1

Tema 3. Mărfuri bursiere și indici bursieri

3.1. Conceptul și structura mărfurilor bursiere

Mărfurile bursiere sunt acele produse, care se vând la bursă. Nu orice produs din cele existente
în economie pot fi cumpărate și vândute la bursă, ci doar cele care corespund unor cerințe stabilite.
Căror cerințe? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne amintim caracteristicile
tranzacționărilor, descrise anterior.
În primul rând, comerțul la bursă se efectuează în absența mărfii. Prin urmare, marfa cumpărată
și vândută la bursă trebuie să fie standardizată, adică să corespundă cerințelor de calitate și altor
parametri, prevăzuți de legislația în vigoare. Standardizarea mărfurilor permite ca ele să poată fi
schimbate reciproc în cadrul unui grup sau tip de produse.
În al doilea rând, comerțul la bursă se înfăptuiește cu partide mari de mărfuri. Aceasta înseamnă
că mărfurile pentru bursă sunt produse în masă, adică în cantități mari de către un număr mare de
producători și este destinat pentru un consum larg.
În al treilea rând, comerțul la bursă se caracterizează prin formarea liberă a prețurilor. Prin
urmare, putem numi mărfuri bursiere numai acele bunuri, prețurile cărora sunt stabilite în mod liber
în funcție de cererea și oferta pe piață și în condiții de concurență.
În practica internațională evidențiem urmatoarele clase principale de produse:
- produse fizice;
- hârtii de valoare;
- valută.
În cadrul fiecărei dintre clasele enumerate nu întreaga masă de bunuri pot fi tranzacționate la
bursă, ci numai acele produse care îndeplinesc cerințele enumerate mai sus:
- sunt produse în masă;
- sunt standardizate și interschimbabile:
- preturile la ele sunt formate în mod liber.
Odată cu dezvoltarea pieței de mărfuri, lista mărfurilor tranzacționate se complică și se
multiplică, aceasta se referă în primul rând la clasa titlurilor de valoare. Odată cu apariția contractelor
futures la indicii bursieri, lista clasei de mărfuri ar putea crește de două ori, și anume prin adăugarea
următoarelor clase:
- indicele centralizat (sintetic) al prețurilor la bursă;
- ratele dobânzilor la obligațiunile de stat.
Indicele centralizat al prețurilor de vânzare la un grup de mărfuri sau la orice marfă vândută la
această bursă este o marfă perfectă, deoarece pentru ea nu există limitările citate mai sus,
caracteristice pentru alte clase de mărfuri. Indicele de preț este un număr, care reflectă prețurile la o
gamă largă de produse, indiferent de tipurile propriu zise a acestor produse. Comerțul cu indici se
bazează pe prognozarea modificărilor prețurilor în piață în general, nu a prețului unei singuri mărfi.
Același lucru se referă și la rata dobânzilor la obligațiunile de stat, care nu sunt fixate în
prealabil. Tehnologia comerțului bursier cu indicii de preț și cu ratele dobânzilor nu se deosebește
esențial de tranzacționarea la bursă a altor produse derivate. Prin urmare, în acest curs de prelegeri ne
vom limita la examinarea a celor trei categorii de mărfuri: produse reale, titluri de valoare și valută
străină.

3.2. Caracteristicile mărfurilor bursiere ale burselor de mărfuri

Obiectul comerțului la bursă sunt bunurile reale sau mărfurile în sine. Conform Legii Republicii
Moldova nr. 1117 din 26.02.97 „Cu privire la bursele de mărfuri” marfa de la bursă este „marfa de un
anumit fel şi o anumită calitate aflată în circulaţie, inclusiv contractul standard şi conosamentul la
marfa respectivă, admisă, în modul stabilit de bursa de mărfuri, la comerţul de bursă. Marfa de bursă
trebuie să fie calitativ omogenă, cu parametri calitativi comparabili în decursul unei anumite perioade
de timp şi plasată în loturi interschimbabile, ceea ce permite negocierea ei conform calităţilor
declarate sau mostrelor”[2].
Trăsăturile caracteristice ale mărfurilor reale sunt:
- producția și consumul lor în masâ;
 2

- producția este standardă;

- se păstrează ușor;
- se transporta ușor;
- calitatea produsului nu depinde de consumatorii concreți;
- fluctuația prețurilor depinde de factorii naturii, de sezon, politici și de altă natură.
În practica internațională la bursele de mărfuri sunt tranzacționate aproximativ 70 de feluri de
bunuri. Acestea sunt mărfurile care au trecut doar prelucrarea primară, adică materiile prime și
produsele semifabricate. La rândul lor ele se împart în două grupe principale:
1) produse agricole și forestiere și subprodusele lor (aproximativ 50 de feluri):
- cereale (grâu, porumb, ovăs, orz, secară);
- semințe oleaginoase (semințe de in, semințe de bumbac, soia, ulei de soia);
- animale vii și carne (bovine, porcine, păsări);
- textile (bumbac, iută, lână, mătase naturală și artificială, de fire, inul);
- produse alimentare și aromatizate (zahar, cafea, boabe de cacao, ulei vegetal, cartofi, ardei,
oua, alune, suc de portocale concentrat);
- produse forestiere (cherestea, placaj);
- cauciuc natural;
2) materii prime minerale și produse semifabricate (aproximativ 15-20 feluri):
- metale neferoase (cupru, staniu, zinc, plumb, nichel, aluminiu etc.);
- metale prețioase (argint, aur, platină etc.);
- produsele petroliere (petrol, gaz, benzină, motorina, ulei combustibil etc.
Componența bunurilor bursiere de pe piața Republicii Moldova încă nu s-a format pe deplin. În
primii ani de activitate la bursa de mărfuri nu exista nici o restricție cu privire la componența
produsului. Odată cu dezvoltarea comerțului bursier au apărut și anumite cerințe față de componența
mărfii. Spre sfârșitul anilor 90' ai secolului trecut marfa principală tranzacționată la bursă în țara
noastră au devenit produsele agricole.
Printre proprietățile distinctive ale bunurilor vândute pe piețele bursiere, odată cu natura de
masă a producției și consumului, stabilirea liberă a prețurilor, este calitatea acestora. Față de calitatea
mărfurilor sunt înaintate cerințe speciale.
După cum se știe, calitatea producției presupune un set de caracteristici ale obiectului referitoare
la capacitatea lui de a satisface anumite necesități declarate si implicite.
Calitatea produsului depinde de proprietățile lui biologice, fizice și chimice, precum și de
conformitatea bunurilor date anumitor cerințe funcționale, estetice, ergonomice, economice și de altă
natură. Fiecare tip de produs poate fi caracterizat în dependență de particularitățile lui specifice și
caracteristicile lui calitative. Cu toate acestea, bunurile pot avea proprietăți utile, dar de o calitate nu
prea înaltă. Anume din această cauză comerțul bursier impune cerințe stricte cu privire la informațiile
despre calitatea produsului. Aceste cerințe sunt:
- informațiile trebuie să fie complete;
- informațiile trebuie să fie veridice;
- toți participanții la tranzacționări apreciază la fel calitatea produselor, adică ajung la un
numitor comun.
În prezent există mai multe surse de informații despre calitatea produselor, dar cele mai des
întâlnite sunt următoarele: datele promovate în publicitate, avizele societăților de experți și
societăților de consum, precum și standardele existente.
Informațiile promoționale cu privire la calitatea produselor bursiere joacă un rol important,
deoarece au drept scop evidențierea avantajelor unui anumit produs în comparație cu altul analogic,
sau atragerea atenției consumatorului larg față de un produs nou. Cu toate acestea, informațiile
publicitare de obicei nu apreciază calitatea prin indici măsurabili, ci doar prin caracteristici verbale.
Prin urmare, informațiile publicitare despre o marfă nu pot fi complete.
Avizele experților și societăților de consum cu privire la calitatea mărfurilor rezolvă următoarea
problemă – să avertizeze consumatorii despre pericolul asociat cu achiziționarea și utilizarea unui
anumit produs, deoarece în avize sunt caracterizate detaliat și obiectiv proprietățile negative ale
produsului. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că avizele societăților de consum în cea mai
mare parte conțin date cu privire la indicatorii de performanță care mai înainte nu erau cunoscuți nici
de cumpărători, nici de vânzători, sau chiar sunt contrare informațiilor difuzate de către producător.
Prin urmare, ar fi o greșală de a pune la baza aprecierii calității produselor numai avizul societăților
 3

de consumatori, dar ele trebuie neapărat să fie luate în considerație la cumpărarea și vânzarea de
bunuri.
Informațiile cele mai complecte și exacte cu privire la calitatea produselor se conțin în
standarde, dintre care majoritatea (circa 80%) reglementează cerințele față de produs, ele mai sunt
numite standarde sau condiții tehnice. Rolul standardelor este determinarea prin lege a listei de
cerințe față de produs, precum și stabilirea valorilor cantitative ale acestor proprietăți, înaintarea
cerințelor standarde de calitate față de grupuri întregi de produse similare. Astfel, din toate sursele de
informații cu privire la calitatea produselor cea mai bună sursă sunt standardele sau specificațiile
tehnice, căci numai ele apreciază produsul din toate punctele de vedere, deci complet, veridic și
accesibil pentru înțelegerea tuturor.
Cu toate acestea, pentru a reduce riscul rezilierii tranzacțiilor, nu sunt suficiente nici
standardele, pentru că bursa este responsabilă față de client nu pentru informația despre produsul în
sine, ci pentru cantitatea și calitatea acestuia. Pentru ca bursa să fie încrezută în caracterul adecvat al
mărfurilor este necesară expertiza acestui produs. Una din formele de expertiză utilizată pe scară
largă în întreaga lume civilizată este un sistem de certificare a produselor și calitatății la
întreprinderile producătoare. În prezent acordarea certificatelor produselor a devenit un instrument
foarte puternic pentru gestionarea calității și un factor care consolidează încrederea vânzătorilor,
cumpărătorilor și consumatorilor în calitatea mărfii.

Consumatorul

Informația despre calitatea mărfii

BURSA

Informația despre Informația despre

certificarea mărfii calitatea mărfii

Expertiza calității mărfii

Informația despre calitatea

mărfii produse

Producătorul

Fig. 3.1. Fluxurile informaționale privind calitatea și certificarea, necesare pentru finalizarea tranzacțiilor la bursă

Astfel, la evaluarea calității mărfurilor bursiere trebuie să ne orientăm în astfel de repere:

- informațiile despre calitate incluse în standarde și alte documente reglementatoare și tehnice ;
- certificarea produselor ca mijloc de apreciere calificată a calității produselor, precum și
corespunderii lor cerințelor standarde și de contract;
- certificarea sistemului de calitate, ca mijloc de validare a producătorului, capacității lui de a
oferi stabil produse de înaltă calitate.
Deseori produsele își pierd calitatea și se devalorizează din cauza încălcării regulilor de
ambalare, depozitării și transportării incorecte, când sub influența diverșilor factori externi –
mecanici, climaterici, biologici și altor factori mărfurile suferă schimbări cantitative și calitative.
 4

În astfel de cazuri, este necesar să se efectueze un control al calității producției la intrarea în

depozitul bursei. Aici se determină următoarele caracteristici:
- dacă calitatea produsului corespunde standardelor de stat în vigoare;
- dacă a avut loc reducerea calității produselor pe parcursul transportării și depozitării;
- dacă calitatea mărfurilor corespunde prețului declarat sau prețului de contract;
- dacă produsele au fost apreciate și reevaluate corect;
- dimensiunea scăderii naturale:
- cauzele rebutului;
- denumirea corectă a produsului, destinația și corespunderea marcajului, precum și
documentelor de însoțire a transportului.
Este foarte important de a obține informații cu privire la starea inițială a produsului si de a o
compara cu standardele internaționale, naționale și de stat, stabilite în prealabil.
Pentru a stabili calitatea produselor, bursa are nevoie de propriile structuri de control –
laboratoare de testare acreditate la sistemul de certificare de stat. În fig. 3.1 este prezentată
distribuirea de informații în mediul de piață cu privire la calitatea și certificarea produselor.

3.3. Titlurile de valoare – marfă bursieră

Noțiunea de titlu de valoare are mai multe fațete, deoarece însuși relațiile economice, pe care le
exprimă, sunt foarte complexe, se schimbă și se transformă în permanență. Acest lucru se reflectă în
toate formele noi ale titlurilor de valoare existente.
Hârtiile de valoare sunt un produs specific, care circulă pe propria piață – piața titlurilor de
valoare. Ele nu au nici o valoare reală sau monetară de consum, pentru că nu sunt nici un produs fizic,
nici un serviciu.
În sensul larg al cuvântului hârtia de valoare este orice document („hârtie”), care sunt
cumpărate și vândute la un preț stabilit. Exemple istorice: vânzarea indulgențelor în Evul Mediu, iar
în timpul nostru - vânzarea titlurilor de valoare, cum ar fi creanțele trezoreriei guvernamentale
[Indulgență (lat. Indulgentia din lat. Indulgeo, datorie, „îndură, permite”) - 1. Atitudine îngăduitoare
față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care
Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce
conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare].
Dacă este imposibil de a defini științific și juridic titlul de valoare, atunci această problemă
poate fi evitată prin enumerarea tipurilor titlurilor de valoare disponibile în practică și recunoscute de
stat. În legislația în vigoare – Legea privind piaţa de capital nr. 171 din 11.07.2012. (a intrat în
vigoare la 15.03.2015) se spune că valorile mobiliare sunt emise în următoarele forme:
a) valori mobiliare nominative materializate;
b) valori mobiliare materializate la purtător;
c) valori mobiliare nominative nematerializate.
Note:
Valori mobiliare la purtător - titluri financiare care nu conţin numele (denumirea) proprietarilor lor.
Registrul deţinatorilor de valori mobiliare la purtător nu se ţine, iar realizarea si transmiterea drepturilor
conferite de ele nu necesita identificarea proprietarului acestor valori;
Valori mobiliare materializate - titluri financiare care există sub forma de certificate ale valorilor
mobiliare. Proprietarul valorilor mobiliare materializate se identifică conform certificatului valorilor mobiliare
perfectat in modul stabilit său, in cazul în care certificatul este transmis deţinătorului nominal, conform
inscrierii făcute in documentele de evidenţă ale acestuia;
Valori mobiliare nominative nematerializate - titluri financiare care exista in forma de inscrieri făcute in
conturi. Proprietarul valorilor mobiliare nominative nematerializate se identifică conform inscrierii făcute in
registrul deţinătorilor unor astfel de valori mobiliare sau, in cazul transmiterii acestor valori deţinătorului
nominal, conform inscrierii făcute in documentele de evidenţă ale acestuia;
Valori mobiliare nominative - titluri financiare care conţin numele (denumirea) proprietarului;
Valori mobiliare străine - titluri financiare inregistrate in state străine ale emitentilor inregistraţi in
statele respective.
Tot ceea ce este taxat ca o hârtie de valoare se încadrează în legile care reglementează existența
ei din momentul emiterii până la scoaterea din circulație.
Titlul de valoare îndeplinește o serie de funcții sociale importante:
 5

- redistribuie fondurile (de capital) între sectoarele economiei, între teritorii și țări, între grupuri
și pături ale populației, între populație și sferele economiei, între populație și stat etc.;
- stabilește anumite drepturi suplimentare pentru titularul acestuia (altele decât dreptul la
capital), cum ar fi dreptul de a participa la administrare, accesul la anumite informații, la o serie de
avantaje în anumite situații etc.;
- oferă căpătarea venitului din capital și (sau) reântoarcerea capitalului etc.
Ca orice categorie economică titlul de valoare deține anumite caracteristici din punct de vedere
al timpului, spațiului, pieței.
Caracteristicile temporale includ:
- perioada de existență a titlurilor de valoare: când a fost emis în circulație și pentru ce
termen(sau fără termen);
- originea, - dacă își ia începutul de la temelia primară (marfă, bani) sau de la alte titluri de
valoare.
Caracteristici spațiale:
- forma de existență: hârtie (documentar) sau fără hârtie (nedocumentar);
- etnia: titlul de valoare emis în țara dată sau peste hotare;
- apartenența teritorială: în ce regiune a țării a fot emis.
Caracteristicile pieței, de obicei, oglindesc următoarele informații:
- tipul activului, care se află la baza titlului de valoare, sau baza sa originală (mărfuri, mijloace
bănești, activele totale ale companiei etc.);
- forma de proprietate: titlul de valoare la purtător sau la o persoană concretă (juridică și fizică);
- forma emiterii: a fost emisă în serie, unde toate titlurile de valoare sunt absolut identice, sau
individuale;
- forma de proprietate și tipul emitentului, deci cine a lansat titlul de valoare: statul, corporațiile,
persoane fizice;
- natura circulației: circulă liber pe piață sau are restricții;
- esența economică din punctul de vedere al drepturilor pe care le oferă proprietarului;
- nivelul de risc: ridicat, scăzut etc.;
- venituri: primește proprietarul venit sau nu;
- forma de investiții: achiziționarea titlurilor de valoare a fost făcută cu împrumut sau cumpărate
în proprietate.
Titlul de valoare are numeroase proprietăți. Proprietatea sa principală este posibilitatea de a-l
schimba pe bani în mai multe moduri diferite (prin stingere, prin cumpărare-vânzare, întoarcerea la
emitent, prin cesiune etc.). El poate fi utilizat ca mijloc de plată, ca gaj, păstrat pentru câțiva ani sau
un termen nelimitat, poate fi lăsat ca moștenire sau cadou etc.
Inițial, toate titlurile de valoare erau emise numai pe hârtie, de unde a și apărut denumirea de
hârtie, dar de valoare, aproape ca și bancnotele de hârtie. Valoarea sa este determinată fie de suma
înscrisă în ea, fie de piata. Dezvoltarea relațiilor de piață în ultimele decenii a dus la apariția unor noi
forme de existență a titlurilor de valoare – fără hârtie sau document, despre ce este înscris în Legea
privind piaţa de capital nr. 171 din 11.07.2012. (a intrat în vigoare la 15.03.2015). Astfel, această
legea prevede că valorile mobiliare nominative nematerializate se emit in formă de înscrieri făcute la
conturile personale ale persoanelor înregistrate, inclusiv pe purtători electronici. Pentru valorile
mobiliare nominative nematerializate, drept document de confirmare a drepturilor conferite de
valoarea mobiliară serveste hotărârea privind emisiunea valorilor mobiliare si extrasul din registru.
Trecerea de la forma de hârtie la cea electronică a fost cauzată în primul rând de creșterea în
circulație a numărului titlurilor de valoare, mai ales a acțiunilor şi obligatiunilor (zeci și sute de mii).
În al doilea rând, multe dintre drepturile proprietarului de titluri de valoare poate fi exercitat
indiferent de forma acestuia. De exemplu, plată dividendelor, vânzarea-cumpărarea titlurilor de
valoare și alte operațiuni pot fi făcute în absența acestei hârtii în calitate de purtător material al
drepturilor.
În al treilea rând, forma electronică a titlului de valoare poate accelera, simplifica și reduce
costurile operațiunilor în materie de plasament, transfer de la un proprietar la altul, depozitare și
contabilitate, fisc etc.
În al patrulea rând, apariția formei electronice se datorează schimbărilor în structura totalitatății
titlurilor de valoare circulante (în special, creșterea numărului titlurilor de valoare înregistrate și
scăderea titlurilor de valoare la purtător).
 6

Titlul de valoare nominativ este o hârtie de valoare, în care numele proprietarului este fixat pe
formularul ei și/sau în registrul de proprietari, atât în formă documentară, cât și electronică.
Titlul de valoare la purtător – este o hârtie de valoare pe care nu este fixat numele proprietarului
și circulația sa nu are nevoie de nici o înregistrare.
Divizarea titlurilor de valoare în nominative și la purtător are rădăcini istorice adânci. De
exemplu, în Statele Unite și în Marea Britanie domină titlurile de valoare nominative înregistrate, în
Germania – cele la purtător. Unele titluri de valoare există până în prezent în formă nominativă
înregistrate (sau variantele acestora – creanțele, conosamentele, waranturile), deși ele tot pot avea un
caracter de purtător.
Din punctul de vedere al participanților la piața bursei moldovenești titluri de valoare la purtător
are avantaje semnificative față de cea nominală. În special, procesul de transferare a dreptului la
capital are loc „instantaneu” prin transmiterea hârtiei de valoare de la vânzător la cumpărător, adică
viteza circulației și plăților respective este foarte înaltă. Pe lângă costul imprimării acestor titluri de
valoare, circulația lor aproape nu are nevoie de alte cheltuieli tehnologice ale participanților la piață.
Prin urmare, atunci când piața de valori din Republica Moldova era încă în curs de dezvoltare și nu
existau fonduri suficiente pentru infrastructură, emiterea titlurilor de valoare la purtător în formă de
hârtie a fost modul cel mai rapid, mai ieftin și mai ușor de formare pieței de valori.
Titlurile de valoare emise în formă dematerializată este întotdeauna un titlu de valoare nominal,
deoarece în memoria electronică este înregistrată o persoană fizică sau juridică. Datorită titlurilor
electronice proprietatea de capital este și mai mult formalizată și prin aceasta se măresc oportunitățile
tranzactionărilor la bursă.
Titlurile de valoare ca produs pot fi împărțite în două categorii largi, în funcție de dreptul de
proprietate - are proprietarul dreptul să administreze numai activul în sine sau să modifice prețul lui:
- clasa I include titlurile de valoare de bază (sau altă denumire întâlnită anterior – hârtii de
valoare primare);
- clasa II – titluri de valoare derivate.
Titlurile de valoare de bază sunt acele, pe care se bazează drepturile de proprietate asupra unui
activ, de obicei marfă, mijloace banești, capital, proprietate, diverse resurse etc. Titlurile de valoare
de bază, la rândul lor, pot fi împărțite în două grupe: titluri de valoare primare și secundare.
Titlurile de valoare primare se bazează pe active, în care însuși titlurile de valoare nu sunt
incluse. Acestea sunt, de exemplu, acțiuni, obligațiuni, creanțe, ipoteci etc.
Titlurile de valoare secundare sunt titlurile de valoare emise pe baza hărtiilor de valoare
primare, adică sunt titluri de valoare ale însuși titlurilor de valoare în sine: warante ale titlurilor de
valoare, certificate de acțiuni etc.
Hârtia de valoare derivată este:
- forma non-documentară de confirmare a drepturilor de proprietate (obligațiune), care rezultă
dintr-o schimbare a prețului activului bursier, aflat la baza acestui titlu;
- hârtie de valoare ce reflectă un activ asupra prețurilor: prețul mărfurilor (cereale, carne, petrol,
aur etc.), prețurile titlurilor de valoare de bază (de obicei prețul la indicii acțiunilor, obligațiunilor),
prețurile pe piața de creditare (ratele dobânzilor), prețurile pe piața de schimb valutar (cursul de
schimb valutar) etc.
Titlurile de valoare derivate includ: contractele futures (de mărfuri, de schimb valutar, rata
dobânzii, de indici etc.), și opțiunile circulante în mod liber (de mărfuri, de schimb valutar, de titluri
de valoare, rata dobânzii, indici, contracte futures).
În general, tipurile de titluri de valoare tranzacționate la bursa de valori în prezent sunt
prezentate în figura 3.2.
Clasificarea titlurilor de valoare prezentată în fig. 3.2 este clasică, dar nu unica posibilă.
Folosind diferite abordări, alegând alte semne, plasând altfel accentele, putem elabora o varietate de
scheme de clasificare.
Principalele tipuri de titluri de valoare sunt, în general, de piață, ceea ce înseamnă că pot fi
cumpărate și vândute în mod liber la bursă sau în afara acesteia. Cu toate acestea, în unele cazuri,
circulația titlurilor de valoare poate fi limitată, și poate fi vândut numai emitentului, și numai după o
anumită perioadă de timp. Aceste titluri de valoare nu sunt negociabile și nu pot fi vândute la bursa de
valori. Nu pot fi tranzacționate nici titlurile de valoare emise într-un volum limitat sau într-un singur
exemplar. Pentru a deveni marfă la bursă, titlurile de valoare trebuie să fie emise într-o cantitate
suficientă pentru a asigura constant cererea și oferta lor la bursă.
 7

Titlurile de valoare ca marfă la bursă

Cele de bază Derivate

Primare Secundare Contracte Opțiuni

futures circulante liber

Acțiuni, Warante la
obligațiuni titluri de Mărfuri; Mărfuri;
valoare; valută; valută;
recipise de procente; titluri de valoare;
depozitare; indici procente;
emiteri de indici;
drepturi contracte futures

Fig. 3.2. Tipurile titlurilor de valori tranzacționate la bursă

În ce privește riscurile, titlurile de valoare se clasează pe principiul: cu cât randamentul este mai
mare, cu atât riscul este mai mare, cu cât garanția de a primi venit este mai mare (sau fiabilitatea) cu
atât este mai mic riscul.
Astfel, principalele caracteristici ale titlurilor de valoare tranzacționate la bursă sunt:
- vânzarea-cumpărarea liberă fără restricții din partea organizației emitente;
- fiabilitatea emitentului, activitatea lui fără pierderi și îndeplinirea strictă a obligațiilor sale;
- dimensiunea companiei emitente și numărul de acțiuni, obligațiuni ș.a. în circulație liberă.

3.4. Valuta ca marfă

Existența monedei naționale și lipsa unui mijloc unic de plată, care ar putea fi utilizat ca unitate
internațională de plată pentru comerțul exterior (exportul de produse), pentru împrumuturi, investiții,
plățile interguvernamentale etc., a generat necesitatea schimbului unei valute pe alta. Termenul de
„valută” include, de obicei, toate unitățile monetare străine, titlurile de valoare pe care le exprimă,
mijloacele de plată, precum și metale prețioase. Valuta este denumită după numele monedei
naționale: dolarul american, francul elvețian, ienul japonez, rubla rusească, grivna ucraineană etc.
Moneda este o marfă unică.
Pentru a efectua tranzacții de cumpărare/vânzare a valutei trebuie să avem o imagine clară
despre cursul de schimb.
Cursul de schimb (sau rata de schimb) determină relația dintre două monede, care face posibil
schimbul unei monede pe alta, deci acesta este prețul la care poate fi cumpărată sau vândută moneda
unei țări, exprimată în moneda altei țări. Rata de schimb poate fi determinată de cererea și oferta unei
valute pe piața deschisă și nelimitată, sau poate fi stabilită de către stat (în Republica Moldova – de
către Banca Națională a Moldovei).
Cel mai adesea cursul de schimb este determinat de relația de cerere și ofertă pentru o anumită
monedă, astfel încât acesta nu poate fi o valoare constantă, deoarece cererea și oferta se schimbă
permanent în piața valutară. Rata de schimb a valutei care este oferită în cantități limitate crește, în
timp ce cursul valutei oferite în cantități excesive scade.
La determinarea ratelor de schimb trebuie să ținem cont că poate avea loc cotarea directă și
inversă. Cursul este prezentat cu o exactitate de până la patru zecimale. Cea mai răspândită este
cotarea directă, care înseamnă că o anumită cantitate de valută străină, de regulă, 1, 10 sau 100 de
unități servește drept bază pentru exprimarea cantității oscilante corespunzătoare valorii monedei
naționale. De exemplu, cursul de schimb al leului moldovenesc (cursul oficial al Băncii Naționale a
 8

Moldovei la 21.02.2022) a fost de 20,4406 lei pentru 1 euro, ceea ce înseamnă că pentru 1 Euro se
dau 20,4406 MDL.
Cotarea inversă e utilizată mai rar. Baza ei este suma fixă a monedei naționale. Cotarea valutei
inversă este mărimea monedei naționale raportată la alte valute. Acest fenomen este răspândit în
special în Anglia și se explică prin faptul că, până în 1971 în sfera monetară a Angliei lipsea sistemul
zecimal, astfel încât era mai ușor să aplice în practică cotarea inversă. Această practică s-a păstrat și
după întroducerea sistemului zecimal. Cotarea se efectuiază în modul următor: o liră sterlină este egal
cu 1,8260 dolari SUA. În circulația internă din SUA cotarea inversă este utilizată parțial.
Ratele de schimb a valutei diferă și în funcție dacă are loc cumpărarea sau vânzarea ei.
După cursul cumpărătorului banca achiziționează valută. De exemplu, rata de 20,4406 MDL
pentru 1 Euro înseamnă că banca este dispusă să cumpere un euro, oferind 20,4406 MDL. Astfel
pentru o unitate de valută străină se oferă o anumită cantitate de moneda națională, a cărei valoare
este în continuă schimbare.
Banca vinde valuta la cursul vânzătorului. De exemplu, rata vânzătorului de 20,4406 MDL
pentru 1 euro înseamnă că banca este dispusă să dea 1 Euro pentru 20,4406 MDL. Diferența dintre
prețul de cumpărare și prețul de vânzare acoperă cheltuielile băncii și conține profitul ei. Nu există o
valoare exactă a acestei diferențe, numită marja. Fiecare tranzacție valutară concretă depinde de
timpul și locul efectuării ei. În ultimii ani, diferența dintre prețurile de cumpărare și vânzare s-au
redus semnificativ. Costurile operațiunilor de schimb valutar au scăzut ca urmare a întroducerii
tehnologiilor informatice și creșterii semnificative a volumului veniturilor din acest tip de comerț.
Pentru a determina media aritmetică dintre prețul de cumpărare și de vânzare se aplică rata
medie de schimb, destinată pentru comparatii economice pe perioade lungi de timp. Un astfel de curs
nu există în realitate, dar valoarea lui este raportată zilnic în mass-media.
În tranzacțiile valutare au căpătat o aplicare largă și cross-cursurile, care reprezintă cotarea a
două valute străine, din care nici una nu este moneda națională a participanților la tranzacția de
stabilire a cursului. De exemplu, banca canadiană prezintă cursul pentru 1 dolar american – 1,0678
franci elvețieni, cursul băncii australiene pentru 1 franc elvețian este de 0,9365 dolari SUA.
Începând cu anii 50' ai secolului trecut, ca urmare a prevalării dolarului american pe piața de
schimb valutar, moneda națională a țării a început se se calculeze reieșind din rata de schimb a
dolarului american, iar cursul monedei naționale este determinat în raport față de dolar.
În cazul în care, de exemplu, banca elvetiana vrea sa determine cursul francului elvețian față de
coroana suedeză, atunci ea reiese din cursurile ambelor monede față de dolar, și numai după aceasta
emite cross-cursul francului elvețian față de coroana suedeză:
X franci elvețieni = 100 croane suedeze;
3,7946 croane suedeze = 1 dolar SUA;
1,9872 franci elvețieni = 1 dolar SUA;
100⋅1 , 9872
100croane = = 52, 3692franci
suedeze
3 , 7946 elvetieni

Tranzacționarea cu valută poate fi organizată numai în cazul în care moneda națională este liber
(sau parțial) convertibilă, adică nu există restricții guvernamentale privind vânzarea/cumpărarea ei de
către persoane sau organizații.
Clasa de bursă a schimbului valutar o constituie dolarul american, euro, lira sterlină, iena
japoneze și câteva alte valute.

3.5. Indicii de bursă

Indicii au fost inventați pentru ca participanții la bursă să poată obține informațiile necesare cu
privire la evenimentele de pe piață. Deci, inițial funcția indicilor era pur informativă. Indicii oglindesc
direcția circulației cotărilor la bursă – în sus sau în jos, deci tendințele și viteza evoluării prețurilor în
piață. Acumulând date privind starea indicilor bursieri, a devenit posibilă prognozarea prețurilor:
întotdeauna putem găsi o situație similară în trecut și apoi să ne imaginăm mișcarea indicelui în viitor.
Ceea ce a fost în trecut, ar putea fi repetat și în prezent.
Odată cu dezvoltarea pieței utilizarea indicelui bursier devine multifuncțional. Indicele servește
ca obiect de comerț, de exemplu, la încheierea unui contract futures. Mai mult ca atât, indicii sunt
utilizați pe scară largă în investiții de portofoliu. Concomitent ei au funcțiile:
 9

- în primul rând, servesc drept ghid în alegerea titlurilor de valoare din portofoliu, determinând
direcția și proporția investițiilor;
- în al doilea rând, reduc costurile de dealer atunci când se aplică tactica de administrare pasivă
a portofoliului, când este aplicată metoda fondului indexat.
Indicii pot fi pe ramuri, regionali, centralizați sau globali. Ei pot fi folosiți în orice piață: de
mărfuri, de valută, de fonduri. Deși trebuie de subliniat că indicii au apărut prima dată în piața de
fonduri și anume aici sunt cei mai răspândiți.
Indicii și-au căpătat numele după cel al autorului sau al agenției informaționale, care le
calculează și le publică. De exemplu, indicele Dow Jones - cel mai faimos și mai vechi indice din
lume – își datorează numele lui Charles Dow, proprietarul companiei Dow Jones, care în 1884 în
Statele Unite a început să calculeze indicele mediu al modificării prețurilor acțiunilor a 11 din cele
mai mari la acel timp companii industriale. Examinând esența acestui indice din punct de vedere
tehnic, trebuie menționat faptul că aceasta era o cifră medie, nu un indice. Nu e de mirare că
traducerea directă a acestui indice înseamnă cifra medie industrială Dow Jones. Starea actuală a
indicelui industrial Dow Jones în timp real (on-line) pot fi găsite la link-ul următor:
https://ru.tradingview.com/symbols/DJ-DJI/
Mediile de schimb sunt prețurile medii de piață ponderate sau ne ponderate pentru bursele
individuale. În schimb indicele este doar o cifră, lipsită de valoare. Spre deosebire de dolar sau alte
unități de măsură, care își au valoarea lor bine determinată.
Prețurile medii și indicii bursieri - aceștea sunt cele două tipuri principale de indicatori pe piața
titlurilor de valoare. Deși drept temelie atât pentru prețurile medii, cât și pentru indici servește prețul
mediu pentru o acțiune selectată din listă la o anumită dată, se crede că indicii bursieri sunt mai
preciși, mai convenabili și mai reprezentativi decât prețurile medii pe bursă.
Pentru a calcula prețul mediu pe bursă se aplică două metode – metoda de medie aritmetică și
metoda de medie geometrică. Prin metoda de medie aritmetică, prețurile acțiunilor tuturor
emitenților, incluse în indice la momentul tranzacționărilor, se adună și suma primită se împarte la
numărul de componente pentru a obține valoarea medie. Fiecare actiune are aceeași valoare,
indiferent de dimensiunea companiei și numărul de acțiuni din circulație.
De exemplu, pe piața rusă cele mai importante sunt companiile LUKoil, SA „Mosenergo”, SA
„Rostelecom”, „Norilsk Nickel” etc. Ele alcătuiesc o parte decisivă a capitalizării bursiere. Calculând
indicii pieței reiese că de fapt noi calculăm numai indicii acestor companii. În acest sens, utilizarea
mediei aritmetice, în structura căreia sunt incluse și cele mai puternice, și cele mai slabe companii,
prezintă un interes specific. După cum s-a menționat mai sus, în conformitate cu această metodă se
calculează până în prezent indicele Dow Jones metoda clasică de calculare a mediei de bursă.
În cazul în care folosim metoda de medie geometrică, atunci înmulțim prețurile acțiunilor, care-
s incluse în calcularea indicelui. Din acest produs este apoi extrasă rădăcina la puterea n, unde n este
numărul de acțiuni în indice. Aici de asemenea nu se ține cont de diferența în volumele de
tranzacționare a acțiunilor diferitor companii. Această metodă de calcul permite să se înlocuiască
componentele fără a modifica baza. Ea se aplică la calcularea celor doi indicatori cunoscuți: FT - 30
din Anglia și The value Line Composite Average în Statele Unite ale Americii. Ultimul indicator se
referă la categoria de medii și reprezintă media geometrică a produsului a ratei de creștere a 1695 de
acțiuni. Indicii bursieri au trei deosebiri de bază față de prețurile medii de la bursă.
În primul rând, la constituirea indicilor se aplică sistemul ponderii condiționate. Pentru fiecare
acțiune se stabilește o greutate, în majoritatea cazurilor acesta este procentul acțiunii date în volumul
total al vânzărilor la bursă. De exemplu, pe piața titlurilor de valoare din Republica Moldova o parte
semnificativă de acțiuni nu circulă pe piața lichidă. Dacă folosim valoarea acțiunilor ca mijloc de
capitalizare pe piață, compania poate oferi investitorului de portofoliu informații greșite despre
schimbările de preț. Cu toate acestea, în practica internațională această metodă este foarte populară,
deoarece se ține cont de influența titlurilor de valoare selectate proporțional la poziția lor reală pe
piață.
De asemenea, este posibil să se utilizeze ponderea egală și atunci există dreptul de a alege
întâmplător orice active. De exemplu, ponderea indicelui bursier al revistei „Коммерсантъ”
(Federația Rusă) la 1 ianuarie 2005 – data calculării indicelui fiecărei avțiuni – a fost aceleași, și
anume – 100 mii de ruble. Astfel, indicele este egal cu valoarea unui portofoliu de investiții ipotetic,
la formarea căruia toate fondurile au fost distribuite uniform între acțiunile sale.
 10

În al doilea rând, indicii au perioada lor de timp pentru comparație. Unii indici sunt concepuți
astfel, încât starea actuală a pieței se compară cu condițiile de piață în perioada de bază, în timp ce
altele sunt evaluate în comparație cu perioada precedentă.
De exemplu, pentru familia de indici bursieri AK & M - centralizați, financiari și industriali,
drept bază a servit anul 1993, când la 1 septembrie au început să efectuieze plăți, și valoarea celor trei
indici erua egali cu 1. Formula de calcul, în acest caz, este următoarea:
Pn⋅Cn
I n= ⋅I ,
P0⋅C0 0
(3.1)

unde In – este indicele la data n; Pn - prețul curent de piață (la data n); Cn - numărul de acțiuni în
circulație la data n; Pn - prețul de piață al acțiunilor în perioada de bază; Io-numărul de acțiuni în
circulație în perioada de bază; Jo - valoarea de bază a indicelui (1,10,100,1000).
În cazul în care calculul indicelui apare comparație cu perioada precedentă, formula are
următoarea formă:
Pn⋅C n
I n= ⋅I ,
Pn−1⋅C n−1 n−1 (3.2)

unde Pn- 1 - este prețul de piață curent în perioada precedentă; Cn-1 - numărul de acțiuni în circulație în
perioada precedentă; In-1 - indexul în perioada precedentă.
Astfel, principiul calculelor este bazat pe raportul dintre capitalizarea totală a componentelor la
valoarea analogică din perioada de bază sau perioada precedentă.
Cel mai cunoscut indice, calculat prin această metodă, este familia indicilor S&P, Indicele
centralizat (consolidat) al bursei din New York, Indicele FT -100.
În al treilea rând, indicii sunt prezentați în unități de măsură mai convenabile, decât prețurile
medii. Deși indicele perioadei de bază este calculat ca 1, lui de obicei i se atribuie o valoare mai
confortabilă – de 10, 100 sau 1000. Astfel, costul de bază al indicelui clasic ponderat și mediu
aritmetic „FT-100” este în prezent calculat la situația din 3 ianuarie 1984 și este egal cu 1000.
Acestea sunt doar principiile generale de calculare a indicilor și, desigur, diferiți indici pot fi
calculați în mod diferit. Important este cât de precis un indicator reflectă situația pe piața, cât de clară
și obiectivă este imaginea pieței de valori, pe care o vede investitorul.
Acest lucru depinde de factorii, care influențează asupra calității calculării (sau construirii)
indicilor. Acești factori includ: dimensiunea eșanționului, gradul de reprezentare, revizuirea
eșanționului, timpul calculării indicelui.
Dimensiunea eșantionului. Eșantionul trebuie să dea o imagine clară al segmentului studiat al
bursei. Persoanele care calculează indicii au o atitudine diferită față de dimensiunea eșantionului. În
practica internațională dimensiunea poate varia de la una limitată până la una foarte largă. De
exemplu, indicii gospodăriei comunale Dow Jones includ numai acțiunile a 15 companii, iar indicele
bursier mondial include mai mult de 2500 de companii din 84 de țări.
Folosind un eșantion de dimensiuni mici, avem atât laturi pozitive, cât și negative. Principalul
avantaj este că putem calcula indicele mai repede și mai ieftin. Dar aici se pot infiltra și erori mai
mari, decât atunci când dispunem de o dimensiune mai mare a eșantionului.
Reprezentanța (sau aria de acoperire). Indicele trebuie să includă toate sectoarele pieței
investigate și, în același timp, doar ceea ce-l reprezintă.
Revizuirea listei participanților (listing-ul) la bursă are loc periodic (de exemplu, o dată pe lună)
de către o comisie de experți analitici ai bursei în cauză și experți independenți de pe piața de valori.
În absența cotațiilor pentru acțiunile ordinare ale emitentului într-o anumită perioadă de timp,
stabilită de bursă (de exemplu, o săptămână sau 10 zile), emitentul este menținut în listă, iar dacă
depășește această perioadă, emitentul este exclus automat din ea.
Revizuirea eșantionului. Indicii necesita ajustări periodice ai componenților. Dacă, de exemplu,
indicele este menit pentru a reprezenta un anumit pachet din cele mai lichide acțiuni, atunci
componența eșantionului se va schimba în permanență. Prin urmare, componența emitenților este
revizuită periodic pentru a face față criteriilor stabilite.
Ordinea excluderii și introducerii de noi emitenți în eșantion la calcularea indicilor este stabilită
de către persoanele avizate în aces sens. De exemplu, atunci când se calculează indicele după metoda
 11

mediei aritmetice, schimbul emitenților în eșantion, calcularea indicelui consolidat sau divizat are loc
pe baza unui coeficient deosebit – denominatorul1.
Să examinăm prin exemplu calcularea mediei bursei și denominatorul (vezi tabelul 3.1).

Tabelul 3.1
Exemplu de calcul a mediei pe bursă și denumitorul

Acțiuni Până la consolidare După consolidare

prețul cantitatea prețul cantitatea
А 100 1 25 5
B 110 1 110 1
C 90 1 90 1
În total 300 225

300
= ⋅¿ 100.
Determinăm prețul mediu al unei acțiuni înainte de consolidare: Im 3 La compania A
consolidarea acțiunilor este de 1:5, astfel încât avem nevoie de a calcula denominatorul1, care ulterior
se va folosi pentru stabilirea mediei pe bursă.
Denominatorul (D), sau coeficientul care ține cont de schimbările în piața de valori, legate de
înlocuirea unor acșiuni prin altele, se determină pe baza următorului raport: 225 : D = 100 : 1. Prin
urmare, denominatorul este egal cu: D = 225:100 = 2,25.
În cazul în care prețurile acțiunilor A, B și C se schimbă, în acest caz media pe bursă se va
calcula luând în considerare denominatorul și va constitui:

Acțiuni A B C Total
Preț 25 120 100 245
245
= =108 ,8≈109
Im 2,25
Dacă mai tîrziu compania B a încetat să corespundă criteriilor de selectare și ea va fi schimbată
prin compania D, atunci va trebui calculat un alt denominator, prezentat în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Calcularea denominatorului în cazul înlocuirii acțiunilor companiei B
prin acțiunile companiei D

Acțiunile până la înlocuire Acțiunile după înlocuire

Emitentul Prețul Denominatorul Emitentul Prețul denominatorul
А 25 А 25
B 120 B 120
C 100 D 205
Итого 245 2,25 350 3,2

Deci, după schimbarea prețurilor acțiunilor în timpul calculării mediei pe bursă pentru prima
245
= ⋅¿ 109 .
oară, ea constituia Jm 2 ,25 După înlocuirea acțiunilor companiei B cu acțiunile companiei D
noul denominator poate fi calculat după cum urmează:
350 : D = 109 : 1. Adică, D = 350 :109 = 3,2.
Timpul de calculare a indicelor. Indicele poate fi calculat după o anumită periodicitate:
- la inceputul fiecărei luni (la o anumită dată);
- în fiecare zi, la o oră stabilită (indicii Skate-Press se calculează zilnic la orele 14.00, ora
Moscovei), la finalul sedinței de tranzactionare (sistemul de indici RTS);
- în timp real (Indicele mondial este recalculat imediat după încheierea tranzacției următoare).
_______________________________________________________
 12
1
Denominator – coeficient, care ține cont de schimbările pe piața de acțiuni legate de factori indirecți - înlocuirea
unor acțiuni cu altele.
Indicele, luat separat, fără referire la alți indici, nu prezintă mare interes. Ei sunt valoroși numai
dacă sunt calculați la o dată stabilită și împreună în ansamblu reprezintă o anumită imagine a pieței.
Prin urmare, pe baza indicilor sunt elaborate diagrame, grafice care sunt publicate în mass-
media.
Calcularea indicelui poate fi redusă la câțiva pași:
- pasul 1 – etapa preliminară (alegerea metodologiei, selectarea emitenților care corespund
criteriilor);
- pasul 2 – implică calcularea prețurilor acțiunilor, întroduse în indice;
- pasul 3 – calcularea nemijlocită a indicelui.

Bibliografia

1. Lege privind Comisia Nationala a Pietei Financiare [Titlul modificat prin Legea nr. 129-XVI
din 07.06.2007, in vigoare 06.07.2007]: nr. 192-XIV din 12.11.98. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 117-126BIS din 14.08.2007, pag. 3; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 22-
23/91 din 04.03.1999 [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil: http://xprimm.md/Legea-privind-
Comisia-Nationale-a-Pietei-Financiare-Nr-195-XIV-articol-13,23-39412.htm
Закон «О Национальной комиссии по финансовому рынку» №192-XIV от 12.11.98. In: (В
редакции Законов Республики Молдова от 26.07.2018 г. №179) [online] [citat: 12.02.2022].
Disponibil: http://base.spinform.ru/show_doc.fwx?rgn=3524
2. Lege privind bursele de marfuri: nr. 1117-XIII din 26.02.97. In: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 70 din 25.07.1998 [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil: http://www.law-
moldova.com/laws/rom/tovarnyh-birzhah-ro.txt
Закон «О товарных биржах»: №1117 от 26.02.97 г. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 70 din 25.07.1998 [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil: http://www.law-
moldova.com/laws/rus/tovarnyh-birzhah-ru.txt
3. Lege privind piaţa de capital: nr. 171 din 11.07.2012. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 193-197/665 din 14.09.2012 (a intrat în vigoare la 15.03.2015) [online] [citat:
12.02.2022]. Disponibil: http://old.cnpf.md/file/BazaNormativa/acte_legis_normat/2018/03.05.2018/
lege_171.pdf
Закон о рынке капитала №171 от 11.07.2012 г. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr. 193-197/665 din 14.09.2012 (вступил в силу с 15.03.2015 г.) [online] [citat: 12.02.2022].
Disponibil: http://base.spinform.ru/show_doc.fwx?rgn=63431
4. Lege cu privire la Banca Nationala a Moldovei: nr. 548-XIII din 21.07.95. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 56-57 din 12.10.1995. Republicat: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 297-300 din 30.10.2015 [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil:
https://www.bnm.md/ro/content/lege-cu-privire-la-banca-nationala-moldovei-nr-548-xiii-din-
21071995
Закон о Национальном банке Молдовы: №548 - XIII от 21 июня 1995 г. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 56 – 57 din 12.10.1995. Переопубликован: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 297 - 300 din 30.10.2015 [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil:
https://www.bnm.md/ru/content/zakon-o-nacionalnom-banke-moldovy-no-548-xiii-ot-21071995
5. Lege privind reglementarea valutară: nr. 62–XVI din 21.03.2008 (în vigoare din
18.01.2009). In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.127-130 din 18.07.2008. [online]
[citat: 12.02.2022]. Disponibil: http://old.nikaimobil.md/lows/zn_valuta_md.shtml
Закон Республики Молдова «О валютном регулировании» №62-XVI от 21.03.2008,
вступил в силу с 18.01.2009 г. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.127-130/496 din
18.07.2008. [online] [citat: 12.02.2022]. Disponibil: https://www.bnm.md/ru/content/zakon-o-
valyutnom-regulirovanii-no62-xvi-ot-21-marta-2008-s-izmeneniyami-po-sostoyaniyu-na
6. Галанов, В. А., А. И. Басов. Биржевое дело: Учебник. – М.: Финансы и статистика,
2000, сс. 45-62, 68-83.