Autorul consider credinţa ca un principiu al acţiunii şi al puterii.
Există o dăinuire a omului la voinţa divină un fior cosmogonic şi trascedental, o îngenunchere în faţa misterului Dumnezeiesc. Credința a o fost și va rămâne un îndemn și o chemare la binecuvântare, având puterea de a purifica sufletul omului. Această putere divină este forța ce întruchipează glasul durerii colective întrupat în rugă și chemare. Credința, hărncia și visul sunt elemente sacre ce fac parte din frumusețea imaginii poporului român. Credinţa este relaţia directă şi cultivată a omului cu Dumnezeu - Creatorul lumii, iar cultura este modul în care omul înţelege şi foloseşte lumea creată de Dumnezeu. Întrucât prin credinţă omul cultivă relaţia sa cu Dumnezeu-Creatorul, cultul religios reprezintă forma esenţială a culturii sufletului . Hărnicia poporului nostru a demonstra tăria și vrednicia națiunii române. Aceste valori prezintă un popor puternic, ce își păstrează specificul national, datinile și existența milenară. Opera lui Drușă ´´Biserica Albă´´ are corespondenţa unui simbol dual (biserica – sacralitate şi albă – puritate), mergând pe linia consonanţei depline şi devenind reperul celor trei virtuţi teologice (Credinţa, Nădejdea, Dragostea). Toate aceste valori servesc ca instrument prin care naratorul „a reuşit să revoluţioneze literatura, întreg fenomenul cultural al timpului, prin mesajul său umanist şi creştin, dar şi prin modelu-i narativ de mare autenticitate. sub aspect estetic, cele două planuri narative, cele două lumi atât de străine una pentru cealaltă, în roman formează o unitate structurală în care părţile se pun în lumină reciproc. Ideea de aspirație spre înalt reprezintă o modalitate prin care se conturează concepția regăsirii identității naționale, dorința de a tinde spre absolut. Raportînd această idee la opera lui Druță identificăm o chemare, un strigăt și un îndemn spre vrednicie, căldură sufletească și liniște.