OMOPLATUL

Omoplatul este un os pereche, aşezat în partea posterioară a cuştii toracice, în dreptul primelor şase
coaste.El este un os lat, de formă triunghiulară, şi prezintă :
• două feţe (posterioară şi anterioară),
• trei margini (vertebrală, axilară şi superioară)
• trei unghiuri
(superior,inferior şi
lateral).
Faţa posterioară este convexă şi
prezintă o creastă
transversală, spina omoplatului, care
începe de pe marginea
vertebrală şi se îndreaptă in sus şi
lateral, ajungînd deasupra
unghiului lateral, unde se termină
printr-o apofiză, numită
acromion.
Spina împarte faţa posterioară a
omoplatului în două fose :
• fosa supraspinoasă, situată deasupra
spinei, mai mică,
• fosa subspinoasă, aşezată dedesubtul spinei, mai mare.
Faţa anterioară sau costală este concavă şi aproape netedă ; ea
se mai numeşte fosa subscapulară.
Marginea vertebrală sau internă este aproape verticală pe o în
tindere de 3/4 din lungimea ei, pînă în dreptul spinei omopla
tului, iar în patrimea superioară se curbează lateral.
Murginea axilară sau externă se îndreaptă în sus si lateral si
este aproape dreaptă şi se termină, sus, printr-o suprafaţă ru-goasă.
Marginea superioară (cranială) este aproape orizontală şi prezintă la extremitatea laterală, o scobitură
care se numeşte incizura coracoidă sau suprascapulară.
Dintre unghiuri trebuie remarcat unghiul lateral, care prezintă o scobitură numită cavitatea glenoidă,
care se articulează cu capul osului humerus.
Deasupra şi înapoia cavităţii glenoide este acromionul prin care omoplatul se articulează cu clavicula.
Deasupra şi înaintea cavităţii glenoide se află apofiza coracoidă, care se ridică de pe marginea
superioară, lateral faţă de incizura supra-scapulară, şi are vârful curbat orizontal înainte.

OASELE MEMBRULUI SUPERIOR

Membrul superior are trei segmente :
• braţul al cărui schelet este format din humerus ;
• antebraţul, al cărui schelet este format
din:radius şi ulna (cubitus) ;
• mina, în scheletul căreia deosebim : carpul,
metacarpul şi falangele.
Majoritatea oaselor membrului superior sînt oase lungi (tubulare).

HUMERUSUL
Humerusul sau osul braţului este un os lung, prezentînd un corp
(diafiza) şi două extremităţi (epifizele), dintre care una superi
oară şi alta infe-rioară.
Prin extremitatea superioară humerusul se articulează cu centura
scapulară, în cavitatea glenoidă a omoplatului, iar prin extremi
tatea inferioară, participă la articulaţia cotului.
Extremitatea superioară prezintă o suprafaţă articulară netedă şi
ro-tunjită, reprezentînd cam o treime dintr-o sferă, care se nu
meşte capul humeral, mărginit lateral, de un şanţ circumfe
renţial - gîtul anatomic.
Lateral faţă de capul humeral se găsesc două proeminente
numite tuberculi:
• posterior, tuberculul mare
• anterior, tuberculul mic
Pe tuberculi se inserează o serie de muşchi. Intre tuberculi este
un şanţ, numit şanţul bicepsului (intertubercular), prin care trece
tendonul porţiunii lungi a muşchiului biceps. Sub tuberculi, la
nivelul unde se uneşte extremitatea superioară cu diafiza, se află

14
gîtul chirurgical. Corpul sau diafiza are forma unei prisme triunghiulare, puţin răsucită în lung, şi prezintă trei
feţe:
• faţa laterală,
• faţa medială
• faţa posterioară.
Faţa laterală prezintă, cam în regiunea mijlocie, tuberozitatea deltoidiană sau V-ui deltoidian (de forma literei
V), pe care se insera muşchiul deltoid.
Extremitatea inferioară se deosebeşte de cea superioară, prin faptul ca este turtită antero-posterior.Ea
prezintă o porţiune articulara şi proeminenţe pentru inserţiilemusculare, precum şi un număr de fosete, în care
se mişcă extremităţile oaselor antebraţului.
Porţiunea articulară are o parte care corespunde capului ulnei prezintă o suprafaţă articulară cu formă de
scripete, numită trohleea humerală.
Deasupra trohleei,
• pe faţa anterioară, se găseşte o gropiţă, numită fosetă coronoidă, în care pătrunde apofiza
coronoidă,
• iar pe faţa posterioară o gropiţă mai mare, fosetă olecraniană unde pătrunde olecranul. O altă parte
corespunde osului radius şi are forma unei proeminente emisiferice, aşezată lateral fată de trohlee, numindu-
se capitilul humeral sau condilul humeral.
Pe părţile laterale ale acestei extremităţi sînt două proeminenţe, epicondili:
∙ unul aşezat lateral, epicondilul extern,
∙ unul aşezat medial, epicondilul intern.
Epicondilii servesc pentru inserţia unor muşchi.

OASELE ANTEBRAŢULUI
Scheletul antebraţului este format din două oase lungi paralele: unul
situat lateral, în prelungirea degetului mare, numit radius şi altul medial,
numit ulna (cubitus). Articulaţiile acestor oase permit răsucirea radiusului
peste ulna, adică cele două feluri de mişcări : • pronaţia
• supinaţia
Aceste oase nu se termină la acelaşi nivel ;astfel, la articulaţia cu
humerusul. ulna de păşeşte radiusul,iar la articulaţia cu mîna, radiusul
depăşeşte ulna.

RADIUS
Osul radius este situat în prelungirea degetului mare, în partea laterală a
antebraţului. Prezintă un corp şi două extremităţi.
Extremitatea superioară are formă cilindrică şi poartă denumirea de cap
radial. Faţa superioară a capului este scobită, formînd o cupă puţin adlncă pentru
articularea cu condilul numerosului. Conturul capului radial este neted şi formează o
suprafaţă articulară numită circumferinţă articulară, care se articulează cu incizura
radială a ulnei. Sub ea se află gîtul sau colul radial, iar mai jos de acesta este
tuberozitatea radială pe care se inserează muşchiul biceps.
Corpul este aproape prismatic triunghiular, mai subţire spre extremitatea
superioară şi mai gros spre extremitatea inferioară. Muchia medială a lui este
ascuţită şi poartă denumirea de creastă interosoasă: ea este orientată spre creasta
interosoasă a ulnei.
Extremitatea inferioară este partea cea mai voluminoasă a osului. Prezintă o
apofiză stiloidă şi faţete articulare pentru oasele carpiene şi pentru ulna.

ULNA
Este aşezată în partea internă a antebraţului ; în jurul său se roteşte radiusul în
mişcările de pronaţie şi supinaţie. Prezintă un corp şi două extremităţi.
Extremitatea superioară este îngroşată şi are o largă suprafaţă lenticulară, ca o
scobitură,numită incizura semilunară sau trohleară, delimitată de două apofize:
• una posterioară, numită apofiza olecraniană,care formează proe
minenţa cotului
• alta orizontală şi îndreptată anterior, apofiza coronoidâ.

15
Pe partea externă a apofizei coronoide este o suprafaţă articulară,incizura radială, care se articulează cu
circumferinţa capului radial. Incizura semilunară corespunde suprafeţei trohleei
humerale.
Corpul ulnei este prismatic triunghiular, la partea superioară, şi cilindric, la partea
inferioară. Muchia dinspre radius este foarte pronunţată la mijlocul corpului şi se
numeşte creastă interosoasă.
Extremitatea inferioară este formată dintr-o parte sferică, numită capul ulnar, şi din
apofiza stiloidă a ulnei.

OASELE MIINII
Mîna este segmentul terminal al membrului superior, organ perfecţionat pentru
prehensiune(apucare). Scheletul ei este format din 27 de oase, aşezate în trei grupe:
• carpul
• metacarpul
• falangele.
CARPUL
Carpul este constituit din 8 oase carpiene, aşezate pe două
rînduri, fiecare
rînd avînd cîte patru oase. Oasele carpiene sînt oase scurte,
cu numeroase
faţete articulare.
Primul rînd (de lîngă oasele antebraţului) cuprinde,
dinafară
înăuntru, următoarele oase:
∙ scafoidul,
∙ semilunarul,
∙ piramidalul
∙ pisiformul.
Oasele carpiene din acest rînd au faţete articulare
pentru radius şi
ulnă şi faţete articulare pentru celelalte oase carpiene.
Rîndul al II-lea este format din:
• trapez
• trapezoid
• osul mare
• osul cu cîrlig

METACARPUL
Este format din cinci oase care se numesc metcarpiene.Acestea sînt oase tabulare, fiecare prezentind
2extremităţi:
∙ extremitate proximala sau baza şi se articuleaza cu oasele carpiene,
iar
∙ prin cap se articuleaza cu falangele umerotate de la I la V, începînd de la degetul mare.
 SCHELETUL DEGETELOR MÎINII
Scheletul degetelor mîinii este format din 14 oase, care se numesc falange.Falangele sînt oase lungi; fiecare
prezintă un corp si 2extremiâţi:
extremitatea proximală sau baza şi extremitatea distală sau capul. Falangele se numerotează începînd de la
baza degetelor spre vîrf; cele patru de-gete mici au trei falange (1, 2,3), pe cînd degetul mare (policele), numai
două falange (l şi 3), lipsind falanga a 2-a.
Prima falangă a fiecărui deget se articulează, prin baza sa, pe capul metacarpianului corespunzător.Falanga a 3-
a a fiecărui deget are pe partea ventrală a capului, o tuberozitate rugoasă.

16