10 lucruri interesante despre

Coreea de Sud
1. Denumita şi “Ţara dimineţilor liniştite”, Coreea de Sud
(oficial Republica Coreea) este o ţară din estul Asiei
situată în Peninsula Coreeană; se învecinează la nord cu
Coreea de Nord, Marea Japoniei la est şi Marea Galbenă
la vest; este legată de Japonia prin Strâmtoarea Coreei;

2. Peninsula Coreeana a fost populată din cele mai vechi

timpuri, primul stat coreean fiind fondat în nordul
peninsulei în secolul IV i.Hr;

3. Capitala şi cel mai mare oraş al Coreei de Sud este

Seul; acesta are o populaţie metropolitană de 24.5
milioane de oameni, fiind a doua cea mai mare zonă
metropolitană din lume, după Tokio;

4. Steagul Coreei de Sud se numeşte Taegeukgi; el

simbolizează principiul Yin şi Yang împreună cu cele
patru trigrame, simboluri ale Pământului, Raiului,
Focului şi Apei;

5. În Coreea de Sud îşi au sediul unele dintre cele mai

importante companii ale lumii, precum Daewoo,
Hyundai, LG, Samsung, Kia Motors sau Fila;
1
6. În Coreea de Sud au loc reconstituiri publice ale unor
infracţiuni (crime, violuri etc) la care vinovatul este
obligat să participe; la acest ritual umilitor poate asista
oricine, inclusiv mass-media;

7. Aproape toate restaurantele din Coreea de Sud au

servicii de comandă la domiciliu; printre acestea se
numară si McDonald’s, cu un serviciu non-stop;

8. În jur de 20% din bărbaţii sud-coreeni se machiază;

acestia cheltuiesc în jur de 900 de milioane de dolari
anual pe produse cosmetice; acest lucru nu ţine de
metrosexualitate, ci mai degrabă de piaţa de afaceri
foarte competitivă, machiajul fiind deja un cod social;

9. Începand cu 1998, în Coreea de Sud există un festival

al noroiului; Boryeona Mud Festival atrage anual câteva
milioane de vizitatori;

10. Populaţia Coreei de Nord este alcatuită 99.9% de

coreeni, restul de 0.1% fiind chinezi;

2
 Coreea de Sud

Republica Coreea
대한민국
大韓民國
Daehan Minguk

Drapelul Coreei de Sud Stema Coreei de Sud[*]

Coreea de Sud, oficial Republica Coreea (în

coreeană 대한민국 Daehan-minguk) este o țară din Asia
de Est, care ocupă partea sudică a Peninsulei Coreene.
Numită „Țara dimineților liniștite”, ea are capitala la
Seul, un oraș care este a doua metropolă din lume ca
mărime și un important oraș pe plan mondial. Coreea de
Sud se învecinează la nord cu Coreea de Nord și este
înconjurată de Marea Japoniei la est, Marea Galbenă la
vest, iar Strâmtoarea Coreei o desparte de Japonia.

Istorie
Teritoriul peninsulei a fost populat încă din cele
mai vechi timpuri. Choson este primul stat coreean
fondat în sec. 4 î. Hr. în nordul peninsulei, dar este cucerit
3
temporar în anul 108 î. Hr. de Imperiul Chinez. Din
secolul 1 .î. Hr., apar regatele Silla (în SE), Baekje (în
jumătatea apuseană a peninsulei) și Koguryo (în nord),
ce se vor lupta între sec. 5-7 pentru supremație, până în
675, când peninsula este reunificată sub controlul Silla.
Începând cu secolul 4, se răspândește Budismul, original
din India, ce va pătrunde aici din China, și devine religia
oficială a Regatului Silla, în anul 528. În anul 918 ia ființă
Regatul Goryeo, condus de dinastia Goryeo, care a
continuat să existe până la invazia mongolilor din anul
1258. După alungarea mongolilor în a doua jumătate a
sec. 14, generalul Yi Song-Gye a instaurat dinastia Yi,
fondatoarea noului stat coreean Joseon. În secolul al
XVII-lea statul a intrat in sfera de influență a dinastiei
chineze Qing, de origine manciuriană. Ulterior, peninsula
s-a izolat tot mai mult de lumea externă.
În anul 1895, prin Tratatul de la Shimonoseki se
instaureză protectoratul Japoniei, iar în 1910 Coreea
este anexată de aceasta. După cel de-al Doilea Război
Mondial, odată cu înfrângerea Japoniei, nordul Coreei
este controlat de armata rusă în august 1945, în timp ce
sudul este controlat de americani. Prin Constituția de la
17 iulie 1948 se proclamă Republica Coreea, iar la 15
august, același an, este alcătuit primul guvern de către
președintele Li Sang Man. Independența țării a fost
recunoscută de ONU la 12 decembrie 1948. Pe data de 25
iunie 1950 Coreea de Nord invadează Coreea de Sud,
astfel izbucnind Războiul coreean, care încetează în
urma armistițiului de la Panmunjon din 27 iulie 1953.
4
 În ciuda acestor conflicte dintre Coreea de Nord și
Coreea de Sud, țara a devenit tot mai activă pe plan
internațional. În 1990 se stabilesc relații diplomatice cu
URSS, iar în 1991 Republica Coreea devine membru al
ONU.În decembrie 2000, președintele Kim Dae Jung
primește Premiul Nobel pentru Pace.

Geografie
Coreea de Sud ocupă teritoriul sudic al Peninsulei
Coreea, care pătrunde în mare aproximativ 1 100 km.
Această peninsulă muntoasă este înconjurată la vest de
Marea Galbenă, la est de Marea Japoniei și în sud de
Strâmtoarea Coreea și Marea Chinei de Est. Suprafața
totală a țării este de 100.210 km².
Coreea de Sud poate fi împărțită în patru mari
regiuni:
• partea estică cu munți înalți și câmpii litorale înguste;
• partea vestică cu vaste câmpii litorale, râuri și dealuri
domoale
• partea sud-vestică cu munți și văi
•partea sud-estică dominată de întinsul bazin al Râului
Nakdong.

5
 Teritoriul țării este predominant muntos și este, în
mare parte, neutilizabil în agricultură. Zonele de șes
constituie doar 30% din suprafața totală.
Aproape 3.000 de insule, majoritatea nelocuite,
aflate pe coasta vestică și estică, intră în componența
teritoriului Coreei de Sud. Insula Jeju se află la
aproximativ 100 kilometri sud în largul Mării Chinei de
Est. Este cea mai mare insulă, cu o suprafață de 1.845
km². Aici se atinge cea mai ridicată altitudine, de 1.950
metri pe vulcanul stins Halla-san. Alte insule mai sunt
Ulleungdo și Liancourt Rocks, care este situată la cea mai
mare distanță în largul mării dintre toate insulele,
precum și Insula Marado, care este cel mai sudic punct.
Liancourt Rocks este una dintre numeroasele insule
disputate cu Japonia, iar Ulleungdo este nelocuită.

Hidrografie
Râurile din Coreea de Sud sunt scurte și repezi. Ele
sunt folosite mult pentru irigații și pentru crearea
hidroelectricității, dar au o valoare limitată pentru
navigație. Cele mai importante râuri sunt: Taedong, Han
și Kum, în partea centrală a țării și Nakdong, cel mai lung
râu din Coreea de Sud, situat în sud-est.

6
 Faună și floră
Vegetația corespunde florei manciuriene apărute
la contactul dintre pădurile temperate boreale (taigaua)
și vegetația subtropicală și tropicală meridională.
Pădurile ocupă în ansamblu peste 70% din suprafața
peninsulei. De mare valoare economică sunt cedrul
coreean, molidul negru și argintiu, pinul roșu, stejarul,
teiul castaniu, dafinul, stejarul semperviriscent, ginkgo,
bambusul etc.
Fauna este diversă și cuprinde unele specii de
interes cinegetic: tigrul de Ussuri, pantera, ursul brun,
ursul negru, lupul roșu, jderul cu gușă galbenă, pisica
sălbatică, cerbul comun, cerbul pătat, elanul, veverița,
iepurele, fazanii etc.

Climă
Clima este temperată cu precipitații bogate în
timpul verii și ierni care pot fi foarte friguroase. În Seul,
temperatura medie a lunii ianuarie variază între -7°C și
1°C, iar temperatura medie a lunii iulie variază între
22°C și 29°C. În partea de sud, temperaturile sunt mai
ridicate iarna și mult mai scăzute în depresiunile
intramontane. Cantitatea de precipitații este concentrată
între lunile de vară, din iunie până în septembrie. Coasta
de sud este locul unde se produc taifunurile târzii, cu
7
vânturi puternice și precipitații abundente. Precipitațiile
medii anuale sunt cuprinse între 1 370mm/m2 an în Seul
și 1 470mm/m2 an în Busan.

Demografie
Populația Coreei de Sud este de 50.004.441 de
locuitori, fiind totodată printre statele cu cele mai mari
densități din lume. Populația este compusă în special din
coreeni, iar minoritățile cele mai mari sunt chinezi han,
japonezi și mongoli. Peste 80% din populația Coreei de
sud locuiește la oraș.

Religie
Principalele religii sunt: budismul,
protestantismul și romano-catolicismul. Adoptată ca
ideologie de stat de către dinastia Joseon,
confucianismul este mai degrabă un sistem de etică
decât unul religios, subliniind importanța fidelității,
respectului pentru părinți și a altor virtuți.
Creștinismul din Coreea a fost confruntat cu mai
multe valuri de persecuții, în special în secolul al XIX-lea.

8
 Limbă
Limba oficială este coreeana. Este o limbă izolată
(adică, nu este înrudită genealogic cu nicio altă limbă),
chiar dacă unii lingviști consideră că face parte din
familia altaică. Este considerată ca fiind înrudită cu
japoneza. Înainte de a avea o scriere proprie, era scrisă
folosind hanja, ideograme chinezești pronunțate în
coreeană. În secolul al XV-lea, un sistem de scris propriu,
numit hangul, a fost inventat la cererea regelui Sejong cel
Mare.

Educație
Coreenii manifestă un deosebit respect față de
educație, având un sistem excelent de bine pus la punct;
dovadă fiind numărul mare de muncitori calificați în
toate domeniile. Acestea au dus la o creștere economică
rapidă a țării.
Sistemul de școlarizare este compus din grădiniță
(de la 1 la 3 ani), școală primară (6 ani), școală secundară
(3 ani), liceu (3 ani) și universitate.

9
 Politică
Articole principale: Organizarea administrativă a
Coreei de Sud și Lista orașelor din Coreea de Sud.
Conform Constituției adoptate la 25 februarie
1988, Coreea de Sud este republică prezidențială, unde
președintele și Cabinetul (Consiliul de Stat) exercită
puterea executivă, iar Parlament Unicameral (Adunarea
Națională) cea legislativă. Mandatul președintelui este
de 5 ani, acesta fiind ales prin vot direct. Cele mai
importante partide politice sunt: Minju-dang („Partidul
Democrat”), Jaju Seonjin-dang („Partidul Liberal
Progresist”), Mirae Himang Yeon-dae („Alianța Speranței
Pentru Viitor”), Hannara-dang („Partidul Marii Națiuni”)

Organizare administrativ-teritorială
Teritoriul țării este împărțit în 8 provincii, o
provincie autonomă, 6 orașe metropolitane și un oraș
special (Seul) și un oraș autonomă (Sejong). Cel mai
mare oraș este Seul, care are o populație de 10.464.051
de locuitori (25 de milioane locuitori cu tot cu zona
metropolitană).

10
 Principalele provincii
Diviziunile majore în Coreea de Sud sunt
provinciile, orașele metropolitane (orașe ce se bucură de
o autonomie de conducere și care nu sunt parte
constituentă a unei provincii) și orașul special.

Economie
După cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite
ale Americii au sprijint economia sud-coreeană.
Coreea de Sud este o putere economică la nivel mondial
și face parte din categoria țărilor dezvoltate. Are a
douăsprezecea economie la nivel mondial și a treia în
Asia, după Japonia și China. Cel mai mare partener
comercial și de export al Coreei de Sud este, astăzi, China.
Țara a avut o creștere economică rapidă datorită
exporturilor de produse finite, fiind una din cei Patru
Tigri Asiatici.
Industrie
Cele mai importante ramuri ale industriei sunt
construcția de automobile, de semiconductoare, de
electronice (Samsung și LG Electronics), de nave și
industria siderurgică.

11
 Petrolul extras din Insula Jeju este prelucrat în
rafinăriile de la Yosu și Ulsan. În industria siderurgică
sunt folosite minereuri de fier extrase de la Chongju și
Yangyang, cărbuni cocsificabili extrași, în special, de la
Samchock și lemn. Cele mai mari centre siderurgice sunt
Inchon și Insula Jeju. Principalele produse chimice sunt
acidul sulfuric, soda caustică și soda calcinată,
îngrășămintele azotoase și chimice, concentratele
complexe și produsele petrochimice (cauciuc, mase
plastice, etc), care se produc, în special, la cel mai mare
centru petrochimic, cel de la Ulsan. În domeniul
construcției de automobile, țara se află pe locul al
cincilea pe glob, cei mai mari producători fiind Hyundai
și Kia Motors.

Agricultură
Agricultura polarizează 12% din populația activă,
dar, deși este foarte productivă, nu asigură necesarul
intern. Pe jumătate din suprafața agricolă se cultivă
orezul, pe 11% din terenuri orz, iar pe restul se mai
cultivă batate (cartofi dulci), tutun și soia. Pescuitul
reprezintă, la rândul său, o altă ramură importantă,
plasând Coreea de Sud pe locul 9 în lume.

12
 Comerț
Comerțul exterior a crescut mult în anii '60,
ducând la dezvoltarea economică a acestui stat. Coreea
de sud își exportă produsele în SUA, Republica Populară
Chineză, Japonia și Republica China (Taiwan), etc.
Coreea de Sud exportă: textile, utilaje, nave, produse
electrotehnice, automobile, articole de cauciuc, conserve
de pește și porțelan, iar principalele produse importate
sunt: petrolul, produsele petrochimice, produsele
chimice, materiile prime, mașini și utilaje.

Transport și infrastructură
Sunt bine dezvoltate, principala cale ferată leagă
orașele Seul, Daejeon, Daegu și Busan. Coreea de Sud are
11 mari porturi și 4 mari aeroporturi. Și comunicațiile
sunt bine dezvoltate, Coreea de Sud are 84 stații de radio
AM și 53 de stații FM. Coreea de Sud este un mare
producător de telefonie mobilă, principalele companii
sunt LG și Samsung.

Turism
Turismul din Coreea de Sud se referă la industria
turistică din Republica Coreea. În anul 2012, 11,1
milioane de turiști străini au vizitat Coreea de Sud,
13
făcând-o a 20-a cea mai vizitată țară din lume și a 6-a cea
mai vizitată din Asia. Majoritatea turiștilor non-coreeni
provin din alte părți ale Asiei de Est, cum ar fi Japonia,
China, Taiwan și Hong Kong. Recenta popularitate a
culturii populare coreene, adesea cunoscută sub numele
de "valul coreean", a crescut în aceste țări sosirile
turiștilor. Seul este principala destinație turistică pentru
vizitatori; destinațiile turistice populare din afară
Seulului includ parcul național Seorak-san, orașul istoric
Gyeongju și insula subtropicală Jeju.

Creștinismul în Coreea

Memorialul Jeoldu-san⁠(en) din Seul, ridicat pe

locul unde au fost executați 8.000 de creștini în anii 1860

14
 Andrei Kim
Creștinismul în Coreea,
ca practică religioasă, s-a
dezvoltat în jurul a două mari
ramuri ale acestuia, Biserica
Catolică și protestantismul
numărând 5,3 respectiv 8,6
milioane de credincioși.
Romano-catolicismul a fost
introdus pentru prima dată în
timpul dinastiei Joseon târzii.
În 1603 diplomatul coreean Yi
Gwang-jeong s-a întors de la
Beijing aducând mai multe
cărți de teologie scrise de
Matteo Ricci, un misionar
iezuit trimis în China. El a început să răspândească
informațiile din cărți și creștinismul a început să fie tot
mai cunoscut. În 1758 regele Yeongjo de Joseon a scos
oficial creștinismul în afara legii declarându-l drept
„practică malefică”. Credința creștină a fost tolerată din
nou în 1785 de către Yi Seung-hun. Creștinii coreeni au
trecut prin persecuții și greutăți.
Mulți au fost martirizați în special în timpul persecuției
catolicilor din 1801 și mai târziu. Dinastia Joseon a văzut
noua religie ca pe o influență subversivă și a persecutat
15
adepții săi din Coreea. Cea mai mare persecuție a fost
persecuția catolicilor din 1866, când 8.000 de catolici din
întreaga țară, inclusiv 9 misionari francezi, au fost uciși.
Andrei Kim (n. 21 august 1821 – d. 16 septembrie
1846, Seul, Coreea de Sud) a fost primul preot catolic
coreean, torturat și decapitat la vârsta de 25 de ani.
Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat împreună cu
Paul Chong Hasang⁠() și ceilalți martiri coreeni din
secolul al XIX-lea.
Deschiderea Coreei spre lumea exterioară din
următorii ani a dus la toleranță religioasă și de asemenea
la acceptarea protestantismului. Primul misionar
prezbiterian în Coreea, Horace Newton Allen, a sosit în
1884 și a rămas până în 1890. În acest timp, el a fost
urmat de mulți oameni.
Până în 1945, când 2% din populația Coreei era
creștină, creșterea numărului de credincioși a avut loc
treptat. A urmat o creștere rapidă. În 1991, 18,4% din
populație (8 milioane de persoane) fiind protestantă iar
6,7% din populație (2,5 milioane de persoane) fiind
catolică. Membrii Bisericii Catolice au crescut cu 70% în
ultimii 10 ani. Anglicanismul a cunoscut de asemenea în
ultimele decade o creștere semnificativă în Coreea.
Protestantismul a fost o forță dinamică ce a concurat cu
catolicismul și budismul și o sursă de inspirație pentru
16
numeroase secte cum ar fi Biserica Unificării, fondată în
1954 de către Sun Myung Moon. Influența asupra
educației a fost decisivă deoarece creștinii au înființat
239 de școli și 40 de universități, inclusiv 3 dintre cele 5
universități de top din țară. Sukman susține că, din 1945,
protestantismul a fost văzut de coreeni și ca religia clasei
de mijloc, tinerilor, intelectualilor, orățenilor și
modernizatorilor, esențială în cadrul modernizării
Coreei de Sud după modelul Statelor Unite. În ultimii ani
creșterea protestantismului a încetinit însă, probabil din
cauza scandalurilor în care sunt implicați liderii bisericii
și conflictele între diferitele secte precum și atitudinii
unora față de lucrările misionare ultra-zeloase. În 2014
aproximativ 30% din sud-coreeni s-au declarat creștini.

Importanța culturală
Grayson argumentează că protestantismul a fost o
forță dinamică în Coreea, cu impact pozitiv asupra
celorlalte religii. A împins la o concurență dinamică pe
catolici și pe budiști și a inspirat numeroase alte secte
mai mici. Ei au adoptat multe dintre metodele introduse
de protestanți. Influența asupra educației a fost decisivă
deoarece creștinii au înființat 239 de școli și 40 de
universități, inclusiv 3 dintre cele 5 universități de top
din țară. Sukman susține că, din 1945, protestantismul a

17
fost văzut de coreeni și ca religia clasei de mijloc,
tinerilor, intelectualilor, orășenilor și modernizatorilor.
A reprezentat o forță puternică, sprijinind modernizarea
statului după modelul american și opunându-se
vechiului colonialism japonez sau comunismului din
Coreea de Nord. Înainte de Războiul Coreean (1950-
1953), două treimi din coreenii creștini trăiau în nord,
dar majoritatea au fugit mai târziu spre sud. Nu se știe
exact câți creștini au mai rămas în Coreea de Nord astăzi
și există incertitudini cu privire la numărul exact din
Coreea de Sud. Se știe că la sfârșitul anilor 1960 erau
aproximativ un milion de protestanți în Coreea de Sud,
dar în timpul ,,Boomului de convertiri”, perioadă care s-
a încheiat în anii 1980, numărul protestanțiilor a crescut
mai repede decât în orice altă țară. În 2005,
recensământul sud-coreean a arătat că 29,2 % din
populație e creștină, crescând de la 26,3 procente cât a
fost în urmă cu 10 ani. Bisericiile Presbiteriene sunt cele
mai mari culte protestante din Coreea de Sud, cu aproape
20.000 de biserici afiliate la două, cele mai mari
confesiuni presbiteriene dein țară.
Coreea de Sud oferă în prezent al doilea număr de
misionari creștini, fiind întrecută numai de SUA. GSM,
corpul misionar al Ansamblului general al Bisericii
Presbiteriene a Coreei, este singurul organizație
misionară mare din Coreea de Sud. Misionarii sud-

18
coreeni sunt în special răspândiți în țările ,,10/40
Window”, ostile occidentalilor. În 2000, erau 10,646 de
misionari protestanți sud-coreeni în 156 de țări, alături
de un număr nedivulgat de misionari catolici. După un
articol publicat în 2004, ,,Coreea de Sud trimite peste
12.000 de misionari în peste 160 de țări, în comparație
cu 46.000 trimiși de SUA și 6000 trimiși de Marea
Britanie, conform organizațiilor misionare din Coreea de
Sud și Occident. Conform unui articol din 2007, ,,Coreea
de Sud are 16.000 de misionari care lucrează în
străinătate, fiind depășită doar de Statele Unite ale
Americii”. În 1980, Coreea de Sud trimitea 93 de
misionari și în 2009 în jur de 20.000.
11 dintre 12, cele mai mari congregații creștine din
lume sunt în Seoul. Un număr de creștini sud-coreeni,
inclusiv David Yonggi Cho, pastorul senior al Bisericii
Evangheliei Depline Yoido, au devenit importanți la nivel
internațional. Aaron Tan, directorul firmei de
arhitectură din Hong Kong ,,Cercetarea Arhitecturii și
Designului” a descris scena de noapte de la Seoul ca
,,plină de cruci creștine strălucitoare”

19
 Răspândirea creștinismului
Partea de Nord
Creștinismul, în special Protestantismul, a avut o
răspândire specială printre coreenii din nord. Între 1440
și 1560, au existat migrații spre provinciile nordice cu
scopul de a consolida granița. Aceasta a creat o societate
de medii diferite, fără o aristocrație sau instituții
religioase de lungă durată. Cu toate acestea, această
societate avea o clasă de negustori puternică și
ambițioasă, precum și o puternică tradiție militară.
Elitele locale au câștigat poziții administrative și au
adoptat stiluri de viață literat-confucianiste dar încă nu
au fost capabile să atingă poziții înalte. În timpul
ocupației coloniale japoneze, nordul a devenit cea mai
industrializată regiune a Coreei. Zona a fost foarte
receptivă la misionarii protestanți, care aduceau
cunoștințe vestice, spitale, școli, și o fereastră spre lume.
Elitele clasei de mijloc și-au trimis fiii la școli
protestante, aceștia devenind la rândul lor naționaliști
puternici ce vedeau în Statele Unite un aliat împotriva
imperialismului colonial japonez. Luând locul sudului,
nordul a produs atunci multe figuri proeminente în
istoria coreeană. După 1945, majoritatea creștinilor au
fugit în Coreea de Sud, căutând libertate religioasă.

20
 Părerile academice
Cărțiile lui Matteo Ricci au provocat controverse
academice când au fost aduse în Coreea de Yi Gwang-
jeong iar savanții au rămas critici timp de mulți ani. La
începutul secolului al XVII-lea, Yi Su-gwang, un savant de
la curte și Yu Mong-in, un ministru din cabinet au scris
comentarii foarte dure și critice la adresa lucrăriilor lui
Ricci și pentru următoarele două secole, criticarea
academică a credinței creștine a continuat. Totuși, unii
savanți vedeau cu mai multă simpatie creștinismul.
Membrii Silhak (실학; ,,învățarea practică") credeau
într-o structură socială bazată mai mult pe merite decât
pe naștere, fiind de multe ori în opoziție cu marea masă
a academicienilor.
Savanții Silhak vedeau creștinismul ca o bază
pentru ideologia lor și erau atrași de ceea ce vedeau ca
valorile egalitariste ale creștinismului Când creștinismul
a fost stabilit în cele din urmă în Coreea, o mare parte
dintre literați își formaseră deja o părere pozitivă, ceea
ce a a fost extrem de important pentru răspândirea
catolicismului în anii 1790. Un studiu din 1801 arată că
55% dintre catolici au avut legături familiale cu școala
Silhak.

21
 Conducerea autohtonă
Ca un rezultat al influenței școlii Silhak,
creștinismul în Coreea a început mai mult ca o mișcare
autohtonă laică decât ca ceva împus de misionari străini.
Prima casă de rugăciune catolică a fost fondată în Seoul
în 1784 de către Yi Sung-hun, un diplomat care a fusese
botezat la Beijing. În 1786, el a stabilit o ierarhie de
preoți-laici. Chiar dacă Vaticanul a decis în 1789 că
numirea de preoți-laici încalcă Dreptul Canonic,
creștinismul a fost introdus în Coreea prin lucrători laici
autohtoni, nu prin prelați străini. Deoarece creștinismul
a început să se răspândească în Coreea din interior, s-a
răspândit mult mai ușor printre oameni decât dacă ar fi
fost adus din exterior, fără sprijin popular inițial.

Hangeul, alfabetizarea și educația

Hangeul, un alfabet fonemic coreean inventat în
jurul anului 1446 de savanții de la curtea regelui Sejong
a fost utilizat timp de câteva secole din cauza presupusei
superiorități culturale a chinezei clasice (statutul
acesteia fiind similar cu cel al latinei în Europa). Cu toate
acestea, Biserica Catolică a devenit prima organizație din
Coreea care a adoptat Hangeul ca sistem de scriere
principal, Episcopul Berneux ordonând ca toți copiii
catolici să fie învățați să scrie și să citească în Hangeul.
22
Literatura creștină tipărită pentru a fi utilizată în Coreea,
inclusiv cea pentru școlile deschise de misionarii creștini
folosea în cea mai mare parte coreeană scrisă în Hangeul.
Acești factori au dus la o creștere a ratei de alfabetizare,
învățăturile creștine permițând răspândindirea
alfabetului fără ajutorul elitelor care utilizau în cea mai
mare parte chineza. Încă din anii 1780, porțiuni din
Evanghelii au apărut în Hangeul; cărți dogmatice ca
"Jugyo Yoji" (주교요지) au apărut în anii 1790 iar
imnarul catolic a apărut în jurul anului 1800. John Ross,
un misionar presbiterian scoțian din Manciuria a
terminat traducerea Bibliei în coreeană în 1887 iar
liderii protestanți au făcut eforturi pentru a o face să
circule în masă. Ei au înființat de asemnea primele
instituții moderne de educație din Coreea.Școala
Metodistă Paichai pentru băieți a fost fondată în 1885 iar
Școala Metodistă Euhwa pentru fete (mai târziu a
devenit Universitatea pentru Femei Euhwa) a urmat în
1886. Alte școli similare au fost înființate imediat după
acestea, ajutând la răspândirea protestantismului
printre oamenii de rând. Protestanții au depășit catolicii
ca cea mai numeroasă confesiune creștină din Coreea.
Gradul de alfabetizare a femeilor a crescut brusc
deoarece acestea fuseseră înainte excluse din sistemul
de educație.

23
 Creștinismul în timpul ocupației japoneze
Creștinismul a crescut constant, la mijlocul anilor
1930, numărul catolicilor ajungând la 147.000 iar al
protestanților la 168.000. Bastionul ambelor grupuri era
nordul. Poliția controlată de japonezi a făcut eforturi
sistematice să minimalizeze impactul misionarilor, care
a avut un efect deprimant în anii 1911-1919. Declarațiile
idealiste ale președintelui american Woodrow Wilson au
contribuit la creșterea rapidă a naționalismului coreean
în anii 1920, dar deziluzia a venit după ce mișcarea nu a
reușit să realizaze schimbări semnificative. În 1924,
protestanții au fondat Consiliul Național Coreean Creștin
pentru a coordona activitățiile împărțind țara în regiuni
atribuite cultelor protestante specifice. Protestanții
coreeni au fondat de asemenea misiuni în străinătate
pentru coreenii care trăiau în Manciuria și China. Din
1937, Biserica Presbiteriană a Coreei a fost în mare
măsură independentă de ajutorul financiar din partea
Statelor Unite. În 1934, Biserica Metodistă a devenit
autonomă și a ales un episcop coreean. Cei mai activi
misionari dintre catolici au fost Ordinul Maryknoll, care
a deschis Școala Maryknoll de Asistență Medicală din
Pusan în 1964 (astăzi, Universitatea Catolică din Pusan.

24
 Coreea de Nord
Republica Populară Democrată Coreeană
조선민주주의인민공화국
朝鮮民主主義人民共和國
Chosŏn Minjujuŭi Inmin Konghwaguk

Drapelul Coreei de Nord Stema Coreei de Nord[*]

Deviză: 강성대국
(în română: „Națiune puternică și prosperă”)

Imn: 애국가
(„Cântecul Patriotic”)

Coreea de Nord, oficial denumită Republica Populară

Democrată Coreeană
Ea este vecină cu China (1.416 km de frontieră comună)
și Rusia la nord (19 km de frontieră), iar în sud cu Coreea de
Sud (238 km de frontieră). Această ultimă frontieră este
constituită în zona demilitarizată, care este în realitate foarte
puternic militarizată, fiind supravegheată de peste un milion de
soldați. Japonia, vecinul maritim al Coreei, nu are frontieră
terestră cu ea, dar sunt despărțite de Marea Japoniei.

25
 Istorie
Partidul Muncii din Coreea este la putere din 1948. Kim
Jong-un este conducătorul suprem al țării.

Harta Celor Trei Regate ale Coreei

În antichitate,
pe teritoriul Coreei de
Nord se aflau mai
multe regate, cel mai
mare și mai puternic
fiind Goguryeo (37
î.Hr-668 d.Hr) ce se
întindea din Manciuria
până în nordul actualei
Coreei de Sud. După
eliberarea Coreei de
sub ocupația japoneză
la sfârșitul celui de-al
Doilea Război
Mondial, Coreea a fost
împărțită de Națiunile
Unite în două părți
delimitate de paralela
38. Coreea de Nord urma să fie administrată de către URSS, iar
Coreea de Sud de către SUA. Istoria Coreei de Nord începe,
astfel, prin proclamarea unei Republici Populare în 1948. În
1950, Coreea de Nord cucerește cea mai mare parte din
Coreea de Sud, declanșând Războiul din Coreea. Coreea de
Nord va fi sprijinită de China și URSS, iar Coreea de Sud de
către SUA și ONU. Războiul s-a încheiat cu un armistițiu în
1953, Coreea fiind împărțită și azi în Coreea de Sud și Coreea
de Nord de-a lungul paralelei de 38 de grade.
26
 Politica
Conform constituției, Coreea de Nord este o
republică socialistă bazată pe doctrina juche, dar mulți o
consideră o dictatură absolută de tip stalinist, unde Kim
Ir-sen a înlocuit marxismul cu ideologia juche. În 1972,
doctrina juche a înlocuit marxism-leninismul ca
ideologie oficială de stat în Constituția Coreei de Nord⁠,
iar în constituția revizuită din 1998, toate referințele la
marxism-leninism au fost scoase.
Aparatul de stat este dominat în totalitate de către
Partidul Muncii din Coreea, al cărui rol conducător este
ancorat în constituție. Există și două partide minore,
aceste trei partide fiind unite în Frontul Democratic
pentru Reunirea Patriei. Organul suprem de stat este
parlamentul, ai cărui membri se aleg pe o perioadă de 5
ani. Parlamentul se întrunește în plen doar odată sau de
două ori pe an, în restul timpului țara fiind condusă de
prezidiul parlamentului. Președintele prezidiului, în
momentul de față (2010) Kim Yong-nam, este teoretic
conducătorul statului.
Mai există și Comitetul Național de Apărare
(condus de Kim Jong-un), care se ocupă de politica
externă și de forțele armate.
Funcțiile publice sunt ocupate, după cum scrie în
constituție, conform centralismului democratic. La
27
alegeri, candidații unici, toți susținuți de către partid,
sunt de obicei aleși cu 100% din voturi, cu o participare
la vot practic tot de 100%.
De la moartea lui Kim Ir-sen, postul de președinte
de stat nu a mai fost ocupat, Kim Ir-sen fiind acum
Președinte etern.
Văzută din Occident, Coreea de Nord este „cea mai
pură formă de totalitarism pe care mintea umană a
inventat-o vreodată. Statul este caracterizat de un cult al
personalității cvasireligios, o politică oficială de o
xenofobie feroce, și prezența unui sistem de lagăre de
concentrare. Există rapoarte credibile despre
experimente chimice făcute pe prizonieri politici.”
Astfel, accesul necontrolat al presei străine este
interzis, iar interacțiunea cetățenilor cu turiștii străini
este strict controlată. De asemenea, internetul este
inaccesibil în aproape toată țara.
Obiectiv al țării pe termen lung este reunificarea
cu Coreea de Sud.
Profesorul universitar Brian Reynolds Myers
consideră actuala ideologie a Coreei de Nord ca fiind
naționalism etnic coreean, similar cu statismul din
Japonia Shōwa și fascismul european.

28
 Geografie
Lacul Ch'ŏnji pe
Paektusan, cel mai
înalt punct din Coreea
de Nord
Coreea de Nord
ocupă partea de nord a
Peninsulei Coreene și este situată între 37° și 43°
latitudine nordică și între 124° și 131° longitudine estică.
Ea se întinde pe o suprafață de 120.540 kilometri pătrați.
Coreea de Nord are frontiere terestre cu Republica
Populară Chineză și Rusia la nord, iar în sud Zona
demilitarizată coreeană formează granița cu Coreea de
Sud. La vest sunt Marea Galbenă și Golful Coreei, iar la
est se afla Japonia dincolo de Marea Japoniei. Cel mai
lung râu este râul Amnok care se varsă după 790 km în
Golful Coreei.
Capitala și cel mai mare oraș este Phenianul. Alte
orașe majore sunt Kaesong în partea de sud, Sinuiju în
nord-vest, Wonsan și Hamhung în est și Chongjin în
nord-est.
Relieful este variat, predominant înalt, cca trei
pătrimi din teritoriu aflându-se la o altitudine de peste
500 m. Relieful țării este alpin, format din lanțuri de
munți și platouri înalte. Cel mai înalt munte din Coreea
29
de Nord este vârful Paektusan, ce are o înălțime de 2744
de metri. Cel mai lung râu este râul Amnok care se varsă
după 790 km în Golful Coreei.
Clima: Variațiile climatice sunt semnificative,
având în vedere suprafața mică a peninsulei.
Temperatura medie, în ianuarie este de -17 °C, la
Chunggang, la limita nord-centrală, și de -8 °C, la
Phenian. Totuși, în timpul celei mai fierbinți perioade din
timpul verii, variațiile de temperatură sunt
nesemnificative, media vara fiind între 24 °C, în Phenian
și 21 °C, de-a lungul coastei nord-estice, care este destul
de rece. Primăvara și toamna, vremea este neobișnuit de
plăcută, dar iernile sunt mai reci decât ar fi normal
pentru această latitudine, iar verile sunt fierbinți și
umede. Precipitațiile din peninsulă sunt între 750 și
1000 mm anual. Aproape toate precipitațiile cad în
perioada aprilie-septembrie.
Vecini: China (1.416 km), Coreea de sud (238 km),
Rusia (19 km).
Lungime frontieră: 1.673 km
Lungime linie de coastă: 2.495 km
Revendicării maritime:
-ape teritoriale: 12 mile marine
-zonă economică: 200 mile marine
30
 Demografia
Populația Coreei de Nord este de aproximativ 25
de milioane de locuitori și este una dintre cele mai
omogene etnic și lingvistic din lume, cu un număr foarte
mic de chinezi, japonezi, vietnamezi, sud-coreeni și
expatriați europeni. Minoritatea principală o formează
chinezii.
Conform CIA World Factbook, speranța de viață în
Coreea de Nord a fost 63,8 ani în 2009, o cifră
aproximativ echivalentă cu cea din Pakistan și Myanmar
și ușor mai scăzută decât în Rusia.[19] Mortalitatea
infantilă s-a situat la un nivel ridicat de 51,3 la 1000 de
nașteri, aceasta fiind de 2,5 ori mai mare decât cea a
Chinei, de 5 ori cât cea a Rusiei și de 12 ori cât cea din
Coreea de Sud.
Potrivit UNICEF în „Starea copiilor lumii 2003”
Coreea de Nord s-a clasat pe locul 73 (având cea mai
ridicată rată de mortalitate infantilă), între Guatemala
(72) și Tuvalu (74). Rata totală de fertilitate din Coreea
Nord este relativ scăzut și a fost de 2,0 în 2009,
comparabilă cu cea a Statelor Unite și cea a Franței.
Rata natalității: 15.54%
Rata mortalității: 7.13%
Rata fertilității: 2.1 copii născuți/femeie
31
 Limba
Limba oficială este coreeana.

Religia
Coreea de Nord are o moștenire budistă și
confucianistă, precum și o istorie recentă a mișcărilor
creștine și a Cheondoismuli („religia Căii Cerești”).
Constituția Coreei de Nord permite libertatea religioasă.
Marea majoritate a populației nord-coreene poate fi
caracterizată ca fiind fără religie. Cu toate acestea,
influența culturală a religiilor tradiționale, cum ar fi
budismul și confucianismul încă mai influențeză viața
spirituală nord-coreeană.
Budiștii din Coreea de Nord au o situație mai bună
decât cea a altor grupuri religioase. Creștinii din Coreea
se confruntă în continuare cu persecuția din partea
autorităților comuniste. Budiștii beneficiază de o
finanțare guvernamentală limitată, primită pentru a-și
promova religia, deoarece budismul a jucat un rol
esențial în cultura și tradiția coreeană.
Potrivit Human Rights Watch în Coreea de Nord nu
mai există libertate religioasă, guvernul sponsorizează
diferite grupuri religioase doar pentru a crea iluzia de
libertate religioasă.
32
 Economia
Este de tip centralizat, încercând să producă
îndeajuns de multă hrană și produse de consum pentru
cetățeni, dar fiind mai mult bazată pe industria grea
(siderurgică, constructoare de mașini, industrie chimică
și textilă), acest lucru nu este întotdeauna posibil. De
asemenea și agricultura ocupă un loc important în
economia Coreei de Nord. În cooperativele agricole se
cultivă orez, porumb, orz și legume. Statul are bogate
resurse subterane de minerale, printre care cărbune, fier
și magneziu pe care le exportă în cantități mari în
Republica Populară Chineză, cel mai important partener
comercial al Coreei de Nord. Dotarea industrială este mai
veche, deoarece nu s-a investit în retehnologizare și
restructurare, multe dintre acestea rămase de la
Uniunea Sovietică. Deși a avut parte de o recoltă bună în
2005 ca urmare a unor condiții meteo favorabile, a
îngrășămintelor acordate de Coreea de Sud și a
mobilizării la muncă patriotică, din partea poporului
bine-voitor, unele lipsuri continuă să persiste din cauza
lipsei de pământ arabil, a practicilor aberante de
colectivism și a lipsei de mașini și carburanți. Ajutoarele
alimentare internaționale au sprijinit regimul comunist
să scape de înfometare din 1995. Situația locuitorilor
este deosebit de cruntă, fiind supuși malnutriției

33
prelungite și unor condiții de viață grele. Coreea de Nord
este unicul stat din lume care nu colectează impozite.
Valoarea resurselor naturale ale Coreei de Nord,
printre care uraniu, cărbune și metale rare, este estimată
la cel puțin 6.000 de miliarde de dolari.

Reunificarea Coreei
Harta Coreei

Arcul Reunificării din capitala

Coreei de Nord, Phenian

34
 Reunificarea Coreei se referă la potențiala viitoare
reunificare a Republicii Populare Democrate Coreene
(cunoscută mai mult drept Coreea de Nord) și a
Republicii Coreea (cunoscută mai mult ca și Coreea de
Sud) într-un singur stat. Procesul de unire a fost inițiat în
luna iunie a anului 2000, când cele două țări au ajuns la
un acord să colaboreze pentru a realiza o reunire pașnică
în viitor. Totuși, acest proces întâmpină în permanență
multe dificultăți din cauza tensiunilor continui dintre
cele două state, care au devenit diferite politic și
economic în ultimele șase decenii de separare. În urma
reunificării Coreei, și zona demilitarizată coreeană ar
urma să fie lichidată și integrată în stat.
Divizarea
Divizarea actuală a Peninsulei Coreene este
rezultatul deciziilor luate la sfârșitul celui de-Al Doilea
Război Mondial. În 1910, Imperiul Japonez a anexat
Coreea, aceasta fiind sub ocupație japoneză până la
înfrângerea Japoniei în Al Doilea Război Mondial.
Acordul pentru independența Coreei a fost semnat
oficial pe 1 decembrie 1943 la Conferința de pace de la
Cairo, între Statele Unite, China și Marea Britanie. În
1945 ONU a dezvoltat un plan de administrație tutelară
a Coreei.

35
 S-a ajuns la acordul de divizare a peninsulei în
două zone de ocupație militară — partea de nord
administrată de Uniunea Sovietică, iar partea de sud
administrată de Statele Unite. La miezul nopții în 10
august 1945, doi locotenenți-colonei ai armatelor au ales
paralela 38 drept linie de divizare. Trupele japoneze de
la nord de această linie au fost nevoite să se predea
Uniunii Sovietice, iar trupele la sud s-au predat Statelor
Unite ale Americii. Acest lucru nu a fost destinat inițial
pentru a rezulta o divizare de lungă durată, dar politica
Războiului Rece a dus la instaurarea a două guverne
separate în cele două zone în 1948 și creșterea
tensiunilor care au împiedicat cooperarea. Aspirația
multor coreeni pentru o unificare pașnică a fost curmată
atunci când a izbucnit Războiul din Coreea în 1950. În
iunie 1950, Coreea de Nord a început războiul prin
invadarea Coreei de Sud, cu Mao Zedong încurajând
confruntarea cu Statele Unite[3] și Iosif Stalin sprijinind
intens invazia. După trei ani de lupte care au implicat
ambele Corei, China și forțele ONU conduse de SUA,
războiul s-a încheiat printr-un armistițiu, aproximativ pe
aceleași frontiere. Cele două țări nu au semnat niciodată
un tratat de pace, ceea ce înseamnă că Coreea de Nord și
Coreea de Sud sunt încă, oficial, în război.

36
Situația actuală
KTX-II, tren de mare
viteză din Coreea de Sud

Eventuala integrare politică a Coreilor sub o

conducere democratică a Sudului este considerată în
general inevitabilă de SUA și Coreea de Sud. Totuși,
natura unificării, de ex. prin colapsul Coreei de Nord sau
integrarea graduală a Nordului și Sudului, rămâne un
subiect de dezbateri politice intense și un conflict între
părțile interesate, care include ambele Corei, China,
Japonia, Rusia și Statele Unite.
Relațiile dintre cele două Corei au fost tensionate
în ultimii ani, pe fundalul acțiunilor provocatoare
întreprinse sub conducerea lui Kim Jong-il (cum ar fi
scufundarea ROKS Cheonan și bombardamentul insulei
Yeonpyeong) și fiul său, Kim Jong-un (cum ar fi lansarea
de rachete Kwangmyŏngsŏng-3 în 2012 și 2013 în cadrul
celui de-al treilea test nuclear al Coreei de Nord). Natura
imprevizibilă a noului regim și secretomania generală
din jurul conducerei din Coreea de Nord au dus la
37
speculații asupra faptului dacă Jong-un va reforma sau
păstra politicile predecesorilor săi. Accesiunea bruscă a
lui Jong-un la putere și experiența sa limitată de
guvernare, de asemenea, au creat temeri cu privire
diferitele facțiuni care duc la instabilitatea viitorului în
Peninsula Coreeană.
Reunificarea rămâne un scop pe termen lung al
guvernărilor din cele două Corei. Liderul nord-coreean,
Kim Jong-un, a făcut un apel în 2012 în discursul de Anul
Nou, pentru a „elimina confruntarea” dintre cele două
țări și a implementa prevederile acordului de la
Summitul Intercoreean pentru a spori cooperarea
economică și politică a țărilor. Ministrul Unificării al
Coreei de Sud a dublat eforturile în 2011 și 2012 de
sensibilizare a problemei, lansând un variety show
(Miracle Audition) și un sitcom pe Internet cu tematică
pro-unificare. De asemenea, ministerul deja promova
aceasta prin curriculum-ul școlar din școlile primare,
cum ar fi un manual emis de guvern cu privire la Coreea
de Nord intitulat „Suntem aceeași” și proiecte cu artele
tematice referitoare la reunificare.
Sprijinul pentru reunificare printre generațiile
tinere din Coreea de Sud este fost văzut de unii ca o
ezitare, cu procentul de persoane din sondaje publice,
care susțineau reunirea scăzând esențial de la mai mult
de optzeci la sută în anii 1990 până la 56%. 41 de
38
procente drintre coreenii cu vârsta de douăzeci de ani și
doar 20% din totalul tinerilor sunt de acord cu ideea
reunirii. Mulți cred că generațiile tinere nu mai
împărtășesc această idee fiind îngrijorați de
subdezvoltarea Coreei de Nord în raport cu „miracolul”
dezvoltării economice⁠ al Coreei de Sud dar și costurile
ridicate care ar costa reunificarea (estimate la circa 1
trilion de dolari).
Perspectivă
O Coree unificată ar putea avea o implicare sporită
în balanța puterilor din regiune, Coreea de Sud deja fiind
considerată de mulți o putere regională. Reunificarea ar
da acces la forța de muncă ieftină și resursele naturale
abundente în nord, care, combinate cu tehnologia și
capitalul existent în sud, ar crea un potențial mare de
creștere economică și militară. Conform unui studiu din
2009 realizat de Goldman Sachs, o Coreea unificată ar
putea avea o economie mai puternică decât cea a
Japoniei deja către 2050. O eventuală armată a Coreei
unificate ar avea cel mai mare număr de rezerviști,ci și
unul din cele mai mari contingente de hackeri militari.

39