UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

”VICTOR BABEȘ” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MEDICINĂ
DEPARTAMENTUL DE BALNEOLOGIE, RECUPERARE
MEDICALĂ ȘI REUMATOLOGIE
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE
ȘI RECUPERARE MEDICALĂ

Absolvent:
GALL T.C. DENISA LAURA

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Ș.L. DR. ONOFREI ROXANA - RAMONA

Timișoara
2017
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
”VICTOR BABEȘ” DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
DEPARTAMENTUL DE BALNEOLOGIE, RECUPERARE
MEDICALĂ ȘI REUMATOLOGIE
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE
ȘI RECUPERARE MEDICALĂ

Absolvent:
GALL T.C. DENISA LAURA

LUCRARE DE LICENȚĂ
EVALUAREA COMPARATIVĂ A ECHILIBRULUI
STATIC ÎNTRE SPORTIVI DE PERFORMANȚĂ ȘI
SEDENTARI

Coordonator științific:
Ș.L. DR. ONOFREI ROXANA – RAMONA

Timișoara
2017

2
 CUPRINS

I. INTRODUCERE
II. PARTEA GENERALĂ

1. ECHILIBRUL STATIC
2. POSTURA ȘI ORTOSTATISMUL
2.1. Postura
2.2. Ortostatismul
3. POLIGONUL DE SUSȚINERE ȘI CENTRU DE GREUTATE
3.1. Poligonul de susținere
3.2. Centrul de greutate
4. STABILITATEA ȘI UNGHIUL DE STABILITATE
4.1. Stabilitatea
4.2. Unghiul de stabilitate
5. STATICA ARTICULARĂ
6. PATOLOGIA ECHILIBRULUI
6.1. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului vestibular
6.1.1. Tulburările de echilibru static și dinamic
6.1.2. Vertijul
6.1.3. Nistagmusul
6.2. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului proprioceptiv
6.3. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului vizual
6.4. Patologia echilibrului în afecțiunile cerebelului
6.5. Patologia echilibrului in afectarea structurilor anatomice

7. ECHILIBRUL ÎN POZIȚIE ORTOSTATICĂ

8. ECHILIBRUL ÎN SPRIJIN UNIPODAL
9. RĂSPUNSURI POSTURALE
9.1. Reacția pozitivă de sprijin

3
9.2. Reflexele de redresare
9.3. Reflexele de echilibrare sau „reacţiile de balans”
9.4 Răspunsuri posturale automate
9.4.1. Strategia gleznelor
9.4.2. Strategia şoldurilor
9.4.3. Strategia suspensiei
9.4.4. Strategia paşilor
9.4.5. Răspunsuri posturale anticipatorii
9.4.6. Mişcări posturale voliţionale

10. IMPLICAȚIILE SPORTULUI ASUPRA POSTURII

III. PARTEA SPECIALĂ

1. OBIECTIVE
2. MATERIALE ȘI METODE
3. REZULTATE
4. DISCUȚII
IV. CONCLUZII
V. BIBLIOGRAFIE
VI. ANEXE

4
 Abrevieri și simboluri

AG – antigravitațional
CG – centru de greutate
COP – centru de presiune
MI – membrul inferior
RE – rotație externă
SNC – sistem nervos central
SNP – sistem nervos periferic
SNV – sistem nervos vegetative

5
I. INTRODUCERE

6
 II. PARTEA GENERALĂ

1. Echilibrul Static
Echilibrul static poate fi definit drept capacitatea păstrării unei poziții statice, fără efectuarea unui
efort considerabil. Altfel spus: „echilibrul este abilitatea de a menține corpul fără a cădea".
Controlul permanent al posturii este o caracteristică a unui sistem nervos sănătos, permițând
stabilitatea și inițierea mișcărilor. Orice perturbare în echilibru, în controlul posturii, alterează
eficiența acțiunilor noastre. Echilibrul este dependent de poziţia CG al corpului și orice
disproporționalitate determină tulburări de echilibru, atât static, cât și dinamic (1). Echilibrul este
dat de baza de susținere, suprafaţa poligonului - format de toate punctele exterioare ale unui corp
ce se sprijină pe plan. Echilibrul poate fi stabil, instabil şi indiferent (2).
Echilibrul static e realizat prin acțiunea AG a unor grupe musculare ale trunchiului, în raport
cu poziția capului în spațiu. Aceasta rezultă dintr-o activitate coordonată a SNC dintre diferite
sisteme și aparate: sistemul vestibular, sensibilitatea profundă conştientă, inconştientă, sistemul
extrapiramidal și analizatorul vizual (3). Menținerea echilibrului în ortostatism depinde de mai
multe tipuri de impulsuri aferente: proprioceptive, exteroceptive, labirintice și vizuale, ce trimit
creierului informații despre poziția corpului în fiecare moment, dar și de integritatea centrilor care
controlează această coordonare (inhibiția centrilor motori determină relaxarea musculară, la fel ca
în timpul somnului; anestezia plantară sau afectarea sensibilității musculocutanate fac
ortostatismul imposibil). Astfel, „echilibrul de susținere” este menținut prin intervenția celui de al
doilea mecanism de reglare al posturală, care poate fi descris ca „fenomen reflex de împingere”,
fiind observat foarte bine dacă subiectul este împins înainte/înapoi, situație în care echilibrul este
imediat restabilit printr-un reflex de contracție a musculaturii posterioare și anterioare a trunchiului
(4).
Menținerea echilibrului necesită îndeplinirea anumitor condiții:
- activarea musculaturii posturale să se facă în mod adecvat fiecărei situații;
- selecția unor răspunsuri posturale corecte și prompte;
- informațiile senzoriale de detectare a poziției și a mișcărilor intacte.
În realitate, statica și dinamica exercițiilor fizice nu sunt despărțite printr-o linie strictă. Pozițiile
statice trec și în mișcare. În timpul mișcării, multe parți ale corpului păstrează poziții statice
relative una față de cealaltă. Prin convenție, au apărut termenii de „echilibru static" sau „dinamic „
ce caracterizează, de fapt, starea echilibrului în condiții statice sau dinamice (în mișcare) (1).
2. Postura și Ortostatismul
2.1. Postura reprezintă o funcție a corpului, bazată pe acțiunea sinergică și coordonată a
elementelor aparatului locomotor și a SNC și SNP, cu ajutorul cărora se mențin: stabilitatea

7
corpului, echilibrul și raporturile constante între segmente, precum și între corp și mediul
înconjurător (5).
2.2. Ortostatismul este rezultatul contracției musculare coordonate, prin care elementele mobile
ale scheletului asigură poziția verticală a corpului împotriva gravitației.
Sub influența gravitației, corpul are tendința de a cădea, stabilitatea în poziția ortostatică fiind
menținută prin contracția permanentă a musculaturii scheletice AG. Fie că este vorba de
menținerea poziției unui segment, fie de ortostatism, contracțiile musculare statice trebuie să
echilibreze întotdeauna greutatea segmentului aceluia, a corpului, sau o forță externă, care caută să
le deplaseze din poziția lor, sau să fixeze CG al corpului într-o poziție avantajoasă în raport cu
poligonul de susținere. Ortostatismul normal este rezultatul însumării la diferite niveluri a unui
ansamblu de reflexe elementare, a căror coordonare asigură atât ortostatismul simplu, cât și
corectarea în mod automat a echilibrului, prin reglarea tonusului muscular conform necesitaților
(4).
3. Poligonul de susținere și Centrul de greutate
3.1. Poligonul de susținere reprezintă o suprafață geometrică, delimitată fie de marginile
exterioare, fie de punctele prin care segmentele corpului iau contact cu solul. În poziţia stând este
o suprafață trapezoidală cuprinsă între marginile externe ale plantelor aflate cu călcâiele lipite şi
rezultând un unghi între axele lor longitudinale de 20-30 grade (2).

Figura 1 – poligonul de susținere

3.2. Centrul de greutate. Greutatea acționează asupra corpului sub forma unor linii verticale,
dirijate spre centrul pământului, şi toate aceste forţe vectoriale, au o rezultantă care acționează
asupra unui punct al masei corpului, situată la intersecția planurilor medio-frontal, medio-sagital şi
medio-transversal, numită centru de greutate. Poziţia CG se determină luând-se în considerare
locul CG şi greutatea totală a fiecărui segment. În general, la om, centrul de greutate general al
corpului se găsește în dreptul corpului vertebral S2. Cunoscând pozițiile mijlocii ale CG şi a
greutății a două segmente vecine izolate, se poate găsi CG al segmentelor reunite, pe linia dreaptă
care unește centrele de greutate ale celor două segmente, aproximativ la o distanţă de acestea ce
este invers proporțională cu greutatea segmentelor considerate (2).

8
Controlul CG este dependent de starea biomecanică a sistemului musculoscheletal, şi în primul
rând al trunchiului şi capului, dar şi a membrelor superioare şi inferioare, în stări de paralizie sau
afectări articulare. Structurile axiale ale corpului – cap-gât-trunchi, contribuie la echilibru prin
menținerea poziției „liniei de mijloc” a corpului, asigurarea rotației în jurul acestei linii și
permiterea ieșirii din linie cu revenire, fără să se piardă echilibrul. Controlul CG pornește de la
posturile cele mai stabile spre cele mai puţin stabile (patrupedie, sprijin pe coate, în genunchi,
șezând cu sprijin într-o parte pe o mână, într-un genunchi), adică cu suprafaţa de sprijin tot mai
mică şi cu ridicarea centrului de greutate. Reducerea suprafeței de sprijin merge până la postura
unipodală, eventual chiar cu sprijin doar pe vârfuri sau călcâie. (6)
4. Stabilitatea și Unghiul de stabilitate
4.1 Stabilitatea reprezintă proprietatea unui corp de a-și recâștiga echilibrul fără a cădea atunci
când este perturbat. Stabilitatea este invers proporțională cu înălțimea CG al corpului şi direct
proporțională cu mărimea poligonului de susținere. (6)
4.2. Unghiul de stabilitate este format de proiecția CG principal al corpului cu dreapta care îl
unește pe acesta cu marginea bazei de susținere, şi cu cât acest unghi este mai mare cu atât
stabilitatea este mai mare (unghiul de stabilitate este cu atât mai mare cu cât CG este mai jos
situat, iar baza de susținere este mai mare). (2)
Poziţia bipedă se poate menține datorită unui efort sinergic, la care participă diferite structuri:
scheletul, musculatura, ligamentele, elemente ale SNV și SNC, aparat cardiovascular, ș.a. Aceste
structuri au dezvoltat în timp funcții adaptate pentru menținerea verticalității, atât în timpul staticii
cât și a mișcării. Altfel spus, statica în sine nu există, chiar dacă noi consideram că suntem în
repaus total, ne aflăm de fapt în mișcare – mușchii efectuează o permanentă ajustare a poziției,
generând mișcări la limita perceptibilității, respirația, aparatul circulator, generează oscilații,
deplasări, modificări ale poziției.
Poziția verticală este asigurată în principal de axul coloanei vertebrale. Capacitatea coloanei
de a menține poziția verticală și echilibrul, este dependentă funcționalitatea musculaturii ce o
ancorează, de starea articulațiilor intervertebrale și a țesuturilor moi, dar nu în ultimul rând, de
starea structurilor pe care se sprijină aceasta. Baza coloanei se sprijină pe pelvis, care este susținut
de membrele inferioare. De asemenea, verticalitatea impune distribuția greutății corpului la nivelul
tălpilor, iar pentru efectuarea echilibrului static trebuie ca proiecția CG al corpului să fie situată în
interiorul perimetrului delimitat de marginile laterale, anterioare si posterioare ale tălpilor. Astfel,
corpul uman în ortostatism trebuie să își distribuie în mod egal greutatea pe cele două membre
inferioare, se sprijină pe piciorul stâng dacă cel drept obosește și invers. Dacă amândouă membre
inferioare obosesc, unul din ele va trebui să suporte primul greutatea și va simți suprasolicitarea,
apoi celălalt. Acest lucru se repetă alternativ. Cu cât este mai serioasă oboseala, cu atât mai
frecventă va fi alternarea distribuției greutății pe cele două membre inferioare.
CG al corpului îşi schimbă permanent poziţia în funcție de situațiile și necesitățile noastre de
mişcare sau statică. Spre exemplu, oscilațiile laterale ale CG sunt necesare pentru realizarea
mersului, când greutatea corpului trebuie transferată alternativ asupra membrelor inferioare.

9
 Pe lângă oscilațiile CG al corpului, normale în timpul ortostatismului prelungit sau mersului,
sunt situații în care CG este aflat într-o poziție predominantă, diferită de poziția normală. De
exemplu, pe parcursul efectuării a 20 de minute de mers, CG ar fi trebuit să se situeze timp de
aproximativ 10 minute pe membrul inferior drept și 10 minute pe membrul inferior stâng. Dacă
CG al corpului este situat predominant în partea stângă, timpul de sprijin pe piciorul drept va fi
mai scurt (mai puțin de 10 minute). În cazul acesta, membrul inferior stâng va fi suprasolicitat, și
va obosi mult mai repede. Uzura articulară, solicitarea mușchilor, “încărcarea” pe acest membru
fiind mai mari, se creează cauzele unor suferințe de natură musculară, respectiv articulară. De
asemenea, pentru menținerea echilibrului, coloana vertebrală va trebui să se curbeze suplimentar.
În timpul ortostatismului, este necesar ca greutatea la nivelul fiecărui membru inferior să fie
aceeaşi. Astfel, o persoană cu o greutate de 80 kg, care stă în picioare timp de 20 de minute,
trebuie să îşi sprijine pe fiecare membru inferior câte 40 kg, timp de 10 minute. Dacă acest lucru
nu este posibil din anumite cauze, atunci putem spune că CG al corpului se află într-o poziție
dominantă anormală. În cazul exemplului de mai sus, dacă se sprijină numai 35 kg pe un membru,
iar celălalt e nevoit să suporte 45 kg, sau timpul de sprijin este semnificativ diferit (13 minute un
membru și 7 minute celălalt), sau combinații între excesul de greutate și timpul de sprijin
suplimentar (membrul stâng suportă aproximativ 7 minute 35 kg, iar cel drept trebuie să suporte 45
kg timp de 13 minute). Cauzele care pot influența modul în care este distribuită greutatea la nivelul
membrelor inferioare și situarea dominantă a CG sunt diverse, unele chiar foarte complexe. Asta
pentru că menținerea echilibrului în câmpul gravitațional implică acțiunea diferitelor sisteme și
structuri. Dintre cele mai întâlnite cauze putem menționa: anomalii funcționale sau de poziție ale
articulațiilor coxale (luxația coxală, leziuni ale articulațiilor pelvisului, ș.a.); leziuni ale
articulațiilor sau scheletului membrelor inferioare (fracturi, luxații, entorse, artroze, artrite, ș.a.);
leziuni ale țesuturilor moi ale bazinului și ale membrelor inferioare (tendinite, leziuni musculare,
atonii, contracturi, paralizii musculare, ș.a.); afecțiuni neurologice (hemiplegie, sciatică, ș.a.).
Toate acestea determină distribuția inegală a greutății la nivelul membrelor inferioare, cu scopul
protecției membrului afectat. Pe termen scurt, această asimetrie funcțională nu provoacă tulburări
majore. Însă, când afecțiunile menționate nu sunt tratate, sau sunt tratate necorespunzător
rămânând sechele, vor apărea tulburări mai întâi la nivelul aparatului locomotor, și tardiv la nivelul
întregului organism. Astfel, o luxație la nivelul gleznei, netratată corespunzător poate cauza în
timp o scolioză, care la rândul ei cauzează artroză vertebrală – o afecțiune în urma căreia pot
apărea tulburări neurologice (7).
5. Statica articulară
Esențiale probleme de statică se datorează coloanei vertebrale, genunchiului, gleznei,
piciorului, iar în general la nivelul tuturor articulațiilor și structurilor importante.
La nivelul coloanei trebuiesc cunoscute: tipul de ținută, echilibru intrinsec, extrinsec, rolul
componentei musculare în funcția statică și dinamică a coloanei, și evidențierea rolului discurilor
intervertebrale, a ligamentelor anterioare și posterioare ale coloanei. E necesară cunoașterea axelor
biomecanice de transmitere a forțelor, care pot fi diferite de axele anatomice.
La nivelul genunchiului, se pun problemele legate de modul repartiției greutății pe cele două
maleole tibiale, de presiunile și contrapresiunile exercitate asupra platoului tibial și asupra
10
condililor femurali, prezentând interes și pârghiile formate la nivelul genunchiului și „închise” de
ligamentele colaterale.
Stabilitatea articulației talo-crurale trebuie înțeleasă prin rolul ce îl are în realizarea acesteia, pe de
o parte morfologiei structurilor osoase, iar pe de altă parte ligamentelor. La nivelul piciorului,
statica poate fi aprofundată cunoscând modul de formare și alcătuirea bolții plantare, stâlpii și
arcurile ei, modul în care sunt susținute arcurile, dar și modul de distribuție a greutății la nivelul
piciorului, făcându-se apoi distincția din punct de vedere static și dinamic dintre antepicior si
postpicior (8).
6. Patologia echilibrului
Afectarea echilibrului se poate produce în multe situații: anumite boli la nivelul SNC și SNP,
afecțiuni ale aparatului locomotor, tulburări de tip senzorial, probleme de vedere sau de natură
vestibulară. De asemenea, există afecțiuni lombare cu dureri și blocare, care nu mai permit
mișcările de redresare ale trunchiului, sau diverse afecțiuni la nivel cervical care abolesc reflexele
poziționale ale gâtului în raport cu corpul. Toate acestea afectează sistemul periferic senzitiv,
proprioceptiv sau exteroceptiv, apărând astfel pierderea controlului echilibrului static și dinamic
(9).
6.1. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului vestibular
Atingerea labirintică unilaterală are efecte serioase asupra echilibrului static, având următoarele
manifestări:
- tulburări de echilibru
- vertij;
- nistagmus
- manifestări vegetative (greață, vărsături).
Atingerea bilaterală simetrică a labirintelor poate trece neobservată, fiind recunoscută prin
închiderea ochilor.
Afectarea analizatorului vestibular este evidențiat prin apariția celor trei fenomene:
6.1.1 Tulburările de echilibru static și dinamic constau în deviația corpului prin modificări de
tonusul muscular, care se manifestă sub forma unor deviații tonice lente ale membrelor, respectiv
trunchiului, în cadrul reflexelor tonice vestibulospinale. Toate devierile se fac spre partea afectată.
Închiderea ochilor accentuează tulburările echilibrului de origine vestibulară.
6.1.2 Vertijul este o senzație greșită de deplasare a corpului pacientului, sau a obiectelor din jurul
său. Senzaţia deplasării este în majoritatea cazurilor de tip rotator. Durata este în general diferită:
uneori apare sub formă de crize paroxistice, uneori se menține un timp mai îndelungat, în funcție
de factorul care îl determină. Intensitatea este variată: în formele mai grave, pacienții sunt
imobilizați la pat, iar în formele ușoare, aceștia prezintă deficite de echilibru static, respectiv
dinamic, ce se manifestă prin nesiguranţă și instabilitate. Din acest motiv, pacienții sunt obligați să
își caute în permanență sprijinul în jurul său. Este însoțit deseori de tulburări vegetative: grețuri,
11
vărsături, anxietate, transpirații, bradi sau tahicardie, paloarea feței, hipotensiune, tulburări
respiratorii etc.
6.1.3 Nistagmusul reprezintă o mişcare involuntară, ritmică, sincronă a globilor oculari, în aceeaşi
direcție. Mișcarea are două etape: una lentă, de tip tonic, homolaterală, de tip vestibular, iar
cealaltă este rapidă, de origine neelucidată. Sensul se stabilește în funcție de etapă. Direcția poate
fi: orizontală, verticală sau rotatorie. Există de asemenea și nistagmusul disociat, în care ambii
ochi merg spre înăuntru (convergent), ori în afară (divergent).
După sediul leziunii, se disting:
- Sindromul vestibular periferic
Apare în urma leziunilor de la nivelul labirintului și nervului vestibular. Factorii declanșatori sunt
în principal afecțiunile urechii interne și ale nervului vestibular.
- Sindromul vestibular central
Apare în leziunile nucleilor și ale căilor vestibulare.
6.2. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului proprioceptiv
Lipsa feedback-ului proprioceptiv determină tulburări ale coordonării, echilibru și controlul
mișcării. Cel mai bun exemplu al atingerii senzitive este ataxia locomotorie din tabes,
unde bolnavul dă impresia că merge pe un sol cu consistență elastică, nu mai poate controla
poziția membrelor inferioare, și nu mai poate ordona mișcările. În formele avansate, poziția stând
este imposibilă. Aceste simptome sunt însoțite de scăderea sau pierderea sensibilității vibratorii, a
celei dureroase profunde și a simțului poziției. La oamenii în vârstă, din cauza scăderii
sensibilității mecanoceptorilor cutanați odată cu vârsta, în special a celor de la nivelul plantei,
determină tulburări ale echilibrului și mersului.
6.3. Patologia echilibrului în afecțiunile analizatorului vizual
Atingerea acestuia va face imposibilă realizarea orientării în spațiu și poate duce la vertij și
dezechilibru prin:
- tulburări de vedere
- tulburări de retracție necorectate;
- tulburări de tonus ocular
La bătrâni, o cauza majoră a problemelor de echilibru o reprezintă afectarea vizuală.
6.4. Patologia echilibrului în afecțiunile cerebelului
În funcție de localizarea leziunii pe elementele principale cerebeloase, avem 3 sindroame
cerebeloase:
- arhicerebelos;
- paleocerebelos;
12
- neocerebelos.
Manifestări:
- dificultăți în menținerea echilibrului static, dar și locomoției
- tulburări de tonus muscular
- tulburări ale coordonării mișcărilor fine.
In afecțiunile cerebeloase apare hipermetria.
- Sindromul arhicerebelos este caracterizat prin tulburări importante de echilibru, cu oscilații
antero-posterioare. Apare în leziuni care interesează lobul floculo-nodular.
- Sindromul paleocerebelos este caracterizat prin tulburări de echilibru static și dinamic, deviere
sau chiar cădere, asociat uneori cu tremor static al capului sau al întregului corp. Este observat în
afecțiunile vermisului anterior.
- Sindromul neocerebelos este caracterizat prin hipotonie musculară cu pasivitate, lipsă de
coordonare, ataxie statokinetică, adiadocokinezie, dizartrie, asinergie și tremor intențional. Apare
în afecțiunile emisferelor cerebeloase sau a formațiunilor vecine.
Patologia centrilor nervoși este alcătuită din:
- afecțiunile corticale, ce determină perturbarea echilibrului și a mersului.
- afectarea extrapiramidală, manifestată prin tremurături, akinezie și rigiditate, determină
perturbarea staticii și a echilibrului.
6.5. Patologia echilibrului în afectarea structurilor anatomice
Controlul CG este dependent de starea sistemului musculoscheletal, în special a trunchiului și
capului, dar și a membrelor superioare, respectiv inferioare. Dintre cele mai întâlnite afecțiuni ale
aparatului locomotor cu impact asupra echilibrului, menționăm:
- afecțiuni de natură osoasă: fracturi, amputații, luxație congenitală șold, proteze, picior strâmb
congenital, deviații ale coloanei;
- afecțiuni ale articulațiilor: procese inflamatorii acute/cronice (artrite, artroze), leziuni
degenerative, entorse, luxații,;
- afecțiuni ale musculaturii: paralizii, leziuni musculare, contracturi (10).
7. Echilibrul în poziția ortostatică
Denumire: poziția ortostatică, bipedă.
Activitățile în care întâlnim această poziție: statică, mers, alergat, sărituri, sporturi precum
skiatul, jocuri cu minge ș.a.
Poziții derivate din ortostatism:

13
- stând în poziție verticală pe vârfuri (balet, gimnastică);
- stând asimetric, cu greutatea corpului sprijinită inegal pe suprafețele plantelor;
- stând cu membrele inferioare depărtate, cu sprijin pe amândouă (arte marțiale);
- stând sprijinit pe plantele ambelor membre inferioare, cu trunchiul flectat (înot, box, fotbal).
Poziția membrelor: membrele inferioare sunt în RE de 300, călcâiele apropiate, picioarele în
unghi de 900 cu gamba, genunchii și șoldurile în extensie. Membrele superioare sunt RE și lipite
de lateralul trunchiului, coate în extensie, antebrațe în supinație.
Baza de susținere este o suprafață trapezoidală cuprinsă între marginile externe ale plantelor aflate
cu călcâiele lipite şi rezultând un unghi între axele lor longitudinale de 20-30 grade.
Poziţia centrului de greutate se află la nivel S2 , variind în funcție de poziție.
Unghiul de stabilitate este mic și scade odată cu micșorarea bazei de susținere prin ridicarea pe
vârfuri.
Menținerea stabilității - Reflexele posturale. Menținerea ortostatismului este rezultatul unui
ansamblu de reflexe. Proprioceptorii trimit în permanență informații spre centrii despre diferitele
tensiuni la care sunt supuse tendoanele, ligamentele, poziția în care sunt articulațiile, precum și
gradul de tensiune musculară. Exteroceptorii trimit în permanență informații spre centrii despre
modificări de repartizare a presiunii la nivel plantar, iar canalele semicirculare ale urechii interne
și senzațiile vizuale, înștiințează creierul asupra poziției corpului în orice moment. Statica ar fi
imposibilă fără existența reflexelor miotatice.
Musculatura principală: gastrocnemienii și ischiogambierii susțin coapsa pentru a nu se flecta pe
gambă, tricepsul sural susține gamba pentru a nu se flecta pe
picior, ischiogambierii și iliopsoasul oferă bazinului bascularea anteroposterioară. Trunchiul este
echilibrat pentru a nu cădea înapoi prin contracția musculaturii de la nivel abdominal, sau înainte,
cu ajutorul musculaturii șanțurilor vertebrale. Musculatura cefei susține gâtul și capul pentru a nu
cădea înainte.
Stabilizarea pasivă. În cazurile patologice, stabilitatea poate fi parțial sau chiar total înlocuită de
stabilitatea pasivă. Când musculatura genunchiului și șoldului este deficitară, se poate menține o
stabilitate pasivă prin hiperextensia la nivelul șoldului, respectiv a genunchiului.
Pârghiile osteoarticulare. Membrele inferioare acționează ca lanțuri kinetice închise, astfel
pârghiile vor fi de gradul I , adică de sprijin, iar la nivelul membrelor superioare acționează ca
lanțuri kinetice deschise, pârghiile vor fi de gradul III, adică de viteză.
Condițiile minime necesare ortostatismului:
- păstrarea funcționalității membrelor inferioare afectate;
- păstrarea parțială a funcționalității unuia dintre tricepșii surali (fără tricepsul sural, poligonul de
susținere se va reduce la o linie, iar individul cade);
- păstrarea parțială a funcționalității abdominalilor și musculaturii șanțurilor vertebrale.
14
 8. Echilibrul în sprijin unipodal
Denumire: sprijin unipodal/monopodal
Activitățile în care întâlnim această poziție: gimnastică .
Unipodalismul este o fază importantă a tuturor exercițiilor de bază: mersul, alergarea, marșul,
aruncarea, săritura.
Pozițiile derivate din unipodalism:
 poziția cu un membru inferior ridicat înainte;
 poziția cu un membru inferior ridicat înapoi.
Poziţia membrelor: membrul inferior extins din coxofemurală și genunchi, piciorul flectat la
900 pe gambă, trunchiul este în rectitudine.
Baza de susținere: este reprezentată de suprafața plantară a piciorului de sprijin.
Poziţia centrului de greutate: la nivel L1-L2.
Unghiul de stabilitate scade cu micșorarea bazei de susținere la o singură suprafață plantară.
Menținerea stabilității – Reflexele posturale. Stabilitatea se menține dificil, pe baza informațiilor
primite de la receptorii vizuali, exteroceptorii suprafeței plantare și proprioceptorii întregului
membru inferior de sprijin.
Musculatură principală: este aceeași care susține și poziția bipedă, numai că întreaga sarcină este
preluată de musculatura membrului inferior de sprijin. Un rol important în menținerea acestei
poziții îl au mușchii psoasiliac-fesier mijlociu.
Stabilizarea pasivă la fel ca și pentru poziția bipedă, cu diferența că întreaga sarcină este preluată
de membrul de sprijin.
Pârghiile osteoarticulare. Șoldul acționează ca o pârghie de gradul I, iar genunchiul va avea
acțiunea unei pârghii de sprijin.
Condiții minime necesare sprijinului unipodal:
- păstrarea funcționalității membrului inferior afectat, pentru a putea avea loc stabilizarea pasivă;
- păstrarea parțială a funcționalității unuia dintre tricepșii surali, pentru a nu permite căderea
gambei pe picior;
- păstrarea parțială a funcționalității fesierului mijlociu de partea membrului de sprijin, sau a
abdominalilor și toracopelvinilor de partea opusă (11).
9. Răspunsuri posturale
În ortostatism, condiția pentru a menține echilibrul, este ca vectorul greutății corpului să cadă
în interiorul poligonului de susținere. Iar condiția stabilității, este reprezentată de acomodarea

15
sistemului musculoscheletal cu perturbările echilibrului și readucerea corpului în poziție de
echilibru.
Cum menținerea echilibrului are la bază receptorii și sistemele prezentate mai sus, refacerea
stabilității are loc prin răspunsurile posturale automate. Acestea se fac cu scopul de a menține
echilibrul (11).
9.1. Reacția pozitivă de sprijin
Este definită ca extensia membrului inferior, atunci când este executată o presiune la nivelul
tălpi. Reflexul obținut este puternic, acesta putând susține chiar şi greutatea animalului spinalizat.
Creșterea tonusului la nivelul extensorilor apare în poziția ortostatică. Reflexul pozitiv de sprijin,
determină direcţia în care membrul inferior se va extinde, anume direcţia în care a fost efectuată
presiunea în talpă.
9.2. Reflexele de redresare
Aceste reflexe apar la schimbarea din decubit în ortostatism, având ca scop posturarea în
poziție verticală. Acestea reprezintă mișcări sincronizate ale trunchiului, membrelor, corpului, de a
menține ochii in poziție orizontală, capul şi corpul in poziție verticală, pentru pregătirea actului
motor. Stimulii reflexelor de redresare sunt: optic, tactil, labirintic.
9.3. Reflexele de echilibrare sau „reacțiile de balans”
Sunt reflexe relevante în realizarea posturii şi locomoției, adică menținerea CG al corpului
înăuntrul suprafeței de sprijin. Ele sunt controlate de reacțiile proprioceptive sau labirintice, şi pot
fi de două feluri:
• Reacții musculare, cu mecanisme proprioceptive, care se produc atunci când datorită unui balans
puternic, CG iese din baza de sprijin, corpul începând să cadă. Apărarea reflexă are loc prin
deplasarea laterală rapidă a unui membru inferior, pentru lărgirea poligonului de susținere, sau prin
adoptarea poziției ghemuit, pentru a coborî CG.
• Reacția labirintică, ce apare la accelerații liniare/unghiulare, pentru menținerea echilibrului.
Musculatura întregului corp înregistrează modificări ale tonusului tonus (6).
9.4 Răspunsuri posturale automate
Reprezintă răspunsuri declanșate de corp la orice tendință de pierdere a echilibrului, care duce
la ieşirea CG din poligonul de susținere. Sunt reprezentate prin mișcări stereotipice, adaptate
stimulilor (12).
În scopul refacerii echilibrului in cazul unor dezechilibrări există mai multe tipuri de „strategii
dinamice”(strategiile dinamice de menținere a echilibrului în ortostatism ale lui Horak):
9.4.1. Strategia gleznelor reprezintă mici oscilații anteroposterioare ale corpului la nivelul
gleznelor pentru oprirea tendinței la dezechilibrare şi readucerea corpului în poziție rectilinie, când
dezechilibrul este mic.

16
9.4.2. Strategia șoldurilor reprezintă oscilații ale trunchiului şi pelvisului deasupra
coxofemuralelor, capul şi şoldurile mişcându-se în direcții opuse, atunci când redresarea prin
strategia gleznelor este insuficientă.
9.4.3. Strategia suspensiei - în condiții speciale, combinate între mişcare şi abilitate, se realizează
o postură favorabilă menținerii stabilității prin coborârea CG al corpului către baza de susținere
datorită flectării genunchilor.
9.4.4. Strategia pașilor reprezintă executarea de 1-3 paşi mici ± oscilații ale brațelor în momentul
pierderii echilibrului.
9.4.5. Răspunsuri posturale anticipatorii sunt un set de măsuri posturale automate stocate din
experiența personală cu rol de contracarare a unei perturbări previzibile, în contextul mediului, de
echilibru.
9.4.6. Mișcări posturale voliționale reprezintă perturbări conștiente ale echilibrului în cursul unor
activități curente, când este necesară translarea liniei gravitaționale a corpului spre limita
stabilității, iar răspunsurile corectoare sunt anticipate conştient (2).
10. Implicațiile sportului asupra posturii
Practicarea unui sport de performanță are ca efect o presiune mai mare asupra coloanei
vertebrale. Ca urmare a efortului fizic intens capacitatea de adaptare a vertebrelor, discurilor
intervertebrale, ligamentelor și mușchilor scade, influențând dimensiunile curburilor fiziologice,
implicit și postura.
Alergatul pe distanțe medii sau lungi implică mișcări puternice, astfel organismul se adaptează la
efort, dar pe fondul apariției unor modificări de postură. Drept urmare a practicării atletismului,
apare un dezechilibru între muşchii membrelor inferioare și segmentelor superioare, lucru care
duce la supraîncărcare a coloanei în timpul efortului. Astfel, din cauza acestui dezechilibru apar
deficiențele coloanei vertebrale de tipul scoliozelor, cifozelor sau lordozelor.
Anumiți autori sunt de părere că rezistența musculară din contracțiile musculare posturale este mai
importantă decât forța musculară, care trebuie menținută sau care se repetă în mod ciclic.
Tulburările de postură sunt asociate cu caracterul repetitiv al alergării, cauzează un stres ridicat la
nivelul coloanei vertebrale a sportivului, mai ales la adolescent. La atleții cu probleme de postură
apar evident și dezechilibre musculare, care automat afectează obținerea performanțelor.
În zilele noastre, cercetătorii își îndreaptă atenția spre influența pe care o are sportul asupra
posturii. În procesul pregătirii alergătorilor, nu se acordă suficientă atenție dezvoltării musculaturii
abdominale, a spatelui, a umerilor, respectiv a brațelor, apărând astfel diferite patologii. De fapt, în
nici un fel de sport nu se acordă foarte multă atenție încălzirii, strechingului și creșterii progresive
(dozării) efortului (5).
Unele cercetări sugerează că performanța superioară în rândul sportivilor cu experiență este în
mare parte rezultatul antrenamentului repetat, care influențează răspunsurile motorii și nu este
legată în așa mare măsură de sensibilitatea sistemului vestibular. Alții susțin că echilibrul și

17
performanța superioară sunt rezultatul unor experiențe de formare care influențează capacitatea
unei persoane de a obține răspunsuri proprioceptive relevante (12).
În timpul performanțelor sportive cu consum mare de energie, echilibru postural ar putea fi
perturbat în principal din cauza oboselii generalizate, dar și datorită oboselii musculare locale.
Factorii de antrenament, cum ar fi tipul de exercițiu, intensitatea și durata acestuia, influențează
oboseală generală; aceste relații puternice există între tipul de exercițiu, oboseală și deficitele de
echilibru postural. Eforturile repetate induc oboseala generală, în principal datorită activității
neuronale reduse și capacitatea redusă a SNC de a activa contracția musculară (13). În plus,
oboseala crește variabilitatea centrului de presiune (COP), astfel încât apare un risc crescut de
căderi și accidentări. Oboseala musculară locală este atribuită forței mușchilor specifici și pragului
de descărcare a impulsurilor la nivelul fusului neuromuscular, care la rândul său, întrerupe
feedback-ul aferenței somatosenzoriale și duce la scăderea conștientizării informației
proprioceptive. În consecință, este redusă abilitatea de a corecta sau menține o postură corectă.
Oboseala mușchilor stabilizatori (cum ar fi gastrocnemian și mușchiul solear) afectează alinierea
corectă și reduce controlul neuromuscular în jurul articulațiilor, care promovează o depreciere de
stabilitate posturală (14).

18
 III. PARTEA SPECIALĂ

1. Material si metodă

Pentru efectuarea studiului au fost folosite două loturi de pacienți: un lot format din
practicanți ai unui sport de performanță și un lot format din sedentari.
Pacienții au fost evaluați, adunând de la aceștia următorii parametrii: nume, vârstă, sex,
greutate, înălțime, tipul și orele de muncă/zi, tipul de sport și orele/ săptămână la sportivi (15),
afecțiuni de tip musculoscheletal la nivelul membrelor inferioare și a coloanei vertebrale în
antecendete, intensitatea durerilor dacă acestea mai există sau dacă sunt vreun fel de dureri
care vizează membrul inferior sau coloana (16) (vezi Anexa 1).
Criteriile de excludere au fost următoarele: afecțiuni neurologice (hemipareze, ataxii,
sindroame cerebeloase), afecțiuni vestibulare, afecțiuni cardiovasculare grave, sarcină,
traumatisme recente (17), vârsta mai mică de 19 ani și mai mare de 40 de ani (18).
Primul lot este reprezentat de practicanți ai următoarelor activități sportive: fotbal, basket,
dansuri, atletism, canotaj, rugby, yoga, handbal. Al doilea lot efectuează strict activități
obișnuite.
Cele două loturi au fost evaluate folosind teste de evaluare a echilibrului static, podometria și
scala VAS pentru cei care au prezentat dureri la nivelul membrelor inferioare sau coloanei la
momentul testării.
A. Testele de evaluare a echilibrului static:
- Sprijin bipodal;
Sprijinul bipodal a fost testat doar cu ochii închiși, datorită faptului că sprijinul bipodal cu
ochii deschiși reprezreprezintă de fapt ortostatism clasic, care nu are relevanță în acest studiu
(19).
- Sprijin unipodal, cu ambele membre inferioare;
În sprijinul unipodal, mâinile au fost așezate pe șolduri, iar piciorul opus celui de sprijin a avut
genunchiul flectat în spate la 90 de grade (20).
- Tandem, cu un picior în fața celuilalt;
Mâinile au fost așezate pe șolduri, membrele inferioare fiind unul în fața celuilalt, întâi un
picior în față, apoi celălalt.
Toate cele testările au fost efectuate atât pe suprafață tare (podeaua), cât și pe suprafață moale
(o salteluță din burete mai gros) (21), determinările timpului fiind făcute cu ajutorul unui
19
cronometru, testul fiind efectuat până la trei minute (22). A fost făcută pauză de un minut între
fiecare determinare (23).
Au fost efectuate șase determinări din sprijinul bipodal, trei pe suprafață moale și trei pe
suprafață tare. Din sprijin unipodal, au fost efectuate șase determinări cu ochii închiși (trei pe
suprafață moale, trei pe suprafață tare), și șase determinări cu ochii deschiși (trei pe suprafață
moale, trei pe suprafață tare) (24). În tandem, s-au efectuat doisprezece determinări cu ochii
închiși, din care șase pe suprafață moale (trei cu membrul inferior drept în față, 3 cu membrul
inferior stâng în față) și șase pe suprafață tare (trei cu membrul inferior drept în față, 3 cu
membrul inferior stâng în față); iar celelalte doisprezece determinări au fost efectuate în
același fel, fiind diferit doar faptul că ochii au fost deschiși (25).
Pentru fiecare tip de evaluare, am luat în calcul media aritmetică a celor trei determinări.
B. Podometria
PODOMETRIE = O amprentă a tălpii piciorului, prezentând conturul și starea boltei plantare
(26).
Podometria a fost efectuată cu placa BTS P-WALK, care permite evaluarea distribuției
presiunii plantare în poziție statică.

Figura 2 – Placa de podometrie

(http://www.btsbioengineering.com/products/p-
walk)

Analiza statică: Pacientul stă în centrul platformei în ortostatism, în timp ce platforma măsoară
distribuția presiunii, suprafața de contact și oscilațiile COP (27). Au fost efectuate trei
determinări cu ochii deschiși și trei determinări cu ochii închiși. Fiecare podometrie a durat un
minut, timp în care pacientul a stat nemișcat, cu membrele superioare pe lângă corp, prvirea
înainte la un punct fix în cazul celor cu ochii deschiși (28).

Figura 3 – Poziția pe placă

(http://www.btsbioengineering.com/products/p-walk)

20
Măsurătorile au oferit următorii parametrii :
- COPX = centrul presiunii pe axa X
- COPY = centrul presiunii pe axa Y
- FBSD = deviația standard a ocilațiilor față-spate
- COP Distance = distanța centrului de presiune
- Body Berrycenter = suprafața de încărcare (29).

Figura 4 – Exemplu de rezultat podometrie

(http://www.btsbioengineering.com/products/p-walk/)

C. Scala VAS
Scala VAS determină intensitatea durerii. Cel mai folosit tip de VAS reprezintă o linie
orizontală sau verticală de 10 cm lungime, având la capete notaţiile: „Fără durere” - nivelul 0
şi „Durerea cea mai mare“ - nivelul 10. Pacientul este instruit să arate pe linie nivelul durerii:
distanţa de la 0 la nivelul indicat este nivelul analog al durerii lui, care este utilizat ca index
numeric al severităţii durerii. VAS este sensibilă la procedurile farmacologice şi
nonfarmacologice, care pot modifică durerea. Un avantaj major al scalei VAS, ca masură a
intensităţii durerii este capacitatea de comparare a valorilor, cu valori obţinute prin alte
metode.

21
De asemenea, este uşor de utilizat, este o metodă noninvazivă, uşor de folosit de către pacient.
Dezavantajul major al scalei VAS este analiza unidimensională a durerii, fiecare durere fiind
unică (30).

Figura 5 - Scala VAS

(http://ansview.com/images/vas%20pain%20scale%20mcid)

22
2. Obiective

3. Rezultate

Au fost evaluate două loturi de pacienți (n=30), din care jumătate au fost sportivi de
performanță (n=15), iar cealalță jumătate a fost reprezentată de sedentari (n=15).

LOTUL 1

Tabel 1 a – Descrierea lotului 1

Medie Deviație standard

Vârstă 24 5,97
Greutate (kg) 64,73 21,89
Înălțime (cm) 173 12,87
Ore sport/săpt 16,18 6,13
Ore muncă/zi 6,33 1,91

23
Tabel 1 b – Descrierea lotului 1

Categorii de vârstă Între 20 și 30 de ani 3

Între 30 și 40 de ani 12
Sex Feminin 11
Masculin 4
Ore sport/săpt Peste 15 ore 11
Sub 15 ore 4
Tip muncă Statică 13
Dinamică 2

Tabel 2 – Tipuri de sport practicate

Fotbal 1
Handbal 1
Basket 1
Rugby 1
Atletism 1
Canotaj 1
Dans 7
Yoga 2

Din punct de vedere procentual:

Din totalul lotului 1, 74 % au fost de sex femin, iar 26 % de sex masculin.

24
 Figura 5. Repartiția grafică în funcție de sex a
pacienților lot 1

Din totalul lotului 1, 80% au vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar 20 % au vârsta cuprinsă
între 30 și 40 de ani.

Figura 6. Repartiția grafică în funcție de vârstă

lot 1

Din totalul lotului 1, 87% au o muncă statică (birou, stat în picioare), iar 13 % au o muncă
dinamică (care necesită efort fizic).

25
 Figura 7. Repartiția grafică în funcție de
muncă lot 1

Din totalul lotului 1, 33% au picior plat, 13% au hiperlordoză, 13% au afecțiuni meniscale și
13% au entorse recidivante în antecedente.

Tabel 3. Repartiția în funcție de afecțiunile membrelor/coloanei lot 1

Repartiția în funcție de afecțiuni

Picior plat 5
Hiperlordoză 2
Afecțiuni meniscale 2
Entorse recidivante 2

Figura 8. Repartiția grafică în funcție de

afecțiunile membrelor/coloanei lot 1

26
Din totalul lotului 1, 33% prezintă gonalgii, 13% prezintă lombalgii, 13% prezintă dureri de
gleznă, și 0% coxalgii.

Tabel 4. Repartiția în funcție de tipul de durere lot 1

Repartiția în funcție de tipul de durere

Lombalgie 2
Coxalgie 2
Gonalgie 5
Dureri de gleznă 0

Figura 9. Repartiția grafică în funcție de tipul de

durere lot 1

27
În urma testărilor și prelucrării datelor în tabele, au rezultat următoarele :

Figura 10 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 1, în sprijin unipodal, pe suprafață tare

Figura 11– Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 1, în sprijin unipodal, pe suprafață moale

28
Figura 12– Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 1, în sprijin bipodal

Figura 13 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 1, tandem, cu membrul inferior stâng în
fața celui drept, pe suprafață tare și moale, cu ochii închiși și deschiși

29
Figura 14– Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 1, tandem, cu membrul inferior drept în
fața celui stâng, pe suprafață tare și moale, cu ochii închiși și deschiși

LOTUL 2

Tabel 5a – Descrierea lotului 2

Medie Deviație standard

Vârstă 23 4,38

Greutate (kg) 69 16,70

Înălțime (cm) 170 10,29

Ore muncă/zi 6 1,50

30
Tabel 5 b – Descrierea lotului 2

Între 20 și 30 de ani 14
Categorii de vârstă Între 30 și 40 de ani 1

Feminin 11
Sex
Masculin 4

Statică 11
Tip muncă Dinamică 4

Din punct de vedere procentual:

Din totalul lotului 2, 74 % au fost de sex femin, iar 26 % de sex masculin.

Figura 15. Repartiția grafică în funcție de sex a

pacienților lot 2

Din totalul lotului 2, % au vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar % au vârsta cuprinsă între
30 și 40 de ani.

31
 Figura 16. Repartiția grafică în funcție de
vârstă lot 2

Din totalul lotului 2, 74% au o muncă statică (birou, stat în picioare), iar 26% au o muncă
dinamică (care necesită efort fizic).

Figura 17. Repartiția grafică în funcție de

muncă lot 2

Din totalul lotului 2, 13% au picior plat, 13% au hiperlordoză, 6% au afecțiuni meniscale și
0% au entorse recidivante în antecedente.

32
Tabel 11. Repartiția în funcție de afecțiunile membrelor/coloanei lot 2

Repartiția în funcție de afecțiuni

Picior plat 2
Hiperlordoză 2
Afecțiuni meniscale 1
Entorse recidivante 0

Figura 18. Repartiția grafică în

funcție de afecțiunile membrelor/
coloanei lot 2

Din totalul lotului 2, 20% prezintă gonalgii, 33% prezintă lombalgii, 6% prezintă dureri de
gleznă, și 20% coxalgii.

Tabel 12. Repartiția în funcție de tipul de durere lot 2

Repartiția în funcție de tipul de durere

Lombalgie 5
Coxalgie 3
Gonalgie 3
Dureri de gleznă 1

33
 Figura 19. Repartiția grafică în funcție de tipul de
durere lot 2

În urma testărilor și prelucrării datelor în tabele, au rezultat următoarele :

Figura 20 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 2, în sprijin unipodal, pe suprafață tare

34
Figura 21 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 2, în sprijin unipodal, pe suprafață tare

Figura 22– Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 2, în sprijin bipodal

35
Figura 23 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 2, tandem, cu membrul inferior stâng în
fața celui drept, pe suprafață tare și moale, cu ochii închiși și deschiși

Figura 24 – Reprezentarea grafică a mediei rezultatelor testării lotului 2, tandem, cu membrul inferior drept în
fața celui stâng, pe suprafață tare și moale, cu ochii închiși și deschiși

36
Comparând datele obținute în urma testărilor, am constatat că lotul 1 a avut rezultate mai mari
în urma testărilor.

Figura 25 – Comparație între loturi, sprijin unipodal, suprafață tare.

Figura 26 – Comparație între loturi, sprijin unipodal, suprafață moale.

37
 Figura 27 – Comparație între
loturi, sprijin bipodal.

Figura 28 - Comparație între

loturi, tandem, cu membrul
inferior stâng în fața celui
drept, pe suprafață tare și
moale, cu ochii închiși și
deschiși.

Figura 29 - Comparație
între loturi, tandem, cu
membrul inferior drept în
fața celui stâng, pe
suprafață tare și moale, cu
ochii închiși și deschiși.

38
4. Discuții

Scopul studiului a fost să se demonstreze că activitatea fizică poate îmbunătăți

echilibrul.
Cele două loturi au fost împărțite în funcție de tipul de activitate. Atât în lotul 1, cât și
în lotul 2, a predominat sexul feminin. Din punct de vedere al vârstei, în ambele loturi au
predominat persoane între 20 și 30 de ani. De asemenea, a predominat și tipul de muncă statică
(birou). (de adaugat ce mai trebuie)

39
ARTICOLE:

Table 2 describes the subscales and their mean valuestogether with statistical calculations of
the differences between girls and boys. Regardless of gender, fitness was mentioned as the
main motive for physical activity. The second most heavily cited motive for participation in
PA (physical activity) was interest or enjoyment (second for boys but third for girls).

We analysed the stability parameters, as shown in Table 3, for eyes open and for eyes closed.
The analysis of the individual parameters revealed differences between the mean values in
tests with eyes open and eyes closed. The subjects had greater mean values in the test with
eyes closed for the following parameters: length of COP path, length of COP path on the y-
axis, length of COP path on the x-axis, mean velocity of COP, and maximal amplitude
between the two most distant points of the COP path on the y-axis. Only maximal amplitude
between the two most distant points of the COP path on the x-axis had greater values in tests
with eyes open, which may mean that closing one’s eyes eliminated visual stimuli, which may
have previously been distracting and may have resulted in a weakened balance.

The results showed that, for all three age groups, static postural balance in healthy individuals
decreased over time, and conditions of support and vision can negatively affect groups of
older age.

All variables, comparing the young and elderly groups, under the eyes open condition, showed
statistically significant differences. When condition 2 was analyzed, all variables also showed
statistically significant differences when young and elderly groups were compared. The values
of COPap and COPml variables are illustrated in Table 3.

The aim of this study was to investigate the influence of different physical activity training on
the postural stability of university students. In this respect, we grouped the participants in three
categories: Exergames, Sport, and Control. The participants were included in the Exergames if
they played at least two times per week with a WBB-based exergames, while the participants
were in the Sport if they were involved in structured sport activities at least two times per
week. The participants in the Control were not involved in any structured physical and/or sport
activities. The static postural stability was addressed by means of two standing balance tests
(i.e., open and closed eyes, respectively) performed on a force-plate. The analysis of the data
was based on the posturographic technique. The variables chosen for the assessment were
indicated as valid and reliable in previous studies [13,21,27].
The main result of the current study was related to the differences between the Exergames and
the others categories. The goodness of the exergames for supporting the training of the balance
abilities was deeply recognized in previous studies [7][8].

Figure 1 shows no significant differences between the means of the injured and uninjured
participants under each of the different conditions and with the goal. For SI, mean values
below the goal suggest good balance. For conditions with eyes closed SI in both injured and
uninjured groups suggest good static balance. The risk estimate for injury is shown in the odds
ratio in Table 1. An injured participant with poor SI EOSS is 1.44 times more likely to be
injured than an injured participant with good SI in the same condition. Furthermore, an

40
uninjured participant with poor SI EOSS is faces the same risk for injury as an uninjured
participant with good SI in the same condition.

In the present investigation, we evaluated interpedal performanceasymmetry of healthy

untrained individuals underquiet and perturbed unipedal upright postures, exploring
the limits of stance stability through sensory manipulation. Results from perturbed posture
revealed that muscular response latency and postural sway reached similar values between the
legs. Maintenance of quiet stance, conversely, was found to be more stable when the body was
supported on the right as compared with the left leg. Right leg advantage in stance control
reached statistical significance and Fig. 3 Average values (standard errors in vertical bars)
comparing performance between the right and left legs in quiet stance, showing RMS of CoP
sway as a function of vision and support surface for AP (a) and ML (b) directions; and in
perturbed posture, showingamplitude of AP CoP excursion (c) and latency of GL muscle
activation (d) following load release, as a function of visual condition moderate effect sizes in
the ML plane of body equilibrium. Although visual manipulation led to augmented postural
sway, no interaction was found between leg and sensory conditions. These results suggest an
advantage of balance control with the preferred right leg in unperturbed quiet stance, while
reactive postural corrections to large-scale stance sway seem to be symmetrically controlled
between body sides.

III. CONCLUZII

41
 V. BIBLIOGRAFIE

1. PROF. DR. Tudor Sbenghe, Kinesiologie Știința Mișcării, 2002, Editura Medicală, ISBN: 973-39-
0377-9
2. DR. Armand Gogulescu, Kinesiologie Funcțională, , Editura Eurobit Timișoara, 2011; ISBN 978-
973-620-838-6
3. http://www.recuperaremedicala.com/Articole-recuperare-medicala/Recuperare-stabilitate/tratament-
tulburari-de-echilibru.html
4. Buzescu, A., Scurtu, L.,1999, Anatomie și biomecanică, Editura ANEFS, București.

5. http://kinetoiasi.ro/deficientele-de-postura/
6. Ş.L. Dr. Alina Totorean, UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ
TIMIŞOARA,FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ SPECIALIZAREA
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE KINESIOLOGIE CLINICĂ CURS, Timișoara, 2008
7. http://www.yumeiho.org.ro/articole-de-specialitate/sanatate-prin-echilibru/lang/ro
8. Radu Bogdan, Angela Bucur, Mircea Chiriac, KINETOTERAPIE/PHYSIOTHERAPY, EDITURA
UNIVERSITĂłII DIN ORADEA, 2006
9. Prof. Univ. Dr. Mârza-Dănilă Doina, Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Alma Mater, Bacău,
2012, ISBN 978-606-527-238-5
10. Marcu, V., Matei, Corina - Normal și patologic în evoluția echilibrului uman, Editura Universității
din Oradea, 2005
11. Epuran, M., - Metodologia cercetarii activitatilor corporale, Editura Fest, Bucuresti, 2005

12. Longitudinal Study Evaluating Postural Balance of Young Athletes, Perceptual and Motor Skills
2016, Vol. 122(1) 256–279 ! The Author(s) 2016 DOI: 10.1177/0031512516628989

13. Soner Cankaya, Basri Gokmen, Mehmet Yalcin Tasmektepligil and Musa Con; Special Balance
Developer Training Applications on Young Males’ Static and Dynamic Balance Performance;
Anthropologist, 19(1): 31-39 (2015)

14. Motriz, Rio Claro, v.20 n.1, p.85-91, Jan./Mar. 2014, Static postural balance in healthy individuals:
Comparisons between three age groups, DOI: 10.1590/S1980

15. Alice Bernardi Braga, Ana Carolina de Mello Alves Rodrigues, COMPA RISON OF STATIC
POSTU RAL BALANCE BETWEEN HEALTHY SUBJECTS AND THOSE WITH LOW BACK
PAIN, 2012;20(4): 210-2

16. Nili Steinberg, Dan Nemet and Michal Pantanowitz, Longitudinal Study Evaluating Postural
Balance of Young Athletes, 2016, Vol. 122(1) 256–279

42
17. J.P. KOENIG AND T. PUCKREE, African Journal for Physical, Health Education, Recreation and
Dance, Injury prevalence, stability and balance among female adolescent soccer players; Volume
21(1:1), March 2015, pp. 92-102.

18. http://www.scielo.br/pdf/motriz/v20n1/1980-6574-motriz-20-01-00085.pdf

19. Julien Maitre and Thierry P. Paillard, Influence of the Plantar Cutaneous Information in Postural
Regulation Depending on the Age and the Physical Activity Status, 17 August 2016
doi: 10.3389/fnhum.2016.00409

20. Ganeswara Rao Melam, Adel A. Alhusaini, Vaithiamanithi Perumal, Syamala Buragadda,
Kirandeep Kaur; Comparison of static and dynamic balance between football and basketball players
with chronic ankle instability, DOI: 10.4103/1319-6308.187557

21. Adam W. Kiefer, Timothy E Hewett, Jacqui Haas, Journal of dance medicine & science: official
publication of the International Association for Dance Medicine & Science · September 2013, DOI:
10.12678/1089-313X.17.3.126

22. Daniel J. Amin a,*, Lee C. Herrington b, The relationship between ankle joint physiological
characteristics and balance control during unilateral stance, Gait & Posture 39 (2014) 718–722

23. F. Orofino1, F. Sgro1,2,*, R.Coppola1,2, C. Crescimanno1, M. Lipoma, Examining the Influence

of Different Physical Activity Training on the Postural Stability of University Students 1,2
International Journal of Human Movement and Sports Sciences 3(3): 40-45, 2015 DOI:
10.13189/saj.2015.030303

24. Mei-Yun Liaw, MD; Chia-Ling Chen, MD, PhD; Yu-Cheng Pei, MD; Chau-Peng Leong, MD;
Yiu-Chung Lau, MD, Comparison of the Static and Dynamic Balance Performance in
Young, Middle-aged, and Elderly Healthy People, Chang Gung Med J 2009;32:297-304

25. Daniel Boari Coelho, Luis Teixeira; Asymmetric balance control between legs for quiet but not for
perturbed stance, Article in Experimental Brain Research · June 2014; DOI: 10.1007/s00221-014-
4018-6

26. http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/podogram
27. http://www.btsbioengineering.com/

28. Mokhtar Chtara1, Aymen Ben Othman, Anis Chaouachi, Comparison of Static Balance and the
Role of Vision in Elite Athletes by Raouf Hammami, David G Behm, Journal of Human Kinetics
volume 40/2014, 33-41 DOI: 10.2478/hukin-2014-0030

29. Clarissa Stefani Teixeira; Cleber Fernando Rebelatto; Rubian Diego Andrade; Érico Felden
Pereira; Luis Felipe Dias Lopes; Carlos Bolli Mota; Comparison of body balance in active elderly and
young adults, DOI:10.5585

30. http://rjp.com.ro/articles/2012.3/Pedia_Nr-3_2012_Art-4.pdf

43
 VI. ANEXE

Anexa 1
LOT 1

Nume Varstă Sex Inălțime Greutate Sport Ore Tip muncă Ore
(cm) (kg) practicat sport/ muncă/
săpt. zi
1. D.C 34 F 163 55 Dans 36 Dinamică 6
2. T.S 38 F 182 80 Dans 16 Statică 8
3. R.C 21 F 160 42 Dans 18 Statică 4
4. G.D 19 F 160 45 Dans 10 Statică 6
5. M.C 31 F 167 55 Yoga 16 Statică 10
6. B.C 21 F 169 50 Handbal 20 Statică 6
7. O.D 20 F 165 46 Dans 16 Statică 5
8. A.T 29 F 173 63 Dans 18 Statică 8
9. N.C 21 F 168 55 Dans 18 Statică 5
10 A.A 23 F 164 55 Yoga 16 Dinamică 7
11. G.G 22 F 163 52 Atletism 18 Statică 6
12 M.A 20 M 190 100 Fotbal 10 Statică 4
13. R.P 24 M 203 112 Canotaj 12 Statică 10
14. P.O 19 M 185 65 Rugby 12 Statică 5
15. M.S 20 M 185 96 Basket 16 Statică 5

LOT 2

Nume Varstă Sex Inălțime Greutate Tip muncă Ore

(cm) (kg) muncă/
zi
1. A.G 21 F 191 80 Dinamică 4
2. A.T 21 F 157 59 Statică 4
3. A.S 20 F 160 74 Statică 5
4. F.A 22 F 170 76 Dinamică 8
5. T.A 21 F 166 48 Statică 5
6. R.A 21 F 164 80 Statică 4
7. B.O 21 F 165 60 Statică 4
8. B.A 30 F 156 61 Statică 5
9. D.P 20 M 180 117 Statică 6
10 A.Z 21 M 183 65 Statică 7
11. T.B 19 F 163 55 Statică 6
12 O.A 20 M 182 72 Statică 4
13. G.D 21 F 165 55 Dinamică 7
14. B.A 30 F 172 57 Dinamică 7
15. T.C 33 M 173 75 Statică 8
44
45