea legalităţii,
dar fără intervenţia puterii centrale. Autonomia locală constituie principiul fundamental al
organizării administrativ–teritoriale a unui stat,constituie un drept, iar descentralizarea
2
 administrativă este un sistem ce o presupune. Ea nu trebuie înţeleasă însă în sensul unei libertăţi
totale, cu eliminarea oricărei intervenţii a statului atunci când aceasta se dovedeşte necesară.
Valoare autoguvernării constă în faptul că aceasta este superioară politicii, opiniilor temporare,
ocazionale unilaterale ale partidelor. Autoguvernarea locală poate fi privită ca un mecanism de
interacţiune între comunităţile teritoriale şi stat, a cărei principale sarcină este de a coordona
interesele dintre cetăţean şi guvernare. În conformitate cu art. 3 al.1 din Carta Europeană a
Autonomiei Locale prin autonomie locală se înțelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor
administrației publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în
interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice (Carta Europeană a Autonomiei
Locale 1985). Trebuie de menţionat deosebirea între administraţia locală şi cea centrală, Guvernul
este o autoritate care se poate reforma din propria iniţiativă, în schimb administrația locală este
subordonată şi activează în limitele specificate de autoritatea centrală. În acest sens putem spune că
autoadministrarea este parţială şi presupune anumite raporturi care sunt stipulate în legislaţia
naţională.
Prezența unei autorități autonome, care nu depinde în mod administrativ de autoritățile
administrativ-centrale, obligația statului de asigura autoguvernării locale o dezvoltare firească, ar
trebui să fie singura modalitate de influență a statului asupra autorităților locale. În realitate
administraţia publică centrală face o încercare de a menține un anumit grad de dependență asupra
administrației publice locale, intensifică gradul de influență a organelor de conducere și ale oficiilor
teritoriale guvernamentale de stat în organizarea și funcționarea sistemului administrației publice
locale.
Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe
autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste
competenţe le-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător şi
fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare. De aici rezultă că, în
construirea relațiilor cu autoguvernarea locală, Guvernul ar trebui să creeze și condițiile pentru
dezvoltarea și activitatea sa prodigioasa.
În anumite circumstanțe, nu se poate exclude posibilitatea ca autoguvernarea locală să acționeze ca
un "adversar" al statului, atunci când interesele municipiilor, localităților, teritoriilor se deosebesc
de acele ale statului. Dar, construind un model de relații între puterea de stat și autoguvernarea
locală, statul ar trebui să pornească de la faptul că acesta din urmă este principalul său "aliat" în
unitățile administrativ-teritoriale și că administrația publica locală are un impact pozitiv asupra
exercitării puterii de stat. În primul rând, organele și funcționarii autonomiei locale se formează
direct din rândul cetățenilor din localitate, cunosc toate problemele locale, își asumă obligația de a
le soluționa și au o responsabilitate directă în faţa alegătorilor. În al doilea rând, organele și
funcționarii, exercitând anumite competențe delegate de puterea de stat, scutesc administrația
publică centrala de la rezolvarea problemelor de importanță statală în localități.

2.Tipurile de relatii intre APL si APC

Potrivit criteriilor de constituire în sistem autorităţile administraţiei publice şi corespunzător tipurile
de structuri analizate, se consideră că în administraţia publică actuală avem diverse tipuri de relaţii
între diferite autorităţi: relaţii ce au evoluat în urma reformelor statale şi care denotă particularităţi
specifice.
In raport cu modul în care se definesc criteriile de stabilire ale treburilor publice din sistemul
administraţiei centrale şi locale, se disting în mod corespunzător pentru tipuri de servicii,
următoarele tipuri de relaţii :
1.Relaţii de autoritate, dezvoltate ca: relaţii ierarhice, determinate de structura ierarhică şi
3
 relaţii funcţionale, care, se realizează de regulă, în sprijinul celor dintâi şi sunt determinate
de structura organizatorică după competenţa specifică.
2.Relaţii de cooperare, care sunt formalizate (obligatorii prin acte normative) sau
neformalizate (facultative).
3.Relaţii de reprezentare, care iau naştere în raport cu elementele exterioare autorităţilor
administraţiei publice,
4.Relaţii de control, determinate de acţiunea de delegare (nu este inclus aici controlul ca o
consecinţă a subordonării ierarhice sau funcţionale).
5.Relaţii de prestări servicii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
In raport cu responsabilităţile pe care le determină aceste tipuri de relaţii, sunt posibil de sesizat şi
diferenţieri ale tipurilor de responsabilităţi. De exemplu, relaţiile ierarhice care au la bază o
autoritate directă, determină o responsabilitate generală, totală, iar relaţiile funcţionale care au la
bază o autoritate indirectă, determină potrivit competenţei specifice, o responsabilitate specifică,
specializată.
Între administraţie şi mediul politic se construieşte un sistem important de relaţii în care sunt
implicate serviciile prestate, însă acesta nu afectează procesul de respectare a Constituţiei şi a
celorlalte legi, ci determină o convergenţă a opţiunilor şi deciziilor politice.
1.Relaţiile dintre autoritatea centrală a administraţiei publice şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice
Aceste relaţii sunt variate, complexe şi se referă la multiple variante de grupare în raport cu
componentele sistemului administraţiei publice:
1.Relaţiile dintre autoritatea centrală a administraţiei publice şi ministere sau alte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale - raporturi determinate de procesul de
subordonare orizontală dintre Guvern, ca autoritate centrală şi ministere sau alte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale. Guvernul, conform unui program de
guvernare, acceptat de Parlament,
procedează la realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită activitatea de management
general a administraţiei publice. Ministerele şi organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale, determină aplicarea practică a acestor măsuri, în funcţie de structura sa de organizare în
ramura sau domeniul de activitate specific.
Guvernul pe de o parte şi ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, pe de altă parte, acţionează pe acelaşi teritoriu, aşa încât are competenţa de a controla
activitatea ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi de a emite
acte juridice obligatorii pentru acestea.
In sistemul Administratiei Publice cel mai des intilnite relatii sunt cele de autoritate, control,
cooperare.
Relaţia de autoritate, determinată de raportul de subordonare a administraţiei publice locale faţa
de autorităţile centrale. Aceste relaţii de autoritate – ierarhice sunt determinate de structura unitară a
subsistemului autoritar al administraţiei publice de stat. Este de remarcat că autoritatea guvernului
asupra administraţiei publice locale, în practică, îşi depăşesc competenţele fără a ţine cont de
principiului autonomiei administrative şi a descentralizării. Astfel relaţia de autoritate, o relaţiei
ierarhică, determinată de statutul de superioritate a puterii centrale, este benefică în cazul când ea
vine în sprijinul si autorităţilor publice locale.
Tipul de relaţie de control, este o consecinţă a subordonării ierarhice şi a funcţionării sistemului şi
administrării publice. Dreptul de control pe care îl are reprezentantul guvernului în teritoriu în
4
conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea oficiilor teritoriale ale
Cancelariei de Stat precum şi dreptul Guvernului de a adopta Hotărâri şi Ordonanţe, plasează
organele administraţiei publice centrale atât în relaţie de autoritate, cât şi în relaţie de control.
Spre deosebire de controlul parlamentar, controlul judecătoresc, precum şi alte forme de control
exercitate de către societatea civilă, controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi
desemnează un tip aparte al controlului, purtând denumirea de control administrativ, care constituie
forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice. Aşadar,
administraţia publică nu poate fi concepută în afara unei activităţi de control asupra modului în care
îşi realizează obiectivele, decizia, execuţia şi controlul execuţiei fiind un proces unitar, care asigură
însuşi scopul legii. În funcţie de poziţia organului de control faţă de cel controlat deosebim
controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern. Controlul administrative intern este
exercitat de către funcţionarii publici cu funcţie de conducere din interiorul organului asupra celor
din subordinea lor.
Controlul administrativ extern se efectuează de autorităţile sau funcţionarii de decizie din afara
organelor controlate, acestea pot fi atât organe centrale de specialitate din cadrul administraţiei
publice, cât şi organe înfiinţate special pentru a efectua controlul în anumite domenii sau probleme.
Controlul administrativ extern se clasifică în: control ierarhic, control de tutelă administrativă şi
control specializat. Controlul extern specializat este realizat de către autorităţile administraţiei
publice, instituţiile publice şi organele special constituite prin lege, care au atribuţii de control, la
nivel central şi local, în cele mai diverse domenii şi sectoare de activitate (financiar, sanitar,
protecţia muncii, comerţ etc.).
Aici vom remarca că autoritatea guvernului asupra consiliilor locale trebuie exercitată strict în
limitele legii şi cu respectare autonomiei funcţionale a acestora. Amintim că administrația publică
locală este în relaţii şi cu ministerele şi cu alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale. Ele sunt determinate de poziţia acestor autorități în sistemul general al administraţiei
publice şi sunt situate în sisteme diferite, determinate după criteriile competenţelor. O particularitate
ale autorităţile administraţiei publice locale cu competenţă generală (consiliile locale) este că
acestea nu sunt subordonate ministerelor şi altor autorităţi de specialitate ale administrației publice
centrale. Între aceste două administraţii ar trebui să se stabilească relaţii de cooperare.
În cele mai dese cazuri în practică relaţiile dintre organele de specialitate ale autorităţilor centrale şi
locale cu competenţă generală sunt relaţii de control, determinate de delegarea pe care o au anumite
ministere şi organe ale administraţiei centrale de a controla un anumit domeniu de activitate.
Realizând conducerea de ramură sau domeniu acestea emit acte administrative care sunt obligatorii,
fapt care determină o instabilitate şi creează relaţii de autoritate între ele.
Relaţia de cooperare ( colaborare) este una foarte importantă, dar destul de complexă. Este
evident că reprezentanţii administraţiei locale ar trebui să fie participanţi activi la procesul de creare
al cadrului normativ prin consultarea acestora, la proiectarea bugetului pentru unităţile
administrative şi procesele decizionale, în ansamblu, care îi vizează în modul cel mai direct.

Colaborarea dintre autorităţile publice ale statului sunt o expresie a accesului participativ al
populaţiei la soluţionarea problemelor de interes general, în ultima instanţă este o dovadă a
existenţei sau inexistenţei unei societăţi democratice. Pentru aceasta se pot folosi mai multe
instrumente de lucru folosite de autorităţile centrale în comun cu cele locale: analiza factorilor
interesaţi, care ar influenţa elaborarea şi realizarea unui proiect, sondaje de opinie pentru a afla
părerile şi atitudinile cetăţenilor, întâlniri şi audieri publice. Aceste instrumente trebuie să fie
adecvate scopului şi momentului propus pentru solicitarea opiniei cetăţenilor. Ele pot fi folosite şi
5
 în elaborarea politicii financiare , în planificare proiectelor de investiţii sau stabilirea criteriilor de
performanţă ale serviciilor publice.
3. Relaţii cu elementele exterioare sistemului administraţiei publice
Relatiile sistemului Administratiei Publice in cele mai dese cazuri interactioneaza cu elemente din
exteriorul acestui sistem, precum sunt cetatenii de rind si ONG-urile.
In cazul ONG-urilor acestea sunt relaţii de cooperare (de cele mai multe ori formalizate potrivit
legii) sau relaţii de reprezentare. Autorităţile administraţiei publice sunt obligate să intre în relaţii de
cooperare cu sindicatele pentru realizarea unor obiective legate de protectia muncii, somaj,
asigurarea timpului de odihnă etc, pot să aibă un reprezentant în diferite organizaţii
nonguvernamentale, sau acestea au reprezentanţi pe lângă autorităţile administraţiei publice.
Problema parteneriatului dintre administraţia publică şi organizaţiile nonguvernamentale a
reprezentat un punct de interes în politica promovată de către sectorul nonguvernamental românesc.
Organizaţiile nonguvernamentale au demonstrat prin activatea desfăşurată în mediul public, că
stabilirea unor direcţii de acţiune comune, va determina atât întărirea capacităţii administraţiei
publice centrale şi locale de a lucra cu societatea civilă, cât şi implicarea cetăţenilor în elaborarea
deciziei publice pe baza unor proceduri prestabilite. Echipele manageriale ale organizaţiilor
nonguvernamentale se pot concentra pe elaborarea unor proceduri de agreere a lor de către
administraţia publică, în calitate de furnizori de servicii publice, precum şi pe acţiuni de organizare
a unor centre de consultare a cetăţenilor.
Cetăţenii unei comunităţi se implică sub forme variate, în relaţii cu autorităţile administraţiei
publice, deoarece calitatea de cetăţean scoate în evidenţă competenţa autorităţilor administraţiei
publice în administrarea acestora. Relaţiile ce se stabilesc între autorităţile administraţiei publice şi
cetăţeni pot fi: relaţii de cooperare, relaţii de utilizare a serviciilor publice (prestaţii din partea
administraţiei către cetăţeni) şi relaţii de autoritate (subordonarea cetăţenilor faţă de administraţia
publică). Aceste categorii de relaţii sunt:
a) relaţiile de cooperare între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni prezintă rolul cel
mai important, atât din punct de vedere al ponderii cât şi al valorii conţinutului lor) şi
subliniază sprijinul pe care cetăţenii sunt chemaţi să îl ofere administraţiei publice în
vederea realizării misiunii sale.
Relaţiile de cooperare dintre administraţia publică şi cetăţean sunt o expresie a participării
populaţiei la realizarea treburilor publice într-o societate democratică. Ele pot fi: - de cooperare
directă (cetăţenii, participă individual sau în grup la atingerea unui interes general al oraşului,
comunei,etc); - de cooperare indirectă, în situaţiile în care cetăţenii sprijină acţiuni ale autorităţilor
administraţiei publice fără să participe în mod direct (ajutorul în caz de sau inundaţii, incendii,
catastrofe, oferte de produse din propriile gospodării, etc).
b) relaţii de prestări de servicii ale administraţiei publice către cetăţeni constituie al doilea
tip de relaţii între administraţia publică şi cetăţeni. Administraţia publică are drept obiectiv,
organizarea unor servicii publice variate şi complexe ducândla îndeplinire misiunea sa de
servire a populaţiei în raport cu sistemul său de nevoi. Realizarea necorespunzătoare a
servirii cetăţenilor poate antrena consecinţe deosebite în plan social şi politic. Astfel,
emiterea unei autorizaţii de construcţii într-o zonă interzisă va determina dificultăţi atât
cetăţeanului, prin demolarea construcţiei cât şi aspectului general urbanistic, înregistrarea
eronată a impozitului pe venit sau a coordonatelor de identitate în actele de stare civilă pot
avea efecte grave pentru cetăţean sau pentru administraţie.
Din punct de vedere juridic, relaţiile dintre administraţia publică şi cetăţeni cu privire la prestarea de
servicii pot fi: relaţii ce se construiesc în baza normelor de drept administrativ (regim juridic

6
administrativ - cetăţeanul are dreptul să se adreseze administraţiei publice în temeiul unui act
normativ) şi relaţii ce se nasc în baza normelor de drept civil (regim juridic civil).
Astfel, autoritatea publică este obligată să satisfacă cererea cetăţeanului în urma întrunirii unor
condiţii din partea celui care solicită (de exemplu acordarea unui paşaport sau a unui permis auto);
şi cetăţeanul se integrează în mod obligatoriu în relaţii de prestaţii de servicii cu autorităţile
administraţiei publice (de exemplu, obligaţia de implicare onestă în cazul recensământului.
Relaţiile de tip civil se creează atunci când cetăţenii utilizează o serie de prestaţii publice ca: poşta, ,
radioul şi televiziunea publică, transportul public, furnizarea de energie termică în sistem public,
centralizat, etc, în baza unor contracte încheiate cu aceste entităţi.
c) Relaţii de autoritate sunt raporturi de subordonare a cetăţenilor faţă de autorităţile
administraţiei publice şi exprimă obligaţiile de a păstra ordinea şi liniştea publică, de a
achita taxele şi impozitele locale, etc.
Desfăşurarea relaţiilor dintre autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni reprezintă o expresie a
democraţiei, garantată de către însuşi statul care creează instituţii juridice orientate spre emiterea de
acte normative care să susţină accesul direct şi nemijlocit al cetăţenilor la atingerea obiectivului de
satisfacere a interesului public general.

Concluzie
În concluzie, considerăm că în Republica Moldova pot fi evidenţiate mai multe tipuri de relaţii
dintre autorităţile centrale şi locale precum: relaţia de autoritate, relaţia de control, relaţia de
cooperare, cu particularităţi specifice. Constatăm că una din particularităţile dominante se
caracterizează prin subordonarea autorităţilor locale faţă de autorităţile centrale. Deseori această
subordonare conduce spre integrarea completă a autoguvernării locale în sistemul puterii de stat,
mai bine zis administraţia publică locală devine o continuare a administraţiei publice centrale.
Subordonarea autorităţilor locale puterii de stat demonstrează ineficienţa relaţiilor dintre ele şi duc
spre nivelarea caracteristicilor sociale în localităţi şi spre incapacitatea puterii locale de a satisface
interesele cetăţenilor. Statul continue să exercite controlul asupra activităţilor şi deciziilor
autoguvernării locale, inclusiv aplica controlul administrativ în sfera competenţelor delegate.
În Republica Moldova nu este elaborat şi creat un model optim al relaţiilor dintre autorităţile
centrale şi locale. Cu toate că au fost adoptate acte normative referitor la autoguvernarea şi a
descentralizarea locală, competenţele autorităţilor centrale au fost consolidate, iar cele ale
administraţiei locale au fost diminuate.
Evoluţia relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi locală necesită o schimbare în esenţă,
inclusiv completarea şi modernizarea cadrului normativ, care ar determina o alta funcţionalitate a
relaţiilor între autorităţi, precum şi elaborarea unui model de interacţiune dintre aceste structuri,
bazat pe experienţa statelor cu o bogată experienţă în administraţia publică, fapt care ar avea un
impact pozitiv asupra naturii autonomiei locale şi a descentralizării.

7
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. Constituția Republicii Moldova, Republicată în Monitorul Oficial Nr.78 din 29.03.2016.
2. Carta Europeană „Exerciţiul Autonom al Puterii Locale”. semnată la Strasbourg la 15 octombrie 1985,
ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1253- XIII din 16.07.1997. publicat ă în edi ţia
oficială „Tratate internaţionale”, 1999. V. 1.
3. Legea cu privire la Guvern Nr. 136 din 07.07.2017 în Monitorul Oficial Nr. 252 din 19.07.2017
4. Legea Republicii Moldova privind descentralizarea administrativ ă nr.435- XVI din 28.12.2006 în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 02.03.2007, nr.29-31/91.
5. Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, nr.436- XVI din 28.12.2006, în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 09.03.2007, nr.32-35/116.
6. Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.764 din 27.12.2001, în Monitorul
Oficial, nr. 16 din 29.01.2002
7. Hotărîrea de Guvern cu privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat art.1Nr. 845 din 18.12.2009, în
Monitorul Oficial, nr. 189-190 din 22.12.2009.
8. Antoci Ana, Tipurile şi formele de control, administraţia publică, în Revista Administra ţia Public ă, nr. 1 din
2018, p.144.
9. Bălan Emil, Instituţii de drept public, Bucureşti: ALL BECK, 2003.
10. Belecciu Ştefan , Controlul de legalitate asupra activităţii administraţiei
publice, în: Probleme ale edificării statului de drept în Republica Moldova.
Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003.
11. Bobeica Elena, Autonomia locală – element constitutiv în activitatea
autorităților publice locale, în Revista Naţională de Drept, USM, Nr. 12,
2012, p.66.
12. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrative, Vol. II. Bucureşti: ALL
BECK, 2002.
13. Manda Corneliu, Drept administrativ: tratat elementar, Bucureşti , Lumina
Lex, 2007.
14. Negoiţă Alexandru, Drept administrativ şi ştiinţa administr ării. Bucureşti:
Editura Athenacum, 1991
Resurse Web:
1. 1.https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/sistemul- administrativ-din-republica-moldova/ accesat,
20.11.2021.
2. https://criminology.md/suport/sup.pdf , Note de curs la Drept administrativ, autori: Guţuleac Victor,
Comacinscaia Elena, accesat 18.11.2021.
3. https://administrare.info/domenii/administrație-publică/13742-sistemul-de-rela ţii-din-administra ţia-public ă
accesat 18.11.2020.