Critica literară definește Frunze de dor, grație lirismului

pronunțat al operei, drept un poem al dorului, al dragostei visate

Romanul ´´Frunze de dor´´ interpretat ca un poem al dorului și dragostei

ce zugrăvește o durată relativ scurtă, Druță pune în lumină evenimente definitorii
pentru întreaga comunitate: sfârșitul războiului, revenirea și încadrarea în muncă,
tămăduirea rănilor sufletești, zilele grele de după război, dar și viața tinerilor din
sat, precum și primele iubiri care se țes între ei. Astfel, Ion Druță „a reușit să
dezvăluie lumii adevărata față a sufletului neamului, frumusețea lui poetică și
înțelepciunea, credința neclintită în adevăr, în datini și în cele sfinte, verticalitatea
și demnitatea. Ceea ce captează în această operă este măiestria narativă a
autorului, textul și limbajul ei fiind accesibil pentru orice categorie de cititori. Ne
încântă prin lirismul duios, prin vorbele cu tâlc și potrivit alese, prin capacitatea de
a antrena în acțiune tipuri umane Firul epic al narațiunii are în centrul său două
cupluri de tineri „ce cresc și se împlinesc pe fundalul amplu al derulării
evenimentelor diurne din satul de baștină dragostea dintre Rusanda și Gheorge și
cuplul Scridon și Domnica. Un alt personaj care apare pe scena romanului –
Trofimaș, cel care așteaptă zi de zi, indiferent de vreme, o scrisoare de la bădița
Toadere, – este puntea de legătură dintre viața satului și zilele amare de pe front
și un simbol al dorului Narațiunea este preponderent lirică, digresiunile și stările
de visare sporesc în mare măsură caracterul ei emotional, un liric duios
descoperim în întrega scriitură, cuvinte omologate cu muzica, o măiestrită analiză
psihologică, duioşia relatării, multă dragoste pentru eroi şi fiinţele plăpânde şi
mici, pentru locuri şi, mai ales, pentru oamenii trăitori în acest sat de câmpie.
Opera s-a impus prin fondul ei liric, prin scenele plastice de viaţă prin umorul
specific, prin stilul şi formula narativă şi, mai ales, prin frumuseţea şi bogăţia
lăuntrică a eroilor .