Sunteți pe pagina 1din 2

TRECUT – PREZENT

(mileniu, secol, deceniu, epocă, eră)

Timpul se măsoară în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani.


Deceniile, secolele și mileniile măsoară timpul în istorie.
Deceniul durează 10 ani, secolul durează 100 de ani, iar mileniul-1000 de ani.

Pentru a putea studia trecutul, este necesar să cunoaștem două repere importante:
 timpul când s-a petrecut un eveniment;
 locul unde s-a desfășurat evenimentul.

Momentul când s-a desfășurat un eveniment în istorie se numește dată istorică.


Succesiunea evenimentelor istorice, așezate în ordinea în care s-au petrecut, poartă
numele de cronologie.

În istorie, timpul a fost împărțit în două perioade mari, numite ere. Pentru a le
deosebi, s-a luat ca punct de referință anul nașterii lui Isus Hristos.
Perioada de dinaintea nașterii Sale o cunoaștem sub denumirea de înainte de
Hristos (î. Hr.) sau înaintea erei noastre, iar perioada de după nașterea Sa o numim după
Hristos (d. Hr.) sau era noastră.
Perioadele mai lungi le cunoaștem sub numele de epoci. Epocile s-au derulat pe
parcursul a trei milenii, după cum urmează:

EPOCA STRĂVECHE – mileniul II î. Hr. și mileniul I î.Hr.


EPOCA ANTICĂ – mileniul I d. Hr. și începutul mileniului II d.Hr.
EPOCA MEDIEVALĂ – secolele VII-XVII d.Hr.
EPOCA MODERNĂ – secolele XVIII-XIX d.Hr.
EPOCA CONTEMPORANĂ – începutul secolului XX și până în zilele noastre.
____________________ _______________________

TRECUT – PREZENT
(mileniu, secol, deceniu, epocă, eră)

Unitățile de măsurare a timpului în istorie sunt:________________, ____________


și __________________. Deceniul ține ______ani, secolul se întinde pe o perioadă de ______
de ani, iar mileniul durează ___________ de ani.
Data istorică este ____________________________________________________
______________________________________.
Succesiunea evenimentelor istorice, în ordinea _____________________________
_________________, se numește ___________________.
Cele două mari perioade de timp din istorie poartă numele de _______.
Acestea sunt:________________________________________________________________și
________________________________________________________________.
Cele două ere au fost împărțite în cinci epoci. Acestea sunt:
 _____________________________________________________________________
 _____________________________________________________________________
 _____________________________________________________________________
 _____________________________________________________________________
 _____________________________________________________________________

Realizează banda timpului după modelul de pe fișa de învățare:

Epoca Epoca Epoca Epoca Epoca


______________ ______________ _____________ _____________ ______________
_

S-ar putea să vă placă și