La conac

Din Poenita vine domol la vale Silviu cel t�nar �n buiestru tacanit...

N-are de ce sa goneasca; soarele nu s-a ridicat nici de doua sulite; �nainte de

namiezi, are sa ajunga la conac, la Salcuta, dincolo de jumatatea drumului... Acolo
sta un ceas, sa dea graunte calului; p�na la toaca, e-n oras la boierul. G�ndindu-
se la boierul, se pipaie-n s�n - legatura cu banii sta bine.

A trecut de cotul dealului la c�mp deschis.

E a doua zi de Sf�ntul Gheorghe. Ceru-i fara pata c�t de slaba �n tot largu-i de
jur �mprejur. La vale, �n zare ad�nca, sclipeste undoind aerul diminetii calde, iar
�n paduristea de mesteacani de pe poala din bataia soarelui, pasarile primaverii
se-ng�na si care de care se-ntrec �n feluri de glasuri.

- Da-ncotro, -ncotro, flacaule? �ntreaba cineva din urma pe t�narul calaret.

Acesta �ntoarce capul. Din urma �l ajunge un alt calaret. De unde a rasarit omul
acesta? fiindca, tot drumul, t�narul, macar ca si-a �ntors privirile de multe ori
pe calea umblata, nu a luat seama sa mai vina cineva dupa el; chiar a g�ndit: c�ta
singuratate de dimineata pe un drum asa de cautat �ntotdeauna!

- La vale... raspunde t�narul. Da, dumneata?

- Tot la vale...

Si cu vorba aceasta str�ng�ndu-si calul �n pulpe trece alaturea �naintasului.

- Drum bun, flacaule!

- Si dumitale!

- Bine ca te-nt�lnii!... Mi-e ur�t sa fiu singur, mai ales la drum.

Calatorul dupa chip si port e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de cari umbla
p�n sate dupa daraveri; un roscodan grasuliu, cu fata vioaie; c�rn si pistrui; dar
om placut la �nf�tisare si tovaras glumet; numai at�ta ca e sasiu, si c�nd se uita
drept �n ochii t�narului, �i face asa ca o ameteala, cu un fel de durere la
apropietura sprincenelor.

Merg ei astfel domol alaturi �n buiestru tacanit, vorbind mai de una mai de alta,
si ram�ne lucru hotar�t ca se opresc �mpreuna la conac pentru o gustare; si din
vorba-n vorba, nici nu prind de veste c�nd ajung aci aproape sa intre-n Salcuta.
Cotind la st�nga, de dupa tufisul movilei pe care sta biserica, li se arata, ca la
o bataie de glont, coperisul nou de tinichia al turnului stralucind �n soare.

T�narul �ndeamna calul tin�nd scurt zabala. Tot asa si negustorul. Calul ia v�nt.
Trec�nd prin fata bisericii, flacaul �si face cruce. Atunci aude pe tovarosul,
ramas c�tiva pasi �napoi, r�z�nd grozav. �ntoarce capul: tovarosul, nicaieri...
Mare minune!... Unde a putut pieri? A intrat �n pam�nt?

Nu... E la han... �l asteapta sub umbrar...

Flacaul nu a luat seama ca negustorul i-a fost trecut �nainte. Fireste ca asa a
trebuit sa fie: �n pam�nt n-ar putea intra un calaret cu cal cu tot...
La conac, tingirile si caldarile clocotesc, gratarele sf�r�ie, c�nta lautarii,
forfoteala si larma mare, si clopote si clopotei, pe care le suna vite si cai
misc�ndu-si capetele.

Tovarosii de drum, dupa ce at�rna de g�tul cailor traistile cu graunte, se aseaza

la o masa. Negustorul scoate din geanta lui un sip cu rachiu si cinsteste pe
t�narul... Bun rachiu!... O caldura placuta cuprinde maruntaiele, si ce pofta de
m�ncare!... M�ncarea e buna si vinul e si mai bun... Negustorul bea si-mbie pe
t�nar, si t�narul voinic, se tine bine: pahar la pahar si dusca la dusca...

�ncet-�ncet, tovarosii s-au �nfierb�ntat bine... Dar le trebuie vin, si degeaba bat
�n masa si striga: nimeni nu-i aude. E �mbulzeala mare �nauntru �n pravalie si
afara sub umbrar. Pierz�ndu-si rabdarea, negustorul se scoala de la masa si merge-n
c�rciuma. T�narul sta foarte aprins la locul lui, se sterge de sudoare si sufla din
ad�nc.

Celalalt se-ntoarce m�n�nd �nainte o fata voinica si frumoasa, care, cu m�necile

sumese p�na la subtiori, aduce pe o tava uscatura si udatura. Ajung�nd prin
�mbulzeala la masa, sasiul se uita lung la t�nar, ba-i mai face si cu ochiul catre
fata.

Fata lasa tava pe masa si porneste. Flacaul vrea s-o apuce de brat: ea scapa si
pleaca: el o cheama-napoi; ea-si �ntoarce capul r�z�nd, da din umeri parc-a zice:
"acu n-am vreme de jucarii!" si intra-n pravalie. Sasiul se uita la flacau si iar
�i face cu ochiul: "dupa ea!" Flacaul se scoala hotar�t drept �n picioare si
urmeaza calea ce i-o arata ochiul tovarosului...

A trecut de mult de namiezi si �ncet-�ncet au plecat, unii c�te unii, cara usi,
negustori si drumeti altii, care la deal, care la vale, si lautarii au tacut si s-a
linistit de tot si s-a limpezit locul.

La conac a mai ramas prea putina lume... �ntr-o odaie, atipesc asa dupa masa, cei
doi tovarosi, fiecare pe c�te un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e
degraba; poate sta si de vorba cu un drumet. Negustorul se uita la fata, se uita
sasiu la baiat si merge sa vaza ce mai e pe dincolo, p�na-n odaia unde s-au pus
niste orzari sa-nv�rteasca un stosisor...

Acu, ce mai una alta? Multa vreme nu poate sta de vorba o fata care are at�ta
treaba... N-apuca sa plece fata si roscovanul intra-napoi. T�narul s-a culcat de-a
binele... As! E vreme de dormit acuma? Trebuie sa mearga �ndata dupa tovaros �n
odaia d-alaturi, unde e pont mare de c�stigat: orzarii sunt si mai buni de iubit -
joaca si prost si gros.

- Hai, scoala!

�ntre orzari, cine sa fie? - Neica Dinca, unchiul, frate bun cu taica flacaului
nostru.

Nu stau mult la vorba ca sa �nteleaga unchiul de unde vine si unde se duce t�narul.
Vine de acasa si se duce la oras, sa plateasca boierului c�stigul �nt�rziat,
cincizeci de galbeni, pentru sfoara de mosie din Poenita, pe care o tine taica-sau
�n arenda.

Si jocul porneste iar... T�narul se v�ra si el... si joaca.

- Ma, t�ngaule, zice unchiul, ia-ti calul si mergi de-ti cauta de treaba!... Ai
auzit?...
Dar t�ngaul se uita �n ochiul tovarosului, care-i sta �n fata, si se face ca n-
aude. Merge �nainte si bine merge! are noroc nemaipomenit.

- Ma, Secule! zice unchiul. Ti-e destul... Pleaca!

As!� S-a-nserat de tot; nu se mai vede cartea; se aprind lum�nari.

- Ma, baiete! a-nnoptat... Ce faci?

- Lasa-ma, unchiule!

- ...Bine! raspunde omul b�tr�n si joaca -nainte...

Dar jocul e joc si norocul noroc... �ncepe cartea flacaului sa se schimbe si sa

mearga tot d-a-ndaratele... Sudori peste sudori... T�narul se opreste si sta la
g�nduri, uitandu-se ca-n gol; dar �nt�lneste ochiul tovarosului, care-i da o povata
mai tare dec�t cea mai tare porunca... Pune m�na-n s�n si scoate legatura...
�nainte... Unchiul ridica ochii spre nepot, z�mbind cuminte, si fara sa mai zica o
vorba, �i apleaca cu multa luare aminte asupra mesei.

E trei dupa miezul noptii. S-a dus arenda!... si doua inele si ceasul!... S-ar fi
dus si calul si saua, daca unchiul si orzarii n-ar fi suflat �n lum�nari si n-ar fi
mers sa se odihneasca... Cine a c�stigat?... Cine a stiut sa joace, fireste:
unchiul si cu unul dintre orzari, tovarosul lui; alti doi orzari au pierdut, nu
tocmai c�t nepotul, adica nu tot ce aveau; dar au pierdut si ei destul de frumos pe
potriva unor negustori nu tocmai tari.

Acu, toti jucatorii dorm, fiecare la odaia lui. S-a-nnorat de pe la miezul noptii
si e �ntunerec ad�nc.

Flacaul nostru sta pe prispa cu fruntea-ntre m�ni, pe c�nd, �n picioare, drept, �n

fata-i, sta tovarosul sau de drum. �necat de g�nduri, t�narul ridica fruntea-n sus
si-i pare ca vede �n �ntunerecul noptii stralucind ochiul ciudat care l-a stap�nit
toata ziua.

- Ce-i de facut? �ntreaba.

- Dorm toti butuc, sopteste cald sasiul... Usa e scoasa din t�t�na de jos... Daca o
ridici binisor, poti intra pe dedesubt; poti pe urma s-o descui pe dinauntru si sa
iesi frumos. Intra �ncetinel; lasa-te pe vine; mergi pe dibuite la paturi; asculta
bine unde rasufla, si trece-le cu basmaua asta pe la nas fiecaruia... Odata sa
traga-n suflet din mirosul asta, si nu se mai desteapta p�na la ziua, sa-i tai cu
ferestraul.

Si zic�nd acestea, �i da basmaua-n m�na si-l �mpinge pe flacau �ncet-�ncet spre

usa. Baiatul trece basmaua �n m�na st�nga si, sterg�ndu-se de sudoare:

- Doamne! doamne! suspina el si cu dreapta-si face cruce. Atunci un hohot strasnic

se aude... Flacaul se-ntoarce-n loc. E bezna-mprejuru-i, si nicaieri ochiul luminos
al tovarosului. T�narul se moleseste din toate-ncheieturile si se prabuseste pe
prispa.

...Se face ziua...

- Scoala ma! aici ai adormit, procopsitule? zice un glas cunoscut.

Flacaul se trezeste buimacit.

Unchiul �l cheama �n odaie; nepotul asculta d-abia t�r�ndu-se pe picioare.

- C�t ai pierdut, ma?

- ...Tot.

- C�t tot?

- Ce-am avut eu... si...

- Si ce mai?

- Si... arenda.

- Cincizeci de galbeni?

Nepotul da din cap pun�nd ochii �n pam�nt.

- Cine te-a pus sa joci, daca nu stii jocul?

- Dracul m-a pus!

- Nu ti-am spus de trei ori sa pleci?

- Da.

- N-ai �nteles ca te luam la sigur?

- Nu.

- Prostule!

Si unchiul trage din br�u un pungoi mare, scoate o m�na de bani si numara pe masa.

- Numara-i si tu. Sunt cincizeci?

- ...Da.

Dupa o tacere, �n timp ce baiatul a str�ns banii, i-a legat si a v�r�t ad�nc
legatura �n s�n:

- Cu mine sa joci tu, ma! t�ngaule mucos?

Si-i arde parinteste doua palme strasnice.

- Altadata sa nu te mai apuci sa joci cu oameni batr�ni, daca nu stii juca! Ia-ti
acu banii si pleaca degraba la boierul... Uite... mai tine doi lei de parale, sa ai
ce m�nca pe drum.

- Sarut m�na!

�n c�teva clipe, baiatul e calare...

- Ei! ce stai? nu pleci?

- ...Unchiule, sa-ti faci pomana, sa nu spui taichii, ca ma omoara!

- Daca te faci baiat de treaba, nu-i spui.

- Ma fac... sarut m�na!

Si flacaul da calc�ie buiestrasului.

- Ma! striga dupa el unchiul. Ia seama, ca te ia dracul daca te mai iei dupa el,
nataraule!

Catre seara, t�narul, flam�nd si-nsetat, trece pe dinaintea conacului de la Salcuta

�n buiestru-mbasicat. O fata nalta si voinica cu m�necile sumese p�na la subtiori,
st�nd rezemata de un st�lp al prispei, se uita lung dupa calaret. El apleaca
barbia-n piept, str�nge scurt zabala si �ndeamna calul la iuteala. Vrea si el sa se
uite odata �napoi, dar a apucat sa coteasca la dreapta pe dupa movila bisericii, si
prispa conacului nu se mai poate vedea.

Ajung�nd la cotul dealului, unde apuca drumul spre Poenita, buiestrasul g�f�ind �si
potoleste putin mersul la urcus.

Soarele, scapat�nd la apus, se uita �ndarat cu staruinta calda la paduristea de

mesteacani, unde at�tea pasari ale primaverii se cheama, se-ntreaba si-si raspund,
se-ng�na si se-ntrec �n fel de glasuri, �ntorc�ndu-se fiecare pe la cuibul sau.