Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Sumar:
Obiective:
Studentul trebuie:
Să aprecieze avantajele planşeelor compozite;
Să recunoască că proiectarea plăcilor compozite cere considerarea condiţiilor în timpul
execuţiei şi a celor de exploatare;
Să ştie care sunt metodele de analiză disponibile pentru determinarea forţelor interne şi a
momentelor;
Să ştie să facă verificările de proiectare la stările limită ultime şi de serviciu;
Să înţeleagă bazele abordărilor metodelor de proiectare semiempirice şi a interacţiunii
parţiale;
Referinţe:
CEN: Eurocode 4: Design of composite steel and concrete structures Part1.1 General rules
and rules for buildings, EN 1994-1-1:Draft No. 2
Porter, M L and Ekberg, C E: Design recommendations for steel deck floor slabs, Journal of
the Structural Division, American Society of Civil Engineers, Vol. 102, No. ST11, November
1976, pp. 2121- 2136.
Wright, H D, Evans, H R and Harding, P W: The use of profiled steel sheeting in floor
construction, Journal Constructional Steel Research, 1987, pp.279-295
Design Manual for Composite Slabs, ECCS Technical Committee 7 – Working Group 7.6,
Report 87, 1995
1
Ritchie, J K and Chien, E Y L: Composite floor systems, Constructional Steel Design – An
International Guide, Ed. Dowling, P J et al. Elsevier Applied Science, 1992, pp.471-479
Conţinut:
1 Introducere
1.1 Tipuri de table profilate
1.2 Conexiunea oţel-beton
1.3 Armarea plăcii
1.4 Cerinţe de proiectare
2 Comportarea plăcii compozite
3 Situaţii de proiectare, acţiuni şi deformaţii
3.1 Tabla profilată ca şi cofraj
3.2 Placa compozită
3.2.1 Săgeţi
3.2.2 Lunecarea la capăt
3.2.3 Fisurarea betonului
4 Calculul pentru determinarea forţelor interne şi a momentelor
4.1 Tabla profilată ca şi cofraj
4.2 Placa compozită
5 Verificarea secţiunilor
5.1 Verificarea tablei profilate ca şi cofraj la starea limită ultimă(SLU)
5.2 Verificarea tablei profilate ca şi cofraj la starea limită de serviciu (SLS)
5.3 Verificarea plăcii compozite la starea limită ultimă (SLU)
5.3.1 Verificarea capacităţii la moment pozitiv
5.3.2 Verificarea capacităţii la moment negativ
5.3.3 Forfecarea longitudinală
5.3.4 Verificarea la forţă tăietoare verticală
5.3.5 Rezistenţa la străpungere
5.4 Proprietăţi elastice ale secţiunilor transversale pentru verifcări la SLS
6 Rezumat şi concluzii
2
1. Introducere
Larga utilizare a oţelului în clădiri etajate este datorată în parte folosirii planşeelor compozite.
Un planşeu compozit se compune din tabla profilată, armături şi betonul turnat in situ (Figura
1). Când betonul s-a întărit, planşeul se comportă ca un element structural compozit oţel-
beton. Tabla profilată modernă poate fi proiectată să lucreze atât ca şi cofraj în timpul turnării
betonului cât şi ca armătură întinsă după ce s-a întărit betonul. După terminarea execuţiei,
placa compozită constă dintr-o tablă profilată şi o suprabetonare, care sunt conectate între ele
astfel încât să transfere forţe tăietoare orizontale la interfaţa oţel-beton.
3
Mai puţine lucrări de efectuat pe şantier;
Toleranţe strânse obţinute prin utilizarea elementelor de oţel fabricate în condiţii
controlate în fabrică.
Folosirea tablei profilate măreşte indiscutabil viteza de execuţie. Este de asemenea utilizată cu
beton uşor pentru a reduce greutatea proprie a planşeului. În UK şi America de Nord,
utilizarea în acest fel a betonului uşor este o practică uzuală la clădiri comerciale.
Ancoraj de capăt realizat prin deformarea nervurilor la capătul tablei.
5
1.4 Cerinţe de proiectare
Proiectarea plăcilor compozite este tratată în capitolul 9 din Eurocode 4. Acest capitol se
referă la proiectarea plăcilor din clădirile etajate, care sunt în general încărcate în principal cu
încărcări statice, sau plăcile din clădirile industriale supuse la încărcări mobile. Plăcile
compozite pot fi deasemenea folosite în structuri supuse la încărcări repetate sau aplicate
brusc şi producând efecte dinamice. Totuşi, în aceste cazuri trebuie avută deosebită grijă cu
detaliile constructive pentru a evita deteriorarea acţiunii compozite.
Referindu-ne la figura 3, înălţimea totală a plăcii compozite, h, nu trebuie să fie mai mică de
80 mm. Grosimea hc a betonului deasupra nervurilor tablei trebuie să fie mai mare decât 40
mm pentru a asigura comportarea ductilă a plăcii şi suficientă acoperire pentru barele de
armătură. Dacă placa acţionează compozit cu o grindă, sau este folosită ca diafragmă,
înălţimea totală minimă h este 90 mm şi grosimea minimă a betonului deasupra tablei, hc, este
mărită la 50mm (EC4, §9.2.1).
Dimensiunea nominală a agregatului depinde de cea mai mică dimensiune a elementului
structural în care se toarnă beton şi nu trebuie să depăşească cea mai mică dintre valorile
următoare:
0,40hc unde hc este grosimea betonului deasupra nervurilor;
bo/3, unde bo este grosimea medie a nervurii (grosimea minimă pentr profilele coadă-
de-rândunică);
31,5 mm (ciurul C 31,5).
Aceste criterii asigură că agregatul poate pătrunde uşor în nervuri (EC4, §9.2.2).
Plăcile compozite au nevoie de un reazem cu lungimea de cel puţin 75mm pentru oţel sau
beton şi 100mm pentru alte materiale (EC4, §9.2.3).
6
micro-lunecare locală, care nu poate fi văzută cu ochiul liber. Aceste micro-lunecări sunt
foarte mici şi permit dezvoltarea forţelor de legătură la interfaţă;
macro-lunecări globale la interfaţă, care pot fi văzute şi măsurate şi care depind de tipul de
conexiune între oţel şi beton.
7
Figura 5 : Comportarea plăcii compozite
Cedarea plăcii compozite poate avea loc după unul din modurile de cedare descrise mai jos
(Figura 6):
8
Tipul I de cedare: Cedarea se datorează momentului pozitiv excesiv (secţiunea I), adică
capacitatea la încovoiere a plăcii Mpl,Rd este atinsă; acesta este în general modul critic pentru
deschideri medii şi mari cu un grad înalt de interacţiune între oţel şi beton.
Tipul II de cedare: Cedarea se datorează forţei tăietoare longitudinale excesive ;
capacitatea portantă este atinsă la interfaţa oţel-beton. Aceasta are loc în lungul secţiunii II din
deschiderea de forfecare Ls.
Tipul III de cedare: Cedarea se datorează forţei tăietoare excesive lângă reazem (secţiunea
III) unde forţa tăietoare verticală este importantă. Acesta este unicul mod posibil de a fi critic
pentru plăci groase peste deschideri mici şi supuse la încărcări mari.
Cedarea plăcii compozite poate fi (Figura 7) fragilă, caz în care cedarea are loc brusc, de
obicei fără deformaţii importante observabile sau ductilă, adică cedarea are loc progresiv cu
deformaţii semnificative şi colapsul este precedat de semne de deteriorare.
Modul fragil sau ductil depinde de caracteristicile interfeţei oţel-beton. Plăci cu profile
deschise au o comportare mai fragilă, în timp ce plăcile cu profile intrânde (coadă-de-
rândunică) tind să aibă o comportare mai ductilă. Totuşi, producătorii de table profilate au
ameliorat comportarea fragilă cu diverse mijloace mecanice, ca de exemplu protuberanţe şi
amprente şi utilizarea formelor în coadă-de-rândunică. Conectorii de forfecare dintre grindă şi
placă influenţează de asemenea modul de cedare.
3.1 Tabla profilată cu rol de cofraj
Tabla profilată trebuie să reziste greutăţii betonului proaspăt şi acţiunii încărcărilor din
execuţie. Deşi tabla profilată poate fi sprijinită temporar în timpul execuţiei este preferabil să
nu se utilizeze sprijiniri intermediare. Verificarea tablei profilate pentru stările limită ultime şi
de serviciu trebuie să fie conforme cu partea 1.3 a Eurocode 3. Trebuie să se ţină seama de
protuberanţe şi amprente la stabilirea rezistenţelor de calcul.
La starea limită ultimă, proiectantul trebuie să considere următoarele încărcări:
Greutatea proprie a betonului şi a tablei cutate;
Încărcările din timpul execuţiei;
Încăcări din depozitarea materialelor, dacă există;
Efectul de „băltire” (grosime crescută a betonului datorită săgeţii tablei, (EC1-6, §4.11.2)).
Încărcările din timpul execuţiei (EC4, §9.3.2(1) şi EC1, partea 1-6, §4.11.2) reprezintă
greutatea muncitorilor şi echipamentelor de betonare şi ţin cont de de orice impact sau
vibraţie care poate să aibă loc în timpul execuţiei. Conform Eurocode 4, pe orice suprafaţă de
3 m pe 3 m, în plus faţă de greutatea betonului, trebuie să fie luate încărcarea de execuţie şi
greutatea surplusului de beton (efectul de „băltire”), cu valoarea caracteristică (luate
împreună) de 1,5 kN/m2. Pe suprafaţa care rămâne, la greutatea betonului trebuie adăugată o
încărcare cu valoarea caracteristică de 0,75 kN/m2. Aceste încărcări trebuie astfel plasate încât
să producă momentul încovoietor şi/sau forţa tăietoare maximă (Figura 8).
Aceste valori minime nu sunt neapărat suficiente în cazul unui impact puternic sau
îngrămădirii excesive a betonului, sau a încărcărilor date date de pomparea betonului. Dacă
este adecvat, se vor stabili prevederi pentru încărcări suplimentare.
Trebuie demonstrat prin încercări sau calcul că tabla, fără beton, rezistă la o încărcare
caracteristică de 1 kN aplicată pe o arie pătrată cu latura de 300mm sau la o încărcare liniară
cu valoarea caracteristică de 2 kN/m aplicată perpendicular pe nervură pe o lăţime de 0,2 m.
Această încărcare reprezintă încărcarea dată de un muncitor.
Dacă săgeata maximă a tablei sub greutatea sa proprie plus cea a betonului proaspăt,
calculată pentru SLS, este mai mică decât 1/10 din grosimea plăcii, efectul de băltire poate fi
ignorat în proiectarea tablei cutate (EC4 § 9.3.2(2)). Dacă acestă limită este depăşită, trebuie
ţinut seama de acest efect; de exemplu presupunând că grosimea betonului este mărită pe
toată deschiderea cu 0,7.
Sprijinirile pot reduce substanţial săgeţile, ele fiind considerate reazeme în acest context.
Utilizarea sprijinirilor nu este recomandată pentru că împiedecă procesul de execuţie şi
adaugă timp şi costuri lucrării.
3.2.2 Lunecarea de capăt
Pentru deschiderile exterioare, lunecarea de capăt poate avea un efect semnificativ asupra
săgeţii (EC4 §9.8.2(5)). Pentru comportare neductilă, lunecarea de capăt iniţială şi cedarea pot
coincide în timp ce pentru comportare semiductilă, lunecarea de capăt va mări săgeata.
Acolo unde comportarea la încercări indică lunecarea sub încărcarea de exploatare pentru
plăci neancorate, trebuie folosite ancoraje de capăt (dornuri, corniere formate la rece...) la
plăcile exterioare. O asemenea lunecare de capăt este considerată ca semnificativă dacă
depăşeşte 0,5 mm. În general nu trebuie să se ţină seama de lunecarea de capăt dacă ea atinge
0,5 mm pentru o încărcare depăşind 1,2 ori încărcarea de exploatare (EC4 §9.8.2(6)). Când au
loc lunecări depăşind 0,5mm la încărcări sub 1,2 ori încărcarea de exploatare, atunci trebuie
prevăzute ancoraje de capăt sau săgeţile trebuie calculate incluzând efectul lunecării de capăt
(EC4 §9.8.2(7)).
3.2.3. Fisurarea betonului
Deschiderea fisurilor în regiunile de moment negativ ale plăcilor continue trebuie verificate
conform Eurocode 2 §7.3 (EC4 §9.8.1(1)). În circumstanţe normale, cum nu există expuneri
la medii agresive fizic sau chimic şi nici cerinţe privind impermeabilitatea plăcii, se poate
tolera fisurarea cu deschideri maxime ale fisurilor de 0,3 mm. Dacă deschidera fisurilor este
mai mare decât această limită, trebuie adăugată armătură conform regulilor obişnuite pentru
beton armat.
Dacă plăcile continue sunt proiectae ca o serie de grinzi simplu rezemate, aria secţiunii
armăturii dispuse contra fisurării trebuie să nu fie mai mică decât 0,2 % din aria secţiunii
betonului situat peste tabla de oţel, pentru construcţii executate fără sprijiniri provizorii, şi
decât 0,4 % pentru construcţii executate cu sprijiniri provizorii (EC4 §9.8.1(2)).
12
Aplicarea metodelor de calcul liniar este adecvată atât pentru stările limită de serviciu cât şi
pentru stările limită ultime (EC4 §9.4.2(2)). Metodele plastice trebuie utilizate numai la stări
limită ultime. Se poate face calcul plastic fără verificarea capacităţii de rotire a articulaţiilor
plastice dacă se foloseşte la armături oţel de clasă C, iar deschiderea nu depăşeşte 3 m (EC4
§9.4.2(4)). O placă continuă poate fi proiectată ca o serie de plăci simplu rezemate, cu
condiţia să se prevadă armătura constructivă pe reazemele intermediare conform EC4 §9.8.1
(EC4 §9.4.2(5)).
Când placa este solicitată de încărcări uniform distribuite, cum este cazul în general, sau
încărcări liniare perpendiculare pe deschidere, lăţimea efectivă este toată lăţimea plăcii.
Când placa este solicitată de încărcări concentrate sau liniare paralele cu deschiderea, ele pot
fi considerate distribuite pe o lăţime mai mică decât lăţimea plăcii (vezi Figura 9). Eurocode 4
dă unele explicaţii privind calculul acestor lăţimi efective (EC4 §9.4.3(2)):
bm = bp + 2(hc + hf) (1)
13
Lp
bem bm L p 1 lăţimea plăcii (4)
L
în care:
Lp este distanţa de la centrul încărcării la reazemul cel mai apropiat;
L este deschiderea.
Pentru a asigura distribuirea încărcărilor liniare sau concentrate pe lăţimea considerată
efectivă trebuie dispusă armătură transversală pe sau deasupra tablei. Această armătură
transversală trebuie proiectată conform cu Eurocode 2 pentru momente transversale (EC4
§9.4.3(6)). Daca valoarea caracteristică a încărcării nu depăşeşte 7,5 kN pentru încărcări
concentrate şi 5,0 kN/m² pentru încărcări distribuite, se poate utiliza o armare constructivă,
fără nici un calcul (EC4 §9.4.3(5)). Această armare constructivă trebuie să aibă o secţiune
transversală de cel puţin 0,2% din aria betonului structural de deasupra nervurilor tablei şi
trebuie să se extindă cel puţin pe o lăţime egală cu lăţimea efectivă a plăcii. Armăturile
prevăzute pentru alte scopuri pot acoperi total sau parţial această cerinţă.
5. Verificarea secţiunilor
5.1 Verificarea tablei profilate cu rol de cofraj la starea limită ultimă (SLU)
Cazul încărcrii de execuţie este de multe ori critic. Tabla, care este un element subţire de oţel,
trebuie să reziste încărcărilor de execuţie şi greutăţii betonului proaspăt (vezi Figura 8).
Verificarea tablei profilate nu este tratată în detaliu în Eurocode 4. Se face trimitere la partea
1.3 a Eurocode 3 pentru această verificare. Pentru fiecare element plan total sau parţial
comprimat se calculează o lăţime efectivă pentru a ţine cont de efectele de voalare locală.
După calcularea lăţimii efective a tuturor elementelor plane comprimate, pot fi determinate
proprietăţile geometrice ale secţiunii transversale (momentul de inerţie efectiv Ieff şi modulul
de rezistenţă efectiv Weff).
Capacitatea la încovoiere este dată de expresia:
Weff
M Rd f yp (5)
ap
5.2 Verificarea tablei profilate cu rol de cofraj la starea limită de serviciu (SLS)
Săgeata este determinată cu momentul de inerţie efectiv calculat după cum s-a arătat mai sus
(§5.1). Săgeata tablei sub încărcări uniform ditribuite (p) acţionând în modul cel mai
defavorabil pe placă (Figura 10) este dată de expresia:
5 1
k pL4 (6)
384 EI eff
unde L este deschiderea efectivă între reazeme.
14
Figura 10 Cea mai defavorabilă încărcare
Coeficientul k este:
k = 1,00 pentru tablă simplu rezmată;
k = 0,41 pentru tablă cu 2 deschideri egale (3 reazeme);
k = 0,52 pentru tablă cu 3 deschideri egale;
k = 0,49 pentru tablă cu 4 deschideri egale.
Figura 11 Distribuţia tensiunilor pentru moment pozitiv dacă axa neutră este
deasupra tablei profilate
Rezistenţa betonului întins este considerată zero. Forţa de întindere Np în tabla de oţel este
calculată cu caracteristicile secţiunii efective de oţel Ape. Aceasta forţă este egalată de
rezultanta compresiunilor din beton Ncf corespunzând forţei acţionând pe lăţimea b a secţiunii
transversale şi înălţimea xpl cu o tensiune egală cu rezistenţa de calcul:
15
f yp
N p A pe (7)
ap
şi
0,85 f ck
N cf b x pl (8)
c
Din condiţia de echilibru rezultă xpl:
A pe f yp
ap
x pl (9)
0,85b f ck
c
Dacă dp este distanţa de la fibra superioară a plăcii până la centrul de greutate al ariei efective
a tablei profilate (Figura 11), braţul de pârghie z este atunci:
z d p 0,5 x pl (10)
sau
f yp x pl
M ps. Rd A pe (d p ) (12)
ap 2
Aria efectivă Ape a tablei de oţel este secţiunea netă obţinută fără considerarea grosimii
stratului de galvanizare (în general 2 x 0,020 = 0,04 mm) şi a lăţimii protuberanţelor şi
amprentelor.
16
Figura 12 Distribuţia tensiunilor pentru moment pozitiv dacă axa neutră este în
înălţimea tablei profilate
Momentul capabil este atunci :
M ps. Rd N cf z M pr (13)
17
Braţul de pârghie este calculat cu formula următoare (Figura 13b) :
N cf
z ht 0,5hc e p (e p e) (16)
A p f yp
ap
cu :
ep : distanţa axei neutre plastice a ariei efective a tablei la fibra ei inferioară;
e : distanţa de la centrul de greutate al ariei efective a tablei la fibra ei inferioară.
f ys
As
s
x pl (19)
f ck
0,85bc
c
Dacă z este braţul de pârghie al forţelor interne Nch şi Nc, momentul capabil este:
f ys
M ph.Rd As z (20)
s
Armătura trebuie să fie suficient de ductilă pentru a permite rotiri suficiente în secţiunile
intrate în curgere. Armăturile din oţel cu ductilitate ridicată vor satisface în general acest
criteriu, cu condiţia ca înălţimea plăcii de beton să nu fie prea mare.
5.3.3 Forfecare longitudinală (EC4 §9.7.3)
Tipul II de cedare corespunde to rezistenţei la forfecare longitudinală. Metoda de verificare
constă în evaluarea rezistenţei medii la forfecare longitudinală u existentă pe deschiderea de
forfecare Ls şi compararea acesteia cu forţa aplicată. Această rezistenţă u depinde de tipul
tablei şi trebuie stabilită pentru fiecare tip de tablă deoarece valoarea este funcţie de
aranjamentul specific şi orientarea protuberanţelor, condiţiile de suprafaţă etc. Rezistenţa de
calcul a plăcii la forfecare longitudinală este determinată printr-o metodă smiempirică
standardizată numită metoda m-k şi propusă iniţial de Porter şi Ekberg (1976).
Această metodă nu se referă la rezistenţa medie u ci foloseşte forţa tăietoare verticală Vt
pentru a verifica cedarea la forfecare longitudinală de-a lungul deschiderii de forfecare Ls.
Relaţia directă dintre forţa tăietoare verticală şi forfecarea longitudinală este cunoscută numai
pentru comportarea elastică; dacă comportarea este elasto-plastică, relaţia nu este simplă şi
este folosită metoda m-k, care este o abordare semiempirică.
Metoda interacţiunii parţiale este o alternativă la metoda m-k. Această metodă prezintă un
model mai satisfăcător, dar este utilizabilă numai pentru plăci compozite ductile şi este dificil
de aplicat pentru niveluri foarte scăzute de interacţiune.
Metoda m-k
Metoda semiempirică m-k foloseşte o relaţie parametrică liniară în care sunt prezenţi toţi
parametrii determinanţi:
Vl,R F( fck , Ls , dp ,b, Ap ,Vt ) (21)
unde:
Vl,R : rezistenţa la forfecare longitudinală;
Vt: forţa tăietoare verticală;
dp : înălţimea utilă medie a plăcii compozite.
19
Figura 15 Determinarea parametrilor m şi k din datele experimentale
Figura 15 prezintă linia m-k determinată cu şase încercări la scara 1:1, împărţite în două
grupuri de 3, pentru fiecare tip de profil metalic (EC4, §B3.5). Ordonata este un termen cu
dimensiuni de efort unitar şi depinde de forţa tăietoare verticală Vt incluzând greutatea proprie
a plăcii. Abscisa este un număr adimensional şi reprezintă raportul dintre aria tablei şi aria de
forfecare longitudinală. Multiplicând acest raport cu fy/u şi în raport cu axa verticală, se
stabileşte o relaţie directă cu capacitatea la forfecare longitudinală a tablei.
Conform Eurocode 4, forţa verticală maximă de calcul Vt,Sd pentru o lăţime de placă b, este
limitată datorită capacităţii la forfecare longitudinală Vl,Rd dată de (EC4, §9.7.3(4)):
Ap 1
Vl , Rd b d p (m k) (22)
bLs VS
unde k şi m (în N/mm2) sunt ordonata la origine şi panta liniei m-k şi VS este un factor parţial
de siguranţă egal cu 1,25.
Parametrii m şi k sunt obţinuţi din teste standardizate la scară naturală. Valorile m şi k depind
de tipul de tablă şi de dimensiunile secţiunii plăcii şi sunt date în general de producătorii de
tablă profilată.
Valoarea caracteristică a fiecărui grup se obţine prin reducerea valorii minime a fiecărui grup
cu 10%. Linia dreaptă trecută prin valorile caracteristice ale celor două grupuri dă relaţia de
calcul. Betonul este neglijat pentru că s-a observat că pentru clădiri rezistenţa sa nu are în
general nici o influenţă dacă fck este între 25 şi 35MPa.
Pentru proiectare, Ls depinde de tipul încărcării. Pentru o încărcare uniformă aplicată pe
întreaga deschidere L a unei grinzi simplu rezemate, Ls este egală L/4. Această valoare este
obţinută prin egalarea ariei de sub diagrama de forţă tăietoare pentru o încărcare uniform
distribuită cu aceea dată de două încărcări concentrate simetrice aplicate la distanţă Ls de
reazeme. Pentru alte dispunerii ale încărcărilor, Ls se obţine printr-o procedură similară. Când
placa compozită este proiectată ca placă continuă, se permite utilizarea, pentru determinarea
rezistenţei la forfecare, a unei deschideri simplu rezemate echivalente între punctele de
inflexiune. Pentru deschideri marginale, totuşi, trebuie folosită întreaga lungime a deschiderii
marginale.
Linia forfecării longitudinale (Figura 16) este valabilă numai între anumite limite, pentru că,
în funcţie de deschidere, modul de cedare poate fi unul din cele trei descrise anterior.
20
Figura 15 Relaţia dintre modul de cedare şi deschiderea de forfecare
Dacă rezistenţa la forfecare longitudinală a plăcii este insuficientă, ea poate fi mărită prin
folosirea unei forme de ancoraj de capăt, cum ar fi dornurile sau deformarea locală a tablei.
Articolul 9.7.4 al Eurocode 4 permite considerarea performanţei îmbunătăţite datorită acestor
ancoraje de capăt.
Metoda conexiunii parţiale
Metoda conexiunii parţiale, sau metoda u, poate fi de asemenea folosită pentru verificarea
capacităţii la forfecare longitudinală. Această metodă trebuie folosită numai la plăcile
compozite cu comportare ductilă (EC4, §9.7.3.(2)).
această diagramă, momentul capabil MRd al secţiunii transversale la distanţă Lx de reazemul
cel mai apropiat este reprezentată în funcţie de Lx. Diagrama de interacţiune parţială de calcul
este dată în Figura 17.
u este dat fie de producătorul de tablă profilată, fie de teste standardizate pe plăci compozite.
Când nu există conexiune (Lx = 0), se presupune că tabla de oţel preia încărcarea. Diagrama
de tensiuni este bi-rectangulară şi momentul capabil este egal cu Mpa (momentul capabil
plastic al secţiunii transversale efective a tablei). Pentru conexiune totală, diagramele de
tensiuni corespund cu momentul capabil de calcul Mpl,Rd. Între aceste două diagrame,
distribuţia de tensiuni corespunde conexiunii parţiale.
Lungimea mimină Lsf pentru a obţine conexiunea totală este :
N cf
Lsf (23)
b u , Rd
unde Ncf este minimum dintre forţa capabila a plăcii de beton de hc şi cea a tablei profilate :
0,85 f ck bhc Ap f yp
N cf min ; (24)
C ap
Pentru Lx ≥ Lsf conexiunea de forfecare este totală şi în consecinţă cedarea la încovoiere (tipul
I de cedare) este critică.
Pentru Lx < Lsf, conexiunea de forfecare este parţială, şi în consecinţă cedarea la forfecare
longitudinală (tipul II de cedare) este critică.
22
Determinarea momentului capabil pentru o conexiune parţială
Forţa de compresiune în placă, Nc, este mai mică decât Nc,f şi este determinată de capacitatea
conexiunii de forfecare. Înălţimea x a blocului de compresiuni este:
x = Nc/(0.85fcdb) ≤ hc
Există o a doua axă neutră în tabla profilată. Blocul de compresiuni pentru placă este ca în
Fig. 11 (cu forţa Nc în loc de Nc,f), şi ca în Fig. 12 pentru tabla cutată. Calculul momentului
capabil MRd se face ca în cazul (2) de mai sus (axa neutră în tablă), cu excepţia faptului că Nc,f
este înlocuită de Nc, şi hc de x, astfel încât:
unde :
bo : grosimea medie a nervurilor de beton (grosimea minimă pentru profil coadă de
rândunică) (Figura 19);
Ap : aria efectivă a tablei întinse pe lăţimea bo considerată;
Ap /bod p 0,02
Şi celelalate notaţii sunt ca în EN 1992-1-1.
5.3.6 Rezistenţa la străpungere (EC4, §9.7.6)
Sub încărcări concentrate mari, placa poate ceda la străpungere. Figura 20 reprezintă
perimetrul de calcul pentru acest tip de cedare.
Eurocode 4 trimite şi aici la Eurocode 2, §6.4.4 care dă relaţia de calul de mai jos pentru
rezistenţa la străpungere Vp,Rd.
V p , Rd C Rd ,c k 100 l f ck
1/ 3
k1 cp u1 d p v min k1 cp u1 d p (26)
24
Figura 20 Perimetrul de calcul de referinţă la străpungere
nA p 2bd p
xc 1 1 (28)
b nA p
În secţiunea supusă la moment pozitiv, considerând betonul întins nefisurat, momentul de
inerţie Icu este dat de:
xu 2 hp
3 bxu (hc ) b h 3 bm h p (ht xu ) 2
bx 2 m p 2
I cc u
A p (d p xu ) 2 I p (29)
12n n 12n n
unde
xu Ai zi /Ai este poziţia axei neutre elastice faţă de marginea superioară aplăcii.
În aceste formule care dau momentele de inerţie, coeficientul de echivelenţă n poate fi
considerat ca media valorilor între raportul modulilor de scrtă şi de lungă (se consideră =2
şi atunci Ec =Ecm/(1+) = Ecm/3):
Ea Ea
n (30)
E cm 1
'
E
( E cm cm )
2 3
6. Rezumat şi concluzii
Plăcile compozite, constând dintr-o tablă profilată la rece acţionând împreună cu beton turnat
in-situ, sunt folosite frecvent la clădirile cu structură de oţel. Tabla de oţel este folosită pe post
de cofraj în timpul execuţiei şi ca armătură întinsă după aceea. Au fost prezentate motivele
pentru care acest sistem este frecvent folosit.
Proiectarea plăcilor compozite cere considerarea a două situaţii – prima, în care tabla de oţel,
ca o secţiune cu pereţi subţiri, preia încărcarea dată de betonul proaspăt şi de muncitori şi a
doua, ulterioară, în care tabla şi betonul întărit lucrează împreună ca un element structural
compozit. Au fost explicate metode adecvate de calcul pentru fiecare caz şi date verificările la
stările limtă de serviciu şi ultime.
Performanţa unei plăci compozite depinde de eficienţa conexiuni de forfecare dintre beton şi
tabla de oţel. De obicei se foloseşte o metodă semiempirică de proiectare, care este explicată
şi prezentată.
26