Universitatea de Medicină şi Farmacie « Victor Babeş » Timişoara

Facultatea de Farmacie
Disciplina de Botanică farmaceutică

Cursul 11.

Anatomia androceului şi gineceului.

Inflorescenţe (clasificare; inflorescenţe simple şi
compuse).
Fecundarea la Angiosperme.
Floarea ca sursă de medicament.
 Anatomia florii la angiosperme

 Toate elementele florii sunt

la origine frunze
metamorfozate care au
capatat functii legate de
reproducere
Sectiune
transver
 structura sepalelor si
sala prin petalelor, dar a peretelui
corola ovarian releva prezenta a
si
caliciul
doua epiderme, intre care
florii de se situeaza un mezofil si
lavanda fascicule conducatoare
mixte
Anatomia staminei
Filamentul – are structura unei ramuri
subţiri, prezentând epidermă, ţesut
parenchimatic şi un fascicul conducător
libero-lemnos

Antera – prezintă structura unei frunze

metamorfozate.
- Este formată din 2 jumătăţi simetrice
(loje) unite printr-un conectiv şi separate
printr-o fantă mediană. Fiecare lojă este
alcătuită din 2 saci polinici.
- Peretele sacului polinic este format din
mai multe ţesuturi:
epidermă
ţesut mecanic
ţesut tranzitoriu
ţesut tapet
 Secţiune transversală
prin anteră

sant
me
dia
n

sac polinic

sant
median
 Grăunciorii de polen
 = structurile ce au rolul de a transporta materialul
genetic de pe anteră pe stigmat.
 Prin formarea grăunciorilor de polen ia naştere generaţia
gametofitică, reprezentată de celule cu număr de
cromozomi redus la jumătate. Conţinutul bicelular al
grăunciorului de polen este considerat a fi un gametofit
mascul.

Polen hexacolpat la salvie. Fiecare grăuncior prezintă şase aperturi

longitudinale, sub formă de şanţuri care unesc cei doi poli. x 400
 Grǎunciorii de polen
 Aceştia prezintǎ un înveliş dublu (numit
sporodermǎ) şi conţin 2 celule (nuclee):
generativǎ şi vegetativǎ.
 Celula vegetativǎ - este bogatǎ în citoplasmǎ şi
ocupǎ aproape în întregime volumul grǎunciorului
de polen; rolul sǎu este de nutriţie.
 Celula generativǎ - are puţinǎ citoplasmǎ, ocupǎ
poziţie lateralǎ, şi formeazǎ în cursul procesului de
fecundaţie cei doi gameţi bǎrbǎteşti numiţi
spermatii.
 Sporoderma - este alcǎtuitǎ din exinǎ (exterioarǎ) şi
intinǎ (interioarǎ).
– Exina este mai groasǎ şi poate avea suprafatǎ netedǎ sau
cu ornamentaţii
– Intina este celulozicǎ, subţire.
Schema unui grăuncior de polen
Exină cu

Sporodermă
ornamentaţii
Intină
Nucleu generativ

Nucleu vegetativ
Apertura (por)
 Sporoderma
 stratul extern al sporodermei, exina, prezinta de regula
crăpături sau pori = aperturi = zone unde exina este
subţiată = zone care permit ieşirea tubul polinic.
 Aperturile reprezintă caractere foarte uşor observabile;
sunt definite prin numărul, poziţia şi aspectul lor.
– Aperturile pot fi alungite (=colpi) sau scurte (pori)
 Sporoderma
 Forma, mǎrimea şi felul ornamentaţiilor polenului
reprezintǎ caractere stabile de specie, permiţând
determinǎri taxonomice precise.

Fotografii:
F. Ardelean

Matricaria recutita. Corylus avellana. Lilium candidum.

Grăunciori de polen Grăuncior de polen Grăunciori de polen
tricolporaţi cu exina echinată triporat cu exina scabrată elipsoidali cu exina
reticulată
 Aperturile sporodermei: criteriu de
clasificare in botanica
 Numărul aperturilor granulelor de polen constituie un important
criteriu de clasificare a plantelor în sistemele filogenetice moderne,
alături de numărul cotiledoanelor.
 Clasificarea actuală a angiospermelor :
– monocotiledonate, având embrion cu un cotiledon şi polen
monoaperturat
– eudicotiledonate, având embrion cu douǎ cotiledoane şi polen
cu trei sau mai multe aperturi.
 Ordinele rămase, conţinând specii cu polen monoaperturat (ca şi la
monocotiledonate) dar cu embrion dicotiledonat, au fost reunite
informal sub termenul “dicotiledonate cu caractere arhaice”. Ele
reprezintǎ un grup eterogen de ordine desprinse devreme în istoria
evoluţiei angiospermelor şi reprezinta doar cca 4% dintre
angiosperme.
 Studiul polenului:
domenii de interes
Palinologie Apiterapie
 Oferă Alergologie  din Antichitate: menţiuni
elemente pt  În contact cu referitoare la folosirea
înţelegerea mucoasa indivizilor cu polenului ca hrană şi
biodiversităţii sensibilitate crescută, medicamente: Hipocrates,
Terrei grăunciorii de polen Aristotel, Pliniu.
absorb apă şi  apiterapia modernă:
Informaţii eliberează proteine proprietăţi antibacteriene,
despre cum şi solubile cu GM mică. antifungice, anticariogenice
când au apărut  Acestea vor intra în şi imunomodulatoare.
plantele şi cum căile secretorii pentru a  utilizat şi ca un aliment
s-a dezvoltat ajunge la suprafaţa funcţional datorită
vegetaţia celulelor, declanşând proprietăţilor sale nutritive
reacţii alergice
 Polenul ca agent alergizant
 Polenul anemofil (purtat de vânt) este produs în cantitate
foarte mare şi are astfel o mare putere sensibilizantă
 Polenul entomofil (vehiculat de insecte) este în cantitate mai
mică dar sensibilizează subiecţii din apropiere (agricultori).
 Cantitatea de proteine alergizante şi solubilitatea lor în apă
influenţează alergenicitatea.

Structura 3D a
proteinei
alergizante
Amb a1 din
polenul de
Ambrosia

Exina la Ambrosia artemisiifolia, una dintre plantele

cu cel mai alergen polen Diethart şi colab., 2007, Grana 46 (3)
Plante având polen cu alergenicitate înaltă
ambrosia şi mesteacănul
Plante având polen cu alergenicitate înaltă
chiparosul şi alunul
 Compoziţia chimică a
polenului
 7,5 - 40% zaharuri reducătoare,
 0,1 - 19% zaharuri nereducătoare,
 22% amidon şi alte glucide (glucoză, zaharoză, dextrine,
celuloză, polenine),
 7-35% proteine,
 10% aminoacizi liberi,
 0,9-14% lipide: lecitină, colesterol, acizi graşi

 Valoarea biologică a polenului este datorată

prezenţei aminoacizilor esenţiali, complexului
vitaminic, flavonoidelor şi carotenoidelor
 Polenul în medicină
Polenul este utilizat cu rezultate foarte bune în:
 Afecţiuni neuropsihice (anorexia mentală, astenia
nervoasă, surmenaj);
 Stress;
 Convalescenţă;
 Denutriţie (pierdere în greutate);
 Afecţiuni digestive: gastroduodenite, colite, maladie
ulceroasă, gastrică, în alimentaţia dietetică a sugarului ,
a copilului mic, în unele cazuri de diaree sau constipaţie
cronică;
 Anemii : la copiii anemici polenul provoacă o creştere
rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge.
 Anatomia carpelei

ovule la crin

Sectiune transveresala prin ovar la crin

 Anatomia carpelei
 Structura carpelei prezintă o alcătuire ce poate fi
asimilată cu cea a frunzelor metamorfozate .
 Carpela prezintă în partea inferioră ovarul, partea
mediană mai subţire este stilul iar cea superioară se
numeşte stigmat.
 Stigmatul are suprafaţǎ mǎritǎ faţǎ de stil, se compune
din ţesut parenchimatic şi epiderma cu papile secretoare.
 Stilul este format dintr-un ţesut parenchimatic acoperit
de epidermǎ.
 Ovarul este delimitat de peretele ovarian, structurat
după cum urmează: epidermă externǎ, mezofil în care
sunt integrate fascicule libero-lemnoase şi epidermă
internǎ. Pe peretele ovarian sunt fixate ovulele; zona de
prindere a acestora se numeşte zonă placentară.
Schema unei carpele şi a unui ovul
integument
stigmat
extern
integument
stil intern
oosferă
ovar sinergide
micropil nucleu
secundar
lojă (locul)
antipode
ovul
nucelă
sac
şalază
embrionar
funicul
 Ovulul
 are structura adapatǎ pentru producerea şi protejarea
gametofitului femel.
 La angiosperme are forma unei butelii fixate printr-un
picioruş numit funicul pe peretele ovarului.
– Funiculul este fixat de ovul în dreptul hilului; aici se
desprinde la maturitate sǎmânţa.
– Prin funicul trece un fascicul libero-lemnos, care constituie
o continuare a fasciculului placentar şi care se ramificǎ la
baza ovulului într-un punct numit chalazǎ.
 Ovulul este protejat de 2 integumente (extern şi intern);
uneori poate avea doar un singur integument, ca la unele
apiacee.
– În partea apicalǎ, integumentele lasǎ între ele un orificiu
numit micropil, prin care vor pătrunde în momentul
fecundaţiei gameţii bărbăteşti.
– Micropilul va persista pe tegumentul seminţei sub forma
unui por prin care va ieşi rădăciniţa în cursul germinării.
 Ovulul
 În interiorul ovulului se aflǎ nucela, un ţesut
parenchimatic omogen.
 În nucelǎ se diferenţiazǎ sacul embrionar al
ovulului,
 Acesta conţine 7 celule:
– oosfera (haploidǎ)
– 2 sinergide (haploide)
– 3 antipode (haploide)
– nucleul secundar (diploid)
 Poziţia ovulelor
- În funcţie de poziţie, apreciatǎ dupa raportul dintre hil,
chalazǎ şi micropil, ovulele pot fi :
ortotrop anatrop campilotrop
(troscot) (crin) (fasole)
 Tipurile de flori, după repartiţia
elementelor de reproducere
- florile care prezintă atât androceu, cât şi gineceu, se
numesc hermafrodite (bisexuate), de ex: trandafirul,
crinul
- florile care conţin un singur tip de elemente
reproducătoare sunt unisexuate. Ele pot fi dispuse pe
aceeaşi plantă sau pe plante diferite:
- Când florile bărbăteşti şi femeieşti se găsesc pe
aceeaşi plantă, ele sunt monoice (pin, dovleac,
porumb, nuc)
- Când florile bărbăteşti sunt dispuse pe un individ, iar
cele femeieşti se găsesc pe altă plantă, ele se numesc
dioice (urzică, cânepă)
Specii monoice Specii dioice
 Formule şi diagrame florale
Formulele florale reprezintă expresia condensată a
constituţiei florii, cu ajutorul unor cifre, litere şi
simboluri. Este reprezentată sexualitatea, simetria,
structura caliciului şi corolei (indicând nr. elementelor,
dacă sunt libere sau unite, dacă sunt aranjate pe mai
multe cicluri); structura androceului şi gineceului; poziţia
ovarului.
- se studiaza in cadrul lucrarilor practice

Diagrama florală este un desen schematic care reprezintă

în proiecţie orizontală numărul pieselor florale, poziţia şi
raportul dintre ele. Semnele convenţionale utilizate sunt
apropiate ca formă de contururile secţiunilor transversale
ale elementelor florale.
Diagramele florilor de dovleac (Cucurbita pepo).
st: floare bărbătească, dr: floare femelă.
 Dispoziţia florilor pe tulpinǎ
 Florile se dispun, de regulǎ, spre
extremitatea tulpinii sau a
ramificaţiilor acesteia în poziţia
terminalǎ sau axilarǎ, prin
intermediul pedunculului.

 Florile dispuse câte una la

extremitatea tulpinilor neramificate
sau a unor ramuri cu internod lung
se numesc solitare; ele au de
regulǎ dimensiuni mari (lalea, mac).

Floare solitara la mac

 Inflorescenţe
 Florile dispuse câte una sau mai multe pe
ramuri cu internoduri scurte, apar grupate
în formaţiuni caracteristice numite
inflorescenţe.

 Inflorescenţa este deci gruparea de flori

care cuprinde ramificaţiile caracteristice ale
axului tulpinii, florile şi hipsofilele
(bracteele) acestora.

 In funcţie de modul de grupare a florilor,

forma şi mǎrimea axului, inflorescenţele se Inflorescenta la
clasificǎ în 2 tipuri principale: monopodiale lacramioare
sau racemoase şi simpodiale sau cimoase.
 I. Inflorescenţele monopodiale
(racemoase)
 constau dintr-o axǎ cu creşterea
nedefinitǎ, prevǎzutǎ în vârf cu
un mugure vegetativ şi cu flori ce
se prind la nodurile acestei axe.
 Inflorirea se produce de la bazǎ
spre vârf, când axa inflorescenţei
este alungitǎ, sau de la periferie
la centru (centripet) când florile
sunt dispuse pe axe scurte.
 Dupǎ forma lor, inflorescenţele
monopodiale sunt de tip: racem,
spic, corimb, umbelǎ,
spadice, ament, capitul şi
calatidiu.
 Inflorescenţe racemoase:
Racemul
Racemul este format dintr-o axǎ alungitǎ pe care
se dispun, distanţat, flori cu pedicei relativ egali ca
lungime. Apare la degeţelul roşu – Digitalis
purpurea), traista-ciobanului – Capsella bursa-
pastoris), lăcrimioare (Convallaria majalis) etc.
Spicul constǎ dintr-o Inflorescenţe racemoase:
axǎ alungitǎ, cu flori
sesile sau foarte Spicul
scurt pedicelate (la
pǎtlaginǎ – Plantago
major, răcuşor –
Polygonum bistorta)
 Inflorescenţe racemoase:
Spadicele
Spadicele (spadix)
este un spic cu axa
îngroşatǎ, protejatǎ de
una sau mai multe
bractee numite spat
Ex: rodul-pamântului,
Arum
anturiu, cala,
obligeană, papurǎ.
maculatum
 Inflorescenţe racemoase:
Amentul
Amentul este o variantǎ a
spicului, în care florile sunt
unisexuate iar axa este
flexibilǎ, pendentǎ.
Amentul se întâlneşte la
plante lemnoase precum
alunul, nucul, stejarul.
 Inflorescenţe racemoase:
Umbela prezintǎ o axǎ
cu internoduri terminale,
Umbela
foarte scurt astfel cǎ
florile par a fi prinse în
acelaşi punct. La baza
inflorescenţei se gǎsesc
deseori bractee ce
alcǎtuiesc involucrul.
Exemple: ciuboţica-
cucului, leurda, ceapa.
 Inflorescenţe racemoase:
Corimbul
Corimbul este format dintr-o axǎ pe care se prind flori inegal pedicelate,
cele inferioare cu pedicei mai lungi, ajungând aproximativ la acelaşi nivel cu
cele superioare. Inflorirea se produce de la margine spre centru. Este
prezent la pǎr (Pyrus communis).
Inflorescenţe racemoase:
Capitulul
Capitulul are o axǎ scurtǎ, globuloasǎ, pe care se
inserǎ flori sesile sau foarte scurt pedicelate.
La baza capitulului se poate gǎsi sau nu un
involucru. Ex: la muşeţel.
 Inflorescenţe racemoase:
Calatidiul (antodiul)
floare ligulată
floare tubuloasă

bractee (formând involucrul)

ax lăţit

Calatidiul (antodiul) prezintǎ o axǎ scurtǎ,

îngroşatǎ şi lǎţitǎ, sub forma unui disc pe care
se prind flori sesile. În partea inferioarǎ a
calatidiului se gǎsesc numeroase bractee ce
formeazǎ involucrul.
Inflorescenţa se gǎseşte la multe specii din
familia Asteraceae , de ex. la floarea-soarelui.
 Inflorescenţe racemoase:
Calatidiul (la gălbenele şi podbal)
 II. Inflorescenţele simpodiale
(cimoase)
 Aceste inflorescenţe au o creştere definitǎ,
terminatǎ în mugure floral.
 De la nodul imediat inferior celui pe care se
inserǎ floarea terminalǎ, se dezvoltǎ una sau
mai multe ramuri care genereazǎ şi ele la vârf
câte o floare. Inflorirea se produce începând cu
floarea de pe axa principalǎ şi continuând cu
cele mai îndepǎrtate de aceasta, care sunt
prinse din ce în ce mai jos.
 Ca urmare, înflorirea are loc de la vârf spre bazǎ
sau centrifug.
 Inflorescenţe cimoase: Monohaziul
Monochaziul (cima uniparǎ): prezintǎ câte o ramurǎ a axei inflorescenţei la
nodul de sub fiecare floare terminalǎ; aceastǎ ramurǎ formatǎ din câte un
internod se terminǎ şi ea cu câte o floare. Dupǎ orientarea în spaţiu a
ramurilor, se deosebesc 4 variante de monochaziu. Aceastǎ inflorescenţǎ se
poate întâlni la tǎtǎneasǎ (Symphytum officinale), petunie (Petunia hybrida)
 Inflorescenţe cimoase:
Dihaziul
Dichaziul (cima biparǎ) prezintǎ câte
2 ramuri la nodul situat sub floarea
terminalǎ, care depǎşesc de regulǎ
înǎlţimea axei principale. Fiecare
ramurǎ poartǎ câte o floare, ramificare
repetându-se. Inflroescenţa apare la
sǎpunariţǎ, ipcǎrige, tintaura).

Tintaura (Centaurium umbellatum)

Inflorescenţe cimoase: Pleiochaziul
Pleiochaziul (cima în verticil) prezintǎ, la nodul de sub floarea
terminalǎ, un verticil de ramuri terminate cu flori, ceea ce face ca
inflorescenţa sǎ aibe aspectul unei umbele la care însǎ înflorirea se
face de la centru spre margine. Ex: la mǎr – Malus domestica,
muşcatǎ – Pelargonium zonale.
 Inflorescenţe compuse
- sunt formate dintr-o axă ce poartă inflorescenţe
simple;
- ele pot fi :
A. Homotactice, în cazul în care cele două
inflorescenţe asociate sunt de acelaşi tip, de ex.
- Racemul compus (liliac)
- Spicul compus (grâu)
- Umbela compusă (mărar)
- Corimbul compus (păducel)
- Calatidiul compus (floarea de colţ)
 Inflorescenţe compuse homotactice:
umbela compusă la angelică şi morcov
 Inflorescenţe compuse homotactice:
corimb compus la păducel şi urda-vacii
Inflorescenţe compuse homotactice:
calatidiul compus la floarea de colţ

calatidii

bractei

https://www.monaconatureencyclopedia.com/leontopo
dium-nivale/?lang=en
 .
B. Heterotactice, dacă cele două inflorescenţe
asociate sunt de tipuri diferite, de ex.:
- racemul cu calatidii la pelin
- spicul cu capitule la captalan
- corimb cu calatidii la coada-şoricelului
- racemul cu monohazii la iarba-şarpelui
- spadicele compus la porumb (spadice cu
spiculeţe)
Racemul cu umbele la iederǎ
(Hedera helix)
Inflorescenţe compuse heterotactice:
racemul cu calatidii la pelin
 Inflorescenţe compuse heterotactice:
corimbul cu calatidii la coada-şoricelului
 Polenizarea
= transportul polenului de pe stamină pe stigmat.
Dacă polenizarea este realizata de către factorii
mediului, se numeşte naturală;
Dacă este realizată de om se numeşte artificială
În funcţie de provenienţa polenului, se distinge
- polenizarea directă (autopolenizarea)
- polenizarea indirectă (încrucişată).
Aceasta poate fi anemofilă, hidrofilă, zoofilă
(entomofilă, ornitofilă)
 A. Plantele anemofile
 sunt cele care se polenizeazǎ prin vânt.
Ele prezintǎ anumite adaptǎri:
 flori mici, cu culori şterse, fǎrǎ nectarii,
periant simplu, redus, grupate în
inflorescenţe flexibile pe care vântul le mişcǎ
uşor (plop, salcie, nuc)
 polenul produs este abundent, uşor. La
unele specii (pin), polenul prezintǎ saci
aeriferi
 stigmatele florilor sunt mari, penate, cu
suprafaţǎ mare, lipicioasǎ. Stilul este lung,
astfel încât stigmatul sǎ fie în afara florii. In
mod analog, filamentele staminelor sunt
lungi, astfel încât anterele sǎ fie exerte.
 Plantele entomofile
 sunt polenizate cu ajutorul insectelor şi
prezintǎ particularitǎţi care se referǎ mai ales
la culoarea, mirosul şi structura florilor:
 corola este viu coloratǎ pentru a fi vizibilǎ la
distanţǎ (Rosaceae, Orchidaceae)
 florile sunt grupate în inflorescenţe
 prezintǎ glande secretoare de nectar
 au papile şi peri secretori de ulei volatil
 polenul este mare, lipicios (exinǎ cu
asperitǎţi)
Polenizarea entomofilă (lavanda)
 Polenizarea Polenizarea cu
ornitofilă ajutorul liliecilor

https://www.iucn.org/content/pollinating-birds-and-mammals-declining-reveals-
first-global-assessment-trends-status-pollinators http://www.umsl.edu/~muchhalan/research.html
Fecundaţia la angiosperme
Fecundaţia la angiosperme
doi gameţi bărbăteşti rezultaţi
grăuncior de după diviziunea nucleului generativ
polen pe stigmat
oosferă
tub polinic
nucleu vegetativ
nucleu generativ

micropil

nucleu
secundar
• Un gamet bărbătesc se uneşte cu oosfera =>
zigotul diploid => embrionul
• celălalt gamet bărbătesc se uneşte cu nucleul
secundar => zigotul accesoriu triploid =>
albumenul.
 Floarea ca sursǎ de medicament

 În farmacie, florile şi inflorescenţele plantelor medicinale

furnizeazǎ produse vegetale numite “flos”.
 Recolatarea lor se face în diferite etape de dezvoltare,
corelat cu conţinutul maxim de principii active.
 Astfel, se recolteazǎ:
– boboci (de la salcâmul japonez - Sophora japonica,
cuişoare - Syzigium aromaticum, portocalul amar -
Citrus aurantium var. amara),
– inflorescenţe mature (la muşeţel – Matricaria recutita,
arnicǎ – Arnica montana etc) sau chiar
– florile dupǎ ofilire (la nalba de gǎdinǎ - Alcea rosea).
Sophora japonica – salcâm japonez

Bobocii florali de
salcâm japonez din
familia Fabaceae
(Sophorae flos
immaturae) contin
cantitati crescute de
flavonoide, cu efect
vasoprotector.
 Syzygium aromaticum
(syn. Caryophyllus aromaticus, Eugenia
caryophyllata) arbore de cuişoare

Caryophylli flos –
provine de la arborele
de cuişoare, Syzigium
aromaticum din
familia Myrtaceae.

Conţine ulei volatil cu

eugenol şi are acţiuni
de tip:
antimicrobianǎ,
stimulatoare a
regenerǎrii dentinei,
stomahicǎ
https://tinderbox.com.au/products/clove-bud-essential-
oil-15ml
Calendula officinalis L. - gălbenele, filimică

Calendulae flos sine

calicibus – provine de la
gǎlbenele, Calendula
officinalis, din familia
Asteraceae. Florile sunt
bogate în carotenoide,
saponine şi au acţiune
cicatrizantǎ foarte
apreciatǎ.
 Hibiscus sabdariffa L.

fotografii: student Cocoană Roxana

Hibisci sabdariffae flos – sunt caliciurile uscate, culese în timpul

fructificǎrii de la Hibiscus sabdariffa, plantǎ din familia Malvaceae,
originarǎ din Africa (Angola). Produsul este bogat în acizi organici,
mucilagii, pectine şi se utilizeazǎ larg pentru prepararea unor
bǎuturi rǎcoritoare, pentru înfrumuseţarea şi aromatizarea
ceaiurilor.
Lavandula angustifolia Mill.

Lavandulae flos –
provine de la
levǎnţicǎ (Lavandula
vera) din familia
Lamiaceae. Florile
sunt bogate în ulei
volatil cu acţiune
sedativǎ.
 Matricaria recutita
muşeţel

Matricariae flos – provine de la muşeţel (Matricaria recutita) din familia

Asteraceae. Conţine ulei volatil cu compuşi azulenogeni, diferite
sesquiterpene; posedǎ acţiuni de tip: antispasticǎ, antimicrobianǎ,
cicatrizantǎ, antiinflamatoare
Tilia cordata – tei pucios
 Tiliae flos – reprezintǎ
inflorescenţele cu
bractee provenite de
la teiul pucios (Tilia
cordata). Conţin ulei
volatil, mucilagii,
flavonozide, saponine
şi au acţiuni de tip:
emolient, sudorific,
sedativ.