Compunere paralelă Mihai Eminescu și Lucian Blaga

´´Poetul este un evocator. Când îl înțelegem, suntem tot așa poeți ca el.´´
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. a fost un
poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica
literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura
română . A decedat 15/27 iunie 1889,București, România.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu a
fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar,
academician și diplomat român.
Eminescu face parte din categoria rară a poeţilor nepereche ce se
identifică pe cerul culturii universale cu stralucire singulară ca intensitate si
putere de vrajă a aştrilor. Eminecru - Blaga ilustrează anume o astfel de
comlementaritate organică la o distanță de numai cateva decenii .Dupa
Eminescu, nu cred ca exista o alta poezie ca cea a lui Blaga . Lirica
eminesciană se remarcă prin meditarea asupra ființei. În literatura
națională nici un alt scriitor nu se poate apropia atat de mult de Eminescu
și nici nu ar putea sta alături de el în aceeasi masura ca Blaga. Dacă la
Eminescu se poate vorbi de o unicitate prin izolare , la Blaga aceeași
unicitate si singularitate se definește prin dorința aprigă de integrare în
cultura europeană a timpului sau . Prin opera sa dorește să ridice
spiritualitatea romanească la valoare universal. În poezia eminesciană si
în cea blagiană putem identifica intelectualizarea emoției poetice ca și
aspect comun. Ea se fundamenteaza pe sensibilitatea lor metafizica . Pe
lângă sensibilitatea metafizica , in aceeasi masura ii mai carcterizeaza
vocatia creatoare si misterul cosmic . Viziunea asupra ființei apare cu o
intensitate aparte la cei doi poeți . La Eminescu suferința, cauzată de
dragoste și de veșnica absență a iubitei: ,, Ca nu vrei sa te arati,/Lumina
de-ndeparte / Cu ochii tai intunecati / Renascatoare din moarte!'' La Blaga
scufundarea în lumina originala are, ca si la Eminescu , semnificatia mai
adancă de regresiune. Cele doua universuri poetice - eminescian si
blagian- se aseamana enorm si prin conceperea lor ca o reproiectare si
replasmuire mitica a universului ca atare cu geneza, cu devenirea , cu
cerul și pământul , cu zeii și muritorii . Eminescu aspira spre o arta care sa
transfigureze semnificatiile realitatii, in care cuvantul sa exprime adevarul
(pentru ca: ,,E usor a scrie versuri/ cand nimic nu ai a spune/ insirand
cuvinte goale/ ce din coada au sa sune" - ,,Criticilor mei"). Adevarul artei
trebuie sa fie adevarul vietii si al suferintei pe care insusi poetul le-a trait,
viata fiind singurul izvor adevarat al inspiratiei. Poezia „Glossă” de Mihai
Eminescu, reprezintă o culme a creaţiei sale. Prin conținut, poezia are
valoare filozofică, de cunoaştere, constituindu-se într-un adevărat
ansamblu de cunoaştere, de etică, cu valoare de generalizare maximă.
Poetul, Eminescu, prin această creaţie, meditează asupra trecerii timpului,
încă din prima strofă care este o strofă esenţială a poeziei, cititorul intră în
contact cu aceste adevaruri generale şi valabile „Vreme trece, vreme vine”.
Opera lui Blaga dezvăluie orizonturile unei creaţii impresionante prin
vastitate şi diversitate, marcând perioada respectivă prin elemente de
originalitate comparabile cu înscrierea in universalitate.Manifestarea
plenară a potenţialului creator al românilor o reprezintă pentru Lucian Blaga
opera lui MIHAIL EMINESCU. Despre acesta Blaga scrie că abordează cu
uşurinţă mai multe genuri literare şi că influenţele străine nu acaparează
personalitate eminesciană, ci sunt subsumate acesteia.Poemul ´´Lumina´´
este o confesiune-artă poetică şi concentrează, în germene, întreaga lirică
erotică din volum, intensitatea iubirii fiind exprimată prin metafora
revelatorie a „luminii”, ca motiv central ce defineşte starea spirituală, de
„iluminare”, a eului liric. Poezia este reprezentat de lumina devenită
senzaţie trăită şi receptată de eul liric până în străfundurile fiinţei sale:
„Lumina ce-o simt”. („Lumina ce-o simt / năvălindu-mi n piept când te văd”)
sugerează extazul iubirii simțite în suflet de către eul liric.
Poezia “Lumina raiului” este o metaforã revelatorie care defineşte
cunoaşterea lucifericã, având rolul de a potenţa misterul. Versul "îl
lumineazã iadul cu flãcãrile lui" scoate în evidență Lumina simbolizeazã
binele, ce este pus în evidenţă de flãcãrile iadului.
Putem afirma cu certitudine că atât în opera lui Lucian Blaga și Mihai
Eminescu sunt scoase în evidență o mulțime de sensuri de conștiință,
creativitate, relevare a misterelor și de comunicare a mesajelor de iubire.
Operele poeților vor rămâne mereu veșnice, creația lor rămâne a fi actuală
chiar și în zilele noastre.Poeții ce își au loc nu numai în literatura română, ci
și în cea universală.