Sunteți pe pagina 1din 7

Coreea de Sud

Poziție geografică
Coreea de Sud, numită și „Țara dimineților liniștite”, se localizează în estul Asiei și se
învecinează cu Coreea de Nord în partea nordică a țării, în est se învecinează cu Marea Japoniei,
în sud este despărțită de Japonia prin Strâmtoarea Coreei, iar în partea vestică se învecinează cu
Marea Galbenă.

Elemente de geografie istorică


Din secolul 1 Î.Hr. apar regatele Sila, care se luptă pentru supremație între secolele 5-7 î.
Hr. În anul 918 ia ființă Regatul Goryeo, condus de dinastia Goryeo, care a continuat să existe
până la invazia mongolilor din anul 1258. În cea de-a doua jumătate a secolului XIV, după
alungrea mongolilor, a fost înființată dinastia Yi. Teritoriul peninsulei coreene se afla în secolul
XVII sub influență chineză.
În anul 1910 Coreea este anexată Japoniei. După cel de-al Doilea Război Mondial, odată
cu înfrângerea Japoniei, nordul Coreei este controlat de armata rusă în august 1945, în timp ce
sudul este controlat de americani. Prin Constituția de la 17 iulie 1948 se proclamă Republica
Coreea, iar la 15 august, același an, este alcătuit primul guvern de către președintele Li Sang
Man. Independența țării a fost recunoscută de ONU la 12 decembrie 1948. Pe data de 25 iunie
1950 Coreea de Nord invadează Coreea de Sud, astfel izbucnind Războiul coreean, care
încetează în urma armistițiului de la Panmunjon din 27 iulie 1953.
În ciuda acestor conflicte dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, țara a devenit tot mai
activă pe plan internațional. În 1990 se stabilesc relații diplomatice cu URSS, iar în 1991
Republica Coreea devine membru al ONU. În decembrie 2000, președintele Kim Dae Jung
primește Premiul Nobel pentru Pace.
Coreea a fost unită până în anul 1948, iar în momentul de față este împărțită în doua state:
Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Cadru natural
Relief
Coreea de Sud poate fi împărțită în patru mari regiuni:
 partea estică cu munți înalți și câmpii litorale înguste
 partea vestică cu vaste câmpii litorale, râuri și dealuri domoale
 partea sud-vestică cu munți și văi
 partea sud-estică dominată de întinsul bazin al Râului Nakdong.
Teritoriul Coreei de Sud este în mare parte neutilizabil din punct de vedere agricol din cauza
reliefului muntos predominant. Din suprafața totală a țării, doar 30% este reprezentată de zonele
de șes.
Munții T’aebaek formează “coloana vertebrală” a peninsulei Coreea, întinzându-se de la
Wonsan în Coreea de Nord până aproape de Pusan în Coreea de Sud pe coasta sud-estică. În sud
se află șirul de munți Sobaek, care se extinde de la nord-est la sud-vest atingând înălțimea de
1.915 m-vf. Chii. Cel mai înalt vârf din Coreea de Sud este Vf. Halla-san(1.950 m) pe Insula
Cheju.

Clima

Coreea de Sud are o climă temperată cu numeroase precipitații pe timpul verii și ierni
foarte friguroase. Coasta de Sud este locul în care se produc cel mai adesea taifunurile târzii, cu
vânturi puternice și precipitații abundente. De asemenea, tot în partea sudică a statului, sunt
înregistrate temperaturi mai ridicate.

Hidrografie

Râurile de pe teritoriul Coreei de Sud sunt scurte și repezi. Preponderent sunt valorificate
în irigații și pentru crearea de hidroelectricitate. Printre cele mai cunoscute și importante râuri,
amintim: Taedong, Han și Kum, în partea centrală a țării și Nakdong în sud-est.

Floră și faună

Vegetația corespunde florei manciuriene apărute la contactul dintre pădurile temperate


boreale (taigaua) și vegetația subtropicală și tropicală meridională.
Peste 70% din teritoriul peninsulei este ocupat de păduri. În Coreea de Sud întâlnim
cedrul coreean, pinul roșu, molidul negru și argintiu, teiul castaniu, ginkgo, bambusul etc.
Fauna este diversificată și cuprinde următoarele specii: tigrul de Ussuri, pantera, veverița,
ursul brun, ursul negru, lupul roșu, iepurele, jderul cu gușă galbenă, pisica salbatică, fazanul,
cerbul nobil, cerbul pătat, elanul etc.

Populație și așezări umane

Coreea de Sud este unul dintre statele cu cea mai mare densitate a populației, având și un
număr de 50 milioane de locuitori.
Preponderent, populația Coreei este compusă din coreeni, dar există și minorități precum
mongoli, japonezi, chinezi han. Peste 80% din populație este urbanizată.
Cele mai populate zone ale Coreei de Sud sunt câmpiile costale din vest.
Populația în 2010 49.700.000
Populația în 2025 (estimativ) 50.800.000
Rata natalității 16,1%
Rata mortalității 6,3%
Populație sub 15 ani 24%
Populație cu vârsta de 65 de ani și peste 6%
Speranța de viață bărbați 70 de ani
Speranța de viață femei 77 de ani
Rata populației urbane 81%
Rata analfabetismului 2%
Universități 127 din care, 15 mari
Profesori universitari 65.000
Elevi din universități 1.200.000
Librării publice 200
Cărți în biblioteci 7.000.000
Fizicieni 54.000
Paturi în spitale 182.200
Accesul la apă potabilă 80% din totalul populației
Teritoriul Coreei de Sud este organizat în 8 provincii, o provincie care este autonomă
(Jeju-teukbyeoljachido), 6 orașe metropolitane, unul special (Seul) și unul autonom (Sejong-
teukbyeoljachisi).
Cel mai mare oraș al țării este Seul (capitala), care are 10.464.051 locuitori (25 milioane
cu zona metropolitana). Orașele metropolitane sunt:
Busan 3.635.389
Daegu 2.512.604
Incheon 2.628.000
Gwangju 1.415.953
Daejeon 1.442.857
Ulsan 1.087.958

Cele 8 provincii ale Coreei sunt următoarele:


Gyeonggi-do 10.415.399
Gangwon-do 1.592.000
Chungcheongbuk-do 1.462.621
Chungcheongnam-do 1.840.410
Jeollabuk-do 1.890.669
Jeollanam-do 1.994.287
Gyeongsangbuk-do 2.775.890
Gyeongsangnam-do 2.970.929

1 Seul
2 Busan
3 Daegu
4 Incheon
5 Gwangju
6 Daejeon
7 Ulsan
8 Gyeonggi-do
9 Gangwon-do
10 Chungcheongbuk-do
11 Chungcheongnam-do
12 Jeollabuk-do
13 Jeollanam-do
14 Gyeongsangbuk-do
15 Gyeongsangnam-do
16 Jeju-teukbyeoljachido
17 Sejong-teukbyeoljachisi
Seul

Capitala Coreei de Sud, Seul, se localizează în nord-


vestul teritoriului. Acest oraș special are o suprafață de 605.25
km² și este străbătut de râul Han, care și împartre orașul în
partea de nord și partea de sud.
În trecut, acest râu era foarte dorit datorită importanței
sale economice, fiind folosit ca rută de comerț spre China (prin
Marea Galbenă). În prezent, acest râu nu mai este folosit ca
rută de comerț, deoarece estuarul acestuia se află la granița
dintre cele două Coreei, loc interzis pentru civili.
Seulul este împărțit în 25 de districte.
Capitala Coreei de Sud este la granița dintre climatul umed tropical și
climatul temperat-continental. Musonul Asiei de Est are loc în lunile iunie și
iulie și determină verile calde și ploioase. Cea mai caldă lună a anului este luna
august, cu o temperatură medie de 22.1-29.5 grade Celsius, iar iernile sunt reci
și uscate, cu o temperatură medie înregistrată în luna ianuarie de -6.1 – 1.6
grade Celsius. În medie, sunt înregistrate doar 28 de zile pe an în care cad
precipitații sub formă de ninsoare.

[ascunde]Date climatice pentru Seoul (normale 1981–2010, extreme 1913–prezent)


Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec

1.5 4.7 10.4 17.8 23.0 27.1 28.6 29.6 25.8 19.8 11.6 4.3
Maxima medie °C (°F)
(34,7) (40,5) (50,7) (64) (73,4) (80,8) (83,5) (85,3) (78,4) (67,6) (52,9) (39,7)

−2.4 0.4 5.7 12.5 17.8 22.2 24.9 25.7 21.2 14.8 7.2 0.4
Media zilnică °C (°F)
(27,7) (32,7) (42,3) (54,5) (64) (72) (76,8) (78,3) (70,2) (58,6) (45) (32,7)

−5.9 −3.4 1.6 7.8 13.2 18.2 21.9 22.4 17.2 10.3 3.2 −3.2
Minima medie °C (°F)
(21,4) (25,9) (34,9) (46) (55,8) (64,8) (71,4) (72,3) (63) (50,5) (37,8) (26,2)

−22.5 −19.6 −14.1 −4.3 2.4 8.8 12.9 13.5 3.2 −5.1 −11.9 −23.1
Minima istorică °C (°F)
(−8.5) (−3.3) (6,6) (24,3) (36,3) (47,8) (55,2) (56,3) (37,8) (22,8) (10,6) (−9.6)

20.8 25.0 47.2 64.5 105.9 133.2 394.7 364.2 169.3 51.8 52.5 21.5
Precipitații mm (inches)
(0.819) (0.984) (1.858) (2.539) (4.169) (5.244) (15.539) (14.339) (6.665) (2.039) (2.067) (0.846)

Umiditate [%] 59.8 57.9 57.8 56.2 62.7 68.1 78.3 75.6 69.2 64.0 62.0 60.6

Nr. de zile cu precipitații (≥ 0.1 mm) 6.5 5.8 7.4 7.8 9.0 9.9 16.3 14.6 9.1 6.3 8.7 7.4

Ore însorite 160.3 163.3 189.0 205.0 213.0 182.0 120.0 152.5 176.2 198.8 153.2 152.6
Economie
Coreea are o economie foarte puternică, ocupând locul 11 mondial și 4 în Asia și înregistrând un
PIB de 1691 miliarde USD, iar PIB-ul pe cap de locuitor fiind de 31.345 USD.
1963-1996 –creșterea economică medie anuală 8,7% - „Miracolul de la râul Han” -> „4 tigri
asiatici” ( Singapore, Hong Kong, Taiwan + Coreea de Sud).

Agricultură

În domeniul agriculturii lucrează 12% din populația activă a Coreei. Necesarul intern nu
este asigurat, deși Coreea de Sud este o țară foarte productivă din punct de vedere agricol.
Agricultura sud-coreeană se caracterizează prin prezența micilor ferme.
Principalele culturi din Coreea de Sud sunt cele de orez ( jumătate din suprafața agricolă),
11% din suprafața agricolă este ocupată de culturile de orz, pe restul suprafețelor cultivându-se
tutun, cartofi dulci și soia. Republica Coreea se situează pe locul 9 mondial, datorită pescuitului.
În Coreea de Sud, agricultura nu este cea mai importantă ramură economică, deoarece
turismul și serviciile sunt la mare căutare.

Industrie

Cele mai importante ramuri industriale: automobile, electrocasnice, semiconductoare,


nave și industria siderurgică
Petrol extras din Insula Jeju, prelucrat la Ulsan
Minereuri de fier extrase din Yangyang
Cele mai mari centre siderurgice: Inchon și Insula Jeju
Locul 5 mondial în industria de automobile (Hyundai, Kia Motors)

Turism

Turnul Busan
Cu o inaltime de 118 metri, Turnul Busan - simbol al orasului Busan este construit in Parcul
Yongdusan.
Craterul vulcanic Ilchulbong
Situat in partea estica a Insulei Jeju, Craterul Seongsan Ilchulbong a aparut din apa marii in urma
unei eruptii vulcanice cu peste 5.000 de ani in urma. Vazut de la distanta craterul cu inaltimea de
182 metri se aseamana cu o cetate pe coronamentul ce are un diametru de 600 metri, se afla 99
de pietre ascutite ce pot fi asemuite unei uriase coroane. Zona craterului este parte a unui
ecosistem ce include peste 200 de specii de flora rare si circa 300 specii de alge marine.

Podul Gwangan
Podul Gwangan (Podul de diamant) este construit peste mare si face legatura intre 2 districte
avand o lungime de peste 7 km. Constructia – 8 ani
. Podul este echipat cu un sistem dinamic de iluminare ce poate afisa peste 100.000 de seturi de
efecte luminoase diferite, in functie de sezon si momentul zilei. Gwangan este primul pod
maritim suspendat din Coreea de Sud ce are doua niveluri si totodata cel mai mare, fiind
principala atractie nocturna a plajei Gwangan.

Castelul si Fortareata Hwaseong


Castelul si Fortareata Hwaseong sunt doua constructii impresionante ce dateaza din era Dinastiei
Joseon- sec 18
Monumentul este inclus in Patrimoniul UNESCO din 1997. element de referinta pentru
arhitectura urbana si militara din Coreea.

Parcul National Seoraksan


Catalogat ca rezervatie naturala in 1965, parc national in 1970 (prin legislatia nationala) si
rezervatie a biosferei de catre UNESCO in 1982,
160 kmp in peninsula central-est coreeana la nord-est de Seul, incluzand numeroase
exemplare rare de fauna si flora.

Gyeongju, situat in sud - estul Coreei, a fost capitala Regatului Silla timp de 992 ani cel mai
longeviv regat din istoria Coreei.

S-ar putea să vă placă și