Manuscris "Intre Lumina Si Intuneric"

Între Lumină și Întuneric Gall Denisa -
Laura
_____________________________________________________________________________________
1
Laura
_____________________________________________________________________________________
PROLOG
„Cea mai dulce și dezgustătoare înșelăciune este viața. Dulce, deoarece e plăcută și ne face să ne
bucurăm de ea, ne atrage ca un magnet și ne învăluie cu farmecul ei, făcându-ne să credem că
suntem nemuritori, însă toate acestea sunt iluzii care trec precum un vis. Dezgustătoare, deoarece
toate aceste plăceri și bucurii lasă un gust amar și multe lacrimi. Eu am ajuns la concluzia că
viața e o stradă slab luminată.. plină de gropi, plină de blocuri gata să cadă, plină de focuri gata
să te ardă ...plină de ochi gata sa vadă orice slăbiciune... Pentru că dincolo de viața pe care o știm
noi, se ascund multe secrete în întuneric, pândind și așteptând să cazi în plasă. Din această lume
întunecată fac parte și eu, în ciuda faptului că nu am avut de ales, așa că am rămas undeva...între
lumină și întuneric. „
2
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 1
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele
niciodată: să lumineze în întuneric". (Octavian Paler)
Era ziua absolvirii. Mama, tata și fratele meu erau chiar în primul rând. Eu zâmbeam de
pe scenă, ținându-mi într-o mână diploma, iar în cealaltă mâna prietenei mele cele mai bune
Lizzie. Fratele meu, Jesse, discuta aprins cu un băiat necunoscut mie. Îmi spusese că va veni cu
un prieten de la facultate şi bănuiam că acela era. Părea genul arătos şi puţin misterios. Faţa lui
era ușor palidă, cu trăsături bine definite, iar părul lui negru bogat strălucea minunat în lumina
soarelui. Era îmbrăcat în negru din cap până în picioare. Mai era ceva în strălucirea ochilor lui
albaștrii ca cerul, care te amețea. De parcă ar fi știut că îl privesc, mi-a aruncat o privire intensă
şi un zâmbet de un alb imaculat. Am întors privirea spre Lizzie, intimidată. În timp ce eu îl
privisem pe băiat încercând să desluşesc ce se ascundea în spatele aspectului plăcut, am observat
că ea îl privea pe fratele meu cu adorație, ca de fiecare dată când îi apăruse în raza vizuală. Îl
plăcea din clasa a-V-a, dar nu a vrut să facă nimic în privința asta. Iar eu promisesem că nu mă
amestec, chiar dacă tentația era mare. De când Jesse a absolvit şi a mers la MIT, Lizzie nu a mai
fost aceeași. Nu mai ieșea cu niciun băiat și abia ieșea cu mine, ceea ce însemna că era serios.
Dar când Jesse a venit acasă de la internat pentru vacanţa de vară, a început să își recapete
energia de altădată. Ochii mei s-au dus din nou în direcția prietenului lui Jesse, ignorând total
discursul ținut de director. Cel puțin eram mai în spate și nu eram ușor de văzut.
- ...la bal? Samy? Am auzit în surdină.
- Oh, scuze Lizz. N-am fost atentă, ce ziceai? Am întrebat-o confuză.
- Te-am întrebat dacă ai decis până la urmă cu cine mergi la bal, spuse amuzată de ezitarea mea.
- Cu Andy...cred, am mormăit nemulțumită.
- Am impresia că nu ești prea bucuroasă. Îți lipsește Mike, nu-i așa? Întrebă plină de compasiune.
Avea perfectă dreptate. Mike era fostul meu prieten, dar alesese să-mi dea papucii după doi ani
de relație, și asta cu trei zile înainte de bal, pentru că urma să plece în Europa la facultate și nu
avea să se mai prezinte nici la bal şi nici în viaţa mea. El îmi oferise multe amintiri, cum ar fi
primul sărut, primii fluturaşi în stomac, prima relaţie serioasă. Dar cel mai rău era faptul că
fusese mereu atât de dulce şi tandru şi romantic… iar acum, fără nici un avertisment a rupt-o cu
mine dintr-o dată, dându-mi vestea bombă cu mutatul. Totuși încercam să fiu bine și sa trăiesc
clipa în loc să zac în depresie pe canapea cu o înghețată în mână, cum ar face orice altă fată după
o despărțire. Țineam la el, dar aș fi o proastă să las asta să-mi strice balul și ultima vacanță de
vară în calitate de elevă.
- Hai să nu îl pomenim, dar lăsându-mă pe mine la o parte, ieri când te-am sunat erai încă
nehotărâtă.
- Tot singură merg, spuse vizibil supărată. Cu Ash ca unică opțiune mai bine deloc.
- Poate nu o să mergi singură, am șoptit făcându-i cu ochiul. Poate vei merge cu Jesse.
3
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Vezi să nu. O să se şi întâmple.
- Of, pesimisto... Știi că pot rezolva asta.
- Nu! Nu-i spui nimic, spuse puţin cam tare.
I-am dat un cot, prefăcându-mă că nu ştiam nimic atunci când câteva priviri au fost aţintite în
direcţia noastră.
- Haide, ce ai de pierdut? Am şoptit ascunzându-mă după cei din faţa mea.
- Bine, oftă ea.
Venise momentul să ne aruncam pălăriile. Ne-am luat cu toții „la revedere" şi am mers la
familiile noastre. Mama şi tata m-au felicitat şi m-au îmbrățișat scurt, după care au mers înapoi la
serviciu, deoarece au plecat din timpul programului ca să ajungă la absolvirea mea. Amândoi
erau la serviciu mereu, mama ca reporter şi tata cameramanul ei. Au avut parte de una dintre cele
mai drăguţe poveşti de dragoste şi erau nişte părinţi extraordinari, plini de empatie, răbdare şi
blândețe… asta când erau prezenţi. În ultimul timp li s-au oferit atât de multe filmări în afara
statului, încât abia îi vedeam. Lipsiseră de multe ori când era nevoie de ei, iar pentru mine Jesse
a fost un părinte în aceeaşi măsură cu ei. Ştiam că nu era corect să îi condamn, o făceau ca noi să
avem un acoperiş deasupra capului şi mâncare în farfurii, dar nu era uşor de trăit cu asta.
Jesse m-a strâns atât de tare în brațe, încât am rămas fără aer. Ochii mei i-au întâlnit pe ai
băiatului acela şi mi-am mutat instantaneu privirea.
- În sfârșit ai intrat şi tu în rândul lumii, spuse Jesse râzând.
- Foarte amuzant. Eu sunt în rândul lumii dintotdeauna. În rândul oamenilor normali, spre
deosebire de alţii...
- Absolvirea îți priește, surioară. Of, ce uituc sunt. Samy, el e Josh, colegul meu de cameră de la
MIT şi prietenul meu cel mai bun. Josh, ea e sora mea mai mică şi năucă, Samy.
Mi-a întins mâna privindu-mă ciudat, de parcă încerca să îşi de seama de ceva. În momentul în
care mi-a atins mâna m-am simțit de parcă aş fi fost curentată, şi nu în felul plăcut.
- Încântat, spuse cu o voce masculină.
- La fel şi eu, am spus pierdută, uitând chiar şi faptul că Jesse mă făcuse năucă.
Când mi-a eliberat mâna parcă mi-a aruncat cineva o găleată cu apă în faţă.
- Când e balul? Întrebă Jesse cu o sprânceană ridicată.
- Mâine. De ce? Doar nu vrei să vii? Am întrebat cu subînțeles.
- Poate vin să te enervez puțin.
- Vino doar. Şi vreau să-mi faci un serviciu ca să nu-ţi stric ziua, am spus râzând.
- Depinde. Ce-mi iese?
- Invit-o pe Lizzie la bal şi o să vezi, mi-am încercat eu norocul.
- Nu e o idee rea, spuse gânditor.
- Perfect. Şi ai ocazia s-o inviți diseară, pentru că doarme la noi.
- La mine sau la tine în cameră? Spuse râzând.
- Hei, nu fi rău, l-am dojenit.
- Știi că glumesc, nu sunt mitocan, spuse cu o falsă indignare.
- Păi dacă insiști, poate ţi-o las seara asta.
- Bine, eu ţi-l dau la schimb pe Josh.
- Eu nu am obiecții, spuse Josh ridicând din umeri amuzat.
Am tresărit, brusc înfiorată de idee. Prezenţa lui şi aşa îmi dădea o senzaţie stranie de
nesiguranţă.
- Ne vedem diseară, îi spuse Jesse lui Josh.
4
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Desigur, spuse făcându-mi cu ochiul. Ne vedem.
Am mers împreună cu Jesse spre casă cu mașina lui. Fratele meu dulce şi grijuliu, în loc sa fie
atent la cum conduce, îmi arunca din când în când priviri ciudate.
- Mi se pare mie, sau ai ceva cu Josh? Începu el.
- Nu știu ce să zic...am spus oftând.
- Haide, te cunosc. Spune ce ai pe suflet. Nu îl placi? Întrebă uşor încântat probabil că nu trebuie
să fie cu ochii pe mine.
- Aş avea eu sau orice fată din lume vreun motiv să nu-l placă? Am spus indiferentă.
- Nu chiar. Doar... Nu contează.
Oare ce a fost cu interogatoriul ăsta? Nu era stilul lui să înceapă o discuție și să nu o termine.
Odată ajunși acasă am scăpat de roba aceea oribilă și m-am schimbat în ceva comod, după care
am coborât jos, unde l-am găsit pe Jesse mâncând chipsuri pe canapea. M-am așezat lângă el,
furând și eu câteva chipsuri.
- Deci vezi ce faci, Lizzie o să apără în orice secundă, așa că trebuie să găsești un moment
potrivit s-o inviți, l-am avertizat.
- O să am grijă, sunt băiat mare, spuse râzând.
- Dar te rog, nu îi da speranțe false dacă nu e cazul, ok? Ea chiar te place și nu vreau să o văd
rănită, dar asta nu o știi de la mine, am spus știind că pot avea încredere în el.
- Știi că nu sunt genul. În plus o cunosc de mult timp și cred că e chiar drăguță... Merită încercat.
Un ciocănit ne-a întrerupt. Sigur era Lizzie. Am mers să deschid şi aproape am leșinat când l-am
văzut pe Josh în faţa mea. Am vrut să spun ceva, dar rămăsesem cu gura deschisă când mi-a
zâmbit, uitând tot ce voiam să spun.
- Bună, din nou, spuse politicos.
Doamne, ce avea Josh? Mă zăpăcea şi nu înţelegeam în niciun fel senzaţiile pe care mi le
provoca.
- Bună, am spus făcându-i semn să intre.
Când a trecut pe lângă mine, am simțit un parfum amețitor şi plăcut. Un parfum masculin, care i
se potrivea perfect. Am închis ușa şi am urcat sus pentru a mă aranja puțin, dintr-un motiv pe
care nu voiam să îl recunosc.
- Jesse, dacă vine Lizz deschide-i tu, i-am strigat din camera mea.
M-am dezbrăcat de hainele de casă, înlocuindu-le cu niște haine mai potrivite împrejurărilor. Am
coborât jos pentru că îmi era foame şi probabil şi lui Jesse...poate şi lui Josh. Cei doi stăteau in
sufragerie, discutând aprins. Când am trecut pe acolo s-a făcut brusc liniște. Simțeam privirea lui
Josh ațintită asupra mea la fiecare mișcare.
- Mai îi e cuiva foame? Am întrebat politicos.
- Nu, spuse Jesse. Dar poți sa aduci două beri, te rog?
- Se face.
Am mers la frigider şi am scos două beri. Aproape le-am scăpat când am închis ușa frigiderului
şi de după ea apăruse Josh, salvându-le la timp. Eram amândoi aplecați pe jumătate cu feţele la
același nivel...ochi în ochi.
Am început să respir greu, stomacul meu fiind plin de fiori ciudaţi.
- Scuze, spuse zâmbind. N-am vrut să te sperii. Dă-mi voie să te ajut, spuse luând berile şi
mergând înapoi în sufragerie.
Am răsuflat ușurată şi m-am sprijinit de frigider. Doamne ce avea tipul ăsta de îmi răscolea
măruntaiele aşa? Am deschis din nou frigiderul şi mi-am luat un iaurt. Am mâncat cât de repede
5
Laura
_____________________________________________________________________________________
am putut iaurtul acela, şi când am ajuns din nou în sufragerie era şi Lizzie acolo, puţin cam
aranjată. Ah, salvarea mea, am oftat în sinea mea.
- Salut Samy, spuse suspect de agitată.
- Hei, ai apărut în sfârșit. Vrei ceva de băut?
- Nu, mersi. Vreau să văd rochia ce ți-a adus-o mama ta.
- Acum? Am întrebat nevrând să plec de aici, dar nici eu nu ştiam de ce.
S-a uitat la mine cu o sprânceană ridicată. Asta era faţa ei serioasă. Eu și Lizz ne cumpăraserăm
împreună rochiile de bal, dar mama mi-a adus ieri o rochie atât de genială din Chicago, încât am
decis să schimb planul.
- Of, bine...
Am urcat în camera mea. Am mers la dulap şi am scos rochia. Aceasta avea culoarea mea
preferată, anume, albastru regal. Era lungă şi strâmtă până deasupra genunchilor, de unde era
ușor evazată. Avea de asemenea o crăpătură în partea stângă, destul de generoasă. Spatele urma
să îmi rămână gol. Bretelele se legau după gât, iar decolteul era cât de decent se putea.
- Wow. Cu asta scrie pe tine Regina Balului, spuse încântată.
- Arăt eu a pipiță smiorcăită cu coroniţă? Am întrebat râzând.
- Deloc, mă ironiză.
- Haha, nu eu sunt aia blondă aici, am contrat-o.
- Să zicem că am meritat-o pe asta. Haide! Pune-o pe tine să văd cum îți stă.
M-am schimbat cât de repede am putut, nu-i puteam refuza nimic. Mă întrebam dacă Josh va
veni la bal, dar… oare de ce mi-ar păsa? Abia l-am cunoscut şi colac peste pupăză, mă simţeam
ciudat în preajma lui.
- Arăți prea bine, sunt aproape geloasă, mărturisi Lizzie.
- Mersi, acum pot s-o dau jos? Am întrebat nerăbdătoare.
- Da, spuse râzând.
În timp ce mă schimbam înapoi, am observat-o pe Lizzie că mă privea cu suspiciune.
- Sam, ție îți place prietenul lui Jesse, aşa-i?
- Nu. De ce? Am întrebat făcând pe neștiutoarea.
- Ha, te cunosc prea bine şi ştiu că minţi! Eram sigură. Am văzut cum te uiţi la el.
- Lizz, nu vreau să vorbim despre asta, am spus încercând să evit subiectul, pentru că nici măcar
eu nu ştiam ce simt în legătură cu Josh. Că tot veni vorba, Jesse pare foarte pozitiv legat de ideea
de a merge la bal cu tine, am informat-o mândră.
- Cum?! Dă-mi detalii femeie! Explodă ea.
- L-am abordat şi mi-a spus că o să te invite la bal, am lămurit-o.
- Nu cred, țipă îmbrăţişându-mă. Mulțumesc mult, ești incredibilă.
- E plăcerea mea. Acum hai jos să ne băgăm şi noi nasu'.
Când am coborât jos, se uitau la un meci de fotbal. Jesse, era atât de concentrat la meci, încât n-
ar fi observat nici dacă o tornadă ar fi luat casa. Am decis sa-l sperii, dar când am vrut să-l prind
de umeri, s-a întors şi m-a imobilizat cu o singură mână.
- Hei, nu-i corect. Cum ai auzit? M-am smiorcăit.
- Instinct, surioară.
S-a ridicat, m-a ciufulit şi s-a dus spre Lizzie. I-a șoptit ceva şi au mers sus. Ok...am să mă prefac
că nu ştiu nimic şi că situaţia nu e stânjenitoare. O, Doamne. M-au lăsat singură cu Josh! Când
am văzut că se ridică am înțepenit. A venit în faţa mea şi mi-a aranjat câteva șuvițe de păr
ciufulite de Jesse. Inima mea bătea atât de repede încât simțeam că e gata să sară din piept.
6
Laura
_____________________________________________________________________________________
Aveam emoţii, sau îmi era frică să nu îmi cadă cu tronc pentru că Mike mă rănise şi îmi era
teamă să nu mi se întâmple iar?
- Ai un partener pentru bal, nu-i așa? M-a întrebat înclinându-şi puţin capul şi aruncându-mi o
privire pătrunzătoare.
- Nu...Adică, da, m-am bâlbâit.
Din păcate, m-am gândit.
- Ăla chiar e un băiat norocos, spuse scoțând la iveală zâmbetul acela ameţitor.
Am zâmbit lăsând privirea in jos. Știam că roșisem. Mi-a ridicat bărbia în sus cu degetul arătător,
privindu-mă direct în ochi. Eram înlănțuită în acea privire de un albastru atât de frumos...pur şi
simplu îmi tăia respirația. Şi-a apropiat ușor buzele de ale mele, dar zgomotul unor pași m-a
făcut sa mă dau înapoi. De ce naiba făcusem asta? Aproape îl lăsasem să mă sărute. Nu voiam să
creadă că sunt atât de uşor de cucerit, de fapt nu voiam să îi dau nimic de înţeles. Cu atât mai
puțin să îl las să îşi facă speranţe false.
- Cine are chef de o plimbare? Întrebă Jesse.
- Eu cu siguranță, am spus abia așteptând să scap de momentul jenant. Deci unde mergem? Am
întrebat curioasă.
- Eu şi Josh plănuiserăm să mergem la un film, dar nu strică puţină companie enervantă, spuse
Jesse uitându-se direct la mine.
- Cine vorbeşte. Sper că nu e ceva siropos şi plângăcios, am spus încercând să par amuzată.
- O să plângi eventual de frică, pentru ca e de groază, spuse Jesse.
- Nu mai spune. Știi că pe mine nu mă sperie nimic, am minţit sperând să nu mergem tocmai la
un film care să-mi dea coșmaruri, pe care le aveam deja oricum.
- Chiar? Întrebă Josh.
- Eu nu sunt așa sigur că nu o să te sperie, mă ironiză Jesse.
- Să vad de ce e în stare filmul ăla, am spus cu înverșunare.
Am mers cu mașina lui Jesse până la Main Place Mall. Evident că ei doi au stat în faţă, iar eu şi
Lizzie în spate, dar privirea lui Josh era clar îndreptată spre mine din oglinda exterioară.
- Ce film vedem? Întrebă Lizzie.
- Surpriză, spuse Jesse. O să vedeți acolo.
Când am mers spre casa de bilete tot felul de postere neinspirate ale unor filme romantice sau
horror apăreau în calea privirii mele. Dar unul mi-a atras atenția în mod special, îmi părea
cunoscut. Se numea Noaptea Demonilor 2. Demonul hidos care avea o privire criminală îmi
făcea pielea de găină. Speram că nu acela era filmul. Ajunși la bilete, l-am lăsat pe Jesse să le ia,
iar Lizzie s-a dus să ia popcorn.
Jesse și Josh au venit și mi-au înmânat biletul. Am citit titlul filmului de pe el.
- Noaptea Demonilor 2? Jesse filmul ăsta...Nu e cel mai inspirat film, am spus încercând să îmi
ascund tremuratul mâinilor.
- De ce?
- Nu am 18 ani, m-am scuzat.
- Şi ce-i cu asta? Lasă scuzele, spuse râzând. Recunoaște, te sperie.
- Nu. Nu mă sperie, m-am apărat.
- Atunci de ce nu vrei sa-l vezi?
- Tocmai ți-am spus!
- Ai doi însoțitori majori. Acum haide, nu o să te mănânce nimeni.
- Si dacă încearcă, te apăr eu, șopti Josh care era periculos de aproape de mine.
7
Laura
_____________________________________________________________________________________
Lizzie s-a întors cu popcornul şi am mers spre intrare. Nici n-am fost întrebați dacă avem peste
18 ani. Doamne cat mă speria doar gândul să văd acel film. Eu şi Lizzie am fost la prima parte
pentru că un adult ne-a luat biletele, şi ca acum, n-am fost întrebaţi despre vârstă. Eu nu am vrut
să văd nici prima parte, dar am mers pentru Lizzie şi am plecat din sală după 20 de minute de la
începerea filmului.
Demonii erau cea mai mare temere a mea, cu toate că știam că nu există. De câţiva ani aveam
mereu coșmaruri groaznice cu demoni. Si toate erau cu același demon. Nu era un demon
exagerat de înfricoșător, dar dintr-un motiv necunoscut mie, îmi era frică de el. Şi știam într-un
fel că urma să îmi facă rău în acele vise. De nenumărate ori, îmi apăruse în vise în ultimele luni
mesajul „Mana unui demon va fi cea care iți va aduce moartea". Dar erau niște vise tâmpite.
Lizzie crezuse la fel când ii spusesem. În schimb, Jesse nu ştia şi nici nu aveam de gând să îi dau
motiv să mă ia peste picior. Tocmai de asta, coşmarurile nu trebuiau sa mă afecteze în nici un fel
în seara asta. M-am așezat cu nesimțire unde a vrut să se așeze Jesse şi i-am scos limba. Jesse s-a
pus lângă Lizz, dar am rămas cu o problemă. Eram între Lizz şi… Josh.
- Sam ție nu îți era frică...? Șopti Lizz.
- În seara asta va trebui să nu-mi fie, am oftat.
- Ok, doar să nu fugi din nou.
- Sigur n-o să fug… am spus nesigură.
- Pentru că stă Josh lângă tine? Spuse şi mai încet.
Am dat din cap afirmativ. M-am uitat cu coada ochiului spre Josh şi am văzut că şi el mă privea.
În sală s-a făcut brusc întuneric şi au început reclamele zgomotoase, speriindu-mă. Au fost
câteva reclame obișnuite, apoi filmul a început. A început la fel ca primul, cu petrecerea de
Haloween, tipii îmbrăcați în costume stupide care beau până picau jos. Nu am avut absolut nimic
cu niciunul din lucrurile astea, nici măcar cu scenele grețoase de sex prost regizate. Când
petrecerea s-a stricat şi a apărut primul demon, am închis ochii. Am simțit o atingere ușoară pe
mână. Știam că e imposibil şi stupid, dar aveam impresia că un demon mă atingea. Când am
deschis ochii am văzut mana lui Josh peste a mea.
- Nu ai de ce să te temi, șopti el. Sunt doar niște oameni costumați. Nu sunt demoni reali. Nici nu
există așa ceva.
- Știu...am mormăit rușinată.
Pe ecran apăruse o creatură atât de oribilă, încât mi-am închis strâns ochii şi mi-am ascuns faţa în
umărul lui Josh, fără să mă gândesc la ce făceam. Pur şi simplu nu puteam privi. Teama acea cu
care mă confruntam în fiecare coșmar pusese stăpânire pe mine, făcându-mă vulnerabilă. Mâna
lui Josh era în jurul umerilor mei, strângându-mă ușor.
- Daca aş fi eu unul din acei demoni, ţi-ar mai fi frică? Întrebă Josh ridicându-mi faţa în sus.
Gândindu-mă la răspuns o secundă, am spus pur şi simplu...
- Nu.
- Sigur? Întrebă apropiindu-şi buzele de ale mele.
Respirația lui caldă îmi mângâia faţa, iar privirea lui pur şi simplu mă amețea.
- Sigur, i-am răspuns știind ca fusese un răspuns sincer.
Deși credeam că o sa mă sărute, de fapt sperasem cu disperare să o facă, nu s-a întâmplat. Şi-a
depărtat faţa de a mea, şi s-a uitat în continuare la film.
Am vrut să stau la film până la final, chiar am vrut, dar am mai rezistat doar zece minute. Fără să
spun nimic m-am ridicat şi am ieșit. Am decis să merg pe jos acasă să-mi limpezesc puțin
mintea. Abia începea să se întunece afară şi aerul răcoros al serii se făcea simțit. Îmi era puțin
8
Laura
_____________________________________________________________________________________
frig. Aveam din nou o teamă stupidă. Parcă simțeam prezenţa unui demon. Mă simțeam de parcă
mă urmărea unul. Era o teamă atât de idioată. Ce naiba, demonii nici nu existau. Eram o ciudată.
Am simțit o mână pe umăr. Era cât pe ce sa ţip, dar Josh m-a întors spre el la timp să-mi dau
seama că nu eram în pericol.
- Sunt doar eu, spuse zâmbind.
Doamne, avea sa mă ucidă cu zâmbetul acela superb.
- Voiam să văd dacă ești bine, spuse ușor îngrijorat.
- Acum sunt, am spus neputând să mă abțin să nu zâmbesc.
- În cazul ăsta, mă bucur. Mergeai acasă?
- Nu știu încotro mergeam. Dar nu prea vreau să merg acasă.
- Vrei să facem o mică plimbare, noi doi? Întrebă punând accent pe ultimele cuvinte.
- Desigur, am răspuns încântată, uitând de sentimentele ciudate pe care le trăisem în preajma lui.
Am început să mergem încet unul lângă altul, în tăcere. Simpla lui prezenţă era de ajuns să mă
consoleze. Nu era nevoie de cuvinte. Şi oricum nu aş fi știut ce să-i spun.
- Pot să te întreb ceva? Dacă nu e prea personal...
- Poți, desigur.
- Ceea ce te-a speriat la acel film sunt demonii, nu-i așa?
- Da. Mă sperie de moarte... Știu, sună ridicol, am spus stânjenită.
- Nu e ridicol, oricine are temeri, încercă el să mă liniștească.
- Tu de ce te temi?
- Hm, nu m-am gândit la asta până acum. Dar de ce te sperie în felul ăsta?
- O să crezi ca sunt nebună, am oftat.
- Nu voi crede așa ceva niciodată. Ai încredere în mine.
- Bine, îți voi spune. Chestia e că... de ceva timp am niște coșmaruri groaznice cu demoni în
fiecare noapte. De fapt, e un singur demon pe care îl visez la nesfârșit cum îmi spune că o să mor
şi mă scoate din minți.
- Mereu același vis?
- Nu. Visele diferă, doar demonul e același. De când l-am visat prima dată mi-e frică să adorm,
pentru că știu sigur că-l voi visa, am spus înfiorându-mă.
- Poate visezi asta mereu, pentru că te gândești la el înainte să adormi.
- Nu știu, dar mi se pare ciudat. Probabil sunt doar smintită, am spus muşcându-mi buza.
- Nu e deloc adevărat. Eu cred că ești foarte normală...şi drăguță, spuse oprindu-se în faţa mea.
M-am oprit exact înainte să mă lovesc de el. Şi-a apropiat încet faţa de a mea. Doar câțiva
milimetri ne despărțeau buzele. În momentul următor am simțit ploaia care abia începuse. Şi
începuse torențial spre nefericirea mea. Soarta făcea acum mişto de mine. Josh m-a luat în brațe
şi a fugit cu mine la adăpostul unei cafenele. Mi-a deschis ușa ca un gentleman şi mi-a făcut
semn să intru. El a intrat după mine, trăgându-mă spre o masă mai retrasă. Cafeneaua era
aproape plină. Bine, era încă devreme. Abia se întunecase şi asta mai mult din cauza norilor. Ca
să confirme ceea ce am gândit mai devreme, mi-a tras şi scaunul. Când m-am așezat mi-am dat
seama ce udă eram de fapt. S-a așezat pe celălalt scaun, în faţa mea. Picăturile de apă se jucau
prin părul lui, făcându-l să pară şi mai atractiv. Mi-a zâmbit din nou cu zâmbetul acela... Eram
amețită de frumusețea lui.
- Arăți chiar adorabilă așa udă.
- Mulțumesc, am spus roșind şi lăsând privirea în jos.
- Ce vrei să bei?
9
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ăă, Chocolate Frappe.
Nu știam de ce, dar acum eram recunoscătoare fricii mele de demoni. Datorită ei ajunsesem udă,
într-o cafenea cu Josh, care părea foarte de treabă şi asistam la ceva ce părea mai mult a întâlnire
decât a întâmplare. Iar eu nu mă supăram deloc. Nu-mi mai păsa de temerile mele.
- Vi la bal mâine? L-am întrebat sperând să zică da.
- Poaate, spuse lungind silaba. Exista cineva care mă vrea în mod special acolo? Întrebă cu
subînțeles.
- Vino şi ai să afli, i-am spus făcându-i cu ochiul.
- Ah, m-ai făcut curios.
Am oftat şi am luat o gură din Frappe. Doamne, dacă mai zâmbea odată așa, urma să mă
înnebunească.
- Deci, în afară de faptul că eşti o proaspătă absolventă frumoasă şi în mod clar inteligentă, te
temi de demoni şi cel mai probabil culoarea ta favorită e albastru având în vedere că doar
culoarea asta o porţi, ce mai îmi e permis să ştiu despre tine? Întrebă cu un zâmbet cald.
- Hm, aparent îmi place să primesc complimente, pentru care îţi mulţumesc, am spus râzând, dar
eram mai flatată decât fusesem în toată viaţa mea.
- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti, e un fapt evident. Deci?
Am roşit şi cel mai probabil zâmbeam ca o tembelă.
- Hm, îmi plac brioşele, am spus neştiind ce altceva să spun. Acum ce ar fi să spui şi tu ceva, ca
să fie corect? l-am provocat.
- Îmi place să îmi petrec timpul în natură de câte ori am ocazia. Cred că obiceiul acesta mi l-am
făcut pentru că am călătorit foarte mult la viaţa mea.
La asta nu mă aşteptasem. Telefonul meu a bipăit zgomotos, întrerupând grosolan discuţia. Un
mesaj de la Lizzie aparent.
„Eşti bine? Unde eşti?”
Am oftat, probabil şi Jesse era îngrijorat. I-am răspuns repede că sunt ok, aveam să îi dau mai
multe explicaţii mai târziu. Am mai discutat lucruri mărunte până am băut cafeaua. Când am
terminat, mi-a oferit mana lui şi m-a ridicat ușor. Eram atât de aproape unul de altul...între noi se
simțea o căldură ciudată. Cât voiam să mă sărute odată! Am ieșit afară şi se părea că ploaia se
oprise, dar era un frig criminal. Am tremurat puțin.
- Ti-e frig?
- Puţin... Dar trece.
Şi-a dat jos geaca şi mi-a oferit-o mie.
- Mulțumesc, am spus adăugând încă un punct pe lista cu chestii pozitive despre Josh.
Am mers de-a lungul străzii în tăcere. Până pe Pratt Street aveam groaznic de mult de mers. La
un moment dat, au început să mă doară picioarele.
- Îmi permiți? Întrebă luându-mă în brațe.
Am dat din cap afirmativ punându-mi mâinile în jurul gâtului lui.
Doamne cât de mult îmi plăcea atingerea mâinii lui pe coapsa mea...şi pe şoldul meu... Mă ținea
în brațe ca pe un copil mic. Pentru o secundă imaginaţia a început să îmi joace feste. Poate era
doar de la oboseală, dar mi se păruse că ochii albaştri şi frumoşi ai lui Josh încep să se închidă la
culoare, până aproape de negru.
- Josh tu…, am început, dar căscatul mi-a oprit gândul.
Brusc am început să mă simt amețită. O stare de somnolenţă m-a cuprins, făcându-mi pleoapele
să se lase în jos. Nu trebuia să adorm...Pericol...
10
Laura
_____________________________________________________________________________________
***
- Sam? Ai de gând să dormi până începe balul? Am auzit o voce lângă mine.
- Ce? Am spus deschizând ochii somnoroasă.
- E deja 12:45, spuse Lizzie râzând.
- O Doamne! Am spus sărind din pat ca arsă.
Stai așa! Cum ajunsesem eu oare în pat? Eram în brațele lui Josh...şi ah! Adormisem! Ce fraieră
eram.
M-am dus jos şi am mâncat repede un bol de cereale cu lapte, apoi am fugit la baie să fac un duş
şi să mă spăl pe dinți. Mi-am uscat repede părul. Eu şi Lizzie aveam programare la coafor la ora
14:00. Jesse a fost destul de drăguț să ne ducă până la Continental Salon şi să aștepte până
coafurile, manichiura şi machiajul nostru au fost gata. Părul meu era deja parțial creț, dar eu îl
voiam creț în totalitate, cu bucle mari și frumoase. Cât despre machiaj, fardul argintiu și tușul
care le dădea ochilor mei celebra formă de „ochi de pisică" se potriveau minunat cu rochia mea.
Rujul roșu deschis îmi accentua şi mai mult forma buzelor. Genele mele alungite erau atât de
reușite încât păreau false. Cât despre manichiură aveam un french de toată frumusețea. Lizzie în
schimb era plină de violet.
Ce lipsea acum era costumația. Jesse m-a dus acasă pe mine, apoi a dus-o pe Lizzie. Totuși, a
trecut în timp îndelungat până s-a întors, iar asta îmi dădea de gândit.
M-am uitat la ceas. Era aproape 17:30. Oare ce naiba făcea Jesse atât? Trebuia şi el să se
pregătească. M-am dus sus şi m-am dezbrăcat de hainele de stradă, înlocuindu-le cu rochia care
acum îmi părea puțin cam strâmtă. Două minute mai târziu am auzit ușa de la intrare. Am
coborât jos să-mi caut pantofii.
- Sam, unde îți ții telefonul? Mă certă Jesse intrând val-vârtej.
- E...nu știu. Cred că l-am lăsat jos pe undeva.
- Te-a sunat Andrew pe numărul tău, şi din moment ce n-ai răspuns, a sunat-o pe Lizzie, iar ea pe
mine. Mi-a spus să-ţi transmit că el nu poate veni la bal. Şi multe scuze, alea alea.
- Minunat, am mârâit. Acum nu mai am nici al doilea partener, am mormăit furioasă.
- A treia e cu noroc, spuse Jesse.
I-am aruncat o privire cu subînțeles, care era o insultă la adresa sănătății lui mentale.
- Păi Josh îi poate ţine locul, asta dacă vine. Totuși, vreau să îți spun ceva. E prietenul meu cel
mai bun, dar te sfătuiesc să ai mare grijă. Nu știi prea multe despre el.
- Ce e de știut în afară de ce e evident? Am întrebat confuză.
- Nu știu, bănuiesc că o să afli…
- Oricum nu știu dacă vine la bal, am oftat.
- Fi optimistă, nu ai nimic de pierdut.
El s-a dus sus să se pregătească în timp ce eu mă chinuiam să-mi pun pantofii. Erau argintii,
închiși atât în față cât și în spate.
Am așteptat un timp îndelungat pe canapea, dar la un moment dat mi-am pierdut răbdarea. Se
făcuse aproape ora 18:00, dar Jesse nu dădea semne că ar fi gata.
- Jesse! Haide, trebuie s-o iei şi pe Lizz, am strigat enervată.
- Vin acum, spuse coborând.
Era îmbrăcat într-o cămașă albă, şi pantaloni negri de costum.
- Dă-mi te rog cheile de pe canapea, spuse netezindu-şi mâneca de la cămaşă.
11
Laura
_____________________________________________________________________________________
Am luat cheile şi i le-am aruncat. Le-a prins cu o îndemânare surprinzătoare. Odată ajunși în
maşină Jesse a accelerat imediat. Speram ca Josh să vină. Fără partener avea să fie cel mai
groaznic bal din istorie...pentru mine.
Drumul a fost extrem de tăcut. Când am luat-o pe Lizz, ea şi cu Jesse au pălăvrăgit tot drumul
despre naiba ştie ce. Gândul meu zbura peste tot şi în același timp niciunde... Oare astea erau
simptomele unei persoane îndrăgostite?
***
CAPITOLUL 2
"De câte ori simți că plutești, că zbori şi te ridici spre cer, amintește-ti de efectul gravitației."
Când am intrat în sală eram picată din altă lume. Uitasem de ce eram acolo. Ne-am așezat toţi
trei la o masă. Jesse si Lizz discutau încă foarte înfocaţi. Am început să privesc decorul sălii.
Nici nu văzusem cu arată. Culorile predominante erau alb si roșu. Baloanele alcătuiau flori
imense şi inimioare. Panglici roșii erau pe pereți ca niște valuri. Scaunele erau îmbrăcate cu satin
alb şi aveau în spate fundițe făcute cu măiestrie. Jesse şi Lizz au mers să danseze pe o stupizenie
de melodie…nici nu știam cum se numea…
După aproape o oră în care am refuzat orice invitație la dans exceptându-le pe ale lui Jesse și
Lizz, am început să-mi pierd orice speranță. Josh nu avea sa vină.
Cel mai mare chin a fost atunci când a început „Valsul Fluturilor”, dansul mult aşteptat de toate
perechile din seara asta, pentru care am exersat o grămadă. Dar norocul nu-mi surâdea deloc. Am
început să mă fâstâcesc de nervi. O secundă mai târziu am simțit o mână rece pe umăr. M-am
întors iritată, dar când l-am văzut pe Josh zâmbetul meu era la extreme. Mi-a întins mâna şi şi-a
inclinat capul spre ringul de dans. În momentul în care i-am luat mâna, mii de fluturi – ironic –
au început să se joace în stomacul meu. M-a tras ușor spre ringul de dans, prin mulțime. A ales
un loc mai puțin aglomerat. S-a oprit în faţa mea, trăgându-mă mai aproape de el. Mi-a luat
cealaltă mână şi a pus-o pe umărul lui, după care el şi-a pus mâna pe şoldul meu. Niște
furnicături atât de plăcute au apărut pe pielea mea simțind atingerea lui prin materialul rochiei…
Privirea lui de un albastru divin a înlănţuit-o pe a mea. Dansul a început atât de uşor, încât
simţeam că plutesc. Valsul nostru era atât de sincronizat, venea atât de natural, încât părea că
făceam asta dintotdeauna. Simţeam cum cu fiecare pas, inima mea bătea tot mai tare, iar cu
fiecare secundă în care privirea mea era capturată de a lui, mă simțeam ca şi când nu mai eram
decât noi doi şi dansul nostru în sală.
- Scuze de întârziere, spuse zâmbind de-ţi tăia răsuflarea.
- Nu-i nimic, contează că ai venit. Chiar mă bucur că ești aici.
- Şi eu. Arăţi absolut încântător.
- Mulţumesc, şi tu la fel, am spus privindu-l din cap până în picioare.
Îi stătea atât de bine în albastru…Avea o cămaşă albastră ca rochia mea, cu mânecile trase,
lăsându-şi muşchii frumos conturaţi la vedere şi mai avea şi doi nasturi deschiși sa se vadă
12
Laura
_____________________________________________________________________________________
pieptul bine-lucrat, ca să mă înnebunească de tot. Şi pantalonii negrii de stofă erau destul de
mulaţi să se observe tot ce trebuia și ce nu.
Dansam în braţele lui cântec după cântec. Cu fiecare melodie eram tot mai apropiaţi, până am
ajuns lipiţi unul de altul. Era o senzație atât de plăcută, încât mă făcea să-l vreau mai aproape.
Mâna care-mi era pe umărul lui s-a încolăcit în jurul gâtului lipindu-mi pieptul de al lui. Mâna lui
a urcat mai sus mângâindu-mi pielea descoperită de pe spate.
- Eşti atât de frumoasă în seara asta, încât nu-mi pot lua ochii de la tine, spuse privindu-mă
încântat.
- Mulţumesc, am spus muşcându-mi buza.
Mi-am aşezat capul pe umărul lui, strângându-l mai tare.
După câteva dansuri am început să am o senzaţie ciudată de amețeală combinată cu greaţă. Îmi
venea să mă întind în mijlocul sălii. Ce naiba era în neregulă cu mine tocmai acum?
- Ce se întâmplă? Întrebă Josh îngrijorat.
- Cred că…
Am început să văd în ceaţă. Simţeam că-mi explodează capul.
- Sam, ești bine? Întrebă scuturându-mă.
- Sunt…
Picioarele mi s-au înmuiat şi mi-am simţit genunchii cedând. Totul a devenit atât de liniştit şi
întunecat…
***
Am deschis ochii. Josh mă căra în braţe, dar unde mă ducea? Ce se întâmplase?

- Eşti bine, frumoaso? Întrebă îngrijorat.
- Sunt ameţită…Ce s-a întâmplat?
- Ai leşinat brusc, mă lămuri.
- O, şi unde mergem?
- Te duc acasă. Să știi că m-ai speriat, spuse cu seriozitate.
- Scuze…AU!
- Ce te doare? Întrebă speriat.
- Capul…pur şi simplu îmi pocneşte.
Ajunsese în faţa casei mele. Se pare că avea în mână nişte chei de maşină şi cheile de la casa
mea. M-a lăsat jos şi a deschis uşa.
- Poți să mergi?
- Aşa cred, am mormăit.
Am intrat înăuntru şi m-am aşezat pe canapea. S-a aşezat lângă mine, luându-mi mâna într-a lui.
- Te simţi mai bine?
- Da, dar cred că am nevoie de un ceai relaxant şi ceva pentru durerea asta infernală de cap. Vin
imediat, am spus vrând să mă ridic.
- Tu nu mergi niciunde, frumoaso. Am să-ţi aduc eu tot ce ai nevoie.
- Dar…
- Şşş. Niciun dar, spuse poruncitor.
Josh a mers în bucătărie, şi s-a întors cu ceaiul şi pastila mai repede decât mă așteptam. Am băut
medicamentul şi am terminat ceaiul din câteva înghiţituri, aşa fierbinte cum era.
- Mulţumesc Josh. Ești foarte drăguț.
13
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Oricând pentru tine, spuse mângâindu-mă pe păr.
Durerea de cap se diminuase la un moment dat. M-am ridicat şi am dus cana în chiuvetă. Când
m-am întors în cameră, Josh pur şi simplu m-a luat în brațe şi şi-a apăsat buzele peste ale mele.
Mi-am pus braţele în jurul gâtului lui şi i-am răspuns fără nicio ezitare la sărut. Buzele lui erau
atât de moi şi fine…M-a strâns cu putere într-o îmbrăţişare plină de pasiune, dându-mi fiori în tot
corpul. Brusc s-a oprit şi s-a dat doi paşi înapoi, amândoi gâfâind zgomotos.
- Asta a fost pentru cazul în care ceea ce urmează să-ţi spun mă va face să te pierd pentru
totdeauna.
- Ce vrei să spui? Am întrebat confuză.
- Cred că va trebui să iei un loc, spuse fâstâcindu-se.
M-am așezat pe canapea, dar el a venit şi s-a pus în faţa mea.
- Josh, e totul în regulă?
- Asta te voi întreba eu mai târziu, spuse băgându-mă și mai mult în ceață. Acum…Sam, spuse
luându-mi mâinile într-ale lui şi aplecându-se la nivelul meu. Eu… nu ştiu cum, dar s-a întâmplat
atât de repede…Adevărul e că îmi placi mult.
- Şi eu simt la fel, dar nu văd nicio problemă în asta, am spus încântată.
- Ideea este că înainte să iei cu adevărat o decizie, trebuie să știi ceva despre mine. Nu ar fi corect
să-ţi ascund ce sunt cu adevărat, pentru că nu va duce la nimic bun.
- Josh, eu nu înţeleg. Cum adică ce ești cu adevărat? Am întrebat îngrozită.
- Înainte să-ţi spun, vreau să te rog să nu ţipi. Știu ca o să fie greu…
- Să nu ţip? Josh ce…?
Ochii lui au devenit negri complet cu o strălucire roşiatică. Asta nu era de bine…
- Ce naiba…? Am șoptit mai mult pentru mine.
Ca un răspuns la întrebarea mea, el s-a dat doi pași în spate, iar din spatele lui au apărut două
aripi imense negre în acelaşi timp cu sunetul a ceva sfâşiat şi două coarne asemănătoare cu ale
unui berbec, dar negre.
Mi-am înghiţit toate cuvintele. În gât îmi stătea un ţipăt crunt. În viaţa mea nu-mi fusese mai
frică decât în acel moment. Îmi tremurau până și firele de păr.
- Dispari! Am ţipat cu lacrimi în ochi.
- Știu că sunt îngrozitor, dar te rog, nu-ţi fie frică de mine, nu-ţi fac absolut nimic, spuse lăsând
să se vadă o pereche de colţi ascuţiţi.
M-am ridicat gata să caut cea mai rapidă cale de ieșire. Josh era! Josh avea aceeaşi înfăţişare cu
cea a demonului din coşmarurile mele. Sentimentul acela ciudat pe care l-am avut tot timpul în
preajma lui era fondat. Ochii mi s-au inundat şi mai tare cu lacrimi. Am fugit către ușă, dar cu o
secundă înainte să pun mâna pe clanță, a apărut în faţa mea. Am vrut să ţip de data asta, dar
mâna lui a fost mai rapidă şi s-a lipit de buzele mele oprind ţipătul la timp.
- Nu face asta, te rog, spuse revenind la forma lui umană.
M-am dat mai departe de el şi am fugit către ieşirea din spate. Nu ştiu cum m-a ajuns atât de
repede, dar era deja în spatele meu prinzându-mă de mână.
- Uite, dacă te sperii atât de mult am să plec şi îţi promit ca n-o să mă mai vezi niciodată. Îmi
pare foarte rău că sunt chestia asta…şi că probabil te-am traumatizat arătându-ţi. Ar trebui să te
fac să uiţi că m-ai întâlnit.
- Nu vreau să uit nimic, doar…Te rog, pleacă, am spus cu o voce tremurândă.
14
Laura
_____________________________________________________________________________________
- În regulă Sam, eu nu te oblig să accepţi ceea ce sunt dacă te sperie şi te dezgustă. Știu că acele
coșmaruri te-au speriat, dar ţin neapărat să ştii că eu nu vreau sa îți fac rău, încercă el să mă
liniştească. Îţi jur că nu ştiam şi nu am nicio legătură cu ele.
- Doar pleacă, bine? Am spus vrând să scap odată de frica aia.
- Bine. Îmi pare rău, spuse dispărând pur şi simplu… ca şi când n-ar fi fost acolo niciodată.
Am fugit în camera mea şi am închis uşa cu putere. Respiram necontrolat. Oare Josh putea
apărea aici şi să dispară când voia? M-am așezat pe pat încercând să mă liniștesc şi să procesez
groaznica informaţie aflată azi, şi anume că demonii existau. Îmi puneam mii de întrebări fără
răspuns: De ce avusesem toate visele acelea? De ce era Josh în ele? Oare încercaseră să mă
avertizeze că Josh îmi va face rău? Şi mai rău, oare era ceva în neregulă cu mine? Cu ce eram eu
mai deosebită, sau mai bine zis mai ciudată, să fiu avertizată despre ce urma să se întâmple?
Toate aceste întrebări îmi răscoleau mintea. M-am întors de pe o parte pe alta, până când în cele
din urmă somnul a pus stăpânire pe mine.
Eram într-o cameră cu mobilă veche şi uzată, care părea dintr-un alt secol, privindu-mă într-o
oglindă imensă. Purtam o rochie neagră cu un corset care mă strângea groaznic…semăna mult cu
o rochie de mireasă, dar culoarea mă făcea să alung acest gând. Avea multă dantelă şi satin. Era
frumoasă, dar mă speria. Parul meu roşu era prins într-o împletitură sofisticată, lăsând câteva
şuviţe rebele în faţă. Si era ceva în neregulă cu ochii mei. Nu mai erau de un albastru obișnuit,
albastrul lor părea fosforescent. Pe buze aveam un ruj groaznic de roşu. În oglindă vedeam pe
cineva apropiindu-se. Era Josh! A venit în spatele meu şi a început să-mi mângâie uşor umerii
goi.
„ Ai uitat ceva”, spuse punându-mi un colier de argint ce avea un medalion cu o pisică neagră.
„ Josh, unde suntem?”, am întrebat eu confuză.
„Acasă, prinţesa mea întunecată”, spuse dându-mi părul la o parte si lipindu-şi buzele de gâtul
meu.
Am deschis ochii şi m-am ridicat în şezut.
- Ce dra…? am şoptit în întuneric.
Eram pe podea, cu hainele lipite de mine. Transpirasem groaznic. M-am schimbat în pijama și
m-am pus în pat. Am încercat să adorm la loc, dar fără succes. M-am uitat la ceas. Doar 4:19.
Oare Jesse ajunsese? Oare cum se terminase balul? Deşi, în momentul de faţă nu mai avea o aşa
mare importanţă balul. Am început să privesc tavanul. Cuvintele lui Jesse îmi răsunau în minte.
„E prietenul meu cel mai bun, dar te sfătuiesc să ai mare grijă. Nu știi prea multe despre el.”
Jesse ştia? Nu voiam să risc să-l întreb. Nu era secretul meu să-l dezvălui altora. Totuşi, de ce ar
frecventa un demon facultatea? Oare Jesse era în pericol? Doar era colegul de cameră a lui
Josh… Deşi dacă ar fi vrut să îi facă rău, ar fi făcut-o deja.
Am oftat în sinea mea, acoperindu-mă cu pătura până la gât. Trebuia să încerc măcar să uit
pentru câteva ore de griji şi să încerc să trec de noapte fără coşmaruri.
Am reuşit să adorm într-un final, dar nişte zgomote enervante care se auzeau din bucătărie m-au
trezit la opt dimineaţa. Mi-am luat halatul pe mine şi m-am dus să văd sursa zgomotului. Pentru
o secundă mi-a trecut un gând înfiorător prin minte, dar l-am alungat.
- Jesse, ce naiba? Am întrebat văzând pe jos în sufragerie plin de cioburi care aparţineau câtorva
farfurii probabil.
- Ăăăm... Am alunecat în timp ce încercam să pun farfuriile la loc, spuse nu prea convingător.
15
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Bineee…
- Eşti în regulă? Întrebă privindu-mă sceptic.
- Foarte bine, am minţit eu. Cum a fost aseară după ce am plecat?
- Am avut o noapte foarte reuşită cu Lizzie, îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai devreme cât
de marfă e prietena ta. Dar vreau să știu ce s-a întâmplat aseară după ce te-a adus Josh acasă,
spuse pe un ton autoritar.
O, nu. Nu puteam să-i spun pur si simplu…”păi ştii prietenul tău cel mai bun mi-a spus că e un
demon şi m-a speriat de moarte”. Mai ales că nu știam dacă Jess era informat despre natura lui
Josh, altfel cel mai probabil nu erau prieteni.
- Păi, a stat cu mine până mi-a trecut durerea de cap şi a plecat, am mințit.
- Hm, bine, mormăi sceptic.
Am strâns cioburile împreună cu Jesse, după care el a plecat să se întâlnească cu nişte foşti
colegi. Iar eu am rămas singură şi speriată. Mi-am făcut o omletă la micul dejun, dar mai mult m-
am jucat cu furculiţa prin ea decât să o mănânc. Aveam un gol dureros în stomac şi simţeam cum
greaţa se instala din nou.
Am aruncat omleta şi mi-am făcut o limonadă în speranţa că greaţa avea să se domolească, dar
cum am luat prima gură am şi făcut pe Schumacher până la baie şi am vărsat vreo zece minute
încontinuu. Oare mă îmbolnăveam?
Când am considerat că am terminat, m-am spălat pe dinţi şi am mers să mă întind puţin.
Telefonul meu a început să bipăie chiar când am reuşit să aţipesc.
- Alo? Am răspuns somnoroasă.
- Hei Samy, cum te simţi? Am auzit vocea lui Lizz uşor îngrijorată.
- Sunt ok…cred. Mi-e puţin deranjat stomacul, am spus simţind o nouă rundă de vomă încercând
să îşi croiască drum afară.
Am încercat să o stăpânesc, dar era un adevărat chin.
- Mă bucur că nu e nimic grav, aseară am înnebunit de spaimă! Noroc cu Josh, spuse ea cu
subînţeles.
- Lizz…între mine şi Josh nu e şi nu va fi nimic, am afirmat cu o uşoară ezitare.
- Cum? De ce? Întrebă uimită.
- Nu… nu ne potrivim, am bălmăjit ca scuză.
- Oh, am crezut că aseară s-a întâmplat ceva între voi. Îmi pare rău.
- E în regulă. Dar spune-mi, cum e cu Jesse? El e cam secretos, am încercat să schimb subiectul.
- Sunt cu el chiar acum, numai ce a ajuns la mine, încercă ea să îmi dea de înţeles că nu îmi poate
da detalii.
- Ok, altădată atunci. Pupici, am spus închizând.
Am oftat. Îmi era atât de greaţă încât îmi venea să îmi scot stomacul cu totul afară. Şi la naiba,
Lizzie îmi amintise de Josh şi nu mă mai puteam gândi la altceva. Dacă mă speria atât de rău, de
ce îmi bântuia prin minte fără să îl pot scoate de acolo? Şi de ce îmi părea atât de rău pentru felul
în care mă purtasem cu el?
Ah, nu! Era un monstru înfricoşător care bântuia coşmaruri, mă speria de moarte şi asta era de
ajuns ca noi doi să nu avem nicio şansă împreună. Ce viitor puteam să am cu o creatură
presupusă a fi malefică, care cel mai probabil avea să trăiască veşnic?
Dar poate Josh nu era malefic, în fond se purtase foarte frumos cu mine. Totuşi, puteau fi
aparenţe. Dar de ce eram aşa convinsă înăuntrul meu că poate nu era rău?
- Ah, fi sinceră Sam! E al naibii de atrăgător şi îl vrei! Am strigat frustrată.
16
Laura
_____________________________________________________________________________________
Dar nu se va întâmpla, am încercat să mă conving. Nu voi putea fi fericită decât cu cineva ca
mine, am concluzionat. Am adormit spre fericirea mea din nou, oprindu-mă din a mă frământa cu
problemele mele existenţiale.
Eram din nou în sala de bal, dar de data asta era goală, cu excepţia mea şi a lui Josh. Stătea
frumos şi elegant în faţa mea, privindu-mă cu tristeţe. Eram toată înfiorată. Nu ştiam ce să fac
sau să spun.
- Ce ar fi să îmi spui cât de mult îţi lipsesc, spuse apropiindu-se.
M-am dat înapoi, înghiţind în sec.
- Cât o să te mai temi de mine, Sam? Întrebă cu o suferință teribilă în ochi.
- Josh, eu…
- Ştiu, te înspăimânt. Dar chiar crezi că ţi-aş face vreun rău? Uită-te în ochii mei, Sam.
Am făcut întocmai ce mi-a spus şi am simţit o stare ciudată, de parcă tot corpul îmi era uşor, iar
mintea mi se golise complet.
- Uite, poţi să ai încredere în mine, spuse venind şi luându-mi mâinile în ale lui. Nu am să fiu un
pericol pentru tine, pot avea grijă de tine mai bine decât oricine, continuă el.
Doar ce spusese cuvintele şi eram deja convinsă de ce spusese. Şi-a apropiat buzele de ale mele,
aşteptând să îl resping, dar nu am făcut-o. M-a sărutat apăsat, iar în acel moment m-am trezit în
şezut, înapoi în camera mea, de-a dreptul panicată. Buzele mele ardeau, totul se simţea de parcă a
fost real.
În acel moment m-am pus pe un plâns cu sughiţuri. Iar eu credeam că relaţia cu Mike a fost una
complicată.
***
Toată seara am încercat să fac orice altceva. Am luat cina cu Jesse, am părăvlăgit la telefon cu
Lizzie, care în sfârşit a reuşit să îmi şteargă bezna din minte. Aparent, ea şi Jesse au fost după bal
la o cină super romantică, unde el i-a cerut să fie iubita lui. Nici nu ştiam că Jesse poate fi
romantic! Şi ar fi fost ciudat rău ca prietena mea cea mai bună să îşi piardă virginitatea cu fratele
meu, dar momentan puteam sta liniştită în privinţa asta.
Când am mers la culcare, m-am rugat din răsputeri să nu mai am coşmaruri şi să nu îl mai visez
pe Josh, iar spre fericirea mea asta s-a şi întâmplat.
Dimineaţă când m-am trezit, am constatat că greaţa şi senzaţia de rău dispăruseră. Dar tot aveam
un gol ciudat care îmi umplea stomacul şi pieptul.
- Gata, asta se termină aici! Am spus ofticată.
Trebuia să dau de Josh. Urgent. Da, cu toate că mă speria de moarte asta nu mă putea opri să
simt ceea ce simţeam. Pe cât de frică îmi era de demoni, pe atât mă atrăgea ideea de a avea ceva
mai special în viața mea, ceva opus banalității.
Acum chiar mă simţeam prost amintindu-mi câtă supărare era în ochii lui când îi spusesem să
plece. Trebuia să știu că nu o să-mi facă rău, chiar credeam asta. Primul lucru pe care aveam să-l
fac era să-mi cer scuze. Dacă nu i-ar fi păsat deloc de mine mi-ar fi ascuns totul. Trebuia să
accept ceea ce era şi să mă obişnuiesc cu asta. Sau măcar să încerc. Pentru el…pentru noi.
- Jesse? Am strigat în timp ce coboram.
- În bucătărie.
Am intrat acolo valvârtej, iar Jesse se uita la mine de parcă vedea un OZN.
17
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ţi-e aşa foame? Îşi încercă el norocul.
- Să lăsăm asta. Spune-mi te rog că ai numărul lui Josh, l-am repezit.
- Da, îl am. Dar ce-i cu graba asta? Întrebă sceptic.
- Îţi explic mai târziu, ok?
Mi-a întins telefonul lui oftând şi după ce l-am luat am zbughit-o în sufragerie să-mi iau telefonul
de pe măsuţa de cafea. Mi-am notat numărul lui Josh şi l-am salvat. I-am dus telefonul înapoi lui
Jesse şi am mers în camera mea. M-am așezat pe scaunul de la birou. Degetul meu era blocat. Nu
puteam apăsa „Apelează” nicicum.
Telefonul meu a începu să sune. Era Lizz. Cu părere de rău i-am respins apelul. Acum aveam
ceva de rezolvat. Mi-am luat inima în dinţi şi am apăsat butonul acela nenorocit. A sunat odată…
şi încă odată.
- Da? Spuse o voce supărată.
- Josh, sunt eu…
- Sam? Întrebă, vocea îndulcindu-i-se.
- Da. Voiam să văd dacă ai timp să vii aici. Vreau să vorbesc ceva cu tine, faţă în faţă.
- Sigur. O să fiu acolo într-o secundă, spuse închizând.
Când spusese într-o secundă nu m-am gândit nicio clipă că avea să apară în momentul următor în
camera mea, practic de nicăieri. Era cât pe ce să pic de pe scaun când l-am văzut la doi metri de
mine, cu o faţă confuză.
- Se pare că nu glumeai când ai spus că o să fii aici într-o secundă, l-am ironizat.
- Nu am vrut să te fac să aştepţi. Deci, ce voiai să-mi spui? Întrebă entuziasmat.
M-am ridicat de pe scaun şi cu toate că toate simţurile mele îmi urlau „pericol”, am mers spre el
şi l-am îmbrăţişat strâns. Mâinile lui s-au strâns şi ele ezitant în jurul meu.
- Îmi pare rău, Josh.
- De ce? Nu ai făcut nimic.
- Pentru cum m-am purtat cu tine. Trebuia să ştiu că nu o să-mi faci nimic, am spus rușinată.
- Sam, eu te înțeleg. Oricine ar fi reacţionat aşa, poate chiar mai rău. Eu sunt un monstru, spuse
privindu-mă în ochi.
- Nu-i adevărat, l-am contrazis.
- Ba, e. O știi bine. Şi încă ţi-e frică de mine.
- Eu…
- Nu încerca să negi, pentru că aud tot ce gândeşti şi nu poţi minţi.
Am rămas ca o stană de piatră.
- Adică tu ai auzit tot ce am gândit cât eram în preajma ta? Am întrebat stupefiată.
- Da.
Am lăsat capul în jos. Niciodată în viaţa mea nu fusesem mai ruşinată ca atunci.
- Nu ai de ce să te simţi stânjenită. Nu am auzit nimic care să-mi displacă.
- Dar e ciudat să ştii ce gândesc eu. Adică sunt anumite gânduri pe care tu n-ar trebui să le auzi.
- Dacă aş putea opri fenomenul ăsta cu cititul gândurilor aş face-o bucuros, dar nu pot.
- Asta o să fie greu de suportat, am spus râzând cu speranța că va trece acel moment jenant.
- Tu chiar vrei să acorzi o şansă unei relații între noi? Întrebă mirat.
- Da. Chiar vreau. Şi poţi să te convingi din gândurile mele dacă nu crezi.
- Bine. În cazul acesta nu o să mă respingi dacă…
18
Laura
_____________________________________________________________________________________
Mi-a luat faţa în palme şi şi-a apăsat buzele peste ale mele. Într-adevăr, instinctul îmi zicea să mă
desprind din acel sărut demonic, dar cine era instinctul să-mi spună mie ce să fac? Aşa că l-am
sărutat înapoi foarte entuziastă, însă nu a durat prea mult pentru că s-a retras repede.
- Abia am așteptat să fac asta din nou, spuse zâmbind. Şi…ai ceva de făcut azi?
- Nu chiar. De ce?
- Pentru că vreau să ieşim împreună. Vreau să lămurim totul despre noi și să fim singuri într-un
loc frumos.
- O, sigur. Doar…trebuie să fac un duş.
- O să aştept oricât ai nevoie, spuse mângâindu-mi faţa cu podul palmei.
- Fă-te comod până termin. Am să mă grăbesc.
S-a așezat pe patul meu. Mi-am luat haine din dulap şi am mers la baie. Am intrat la duş lăsând
apa caldă să-mi mângâie pielea într-un mod foarte relaxant.
Am terminat repede duşul şi am ieşit bâjbâind după prosop. Unde naiba era? Nu am apucat să fac
decât un pas. Mi s-a părut că vad o umbră ciudată, după care am alunecat şi am simţit o durere
cruntă la cap…apoi nimic.
- Sam?! La dracu! Sam, trezeşte-te.

Părea vocea lui Josh. Am încercat să mă mişc, dar nimic. Nu puteam să mă mişc sau să deschid
ochii.
- Te rog, revino-ţi! Strigă cu o voce imploratoare.
Oare ce naiba se întâmplase? De ce nu puteam să-mi revin?
- Doamne sfinte! Josh, ce-ai făcut? Ce e cu sângele ăsta? Ţipă Jesse.
Of, Jesse și disperarea lui. Stai, sânge? Oare ce mi se întâmplase?
- Nu te uita la mine aşa, eu n-am făcut nimic! Aşa am găsit-o. Tu unde naiba ai fost?
- Eram cu Lizz jos…dar lasă asta. Fă ceva până nu moare!
- Am făcut, i-am dat din sângele meu. Rana i s-a vindecat, dar nu-şi revine.
- Sper că nu ai nimic de-a face cu asta…
- Serios? Mă crezi tâmpit? Cel mai probabil a alunecat pe gresie şi a picat.
- Bine… Hai s-o ducem de aici.
- Mă ocup eu, spuse Josh posesiv.
- Ok, oftă Jesse.
Oare ce făceau cu mine? Nu simțeam nimic. O, nu. Eu nu apucasem să mă îmbrac când am ieşit
de la duş.
- Of, Sam. Nu-mi face asta. Deschide ochii, spuse Josh cu o voce caldă.
Am început să-mi simt mâinile şi picioarele. Simțeam cum Josh mă ţinea strâns de mână. Am
reuşit să-mi mişc puţin mâna.
- Sam? Mă auzi?
- Josh… Am reuşit să șoptesc.
- Eşti bine, te doare ceva?
- Nu simt nimic…
Am deschis într-un final ochii. Era atât de plăcut să văd imaginea lui în faţa ochilor. A răsuflat
ușurat şi m-a sărutat pe frunte. Ochii mi-au zburat în jurul meu şi am observat că aveam halatul
pe mine. Însă ştiam sigur că nu aşa fusesem când m-a găsit.
- Era cât pe ce să mori şi tu îţi faci griji de ce am văzut eu?
Am zâmbit stângaci şi am lăsat privirea în jos.
19
Laura
_____________________________________________________________________________________
- M-ai speriat groaznic. Şi eu nu mă sperii uşor.
- Ce mi s-a întâmplat? Am întrebat buimacă.
- Cred că ai alunecat şi te-ai lovit. Am auzit un zgomot groaznic din baie şi brusc gândurile tale
au încetat să se mai audă.
- Sunt puțin amețită, dar vreau să fiu sigură de un lucru. Tu ai zis că mi-ai dat din sângele tău?
Am întrebat dezgustată.
- Ai auzit aia? Întrebă mirat.
- Am auzit cam tot ce aţi spus.
- Asta e ciudat. Ar fi trebuit să-ţi aud şi eu gândurile atunci. Mda şi sângele meu vindecă orice fel
de răni, aşa că am fost nevoit să acționez, fie că e plăcut sau nu.
Era puţin ciudat să mă gândesc că eu chiar băusem sânge, dar era cel care îmi salvase viaţa.
- Păi...mulţumesc atunci.
- N-ai pentru ce. Ţi-e foame?
- Puţin. Cât e ceasul?
- Aproape 17:30.
- Atât am fost inconștientă?! M-am mirat.
- Da, îți place să ți oamenii – de fapt demonii – în suspans, spuse sarcastic.
- Lasă-mă să mă revanșez, am spus ridicându-mă la nivelul lui şi sărutându-l apăsat.
- Acum pot confirma că ţi-ai revenit, am auzit vocea lui Jesse venind dinspre uşă.
M-am dat de lângă Josh stânjenită.
- Am vrut să văd dacă eşti bine, dar din câte observ eşti foarte bine. Eu mă duc la film cu Lizz,
spuse făcându-mi cu ochiul şi plecând. Aveți grijă, spuse adresându-se mai mult lui Josh.
După ce a plecat Jesse, am pus o întrebare imposibil de evitat.
- El ştie despre tine?
- Da. Şi nu ai idee cât de mult m-am chinuit să-l conving să mă lase aproape de tine.
- Drăguț din partea lui, dar cred că decizia îmi aparținea oricum, am spus revoltată.
- Adevărat. Şi încă aştept să te răzgândești şi să mă trimiți în flăcările iadului unde îmi e locul,
spuse râzând.
- Asta nu o să se întâmple, l-am asigurat.
- Mai vedem noi.
20
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 3
"Fiecare om merită o a doua şansă, chiar dacă pe prima nu a meritat-o."
Am mers amândoi în bucătărie. A fost drăguţ şi mi-a făcut un sandvici. În timp ce-l mâncam mi-
am amintit de dispariţia şi apariţia lui ca prin magie.
- Vrei să ştii cum am făcut aia? Întrebă strecurându-se iar în capul meu.
- De unde ştii...? Ah, tind să uit că îmi auzi gândurile, am mormăit.
- Știu, uneori e enervant.
- Doar uneori? Am întrebat râzând.
- Ai dreptate. Deci treaba cu dispărutul e ca şi cum m-aş...teleporta. Doar că e implicată magia,
nu tehnologia.
- Mi-ar plăcea să pot face asta şi eu, am spus invidioasă.
- Nu ţi-ar plăcea dacă ai pierde energie odată cu asta. Cu cât îmi folosesc mai des puterile, cu atât
pierd mai multă energie şi trebuie să mă hrănesc.
- Hrăneşti...am spus înfricoșată.
- Nu vrei să ştii, crede-mă, mă avertiză.
- Ba, vreau. Nu am să te judec, promit, am spus curioasă.
- Bine...păi noi ne hrănim cu forța vitală a oamenilor. Ea ne dă energia necesară să ne putem
folosi puterile.
- Oh... Era atât de evident. Ce prostuţă sunt. Spuneai puteri...mai ai şi altele? Am întrebat
fascinată.
21
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Foarte multe.
- Ca de exemplu? Am insistat.
- Hm, pot să iau chipul altor persoane. Totuşi puterea asta e puţin limitată. Noi putem doar copia
identic chipul cuiva pe care l-am văzut, dar nu-i putem aduce modificări precum sucubii sau
incubii.
- Demonii aceia care bântuie vise?
- Astea sunt doar mituri. Sunt nişte demoni meniţi pentru a pângării sufletele oamenilor şi care
își iau energia din plăcerea bărbaţilor sau femeilor. Ei îşi pot modifica corpurile cum vor ei, nu
ca noi, doar copii fidele a cuiva.
- O, doamne. Bine că nu eşti unul, am spus brusc fericită că aveam un demon obișnuit care nu
îmi putea pune viața în pericol...Speram.
- Speri bine, stai liniștită. Dar eu pot să fac ceva ce ei nu pot şi e destul de rău. Eu îţi pot controla
mintea așa cum îmi doresc, spuse cu subînțeles.
- Serios? Sper că n-ai folosit asta pe mine şi sper că n-ai de gând, l-am amenințat.
- N-am folosit-o. Şi fără acordul tău nici n-am de gând, mă asigură.
- Am încredere că n-ai s-o faci. A şi, mi-ai spus că nu ai vreo legătură, dar...ai vreo idee ce e cu
visele pe care le-am avut cu tine dinainte să te cunosc? Am întrebat neputând să-mi stăpânesc
curiozitatea.
- Îţi spun cu toată sinceritatea că nu. Deşi noi putem intra în visele oamenilor şi să le influențăm,
eu n-am făcut asta. În plus eu te-am văzut prima oară în mintea lui Jesse acum un an. Iar
coşmarurile tale au apărut de mai mult timp, din câte ţin minte.
- Ai dreptate. De fapt, de când te-am cunoscut nu mai mă sperie demonii atât de mult, am
recunoscut.
- Ar trebui să ştii că nu toţi demonii sunt prietenoşi. De fapt, nici eu nu sunt prietenos de obicei,
doar cu persoanele care îmi atrag atenţia în mod special. În rest sunt definiția răutății însăși, să nu
ai alte așteptări, mă avertiză el.
- Nu ştiu dacă să mă simt flatată sau şocată, am spus râzând. Dar nu-mi pasă cum eşti cu ceilalți
atâta timp cât nu-mi faci mie rău, am spus deși știam ca nu e corect.
- Nu o să mai crezi asta când o să afli ce înseamnă să fi ca mine. Tu nu ştii totul despre mine şi
probabil că te voi îngrozi într-o bună zi. Îţi spun toate astea ca să ştii că nu va fi uşor.
Am decis să îl ignor, pentru că nu aveam de gând să mă răzgândesc în privința relației mele cu
el.
Mi-am terminat sandviciul şi am făcut apoi curat în bucătărie. În tot acel timp îi simţisem
privirea asupra mea. Mi-a picat prosopul de pe cap, care era acum roşu. Din părul meu a început
să curgă apă cu sânge, iar gresia avea acum o grămadă de pete. Se părea că proveneau de la părul
meu, care era îmbibat cu sângele provenit de la rană.
- Fir-ar, trebuie să îmi spăl părul din nou. E plin de sânge, m-am plâns.
Se uita la mine cu ochii mari. A înghiţit în sec.
- Josh, eşti bine? Am întrebat îngrijorată.
- Sam, eu nu sunt un demon obişnuit. De fapt, sunt un hibrid între un demon şi un vampir...iar
sângele ăla...
- Asta explică de ce aveai colţi, am concluzionat puțin șocată de noua informație puțin terifiantă.
Mă duc să scap de sânge, am spus fugind la baie.
22
Laura
_____________________________________________________________________________________
Deci chiar eram în ceva complicat. Şi vampir, serios? Şi abia acum spunea ceva? Nu știam eu
mare lucru despre vampiri sau demoni, dar un hibrid între cele două? Vampirii se presupun a fi
periculoși, dar Josh nu atentase până acum la gâtul meu.
De data asta m-am asigurat că nu există nicio şansă să alunec din nou. Când am terminat noul
duș, mi-am uscat repede părul şi am mers să mă schimb. Încă nu puteam să mă obişnuiesc cu
gândul că Josh mă văzuse... fără haine.
Lăsând asta la o parte, mi-am căutat ceva în care să mă schimb. Am luat o rochiţă albă cu bretele
subţiri, un decolteu in formă de U, care ajungea în cloș până puţin deasupra genunchilor. Am
coborât jos şi l-am văzut pe Josh stând pe canapea gânditor.
Când mi-a auzit paşii pe scări s-a întors spre mine. Pe faţa lui a apărut un zâmbet atât de frumos,
că te lăsa fără aer.
- Arăţi superb, spuse privindu-mă din cap până-n picioare.
- Mulţumesc, am spus roșind.
M-am așezat lângă el cu grijă să nu șifonez rochiţa.
- Deci, crezi că te simţi destul de bine să ieşi cu mine azi? Întrebă entuziasmat.
- Desigur. Unde vrei să mergem?
- Asta e o surpriză, spuse făcându-mi cu ochiul.
- Ce rău eşti! L-am acuzat.
- Doar nu am coarne de formă.
- O stai, uitasem.
- O, şi încă n-ai văzut nimic, dulceaţă.
- De unde ştii că sunt dulce? L-am provocat.
- Intuiţie. Deşi...nu neg, te-aş gusta să-mi confirm teoria, spuse speriindu-mă pentru o secundă.
- Şi dacă nu te las? Am continuat jocul.
- Sunt mai mult decât convins că o să mă laşi, spuse apropiindu-se de mine.
Privirea lui era aşa...hipnotizatoare. Mă uitam în ochii lui fără să clipesc. Mi-a ridicat bărbia în
sus şi şi-a pus delicat buzele peste ale mele. M-am lăsat pradă sărutului, apropiindu-mă mai mult
de el. Mi-a tras picioarele în poala lui şi şi-a așezat mâinile pe şoldurile mele. Eu mi-am pus
mâinile pe pieptul lui, urcând încet spre gât.
- Tot crezi că nu m-ai lăsa? Întrebă cu buzele încă lipite de ale mele.
- Nu mai sunt aşa sigură...am recunoscut.
- Mă gândeam eu, spuse lipindu-şi fruntea de a mea. Acum, mă duc să iau...prânzul. Nu risc să
stau cu tine flămând. Vin să te iau la opt, spuse sărutându-mă scurt şi dispărând. Era enervantă
chestia asta cu dispărutul.
Am mers sus şi am sunat-o pe Lizz. Din păcate Jesse o ținea prea ocupată să răspundă. Am mers
jos şi m-am întins pe canapea. Am început să mă uit la o comedie, dar m-a furat somnul şi mi-am
lăsat pleoapele să cadă.
Mă plimbam printr-o grădină uluitoare. Trandafiri, orhidee, lalele, lăcrimioare, flori de toate
culorile, şi specii pe care nu le mai văzusem vreodată, copaci înfloriți cu coroana bogată şi verde
aprins, bănci şi cărări din marmură albă...Părea paradisul însăşi. Cineva mă ţinea de mână, în
timp ce înaintam prin colţul acela de paradis. M-am uitat spre un bărbat necunoscut. Avea parul
blond închis, până la bărbie, frumos aranjat. Purta o cămașă albastră de in şi o pereche de
pantaloni negrii de stofă. Ochii lui aveau un albastru-verzui, dar băteau mai mult spre verde. Era
foarte frumos, dar nu aveam nicio idee cine era. Poate doar produsul imaginației mele. La fel ca
şi acel paradis colorat şi plin de viaţă. Era aşa de frumos...
23
Laura
_____________________________________________________________________________________
„O să îl vezi destul de curând" am auzit o voce bărbătească atât de seducătoare spunând.
Era cel de lângă mine. M-am uitat la el confuză. Chiar când am vrut să-l întreb ce vrea să zică, o
gălăgie groaznică în jurul meu m-a adus la realitate. Am deschis încet pleoapele şi am văzu-o pe
mama trăgând o valiză imensă după ea.
- Mamă? Am întrebat somnoroasă.
- Scumpo! Spuse entuziastă.
- Ai nevoie de ajutor cu aia?
- Nu, stai liniştită.
Puse valiza lângă canapea şi m-a strâns într-o îmbrăţişare fără vlagă.
- Cum a fost în Detroit? Am întrebat încercând să fac conversație.
- Păi destul de frumos, cu excepţia morţilor măcelăriţi brutal şi dispariţiilor misterioase. Dar
balul tău?
- Cel mai frumos posibil, am oftat.
- Cu cine ai fost?
- Cu prietenul lui Jesse, am spus râzând în sinea mea.
- A, băiatul cu care a fost la absolvirea ta?
- Da, el.
Adică demonul vampir frumos și periculos.
- Drăguţ. A, Jesse mi-a spus că ieşi în seara asta cu el şi Lizzie.
- Da, într-adevăr... am spus confuză dar fericită că mă scăpase de dat explicații.
- Păi, distracţie plăcută scumpo. Tatăl tău deja doarme şi eu merg să fac la fel.
- Somn uşor, am spus sărutând-o pe obraz.
- Mulţumesc, spuse urcând spre dormitor.
Am urcat în camera mea să încep să mă pregătesc. Nu mai aveam mult până venea Josh. M-am
pieptănat, mi-am făcut o coadă și mi-am pus un machiaj abia observabil. Am coborât jos şi mi-
am căutat o pereche de săndăluţe joase albe. Am privit ceasul. Mai erau zece minute până venea.
M-am fâstâcit prin casă nerăbdătoare. Când am simţit o mână pe umărul meu am sărit în sus.
- Doamne! Ţie chiar îţi place să mă sperii, am șoptit furioasă.
- Puţin. Ai o faţă drăguţă când te sperii. Acum hai, spuse deschizând uşa.
Am ieşit, iar el a ieşit după mine. A venit şi m-a luat prin surprindere când m-a ridicat în braţe.
- Putem ajunge doar într-un fel unde mergem acum. Zburând, spuse cu un zâmbet malefic.
M-am uitat la el cu ochii cât cepele.
- De nu poţi pur şi simplu să ne...teleportezi acolo?
- Nu pot face asta pe distanţe aşa mari.
- Dar unde mergem? Am întrebat curioasă.
- Ai să vezi. Acum închide ochii dacă ţi-e frică.
Mi-am pus strâns mâinile în jurul gâtului lui şi am închis ochii. M-a ridicat în braţe ca şi când aş
fi fost o pană. Am auzit din nou acel zgomot urmat de sfâşiere, semn că îşi scosese aripile. Apoi
s-a simţit o briză plăcută, acompaniată de un sunet ce semăna cu cel al unei haine scuturate cu
putere. Am deschis ochii şi când m-am uitat în jos l-am strâns pe Josh şi mai tare. Se vedeau doar
mici lumini şi mulţi nori.
- Dacă aş fi fost om, probabil strânsoarea ta m-ar fi sugrumat, spuse râzând.
- Scuze, am spus slăbind strânsoarea.
Trebuia să am încredere că nu o să pic.
- Decât dacă îţi dau eu drumul, spuse ridicând o sprânceană. Ceea ce nu o să se întâmple.
24
Laura
_____________________________________________________________________________________
Am răsuflat zgomotos. Viteza cu care zbura s-a dublat. Abia îi vedeam aripile. Ultimul lucru care
mă gândisem că o să se întâmple în viaţa asta a fost să fiu la mii de metrii altitudine în braţele
unui demon, de care se întâmpla să fiu îndrăgostită. Toată viaţa mea de adolescentă mi-o
consumasem cu teama mea de demoni, ca într-un final să ajung să fiu cu unul. Parcă soarta râdea
de mine. Dar adevărul era că nu m-aş si simţit atât de împlinită cu un om normal. Josh era exact
ce îmi doream şi ce aveam nevoie.
După aproape o oră de zbor, Josh a început în sfârşit să coboare. Se auzea zgomotul unei ape şi
aerul era foarte răcoros. Doamne! Zburam deasupra Cascadei Niagara. A coborât pe malul drept,
unde erau mulți copaci si verdeaţă. Era un loc destul de ascuns, unde nu ne putea vedea nimeni.
Mi-a luat mâna într-a lui şi m-a tras uşor printre copaci.
- Închide ochii, spuse oprindu-se în faţa mea.
Am închis ochii şi l-am lăsat să mă tragă după el. S-a oprit şi eu aproape m-am dat de el.
- Îi poţi deschide, mă anunță.
Am rămas fără glas când am deschis ochii. Era o poieniță micuţă plină de flori. În mijlocul ei era
o pătură roşie, iar peste tot împrejur lumânări încă stinse. Asta probabil pentru că soarele era la
apus şi încă era puţină lumină. Mi-a făcut semn să mă aşez. El s-a așezat lângă mine şi mi-a luat
mâna într-a lui.
- Deci, îţi place? Întrebă încântat.
- Foarte mult. E atât de frumos aici.
- Aici veneam de fiecare dată când voiam să fiu singur...
Faptul că Josh împărțea cu mine locul acesta, care important pentru el, era o dovadă destul de
solidă că însemnam ceva pentru el.
- Josh? Am început temătoare.
- Hm?
- Vreau să...am ezitat.
- Vrei să mă vezi aşa cum sunt? Nu mă supăr, stai liniştită. Dar sper că de data asta nu mai fugi.
- Nu, promit, am spus gata să îmi înfrunt teama.
S-a ridicat şi s-a dus la un pas de pătură. Aripile i-au apărut într-o fracţiune de secundă, apoi
ochii negri, coarnele....şi colţii. M-am ridicat şi m-am dus în faţa lui. Un fior mi-a străbătut tot
corpul de la privirea lui fixă. I-am mângâiat uşor faţa, care avea o textură mai catifelată decât
orice atinsesem vreodată. Mi-am trecut apoi degetul arătător peste buza lui inferioară, pe care am
tras-o uşor în jos pentru a-i dezveli colţii tăioşi. Chiar dacă părea înfricoşător, era atât de
frumos... Mi-am apăsat vârful degetului pe vârful unuia din colţi. Durea puţin, dar nu conta. Nu
ştiam ce mă apucase să fac asta. Un strop mic de sânge s-a scurs pe buza lui. Ochii lui s-au mărit
şi respirația i s-a accelerat. Şi-a trecut vârful limbii peste degetul meu. Mi-am retras mâna când
am văzut felul în care mă privea. M-am dus în spatele lui si am atins o aripă neagră şi lucioasă.
Era atât de caldă, şi semăna la atingere cu pielea. Cu o mişcare rapidă şi bruscă, aripile i s-au
retras, speriindu-mă. Revenise la forma lui umană.
- Scuze, n-am vrut să te sperii. Doar că...cu cât stau mai mult în forma asta cu tine, instinctul de
vânătoare e tot mai puternic. A, şi să nu mai faci ce ai făcut mai înainte când sunt aşa. Eram la un
pas să te ucid. Sângele tău e delicios...oftă el.
- Iartă-mă , nu ştiu ce m-a apucat, am spus cu părere de rău.
- Ideea e că nu m-aş ierta dacă ţi-aş face ceva rău, spuse mângâindu-mi faţa.
M-a luat de mână şi am mers înapoi la pătură. S-a întins pe o parte, sprijinindu-se în cot. Eu m-
am pus în şezut, picior peste picior lângă el.
25
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Am uitat să-ţi spun ceva. Şi eu nu obişnuiesc să uit lucruri, spuse cu o privire drăgăstoasă.
- Ce anume?
- Eşti absolut superbă.
- Mulţumesc, am spus zâmbind.
- Ştii, e interesant cum iubirea poate schimba pe cineva, spuse trăgându-şi cotul şi stând întins pe
spate cu privirea spre cer. Înainte să te întâlnesc pe tine, eram un monstru plictisit fără viaţă, care
îşi petrecea majoritatea timpului pretinzând că e om, apoi bântuind străzile noaptea după oameni
pe care să-i ucid din plăcere, dar şi din răzbunare, pentru că viaţa lor era aşa de fericită în
comparație cu a mea. Şi apoi apari tu şi schimbi totul. Dar sunt un egoist... îţi răpesc dreptul la o
viaţă normală, spuse cu tristeţe.
- În primul rând, nu vreau o viaţă normală. Şi în al doilea, tu nu eşti egoist...pentru că îmi
convine de minune situația.
- Draga mea, nu fii atât de naivă. Nici nu ai idee ce monstru ai în faţa ta.
- Atunci, monstrul acela pe care eu nu-l văd, ar trebui să ştie că nu-mi mai e frică de el. Şi nu-mi
pasă cât e de rău, am spus mângâindu-i faţa. Îmi asum riscul, am insistat. Încetează să îți faci
reclamă negativă. Am încredere că n-o să laşi să mi se întâmple nimic rău.
Şi-a pus mâna peste a mea şi m-a privit cu mândrie.
- Aici ai dreptate. O să te protejez cu preţul vieţii, spuse trăgându-mă în brațele lui.
Capul meu stătea comod pe pieptul lui musculos.
- Josh, vreau să ştiu tot ce se poate despre tine. Pentru început, câţi ani ai? Pentru că ceva îmi
spune că ai mai mult de 19.
- O să te sperii, spuse râzând. Am mai mult decât îţi închipui. Pot fi numit pedofil cu normă
întreagă.
- Nu o să mă sperii. Spune-mi.
- Bine...549.
- Wow. Chiar ești pedofil, am spus râzând.
- Ştiam că o să spui asta.
- Eşti doar cu 532 de ani mai mare ca mine. Cui îi pasă?
- Oricui în afară de tine, se pare.
- Exact. Dar arăţi cam bine pentru un moşuleţ, l-am ironizat.
A pufnit într-un râs atât de muzical. Nu m-am putut abţine să nu râd şi eu.
- Dacă mai eram om, asta nu ar fi fost așa amuzant acum.
- Dacă mai erai... om? Cum ai devenit demon? Am întrebat realizând cu greu că el a fost ca mine
cândva.
- Eu m-am născut demon. Dar chestia asta a ieşit la iveală abia la 18 ani, până atunci am fost un
simplu om. Pe atunci locuiam în Orleans, Franţa. Sora mea a fost prima care a păţit asta, apoi eu.
Mama a fost demon.
- Ai o soră?
- Am avut.
- O, îmi pare rău, am spus simțindu-mă prost.
- Nu ai de ce să te simți prost, așa a fost să fie. A murit din prostia ei, dar asta e o poveste pentru
altădată.
Valul de informații îmi făcuse mintea praf, dar nu eram speriată sau confuză, eram doar dornică
să știu mai mult.
26
Laura
_____________________________________________________________________________________
Se făcuse întuneric afară. Stelele scânteiau, iar luna rotundă şi luminoasă răsărise. Era cea mai
ciudată lună plină pe care o văzusem. Avea o aură roşiatică.
- Da, e ceva în neregulă cu ea, îmi răspunse la gând.
M-am uitat în jurul meu. Brusc, s-au aprins toate lumânările pe rând.
- Cum ai făcut asta? L-am întrebat pe Josh.
- N-am făcut eu asta... Spuse ciudat de serios.
- Ce amuzant eşti. Doar nu crezi că am făcut-o eu? Am întrebat prinzând gluma.
- Eu nu am făcut-o. Vorbesc serios. Şi nu simt nicio creatură magică în jur.
- Dar eu sunt om. Cum e posibil...?
- Nu ştiu ce să zic. Adevărul e că nu am vrut să te sperii și să îți dau viața peste cap, dar în
realitate mirosul tău nu seamănă cu cel uman. E mult mai dulce decât al oamenilor. Te pot simţi
de la kilometri întregi.
- Bine, m-am prins. A fost amuzant, am spus nevrând să cred.
- Nu glumesc, spuse cu seriozitate.
M-am ridicat în șezut şi l-am privit confuză. Am început să simt o ameţeală ciudată şi o dorinţă
puternică să merg spre apă. M-am ridicat şi am mers spre malul apei.
- Ce faci? Întrebă Josh venind după mine.
- Vreau să văd ceva, am spus absentă.
M-am oprit chiar pe marginea apei. Mi-am privit reflexia în ea. Am simţit o presiune în spate, ca
şi cum cineva m-a împins. Dar nu era posibil ca Josh să fi făcut asta. Oricum, am căzut direct în
apă. Şi aveam o mare problemă: nu ştiam să înot. Am ajuns direct sub apă. M-am panicat, şi am
înghiţit apă sufocându-mă până am ajuns inconştientă.
***
Se auzea un zgomot cunoscut. Aripi fluturând. Am deschis încet ochii. Eram în braţele lui
Josh...din nou în aer.
- În sfârşit. Ce te-a apucat? întrebă furios.
- Eu...eu, am simţit ameţeala aia ciudată...Şi nu-mi mai puteam controla corpul... se mişca singur,
şi am simţit cum cineva m-a împins...
- Dar nu era nimeni acolo...Nu...Of, fir-ar al naibii! Spuse enervat.
- Poftim?
- Nu, nimic. Doamne, nici dacă aş fi fost eu în pragul morţii nu m-aş fi speriat aşa. Deşi e
imposibil, într-o zi o să fac infarct din cauza accidentelor ăstora.
Aparent eram un magnet de pericole în ultimul timp. Deşi Josh insista că el o să-mi creeze
probleme, de fapt eu îi cream lui probleme.
- Nu e deloc adevărat. Toate accidentele tale sunt din vina mea, mă contrazise.
- Nu tu eşti cel care a venit şi m-a împins în apă şi nici nu ai venit la duş să mă faci să alunec.
- Nu, dar e posibil ca cineva care mă urăşte să fi făcut asta.
Am ajuns în faţa unei case imense. Josh a mers cu mine în brațe spre ea. Oare aveam vedenii sau
uşa se deschise singură?
- Telechinezie, spuse trecând peste pragul uşii.
- Parcă am fi proaspăt căsătoriţi. M-ai trecut pragul în braţe exact ca pe o mireasă, am spus
amuzată.
27
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Într-o zi poate o să te trec pagul ca mireasa mea, deci consideră asta o repetiţie. Deși nici luna
de miere nu ar trebui ignorată, spuse cu subînțeles.
- Josh, fi cuminte.
- Nu poţi cere asta unui demon.
- Ba uite că pot, l-am contrazis.
- Dar nu vreau să fiu cuminte, se smiorcăi în joacă.
Am oftat dându-mi ochii peste cap.
Era aşa de întuneric încât nu vedeam nimic. Cum de el vedea să nu dea peste ceva?
- Simţuri foarte dezvoltate, răspunse din nou gândurilor mele.
- Asta înseamnă că poţi vedea prin haine? Am întrebat sarcastică.
- Aş vrea eu. Asta e deja prea greu chiar şi pentru mine.
A deschis o uşă şi a aprins lumina. Camera în care tocmai intraserăm era imensă, predominând
culorile crem și negru. Avea un pat imens cu baldachin, din care curgea ca şi o cascadă un
material lucios de culoare neagră. Patul si perinele erau îmbrăcate în acelaşi material lucios, doar
că aveau culoarea crem.
- Frumoasă casă, am remarcat.
- Doar asta am putut cumpăra la un preţ rezonabil, spuse râzând.
- Ăsta e dormitorul tău? Am întrebat uimită.
- Da, spuse privindu-mă cu subînțeles.
- Ştiu la ce te gândeşti...
- Nu pot să cred că nu ţi-e frică de mine după toate chestiile pe care le ştii, dar ţi-e frică de asta.
Totuși, glumeam.
M-a așezat pe pat şi a dispărut. S-a întors în câteva secunde cu un prosop şi cu pijamaua mea.
Fusese la mine acasă?
- Vrei să dormi în hainele alea ude? Sau preferai să dormi fără? Pentru că atunci nu răspund de
faptele mele.
- Bine...Nu vreau să te corup...
A pus prosopul şi pijamaua pe pat şi a ieşit să mă schimb. Rochia mea era distrusă. Am dat-o jos
destul de greu. Mi-am pus pijamaua şi eram foarte fericită că a ales una decentă. Era pijamaua
mea preferată de la Victoria's Secret. Era formată dintr-un maiou ţiclam cu dantelă şi o pereche
de pantaloni scurți albi cu inițialele VS scrise cu roz. Când am terminat, Josh s-a întors în
cameră. S-a uitat la mine de sus până jos și a scos un sunet de apreciere.
- M-am înșelat. Decentă sau indecentă, eşti la fel de apetisantă.
Am zâmbit şi am început să-mi șterg părul cu prosopul.
- Pot? Întrebă arătând spre prosop.
- Sigur, am spus întinzându-i prosopul.
Mi-a făcut semn să mă așez pe pat. S-a așezat în spatele meu şi a început să-mi şteargă părul cu
blândeţe. Prosopul a căzut brusc pe jos. Am simţit buzele lui Josh pe gâtul meu. Deşi nu ar fi
trebuit să am reacția aceea, am simţit în vene așchii de gheață. Mâinile lui s-au încolăcit în jurul
taliei mele.
- Dacă ai ştii cât de mult mă abțin... Dar cel mai rău e că nu-ţi vreau doar trupul, îţi vreau şi
energia asta radiantă. Şi ăsta e ultimul lucru pe care ar trebui să mi-l doresc...
Ştiam că Josh nu glumea acum cu mine. Şi ştiam că nu mă speria cu intenție. M-am întors spre
el. Ochii lui erau negrii, iar colţii lui gata să mă sfâșie.
- Josh, nu face asta, am spus speriată.
28
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Nu vreau să fac asta! Trebuie să mă controlez, spuse vizibil supărat pe el însuși.
A dispărut pur şi simplu de lângă mine. Oare se simţea bine? Era doar vina mea că era în starea
asta.
Au trecut minute bune, dar el nu a apărut înapoi. M-am întins şi mi-am pus capul pe perina
pufoasă. Pleoapele mele erau tot mai grele, până când într-un final s-au închis. Eram undeva între
lumea viselor şi realitate. Am simţit o mişcare uşoară lângă mine. Când am deschis ochii l-am
văzut pe Josh întins lângă mine, cu mâinile sub cap şi privind în tavan. Era întuneric, deci
stinsese lumina.
- Scuze, n-am vrut să te trezesc, spuse pe un ton plin de amărăciune.
- Nu eram tocmai adormită. Eşti bine? L-am întrebat îngrijorată.
- Eu da. Îmi cer scuze că te-am speriat. Acum trebuie să te protejez şi de mine.
Am oftat şi mi-am pus capul pe pieptul lui...care era gol. Mi-am pus mâna pe pielea lui fină,
mângâind-o uşor. Muşchii lui, deși erau relaxați, erau tari ca piatra. Mâna mea a coborât spre
abdomen, simţind fiecare mușchi bine lucrat.
- Nu-ţi recomand să mai faci asta. Şi aşa mi-am pierdut mințile deja.
- Scuze...am spus retrăgându-mi mâna.
- Dar dacă insiști... spuse trăgându-mă deasupra lui şi strivindu-mi buzele cu ale lui în cel mai
plăcut mod posibil. Mâinile lui îmi mângâiau apăsat spatele, dându-mi fiori. A făcut o mişcare
rapidă şi a ajuns deasupra mea. Brusc a înțepenit şi s-a pus pe partea lui de pat.
- Poate sunt cam înfometat acum. Zborul şi transformările mi-au luat destul de multă energie.
- Atunci de ce nu iei..."cina"? Am întrebat cu dezgust.
- Nu, nu te las singură aici, spuse pe un ton hotărât.
- Nu pățesc nimic pentru câteva ore.
- Dar...de fapt casa are protecție magică. Nu-ţi poate face nimeni rău, cât eşti aici înăuntru.
- Du-te, Josh. Nu te înfometa din cauza mea, l-am rugat.
- Bine, dar o să mă grăbesc. Promit, spuse sărutându-mă şi dispărând.
M-am acoperit şi am încercat să dorm. Când în sfârşit am adormit, ceva m-a făcut să sar din pat.
Un impuls ciudat mă bătea la cap să ies afară. În capul meu auzeam doar „ieşi...ieşi", ca şi cum
era ceva ce trebuia să văd neapărat afară. Am mers pe bâjbâite până la parter. Ajunsă în faţa uşii,
am deschis-o şi am ieşit. Am mers cu privirea în gol pe verandă şi am coborât scările. Nu am
apucat să fac mai mult de patru paşi, pentru că în faţa mea a apărut cineva, speriindu-mă. Era un
bărbat. Trăsăturile lui erau superbe şi în acelaşi timp înfricoșătoare în lumina lunii. Avea un păr
frumos şi blond, puţin lung. Nu-mi puteam da seama ce culoare aveau ochii lui din cauza
întunericului. Mi se părea că îl mai văzusem undeva. Totuși nu aveam de ce să stau să aflu mai
multe. Am încercat să fug înapoi în casă, dar m-a prins de mână cu forță. M-a întors către el,
privindu-mă de sus până jos.
- Văd că Josh are gusturi bune, spuse răutatea putând să i se simtă în voce.
Am vrut să spun ceva, dar privirea lui mi-a alungat tot curajul. Şi-a înclinat uşor capul şi a
zâmbit, ca şi cum mi-ar fi putut simţi frica şi asta îi făcea plăcere. A râs uşor, apoi m-a tras mai
aproape de el. M-am uitat la el cu ochii cât cepele. Cu siguranță nu era om.
- Cine eşti? Am întrebat cu vocea tremurândă.
- Ce nepoliticos din partea mea. Am uitat să mă prezint, sunt cel mai mare coșmar al tău, spuse
bruscându-mă.
Am înghițit în sec.
- Şi...ce vrei de la mine? Am întrebat neștiind de ce naiba mai vorbeam.
29
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Hm...nu ştiu. Să te folosesc drept sclavă sau să te sec de sânge foarte încet, nu mă pot hotărî...
spuse foarte amuzat.
- Poftim?! Am întrebat aproape țipând.
- Sună tentant, ştiu, dar nu de asta sunt aici.
- Pleacă de lângă ea! Acum! Am auzit vocea lui Josh.
- O, Josh. Chiar mi-ai lipsit. Mă bucur că ai venit la timp să vezi ce-i fac iubitei tale, spuse
încântat.
M-am zbătut rănindu-mă singură. Strânsoarea lui de oțel era indestructibilă.
- Las-o în pace Lance! Asta e între noi doi. Ea nu are ce căuta în disputa noastră, încercă Josh să
aplaneze situația.
- Frumoasa asta are legătură cu tine, deci în consecință are ce căuta în disputa noastră. Nici nu ai
idee de când te urmăresc și îți caut un punct slab, și uite că ai fost destul de prost să ai unul. Și
mai credeai că o poți proteja, spuse râzând în hohote.
- Dă-i...drumul! A mârâit Josh.
- Obligă-mă, spuse Lance zâmbind.
Josh a încercat să mă ia, dar Lance a fost mai rapid. Eram atât de departe de Josh că abia îl
vedeam. A înaintat spre mine, iar Lance s-a dus în spate, cu o mână pe gâtul meu, iar cealaltă în
jurul taliei mele. Mă strângea atât de tare de abdomen că îmi venea să vărs. Josh a vrut din nou să
acționeze, dar Lance m-a strâns de gât, sufocându-mă.
- Mai fă un pas şi păpușa moare. Îmi e tare ușor să îi frâng gâtul.
Mi-au dat lacrimile. Voiam aer.
- Bine, bine. Fac orice, dar nu o răni, cedă Josh.
- Orice? Întrebă Lance entuziasmat.
- Da! Serios, nu e nevoie să o rănești.
- Dă-mi ultima Black Cat. Acum! Şi ţi-o dau înapoi.
- Nu o mai am. Ştii bine!
- Ştiu bine că îţi place să minţi. Văd că nu o iubeşti prea mult. Sau poate ai nevoie de un
stimulent mai bun.
- Nu, stai...
Mi-a dat capul într-o parte trăgându-mă de păr şi o durere ascuțită m-a invadat când colţii lui s-
au înfipt în gâtul meu. Am vrut să ţip, dar mi-a acoperit gura.
- Gata, gata, te rog! Lance, îţi jur că nu am nicio Black Cat. Te rog, dă-i drumul, spuse Josh
disperat.
- Bine, spuse eliberându-mi gâtul. Dacă nu o ai, îmi faci rost de ea. Uite cum facem, ai o
săptămână să-mi găsești Black Cat. Nu-mi pasă cui ai dat-o sau ce ai făcut cu ea, o vei lua înapoi.
- Nici măcar nu știu unde se află acum, poate fi oriunde.
- Şi tu o vei găsi într-o săptămână.
- O săptămână? Eşti nebun?
- Atât mi-ai dat şi tu atunci. Şi ca să fie şi mai interesant, Sam vine cu mine. Cu cât primesc mai
repede ce vreau, cu atât mai puţină suferință pentru ea. Dacă nu-mi aduci într-o săptămână ce
vreau, ea moare, spuse Lance cu nonșalanță.
L-am privit pe Josh cu teamă și cu lacrimi în ochi.
- Eu zic să te grăbești, Josh. N-ar fi păcat să moară o asemenea frumusețe? Întrebă Lance
sarcastic.
- Lance stai!
30
Laura
_____________________________________________________________________________________
Acela a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să dispar împreună cu Lance.
CAPITOLUL 4
"Stai un minut cu mâna pe o sobă încinsă și ți se va părea c-ai stat o oră. Stai o oră lângă o fată
frumoasă și ți se va părea c-ai stat un minut. Ei, asta-i relativitatea! "
Câteva secunde mai târziu eram într-o cameră slab luminată, dar plină de roşu. Deşi era groaznic
de cald, îmi era atât de frig că dârdâiam. Îmi era frică. Singură cu un bărbat necunoscut, care nu
aveam idee ce era, timp de o săptămână.
M-a întors cu faţa spre el şi m-a privit direct în ochi.
- Încă nu are de ce să-ţi fie frică. Păstrează-ți frica pentru atunci când va fi cazul, spuse
amenințător.
- Şi...când va fi cazul? Am întrebat deşi ştiam că urma să regret asta.
31
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Toate la timpul lor. Până atunci...ce-ar fi să te faci comodă? O să stai aici o vreme.
Mi-a arătat un pat dublu frumos aranjat.
- Doar o întrebare, am spus tremurând.
- Zi roşcato.
- Dacă Josh nu-ţi aduce...chestia aia la timp...ai să...?
- Da, scumpo. O să te ucid încet şi dureros.
L-am privit cu ochii plini de furie, frică şi lacrimi.
- Josh e cel pe care ar trebui să-l priveşti aşa. Din vina lui eşti aici. Nu credeam că fiinţa aia e
capabilă să ţină la cineva, dar norocul mi-a surâs. Sau poate are alte planuri cu tine, dar și așa
câștig, spuse râzând.
- El nu e cu nimic de vină că tu eşti un...
- Nu cred că vrei să mă provoci, roşcato. Nu e în avantajul tău.
Se uita la mine cu amuzament, dar eu nu eram deloc amuzată.
- Eu o să plec puţin. Pentru binele tău, îţi recomand să fi fetiță cuminte şi să nu încerci să fugi,
dacă ştii ce-i bine pentru tine, mă avertiză.
Mi-a aruncat un zâmbet diavolesc şi a dispărut. Ah, cât îl uram! M-am aşezat pe pat şi am
început să plâng şi să tremur cumplit. Nu mi se putea întâmpla asta mie. Nu când mă atașasem de
Josh atât de mult. Acum probabil nu aveam să-l mai văd. Şi nici familia mea. Dar aveam
încredere că va reuşi să mă salveze cumva. Iar eu ce făceam? Trebuia să fiu puternică şi să fac
faţă situaţiei, nu să plâng ca o domniță la ananghie. Mi-am şters lacrimile cu dosul palmei.
Trebuia să fiu curajoasă. Nu trebuia să-i dau satisfacţie nenorocitului ăstuia. Orice urma să se
întâmple...trebuia să-i ţin piept.
Rana de la gât încă sângera. Îmi pătase pijamaua. Şi durea groaznic. Am încercat să opresc
sângerarea, dar n-am reuşit. Apăsam cu putere pe rană, făcând-o şi mai dureroasă. Am decis să
caut baia. M-am dat jos din pat şi am mers ezitând spre uşă. Când am deschis-o am dat de o
sufragerie mare. În stânga mea se vedea o bucătărie micuţă, iar în dreapta am zărit uşa care mi-ar
putea reda libertatea. Dar nu aveam să fac o astfel de stupizenie şi să risc să mor pe loc.
În faţă erau două uşi închise. Una din ele sigur era baia. Una dintre uşi era albă, iar cealaltă era
din lemn închis la culoare, cu nişte modele spiralate. Nu ştiam de ce, dar a doua uşă mă atrăgea
spre ea. În mod involuntar, am apăsat pe clanță şi am intrat. Era atât de întuneric încât nu vedeam
absolut nimic. Am bâjbâit după un întrerupător, şi în scurt timp l-am găsit. Am rămas şocată
când s-a aprins lumina. Era cea mai mare bibliotecă pe care o văzusem vreodată. Cărți îmbrăcate
în piele, exemplare atât de vechi...şi erau cu sutele.
- Ce faci aici? Am auzit vocea sumbră şi autoritară a lui Lance.
- Eu...căutam baia, m-am apărat.
M-a tras afară din bibliotecă şi m-a dus la cealaltă uşă.
- Asta e baia. Şi fă-mi un serviciu, nu mai intra acolo, spuse trântind uşa bibliotecii.
- Scuze...N-am vrut...
- Nu-i nimic, spuse mergând şi așezându-se pe canapeaua albă din mijlocul sufrageriei.
Am intrat în baie. Am mers direct la chiuvetă şi mi-am spălat rana. Sângele începuse să curgă şi
mai tare. Am scuipat o înjurătură pe care nu o mai folosisem până atunci.
- Lasă-mă să mă ocup eu de rană, spuse Lance brusc în spatele meu.
Am tresărit la apariţia lui bruscă lângă mine. Mi-a dat părul la o parte şi s-a uitat cu o privire de
un albastru-verzui plină de mândrie la gâtul meu. Şi-a...muşcat propria încheietură. M-am uitat la
el confuză.
32
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Bea, spuse amuzat.
- Poftim? Glumeşti, nu?
- Deloc. Acum bea până nu mă răzgândesc, spuse înfiorându-mă.
Ok...să beau sânge nu era în lista cu lucrurile pe care voiam să le fac în viaţa asta. Dar băusem
din a lui Josh, chiar dacă nu eram conştientă când am făcut-o. Şi mă vindecase. Asta însemna că
Lance era la fel ca Josh. Mi-am apropiat buzele de încheietura lui şi cu greu le-am lipit de ea.
Când am luat prima înghiţitură nu m-am mai putut opri. Era delicios. Nu se compara cu nimic
din ce gustasem până atunci. Nu am apucat să iau mai mult de trei înghiţituri, că m-a oprit.
- Dacă era după mine, puţin îmi păsa cât beai. Dar nu vreau să am o legătură de sânge cu tine.
- O legătură de sânge? Am întrebat fiind pe lângă subiect.
- Da. Dacă bem sânge unul de la celălalt în egală măsură, practic devenim legaţi unul de altul.
Din punct de vedere fizic am simţi tot ce simte celălalt. Iar dacă unul din noi moare, moare şi
celălalt. Asta e practic o legătură ce se face între îndrăgostiţi.
- În cazul acesta mă bucur. Ultimul lucru pe care l-aş vrea ar fi să fiu legată în vreun fel de tine,
am spus cu dezgust.
- Mi-ar fi însă folositoare, dacă aş vrea să te găsesc oriunde ai fi. Doar că la cum îl știu pe Josh,
probabil te-ar răni ca să-mi facă mie rău, spuse cu dezgust.
- În locul tău, înainte să-i judec pe alţii m-aş uita la mine, l-am atacat.
- În locul tău aş tăcea din gură. Tu eşti la mâna mea, spuse ridicându-mi bărbia în sus şi
aruncându-mi o privire feroce.
Privirea lui m-a făcut să-mi înghit toate vorbele. M-a luat de mână şi m-a dus înapoi în dormitor.
- Ai face bine să dormi până nu mă enervezi. Nu vrei să vezi cum arăt nervos, mă avertiză.
M-am întins pe pat şi am închis ochii. Am simţit câteva brize, apoi mişcare lângă mine. M-am
întors pe partea cealaltă şi am dat de ceva. Am deschis ochii şi l-am văzut pe el, pe jumătate
dezbrăcat.
- Dacă nu-ţi place, nu te uita.
M-am întors cu spatele la el. Am încercat din răsputeri să adorm, dar nu puteam nicicum. Gândul
meu zbura peste tot. Eram speriată de gândul că aş putea muri la sfârşitul săptămânii, într-un
mod chinuitor şi lent. M-am cutremurat. Şi îmi era groaznic de dor de Josh. De ce trebuia să se
întâmple asta?
- Hai să-ţi răspund tot cu o întrebare, spuse Lance vizibil iritat. De ce trebuia să te îndrăgostești
de Josh? O fată normală ar fi fugit de ar fi rupt pământul să fi văzut un demon în faţa ei. Dar tu,
nu. Deși avut coşmarurile alea, totuşi l-ai acceptat fără să îţi pese. Ceea ce confirmă şi mai mult
teoria mea. Ce eşti tu, Sam? Ce secret ascunzi?
- Ce vrei să spui? Am întrebat întorcându-mă spre el.
- Lasă-mă cu asta. Ştiu foarte bine că nu eşti om. Şi nu ştiu ce eşti. Fiecare creatură are un miros
specific, dar al tău nu-l pot identifica cu al nici uneia pentru că nu ai suferit încă o transformare.
Şi gustul sângelui tău... nu e de om.
- Lance, eu sunt om . Eu nu zbor, nu citesc nici gânduri şi nu pot să pocnesc din degete şi să
dispar.
- Fie cum zici tu. O să aflu ce eşti în cele din urmă. Pentru că în mintea ta se pare că nu e
răspunsul.
- Evident, din moment ce nu ştiu, am spus exasperată.
De ce insistau și el și Josh că nu aș fi om?
S-a uitat suspicios la mine, apoi şi-a aţintit privirea spre tavan.
33
Laura
_____________________________________________________________________________________
Am închis ochii şi am aţipit o perioadă scurtă, dar paranoia şi frica nu îmi permiteau să am parte
de un somn liniştit. Cine ştie de ce era tipul ăsta în stare. Nesuferitul.
Nu-mi răspunsese la gând, probabil adormise. Era cu spatele la mine. Eram atât de tentată să îl
împing jos din pat, dar cel mai probabil asta avea să îmi aducă necazuri.
M-am ridicat tiptil din pat cu gândul să îmi iau un pahar cu apă. M-am dus pe partea lui şi am dat
de un monstru cu faţă inocentă, care părea foarte adâncit în somn. M-am pus pup şi mi-am
fluturat mâna prin faţa lui. Nicio mişcare.
Am ajuns din nou în sufragerie, doar că de data asta era beznă şi abia vedeam pe unde merg.
Totuşi, uşa de la intrare era destul de vizibilă.
„Nu Sam, nu face asta”, mi-a spus vocea din capul meu. „O să dai de bucluc”. Dar aş putea să şi
evadez, din moment ce Lance dormea buștean. Ah, fir-ar să fie! Aveam să o fac şi gata. Am mers
silenţios până în faţa ei şi am apăsat pe clanță. Evident că era încuiată. Dar soarta făcuse să îmi
surâdă norocul, pentru că avea un zăvor. Am tras uşor de el cu mâna tremurândă, iar acesta a
scos un clinchet uşor ce mi-a făcut inima să stea în loc. Am inspirat adânc şi am apăsat din nou
pe clanţă. Nu aveam timp de pierdut. Spre fericirea mea, uşa s-a deschis fără nici un scârţâit şi un
vânt uşor a început să îmi mângâie pielea. Nici nu m-am deranjat să închid uşa, am luat-o pur şi
simplu la goană printre multele case. Nu cunoşteam zona, dar stâlpii de iluminat mi-au dat un
indiciu despre strada pe care mă aflam, anume Cottage Street. O, Doamne! Eram atât de departe
de casă şi nu era nici ţipenie de om. Alergam atât de repede încât simţeam că picioarele şi
plămânii aveau să îmi cedeze.
Din grabă şi neatenţie am privit înapoi şi m-am împiedicat de naiba ştie ce, căzând ca un meteorit
pe asfalt. Am simţit o durere paralizantă la frunte şi pometele drept, împreună cu cotul drept cu
care încercasem să atenuez căderea. Eram atât de tentată să urlu de durere, dar nu avea să îmi
aducă nici un avantaj. M-am ridicat cu lacrimi în ochi, respirând sacadat de la durere. Am făcut
un pas, dar nici piciorul drept nu o ducea prea bine. De ce naiba făcusem asta? Nu mai puteam
continua să merg, aşa că m-am aşezat lângă un copac, sprijinindu-mă de el. În cel mai rău caz
aveam să mor sângerând sau avea să mă mănânce vreun animal. Dar măcar nu trebuia să stau cu
Lance.
- Ţi-ai dori tu să stai doar, am auzit o voce furioasă şi cunoscută în satele meu.
Am tresărit, intensificând durerea. Lance tocmai ieșea de după copac sumar îmbrăcat, iar primul
lucru pe care l-a făcut a fost să îşi înfigă mâna în părul meu, ridicându-mă sus.
- Unde credeai tu că pleci, hm? Întrebă trăgându-mă şi mai tare de păr.
Imploram milă din priviri pentru că îmi era imposibil să scot vreun cuvânt de frică şi de durere.
- Îţi arăt eu milă imediat, spuse scoţând la iveală colţii.
În secunda următoare eram în dormitorul lui. M-a îmbrâncit atât de tare că am căzut pe jos,
lovindu-mă cu spatele de o noptieră. A venit în faţa mea şi ochii i-au devenit negri cu acea
strălucire roşiatică specifică. S-a pus pup, privindu-mă ţintă. Un foc fierbinte şi dureros a început
să îmi răscolească măruntaiele în cel mai dureros mod posibil. De data asta am urlat cât m-au
ţinut plămânii. Sângele picura din rănile mele, pătând covorul alb. Oare ce mi se întâmpla?
- Hai să îţi clarific eu ce ţi se întâmplă, spuse furios. Mori!
- Te rog, nu face asta, am spus cu o voce slabă.
- Dă-mi un motiv bun să nu te ucid, muritoare neînsemnată!
Nu ştiam ce înseamnă pentru el motiv bun. În mintea mea erau o grămadă, dar oare ce ar fi
contat pentru un monstru ca el? Oare conta faptul că eram fiică şi soră, iar familia mea avea să
34
Laura
_____________________________________________________________________________________
sufere pe urma dispariţiei mele? Conta faptul că eram atât de tânără şi nu apucasem să mă bucur
nici un pic de viaţă?
În timp ce mă gândeam la motive întemeiate pentru a-mi păstra viaţa, ochii lui au redevenit
normali, iar durerea a dispărut. Şi-a muşcat puternic încheietura şi şi-a lipit-o cu duritate de
buzele mele. Am băut cu bun simţ de data asta, iar durerile s-au diminuat ca prin minune.
- De ce? Am întrebat neputând să îmi stăpânesc curiozitatea.
- Nu-ţi forţa norocul. Du-te şi fă un duş, nu vreau să îmi murdăreşti şi patul, spuse cu răceală.
- Dar nu am în ce să mă schimb, m-am plâns.
- Rezolv eu. Acum dispari! Spuse ridicând tonul.
Am fugit speriată în baie, încuind uşa. M-am dezbrăcat tremurând ca varga şi nu de frig. Eram la
un pas să fiu ucisă din prostia mea. De ce naiba fugisem? Dacă Lance plănuise să îmi facă viaţa
imposibilă, acum sigur avea să fie de o sută de ori mai rău.
Am intrat în cadă şi am dat drumul la apa caldă. Aveam un deja-vu ciudat când m-am lăsat pradă
căldurii jetului. Rănile mele dispărură total şi mă simţeam foarte vie fizic, dar pe interior eram
varză. De ce mă lăsase să trăiesc? Ce îl determinase să aibă milă? Dacă aş fi ştiut răspunsul,
poate aş fi ştiut ce puteam face să îl îmbunez puţin.
Uşa s-a deschis zgomotos şi Lance a intrat cu nişte haine în mână. M-am întors cu spatele la el,
ruşinată din cale afară. L-am auzit îndreptându-se spre mine, şi spre nefericirea mea, m-a prins
cu putere de braţ, întorcându-mă spre el. Am încercat cu mâna liberă să îmi acopăr sânii, dar mi-
a imobilizat-o şi pe aceea. Nu îndrăzneam să îl privesc în ochi, care acum erau la nivelul alor
mei.
- Dacă îmi doream să te văd astfel o puteam face oricum, şi asta e o demonstraţie. În plus, pot
face orice îmi doresc cu tine, aşa că obişnuieşte-te cu ideea.
Mi-a dat drumul, iar eu mi-am acoperit părţile intime cât de repede am putut. Cel mai probabil
eram roşie ca racul. Lance a început să râdă isteric.
- Nu poţi fi serioasă, spuse printre hohotele de râs.
M-am uitat confuză la el.
- Tu chiar eşti virgină, continuă la fel de amuzat.
Era adevărat, dar nu am spus nimic. Voiam ca el să plece şi să mă lase singură. Nu mă simţeam
în regulă ca cineva străin – în cazul de faţă şi psihopat – să se holbeze la mine în costumul Evei.
- Bine, îţi fac pe plac. Psihopatul pleacă, spuse privindu-mă cu subînţeles.
După ce a închis uşa am sărit afară din cadă, înfăşurându-mă în două prosoape. Doamne, nebunul
ăsta mă văzuse dezbrăcată! Ah, Josh, sper să nu fi nevoit să afli asta, am oftat în sinea mea. Asta,
dacă avea să mă mai vadă vreodată. M-am cutremurat la gândul acela.
Am găsit pe marginea chiuvetei hainele lăsate de el. Era un tricou gri imposibil de mare –
probabil al lui – şi o pereche de boxeri albi masculini, în mod sigur ai lui. Am ţipat în gând. Avea
să fie o noapte imposibilă. Totuşi, decât să stau goală în preajma lui, sau cu hainele pline de
sânge şi murdare, varianta asta era mai acceptabilă.
Când m-am dus înapoi în dormitor, covorul era curat, ca şi când sângele meu nu a fost acolo
niciodată. Lance stătea în pat, iar în secunda în care m-a văzut pe buzele lui a apărut instant un
zâmbet amuzat.
- Ştiu că arăt îngrozitor, l-am informat.
- Nu chiar, de fapt îţi vine bine culoarea asta, spuse râzând.
Am privit în jurul meu ezitantă.
- Ce mai aştepţi? Vrei să fac pe tăticul? Treci la somn, spuse autoritar.
35
Laura
_____________________________________________________________________________________
M-am pus din nou în pat lângă el, ţinându-l la distanţă.
- Vrei să îţi spun o poveste înainte de culcare? Întrebă prinzându-mă de şold şi trăgându-mă spre
el.
Am dat din cap negativ, speriată.
- Ah, calmează-te. Dacă îmi doream să abuzez de tine în felul ăsta, aş fi făcut-o deja. Acum fă
bine şi dormi, spuse cu seriozitate.
M-am îndepărtat din nou de el şi i-am întors spatele. Am încercat din răsputeri să adorm, dar îmi
era atât de teamă de ce ar putea să îmi facă în somn… O stare binevenită de somnolenţă a pus
stăpânire pe mine. Ştiam că el…el făcuse asta.
***
O lumină puternică mă orbea, aducându-mă tot mai aproape de trezire. Simţeam şi un miros
plăcut. Pleoapele mele au tremurat şi s-au deschis. Lumina soarelui mă orbea cumplit. Aceasta
venea alături de o căldură criminală pe fereastra deschisă. Pentru o secundă eram atât de buimacă
încât aveam impresia că totul a fost un vis, dar din păcate nu a fost să fie.
Eram acoperită cu un cearșaf roşu. De fapt, cam toată camera era roşie, cu excepţia mobilei. Am
privit năucă în jur. Lance nu era acolo.
- Ţi-e cumva dor de mine? Întrebă brusc lângă mine.
- Da, mi-ai lipsit la fel de mult ca o molimă, am mormăit somnoroasă.
Mi-a întins mâna, iar eu m-am uitat la el confuză. I-am luat mâna temătoare şi când m-am ridicat
aproape am picat pe el.
- Ai grijă, spuse trăgându-mă spre bucătărie.
Bucătăria era o armonie perfectă între portocaliu şi alb. In centru era o masă frumos aranjată, cu
farfurii pline de clătite cu sirop de ciocolată şi două pahare, în unul era un lichid roşu închis, iar
în celălalt era suc de portocale...probabil.
- Mi-ai făcut micul dejun? Am întrebat mirată.
- Da, doar nu crezi că sunt chiar atât de rău, să te las să mori de foame. Stai jos, spuse poruncitor.
Mi-a tras scaunul şi m-am aşezat. Mă holbam cu ochii mari la paharul cu lichid roşu. S-a așezat
şi el, şi a început să râdă.
- Dacă eşti aşa curioasă ce e, gustă, mă îndeamnă.
- Nu, mulţumesc. Nu obişnuiesc să beau când nu ştiu ce conţine paharul.
- Doar nu crezi că te otrăvesc într-un mod atât de simplu şi neinspirat? Ai muri prea uşor. Haide,
bea.
Am luat cu neîncredere paharul şi am luat o înghiţitură. Când am simţit gustul sărat şi fieros al
lichidului, am ştiut imediat ce este. Era sânge. Probabil al unui om. Am pus paharul pe masă. Mi
se făcuse greaţă.
Lance s-a pus pe râs, iar eu îl priveam cu ostilitate.
- Tu nu ştii că nu trebuie să ai încredere în demoni? Întrebă aproape înecându-se de râs.
- Te crezi tare amuzant, am spus ostilă.
- Nu mă cred, chiar sunt. Te-am făcut să bei sânge.
- Matur pentru cineva cu probabil sute de ani mai mare.
Mi-a zâmbit pur şi simplu şi a început să mănânce. De ce mânca ceva ce probabil nu îl ajuta cu
nimic, rămânea un mister.
- Te întrebi de ce mănânc asta, spuse ca răspuns la gândul meu.
36
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Mhm.
- Păi, adevărul e că nu îmi potoleşte în nici un fel foamea, dar îmi place gustul. Şi îmi place să
mă joc dea muritorul.
- Interesant...am spus luând o bucată de clătită.
Era chiar delicios. Nu mai gustasem clătite atât de bune niciodată. Cel puţin din punct de vedere
culinar, nu aveam nimic rău de spus.
- Să vezi cum sunt din alt punct de vedere, spuse făcându-mi cu ochiul.
- Lance, chiar trebuia să strici singurul compliment pe care o să-l primeşti de la mine în viaţa
asta?
- Garantez că nu o să fie ultimul, spuse cu îngâmfare.
Am oftat şi am continuat să mănânc. Când am terminat, simţeam nevoia disperată să-mi fac
duşul de dimineaţă. M-am uitat spre ușa de la baie.
- O, Doamne. Nu suntem la grădiniţă să te ceri la baie. Du-te doar.
Când am intrat în baie am văzut pe dulăpior ceva cunoscut. Alea erau hainele mele? Şi pe ele era
aşezată periuţa mea de dinţi. Cum...?
- În casa ta e uşor de intrat, am auzit vocea lui periculos de aproape de mine.
- Doamne! Încetează să te mai furişezi aşa. Deci să înţeleg că ai intrat des în casa mea de ştii?
Am întrebat îngrozită.
- Posibil. Ai o casă foarte primitoare, spuse râzând. În special baia, spuse cu subînţeles.
- Deci tu ai fost! Tu ești de vină pentru accidentul meu de la duş, am concluzionat furioasă.
- Nu a fost cu intenţie. N-am vrut să-ţi sparg capul, se scuză el.
- Dar ce ai vrut...? Stai! Tu ce naiba făceai de fapt acolo când eu făceam duş?
- Nu eram acolo propriu-zis. Am anumite puteri care îmi permit să îți fac rău de la distanță. De
fapt, am vrut să-ţi provoc un accident, dar unul inofensiv pentru început. Iar asta s-a transformat
într-o catastrofă. A, şi atunci când te-am făcut să cazi în apă, nu ştiam că nu ştii să înoţi, spuse
scoțându-mă din sărite.
- Era să mor, nenorocitule, am spus întorcându-mă şi arzându-i o palmă cât am putut de tare.
Nici măcar nu cred că simţise.
- O, tu încercai să mă loveşti? Data viitoare promit că mă prefac afectat. Puțin îmi pasă de viața
ta insignifiantă. Și de dragul discuţiei, mai fă asta odată şi îţi smulg braţul. Ne-am înţeles? Spuse
cu ură.
Am dat din cap afirmativ şi i-am întors spatele.
- Îmi place, mă tratezi cu spatele, spuse prinzându-mă de șolduri și trăgându-mă spre el.
- Lance...vreau să fac duş, am spus respirând greu.
- Şi te ţin eu? Întrebă sarcastic.
- Da! Vreau să fac duş singură de data asta.
- Tu vrei cam multe având în vedere că eşti prizoniera mea şi te afli la mine acasă. În plus, ce
rost are? Oricum am văzut deja totul, spuse făcându-mă să mă simt stânjenită.
- Lance, te rog…
- Bine, dacă mă rogi aşa frumos...
După ce a ieşit am început să mă dezbrac ezitant. Nu aveam încredere că Lance va sta locului,
doar aseară intrase fără nici un pic de ruşine. Dar cu sau fără el, eu trebuia să dac un duş. Apa
caldă nu îşi făcea efectul care îl avea de obicei asupra mea. De obicei mă făcea să mă relaxez, să
uit de probleme. De data asta, stresul era tot aici. M-am grăbit să termin duşul şi am ieşit. M-am
37
Laura
_____________________________________________________________________________________
şters repede cu prosopul şi m-am uitat la haine. Am găsit acolo pantalonii mei preferați de in, de
culoare albă şi o bluză din dantelă neagră. Mi-am şters părul să se usuce puţin şi am ieşit.
Lance stătea întins pe canapea, cu o privire ce spunea „vreau să te ucid". Se părea că şi el se
schimbase. Avea o cămaşă albă, la care lăsase deschişi doi nasturi şi o pereche de pantaloni negri
strâmți. Acum îmi aminteam unde îl mai văzusem... Visul acela cu grădina...Hm, în alte
împrejurări, poate...
- Poate ce? Întrebă ridicând o sprânceană.
L-am privit cu ură. Brusc a apărut în faţa mea şi şi-a pus mâinile pe umerii mei.
- Poate ce? Întrebă din nou. Dacă nu răspunzi de bunăvoie, te fac eu să spui într-un fel sau altul.
- Eu...Păi, poate mi-ai fi părut atrăgător, am recunoscut.
- Asta dacă nu crezi deja ce tocmai ai spus, insinuă el cu zâmbetul acela nesuferit.
- Ce? Am întrebat râzând. Nu e adevărat! M-am apărat.
- Scumpo, eu sunt cel care citeşte gânduri aici.
- Lance tu...
M-a lipit de el. Fiorii ciudaţi care m-au străbătut atunci m-au amuțit pur şi simplu.
- Vezi? Ai simţi asta dacă n-ar fi adevărat? Întrebă cu un aer triumfător.
- Asta... asta e frică, m-am apărat. Nu mă faci să simt nimic mai mult decât o bucată de lemn, am
spus cu duritate.
- Asta rămâne de văzut, spuse sărutându-mă apăsat.
Ştiam că nu pot să-l opresc. Era mai puternic decât mine. Mâinile lui mi-au strâns şoldurile, apoi
au coborât puţin mai jos... O lacrimă mi-a scăpat, dar nu doar pentru că îmi făcea asta cu forţa, ci
şi pentru că începea să îmi placă şi mă simţeam vinovată.
- Eram sigur, spuse dându-mi drumul.
Eram atât de furioasă, încât am ignorat avertismentul de mai devreme şi i-am dat o palmă.
- Poţi să-mi rupi braţul, nu-mi pasă. Şi aşa mi-ai luat totul, am spus întorcându-i spatele.
M-a întors înapoi spre el cu violenţă şi m-a privit fix în ochi.
- Tu nu prea mă iei în serios, nu-i aşa? Crezi că mă joc cu tine? Se răsti el.
- Nu ştiu. Tu să-mi spui. Ce încerci să dovedeşti prin ce ai făcut mai devreme? Că nu ţin la Josh?
Am spus cu lacrimi in ochi. Pentru că te înşeli! Aşa că mie fă-mi ce vrei, nu-mi pasă. Cel puţin el
nu e un monstru lipsit de inimă, care nu ştie ce e aia iubire!
- Aşa crezi? Atunci lasă-mă să-ţi arăt cine e Josh al tău cu adevărat!
Mi-a luat încheietura mânii în mâna lui. Brusc, tot ce era în jurul meu se înceţoşa. Pentru câteva
secunde am fost cufundată în întuneric total şi apoi brusc eram în mijlocul unei alte camere. Dar
nu era o cameră oarecare. Mobila si decorurile nu păreau din secolul XXI.
- Asta pentru că nu este din secolul XXI.
- Unde suntem? Am întrebat confuză.
- În Orleans, la sfârşitul secolului XV.
- Cum...?
- E doar o iluzie, nu suntem cu adevărat aici. E una din puterile mele speciale.
- Şi ce facem aici?
- Vreau să vezi cu ochii tăi ce a făcut Josh. Imaginaţia ta nu e de ajuns, e prea limitată. Aşa că îţi
arăt amintirea a ceea ce s-a întâmplat.
- De unde ştiu că nu mă minţi? Ai putea schimba totul în favoarea ta.
- Cu asta n-aş minţi, adevărul e în favoarea mea. Vreau să ştii purul adevăr. Chiar dacă e
înfiorător.
38
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Bine, să zicem că te cred. Arată-mi ce ai de arătat, am spus sceptică.
M-a tras spre unul dintre pereţii camerei. Se auzea mişcare. Am privit în jurul meu cu multă
atenţie. În acea cameră era un şemineu, în faţa căruia era un fotoliu căptuşit cu piele neagră.
Podeaua era dintr-un lemn închis la culoare. Brusc, cineva a intrat în cameră. Era un bărbat prea
frumos să fie adevărat. Doamne! Era Josh?! Fără să îmi dau seama am fugit spre el, dar când am
vrut să-l ating, mâna mea a trecut...prin el. De parcă ar fi fost o fantomă. M-a invadat un val de
tristeţe copleşitoare. Am căzut în genunchi lângă Josh şi l-am privit atentă. Era atât de diferit, dar
era el. Mi-am şters lacrimile pentru a-l vedea mai bine. Avea aceeaşi privire plină de intensitate,
aceeaşi linie perfectă a feţei, aceleaşi buze pline, care acum formau o linie dură. Singurul lucru
care diferea era părul, acum dat cu stil într-o parte, în locul stilului uşor ciufulit pe care îl avea de
obicei. Bine, evident, şi hainele potrivite secolului respectiv erau ceva ce nu mai văzusem. Dar
era ceva pe chipul lui ce nu părea să-i aparţină. În ochii lui se vedea ceva ce nu mai văzusem la
el: răutate, ură, duritate şi multă furie.
- Lance! Strigă el privind spre nişte trepte.
Tonul lui exprima acelaşi lucru ca şi privirea lui. M-am speriat de brusca lui izbucnire. Dar vocea
lui tot era muzică pentru urechile mele. Dar cum naiba vorbea cu Lance?
- Nu vorbeşte cu mine. Nu mă poate vedea. Şi nici pe tine. E o iluzie, nu poţi interacţiona cu ea,
explică el.
- Atunci cu cine vorbeşte?
- Cu eu din trecut.
M-am uitat spre scările alea. Cineva cobora pe trepte. Era Lance, dar... wow. Nu avea pe el decât
o pereche de pantaloni, şi deşi nu voiam să recunosc, în lumina aceea muşchii lui ieşeau în
evidenţă ca un far în mijlocul întunericului.
- Să ştii că am auzit, mă avertiză.
Afurisitul! Acesta era unul din motivele pentru care uram că îmi erau auzite gândurile. Am oftat.
Nu trebuia să îi dau satisfacție.
- Ce pot face pentru tine, Josh? Întrebă Lance din trecut cu nonșalanță, care acum era în faţa lui
Josh.
- De câte ori te-am rugat să-mi laşi sora în pace? Aproape mârâi Josh.
- Nu ştiu, nu am numărat, răspunse Lance amuzat.
- Nu glumesc. Tu nu vrei să-mi iei în serios ameninţările, nu-i aşa? Poate o să le pun în aplicare.
Știi, Desiree e la mine și nu ar fi păcat să pățească ceva rău? Întrebă Josh cu o privire malefică.
- Cum? Îndrăzneşte numai şi te ucid cu mâna mea! Ţipă Lance strângându-l de gât, dar Josh
părea că nici nu observă.
Încă nu prinsesem ideea.
- Deci când e vorba de sora ta nu-ţi mai place. Şi dacă mă ucizi, ceea ce n-ai cum pentru că sunt
mai puternic decât tine, nu o să afli niciodată unde e, răspunse Josh lovindu-l cu putere pe Lance,
care a căzut cu un buf zgomotos pe podea.
- Nemernicu' naibii! Care e problema ta? Sora ta mă iubeşte și vrea să fie cu mine! Dar tu ești
invidios că eu şi Anelisse ne iubim şi tu nu o să ai parte de aşa ceva niciodată, pentru că eşti un
monstru incapabil de iubire. De aia vrei să ne desparţi, dar folosești pretextul cu părinții mei ca
scuză să nu pari așa de jalnic.
- Mă simt flatat. Și Anelisse e o proastă, nu știe ce vrea. Eu trebuie să am grijă de ea și am decis
că tu ești ultimul cu care ar trebui să își piardă timpul. În special pentru că ești fiul unor
criminali, spuse Josh cu dispreț.
39
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Eu nu sunt cu nimic de vină. Unde-i Desiree? Mârâi Lance încercând să îl lovească pe Josh, dar
fără rezultat.
- O să afli când o să ieşi din viaţa lui Anelisse odată pentru totdeauna.
- Niciodată!
- Ai o săptămână să decizi ce vrei. Dacă alegi greşit, Desiree are de suferit.
- Nu poţi să faci asta. Desiree face 18 ani peste trei zile. Şi dacă se transformă şi ea...
- Voi fi eu acolo să-i explic ce se întâmplă...sau să o înspăimânt puţin. Oare ce reacţie o să aibă
când îi voi spune că ea şi fraţii ei sunt nişte monștrii? Întrebă Josh cu o falsă tristețe.
- Dar tu ce crezi că eşti? Demonii sunt tot monştrii, iar tu ești cel mai rău dintre ei!
- Vai, mulțumesc. Tocmai de aia o să am grijă să sufere.
- Ieşi afară! Spuse Lance cu ochii înroşiţi şi o pereche de colţi la vedere.
- Cu multă plăcere, îi răspunse Josh dispărând în modul lui obişnuit.
Eram stupefiată. Acesta nu putea fi Josh al meu. Imposibil. Nu-l recunoşteam aşa rece şi
nemilos.
- Sunt cam multe lucruri pe care tu nu le ştii despre „perfectul" tău Josh, spuse Lance de lângă
mine. Era ciudat să fiu în aceeaşi cameră cu doi de Lance, chiar dacă cel care acum urca înapoi
pe scări nu era real.
- Minţi cu neruşinare. El nu e aşa. Tu eşti, am spus puțin confuză.
- Încă nu eşti convinsă? Nu am vrut să te pun să vezi o astfel de cruzime, dar nu-mi dai altă
soluţie.
Camera aceea a dispărut, luându-i locul un dormitor. Dominau culorile crem şi negru. O, nu!
Culorile din dormitorul actual a lui Josh. Dar camera aceea era clar din alt secol. Am auzit un
scâncet. Uşa s-a deschis şi Josh a împins în cameră o fată micuţă şi blondă, cu trăsături foarte
drăguţe. Oare era sora lui Lance?
- Da, e sora mea, spuse Lance din spatele meu cu o voce slabă.
M-am uitat spre el. Plângea? Dar nu erau lacrimi normale, era sânge. Am vrut să încerc să-i spun
ceva, dar când sora lui Lance a aterizat cu violenţă într-un perete mi-am înghiţit cuvintele.
- Josh, ce faci? Întrebă fata icnind de durere.
- Îţi arăt cât te iubesc. Ce, nu-ţi place?
Fata s-a uitat cu ochii mari şi plini de teamă la Josh. Mi-am dat seama că Lance era groaznic de
rănit. Era vulnerabil. Era...uman.
- Lance, te cred. Nu vreau să mai văd restul, am spus cu teamă.
Josh şi-a luat forma de demon şi a înaintat spre fata speriată. Când a văzut ce era Josh a început
să ţipe. Mi se rupea sufletul când auzeam cum ţipă. Pentru că ştiam exact prin ce trecea
- Josh, las-o! am ţipat uitând că e doar un miraj.
Am început să plâng în tăcere. Josh a rupt toate hainele de pe biata fată, deşi era clar că ea nu
voia asta. M-am întors spre Lance. Avea maxilarul încleştat şi ochii închişi, dar încă plângea. M-
am întors spre oribila scenă şi am văzut cu groază ce-i făcea Josh fetei.
- Lance, gata! Te rog, nu mai suport.
- O, dar nu s-a terminat. Încă n-ai văzut partea cea mai bună.
În locul camerei apăru o câmpie verde largă, semi-întunecată. Încă nu răsărise soarele. Josh o
ţinea imobilizată pe sora lui Lance. Părea mai palidă şi mai înaltă.
- Am zis să te scutesc de momentul în care sora mea a devenit vampir. E prea sadic, chiar şi
pentru mine, spuse cu o voce scăzută.
- Lance, îmi pare rău...
40
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Of, nu te mai zbate! Mă întrerupse vocea lui Josh. Vei muri oricum.
- Ai spus că îl laşi o săptămână. Au trecut doar patru zile!
- Un sfat: să nu ai niciodată încredere în demoni. Şi îmi pierd răbdarea foarte uşor.
Soarele începea să răsară. Fata se agita tot mai tare. Când primele raze de soare au apărut, ea a
început să ţipe.
- La mulţi ani, spuse Josh râzând.
Pielea ei era tot mai roşie şi de undeva din spatele ei ieşea fum. Ardea! Ardea de vie...Exact cum
spuneau legendele despre vampiri. Josh s-a dat în spate, iar ea a izbucnit pur şi simplu în flăcări.
Ţipetele ei răsunau în liniştea aceea apăsătoare. Am închis ochii şi mi-am astupat urechile.
Câteva secunde mai târziu toate zgomotele s-au oprit. Am deschis ochii şi eram în sufrageria lui
Lance. Eram şocată. Cum putuse Josh să facă aşa ceva?
- Lance, îmi pare rău că te-am judecat fără să ştiu.
- Aşa şi trebuie, spuse fără să mă privească.
- Dar asta nu îţi dă dreptul să te comporţi aşa cu mine.
- Dar el are dreptul să fie un nătărău? Ce ai văzut nu ţi-a dat deloc de gândit? Întrebă exasperat.
- Mi se pare îngrozitor ce a făcut, dar de dragul surorii tale puteai renunţa la acea Anelisse, l-am
atacat.
- Tu habar nu ai nimic! Tu crezi că ceea ce ai tu cu Josh e important? Poate foarte bine să nici nu
existe, nu ai de unde să știi. Eu şi Anelisse ne-am iubit timp de şase ani, tu şi Josh abia v-aţi
cunoscut! Tu eşti o biată copilă, nu ştii ce însemnă să iubeşti, dar mai să îţi imaginezi ce însemnă
o iubire puternică.
- Şi Anelisse nu putea să te ajute cu asta, dacă te iubea atât?
- A încercat, dar nesuferitul ăla nu ascultă nici de diavol!
- Şi dacă acum copiezi trecutul, crezi că eşti mai bun ca el? Am continuat cu toate că ştiam ce
putea să îmi facă dacă nu îmi ţineam gura.
- Nu mă provoca, Sam. Te pot ucide în momentul ăsta, mârâi el.
- Fă-o atunci! L-am îndemnat.
S-a năpustit asupra mea, cu colţii scoşi. M-a prins de păr cu putere, privindu-mă în ochi cu furie,
dar vedeam acolo şi multă suferinţă. Nu ştiam de ce, dar suferinţa ce i se citea în privire aproape
îmi rupea inima. Avea dreptate, eu nu ştiam nimic şi nu aveam dreptul să judec. Nu ştiam
povestea completă, nu ştiam prin ce a trecut ca să îmi dau cu părerea. Nu ştiam ce e iubirea
adevărată, cu toate că sperasem să ajung la asta cu Josh cândva.
- Ce romantic, spuse cu scârbă.
- Eu...nu... Lance, îmi pare rău pentru ce am spus.
- Ştii ce, nu-mi bat capul. Meriţi absolut tot ce o să ţi se întâmple.
- Lance...
- Nu. Păstrează-ţi cuvintele fără valoare pentru tine! N-am nevoie de ele, spuse dispărând.
Nu ştiam de ce, dar ceea ce îmi spusese Lance mă rănise groaznic. El era supărat pentru că îi
spusesem toate acele lucruri, dar şi că după toate atrocităţile pe care le văzusem, nu îl uram pe
Josh. Dar chiar îmi părea rău pentru sora lui şi pentru el. Josh mă avertizase atunci când ieșisem
cu el că e rău, și nu băgasem asta în seamă. Şi dacă urma să-l mai văd pe Josh, avea să-şi audă
multe pentru ce făcuse. Însă legătura care se formase între mine şi Josh nu putea fi ruptă aşa uşor.
Mă afectase ceea ce văzusem, dar nu îndeajuns să renunţ la el. Adevărat, dacă ar fi fost Jesse în
loc...m-am cutremurat. Josh n-ar face aşa ceva. Sau...ar face?
41
Laura
_____________________________________________________________________________________
M-am aşezat pe podea, cu spatele sprijinit de canapea. Nu-mi puteam scoate din cap privirea
plină de plăcere a lui Josh când îi făcuse rău surorii lui Lance şi privirea plină de ură şi
dezamăgire când Lance îmi spusese lucrurile alea. Am simţit o lacrimă în colţul ochiului. Îmi
dădusem seama că Lance îl punea pe Josh în aceeaşi situaţie. Îi dăduse o săptămână să-i
aducă...acel ceva, iar dacă nu avea să mă ucidă. Dar cum Josh a ucis-o pe sora lui Lance mai
devreme, oare şi eu o să sfârşesc mai devreme? Sâmbătă era ziua mea. Şi mai erau patru zile. Nu
era corect...Nu era...
Aproape aţipisem, dar o atingere uşoară m-a făcut să tresar.
- Sam, eşti bine? Întrebă Lance ușor îngrijorat.
Am vrut să răspund, dar nodul din gât nu mă lăsa. Ochii mei erau umezi.
- De ce stai acolo jos? mă luă la rost.
M-a luat în braţe şi m-a pus pe canapea. Mi-a şters cu blândeţe lacrimile de pe faţă.
- Îmi pare rău, se scuză el din nou. Sunt mai rău ca el tratându-te aşa.
- Nu-i adevărat, l-am contrazis. Puteai să-mi faci ceea ce a făcut el. Puteai să mă torturezi cum a
făcut el cu sora ta, am spus înfiorându-mă la idee.
- Asta am şi vrut să fac. Dar nu pot. Sunt slab, nu sunt așa nemilos ca el. În plus ești o simplă fată
fără apărare, ce fel de bărbat aș fi să îți fac rău în condițiile astea?
- Asta e ceva bun, nu de care să-ţi pară rău, am spus agățându-mă de speranţa că şederea mea aici
nu va fi atât de rea pe cât m-aş fi aşteptat.
- Probabil ai dreptate...spuse gânditor.
- Lance?
- Hm?
- Nu o să mă ucizi de ziua mea, nu? Mi-am încercat norocul.
- Nu ştiu, spuse absent.
Am închis ochii suspinând.
- Cum o să mor?
- Chiar vrei să ştii?
- Nu prea... Dar vreau să știu la ce să mă aștept.
- Sincer, nu ştiu. Nu m-am gândit cum să te ucid, doar ce să fac cu tine cât eşti în viaţă.
Am simţit cum mă cuprinde un somn teribil. Capul mi-a picat pe umărul lui şi am dormit pur şi
simplu.
***
CAPITOLUL 5
"Caracterul unui om nu se arată în momentele de confort ci în cele de schimbări şi controverse."
42
Laura
_____________________________________________________________________________________
Eram într-un cimitir sinistru şi era foarte întuneric. Eram speriată şi fugeam. Fugeam printre
cruci şi morminte, simţind că oricât de repede aş fugi, cel ce mă urmărea mă va prinde. M-am
împiedicat de ceva şi am căzut în faţa unui mormânt. Deşi eram întuneric, vedeam ce scrie pe
plăcuţă. Scria mare şi clar Samantha Jones, 1992-2010. Am vrut să mă ridic, dar în faţa mea a
apărut... Josh cu forma lui demonică. Acum că ştiam că e el, nu-mi mai era aşa frică.
" Sfârşitul tău se apropie," spuse vocea suavă a lui Josh. " Nu simţi în aer mirosul pericolului?"
- Sam!
Vocea lui Lance m-a adus la realitate. Am deschis ochii. Eram întinsă pe canapea cu picioarele în
poala lui Lance.
- Doamne, am văzut multe în viaţa mea, dar coșmarurile tale mă uimesc.
- Ăsta a fost cel mai urât pe care l-am avut. Şi numele meu era scris...am spus speriată.
- Deci visele tale par un fel de.... premoniții. Ai prevăzut că mă vei întâlni şi asta nu e o
coincidenţă.
- Asta e adevărat, dar n-am prea dat importanţă detaliului ăstuia.
- Visele par că îţi arată ce urmează să se întâmple. Am mai văzut asta undeva...A, la vrăjitoare.
- Eu nu sunt vrăjitoare, am insistat.
- Poate da sau poate nu, vom afla curând. Dar de obicei vrăjitoarele invocă demoni, nu sunt
speriate de ei. Situaţia ta e chiar amuzantă, nu-ţi plac demonii, dar ai parte doar de ei, spuse
râzând.
- Mda, m-am obişnuit deja cu ideea.
- Să ştii că nu orice fată are atenţia a doi demoni, având în vedere că noi nu vedem oamenii decât
ca pe nişte conserve de energie.
- Frumos mod de a spune...
- Scuze, dar e purul adevăr, spuse rece.
Am aruncat o privire prin cameră. Era întuneric, doar televizorul arunca puţină lumină. Am decis
să las baltă discuţia, încercând să mă concentrez la un film de la televizor. N-am reuşit cu nici un
chip să-i prind firul.
- Atunci poate ar trebui să te concentrezi la altceva, spuse cu o voce perversă.
- Şi anume?
M-a tras la nivelul lui şi a zâmbit cu subînţeles.
- Hmm, nu mersi, am spus revoltată.
- Haide, doar nu vrei să mori virgină? Întrebă prinzându-mă de șold.
- Ba, vreau. Dacă o să fac asta cu cineva, acela va fi Josh. Şi am încredere că o să reuşească să
mă salveze, deci aștept asta sau mor virgină, am spus zbătându-mă.
- Cât de mare îţi va fi dezamăgirea când vei vedea contrariul. Deci oferta de mai înainte rămâne
valabilă.
- Pentru nimic în lume, am mârâit.
- Nici dacă asta te-ar salva de la moarte?
- Hm...nu, am spus cu sinceritate.
- O, chiar atât de respingător sunt că preferi moartea? Mă simt jignit, spuse cu o falsă tristețe.
- Lance, știi că nu se va întâmpla de bunăvoie. De ce vrei atât de mult să faci asta? Am întrebat
exasperată.
- Pentru că nu vreau să-ţi fac asta cu forța, dar dacă mă obligi am s-o fac.
M-am ridicat de lângă el şi l-am privit șocată.
- De ce fugi aşa? Încă nici nu ţi-am făcut nimic, spuse venind după mine.
43
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ești nebun! Am spus speriată.
- O, da, spuse luându-mă pe umăr ca pe un sac şi ducându-mă în dormitor. M-a trântit pe pat,
venind deasupra mea şi imobilizându-mi mâinile.
- Lance, nu... Credeam că nu-mi vei face rău, am spus dezamăgită.
- Nu am promis nimic. Şi de obicei când îmi doresc ceva foarte mult, îmi iau, spuse sărutându-
mă de am rămas fără aer.
Mă zbăteam fără rost pentru că era zadarnic să lupt cu cineva de greutatea unui bolovan. Chiar
crezusem că Lance renunțase la ideea de a mă răni şi că avea să fie mai blând cu mine, dar
uitasem încă odată că nu puteam avea încredere în demoni. Nu voiam să plâng şi să par slabă în
fața lui, dar îmi era imposibil să mă abțin. Simțeam teama până în măduva oaselor. Mi-a sfâșiat
bluza, care era preferata mea de altfel, aruncând-o pe jos. M-am uitat rugător la el pentru că nu
mă simțeam capabilă să scot vreun cuvânt, dar nu a încetat. Respiram sacadat, lacrimile oprindu-
mă să văd clar.
- Ai face bine să nu te opui, pentru că pot să îţi fac lucruri mai rele decât ăsta, mă ameninţă el.
Şi-a continuat planul măreț, desfăcându-mi pantalonii şi trăgându-i cu brutalitate de pe mine,
lăsându-mă doar în lenjerie. Cât îmi doream să fiu salvată în momentul de faţă, dar ştiam că
lucrurile astea se întâmplau doar în filme. Mi-a depărtat picioarele şi s-a strecurat între ele,
turtindu-mă şi mai tare cu greutatea lui. Buzele lui au început să îmi mângâie faţa, oprindu-se în
dreptul urechii mele.
- A fost doar o farsă, şopti râzând apoi.
- Eşti un drac împieliţat, am spus cu furie împingându-l de pe mine.
- Asta nu e ceva nou, spuse şi mai amuzat. Dar adevărul e că nu aş fi putut să îţi fac asta pe bune,
spuse jucându-se cu părul meu.
- M-ai speriat de moarte, am spus bosumflată.
- Iartă-mă, Sam. Sunt o creatură a răului, nu mă pot abține, se scuză el.
I-am întors spatele învelindu-mă cu pătura catifelată. Eram totuși în lenjerie în faţa unui străin
care era "o creatură a răului".
- Nimic din ce nu am văzut, draga mea. Bine, acum lăsând gluma la o parte, ţi-e foame? Întrebă
pe un ton prietenos.
- Puţin, am recunoscut.
- Atunci am să-ţi dau ceva cu care să te îmbraci, spuse ridicându-se şi mergând spre şifonier.
A scos de acolo un halat alb pufos, care probabil era al lui având în vedere mărimea şi mi l-a pus
pe pat.
- Te aştept în bucătărie, spuse plecând în grabă.
M-am ridicat îmbrăcând halatul, care arăta pe mine ca pe gard. Noroc că îl puteam face să stea
cât de cât pe mine cu ajutorul cordonului. Am mers şi eu în bucătărie, privindu-l pe Lance din
tocul uşii cum se fâţâia de colo-colo.
- Stai jos, spuse observându-mi prezenţa.
M-am aşezat şi l-am privit curioasă. Nu vedeam ce face pentru că spatele lui musculos acoperea
totul. S-a dus sa caute ceva într-un dulap şi am zărit înşirate pe blatul de lemn niște ardei grași
galbeni şi roşii, usturoi, şi ceva condimente. Ceea ce a căutat el era o pungă de paste a căror
nume nu mi-l aminteam.
- Penne, scumpete.
- Lance, nu e nevoie să găteşti tu. Pot face eu asta, m-am oferit.
- Tu eşti ostatica aici, eu decid ce faci şi ce nu.
44
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Dar...
- Niciun dar. Oricum, unele dintre puterile mele sunt foarte utile la gătit.
L-am privit în timp ce mărunțea ingredientele şi punea Penne-le la fiert. A continuat să gătească
cu viteza luminii, la propriu vorbind. A terminat mai repede decât un master-chef. A pus
mâncarea în două farfurii şi le-a aşezat pe masă. Mâncarea arăta extraordinar. Şi mirosea la fel de
bine. Iar gustul incredibil. Pentru o astfel de mâncare eram capabilă să fac orice.
- Chiar orice? Întrebă mirat.
- Aproape, am spus amuzată.
- Şi asta ce include? Întrebă fără niciun pic de subtilitate.
- Ştiu la ce te referi şi răspunsul rămâne nu!
Mi-a aruncat un zâmbet care mă contrazicea. Am continuat să mănânc fără să-l privesc. Când am
terminat am vrut să-mi spăl farfuria, dar mi-a luat-o din mână şi a spălat-o el. I-am scos limba.
- Dacă nu o ţii înăuntru, e foarte mare pericolul să rămâi fără ea.
- Mulţumesc pentru masă, i-am zis şi am întins-o la baie.
Printre hainele aduse de el, exista din fericire şi o pijama. Era o pijama turcoaz simplă, cu tricou
şi pantaloni trei sfert. Am îmbrăcat-o, după care m-am spălat pe dinţi şi pe faţă. Am mers ezitând
spre dormitor. Acolo am dat peste Lance care se schimba. Mi-am pus mâna la ochi şi m-am
întors cu spatele, dar deja văzusem destule. Spre norocul meu fusese cu spatele la mine. L-am
auzit râzând în spatele meu. Bănuiam că terminase, dar îmi era teamă să mă întorc spre el.
- Poţi să te întorci, spuse printre hohotele de râs.
- Să ştii că n-am vrut...am spus întorcându-mă.
Avea pe el doar o pereche de pantaloni de pijama gri.
- O, mă laşi? Ştiu că n-ai vrut. Dar dacă ți-ai vedea faţa acum...oftă el.
- Data viitoare bat la uşă, scuze.
- Ei, lasă scuzele şi recunoaşte. Ţi-a plăcut priveliștea.
M-am uitat la el cu ochii mijiţi.
- Ai de gând să stai acolo la noapte? Poţi să te apropii, nu muşc...prea tare.
- Îmi plăceai mai mult când erai arţăgos, am bombănit.
- A, deci mă placi, îşi încercă el norocul.
- Nu! am spus exasperată de interpretările lui.
- Bine, gata, încetez, spuse în semn de pace.
- Bună idee, am spus punându-mă pe pat.
- Frumoasă pijama, spuse ridicând o sprânceană.
- Să nu-ţi vină idei, l-am avertizat.
- De parcă aş putea eu vreodată să am idei nepotrivite în legătură cu tine...
S-a pus şi el în pat cu mâinile sub cap. Am oftat şi m-am întors cu spatele.
- Vezi, tu mă provoci. Altfel n-ai sta cu spatele la mine, spuse lipindu-se de mine.
- Mă scoţi din sărite, ştii? Am spus întorcându-mă spre el.
- Preferi tortura? Întrebă entuziasmat.
- În momentul ăsta, da!
- Să fie cum vrei atunci, spuse dând din umeri.
- Ce?
M-a tras deasupra lui, lăsându-mă cu gura căscată. Nu am putut face nimic să-l opresc. Şi-a
apăsat cu putere buzele peste ale mele. M-a lipit de el cât de tare era posibil. Corpul meu emana
45
Laura
_____________________________________________________________________________________
un dezacord aproape palpabil. Mâinile lui îmi mângâiau apăsat spatele, dându-mi fiori. Printr-o
mişcare rapidă, era el deasupra mea.
„Lance oprește-te!" am ţipat în gând.
- Şi dacă nu vreau? Întrebă cu buzele încă pe ale mele.
M-am uitat rugător la el, sperând că o să se oprească.
- Ai noroc cu privirea aia inocentă, spuse punându-se pe partea lui de pat.
Am răsuflat uşurată şi am închis ochii.
- Încep să te urăsc, spuse jucându-se cu mâna mea.
- De ce, în afară de faptul că sunt cu Josh?
- Nu ştiu cum reuşeşti, dar ai scos din mine o fărâmiţă de umanitate.
- Şi asta te supără? am întrebat confuză.
- Da! Eu sunt un monstru dornic de răzbunare! Ultimul lucru de care ar trebui să-mi pese e o
muritoare insignifiantă! spuse răstit.
M-am uitat la el cu gura căscată. Oare el chiar mă rănea fără să-şi dea seama, sau o făcea
intenţionat? Dacă era atât de dornic de răzbunare, de ce se înmuiase şi nu-mi făcuse rău? Nu voia
să facă rău unei biete fete fără apărare, dar aparent îşi dorea să poată. Nenorocitul! M-am ridicat
şi am ieşit din dormitor. Dacă îi complicam viaţa şi planurile malefice cu prezenţa mea, mai bine
dormeam pe canapea. Era destul de comodă şi am adormit destul de uşor fără prezenţa
apăsătoare a lui Lance.
***
În aer se simţea un miros dulce. M-am întors de pe o parte pe alta, până în final m-am trezit.
Eram acoperită cu o pătură pufoasă. Probabil Lance...Ah, nu. Credeam că sunt insignifiantă, deci
trebuia să mă lase să îngheţ.
- Îmi pare rău, şi mie nu-mi pare rău niciodată. Dar acum da. Nu mi-am dat seama ce zic. Mă
ierţi? Întrebă cu o privire dulce şi rugătoare.
- O, chiar ai nevoie de iertarea mea? Am întrebat sarcastică.
- Da, la naiba! Am! Spuse cu părere de rău.
- Bine, te iert, am spus oftând.
- A, micul dejun e gata, anunţă el.
Am mers în bucătărie şi am descoperit sursa mirosului dulce.
- Alea sunt brioşe cu afine? am întrebat încântată.
- Da. Doar nu cumva sunt preferatele tale? Întrebă făcând pe nevinovatul.
- Eşti amuzant. Iar ai umblat prin mintea mea?
- Da, dar trebuia să ştiu ce-ţi place să mănânci. Altfel nu ştiam ce să-ţi gătesc.
- Mulţumesc, am spus aşezându-mă la masă şi începând să înfulec cu poftă din brioşe.
- Cu plăcere. Sunt bune?
- Prea bune. Atât de bune că...
- Îţi vine să mă săruţi? Îşi încercă norocul.
- Hai să nu exagerăm, i-am tăiat elanul.
- Să mă îmbrăţişezi, atunci?
- Asta ar merge, am spus făcând un compromis cu orgoliul.
- Să ştii că nu o să uit asta. Apropo, ca să nu zici că îţi intru în gânduri, care e culoarea ta
preferată?
- Albastru. De ce? Am întrebat curioasă.
46
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Doar aşa, răspunse lăsându-mă în ceaţă.
Am mâncat şi am băut un pahar de lapte, după care am mers la baie pentru ritualul meu obișnuit.
Când am ieşit l-am văzut pe Lance îmbrăcat într-o pereche de blugi decoloraţi şi un tricou alb.
- Eu trebuie să plec puţin, dar promit că vin repede.
- Bine, eu promit că nu fug.
- Nu te sfătuiesc, pentru că atunci va trebui să încep să devin monstruos. A şi accesul în
biblioteca mea e strict interzis.
- Bine.
Mi-a trimis o bezea şi a dispărut. Am decis să mă uit la un film, doar trebuia să profit că stăteam
lângă o plasmă de la LG imensă. Am găsit MTV şi am lăsat melodia lui Marilyn Manson –
Tainted Love, să umple încăperea. M-am întins pe canapea lăsând melodie după melodie să mă
liniştească
Am auzit o bipăială enervantă şi am început să caut sursa zgomotului. Mi-am dat seama cu
stupoare că era un telefon. O, nu… Nu trebuia să fac asta. Dacă mă prindea Lance cu telefonul
lui, era vai de mine. Dar el îl uitase aici… Sau îl lăsase intenţionat ca să vadă dacă încerc să scap
iar.
Totuşi nu voiam să regret după că am scăpat o asemenea ocazie. Am luat telefonul şi am început
să formez numărul lui Josh. Am apăsat repede pe apelare, dar Josh nu a răspuns deloc. Am mai
încercat odată, dar nimic. Când am sunat a treia oară, a răspuns furios.
- Cine e?
Ah, vocea aia…
- Josh, sunt Sam…am început stresată. Sunt undeva pe Cott…
Telefonul mi-a fost smuls din mână cu brutalitate. Lance m-a întors spre el privindu-mă
dezamăgit.
- Da Josh, continuă el apelul meu. Sam e încă în viaţă momentan, dar acum va trebui să o scuzi,
nu mai poate vorbi pentru că va fi prea ocupată să dea de belea! Spuse închizând.
- Lance, ai dreptate să fi supărat, am început dând câţiva paşi înapoi.
Nările îi fremătau. Privirea lui furioasă mă ardea.
- Ai merita să te ucid pe loc! Spuse apropiindu-se ca o felină gata să înhaţe prada.
- Oricine ar fi făcut la fel în locul meu, m-am apărat.
M-a luat de braţ şi m-a tras în dormitor.
- Ştiu care va fi pedeapsa perfectă pentru tine, Sam, spuse luându-mi faţa în mâini şi privindu-mă
fix.
Simţeam o cunoscută stare de ameţeală. O, nu. Şi în tot acel timp forma trupului lui a început să
tremure, devenind… Josh. Arăta exact ca Josh!
- Vreau să stai nemişcată, Sam, spuse Lance având până şi aceeași voce ca a lui Josh.
Am înghiţit în sec. Mă durea să văd imaginea lui Josh în faţa mea şi să ştiu că nu e el.
A început să îşi plimbe buzele de-a lungul obrazului meu drept, făcându-mă să mă înfior. Îmi
băgase trupul şi creierul în ceaţă. M-a sărutat uşor, atingându-mi cu limba delicat buza inferioară.
Am început să respir sacadat. Mi-a dat capul pe spate şi şi-a trecut buzele peste gâtul meu. Dintr-
o mişcare bruscă a sfâşiat bluza de pijama, iar eu eram pe jumătate dezbrăcată în faţa lui. M-a
privit triumfător. De ce îl lăsam să îmi facă asta? De ce nu îl puteam opri?
- Pentru că îţi controlez mintea, Sam. Şi sunt mai mult ca sigur că vrei să continui.
- Jo…Lance, m-am corectat repede. Ştiu că nu trebuia să ies din cuvântul tău, dar… te implor să
mă înţelegi. Nu vreau să fiu ţinută prizonieră aici şi nu vreau să mor! Am spus plângând.
47
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Dacă erai fetiţă cuminte, acum stătea altfel treaba. Acum taci, spuse autoritar.
Mi-a luat sânii în palme şi i-a strâns uşor. A mârâit de plăcere, strângându-i mai tare. Voiam să
mă mişc şi să vorbesc, dar controlul lui asupra minţii mele nu mă lăsa.
„Lance te implor”, am suspinat în gând.
Partea cea mai rea, era faptul că văzând imaginea lui Josh făcând toate astea, îmi plăceau
atingerile acelea. Iar el a continuat să îmi mângâie sânii, şoldurile, spatele, făcând totul şi mai
greu de suportat.
S-a pus în genunchi în faţa mea, trăgând jos pantalonaşii de pijama, lăsându-mă doar în lenjerie.
Mi-a mângâiat picioarele de jos în sus, iar când a ajuns în partea de sus a coapselor, una din
mâinile lui a avansat între ele. Am scos un sunet de plăcere şi mirare în acelaşi timp. Locul dintre
coapsele mele era fierbinte şi sensibil la atingerile lui, cu toate că nu era un contact direct.
M-a lăsat în pace şi s-a ridicat, dar nu ca să oprească nebunia asta, ci ca să se dezbrace şi el.
Buzele îmi tremurau, avea să abuzeze de mine.
Şi-a dat uşor jos tricoul, apoi pantalonii. A venit în faţa mea un Josh fals sexy şi bine făcut, care
acum era doar într-o pereche de boxeri negri, care trădau cât de mult îl excita ce îmi făcea.
Lacrimile îmi curgeau şiroaie pe obraji şi îmi doream ca totul să fie doar un vis urât. M-a luat de
şolduri cu putere şi m-a tras spre el, lipindu-mă de pielea lui fierbinte. Am scos un oftat de
plăcere.
- Sărută-mă, Sam, spuse autoritar, iar eu nu m-am putut împotrivi puterii lui.
L-am sărutat apăsat, simţind cum endorfinele începeau să îşi facă de cap prin mine. M-a împins
pe pat şi mi-a tras lenjeria de pe mine. Mi s-au înroşit obrajii îngrozitor.
- Eşti frumoasă, nu ai de ce să te ruşinezi, spuse făcându-mă să simt ceva ciudat în piept.
- Chiar vei face asta, nu-i aşa? Am întrebat uşurată că pot vorbi iar.
- E ceea ce meriţi, Sam, spuse dând din umeri.
Şi-a dat jos boxerii, iar eu am strâns din ochi speriată. Ceva parcă s-a sfâşiat în pieptul meu
pentru că mă durea îngrozitor. Plângeam cu suspine în aşteptarea aplicării sentinței date de el.
L-am simţit deasupra mea şi am strâns din dinţi. Avea să doară rău?
- Deschide ochii, porunci el minţii mele.
Am deschis ochii instant, privind un Josh în forma demonică. Am ţipat înfricoşată şi plină de
repulsie, nu putea să facă asta!
- Pot să fac orice îmi doresc, spuse prinzându-mă violent de gât şi lăsându-mă fără aer.
Tremuram atât de tare încât părea că are loc un cutremur. Voiam atât de mult să îmi îngăduie să
respir…
- Spune-mi cât de mult mă iubeşti, Sam!
Deja eram ameţită de la lipsa aerului, iar el avea chef de jocuri tâmpite.
Spre norocul meu mi-a eliberat gâtul, dar şi-a apropiat trupul mai mult de mine. Şi-a dezvelit
coltii ascuţiţi, mi-a dat capul într-o parte şi a muşcat cu sete din gâtul meu fragil, făcând o durere
cumplită să îmi înghețe tot corpul. Cu fiecare picătură de sânge pe care o lua cu forța din mine
simțeam că devin tot mai amorțită, mai rece şi mai grea. Acum mă ucidea, iar scena asta îmi
amintea teribil de mult de felul în care Josh îi chinuise sora lui Lance.
Pleoapele mi-au căzut grele, iar respirația mi se încetinea. Nu ştiam dacă mai eram conştientă sau
dacă mai trăiam, dar durerea cauzată de mușcătura lui dispăruse, la fel şi greutatea corpului lui.
***
48
Laura
_____________________________________________________________________________________
M-am foit în patul moale, adorând felul în care aşternuturile catifelate îmi mângâiau pielea goală.
Stai! Aşternuturi? Pielea goală?! Am deschis ochii şi am sărit în şezut speriată. Lance stătea pe
marginea patului, privindu-mă îngrijorat. Oare visasem totul? Nu aveam niciun fel de durere
sau deranj.
- Nu a fost un vis, Sam, mă lumină el.
- Atunci tu...m-ai...? Am întrebat dezgustată.
- Nu am abuzat de tine. N-am putut să o fac, deşi am vrut să fac asta în cel mai rău mod posibil,
răspunse cu răceală în voce.
- Şi ce te-a oprit? Am întrebat curioasă, dar uşurată în acelaşi timp.
- Nu ştiu, singurul lucru pe care îl ştiu e că nu suport să îţi fac rău, oftă el.
Am rămas mută pentru o secundă. Nu mă aşteptasem ca el să aibă vreun dram de milă pentru
mine după toate dățile în care îl sfidasem.
- Mulțumesc, am spus recunoscătoare.
- Pentru ce? Se miră el.
- Pentru că nu ai terminat ceea ce ai început.
- Crede-mă, îmi doresc să fi avut sângele atât de rece încât să te fac să mă implori să te ucid, deci
nu-mi mulțumi, spuse rece.
Ceea ce spusese m-a rănit ciudat de tare. L-am privit cu lacrimi în ochi, întrebându-mă unde
dispăruse acel Lance pe care îl descoperisem în spatele acestei măşti dure.
- Nu există, îmi răspunse la gând. Acum îmbracă-te, cina e gata, spuse ridicându-se şi părăsind
camera.
Am observat pe perina alăturată o pereche de blugi şi un tricou alb, peste care stătea frumos
împachetată o lenjerie simplă. M-am îmbrăcat în grabă şi am mers în bucătărie.
Pe masă era aşezată o farfurie aspectuoasă cu piept de pui la grătar şi legume. Lance stătea tăcut
la masă, citind o carte. Nu ştiam de ce, dar îmi dădea un sentiment de frustrare felul în care se
purta.
- Lance? Mi-am încercat eu norocul.
- Ce vrei? Întrebă fără să îşi ia ochii de la carte.
- De ce te porți aşa cu mine? Am întrebat revoltată.
- Nu am de ce să îți dau ție explicații, treci şi mănâncă până nu mă enervezi! Aproape mârâi.
M-am pus la masă şi am mâncat bosumflată. Era al naibii de gustos, dar enervarea asta şi
tensiunea care era între noi îi cam răpea din farmec.
Când am terminat de mâncat m-am ridicat de la masă şi cu riscul de a fi torturată din nou m-am
dus în faţa lui şi i-am luat cartea din mână. Asta nu putea continua aşa. S-a ridicat şi el de pe
scaun, privindu-mă furios.
- Tu chiar ai tupeu, spuse cu tonul puțin cam ridicat.
- Lance... Nu îmi place să te văd aşa, te rog spune-mi care e problema ta.
S-a uitat la mine uimit, după care s-a încruntat.
- Tu! Tu eşti problema mea!
- Dar... de ce? Ştiu că nu am făcut bine să nu te ascult, dar nu înțeleg nimic. Îmi spui că nu
suporți să îmi faci rău, dar îmi vorbeşti în felul ăsta şi mă ameninți.
- Dar tu ce crezi prințeso? Că dacă am fost sau voi fi drăguț cu tine se va schimba ceva? Nimic
nu o să mă oprească să te ucid în final! Aşa că ce rost are să fie totul roz cu floricele? Nu am
nevoie de ataşamente inutile.
- Aşa deci, atunci cum mă vei ucide dacă nu îți place sa îmi faci rău? L-am provocat.
49
Laura
_____________________________________________________________________________________
A părut că vrea să se năpustească asupra mea, dar m-a dat la o parte din calea lui şi a plecat în
dormitor. Am izbucnit în plâns fără să îmi pot da seama ce se petrece în mintea sau în sufletul
meu. De ce mă rănea ce spunea şi felul rece în care se purta? De ce nu suportam să îl văd
supărat? Dar oare ce era în mintea lui, ce îl determina să fie aşa frustrat?
Am mers la baie să îmi dau cu puţină apă pe faţă. Era să fac infarct când am deschis ochii şi am
văzut reflexia lui Lance în oglindă, în spatele meu. M-a întors cu faţa spre el şi m-a îmbrățișat
strâns, mângâindu-mă pe cap.
- Iartă-mă, şopti cu tristețe în glas. Sunt o creatură tâmpită şi frustrată, iar tu o simplă fată micuță,
fragilă şi fără apărare, iar acum nu ştiu ce să mă fac cu tine, oftă el.
- Poți să îmi dai drumul, mi-am încercat norocul.
- Ştim amândoi că asta nu se va întâmpla, îmi tăie elanul.
- Să înţeleg că nu mă vei ucide? Am întrebat plină de speranță.
- Nu ştiu. Vom vedea pe parcurs. Acum haide să dormim, amândoi avem nevoie de odihnă.
Am mers în dormitor şi de data asta mi-am aruncat cu nesimțire nasul în şifonierul lui, furând un
tricou pe post de pijama. El nu a făcut decât să se amuze pe seama mea în timp ce îşi lua
pijamaua lui clasică, pantalonii aceia gri.
- Te deranjează priveliştea? Întrebă ridicând o sprânceană.
Am privit spre abdomenul şi pectoralii lui tonifiați, dar asta mi-a amintit cum aproape profitase
de mine, aşa că mi-am mutat privirea.
- Nu ar fi trebuit să îți fac aşa ceva, ştiu, spuse aşezându-se pe pat.
M-am aşezat şi eu, evitând să-l privesc în ochi.
- Ştiu că nu mă vei ierta, nici nu îți pot cere asta, dar îți promit că nu te voi mai atinge aşa decât
cu voia ta.
I-am zâmbit uşurată că nu mai simțeam frică în prezența lui. M-am întins pe pat şi m-am întors
cu spatele la el. Doar că de data asta brațul lui mi-a cuprins protector talia, fără nicio inflexiune
erotică sau de altă natură, îmi dădea doar senzația că sunt în siguranță.
***
Era atât de cald şi bine. Mi-am întins extremitățile, dar îmi era greu să mă mişc din cauza
faptului că Lance mă ținea strâns lipită de el. Am încercat să mă întorc spre el, dar brațul lui era
ca o menghină.
Am oftat renunțând. Mă simțeam atât de prost, dacă Josh ar vedea asta s-ar supăra rău.
- De ce vrei să strici dimineața asta frumoasă amintind de el? Mormăi Lance somnoros.
M-a strâns mai tare în brațe şi a căscat.
- Cred că mă pot obişnui cu asta, spuse întorcându-mă spre el.
Hm, cel puțin nu era arțăgos dimineața.
- Dacă îmi dai motive, pot fi şi arțăgos. Dar te sfătuiesc să fi cuminte.
A mormăit puțin şi în scurt timp părea că a ațipit la loc.
- Lance? Am şoptit.
Nimic. Am decis să îl las în pace şi am plecat să fac un duş şi să mă spăl pe dinți. Am mers apoi
în bucătărie şi am scotocit prin dulapurile lui după ingredientele necesare pentru clătite. Le-am
găsit destul de uşor, pentru un bărbat demon şi vampir era foarte ordonat şi organizat. Am
început să pregătesc micul dejun de parcă eram la mine acasă. De fapt, mă simțeam ciudat de
50
Laura
_____________________________________________________________________________________
bine acolo cu Lance, având în vedere că mă răpise, speriase până la disperare şi avea să mă ucidă
probabil. M-am cutremurat la gândul acela.
Am făcut un mic munte de clătite şi am aranjat frumos masa. Am luat sucul de portocale din
frigider şi am umplut două pahare. Am spălat vasele murdare din obsesia mea de a mânca doar
când bucătăria era în ordine, iar când am terminat şi m-am întors Lance era aşezat la masă.
- Bună dimineața, spuse amuzat.
- Bună... dimineaţa, am răspuns ezitantă.
M-am pus la masă şi am început să mănânc, iar el a făcut la fel. După câteva guri a început să
scoată sunete apreciative.
- Hm, dacă ai fi trăit pe vremea mea, ai fi fost aptă să te căsătoreşti. Pe vremea aia dacă ştiai să
gătești şi aveai şolduri late, erai şotia perfectă.
- Prin asta vrei să spui că ştiu să gătesc, sau că sunt grasă? Am întrebat scandalizată.
- Era un compliment, draga mea. Dacă ai şolduri late se spune că eşti fertilă, nu grasă. Dar eu mă
refeream în principal la felul în care găteşti.
- Păi mulţumesc...cred, am spus râzând.
Am mâncat repede şi m-am certat apoi cu el legat de spălatul vaselor. Evident că el a câștigat,
aşa că eu am mers în sufragerie şi m-am uitat la televizor. După un timp destul de îndelungat i-
am auzit paşii în sufragerie. A venit lângă mine şi avea în mână două cutii. Le-a pus pe canapea
şi mi-a făcut semn să mă apropii.
- Deschide-le, spuse zâmbind.
- Nu o să sară nimic pe mine de acolo, nu? Am întrebat sceptică.
- Nu, promit.
Am deschis cutia cea mare şi am scos din ea...o rochie? Şi încă ce rochie. Era albastru regal, în
primul rând, iar atunci mi-a picat fisa de ce m-a întrebat de culoare. Dantela acoperea decolteul şi
mânecile. Spatele era gol până la jumătate, iar în jos venea ușor în cloș până la jumătatea
coapselor, am aproximat ochiometric.
- Lance, e superbă...dar pentru ce e asta? Am întrebat mirată.
- Diseară ieşi cu mine, spuse mai mult ca un ordin.
- Unde? Şi de ce?
- O să vezi unde. Şi să nu îmi spui că vrei să-ţi petreci timpul închisă aici?
- Nu, dar... Bine. Oare vreau să deschid şi cealaltă cutie?
- Fă-o doar. Haide, mă grăbi entuziasmat.
Am pus rochia cu grijă pe canapea să nu se şifoneze şi am deschis cea de-a doua cutie. În ea era
o pereche de papuci prea frumoşi şi probabil la fel de scumpi. Erau o pereche de stiletto care
aveau exact aceeași culoare ca rochia. M-am uitat pe spatele pantofului. Mărimea 38.
- De unde ai ştiut ce mărime port?
- Am... ghicit, spuse făcându-mi cu ochiul.
- Sunt... prea frumoase.
- Mă bucur că îţi plac. Eu unul, de abia aştept să văd cum îţi stă îmbrăcată aşa, spuse cu un
zâmbet pervers.
- Of, haide. Spune-mi unde mergem, l-am bâzâit.
- O să afli peste câteva ore, când se lasă întunericul.
Până una alta s-a pus lângă mine şi s-a uitat la filmul prost pe care îl găsisem eu. Razele soarelui
băteau în ecranul televizorului, iar atunci mi-am amintit o chestie.
- Lance?
51
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Hm?
- Tu... Nu ai probleme cu soarele? Am întrebat curioasă.
- Nu. Vampirii ard la soare doar în timpul tranziției.
- Aha... Şi cum de tu şi Josh sunteți şi demoni?
- Asta e o poveste foarte lungă, pe care nu vreau să mi-o amintesc.
Mi-am dat seama din tonul lui Lance că cel mai bine era să nu insist pe tema asta momentan.
Poate aveam să aflu asta de la Josh.
- Nu îți garantez că îl vei mai vedea vreodată, spuse indiferent.
Am lăsat privirea în jos, întristându-mă. Asta însemna că nu aveam să-mi mai văd nici familia.
Oare îi îngrijora faptul că lipsesc, sau nici măcar nu aflaseră?
Restul zilei a fost învăluită într-o tăcere apăsătoare. În aer pluteau zeci de întrebări. Începeam să
am sentimentul acela groaznic de teamă de necunoscut. Nu mai înțelegeam nimic. Oare avea să
ucidă până la urmă sau avea să mă tină prizonieră pentru totdeauna?
Eram într-o sufragerie frumoasă, stând pe o canapea crem. Mult crem şi negru. Oare era
sufrageria lui Josh?
Răspunsul la întrebare a venit imediat, Josh intrând în acea cameră cu... Lizzie. Aceasta avea o
ditamai rana la gât, care sângera puternic. Lizz plângea.
“Josh?” Am întrebat, dar el nu părea să mă audă. ”Lizz?” Am încercat, dar acelaşi lucru.
“Calmează-te, vei fi bine în curând”, îi spuse Josh rece.
“Ce mi se întâmplă? Ce sunt toate astea?” Întrebă Lizz tremurând.
“Ai fost muşcată de un vampir, nu e evident?” Se răsti Josh.
“Mă doare”, se plânse ea.
“Când tranziția va fi completă nu te va mai durea nimic”.
“Adică o să fiu o chestie din aia cu colți?” Întrebă dezgustată.
“Ai ceva împotriva colților?” Întrebă Josh scoțându-i pe ai lui.
“Sam ştie ce eşti?” Întrebă cu ochii cât cepele.
“Nu, şi ai face bine să nu spui niciun cuvânt despre ce se întâmplă”.
S-a apropiat de Lizz şi şi-a muşcat încheietura, oferindu-i din sângele lui. Am simțit un junghi de
gelozie. Dar imaginea s-a risipit şi o voce care mă striga pe nume m-a readus la realitate.
- Sam, e timpul să ne pregătim, spuse Lance.
Eram derutată. Eram întinsă pe canapea cu capul în poala lui Lance. Totul fusese un vis, unul
ciudat şi enervant.
- Haide frumoasă adormită, du-te şi aranjează-te.
M-am schimbat în baie, pentru că el probabil trebuia să se schimbe în cameră şi eu văzusem
destul deja. Am tras rochia cu greu pe mine. Într-adevăr era cam scurtă, dar îmi stătea bine.
Singura problemă era că nu puteam să port sutien la ea, pentru că forma rochiei nu-mi permitea,
dar oricum Lance nu îmi adusese decât sutiene nepotrivite, aşa că nu conta.
Am ieşit din baie şi mi-am luat pantofii. Erau destul de comozi, dar fiind noi mă strângeau puţin.
Am mers spre dormitor. Uşa era închisă şi nu aveam curajul să intru pur şi simplu, mă învăţasem
minte.
Chiar când am vrut să bat la uşă, Lance a deschis-o. Eram la aceeaşi înălțime cu el acum. S-a
uitat la mine de sus până jos cu ochii cât cepele, din nou şi din nou. Dar nici mie nu îmi era
indiferent felul în care arăta el. Avea o pereche de pantaloni strâmţi negri şi o cămaşă roşie pe
care nu apucase să o închidă, lăsând la vedere nişte muşchi perfect conturaţi, parcă aparţineau
unei statui de marmură.
52
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ăă, intră, spuse clipind şi dându-se din cadrul uşii. Arăţi... Doamne cred că o să fac o prostie,
spuse închizându-şi cămaşa.
Cu fiecare mişcare pe care o făcea, pectoralii lui se încordau într-un fel apetisant. A chicotit, cu
siguranţă auzise.
- Normal că am auzit. Doamne, ai milă. Dacă te mai privesc mult, nu ştiu ce-o să fac.
M-a luat de mână şi m-a pus să fac o piruetă.
- Nu ştiu cum o să-mi ţin mâinile acasă. Deja nu mai gândesc limpede. Hai să mergem, până nu-
mi vin alte idei.
M-a luat de mână şi m-a tras spre ieşire. M-a dus la o decapotabilă roşie şi mi-a deschis portiera.
M-am urcat în maşină şi în aceeaşi secundă s-a închis portiera, iar el era lângă mine pe locul
şoferului.
- Asta e mașina ta? Am întrebat puţin ciudoasă.
- Da, una din ele.
- Ok... Am spus şocată.
Lance era un demon al vitezei. La propriu. Trecea printre maşini cu o viteză demnă de un film cu
urmăriri. Probabil părul meu stătea acum în toate direcțiile.
- Părul tău arată perfect. Şi stai liniştită, cu mine la volan eşti în siguranță.
- Spune-i asta vitezometrului, am spus cu un nod în stomac.
A parcat aproape de o clădire pe care scria cu litere roşii CLUB W. Mi-a deschis portiera şi m-a
ajutat să-mi recapăt echilibrul pe tocuri.
- Trebuie să te avertizez... Acesta e un loc în care îşi fac veacul tot felul de fiinţe supranaturale.
Oamenii care vin aici sunt de obicei masa, aşa că nu te mira dacă vezi chestii ciudate.
- Şi eu sunt om! Am spus speriată de idee.
- Nu cred că e o problemă. În primul rând pentru că nu miroşi ca un om şi în plus eşti în grija
mea. Acum vino, spuse trăgându-mă după el.
Hm, acum era o ocazie destul de bună să scap, dar nu era cazul. Oricum nu aveam nicio şansă.
- Ai mare dreptate, mă aprobă.
Muzica bubuia foarte tare înăuntru. Când mi-a deschis uşa, semi-întunericul străbătut de lumini
colorate şi trupuri dansând foarte apropiate mi-a umplut aria vizuală. Mirosea puternic a alcool şi
parfumuri dulci.
- Trebuie să părem foarte apropiaţi, spuse cu buzele lipite de urechea mea. Altfel vreun demon
sau vampir va fi foarte bucuros să te atace, crezând că eşti disponibilă, spuse vizibil încântat.
Am dat din cap, lăsându-mă trasă prin mulţime.
- Ce facem de fapt aici? Am cerut să ştiu.
- Trebuie să mă întâlnesc cu un vechi prieten.
- Şi de ce sunt eu aici?
- Puţină distracţie nu-ţi strică.
Pe fundalul discuţiei se auzea melodia lui Kat DeLuna - Whine Up . Ajunsesem la bar şi ne-am
aşezat.
- Scumpete, aici se bea doar alcool, deci ai vreo preferinţă?
- Hm... Absinth, am spus intrigată de idee.
- Tu? Absinth? Deci se pare că nu eşti chiar un îngeraş, concluzionă el.
Am primit shotul, iar el şi-a luat Vodkă. Eu nu făceam faţă la Vodkă prea bine, deci aveam să zic
pas.
53
Laura
_____________________________________________________________________________________
- E bine de ştiut, spuse Lance amuzat. Dar dacă tu bei câteva din alea, te duc acasă în comă
alcoolică, spuse râzând.
- Tu chiar crezi că mă îmbăt de la câteva amărâte de shoturi?
- Nu cred. Sunt foarte sigur.
- Vrei să pui pariu? L-am provocat.
- De fapt, chiar vreau. Ce primesc dacă pierzi?
- Nu ştiu, alege tu, am spus sigură pe mine.
- Bine, vreau un striptease, anunță el. Dar un spectacol întreg.
- Ok... Şi ce primesc eu când o să câștig? Am întrebat entuziasmată.
- Ce amuzantă ești. Păi de dragul discuției, îţi redau libertatea.
M-am uitat la el sceptică.
- Nu glumesc. Te duc direct la Josh şi îmi cer şi scuze în faţa lui. Accepţi?
- Bine, am spus întinzându-i mâna.
Mi-a lua mâna şi m-a tras mai aproape, sărutându-mă apăsat. Mă luase prin surprindere.
- În caz că te pierd, profit cât te mai am. Şi trebuie să părem apropiaţi, spuse făcându-mi cu
ochiul.
Am râs şi am oftat. Într-un fel, Lance era amuzant. Nu regretam că eram cu el acolo, în loc să
stau singură şi speriată la el acasă. Am privit prin jur. Am încercat să ignor câţiva, probabil
vampiri, care îşi înfigeau colţii în carnea unor fete, în te miri ce părţi ale corpului. Şi melodia lui
Beyoncé - Crazy in love, făcea totul să pară o orgie sângeroasă. M-am uitat la Lance. Mă privea
cu subînţeles. S-a uitat către ringul de dans, apoi la mine.
Înţelesesem ideea. Am luat încă un shot pentru curaj. M-am ridicat şi i-am făcut semn să mergem
acolo. S-a ridicat fără ezitare şi ne-am amestecat printre ceilalţi. S-a lipit de spatele meu şi am
început să dansăm pe ritmul hipnotizant al melodiei. Mâniile lui erau pe talia mea. Dar ce făceam
eu de fapt? Uitasem în tabăra cui eram. Uitasem de Josh. Cum puteam face asta?
- O, măcar seara asta uită de Josh. Azi eşti doar a mea, spuse trecându-şi buzele peste gâtul meu.
Hm, dacă tot aveam să mor măcar meritam să mă simt bine. Am continuat dansul puţin cam
intim având în vedere că între mine şi Lance nu era nimic. Oare doar pe mine mă excita felul în
care dansam cu el?
- Oooo nu, spuse plimbându-şi buzele pe umărul meu. Eram atât de lipiţi unul de altul, încât îi
simţeam fiecare muşchi tare ca piatra şi încă ceva la fel de tare. Corpul meu se mula perfect pe al
lui. M-a întors cu faţa spre el. Avea ochii aceia specifici demonilor şi colţii scoşi. Oare..?
- Nu te muşc, spuse trăgându-mă mai aproape. Decât dacă vrei tu... spuse apropiiu-și buzele de
ale mele.
Am dat din cap negativ. Mi-am pus o mână pe umărul lui, iar cealaltă pe pieptul acela
musculos... Brusc a rămas nemişcat. M-a luat de talie şi am mers înapoi la bar. Pe locul unde
stătuse Lance, stătea acum un bărbat blond şi frumos, cu părul dat pe spate. Purta o cămaşă
deschisă la culoare, dar era prea întuneric să-mi dau seama exact ce culoare. Totuşi ochii lui
verde-gălbui se observau în ciuda întunericului. El şi Lance şi-au strâns mâinile şi s-au
îmbrăţişat. Discuţia lor se auzea cu greu în gălăgia aia.
- Am găsit-o şi pe ultima, spuse cel blond cu un accent franţuzesc, întinzându-i lui Lance o
cutiuţă vişinie.
Lance a băgat-o în buzunar satisfăcut.
- Mulţumesc, frate. Rămân dator.
- Mm, cine e această belle mademoiselle? Întrebă străinul fixând-mă cu privirea.
54
Laura
_____________________________________________________________________________________
- E Samantha. Sam, el e Ethan.
- Enchante, spuse sărutându-mi mâna.
- Et moi, am spus bucuroasă că încă mai ştiam franceză.
Mi-a eliberat mâna şi m-a privit suspicios.
- Ce eşti tu? Întrebă adulmecând aerul.
- E om. Şi e a mea, spuse Lance cam autoritar.
- Se pare că nu e chiar a ta. Ai răpit-o, nu-i aşa? Întrebă Ethan amuzat.
- De unde ştii?
- Bârfele circulă repede. Deci te-ai făcut băiat rău, hm?
- Să spunem.
- Deci, nu te superi dacă o împrumut puţin, energia ei pare delicioasă, spuse Ethan apropiindu-se
cam mult de mine.
- Ba, mă supăr. Nu o atinge nimeni cât e cu mine, spuse Lance venind în faţa mea.
- Bine, am înţeles. Dar ai grijă să nu atașezi prea mult, în fond e fragilă și ușor de rănit. Ne mai
vedem, mon ami. Au revoir, spuse plecând în mulţime.
- Ce voia să spună adineauri? Am întrebat privindu-l suspicioasă.
- Nu contează, lasă asta. Bine?
- Ai prieteni ciudaţi. Şi pentru ce Dumnezeu, de ce a vrut să mă împrumute?
- E un incub şi îşi ia energia din plăcerea femeilor. Ghiceşte, spuse dându-şi ochii peste cap.
- Oh, fir-ar, am spus dându-mi seama.
Am dat pe gât încă un shot. Ok... Picioarele mele erau puţin grele şi o stare de euforie se cuibărea
în mine.
- Ţi-am spus eu. Eşti beată, spuse Lance încântat.
- Nu-i adevărat, am îngăimat.
- Atunci mai faci faţă la unul?
- Mă provoci?
- Da.
- Fie cum vrei.
Până am reuşit să mai dau pe gât un shot de tequila şi un zombi, el terminase trei pahare de
Vodkă.
- Deci, cum te simţi? Tot trează? Întrebă amuzat.
- Puţin amețită, dar nu beată, am insistat.
- Încă nu crezi că eşti beată?
- Nicidecum, am ripostat.
- Bun, atunci ridică-te, mă provocă.
Aproape am căzut, dar Lance m-a prins la timp.
- Podeaua alunecă, m-am scuzat.
- Da, sigur. Bun, mergem acasă. Eşti foarte beată, nu beată.
- Nu sunt...Bine, poate puţin, am recunoscut.
A avut grijă să am echilibru până la maşină. Când m-am rezemat de scaun, am adormit instant.
***
55
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 6
"Sa iubeşti înseamnă să accepți ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a
întâmplat."
Un zgomot de ceva care s-a spart m-a trezit. Eram întinsă pe canapea. Cum ajunsesem aici?
Capul îmi zvâcnea şi o ameţeală mă țintuia pe loc. Ce naiba?
- Încă eşti beată, mă lămuri Lance.
- Beată? Ce-am băut? Am întrebat confuză.
- Uite dovada, nici nu-ţi aminteşti.
- Hm, dacă spui tu.
- Te schimbi singură, sau ai nevoie de ajutor? Întrebă ciudat de serios.
- La ce fel de ajutor te referi? Am întrebat cu subînţeles.
- De care vrei, răspunse uşor uimit. Stai, tu vorbeşti serios?
- Arăt ca şi cum aş glumi? Am întrebat ridicând o sprânceană.
- Nici nu ai idee...
- Deci, mă ajuţi azi, sau stai să te uiţi? am insistat.
A început să râdă pur şi simplu.
- Lasă glumele şi schimbă-te, spuse mergând la baie.
Oare unde erau aşa zisele mele pijamale? Ah, erau în baie. Şi Lance era la baie, probabil făcând
duş, pentru că se auzea apa. Eram tentată să... nu! Nu trebuia să fac asta. Trebuia să aştept să
termine. Am rămas pe canapea aşteptând. Când în sfârșit a ieşit, ceva s-a aprins în mine. Avea
doar un prosop pe el. Apa îi curgea încet din păr, pe piept... O Doamne. Oare alcoolul era de vină
că îmi venea să mă duc la el şi să...?
- Probabil. Dacă erai trează şi îţi propuneam aşa ceva, m-ai fi înjurat.
- Înseamnă că sunt beată pe bune, am concluzionat amuzată.
- Deci să înţeleg că vrei să iau locul lui Josh? Întrebă cu un zâmbet sadic.
- Josh...? O, Josh. Nu, am spus amintindu-mi de el şi de realitate.
- Aşa credeam şi eu.
M-am împleticit până la baie şi mi-am luat pijamaua. Nu ştiam de ce, dar voiam atât de mult să-l
sărut pe Lance... Am mers cu pași hotărâţi şi legănaţi de la alcool în dormitor. El era întins pe
pat, cu mâinile sub cap. Avea pe el dor pantalonii de pijama. Fără să aştept să văd ce voia să zică,
m-am pus lângă el şi l-am sărutat.
- Ce naiba faci? Întrebă el dându-mă la o parte.
- Mă simt bine. Doar tu ai spus, puţină distracţie nu strică. În plus, o să mor curând.
- Sam, potoleşte-te. Eşti beată, nu vrei asta cu adevărat.
- De unde ştii tu? Poate că am vrut mereu, dar n-am recunoscut, am spus mușcându-mi buza.
56
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Sam, culcă-te, spuse poruncitor.
- Nici gând, am spus sărutându-l din nou. De data asta nu m-a dat la o parte. Mi-a răspuns la
sărut cu entuziasm. M-am pus deasupra lui, mângâindu-i muşchii de pe piept şi abdomen. I-am
luat mâinile şi i le-am pus pe sânii mei.
- Vreau să mă muşti, Lance, am şoptit excitată.
- Sam, e prea de tot. Termină, nu sunt în stare să mă controlez când mi-e foame, mă rugă.
- Nu trebuie să te controlezi, am insistat.
M-am aruncat asupra lui, sărutându-l pe gât, apoi pe piept. L-am mușcat uşor de pielea aia palidă
și perfectă, iar el a scos un geamăt. M-am ridicat din nou la nivelul lui, mușcându-mi buza cu
putere, până am simțit gustul fieros și sărat al sângelui. M-a privit cu ochii bulbucați și cu gura
deschisă, care îi lăsa colții ascuțiți la vedere.
- Gata. Stai cuminte. Nu vreau să-ți fac asta, chiar dacă îmi doresc sângele acela mai mult ca
orice. Și nu vreau să fiu cel care...
- Care ce?
- Care te lasă fără o parte din sufletul tău.
- Cum adică? Am întrebat confuză.
- E inevitabil. Explicația e simplă. Când un demon ia puritatea unei fecioare, rupe o parte din
sufletul ei. Nu vreau să dai vina pe mine că ai pățit asta, pentru că schimbările o să fie vizibile,
spuse făcând vârtejul din capul meu să se amplifice.
- Până acum nu ți-a păsat de asta. De ce îți pasă acum?
- Pentru că îmi pasă, bine? Termină și culcă-te. Nu știu cât o să îți mai rezist.
- Nu, am spus încăpățânată.
- Bine, ai cerut-o, spuse trecându-și limba peste buza mea.
A lins sângele de pe buza mea, privirea lui transformându-se în a unui animal sălbatic. Mi-a dat
ușor capul într-o parte. Și-a plimbat ușor buzele pe gâtul meu, dându-mi fiori prin tot corpul. Am
simțit o durere ascuțită, dar cumva plăcută când și-a înfipt colții în carnea mea. Amețeala s-a
intensificat și am simțit cum tot corpul îmi devine rece.
S-a retras cu buzele pline de sângele meu, gâfâind. Mâna lui dreaptă a căpătat de nicăieri niște
gheare ascuțite, cu care și-a crestat sadic pieptul.
- De data asta poți să bei cât vrei, mă informă el.
Eram atât de amețită și confuză, iar amintirea gustului sângelui ăluia delicios mă făcea să salivez.
M-am apropiat de pieptul lui și mi-am lipit buzele de el. Am băut cu poftă din sângele acela
dulce și parfumat până rănile i s-au vindecat. Un frison uşor și plăcut, împreună cu o căldură
lăuntrică ciudată mi-au făcut părul să se zbârlească. Mă simțeam atât de vie și de puternică. Mă
simțeam diferită.
- Ce s-a întâmplat, Lance? Am întrebat speriată.
În ochii lui s-au adunat lacrimi sângerii.
- Îmi pare atât de rău, Sam, spuse cu o voce gravă. N-ar fi trebuit să fac asta.
O stare de amețeală mai puternică decât cea a beției m-a cuprins.
- Vreau să uiți ce tocmai s-a întâmplat. Când te vei trezi dimineață vei uita schimbul acesta de
sânge dintre noi. Acum, vreau să dormi, spuse ciudat de rănit.
Nu știam de ce, dar am făcut întocmai cum a spus el. Hei! Îmi controla mintea. Dar n-am apucat
să mai ripostez, deja eram aproape adormită.
***
57
Laura
_____________________________________________________________________________________
Dimineață m-am trezit foarte greu. Mă durea capul de muream.

- Prima mahmureală serioasă e cea mai grea, spuse Lance de lângă mine.
În mintea mea se derula toată seara anterioară. Ce făcusem? Mă simțeam groaznic de vinovată, și
faţă de Lance şi faţă de Josh. Îmi puteam imagina dezamăgirea din ochii lui Josh când avea să
afle că m-am dat la Lance.
- Dacă vrei, îţi şterg memoria şi n-o să afle, se oferi el.
- Nu. Sunt faptele mele, mi le asum, am spus tristă.
- Cum vrei. Oricum nu e vina ta. Au fost faptele beţiei, nu ale tale, mă apără el.
- Îmi pare rău. Să ştii că n-am vrut...am început.
- O, nu-mi cere mie scuze. Mai ales pentru că mi-a plăcut. Dacă n-ar fi fost vorba de sufletul tău
aş fi făcut-o fără regrete.
- Dar puteai profita că eram... în starea aia. Şi totuşi n-ai făcut-o. Eu... mulţumesc.
- Nu ai pentru ce. Dar rămâi datoare. De fapt, încă îmi eşti datoare cu un striptease. Aşa că îmi
eşti dublu datoare.
- O, super, am spus sarcastică.
- Și să spunem că... dacă o să fac asta cu tine vreodată, vreau să fi trează şi trebuie să vrei asta. Şi
nu am să fiu eu cel care îţi distruge sufletul, chiar dacă acum câteva zile nu eram de aceeaşi
părere. E treaba lui Josh dacă vrea să te distrugă, dar putea să te avertizeze. Nu ţi-a spus asta, nu-
i aşa?
- Nu, am spus dezamăgită.
- Mă gândeam eu, nu e genul. Măcar acum ştii. Eu te-am avertizat, e treaba ta dacă iei în
considerare ce ţi-am spus sau nu.
- Vorbeşti de parcă... Lance, ce se întâmplă? Am întrebat suspicioasă.
- O să afli imediat. Dar înainte, vreau să-ţi spun ceva, spuse ridicându-se în şezut.
- Ce?
- Sunt un mincinos şi un egoist. Adevărul e... că după două zile cu tine, am ştiut sigur că n-o să
pot să te ucid. Îmi doream cu disperare ca Josh să nu reuşească, lucru care oricum s-a întâmplat,
şi să îl fac să creadă că te-am ucis, ca să rămâi cu mine pentru totdeauna. Şi vrei să ştii de ce?
- Da, am spus nerăbdătoare și înspăimântată în același timp.
- Ethan avea dreptate. Nu ştiu cum ai reuşit, dar te-ai ales cu încă un demon îndrăgostit de tine.
- Tu glumeşti acum, nu? Am întrebat uimită.
- Deloc. Nu aş glumi cu aşa ceva.
- Asta e... surprinzător. Dar ştii că eu vreau să fiu cu Josh şi nu pot face nimic, am spus cu părere
de rău.
- Da, ştiu. Norocosu’ naibii! Nici nu te merită. Uite, înainte să iei orice decizie gândește-te la ce-
ți voi spune. Îl cunosc de mult timp pe nătărăul acela, și deși înțeleg motivul pentru care ar putea
avea sentimente pentru tine, nu-ți fă foarte mari iluzii. Chiar dacă doare ce îți spun, s-ar putea
foarte bine să urmărească ceva, să vrea să obțină ceva de la tine sau cu ajutorul tău. Iar asta poate
avea legătură cu faptul că ești mai mult decât un simplu om. Așa că ai grijă, bine?
L-am privit mută. Putea avea dreptate, eu nu știam mare lucru despre Josh, dar dacă se înșela.
Merita riscul? Mintea spunea că nu, dar inima îl contrazicea categoric. Ce putea să vrea Josh de
la mine? Chiar dacă prin absurd nu eram om, ce puteam eu face pentru el? Dar… de ce îmi
spunea Lance să am grijă?
- Lance, dacă Josh nu are cum să reuşească... şi nici nu mă ucizi...? Am început confuză.
58
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Te duc acasă, spuse vizibil rănit.
- Serios?
- Da, spuse cu o voce scăzută..
Nu mi-am putut stăpâni zâmbetul de fericire. Fără să-mi dau seama l-am îmbrățișat strâns pe
Lance. Felul în care m-a strâns şi el mă făcea să îmi pară groaznic de rău. Dar nu puteam face
nimic.
- Vrei să mă îmbrăţişezi toată ziua, sau vrei acasă? Nu că nu mi-ar plăcea... dar devine din ce în
ce mai greu.
M-am ridicat şi am vrut să merg să mă schimb, dar m-a oprit.
- Lucrurile tale sunt deja acasă.
M-a luat în braţe şi în secunda următoare eram în camera mea. Mirosul obişnuit al parfumului
meu, patul meu... Totul. M-a lăsat jos. M-a îmbrăţişat scurt, m-a sărutat pe frunte, după care mi-a
luat fața în palme. Senzația de amețeală… o, nu.
- Lance, ce…?
- Șșt, draga mea. Vreau să uiți adresa mea și orice detaliu care te-ar putea ghida spre casa mea. Și
vreau să știi că dacă vreodată ai nevoie de mine, trebuie doar să te gândești intens la asta, iar eu
voi veni.
Am dat din cap ascultătoare, dar cu un gol ciudat în piept.
- La mulţi ani! Spuse dispărând şi lăsând o tristeţe groaznică în urma lui.
Îmi părea rău pentru el, dar nu puteam să nu mă bucur că eram din nou acasă. M-am trântit pe
patul meu pufos. Mi-am cufundat capul în pernă, trăgând în piept mirosul ei familiar. Şi atunci
lumea mea s-a întors pe dos. Oare nu observase nimeni lipsa mea? Lizzie şi Jesse şi mami şi
tati... Oare Josh le controlase mintea să nu observe? Dar atunci ciudăţenia ciudăţeniilor s-a
întâmplat. Eu... de fapt copia mea identică a intrat în camera mea.
- Ce naiba? Am spus sărind speriată din pat.
- Sam? spuse cu vocea la fel ca a mea.
Copia mea a început să râdă şi chipul meu a fost înlocuit de a lui Josh. Am fugit la el şi l-am
îmbrăţişat cu toată forţa mea. Ce bine mă simţeam cu mâinile lui din nou în jurul meu. Fără să
spună nici un cuvânt mi-a luat faţa în palme şi m-a sărutat ca şi când nu avea să mă mai vadă
niciodată.
- Chiar credeam că nu o să te mai văd niciodată. Îmi pare rău că ai trecut prin asta din cauza mea,
spuse mângâindu-mi faţa.
- Nu contează. Suntem din nou împreună acum, am spus fericită.
- Te iubesc, spuse strângându-mă din nou în brațe.
Pentru o secundă s-a oprit timpul în loc. Era prima oară când un băiat îmi spusese asta, dar din
nu știu ce motiv, ceva mă oprea să o spun și eu. Poate ceea ce îmi spusese Lance mă afectase
puțin.
- Oh, auci, spuse Josh auzind ce era în mintea mea. Eram sigur că îmi va face reclamă negativă,
dar mi-aș dori să nu crezi ceea ce spune despre mine o persoană care îmi vrea răul.
- Nu îl cred, doar că sunt foarte confuză, am recunoscut.
- Nu ai de ce, am fost sincer cu tine, Sam. Ți-am spus că sunt o ființă rea și că nu va fi ușor, dar
ți-am dat ocazia și încă poți să te răzgândești, spuse vizibil supărat.
- Nu vreau asta, am spus instant.
- Bine, acum că am lămurit asta vino aici, spuse luându-mă strâns în brațe.
- Ce a fost cu schimbarea ta în eu? L-am interogat.
59
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Cineva trebuia să-ţi ţină locul, nu? Şi fratele tău m-ar fi ucis dacă ar fi aflat. A fost destul de
greu să caut Black Cat şi să-ţi ţin locul, dar pentru tine a meritat. Dar sunt uimit… cum de te-a
adus Lance înapoi?
- Ăăăm, să zicem că i s-a făcut milă, am evitat răspunsul ştiind că va afla oricum.
- O, Doamne. Acum îmi doresc să nu-ţi pot citi gândurile, spuse furios. Dar dacă asta te-a
eliberat, poate să te iubească din partea mea, spuse cu răutate.
- Josh, nu fi rău. S-a comportat frumos cu mine… uneori.
- Uneori? Sam, ce ți-a făcut? Întrebă studiind fiecare centimetru din mine.
Mi-a venit fugitiv în minte cum aproape mă ucisese când am încercat să fug, apoi momentul în
care luase chipul lui Josh.
- Nenorocitul! Mârâi scoțând colții probabil în mod reflex. A îndrăznit să te atingă astfel, spuse
strândându-și pumnii.
- Nu mi-a făcut nimic până la urmă, am încercat să îl liniștesc.
- Dar asta nu însemnă că nu a încercat.
Am oftat și l-am ținut în brațe până s-a calmat puțin.
- Şi că tot veni vorba... nu ai menționat ce i-ai făcut surorii lui, l-am dojenit.
- Ţi-am spus că sunt un monstru şi nici el nu e departe de asta, doar e fiul celui care mi-a ucis
mama, spuse cu ură. Dar mă bucur că nu ţi-a făcut el ţie, ce am făcut eu cu sora lui. Nici nu ştii
cât de agitat am fost gândindu-mă la ce poate să-ţi facă.
- Asta nu scuză ce ai făcut. Dar e lupta voastră, nu mă bag, am oftat. Ah şi... e ceva ce trebuie să
ştii. Am făcut ceva rău…
Nu am putut duce fraza până la capăt.
- Ştiu, mintea ta e uşor de citit, spuse cu o urmă de tristețe. Dar amintirile tale sunt toate în ceață,
așa că a putut foarte bine să îți controleze mintea, deci nu pun un verdict. Mai ales pentru că ai
băut. Tot ce contează e că eşti bine. Acum ar trebui să te îmbraci şi să mergi jos. Părinţii tăi vor
să-ţi dea ceva. Dar înainte de asta...
M-a sărutat minute bune, până am rămas fără aer.
- Eu mă întorc mai târziu. A, părinţii tăi ştiu despre mine, spuse mușcându-și buza.
- Ce? Am întrebat speriată.
- Ştiu că suntem împreună, nu că sunt demon, mă linişti. Ne vedem mai târziu, spuse sărutându-
mă pe frunte şi dispărând.
După ce a plecat am dat să mă schimb și am observat că nu mai eram îmbrăcată în rochia aceea
frumoasă de la Lance. Probabil el mă schimbase în pijamalele acestea, care erau în mod clar
luate din dulapul meu. Am oftat profund. Gândul că probabil nu aveam să îl mai văd pe Lance
mă făcea să mă simt incomod.
Când am coborât jos şi mi-am văzut părinţii, mi s-a umplut inima de bucurie. Era plăcut să văd
ceva normal în viaţa mea. Avusesem parte de destule ciudățenii în ultimele zile.
- Ce ţi-a luat atâta? m-a dojenit mama. Trebuie să-ţi dăm o veste bună… şi una rea, ezită ea.
- Nu-mi spune că nu sunteţi aici de ziua mea, pentru că nu vreau să aud, am spus intuind ce
conținea vestea rea după fața ei.
- Îmi pare rău, draga mea, spuse tata. Dar nu aveam de ales, plecările fac parte din jobul nostru.
- Chiar de ziua mea? M-am plâns.
- Da, dar uite vestea bună. Mai ţii minte cabana la care mergeam în fiecare vară când stăteam în
Toronto?
- Da, cabana de pe lac...Ce-i cu ea?
60
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Poftim, spuse întinzându-mi nişte chei. Cabana e a ta pentru cât timp vrei. Poţi să-ţi faci
petrecerea de majorat acolo. Sponsorizăm noi totul.
- Mulţumesc, am spus încântată, îmbrățișându-i pe amândoi. Dar când plecaţi?
- Diseară.
Am lăsat capul în jos. Cum puteau pleca de ziua mea? Și nu oricare zi, ci majoratul.
- Şi... între tine şi băiatul acela Josh, e ceva serios? Întrebă mama.
- Păi, să zicem, am spus zâmbind fals.
Nu voiam să-i spun chiar aşa pe faţă..." O, păi ştii, mă întâlnesc cu un demon cu câteva sute de
ani mai mare decât mine, care mai e şi vampir şi relaţia noastră e mai mult decât serioasă, pentru
că o să ne iubim pentru totdeauna. A, şi sunt în pericol 24 din 24. "
- Să ştii că trebuie să ai grijă cu băieţii... începu mama.
- Mamă, nu vreau să aud 'discuţia'. O ştiu pe de rost, am informat-o.
Tata se uita ciudat la noi. Părea că vrea să se bage, dar prefera să stea deoparte. Întotdeauna
preferam să vorbesc cu tata. El nu dramatiza atât.
- Noi mergem să împachetăm, spuse tata salvându-mă. Haide Linda.
Au mers amândoi sus. Numai ce m-am gândit la Jesse, că a intrat pe uşă cu Lizzie de mână.
- Salut Sam! spuse Jesse cu o faţă vizibil fericită.
- Hei, spuse Lizz.
Oare ce era cu ea? Părea abătută. Și diferită. Era palidă și avea niște cearcăne serioase. Atunci
mi-am amintit de visul ciudat pe care îl avusesem cu ea. Oare să fi fost vreo altă viziune, sau
mintea îmi jucase feste? Nu, Lizz nu putea să fi pățit ceva în lipsa mea.
- Deci, ia ghiciţi ce mi-au dat mama şi tata, am spus jucându-mă cu cheile și încercând să par
normală.
- O maşină? Îşi încercă Jesse norocul.
- Greşit. Cheile de la cabana de pe lac pe perioadă nelimitată.
- O, da. Asta înseamnă că petrecem sâmbătă acolo? Întrebă brusc plin de energie.
- Normal.
- Super. Deci trebuie să fac rezervele de benzină. Şi cumpărături, am spus aproape țopăind.
- De cumpărături mă ocup eu, am spus încântată.
- Eu o să te ajut cu asta, spuse Lizz zâmbind, iar asta mi-a infirmat bănuielile că s-ar fi schimbat
ceva la ea.
- Salut, am auzit vocea lui Josh din spatele meu.
A dat mâna cu Jesse şi m-a luat în braţe.
- Ce am pierdut? Întrebă făcând pe nevinovatul.
- Nu prea multe. Deci, ce faci sâmbătă? L-am întrebat, ştiind că deja auzise despre ce era vorba.
- Orice faci tu, iubire, spuse drăgăstos.
- Deci mergem toţi patru atunci. O să fie cald în maşină cu voi doi în spate, spuse Jesse râzând.
- Dar eu şi Sam putem merge cu maşina mea, spuse Josh privindu-mă ciudat.
- Bună idee, am spus făcându-mă mai comodă în braţele lui Josh.
- Deci, având în vedere că e lângă Toronto, mâine ar trebui să plecăm, spuse Jesse.
- Deci mergem la cumpărături, sau ne uităm unii la alţii? Am întrebat nerăbdătoare.
- Haide, spuse Jesse.
Am mers cu toţii până la un Target Store cu maşina lui Jesse. Acolo ne-am despărţit, fiecare cu
interesul lui. Băieţii au mers să ia lăzi frigorifice, decoraţii şi Dumnezeu mai ştie ce, iar eu și
Lizz ne ocupam de mâncare.
61
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Sam, pot să te întreb ceva? Începu ea.
- Desigur, Lizz.
- Suntem Ok? Adică vreau să zic, de când eşti cu Josh abia mai petrecem timp împreună.
- Normal că suntem ok. Nimic nu o să intervină în prietenia noastră, am asigurat-o.
- Ideea e că de câteva zile te porţi foarte...nu ştiu, ciudat. Azi nu, dar...E ceva ce nu-mi spui?
Întrebă speriindu-mă cu intuiția ei.
- Sigur că nu, am minţit-o cu regret.
- Bine, mă asiguram doar. Adevărul e că sunt geloasă pe Josh. Ai idee ce dor îmi era să fim doar
noi două, făcând...orice împreună?
- Şi mie îmi era dor. Stai liniştită, o să petrecem timp împreună, promit.
Chiar îmi fusese dor de Lizz. Îmi era dor de normalitate, dar nu puteam renunţa la ciudăţeniile
care veneau la pachet odată cu iubitul meu demon.
Am pus în coşul de cumpărături tot ce putea încăpea în trei lăzi frigorifice: doze şi sticle de bere,
suc, şampanie, mezeluri şi sosuri. Pe lângă alimentele ce necesitau să stea la rece, am luat şi o
grămadă de snack-uri, dulciuri şi chestii de ronţăit. Ne-am întâlnit cu băieţii la casa de marcat. În
coşul lor se vedeau lăzile, câteva stick-uri, multe baterii, şerveţele şi nişte pături şi coşuri de
picnic. Am plătit toate lucrurile şi am mers acasă.
Am pus lucrurile care trebuiau în lăzi, iar celelalte în plase. Laptopul şi boxele lui Jesse erau şi
ele printre bagaje. Era o petrecere, deci aveam nevoie de muzică. Fiecare a mers să-şi facă
bagajul.
Când am scotocit în dulap mai bine am văzut ceva albastru. Rochia de la Lance. Era acolo. Şi
pantofii erau în stânga dulapului. Din moment ce Lance fusese destul de drăguţ să mi-o dea, am
decis că asta aveam să port de ziua mea. Am pus rochia în bagaj, alături de alte câteva haine şi
pantofi. Am început să scotocesc după ceva, dar uitasem între timp ce voiam. Când m-am întors
m-am dat direct de Josh.
- Tu chiar adori chestia asta cu strecuratul, nu? L-am certat.
- La nebunie, spuse sărutându-mă.
- Ai terminat deja cu bagajul?
- De mult. Dar îmi era dor de tine...aşa că am apărut. A, frumoasă rochia nouă. Lance are ceva
gusturi, nu neg, spuse vizibil gelos.
- Nu te supără faptul că o păstrez, nu? M-am asigurat.
- Deloc. De fapt sunt curios cum îţi stă.
- O să vezi sâmbătă.
Am pus ceea ce căutasem adineauri în bagaj şi l-am închis. Când m-am dus spre dulap să-l
închid, l-am simţit pe Josh prinzându-mă de şolduri. M-a întors spre el şi mi-a lipit trupul de al
lui. A început cu un sărut nevinovat.
„ Dacă ai ştii cât de tentant e să..."am auzit vocea lui în mintea mea.
- Ce naiba a fost asta? Am întrebat tresărind.
- O, scuze. Am uitat să-ţi spun. Pot să-ţi transmit gândurile mele.
- Aha…
A închis uşa de la dulap şi m-a lipit de uşă. Acum eram strânsă între dulap şi Josh, iar senzaţia
era prea plăcută. M-a tras în sus să-mi pot pune picioarele in jurul taliei lui. Zeci de fiori mi-au
traversat fiecare centimetru de piele. Sărutul simplu şi nevinovat s-a transformat în unul sălbatic.
Mi-am încâlcit mâna în părul lui, iar el în al meu, dându-mi capul pe spate. Şi-a trecut buzele
fine peste gâtul meu. Mâinile lui s-au strecurat sub tricou şi atunci mi-au venit în minte cuvintele
62
Laura
_____________________________________________________________________________________
lui Lance: „Și nu am să fiu eu cel care îţi distruge sufletul, chiar dacă acum câteva zile nu eram
de aceeaşi părere. E treaba lui Josh dacă vrea să te distrugă, dar putea să te avertizeze".
M-a lăsat jos şi s-a dat doi paşi înapoi. M-a privit uimit și rușinat.
- Îmi pare rău, spuse vizibil afectat. Nu am putut să-ţi spun asta...Ştiu că e ceva important, sunt
un prost, dar mi-a fost teamă că vei respinge, spuse oftând.
- Ştii bine că n-aş fi făcut aşa ceva. Şi sunt gata să-mi asum riscul, dar nu acum. Nu azi, am spus
cu părere de rău.
- Iartă-mă, te rog.
- Normal că te iert. Ăăăm, eu o să mă pun în pat şi...mă întrebam...dacă tot nu intră nimeni aici,
nu rămâi cu mine la noapte?
- Mai întrebi?
Am zâmbit şi am mers la baie să fac un duş şi să mă schimb. Ce bine era acasă. Ce bine era cu
Josh. Când am coborât jos, mama şi tata se pregăteau să plece. Mi-am luat „la revedere" de la ei
şi am dat pe scări de Jesse.
- Josh e la tine în cameră, nu-i aşa? Întrebă suspicios.
- De unde ştii?
- Intuiţie masculină, dacă se poate aşa ceva.
- Şi ce vrei să insinuezi? Am întrebat cunoscându-l.
- Voiam să-ţi zic să ai grijă, atâta tot. Eu o duc pe Lizzie acasă și poate rămân la ea, aşa că o să
fi...ei, nu chiar singură.
- Bine, distracţie plăcută. Merge bine treaba între voi, nu? M-am asigurat.
- Perfect, aş spune.
- Mă bucur, am spus sărutându-l pe obraz şi plecând înapoi în camera mea.
Josh era întins pe patul meu.
- Îmi place pijamaua, spuse Josh ridicând din sprâncene.
Cămașa mea de noapte era într-adevăr cam indecentă, dar cui îi păsa?
- Mie. Vrei să mă abțin şi uite cum apari îmbrăcată, spuse amuzat.
- Of, taci. Dacă nu te poți abține, nu te uita.
- Spune-le asta ochilor mei.
Am râs şi m-am pus în pat. Pentru că nu voiam să-l torturez prea tare, m-am învelit cu o pătură
subțire.
- Dar tot este ceva ce mă tentează.
- Ce mai e acum? Am întrebat exasperată.
A dat pătura la o parte şi m-a tras deasupra lui sărutându-mă.
- Ştii, aş putea să fac asta toată noaptea şi tot nu ar fi îndeajuns, spuse muşcându-mi buza
inferioară.
- Aici nu te contrazic. Şi mie mi-ar plăcea dacă n-aş muri de somn după beţia de aseară...
- Aş fi dat orice să te văd beată. Dacă băutura te face să te dai la Lance, atunci sunt curios ce mi-
ai face mie, spuse cu un zâmbet pervers.
- Hei, nu-mi aminti, am spus brusc tristă.
- Scuze, dar trebuie să te tachinez şi eu cu ceva.
- O, mai taci, am spus închizându-i gura cu un sărut.
M-am pus înapoi la locul meu.
- Josh, nu pot să dorm, am miorlăit.
- De ce?
63
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Pentru că nu mă ţii în braţe.
A râs după care şi-a pus braţele în jurul meu. Pieptul lui cald era cea mai bună perină. Inima lui
bătând ritmic...era cel mai frumos sunet din lume. Nu ştiam dacă mi se părea, dar corpul lui
emana o căldură mai mare decât eram eu obişnuită.
- Somn uşor şi vise plăcute fără mine spunându-ţi că o să mori.
- O să fie aşa cu tine aici, am spus închizând ochii.
Poate că acum, că scăpasem miraculos de la moarte, visele aveau să dispară. În fond, poate Josh
din vis mă prevenea că un demon – adică Lance – mă va ucide, dar nu s-a întâmplat. Așa că am
lăsat toate grijile și m-am bucurat de sentimentul de siguranță ce mi-l dădea prezența lui Josh.
***
CAPITOLUL 7
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
Dimineață când m-am trezit, pe perina mea era un trandafir roșu, și lângă el o bucată de hârtie
împachetată în două. Am despachetat-o și am rămas uimită de la caligrafia perfectă cu care era
scris pe ea:
„Îmi pare rău că am dispărut așa, dar trebuie să iau micul dejun. Ne vedem mai târziu.
Te iubesc, Josh „
Eram foarte conștientă la ce mic dejun se referea. Am luat trandafirul și l-am mirosit. Mirosea
divin. Din neatenţie, m-am înţepat într-un spin. Am scăpat trandafirul și am privit rana micuţă
din care a curs un firișor de sânge roșu ca petalele trandafirului. Dacă ar fi fost Josh aici, probabil
aş fi fost eu micul dejun.
Am ridicat trandafirul şi l-am pus pe noptieră. Am făcut ritualul meu obişnuit de dimineață şi am
coborât jos să mănânc. La baza scărilor am văzut trei valize. Lizz şi Jesse stăteau pe canapea
discutând. Râsul lor umplea toată sufrageria.
- Neaţa, am spus mergând spre bucătărie.
Am mâncat o brioşă şi am băut un pahar cu lapte. Mi-am adus şi eu valiza jos şi am pus-o lângă
celelalte.
- La 12:00 plecăm, anunţă Jesse. Sam, să fii gata până atunci.
Era abia 10:45.
- Eu sunt gata deja.
- Bine. Atunci când vine Josh, mergem.
- Vorbeați de mine? Am auzit vocea lui Josh din dreapta mea.
Cu toate că Jesse şi Lizz se uitau direct la el, m-a luat şi m-a sărutat câteva minute bune.
Jesse şi-a dres glasul.
- Aveţi timp pentru asta mai târziu, spuse el amuzat. Acum avem treabă.
64
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Scuze, am spus roşie în obraji.
Am luat lucrurile şi le-am dus afară. În spatele Volkswagen-ul Golf 4 lui Jesse era parcat un
Porsche Carrera decapotabil argintiu.
- Ce aveţi voi demonii cu maşinile scumpe şi de viteză? Am şoptit exasperată.
- Să înţeleg că nu-ţi place?
- O ador. Era doar o observaţie.
Valiza mea şi a lui Josh au ajuns în portbagajul lui Josh, alături de o ladă frigorifică. Restul
lucrurilor le-am pus la Jesse. Când am terminat treaba, l-am privit o secundă pe Josh. Nici nu
observasem cât de bine arăta azi. Purta o cămaşă albastru deschis cu mânecă scurtă, ce ii scotea
în evidenţă ochii, dar şi mușchii pentru că era destul de strâmtă, şi o pereche de pantaloni trei-
sfert. Nu ştiam de ce mă mir, dar el chiar purta tenişi. Şi ochelarii negrii de soare de la Ray-Ban
puneau capac imaginii sale perfecte. Nici nu ziceai că e un demon de 549 de ani.
Jesse şi Lizz au pornit înainte, pentru că maşina lui Josh oricum avea să-i ajungă în scurt timp.
- Deci, acum că o să fii majoră înseamnă că te pot cere de soţie, spuse râzând.
- Foarte amuzant, dar de unde ştii că aş spune da?
- Chiar vrei să-ţi demonstrez?
- Mai bine nu. Hai să mergem. A, sper că nu foloșeti toți caii putere ai mașinii, pentru că nu
vreau să fac infarct înainte de ziua mea.
- Bine, spuse râzând și deschizându-mi portiera.
Maşina lui era prea tare. Scaunele erau aşa comode... Era bine, pentru că urma un drum groaznic
de lung. Vântul îmi făcea părul să zboare în toate direcţiile, iar soarele îmi mângâia pielea,
încălzindu-mă. În faţă se vedea deja maşina lui Jesse. În momentul următor eram în spatele lor.
Când am oprit la un semafor mi-am dat seama că era cam linişte. Ochii mi-au zburat către radio.
- Pot? Am întrebat atingând radioul.
- Desigur, spuse aruncându-mi unul din zâmbetele lui fatale.
Muzica a început să umple liniştea. Nu era o melodie cunoscută mie, dar era una veselă la fel ca
mine în acel moment, deci era perfectă. La un moment dat, m-am trezit că eu şi Josh fredonam
câte o melodie cunoscută. Era chiar amuzant. Pe la 17:30 am oprit cu toţii în Oakville să mâncăm
ceva, după care am continuat drumul. Pe la lăsarea serii am ajuns în Toronto, iar de acolo mai
aveam destul de puţin de condus pe lângă Lacul Ontario. Dar nu pe lacul acesta era cabana
noastră, ci pe un lac micuţ din Cliffside, undeva la 40 de km de Lacul Ontario. Cabana era
înconjurată de o pădure densă, şi ajungeai la ea pe un drum destul de denivelat, deci îmi era milă
de maşina lui Josh. Şi era cam singura cabană de pe acolo, deci urma să fim singuri, departe de
civilizație.
Când Ridgemoore Avenue a fost înlocuit de drumul de pădure, am avut parte de un scuturat
serios. La aproape fiecare doi metri era un obstacol care ne zguduia teribil. Dar maşina lui Jesse
făcea mult mai rău faţă la obstacole.
Când în sfârşit am ajuns la cabană şi m-am dat jos, mergeam la fel ca atunci când am fost beată.
Am privit cabana din lemn de brad. Era la fel de mare pe cât mi-o aminteam. Era o cabană cu
etaj, avea două dormitoare, două băi, o sufragerie imensă, o bucătărie dotată cu tot ce e nevoie.
Era destul de întuneric, dar farurile mașinilor luminau lacul care era la trei minute de mers. Îmi
aminteam culoarea lui verzuie, în care ziua se oglindeau cerul şi soarele.
Am scos lucrurile din portbagaj. Am dus valizele în camere, şi lăzile frigorifice în bucătărie,
alături de restul alimentelor care erau pe lângă. Eu şi Josh am luat dormitorul în care odinioară
65
Laura
_____________________________________________________________________________________
dormisem eu cu Jesse, iar fratele meu şi Lizz s-au ales cu dormitorul mare, care aparţinea
părinţilor noştri.
Eu şi Josh am mers în dormitor şi am făcut o mică modificare. Am unit cele două paturi care se
aflau în capete diferite.
Ne-am adunat cu toții apoi în sufragerie și ne-am uitat la un film prost, mâncând popcorn. La un
moment dat am avut senzația că am pânză de păianjen pe ochi, ceea ce însemna că trebuia să
ajung în pat urgent.
Ne-am urat noapte bună și am mers cu Josh sus. Ne-am schimbat și nu m-am putut abține să nu
trag cu ochiul la musculatura sexy de pe abdomenul lui Josh.
- Suntem chit, eu te-am văzut deja fără haine, spuse amuzat.
- Cel mai probabil se va întâmpla din nou, l-am asigurat.
A zâmbit pervers și s-a apropiat de mine.
- Insinuezi ceva? Întrebă interesat.
- Poate data viitoare, i-am tăiat elanul amuzată.
A făcut o față de copil morocănos și s-a pus în pat. M-am pus lângă el, dar i-am întors spatele.
M-a luat în brațe, sărutându-mă pe păr.
- Noapte bună, frumoasa mea, spuse strângându-mă mai tare.
- Noapte bună, am spus simțindu-mă răsfățată.
***
Dimineaţă când m-am trezit eram singură în pat. Când am coborât jos cu faţa mea somnoroasă,
simţeam miros de clătite. Da, într-adevăr pe masă în bucătărie erau o groază de clătite. Când m-
au văzut, m-au întâmpinat cu un „La mulţi ani" în cor, apoi m-au luat în brațe pe rând.
- Mulțumesc, le-am spus zâmbind.
Ne-am aşezat cu toții la masă şi am început să mâncăm.
- Mm, clătitele astea sunt foarte bune, am remarcat.
- Josh a fost bucătarul, spuse Lizz.
Josh mi-a făcut cu ochiul şi am continuat să mâncăm.
- Josh, după asta, vreau s-o iei pe sora mea şi să nu o aduci înapoi până diseară, spuse Jesse.
- De ce? Am intervenit.
- Pentru că n-o să putem să organizăm nimic cu tine aici.
I-am scos limba şi am terminat de mâncat.
- Înainte să pleci...cadourile, spuse Lizz.
Au dispărut cu toţii câteva momente, după care au apărut fiecare cu o cutie în mână.
- Eu prima, spuse Lizzie încântată.
Mi-a întins o cutie albă învelită în satin. Am deschis-o încet şi am rămas uimită când am văzut
un lanț cu un frumos medalion format dintr-o inima albastră, prinsă de trei diamante făcând-o sa
arate excepțional.
- Vai, e superbă. Mulţumesc Lizz, am spus îmbrăţişând-o strâns.
A urmat Jesse cu o cutie mai mare şi plată. Când am deschis-o am dat de un laptop alb de la
Sony.
- O să ai nevoie de el la facultate, spuse îmbrățișându-mă.
Cutia lui Josh era destul de mare.
- Asta ar fi mai bine să n-o deschizi aici, spuse zâmbind drăcește.
66
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Nu-i corect, spuse Jesse.
- Crede-mă, spuse Josh, chiar nu vrei să vezi ce e în cutie.
- Dar eu vreau, spuse Lizz.
- O să-ţi arăt, stai liniştită, am spus mergând sus cu Josh.
Când am ajuns în cameră am deschis nerăbdătoare cutia. La început am crezut că nu văd bine.
Am trecut prin starea de uimire, apoi de șoc, apoi eram pur şi simplu amuzată. Era un compleu
format dintr-o pereche de tanga roșii din voal, şi un neglijeu, care era mai mult o vestă care se
lega în dreptul sânilor cu patru fâșii subțiri de mătase. Dantela de pe marginea neglijeului îl făcea
sa pară mai elegant.
- Josh e...absolut...wow.
- Vreau să te văd cu el diseară, şi nu accept un nu. Asta trebuie să marcheze transformarea ta
oficială în femeie, spuse amuzat.
- Dar...
- O, te fac eu să accepţi dacă nu vrei, spuse luându-mi cutia din mână şi sărutându-mă încet şi
pasional.
Nu am putut rezista să nu-mi pun braţele în jurul gâtului lui. M-a strâns în braţe atât de tare încât
mă durea, dar era o durere plăcută.
- Scuze, spuse el cu buzele încă pe ale mele, slăbind strânsoarea.
- Bine, m-ai convins, am spus sărutându-l scurt. Acum hai să mergem până nu ne dau Lizz şi Jess
afară.
- Deci, din moment ce tu ştii locurile astea, unde vrei să mergem? M-a întrebat Josh.
- Haide să mergem la lac, am spus luându-l de mână.
Am mers ţinându-ne de mână, cu paşi înceți spre lac. Aerul curat din pădure îmi umplea
plămânii. Soarele era aproape pe mijlocul cerului, aruncând raze calde printre copaci . Zgomotul
frunzelor bătute uşor de vânt, şi ciripitul păsărilor umpleau liniştea din pădure.
- Ce frumos e aici, spuse Josh privind în gol. Mi-aş dori să stau aici cu tine, doar noi doi, pentru
totdeauna.
- Sună aşa bine...am spus lăsându-mi capul pe umărul lui.
Ne-am aşezat pe ponton, vârful picioarelor mele atingând apa. Acolo unde eram noi, apa nu era
aşa de adâncă, dar asta nu însemna că după incidentul „cascada Niagara" aveam să mai intru
vreodată în apă.
- Dacă vrei, te învăţ eu să înoți.
- Nu e nevoie...
Dar era prea târziu. Deja eram în apă şi eu şi Josh, ţinându-mă de el cu toată puterea.
- Eşti nebun, am spus stropindu-l în faţă.
- Dacă nu eşti cuminte îţi dau drumul.
- Nu ai face asta.
- Crezi? Întrebă prefăcându-se că mă scapă.
- Eşti rău! Am spus bosumflată.
- Sunt demon.
- Asta nu-i o scuză.
- Ba e, spuse sărutându-mă.
Aveam mâinile strânse în jurul gâtului lui şi picioarele încolăcite în jurul lui ca un urs koala.
Aveam încredere că nu avea să mă lase să mă înec, dar tot îmi era frică.
- Ştii poziţia asta e numai bună...
67
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Hei!
- Pentru înot, o întoarse el.
- Ştiu ce ai vrut să zici.
- E, m-ai prins. Şi ce o să-mi faci? Mă provocă el.
- O să te muşc.
- Asta vreau s-o văd.
I-am închis gura printr-un sărut. Când am simţi că e momentul, l-am muşcat de buza inferioară şi
am tras de ea. A râs şi a continuat sărutul. Limba lui a început să se joace îndrăzneaţă cu a mea.
Îi simţeam colţii ieşiţi. Mâinile lui se plimbau pe spatele meu, oprindu-se pe şolduri şi
strângându-le uşor. Respiraţia mea s-a accelerat brusc.
„Hm, punct sensibil. Bine de ştiut„ am auzit vocea lui în mintea mea.
„Să nu încep eu să caut puncte sensibile" am gândit sarcastică.
„Chiar te rog. Şi când le găseşti suporţi consecinţele"
Mâinile lui au coborât pe fesele mele. Nu mi-am putut abţine un icnet. Mi-am trecut unghiile pe
gâtul lui de sus până jos, şi l-am simțit înfiorându-se.
„Mă provoci?"
- Da, i-am răspuns cu voce tare.
Mi-a eliberat buzele, coborând pe gât, sărutând fiecare centimetru de piele. Buzele i-au coborât
puţin mai jos, oprindu-se în scobitura dintre clavicule.
- Mai bine mă opresc până nu merg prea departe, spuse zâmbind. Şi aşa mă lupt cu dorinţa să te
muşc puţin.
- Şi ce te oprește?
- Instinctul de a ucide. Acum, hai să te învăţ să înoţi. Tot ce trebuie să faci e să îţi menţi
respirația constantă...
Încet, am învăţat să înot. Și recunosc, mă mai duceam la fund, dar Josh nu mă lăsa să mă înec.
Aproape toată ziua am petrecut-o înotând cu Josh. Când soarele a ajuns aproape de apus, am ieşit
din apă şi am mers înapoi la cabană uzi leoarcă. Când am ajuns la uşă, Josh mi-a acoperit ochii
cu palma.
- Ce faci?
- Încă n-ai voie să vezi.
- Of, bine.
M-am lăsat ghidată de el prin casă, până în camera noastră. Acolo ne-am uscat şi ne-am pregătit
să coborâm jos. Mi-am pus rochia şi pantofii de la Lance, dar și lănţişorul de la Lizz. Mi-am pus
un machiaj abia vizibil şi am terminat. Deşi lui Josh nu-i păsa că sunt eu acolo şi era complet
dezbrăcat, eu m-am întors totuşi cu spatele. Dar eram tentată să mă uit.
- Păi fă-o. Am depășit de mult faza cu pudoarea
- Nu e vorba de aia, dar prefer să nu merg jos excitată.
- Dar vreau să fi excitată, spuse lipindu-se de spatele meu.
- Nu toţi suntem obsedați sexual, am spus sarcastică.
- Auu, ce o să-ţi fac pentru asta. Dar nu acum, trebuie să mergem jos.
A venit lângă mine şi mi-a întins braţul. L-am luat fără ezitare şi am mers jos. Cât de bine arăta
Josh în alb, mi-am dat seama privindu-i cămaşa.
Când am ajuns în sufragerie am rămas mută de uimire. Totul arăta aşa de frumos. Valuri din
panglici albastre, multe lumânări colorate, lăsând totul să se vadă în semi-întuneric, iar pe masă
erau băuturile şi un tort magnific. Era de culoare albă, avea flori rozalii şi doi porumbei ce
68
Laura
_____________________________________________________________________________________
trăgeau de o fundiţă , iar in lateral scria cu litere de mână „La mulţi ani, Samantha". I-am
îmbrăţişat pe Jesse şi Lizz.
- Mulţumesc, le-am spus încântată.
- Îţi place? Întrebă Lizz.
- Foarte mult. Sunteţi cei mai tari organizatori de petreceri.
- Păi, să înceapă petrecerea, spuse Jesse pornind muzica.
Şi petrecerea chiar a început în stil mare. Mult dans, multă bătură, şi multă distracţie. În timpul
unui dans cu Josh, am observat o siluetă sprijinită de un copac din apropiere. M-am uitat mai
atent...Era Lance!
- Vin imediat, i-am spus lui Josh.
- Nu pleci niciunde, spuse ţinându-mă strâns de mână.
- Josh dragule, nu o să-mi facă nimic, l-am liniștit.
- Nu cred aşa ceva. N-am încredere în el.
- Dar trebuie să ai încredere în mine. Te rog? Am spus fluturându-mi genele.
- Of, bine.
Am ieşit afară şi m-am dus la Lance. Se uita prin jur absent.
- Bună, i-am spus ajunsă în faţa lui.
Prezența lui îmi dădea o senzație ciudată de confort.
- La mulți ani! Spuse întinzându-mi o cutie mică neagră.
- Lance nu trebuia să...
- Doar ia-o. Fă-o pentru mine, bine?
Am luat-o și am deschis-o. Nu vedeam prea bine, dar mi se părea că era un medalion...o pisică
neagră. Recunoșteam asta. Era foarte frumos. Am dat jos lănțișorul de la Lizz şi l-am pus în cutie
în locul pisicii negre.
- Mi-l pui? L-am întrebat pe Lance luând medalionul cu pisică.
- Desigur.
Mi-a luat lănţişorul şi mi-a dat părul de pe gât, punându-mi lănţişorul. Oare mi se păruse, sau
ochiul pisicii aruncase o scânteie?
- Nu ţi s-a părut. Aşa face când stă la gâtul unei vrăjitoare.
- Poftim? Am întrebat crezând cu greu ce spunea.
Nu, asta nu putea fi adevărat. Nu voiam să fie real.
- Da, ai auzit bine. Eu...trebuie să plec, spuse cu o voce care aproape mi-a frânt inima.
- Nu vrei să rămâi...? Am întrebat plină de speranță.
- Iartă-mă, dar nu pot sta în același loc cu Josh.
- Sentimentul e reciproc, am auzit vocea lui Josh din spatele meu. Pleacă de lângă ea.
- Şi dacă nu, ce o să-mi faci? Întrebă Lance mijind ochii.
- Băieți, încetați! I-am rugat.
Josh m-a tras lângă el şi s-a pus în faţa mea.
- Dacă nu îţi mişti fundul de aici mă simt nevoit să ţi-l mişc eu.
- Să te văd, ratatule, spuse Lance pornind spre Josh.
- Staţi! Am spus intrând între ei. Nu faceţi asta de ziua mea, i-am rugat.
- Ai dreptate, spuse Lance. Nu meriţi asta, la fel cum Josh nu te merită pe tine.
- Ia ai grijă ce spui, arătare! Se răsti Josh cu ochii negri și colții scoși.
- Josh! Gata! Şi tu Lance.
- Îmi pare rău, frumoaso. Sper să deschizi ochii înainte să o păţeşti, spuse Lance dispărând.
69
Laura
_____________________________________________________________________________________
Am răsuflat uşurată. Ultimul lucru pe care îl voiam de ziua mea, era să văd o bătaie între Josh şi
Lance.
- Haide înăuntru, spuse Josh vizibil nervos.
M-a studiat o secundă.
- Acela e... Doamne porţi o Black Cat! Şi străluceşte...Eşti vrăjitoare.
- Of, mai terminaţi cu asta. Nu-i bună nici de glumă, m-am plâns exasperată. Și ce e o Black Cat?
- Dar nu glumesc deloc. Şi ai ceva cu care îl putem distruge pe Lance. Black Cat e o armă foarte
puternică dacă e în mâinile potrivite. Lance m-a pus să i-o duc, iar el ți-a dat-o ție. Nesăbuitul.
Deci asta îi ceruse. Mi se părea că mai auzisem undeva termenul de Black Cat. Dar ce motiv ar fi
avut Lance să îmi dea mie asta dacă avea nevoie de ea?
- Nu o voi folosi împotriva lui Lance, chiar dacă prostia asta cu vrăjitoarea e adevărată. Şi măcar
azi vreau să lăsăm la o parte demonii, vrăjitoarele, vampirii şi tot ce ţine de asta. Se poate?
- Desigur, iubirea mea.
- E totul în regulă? Întrebă Jesse când am intrat.
Am dat din cap afirmativ şi petrecerea a continuat. Melodia lui Jeremih, Birthday Sex a făcut
ochii tuturor să se îndrepte către mine. Le-am scos limba şi am continuat să mă dansez lipită de
Josh, într-un mod în care două persoane n-ar trebui să danseze decât în privat. Mâinile lui Josh
umblau de sus în jos pe corpul meu, iar mie îmi plăcea la nebunie. Felul în care ne unduiam
amândoi pe melodie mă făcea să iau foc.
După mai câteva dansuri am văzut că se apropia ora 12, deci era timpul pentru tort şi şampanie.
Tortul era umplut cu cremă de căpşuni şi ciocolată, combinaţia perfectă. După ce am terminat cu
tortul, Jesse a deschis şampania şi fiecare a ţinut un toast pentru mine. Am continuat să dansăm,
să jucăm tot felul de jocuri prostești şi să bem până la patru dimineaţa, când ne prinsese
oboseala, împreună cu flama de la alcool. Josh m-a dus sus în braţe, pentru că abia mă mai
puteam ţine pe picioare.
I-am acceptat propunerea de a mă ajuta cu schimbatul. Mi-a tras rochia încet în sus, atingându-
mi coapsele apăsat, apoi şoldurile...apoi sânii, făcându-mă să-mi pierd minţile, şi mi-a tras-o
peste cap. A înlocuit-o cu una din cămăşile de noapte care probabil îi plăcea lui, pentru că era din
mătase şi lăsa cam...totul la vedere. Mi-am permis luxul să-l ajut și eu să se schimbe. I-am
deschis cămaşa nasture cu nasture, mângâindu-i braţele solide în timp ce o trăgeam jos de pe el.
I-am desfăcut pantalonii şi i-am tras jos lăsându-l doar într-o pereche de boxeri negri cu o dungă
roşie. Cu toate că ochii meu nu picaseră cu intenţie pe locul respectiv, vedeam dovada că e la fel
de încins ca mine. Şi că era foarte...dotat. Din păcate eram prea beată şi obosită pentru mai mult,
aşa că ne-am pus să dormim.
***
70
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 8
„A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger."
Aproape am căzut din pat. Eram singură? Telefonul meu indica abia ora 5:30 dimineaţa. Unde
era Josh? M-am ridicat din pat somnoroasă şi m-am frecat la ochi. M-am sprijinit de pervazul
geamului. Ce naiba? Aveam eu vedenii, sau cineva chiar înota în lac? Cine putea fi atât de
nebun? Probabil Josh, din moment ce el lipsea. Am vrut să merg să-l sperii puţin, dar mi-am dat
seama că nu ai cum să iei prin surprindere un demon, aşa că am zis să-i fac altfel de surpriză.
Am luat din cutie cadoul de la Josh şi l-am îmbrăcat. Am mers prin cabană cât de încet am putut
să nu trezesc lumea care dormea. Am mers desculţă pe iarba fină, care mă gâdila în tălpi.
Noaptea părea aşa de sinistră cu lumina roşiatică pe care o împrăştia luna prin întunericul dintre
copaci. Când în sfârşit am scăpat de întunericul apăsător din pădure şi am ajuns pe ponton n-am
văzut nici urmă de Josh. M-am dus la marginea pontonului şi am scrutat atent apa. Unde
dispăruse?
- Chiar aici, spuse apărând brusc la suprafaţa apei, speriindu-mă până în măduva oaselor.
- Eşti nebun! Am spus morocănoasă.
Se uita la mine cu o privire încântată.
- Îmi place, spuse apropiindu-se de marginea pontonului. Nu mi te alături? M-a întrebat
stropindu-mă.
- Doar de curiozitate...Ce ţi-a venit să înoţi la ora asta?
- Îmi era cald. Haideeee, spuse cu o voce căreia nu-i puteam spune nu. Dar înainte ar trebui să
dai jos hainele.
- Ce? Am întrebat râzând.
- Păi doar nu vrei să le strici? Sunt noi. În plus, nici eu nu am, spuse fără niciun pic de subtilitate.
Puteam să-mi dau seama de propunerea cu subînţeles pe care mi-o făcuse. Dar totuşi, nu am avut
obiecţii. Mi-am dat jos încet neglijeul, lăsându-l să-mi cadă la picioare. La tanga am ezitat puţin,
71
Laura
_____________________________________________________________________________________
dar zâmbetul senin a lui Josh mi-a dat destul curaj să scap de frica fără motiv pe care o aveam.
Am sărit în apă, destul de aproape de el.
- Vezi? N-a fost aşa greu.
Am înotat spre el şi l-am sărutat. Mâinile lui s-au strâns în jurul meu. Nu ştiam ce fac sau de ce,
dar m-am lăsat pradă instinctului. Mi-am încâlcit una din mâini în părul lui, iar cealaltă mi-am
trecut-o încet peste gâtul lui, pieptul plin de mușchi. M-a ridicat mai sus şi mi-a tras coapsele,
dându-mi ocazia să-mi încolăcesc picioarele în jurul lui. A început să presare săruturi apăsate pe
gâtul meu, apoi a început să-mi sărute sânii în cel mai excitant mod. În puţin timp, mâinile au
luat locul buzelor, pentru că acestea s-au unit din nou cu ale mele. În momentul în care l-am
simţit în interiorul meu, o durere cruntă mi-a străbătut locul acela. Mă simţeam de parcă îmi
depărta muşchii de acolo cu o rangă. Dar după câteva minute a dispărut, fiind înlocuită de o
plăcere inimaginabilă. Probabil că speriasem toate animalele pădurii cu sunetele mele, dar îmi
era imposibil să le controlez. În momentul culminant, unghiile mele erau atât de înfipte în carnea
lui Josh, încât credeam că avea să sângereze.
O stare de euforie combinată cu moleşeală a pus stăpânire pe mine. Nu ştiam ce se întâmpla cu
mine, dar simţeam că lipseşte ceva. Aveam o senzaţie de gol înăuntrul meu. Şi începeam să mă
simt ameţită. Şi apoi nu am mai simţit nimic, pentru că m-am afundat într-un neant întunecat.
***
Când m-am trezit eram confuză. Eram în dormitor, învelită şi totul părea în regulă. Josh avea
totuşi o faţă speriată.
- Sam, te simţi bine? întrebă îngrijorat.
- Cred...Adică da. Ce s-a întâmplat?
- Nu ştiu, ai leşinat pur şi simplu în braţele mele. Cred că e vina mea, Lance avea dreptate...
- Nu cred că e vina ta. Mi s-a făcut rău pur şi simplu...am încercat să îi caut o scuză.
- Ştim amândoi că nu e aşa, spuse mângâindu-mă pe faţă. Doamne ce m-ai speriat, oftă el.
- Cât e ceasul?
- E trecut de unsprezece. Dar azi nu te ridici de aici, spuse poruncitor.
- Poftim? Am întrebat revoltată. Ei, haide, nu sunt atât de sensibilă.
- Ba, eşti. Nu cred că vrei să folosesc controlul minţii să te conving.
Am oftat. S-a pus lângă mine şi m-a luat în braţe. A atins din întâmplare medalionul de la Lance
şi şi-a retras mâna cu o înjurătură, lucru pe care nu mă aşteptam să-l aud de la el.
- Arde, fir-ar!
- Medalionul ţi-a făcut asta? am întrebat uimită.
- Da. Când e activat protejează pe cine îl poartă de orice potențial pericol. Iar demonii şi
vampirii, constituie de obicei un pericol.
- O, scuze, am spus dându-l repede jos.
Cea mai groaznică şi paralizantă durere de cap posibilă m-a fulgerat în momentul următor. Şi
simțeam gustul sângelui pe buze.
- Sam, sângerezi, spuse Josh îndepărtându-se de mine.
- Ce? Am întrebat incapabilă să mă concentrez de la durere.
- Jesse! Vino aici, acum! Strigă Josh.
Capul îmi plesnea, iar ei făceau gălăgie... Jesse a dat buzna în grabă.
- Doamne! Spuse Jesse venind lângă mine. Nu şi tu...
72
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ce dracu se întâmplă? Am întrebat exasperată.
- Asta face parte din transformare, spuse Jesse. O să-ţi treacă în câteva minute... cel puţin
durerea.
- Asta înseamnă că şi tu..? Am întrebat furioasă.
- Da, spuse ușor rușinat.
- Cum ai putut să îmi ascunzi așa ceva? L-am chestionat.
- Lasă asta acum, încearcă să te relaxezi.
- Relaxat pe naiba! O să am timp să te înjur că nu mi-ai spus după ce trece durerea asta
enervantă, am spus masându-mi tâmplele.
Josh a ieşit din cameră cu o privire care spunea „ îmi pare rău, dar îmi vine să te mănânc".
- Stai liniştită, mai durează puţin stările astea ciudate.
- Vai, mulţumesc. Acum chiar m-ai liniştit, am spus sarcastică.
- Pentru ce sunt fraţii? Întrebă râzând. Eu trebuie să o ţin pe Lizz departe de toate astea, nu vreau
să dai foc la ceva pe aici când încep să se manifeste puterile. În plus nu vreau să știe nimic
momentan.
- Du-te, du-te, am spus aruncând cu o perină în el.
Mi-am pus cearşaful pe cap şi am închis strâns ochii. Durerea aia de cap era dată naibii. Şi
sângele curgea din nasul meu ca din robinet. Şi mai trebuia să stau toată ziua acolo...Ah! Mă-sa.
Cum a putut Jesse să țină un astfel de secret pentru el? Putea măcar să mă pregătească emoțional
pentru chestia asta, nu să aflu brusc că sunt o ciudățenie. Fusesem avertizată de Lance și Josh de
toate astea, dar nu am dat crezare spuselor lor. Acum chiar nu mai era nici un dubiu că aveau
dreptate. Dar oare și părinții noștri…?
- Sam? am auzit vocea lui Josh.
Mi-am dat cearşaful de pe mine şi când m-am ridicat în şezut m-a luat o ameţeală de toţi banii.
- Lasă-mă să te ajut, spuse Josh aranjându-mi perina.
M-am rezemat de ea şi Josh mi-a întins un prosop. Încă păstra o distanţă destul de mare de mine.
- Fac asta pentru binele tău. Ultimul lucru de care ai nevoie e să îmi scot eu colţii. Of, nu-mi
place să te văd aşa.
- Nici mie nu-mi place să mă simt aşa. Jess şi Lizz au plecat?
- Da. Se întorc mai târziu.
- Deci asta înseamnă că suntem singuri?
- Dacă nu ai fi fost în halul acesta, ar fi fost chiar convenabil.
Sângerarea s-a oprit în cele din urmă, dar durerea pulsa încă. Josh mi-a adus un ceai şi câteva
brioşe. Acum că sângerarea dispăruse, a venit lângă mine.
- Ce voia Jesse să spună cu manifestarea puterilor?
- Corpul tău va trebui să se obişnuiască cu fluxul de putere pe care îl ai şi va trebui să înveţi să o
controlezi.
- Minunat.
Când în sfârșit am scăpat de durerea de cap, am început să mor de cald.
- Ai febră, spuse Josh cu o mână pe fruntea mea.
- Câte „simptome" din astea mai sunt? Am întrebat disperată.
- Sincer, n-am idee. Sper să se termine odată.
S-a chinuit să îmi scadă temperatura cu comprese reci. Câteva ore mai târziu, totul părea să fie
bine.
- În sfârşit, am spus ridicându-mă.
73
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Unde crezi că mergi? Mă luă el la rost.
- Să fac un duş, m-am apărat.
- Vrei să vin cu tine?
- Data viitoare, am spus mergând agale spre baie.
Duşul rece mă făcea să mă simt mult mai bine. Dar nu îndeajuns. Mă simţeam...ciudat. Aveam
impresia că îmi lipsea ceva. Era un sentiment enervant, imposibil de explicat. Am ieşit din duş şi
am mers înapoi în cameră. De ce naiba îl vedeam oare pe Josh în forma lui demonică?!
- Draga mea, dar am forma umană acum. Doar că tu eşti capabilă să vezi cum sunt cu adevărat
cei din jurul tău. Şi până înveţi să controlezi asta, o să vezi multe ciudăţenii.
- Groaznic. Nu puteam să fiu şi eu demon, sau vampir? Trebuia să fiu eu vrăjitoare...
- Mie îmi placi oricum.
Măcar acum îl vedeam în forma umană. Când a vrut să mă ia în braţe şi m-a atins am văzut ceva
tare ciudat. M-am dat înapoi câţiva paşi. Văzusem atât de mult întuneric în el, încât m-a copleşit.
- Da...Doar nu credeai că sufletul unui demon e alb cu floricele?
- Ce am văzut eu era...sufletul tău?
- Da.
M-a trecut un fior pe șira spinării.
- Să nu-mi spui că acum ţi-e frică de mine.
- Nu, dar...Mă simt ciudat. Puterile astea mă sperie, nu tu.
- Mă bucur să aud asta, spuse îmbrăţişându-mă strâns.
În mintea mea se tot auzeau nenumărate voci greu de descifrat, şoapte şi strigăte.
- Ce naiba e cu mine?
- O să se oprească.
Am coborât amândoi jos şi ne-am aşezat pe covor să ne uităm la un film. Era mult mai bine decât
pe canapea, unde abia aveam loc eu singură.
- Ce film vrei să vrei să vezi?
- Alege tu, am spus absentă.
Văzusem toate filmele de pe DVD-urile alea, poate de aceea vedeam prin televizor când
încercam să mă concentrez. În faţa ochilor mei a început să se deruleze o scenă ciudată şi am
ştiut imediat că nu e o parte din film. Toată camera şi-a modificat conturul. Părea un subsol, iar
în braţele mele stătea Jesse şi...nu respira! Am privit în jur şi la câțiva metri mai departe era
Lizzie...cu ceva de lemn înfipt în piept...ceva ce semăna cu o ţepuşă din filmele cu Dracula. Şi în
spatele meu era Lance plin de sânge pe mâini şi tricou...
- Sam, mă auzi? Strigă Josh.
- Josh?
Am revenit la realitate din scena aia scoasă parcă din filmele de groază.
- Cred că Lizz şi Jesse au probleme. Nu ştiu de ce, dar am o senzaţie că o să păţească ceva.
- Ai visat doar, mă linişti el.
- Josh, nu dormeam, am insistat.
- Scumpo, linişteşte-te. Ai adormit. În plus eu le aud gândurile şi știu unde sunt. Dacă e ceva sunt
pe fază.
- Bine, am spus cuibărindu-mă în braţele lui.
- Am o idee, spuse cu o voce seducătoare.
- Ce i...?
Nici n-am apucă să întreb că eram deja deasupra lui.
74
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Josh, dacă vin...?
- Şşş, spuse închizându-mi gura cu un sărut.
Mi-a despărţit buzele cu limba, atingând-o pe a mea. Degetele lui îmi mângâiau cu blândeţe
coapsele, eliberând în mine un fior de dorinţă sălbatică. Printr-o mişcare incredibil de rapidă a
ajuns deasupra mea.
- Ştii ceva? Întrebă lipindu-şi fruntea de a mea.
- Ce?
- Je t'aime, spuse cu un perfect accent franţuzesc.
- Et moi. Mai spune-mi ceva în franceză. Ador când faci asta.
- Vous avez les plus beaux yeux que j'aie jamais vus.
- Asta e ceva de ochii mei?
- Înseamnă: ai cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut vreodată.
Cât de dulce putea să fie. Şi ah, Doamne, cât ii adoram accentul acela.
- Da, pe vremuri făceam furori cu el. Fetele erau uşor influenţabile.
- Hai, laudă-te acum. Vrei să mă faci cumva geloasă?
- Nu neapărat, dar dacă eşti înseamnă că mă iubeşti.
- Dintre toţi, tu ar trebui să ştii cel mai bine că te iubesc.
- Ştiu, crede-mă. Nu oricine ar fi trecut peste șocul că sunt ceea ce sunt şi având visele alea...şi
Lance.
- Acum cred că ştiu de ce le aveam. Faptul că sunt o vrăjitoare cred că a contribuit puţin...mai
mult.
- Posibil.
- Oricum, mă bucur că ameninţările alea nu s-au adeverit. Ce stupizenie, cum să vrei tocmai tu să
mă ucizi?
- Da, cum? Întrebă puţin agitat. Nici nu ştii cât mă bucur eu că nu s-a întâmplat. Şi acum o să fii
capabilă să te aperi dacă se întâmplă ceva...
- Mda, când o să ştiu să folosesc puterile astea.
- O să te înveţe Jesse şi o să te ajut şi eu cât pot.
Şi-a pus capul pe pieptul meu.
- Te iubesc, am şoptit mângâindu-i faţa.
Începea să se întunece. Jess şi Lizz au dat buzna pe uşă, iar eu şi Josh am sărit ca arşi.
- Salut, le-am spus eu agitată. V-aţi distrat?
- Foarte, spuse Lizz.
Îi aruncă o privire ciudată lui Josh, după care a mers sus. Jesse a rămas şi m-a privit apreciativ.
- Arăţi bine. Bănuiesc că ţi-a trecut.
- Mda...
Îmi revenise în minte imaginea lui mort în braţele mele.
- Eu mă simt în plus, deci am şters-o, spuse Jesse mergând după Lizzie.
- Sam? Vrei să mergem la o plimbare? Întrebă Josh brusc entuziasmat.
- Acum?
- Da. De ce nu?
- Bine.
S-a ridicat şi mi-a întins mâna să mă ridice şi pe mine.
- Dar trebuie să mă schimb, am protestat eu.
- Serios, cine te mai vede în afară de mine?
75
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Da, ai dreptate.
Am ieşit în briza răcoroasă a serii şi am luat-o la pas printre copaci.
Lumina lunii redevenise albă ca odinioară şi arunca pâlcuri de lumină. Când o rază de lumină s-a
revărsat pe faţa lui Josh luminându-i trăsăturile perfecte, m-am pus în faţa lui. Mi-am trecut
vârfurile degetelor peste obrazul lui care avea o vagă nuanţă roşiatică.
- De ce sunt un nenorocit? Spuse cu o privire goală.
- Nu eşti aşa, l-am dojenit.
- Ba da. Ai idee cât de mult mi-ar plăcea să-mi înfig colții în gâtul tău? Doar la asta mă gândesc,
se răsti frustrat.
- Atunci de ce n-o faci? Dacă vrei să...
- Nu pot să fac asta. Eu...
- Of, haide. Ştii că eu n-am nimic împotrivă, am insistat.
- Mi-e teamă că nu o să mă opresc la timp.
- O să te opresc eu. Haide, am spus trăgându-l mai aproape.
M-a lipit de un copac şi mi-a dat uşor capul într-o parte.
- Ştii că o să doară, nu?
- Cred că Lance a făcut asta destul de clar când m-a muşcat.
Şi-a apropiat buzele de gâtul meu ezitant. Din nou în capul meu se auzeau voci peste voci
incoerente, șoptind ceva într/o limbă necunoscută mie. Pielea mea începea să ardă. Buzele lui
păreau ca gheaţa de reci când s-au lipit de gâtul meu. Şi înţepătura colţilor lui, care s-au înfipt
adânc în gâtul meu m-a făcut să tresar. Bea din sângele meu cu lăcomie, echilibrul pe propriile
picioare scăzându-mi cu fiecare gură pe care o lua. Începea să-mi fie frig.
- Josh, cred că...
- Au, sări el dezechilibrându-se. Cum ai făcut asta? M-ai...m-ai curentat.
- Poftim? Eu?
- Da. Probabil în momente de genul acesta, puterile tale acționează singure.
- Scuze, n-am vrut...eu nici nu ştiam că pot face asta...
- Nu te scuza, o meritam oricum. Era cât pe ce să îți fac rău.
Şi-a muşcat cu putere încheietura. O, ştiam ce urma. Mi-am lipit buzele de ea şi am băut lichidul
roşu şi dulce, care încă încercam să mă conving că nu e sânge. M-a lăsat să beau...şi să beau,
până când la un moment dat m-am oprit ghiftuită. Un frison uşor mi-a făcut părul să se
zbârlească. Aveam un sentiment de deja-vu. Parcă mai simțisem asta.
- Senzaţia aia e de la legătura de sânge care s-a format între noi. Asta o să mă oprească să îți fac
rău pe viitor.
Legătură de sânge...Lance îmi spusese despre asta.
- Josh, dar dacă eu mor o să pățești la fel! M-am răstit revoltată.
- Nici nu vreau să trăiesc fără tine.
- O, haide să mergem până nu mă trezesc că încep să urlu la lună.
Am mers spre cabană şi mi-am dat seama că Josh nu mă urma.
- Mergi înainte, spuse vizibil supărat. Vin şi eu imediat.
Am mers sus nesigură. Oare ce se întâmpla cu Josh? Când am intrat în cameră am observat-o pe
Lizzie mergând jos. N-am mai dat atenție la nimic. Eram îngrijorată pentru Josh. M-am pus în
pat frântă după toate schimbările prin care trecuse corpul meu. Am încercat să adorm, dar grijile
nu mă lăsau.
76
Laura
_____________________________________________________________________________________
M-am întors de pe o parte pe alta în pat. Trecuse aproape o oră şi Josh nu venise. M-am fâstâcit
prin cameră şi m-am dus la fereastră. De ce mergea Lizzie în pădure la ora asta? Josh era pe
undeva pe acolo. Oare...? Doamne, cum mă puteam gândi că Josh şi Lizz...Eram o prietenă şi o
iubită groaznică. Poate visul acela tâmpit mă făcuse cam paranoică. Cum am putut pentru o
secundă să mă gândesc că...dar veneau împreună. Şi Lizz părea că se ceartă cu el...o, Doamne!
Ce naiba se întâmpla? El părea că nu o bagă în seamă, dar l-a un moment dat s-a întors spre ea cu
colții scoși şi s-a răstit. Dar mi-a pus capac când am văzut-o îmbrățișându-l. Nu-mi puteam crede
ochilor... M-au mințit, dar de ce? Lizz știa ce era Josh și poate că până la urmă visul cu ei a fost o
altă viziune. De ce îmi făceau asta? Poate interpretam eu greșit. M-am gândit şi la Jesse... Oare ar
trebui să vorbesc cu el? Nu puteam să-i spun nimic, doar nu aveam nimic concret.
Lacrimile îmi curgeau șiroaie pe faţă. Mi-am luat perina în braţe şi m-am pus pe podea. Oare
exageram? Prietena mea cea mai bună şi cel căruia îi dăruisem tot ce era al meu? Nu se putea,
poate doar visam din nou. Dar nu. Am stat acolo plângând, și Josh nu venise mult timp după...
M-am enervat atât de rău, încât nu mai puteam sta pe loc. Am ieşit afară. Nu era nici urmă de ei.
Era foarte înnourat, se vedeau fulgere brăzdând cerul. Tunetele au început să bubuie. Am început
să fug prin pădure. Trebuia să mă descarc cumva. Ploaia a început să cadă, udându-mă leoarcă.
Pe jos era deja noroios şi alunecos. Fără să-mi dau seama, a apărut în faţa mea un obstacol de
nicăieri. M-am dat de un corp cald şi tare.
- Samy?
- Lance? Am spus cu o voce spartă.
- Ce naiba cauți aici în toiul nopţii? Şi...plângi?
- Lance el...el...şi Lizz...,am spus plângând pe înfundate.
- Doamne, cât îl urăsc! Oftă furios. Gata, Sam, liniștește-te, spuse îmbrățișându-mă. Dar ştiu că
eşti puternică. Nu orice vrăjitoare poate provoca aşa o furtună, mai ales una aşa de tânără.
- Eu...eu am făcut asta? Am întrebat mirată.
- Da. Of, scumpo nu mai plânge. Am știut că o să-ţi facă rău, dar mă așteptam la cu totul altceva,
spuse mângâindu-mă pe spate.
Ploaia curgea peste noi, la fel de tare ca lacrimile mele.
- Fă-mă să uit. Te rog...Am spus printre suspine.
- Nu, Sam. Îmi pare rău, dar dacă el chiar face asta ești nebună să vrei să fi cu el. Uite, eu chiar
cred că pune ceva la cale și nu e de bine. Îl cunosc de ani buni și nu s-ar preta la chestii din astea
adolescentine. Iar tipa aia Lizz nu e om, cel puțin nu mai e. Așa că mai bine fi în gardă.
M-am uitat la el cu ochii cât cepele. Nu putea fi adevărat. Avusesem dreptate cu tot.
- Sunt cât de serios se poate și cred că în momentul ăsta sunt cel care îți vrea cel mai mult binele.
- Stai, tu de ce eşti încă aici? L-am chestionat ca să uit de subiect.
- Eram aici... pentru că îmi fac griji. Şi nu pot sta departe de tine, oftă el.
Am simțit un junghi în stomac. Îmi părea atât de rău pentru Lance.
- N-ai de ce. Acum tu ești cea importantă.
- Uite, te rog să nu mă înțelegi greșit, dar eu chiar am încredere în Josh. A făcut o legătură de
sânge cu mine. Poate toată chestia asta e din partea lui Lizz, am spus cu un junghi în piept la
ideea că cea mai bună prietenă ar fi putu să mă trădeze așa. Nu știu cum s-a întâmplat, dar nu
cred că Josh are vreo legătură cu schimbarea ei, am continuat.
Lance m-a privit ușor panicat.
77
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Legătură de sânge spui? Întrebă cu o privire plină de gelozie. Și nu fi așa sigură că e nevinovat,
e as în minciuni și intrigi. Uite, poate nu pot fi obiectiv, dar cred că ar trebui să stai departe de el.
Ceva nu e bine.
- Nu pot, Lance… Simt ceva ce n-am mai simțit până acum în preajma lui. Cred că… îl iubesc.
S-a uitat la mine de parcă îl înjunghiasem în inimă.
- E decizia ta, dar o vei regreta. Eu nu îți voi face rău în mod voluntar făcându-te să uiți.
- Credeam că mă pot baza pe tine, am spus cu tristețe.
- Poți, dar nu te las să îți faci rău. Iartă-mă, spuse mângâindu-mi fața. Stai puţin! Unde ţi-e
medalionul? Întrebă revoltat.
- E...pe noptieră.
- Să nu-l mai dai jos! Când o să fii în pericol o să ai nevoie de el.
- Dar îl răneşte pe Josh...
- Ah, fi-ar mă-sa...
- Lance!
- Iartă-mă. Dar medalionul ştie când ai de-a face cu un pericol. Nu face nimic dacă nu simte
intenţii întunecate la cel care te atinge. Iar asta confirmă bănuielile mele.
Oare eram oarbă? Argumentele lui erau atât de plauzibile, dar nu puteam accepta nicicum ce
spunea. Eu știam că nu vreau să renunț la Josh și asta era tot.
- Deci înțeleg că nu mă vei ajuta, am spus cu părere de rău.
- Nu, Sam.
- În regulă, mă descurc singură, am spus suspinând.
Mi-a şters lacrimile şi apa de pe faţă, privindu-mă în ochi pentru o secundă.
- Ştii Sam, aş putea să te fac cea mai fericită femeie din lume. Te iubesc atât de mult că nu e
nimic ce nu aş face pentru tine. Te-am eliberat, iar dacă nu ai să te întorci niciodată la mine,
însemnă că nu te merit, spuse luându-mi faţa în palme şi unindu-şi buzele moi cu ale mele,
făcându-mi inima şi stomacul să se comporte ciudat.
M-am tras în spate și i-am dat o palmă cu ură, dar nu pentru că făcuse asta fără permisiunea mea,
ci pentru că fiorii ce mi dăduse în stomac îmi plăcuseră la nebunie.
I-am întors spatele și am plecat prin ploaia rece, fără să știu încotro merg. Mă simțeam atât de
singură și goală pe dinăuntru. Lacrimile nu voiau să înceteze, iar suspinele erau tot mai
dureroase. Tunetele erau atât de puternice, încât îmi spărgeau timpanele.
Picioarele îmi erau atât de grele, încât au cedat. Am căzut în genunchi, și am urlat atât din cauza
durerii de genunchi, cât și din cauza durerii din piept, care părea că vrea să se sfâșie. Nu știam
dacă dureau mai tare minciunile celor doi, sau filmele pe care mi le făceam despre ei doi
împreună pe la spatele meu. Dar dacă Lance avea dreptate, iar Josh chiar urmărea ceva? Nu
puteam afla adevărul decât confruntându-i.
- Ei, dacă vrei să mă confrunți, atunci ai ocazia, am auzit o voce feminină al naibii de cunoscută.
Mi-am întors privirea și am dat de chipul înfricoșător de palid cu ochii roșii și colți al prietenei
mele cele mai bune. M-am ridicat și am dat înapoi.
- Ce e? Te sperie ceva, vrăjitoare nesuferită? Întrebă cu o voce plină de ură.
M-am cutremurat din cauza tonului ei amenințător. Cine era și ce făcuse cu Lizz a mea?
- Lizz a ta nu mai există, proasto! Spuse parcă lovindu-mă după cap.
- Ce vrei să spui? Am întrebat stupefiată.
- Că ești terminată, spuse năpustindu-se asupra mea.
78
Laura
_____________________________________________________________________________________
Mi-am folosit mâinile pentru a mă apăra, dar era inutil. M-a prins de păr și m-a izbit puternic cu
capul de un pom. M-a cuprins o amețeală cumplită și am picat moale pe jos.
S-a aplecat asupra mea și m-a apucat cu brutalitate de antebraț. Și-a înfipt colții dureros în el,
făcându-mă să scâncesc. Eram plină de noroi, iar trupul meu era chinuit de dureri. Nu aveam să
rezist până la finalul nopții. Unde erau nesuferitele mele de puteri acum când cea mai bună
prietenă a mea îmi bea fiecare strop de viață din mine?
- Elizabeth, ce dracu faci? Am auzit vocea speriată a lui Josh.
Lizz s-a retras, făcându-l vizibil. Mă privea șocat și terifiat în același timp. Cel mai probabil deja
știa cât de dezamăgită și rănită eram.
- Dispari de aici! Se răsti la Lizz.
- Dar…
- Pleacă sau vei ajunge în locul ei! Spuse scoțând colții.
Lizz mi-a tras cu ură un picior în stomac luându-mi aerul și s-a făcut nevăzută. Încercând să îmi
țin ochii deschiși l-am privit țintă pe Josh.
- Știu că trebuie să îți explic multe și îți jur că o voi face cândva, iubirea mea, spuse apropiindu-
se.
S-a uitat în ochii mei, iar amețeala aceea caracteristică mi-a cuprins întreg corpul.
- Nu pot să cred că îmi faci asta, am spus cu o voce joasă.
- Totul e pentru binele tău, îți jur, spuse cu lacrimi de sânge curgându-i pe fața perfectă.
Dragostea mea, vreau să uiți tot ce ai văzut în seara după ce ai mers în dormitor. Și mai vreau să
știi că poți avea încredere în mine, nu uita asta.
- Nu voi uita… am spus cu ultimele puteri.
***
CAPITOLUL 9
"Toate adevărurile sunt uşor de înţeles o dată ce sunt descoperite; ideea e să le descoperi."
Dimineaţă când m-am trezit cu Josh lângă mine, m-am întrebat cum ajunsesem în pat. Şi când.
Ne-am dus jos şi după micul dejun am mers cu toții la un picnic lângă lac. Nu ştiam de ce, dar
Josh se purta foarte distant. Şi Lizz părea supărată...pe mine. Ignorând asta, am mers cu toții să
înotăm în lac. Eu şi Jesse ne-am jucat volei cu o minge cu Mickey Mouse, iar Josh şi Lizz înotau
absenți, vizibili supărați. În timpul jocului, am avut o senzaţie stranie, de parcă simţeam că sunt
într-un pericol. Oare era sistemul meu de alarmă de vrăjitoare defect?
Dar se părea că nu. Am simţit o mână rece pe picior şi am ajuns sub apă. Încercam să mă smulg
din strânsoare, dar nu puteam. Am lăsat speriată aerul din plămâni şi am început să mă sufoc.
Apa mi-a inundat nările, apoi strânsoarea a dispărut pur şi simplu şi nişte braţe puternice m-au
tras deasupra apei. Era Josh. Gâtul şi nasul mă usturau în ultimul hal. Cu fiecare respirație îmi
venea să ţip de durere.
- Ce naiba a fost asta? Întrebă Jesse.
- Eşti ok? Întrebă Josh.
Am vrut să vorbesc, dar mă ustura gâtul.
79
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Cineva...cineva...m-a tras...m-am chinuit să spun.
- Dar cine să te fi tras? Eram cu toții aici, spuse Jesse amuzat.
N-am mai spus nimic. Josh m-a dus pe margine şi m-a aşezat pe pătură, punându-se lângă mine.
„Tu mă crezi, nu-i aşa?" am gândit știind că mă aude.
- A fost o chestie legată de transformarea ta, dacă era cineva i-aș fi citit gândurile, șopti el.
„ Vreau acasă... De când sunt aici mi se întâmplă numai lucruri rele”, am spus cu un sentiment de
teamă.
- Plecăm diseară, atunci. Dacă ei nu vor să vină, mergem doar noi.
- Mulţumesc, am mimat din buze.
După ce mi-am mai revenit, eu şi Josh am anunțat că plecăm. Am făcut bagajele şi am făcut
curățenie. Jesse ne-a anunțat că vin şi ei acasă. Când m-am văzut în maşina lui Josh am răsuflat
uşurată. Drumul înapoi spre casă a fost dominat de o tăcere apăsătoare. Ziua asta de naștere nu
aveam să o uit vreodată şi nu datorită evenimentelor fericite.
- Josh, s-a întâmplat ceva? am întrebat îngrijorată.
- Nu, sunt doar...înfometat.
Da, probabil. Lance spusese că e arțăgos când e înfometat. Probabil aşa erau toţi demonii.
- Observ că te gândeşti cam mult la Lance.
- Ce vrei să spui? Am întrebat revoltată.
- Nimic! Spuse tăios.
- Josh! Nu pot să cred. Dacă eşti supărat, nu te răzbuna pe mine! Am spus încrucişându-mi
brațele la piept.
Ce se întâmplase? Eu şi Josh tocmai am ridicat tonul unul la altul?
Când am ajuns acasă, mi-am dus bagajele sus şi le-am trântit pur şi simplu. Ce naiba era cu
tensiunea ce umplea aerul din jurul meu?
- Rămâi? L-am întrebat pe Josh cu o urmă de speranţă.
- Nu în seara asta.
Oare de ce am ştiut că va spune asta?
M-a sărutat în grabă şi a plecat pur şi simplu fără să se uite înapoi. Ceva nu era în regulă, o
simţeam.
Nici n-am avut nervii necesari să despachetez. Mi-am luat ursulețul zdrenţuit în braţe şi m-am
cocoţat în vârful patului, cum făceam când eram mică şi mă certam cu cineva. Simţeam
înţepătura lacrimilor în ochi. Am auzit un ciocănit uşor în uşă.
- Sam? întrebă Jesse cu blândeţe.
- Nu acum Jesse. Nu...mă simt bine.
- Ai nevoie de ceva? Întrebă îngrijorat.
- Nu, doar...lasă-mă singură.
Oare ce provocase o întorsătură atât de ciudată? Totul devenise de la perfect, îngrozitor. Am
descoperit la Josh o faţă la care nu mă aşteptam. Şi era gelos pe Lance cumva? Şi ţipase la mine.
Şi Lizzie îmi aruncase doar priviri fulgerătoare toată ziua. Nu mi-am dat seama că plâng până nu
mi-a scăpat un suspin dureros.
Am stat mult aşa plângând. Când am fost să fac duş, m-am sprijinit de cabină lăsând apa să curgă
pe mine. Eram practic inertă. Când am terminat, în probabil o oră întreagă, am ieşit şi m-am pus
în pat să dorm.
Eram undeva pe o verandă stând la masă...cu Josh. Soarele era cald şi orbitor.
„ Dacă vrei să-mi spui că o să mor, află că ştiu deja. Aşa că lasă-mă cu asta".
80
Laura
_____________________________________________________________________________________
„ Am doar trei cuvinte pentru tine."
„ Mda, hai, sunt curioasă".
„ Jocul abia începe", spuse ridicându-se şi plecând înainte să întreb ce vrea să spună.
M-am trezit şi am respirat accelerat. Ce naiba era cu visele astea? Ce joc?
Ah, era toiul nopţii. M-am întors pe cealaltă parte şi m-am dat de ceva...sau cineva. La început
am crezut că era Josh, dar când l-am atins am observat că era mai bine făcut. Deşi sufletul lui era
la fel de întunecat. Era cât pe ce să ţip, dar o mână caldă mi-a ajuns peste buze.
- Şşş, sunt eu, am auzit o voce cunoscută.
- Lance? Ce naiba cauți în patul meu, în toiul nopţii?! M-am răstit.
- Pe tine, evident, spuse pe un ton glumeţ.
- Vorbesc serios, am mârâit.
- Voiam să văd ce mai faci.
- Desigur... Am spus cu sarcasm.
- Serios, ştii că îţi vreau binele, spuse cu sinceritate.
- Şi trebuia să vi noaptea, şi pe deasupra în patul meu ca să vezi ce mai fac? Ai aflat, dormeam,
am spus acidă.
- Deci ceva s-a întâmplat. Hai, descarcă-te.
- Păi azi...era să mor înecată şi...şi Lizzie e supărată pe mine...iar Josh a ţipat la mine...zicea că îi
e foame, şi de aia se poartă aşa... am spus dintr-o suflare.
A pufnit în râs.
- A, crezi că e amuzant? am întrebat supărată.
- Nu problemele tale mă amuză, ci minciunile lui Josh.
- Minciuni? am întrebat cu ochii cât cepele.
- Da. Nu avea cum să-i fie foame după ce voi aţi...
- Hei! L-am întrerupt. Tu de unde ştii?
- Ai nişte gânduri sonore. Şi faptul că a făcut asta cu tine, i-a dat forța necesară să nu mai fie
nevoit să se hrănească mult timp de acum, pentru că erai încă...hm, pură. Deci scoate foamea din
lista motivelor.
- Aminteşte-mi, de ce vorbesc cu tine? Mă faci să mă simt mai rău.
- Vorbești cu mine pentru că suntem prieteni. Şi n-am făcut-o cu intenție.
- Oare suntem prieteni?
- Păi eu aşa zic.
- Hm, atunci te cred. Acum ar trebui să pleci. Nu vreau să-i dau lui Josh mai multe motive să fie
gelos pe tine.
- E gelos? Pe mine? Întrebă îngâmfat.
- Da. Crede că mă gândesc prea mult la tine, am oftat.
- Şi e adevărat? Întrebă cu subînţeles.
- Câteodată, am recunoscut.
- Îmi cam place asta, nu pot să mint.
- O, pleacă odată, am spus dându-i un cot în braţ.
- Bine, plec. Şi stai liniştită, o să fie bine...sper.
- Mda, halal ajutor mai eşti.
- Ştiu. Noapte bună, spuse sărutându-mă pe frunte şi dispărând.
Am închis ochii. Oare chiar mă gândeam prea mult la Lance? Dar îl iubeam pe Josh, ce motive ar
avea să fie gelos? Am adormit greu cu gândul ăsta.
81
Laura
_____________________________________________________________________________________
Dimineaţă, am luat micul dejun singură, pentru că Jesse încă dormea. Când am terminat, am
pregătit micul dejun şi pentru Jess. M-am pus pe canapea gândindu-mă dacă să-i sun pe Josh sau
pe Lizz.
- Neaţa, am auzit vocea somnoroasă a lui Jesse.
- Neaţa. Ai micul dejun pe masă, l-am anunțat.
- Mersi Samy.
- Vrei să stau cu tine?
- Da. Oricum voiam să discut ceva cu tine, spuse cu seriozitate.
M-am dus şi m-am aşezat pe scaunul din faţa lui.
- Deci...nu ai planuri azi, nu?
- Nu, de ce?
- Pentru că sunt de părere că ai nevoie de puţin instructaj în magie. Dacă mie mi-a fost greu, nu
vreau să-ţi fie şi ție.
- Puteai să te gândești la asta înainte să îmi ascunzi ce ești, l-am cicălit.
- Crede-mă că am avut cele mai bune intenții, Sam, spuse cu părere de rău. Îmi era teamă că
poate te vei speria de mine, iar eu nu eram sigur că și tu vei păți asta, așa că nu am vrut să îți
complic viața.
- Cu un iubit demon nimic nu e prea complicat.
- Bine că măcar acum putem spune lucrurilor pe nume. Dar nu știu de ce, regret nespus că am
încercat să îl țin departe de tine, pare că te iubește enorm.
- Chiar așa e, am spus cumva prea convinsă de asta.
- Oricum, eu vreau tot ce e mai bine pentru tine surioară, așa că nu-mi lua acțiunile în nume de
rău, ok?
- Eşti un frate minunat, știai? Am spus recunoscătoare că măcar el se purta frumos cu mine azi.
Stai...dar asta înseamnă că şi mama cu tata...? Am întrebat parcă fulgerată.
- Nu. Ei nu ştiu nimic despre asta, cred...
- Dar oare sunt şi ei vrăjitori sau ce anume vrem noi să reprezentăm?
- Nu. Ştiu sigur asta, şi Josh mi-a confirmat-o.
- Oare suntem...adoptați? Am întrebat șocată.
- Da, Sam... așa e. Și nu știu nimic mai mult.
Nu puteam crede că părinții mei nu erau cei adevărați. Nu acceptam asta. Şi oricum, chiar dacă ar
fi fost părinţi adoptivi, nu-mi păsa. Îi iubeam la fel de mult. Totuşi, mă durea faptul că nu ne
spuseseră. Dar având în vedere câte ciudăţenii ştiam, măcar din punctul ăsta de vedere meritam
puţină normalitate. Totuși, cine or fi părinții reali?
A terminat de mâncat, iar cât a fost să se schimbe am spălat vasele.
- Bun, spuse venind cu un teanc de cărți ciudate și prăfuite.
Le-a pus pe masa de cafea și m-a privit cumva entuziasmat.
- Deci, bănuiesc că trebuie să încep cu chestiile de bază. Dar introducerea o să o citești tu
singură, eu trec direct la lucrurile importante.
- Ascult, Dumbledore.
- O să te învăț nişte vrăji care o să-ţi folosească. De exemplu, vraja de invizibilitate.
- Dar de unde știi tu toate astea? Am întrebat curioasă.
- M-a ajutat Josh, spuse zâmbitor.
82
Laura
_____________________________________________________________________________________
Ah, de asta sunteți voi prieteni… Asta mi-a amintit de atitudinea lui Josh și m-am întristat puțin.
Dar asta nu trebuia să mă distragă. Ne-am pus amândoi pe podea turcește, unul în faţa celuilalt.
- Fi atentă ce ai de făcut. Închide ochii si imaginează-ţi o sferă de lumină strălucitoare în jurul
tău, iar acea lumină se pierde în culorile şi formele din jurul tău. Te topești în lumină, devii o
parte din ea, până dispari cu totul în camuflajul cercului de lumină din jurul tău.
Am închis ochii şi am făcut întocmai ce a zis el. Aproape am scremut de la atâta concentrare.
- Ei? L-am întrebat.
- Te văd.
- Deci nu am reuşit?
- Nimeni nu reușește din prima. Încă odată.
- O să mor, m-am plâns.
- Dacă nu te-a omorât Josh, nu o să mai mori, oftă el.
- Hei. Ai grijă, l-am avertizat. Domn profesor, ai cam deviat de la subiect.
- Ai dreptate. Mai încearcă.
Am încercat din nou, mi-am folosit toată concentrarea de care eram capabilă. Am simțit în mine
o căldură ciudat de plăcută și vedeam o lumină frumoasă și colorată în ciuda faptului că ochii îmi
erau închiși.
- Acum?
- Foarte bine.
- Sunt invizibilă? Am întrebat entuziasmată.
- Da, eşti.
- Cât de tare! Dar...cum mă fac vizibilă înapoi? Am întrebat confuză.
- Trebuie să faci exact opusul vrăjii. Asta se numește vrajă inversă.
Am închis ochii şi am încercat, din nou căldura și lumina.
- Mă vezi?
- Da. Bravo. Începem bine. Acum...să încercăm o vrajă de protecție.
La vraja de protecție am dat-o în bară la greu până am reuşit. Nu mi-a mai arătat decât o vrajă de
localizare şi una de telepatie, la care mai trebuia să lucrez mâine. Jesse a plecat, nu menționase
unde, doar că avea treabă. Era ciudat de secretos în ultimul timp.
Am decis că aveam și eu ceva de făcut, așa că am luat mobilul în mână. Mă simţeam atât de bine
după lecția de magie… parcă renăscusem. Am apăsat pe apelare. Un bâzâit... două...
- Da, Sam, spuse Josh plictisit.
- Josh mă întrebam dacă...
- Nu pot. Sunt ocupat...am nişte probleme...eu...
- Josh, ce naiba e cu tine? Dacă nu vrei să mă mai vezi poţi s-o spui direct! Am spus furioasă.
- Nu e asta, iubire. Dar am ceva ce trebuie rezolvat urgent şi...
- Înţeleg, dar...mi-e dor de tine, m-am plâns.
- Şi mie, crede-mă. Eu...trebuie să plec.
- Josh, stai!
Dar era prea târziu. Închise deja. Starea de mort-viu pe care o avusesem mai devreme a revenit.
Am luat cărțile lui Jesse şi am mers în camera mea. M-am pus la birou și am deschis-o pe prima.
„ Hecate - Zeița nopților cu Lună plină, zeița tricefală a puterii oculte, a vrăjitoriei şi a magiei ,
fiica lui Perses şi Asteria."
Nu credeam câtuși de puţin că zeița asta ar exista, dar având în vedere că nimic nu mai era
normal, totul era posibil.
83
Laura
_____________________________________________________________________________________
„In unele ritualuri neopăgâne sau de magie neagră, Hecate este invocată cu scopul ghidării
spiritului pentru aflarea viitorului sau a depistării unor lucruri oculte. Hecate este reprezentată ca
trei entități distincte şi seducătoare: Verona, Marishka, Aleera."
PLICTISITOR! Am decis mutând pagina...mult peste zeități.
Am ajuns la o pagină unde era scris cu majuscule „LUNA PLINĂ".
„Luna plină conferă o energie extrem de favorabilă ghicirii viitorului. În același timp, dacă ai o
piatră a lunii într-o noapte cu lună plină, ai puterea de a vedea ce te așteaptă in viitor. Se spune ca
vrăjitoarele prefera să facă farmece şi incantații atunci când este lună plină, întrucât aceasta are o
mare influenţă asupra trupului şi minţii oamenilor şi tuturor creaturilor. Magia neagră şi
închinarea la diavol sunt, se zice, activități obișnuite în nopțile cu lună plină."
Groaznic. Fără diavol pentru mine. Şi asta mă plictisise. Măcar nu atât de tare ca prima parte.
Am mai răsfoit cartea. Ah în sfârşit ceva mai interesant.
„Ritualuri cu lumânări:
Ritualurile cu lumânări există de secole întregi. Aprinzi lumânările, închizi ochii în timp ce repeți
vraja ta si vizualizezi cum se adeverește. Reprezintă o combinație de nevoie şi dorință şi
abilitatea de a vizualiza rezultatul.
Vrăjile şi ritualurile în care se ard lumânări sunt foarte ușor de îndeplinit şi de cele mai multe ori
au succes, dacă sunt efectuate corect şi crezi cu adevărat în ele. Diferitele culori ale lumânărilor
au fiecare propriul lor simbolism. Vrăjile cu lumânări pot fi foarte ușoare sau foarte complicate."
Am început să casc.
„ Culorile lumânărilor:
Negru - ritualuri şi vrăji de izgonire a răului şi a energiei negative, izgonire, schimbarea formei.
Albastru – Comunicare cu morții si vii, protecție, adevăr, protecție in timpul somnului, proiecții
astrale, vise. Reprezintă elementul apă în unele vrăji.
Maro - localizarea unui obiect pierdut, telepatia. Reprezintă pământul în unele vrăji.
Verde – vrăji de tinerețe, tămăduire.
Roșu – vrăji de răzbunare, abilitate psihică, călătorie astrală, protecție psihică, iubire. Reprezintă
focul sau sângele în unele vrăji.
Alb - exorcism, tămăduire, clarviziune. Reprezintă elementul aer."
Măcar acum aflasem ce fel de vrăji puteam face. Dar unde erau vrăjile? Pe ele le căutam! Am
luat la rând următoarea carte. Am răsfoit-o repede. Am dat de titluri ca „Spiritele demonice ale
Infernului", „Simbolurile demonilor", „PRACTICILE MAGIEI NEGRE", „Invocarea morților",
„Principalele instrumente vrăjitorești", dar nu-mi făceau cu ochiul. Mai ales magia neagră. Nu
voiam să am de-a face cu diavolul, chiar dacă eram cu un demon. Şi vrăjitorii păreau să aibă tot
felul de sărbători gen „Ziua Triplei Zeițe" sau „Noaptea Pentagramei". O, Doamne. Acum
universitatea avea să pară floare la ureche. Era mai rău decât matematica. Wow nu crezusem că
aveam să spun asta vreodată. Dar chiar nu aveam chef acum să învăț despre ierburi şi plante,
poțiuni şi vrăji în latină din care nu înţelegeam nimic. Şi adevărul era că puteau fi fascinante, dar
nu acum când mă simţeam aşa răvășită. Gândul că Josh îmi ascundea ceva nu îmi dădea pace.
Am pus cărțile deoparte şi am încercat s-o sun pe Lizz, însă şi ea era prea ocupată. Îmi intrase
căsuța vocală şi am decis să-i las un mesaj:
- Hei, mă gândeam că poate...când ai timp, putem merge la cumpărături sau la un suc. Sună-mă.
Am închis telefonul şi l-am aruncat pe pat. Chiar toată lumea uitase de mine? M-au lăsat
singură... fără nimic de făcut. Bine, puteam citi sau să mă uit la televizor, dar nu aveam starea
necesară mă concentrez la aşa ceva. Şi adevărul era că nu suportam să stau singură. Tot timpul
84
Laura
_____________________________________________________________________________________
fusese Jesse sau Lizz, sau mami şi tati în jurul meu. Nu prea mă acomodam la singurătate. Şi
acum eram practic dependentă de Josh.
- Ai putea sta cu mine, am auzit o voce cunoscută, speriindu-mă.
- Poţi să nu mai dai buzna în felul ăsta? M-am răstit revoltată.
- Scuze, dar nu prea am cum să bat înainte să apar.
- Lance, nu sunt în dispoziție să...
- N-am venit să mă dau la tine, spuse amuzat. Am simţit că eşti singură şi supărată, aşa că am
venit să văd dacă pot să fac ceva.
- Ai simţit? Cum adică? Am început clocotind.
- Am să fiu sincer cu tine, chiar de mă vei urî. Avem legătura de sânge, Sam, oftă el cu o privire
vinovată.
- Poftim? Am întrebat șocată.
- Da, eu am făcut-o fără voia ta și regret nespus asta, spuse apropiindu-se de mine.
- Asta înseamnă că legătura mea cu Josh nu s-a făcut? Aproape am mârâit.
- Exact.
- Tu când Dumnezeu ai făcut legătura cu mine?! Am întrebat simțind cum tensiunea mea creștea.
- Când erai beată. Am profitat de inconștiența ta, spuse fără să mă privească.
- Şi ai făcut asta fără să mă întrebi mai întâi? Am întrebat revoltată.
- N-am vrut, dar am ştiut că nu ai să accepţi.
- Dar de ce ai face una ca asta?
- Pentru că era singurul lucru care îmi mai rămânea după ce plecai. Era singura cale să te simt
aproape când tu erai aici, în braţele unui nenorocit. Şi voiam să fiu pe fază în cazul în care ai să
fii în pericol.
- Mă pot apăra şi singură, mulţumesc frumos. Vorbești cu o vrăjitoare, am spus cu îngâmfare.
- Chiar poţi? Întrebă imobilizându-mă cu o singură mână. Hai, apără-te.
Se părea că nu acționam prea bine în momente de panică. Lance chiar mă ataca? Şi-a scos colţii
apropiindu-se de gâtul meu.
- Lasă-mă! Am strigat speriată și confuză.
- Ai zis că te poţi apăra. Eu îţi demonstrez contrariul, spuse cu buzele foarte aproape de gâtul
meu.
Nu ştiam de ce, dar asta mă speria...şi excita în acelaşi timp.
- Dacă nu mă lași o să...
- O să ce? Întrebă râzând.
Nu-mi venea nimic util în cap din ce citisem, iar ce mă învățase Jesse nu-mi folosea. Fir-ar! Mi-a
dat drumul râzând.
- Nu intenționam să-ţi fac nimic, credeam că am stabilit că suntem prieteni şi poţi avea încredere
în mine.
- Scuză-mă dacă nu sunt obișnuită cu atacuri bruște însoțite de colţi!
- Eu ţi-am spus că nu te poţi apăra. Dacă tu ai vrut demonstrație...
- Nu ţi-am cerut asta, şi să ştii că Josh poate să aibă şi el grijă de mine.
- Mă lași cu Josh? Dacă e aşa protector, unde e acum? Întrebă punând sare pe rană.
- Are...nişte probleme, am spus ciudat de convinsă, chiar dacă aveam unele dubii.
- A, da? Haide, nici tu nu te crezi. Dacă ar fi ținut cât de cât la tine, ar fi fost aici. De unde să ştie
el că nu o să te mănânc pe post de prânz?
- Dar tocmai ai spus...
85
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ştiu, îţi dădeam un exemplu. Ştii bine că nu te-aş răni, spuse ridicându-mi bărbia în sus şi
obligându-mă să-l privesc în ochi. Ştii asta, da?
- Da, am spus încercând să-i evit privirea.
A chicotit uşor şi mi-a eliberat privirea.
- Acum, ce-ar fi să te scot afară până nu devii şi mai răvășită decât erai?
- Eu nu...
- O, haide, suntem doar prieteni. Ţi-am promis că nu mă dau la tine...prea mult. Josh nu are ce să
zică. În plus, el te-a lăsat singură.
- Bine...am oftat. Dar trebuie să mă schimb. Vin imediat, am spus scotocind în dulap după ceva
bun de îmbrăcat.
Mi-am luat o pereche de pantaloni scurți obișnuiți şi un maiou verde.
- Fă-te comod, am spus mergând la baie.
Am aruncat hainele de casă de pe mine şi le-am pus în coșul de rufe. Cum puteam să accept
oferta lui Lance știind că Josh era gelos pe el? Dar aveam atâta nevoie de cineva care să mă
scoată din starea aia… M-am schimbat şi am mers în cameră. Lance era aşezat la biroul meu,
jucându-se cu o pereche de tanga de-ai mei.
- Hei, lasă-i jos sau te trântesc de pământ de nu te vezi!
- Au! Asta vreau s-o văd.
I-am aruncat o privire ucigătoare. I-a pus la loc zâmbind.
- Dacă îţi mai bagi nasu' în sertarul meu cu lenjerie îţi rup fundu'!
- Mamă...Dar cine eşti şi ce-ai făcut cu Sam?
- Asta e Sam cea nervoasă, căreia nu-i place să se umble în lucrurile ei.
- Am înţeles, să trăiți. Acum chiar mă sperii, spuse râzând.
M-a luat de mână și m-a tras după el, ducându-mă cine știe unde. Dar asta nu conta. Singurătatea
apăsătoare a fost înlocuită cu ceva ce eu nu voiam să accept, dar am decis să nu mă gândesc la
asta, ci doar să mă simt bine.
CAPITOLUL 10
"Dragostea curată și suspiciunea nu pot locui împreună."
Ne-am plimbat pe străzile încălzite de soarele verii. Ajunși în dreptul unui parc, Sperry Park mai
exact, ne-am așezat pe o bancă la umbră.
- Vezi? Nu te-am mâncat.
- Da, poate chiar aveam nevoie să ies, am recunoscut.
- Poate? Eu sunt sigur. A, acum că mi-am amintit...mă simt flatat că ai purtat rochia de la mine
de ziua ta.
- Păi...să zicem că mi-a plăcut foarte mult, am spus zâmbind ca o proastă.
- Arăţi bestial în ea. Hm, mă bucur că mi-ai ascultat sfatul şi porţi Black Cat .
- Dar...nu mi-ai spus asta. Eu îl port pentru că... îmi place.
86
Laura
_____________________________________________________________________________________
- A da...spuse cu o privire vinovată. Plănuiam să-ţi spun s-o porţi pentru propria protecție. Şi, ai
făcut „antrenament" cu Jesse?
- Mda...nu sunt o vrăjitoare prea talentată.
- Eu nu cred asta. Eşti una din cele mai puternice din câte am văzut. N-am mai văzut pe cineva să
provoace o furtună încă din prima zi...
- Poftim? Am întrebat confuză.
- Nimic, nu mă lua în seamă.
- Lance! M-am răstit suspicioasă că îmi ascundea ceva.
- Vorbeam aiurea, spuse.
Am simţit un val de ceaţă şi mi-am îndepărtat din minte ce spusese mai devreme.
- Ce ziceai? Am întrebat buimacă.
- Că eşti o vrăjitoare frumoasă... spuse apropiindu-se de mine.
A vrut să mă sărute, dar am întors capul.
- Ce faci? Ai spus că nu te dai la mine.
- Îmi încerc şi eu norocul. N-am zis că dacă nu mă dau la tine, înseamnă că nu-mi vine să te iau
acasă şi...
- Hei!
- Şi să jucăm cărți. La ce te gândeai? Spuse râzând.
- Eşti nebun, am spus dându-i un pumn în joacă.
M-a luat de mână şi m-a tras la plimbare prin parc.
- Ai nevoie de mişcare.
- Vrei să spui că sunt grasă? Am întrebat indignată.
- Nu, doar amorțită, se scuză el.
- Zise bătrânelul de...nici nu ştiu câți ani ai, am realizat.
- 551.
- Doamne! Chiar eşti un bătrânel, am spus râzând.
- Ai grijă, bătrânelul ăsta are încă destulă energie.
- Că să ce?
- Ca să facă asta, spuse luându-mă pe sus şi purtându-mă pe umăr ca pe un sac.
- Ce faci?
- Îţi arăt ce poate face un bătrânel. Faptul că eram cu capul în jos nu prea mă ajuta să văd unde
merge, dar când ne-am apropiat de o fântână arteziană ce se afla în mijlocul parcului mi-am dat
seama.
- Nu îndrăznești...
- Chiar crezi? Întrebă arzându-mi o palmă peste fund.
- Au! Măi, fiți-ar...
- Păi prietenii fac chestii din astea, nu?
Se prefăcu că mă aruncă direct în fântână, dar m-a prins exact înainte să ating apa.
- Nu eşti întreg, am spus răsuflând cu greu.
- Vrei să mă dezbrac să vezi dacă sunt întreg?
- Nu, lasă. M-ai convins, am oftat exasperată.
- Apropo...acum că tot veni vorba, tu încă îmi datorezi un striptease.
M-a lăsat jos, şi nu m-am putut abține să nu încerc să-l stropesc drept răzbunare. Dar mi-a prins
ambele mâini cu o singură mână de-a lui.
- Ştii ce o să-ţi fac pentru asta?
87
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ce, o să mă muști de fund?
- Nu, dar bună idee. O păstrez pentru mai târziu.
Am profitat de faptul că slăbise strânsoarea şi m-am eliberat. L-am stropit repede şi am luat-o la
fugă cât de repede am putut. Evident, era degeaba. El deja era în faţa mea, doar mă izbisem
puternic de el. Avea un zâmbet malefic pe faţă.
- Oare ajută la ceva dacă fac ochi de cățeluș? Am întrebat cu o faţă inocentă.
- Nici o şansă. Am ceva pentru tine, spuse, iar în momentul următor un jet de apă îmi ateriză în
faţă.
Mi-am şters faţa şi m-am uitat șocată la Lance.
- Să arzi în iad, am spus râzând.
- Imposibil. Eu nu ard. Și nu cred că mă vor primi în iad, spuse râzând.
- Atunci să te împiedici şi să pici într-o ţepuşă, am spus scoțând limba ca un copil.
- Ştii că nu vrei asta cu adevărat. Ţi-aş lipsi.
- Ce modest eşti.
- Hai, recunoaște. Ţi-ar fi dor de mine, spuse făcându-mi cu ochiul.
- Poate, puţin...
- Mai mult, spuse zâmbind încrezut.
- Ah, aş scoate o cruce şi ţi-aş zice să pieri, dar nu are cine să mă ducă acasă.
- Mă simt folosit. Ar trebui să mă plătești că te duc acasă.
- Cu ce? Cu șuturi în fund?
- Nu, dar o să o pățești odată pentru asta, spuse cu o falsă maleficitate.
- Pupă-mă în...
M-a luat pur şi simplu şi m-a sărutat privându-mă de aer. O secundă mai târziu s-a dat înapoi
râzând.
- Ei, uite cine ştie să curenteze, spuse cu o ușoară mândrie.
- Ce mă bucur! Şi nu am apucat să-ţi zic unde să mă pupi.
- Te pup şi acolo dacă e nevoie.
- Ţi-am mai spus, eşti nebun.
În drum spre casă am râs unul de altul ca doi copii prosti. Ajunsă în faţa ușii casei mele, am
redevenit serioasă.
- Lance...voiam să-ţi mulţumesc pentru azi. Pentru că ai fost aici când am avut nevoie de cineva.
- Hei, pentru ce sunt prietenii? Corect?
- Da. Eu...
N-am mai spus nimic, doar l-am îmbrăţişat pur şi simplu. Asta spunea mai mult cât de
recunoscătoare îi eram, decât cuvintele.
- Trebuie să plec, spuse Lance. Au revoir, spuse sărutându-mă pe frunte.
După ce a dispărut am simţit în stomac nişte fiori ciudați. Chiar îmi schimbasem total părerea
despre Lance. Nu era un om, mai bine zis demon rău. Era chiar de încredere și grijuliu…
Am intrat înăuntru. Casa era încă pustie. Când am intrat în camera mea, am încremenit. Josh
stătea pe patul meu cu mâinile sub cap, privind cu duritate spre mine.
- Ştii, am crezut că ai pățit ceva. L-am sunat pe Jesse, apoi pe Lizz...şi niciunul nu te văzuse. Mi-
am făcut griji.
- Îmi pare rău, eu... Legătura de sânge te-ar fi avertizat…, am început, dar m-am oprit brusc
amintindu-mi de ce-mi spusese Lance.
- Poftim? Mârâi Josh. Ai o legătură de sânge cu ăla? Întrebă furios.
88
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Îți jur că nu am avut nicio legătură, m-am apărat.
- Știu, oftă el. Dacă îl prind…
- Eşti de mult timp aici? Am încercat să schimb subiectul.
- Doar de vreo două ore. Dar tu pari foarte bine. Lance a avut grijă de asta, nu-i aşa? Spuse
ironic.
- Josh eu...
S-a ridicat şi a venit cu o privire fioroasă în faţa mea.
- Nu vreau să aud nimic.
- Josh, nu s-a întâmplat nimic. Doar a stat cu mine și a încercat să mă facă să mă simt mai bine,
atâta tot, m-am apărat.
- Da, probabil de aia simt mirosul lui peste tot pe tine. Şi ia spune, sărută bine, așa-i?
- Ştii că n-am făcut asta!
- Nu? Eu sunt de altă părere. Endorfinele în exces se pot citi în mintea ta lejer.
- Asta dovedeşte câtă încredere ai în mine, având în vedere că îmi poți citi gândurile, am spus
izbucnind în lacrimi. Sau poate că nu vrei să mă crezi! Cauți motive să scapi de mine?
- Poţi să mă condamni? Îmi scapă mie ceva...de când iubita mea umblă cu cel mai mare dușman
al meu?
- Păi pentru mine s-a dovedit a fi un adevărat prieten. Şi nu-mi pasă ce crezi despre asta, dar eu şi
el o să fim prieteni. Doar prieteni. Fie că-ţi place sau nu.
- Asta rămâne de văzut, spuse prinzându-mă cu violenţă de braţ.
- Dacă îndrăznești să te joci cu mintea mea, nu o să te iert niciodată, şi nu mai ai ce vorbi cu
mine! Şi dă-mi drumul! Mă doare!
Mi-a dat drumul şi m-am clătinat. Mâna mea avea să rămână vânătă. Lacrimile mi-au șiroit ca o
cascadă şi suspinele mi-au invadat gâtul. Am vrut să plec, dar Josh m-a oprit.
- Stai. Promite-mi că nu o să te mai vezi cu el.
- Cum poţi să-mi ceri aşa ceva? Josh, nu înţeleg. Credeam că între noi e mai mult de atât. Dar tu
nici măcar nu vrei să ai încredere în mine. Eu am avut încredere să fiu cu tine , cu toate că erai
cea mai mare temere a mea, şi am avut încredere orbească în tot ce ai spus, cu toate că sunt
sigură că îmi ascunzi ceva! Şi.. şi... ah ştii ce, las-o baltă. Văd că nu are rost!
- Acum e vorba de tine, nu mă băga pe mine la înaintare. Nu e normal că te vezi cu cineva care
mi-a făcut rău și te mai lași la el ca o târ...
Nici n-a putut să cred că aproape zise asta. Dar faptul că i-am ars o palmă e posibil să-l fi făcut
să-şi înghită cuvintele.
- Ieși afară! Am șoptit.
- Poftim?
- Ieși naibii afară din casa şi din viaţa mea! Am țipat furioasă.
- Dar...O îmi pare rău, n-am vrut să...
- Doar ieși până nu-ţi arunc eu fundul afară!
- Iartă-mă, spuse dispărând.
M-am pus pe podea cu braţele în jurul genunchilor, fiind cuprinsă de o învălmășeală de
sentimente deodată: furie, tristeţe, ură... Nu puteam conștientiza faptul că Josh urma să mă
numească... furia clocotea în mine ca un ceai lăsat prea mult pe foc. Plânsul meu tăcut se
transformase în plâns cu sughiţuri. Cum îndrăznise să-mi spună toate alea? După toate sacrificiile
pe care le făcusem pentru el... După toată încrederea pe care i-o acordasem... Îi dădusem tot ce
89
Laura
_____________________________________________________________________________________
era al meu. Mă dăruisem pe mine însumi, trup şi suflet! Iar pe el îl durea în...locuri strâmte. Nu
voiam să îl mai văd în viaţa mea. Nu merita efortul.
Nu ştiam câte ore am stat acolo privind în gol şi plângând, dar se întunecase bine. Am auzit o
bătaie uşoară în uşă.
- Nu sunt aici!
- Atunci cu cine vorbesc? Întrebă Jesse strecurându-se înăuntru. Doamne, ce e cu tine? Întrebă
aproape speriat.
- Josh a...
- Ţi-a făcut rău? Întrebă studiindu-mă de sus până jos.
- Dacă faptul că a ţipat la mine şi m-a făcut în fel şi chip înseamnă că mi-a făcut rău, atunci da.
- De ce?
- Nu vreau să vorbesc despre asta.
- Bine, spuse sărutându-mă pe creștet. Mi-ar plăcea să pot zice „ţi-am zis eu", dar acum nu m-ar
amuza, spuse plecând supărat.
***
Nu ştiu câte zile am stat închisă în camera mea, cu treningul meu vechi şi cu perina îmbibată de
lacrimi în braţe în timp ce stăteam întinsă pe jos. Până şi perina aceea mirosea a Josh. Acel miros
dulce şi masculin...
Dar îl uram! Nesuferitu' naibii! Of, pe cine mințeam? Îl iubeam şi îmi era dor de el. Dar nu
aveam să-l iert. Niciodată. În momentul acela am mers la dulap şi am scos cutia mea veche şi
prăfuită pe care n-o mai văzusem de trei ani, mai exact de când murise bunicul şi apăruseră
coşmarurile. Încercasem mult timp să fac o legătură între cele două, dar am ajuns la concluzia că
e o idioţenie. Am deschis-o şi am scos din ea vechea mea vioară. Nu mai avea strălucirea aceea
de când era nouă, probabil era dezacordată rău, dar ce aveam de pierdut? Din cauza morţii
bunicului, care mă învăţase să cânt, rămăsesem atât de marcată încât am renunțat la ea. El stătuse
cu mine mai mult decât mama şi tata la un loc. El era de fapt cel care mă crescuse şi mă făcuse
persoana care eram azi, asta pentru că părinții mei… așa zișii mei părinți erau mereu plecați. Iar
când murise...ei bine fusesem devastată. De atunci, cântatul pur şi simplu mă făcea să mă simt
mai rău. Dar acum, nu era cazul. Aveam nevoie de o eliberare...Aveam nevoie să mă descarc şi
acesta era modul perfect. Am şters praful de pe vioară şi am ciupit o coardă. Da, dezacordată era
puţin spus. Am acordat-o lent şi cu multă răbdare. Am pus cutia la loc şi m-am pus în pat. M-am
jucat cu nişte acorduri oarecare, şi până să-mi dau seama, m-am trezit auzind linia sonoră a unei
melodii triste. Cântam melodia atât de înverșunată, încât am început să mă îndoiesc că o să mai
am corzi după...sau degete.
Schimbam melodiile dintr-un minut în altul, de la un ton grav la unul lent şi plângăcios şi invers.
Nici nu îl observasem pe Jesse stând lângă uşă, aruncându-mi o privire fascinată şi mirată în
acelaşi timp. M-am oprit din cântat. Chiar mă simţeam mai bine.
- Scuze, fac zgomot, ştiu.
- Nu, nu, îmi place doar că... Sunt șocat să te aud cântând iar, după atâta timp...
- Şi eu sunt șocată, crede-mă.
- Te rog să continui. O să adorm mai bine.
- Sigur.
90
Laura
_____________________________________________________________________________________
Mi-a trimis o bezea şi a ieşit. Dacă Jesse voia să doarmă, nu-mi permiteam să cânt ceva prea
zgomotos, aşa că am cântat doar melodii lente şi triste. Lăsând operele altora, am început să cânt
un cântec pe care îl compusesem chiar eu. Nu era trist, era mai de grabă era un cântec romantic.
Mă miram că mi-l mai aminteam, acord cu acord. O mişcare vagă din întuneric mi-a atras
atenția. Mi-am oprit cântecul chinuindu-mă să văd cui îi aparținea silueta vagă din întuneric.
- Mai cântă, spuse o voce caldă, care cu siguranță era a lui Lance. A, şi salut.
- Salut, i-am răspuns cu un vag sentiment de vinovăție.
- Eu sunt cel ce trebuie să se simtă vinovat. Din cauza mea te-ai certat cu...
- Wow, încet. Nu-i vina ta că el e paranoia în persoană. Tu cel puţin ai fost acolo pentru mine
când am avut nevoie.
- Am simţit tot ce-ai simţit zilele astea şi...azi mi-a pus capac. Mi-am zis să vin să vad dacă pot
face ceva.
- Nu cred...
- Apropo, ai omis faptul că ştii să cânți atât de frumos la vioară.
- Păi m-am lăsat acum trei ani. Nu credeam că o să mai fac asta vreodată.
- E păcat să risipești talentul, pe care îl ai din belșug, ţin să te anunț. Nu e corect să-l ții doar
pentru tine.
- Şi cu cine să-l împart?
- Cu mine. Mai cântă, te rog, spuse așezându-se pe colțul patului.
- Vrei să-ţi cânt ceva anume?
- Ce cântai mai devreme...orice, doar cântă ca şi cum nu aş fi aici.
Am zâmbit – după multe zile în care credeam că nu o să mai fac asta vreodată -- şi am început să
cânt din nou. Cu toate că degetele mele erau terminate şi sângerau, am continuat să cânt până
mâna lui s-a aşezat peste corzi, oprindu-mă.
- Gata, deja mirosul sângelui tău a umplut toată camera. Care oricum miroase de parcă ar fi murit
cineva aici, fără supărare.
- Ştiu, am spus râzând.
Oare cum reușea asta?
- Cum reușesc ce?
- Să mă faci să râd, chiar şi atunci când sunt pe marginea prăpastiei.
- Nu ştiu, n-am o putere specială care face asta. De fapt, am. Dar n-am folosit-o.
Am pus vioara lângă pat şi m-a dus lângă el.
- Ştii, dacă tot am fost acuzată degeaba că sunt tâ...
- A spus asta?! Mârâi el.
- Da.
- Nu pot să cred. De fapt, fiind vorba de el, pot.
- Având în vedere că a dat vina pe mine degeaba, merită să-i dau motiv să spună că are dreptate,
am spus sărutându-l.
O grămadă de fluturi mi-au invadat stomacul. El nu ştia dacă să ezite sau să răspundă, dar până la
urmă a alungat orice urmă de ezitare. Mi-a luat faţa în palmele lui calde, şi m-a tras mai aproape.
- Stai, stai, spuse oprindu-mă. Tu îl iubeşti pe Josh. Nu simţi cu adevărat ceva, faci asta doar
pentru că eşti supărată pe el.
Adevărul spus de el m-a trăsnit ca o palmă. Avea dreptate. Asta mă făcea o nesimţită profitoare
care se joacă cu sentimentele lui. Dar ce simțeam pentru el nu putea fi catalogat drept nimic.
- Îmi pare rău, am spus plecând din camera mea în fugă.
91
Laura
_____________________________________________________________________________________
M-am dus la baie şi m-am lăsat în voia unui duş fierbinte. Nu ştiam ce se întâmpla cu mine.
Deveneam o persoană oribilă.
Când m-am întors, Lance nu mai era acolo. Dar pe patul meu era un bilet.
„ Nu vreau să fiu eu cel care îţi distruge relaţia cu Josh. Îmi pare ră u, dar ar fi mai bine să stau
departe o vreme ".
Nu! Dar chiar țineam la el. Era singurul pe care mă puteam baza în totalitate. Nu puteam să-mi
imaginez cum o să fie să nu-l mai văd. Era prietenul meu. Nu-mi putea face asta. Dacă avea
nevoie de el? Avea oare să simtă, sau mă va ignora?
M-am pus în pat strângând biletul în mână. Am adormit fără să apuc să mai mă gândesc la orice
altceva. Când m-am trezit, am observat că biletul nu mai era. M-am ridicat din pat, vrând să pun
vioara din drum, am încremenit. Obrajii îmi ardeau de furie.
- Ce cauți aici? L-am întrebat pe Josh care stătea încordat la biroul meu, cu o voce acidă.
- Vreau să vorbesc cu tine.
- Dacă ai venit să mă jignești şi mai mult, poţi pleca. Oricum, nu mai vreau să te văd.
S-a ridicat şi a venit spre mine. Mi-am sprijinit vioara de dulap şi mi-am încrucișat braţele la
piept.
- Zi repede şi dispari. Îmi respiri aerul.
- Ştiu, merit asta.
- Asta şi o bătaie zdravănă.
- Ai dreptate. Dar ascultă-mă o secundă.
- Secunda s-a dus.
- Te rog? Dă-mi o şansă să-ţi zic ceva.
- Bine, am spus privindu-l cu ostilitate.
- Nu o să îţi cer să mă ierți, ştiu că ceea ce am făcut e de neiertat.
- Adevărat.
- Dar vreau să ştii că niciodată nu mi-a fost mai rușine de vreo faptă de a mea. Şi niciodată nu
mi-a părut aşa rău cum îmi pare acum. Şi adevărul era că...eram gelos. Foarte gelos. Şi gelozia
mă transformă într-un monstru. Uite, eu n-am mai fost îndrăgostit până acum şi nu ştiam cum să
reacționez la gelozie, dar ura aia pentru Lance şi teama de-a te pierde în favoarea lui mi-au
întunecat rațiunea, spuse luându-mi mâinile în ale lui. Faptul că te-aş putea pierde mă...mă
înnebunește. Te rog să mă înțelegi, n-am zis cu intenție toate alea. N-am vrut să te rănesc.
- Dar ai reuşit. Şi ţi-a ieşit chiar bine.
- Şi îmi pare foarte, foarte rău. Tocmai de aia, vreau să-mi dai şansa să mă revanșez.
Se uita la mine cu privirea aia de cățeluș nevinovat.
- Te rog?
- Nu ştiu...
În fond, era prima greșeală. Puteam trece cu vederea.
- Bine. Dar mai dezamăgește-mă odată şi m-ai pierdut pentru totdeauna.
- Mulţumesc, spuse trăgându-mă într-o îmbrăţişare strânsă.
I-am inspirat mirosul atât de familiar, şi deși nu recunoșteam, îmi fusese dor de căldura
îmbrățișării lui.
- Nici nu ştii cât de dor mi-a fost de tine, spuse cu buzele lipite de fruntea mea. Dar n-am avut
curajul să dau ochii cu tine.
92
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Bine ai făcut, altfel foloseam vioara pe post de armă.
- Că tot veni vorba, tu cânți la vioară?
- Da. Dar m-am lăsat acum mult timp. Se pare că supărarea care mi-ai provocat-o m-a făcut să
mă reapuc.
- Deci e şi ceva bun în asta.
- N-aş numi asta tocmai bun, dar pe-acolo...
- Eşti ocupată azi, să zicem pe la șapte?
- Nu, din câte ştiu.
- Atunci ne vedem. Trebuie să am tot arsenalul pregătit ca să mă revanșez cum trebuie, spuse
sărutându-mă.
- Bine. Să văd ce poţi.
- O să vezi, spuse pişcându-mă de fund pe neașteptate şi dispărând.
Au! I-aş fi zis ceva de mama lui, dar apucase să plece. Am râs în sinea mea. Mă simţeam
eliberată că îl iertasem. Şi sperând că nu e o minciună... eram chiar flatată să fiu prima fată de
care se îndrăgostise. Şi faptul că era gelos, însemna că ţinea totuşi la mine şi nu voia să mă
piardă. Dar nici eu nu voiam să-l pierd. Dacă era să mă gândesc mai bine, şi eu aş fi făcut urât în
locul lui. Nu atât de urât, dar totuşi.
Mi-am luat vioara şi am început să cânt un cântec vesel. Mai era ceva până la șapte. Cântatul mi
se părea atât de familiar, mă rupea cu totul de realitate. Însă realitatea venea cruntă şi apăsătoare
când simţeam corzile intrându-mi în rănile pe care mi le făcusem. Pielea nu îmi mai era adaptă la
corzile dure. Dar ce conta? Eram cu eu cu vechiul meu obicei.
Chiorăitul stomacului mi-a întrerupt cântatul. Da, nu mâncasem prea bine în ultima vreme. După
un duş bine venit şi schimbatul hainelor m-am simţit din nou eu. Am deschis geamul camerei
mele, lăsând aerul trist şi apăsător să iasă afară. Am coborât jos şi l-am găsit pe Jesse cu Lizz.
- Bună, le-am spus amândurora.
- Mda, hei, spuse Lizz plictisită.
- Salut, spuse Jess. Pari mai bine.
- Sunt mai bine.
- Mă bucur.
Nu aveam să las comportamentul ciudat a lui Lizzie să mă calce pe nervi sau să mă îngrijoreze,
mi-am spus. Nu azi.
Am mers în bucătărie, am mâncat o porție sănătoasă de omletă, şi am băut jumătate din sticla cu
suc de portocale. În mod sigur eram înfometată. Am urcat înapoi sus să nu deranjez cei doi
porumbei. Era abia cinci. Am decis să mă mai uit pe cărțile de la Jesse.
CAPITOLUL 11
"Sparkling angel, I couldn't see your dark intentions, your feelings for me. Fallen angel, tell me
why? What is the reason, the thorn in your eye?"
93
Laura
_____________________________________________________________________________________
Până mi-am dat seama, se făcuse aproape şapte. M-am aranjat puţin, şi peste puţin timp a apărut
Josh în camera mea. Arăta impecabil. Avea o superbă cămaşă neagră şi o pereche de blugi negri
foarte strâmți. Începeam să mă simt ciudat că eu aveam pe mine o rochiţă simplă mov, de tafta.
- Îţi stă foarte bine. În plus e potrivită pentru ce ţi-am pregătit. Ca să nu mai spun că se dă jos
foarte uşor.
- Poftim? Am întrebat puțin dezamăgită.
- Nimic, glumeam, spuse zâmbind ușor fals.
M-a luat de mână şi m-a dus jos unde era maşina lui. Drumul a fost destul de tăcut, dar nu foarte.
- Oare mai are rost să întreb despre ce-i vorba? Mi-am încercat norocul.
- Oricum nu-ţi spun. E o surpriză.
- Drace! Am spus cu o falsă indignare.
- Mda, mi s-a mai spus.
Când am ajuns și am coborât din mașină, mi-a pus mâna la ochi.
- Chiar e nevoie? M-am plâns?
- Nu, dar e mai romantic aşa.
M-am lăsat dusă de el spre casă. Atingerea lui mă făcea să mă simt în paradis, cu toate că el era
un înger... întunecat. Când mi-a luat mâna de la ochi, am inspirat zgomotos de uimire. Oriunde
era ceva plat, erau aşezate lumânări roșii parfumate, şi nu erau doar câteva ...erau zeci. Pe toată
mobila, pe măsuţa de cafea. Când m-am uitat pe jos, am văzut că pe toată podeaua erau presărate
petale roşii de trandafir.
- Wow, Josh e...impresionant. Chiar ştii să te revanşezi, am spus încântată.
- Acesta e doar începutul. Vino, spuse luându-mi mâna şi ducându-mă în bucătărie.
Nici acolo nu lipseau lumânările şi petalele de trandafir. Doar că era ceva în plus. Era o masă
frumos aranjată, cu o față de masă plină de floricele pe care se aflau două farfurii cu mânare.
Bine, nu menţionasem niciodată că somonul este preferatul meu, dar Josh avea talentele lui
supranaturale. Şi arăta atât de bine aranjat în farfurii cu acele legume, încât stomacul meu a
început să facă zgomot. În mijlocul mesei era o vază cu trandafiri – Doamne, cât adoram
trandafirii – şi lângă ea o sticlă de vin roşu franțuzesc, Chateau Villegeorge, care se întâmpla să
fie unul din cele mai bune vinuri, în opinia mea cel puțin. Mda, chiar ştia cum să se revanşeze.
Mi-a tras scaunul şi m-am aşezat. Se vedea meticulozitatea cu care făcuse totul, felul în carte
erau puse tacâmurile, felul în care aranjase şerveţelele. Atmosfera era atât de romantică. Acesta
era avantajul de a te întâlni cu cineva care trăia de ceva secole şi mai era şi din Franţa. Era clar că
la capitolul romantism nu lipsise.
- Să înţeleg că îţi place? Întrebă încântat.
- Nu încape îndoială. Nu cred că în momentul ăsta ţi-aş putea refuza ceva, orice ar fi acel ceva.
- O să ţin minte asta, spuse făcându-mi cu ochiul.
A turnat vin în pahare şi am început să mâncăm. Doamne cât era de gustoasă mâncarea!
- Are un ingredient secret.
- Sper că nu ceva care o să mă sperie.
- Deloc. Asta dacă nu cumva te sperie iubirea.
- Niciodată, am spus zâmbind puțin prea încântată.
Am continuat să mâncăm, ochii noştri întâlnindu-se din când în când. Când am terminat,
prioritatea a devenit vinul.
- Sper că nu ţi-ai pus în plan să mă îmbeţi, am spus sorbind o gură din vinul dulce.
94
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Nu, Doamne fereşte. Oi fi eu demon, dar nu sunt un profitor, spuse aruncându-mi o privire care
m-a făcut să mă înfior până în măduva oaselor.
Era un fior plăcut. Şi amestecat cu senzaţia de căldură dată de vin, era şi mai intens. După vreo
două pahare eram veselă şi pusă pe râs.
Pe departe cel mai impresionant a fost desertul. Un platou întreg de brioşe, dar nu erau brioşe
obişnuite. Erau acoperite cu glazură roz, care le făcea să semene cu nişte trandafiri. Şi cât despre
gust...parcă gustasem din paradisul însuşi.
- Te-ai mânjit cu glazură, spuse venind lângă mine.
- Unde? Am întrebat năucă.
- Aici, spuse trăgându-mă în sus şi sărutându-mă.
Fără ca buzele să ni se despartă, am început să înaintăm spre trepte, cu paşi uşori. Ajunsă la baza
treptelor, am urcat-o pe prima pentru a fi la acelaşi nivel cu el. Degetele lui s-au jucat puţin cu
bretelele rochiţei, după care le-a lăsat să cadă de pe umerii mei. Partea de sus a rochiei a alunecat
uşor, poticnindu-se pe şolduri. Am mai înaintat câteva trepte, şi am început să-i deschid cămaşa
cu o încetineală intenționată. I-am dat-o jos, mângâindu-i în treacăt braţele, simţindu-i muşchii
încordându-se sub piele. Terminând de urcat treptele, m-a lipit de peretele de lângă uşa
dormitorului, sărutându-mă cu mai multă forţă. Mâinile lui au trecui în jos pe șoldurile mele,
eliberându-mă de rochie, care a căzut la picioarele mele cu un mic bufnet. Mâinile lui s-au strâns
pe coapsele mele, trăgându-mă în sus, astfel în cât să-mi încolăcesc picioarele în jurul taliei lui.
M-a strâns mai tare între el şi perete. Unghiile mele s-au înfipt în umerii lui. Buzele lui le-au
eliberat pe ale mele, coborând încet pe gât. Fiori ai plăcerii mi-au străbătut fiecare centimetru de
piele. M-a muşcat de gât, speriindu-mă pe moment, până mi-am dat seama că nu era o
muşcătură tipică vampirilor, ci una capabilă să îmi scoată un icnet. M-a dezlipit de zid, şi a
înaintat spre dormitor, cu mine ca un urs koala în jurul lui. A deschis uşa cu piciorul, şi la fel a şi
închis-o. S-a aşezat în pat cu mine în poala lui, mângâindu-mi spatele în căutarea deschizătorii de
la sutien. Deîndată ce a găsit-o, l-a deschis cu o singură mişcare, făcându-l să dispară undeva pe
jos. I-am împins umărul, făcându-l să se întindă pe spate. I-am atins în trecere muşchii
abdomenului, apoi pectoralii... Mâna lui se plimba pe linia coloanei în jos, trăgând de marginea
chiloțeilor
- Hei, l-am mustrat eu. Ai cam mult avans, nu crezi?
- Ai dreptate, spuse ajungând cu o mişcare rapidă deasupra mea.
Nu văzusem când naiba scăpase de pantalonii lui, dar acum nu mai erau. În scurt timp, tot ceea
ce era din material textil a dispărut în mod misterios.
Toată noaptea m-am lăsat pradă sărutărilor lui înfocate, atingerilor lui electrizante. Eram doar a
lui şi el doar al meu, iar asta mă făcea cea mai fericită.
***
- Cât am dormit? L-am întrebat somnoroasă simțindu-i răsuflarea pe pielea mea.

- E trecut de amiază, spuse amuzat. Chiar aşa de epuizant a fost?
- Păi nu toată lumea de aici e demon şi are peste 500 de ani.
- Adevărat, greşeala mea. Voiam să...îţi dau ceva.
- Ce? Am întrebat entuziasmată.
Mi-a luat mâna şi mi-a pus în ea o cutiuţă mică vişinie.
- Ce e asta?
95
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Deschide-o şi o să vezi.
Am deschis-o cu grijă să nu o stric. Înăuntrul cutiei stătea un strălucitor inel din argint, cu o
piatră albastră în formă de inimă încadrată de argint cu aceeaşi formă şi câteva micuţe cristale
albe. L-am privit mirată fără să pot scoate un cuvânt. Josh a luat frumosul inel din cutie şi mi-a
luat mâna stângă.
- Pot? Întrebă ezitant.
- Desigur că poţi.
Mi-a strecurat inelul pe deget. Se potrivea perfect.
- Wow...am şoptit.
- Îţi place?
- Nu-mi place. Îl ador. E...superb, am oftat.
- Greşit. Tu eşti superbă, spuse sărutându-mă.
După ce am luat micul dejun, am hotărât să mergem la mine acasă. Pe drum Josh a început să se
comporte ciudat.
- Sam...? Eu...ăăă...
- Ce e Josh? Am întrebat speriată de panica din ochii lui.
- Vreau să ştii că orice ar fi, eu te iubesc, da?
- Da...dar ce vrei să spui?
- Mă refer...dacă vreodată se întâmplă ceva, vreau să ştiu că tu eşti totul pentru mine. Indiferent
despre ce e vorba. Da?
- Bine. Dar ştiu că se întâmplă ceva, l-am informat. Nu-mi poți ascunde asta la nesfârșit.
- Îmi pare rău, spuse absent.
- N-o să-mi spui ce e?
- Nu pot.
- N-ai încredere în mine? O să înţeleg indiferent despre ce e vorba.
- Am încredere în tine. În mine nu am. Dar n-am de ales, nu pot să-ţi spun.
- Bine, am spus oftând.
Decisesem să am încredere în el și așa avea să fie.
Ajunşi pe veranda mea am auzit un zgomot. Josh a scos un telefon din buzunar şi a deschis
clapeta.
- Da?
Privirea lui era plină de ură şi supărare.
- Vin imediat. Da, desigur. Vă garantez că va dispărea din schemă, dacă nu va accepta
propunerea.
Josh nici nu respira. Avea o faţă care nu trăda nici cea mai mică fărâmă de umanitate.
- De ce trebuie să fiți de față? Am spus că am grijă şi gata. Cu tot respectul, dar cum şi când, e
strict treaba mea. V-am scăpat de aşa zisa ameninţare, aşa că vreau ce...
A făcut ochii mari spre mine.
- Aţi spus că doar pe... Nu. Dar înţelegerea...Bine! Mârâi el închizând telefonul.
- Ce-a fost asta? L-am chestionat.
- Nimic... nişte prieteni de-ai mei. Chestii ciudate cu care nu trebuie să îți bați capul.
- Bine... Am spus dezamăgită.
Am deschis uşa şi când am intrat am constatat că el nu a venit.
- Josh?
- Trebuie să plec, spuse dispărând.
96
Laura
_____________________________________________________________________________________
Ce naiba fusese discuţia aia? Despre ce ameninţare era vorba? Scăpase de...oare a ucis pe
cineva? Am mers mai departe prin casă speriindu-mă când mâna lui Jesse a ajuns pe umărul
meu.
- Sam, ai fost cu Josh? Întrebă ușor agitat.
- Da.
- Voiam să discut ceva cu tine.
- Desigur, am spus nerăbdătoare.
M-a tras spre canapea şi ne-am aşezat.
- Ai observat şi tu ceva ciudat la Lizzie zilele astea? întrebă ezitant.
- Da. Adică...nu ştiu, mi se pare că ar fi supărată pe mine.
- Şi cu mine e foarte distantă. Rece chiar, a mărturisit.
- Da, şi Josh se comportă ciudat. Mă sperie. Şi a recunoscut că îmi ascunde ceva, dar nu ştiu ce.
- Ai nişte puteri de care te-ai putea folosi să afli. Avem, spuse cu subînțeles.
- Nu vreau să fiu genul de iubită suspicioasă care îşi bagă nasul peste tot. Şi într-un fel, mi-e frică
să aflu, am recunoscut.
- Ei, aşa am spus şi eu. Dar adevărul e că nu-mi pasă îndeajuns să aflu ce e cu Lizz după ce s-a
comportat aşa.
- Jesse...
- Ştiu e prietena ta...bla bla, dar asta nu înseamnă că o las să facă ce vrea cu mine.
- Nici n-am spus asta. Dar nu vreau să fiţi răniţi niciunul dintre voi.
- Ştiu, tocmai de aia eşti o soră şi o prietenă minunată, spuse îmbrăţişându-mă.
Două zile n-am auzit nimic despre Josh sau Lizzie. Începeam să devin îngrijorată. Tot ce am
făcut în acele două zile a fost să citesc şi să mă chinui cu o vrajă de transport...era cam la fel cu
felul în care se „teleporta" Josh dintr-un loc în altul. În timp ce exersam vrăji noi cu Jesse, mi-a
venit o idee.
- Jesse mă gândeam că am putea să...Nu, mai bine lasă.
- Spune. Altfel te vrăjesc să spui, spuse amuzat.
- Bine. Dacă tot putem să fim invizibili... şi puteam face vrăji de transport...
- Vrei să-l spionezi pe Josh până la urmă, aşa-i?
- Sună urât spus spionat. Vreau să mă asigur că e bine.
- Nu ar trebui să judec eu, dar el te-a cam făcut să suferi. Şi nu prea pare să-i pese.
- Jesse... Poate chiar are probleme.
- Bine, mă bag, oftă el.
- Serios?
- Doar nu crezi că te las singură. Nu stăpâneşti bine vrăjile. Şi dacă e un pericol real pe acolo?
- Bine, am spus începând să fac vraja de invizibilitate.
- Lasă-mă pe mine, spuse Jesse. Nu e suficient să fim doar invizibili. Trebuie să nu îl lăsăm să ne
audă sau simtă. Ţine-mă de mână, şi orice ai face, nu-mi da drumul pentru că vraja îşi pierde
efectul.
I-am luat mâna strâns şi am aşteptat.
- „ Non audis, non vedis, non sentimus", spuse făcând niște furnicături să îmi umble pe piele.
- Gata?
- Păi, cel puţin acoperirea e gata. Nu ne poate auzi, vedea şi simţi decât noi unul pe celălalt, atâta
timp cât nu pierdem contactul fizic. La cea de transport am nevoie de tine.
97
Laura
_____________________________________________________________________________________
- „ Dea meum corpus, ubi et pergam me ad..." am spus la unison.
Acum trebuia să vizualizăm locul unde voiam să ajungem. Am închis ochii şi m-am gândit la
sufrageria aia plină de trandafiri...
Când am deschis ochii, eram în sufrageria lui, doar că lipseau trandafirii şi lumânările.
- Oare e aici? L-am întrebat pe Jesse.
- El nu, dar ea este, mârâi furios.
- Pof...tim? Am întrebat cu răsuflarea tăiată.
M-am uitat peste umăr şi am văzut-o pe Lizzie înfăşurată într-un prosop.
- Ce caută aici?! Am izbucnit cu faţa arzându-mi.
- Asta aş vrea şi eu să ştiu. Iar acum stăm şi vedem.
Îmi venea să-i las mâna lui Jesse şi să merg să-i dau o păruială bine meritată. Căţeaua naibii!
Jesse m-a strâns de mână, conştient de gândurile mele.
- Stai cuminte dacă vrei să afli ce se întâmplă.
- A, iubitule, spuse Lizzie privind spre noi. Pari încordat...
Aproape am înlemnit de spaimă.
- Nu-mi mai spune aşa, am auzit vocea lui Josh venind dinspre trepte. Mă dezgustă.
Tocmai îi spusese lui Josh „iubitule"?
- De ce, nu sunt destul de roșcată? Îl întrebă pe Josh care era acum... chiar lângă mine.
În mintea mea era o bătălie: să-l bat sau să-l sărut? Niciuna, nu-l puteam atinge. Încă.
- Nu e deloc aşa. Nu vreau nimic de la tine în felul ăsta, pentru că nu mă interesezi.
- Poate că nu, dar vei vrea când ea dispare. Ştii, pentru un ucigaş în serie, îţi cam răsfeţi
victimele.
- Ce vrei să spui, târâtură? Mârâi Josh cu ochii negri.
Aşa Josh!
- Știm amândoi că cei doi vrăjitori nu vor accepta să se bage în asta, mai ales Sam, care e
sfințenia întruchipată. Îţi recomand să nu uiţi de care parte eşti, spuse Lizz scoțând o faţă din
filmele de groază şi... o pereche de colţi. Suntem împreună în asta, niciunul din noi nu vrea să
moară. Şi o să murim dacă nu lucrăm împreună, aşa că vezi cum te porţi.
- Ce naiba?! Lizz e vampir? Şopti Jesse şocat la fel de mult ca mine.
- Aşa se pare. Dar despre ce vorbesc ei?
- Nu ştiu. Să ascultăm.
Lizzie a venit lângă Josh, şi l-a sărutat aducându-mi greaţă şi repulsie la greu. Jess mi-a strâns
mâna cu putere.
- Ce voiam să spun e... continuă Lizzie, dacă tot trebuie s-o ucizi pe Samy în cele din urmă, de ce
te mai chinui să o răsfeţi? Eu am fost mai corectă. M-am depărtat de Jesse. Dacă va trebui să
ucidem familia Jones, măcar să o facem cu stil şi fără milă.
- Eşti mai rea ca Diavolul însuşi! Se răsti Josh.
- Ştiu, doar am făcut un pact cu Alianţa Celor 7. Viețile lor pentru ale noastre, asta dacă nu îi
convingem. Hai, să nu-mi spui că ţie chiar îţi pasă acum de ea?
- Nu. Dar nimeni nu merită să păţească aşa ceva.
Ochii mei s-au umplut de lacrimi. Voiau să ne ucidă, dacă nu acceptam naiba știe ce. Dar de ce?
Iar Josh...el...nu-i păsa de mine. Mi-a câştigat de la început încrederea ca să... Şi la fel a făcut şi
cu Jesse. Iar Lizz îi urmase exemplul. Şi cine erau şapte... nu ştiu ce?
- Sam...trebuie să plecăm. Nu mai suport asta nici un minut. Şi bănuiesc că nici tu, spuse Jesse
vizibil trist.
98
Laura
_____________________________________________________________________________________
Începuse să facă vraja de transport, dar chiar înainte să o termine, am făcut un lucru pe care
aveam să-l regret.
- Nu! Am spus cu o voce atât de plină de ură, încât abia am recunoscut-o. Nu plec nicăieri, am
spus eliberându-i mâna.
Jesse a dispărut, probabil acasă, iar eu am rămas vizibilă în ochii celor două fiare.
- Sam?! întrebă Josh mirat.
- Tu! Spuse Lizz zâmbind cu colții ei tăioşi.
- Da, eu trădătoareo! Acum că aţi terminat planul uciderii mele şi a lui Jesse, ce-ar fi să vă duceţi
dracului amândoi? Am întrebat exercitând o vrajă pe care o găsisem la Magie Neagră, unde Jesse
îmi spusese că nu am voie să umblu, dar ştiam că îmi va folosi odată. Avea să doară, sau aşa
speram. Am simţit un junghi în stomac în momentul în care am rostit cuvintele, iar luminile au
început să pâlpâie.
Genunchii lui Lizzie au cedat şi a căzut țipând. Părea că doarme şi suferă în acelaşi timp. Josh s-a
dat doi paşi în spate, vizibil înfricoșat.
- Ce e iubire? Am spus cu înverșunare. Ţi-e cumva frică?
- Nu. Nu eşti încă aşa puternică.
Afară s-a auzit bubuitul unui tunet.
- Sau eşti. Dar habar nu ai să foloseşti puterea asta.
L-am privit cu atâta ură, încât am simţit că toată ura aia avea să ia foc. Şi ca să vezi, partea din
spate a sufrageriei a izbucnit în flăcări. Josh s-a uitat şocat la mine.
- Sper să ai parte de chinurile iadului tot restul eternității, am spus mergând cu lacrimi în ochi
spre ieşire.
A ajuns în faţa mea, blocându-mi calea.
- Lasă-mă să plec! Altfel îţi dau şi ţie foc.
- Stai, te rog, lasă-mă să-ţi explic.
- Că ce? Că eşti un trădător mincinos, în care nu trebuia să am încredere? Ştiam.
- Sam, eu nu te-am mințit. Nu în totalitate. Nu ţi-am spus de chestia asta pentru că nu aveam de
gând să te ucid. Am multe să îți spun dacă îmi dai ocazia.
- Sigur. Mă laşi?
- Sam, eu te iubesc! Tot ce s-a întâmplat între noi a fost real. A fost doar o mascaradă să o
păcălesc pe nesuferita ăsta.
- Dispari din faţa mea! Mergi la colțoasa ta, am spus cu vocea scăzută de la lacrimi.
- Sam... Nu a fost ceea ce crezi... Îți jur.
- Pleacă din calea mea! Am țipat.
- Lasă-mă să-ţi explic totul, până nu luăm foc aici! Se răsti și el.
- Nu vreau să aud nimic. Lance avea dreptate. Eşti un gunoi! Să nu îndrăzneşti să te mai apropii
de mine vreodată.
M-a privit cu ochii cât cepele şi s-a dat la o parte. Am ieşit într-o furtună groaznică. Nici nu m-
am uitat în urmă. Am lăsat ploaia să îmi spele supărarea. Nu voiam să merg acasă. Nu ştiam
unde voiam să merg. Aveam nevoie să uit... aveam nevoie de cineva care să mă facă să mă simt
bine... aveam nevoie de Lance.
***
99
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 12
„Sigur că există și dragoste la prima vedere, dar este întotdeauna bine să mai aruncăm și o a doua
privire.”
Nu ştiam încotro merg, speram să dau cumva de Lance. Am mers la nimereală pe nişte alei
întortocheate, sperând să văd ceva cunoscut. Oare legătura aia de sânge nu putea să-l facă să ştie
că am nevoie de el? Sau să mă ajute să-l găsesc? Ploaia mă udase până la piele şi dârdâiam din
toate încheieturile.
Naiba să te ia Josh! Ah, cât îl uram. Speram să aibă parte de o moarte cumplită. Eram total
confuză. Nu ştiam cine erau acei şapte… şi de ce mă voiau moartă pe mine şi pe Jesse. Jesse!
Dacă s-au dus după el? Oare e în siguranţă? Dar ce putea face eu să-l apăr, era egal cu zero.
- Dar pe tine cine o să te apere, scumpete? Spuse un bărbat înalt cu trăsături neclare în
întunericul de afară.
În spatele lui se mai vedeau două siluete întunecate. M-am dat doi paşi înapoi. Oare ziua asta
putea să fie şi mai urâtă? În secunda următoare eram înconjurată de trei bărbați. Am vrut să fug
printre ei, dar cel care vorbise mai înainte s-a pus direct în faţa mea. Mă lovisem de el cu atâta
putere, că îmi zvâcnea capul. Parcă mă lovisem de un zid de beton. Nu-mi mai venea în minte
nicio vrajă, nu mă puteam concentra, acum că panica pusese stăpânire pe mine.
- O vrăjitoare, spuse cu o voce calmă şi plăcută, care emana mai mult pericol decât răgetul unui
leu. Se pare că am găsit desertul înainte de masă, continuă el.
- Nu, am spus cu o voce tremurândă când mâna lui rece s-a încleştat în părul meu.
Când s-a apropiat mai mult am putut desluși ochii mai negri decât hăurile iadului, cu un licăr
periculos în ei, şi un păr de culoare șaten închis. Dar ochii lui s-au schimbat în negru total, cu
strălucirea aceea roşiatică specifică demonilor. Simţeam nişte mâini groaznic de reci pe umărul
meu, probabil de la ceilalţi…ce-or fi ei. Nici măcar să ţip nu puteam. Toate cuvintele îmi erau
oprite în gât. Am încercat să mă zbat, dar în secunda imediat următoare, o pereche de colţi s-au
înfipt în gâtul meu. Am vrut să ţip, dar mâna demonului era pe buzele mele.
- Încet, spuse demonul. Am nevoie de ea vie, aşa că aveţi grijă neisprăviților.
O altă pereche de colţi s-au înfipt în cealaltă parte a gâtului meu. Deci asta fusese. Aveam să mor
secată de sânge, apoi de suflet. Frumos sfârşit. Glorios chiar. Mai bine decât ucisă de Josh.
Demonul mă privea cu interes. Probabil auzea ce gândeam. Ei şi ce? A zâmbit probabil satisfăcut
de suferința mea. Cu fiecare litru de sânge pierdut, mă simţeam mai ameţită şi mai grea.
Inconștiența se apropia… o simţeam. Ochii mei s-au închis încet. Măcar îmi făceau un serviciu
omorându-mă. Mă scăpau de povara durerii pe care o simţeam. Ei, mare pagubă. Oricum viaţa
mea nu mai reprezenta pentru mine prea mult. Cine avea să-mi simtă lipsa?
- Eu o să-ţi simt lipsa, am auzit o voce cunoscută.
Toţi trei mi-au dat drumul şi au fugit cât-colo. Mă aşteptam să mă prăbușesc pe asfalt pur şi
simplu, dar cineva m-a prins şi m-a ridicat în braţe. M-am chinuit să-mi deschid ochii.
- Lance? Am şoptit.
- Şşş, totul e bine. Eşti în siguranţă.
Eram acasă la Lance, în sufragerie, și am constatat aruncând cu greu o privire prin jur. M-a
aşezat pe canapea cu grijă, de parcă aş fi fost de porțelan.
100
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Am nevoie să fii cooperantă. Va trebui să bei destul de mult din sângele meu să-l recuperezi pe
cel pierdut.
- Nu, Lance. Lasă-mă să mor. Nu vreau să mai trăiesc…
- Din cauza lui Josh? Dă-l naibii! Se răsti el.
- Nu…
- Asta sună egoist, dar vrei să mor şi eu?
- Nu!
- Dar dacă tu mori, din cauza legăturii, o să mor şi eu.
- Atunci desfă-o, nu vreau să mai trăiesc cu gândul că tot ceea ce a fost era o farsă…
- Sam, te rog. Fă cum îţi spun. Dacă nu faci asta de bunăvoie te voi obliga, şi nu vreau asta.
- Dar…
- Te rog.
Am dat încet din cap. Am simţit încheietura lui pe buzele mele, iar apoi un lichid cald şi dulce a
început să curgă cu abundenţă. M-a lăsat să mă îndestulez cu sângele lui o perioadă, timp în care
mi s-au derulat în faţa ochilor toate întâmplările de azi… trădarea aceea dureroasă, apoi cum
aproape am fost ucisă de nişte monştrii, iar eu mă bucurasem că erau cât pe ce să reuşească, ceea
ce fusese o mare prostie din partea mea. Nu voisem cu adevărat să mor. Poate fuseseră disperarea
şi panica cele care m-au făcut să gândesc aşa. Şi cum am putut să nu iau în considerare faptul că
Lance avea şi el să moară odată cu mine?
- Nu te mai gândi la asta acum, odihneşte-te, spuse retrăgându-şi încheietura.
- Îmi pare rău…
- Mie ar trebui să-mi pară rău că te-am lăsat baltă când aveai nevoie de mine. Speram că dacă nu
mai intervin între voi, tu şi el o să fiţi fericiți. Am avut un mic dram de încredere în el, prost ce
sunt. Dar n-am bănuit niciodată că planul lui… Doamne, ştiam că e un nenorocit, dar nici chiar
aşa.
Am oftat. Până și Lance îl crezuse, atât de bine a mințit.
- Doamne, dacă ai ştii câte griji mi-am făcut. De vreo două zile fluxul tău de emoţii şi
schimbarea lor constantă m-au înnebunit. Dar acum, când am simţit că eşti în pericol, nici nu ştii
ce speriat am fost… eram slăbit pentru că şi tu erai... Mi-a fost teamă că nu o să ajung la timp…
M-am ridicat în şezut puţin amorțită şi l-am strâns într-o îmbrăţişare stângace.
- Mulţumesc Lance, am spus plină de recunoștință.
- Pentru ce? Se miră el.
- Pentru tot. Pentru că mi-ai salvat viaţa, pentru că mă liniștești… Pentru că eşti mereu acolo
pentru mine când am nevoie.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Asta e ceva ce ar face oricine pentru persoana pe care o iubeşte.
Simţeam o lacrimă gata să curgă. Lance chiar mă iubea. Cum am putut fi aşa proastă? De ce nu îl
alesesem pe Lance când am avut ocazia?
- Aici e vina mea. Eu te-am lăsat să pleci, oftă el.
- Dar eu sunt cea care a plecat, am spus simțindu-mă ca un copil prost.
- Nu aveai de unde să ştii că o să se întâmple asta. Din păcate nici eu. Altfel nu te mai vedea,
garantez.
M-am desfăcut din îmbrăţişarea lui caldă şi am început să tușesc.
- Se pare că statul în ploaie nu e tocmai sănătos. Vin imediat, spuse sărutându-mă pe frunte.
Mi-am dat seama că hainele mele erau groaznic de ude şi udasem toată canapeaua cu apă şi
sânge. Trebuia să curăț mizeria aia.
101
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Tu nu o să mişti un deget. Tu acum o să mergi să scapi de hainele alea ude.
- Dar n-am haine de schimb.
- Ia asta, spuse întinzându-mi o cămaşă albastră, cu siguranţă a lui.
M-am uitat la el ezitantă.
- Serios?
- Hei, dacă vrei să stai goală pe aici, eu nu mă supăr, spuse făcând pe nevinovatul.
- Bine, am spus înșfăcând cămaşa.
Am mers la baie oftând. Am dat jos hainele. Totuşi, la lenjerie m-am poticnit. Era udă şi ea,
dar… încă nu mă simţeam comodă să stau în preajma lui Lance fără ea. Nu fără un pahar de
alcool. Am renunțat doar la sutien, şi am tras cămaşa lui Lance pe mine. Mda, îmi ajungea puţin
deasupra genunchilor şi în mânecile lui încăpeau trei mâini de-ale mele. Am suflecat mânecile şi
am închis nasturii. Mi-am stors părul în chiuvetă şi am mers înapoi în sufragerie. Tusea a început
din nou. Când m-a văzut a dat din cap admirativ.
- Să nu aud nimic, am spus râzând.
- Dar arăţi…mm… trebuie să mă abțin, spuse râzând.
- Aşa să faci, am spus cu scuturată de o altă rundă de tuse.
M-a luat de mână şi m-a dus în dormitor. M-a întins pe pat şi m-a învelit cu două pături.
- Hei, nu sunt copil mic, m-am plâns.
- Faţă de mine eşti cu câteva sute de ani mai mică.
- Atunci facem incest, tati? L-am ironizat.
- Stai cuminte, şi să nu te mişti din pat pentru că…
- O să mă pedepsești? Am întrebat amuzată.
- O să vezi tu ce păţeşti.
Şi-a lipit buzele de fruntea mea o secundă după care m-a privit dezaprobator.
- Ai febră. Cam când anume ai decis că ţi-ar face bine să umbli în ploaie fără apărare? Trebuia să
pleci acasă cu Jesse.
- Ştiu, dar trebuia să afle că ştiu ce plănuise, am spus cu buzele tremurânde.
- Nu te-ai gândit nicio secundă că te-ar fi putut ucide acolo, pe loc, din moment ce ai aflat ce
plănuise? Sau nebuna aia blondă...
- M-am bazat pe puterile mele…
- Pe care abia ştii să le foloseşti. Cu toate că mă bucur că i-ai dat foc la sufragerie. Mi-ar fi plăcut
să-i văd faţa cu ochii mei, nu doar din gândurile tale.
- Mda, faţa lui a fost epică. Mai ales când i-am spus că ai avut dreptate în privinţa lui.
- Mă simt flatat. Acum mi-e permis un „ţi-am spus eu”?
- O, lasă-mă. Acum o să mă tachinezi următorii cincizeci de ani cu asta?
- Următorii o mie.
- Mda, de parcă aş trăi atât.
- O să trăiești, pentru că vrăjitoarele cam atât trăiesc. Şi o să te tachinez în fiecare zi din acea mie
de ani. Dar după ce îţi trece supărarea.
- Care supărare? M-am prefăcut.
- Haide, las-o baltă. Ştiu că suferi groaznic din cauza lui, doar că acum nu exteriorizezi asta. Nu
poţi să ascunzi nimic de mine, simt tot ce simți.
- Ai dreptate. Nici nu vreau să ştii cât de rău e să fi trădat de cineva pe care îl iubești…
- Ba, ştiu. Anelisse a făcut cam la fel, spuse cu tristețe.
- Sora lui Josh? Am întrebat uimită.
102
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Da. Şi când te gândeşti că mi-am pierdut sora şi fratele din cauza ei…
- Ai avut şi un frate?
- Da. Laurent… Pe el l-ai visat acum ceva timp crezând că sunt eu.
- Îmi pare rău. Se pare că trădarea e o trăsătură de familie la ei, am constatat.
- Mda, dacă între părinții noștri nu erau conflicte situația era altfel acum.
- Asta nu-i o scuză să se răzbune pe tine.
- Mda, credea că o să sufere părinţii mei, dar pe ei practic i-au durut în cot de noi. Şi el, şi
Anelisse au avut în plan să ne distrugă. Dar Anelisse a fost mai rea ca Josh…
- Cum se poate aşa ceva?
- Ea s-a aliat cu Cei 7, fără să-i pese de nimeni, nici măcar de fratele ei. El nu s-ar fi aliat cu ei
pentru nimic în lume. Nu ştiu ce l-a apucat acum.
- Cine naiba sunt Cei 7? Josh vorbea cu Lizzie de ei. Ăia ne vor morţi pe mine şi pe Jesse.
- Sunt 7 demoni războinici, care vor să pună stăpânire pe Pământ şi aşteaptă momentul potrivit să
atace. Cică l-au trădat până şi pe Lucifer. Au o armată cumplită, numită „Armata Infernului”, cu
sute de legiuni de demoni, pregătită pentru momentul atacului. Dar sunt altfel de demoni decât
eu şi Josh şi alţii de pe aici. Ei sunt Demoni Originali. Nu deţin sentimente sau bunătate. Ei au
fost creaţi în Iad şi trăiesc acolo hrănindu-se cu suferinţa sufletelor condamnate să ajungă acolo.
Ei nu au formă umană propriu zisă cum am eu sau Josh şi sunt mult mai puternici.
- Știu că nu sună bine… dar tu nu vii din Iad? Am întrebat rușinată.
- Nu scumpete. Eu m-am născut pe Pământ. Sunt rezultatul unui contact dintre un demon şi o
femeie muritoare, mă rog, fostă muritoare, de aceea am şi formă umană. Până la 18 ani am fost
un om ca oricare altul, apoi am devenit asta, spuse dezgustat. Măcar am avut alegerea de a fi bun
sau rău. La început am fost bun, apoi am devenit indiferent, iar apoi rău. Dar cineva, mi-a
deschis ochii şi m-a readus pe calea dreaptă. Şi acel cineva – spuse uitându-se la mine cu o
sprânceană ridicată – m-a înmuiat rău de tot.
- Cine e acel cineva? Am făcut pe neștiutoarea.
- Stai să vedem dacă ghiceşti. E o micuţă vrăjitoare roşcată, încăpățânată și temperamentală.
- Ei, şi eu care credeam că vorbeşti de mine, am spus râzând.
- Ştii că e vorba de tine. Nici nu ştii cât te-am urât când mi-am dat seama că tu mă schimbi cu
fiecare zi, deşi abia te cunoscusem. În doar trei zile ai scos la lumină latura mea bună, de mult
pierdută. Dar mă bucur că ai făcut-o.
- Mă bucur că ţi-am fost de ajutor, măcar cu atât. Dar stai aşa, mi-ai spus ce-i cu demonii ăia…
dar de ce mă vor moartă? Am întrebat speriată.
- E ciudat pentru că de obicei îi ucid doar pe Descendenţii care nu li se alătură…deşi am văzut
simptomele nu aş fi ghicit că şi tu eşti unul.
- Descendenţii cui?
- Păi, de exemplu eu sunt descendent direct al unicului Vampir Original, care era o femeie. Iar,
Josh e descendent direct al Demonului Original, de asemenea femeie. Noi suntem a cincea
generație de la Originali. Iar tu se pare că eşti descendentă directă a Vrăjitoarei Originale. Doar
că eşti…e posibil să fii din cea mai nouă generaţie, poate chiar ultima. Ceea ce înseamnă că eşti
un adevărat pericol pentru ei.
- La naiba! Acum câteva zile eram o adolescentă a cărei grijă majoră era manichiura, iar acum
sunt descendenta Vrăjitoarei Originale şi un pericol pentru o gloată de demoni ţicniţi. Dar cu ce
îi pot ameninţa eu pe ei?
- Păi, hm, există o profeţie care spune că oricare generaţie de descendenţi va fi destul de
103
Laura
_____________________________________________________________________________________
puternică să-i ajute să-şi atingă scopul, dar tot ei pot să-i şi distrugă. Niciunul din descendenţi nu
a vrut să-i ajute, aşa că au trecut la eliminarea lor înainte să fie prea târziu. Eu şi Josh am scăpat
ieftin, pentru că am lucrat împreună şi ne-am transformat în hibrizi. Neavând sânge pur, nu le
suntem de nici un folos, dar nici o ameninţare. Deşi am scăpat pentru o vreme, e posibil să
încerce oricând asasinarea unuia dintre noi, de plăcere. Acum că Josh s-a aliat cu ei, şi probabil şi
prietena ta Lizzie, care pare să fie un Descendent şi ea din moment ce face asta pentru viaţa ei, tu
şi fratele tău sunteţi în mare pericol.
Am înghiţit în sec.
- Asta înseamnă că o să trebuiască să mă scund toată viaţa? Am întrebat scandalizată.
- Cam aşa ceva. Dar nu-ţi fă griji, nu eşti singură în asta. Suntem împreună în asta. Nu o să-i las
să te atingă, sau o sa-mi dau viaţa încercând să-i opresc.
- Nu te las să faci aşa ceva. Nu e nevoie să ai tu probleme din cauza mea. O să mă descurc cu
Jesse… Apropo de asta, trebuie să văd ce face Jesse. Sper că e bine, am spus îngrijorată.
- Nu, nu, nu păpuşă. Asta o să fac eu când mă duc să îţi aduc haine de schimb. Tu nu te mişti de
aici.
- Dar Lance… M-am smiorcăit.
- Niciun dar. Doar aici eşti în siguranţă.
M-am cutremurat speriată de întorsătura pe care o luase viaţa mea. Dacă după ziua absolvirii mi
se păruse că e complicată, acum era de zece ori mai rău. Chiar eram în pericol, în unul real.
Simţeam că sunt pe marginea unei stânci abrupte şi eram gata să cad. Dar Lance era punctul meu
de sprijin. Atâta timp cât îl aveam pe el, nu avea să-mi fie frică.
Cu toate astea, trebuia să încerc să fiu eu însumi. Să mă comport ca şi cum nu m-ar afecta. Să
încerc să am o viaţă cât de cât normală. Era tot ce aveam ca sa nu o iau razna.
***
104
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 13
„Nu te teme nici o dată de umbre, ele nu fac nimic de cât să arate că există lumină în apropiere.”
Lance mi-a făcut un ceai şi m-a convins, mai bine zis forţat, să dorm. El a plecat să vadă ce face
Jesse şi să-mi aducă haine pentru… perioadă nelimitată. Nu ştiam cât aveam să stau acolo să mă
ascund de Cei 7 Psihopaţi. Dar totuşi, durerea pe care o simţeam din cauza lui Josh era mai mare
decât frica de moarte. Simţeam lacrimile deja pe obraji doar gândindu-mă la ce-mi făcuse. Dintre
toţi, Josh era cel de la care mă aşteptam cel mai puţin să-mi facă rău. Tot momentele frumoase
dintre mine şi el fuseseră teatru pur. Minciuni. Iar asta durea, pentru că eu îl iubisem cu adevărat.
Îl iubisem pe cel care mi-a vrut răul, şi l-am respins pe cel care chiar mă iubea. Când mă
gândeam la noaptea aia… noaptea când mă dăruisem unui bărbat căruia nu-i păsa de mine mai
mult decât de un fir de praf. Aş fi fost gata în orice secundă să mor ca să fie el fericit. L-am lăsat
să bea din sângele meu… Dar ceva mă bătea la cap. De ce ar fi vrut să facă o legătură de sânge
cu mine dacă ştia că o să mă ucidă şi o moară şi el odată cu mine? Ceva era putred în toată
povestea asta. Sau poate legătura nu s-a făcut pentru că aşa a vrut el. Mă păcălise urât, iar eu
căzusem ca o proastă în capcană. Şi asta avea să mă bântuie toată viaţa. Îmi sunau în minte
avertismentele lui: „Draga mea, nu fii atât de naivă. Nici nu ai idee ce monstru ai în faţa ta”. Mă
avertizase, dar am fost prea orbită de dragoste să văd. Şi Lizz. O cunoşteam atâția ani și mă
trădase fără să clipească. Fusese cea mai bună prietenă a mea. Cum a putut? Cum n-am băgat în
seamă schimbarea ei de ceva timp? Se pare că cea mai dulce şi dezgustătoare înșelăciune este
viața. Dulce, deoarece e plăcută şi ne face să ne bucurăm de ea, ne atrage ca un magnet şi ne
învăluie cu farmecul ei, făcându-ne să credem că suntem nemuritori, însă toate acestea sunt iluzii
care trec precum un vis . Dezgustătoare, deoarece toate aceste plăceri si bucurii lasă un gust amar
şi multe lacrimi. Eu am ajuns la concluzia că viața e o stradă slab luminată.. plină de gropi, plină
de blocuri gata să cadă, plină de focuri gata să te ardă… plină de ochi gata sa vadă orice
slăbiciune… Pentru că dincolo de viaţa pe care o ştim noi, se ascund multe secrete în întuneric,
pândind şi aşteptând să cazi în plasă. Din această lume întunecată fac parte şi eu, în ciuda
faptului că nu am avut de ales, aşa că am rămas undeva…între lumină şi întuneric. Şi voiam să
fiu salvată… să fiu readusă la normalitate.
M-am ridicat din pat să îmi iau un pahar cu apă. Când am ajuns în sufragerie l-am găsit pe Lance
dormind buştean pe canapea. Am dat din cap dezaprobator şi m-am dus înapoi în dormitor. Am
luat o pătură de pe pat şi am mers să-l învelesc cu ea.
- Of, Lance, am şoptit.
M-am pus în genunchi lângă canapea şi i-am mângâiat faţa cu podul palmei. Un nou acces de
tuse mă încerca, dar l-am înăbuşit să nu-l trezesc pe Lance. Părea atât de inocent când dormea,
105
Laura
_____________________________________________________________________________________
atât de fragil. Atât de frumos. De ce nu văzusem asta la timp? M-ar fi putut salva de durerea
asta.
- Mergi înapoi în pat, spuse somnoros deschizând ochii pe jumătate.
- Nu merg fără tine. De ce dormi aici? L-am cicălit.
- N-am vrut să te trezesc. Şi m-am gândit că ai nevoie de mai mult loc.
- Nu că aş fi dormit oricum. Şi eu dorm pe un colț de pat de când mă ştiu. Aşa că lasă scuzele şi
vino, am spus luându-i mâna.
S-a ridicat clătinându-se puţin şi l-am tras în dormitor. M-am băgat sub pătură, dar el s-a pus
peste pătură pe partea lui.
- Domnule, doar n-o să dormi aşa. Lance, am oftat.
Am ieşit de sub pătură şi m-am pus în şezut lângă el.
- Dacă nu te dezbraci singur în pijama, am s-o fac eu, l-am avertizat.
- Chiar te rog, spuse cu o faţă somnoroasă, dar perversă.
- Tu ai vrut-o. Dar la câte kilograme de muşchi ai, cum crezi că o să reușesc fără ajutor?
S-a ridicat în șezut şi a chicotit.
- E tot ce pot să fac, spuse dând din umeri.
- De ţinut minte: demonii sunt morocănoși când îi trezești.
- Parcă mă dezbrăcai.
Am râs şi m-am uitat la el confuză. Am oftat şi m-am apropiat de el ca să încerc să-i dau jos
tricoul. Fără prea mari speranţe de reuşită. Am tras de partea de jos, fără succes.
- Haide că glumeam, spuse dându-şi jos tricoul cu o mişcare pe care abia am văzut-o.
Nu mi-am dat seama că mă holbam fără să clipesc la musculatura lui, până nu a început să râdă.
- Pământul către Sam, eşti cu noi?
- Hei, nu e vina mea. Tu stai aici atât de indecent, iar eu doar contemplam cât de nepotrivit e
asta, am spus râzând.
- Da, da, sigur, spuse ironic.
- Eşti un…
- Spune cum sunt şi continui show-ul de striptease, încercă el să mă mituiască.
- Eu nu te-am oprit.
- A, dacă îmi aduc bine aminte tu îmi datorai…
- Ştiu! Nu-mi mai aminti, am făcut pe morocănoasa.
- Va trebui să-ţi respecți partea de pariu cândva, mă bâzâi el.
- Mda… Oh, ştii ce? Taci odată şi sărută-mă, am izbucnit dintr-o dată uimindu-mă și pe mine.
- Poftim? Întrebă stupefiat.
M-am pus în poala lui şi l-am sărutat apăsat. El era puţin confuz, dar mi-a răspuns doritor la
sărut. M-a strâns cu putere în braţe, făcând nişte fluturaşi de mult adormiți să se trezească în
stomacul meu. Mâinile mele deja acționau în jos pe pieptul lui.
- Wooow, încetișor, spuse cu buzele încă pe ale mele.
- Parcă voiai un striptease, m-am scuzat.
- Da, dar nu vreau să faci asta ca o reacţie la ceea ce ţi-a făcut Josh. Vreau să faci asta pentru că o
vrei cu adevărat.
- Iartă-mă. Nu mi-am dat seama… Am oftat cu tristețe.
- Hei, nu-mi cere mie scuze. Eu fac asta pentru tine. Nu vreau să regreți apoi că ai luat decizia
asta doar ca să te răzbuni pe el.
- Ai dreptate. Nu sunt pregătită pentru asta, am recunoscut.
106
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Când treci peste, eu sunt pe fază. Nu că n-aş rupe toate hainele de pe tine chiar în momentul
ăsta…
- Nu mă ajuți.
- Scuze, spuse râzând. Nu m-am putut abţine.
M-am băgat înapoi sub pătură, chinuindu-mă să nu mă uit cum se schimbă, ceea ce era un efort
imens. Când s-a băgat sub pătură şi am simţit mai multă piele decât textilă, nu m-am putut abţine
de la o remarcă.
- Hei, tu crezi că mă ajuţi stând aşa indecent lângă mine?
- Când te gândeşti că acum ceva timp eu spuneam asta de tine, dar dacă nu-ţi place plec înapoi pe
canapea.
- Nici vorbă. O să îngheți acolo. Stai aici.
- Ce scuză bună, având în vedere că eu nu am probleme cu frigul. Vino aici, spuse deschizându-
şi braţele.
M-am cuibărit în braţele lui, cu capul odihnindu-se pe pieptul lui cald şi tare. Acum puteam
dormi numai bine. Am închis ochii lăsând somnul să mă cuprindă, reușind să mă liniștesc puțin
după tot ce mi se întâmplase.
***
Dimineaţă, în timp ce mâncam delicioasele vafe cu sirop de ciocolată, mi-am amintit ceva.
- L-ai găsit pe Jesse? Am întrebat panicată.
- Nu l-am găsit acolo aseară. Probabil se ascunde.
- Sper. Îmi fac griji pentru el.
- Nu trebuie să-ţi faci. E în stare să aibă grijă de el.
Am continuat să mănânc nu prea sigură de asta.
- După ce termini, vreau să mă ajuţi cu ceva.
- Cu ce?
- Ai să vezi după ce termini.
Am mâncat grăbită şi m-am dus în dormitor, unde erau o grămadă de haine nou-nouțe acum. Am
luat o pereche de blugi la nimereală şi un tricou. Am băgat viteză cu îmbrăcatul şi am mers în
sufragerie. Unde dispăruse Lance?
- Vino aici, am auzit vocea lui Lance venind dinspre bibliotecă.
Uşa bibliotecii era între-deschisă şi venea o lumină orbitoare de acolo. Am mers cu paşi nesiguri.
Ultima oară când intrasem în bibliotecă, Lance aproape îmi smulsese capul.
- Asta pentru că nu pot permite oricui să ştie ce se află aici. Mai ales când îi puteai spune lui
Josh. Dar acum asta nu mai e o problemă.
- Deci, cu ce voiai să te ajut?
- Pentru început, vreau să ştiu unde ţi-a fost capul când ai dat asta jos, spuse ridicând Black Cat.
Era cel ce mi-l dăruise de ziua mea. Îl dădusem jos acum câteva zile.
- Ups… N-am vrut să-l stric, aşa că l-am dat jos înainte să fac duş. Şi am uitat să mi-l pun înapoi.
- Dacă punea Josh mâna pe el, s-ar fi zis cu planul meu. Şi dacă l-ai fi avut ieri, aveai două
mușcături în minus pe listă. Bine, lăsând asta la o parte, am nevoie să faci o vrajă.
- Ce să fac? Am întrebat amuzată.
- O, haide, e simplu. Am văzut cum se face, trebuie doar să-mi urmezi indicațiile.
- Bine. Ce am de făcut?
S-a dus şi a luat două cărți de pe un raft înalt, una verde deschis şi una învelită în piele maro. Pe
107
Laura
_____________________________________________________________________________________
cea maro mi-a dat-o mie, iar cea verde a deschis-o, scoţând dintre paginile ei încă două
medalioane identice cu pisici negre. Erau toate identice, cu o singură excepție: ochii pisicilor.
Una avea un minuscul ochi rubiniu, alta albastru ca safirul, iar ultima un verde smarald. Le-a
așezat pe toate trei într-un triunghi perfect pe o măsuţa din lemn şi mi-a luat cartea maro din
mână.
- Îmi pare rău pentru asta, spuse luându-mi încheietura şi mușcând-o uşor.
Picăturile de sânge au început să-mi curgă pe braţ.
- Ce faci? Am ripostat.
- Face parte din vrajă.
M-a dus mai aproape de măsuță şi a lăsat câteva picături de sânge să curgă în mijlocul
triunghiului făcut de medalioane. A luat o batistă de pe spătarul unui scaun şi mi-a apăsat pe rană
pentru a opri sângele.
- Acum trebuie să citești asta, spuse răsfoind cartea maro şi deschizând-o undeva spre final.
Am luat cartea şi am privit cruciș ce scria acolo. Era un scris de mână complicat şi mai era şi în
latină. Dar nu era total indescifrabil.
- Aqua, ignis et terra,
Virtus unita tui
Facere tres, unum
Et dedit clavem
Ad Terram Captivis, am spus concentrându-mă intens. Un fel de fior mi-a cuprins corpul.
Ochii pisicilor au început să strălucească, apoi medalioanele s-au… topit pur şi simplu,
îmbinându-se cu sângele meu. Topitura aceea stacojiu închis a început să se strângă, până a luat
forma unei singure pisici negre. Dar unde erau celelalte două?
- S-au unit formând cheia spre Tărâmul Condamnaților.
- De ce ai vrea o cheie pentru aşa ceva?!
- Asta o folosim doar în ultimă fază. E singurul loc unde ne putem ascunde de Cei 7. Şi una
dintre cele trei porţi e chiar aici, spuse dând la o parte un raft din spate.
Se vedea o uşă. De fapt era doar cadrul unei uşi, făcut dintr-o piatră aspră. In mijlocul ei, era o
gaură micuţă, cu forma la fel ca a medalionului.
- Dar asta o folosim doar ca plan B. Dacă ne merge cu ascunsul, nu trebuie să mergem acolo.
A pus raftul la loc, apoi cărțile, şi am ieşit din bibliotecă.
- Vreau să porţi tu Black Cat. Aşa am siguranța că dacă eu pățesc ceva, nu te vor putea atinge. Și
legătura nu va mai avea efect dacă porți asta.
- Dacă păţeşti… nici să nu te gândeşti la asta. Nu o să păţeşti nimic. În plus, ce mă fac fără tine?
Am întrebat cu lacrimi în ochi.
- Asta nu e sigur, mă contrazise. Te vei descurca și fără mine.
M-am aşezat pe canapea, iar el s-a pus lângă mine. Nu aș suporta să mai pierd încă o persoană la
care țin. Dacă Lance va păți ceva din cauza mea… nu mă voi putea ierta niciodată, nu voi putea
trăi cu acel gând.
- Deci… ce e tărâmul ăla? Am spus încercând să îmi scot din cap ideea că Lance ar putea păți
ceva.
- A, ştiu că numele sună… oribil, dar nu e chiar atât de rău, spuse puțin prea serios.
- Ce poate fi bun la „Tărâmul Condamnaților”?
- Practic e locul în care se ascund cei mai mulţi dintre Descendenţi, acolo au primit șansa de a
trăi din nou. Cei care au supraviețuit sau le-a ajuns printr-o minune trupul acolo. În primă
108
Laura
_____________________________________________________________________________________
instanță, cele trei Originale, au creat-o pentru a-i închide acolo pe Cei 7. Black Cat era o cheie pe
care o avea fiecare din ele, şi puteau deschide poarta doar împreună, făcând ce am făcut noi
acum. Doar că din păcate, ele au sfârşit prin a fi închise acolo de ei. Şi odată ajuns acolo, nu mai
poţi ieşi niciodată. Singurul avantaj acolo e că nu te poate ucide absolut nimic, şi niciunul din
Cei 7 nu poate intra, nici măcar dacă au Black Cat. E ceva ce îi ţine afară. Au încercat să-şi dea
seama cum să intre, dar fără succes.
- De unde știi toate astea dacă nu ai fost acolo și dacă nimeni nu a ieșit?
- Sora mea e acolo. Și Laurent.
- Dar ea nu era…? Și cum... hă?
- Ba da. Dar fantoma ei poate trece din Tărâmul Condamnaților pe Pământ şi invers când vrea.
Aici e doar o fantomă, dar acolo are un trup real. Am fost inspirat să-i arunc cenușa acolo. S-ar
putea spune că am salvat-o într-un fel. Dar nu se va mai putea materializa aici, decât ca fantomă.
Mi-a descris peisajele de acolo ca fiind sublime cât timp e lumină, dar când se întunecă totul se
schimbă, sentimentul de disperare şi singurătate e pretutindeni. Vampirii au hrană din belșug, dar
nu pot simţi gustul sângelui, demonii au de unde să-şi ia energie, dar nu-i simt efectul, nu poţi
simţi nici un fel de plăcere acolo.
- Wow. Asta e… groaznic. Sună la fel de rău pe cât e numele.
- Măcar sora mea l-a găsit acolo pe Laurent şi se au unul pe altul, oftă trist.
- Şi… sora ta vine des pe aici?
- Nu chiar, n-am reușit să mai comunic cu ea. Dar acum că te am pe tine, poate am posibilitatea
s-o chem cumva.
- O, nu. Vrei să… chem fantoma ei?
- Când o să fie nevoie doar. În biblioteca mea găseşti Grimoarele tuturor vrăjitoarelor pe care le-
am cunoscut. De acolo poţi învăța o grămadă de vrăji de care o să ai nevoie şi pentru protecția
proprie.
- Şi erau multe vrăjitoarele astea? Am întrebat încruntată.
- De ce? Eşti geloasă? Întrebă ridicând sprâncenele.
- Puţin, recunosc, am spus în glumă, dar și cu puțină seriozitate.
- N-ai de ce să fii geloasă. Cu toate că semeni cu restul Descendentelor destul de bine…
- Hei!
- Te tachinam. Singura asemănare e părul roşu și ochii albaștri.
- Lance? N-ar fi mai uşor dacă m-ai transforma…? Am izbucnit încântată de idee.
- Nici să nu aud, m-a întrerupt. Tu nu ştii ce-mi ceri. Eu nu-s capabil să creez un alt vampir sau
demon. Am încercat şi nu a ieşit bine deloc, pentru că toţi au murit la două zile după.
- Oh. Deci bănuiesc că rămânem la fugit şi ascuns.
- Exact.
- Şi, ceva cărți interesante ai în bibliotecă? Sau sunt toate despre vrăjitoare?
- A, nu-s doar despre vrăjitoare. Sunt despre orice ființă supranaturală care există: demoni,
vampiri, sucubi, incubi, îngeri, fantome, vârcolaci. Trebuie să ştii totul despre adversari. Nu se
ştie când poţi intra într-o ceartă cu unul.
- Îngeri. Oare de ce nu m-am gândit? Era clar că dacă există demoni, sunt şi îngeri, am bombănit
mai mult pentru mine.
- Asta e grija ta acum? Întrebă râzând.
- Nu chiar. Doar că mi se pare că am trăit degeaba. Viaţa era prea normală fără să ştiu ce ascunde
de fapt realitatea.
109
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Nimic nu e ce pare a fi. De exemplu, ai fi crezut că o să stai cum mine aici, iar eu am să-ţi spun
că te iubesc?
M-am uitat la el uimită. Încă nu puteam să cred că el chiar… chiar mă iubea. Relaţia noastră a
pornit cu stângul, de fapt a pornit cu o ură cât o prăpastie între noi, iar acum el mă iubeşte… şi
eu pe el.
În acel moment mi-am simţit mâna stângă foarte grea. Nu-mi dădusem seama, dar inelul de la
Josh era încă pe degetul meu. Am privit spre el şi l-am dat jos.
- Păcat că nu pot face lucruri să dispară ca magicienii de la TV, am spus încercând să nu plâng.
- Nu trebuie să faci asta. Lasă-l acolo unde era.
- Dar…
- Hei, ştiu că îţi place, cu toate că e de la el. Pe mine nu mă deranjează, minți el.
L-am strâns în palmă cu duritate o secundă și l-am aruncat într-un colț fără să dau atenție locului
în care a ajuns.
- Ştiai că eşti drăguţă când eşti furioasă?
- Nu mă înfurii prea des… dar de când vă cunosc pe tine şi pe Josh, cred că m-am înfuriat pentru
o sută de ani de acum înainte, am spus cu un nod în gât.
- Te cred, spuse privindu-mă cu părere de rău.
- Am impresia că viaţa nu e corectă. Mi-aş dori să fiu ca şi ceilalţi adolescenți normali, să nu fiu
vânată de fostul iubit demon şi cei şapte prieteni lunatici ai lui, să nu am puterile astea… să nu
fie totul aşa complicat şi ciudat…
Am simțit braţele lui cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare.
- Îmi pare rău, spuse sărutându-mă pe frunte. Nimeni nu merită să treacă prin asta. Dar eu sunt
aici să fac tot ce-mi stă în putere să fii fericită.
***
110
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 14
„În viață , zburăm precum fluturii. Niciodată nu știm încotro ne îndreptăm sau unde vom
ateriza."
Următoarele zile am încercat să citesc cât mai mult din Grimoare şi să învăţ cât mai multe vrăji.
Erau explicate foarte în detaliu şi vrăjile păreau ușoare. Dar mi-am dat seama că în Grimoare
predomina Magia Neagră. Nu voiam să recunosc, dar mă opreau să mă gândesc la Josh, iar
crizele mele de plâns din senin s-au împuținat de când m-am afundat în lectură. M-am foit puţin -
scaunul din bibliotecă nu era cel mai comod scaun - şi am reluat lectura.
- Hei, când am zis să te uiţi puţin prin ele, nu m-am referit să stai lipită de ele toată ziua și să mă
ignori.
- Ce? E o lectură captivantă, m-am scuzat.
- Ştii ce mai e captivant? Întrebă cu o față plin de înțelesuri.
- Ce?
- Asta, spuse ridicându-mă de pe scaun şi lipindu-şi buzele de ale mele cu tandrețe.
Mda, era mult mai captivant. Atât de captivant că am scăpat cartea din mână şi mi-am strâns
mâinile în jurul lui. Am mers un pas înapoi şi m-am sprijinit de masă. M-a ridicat pe masă şi mi-
a tras picioarele în jurul lui. Mi-am pus braţele în jurul gâtului lui, strivindu-mi pieptul de al lui.
Buzele lui au coborât pe bărbia mea, apoi pe maxilar şi au ajuns pe gât sărutând apăsat fiecare
centimetru de piele. M-a luat în braţe unindu-şi din nou buzele cu ale mele. A mers spre dormitor
cu paşi rapizi. A închis uşa şi m-a lăsat jos. Mi-a tras cu încetinitorul tricoul de pe mine şi l-a
lăsat să cadă. M-a întins pe pat şi s-a pus deasupra mea. M-a sărutat din nou, despărţindu-mi
buzele cu limba. Mâinile lui au coborât încet pe şoldurile mele, desfăcându-mi blugii şi trăgându-
i jos. Ca să nu rămân în urmă de tot, i-am tras stângace tricoul peste cap şi l-am aruncat
nerăbdătoare pe jos. În secunda următoare eram eu deasupra lui, trecându-mi buzele peste gâtul
lui. Mâinile lui se plimbau apăsat pe pielea spatelui meu, şi atunci mi-a fulgerat în faţa ochilor o
imagine cu Josh făcând acelaşi lucru, acum puţin timp. Am rămas nemişcată, cu şocul de rigoare.
Aproape am izbucnit în plâns. De ce nu puteam să îl uit odată?
- Hei, eşti bine? Întrebă Lance îngrijorat.
111
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Da, eu...
- Trebuie el mereu să ne strice buna dispoziție, spuse cu ură în glas.
- Îmi pare rău, Lance. Îţi jur că n-a fost cu intenţie...
- Hei, spuse privindu-mă în ochi. Nu te scuza pentru asta, nu e vina ta. Şi în plus, nu mă supără,
aşa că nu te mai agita cu asta.
- Lance eu... eu nu te merit.
- Dacă n-ar fi împotriva principiilor mele, ţi-aş da acum o mamă de bătaie, spuse ştergându-mi o
lacrimă care alunecase pe obrazul meu. Cum poţi spune aşa ceva? Continuă el.
- Dar e adev...
Nu am putut să continui pentru că mă întrerupse cu un sărut plin de pasiune. Momentul devenise
mai înflăcărat decât atunci când am început. Dorinţa mea creștea cu fiecare secundă. Fiecare
atingere a lui pe pielea mea era precum curentul electric, eliberând în mine fiori ai plăcerii. De
fiecare dată când buzele lui se plimbau pe gâtul meu, pe sânii mei, pe abdomen, simţeam că iau
foc. Îmi plăcea felul în care se simţea pielea fină a spatelui lui sub atingerea degetelor mele,
muşchii încordați ai brațelor şi ai pieptului lui... Nu mă puteam sătura de el.
Când totul s-a terminat, nu m-am simţit epuizată, mă simţeam ca şi când aş fi renăscut. M-am
întors cu spatele la el, iar el mi-a cuprins talia cu o mână.
- Je t'aime , şopti cu buzele pe umărul meu, cu un accent perfect.
Ceva a înghețat în mine la auzul cuvintelor lui. Din nou Josh se prezentase în mintea mea, pe
când eram la cabana părinților mei.
- Iartă-mă, iubirea mea, oftă Lance.
Somnul m-a cuprins repede în braţele lui. Dar când Josh mi-a apărut în vis, am început să regret
că adormisem. Avea o faţă plină de ură şi repulsie. Mă privea cu nişte ochi criminali. Deşi eram
sigură că visez, tot mă treceau fiorii de la intensitatea privirii lui. Mă abțineam cu greu să nu
plâng la vederea chipului lui.
„ Dacă privirea ar putea ucide..." oftă el.
„ Ai fi fost mort de mult", am continuat eu.
„ Ştii ce meriţi tu?" întrebă el cu un licăr de nebunie în ochi.
„ Nici pe departe atâtea câte meriţi tu, trădător nesuferit", am spus eu dezgustată.
„ Dacă ai știi adevărul, ți-ai da seama că tu ești trădătoarea aici! ", mârâi el.
A venit către mine şi şi-a încâlcit dureros mâna în părul meu. Durerea era prea reală pentru un
vis.
„ Asta pentru că ţi-am intrat cu intenţie în vis. Sau ai uitat că putem intra în visele oamenilor
după bunul nostru plac?"
„ Eu nu mai sunt om", am ripostat.
„ O, din punct de vedere fizic, eşti om".
Am înghiţit în sec. Deci el mă putea răni acum. O, nu.
„ O, da" spuse el strângându-mă de gât cu ură.
Am rămas fără aer și am început să văd punctulețe albe. Avea să îmi frângă gâtul. Pe bune.
”Crezi că te las să mori atât de ușor?” Întrebă cu un râs isteric.
M-a lipit de un ceva tare, probabil un perete, pentru că eram într-o încăpere cu pereți de piatră,
ceva ce semăna cu un beci. Mi-a dat brutal capul într-o parte, mușcând cu poftă din gâtul meu.
Imaginea din jurul meu a început să se încețoșeze şi m-am trezit scuturată de Lance.
- Doamne, ce naiba? Greu te mai trezești, spuse respirând sacadat.
112
Laura
_____________________________________________________________________________________
Am văzut picături de sânge curgând pe cearșaf. Şi erau de la mine!
- Fir-ar el să fie! Spuse muşcându-şi încheietura.
După ce m-am îndestulat, m-a ținut în brațe încercând să îmi liniștească crizele de plâns.
- Cum naiba o fi intrat dementul acela în visul tău? Ar trebui să știe unde ești sau să aibă o
legătură de sânge cu tine ca să poată face asta, spuse furios.
- Dacă ar fi oricare din cele două ar fi fost aici, nu? Mi-am dat eu cu părerea.
- Ai Black Cat. Chiar dacă prin absurd ați avea o legătură, ceea ce e imposibil pentru că tu ai deja
una cu mine, ar fi nulă cât timp îl porți.
- Oricum ar fi, hai să încercăm să îl dăm uitării. Nu merită efortul. Poate avem noroc și nu mai
apare.
- Ai dreptate, iubito, spuse făcându-mi inima să bată mai tare la auzul cuvântului ”iubito”. Mă
asigur eu că nu mai apare, spuse sărutându-mă pe frunte.
Următoarele câteva ore m-a dădăcit ca pe un copilaș, deşi eu eram bine. Doar că el era greu de
convins. Am reuşit să adorm în cele din urmă, fără nici un alt vis.
Simţeam razele soarelui mângâindu-mi pielea spatelui, aducându-mă tot mai aproape de trezire.
Degetele lui Lance se plimbau pe pielea mea ca o pană, abia atingând-o. Am deschis ochii şi m-
am întors spre el. După ce se întâmplase seara trecută, îl priveam de parcă îl vedeam pentru
prima oară. Era o altă persoană, una nouă.
Am mers amândoi la duş, iar după ce ne-am uscat ne-am pus pe canapea să ne uităm la un film
siropos, ca un cuplu obişnuit ce nu eram. Ceva era diferit azi la noi. De când ne treziserăm, nu
ne-am putut da drumul din braţe nicicum.
- Scumpo, diseară trebuie să mergem la Club W, anunță el.
- Acolo? De ce? Am întrebat panicată.
- Avem nevoie de ajutor. Nu putem să rămânem închişi aici pentru totdeauna, pentru că dacă
ieşim or să ne zvânte cu prima ocazie.
- Şi dacă mergem acolo nu ne pot face felul? Am întrebat confuză.
- Momentan sunt derutați pentru că Josh face o treabă jalnică. În plus am pe cineva care
garantează că suntem în siguranță momentan acolo.
- Şi de ce fel de ajutor e vorba?
- Trebuie să plecăm de aici fără urmă, spuse cu părere de rău.
- Unde? Am întrebat încercând să îmi ascund tristețea.
- În Mardin sau Kaome. Acolo sunt celelalte porți în caz de pericol, dar nu o să ne găsească
niciodată în apropierea unei porţi. Nici aici nu ne-ar găsi, dar asta ar însemna să stăm ca
șobolanii în cușcă, oftă el.
- Turcia și Africa? Am întrebat cu ochii cât cepele.
- Exact.
- Dar... Jesse şi părinţii mei? Am întrebat îngrijorată.
- De asta m-am ocupat deja, nu-ţi fă griji. Ţi-aş spune totul, dar Cei 7 îți pot auzi gândurile mai
bine ca mine.
- Stai, ție nu îți pot auzi gândurile? M-am mirat.
- Nu. Și nici lui Josh.
Am oftat şi mi-am pus capul pe umărul lui. Asta era ciudat.
- Mi-e frică, Lance, am recunoscut.
- N-ai de ce. Nu o să las să ţi se întâmple nimic.
113
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ne e vorba doar de mine, am spus cu subînțeles.
- Sunt băiat mare, îmi pot purta de grijă. O să fie bine, îţi promit.
- Ok... Dar va trebui să port o rochie. Să păstrăm măcar aparențele.
- Se face. Mă întorc repede.
S-a dus să se îmbrace şi a plecat. Eu am mers în bibliotecă şi mi-am făcut de cap cu magia
neagră. Nu prea ştiam s-o folosesc şi o puteam păți, dar speram să învăţ s-o controlez curând.
Oricum vrăjile de atac sau blestemele aveam să le exersez pe Josh dacă va fi nevoie.
Am simţit o mână pe umărul meu şi am sărit ca arsă.
- Doamne! Nu te mai furișa aşa, Josh!
Lance mă privea cu ochii cât cepele. M-am dat înapoi şocată. Ce naiba era cu mine? Mă
gândisem la nenorocitul ăla și îmi zbuciumase mințile.
- Te rog iartă-mă... Eu n-am vrut să... nu m-am gândit...
Eram sigură că îl rănisem. Nu ştiam ce puteam să-i mai spun. Şi totuşi, în loc să-mi spună ceva
urât, m-a luat pur şi simplu în braţe ca şi cum el ar fi făcut ceva.
- Ştiu că n-ai făcut-o intenţionat. Şi în plus, cine sunt eu să-ţi spun la cine să te gândeşti? Sunt
conștient că nu vei trece ușor peste asta, oftă el.
- Posibil să fi cel cu care îmi voi petrece restul vieții, dacă nu voi fi ucisă de Cei 7 Demenți.
- Hai să uităm de asta şi să ne distrăm puţin, da?
Am dat din cap afirmativ. M-a dus în sufragerie şi am rămas țintuită locului când am văzut
sufrageria plină de pungi de cumpărături.
- Lance, ce e asta?
- Ai nevoie de haine, nu? Doar plecăm de aici curând.
- Dar ale mele ce aveau?
- Casa ta e împânzită de demoni.
- Poftim?! Şi dacă vin părinţii mei? M-am agitat.
- Din câte ştiu eu, mai stau la New York o săptămână. Şi mă voi ocupa să nu mai fie nimeni în
jurul casei tale când se întorc. Promit.
- De ce riști atât pentru mine?
- Pentru că te iubesc.
- Lance, nu merit efortul, am oftat.
- Îţi jur pe ce am eu mai sfânt - adică tu - dacă mai spui vreodată aberații din astea o să-mi vezi
partea demonică. Şi nu glumesc.
- Dar...
- Sam, ascultă-mă. Dacă nu apăreai tu în viaţa mea, mi-aş fi petrecut restul existenței ca un
criminal fără scopuri în viaţă, care face umbră pământului degeaba. Deci meriţi orice risc, pentru
că ai dat sens vieţii mele. Acum lasă totul în grija mea şi alege-ţi o rochie.
- Doar o întrebare. Câţi saci de bani ai dat pe toate astea?
- Nu contează. Asta e problema mea.
- Nu poţi cheltui atât pentru mine.
- Asta eu decid păpuşă. Lasă asta şi fă ce ţi-am spus. Eu mă duc să fac un duş.
Am oftat în timp ce el mergea agale la baie. Am decis că voi lua ce îmi cade în mână. Căutând
prin pungi, am găsit o rochie turcoaz din dantelă, cu mâneci lungi şi umerii goi. Am pus-o
deoparte, iar celelalte haine le-am scos din pungi şi le-am pus în dulap frumos împachetate. Erau
destul de multe. După aceea am scotocit prin plasele cu pantofi, până am găsit o pereche de
pantofi de aceeași culoare, spre fericirea mea. I-am pus lângă rochie, iar restul pantofilor i-am
114
Laura
_____________________________________________________________________________________
aliniat frumos lângă dulap. În timp ce adunam pungile într-o grămadă ordonată, am auzit uşa de
la baie deschizându-se. Când m-am întors am scăpat pungile din mână. Din baie a ieşit un Lance
gol puşcă, cu un mers relaxat şi scuturându-şi părul de apă. Mă holbam fără să mă pot mişca.
- Ce? Întrebă cu un zâmbet inocent.
- Nimic, am spus clipind şi întorcând capul de frică să nu sar pe el.
- Nu m-aş supăra, doar că nu prea mai avem timp, spuse făcându-mi cu ochiul.
El s-a dus în dormitor să se îmbrace, iar eu am făcut la fel. El și-a luat o cămașă albă și o pereche
de blugi albastru închis.
- Ştiam că o să arăţi ca o zeiță în rochia asta, spuse dându-mi părul la o parte şi sărutându-mă pe
umăr. Dar ştii ce lipseşte?
- Ce?
Mi-a ridicat părul şi mi-a pus la gât un medalion. Am privit mai atent şi mi-am dat seama că era
Black Cat, pe care uitasem să îl pun azi dimineață după duș.
- Vrei să port Black Cat diseară?
- Da, mai ales în seara asta.
- Nu cred că e bine ca cineva să ştie că o ai. Dacă vor încerca să o ia?
- Ar trebui să te protejeze de orice eventual atac, de aceea insist s-o porţi. Oricine are intenții rele
și o atinge, arde, mai știi?
- Atac? Parcă eram în siguranţă momentan. Şi cu tine cum rămâne?
- Repet, sunt băiat mare. Dar sper că nu o să se întâmple nimic.
- Speri? Lance, e o idee tare proastă.
- Cum o fi, trebuie să facem ceva. Nu putem sta pur şi simplu să așteptăm să vină după noi.
- Bine, mă las pe mâna ta.
Am încălțat pantofii şi am mers la maşină. Odată aşezată în maşină, m-am gândit ce trebuia să
clarific.
- Am două condiții să nu fac urât.
- Care scumpete?
- Pentru început, nu mai conduci ca la o cursă Need for Speed.
A râs şi a încuviinţat afirmativ.
- Altceva?
- Să nu mă mai îmbeţi.
- A, ţi-e frică de un alt pariu?
- Nu...Dar nu vreau să risc.
- Bine, promit, spuse dându-și ochii peste cap.
Mi-a făcut moftul şi a condus cât de cât decent... pe cât se putea. Ajunşi în Club W, am fost
întâmpinați de un miros dulce puternic, combinat cu mirosul de alcool. Iar muzica era atât de
asurzitoare, încât zguduia tot locul şi la fel făcea şi cu timpanele mele. Ce era în plus faţă de data
trecută era o scenă cu trei bări, la care dansau lasciv trei femei sumar îmbrăcate. Lance se uita cu
un evident interes în direcţia lor, ceea ce mă râcâia în stomac.
- Vezi să nu-ţi pierzi maxilarul pe drum, l-am avertizat dându-i un ghiont.
- Scuze, a mimat din buze cu o privire nevinovată.
Când ne-am apropiat de bar, am zărit stând acolo patru bărbați solizi. Unul din ei îmi părea tare
cunoscut. Când s-a întors spre noi şi am zărit ochii aceia negri ca hăurile iadului, care nu cu mult
timp în urmă mă priveau murind. Era demonul acela, care cu încă doi vampiri, aproape m-a
omorât. Mi-am băgat unghiile în braţul lui Lance fără să-mi dau seama.
115
Laura
_____________________________________________________________________________________
„ Nu o să-ţi facă nimic" am auzit vocea lui Lance în mintea mea.
„ De ce eşti aşa sigur?".
„ Pentru că e aici să ne ajute".
M-am holbat la Lance ca măgarul la poarta nouă.
Am înghiţit în sec. Mă întrebam dacă erau şi acei doi vampiri acolo. Chiar dacă erau, nu i-aş fi
recunoscut. Tipul cu ochii negri s-a uitat la mine uimit. I-a strâns mâna lui Lance fără să-şi ia
ochii de la mine. A șușotit ceva cu Lance, după care s-a ridicat şi s-a plantat în faţa mea.
- Îmi cer scuze că aproape te-am ucis, spuse zâmbind. Dacă ştiam cine eşti, nu te-aş fi atins.
Apropo, eu sunt Seth, spuse întinzând mâna.
- Sam, am spus luându-i ezitantă mâna.
Mi-a strâns-o uşor, apoi s-a uitat spre ceilalţi trei şi mi-a dat drumul. Nu observasem, dar se uitau
şi ei ciudat la mine.
- Nu au nimic cu tine, spuse Seth. Ei sunt Aaron, Joel şi Shane. Şi ei sunt demoni.
Cei trei m-au mai privit o secundă, apoi au început să vorbească cu Lance.
- Până se contrazic ei, ce spui de un dans? Întrebă Seth ridicând o sprânceană.
- Sigur, de ce nu, am spus ciudat de neconvinsă de răspunsul meu.
Era o melodie necunoscută mie, dar se putea dansa pe ea. Mi-a făcut semn să o iau eu înainte. El
era foarte aproape în spatele meu. Am început să dansăm la o distanţă decentă.
- Hm, Lance trebuie să te iubească tare mult dacă se pune cu Alianţa Celor 7 pentru tine.
- Da. Dar aş face la fel dacă situația ar fi invers, am spus sigură pe mine.
- Oare? Tu ştii ce implică asta?
- Nu mi-ar păsa.
- Ştii, dacă va fi prins, va fi torturat până te va duce la ei cu mâna lui.
M-am cutremurat. Viaţa lui Lance chiar era în pericol datorită mie. Ştiam asta, dar ce puteam să
fac să-l conving? El nu voia să mă asculte orice îi spuneam. Seth m-a privit adânc în ochi.
- Vino cu mine, spuse cu o voce serioasă.
Am vrut să întreb unde, dar deja picioarele mele se mișcau. M-a dus spre o uşă neagră şi m-a tras
după el înăuntrul unei camere întunecate. Am coborât nişte scări pe care abia le vedeam. Oare
unde mergeam? O altă uşă s-a deschis şi am pătruns într-o cameră luminată doar de câteva
lumânări. În lumina vagă se vedea multă mobilă veche: două canapele roşii în stil victorian, pe
care erau aşezate patru persoane, trei bărbați şi o femeie, a căror chipuri erau greu de deslușit, o
oglindă imensă şi un birou plin de hârtii şi sticle goale. Începea să-mi fie teamă.
- Aşa şi trebuie domniță, se auzi o voce grea bărbătească de pe una din canapele.
Se simţea atât de multă răutate şi pericol în aer încât era sufocant. Am vrut să fug, dar Seth m-a
prins de braţ cu putere. Nu aveam curaj să rostesc nici un cuvânt.
- Cine ar fi crezut, spuse un alt bărbat cu o voce şi mai fioroasă. Chiar nesăbuitul tânăr rebel să
reuşească să ne aducă mult dorita vrăjitoare. Ţi-ai câştigat dreptul la viaţă, Descendentule.
- De acord, spuse femeia cu o voce scăzută. Ai reuşit ceea ce Joshua şi Elisabeth nu au putut
face. Prin asta ţi-ai dovedit loialitatea şi dreptul de a alege. Deci, ni te alături?
- Desigur, spuse Seth vizibil încântat.
În timpul discuţiei îmi dădusem seama ceea ce nu voiam să accept nicicum. Eram în aceeaşi
cameră cu patru din Cei 7 Demenți. Cei ce mă voiau moartă. Frica îmi invadase fiecare țesut. O
simţeam în corp ca şi cum m-ar străbate curentul electric.
- Perfect atunci, răspunse femeia. Mai trebuie să convingem doi Descendenţi să ni se alăture şi
Ultima Generaţie e completă.
116
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Iar dacă ceilalţi doi nu ni se alătură de bunăvoie, avem metodele noastre de convingere, spuse
bărbatul care nu vorbise până acum.
S-a ridicat şi a înaintat spre mine. S-a oprit în faţa mea, făcându-mi genunchii să tremure. Seth
mi-a dat drumul şi aproape am căzut. Nu aveam curajul să mă uit în ochii demonului, dar s-a
aplecat la nivelul meu şi mi-a ridicat bărbia în sus cu o mână rece ca gheaţa. Avea trăsăturile
foarte bine definite. Ochii negri complet cu o privire feroce, linia nasului şi a pomeților perfecte,
buze cărnoase, păr negru şi creț până la umeri, şi un corp înalt şi solid. Eram sigură că nu era
trupul lui adevărat. Lance spusese... Demonul mi-a întrerupt gândul cu un râs atât de puternic că
putea trezi şi morţii.
- Lance? Drăcușorul ăla mic... Doar să pun mâna pe el...
- Nu! Am spus fără să pot controla asta.
- Nu? Dar de ce crezi că îmi pasă ce vrei tu, vrăjitoareo? Întrebă aspru.
- Te rog, fă-mi ce vrei, dar lasă-l pe Lance, l-am implorat.
- Şi cine crezi că eşti să decizi asta?
- Uite, mă alătur vouă, fac ce vreți, dar vă implor nu-i faceţi rău.
Au râs cu toţii în cor.
- Draga mea, spuse demonul strângându-mi bărbia. O să ne ajuţi fără să aştepţi ceva în schimb.
- E cam îndrăzneaţă pentru cineva care ar trebui să fie mort, spuse femeia.
- Într-adevăr, răspunse demonul din faţa mea. Şi din moment ce ni s-au alăturat doi Descendenţi
din Ultima Generaţie, ea e ultima piesă a planului și va trebui să accepte. Asta dacă ţine la viaţa
ei şi a celor dragi, evident, spuse uitându-se la mine cu subînțeles.
- Unde e fratele meu? Am mârâit.
- O, nu i-am făcut nimic. Încă. Am aşteptat să punem mâna pe tine. Acum, văd că ai Black Cat.
Ca să nu zici că sunt lipsit de maniere, te voi ruga să-l dai jos.
Nu-l puteam da jos, şi nu pentru că nu voiam. Ci pentru că îmi era prea frică să mă mişc.
- Cred că are nevoie de o motivație mai bună, spuse femeia. Seth?
Seth a dispărut din spatele meu, iar eu am rămas singură cu... demonii.
***
117
Laura
_____________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 15
„ Dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, îl eliberezi”.
Se uitau cu toţii la mine cu o privire rece, plină de răutate, lipsită de orice urmă de milă. Am
auzit mişcare în spatele meu. Seth a trecut pe lângă mine ținând imobilizată o persoană
inconştientă.
- Jesse! Am şoptit şocată.
- Acum, Samantha, ce zici să dai jos medalionul ăla? Spuse demonul din faţa mea.
Am dat afirmativ din cap, am desfăcut medalionul şi l-am aruncat pe jos. Demonul a încercat să-l
ia, dar când l-a atins a început să strălucească şi din mâna demonului a ieşit un fum albicios. Şi-a
retras mâna indignat. M-am uitat la Jesse. Faţa lui era brăzdată de zgârieturi, iar hainele lui erau
pline de sânge.
- Ce i-aţi făcut? M-am răstit clocotind.
- Doar încercăm să-l convingem să ni se alăture. Dar acum că te avem pe tine va fi mai uşor.
Îmi venea să plâng în acel moment, doar că din nu ştiu ce motiv nu puteam. Eram furioasă, eram
plină de ură pentru ceea ce-i făcuseră lui Jesse. Dacă aş fi fost capabilă i-aş fi măcelărit fără milă
pe loc.
- Ai potențial, tânără vrăjitoare, spuse femeia ridicându-se şi venind spre mine.
Cu cât se apropia mai mult, frumusețea ei izbitoare era tot mai vizibilă. Era atât de perfectă!
Avea un păr brunet foarte des, aranjat în stilul anilor 70, lung până la mijlocul spatelui. Ochii ei
aveau acelaşi negru adânc ca şi restul demonilor de acolo. Avea o înălțime impresionantă, avea
trupul unei amazoane. Păcat că era ceea ce era.
118
Laura
_____________________________________________________________________________________
- Ca să facem asta cum trebuie… Pentru început eu sunt Belphegor, spuse ea. El e Abigor, spuse
arătând spre demonul de lângă mine, iar ei sunt Baal şi Belial, spuse arătând spre cei care stăteau
jos. Sunt sigură că ţi-a fost adus la cunoștință ce e Alianţa Celor 7.
Am dat din cap afirmativ.
- Bun. Ştii şi ce dorim să înfăptuim?
- Nu chiar.
- Atunci dă-mi voie să-ţi explic. Noi ne-am săturat de lupta asta permanentă dintre Lucifer şi
forțele binelui pentru custodia Pământului şi a oamenilor, iar noi să fim nişte pioni în asta. Vrem
puterea absolută! Ce dorim noi, e să facem din Pământ o nouă lume. Una pe care s-o conducem
noi, fără intervenția nimănui. Şi vezi tu, noi nu suntem destul de puternici singuri, cu toate că
avem 280 de legiuni de demoni.
- Şi ce pot face eu în toată chestia asta? Am întrebat dezgustată.
- Există o profeţie, care spune că Ultima Generaţie de descendenţi deține destulă putere să ne
ajute să dominăm toate forțele superioare. Deci, ai două variante. Ni te alături, sau mori. Nu
există cale de mijloc.
- Doar o întrebare, dacă se poate.
- Spune drăguţă.
- Ce se va întâmpla cu oamenii după asta? Ce se va întâmpla cu mine şi fratele meu, mai și tati…
şi cu Lance?
- Sunt mai multe întrebări, dar fie. Oamenii vor fi animale de companie pentru noi şi celelalte
fiinţe supranaturale inferioare nouă. Va fi o lume în care va domina suferinţa pentru ei, dar
bunăstarea pentru cei superiori, adică noi, pentru că ştii, noi ne hrănim cu suferinţa. Cât despre
tine şi fratele tău, dacă vă alăturați nouă, viaţa voastră va fi un adevărat paradis. Iar Lance… hm,
rămâne de văzut.
Era cea mai grea hotărâre pe care trebuia să o iau. Nu voiam să mor nici eu, nici fratele mei şi
nici Lance. Dar merita să sufere o întreagă omenire pentru egoismul meu? Puteam să condamn
întreaga omenire la suferinţă veșnică, doar ca să îmi meargă mie bine? Ceea ce voiau ei să facă
era groaznic. O lume condusă de şapte demoni malefici, în care demonii, vampirii şi alte creaturi
să-şi facă de cap, iar oamenii să fie nişte jucării. Nu era corect. Nu puteam face asta.
- Eu zic s-o ajutăm să decidă, spuse cel al cărui nume era Abigor. Joshua, vino aici.
Joshua!...Josh! O, nu. Într-adevăr intrase Josh, dar nu era el singur. Îl trăgea după el pe Lance,
care atunci când m-a văzut a început să se zbată. Când am văzut chipul lui Josh parcă m-ar fi
trăsnit fulgerul. Şi ca panorama să fie completă, a venit şi Lizzie, flancată de doi bărbați cât
casa.
Eram terminată. Din toate punctele de vedere. Începeam să văd în ceaţă. Îmi venea să urlu.
- Acum va fi mai uşor să iei o decizie, spuse Abigor.
- N-o fă! Spuse Lance.
- Linişte! Spuse Belphegor cu vocea ei terifiantă. Acum doar ea trebuie să vorbească.
- Eu… Am început cu lacrimi în ochi neștiind ce să fac.
În secunda următoare Lance a scos un țipăt îngrozitor, căzând în genunchi. Sângele a început să
țâșnească din nasul, gura și ochii lui. Belphegor îl fixa cu privirea ei de stană de piatră. Spre
nefericirea mea, o durere cumplită m-a străpuns și pe mine, iar în secunda următoare am căzut și
eu, începând să vărs sânge.
- Nu! Strigă Abigor. Au o legătură de sânge, oprește-te Belphegor! Spuse venind în dreptul ei.
119
Laura
_____________________________________________________________________________________
Suferința s-a oprit, dar eram slăbită și sleită e orice putere. Am început să plâng atât de durere cât
și de disperare. M-am uitat la Lance care mă privea rănit și speriat, la Lizzie care se uita
indiferentă și fără nici un fel de regret pentru ce mi se întâmpla, la Jesse care era ca o marionetă
în brațele lui Seth și în cele din urmă l-am privit pe… Josh. Privirea lui deși era dură, părea că
vrea să ascundă ceva. Și-a mutat privirea spre alt colț al camerei, evitând să se uite la mine.
Asta era. Cu Lance şi Jesse aici în pericol din cauza mea, am decis că trebuie să fac ce e corect…
pentru ei. Eu i-am băgat în asta, era de datoria mea să-i scap.
- Bine. Mă ală…
- Nu! Spuse Jesse răgușit. Nu…
Belphegor a pocnit din degete, iar în secunda următoare am văzut cum Seth i-a rupt gâtul lui
Jesse dintr-o mişcare. În acel moment inima mi-a stat pe loc. Am fost lovită de un șoc dureros.
Nu mai eram conştientă de nimic, nu mai realizam unde sunt şi cu cine. Parcă nu-mi mai
controlam mintea şi corpul. Iar nişte cuvinte necunoscute mie au început să-mi iasă pe gură.
- Obsidian ope speculi
Saeculo eiciendi demonia
Te, dea virtute spiritus tui
Omnia mala mundi purgat!
În timpul în care rostisem acele cuvinte, s-a întâmplat o serie de lucruri: o răceală ciudată mi-a
străbătut întregul corp, cei patru demoni ţicniţi au căzut la pământ, Lance s-a eliberat şi s-a
repezit la Lizzie care a vrut să-mi mute capul ucigând-o, apoi totul a început să se cutremure.
Pereţii, podeaua, tavanul… totul se cutremura. Iar eu nu-mi mai simţeam corpul, eram total
amorțită şi îmi era frig. Totul a devenit negru şi gol…
***
- Sam…? Iubire, trezeşte-te. Sam!
Cineva mă scutura. De ce nu mă lăsa să dorm? Eram obosită şi mă durea tot.
- Sam, haide. Revino-ţi.
De unde să revin? Nu plecasem niciunde. Am deschis ochii şi l-am văzut pe Lance, care mă ţinea
în braţe.
- Lance, am avut cel mai ciudat vis, am mormăit.
- Vis…? Întrebă el ciudat de supărat.
- Da. Am visat că am mers la Club W şi erau patru demoni din Alianţa Ciudaților…şi ne-au
prins…şi l-au ucis pe Jesse…
- Dragostea mea, nu ştiu cum să-ţi spun asta, dar n-a fost un vis, spuse cu lacrimi sângerii în
ochi.
- Poftim?! Nu, tu glumeşti acum cu mine, am spus râzând isteric.
- Aş vrea să fie aşa, dar nu e, oftă el.
- Adică Jesse a…?
Nu puteam spune acele cuvinte.
- Da, îmi pare foarte rău. Partea bună e că demonii au dispărut pentru moment şi eşti în siguranţă.
Nu ştiu ce fel de vrajă ai făcut, spuse pe un ton supărat.
Lumea mea era terminată. Jesse era mort. Lizzie fusese o cățea, dar tot prietena mea cea mai
bună a fost. Cum aveam eu să fac faţă la asta? Parcă noaptea trecută fusese un coșmar ireal. Le
dădusem o lecție psihopaților obsedați de dominația lumii, dar posibil să-i fi înfuriat mai rău. Şi
totuşi pierderea fratelui meu era imposibil de îndurat, cu toate că îl aveam pe Lance să mă
120
Laura
_____________________________________________________________________________________
consoleze. Şi cum aveam să le dau vestea părinţilor? Doamne, viaţa mea era distrusă! Aveam s-o
iau razna.
În săptămâna care a urmat, singurul lucru pe care l-am făcut a fost să plâng. Nu puteam să
mănânc sau să mă mişc. Lance stătea neputincios şi încerca să mă consoleze. Dar eram imposibil
de consolat. Aveam un hău adânc înăuntrul meu, care nu mă lăsa să trăiesc. Nu ştiam ce se
întâmplase cu trupul lui Jesse, dar într-un fel mai bine era să nu ştiu.
- Iubire, nu te pot lăsa să te distrugi singură aşa. Va trebui să apelez la singura metodă care te
poate salva, spuse vizibil rănit.
- Care e aceea?
- Va trebui să-ţi modific memoria.
- Poftim?! Nici vorbă, am sărit ca arsă.
- Îmi pare rău, Sam. Te iubesc, şi de asta trebuie să iau deciziile corecte. Nu pot fi egoist cu tine.
Am hotărât asta deja. M-am ocupat să nu mai găseşti acasă nimic din ce ar putea să-ţi amintească
de toate astea.
- Lance nu! Nu vreau să uit nimic, am insistat.
- Trebuie. Nu vei mai putea avea o viaţă normală cu toate lucrurile prin care ai trecut.
- Dar…
Mi-a luat faţa în palme şi am început să simt valul acela de ameţeală.
- Lance nu vreau să…
- Şşş! Acum ascultă-mă. Te iubesc și trebuie să te eliberez, scumpa mea Sam. Nu-ţi vei mai
aminti nimic din ce s-a întâmplat după absolvire. Nu ne-ai cunoscut pe mine şi pe Josh niciodată.
N-ai avut un frate şi nici n-ai fost prietenă cu Lizzie. Ai avut o vară normală, te-ai distrat. Te vei
înscrie la facultatea la care îţi dorești şi îţi vei împlini toate visele. Când te vei vedea în camera
ta, viaţa ta va fi din nou normală, spuse scăpând o lacrimă rubinie. Te iubesc, șopti încercând să
nu plângă.
M-a sărutat apăsat. Am închis ochii strâns, încercând să-mi potolesc plânsul. Am încetat să simt
căldura brațelor lui Lance, iar când am deschis ochii eram în camera mea acasă.
De ce plângeam oare? Ah, uitasem. Am coborât jos. Se părea că venise corespondența. Am luat
plicurile şi m-am uitat pe rând. Facturi şi iar facturi…şi oh, da! Una de la NYU. Am deschis-o
repede şi am citit-o. Mă acceptaseră la NYU! Trebuia s-o sun neapărat pe… pe cine? Toţi
prietenii mei erau plecaţi în vacanță. Dar mama şi tata aveau să se bucure când ajungeau.
Trebuiau să ajungă azi… cred. Am fugit sus şi am intrat entuziasmată într-o cameră goală, de
parcă mă aşteptam să fie cineva acolo. Dar erau doar patru pereți şi nimic altceva. Poate mama şi
tata o țineau pentru cazul în care aveau să-mi facă un frate sau o soră. M-a luat un val de
melancolie când m-am gândit la asta, dar nu ştiam de ce.
M-am dus înapoi în camera mea, făcându-mi planuri pentru facultate, dar m-am plictisit în cele
din urmă şi am aţipit.

Va Urma...
121

Manuscris "Intre Lumina Si Intuneric"

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manuscris "Intre Lumina Si Intuneric"

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Între Lumină și Întuneric Gall Denisa -

Am deschis ochii. Josh mă căra în braţe, dar unde mă ducea? Ce se întâmplase?

- Sam?! La dracu! Sam, trezeşte-te.

"Fiecare om merită o a doua şansă, chiar dacă pe prima nu a meritat-o."

"Caracterul unui om nu se arată în momentele de confort ci în cele de schimbări şi controverse."

Dimineață m-am trezit foarte greu. Mă durea capul de muream.

„A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger."

"Dragostea curată și suspiciunea nu pot locui împreună."

- Cât am dormit? L-am întrebat somnoroasă simțindu-i răsuflarea pe pielea mea.

„ Dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, îl eliberezi”.

S-ar putea să vă placă și