ALTE PREPARATE INJECTABILE

1. PRODUSE USCATE

• sunt preparate unidoză, condiţionate sub formă de pulbere sau

liofilizat, care se dizolvă sau se dispersează în vehicul în momentul
administrării.
• condiţionează substanţe instabile în mediu apos: antibiotice,
derivaţi arsenicali, hormoni hipofizari, nitroprusiat de sodiu.
• linia tehnologică are următoarea schemă de funcţionare:
– Spălarea şi sterilizarea flacoanelor şi sistemelor de închidere;
– Aprovizionarea maşinii cu pulbere sterilă şi umplerea flacoanelor şi
închiderea lor;
– Sertizarea – sigilarea cu capsulă de aluminiu;
– Marcarea şi ambalarea.
– Toate operaţiile să se facă în spaţiu steril.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

• OBŢINERE
• operaţia de liofilizare, mai corect, criodesicare – criosublimare
• reprezintă deshidratarea la temperatură şi presiune scăzută.
• permite uscarea menajată şi conservarea unor produse sensibile,
precum opoterapicele, serul, plasma şi substanţele instabile sub
formă de soluţie.
• reprezintă congelarea preparatului la temperatură joasă, urmată
de sublimarea gheţii formate, sub vid, urmată de încălzirea la 20-
600C, formându-se o pudră fină, o masă spongioasă, = liofilizat.
• denumirea de liofilizare se referă la calitatea produselor care se
obţin, acestea fiind avide de apă.
• Metoda:
– este costisitoare,
– sunt necesare automate de criodesicare, în condiţii aseptice.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 2. FIOLE SERINGI

• preparate unidoză sau fiolele autoinjectabile.

• sunt fiole speciale, care permit şi administrarea soluţiei.
• confecţionate din material plastic, pistonul nemaifiind necesar, rolul
acestuia fiind îndeplinit de presiunea exercitată asupra pereţilor
fiolei sau din sticlă, în acest caz fiind prevăzute cu piston, cu capul
de cauciuc.
• sunt prevăzute cu ac ataşat de la început sau livrat separat.
• sunt sterile, condiţionate în ambalaje care asigură sterilitatea până
în momentul folosirii.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 3. CARTUŞE INJECTABILE

• recipiente unidoză,
• sunt constituite dintr-un tub de sticlă, închis cu cauciuc la
ambele capete + unul către acul port-cartuş, la celălalt capăt,
cauciucul reprezintă capul unui piston care prin înşurubare
presează soluţia din cartuş în acul de seringă.
• sunt folosite în stomatologie,
• au volum mic de 1 ml,
• prezintă avantajul unei administrări uşoare, deoarece nu mai
trebuie spartă fiola, aspirat în seringă.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 Seringă cu dispozitiv automat de
← reîncărcare
Volum de 5 ml ajustabil 0.5-5 ml;
Sau de 10 ml 1-10 ml.

Cartuş injectabil →
 4. EMULSII INJECTABILE
• folosite foarte rar şi sun emulsii U/A sterile.
• pentru administrarea i.v. a unor substanţe lipofile.
• o dispersie cât mai fină şi omogenă a picăturilor de ulei, dimensiunea picăturilor
de ulei fiind sub 1 µm;
• emulgatori: lecitina, gelatina, M.C. sau albumina din ser şi asociere de tween 80
sau pluronici.
• sunt prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor.
• prepare aseptică:
– căldura poate duce la coalescenţa picăturilor de ulei
– nu se poate face filtrare bacteriană
– anumite produse se pot steriliza la 1210C timp de 18 minute.
• exemple:
– emulsia injectabilă de vitamina K- fitomenadioă din F. Britanică, ca agent de
emulsionare se floseşte lecitina.
– grăsimi emulsionate în apă, emulsiile utilizate ca furnizori de energie – perfuzii.
• emulsiile injectabile şi perfuziile nu au acţiune prelungită.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 5. MEDICAMENTE INJECTABILE CU ACŢIUNE RETARD
 sinonim– depôt,
 sunt forme farmaceutice cu eliberare modificată, viteza de cedare este
schimbată în funcţie de formulare.
 conţin o cantitate de substanţă superioară faţă de formele clasice
 sunt concepute pentru prelungirea duratei de acţiune, modificarea şi
diminuarea frecvenţei administrării, sau diminuarea efectelor secundare
nedorite.
 se administrează i.m. şi uneori s.c., pentru acele preparate ce conţin
substanţe hidrosolubile neiritante = insulina.
Dezavantaje
 posibilitatea de sensibilizare la locul de acţiune;
 o cedare neuniformă, cu supradozări, sau apariţia de efecte toxice nedorite;
Irigarea locului are rol important asupra biodisponibilităţii acestor
preparate, fiind cedate mai repede dintr-un ţesut muscular decât dintr-unul
gras, cu irigare scăzută.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

• Clasificarea
• 1) suspensii apoase.
• 2) soluţii de substanţe active în vehicule hidrofile scade viteza
sau lipofile de cedare
• 3) suspensii uleioase.
• 4) implantele.

1) Suspensiile apoase injectabile

• Obţinere:
– metode chimice: formarea unui compus greu solubil
– procedee fizice: pulverizare până la 0,l – 10 µm max. 80 µm.
• se pot adăuga:
– substanţe tampon,
– agenţi de suspensie clasici:
• umectanţi tensioactivi din grupa polisorbaţilor
• umectanti anioni activi = dioctilsulfosuccinat de sodiu
• coloizi protectori – macromolecule (derivaţi de celuloză: M.C, C.M.C.
sodică, A.P.V., P.E.G.).
DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ
• prepararea se va face aseptic şi nu se aplică:
– sterilizarea prin căldură → creşterea cristalelor şi modificarea coloidului
protector = depolimerizarea moleculelor, micşorând vâscozitatea.
– filtrarea sterilizantă
• substanţa activă în concentraţie 0,5-5 g%, uneori depăşind 5g%;
• se pot condiţiona sub formă de pulberi sterile ce se suspendă în vehicul în
momentul administrării.

Controlul suspensiilor apoase şi uleioase

• control organoleptic: agitare 1-2minute trebuie să prezinte un aspect
omogen, fără reziduuri pe fundul sau gâtul fiolei sau flaconului;
• determinarea mărimii particulelor se face prin proba de pasaj: prin acul de
seringa numărul 16, se repetă operaţia după un repaus de 15 minute se
repetă operaţia.
– suspensiile uleioase trebuiesc încălzite la 370C, înainte de administrare
fiind mai vâscoase.
– pulberile insolubile care se suspendă în momentul folosirii, trebuiesc mai
întâi agitate, apoi suspendate.
• mărimea particulelor se controlează şi la microscop.

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 2) soluţii de substanţe active în vehicule hidrofile

• soluţii de macromolecule, care au vâscozitate mărită;

• au posibilitatea formării de complecşi între macromoleculă şi substanţa
dizolvată.
• → micşorarea vitezei de difuziune a substanţelor active din depozitul de la locul
de injectare, care depinde de:
– mărimea moleculelor
– de concentraţia macromoleculelor,
– de caracterul ionogen al substanţelor active şi al substanţelor auxiliare şi
valoarea de pH.
• exemple:
– heparină - C.M.C. sodică,
– procaină şi insulină = P.V.P.;
– A.C.T.H. gelatina şi C.M.C. sodică.
•

DISCIPLINA – TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

 3) Soluţii de substanţe active în solvenţi lipofili
• de hormoni steroidici şi esteri ai acestor hormoni, care acţionează numai prin
scindare (prodrogruri).
• utilizează asocieri de diverşi esteri ai acestor hormoni;
• ca solvent se utilizează un ulei vegetal sau oleat de etil (produs de sinteză).

4) Suspensii uleioase şi suspensii în geluri lipofile sau hidrofile

• au acţiunea cea mai lentă.
• pentru a mări vâscozitatea suspensiilor uleioase se adaugă 2% stearat de
aluminiu care formează un gel tixotrop.
• uleiul în care s-a adăugat stearatul de aluminiu se încălzeşte la 1300C, se
răceşte, formându-se gelul tixotrop.
• exemplu suspensia de benzil-procain-penicilină.
 PERFUZII - PREPARATE PERFUZABILE
INFUNDIBILIA
• lichide,
• conţin electroliţi, substanţe energetice, substanţe reconstituante, înlocuitori de
plasmă şi uneori substanţe medicamentoase, care se administrează i.v. în
cantităţi mari, picătura cu picătură (goutt a goutt).
• se folosesc prntru.
– a completa lichidele pierdute de organism;
– a efectua o alimentare parenterală când nu este posibilă utilizarea căii digestive
– a administra medicamente a căror viteză de eliminare este mai mare şi necesită
realizarea unei concentraţii constante în sânge, pe toată durata tratamentului.
• F.R. X le defineşte ca soluţii sau emulsii U/A, izotonice, sterile şi apirogene,
care se administrează i.v, în volume de 100 ml sau mai mari, cu un dispozitiv de
perfuzare.
• sunt incluse şi lichidele pentru dializă peritoneală şi hemodializă,
• este un mijloc temporar de tratament, pentru readucerea rapidă a pacientului
la starea normală, după care administrăm medicamentul pe calea obişnuită.
 Avantajele administrării de perfuzii:
• efect sistemic direct şi nivelul sanguin dorit
• posibilitatea administrării unei game largi de substanţe şi de volume mult mai
mari
• pot fi folosite ca vehicule pentru dizolvarea unor substanţe medicamentoase sau
• administrare i.v. atât substanţe macronutritive = glucide, lipide protide şi a celor
micronutritive = electroliţi şi vitamine.
• când organismul nu se poate alimenta normal, necesarul nutritiv este suplinit de
calea parenterală:
– în stare de inconştienţă,
– vomă.

Reprezintă 40% din totalul formelor farmaceutice utilizate în spitale.

 Dezavantaje:
• reacţiile alergice, sau şocul anafilactic: prima doză de penicilină
• hipertensiune pulmonară, edeme pulmonare;
• reacţii pirogene (febră);
• reacţii neurogene = înroşirea pielii, mâncărime, tahicardie,
• urticarie sau edeme;
• greutăţi în respiraţie, dureri precordiale sau cianoză.
• tromboflebita poate fi cauzată fie mecanic, de ac
• contaminarea se produce datorită modului de administrare, a soluţiei care se
administrează, locului de injectare, insuficient dezinfectat, sau personalului.
• determină septicemii, îmbolnăviri cu virusul hepatitei, infecţii fungice şi mai
nou SIDA.
• distrugerea integrităţii recipientului, dopurile care nu sunt noi, au orificii pe
unde pătrund microorganismele.
• embolismul este datorat aerului introdus prin perfuzie ce determină o
complicaţie dramatică.
• accidentele provocate de impurităţile insolubile
• granuloame datorită filtrelor de celuloză
• edem pulmonar datorită particulele insolubile.
• contaminarea chimică a preparatelor ambalate în material plastic,
• dezavantaje legate de modul de preparare:
– fabricarea şi condiţionarea fiind costisitoare
– timpul lung de administrare.
• la administrare se stabileşte debitul şi absorbţia apei din organism;
• trebuie sesizate edemele periferice, funcţionabilitatea cardiacă şi pulmonară,
dozarea zaharului în urină.

Perfuziile se utilizează
1. în terapia de înlocuire
2. în tratamentul de menţinere,
PREPARARE - Operaţiile se succed continuu, fără întreruperi.
CONDIŢIONAREA - în flacoane din sticlă
- în recipiente din material plastic, rigide sau suple.

Recipientele sunt confecţionate din:

• sticlă neutră = borosilicat = sau tip I, acestea putând fi folosite de mai multe
ori;
• sticlă sodo-calcică neutralizată la suprafaţă, tip II, flacoane care nu se
refolosesc, pentru că în timpul sterilizării, cedează alcalinitatea.
• Flacoanele:
– au capacitate mare,
– au pereţii groşi
– sunt gradate în sens invers, de jos în sus,
– la folosire se răstoarnă şi se urmăreşte volumul de lichid administrat.
– se siliconează în interior, cu dimetilsilicon, sub formă de soluţie
cloroformică la 3000C timp de 3o minute, când are loc hidrofobizarea
crescând şi rezistenţa.
• Recipientele din material plastic:
– saci, pungi sau flacoane suple, semirigide sau rigide, de 125-2000 ml.
• Sunt recipiente unidoză, ceea ce rămâne nefolosit se aruncă, aruncându-se
de asemenea şi recipientele din material plastic şi dopurile de cauciuc sau
plastic.
• Împreună cu recipientele se eliberează şi setul de administrare.

CONTROLUL CALITĂŢII PERFUZIILOR

• Conform FR.X. se urmăreşte:
– Aspectul –
– culoarea;
– pH-ul;
– uniformitatea volumului,
– impurităţile pirogene,
– sterilitatea
– conţinutul în substanţele active.
• Conservarea:
– în recipiente închise etanş,
– preparate în farmacie pot fi conservate 24 de ore, până la 30 zile,
– cele industriale au o perioadă de conservare de 1-2 ani;
– uneori este necesară verificarea lor, înainte de folosire.

Tipuri de perfuzii folosite în terapeutică

1). Perfuzii cu electroliţi,
2). Perfuzii cu substanţe energetice - perfuzii cu hidraţi de carbon şi cu lipide;
hidraţii de carbon se asociază şi cu alcool (fructoză + alcool etilic).
3). Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant
4). Perfuzii de soluţii coloidale înlocuitoare de plasmă.
5). Perfuzii medicamentoase.
6). Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă
 PERFUZII CU ELECTROLIŢI

• sunt folosite pentru:

 menţinerea echilibrului hidro-electrolitic al organismului la
bolnavii operaţi
 înlocuirea apei şi electroliţilor din unele maladii;
 compensarea dezechilibrului acido-bazic
 tratamentul şocului cauzat de perturbări hemodinamice.
• homeostazia apei şi electroliţilor,
– în stările normale organismul reţine apa şi electroliţii necesari, şi elimină
surplusul
– reglată de unele glande: hipofiza, suprarenala, paratiroida, precum şi
impulsurile nervoase de la diverse nivele ale S.N.C.
– în organism apă celulară
extracelulară: interstiţială şi intravazală.
– apa celulară reprezintă cea mai mare proporţie; la bărbaţi reprezentând
40% din greutatea totală a corpului, iar la femei 30%.
 PERFUZII CU ELECTROLIŢI

• compoziţia lichidelor organismului:

– în lichidul interstiţial predomină ionul de sodiu,
– în cel intracelular ionul de potasiu.
– ca anioni avem: în lichidul interstiţial Cl- şi HCO3-, în cel intracelular PO42- şi
proteine.
• concentraţia în proteine este mai mare în plasmă.
• apa difuzează liber prin toate membranele.
• Serul sanguin are un anumit număr de cationi, şi anioni: ionograma serului
sanguin 302-304 mEq anioni şi cationi/1.
• necesarul zilnic de apă asigurat prin aportul alimentar şi oxidările celulare
(cam 2-2,5 l zilnic), existând un echilibru, între apa primită şi cea eliminată.
• pierderile de Na+ produc în general o migrare de apă către celule;
• încărcarea cu Na+ - migrarea apei din spaţiul intracelular către cel extracelular
• pierderile de Na+ şi K+ dau perturbări grave şi trebuie compensate
• La administrarea perfuziilor cu electroliţi să se ţină seama de raportul
cationi/anioni, din sânge = ionograma serului sanguin.
• În tratamentul de corecţie, când lipsesc numai anumiţi ioni, trebuie să
cunoaştem elementele deficitare, cu care să preparăm perfuzia respectivă.
– soluţia perfuzabilă de NaCl 9‰,
– NaCl + KCl;
– NaCl compusă -Ringer;
– Ringer lactată;
– NaCl + KCl + NH4Cl.

PERFUZII UTILIZATE ÎN RESTABILIREA ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC

• În stările normale pH-ul este de 7,35-7,45.

• Un pH mai mate de 7,45 conduce la alcaloză.
• Un pH mai mic de 7,35 conduce la acidoză.
• Limitele compatibile cu viaţa 6,90 - 7,95.
• pierderile de electroliţi aduc modificări în echilibrul acido-bazic. pH-ul lichidului
extracelular determinat de concentraţiile acizilor şi bazelor din sistemele
tampon.

– H2CO3/NaHCO3 - sistem tampon al lichidului extracelular.

 Acidoză respiratorie
 Alcaloză respiratorie
 Acidoză metabolică
 Alcaloză metabolică
 în caz de tulburări grave se recurge la perfuzii, fie alcalinizante fie acidifiante.

• Alcaloza:
– produsă prin vărsături, se pierd cantităţi mari de suc gastric,
– rezultat al supradozării cu soluţii alcalinizante sau ca urmare a transfuziei
cu cantităţi mari de sânge conservat cu citrat de Na.
 PERFUZII UTILIZATE ÎN RESTABILIREA
ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC

• Alcaloza:
– forma uşoară se administrează sol. NaCl 9‰ cu un supliment de K+ (sub
formă de KCl);
– formele severe se administrează soluţii acidifiante, pe cale orală, cu KCl,
NaCl, CaCl2, MgCl2, plus soluţii perfuzabile de clorhidrat de arginină 1-8%
uneori asociată cu acid malic şi sorbitol sau se administrează soluţia
perfuzabilă de clorhidrat de lizinină.
– mai puţin indicată este soluţia perfuzabilă de NH4Cl 8,3%; prin
metabolizarea NH4- rămâne Cl-.

• Acidoza metabolică
– prin pierderea secreţiei alcaline intestinale, fistule biliare, diabet, şoc,
arsuri, intoxicaţii cu somnifere;
– se administrează soluţii perfuzabile de NaHCO3 1,3%; lactat de sodiu,
acetat de Na, THAM - în cazul când este contraindicat aportul de Na+.
 PERFUZII CU SUBSTANŢE ENERGETICE

• tratament temporar, până la restabilirea pacientului, care este apoi alimentat

pe cale normală, timp de câteva zile, mai rar câteva săptămâni.
• necesarul energetic mediu al unui adult de 70 Kg este de 2500 calorii la o
muncă obişnuită. Variază, în funcţie de sex ,vârstă, greutate corporală, efortul
depus şi starea fiziologică.
• în stări patologice, necesarul energetic creşte;
• substanţele energetice se oxidează eliberând energie
– glucide = 4,1 calorii;
– alcool etilic = 7,1 calorii;
– lipide = 9,3 calorii.

1. Glucoza soluţie 5% şi 10% considerate izoosmotice,

– Ridică probleme legate de stabilitate şi contaminare cu substanţe pirogene
2. Perfuzia de fructoză 5,4%, 10% şi 40%.
– pH mai acid (pH=4)
– se transformă mai rapid ca glucoza în ficat
– este metabolizată independent de insulină în ficat.
 PERFUZII CU SUBSTANŢE ENERGETICE
3. Perfuzia cu alcool
– se administrează lent, pentru a se metaboliza evitându-se riscul apariţiei
în sânge a unei concentraţii de peste 0,8%.
4. Soluţia perfuzabilă de sorbitol 5% izoosmotică, l0% şi 4o% hipertonice
5. Soluţia perfuzabilă de manitol 5%, 10% şi 20%.
– 5% este numită soluţie Fleig
– folosită şi pentru diureză osmotică (10% şi 20%), recomandată în edeme
(retenţii hidrosaline) şi insuficienţă renală acută.
6. Perfuzii cu lipide
– ca sursă majoră de energie dau o cantitate dublă de energie
– sau compensarea carenţei în lipide a organismului.
 PERFUZII CU SUBSTANŢE ENERGETICE

6. Perfuzii cu lipide
• emulsii U/A,
• emulgatori naturali, purificaţi = lecitine purificate şi parţial hidrogenate,
obţinute din soia sau gălbenuş de ou şi agenţi de umectare (pluronic E 68) sau
polisorbaţi
• faza grasă ulei din seminţe de bumbac, soia, sesam.
• faza externă = apa, care trebuie să fie izotonică folosind glucoză, sorbitol,
xilitol sau glicerină.
• IMPORTANT
– diametrul picăturilor 0,5 – 1 µm
– pericolul coalescenţei picăturilor
– vâscozitatea
– perfuzare lentă
– preparare aseptică, uneori se pot steriliza la 1210C, timp de 15-18 minute.
• folosită în arsuri extinse şi leziuni grave, subnutriţie gravă, tolerat şi de nou
născuţi şi sugari.
 4. PERFUZII FOLOSITE IN METABOLISMUL RECONSTITUANT

• proteinele sunt utilizate de organism în metabolismul reconstituant =

metabolismul de refacere, proces continuu prin care celulele şi ţesuturile se
reînnoiesc permanent, pe calea alimentaţiei, prin proteine = în stări normale.
• terapia parenterală cu aminoacizi are la bază aminoacizii,
• din cei 22 aa:
- 8 sunt aminoacizi esenţiali, care nu pot fi sintetizaţi de organism şi sunt primiţi
prin alimentaţie: leucina, izoleucina, valina, lizina, fenilalamima, metionina,
treonina, triptofanul.
- 2 aminoacizi semiesenţiali = arginina şi histidina, pot fi sintetizaţi de organism.
a) Perfuzii cu aminoacizi, pe baza hidrolizatelor de proteine plasmatice bovine
sau hidrolizaţi de caseină
- valoarea unui hidrolizat de proteine depinde de conţinutul în aminoacizi ai
proteinei şi de raportul dintre ei.
- obţinute prin hidroliză enzimatică.
- aceste hidrolizate conţin toţi aminoacizii din proteinele originale şi o mică
cantitate de peptide.
 4. PERFUZII FOLOSITE IN METABOLISMUL RECONSTITUANT

• b. Hidrolizatele acide provin prin hidroliza acidă a fibrinei purificate sau

hidroliza acidă a caseinei;
• o parte din aminoacizii rezultaţi pot fi degradaţi mai departe şi nu se obţin
hidrolizate de calitate (ex. lizina şi triptofanul), necesitand asocierea cu triptofan
sintetic;
• prezintă avantajul că conţin o cantitate mai mică de peptide decât cele obţinute
pe cale enzimatică.

• c. Perfuzii cu aminoacizi puri sintetici, în diverse proporţii, care nu mai conţin

peptide.
• conţin un amestec de aminoacizi în concentraţie de 30-100 g/litru (frecvent 5
g%)
• conţin atât aminoacizi esenţiali cât şi cei semi- sau neesenţiali, în raport necesar
organismului
• aminoacizii esenţiali şi cei neesenţiali se află în raport de 1:2 – excesul a
aminoacizi neesenţiali asigură necesarul de azot specific, permiţând astfel
utilizarea aminoacizilor esenţiali în totalitate; dacă acest raport nu este
respectat, perfuzia nu îşi atinge scopul.
• c. Perfuzii cu aminoacizi puri sintetici, în diverse proporţii, care nu mai conţin
peptide

• avantajul acestora constă în faptul că nu dau efecte secundare şi accidente

antigenice, datorate resturilor peptidice;
• se realizează perfuzii mai concentrate, ad. mai rapidă, se poate modifica şi varia
compoziţia.
• aminoacizii asociaţi în perfuzii cu:
– vitamine – vitamine din grupul B, vitamina C, rutozid
– substanţe energetice – glucoza, sorbitol, xilitol
– săruri minerale, pentru menţinerea echilibrului electrolitic.

• Utilizaţi în tulburări grave cu caracter hipoproteinic, după operaţii mari, arsuri

întinse, stări grave de denutriţie.
• Sunt contraindicaţi în afecţiuni grave hepatice sau renale.
• Preparate în condiţii aseptice, fiind medii prielnice pentru microorganisme.
• se administrează lent (40-60 picături/min, aproximativ 500 ml în 3 ore) pentru a
evita riscul de intoleranţă şi eventualele fenomene renale
• nu se asociază cu soluţiile injectabile, pentru a nu da interacţiuni
 5. PERFUZII CU ÎNLOCUITORI DE PLASMĂ

• soluţii coloidale compensatoare de volum plasmatic.

• cel mai bun substituent al sângelui este însuşi sângele uman,
• aceste soluţii coloidale menţin, lichidul administrat i.v. cât mai multă vreme, în
circuitul vascular.
• înlocuiesc numai volumul de lichid pierdut.
• au proprietăţi fizico-chimice similare plasmei cu aceeaşi acţiune coloid
osmotică, împiedică ieşirea apei din vasele sanguine sau pierderea prin rinichi.
• plasmaespander – după administrare i.v. creşterea volumului de lichid
intravazal, este mai mare decât cantitatea perfuzată, făcându-se apel la plasma
rămasă în capilare.
• numai dextranii corespund acestei definiţii, dar s-a extins şi la celelalte soluţii.
• condiţii îndeplinite:
– aceeaşi presiune osmotică, cu plasma,
– vâscozitate asemănătoare cu a sângelui,
– să se menţină în circulaţie 12-24h;
– să nu se elimine sau să nu se metabolizeze prea repede;
– să nu se depună în ţesuturi, şi să nu aibă acţiune dăunătoare asupra lor;
 – să nu fie toxice,
– alergenice;
– să nu conţină impurităţi pirogene.
– să nu determine coagularea sângelui;
– să fie sterilizabile şi conservabile,
– să rămână lichide în domeniu mare de temperatură,
– să nu îngheţe la 0oC.
• Se folosesc:
– soluţii de dextrani,
– plasmă = soluţie de proteine plasmatice pasteurizate;
– ser nativ = soluţie de albumină;
– soluţii coloidale de gelatină modificată,
– soluţii de gumă arabică,
– soluţie de alginat de sodiu;
– soluţie de P.V.P.;
– rar soluţii de cristaloizi = soluţii cu electroliţi.
• Dextranul 4o
– are acţiune antitrombotică şi previne agregarea hematiilor.
– folosit pentru prevenirea şi tratamentul şocului hipovolemic, când sunt
edeme, pentru restabilirea circulaţiei înainte şi după, operaţii. Asociat cu
electroliţi sau glucoză.
– se pot steriliza la 1200C – 20 de minute, sunt stabile până la 10 ani,
substanţa uscată având stabilitate nelimitată.
– Viteza de perfuzare a acestor soluţii este de 50-80 picături/minut la prima
necesitate se perfuzează mai rapid 500 ml în 15 minute.
 6. SOLUŢII PERFUZABILE MEDICAMENTOASE

• folosite când substanţele active au viteză mare de eliminare, şi trebuiesc să se

asigure o concentraţie terapeutică constantă, pe un timp îndelungat = atât
cât este necesar pentru efectul farmacodinamic.
• administrarea parenterală este mai bine tolerată decât calea orală
(amidazina.)
• administrate ca atare sau asociate cu perfuzii de electroliţi sau substanţe
energetice, prin aducere în setul de perfuzare, utilizând manşonul pentru
perfuzare exterioară.
• exemple:
– perfuzii cu tuberculostatice,
– unele antibiotice,
– antitricomonozice
– antilambliazici (perfuzia cu Metronidazol şi Tinidazol).
 7. SOLUŢII PENTRU DIALIZĂ, PERITONEALĂ ŞI HEMODIALIZĂ

• pentru dializă peritoneală sunt soluţii:

– de electroliţi izotonice şi izoionice cu plasma sanguină,
– sterile şi apirogene,
– utilizate pentru dezintoxicarea organismului, de obicei în spitalele care n-au rinichi
artificiali.
• peritoneul (semipermeabil) bine irigat, cu o suprafaţă de 2 m2, se realizează prin
osmoză, un schimb de substanţe, de la concentraţie mai mare la concentraţie
mai mică, până la echilibrarea concentraţiei în cele două compartimente.
• se introduc 2 l soluţie la 370C şi se lasă 1/2 oră, se îndepărtează.
• operaţia se repetă la 6 sau 12 ore cu o soluţie proaspătă = debarasăm
organismul de substanţe toxice. Se elimină şi excesul de apă, folosind o soluţie
hiperosmotică, (dublă osmolaritate faţă de cea obişnuită).
• prin peritoneu, difuzează apă, electroliţi, urce, substanţe rezultate din
metabolism, substanţe toxice, ce trebuiesc eliminate.
• soluţiile pentru hemodializă
– au aceeaşi compoziţie
– numite şi soluţii pentru rinichi artificiali.
– folosite în insuficienţa renală gravă, intoxicaţii cu somnifere, sau când
epurăm sângele de elemente toxice.
• aparatul are o membrană semipermeabilă, de o parte aducem soluţia de
electroliţi, cu conţinut asemănător plasmei (300-400 mosmoli/l), în cealaltă
parte este adus extracorporal sângele bolnavului; prin membrană se produc
schimburi.
• trebuie folosite 150-300 litri lichid pentru o hemodializă de 6ore. Se fac soluţii
concentrate care se diluează la folosire.
• Hemodializa se face extracorporal.