Introducere în artrologie

Legătura dintre oase se face prin articulaţii.

• Clasificarea articulaţiilor
• Criteriul principal de clasificare al articulaţiilor
este miscarea pe care o permit. In funcţie de
acest criteriu articulaţiile se împart în:
• - articulaţii fixe, fibroase sau sinartroze
• - articulaţii semimobile, cartilaginoase sau
amfiartroze
• - articulaţii mobile, sinoviale sau diatroze
• Articulaţiile fixe sunt
articulaţiile în care oasele
sunt strans unite între ele prin
ţesut fibros dens. Au ca
varietăţi următoarele tipuri:
• 1. SINDESMOZA în care
legătura se face printr-un
ligament interosos
ex: ligament
coracoacromial.
• 2. SUTURI care se întalnesc
numai la craniu.
• 3. GOMFOZA care este
articulaţia dintre o extremitate
osoasă conică şi o cavitate
alveolară.
ex: implantarea dinţilor în
mandibulă
• Articulaţiile semimobile sunt articulaţiile în care legătura dintre oase
se face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Pot fi de două tipuri:

• 1. SINCONDROZE în care legătura se face prin cartilaj hialin

• 2. SIMFIZE în care legătura dintre oase se face prin ţesut

fibrocartilaginos
ex: simfiza pubiană,articulaţiile dintre corpurile vertebrale
• Articulaţiile mobile, sinoviale sunt articulaţiile la nivelul cărora
se produc miscări multiple şi variate.

• Clasificarea lor se poate face după mai multe criterii:

1. după numărul oaselor participante pot fi:
• - simple (două oase); ex: şold
• - compuse (trei oase); ex: articulaţia cotului.
2. după numărul axelor în jurul
cărora se execută mişcarea
pot fi:
• - uniaxiale ce permit miscări
opuse într-un singur plan (cu
un grad de libertate)
ex: ginglimul (articulaţia
humeroulnară)
trohoide (articulaţia
radioulnară)
• - biaxiale ce permit mişcări în
două plane (cu două grade
de libertate)
ex: articulaţii elipsoidale
(articulaţia radiocarpiană)
• - triaxiale ce permit miscări în
toate planele (cu trei grade de
libertate)
ex: articulaţii sferoidale
(articulaţia glenohumerală).
3. după forma suprafeţelor articulare se
disting 7 grupe de articulaţii sinoviale:
• - articulaţiile plane au suprafeţele
articulare plane; permit numai mişcări
de alunecare;
ex: articulaţia dintre oasele carpului
sau tarsului

• - articulaţia trohleară sau ginglimul.

Suprafeţele articulare sunt formate de
o trohlee la unul din oase si de două
povârnişuri laterale şi o creastă la
osul opus;permit mişcări de flexie -
extensie
ex: articulaţia humeroulnară
• -articulaţiile condiliene au ca
suprafaţă articulară două segmente
de cilindru plin pentru un os şi două
depresiuni corespunzătoare la osul
opus; permit mişcări de flexie -
extensie
ex: articulaţia genunchiului
• - articulaţiile trohoide au suprafeţele
formate dintr-un cilindru osos conţinut
într-un inel fibros; permit mişcări de
rotaţie
ex: articulaţia radioulnară proximală
şi distală
• - articulaţia în şa are suprafeţele
articulare opozite convexe într-un
sens şi concave în celălalt; permite
mişcări de flexie - extensie, abducţie -
adducţie,circumducţie
ex: articulaţia carpometacarpiană a
policelui
• - articulaţiile elipsoidale au ca
suprafeţe articulare un segment
de elipsoid şi depresiunea sa
corespunzătoare; permit mişcări
de flexie - extensie, abducţie
-adducţie, circumducţie
ex: articulaţia radiocarpiană
• - articulaţiile sferoidale
(enartroze) au suprafeţele
articulare opozite formate
dintr-un segment de sferă (cap)
ce pătrunde într-o cavitate;
permit toate tipurile de mişcări
• ex: articulaţiile umărului şi
şoldului
• Articulaţiile sinoviale prezintă următoarele
elemente componente:
• - suprafeţele articulare acoperite de cartilajul
articular
• - mijloace de unire cum sunt: capsula
articulară, ligamentele
• - formaţiunile de asigurare a concordanţei
articulare ca: fibrocartilaje de mărire, discuri,
meniscuri
• Uneori cele două suprafeţe articulare îşi pierd parţial
sau total contactul normal; este ceea ce numim
luxaţie.(ex: luxaţia cotului)
• Suprafeţele sunt acoperite de o suprafaţă albă,
strălucitoare – cartilajul articular. Acesta are o
compoziţie apropiată de cea a osului dar mai
hidratată, 50- 60 % apă, mai elastică (cartilaj hialin).
Deshidratarea sa duce la micşorarea elasticităţii şi
constituie una dintre cauzele artrozelor senile.
• Rolul său este de a proteja osul situat sub el, jucand
rolul unui amortizor.
• Prezintă două feţe; una aderentă de suprafaţa
osoasă şi alta liberă, corespunzand cavităţii
articulare. Are grosime variabilă (1-12 mm) în raport
cu presiunea ce se exercită pe suprafeţele articulare.
• În timpul mişcărilor cartilajul este supus la
două tipuri de solicitări:
• 1. solicitări de presiune (mai ales la
articulaţiile membrului inferior)
• 2. solicitări de fricţiune.
• Cartilajul este conceput pentru a rezista la
aceste solicitări fiind în acelaşi timp relativ
elastic şi formand o suprafaţă foarte
netedă.
• Suprafeţele articulare pot aluneca unele
pe altele în timpul mişcărilor datorită
cartilajului.
• La exterior există un fel de manşon
fibros care menţine suprafeţele
articulare în contact şi care este
denumit capsulă. Ea se ataşează pe
fiecare os în apropierea suprafeţelor
articulare, reprezentând o continuare
a periostului (ex: articulaţia şoldului).

• Rolul capsulei constă în protejarea

articulaţiilor de procesele patologice
periarticulare şi împiedicarea
răspândirii revărsatelor articulare în
ţesuturile din jur.

• Capsula transformă articulaţia într-o

cameră etanşă şi este întărită acolo
unde mişcările trebuie împiedicate.
• Capsula este tapetată în interior de o
membrană care o dublează, sinoviala.
• Aceasta căptuşeşte toată faţa profundă a
capsulei formand un repliu la nivelul
inserţiilor capsulare. Funcţia sa principală
este aceea de a secreta lichidul sinovial
care umple cavitatea articulară. Rolul
lichidului sinovial este dublu:
-unge suprafeţele ameliorând alunecarea
în timpul mişcărilor
-hrăneşte cartilajul.
• Un ligament este o bandă de
ţesut fibros care uneşte două
oase ce se articulează între ele,
contribuind la menţinerea
contactului dintre suprafeţele
articulare. Cel mai frecvent este o
prelungire a capsulei dar se
poate găsi şi la interior sau
exterior. Exemplu: ligamentele
sacro-iliace în afara articulaţiei
sacroiliacă.
• Ca şi capsula, ligamentele au un
rol mecanic de consolidare a
articulaţiei.
• Acesta este un rol pasiv ele
neavand posibilitate de contracţie
ca muschii. Din acest
punct de vedere sunt
inextensibile, cu excepţia
ligamentelor galbene.