CURS 2 EMBRIOLOGIE

FECUNDAŢIA (FERTILIZAREA) ȘI NIDAȚIA

DEFINIŢIE
Fecundaţia (fertilizarea) reprezintă procesul biologic prin care cei doi gameţi (spermatozoidul şi
ovulul matur) se contopesc şi formează oul (zigotul) ce reprezintă prima celulă a noului organism.

La om fecundaţia este internă şi are loc în două faze:

➢ Faza de însămânţare, când spermiile vin în contact cu ovulul matur.
➢ Faza de amfimixie, care reprezintă fecundaţia propriu-zisă.
Fecundaţia (fertilizarea) are loc în treimea laterală a trompei uterine, după care zigotul, prin mişcări
peristaltice ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter, unde, în decurs de aproximativ 3 zile, se
fixează în mucoasa uterină prin nidaţie şi astfel devine o sarcină uterină normală.
Sunt însă cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter şi sarcina rămâne „extrauterină”; în astfel de
cazuri, ovulul fecundat este împins în cavitatea peritoneală sau abdominală, prin mişcări antiperistaltice
ale trompei uterine şi se fixează în abdomen, determinând o sarcină „abdominală”. De asemenea, este
posibilă şi situaţia în care, din cauza unor deformări ale trompei uterine, sau din cauza unei dezvoltări prea
rapide a oului, acesta nu mai poate înainta până în uter şi rămâne pe traiectul trompei uterine. În acest caz,
apare o sarcină „tubară”. Şi într-un caz şi în altul de sarcină „ectopică”, produsul de concepţie nu este
viabil, iar sarcina nu poate fi dusă la termen, determinând o ruptură a trompei cu hemoragii masive;
singura atitudine terapeutică în asemenea stări este intervenţia chirurgicală (de urgenţă).
Nidaţia (încuibărirea) are loc după 11 zile de la fecundaţie.
Fertilizarea poate avea loc prin următoarele moduri:
➢ prin copulaţie (însămânţare internă naturală)
➢ prin însămânţare artificială care presupune prelevarea şi înlocuirea spermiilor în tractul genital
feminin
➢ în vitro – în acest caz ovocitul prelevat este fertilizat cu spermiile recoltate în condiţii de laborator
şi ţinut în mediul de cultură până la stadiul de morulă de 8 celule, apoi transferat în cavitatea
uterină unde se dezvoltă până la termen.

SEGMENTAŢIA ZIGOTULUI
DEFINIŢIE
Segmentaţia reprezintă împărţirea oului (zigotului) având ca urmare scindarea celulei într-un
număr mare de edificii pluricelulare cunoscute sub numele de morulă şi blastulă.
Procesul de diviziune succesivă a oului până se formează noul embrion trece prin mai multe etape sau
stadii de dezvoltare. Unele celule mai mari se dispun în centru şi formează embrioblastul, adică matricea
viitorului embrion. Alte celule mai mici se aşează la periferie şi formează trofoblastul ce asigură nutriţia
embrionului. În această fază, oul are aspect de mură, de unde şi numele de „stadiul de morulă”.
Apoi, oul intră în „stadiul de blastulă”, când, prin creşterea rapidă a trofoblastului, între acesta şi embrioblast
se creează o cavitate numită blastocel, plină cu lichid secretat de celulele din interior. Acum, oul se nidează în
mucoasa uterină datorită enzimelor ce sunt elaborate de trofoblast şi care erodează mucoasa uterină, făcând un
„pat” sau „loc de cuibărire” pentru ou.
➢ în prima săptămână de dezvoltare intrauterină, apare prima foiţă embrionară – endodermul ( etapa
endodermică)
➢ endodermul se dezvoltă rapid şi din el se formează două cavităţi: ombilicală (sacul vitelin) şi
amniotică (rol protector pentru embrion).
➢ în a doua săptămână de dezvoltare, apare şi a doua foiţă embrionară – ectodermul (etapa didermică).
➢ din endoderm ia naştere o altă anexă a embrionului, numită alantoida, care va conţine, ulterior, vasele
ombilicale
➢ în săptămâna a treia de dezvoltare, apare a treia foiţă embrionară – mezodermul ( etapa tridermică).
Embrionul are forma unui disc numit disc embrionar, ce începe să se alungească, luând forma unui
pişcot plan. Este „stadiul de gastrulă”.
➢ În stadiul următor al embriogenezei are loc sciţarea organelor axiale şi a formei umane a corpului
embrionar, predominând procesele de organogeneză, adică de diferenţiere tisulară, cu formarea
organelor, a aparatelor şi a sistemelor. Acesta este „stadiul de neurulă”.
➢ foiţele embrionare vor da naştere la diferite ţesuturi şi organe.
➢ din ectoderm iau naştere: epidermul pielii (inclusiv glandele şi fanerele), cavităţile nazale, sinusurile,
gura, organele de simţ, canalul anal, sistemul nervos şi hipofiza.
➢ din mezoderm se formează: ţesutul muscular, ţesutul conjunctiv, sângele, măduva osoasă, ţesutul
limfatic, epiteliile de la nivelul vaselor sanguine, a rinichilor, ureterelor, gonadelor, corticalei
suprarenalelor.
➢ din endoderm iau naştere: epiteliile din structura faringelui, tubei auditivă, amigdalelor, tiroidei,
paratiroidelor, laringelui, timusului, traheei, plmânilor, tubului digestiv şi glandelor anexe, vaginului şi
uretrei.