Igiena alimentaţiei

În definiţia O.M.S. sănătatea este considerată "starea completă de bine din punct de vedere
fizic, mintal şi social, care nu constă numai din absenţa bolii sau infirmităţii".

Medicina omului sănătos se fundamentează pe ideea că este mai uşor, mai bine şi mai
eficient să eviţi apariţia îmbolnăvirilor decât să le tratezi.

Studiul alimentaţiei umane a intrat relativ târziu în domeniul preocupărilor ştiinţifice, deşi
încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între alimentaţie şi îmbolnăvire.

Se ştie că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă nevoilor vitale, că
au în compoziţia lor proteine, lipide, glucide, săruri minerale şi apă şi care suferă un proces
complex de transformare în organism.

Glucidele, lipidele, proteinele, reprezintă materialul furnizor de energie pentru organism,

dar pot îndeplini şi funcţii plastice de refacere sau de reînnoire a ţesuturilor uzate.

Proteinele, din punct de vedere chimic, sunt substanţe cu moleculă foarte complexă, ce
conţin carbon, hidrogen, oxigen, azot - intrând în structura tuturor celulelor, ţesuturilor, luând
parte la creşterea şi refacerea lor.

Intervin, de asemenea, în procesul de apărare a organismului împotriva microbilor şi

toxinelor acestora, participând la formarea unor substanţe numite anticorpi, cu rol în apărarea
organismului împotriva invaziei microbiene.

În clasa mare a proteinelor intră aminoacizii, care sunt substanţe indispensabile vieţii. Cele
mai importante surse de proteine din alimentaţie sunt: carnea şi derivatele de carne - 20-30 %,
laptele - 4 %, brânzeturile 20-30 %, ouăle - 13 %, legumele uscate 20-25 %, pâinea 10 %,
nucile 17 %, pastele făinoase 10 %.

Lipidele reprezintă una din cele mai importante surse energetice ale organismului, ele
constituind ţesutul adipos al organismului.

Grăsimile pot fi, în funcţie de originea lor, animale sau vegetale. În alimentaţia echilibrată
este necesară atât prezenţa grăsimilor animale, cât şi a celor vegetale, în anumite proporţii.

Cele mai importante surse alimentare sunt: untul şi margarina -70 %, untura - 100 %, seul -
99-100 %, uleiurile vegetale - 100 %, carnea grasă - 15-30 %, laptele - 4 %, brânzeturile grase
- 23-30 %, nucile, alunele - 40 %.

Glucidele sau hidraţii de carbon sunt substanţe organice, alcătuite din carbon, hidrogen şi
oxigen. Denumirea de "glucide" vine de la cuvântul grecesc "glikis", care înseamnă "dulce".

Cele mai importante glucide sunt: glucoza şi fructoza, zaharoza (zahărul), galactoza -
glucidul din lapte, amidonul - glucidul din legume şi cereale, celuloza din vegetale şi
glicogenul (din muşchi şi ficat).
 Glucidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism (l gram de glucide
furnizează prin ardere cca 4 calorii). Ele sunt recomandate persoanelor care trebuie să facă
eforturi fizice mari într-un timp scurt.

Deşi glucidele au o pondere importantă în hrana omului, consumarea lor în cantităţi

excesive poate fi dăunătoare organismului şi poate produce boala numită "Diabet zaharat",
caracterizat prin creşterea anormală a zahărului în sânge, precum şi apariţia obezităţii sau
aterosclerozei.

Sursele cele mai importante de glucide sunt: zahărul - 100 %; pastele făinoase - 75 %;
leguminoase uscate - 50 %, legumele şi fructele 10-20 %.

Apa este element indispensabil vieţii, mediul în care se desfăşoară toate reacţiile biologice;
pierderea ei în proporţie de 10 % poate duce la deces. Rolul ei în organism este foarte
important şi anume:

- dizolvă substanţele nutritive din hrană, le transportă la celule şi apoi transportă reziduurile
pentru a fi eliminate prin rinichi, piele, plămân;
- constituie solventul în care sunt dizolvate substanţele minerale, făcând posibilă acţiunea
acestora;
- intervine în menţinerea constantă a temperaturii corpului, eliminând căldura ce prisoseşte în
organism, prin transpiraţie.

Elementele minerale, deşi se găsesc în proporţii relativ mici, au totuşi o importanţă

deosebită pentru organism. Unele din ele se găsesc în organism în cantitate mare: calciul,
fosforul, sodiul, potasiul, magneziul, iar altele în cantităţi mici: fierul, iodul, fluorul, cuprul,
sulful etc.

Calciul şi fosforul se găsesc în organism sub formă de săruri: fosfaţi sau carbonaţi, în
schelet, dinţi, sânge, sistemul nervos.

Alimentele bogate în calciu şi fosfor sunt: laptele, brânzeturile, ouăle (gălbenuş), legumele -
varză, conopidă -, cerealele necojite şi unele fructe: nuci, lămâi, portocale. Lipsa lor duce la
boala numită rahitism la copii, prezent în special în primii ani ai vieţii.

La adulţi, lipsa calciului şi fosforului poate determina o rarefiere a oaselor, care determină
cu uşurinţă producerea fracturilor, boală numită osteoporoză.

Sodiul şi clorul sunt aduse în organism sub formă de sare. Când sunt eliminate în cantitate
mare din organism, prin vărsături sau diaree,pun în pericol organismul. Dimpotrivă, în cazul
în care se produce o retenţie a sodiului în organism, apar edemele cu reţinerea apei în ţesuturi.

Magneziul se găseşte în carne, viscere, lapte, ouă, legume - cartofi, fasole -, cereale şi are un
rol important în sedarea sistemului nervos central. În absenţa lui din organism pot să apară
convulsii.

Fierul este un element important adus în organism de unele alimente de origine animală
(ficat, splină), gălbenuş de ou, alimente de origine vegetală ca: legume verzi - spanac, urzici.
Are un rol deosebit deoarece intră în structura globulelor roşii (hemoglobina), care au rol
important în transportul oxigenului. Lipsa fierului face ca hemoglobina să se formeze în
cantitate insuficientă, cu apariţia anemiei feriprive.

Vitaminele sunt factori nutritivi care se găsesc în organism în cantitate foarte mică, de
ordinul miligramelor şi care au totuşi un rol foarte important, participând la formarea unor
substanţe, la dezvoltarea organismului, la înmulţirea celulelor.

Ele se clasifică după cum sunt solubile în grăsimi sau apă: liposolubile şi hidrosolubile.

Vitamina A (retinolul) are ca surse principale ficatul, peştele, laptele, gălbenuşul, smântâna,
untul, frişca, brânzeturile, morcovul, spanacul, urzicile, tomatele, ardeii, gogoşarii, cireşele,
piersicile, caisele.

Rolul său în organism este de a asigura o bună funcţionare a ochiului, asigurând o bună
adaptare la lumină şi întuneric, favorizând creşterea organismelor tinere şi creşterea
rezistenţei organismului.

Vitamina D (colecalciferolul) este de origine animală şi vegetală (ficat, lapte, unt, frişcă,
smântână, gălbenuş, ciuperci) şi se mai poate forma şi la nivelul pielii sub influenţa razelor
solare - ultraviolete.

În organism favorizează absorbţia calciului, fosforului şi stimulează rezistenţa organismului

faţă de infecţii.

Vitamina E (tocoferol) se află în cantitate mare în cereale, cu rol important în procesele de

reproducere şi în buna funcţionare a ţesutului muscular şi nervos.

Vitamina K intervine în organism în procesul de coagulare a sângelui, iar lipsa ei duce la

hemoragii. Provine din ficat, ouă, lapte, spanac, urzici, mazăre, roşii, cereale.

Vitamina B 1 (tiamira) se află în boabele de cereale, pâine neagră, leguminoase, nuci, alune,
drojdie de bere, ficat, gălbenuş. Are rol în menţinerea normală a sistemului nervos, participă
la creşterea organismelor tinere.

Vitamina B 6 (piridoxina) se află în ficat, rinichi, splină, creier, lapte, tărâţe de cereale,
varză, spanac, mere, struguri, drojdie de bere. Contribuie la sinteza hemoglobinei, la
funcţionarea normală a celulei nervoase, favorizează creşterea, împiedică depunerea
colesterolului în peretele arterial.

Vitamina B 12 (ciancobalamina) se găseşte în ficat, rinichi, creier, ouă, lapte. Are rol în
formarea hemoglobinei şi în a proteja celula hepatică, împiedicând depunerea grăsimilor la
acest nivel.

Vitamina C (acid ascorbic) se află mai ales în alimentele de origine vegetală: cartofi, ardei,
varză, salată, spanac, pătrunjel, măceşe, coacăze, căpşuni, fragi, lămâi, portocale, mandarine,
grepfruturi. Are rol important în apărarea organismului împotriva infecţiilor, rol
antihemoragic, previne anemia, stimulează pofta de mâncare.
 Vitamina P (citrina) se găseşte în citrice, cu rol în permeabilitatea şi rezistenţa capilarelor.

Vitamina PP (niacina) se află mai ales în alimentele de origine animală, cu rol în

metabolismul glucidelor, proteinelor, cu rol în funcţionarea normală a glandelor cu secreţie
internă şi a sistemului nervos.

Deşi există o multitudine de alimente naturale şi produse alimentare, din punct de vedere
nutritiv ele se pot împărţi în câteva grupe mari:

I. Carnea şi derivatele sale.

II. Laptele şi derivatele de lapte.
III. Ouăle
IV. Grăsimile
V. Cerealele şi derivatele sale
VI. Legumele şi leguminoasele uscate
VII. Fructele
VIII. Zahărul şi produsele zaharoase
IX. Băuturile nealcoolice
X. Condimentele.

Pentru ca viaţa să se desfăşoare în condiţii normale, organismul uman are nevoie de o

cantitate de energie şi factori nutritivi care sunt furnizaţi zilnic prin aport alimentar.

Numim raţie alimentară tocmai cantitatea de alimente ingerate, care satisface calitativ şi
cantitativ toate nevoile nutritive ale individului pe o perioadă de 24 de ore. Nevoile nutritive
ale organismului se exprimă fie sub forma nevoilor energetice - calorice -, fie sub forma
nevoilor în factori nutritivi, fie sub forma nevoilor în alimente.

Nevoile energetice (calorice)

Toate procesele vitale din organism - circulaţia, respiraţia, excreţia, contracţia musculară -
se petrec cu cheltuială de energie. Principalii furnizori energetici ai organismului sunt:
lipidele, glucidele, proteinele. Prin arderea unui gram de lipide, se eliberează 9,3 cal, a unui
gram de glucide 4,1 cal, a unui gram de proteine 4,1 cal.

Există o cantitate de energie minimă indispensabilă organismului pentru menţinerea

funcţiilor sale vitale. Nevoile calorice ale unui individ raportate la greutatea ideală şi la efortul
depus, pot fi considerate astfel:

- pentru viaţă sedentară 800-900 cal. /zi;

- pentru activitate uşoară 900-1400 cal. /zi;
- pentru activitate moderată 1400-1800 cal. /zi;
- pentru activitate grea 1800-4500 cal. /zi.

Substanţele chimice şi vitaminele de mai jos sunt asigurate de: proteine 10-15 % (1-1,2 g/kg
c/zi), lipide 25-35 % (1-28 kgc/zi), glucide 55-60 % (4-88/kgc/zi). Acestea sunt:

Na 4 gr/zi, K 3,2 gr/zi Cl 6 gr/zi Ca 0,8 gr/zi Mg 0,32 gr/zi Fier 18 mg/zi Vit. A 5000 UI, Vit.
D 400 UI Vit. E 2-3 mg/zi Vit. B 1 1,5 mg/zi Vit. B 2 2-2,5 mg/zi Vit. B 6 2 mg/zi Vit. C 50-
150 mg/zi.
 Vitaminele pot fi uşor distruse în cursul prelucrării termice a alimentelor.

Nevoile hidrice sunt de 2500-3000 ml/zi. O mare parte este adusă prin ingestia alimentelor,
iar restul prin ingestia ca atare, sub formă de lichide.

Se stabileşte în organism un echilibru între aport şi eliminare, acesta fiind egal (echilibru
hidric).

O raţie normală trebuie să conţină şi o anumită cantitate de substanţe "balast", de tipul

celulozei şi semicelulozei, care au rolul de a facilita formarea şi eliminarea bolului fecal.

În ultimul timp se atribuie substanţelor de balast un rol hipocolesterolemiant, de scădere a

colesterolului sangvin, ele provenind din legume, fructe consumate crude sau cereale
nerafinate.

În natură factorii nutritivi nu se găsesc sub formă pură în alimente, ci înglobaţi în combinaţii
complexe în proporţii variabile.

Sub această formă, organismul le ingeră şi le transformă în componente mai simple la

nivelul tubului digestiv, pentru a le putea absorbi şi folosi.

Orice meniu trebuie să cuprindă alimente de origine animală (lapte, brânzeturi, carne, ouă),
alimente de origine vegetală bogate în glucide: cereale, legume fructe; grăsimi alimentare
adăugate la prepararea diverselor feluri de mâncare, legume, fructe.

S-a observat că hrana se utilizează mai bine când este repartizată în 5-6 mese,iar repartiţia
caloriilor pe mese va fi: 15-20 % dimineaţa, 35-40 % la prânz, 15-20 % seara, 5-10 % la
gustări.

Se recomandă respectarea orelor fixe de masă, iar ultima masă principală se va lua cu cel
puţin 2 ore înainte de culcare, pentru ca digestia să se desfăşoare în condiţii normale şi să nu
stânjenească odihna de noapte.

Un aliment pentru a fi folosit în hrana omului şi pentru a contribui la menţinerea echilibrului

său biologic, trebuie să fie nu numai plăcut, ci şi nutritiv şi salubru. Trebuie să avem în
vedere, în primul rând, calitatea alimentelor de a fi hrănitoare şi salubre, fără a neglija
aspectul senzorial al acestora.

Arta culinară (gastrotehnica) are drept scop realizarea acestui deziderat, de a armoniza
efectul psiho-senzorial produs de aliment asupra omului, cu calităţile sale nutritive.

În practică, înainte de a interveni într-un mod sau altul la prepararea culinară a alimentelor,
se impune o cercetare atentă a stării de salubritate a acestora, cunoscând multiplele
neajunsuri, unele cu consecinţe extrem de grave, produse de consumul unor alimente
insalubre.

Dacă unele alimente ca: salatele, fructele, untul, uleiul, brânzeturile, uneori ouăle, se pot
consuma în stare crudă, în majoritatea cazurilor este necesară o prelucrare termică a
alimentelor, înainte de a fi consumate. În cursul tratamentului termic, se vor produce o serie
de modificări fizico-chimice, care vor da alimentelor proprietăţi noi.
 Vitaminele suferă şi ele modificări calitative şi cantitative în cursul tratamentului termic.

Fierberea îndelungată în apă multă a legumelor şi a fructelor, duce la pierderi importante de

vitamina C. Acelaşi efect distructiv îl are şi păstrarea îndelungată a mâncărurilor la cald sau
reîncălzirea lor repetată.

Pentru minimalizarea acestor pierderi vitaminice în cursul prelucrării termice a alimentelor,

se preconizează astăzi o serie de metode de gastrotehnie. Astfel, se recomandă introducerea
legumelor direct în apa clocotită (care realizează o inactivare rapidă a enzimelor de oxidare,
cu reducerea, astfel, a pierderilor vitaminice).

De asemenea, s-a observat că acelaşi efect de reducere a pierderilor vitaminice îl are

scurtarea timpului de fierbere, cu creşterea eventuală a temperaturii. Metoda fierberii
legumelor în aburi sub presiune este o metodă modernă, utilă pentru acest scop.

Adăugarea bicarbonatului de sodiu la apa de fierbere, pentru scurtarea timpului de fierbere a

legumelor, este o metodă greşită, pentru că prin modificarea pH-ului, în sensul alcalinităţii,
duce la distrugerea importantă a vitaminelor hidrosolubile.

Sărurile minerale pot suferi unele modificări în cursul tratamentului termic al alimentelor.
Se pot pierde cantităţi importante de săruri minerale în cazul fierberii legumelor şi fructelor,
dacă se aruncă apa de fierbere.

Adăugarea de sare de la început în apa de fierbere a cărnii, peştelui sau ouălor, determină o
creştere a solubilităţii proteinelor componente, cu mărirea concentraţiei lor în această apă.
Pentru acelaşi motiv, friptura la grătar nu se sărează decât la sfârşitul tratamentului termic.
Adăugarea de sare de la început împiedică formarea crustei exterioare şi favorizează pierderea
tuturor substanţelor sapide în exterior.

Adăugarea de sare de la început în cursul fierberii produselor vegetale, prelungeşte timpul

de fierbere, întârziind înmuierea lor.

Apa dură, bogată în calciu şi magneziu, prelungeşte timpul de fierbere a legumelor.

Consumul alimentelor trebuie să se facă într-o manieră echilibrată, evitând abuzurile

alimentare de orice fel sau consumul predominant al unor alimente, ca dulciuri, grăsimi.

Alimentaţia dezechilibrată favorizează instalarea unor boli de nutriţie, de tipul diabetului

zaharat sau obezitatea, care la rândul lor, reprezintă factori de risc pentru boli cardio-
vasculare: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială; pentru boli digestive, pentru
afecţiuni ale aparatului locomotor: artroze, tulburări de mobilitate; afecţiuni neuro-psihice.

Nu numai alimentaţia excesivă poate antrena diverse afecţiuni, dar şi lipsa unor principii
alimentare favorizează instalarea unor boli de tipul hipocalcemiei sau anemiei.

Pentru o bună sănătate a individului se recomandă consumul de alimente în condiţii

igienice. Legumele şi fructele nu se vor consuma decât după o spălare eficientă, sub jet de
apă, iar spălarea mâinilor cu apă şi săpun înainte de masă este obligatorie.
 Alimentele contaminate cu viruşi, bacterii sau paraziţi, duc la apariţia bolilor cu poartă de
intrare la nivelul tubului digestiv, cum ar fi: toxiinfecţiile alimentare, dizenteria, enterocolitele
acute, febra tifoidă, hepatitele virale, trichineloza, lambliaza etc.

O atenţie deosebită, mai ales în sezonul cald, trebuie acordată locului de preparare şi
păstrare a alimentelor. Ele vor fi ferite cu aceeaşi atenţie de praf, insecte, rozătoare, căldură.

Cele mai bune metode de protejare a alimentelor împotriva unor vectori, cum sunt muştele,
şoarecii, gândacii, sunt acelea ale unei ambalări şi depozitări corespunzătoare, precum şi
conservarea prin frig. Nu vor fi lăsate alimente sub influenţa căldurii.

Vesela folosită la păstrarea şi prepararea alimentelor va fi păstrată într-o stare de curăţenie

perfectă, prin spălare cu detergent şi depozitată în dulapuri şi sertare curate.

Alimentaţia este procesul prin care organismul uman preia din mediul înconjurător
substanţe nutritive pe care le transformă pentru a-şi asigura desfăşurarea normală a proceselor
metabolice.
Alimentaţia trebuie să permită unui individ să-şi menţină greutatea şi buna sa stare
fiziologica; aportul de alimente furnizează organismului acele substanţe nutritive necesare
pentru:
-asigurarea energiei indispensabile proceselor vitale;
-sinteza substanţelor proprii şi repararea uzurii ţesuturilor;
-formarea de substanţe active ce favorizează procesele metabolice.
Alimentaţia este unul din factorii cu influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării armonioase şi
echilibrate a omului menţinerea acestuia la capacitate normală de muncă, într-o stare fizică şi
psihică corespunzătoare.
Igiena este acea ramură a medicinei care studiază mijloacele de conservare a sănătăţii
permiţând desfăşurarea normală a funcţiilor organismului în armonie cu mediul în care
traieşte omul, în scopul eliminării influenţelor nocive care pot fi comparate de acest mediu.
Termenul provine din lb.greaca = hugiainein = igiena este acea ramura a ştiinţei care tratează
ansamblul regulilor şi practicilor necesare pentru a conserva şi ameliora sănătatea.

Igiena alimentaţiei– este parte a igienei şi urmăreşte două obiective:

I).Cunoasterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de

sanatate.
II).Diminuarea şi indepartarea riscului ca productia alimentara sa devina factori daunatori
pentru consumatori.

I).Cunoasterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de

sanatate.
Alimentaţia trebuie să se realizeze după o lege care poate fi numită "Legea de aur a
alimentaţiei". Conform căreia între nevoile nutritive ale organismului şi cantităţile de nutrienţi
preluate prin alimentaţie trebuie să existe un permanent echilibru. Dacă acest echilibru nu este
păstrat, alimentaţia devine neraţională, repercutându-se negativ asupra creşterii, asupra
capacităţii de muncă şi a stării de sănătate. Din acest punct de vedere constituie o greşeală nu
numai lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive ci şi consumul lor exagerat faţă de
nevoile organismului. Riscul este cu atât mai mare când consumul abuziv al unei substanţe
nutritive se asociază cu insuficienţa alteia.
Dacă dezechilibrul alimentar (în plus sau în minus) depăşeşte anumite limite şi se
prelungeşte în timp, starea de sănătate este subminată şi pot apărea stări patologice numite
boli de nutriţie, malnutriţia, distrofii, astfel:
-insuficienţa substantelor nutritive determină: slabirea, hipo şi avitaminozele, rahitismul,
pelagra, anemii nutriţionale, guşa endemica, etc.
-consumul peste nevoile reale ale organismului duce la obezitate, dislipidemii, diabet, gută,
arteroscleroza, boli cardiovasculare, etc.
Pentru ca alimentaţia să devină o cale de promovare a sănătăţii şi pentru a preveni apariţia
unor boli cronice degerative este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive ale
organismului cât şi compoziţia şi valoarea nutritivă a produselor alimentare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în ambele domenii au suferit profunde mutaţii în ultimele
decenii. Astfel:
-noile condiţii de viaţă şi muncă au modificat mult cerinţele nutritive ale populaţiei, înlocuirea
forţei omului cu maşini, dezvoltarea mijloacelor de transport, generalizarea confortului în
familie şi la locul de muncă, urbanizarea, au făcut să scadă cheltuiala de energie şi s-a mărit în
schimb solicitarea nervoasă.
-în acelaşi timp însă, omul a acţionat profund asupra alimentaţiei, dezvoltarea industriei
alimentare pune la dispoziţia omului un sortiment bogat de produse, mult modificat faţă de
materiile prime naturale pentru care organismul uman avea o experienţă îndelungată.
Deseori prin prelucrare se produce o concentrare a unor componente nutritive şi dispariţia
altora. În aceste condiţii omul nu se mai poate baza numai pe capacitatea instinctivă de
adaptare a consumului de alimente la nevoile sale nutritive. El trebuie să înveţe să mănânce şi
să-şi formeze un comportament alimentar adecvat – omul primitiv mânca instinctiv.

II).Diminuarea şi îndepartarea riscului ca producţia alimentara să devină factori dăunători

pentru consumatori.

Igiena alimentatiei si digestiei se refera la un complex de factori si actiuni care asigura

alegerea si pastrarea corecta a produselor alimentare pentru a pastra calitatile nutritive si a nu
se infecta, cunoasterea regulilor pregatirii culinare a alimentelor si a consumarii lor pentru a
putea fi transformate in asimilate de catre organism, corespunzator nevoilor sale plastice si
energetice.

Alimentatia normala inseamna respectarea regulilor de igiena stabilite stiintific prin care se
asigura calitatea si cantitatea alimentelor pentru a putea trai sanatosi si a munci eficient.

Alimentatia trebuie sa fie corespunzatoare calitativ adica sa cuprinda substantele nutritive

necesare cresterii, dezvoltarii si desfasurarii activitatii omului(proteine, glucide, lipide, apa,
saruri minerale si vitamine) in anumite perioade de varsta si conditii de viata.

Alimentele trebuie sa corespunda din punct de vedere cantitativ, adica sa se asigure

cantitatile de substanta cerute pentru a acoperi cheltuielile energetice ale organismului si
pentru construirea celulelor si tesuturilor uzate sau aflate in curs de crestere. Alimentatele
deficitare prin excesul lor tulbura grav dezvoltarea, scade rezistenta fata de imbolnaviri si
capacitatea de munca.
 Alimentele trebuie sase faca la ore regulate. Se stie ca in functionarea organului digestiv,
dupa perioadele de activitate sunt necesare perioadele de odihna pentru energie si a
substantelor consumate. De aici decurge regula ca micul dejun, pranzul si cina sa fie luate la
anumite intervalle de timp(4-5 ore) si totdeauna la aceleasi ore obisnuind in felul acesta
organele digestive sa lucreze ritmic si cu eficienta maxima.

Alimentele trebuie sa fie echilibrate : proteinele si grasimile trebuie sa se Afle in proportii

aproximativ egale. Insa unora le plac dulciurile si fainoasele, altii prefera carnea si grasimile,
unii copii se obisnuiesc sa consume mari cantitatati de lapte si refuza preparatele de carne si
legume. Aceasta alimentatie unilaterala produce tulburari serioase in cresterea si dezvoltarea
organismului: excesul de glucide, duce la ingtasarea si tulburari de dezvoltare a sistemului
osos si muscular, iar carenta lor slabeste capacitatea functionala a organismului. De aici
decurge regula urmatoare- alimentatia trebuie sa fie cat mai variata asigurand toate
substantele nutritive in proportia necesara.

Hrana trebuie sa fie proaspata si corect preparata pentru a ne feri de imbolnaviri si pentru
a nu se pierde vitaminele si sarurile minerale. Se stie ca prin fierbere indelungata unele
vitamine se distrug dar adaosul de fructe si legume proaspete poate suplini acest deficit.

Hrana trebuie sa fie gustoasa si frumos servita pentru a intretine pofta de mancare. Cand
organele tubului digestiv sunt pregatite pentru noi procese digestive si cand organele au
nevoie de noi substante plastice sau energetice simtim aceasta sub forma de senzatii de foame
si sete. Ea apare si se mentine in conditii in care alimentatia se face la ore regulate este
echilibrata si variata. Prepararea culinara corecta si adaosul de arome si condimente in
proportia admisa le dau gust si miros placut. Aspectul, felul de prezentare a alimentelor,
atmosfera calma si calda la masa etc.. contribuie la o secretie digestiva normala. Pofta de
mancare se pierde printr-o alimentare unilaterala si prin luarea mesei la ore neregulate. Dar si
ocupatiile zilnice prea intense, cand omul uita sa manance sau sta in fata farfuriei cu mancare
avand gandul in alta parte, pot duce la pierderea apetitului si deci la slabirea organismelor.
Pofta de mancare este scazuta sau chiar absenta in stari de boala, la emotii puternice.

Hrana trebuie sa fie satioasa. Senzatia de foame dispare dupa ce am consumat cantitatea de
alimente necesare, aparand senzatia de saturare(de satietate) care tine mai mult sau mai putin
in functie de natura alimentelor. Unele alimente de exemplu laptele si produsele lactate trec
repede prin stomac si intestin. Carnea si oualele raman mai mult(2-3ore) iar grasimile si mai
mult. Zicem ca laptele este mai putin satios decat carnea si grasimile, adica hranindu-se numai
cu laptele ar trebui sa luam mai multe mese pe zi decat daca ne alimentam si cu alte produse.