Lp 3: ANAMNEZA

In cazul pacientului edentat total, ca de altfel in cazul oricarui pacient, scopul examenului clinic este
formularea unui diagnostic corect si complet, pe baza caruia sa se poata concepe apoi un tratament
corespunzator din toate punctele de vedere. Primul pas il constituie anamneza.

Anamneza
Anamneza este metoda prin care medicul obtine date legate de pacient si de afectiunea sa, in urma unei
conversatii pe care acesta o initiaza cu pacientul.
Date personale
 Se refera la inregistrarea datelor de identitate : nume, prenume, varsta, sex, telefon, data nasterii,
domiciliul, ocupatia.
 In functie de ocupatie tinem cont de fizionomie. La persoane cu functii sociale importante sau la
actori trebuie sa gasim cea mai potrivita solutie terapeutica pentru restabilirea fonatiei, fizionomiei
si stabilitatii protezelor.
Motivul prezentarii la medic: Restaurarea functiilor masticatorii, fizionomice, fonetice, automentinere
Antecedente heredo-colaterale generale si stomatologice
 Vor fi mentionate numai in masura in care prezinta importanta pentru evolutia bolii prezente si
pentru prognostic.
 Se vor retine: diabetul, boli endocrine, TBC, infectii luetice, SIDA, parodontopatia, anomalii
dento-maxilare.
Antecedente personale fiziologice si patologice
A.P.F.: Vor fi retinute cu mult discernamant pentru a nu incarca inutil foaia de observatie. Se va nota de
exemplu tipul masticator pe care l-a avut pacientul. Nu se vor nota bolile care nu au legatura cu
cavitatea bucala sau cu fazele de lucru.
Dintre A.P. patologice generale se vor nota:
-    diabetul, boli infectioase, (pot influenta starea campului protetic), avitaminoze.
-    HTA, cardiopatia ischemica, boli endocrine, etc. (infleunteaza durata sedintelor de tratament).
-    alergie la unele materiale de amprenta, cardiopatii cu risc aritmogen (impun masuri suplimentare
de precautie); osteoporoza.
-    boli infecto-contagioase care pot impune amanarea terapiei sau luarea unor masuri antiepidemice
speciale (TBC, lues, hepatita cu virus B sau C, infectia cu HIV), boli ale SNC (epilepsie, psihoze, depresii,
nevroze).
Dintre A.P. patologice stomatologice trebuiesc retinute:
-  cauza pierderii dintilor, care in majoritatea cazurilor este de natura carioasa sau parodontopatica.
-  cronologia pierderii dintilor - pentru a verifica corespondenta dintre timpul trecut de la extractie cu
morfologia variata a crestei edentate.
-  timpul scurs de la ultima extractie,
-  daca a mai fost protezat sau nu, cu ce tip de proteze;
-  daca a prezentat tulburari asociate la starea de edentatie totala: dureri articulare, cracmente in A.T.M
sau luxatii. Reactivarea unui ulcer sau a unei stari psihice.
Conditii de viata si de munca, igiena muncii, boli profesionale, igiena bucala: trebuiesc retinute
conditiile de alimentatie, valoarea nutritiva a alimentelor, obiceiurile de igienizare a cavitatii bucale, starea
de igiena a protezelor vechi.
Istoricul bolii actuale
 IBA trebuie prezentat astfel incat sa fie in stricta corelatie cu patologia actuala, cu motivul
prezentarii si sa nu se confunde cu antecedentele patologice ale pacientului.
 Astfel daca pacientul se prezinta la noi pentru restaurarea protetica in scop masticator, in IBA vom
consemna momentul aparitiei disfunctiei masticatorii, momentul extractiei unor dinti (acestea doua
coincizand adeseori).
 Daca pacientul acuza tulburarea tuturor functiilor ADM., acestea vor fi descrise in istoric iar
terapia protetica va urmari in egala masura refacerea acestor functii.
  Daca motivul prezentarii si istoricul bolii evidentiaza prezenta unei stari de urgenta, aceasta va fi
trecuta prima in cadrul diagnosticului iar atitudinea va fi orientata spre rezolvarea urgentei si apoi a
edentatiei totale.

Examenul obiectiv
Examenul obiectiv include examenul clinic general si examenul clinic local (exobucal si endobucal).
Examenul clinic general - pe foaia de observatie vom nota:
-   inaltimea (mare, medie, mica);
-   greutatea (eutrofic, hipotrofic, hipertrofie, obez)
-   dezvoltarea somatica (normosom, hiposom, sau hipersom).
 Starea clinico-biologica asupra stabilirii gradului de sanatate generala pe care o prezinta pacientul
in momentul examinarii. Se va nota pe foaia de observatie starea clinico-biologica 'normala' sau
'afectata', cunoscute fiind interrelatiile dintre afectiunea generala, structura tesuturilor orale si
reactia la tratament.
 O atentie aparte in cazul examenului clinic general trebuie acordata evaluarii starii sistemului
nervos central al pacientului.
Sub aspect practic vom imparti pacientii in trei categorii:
- echilibrat,
- timid,
- revendicativ (conflictual).

Examenul clinic oral: Exobucal si Endobucal

Examenul exobucal: se face prin inspectie si palpare, urmarind aspectul fetei incepand din norma frontala
si apoi din norma laterala.
- in norma frontala vom observa:
- tipul fetei (oval, rotund, patrat, triunghiular), important pentru alegerea dintilor; proportia etajelor
(micsorarea etajului inferior prin pierderea stopurilor ocluzale)
- simetria fetei,
- adancimea santurilor periorale,
- aspirarea buzelor spre cavitatea bucala cu disparitia rosului de buze.
- din profil vom observa: conturul partilor moi (retrocheilie) si al mentonului, care pot sa imprime fetei un
profil drept, concav si foarte rar convex.
Palparea ne da relatii suplimentare in legatura cu consistenta partilor moi (eventuale induratii, noduli)
precum si tonicitatea musculara (normala, hipoton, hiperton - cel mai nefavorabil).
- este obligatorie palparea ganglionilor (submandibulari, submentonieri, pre- si retroauriculari,
laterocervicali), intrucat face parte din examenul oncologic preventiv.
- examenul articulatiei temporo-mandibulare trebuie sa constituie un punct aparte. Articulatia se
examineaza static si dinamic, prin inspectie, palpatie si auscultatie
Inspectia va urmari simetria condililor, sensibilitatea lor, traseul lor si eventuale dureri, prezenta de
cracmente.

Examenul endobucal
 este etapa hotaratoare in stabilirea diagnosticului si a planului de tratament.
 examenul intraoral se face prin inspectie si palpare, adeseori combinand ambele metode pentru a
delimita si preciza anumite detalii.
Orificiul bucal
 integritatea orificiului bucal (prezenta unor eventuale leziuni cum ar fi herpesul, stomatita
comisurala, tumori ale buzelor, etc, care vor fi trecute in diagnostic).
 largimea fantei bucale: normala, mica, mare. Ea se va aprecia in functie de distanta dintre cele
doua comisuri.
 tonicitatea orbicularului buzelor : normala, hipertona, hipotona.
Amplitudinea deschiderii gurii
 este reprezentata de distanta care apare intre mandibula si maxilar in timpul deschiderii maxime a
gurii.
 in mod normal ea este de 4 - 6 cm.
 Amplitudini mai mici vor ridica probleme in amprentare si in manevrarea sabloanelor.
 Amplitudinea deschiderii gurii nu trebuie confundata cu amplitudinea deschiderii orificiului bucal.
Integritatea mucoasei bucale si a limbii
 se examineaza cu atentie: limba, mucoasa, obrazul.
 se vor urmari eventuale modificari legate de prezenta protezei in cavitatea bucala (leziuni
traumatice, iritative), eventuale procese inflamatorii, modificari date de prezenta unor boli
generale, leziuni tumorale, etc.

Campul protetic edentat total: Maxilar si Mandibular

Campul protetic maxilar

 Substrat osos: creasta edentata, bolta palatina, tuberozitati
 Substrat mucos : mucoasa fixa, mucoasa pasiv-mobil, mucoasa mobila, zone functionale
Creasta edentata
 forma: eliptica, pentagon, regulata, neregulata
 inaltimea: inalta, medie, atrofiata
 latimea: lata, ingusta, medie
 muchia crestei: ascutita, rotunjita
 versantul vestibular: neretentiv, neutru, retentiv
 dureri la presiune – obligatorie palparea.
 exostoze si localizarea lor.
Tuberozitati
1. gradul de atrofie: bine reprezentate, medii, atrofiate
2. versantul vestibular: neretentiv, neutru, retentiv, uni- sau bilateral
3. polul posterior: neretentiv, neutru, retentiv
4. polul inferior: 1. plonjant sau nomal in continuitate cu creasta edentata;
2. daca este plonjant, distanta in milimetri fata de creasta edentata mandibulara in
pozitia de repaus mandibular;
3. spatiu de 3-4 mm pentru a asigura grosimea bazei protezelor.
Bolta palatina
1. adancime: adanca, medie, redusa;
2. forma: plata, forma de 'U', de 'V' ;
3. torus palatin (obligatorie palparea pt depistarea unui eventual torus palatin care vizual nu se
percepe)
Mucoasa fixa
1. coloratie: normala, iritata, palida, hiperemica;
2. leziuni (eventuale)
3. rezilienta: normala, mica, mare
4. mobilitate orizontala si din ce cauze
5. bride longitudinale
 Daca mucoasa are coloratie normala, e groasa si aderenta la periost, va putea fi amprentata cu orice
fel de material intrucat nu va suferi deformari.
 Pentru mucoasa cu rezilienta mica se recomanda materiale mai consistente, cum ar fi elastomeri de
sinteza de consistenta medie.
  Probleme ridica mucoasa cu rezilienta mare (camp protetic 'moale') intrucat o consistenta marita a
materialului ar duce la deformarea sa. Se vor recomanda materiale de amprenta de consistenta
fluida.
Mucoasa pasiv mobila se refera la zona posterioara –favorabila protezarii sau nefavorabila.

Mucoasa mobila, zone functionale

Examinarea se face prin inspectie si palpare, atat static cat si dinamic, prin mobilizarea tesuturilor de la
periferia campului protetic.
Spatiul retrozigomatic – punga lui Eisenring
 se examineaza cu gura usor deschisa.
 inaltimea acestui spatiu si a zonei de mucoasa pasiv mobila se depisteaza prin balansarea
mandibulei spre partea examinata.
 latimea se examineaza prin balansarea mandibulei spre partea opusa examinarii, astfel incat sa
permita apofizei coronoide delimitarea laterala a spatiului.
Spatiul vestibular lateral: insertia bridei laterale(bride canine), inaltimea.
Spatiul vestibular frontal (labial): insertia frenului, distanta fata de muchia crestei.
Zona distala: se va examina:
 santul pterigo-maxilar: bine schitat, estompat (adanc, mediu, sters);
 pozitia valului moale palatin: orizontal, oblic, intermediar;
 mucoasa pasiv mobila: lata, ingusta;
 latimea mucoasie pasiv mobile – se apreciaza in mm.
 foveele palatine: pe zona de sprijin, in afara zonei de sprijin.

Campul protetic mandibular

 Substrat osos: cr. edentata, tuberculi piriformi, linia oblica interna, torus mandibular, apofize genii
 Substrat mucos : mucoasa fixa, mucoasa pasiv mobila, mucoasa mobila
Creasta edentata
 forma,  muchia crestei: rotunjita, ascutita,
 inaltime, absenta,
 latime,  versant vestibular,
 dureri la presiune.
Tuberculul piriform (stanga, dreapta): orizontal, oblic, vertical
Linia oblica interna:ascutita, stearsa.
Torus mandibular: localizare, marime.
Apofizele genii.
 desi nu fac parte din campul protetic, ele pot interfera la un moment dat cu marginea protezei.
 sunt situate in mod normal la o anumita distanta fata de creasta mandibulara, pe fata posterioara a
corpului mandibulei, pe linia mediana.
 sunt cunoscute sub numele de spina mentoniera sau spina mentalis.
 in atrofie grava a crestei edentate asociata cu atrofia bazei osoase a mandibulei, apofizele genii
devin vizibile, uneori proeminente la nivelul zonei linguale centrale.
 hipertrofia lor este favorizata de iritatiile provocate de o proteza necorespunzatoare.
 prezenta lor la acest nivel limiteaza mult extinderea bazei protezei, aducand prejudicii serioase
inchiderii marginale interne si externe.
Mucoasa fixa
 rezilienta: mica, mare, normala.
 mobilitatea orizontala,
 bride longitudinale.
Mucoasa pasiv mobila si zone functionale
Mucoasa mobila, zone functionale
  tuberculul piriform: insertia ligamentului pterigomendibular in 1/3 mijlocie, rar 1/3 posteria- ora;
consistenta mucoasei (dura, moale, gelatinoasa). Se palpeaza obligatoriu.
 punga Fish: adancime, grosime. Amprenta va trebui sa redea relieful real al acestui spatiu.
 bridele laterale – insertia fata de muchia crestei in mm. Vor fi ocolite de lingura si proteza.
 spatiul vestibular labial – adancime.
 zona linguala laterala: aspectul glandei sublinguale, raportul cu limba in interiorul crestei sau
peste creasta edentata.
 zona linguala centrala: pozitia limbii (anterioara sau posterioara),
Raportul dintre creste
 examinarea se face in pozitia de repaus a mandibulei, in timp ce vom indeparta usor buzele pentru
examinarea crestelor edentate.
Vom urmari:
 frontal, raportul dintre creste .
 lateral: - in sens vertical: spatiul liber dintre polul inferior al tuberozitatii si creasta edentata.
Examinari paraclinice: sunt indicate in scopul precizarii diagnosticului si a stabilirii ului de tratament:
 rar recomandam studiu de model (pt aprecierea unor eventuale interventii chirurgicale corectoare)
 examenul radiologic (pune in evidenta capacitatea reactiva a osului, gradul de atrofie osoasa, eventuale
radacini dentare incluse, etc.) – OPG, retroalveolara.
 Rx ATM - in cazul suferintelor articulare
 alte investigatii, de la caz la caz
Lp 4: ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC edentat total

ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC MAXILAR

A. ZONA DE ÎNCHIDERE DISTALĂ - linia AH este reprezentată de cele două şanţuri

pterigomandibulare şi de linia vibratorie a vălului paltin.
Un reper important pentru localizarea marginii posterioare a protezei sunt foveele palatine care se găsesc
localizate anterior de linia Ah.
Adâncimea şi lăţimea şanţurilor pterigomandibulare se palpează cu latul sondei, sau cu ajutorul unui
fuluoar. Ele pot fi: Adânci, Medii, Şterse
Lăţimea zonei de închidere marginală distală este variabilă 0,5-5 mm, fiind asociată cu diferite poziţii ale
vălului palatin
Se cunosc trei poziţii ale vălului palatin în repaus:
 Orizontală - vălul prelungeşte un palat dur plat. O asemenea zonă este favorabilă retenţiei,
deoarece permite o închidere marginală internă posterioară pe o distanţă de 2-5 mm. Mucoasa cu
rezilienţă favorabilă etanşeizează intern proteza.
 Verticală – vălul palatin cade ca o perdea la limita posterioară a unui palat dur adânc. Zona distală
se reduce la o simplă linie, fiind nefavorabilă unei bune închideri marginale.
 Oblică – intermediară
ZONA DE ÎNCHIDERE MARGINALĂ DISTALĂ poate fi determinată clinic prin următoarele metode:
Inspecţia poziţiei vălului palatin în repaus şi observarea formei bolţii palatine
Pacientul pronunţă scurt şi viguros “Ah” , sau execută manevra Valsalva

B. SPAŢIUL RETROZIGOMATIC – PUNGA EISENRING este cuprins între şanţul pterigomaxilar

şi creasta zigomatoalveolară.
La examenul clinic apreciem adâncimea şi lăţimea spaţiului retrozigomatic.
Adâncimea reală a acestui spaţiu poate fi observată cel mai bine cu gura deschisă uşor şi cu mandibula
deviată de partea examinată.
Fundul vestibular este format din:
 inserţia superioară a muşchiului buccinator
 Ţesut submucos conjunctiv lax
 Mucoasa fundului de sac

C. SPAŢIUL VESTIBULAR LATERAL este delimitat posterior de apofiza zigomato-alveolară şi

anterior de frenul bucal.
Adâncimea spaţiului vestibular lateral este dictată de gradul de resorbţie a crestei reziduale.
Mobilitatea mucoasei fundului de sac se face prin:
 mişcări de rotaţie executate pe modiolus
 mimarea unui zâmbet
Lăţimea spaţiului este condiţionată de fibrele musculare orizontale ale buccinatorului şi de morfologia
versantului vestibular al crestei reziduale.
Frenul lateral poate fi pus în evidenţă numai prin îndepărtarea obrazului în direcţie orizontală. Apare ca un
pliu unic sau dublu de mucoasă.
Răscroirea marginii protezei trebuie să fie suficient de largă pentru a permite mişcarea predominant
orizontală a frenului lateral, dată de contracţia muşchiului canin, orbicular şi buccinator.
Pentru mobilizarea frebului se recomandă pacientului să fluiere, să zâmbească sau medicul să execute
tracţiuni anterioare şi posterioare pe modiolus.

D. SPAŢIUL VESTIBULAR LABIAL – ANTERIOR este cuprins între cele două frenuri bucale.
El este împărţit de frenul labial superior în 2 zone, rareori simetrice, şi se află sub influenţa buzei
superioare.
Frenul labial trebuie ocolit de marginea protezei, aceasta fiind conformată astfel încât să menajeze
funcţionalitatea muşchilor respectivi.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC MANDIBULAR
Periferia câmpului protetic mandibular este mai mare, prezentând formaţiuni anatomice :
 Frenul limbii
 Planşeul bucal
 Limba.
 Muşchii genioglos şi milohioidian se inseră perpendicular pe periferia câmpului protetic

A. ZONA TUBERCULUI PIRIFORM are o valoare protetică bună deoarece substratul osos se
resoarbe mai greu. Baza protezei se extinde 2/3 anterioare ale tuberculului piriform până la zona de
inserţie a ligamentului pterigomandibular.
Examinarea tuberculului piriform vizează:
 Direcţia sa – oblic, orizontal, vertical
 Nivelul inserţiei ligamentului pterigomandibular
 Rezilienţa mucoasei supraiacente

B. ZONELE VESTIBULARE LATERALE – PUNGA LUI FISH – este delimitată posterior de o linie
imaginară trasată în dreptul feţei distale a M de 12 ani şi anterior de frenul lateral. Acest spaţiu este
format de muşchiul buccinator şi la acest nivel fundul de sac este mai lat marginile protezei fiind mai
groase.

C . ZONA VESTIBULARĂ CENTRALĂ INFERIOARĂ – LABIALĂ este situată între cele două
frenuri laterale, pe linia mediană găsindu-se frenul buzei inferioare.
Fundul de sac poate fi foarte îngust, iar marginea protezei va avea o grosime adecvată.
Se evidenţiază prin tracţiunea uşoară şi răsfrângerea orizontală a buzei inferioare.
Lingual de tuberculul piriform şi posterior de muşchiul milohioidian se află nişa linguală retromolară sau
spaţiul retromilohioidian.
Baza protezei se poate extinde uneori în nişa linguală retromolară sub forma unor aripioare, pentru a
îmbunătăţi stabilitatea protezei, în cazurile de resorbţie accentuată a crestei.
Pătrunderea exagerată în nişă determină însă :
 ulceraţii dureroase de-a lungul marginii supraextinse,
 jenă pronunţată în deglutiţie,
 senzaţie de tensiune în baza limbii,
 dislocarea protezei.
Examenul clinic va urmări depistarea prin inspecţie şi palpare a adâncimii reale a nişei retromolare în
repaus, în timpul protracţiei limbii şi al deglutiţiei.
Pentru a determina posibilitatea reală de a extinde baza protezei la nivelul respectiv, se examinează starea
de tensiune a ţesuturilor nişei cu o oglindă dentară, în timp ce pacientul este instruit să execute mişcări
moderate ale limbii.

D. ZONA LINGUALĂ LATERALĂ este delimitată de la linia imaginară ce corespunde feţei

posterioare a molarului de 12 ani până la linia imaginară trasată între C şi PM1. La acest nivel se
evidenţiază linia milohioidiană prin palpare cu degetul, linie până la care se va extinde marginea protezei.
E. ZONA LINGUALĂ CENTRALĂ este situată între bridele canine pe partea linguală. Are o lungime
de 3 cm şi este simetrică de o parte şi de alta a liniei mediane.
Lungimea protezei în zona linguală centrală trebuie să menajeze funcţionalitatea genioglosului, dar trebuie
să existe o bună închidere marginală atât în repaus, cât şi la protracţia limbii.
Închiderea marginală se realizează printr-un contact permanent între marginea protezei şi mucoasa
planşeului bucal.
Uşurinţa cu care se realizează acest contact depinde de poziţia limbii în repaus.
Limba relaxată cu o poziţie anterioară în repaus – 65% dintre pacienţi – acoperă complet planşeul bucal,
marginile sale laterale se aplică deasupra crestei, iar vârful limbii vine în contact cu versantul lingual al
crestei frontale.
În repaus mucoasa planşeului se aplică pe versantul lingual al protezei favorizând închiderea marginală
externă.
La examenul clinic se poate depista însă şi o poziţie posterioară (retrudată) a limbii în repaus.
Ea este retrasă, fundul de sac lingual central este foarte larg, între vârful limbii şi creastă existând un
spaţiu de 1.5-2.5 cm, marginile laterale ale limbii sunt cuprinse în interiorul şi spre posteriorul crestei.
În repaus, închiderea marginală este doar internă, prin contactul marginilor linguale ale protezei cu
mucoasa planşeului. Pentru funcţionalizarea marginilor linguale la amprentare, pacientul va realiza doar
umezirea roşului buzelor.

EXAMENUL CLINIC ENDOBUCAL AL EDENTATULUI TOTAL PROTEZAT ŞI NEPROTEZAT

A. Examinarea câmpului protetic maxilar - Se analizează:
Substratul osos al zonei de sprijin
Substratul mucos al zonei de sprijin
Mucoasa pasiv mobilă şi mobilă a zonei de închidere marginală
Zonele funcţionale periprotetice şi formaţiunile anatomice periferice
Examenul campului maxilar Concluzii practice
Substratul OSOS
Forma arcadei
Înălţimea, lăţimea crestei, eventuale Alegerea formei lingurii universale
exostoze
Dacă creasta este dureroasă la presiune Se va urmări despovărarea acestor zone mai ales în faza de
digitală amprentare definitivă
Tuberozităţile absente Cu mare greutate se va putea realiza o închidere marginală
distală
Tuberozităţi retentive distal Greu de amprentat
Retentive vestibular uni-sau bilateral Se corectează vestibular
Hipertrofia polului inferior Se corectează vestibular
Bolta palatină
În formă de “U” Asigură un sprijin excelent şi favorizează şi apariţia
fenomenului de adeziune
În formă de “V” Sprijin deficitar, adeziune inexistentă
Plata Adeziune bună, stabilitate redus
Elemente negative
Sutura intermaxilară Se foliază uşor modelul la acest nivel
Torus palatin – locul şi forma – Indicaţii de foliere, atenţie la raportul cu zona distală
Exostoze pe versantele crestelor Rezecţie chirurgicală
Şanţul pterigomaxilar Limita şi grosimea lui determină limita şi grosimea distală
a protezei
SUBSTRATUL MUCOS
Zona de sprijin Determină alegerea consistenţei materialului de amprentare
Fibromucoasă: groasă, aderentă Suprafaţă de sprijin aptă să suporte presiuni mai mari
Fibromucoasă: după şi subţire Amprentă cu materiale compresive
Fibromucoasă deplasabilă, rezilienţă Amprentă cu materiale fluide sau amprentă fără presiune
Zona de succiune
Trecere netă la nivelul zonei de reflexie Lingura individuală se poate adaptată numai prin inspecţie
Trecere treptată la nivelul zonei de reflexie Se aplică teste şi se utilizează o adaptare marginală cu
material termoplastic
Bride deplasabile de-a lungul crestei Se utilizează materiale mai vâscoase

ELEMENTE MOBILE LA PERIFERIA

CÂMPULUI PROTETIC
Frenul buzei superioare Dacă inserţia se apropie de muchia crestei, trebuie incizat
şi reinserat
Frenurile laterale Zonă de mare mobilitate în timpul fonaţie
Pungile Eisenring Proteza trebuie să aibă aceeaşi grosime cu a pungii
Vălul palatin în repaus Linia Ah sau zonă

Examinarea câmpului protetic mandibular - Se analizează:

Substratul osos al zonei de sprijin
Substratul mucos al zonei de sprijin
Mucoasa pasiv mobilă şi mobilă a zonei de închidere marginală
Zonele funcţionale periprotetice şi formaţiunile anatomice periferice

Examenul campului maxilar Concluzii practice

Substratul OSOS
Forma arcadei
Înălţimea, lăţimea crestei, eventuale exostoze Alegerea formei lingurii universale
Dacă creasta este dureroasă la presiune digitală Se va urmări despovărarea acestor zone mai ales în
faza de amprentare definitivă
Tuberculul piriform:
 vertical sau orizontal Oricum va fi folosit
 Inserţia ligamentului pterigomandibular Limitează distal lungimea protezei
SUBSTRATUL MUCOS
Mucoasă subţire întinsă Amprentă cu materiale vâscoase
Mucoasă deprimabilă Amprente cu materiale fluid
Bride longitudinale paralele cu creasta Amprente cu materiale fluide
ELEMENTE MOBILE LA PERIFERIA
CÂMPULUI PROTETIC
Limba în repaus:
 Anterioară Favorabilă menţinerii şi stabilităţii protezei
 Posterioară Defavorabilă menţinerii şi stabilităţii protezei
Pungile Fish Grosimea marginilor protezei va fi concordantă
Hernierea glandei sublinguale Lingura universală şi individuală trebuie să se insere
între versantul lingual al crestei şi glandă

PRINCIPII GENERALE DE TERAPIE ÎN EDENTAŢIA TOTALĂ

Edentaţia totală duce la tulburarea funcţiilor esenţiale ale ADM, influenţând totodată nefavorabil funcţiile
normale ale întregului organism.
Restabilirea prin mijloace protetice a funcţiilor ADM edentat total – prin care se înţelege restabilirea
masticaţiei, fizionomiei şi fonaţiei, cu respectarea condiţiilor biomorfofuncţionale de automenţinere – se
referă la următorii factorii protetici:
 Curbura arcadelor dentare artificiale
 Culoarea şi forma dinţilor artificiali din regiunea frontală
 Relieful ocluzal şi felul de montare al dinţilor
 Planul de ocluzie
 Gradul de supraocluzie frontală şi laterală
Protezele dentare totale trebuie să îndeplinească următoarele deziderate:
 Să restabilească şi să asigure funcţiile normale ale ADM în ansamblul întregului organism,
inclusiv sistemul nervos central : problemă de fiziologie
Să aibă o stabilitate statică şi dinamică optimă în timpul îndeplinirii variatelor funcţii ale ADM:
problemă de biomecanică
Să nu producă asupra ţesuturilor cavităţii bucale şi ale ATM presiuni supradozate care să ducă la
leziuni inflamatorii acute sau cronice, ci din contră, să stimuleze aceste ţesuturi să nu solicite
contracţii musculare anormale: probleme de biologie

Lp 5: AMPRENTA PRELIMINARĂ

Definiție: amprenta preliminară este copia negativă a câmpului protetic înregistrat într-o portamprentă
standard, cu mișcări efectuate de medic și pacient, care reproduce cu fidelitate elementele din zona de
sprijin și conturează cu aproximație marginile acestuia.
Obiectivele amprentei preliminare:
 copierea cu maximum de exactitate a suprafeței zonei de sprijin;
 reproducerea cât mai precisă a poziției funcționale a formațiunilor mobile de la periferia câmpului
protetic;
 realizarea unei portamprente/linguri individuale care să necesite cât mai puține manopere de adaptare.

Etapele amprentării preliminare :

1. Pregătirea amprentării
2. Alegerea și verificarea portamprentei standard
3. Alegerea materialului de amprentă și a tehnicii de amprentare
4. Proiectarea portamprentei individuale; indicații transmise laboratorului în vederea confecționării
portamprentei individuale

1. Pregătirea amprentării: Amprentarea se realizează pe un câmp protetic sănătos; este condiționată de

vindecarea plăgilor postextracționale, a plăgilor rezultate din mici intervenții chirurgicale sau a
eventualelor inflamații.
Pregătirea instrumentarului necesar: trusa de consultație, tăviță renală, compas, creion chimic, spatulă,
bucală, fuloar
Pregătirea necesarului pentru prepararea materialului de amprentare
Pregătirea bolnavului :
a) Psihică: instruirea pacientului asupra manoperelor si explicarea necesității respirației nazale
b) Medicamentoasă: medicație parasimpaticolitică sau tranchilizantă
c) Fizică:
 așezarea confortabilă a bolnavului în fotoliul dentar și protejarea vestimentației cu ajutorul bavetelor
 capul pacientului va fi sprijinit în tetieră astfel încât planul ocluzal al maxilarului la care se va lucra să
fie paralel cu podeaua, atunci când cavitatea orală este deschisă
În cazul unui pacient cu reflex de vomă exagerat atitudinea medicului va fi următoarea:
 pacientul va fi așezat cât mai drept și cu genunchii ușor ridicați, dacă este posibil;
 la o distanță de 5-8 mm față de marginea posterioară a portamprentei maxilare se va realiza o
îndiguire, cu ajutorul unui rulou de ceară moale având 4mm în diametru, pentru a micșora cantitatea
de alginat ce ar putea ajunge în orofaringe;
 pacientul va fi sfătuit să respire adânc și rar;
 materialul de amprentă va fi pregătit de consistența cea mai vâscoasă posibilă;
 bolta palatină va fi badijonată cu o soluție anestezică.

2. Alegerea și verificarea portamprentei/lingurii standard

Se utilizează o portamprentă standard/universală
Alegerea lingurii standard:
 Trebuie să acopere întregul câmp protetic în sens antero-posterior, iar în sens transversal, să
depăşească în lăţime versantul extern al crestei alveolare laterale cu 3-4 mm, pentru a oferi
materialului de amprentare o grosime suficientă.
 Marginile lingurii trebuie să ajungă până în fundurile de sac, fără a le destinde.
Proba lingurii maxilare:
 vestibular se extinde până la zona mucoasei neutre,
 posterior ajunge până la șanțul pterigomaxilar, 
 depășește linia Ah cu 1-2 mm.
În cavitatea orală se va aplica mai întâi marginea posterioară a portamprentei retrotuberozitar și apoi vor fi
cuprinse crestele laterale, iar în final și creasta frontală. Se controlează dacă portamprenta ajunge în fundul
de sac vestibular.
Proba lingurii mandibulare:
 vestibular se extinde până la zona mucoasei neutre,
 lingual – până la linia oblică internă,
 posterior cuprinde zona tuberculului piriform, până la inserția ligamentului pterigomandibular.
Se verifică lungimea portamprentei în raport cu întinderea antero-posterioară a crestei edentate.
Portamprenta trebuie să acopere 2/3 din tuberculul piriform, să încadreze crestele edentate, să nu jeneze
contracția genioglosului și a milohioidianului.

3. Alegerea materialului de amprentă și a tehnicii de amprentare

Materialul de amprentare folosit diferă în funcție de particularitățile câmpului protetic și anume:
 crestele edentate, tuberozitățile retentive impun folosirea unui material elastic (alginate,siliconi)
 existența unui câmp protetic cu mucoasă rezilientă, deformabilă, necesită un material cu vâscozitate
mică (alginate, gips)
 prezența unui câmp protetic dur, cu mucoasă subțire nedeformabilă, permite amprentarea cu materiale
cu vâscozitate crescută de tip Stents
 posibilitatea folosirii vechilor proteze ca portamprente cere utilizarea materialelor cu vâscozitate lent
progresivă, tip Hydrocast

Mișcări utilizate în amprenta preliminară: sunt mișcări nefuncționale, executate de medic pentru că

marginile portamprentei jenează mișcările efectuate de bolnav.
Se execută:
- masaje prin intermediul obrajilor pe toată periferia vestibulară a amprentei
- tracțiuni și rotații ale nodulului comisural care modelează astfel toți mușchii orofaciali
- pentru mandibulă se utilizează și deplasări ale limbii lateral, balansarea mandibulei și contracția
orbicularului buzelor

Calităţile unui material de amprentare ideal:

1. Să fie plastic la o temperatură suportată de cavitatea bucală
2. Plasticitatea să dispară relativ repede (2-3 minute)
3. Să aibă miros, gust şi culoare agreabilă
4. Să nu fie toxic sau iritant
5. Să reproducă fidel cele mai mici amănunte ale câmpului protetic
6. Să poată fi îndepărtat cu uşurinţă din cavitatea bucală
7. Să aibă rezistenţă mecanică suficientă
8. Să prezinte stabilitate dimensională în condiţii de temperatură şi umiditate obişnuite
9. Alegerea materialului de amprentă și a tehnicii de amprentare
10. Să nu altereze materialele din care se confecţionează modelele
11. Să fie uşor de preparat în scopul amprentării
12. Să aibă o perioadă de depozitare şi distribuire adecvată posibilităţii cabinetelor
 13. Să prezinte un raport favorabil între calitate şi preţ
14. Să nu fie afectate de umezeala cavităţii bucale
15. Să poate fi dezinfectat fără a pierde celelalte calităţi

Pogiolli clasifică materialele de amprentare în:

 Rigide – gips, polimetil-metacrilat, Mucoseal
 Semirigide - termoplastice, bucoplastice
 Elastice – hidrocoloizi reversibili şi ireversibili, elastomeri de sinteză

Ene şi Popescu le clasifică după gradul de vâscozitate astfel:

 Redusă: gips, pastă ZOE, alginate, anumiţi elastomeri de sinteză fluizi
 Medie: materiale bucoplastice, elastomeri de sinteză cu consistenţă mijlocie
 Crescută: mase termoplastice tip Stents, Kerr, elastomeri de sinteză cu consistenţă crescută
 Lent progresivă

TEHNICI DE AMPRENTARE PRELIMINARĂ

 Amprenta preliminară cu gips
 Amprenta preliminară cu siliconi
 Amprenta preliminară cu mase termoplastice
 Amprenta preliminară cu materiale cu priză întârziată (cu vâscozitate lent progresivă)

4. Proiectarea portamprentei individuale: Se trasează cu creionul chimic pe amprenta preliminară

limitele până la care se va întinde placa lingurii pe viitorul model.
Indicații transmise laboratorului în vederea confecționării portamprentei individuale, privind:
• materialul (acrilat autopolimerizabil, placă de bază)
• contactul ei cu modelul preliminar (intim sau la distanță)
• aspectul și poziția mânerului și a butoanelor de presiune
Lp 6: AMPRENTA FUNCTIONALA

Definitie: Amprenta functionala reprezinta ultima reproducere negativa a campului protetic luata cu
lingura individuala si un material de amprenta care sa permita inregistrarea tuturor elementelor campului
protetic in conditiile modelarii functionale marginale.
In urma amprentarii functionale se obtine modelul functional, final, pe care se va confectiona proteza
mobila finita.

Miscarile efectuate in timpul amprentei functionale pentru modelarea marginala

a) Miscari functionale executate de medic. Sunt recomandate pentru pacientii care colaboreaza greu la
manevrele clinice sau sufera de afectiuni patologice neurologice la nivelul musculaturii orofaciale
(paralizii, hipotonii). Se admit:
 modelari marginale pentru lingura individuala.
 tractiuni si rotatii pe nodulul comisural (modiolus).
 masaje pe obraz pentru zonele laterale Eisenring si Fish.
b) Miscari comandate de medic si realizate de pacient : sunt miscari functionale, selectate pentru
modelarea functionala si folosite la adaptarea lingurii individuale si pentru amprenta functionala. Cele mai
folosite sunt testele lui Herbst.

Testele lui Herbst

Autorul a sintetizat un numar de teste functionale pentru maxilar si pentru mandibula, precizand zona care
se modeleaza in functie de testul propus.
Miscarile se vor efectua lent, intr-o ordine fixata, cu revenire pe testul anterior pentru zonele de trecere de
la un test la altul, pana la obtinerea rezultatului dorit.

Testul Herbst pentru maxilar:

1. deschiderea usoara a gurii realizeaza modelare la nivelul molarului 1 si a premolarilor1, 2.
2. deschiderea larga a gurii modeleaza punga lui Eisenring (molarul 2) si se pune in tensiune
ligamentul pterigomaxilar.
3. mimarea unui suras fortat realizeaza modelarea la nivelul zonei vestibulare laterale, in regiunea
premolarilor si a molarului 1.
4. mimarea fluieratului, sugere, se modeleaza in zona vestibulara frontala intre cei doi canini.
5. Manevra Valsalva, tuse, testul Ah, se modeleaza in zona distala.

Testul Herbst pentru mandibula:

1. deschiderea usoara a gurii modeleaza zona anterioara a pungii lui Fish.
2. deschiderea larga a gurii modeleaza zona maseterina care vine in contact cu marginea lingurii.
3. umezirea rosului buzelor, modeleaza zona laterala linguala in dreptul molarilor.
4. se duce varful limbii intr-un obraz si celalalt retrocomisural si se modeleaza zona linguala in
dreptul premolarilor si a glandelor sublinguale.
5. se ridica varful limbii spre nas modeland la nivelul frenului limbii si zona linguala centrala.
6. mimeaza fluierat, sugere, se modeleaza zona vestibulara centrala.
 7. deglutitia, se modeleaza zona retromolara.

Fazele clinice de realizare a amprentei functionale

 1. pregatirea amprentarii functionale.
 2. adaptarea lingurii individuale.
 3. alegerea materialului pentru amprenta functionala.
 4. alegerea tehnicii de amprenta functionala.
 5. verificarea amprentei functionale.
 6. stabilirea indicatiilor necesare confectionarii sabloanelor de ocluzie.

1. Pregatirea amprentarii functionale.

 Amprenta functionala reprezinta o etapa clinica care necesita o familiarizare a pacientului cu
aceasta faza si in functie de tehnica de amprentare aleasa se vor repeta sau invata o serie de
manevre necesare modelarii amprentei functionale.
 Instrumentarul stomatologic trebuie adaptat acestei etape in functie de obiectivele urmarite.

2. Adaptarea lingurii individuale.

a) verificarea extraorala
 Se controleaza
- stabilitatea lingurii individuale pe modelul de gips,
- limitele marginale daca corespund fundurilor de sac,
- daca s-a respectat indicatiile referitoare la materialul utilizat,
- realizarea despovararilor prin distantare,
- modul de plasare a manerului lingurii individuale, a butonilor de presiune
- prezenta valului de ocluzie.
b) verificarea intraorala.
 Se urmareste prin examen clinic:
- stabilitatea lingurii individuale pe campul protetic,
- raportul marginilor cu limita de mucoasa pasiv mobila,
- jocul formatiunilor mobile de la periferia campului protetic
- limita de reflexie a mucoasei pasiv-mobile.

Inspectia zonelor functionale

 spatiul retrozigomatic: gura semideschisa si se determina adancimea si scurtarea lingurii
individuale pana la zona de mucoasa pasiv mobila, ingrosarea marginii se verifica prin devierea
madibulei de o parte si alta.
 zona vestibulara laterala se pune in evidenta prin tractiunea obrazului in jos si inafara , uneori chiar
orizontal, pentru a se observa insertia frenurilor laterale, ocolirea lor de marginile lingurii
individuale pe la baza, ocolirea apofizei zigomato-alveolare.
 zona vestibulara frontala se abordeaza clinic prin indepartarea usoara a buzei superioare cu o
usoara rasfrangere pentru depistarea zonei de reflexie a mucoasei pana unde se opresc marginile
lingurii individuale. Frenul buzei superioare trebuie ocolit pe la baza lui si se pune in evidenta prin
tractiunea orizontala si putin in jos a buzei.
 zona distala se determina prin manevrele cunoscute: inspectie si palpare cu un fuloar, notarea cu
un creion chimic, metoda Valsalva, testul Ah. Se pun in evidenta santurile pterigomaxilare, foveele
palatine, spina nazala posterioara.

Testele lui Herbst

Pentru a pune in evidenta anumite zone marginale functionale care nu au fost depistate corect prin
inspectie, se indica folosirea testelor lui Herbst dupa regulile cunoscute.
Retusurile se fac dupa zona corespunzatoare testului in ordinea cunoscuta, cu revenire pe testul anterior
pentru a trece la testul urmator, pana la obtinerea rezultatului dorit.

Modelarea functionala periferica

Modelarea functionala periferica realizeaza urmatoarele obiective:
- prelungirea marginilor lingurii individuale, daca este posibil, la nivelul zonei retromolare lingual,
prelungiri in zonele paralinguale sau sublinguale, extinderea lingurii individuale la nivelul pungilor lui
Eisenring si Fish.
- obtinerea unei succiunii cat mai optime la nivelul zonei de mucoasa pasiv mobila prin infundarea
functionala a lingurii individuale la acest nivel si realizarea succiunii externe prin modelarea versantului
extern marginal al lingurii individuale.
Pentru aceasta faza clinica sunt necesare tehnici de modelare functionala periferica in functie de
materialele utilizate.
a) cerurile bucoplastice.
- Pentru modelarea functionala periferica se foloseste un rulou de ceara bucoplastica cu diametrul de 2
mm care se aplica pe toata periferia marginala, pe muchie in interior si exterior, iar la nivelul zonei Ah
(zona cheie) pe fata mucosala a lingurii individuale.
- Se introduce portamprenta in cavitatea orala, se centreaza si se plaseaza pe campul protetic, dupa 2-3
min se trece la efectuarea testelor de modelare functionla in ordinea cunoscuta.
- Dupa 7-10 min. se raceste ceara bucoplstica cu un spray de apa si se verifica modelajul.
- Daca ceara a fost indepartata se observa marginea lingurii individuale care este prea inalta, se
retuseaza marginea lingurii.
- Daca se observa ,,fuga” cerii, marginea lingurii este prea scurta si subtire.
- Dupa retusarea corespunzatoare a lingurii individuale se aplica din nou ruloul de ceara bucoplstica si
se reiau testele adecvate zonei respective.
b) mase termoplastice cu temperatura de ramolire scazuta.
- Se indica Kerr-ul verde sau maro (mai putin fluid), care dupa ramolire la o flacara se aplica pe zonele
functionale cunoscute si se adapteaza functional prin testele cunoscute.
- In acest caz lingurile individuale trebuie sa fie rigide.
- Pentru modelarea functionala marginala prin aceste metode este necesar ca lingurile individuale sa
aiba marginile scurtate cu 1 mm pentru a permite materialului de modelat sa se plaseze nefortat la
nivelul zonei pasiv mobile iar modelarea periferica sa fie nestingherita.

Zona ,,cheie” la nivelul maxilarului o reprezinta zona distala Ah.

- La acest nivel ceara bucoplastica sau materialul temoplastic se aseaza pe fata mucosala a lingurii
individuale pentru a se realiza o infundare a amprentei functionale.
- Apoi se folosesc testele cunoscute.
- Intraoral se verifica prin manevrele cunoscute pentru zona Ah.

Verificarea succiunii periferice a lingurii individuale maxilare

 folosirea testelor lui Herbst.
 presiune digitala palato-vestibulara exercitata pe manerul lingurii individuale pentru verificarea
inchiderii marginale distale. Zgomotul de succiune produs si rezistenta la desprindere indica o
adaptare buna.
 presiune digitala vestibulo-orala pentru verificarea succiunii in zona frontala vestibulara.
 tractiuni verticale pe maner pentru a verifica succiunea globala.
 miscari usoare efectuate de bolnav cu buzele si obrajii, folosirea unor teste fonetice.
 verificarea succiunii interne prin plasarea policelui in vestibul la nivelul margini lingurii
individuale si incercarea de a o indeparta de pe zonele functionale cunoscute.

Inspectia zonelor functionale - mandibula

 Se urmaresc aceleasi obiective ca la maxilar.
- zona tuberculului piriform. Pozitia gurii semideschisa, inchiderea si deschiderea larga pune in evidenta
insertia posterioara a ligamentului pterigomandibular.
- nisa retromolara. Prin tatonare se incearca extensia lingurii individuale in nisa, pacientul executand
miscari usoare de protractie a limbii si deglutitie. Daca pozitia limbii in repaus este posterioara se
contraindica extensia lingurii individuale.
- zona vestibulara laterala se pune in evidenta prin tractiune orizontala moderata a obrazului,
- zona vestibulara centrala se pune in evidenta printr-o rasfrangere usoara a buzei inferioare.
- zona linguala laterala. In functie de forma crestei milohioidiene lingura individuala poate fi extinsa cu 2
mm la o creasta rotunjita si nedureroasa, daca exista o depresiune la nivelul fundului de sac se incearca
realizarea de aripioare sublinguale si paralinguale.
- zona linguala centrala. Se determina pozitia de repaus a limbii si cu miscari de umezire a rosului buzelor
se urmareste daca lingura individuala este mobilizata.
In final se verifica simetria si egalitatea versantelor linguale ale lingurii individuale deoarece de cele mai
multe ori respecta aceste deziderate.
Testele lui Herbst
Se aplica testele lui Herbst dupa regulile cunoscute, cu specificarea ca pentru miscarile de protractie ale
limbii sa va lua in considerare pozitia ei de repaus.
Modelarea functionala periferica urmareste aceleasi obiective ca si pentru maxilar si foloseste aceleasi
materiale.
Inchiderea marginala a lingurii individuale mandibulare si obtinerea succiunii se face cu mare greutate
datorita fibrelor musculare sau a ligamentelor care se insera perpendicular pe periferia campului protetic.
De aceea se va insista pentru realizarea inchiderii marginale la zonele cheie:
 zona tuberculului piriform. Pe fetele mucosale a lingurii individuale in dreptul tuberculului piriform
se aplica un strat de 2 mm grosime de material termoplastic (sau bucoplastic), se ramoleste si se aplica
lingura individuala in CB, prin presare uniforma si concomitenta a ambelor zone, iar pacientul executa
de cateva ori miscarea de deschidere maxima a gurii. Se imprima tuberculului piriform insertia in 1/3
distala a ligamentului pterigomandibular. Dupa fiecare modelare materialul se raceste, se controleaza
rezultatul obtinut si se repeta operatiunea daca modelajul nu a fost corespunzator.
 Se aplica un strat de 1 mm grosime de Kerr ramolit pe portiunea vestibulara de o singura parte a
lingurii, se introduce in cavitatea orala, pacientul deschide gura la maxim pentru modelarea muschiului
buccinator si o inchide in timp ce medicul se opune cu degetele pe creasta pentru a delimita contractia
maseterului. La fel se procedeaza si de partea opusa.
 Pentru portiunea O a lingurii individuale se ramoleste Kerr de ambele parti, iar pacientul executa
usoare miscari de protractie a limbii si de deglutitie. Se verifica rezultatele obtinute, inchiderea
marginala la acest nivel este corecta daca Kerr-ul este modelat corespunzator, este neted, rotunjit, iar
trecerea lui spre suprafata externa a lingurii individuale se face in mod continuu.
 Verificarea inchiderii marginale si realizarea succiunii la acest nivel se face aplicand o presiune
orizontala pe manerul lingurii individuale in sens oro-vestibular. Lingura individuala se va desprinde
mai greu si va apare zgomotul succiunii.
 zona L centrala. Se ramoleste Kerr-ul care se aplica aproximativ 3 cm lungime in zona linguala
centrala in continuarea marginii lingurii individuale, dar cu o perfecta continuitate cu fata mucosala a
lingurii. Se aplica lingura in cavitatea orala, se mentine pe campul protetic, iar pacientul face miscari
usoare de umezire a buzelor de la o comisura la alta si uneori poate duce varful limbii retrocomisural.
Se raceste si se verifica succiunea prin presiune orizontala vestibulo-orala pe manerul lingurii
individuale. Se verifica de asemenea daca lingura individuala la acest nivel are contact cu mucoasa
planseului in pozitia de repaus a limbii.
 zona V centrala. Se adauga un rulou de Kerr de 1 mm grosime ramolit pe marginea lingurii
individuale in zona frontala, se fixeaza lingura individuala pe campul protetic, pacientul deschide larg
gura, iar operatorul executa usoare masaje la nivelul lingurii individuale pentru impingerea buzei
inferioare in sus, in sensul rasfrangerii ei. Se verifica daca s-a realizat inchiderea marginala interna si
externa si se realizeaza o usoara presiune orizontala vestibulo-linguala. Se poate trage si buza
inferioara usor pentru a se verifica succiunea interna.
 Verificarea realizarii inchiderii inchiderii marginale la lingura individuala se face prin 4 tipuri de teste:
 Testul 1: verificarea inchiderii marginale la nivelul tuberculului piriform apasand pe maner in sens
oro-vestibular.
 Testul 2: verificarea inchiderii marginale in zona L centrala prin presiuni V-O pe maner. Obtinerea
succiunii trebuie sa fie prezenta atat in pozitia de repaus a limbii, cat si in cea de protractie.
Inchiderea marginala in zona L centrala se considera buna daca concomitent si testul 1 este pozitiv.
 Testul 3: verifica succiunea globala a lingurii individuale. Manerul lingurii individuale se
perforeaza in sens V-O pentru a fi introdusa sonda bucala. Se aplica lingura individuala pe CP cu o
usoara presiune pentru aparitia adeziunii si infundarii marginale a ei. Se incearca testul 2 si apoi se
executa o tractiune verticala cu sonda bucala.
 Testul 4: verifica realizarea inchiderii marginale in zona vestibulara frontala. Se indeparteaza usor
buza inferioara iar daca lingura este mentinuta pe campul protetic datorita succiunii, s-a realizat o
inchidere marginala interna. Daca succiunea dispare cu aceasta manevra si lingura se desprinde,
inseamna ca s-a realizat doar succiunea externa.
Trebuie subliniat faptul ca aceste teste se realizeaza in ordinea descrisa anterior si dupa fiecare test lingura
individuala va fi apasata pe CP. Dupa verificarea adaptarii functionale marginale a lingurii individuale se
pot realiza orificiile de despovarare.

3. Alegerea materialului si a tehnicii de amprentare functionala

 Dupa adaptarea lingurii individuale in conditiile aratate mai sus, amprenta functionala va inregistra
suprafata de sprijin a protezei, va urmarii realizarea tuturor obiectivelor biomecanice si functionale.
Daca este cazul se vor realiza orificii de despovarare in caz de mucoasa rezilienta, atrofiata si
dureroasa la palpare, la nivelul torusului palatin si a rafeului median, a papilei bunoide sau a
exostozelor.
 Pacientul este instruit in prealabil de etapele care urmeaza si de colaborarea care trebuie sa existe.
Capul va fi fixat pe tetiera in pozitie verticala, cu o usoara extensie, relaxat, cu musculatura
perimandibulara relaxata.
 In general se folosesc pentru maxilar pastele ZOE, siliconii de consistenta medie, gipsul si elastomerii
de sinteza, iar pentru mandibula pastele ZOE, siliconii de consistenta medie, elastomerii de sinteza si
materialele bucoplastice. Pastele termoplastice se indica pentru campurile protetice dure.
 Se prepara materialul pentru amprenta functionala dupa indicatiile din prospect, se aplica pe suprafata
mucosala a lingurii individuale un strat uniform de 1,5-2 mm grosime, inclusiv marginile si fetele
externe. Din acest moment se realizeaza urmatoarele etape:
- realizarea sprijinului si adeziunii, cand lingura individuala cu materialul pentru amprentare se introduce
in cavitatea orala, se centreaza lingura, se fac presiuni usoare ale amprentei pe campul protetic, intercalate
cu perioade de repaus pentru a permite tesuturilor sa revina la pozitia initiala.
- realizarea inchiderii marginale se efectueaza prin miscari functionale ale periferiei campului protetic la
fel ca la adaptarea lingurii individuale, cu ajutorul testelor Herbst, prin teste fonetice, de deglutitie, pana la
priza materialului.

4.Verificarea amprentei functionale

Controlul amprentei functionale incepe in ordine inversa cu obiectivele si etapele anterioare:
 controlul versantilor externi ai lingurii individuale pe care se gaseste modelat materialul de
amprenta de musculatura orbicularilor, buccinatorului, mobilitatea limbii; controlul aspectului
fizionomic.
 indepartarea amprentei din cavitatea orala fara a o deforma si verificarea marginilor amprentei care
trebuie sa fie acoperite de materialul de amprenta.
 verificarea zonelor de sprijin prin comparatie cu elementele din cavitatea orala si anume: daca
presiunea a fost transmisa in mod egal pe intreaga suprafata de sprijin, prezenta bulelor de aer,
plusurile de material. Marginile amprentei foarte subtiri si nesustinute de lingura individuala se
indeparteaza.
Daca lingura nu a fost centrata sau nu s-au obtinut obiectivele urmarite prin amprenta functionala, se
repeta aceasta etapa clinica.
Amprenta functionala se dezinfecteaza cu solutie de glutaraldehida 2%, clorhexidina, apoi se trimite in
laborator cu masurile luate pentru asigurarea transportului si a conservarii amprentei.

5. Stabilirea indicatiilor necesare realizarii sabloanelor de ocluzie

 Se recomanda laboratorului materialul din care se confectioneaza baza sablonului de ocluzie (placa
de baza sau acrilat) si bordura de ocluzie (din ceara sau material termoplastic).

LP 7: Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare in edentatia totala cu ajutorul

sabloanelor de ocluzie

Etapele determinarii si inregistrarii relatiilor intermaxilare cu ajutorul sabloanelor de ocluzie

1.  Controlul clinic al sabloanelor de ocluzie (machetelor de ocluzie)
2.  Modelarea curburii vestibulare a bordurii sablonului maxilar
3.  Determinarea nivelului si directiei planului de ocluzie
4.  Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (D.V.O)
5.  Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (R.C.)
6.  Indicatii in vederea alegerii si montarii dintilor artificiali

1. Controlul clinic al sabloanelor de ocluzie

La controlul extrabucal se va urmari daca tehnicianul dentar a respectat toate regulile de realizare a
sabloanelor si anume:
 modelele functionale – ghips dur – moldano + zona cofrata (modelele preliminare nu prezinta)
 baza sablonului trebuie sa fie:
 perfect adaptata pe model;
 sa nu prezinte asperitati pe fata mucozala pentru a nu jena, evitand astfel pozitiile antalgice ale
mandibulei;
 rigida si nedeformabila la temperatura cavitatii bucale.
 marginal sa fie bine adaptata in zona fondului de sac V= succiunea sablonului in timpul determinarilor
 sa fie usor de scos si de repus pe model.
 se verifica prin inspectie zona Ah
 bordurile de ocluzie trebuie sa corespunda aproximativ ca forma, marime si pozitie cu cele ale
arcadelor naturale, ceea ce presupune:
 sa fie montate strict pe mijlocul crestei, de-a lungul axului interalveolar;
 bordurile (valurile de ocluzie) sa aiba h=10 mm in zona frontala si 6 mm in zona laterala, iar latimea
= 6 mm in zona frontala si 8 mm in zona laterala. Acestea sunt dimensiuni apropiate cu cele ale
dintilor din zonele respective;
 „h” bordurii mandibulare din zona laterala nu va depasi 1/3 mijlocie a tuberculului piriform
 limita post. nu se extinde pe tuberozitati si nici pe tuberculii piriformi; se opreste in dreptul F.D a M2;
 bordura de ocluzie sa fie bine solidarizata la baza sablonului.

Controlul intraoral (facut dupa o prealabila spalare cu apa) va verifica:

 stabilitatea sabloanelor. Se face prin aplicarea unor presiuni digitale alternative pe fata ocluzala a
bordurilor in dreptul premolarilor. La aceasta proba nu este permisa bascularea. Ea se poate
 datora fie unor borduri montate in afara crestei, fie unei zone osoase proeminente pe care baza
sablonului basculeaza (torus palatin).
 mentinerea sabloanelor. La usoara deschidere a gurii acestea trebuie sa ramana retentionate pe
zona de sprijin, fara deplasare de desprindere. Important este ca intre baza sablonului si zona de
sprijin a modelului sa existe un contact intim.

2. Determinarea nivelului si directiei planului de ocluzie

Determinarea pentru zona frontala. 
 se va lucra numai pe zona frontala;
 vom avea nevoie de: flacara, spatula de ceara, placuta de sticla, 2 rigle.
Nivelul planului de ocluzie in zona frontala va fi determinat in primul rand dupa criterii fizionomice.
 sablonul de ocluzie: la l-2 mm sub marginea inferioara a buzei superioare, atunci cand pacientul se
afla in stare de relaxare, cu gura usor intredeschisa.
 nivel = cat trebuie sa coboare bordura de ocluzie pentru buza superioara. Daca nivelul nu este vizibil –
se mai adauga ceara pana este la 1-2 mm sub buza superioara. Acest reper nu este regula generala.
Exista situatii cand buza superioara este lunga – coboara mult in jos – nivelul planului se poate plasa la
nivelul buzei sau chiar deasupra buzei. Odata determinat nivelul, determinam directia. Trebuie sa
existe simetrie.

Modelarea curburii V a bordurii sablonului maxilar - importanta estetica si fonetica deosebita.

 se controleaza daca in regiunea frontala maxilara buza este sustinuta adecvat prin grosimea bazei
sablonului si prin curbura V a bordurii de ocluzie si daca, prin acestea, este redat conturul normal
al buzei.
 modelarea in exces a bazei sablonului si a bordurii V maxilare = pericolul ca orbicularul buzei
superioare sa fie jenat in timpul contractiilor → dislocarea piesei, iar prin proeminarea buzei
superioare → infatisare nefireasca, nepotrivita varstei.
 modelajul consta in reducerea grosimii bazei cu ajutorul unei freze de acrilat sau din radierea F.V a
bordurii cu o spatula de ceara, pana cand se obtine un aspect fizionomic placut, in care plenitudinea
buzei superioare este normala, fireasca, atat din fata cat si din profil.
 in cazul in care buza ramane infundata, santurile si ridurile peribucale sunt evidente, iar profilul
este concav, insemna ca buza superioara nu este suficient sustinuta de bordura de ocluzie = adauga
ceara pe toata intinderea zonei, pana la refacerea aspectului fizionomie.

Directia (orientarea) planului de ocluzie in zona frontala va urmari realizarea unui paralelism intre
acesta si un plan de referinta situat la nivelul fetei. Vom lua ca de referinta linia bipupilara, atunci cand
ochii sunt situati intr-o pozitie simetrica.
 Cu ajutorul a doua rigle se va realiza paralelismul planului de ocluzie cu linia bipupilara. O rigla va fi
plasata la nivelul panului de referinta (linia bipupilara) iar cealalta pe suprafata ocluzala a valului de
ocluzie (marginea inferioara a sablonului maxilar).
 Vom examina din fata, cele 2 rigle trebuie sa fie paralele. Daca nu sunt, vom realiza paralelismul fie
prin adaos de ceara, fie prin radiere. Radierea si adaugarea nu trebuie sa depaseasca cei 2 mm.

Determinari pentru zonele laterale

 Nivelul planului de ocluzie din regiunea laterala se va continua firesc dupa cel stabilit in zona frontala.
Ramane de stabilit directia.
 Pentru determinarea directiei (orientarii) planului de ocluzie in regiunile laterale noi utilizam ca plan
de referinta planul Camper, fata de care modelam marginile bordurii maxilare (stanga-dreapta) in
paralel.
 Se admit anumite abateri de la paralelism, in functie de profilul fetei: cele doua linii vor fi usor
convergente spre distal intr-un profil convex (compresie de maxilar) sau usor divergente spre distal in
profil concav (progenie).
Concluzie:
 Planul lui Camper – planul ce uneste punctul subnasion cu centrul tragusului (centrul conductului
auditiv).
 Planul Camper realizeaza un paralelism cu planul de ocluzie. Se lucreaza cu cele 2 rigle. Una se
plaseaza astfel incat sa atinga nasion cu tragusul, iar cealalta in dreptul bordurii sablonului. Daca
este paralel este bine. Daca nu sunt paralele (au o divergenta spre posterior), vom radia din portiunea
posterioara.
 In final suprafetele bordurilor trebuie sa fie perfect netede. Se verifica cu placuta de sticla. Aceasta
manopera se face atat pe stanga cat si pe dreapta.

Stabilirea nivelului si directiei P.O. la nivelul sablonului mandibular

 Odata terminat modelajul sablonului maxilar, se va trece la verificarea intrabucala a bordurii
sablonului mandibular.
 Vom face o verificare rapida si tot odata corectura necesara, astfel incat nivelul si directia planului de
ocluzie a bordurii sablonului mandibular sa se inscrie cu 2 mm sub marginea libera a buzei
inferioare (in zona frontala) si 1/3 mijlocie a tuberculului piriform (in zona laterala).
 Planul de orientare protetica va fi planul real la arcada artificiala.
 Determinare DVO

Metode clinice de determinare a D.V.O.

 DV a etajului inferior nu ne intereseaza.
 DVO nu exista si de aceea trebuie determinata.
 DVR exista si in lipsa dintilor. Aceasta nu s-a pierdut pentru ca orice individ isi pastreaza pozitia de
repaus.
 DVR > DVO la un dentat in IM.
 Diferenta dintre DVR si DVO este reprezentata de spatiul de inocluzie fiziologica (spatiu liber
interocluzal, 'clearance' interocluzal sau 'free way space'). Marimea acestui spatiu in conditii normale
este de 2- 3 mm, masurat in zona premolarilor.
 Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate fi masurata: DVR – 2-3 mm = DVO

Pregatirea pacientului in vederea determinarii DVO:

 pacientul va fi asezat in pozitie sezanda, cu spatele drept, musculatura cat mai relaxata posibil, capul
drept, pozitionat natural in raport cu centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
 il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o stare de relaxare completa. Va pastra un contact
lejer al buzelor, stabilizator asupra pozitiei de repaus.
 se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R = Sablonul maxilar va fi introdus in gura pentru a
oferi partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei proteze.
 se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate trasaturile fetei + o infatisare relaxata.
 in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion - gnation cu ajutorul ocluzometrului. Din
aceasta vom scadea 2-3 mm pentru a ajunge in felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o
determinam in continuare. Odata prestabilita distanta ce va materializa DVO, vom introduce in gura
ambele sabloane, bine centrate pe zona de sprijin.
 la inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in contact pe toata intinderea lor sau
contactul se realizeaza numai in anumite zone.
 cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga ceara pe bordura mandibulara, pana cand
DVO prestabilita de noi este asigurata, iar bordurile vin in contact pe toata intinderea.
Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (Rc)
 RC – pozitia condililor fata de cav. glenoida in care acestia ocupa cea mai inalta si nefortata pozitie.
 Pentru RC, corelata cu o dimensiune verticala optima (stabilita deja), nu ne-a mai ramas decat sa
pozitionam corect mandibula in plan sagital (cat mai posterior dar nefortat) si in plan transversal
(medial, de asemenea nefortat).
 Determinarea RC ridica mult mai multe dificultati decat determinarea dimensiunii verticale de repaus
si implicit a D.V.O.
 DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila mandibulei, in schimb RC nu este o pozitie spre
care mandibula sa se deplaseze foarte confortabil, de la sine: pacientul singur nu va reusi sa inchida
gura in cea mai retrudata pozitie; el va trebui sa execute o serie de miscari (teste functionale), iar
medicul sa-i ghideze mandibula intr-o miscare de retruzie, pana cand condilii ajung in pozitia cea mai
inalta, posterioara si nefortata.
 IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;
 Moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce priveste stabilitatea protezelor.
Metode de determinare a RC si premisele teoretice care stau la baza acestor determinari.

Tehnica de conducere unimanuala :

 Pacientul este in stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere mobilizarea sabloanelor →
deschideri ale cavitatii bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de balansare).
 Cu mana dreapta facem balansarile in sus si in jos – vom simti balansarea musculara → vom ridica
mandibula, dar fara bruscare pana cand simtim contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta
pozitie fara a deschide gura.
 Vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce trec de la bordura superioara la cea
inferioara.
 scopul: pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor pentru a vedea coincidenta liniilor
trasate de noi. Metode de verificare:
 deglutitia
 reflexul molar

Indicatii in vederea alegerii si montarii dintilor: inainte de solidarizarea sabloanelor in R.C., se mai
determina urmatoarele repere: linia mediana, linia surasului si linia caninilor.
 Linia mediana se traseaza in acelasi plan vertical cu frenul buzei superioare, mijlocul filtrului buzei si
in general cu linia mediana a fetei. Este bine sa avem un ajutor plasat in fata pacientului care sa
confirme corespondenta liniei cu planul median al fetei. Linia mediana se traseaza pe ambele borduri,
cu ajutorul unei spatule de ceara, prin crearea unui sant vertical de circa 1 mm adancime.
 Linia surasului se traseaza pe sablonul maxilar, in regiunea frontala si marcheaza nivelul la care
ajunge marginea buzei superioare cand pacientul schiteaza un suras natural.
 Linia caninilor
 marcheaza locul in care va fi plasata F.D a caninilor.
 in general ea corespunde cu comisura bucala, atunci cand pacientul sta cu gura intredeschisa.
 aceasta pozitie va fi verificata cu un alt reper, concretizat prin locul de intersectie al planului de
ocluzie cu o linie dusa de la glabela la marginea externa a aripii nasului. Din acest punct de
intersectie se ridica o verticala care va constitui linia caninului.
 In afara acestor multiple si valoroase date transmise tehnicianului prin intermediul sabloanelor de
ocluzie, mai trebuie transmise o serie de date prin intermediul fisei de laborator: forma, culoarea
si gradul de cuspidare al dintilor; realizarea ocluziei in regiunea frontala; montari atipice
(inghesuire, spatiere, diastema etc).
 In final, medicul are obligatia de a verifica pozitia corecta a sabloanelor pe campul protetic dupa
care solidarizeaza cele doua sabloane in R.C.
LP 8: ADAPTAREA CLINICA A MACHETELOR
Proba clinica a machetelor in ceara reprezinta ultima etapa intermediara de tratament a edentatului total
care poate vedea materializate protezele finite.
Ea cumuleaza toate manoperele anterioare si reproduce in ceara viitoarele proteze, medicul reusind in
aceasta etapa sa corecteze eventualele greseli clinice sau de laborator.
Machetele se prezinta in cabinet montate pe modelele functionale in ocluzor sau in articulator, impreuna
cu fisa de laborator si sabloanele de ocluzie, pentru ca ele sa se verifice extraoral si intraoral de medic.

1. Controlul extraoral al machetelor in ceara

 Controlul modelelor functionale si a ocluzorului:
- se verifica calitatea ocluzorului sau a articulatorului care trebuie sa pastreze toate datele individuale
fixate pe el.
- se controleaza ocluzorul care nu trebuie sa aiba joc in balama, contrapiulita sa fie fixata, iar planul
median si planul sagital sa coincida cu cel al ocluzorului.
- pe modele se verifica liniile de referinta: linia mediana, linia surasului, linia caninului, linia planului de
ocluzie, mijlocul crestelor, curbura sagitala.
- se repun sabloanele pe modelele functionale si se verifica daca datele transmise prin sabloane au fost
respectate.
 Controlul arcadelor artificiale:
- alegerea si montarea dintilor artificiali legate de forma, marime, culoare, cuspidare.
- montarea dintilor frontali: linia mediana interincisiva sa corespunda interarcade si cu cea de pe model,
dintii frontali sa se incadreze intre cele doua linii ale caninilor, curbura vestibulara simetrica, curbura
incizala respectata (dreapta sau curba), inaltimea frontalilor sa se incadreze intre planul de ocluzie si linia
coletelor, dintii sa realizeze unitati masticatorii de cate trei (din ratiuni estetice), supraocluzia frontala si
inocluzia sagitala respectata.
- montarea dintilor laterali: montati pe mijlocul crestei dupa liniile trasate pe model si dupa orientarea
santurilor intercuspidiene, cuspidarea sa respecte relieful ocluzal individual, sa nu fie montati pe
tuberozitate sau tuberculul piriform si baza sa aiba o portiune de 1 cm distal neacoperita de dinti.
- se verifica corecta realizare a curbelor sagitale si transversale de compensatie, simetria si daca sunt
realizate in concordanta cu gradul de cuspidare a dintilor si supraocluzia frontala.
- rapoartele ocluziei statice si daca montarea dintilor este normala, inversa, distalizata sau mezializata,
conform axului interalveolar.
 Controlul bazelor din ceara
- se verifica limitele marginilor protezelor pana in fundurile de sac, sa cuprinda santurile pterigo-maxilare
si limita corecta a zonei Ah, sa acopere 2/3 din portiunea anterioara a tubelculului piriform, modelarea
usor convexa a versantelor vestibulare si usor concave cele linguale, papilele interdentare modelate
convex si in functie de varsta.
  Controlul cu machetele detasate de pe modele:
- se verifica prin palpare cu indexul si prin inspectie bazele machetelor, marginile, dintii artificiali si
grosimea uniforma a stratului de ceara de la nivelul bazei machetei. Fata mucosala sa nu prezinte asperitati
sau particule de gips care vor traumatiza tesuturile fibromucoase la proba machetelor in cavitatea orala.

2. Controlul intraoral al machetelor in ceara

Controlul intraoral al machetelor in ceara necesita o pregatire prealabila a pacientului care trebuie sa
cunoasca in ce consta aceasta faza clinica, ce se urmareste prin aceasta faza, care sunt etapele care trebuie
parcurse in mod obligatoriu, care sunt miscarile mandibulare pe care pacientul trebuie sa le faca la un
moment dat.
Manipularea machetelor se face cu mare atentie pentru a nu fi deformate, ele vor fi racite numai pe model
prin spalare cu apa rece, verificarea intraorala va fi minutioasa, dar dupa 2-3 minute se scot din cavitatea
orala si pe modelele functionale se racesc cu apa rece, iar pacientul se va clati pentru a mentine mediul
oral la o temperatura scazuta.

Verificarea mentinerii si stabilitatii statice

 controlul machetei inferioare:
- macheta inferioara se aplica prima pe campul protetic, pacientul fiind cu gura intredeschisa pentru a nu
pastra in tensiune formatiunile mobile de la periferia campului protetic.
- se controleaza extinderea bazei machetei mandibulare si prin inspectie si palpare se controleaza
lungimea marginilor.
- se aplica teste de presiune digitala pe marginea incizala a frontalilor inferiori pentru a se verifica
inchiderea marginala in zona distala si daca dintii sunt montati pe creasta.
- se aplica teste de presiune digitala alternativ pe fetele ocluzale ale premolarilor.
- se verifica inchiderea marginala sublinguala prin ingrosarea marginilor in aceasta zona.
- stabilitatea dinamica este verificata prin testele lui Herbst.
- se verifica pozitia limbii. Pentru o pozitie posterioara se poate recurge la educarea pacientului de a
mentine limba mai anterior, printr-o emisfera de ceara cu diametrul de 2-3 mm aplicat la nivelul
incisivilor centrali inferiori. Ea va apare pe proteza finita urmand ca pacientul sa tina limba in contact
cu aceasta emisfera intr-o pozitie anterioara favorabila mentinerii protezei inferioare. Dupa cateva
saptamani de educare se indeparteaza prin frezaj surplusul de acrilat
 controlul machetei superioare
- se aplica macheta superioara pe campul protetic superior unde se va mentine la o deschidere a cavitatii
orale.
- se verifica baza machetei superioare, lungimea, limitele si grosimea marginilor corespunzatoare
fundurilor de sac si care vor ocoli bridele laterale si frenul buzei superioare.
- se aplica testele de presiune digitala alternativ pe fetele ocluzale ale premolarilor si molarilor.
- se aplica teste de presiune digitala in directie postero-anterioara pe marginile incisivilor pentru a
verifica adaptarea distala.
- se aplica testele lui Herbst.

Controlul relatiilor intermaxilare

Se apreciaza corecta realizare a relatiilor fundamentale mandibulo-craniene si mandinulo-maxilare. Desi
stabilitatea machetelor de ceara este deficitara, miscarile mandibulare trebuie sa aiba o amplitudine redusa,
iar timpul de verificare este de 2-3 minute datorita incalzirii si deformarii cerii.
- verificarea relatiei de postura prin teste fonetice. O dimensiune verticala mare in relatia de postura
are spatiul de articulare fonetica marit si invers, impiedecand articularea fonetica corecta.
- verificarea RC prin verificarea reperelor cunoscute. Se verifica corespondentele liniilor interincisive
si DVO. Daca DVO este micsorata aspectul fetei este de imbatranit cu pastrarea santurilor periorale,
rosul buzelor diminuat, conturul buzelor sters. Daca DVO este marita, faciesul pacientului pare crispat,
buzele sunt indepartate, iar dintii artificiali mult prea vizibili. Testele de verificare a DVO sunt:
  testul fonetic al lui Silverman ce foloseste cuvinte ce contin fonema ,,S” si in acest caz dintii se
apropie in timpul vorbirii fara sa se atinga intre ei. Daca se ciocnesc DVO este prea mare, iar daca
ramane un spatiu vizibil in timpul vorbirii completat de aspectul estetic necorespunzator, DVO
este prea mica.
 testul lui Buchman- Ismail consta in acoperirea unui strat subtire de ceara moale pe suprafata
ocluzala a dintilor laterali inferiori, dupa care pacientul este invitat sa citeasca un test scurt si sa
efectueze cateva deglutitii normale. Daca ceara poarta amprentele usor vizibile a dintilor
antagonisti DVO este corecta. Ceara poate fi indepartata de pe suprafetele ocluzale si a punctelor
de contact cu antagonistii si aceasta presupune o DVO marita, de aceea se reface din nou cu
sabloanele de ocluzie. Daca ceara nu poarta urmele dintilor antagonisti DVO este mica si se reface
RC fie cu ajutorul sabloanelor de ocluzie, fie cu ajutorul machetelor de ceara, punand un strat de
ceara ramolita pe arcada dentara artificiala inferioara si se inregistreaza apoi RC
- verificarea pozitiei de IM, de contacte multiple, stabile si distribuite uniform pe toata arcada. Ea se
face prin proba spatulei, care se introduce intre dintii din zonele laterale. Daca proba spatulei este
negativa, angrenajul dintre dintii laterali este corect. Daca spatula patrunde intre arcade, proba spatulei
este pozitiva, si bazele machetei nu se aplica intim pe campul protetic sau cele doua arcade artificiale
nu vin in contact direct. In acest caz se adauga pe arcada dentara inferioara o placuta in forma de ,,U”
de ceara ramolita si se inregistreaza RC dupa care se monteaza din nou dintii artificiali. In situatiile in
care proba spatulei indica o valoare mare intre arcadele dentare, se reface proba cu sabloane.
 se verifica existenta concordantei intre parametrii quint-ului lui Hanau.
 se urmareste refacerea unitatilor masticatorii.
 se verifica realizarea unui over-bite si over-jet-ului corect.
- verificarea corespondentei dintre RC si IM.
 daca modelele sunt montate in ocluzor, coincidenta dintre RC cu IM reprezinta situatia corecta, se
realizeaza intotdeauna ,,point centric”. Daca diferenta este in jur de 1 mm ea poate fi corectata la
proba machetei sau pe protezele finite. Daca valoarea este mai mare se determina din nou relatiile
imtermaxilare.
 daca modelele sunt montate in articulator se poate realiza ,,point centric” sau ,,long centric”.
Pentru edentatul total protezat o serie de autori indica realizarea ,,point centric” pentru a avea o
stabilitate si un sprijin solid al protezelor, altii recomanda ,,long centric” pentru a se da o oarecare
libertate miscarilor mandibulare. Se verifica miscarile test de propulsie si lateralitate care trebuie
sa respecte conditiile ocluziei bilateral echilibrate.
 Pentru miscarea de propulsie trebuie sa existe concordanta intre panta tubercului articular, gradul de
supraocluzie frontala si curba sagitala de ocluzie. In miscarea de propulsie va exista contact in zona
frontala si la nivelul ultimilor dinti, spatula va patrunde in curba de compensatie sagitala. Daca
contactul distal lipseste, ultimul molar inferior de partea respectiva sau de ambele parti va fi ridicat
pana va veni in contact cu primul molar superior.
 Pentru miscarea de lateralitate cuspizii omologi de pe partea activa vin in contact si atunci pe partea
opusa la nivelul molarilor inferiori se introduce spatula. Daca nu poate fi introdusa angrenajul este bun
si s-a respectat curbura transversala de ocluzie. Daca spatula se poate introduce, se modifica
corespunzator inclinarea molarilor.

Controlul functiei estetice

Controlul functiei estetice reprezinta un obiectiv pentru care trebuie acordata o mare atentie si acuratete
din partea medicului, care va colabora si coopera cu bolnavul, cu rude sau anturajul din cabinet. Pacientul
cu machetele in cavitatea orala va fi examinat din fata si profil, cu gura inchisa sau semi-deschisa, in
relatie centrica si de postura.
 examinarea pacientului cu gura inchisa:
- examenul din fata va urmari realizarea armoniei faciale: plenitudinea faciala, atenuarea santurilor
periorale si nazo-labiale in conformitate cu varsta pacientului, realizarea plenitudinii buzei superioare,
aspectul rosului buzelor, verificarea armoniei faciale in relatia de postura si in dimensiunea verticala de
ocluzie, simetria faciala, raportul buzelor intre ele in plan frontal.
- examenul din profil va urmari: linia profilului si redarea armoniei faciale in RC, relatie de postura, in
timpul surasului. Verificarea treptei labiale, plenitudinea buzei superioare data de marginea vestibulara a
protezei sau de montarea dintilor artificiali in zona anterioara, relieful buzelor, santurile nazo-labiale si
nazo-mentoniere.
 examinarea pacientului cu gura intredeschisa:
Se urmareste realizarea principiilor estetice in obtinerea armoniei dento-somato-faciale.
- liniile medio-sagitale, alegerea si montarea individualizata a dintilor in zona frontala, simetria
montarii, a curburilor V si incizale, montarea corecta a celor sase dinti frontali superiori intre liniile C.
- daca culoarea dintilor se coresp. cu armonia dento-faciala, varsta, temperament si tipul constitutional.
- daca in timpul surasului coletul dintilor frontali corespunde marginii libere a buzei superioare, se
urmareste valoarea ,,coridorului oral” care exista intre fetele vestibulare ale premolarilor pe de o parte
si unghiurile comisurale, fata interna a obrajilor pe de alta parte, spatiu de anumite dimensiuni, care
daca este micsorat da impresia de gura plina de dinti, iar daca este marit, apare discordanta dintre
marimea arcadei si marimea fetei.
- se urmareste refacerea mimicii in timpul surasului si a vorbirii.
- se perfecteaza sau se realizeaza artificiile disfizionomice.

Controlul functiei fonetice

Controlul functiei fonetice se realizeaza daca stabilitatea machetelor pe campul protetic este buna si se
verifica:
- pozitia marginilor libere a incisivilor superiori prin pronuntarea corecta a fonemelor labio-
dentare ,,Fe”, ,,Ve”.
- pozitia frontalilor superiori fata ce cei inferior la pronuntarea fenemei ,,Se”, ,,Je”. Dintii anteriori
trebuie sa se atinga fara sa se loveasca.
- emiterea fonemelor bilabiale ,,Pe”, ,,Be” permite verificarea dimensiunii verticale care este mare daca
dintii clacheaza, se ating, si produc un zgomot.
- fonema ,,S” are o emisiune suierata daca frontalii superiori sunt prea vestibularizati sau inferiorii
lingualizati. Daca sunetul apare ca un zazait frontalii superiori sunt oralizati.
- fonema ,,V” seamana cu ,,F” daca dintii superiori sunt prea scurti, sau fonema ,,F” seamana cu ,,V”
daca dintii superiori sunt prea lungi.
- fonema ,,T” apare ca ,,D” daca dintii superiori sunt oralizati, fonema ,,D” se aude ca ,,T” daca dintii
superiori sunt vestibularizati sau baza protezei este prea groasa in 1/3 anterioara a boltii palatine.
- fonema ,,K” este alterata daca baza protezei superioare este prea lunga sau in contact insuficient cu
bolta palatina.

3. Validarea rezultatului final de catre pacient

Daca medicul a corectat toate deficientele constatate la proba machetelor in ceara cu dintii artificiali, i se
va cere pacientului si a anturajului prezent, cu o oglinda sau o fotografie din perioada de dentat, sa
aprecieze efectele fizionomice obtinute. Observatiile juste, reale, se vor rezolva imediat daca ele nu vor
influenta mentinerea si stabilitatea protezelor. Validarea functiei estetice de catre pacient si persoanele sau
rudele apropiate lui este obligatorie.

4. Esecuri ce impun refacerea machetelor in laborator:

- relatiile mandibulo-maxilare incorecte: relatia de postura, RC.
- nerespectarea regulilor de montare a dintilor artificiali din zona frontala si in zonele laterale.
- alegerea unei garnituri de dinti necorespunzatoare.

5. Datele transmise laboratorului pe modelele functionale

 Zonele de despovarare
Zonele de despovarare sunt elemente anatomice sensibile, acoperite de o fibromucoasa foarte aderenta si
subtire care nu suporta presiunile masticatorii date de baza protezei mobile. Ele sunt:
 1. sutura intermaxilara, 5. gaura mentoniera,
2. torusul palatin, 6. exostozele,
3. torusul mandibular, 7. crestele milohioidiene ascutite.
4. papila bunoida voluminoasa,
Se localizeaza si se delimiteaza aceste zone pe model, iar grosimea de foliere variaza de la 0,25 mm la 1
mm in functie si de rezilienta fibromucoasei campului protetic, a crestelor edentate, pentru a nu oferi
protezei sprijin pentru basculare in jurul acestor zone.

 Zonele retentive ale campului protetic

Zonele retentive ale campului protetic trebuie desfiintate prin tratamentele chirurgicale preprotetice, ele
compromit sprijinul si stabilitatea protezelor, modifica axul de insertie si dezinsertie a protezelor totale.
Daca din motive generale sau loco-regionale, interventiile chirurgicale preprotetice nu s-au realizat, iar
retentivitatile osoase sunt bilaterale sau multiple si depasesc 1 mm, avem urmatoarele solutii terapeutice:
- marginile protezei ce depasesc retentivitatile vor fi realizate din material rezilient.
- marginea protezei se va limita din inaltime pana la limita unde retentivitatea este de 1 mm pe o parte,
iar pe partea opusa se va modela normal pana in fundul de sac.
- din retentivitatea zonei se va pastra 1 mm pentru mentinerea protezei, restul retentivitatii va fi
desfiintata pe model prin adaugare de ciment. Marginea protezei va trece peste aceasta zona pana in
fundul de sac.
 Inchiderea distala a zonei Ah
La nivelul zonei Ah este necesara in aceasta etapa stabilirea suprafetei si a profunzimii inchiderii distale a
protezei superioare stabilita definitiv cu ajutorul machetei superioare. Se determina clinic limita
posterioara a zonei Ah prin testul Silverman (pronunta Ah), metoda Valsalva, insertia valului moale,
palparea cu un instrument bont, dupa care cu un creion de anilina se unesc santurile pterigomaxilare prin
limitele posterioare fixate. Se aplica macheta superioara in cavitatea orala, iar prin manevra Valsalva se
imprima pe suprafata mucosala a protezei limita distala a zonei Ah. Se scurteaza sau lungeste ceara la
aceasta linie, se repune macheta pe model si cu o spatula se graveaza pe gipsul modelului limita
posterioara.
Profunzimea gravarii trebuie sa fie egala cu 2/3 din depresibilitatea tesuturilor si variaza in functie de
insertia valului: pentru valurile verticale profunzimea este mai mare si este cea mai mica pentru valurile
orizontale.
Inchiderea palatinala posterioara se realizeaza cu o margine a protezei groasa si rotunjita, cu profunzime
maxima la nivelul limitei posterioare a zonei, pentru a scadea progresiv spre anterior pana la disparitie.

 Prelungirile paralinguale si aripioarele sublinguale

Inca din faza de adaptare marginala a lingurii individuale se urmareste marirea suprafetei de sprijin si
stabilitate a protezelor totale inferioare daca posibilitatile anatomice o permit. Se verifica marginal
machetele de ceara inferioare daca pastreaza sau nu aceste prelungiri.

6. Modalitati suplimentare de mentinere si stabilitate a protezelor totale

De multe ori exista CP deficitare, care nu ofera stabilitate optima protezelor totale. De aceea se recurge la
unele mijloace suplimentare care pot apartine protezelor totale in vederea unei mai bune stabilitati statice
si dinamice.
- camera cu vid realizata in baza protezei superioare plasata mucosal pe linia mediana, in forma de
inimioara, sau doua camere reniforme de o parte si alta a unui torus palatin mediu. Ea are rolul de a
elimina aerul din acest spatiu si a mari forta vidului pentru mentinerea protezei. Camera de vid are
dezavantajul ca prin aspiratie produce hipertrofia mucoasei la acest nivel, produce leziuni ale
mucoasei si desfiinteaza efectul vidului.
 liniile americane au forma de ,,U”, cu bratele paralele cu zona Ah si crestele edentate, obtinute prin
gravarea modelului la nivelul boltii palatine inainte de ambalare. Ele pot fi realizate si in aspect
areolar, fiecare compartiment comportandu-se ca o camera de vid. Prezinta aceleasi dezavantaje ca
si camera de vid.
  marirea greutatii protezei inferioare prin utilizarea de materiale mai grele incorporate in baza
protezei. Dezavantajul major consta in faptul ca in timp foarte scurt se instaleaza fenomenul de
resorbtie si atrofie osoasa importanta, cu scaderea valorii protetice a campului protetic mandibular.
 arcul lui Milner indicat protezei totale mandibulare si consta in plasarea unui arc de sarma in zona
linguala intre planseu si limba. Limba prin presiunea ei va stabiliza proteza. Exista posibilitatea
incarcarii arcului de sarma cu o pelota acrilica care mareste contactul cu limba.
 bula lui Carol consta intr-o ingrosare a marginii protezei inferioare la nivelul pungii lui Fisch
pentru ca muschiul buccinator sa stabilizeze proteza.
 implantele sunt folosite din ce in ce mai mult ca solutie protetica pentru edentatiile totale, fie
transformand o solutie adjuncta intr-o solutie conjuncta, fie participand alaturi de o proteza mobila.
 adezivii chimici sub forma de pulberi sau paste, se pot aplica pe suprafetele mucosale ale
protezelor, realizand o adeziune chimica intre baza protezei si mucoasa campului protetic.Folosirea
indelungata a acestor adezivi, determina aparitia stomatopatiilor profunde si intinse, a desvoltarii
florei microbiene patogene.
 se pot enumera si alte posibilitati care contribuie la stabilitatea protezelor, dar dezavantajele
majore le fac neutilizabile: ventuza de cauciuc, resorturile elastice, magnetii, radacinile artificiale,
claveta.

7. Datele tehnice trimise laboratorului

In laboratorul de tehnica dentara urmeaza faza de corectare a unor aspecte legate de montarea dintilor
artificiali si de modelare a bazelor machetelor, dupa care se trece la polimerizarea si prelucrarea protezelor
finite. Pentru aceasta tehnicianului ii sunt necesare o serie de date legate de:
 materialul din care se confectioneaza baza protezei: acrilat termopolimerizabil roz sau transparent,
acrilat termopolimerizabil in combinatie cu materiale reziliente, cu fibre de sticla, fibre de carbon,
plase metalice.
 localizarea si grosimea zonelor de foliere.
 grosimi ale bazei protezei in functie de zonele retentive si de lipsa de substanta osoasa.

Lp 9: Inserarea protezelor totale si adaptarea lor:

Aplicarea protezelor este condiționată de:
 Adaptarea mecanică - piese protetice;
 Adaptarea biologică - proteze.

APLICAREA ŞI ADAPTAREA PROTEZELOR TOTALE

Aplicarea protezelor în cavitatea bucală este precedată de controlul lor extrabucal astfel:
 Verificarea poziţionării corecte a dinţilor;
 Verificarea polimerizării şi prelucrării pieselor protetice;
 Inspectarea şi palparea feţelor mucozale ale protezelor;
 Limita posterioară a protezei maxilare.

După aplicarea protezelor totale în cavitatea bucală se urmăresc obiectivele:

A. Aprecierea exactă a porţiunilor ce declanşează dureri, delimitarea şi corectarea lor;
B. Controlul stabilităţii;
C. Controlul menţinerii;
D. Controlul fizionomiei şi al fonaţiei;
E. Echilibrarea ocluzală.

A. Aprecierea exactă a porţiunilor ce declanşează dureri, delimitarea şi corectarea lor

  Cu ajutorul pacientului se precizează zonele dureroase şi se fac retuşurile necesare
 Nu se poate trece mai departe cu controlul şi adaptarea mecanică a protezei dacă persistă durerile;

B. Controlul stabilităţii - presiuni digitale alternative pe feţele ocluzale ale dinţilor

 Apariţia basculării transversale este determinată de montarea dinţilor laterali în afara crestei, de
eventuale atrofii accentuate ale osului alveolar sau rezilienţa crescută a mucoasei;
 Necorespondenţei între suprafaţa mucozală a protezei şi suprafaţa crestelor edentate;
 Nefolierea torusului palatin.

C. Controlul mentinerii:
1. Aprecierea menţinerii începe în poziţia de repaus (desprinderea protezei):
 Existenţa unei margini vestibulare prea lungi sau prea groase;
 Nedegajarea frenurilor bucale sau lingual.
2. Testele de succiune;
ARCADA MAXILARA - se controleaza inchiderea distala linia Ah, se verifica presand cu degetul
aplicat pe treimea incizala a fetei palatinale a incisivilor, in sens oro vestibular
ARCADA MANDIBULARA
 Presiunea V-O pe faţa vestibulară a incisivilor inferiori (controlul închiderii în zona linguală centrală);
 Tracţiunea oro-vestibulară pe faţa linguală a incisivilor inferiori (controlul închiderii în zona
tuberculului piriform);

D. Controlul fizionomiei şi al fonaţiei;

CONTROL SIMULTAN AL CELOR 2 PROTEZE:
• Imbunatatirea conturului buzelor si obrajilor,
• estomparea santurilor peribucale,
• refacerea dimensiunii verticale,
• vizibilitate placuta a dds.

E. Echilibrarea ocluzală: Controlul contactelor dento-dentare şi al relaţiilor de ocluzie: cu hârtia de

articulaţie
 Uneori pot să apară contacte premature care împiedică IM;
 Din poziţia în care se înregistrează contactul prematur, proteza este deviată spre anterior spre linia
mediană sau în afară.
 PROBA SPATULEI - se incearca introducerea unei spatule intre dds din zonele laterale, intai pe o
parte, apoi pe cealalta

Lp 10: RECONDIȚIONĂRILE PROTEZELOR TOTALE

Recondiţionările presupun următoarele manopere:

A. Reparaţia protezei fracturate (bază, margini sau dinți);
B. Căptuşirea marginală sau totală a protezei.

A. Reparaţia protezei fracturate

Cauzele fracturării protezei totale sunt:
 căderea pe suprafeţe dure;
 existenţa unui torus palatin foarte proeminent ;
 montarea dinţilor superiori frontali cu diastemă interincisivă;
 masticaţia viguroasă dezvoltată de o musculatură deosebit de puternică;
 existenţa parafuncţiilor;
 existenţa unei arcade integre antagoniste sau cu lucrări protetice fixe.
B. Căptuşirea protezei totale efectuată în mod curent poate fi:
 • Parţială – doar marginală ;
• Totală – interesând întreaga faţă internă mucozală a protezei.

CĂPTUŞIREA PARŢIALĂ CĂPTUŞIREA TOTALĂ

Obiectivele : Obiectivele :

1. Îmbunătăţirea menţinerii prin refacerea închiderii
marginale pierdute.
2. Ameliorarea menţinerii prin prelungirea
marginilor până la limitele normale, la o proteză
subextinsă.
1. Optimizarea menţinerii unei proteze corect
confecţionate.
2. Îmbunătăţirea menţinerii şi stabilităţii unor
proteze vechi reparate.

Contraindicatiile captusirii:
1. DV supraevaluata;
2. Proteze cu multiple reparatii, baza deteriorata si impregnata;
3. Prezenta stomatopatiilor, pana la vindecarea lor;

Modalităţi de căptuşire
A. Căptuşire cu caracter rigid - Ce folosesc ca material acrilatele autopolimerizabile
B. Căptuşiri reziliente (temporare si definitive)

A. Căptuşire cu caracter rigid

Ca procedeu de realizare poate fi:
1. Căptuşire directă – realizată în cabinet
2. Căptuşire indirectă – realizată în laborator

CĂPTUŞIREA DIRECTĂ
Caracteristici:
• Presupune acoperirea bazei şi a marginilor cu un nou strat de acrilat autopolimerizabil.
• Feţele laterale ale dinţilor şi faţa externă a protezei se vor acoperi cu leucoplast.
• Se prepară acrilatul autopolimerizabil.
• Odată aplicată pe câmpul protetic, proteza se menţine cu mâna, în timp ce cu cealaltă operatorul
modelează marginal, mobilizând părţile moi.
• După modelare pacientul va închide gura în IM.
• Pacientul va efectua de asemenea o serie de mişcări funcţionale.
• Proteza este menţinută în cavitatea bucală până la priza materialului.

CĂPTUŞIREA INDIRECTĂ
• Este metoda prin care proteza capătă un strat interior din acrilat autopolimerizabil, de această dată în
laboratorul de tehnică dentară.
• În acest caz proteza devine o portamprentă în care se introduce un material foarte precis de amprentare
(pastă ZOE, siliconi).
• Pentru a realiza această căptuşire, amprenta va fi cofrată şi apoi se vor îndepărta porţiuni din
materialul de amprentare din dreptul zonelor ce vor trebui în mod normal despovărate (torus palatin,
emergenţa pachetelor vasculo-nervoase, palatine posterioare, torus mandibular, creastă milohioidiană)
• Turnarea modelului şi montarea protezei în articulator (ocluzor) sau duplicator (presă mobilă).
• Tehnica destul de simplă necesită turnarea modelului în proteză şi apoi a unui model antagonist
reprezentând arcada opusa
• Proteza aplicată pe model va veni în contact ocluzat corect cu arcada de gips antagonistă si aceste
piese vor fi montate in articulator.
• Polimerizarea acrilatului introdus în interiorul protezei se va face de asemenea sub presiune, fără a mai
fi nevoie de contribuţia expresă a laboratorului.
• Proteza cu materialul de amprentare va fi ambalată în chiuvetă. După deschiderea chiuvetei se
îndepărtează materialul de amprentare şi se va înlocui cu acrilatul autopolimerizabil. Apoi se va
strânge la loc chiuveta, punându-se sub presă.
• După polimerizare urmează scoaterea protezei (tehnicianul trebuie să aibă grijă să nu existe
retentivităţi care împiedică această manoperă), prelucrarea şi lustruirea ei.

B. Căptuşirea cu materiale reziliente poate fi:

• Temporară – se efectuează de obicei atunci când se urmăreşte condiţionarea câmpului protetic cu
ajutorul materialelor cu vâscozitate lent progresivă
• Definitivă – este indicată la pacienţii a căror mucoasă nu tolerează contactul cu o suprafaţă protetică
dură

Lp 11: Tratamentul proprotetic

 Tratament specific
 Urmareste pregatirea campului protetic pentru aplicarea tratamentului protetic propriu-zis
 Sunt necesare modele de studiu pe care se vor nota aspecte legate de toate interventiile proprotetice
 Este specific edentatiei totale pentru ca el modifica morfologia campului protetic in vederea obtinerii
unor conditii optime de mentinere, sprijin si stabilizare a viitoarei constructii protetice

Interventii chirurgicale asupra mucoasei

1. Frenectomia, frenoplastia sau frenotomia
- Frenul labial inserat aproape de creasta edentata impiedica extinderea protezei si favorizeaza leziunile
de decubit
- Frenul lingual inservat prea aproape de creasta edentata sau insertia sa in evantai disloca piesa
protetica

2. Bridele laterale inserate prea aproape de muchia crestei

- Acste formatiuni anatomice impiedica extiderea protezei totale si miscoreaza suprafata de sprijin
muco-osos
- Rezultatul acestor interventii chirurgicale se poate mentine su o proteza provizoriz sau cu o proteza
veche completata corespunzator cu un material termoplastic

3. Plastia santurilor vestibulare sau linguale

- Sunt indicate in atrofii mari ale crestelor edentate si special la mandibua
- Aceste proceduri chirurgicale deplaseaza insertiile musculare si mucoase in vederea obtinerii unei
creste dedentate cu o inaltime de minim 5 mm

4. Creasta balanta
- Reprezinta o zona de hiperplazie fara aspect inflamator , localizata de obicei in zn frontale, ca rezultat
a unei presiuni continue si indelungate asupra osului datorate unei proteze incorect adaptate;
- De foarte multe ori, corectarea acestei leziuni poate produce reducerea inaltimii santului vestibular;
5. Hiperplazia inflamatorie papilara palatinala
- Apare la pacientii vechi purtatori de proteze, etiologia fiind iritativ-mecanica cronica
- Este necesar examen histopatologic dupa excizia chirurgicala
- Se realizeaza prin electroincizie cu ansa rotunda, vindecarea se face per secundam;

6. Fibromatoza tuberozitara
- Hiperplazie a mucoasei crestei alveolare in reg retromolara maxilara, cauzata de traumatisme
masticatorii
- Se poate dezvolta in plan vertical, transversal sau in ambele planuri
- Leziune asimptomatica, reduce distanta intermaxilara si distanta dintre tuberozitate si apofiza
coronoida

Tratament chirurgical al substratului osos

1. Alveoloplastia crestelor alveolare edentate
Indicata atat in cazul unui proces alveolar edentat neregulat – exostoze- cat si al unei creste alveolare
ascutite – lama de cutit
Are ca scop remodelarea suportului osos in vedrea protezarii mobile
Principalul dezavantaj – reducerea marcata a inaltimii si/sau latimii crestei alveolare

2. Rezectia modelanta a crestei oblie interne ascutite

O creasta oblica interna ascutita, acoperita de o mucoasa subtire, pe care se insera m. milohioidian, este
unul dintre factorii principali care fac imposibila aplicarea unei proteze mobile mandibulare –
simptomatologie persistenta dureroasa
O resorbtie accentuata a crestei alveolare in treimea posterioara mandibulara face ca linia oblica interna sa
ajunga la acelasi nivel cu planseul bucal, desfiintand santul pelvi-mandibular;
Postoperator, aplicarea protezei este obligatorie pentru a favoriza reinserarea intr-o pozitie inferioara a
fibrelor musculare;
In general se asociaza cu o tehnica de adancire a santului pelvilingual

3. Rezecia modelanta a apofizelor genii hipertrofice

Atrofia accentuata a crestei alveolare mandibulare produce in zona frontla probleme asemanatoare cu cele
date de o creasta oblica interna ascutita
Pe apofizele genii se insera mm genioglosi si de aceea, disparitia santului pelvimandibular face imposibila
adaptarea periferica a protezei mobile in aceasta zona
Sunt 2 tehnici:
- rezectia modelanta a apofizelor genii
- rezectia modelanta a apofizelor genii in asocciere cu adancirea santului pelvimandibular
Se recomanda aplicarea imediata a protezei rabazate

4. Rezectia modelanta a spinei nazale anterioare

Spina nazala anterioara accentuata apare de obicei dupa o resorbtie marcata a crestei alveolare
Produce aceleasi dificultati in adaptarea marginala a protezelor totale
Se reaplica postoperator proteza rebazata

5. Tuberoplastia
Se realizeaza in scopul imbunatatirii inchiderii marginale posterioare la pacientii cu santul retrotuberozitar
desfiintat de o atrofie osoasa accentuata
Se aplica rar, numai sub anestezie generala
Nu se poate anticipa adancimea rantului retrotuberozitar rezultat postoperator

6. Plastia modelanta a torusurilor

Cazurile in care prezenta torusului nu permite stabilitatea unei proteze
Dupa rezectia modelanta a torusurilor se indeparteaza excesul de mucoasa si se recomanda aplicarea
imediata a protezelor sau a placilor de protectie pt a se evita formarea hematoamelor

7. Rezectia modelanta a osteotoamelor periferice

Localizate cel mai des vestibular
De obicei nu necesita tratament
In cazul in care dimensiunea mare provoaca probleme functionale este necesar tratament chirurgical

Importanța alegerii corecte a dinților artificiali

 Alegerea dinţilor frontali
În alegerea dinţilor frontali, medicul trebuie să ţină seama de mai multe elemente:
1. mărime;
2. formă;
3. culoare;
4. material.

1. MĂRIMEA DINŢILOR FRONTALI

A Lățime
B Înălțime
Lățime - Lee raportează lăţimea frontalilor superiori la lăţimea nasului. Lăţimea incisivului central =
lăţimea incisivului lateral + 1/2 din lăţimea caninului.
Înălțime: Este aleasă în funcţie de mai mulţi factori, care influenţează gradul de vizibilitate a dinţilor:
 vârsta pacientului;
 lungimea buzei superioare şi gradul ei de mobilitate;
 gradul de supraocluzie pe care l-a avut pacientul când era dentat.

2. Forma dinţilor frontali

Forma incisivului central superior corespunde cu conturul răsturnat al feţei
Grant şi Johnson sunt de părere că vârsta, sexul şi personalitatea sunt factori decisivi în alegerea formei
dinţilor.
În plan sagital: profilul pacientului are influență asupra incisivului central

3. Culoarea dinţilor frontali

Culoarea dinţilor este dominată de patru elemente importante:
a. culoarea de bază;
 b. strălucirea şi luminozitatea;
c. gradul de saturaţie;
d. transluciditatea.
4. Materialul
Dinţii artificiali pot fi confecţionaţi din:
 Porţelan;
 Acrilat.

In alegerea dinţilor laterali se va ţine seama de următoarele elemente:

1. mărimea;
2. forma;
3. culoarea;
4. materialul.
1. MĂRIMEA DINŢILOR LATERALI
Alegerea dinţilor laterali se face în funcţie de spaţiul disponibil definit de trei dimensiuni:
a. Dimensiunea mezio-distală
b. Dimensiunea ocluzo-gingivală
c. Dimensiunea vestibulo-linguală
2. Forma dinţilor laterali
Elementul esenţial este alegerea morfologiei ocluzale a dinţilor artificiali.
Din acest punct de vedere, dinţii artificiali se grupează în două clase principale:
 dinţi posteriori anatoformi;
 dinţi posteriori funcţionali (neanatomici).