ENERGII ALTERNATIVE

Energiile alternative

Energia alternativă este un termen folosit pentru unele surse de energie şi

tehnologii de stocare a energiei, în general cu referire la energii netradiţionale
cu impact scăzut asupra mediului înconjurător.

În general, se consideră energie alternativă acea energie care este obţinută dintr-
o sursă naturală cum ar fi mareele, căderile de apă, mişcările maselor de aer
(vânturile), soarele, biomasa. Unele dintre aceste surse sunt epuizabile, iar altele
regenerabile. Iată o scurtă prezentare a diferitelor tipuri de energii primare
regenerabile recunoscute oficial.

BIOMASA

România are la dispoziţie fonduri europene de 73,37 milioane de euro pentru

acest segment. Cu toţii am auzit despre investiţiile realizate în producerea
energiei regenerabile folosind biomasa, însă nu întotdeauna  am ştiut cu
exactitate ce vizează acestea şi cum am putea să beneficiem de finanţări
europene pentru acest sector. Aşadar, ce este biomasa şi cum funcţionează
centralele de cogenerare pe biomasă şi ce programe europene susţin înfiinţarea
lor? Biomasa este un termen generic, în această categorie fiind incluse diverse
materiale biologice care pot fi folosite drept combustibil pentru centralele de
cogenerare.  În acelaşi timp, conceptul de „cogenerare” defineşte producerea
concomitentă, cu aceeaşi instalaţie, atât a  energiei termice, cât şi a energiei
electrice.

Instalaţiile de cogenerare au cunoscut o dezvoltare remarcabilă în ultimii 20 de

ani, în special datorită crizelor energetice determinate de fluctuaţiile preţurilor
petrolului, precum şi ca urmare a încercărilor întreprinse de autorităţi de a
reduce emisiile de gaze cu efect de seră, conform Asociaţiei Europene a
Industriei de Biomasă.
Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din
agricultură, inclusiv a substanțelor vegetale și animale, silvicultură și industriile
conexe, precum și partea biodegradabilă a deșeurilor industriale și urbane. O
centrală  de cogenerare poate funcţiona cu biomasă solidă, adică cu orice
materie organică vegetală, reziduuri metabolice de origine animală, precum şi
microorganisme.

Materie organică de origine biologică

O centrală termică de cogenerare poate funcţiona cu biomasă solidă, mai  exact

cu orice materie organică vegetală, reziduuri metabolice de origine animală
(gunoi), precum şi microorganisme. De exemplu, biomasa agricolă include
produsele secundare ale plantelor,  precum: paiele, ciocălăii, tulpinile (floarea –
soarelui, soia) frunzele (sfeclă), păstăile (soia, fasole), cojile (nuci, alune),
seminţele (prun, piersic, cais) şi gunoiul din fermele de animale. Pe lângă
sursele de biomasă agricolă mai există şi cele forestiere, materialul principal şi
secundar din exploatarea pădurilor şi a plantaţiilor de răşinoase şi foioase. Este
important de menţionat că biomasa reprezintă materie organică de origine
biologică. Prin urmare, reprezintă componenta organică a naturii. Această
resursă energetică reprezintă, de asemenea, o importantă sursă de energie
regenerabilă, jucând un rol important în contextul strategiilor de obţinere a
independenței energetice, prin utilizarea energiilor regenerabile. Uniunea
Europeană are pentru anul 2020 o ţintă de 20% în ceea ce priveşte sursele de
energie regenerabilă din totalul consumului energetic. Uniunea Europeană are
pentru 2020 o ţintă de 20% în ceea ce priveşte consumul de energie din surse
regenerabile.

Reducerea emisiilor de carbon

Conform datelor Comisiei Europene, bioenergia oferă deja cea mai mare parte
din energia produsă din surse regenerabile, la nivel mondial, şi are potenţialul
de a răspunde la creşterea cererii de energie care se va înregistra în secolul
următor. În același timp, în cazul în care sistemele de biomasă sunt gestionate în
mod corespunzător, bioenergia va contribui la a îndeplini cerința de reducere a
emisiilor de carbon. Biomasa asigură 18% din consumul de energie regenerabilă
în Europa. Astfel, în ultimii ani, bioenergia a reprezentat aproape 70% din
consumul de energie din surse regenerabile şi în jur de 15% din consumul total
de energie, la nivel mondial. Ultimele date ale Comisiei Europene privind
sursele de energie regenerabilă utilizate de ţările membre arată că biomasa
asigură 18% din consumul de energie regenerabilă. Cea mai mare pondere o
deţine hidroenergia (46%), urmată de energia eoliană (26%), biomasă (18%),
energia solară (9%) şi energie geotermală (1%). În ţări precum Estonia, Letonia,
Finlanda şi Suedia bioenergia are un procent extrem de ridicat din consumul de
energie, de peste 25%. Specialiştii din domeniul energiei spun că biomasa, care
reprezintă aproximativ 15% din sursele primare de energie utilizate pe plan
mondial, nu contribuie la creșterea concentrației de dioxid de carbon în
atmosferă, contribuie însă, pe de altă parte, la reducerea efectului de seră. În
plus, bioenergia nu produce nici ploi acide, datorită unui conținut de sulf mai
redus decât cel existent în structura combustibililor fosili.

Doar 0,62%, în România

Conform datelor Asociaţiei Române a Biomasei şi Biogazului (ARBIO),  chiar

dacă România produce 200 de milioane de tone de deşeuri pe an, biomasa şi
biogazul deţin o cotă de doar 0,62% din totalul de energie produs în ţara
noastră. Chiar dacă producerea energiei folosind biomasa este extrem de
profitabilă,  o mare problemă o reprezintă  costurile ridicate necesare pentru
montarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii de cogenerare în biomasă.
Investiţia iniţială este ridicată în condiţiile în care proiectele pe biomasă şi
biogaz reprezintă, mai exact, o fabrică în adevăratul sens al cuvântului, cu mulţi
angajaţi, producţie non-stop. Colectarea deşeurilor este, în acelaşi timp, o
activitate costisitoare, iar pentru materia primă există costuri de cumpărare sau
plantare. Din punct de vedere al potenţialului energetic al biomasei, teritoriul
României a fost împărţit în opt regiuni : Delta Dunării – rezervaţie a biosferei;
Dobrogea; Moldova; Munţii Carpaţi (Estici, Sudici, Apuseni); Platoul
Transilvaniei; Câmpia de Vest; Subcarpaţii; Câmpia de Sud.

Fonduri europene pentru biomasă

Pentru aceasta însă, ţările membre UE au la dispoziţie fonduri europene special

pentru acest segment. În cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare
2014-2020, Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei
energetice, sunt disponibile fonduri  de 73,37 milioane de euro.

Astfel, în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020,  Axa

Prioritară 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea
susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, sunt disponibile fonduri în
valoare de 73,37 milioane de euro.

Obiectivul Specific al programului este reprezentat de creşterea producţiei de

energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz,
geotermal). Programul promovează acțiuni orientate spre creșterea producției de
energie regenerabilă, cu accent pe resursele regenerabile mai puțin exploatate,
respectiv biomasă, biogaz și geotermie.
Pentru ce pot fi utilizate fondurile europene

Fondurile europene pot fi utilizate pentru realizarea şi/sau modernizarea

capacităţilor de producţie a energiei electrice și/sau termice din biomasă şi
biogaz sau realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producţie a energiei
termice pe bază de energie geotermală. În urma alocării financiare se urmăreşte
creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie
primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a
energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate,
precum şi reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul
energetic prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili
consumaţi în fiecare an (cărbune, gaz natural).

ENERGIA APELOR 

Energia apelor curgătoare a fost exploatată încă din cele mai vechi timpuri
pentru a produce energie mecanică care era utilizată în cele mai diverse scopuri
de la a pune în mişcare mori de apă până la sisteme de irigaţie şi exploatări
miniere.

Modalităţi de exploatare

Roţile hidraulice

Roţile hidraulice folosesc energia apelor curgătoare pentru a produce lucru

mecanic.  Pe cursuri de apă cu debite mici se exploatează în special energia
potenţială, în acest scop fiind utilizate roți pe care sunt montate cupe, iar
aducţiunea apei se face în partea superioară a roții umplând astfel cupele.
Greutatea apei din cupe pune roata în mişcare; în acest caz căderea corespunde
diferenţei de nivel între punctele în care apa este admisă şi respectiv evacuată
din cupe şi este cu atât mai mare cu cât diametrul roții este mai mare. Pe
cursurile de apă cu debite mari se exploatează în special energia cinetică a apei,
 în acest scop fiind utilizate roți pe care sunt montate palete, iar aducţiunea apei
se face în partea inferioară a roții împingând paletele. Pentru a obţine momente
cât mai mari raza roții trebuie să fie cât mai mare. De multe ori, pentru a
accelera curgerea apei în dreptul roţii, înainte de aceasta se construieşte un
stăvilar deversor care ridică nivelul apei şi transformă energia potenţială a
căderii de apă care se formează în energie cinetică suplimentară, viteza rezultată
din deversare adăugându-se vitezei normale de curgere a cursului de apă.

Hidrocentralele

Hidrocentralele utilizează amenajări ale râurilor sub formă de baraje pentru a

produce energie electrică. Potenţialul unei exploatări hidroelectrice este
dependent atât de căderea cât şi de debitul de apă disponibil; cu cât acestea sunt
mai mari cu atât se poate obţine mai multă energie electrică. Într-o hidrocentrală
energia hidraulică este captată de turbine care acţionează generatoare electrice.

Microcentrale şi picocentrale hidraulice

O microcentrală hidraulică este o hidrocentrală a cărei putere instalată nu

depăşeşte 100 kW(5 – 100kW), iar o picocentrala hidraulică este o hidrocentrală
a cărei putere instalată nu depăşeşte 5 kW(1-5kW).

Microcentralele şi picocentralele hidraulice pot fi construite pe cursuri de apă

mici şi constituie o soluţie pentru asigurarea energiei electrice în aşezările mici
şi izolate.

Centrale mareomotrice

 O centrală mareomotrică recuperează energia mareelor. În zonele cu maree,

acestea se petrec de două ori pe zi, producând ridicarea, respectiv scăderea
nivelului apei. Există două moduri de exploatare a energiei mareelor:

 Centrale fără baraj, care utilizează numai energia cinetică a apei, similar cum
morile de vânt utilizează energia eoliană
 Centrale cu baraj, care exploatează energia potențială a apei, obținută prin
ridicarea nivelului ca urmare a mareei.

Deoarece mareea în Marea Neagră este de doar câțiva centimetri, România nu

are potențial pentru astfel de centrale.

Instalații care recuperează energia valurilor

Pentru recuperarea energiei valurilor se pot folosi scheme similare cu cele de la
centralele mareomotrice cu baraj, însă, datorită perioadei scurte a valurilor
aceste scheme sunt puțin eficiente. Un obiect care plutește pe valuri execută o
mișcare cu o traiectorie eliptică. Cea mai simplă formă de valorificare a acestei
mișcări pentru recuperarea energiei valurilor sunt pontoanele articulate. O
construcție modernă este cea de tip Pelamis formată din mai mulți cilindri
articulați, care, sub acțiunea valurilor au mișcări relative care acționează niște
pistoane. Pistoanele pompează ulei sub presiune prin motoare hidraulice care
acționează generatoare electrice.

ENERGIA EOLIANĂ

 Vântul este o formă reală a energiei solare, deoarece el este creat de  acțiunea
soarelui. Radiația solară nu încălzește uniform suprafața Pământului. Nisipul,
apa, piatra, pământul absorb energia termică a soarelui, o stochează și o reflectă
în mod diferit la diferite intervale de timp. Pământul se încălzește în timpul zilei
și devine mai rece pe timp de noapte. Ca urmare, aerul de deasupra suprafeței
Pământului se încălzește și se răcește cu viteze diferite. Aerul cald se ridică în
sus, reducând astfel presiunea atmosferică pe suprafața Pământului, iar aerul
rece intră în zonele evacuate. Această mișcare a aerului este ceea ce noi o
numim vânt. Când aerul se mișcă, producând energia eoliană, se formează
energia cinetică a vântului, care ca oricare alta poate fi transformată în alte
forme de energie, în special, în energie electrică sau mecanică. De exemplu,
cele mai vechi mori de vânt din Persia, China și Europa au folosit puterea
vântului pentru a pompa apă sau a măcina cereale.

În cartea sa „Mașini: utilizarea forțelor naturii și a științei” , Marx a descris așa-

numitele „mori pe capre” răspândite pe o scară largă în Germania, cunoscute
până la mijlocul secolului al XVI-lea. Furtunile puternice ar putea răsturna o
astfel de moară împreună cu baza ei. La mijlocul secolului al XVI-lea un
flamand a găsit o cale prin care moara nu se răstoarnă – la moară, el a lăsat doar
acoperișul deplasabil, iar pentru a întoarce aripile în direcţia vântului, a fost
 doar suficient de a mişca carcasa morii, în timp ce structura ei a fost fixată pe
pământ. În secolul al XVI-lea în orașele din Europa au început să se
construiască stații de pompare a apei cu folosirea motorului hidraulic și morii de
vânt. Toledo – 1526, Gloucester – 1542, Londra – 1582, Paris – 1608, etc. În
Țările de Jos numeroasele mori de vânt au pompat apa de pe terenurile îngrădite
cu diguri. În regiunile aride din Europa morile de vânt au fost folosite pentru
irigare.

În Rusia, anii 50 au fost o nouă etapă în dezvoltarea utilizării energiei eoliene.

În august 1954, Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat o hotărâre detaliată cu
privire la dezvoltarea ulterioară a energiei eoliene și utilizarea crescută a
resurselor eoliene, au fost definite sarcinile cu privire la organizarea
cercetărilor, dezvoltarea noilor structuri de turbine eoliene, fabricarea și punerea
lor în aplicare în economia națională, precum şi îmbunătățirea funcționării
acestora.

Turbinele eoliene electrice actuale utilizează energia eoliană pentru a genera

energia electrică curată regenerabilă. Energia eoliană ar trebui să fie considerată
o componentă importantă a strategii energetice pe termen lung, pentru că ea
foloseşte resursele naturale și practic inepuizabile, fără a se baza pe
combustibilii fosili și fără a polua aerul, solul și apa cu orice emisii sau deșeuri.

Utilizarea generatoarelor eoliene

Gama de aplicare a turbinelor eoliene este destul de largă. Desigur, puteți

utiliza un generator eolian în scopuri pur decorative. Pe moară s-au instalat elice
şi s-au atașat un mecanism cu clichet – este interesant şi distractiv. S-a
menționat că cu ajutorul morilor de vânt s-au măcinat cereale. Este puțin
probabil că există o nevoie acum, dar acest aparat este capabil să pompeze apă.
O turbină eoliană mică la o viteză mică a vântului poate ridica din fântână sau
sondă 30-50 de litri de apă pe oră. În ultimii 100 de ani turbinele eoliene sunt
folosite pentru a genera energia electrică. Este cea mai bună utilizare alternativă
a generatoarelor eoliene.

Tipuri de turbine eoliene

 Carusel – axa de rotație verticală.

 Palete – axa de rotație orizontală.

Generatoare eoliene carusel, desigur, au avantajele lor proprii. Ele câștigă rapid
tracțiunea cu creșterea forței de vânt, iar apoi viteza de rotație rămâne aproape
neschimbată. Instalaţia singură ține evidența „de unde bate vântul”, prin urmare,
aceasta nu are nevoie de nici un fel de echipament suplimentar. Turbinele
eoliene carusel sunt de mișcare lentă, ceea ce permite utilizarea schemelor
electrice simple pentru a capta energia, în special, generatoarele asincrone. În
același timp viteza lentă limitează utilizarea turbinelor eoliene verticale
(carusel), de aceea constructorii sunt nevoiţi să folosească reductoare cu o viteză
în creştere – multiplicatori care au o eficiență foarte scăzută. Fără multiplicator
utilizarea unei astfel de instalaţii este problematică; generatoarele cu multipoli
de o viteză redusă nu sunt atât de răspândite, cel puțin ele nu sunt în vânzare.

Generatoarele de vânt cu aripi au o viteză mai mare. Datorită acestui fapt, ele
pot fi conectate direct la un generator, fără multiplicatori. Paletele la un
generator eolian cu aripi ar trebui să fie plasate vertical – perpendicular la fluxul
de aer. Pentru a realiza acest lucru se foloseşte un dispozitiv special – un
stabilizator. Noile turbine eoliene cu palete au un coeficient de utilizare a
energiei eoliene mult mai mare. În același timp viteza lor de rotaţie este invers
proporțională la numărul de aripi. În consecință, instalaţiile cu un număr mai
mare de trei a paletelor practic nu sunt folosite. Viteza de rotație și ușurința de
fabricație au provocat utilizarea pe scară largă a turbinelor eoliene cu palete.
Pentru a selecta unitatea, este necesar de a determina cu exactitate direcția
preferată și viteza medie a vântului în punctul în care se presupune instalarea
unui generator eolian. Trebuie să ţinem minte că viteza inițială a paletelor
turbinelor eoliene este egală cu 2 m / s, iar viteza la care generatorul
funcționează cu o eficiență maximă – 9-12 m / s.. Puterea turbinei eoliene
depinde de viteza vântului și de diametrul elicei. În literatura de specialitate
există mai multe formule de calcul pentru puterea turbinei eoliene. Dacă puterea
nu ne convine, atunci trebuie să găsim o altă sursă de energie sau să instalăm
mai multe turbine eoliene.

ENERGIA SOLARĂ
 Soarele este una dintre miliardele de stele, dar este sursa de energie a tuturor
fiinţelor vii de pe întregul Pământ. Energia solară care ajunge pe Pământ în 40
de minute ar fi de ajuns pentru a acoperi nevoia de energie a întregii omeniri.
Omul utilizează într-o aşa măsură combustibilul pe bază de materie fosilizată
(petrol şi cărbune) încât rezervele se vor epuiza în a doua parte a secolului
următor. Mai demult s-a crezut că centrala atomică este o soluţie alternativă, dar
gradul său de periculozitate este demonstrat de catastrofa nucleară de la
Cernobîl, din 1986. S-a demonstrat că dinte sursele de energie care ar putea
înlocui combustibilul fosil, este energia solară, aceasta oferă siguranţa şi
acurateţea cea mai mare.

Radiația solară

Atmosfera reflectă aproximativ 30% şi absoarbe 20% din radiaţia solară; astfel,
pe suprafaţa solului ajung doar 50% din ea. Chiar şi aşa această cantitate este de
170 de milioane de ori mai mare decât productivitatea celor mai mari centrale.
În zonele tropicale aceasta cauzează arderea tufişurilor, focul izbucnit datorită
focalizării razelor solare prin picăturile de rouă, care se comportă ca nişte lentile
optice. Grecii au utilizat energia solară încă din 400 î.e.n. pentru aprinderea
focului, folosind globuri de sticlă pline cu apă. În 200 î.e.n. ei şi chinezii
foloseau oglinzi concave în acest scop.

În cuptorul solar modern, lumina solară este folosită pentru a găti, o  oglindă
concavă (reflectorul) focalizează razele soarelui pe mâncare sau pe vas.   În
unele cuptoare solare în loc de oglinda solară se foloseşte un sistem de oglinzi
plate pentru a direcţiona razele soarelui pe alimente. Pe aceeaşi idee se bazează
şi funcţionarea furnalului solar. În Mont Luis, Franţa, s-a construit o clădire cu
mai multe nivele, ce are o latură acoperită cu oglinzi, astfel încât totalitatea lor
să formeze o uriaşă oglindă concavă. Camera de încălzire din focar se poate
încălzi până la 3000 de grade C – la acesta temperatură se topesc majoritatea
metalelor.

Clădiri încălzite de soare

Într-o oarecare măsură fiecare casă este încălzită de Soare dar unele dintre  ele
sunt proiectate pentru a folosi cât mai bine această sursă de energie gratuită.
Aceste case au ferestre mari pe partea unde cad razele soarelui la amiază ,iar pe
partea răcoroasă mai mici. În multe gospodării, energia solară se foloseşte
pentru încălzirea apei. Lumina soarelui încălzeşte apa rece care curge prin
panouri plate, închise, numite colectoare. Acestea funcţionează ca nişte
radiatoare inverse, absorb căldura pentru a încălzi apa. De obicei se montează
pe acoperişul caselor, sub un unghi care să permită absorbirea unei cantităţi cât
mai mari de energie.

Bateriile solare

Bateriile solare sunt nişte instrumente electronice, care utilizează fenomenul

fotoelectric pt. producerea energiei electrice. Modulul de baterie solară este
compus dintr-un număr foarte mare de fotocelule. Într-o fotocelulă se generează
o tensiune mică, de aceea trebuie legate mai multe astfel de celule în serie,
pentru ca bateria solară să se poată folosi ca sursă de energie. Fotocelulele sunt
nişte plăci subţiri din materie semiconductoare, de obicei siliciu. Unele sunt
făcute din galiu, arseniu, care sunt tot semiconductoare. Astfel de celule au un
randament mai scăzut, dar sunt funcţionale şi la temperaturi mult mai ridicate.
De aceea se folosesc pentru alimentarea cu energie a sateliţilor, mai expuşi
radiaţiilor solare. Cei mai mulţi sateliţi artificiali funcţionează cu ajutorul
panourilor solare, asemenea calculatoarelor şi a majoritarii ceasurilor cu cuarț.

Avionul Solar Challenger a zburat peste Canalul Mânecii având ca singura

sursă de energie lumina soarelui. Panourile solare care îi acopereau aripile
generau suficient curent pentru a roti cu o turaţie corespunzătoare elicea.

Curent fără rețea de transport la distanță

În locurile mai greu accesibile , mai izolate de lume, cea mai mare parte a
curentului necesar unei gospodarii este furnizată de panourile solare. O parte din
curentul astfel generat este folosit pentru încărcarea unor acumulatori, astfel
alimentarea cu energie electrică nu se întrerupe odată cu lăsarea serii. Pentru a
genera curent fotocelulele necesită lumină, nu căldură, de aceea poate funcţiona
farul de 360 KW al unei piste de aterizare în mijlocul unei pustietăţi îngheţate
din Alaska. Încă din anii ’60, sateliţii artificiali de comunicare sunt alimentaţi cu
ajutorul unor panouri solare enorme. Varianta cea mai avansată este staţia
cosmică Freedom, care va fi lansată pe orbită în jurul Pământului probabil la
sfârşitul secolului. Aceasta va fi echipată cu 8 panouri solare, asemănătoare
unor aripi, care vor transforma lumina solară într-o putere electrică de 75KW.
Dacă se va realiza proiectul măreţ al inginerului american dr. Peter Glaser, în
secolul XXI un sistem de centrale cosmice va furniza cantitatea de energie
electrică necesară omenirii. După concepţia Doctorului Glaser, în jurul
Pământului s-ar roti o flotă de 40 de sateliţi (SPS), centrale solare generatoare
de energie din radiaţia solară. Energia generată în fotocelule va fi transformată
în microunde iar acestea ar fi transmise spre staţii de recepţie terestre. Aici s-ar
realiza transformarea microundelor în energie electrică. Potrivit Biroului
European pt. Navigaţie Cosmică, 40 de SPS-uri ar acoperi 1/4 din necesarul
 energiei electrice al Uniunii Europene în jurul anului 2040. Exista însă o
problemă: această radiaţie, de microunde, de putere mare ar arde orice pasăre
sau om întâlnit în cale, care nu s-ar afla într-o aeronavă din metal. Cu toate
acestea mulţi savanţi sunt extrem de convinşi că o mare parte a energiei va fi
furnizată în viitor de centralele cosmice.

ENERGIA GEOTERMALĂ

Energia geotermală este una din cele câteva forme de energie regenerabilă  care
nu este direct sau indirect obţinută de la radiaţia solară. Temperaturile ridicate
de câteva mii de grade în interiorul pământului (15 – 16 km adâncime)
favorizează încălzirea unor surse de apă subterane. Energia geotermală este
energia conţinută sub formă de căldură în interiorul pământului. Deşi se află în
cantităţi uriaşe, practic zonele exploatabile sunt răspândite neuniform, rar
concentrate şi adesea la adâncimi prea mari pentru a putea fi exploatate
industrial. Căldura se transmite din interiorul pământului către suprafaţă, lucru
dovedit de faptul că temperatura creşte cu adâncimea (30sC/km). Există totuşi
zone unde temperatura este destul de ridicată aproape de suprafaţa pământului.
Aceasta se întâmplă când la câţiva kilometri de suprafaţă există mase mari de
magmă în stare fluidă sau în curs de solidificare, care eliberează căldura. În alte
cazuri, unde nu există activitate magmatică, acumularea de căldură este datorată
particularităţilor geologice ale scoarţei terestre, care are o grosime mică, deci
distanţă mică până la magma. Noţiunea de zăcământ geotermic presupune
existenţa unei zone geografice care prezintă condiţii geologice şi economice
necesare exploatării energiei geotermice a subsolului.

Condiţiile geologice favorabile sunt:

 prezenţa unui strat de roci poroase şi permeabile la adâncime de 1-2 km, care
permite acumularea şi circulaţia fluidelor (vapori, apă, gaze).
 un flux de căldură de origine internă.
 existenţa unui strat cu permeabilitate scăzută (argilă, etc.) care evită disiparea
căldurii.
Rezervoarele hidrotermale cu temperaturi joase pot fi folosite ca băi. De
asemenea, acestea pot fi folosite şi pentru clădiri şi sere. De exemplu, necesarul
de energie termică în Reykjavik – Islanda este aproape integral satisfăcut prin
energia geotermală. Rezervoarele de apă şi abur sunt de asemenea utilizate
pentru producerea de energie electrică, dar acest lucru este posibil numai dacă
temperatura sursei geotermale depăşeşte 130sC.