Eul liric este profund marcat de ideea misterului luminii, fiind asemănată cu o forță a universului, un

simbol al vieții. Lumina ca motiv central al poeziei definește stare spirituală de iluminare a eului liric,
întrucât pentru el lumina este o senzație trăită și receptată în interiorul ființei sale , lumina care-i
trezește sentimente în inimă la apariția iubitei sale ´´Lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd
´´

Personificarea ´´Lumina năvălindu-mi´´ scoate în evidență extazul iubirii. În momentul apariției iubitei în
ochii eului liric, acesta este copleșit de lumina dragostei. Eu liric își manifestă puternic sentimentele
pentru iubita sa.

Metafora ´´O mare și-un vifor nebun de lumină´´ relevă explozia luminii de care a rămas copleșit autorul.
Autorul relevă despre necesitatea luminii sufletești în întreaga lume.

Metafora ´´ o sete era de păcate´´ sugerează unele probleme vitale ale omenirii și pentru care suferă
sufletul omenesc.