Sunteți pe pagina 1din 1

Chipuri de domni și prospecte de domnii în literature română

Literatura română dezvoltă contiunuu interesel pentru trecutul nostru national, pentru
istorie, patrie și neam, de aici se dezvoltă și primele opera literare cu tematică istorică.
Versurile lui G. Coșbuc valorifică două mari personalități ce au avut o contribuție majoră
în istoria neamului român Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Metafora ´´stejarul Romei´´
relevă autenticitatea stejarului emblemă durabilă de forță și supraviețuire, multe națiuni,
inclusiv Germania și Anglia, au ales stejarul puternic ca arbore național. acest copac ca
reprezentând ultimul în ospitalitate și siguranță, precum și un simbol mistic al adevărului
și vitejiei. În acest cadru, stejarul a reprezentat o reamintire fermă că omenirea are
capacitatea de a depăși toate șansele, precum și o capacitate imensă de bunătate,
chiar și pentru străinii cărora le traversăm calea. Metafora ´´mlădiță ruptă´´ accentuează
istoria neamului român legată indisolubil de ce a Romei.Opera ´´Frații Jderi´´ de M.
Sadoveanu reușește să prezinte ca nimeni altul figura legendarului domnitor Ștefan Cel
Mare, ce simbolizează tipul domnitorului cu dragoste de neam și țară, suveran, luminat
și autoritar. Se arată poporului său ca exponent al idealurilor de libertate și dreptate.
Este respectat și admirat de către toți ´´se zvonește prin sate despre Măria Sa că-I om
nu prea mare de statură, însă groaznic când își înfruntă sprâncenele ´´. Vitejia sa, și
demnitatea și înțelepciunea ce o deținea, pentru neamul român este de o valoare
nestemată ´´a băut din izvorul înțelepciunii din aceeași fântână răsăriteană din care s-a
adăpat Apusul´´Trăsăturile sale dominante sunt voința și dorința de adevăr ´´a prigoni
pe lotri, a bătut peste fălci pe dușmani, a grăbit sfârșitul vicleniilor´´Măria Sa, Ștefan cel
Mare, mare domnitor a Moldovei este o figură ce a stăpânit și a călăuzit prin politica sa
dreaptă așa cum nimeni nu a reușit. Nuvela Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi
este opera ce reflect imaginea personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanul.
Personajul ilustrează un tip uman crud și tiran, perfect integrat în mentalitatea epocii.
Afirmația ´´eu nu sunt călugăr, sunt domn´´ reflect faptul că nu abdică de la propriul
destin nici în fața mortții sau bolii. Crud, hotărât, abil politic și bun cunoscător al
psihologiei umane, personajul este puternic individualizat și memorabil. Hotărârea de a
avea puterea domnească este formulată de la începutul nuvelei, ´´dăcă voi nu mă vreți
eu vă vreau´´ Este un personaj complex, găsind dibăcie pentru orice situație
excepțională.
Modelele trecutului vor rămâne mereu în amintirea noastră ca personalități de glorie,
cu siguranță există și azi conducători ce merită luați drept model, dar din păcate
pământul românesc nu are parte de asemenea lucru, cei din present sunt figure ale
minciunei, corupției, trădării și a dezinteresului pentru popor.

S-ar putea să vă placă și