Dudita - Weiss & Rzeppa

Dorin DIACONESCU
Florea DUDIŢĂ
Mircea NEAGOE
Radu SĂULESCU
CUPLAJE MOBILE CU BILE

DE TIP WEISS ŞI RZEPPA
EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA BRAŞOV
2004
Prof.univ.dr.ing. Dorin DIACONESCU
Prof.univ.dr.ing. Florea DUDIŢĂ
Conf.dr.ing. Mircea NEAGOE
Prep.drd. Radu SĂULESCU
CUPLAJE MOBILE CU BILE

EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA BRAŞOV
2004
2004 EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA BRAŞOV
Adresa: 500030 Braşov,

B-dul Eroilor, Nr. 9
Tel/Fax: 0268 - 47 53 48
E-mail: editura@unitbv.ro
Tipărit la:
Tipografia Universităţii "Transilvania" din Braşov
B-dul Eroilor 9
tel/fax: 0268 47 53 48
Toate drepturile rezervate
Editură acreditată de CNCSIS

Adresa nr.1615 din 29 mai 2002
Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.ing. Gheorghe MOGAN

Asist.dr.ing. Mihai LATEŞ
Tehnoredactare: Prep.dr.ing. Radu SĂULESCU
Corectura: Autorii
Coperta: Autorii
Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Transmisii mecanice: cuplaje mobile cu bile de tip

Weiss şi Rzeppa / Dorin Diaconescu, Florea Dudiţă,
Mircea Neagoe, Radu Săulescu – Braşov: Editura
Universităţii „Transilvania“, 2004.
Bibliogr.
ISBN 973–635–295–1
I. Diaconescu, Dorin
II. Dudiţă, Florea
III. Neagoe, Mircea
IV. Săulescu, Radu
62–23
PREFAŢĂ
Cititorii au în faţă ultima din cele trei monografii dedicate cuplajelor

mobile homocinetice. Această monografie, dedicată exclusiv cuplajelor
unghiulare şi unghiular–axiale homocinetice cu bile, constituie un unicat în
literatura de specialitate.
Inventarea şi perfecţionarea cuplajelor unghiulare şi unghiular–axiale
a fost şi este strâns legată de tracţiunea pe puntea din faţă la automobile. Se
poate afirma chiar că ideea tracţiunii pe puntea din faţă la automobile a
putut fi transpusă în practică, numai după ce s-au inventat şi perfecţionat
variante tehnologice de cuplaje mobile unghiulare şi unghiular–axiale.
Actualmente, din diversitatea de variante de astfel de cuplaje, cuplajele
cu bile de tip Rzeppa domină, aproape în exclusivitate, industria de
automobile.
Primele propuneri de brevete de invenţie în domeniul cuplajelor mobile
homocinetice cu bile au fost făcute la începutul sec. XX (v. subcapitolele 3.4
şi 3.5). Aplicarea lor industrială a trebuit să mai aştepte câteva decenii,
până s-au pus la punct maşini unelte speciale de prelucrare a acestor
cuplaje.
Se apreciază că, actualmente, se fabrică în jur de două sute de milioane
de cuplaje cu bile de tip Rzeppa anual. În ţările cu industrie de automobile
dezvoltată, există fabrici specializate, care produc numai astfel de cuplaje.
În lucrare sunt abordate, exclusiv, cuplajele mobile cu bile în marea lor
diversitate de propuneri brevetate (v. capitolul 9).
În actuala Catedră de Design de Produs şi Robotică a Universităţii
Transilvania din Braşov, studiul acestor cuplaje a început la sfârşitul anilor
60 şi s-a materializat, iniţial, prin publicarea monografiei „Cuplaje mobile
homocinetice”, la Editura Tehnică, în anul 1974.
O atenţie specială a acordat cuplajelor cu bile, mai ale în ultimii 15
ani, colaboratorul meu prof. univ. dr. ing. Dorin Diaconescu; această
monografie „Cuplaje mobile cu bile de tip Weiss şi Rzeppa” este o
rezultantă a acestor eforturi conjugate cu cele ale colectivului de autori.
De remarcat, în mod special, în lucrare, sunt: sistematizarea structural
– geometrică a acestor cuplaje, care nu se găseşte în literatura de
specialitate, şi atlasul de cuplaje cu bile de tip Weiss şi Rzeppa; de
asemenea, sunt descrise brevete care aparţin autorilor lucrării.
Bibliografia este întocmită selectiv şi cu responsabilitate.
Trebuie remarcată munca devotată a conf. dr. ing. M. Neagoe şi a
drd. ing. R. Săulescu la aducerea acestei monografii în faza finală.
Lucrarea se adresează inginerilor şi cercetătorilor în domeniul
construcţiilor de maşini, cadrelor didactice cu activităţi în domeniul
mecanismelor şi organelor de maşini, studenţilor din învăţământul tehnic şi
inventatorilor din domeniul tehnic.
Braşov, iunie 2004 Florea Dudiţă
Apariţia acestei cărţi a fost posibilă cu

sprijinul Ministerului Educaţiei şi
Cercetării prin contractul de cercetare
tip A nr. 40533/2003, tema 1/989.
CUPRINS
1. Principalele tipuri de cuplaje mobile ...................................................... 9

1.1. Tipurile cuplajelor mobile, după mişcările relative dintre arbori ..... 10
1.2. Tipurile cuplajelor mobile, după modul de transmitere a
mişcării ............................................................................................. 11
1.3. Tipurile structural–morfologice ale cuplajelor mobile ..................... 14
1.4. Despre funcţiile şi performanţele cuplajelor mobile ........................ 17
2. Bazele structural–cinematice ale sintezei cuplajelor mobile

spaţiale .................................................................................................... 19
2.1. Simetriile cuplajelor mobile spaţiale ................................................ 19
2.2. Proprietăţi cinematice ale mecanismelor asociate cuplajelor
mobile spaţiale .................................................................................. 23
2.3. Despre sinteza structurală a cuplajelor mobile universale ............... 24
2.4. Criterii şi principii de sinteză a cuplajelor mobile spaţiale .............. 30
3. Sistematizarea principalelor soluţii ale cuplajelor cu bile de

tip Weiss şi Rzeppa ................................................................................ 38
3.1. Particularităţile cuplajelor cu bile de tip Weiss şi Rzeppa ............... 38
3.2. Despre geneza cuplajelor cu bile de tip Weiss ................................. 47
3.3. Sistematizarea cuplajelor cu bile de tip Weiss ................................. 48
3.4. Despre geneza cuplajelor de tip Rzeppa ........................................... 57
3.5. Sistematizarea cuplajelor cu bile de tip Rzeppa ............................... 62
4. Exemple de utilizare a cuplajelor cu bile de tip Weiss şi

Rzeppa .................................................................................................... 84
5. Criterii generale pentru sinteza cuplajelor de tip Weiss .................... 99

6 Transmisii mecanice. Cuplaje mobile cu bile de tip Weiss şi Rzeppa
6. Geometria-cinematică a cuplajelor Weiss cu canale

rectiliniare ............................................................................................ 107
6.1. Particularităţi geometrico-cinematice ............................................ 107
6.2. Analiza geometrico-cinematică a cuplajelor unghiulare de tip
Weiss cu canale rectiliniare ........................................................... 112
6.2.1. Vectorul de poziţie al punctului de intersecţie dintre
două linii mediane conjugate .............................................. 113
6.2.2. Versorul normalei comune a două linii mediane
conjugate ............................................................................. 116
6.2.3. Semiunghiul  dintre liniile mediane conjugate ................. 119
6.2.4. Determinarea unghiurilor 1, 2 şi .................................. 120
7. Asupra sintezei geometrice a cuplajelor cu bile de tip Weiss ......... 124

7.1. Sinteza cuplajului unghiular Weiss cu linii mediane rectiliniare
situate în plane axiale ..................................................................... 124
7.1.1. Stabilirea limitelor unghiului de înclinare  ....................... 127
7.1.2. Stabilirea limitelor rapoartelor h/d şi a/d ............................ 129
7.1.3. Lungimea minimă a capului port-canale ............................ 134
7.2. Particularităţile sintezei cuplajelor unghiular-axiale cu canale
rectiliniare ...................................................................................... 136
7.2.1. Stabilirea limitelor unghiului de înclinare  ....................... 137
7.2.2. Stabilirea limitelor rapoartelor h/d şi a/d ............................ 138
7.2.3. Lungimea minimă a capului port-canale ............................ 140
7.3. Sinteza geometrico-cinematică a cuplajelor de tip Weiss cu
canale circulare .............................................................................. 142
7.3.1. Despre particularităţile cuplajelor Weiss cu canale
circulare .............................................................................. 142
7.3.2. Modelarea mărimilor geometrice specifice cuplajului
cu linii mediane circulare situate în plane axiale ................ 146
7.3.3. Particularităţile sintezei cuplajului cu linii mediane
circulare situate în plane axiale........................................... 153
8. Asupra sintezei cuplajelor cu bile de tip Rzeppa .............................. 158

8.1. Sinteza cuplajelor unghiulare de tip Rzeppa cu bile dispuse în
canale circulare bicentrice.............................................................. 158
8.1.1. Particularităţi geometrico-cinematice ................................. 158
8.1.2. Sinteza cuplajului cu colivie monocentrică ........................ 164
8.2. Sinteza cuplajelor unghiular-axiale de tip Rzeppa cu canale
rectiliniare încrucişate .................................................................... 177
Cuprins 7
8.2.1. Precizări privind centrarea cuplajelor

unghiular-axiale ................................................................... 177
8.2.2. Modelul geometric al cuplajului cu canale rectiliniare
încrucişate; notaţii utilizate ................................................. 180
8.2.3. Particularităţi geometrice ale cuplajului
unghiular-axial cu canale încrucişate .................................. 182
8.2.4. Modelarea geometrico-cinematică a mecanismului
asociat .................................................................................. 183
8.2.5. Asupra sintezei geometrice a cuplajului
unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu canale rectiliniare
încrucişate ............................................................................ 196
9. Atlas cu soluţii reprezentative de cuplaje cu bile de tip

Weiss şi Rzeppa .................................................................................... 202
Anexă: noţiuni din structura mecanismelor utilizate în

modelarea cuplajelor mobile .............................................................. 265
Bibliografie ................................................................................................ 274

1. PRINCIPALELE TIPURI DE CUPLAJE
MOBILE
Prin cuplaj mobil se înţelege o policuplă cinematică, adică un

sistem binar format din doi arbori (1 şi n) legaţi mobil printr-un lanţ
cinematic, care îndeplineşte două funcţii principale:
a) Permite anumite deplasări relative independente între cei doi arbori
(fig. 1.1); numărul deplasărilor independente, ale unui arbore (n)
faţă de celălalt arbore (1), este numit grad de mobilitate al
sistemului binar extremal (1, n) sau grad de mobilitate al cuplajului
şi va fi notat cu f1n sau fn1.
b) În mecanismul asociat, obţinut prin legarea mobilă a arborilor 1 şi
n la bază, cuplul şi mişcarea de rotaţie se transmit, prin cuplaj, de
la un arbore la celălalt, fără transformare (adică, la o rotaţie
completă a unui arbore, celălalt arbore efectuează, de asemenea, o
rotaţie completă).
În acest capitol sunt prezentate, succint, principalele tipuri de

cuplaje mobile, urmate de câteva precizări utile privind funcţiile şi
performanţele acestor cuplaje; în stabilirea tipurilor de cuplaje s-au
utilizat trei criterii de bază: 1o mişcările relative dintre arbori, 2o
uniformitatea transmiterii mişcării şi 3o particularităţile structural –
morfologice ale cuplajelor mobile.
1.1. TIPURILE CUPLAJELOR MOBILE, DUPĂ

MIŞCĂRILE RELATIVE DINTRE ARBORI
În funcţie de mişcările relative independente dintre arbori, în tehnică

sunt întâlnite, frecvent, următoarele tipuri de cuplaje mobile (fig. 1.1):
1°. Cuplaje axiale (fig. 1.1,a), în care arborii sunt coaxiali şi pot
efectua o translaţie relativă independentă axială: Sz  S (f1n = 1).
2°. Cuplaje transversale sau radiale (fig. 1.1,b), în care arborii sunt
paraleli şi pot efectua două translaţii relative independente
transversale (radiale): Sx şi Sy (f1n = 2).
3°. Cuplaje unghiulare (fig. 1.1,c), în care arborii sunt (de regulă)
concurenţi şi pot efectua două rotaţii relative independente: x şi y
(f1n = 2).
4°. Cuplaje unghiular–axiale (fig. 1.1,d), în care arborii sunt (de
regulă) concurenţi şi pot efectua trei deplasări relative
independente: o translaţie axială şi două rotaţii transversale: S,
x şi y (f1n = 3).
5°. Cuplaje transversal–unghiular–axiale sau universale (fig. 1.1,e),
în care arborii pot efectua cinci deplasări relative independente: Sx,
Sy, S, x şi y (f1n = 5). În tehnică, de regulă, în locul cuplajelor
universale sunt folosite transmisiile universale, care se obţin uzual
prin legarea în serie a unui cuplaj unghiular cu un cuplaj
unghiular–axial. Ca exemplu, în fig. 1.2 s-a ilustrat o transmisie
universală pentru antrenarea roţii motoare şi directoare a unui
autoturism; aceasta este obţinută prin înserierea a două cuplaje cu bile
de tip Rzeppa: un cuplaj unghiular–axial, adiacent cutiei de viteze, şi
un cuplaj unghiular, adiacent roţii motoare şi directoare.
Precizare
În această lucrare, prin transmisie se înţelege un sistem tehnic destinat
transmiterii, cu sau fără modificare, a forţei şi mişcării mecanice.
1. Principalele tipuri de cuplaje mobile 11
FIG. 1.1
Dintre tipurile de cuplaje mobile enumerate lipsesc cuplajele

transversal–unghiulare şi transversal–axiale, care nu au relevanţă
tehnică.
1.2. TIPURILE CUPLAJELOR MOBILE, DUPĂ MODUL

DE TRANSMITERE A MIŞCĂRII
Prin legarea mobilă la bază a arborilor unui cuplaj (sau a unei

transmisii universale), se obţine un mecanism denumit mecanism
asociat cuplajului sau transmisiei.
FIG. 1.2
În cazul mecanismelor asociate cuplajelor unghiulare şi unghiular–

axiale, axele arborilor de intrare şi ieşire sunt, de regulă, concurente şi
formează un unghi ascuţit ; valoarea maximă a acestui unghi este
denumită capacitate unghiulară a cuplajului şi constituie un parametru
important în caracterizarea performanţelor acestuia. În mod analog, se
defineşte noţiunea de capacitate radială, pentru cuplajele transversale
(descrisă prin valoarea maximă a deplasării radiale dintre arbori), şi de
capacitate axială, pentru cuplajele axiale.
Transmiterea fără modificare a mişcării de rotaţie (şi implicit a
cuplului), de la un arbore la celălalt, reprezintă funcţia de bază a
mecanismului asociat şi, implicit, a cuplajului mobil considerat;
aceasta înseamnă că la o rotaţie completă a arborelui de intrare,
arborele de ieşire efectuează, de asemenea, o rotaţie completă.
Dacă în timpul funcţionării, poziţia relativă a arborilor (descrisă prin
unghiul dintre axe, distanţa radială şi/sau distanţa axială) rămâne
constantă (fig. 1.1,c, d şi e), atunci mecanismul asociat este monomobil,
adică are gradul de mobilitate M = 1; în caz contrar, mecanismul asociat
este multimobil, putând avea gradul de mobilitate M = 2,..,6.
Pentru a caracteriza transmiterea mişcării prin mecanismul

asociat, în timpul unei rotaţii, se utilizează o mărime specifică numită
abatere de la homocinetism. Uzual, abaterea de la homocinetism se
defineşte prin diferenţa dintre unghiurile de rotaţie ale arborilor de
ieşire şi intrare,  = n – 1, sau prin raportul dintre diferenţa
vitezelor unghiulare ale arborilor de intrare şi ieşire şi viteza arborelui de
intrare: (n – 1)/1 = n/1 – 1. În continuare, abaterea de la
homocinetism va fi descrisă prin diferenţa  = n – 1. În funcţie de
variaţia în timp a diferenţei , se deosebesc trei tipuri de mecanisme
şi, implicit, trei tipuri de cuplaje mobile:
a) mecanism homocinetic (şi, implicit, cuplaj homocinetic), când
diferenţa  este constantă în timp ( = n – 1 = const. =>
n = 1);
b) mecanism heterocinetic (şi, implicit, cuplaj heterocinetic), când
diferenţa  este variabilă în timp ( = n – 1 = variabil =>
n  1);
c) mecanism cvasihomocinetic (şi, implicit, cuplaj cvasihomocinetic),
când diferenţa  rămâne aproximativ constantă în timp ( = n –
1  constant => n  1).
În transmiterea puterii, din motive dinamice, sunt preferate
transmisiile (mecanismele) homocinetice, dar sunt acceptate şi cele
cvasihomocinetice, deoarece acestea sunt, în multe cazuri, mai simple
decât cele homocinetice şi, implicit, pot fi mai economice.
În cazurile în care se doreşte obţinerea unor momente de torsiune
variabile, ca de exemplu pe standurile de încercare, devine utilă
folosirea transmisiilor heterocinetice.
1.3. TIPURILE STRUCTURAL – MORFOLOGICE ALE

CUPLAJELOR MOBILE
În funcţie de particularităţile structural-morfologice, se deosebesc

principial trei tipuri distincte de cuplaje:
a) Cuplaje mobile articulate, care pot fi plane sau spaţiale; de obicei,
cuplajele articulate plane sunt cuplaje transversale, iar cele spaţiale
sunt cuplaje de tip cardanic (exemple: cuplaje cardanice, cuplaje
bicardanice, transmisii cu două, trei sau mai multe cuplaje
cardanice etc.); ca exemplu, în fig. 1.3,a şi b s-a ilustrat o variantă
modernă de cuplaj unghiular cardanic cu cruce.
a b
c d
FIG. 1.3
b) Cuplaje mobile cu elemente de rostogolire (cu bile sau cu role), în

care se disting două grupe reprezentative: cuplaje cu bile de tip
Weiss şi cuplaje cu bile de tip Rzeppa. Într-un cuplaj Weiss
(fig. 1.4,a), jumătate dintre bile transmit cuplul pentru un sens de
rotaţie, iar cealaltă jumătate pentru celălalt sens; într-un cuplaj
Rzeppa (fig. 1.4,b), toate bilele participă la transmiterea cuplului,
indiferent de sensul de rotaţie. Dintre acestea, cuplajele Rzeppa, în
variantele unghiulară şi unghiular–axială, au cea mai largă
aplicabilitate şi sunt utilizate cu precădere în automobile; ca
exemplu, în fig. 1.4,c şi d, s-a ilustrat o variantă modernă de cuplaj
Rzeppa unghiular.
a b
c d
FIG. 1.4
c) Cuplaje mobile podomorfe, care pot fi bipode, tripode, tetrapode,

hexapode etc.; dintre acestea, cea mai largă utilizare o au cuplajele
tripode (în variantele unghiular–axială şi unghiulară) şi apoi cele
bipode (în varianta unghiular–axială); cuplajele bipode sunt derivate
din cuplajul cardanic şi ca urmare sunt denumite şi cuplaje
cardanice–bipode.
Ca exemple, în fig. 1.5, s-au ilustrat 2 variante moderne de cuplaje
tripode: unul unghiular–axial (fig. 1.5,a şi b) şi celălalt unghiular
(fig. 1.5,c şi d), iar în fig. 1.3,c şi d s-a reprezentat o variantă clasică
de cuplaj unghiular–axial bipod.
a b
c d
FIG. 1.5
1.4. DESPRE FUNCŢIILE ŞI PERFORMANŢELE

CUPLAJELOR MOBILE
Cuplajele mobile, şi implicit mecanismele care le conţin, au două

funcţii principale:
a) să transmită, fără modificare, cuplul şi mişcarea de rotaţie, de la
un arbore de intrare la un arbore de ieşire şi
b) să asigure, între cei doi arbori, anumite mişcări relative independente.
Performanţele cuplajelor mobile au în vedere nivelul calitativ de
realizare a funcţiilor principale şi sunt modelabile printr-un set de
condiţii, care devin criterii de performanţă; cele mai semnificative
dintre acestea se referă la:
1°. maximizarea capacităţii portante (cuplului), pe o durată de
funcţionare impusă;
2°. maximizarea capacităţii unghiulare, radiale şi/sau axiale;
3°. minimizarea abaterii de la homocinetism;
4°. maximizarea randamentului (minimizarea pierderilor prin frecare);
5°. minimizarea gradului de complexitate structural–constructivă;
6°. minimizarea gabaritului;
7°. maximizarea nivelului calitativ privind forma şi aspectul produsului;
8°. minimizarea resurselor tehnico–economice de realizare a produsului;
9°. maximizarea gradului de reciclare etc.
La conceperea unui cuplaj unghiular sau unghiular–axial, alegerea
tipului nu este, de obicei, o problemă simplă; pentru evidenţierea
principială a acestui aspect, se analizează comparativ, pe baza
primelor şase criterii de performanţă enunţate mai sus, următoarele trei
cuplaje unghiulare: cardanic (fig. 1.3,a şi b), Rzeppa (fig. 1.4,c şi d) şi
tripod (fig. 1.5,c şi d). Conform acestor criterii, se obţine ordonarea
cuplajelor prezentată în tabelul 1.1 şi pot fi formulate următoarele
concluzii:
1°. Cuplajul cardanic articulat (fig. 1.3,a şi b) are calităţi tehnico–

economice evidente, dar este heterocinetic (transmite neuniform
mişcarea)! Eliminarea heterocinetismului se realizează prin
înserierea adecvată a două sau mai multe cuplaje [10]; se generează
astfel transmisii policardanice homocinetice, care au, evident, un
grad de complexitate mai ridicat decât cuplajul cardanic simplu.
2°. Cuplajul Rzeppa (fig. 1.4,b,c şi d) este homocinetic, are valori
ridicate pentru capacitate portantă şi randament, dar prezintă un
grad de complexitate constructivă şi tehnologică ridicat!
3°. Cuplajul tripod (fig. 1.5) asigură un anumit compromis, în raport
cu restricţiile considerate: este cvasihomocinetic, poate realiza
valori rezonabile pentru randament şi capacitate portantă, poate
avea valori ridicate pentru capacitatea unghiulară şi prezintă un
grad de complexitate relativ redus.
TABELUL 1.1
CRITERIUL LOCUL I LOCUL II LOCUL III
1° Rzeppa Cardanic Tripod
2° Tripod Rzeppa Cardanic
3° Rzeppa Tripod Cardanic
4° Cardanic Rzeppa Tripod
5° Cardanic Tripod Rzeppa
6° Rzeppa Cardanic Tripod
În consecinţă, alegerea optimală a tipului de cuplaj mobil devine

posibilă numai pe baza unor informaţii suplimentare, referitoare atât la
particularităţile concrete de funcţionare, cât şi la resursele tehnico–
economice de realizare.
2. BAZELE STRUCTURAL – CINEMATICE
ALE SINTEZEI CUPLAJELOR MOBILE
SPAŢIALE
În prima parte a acestui capitol sunt prezentate: simetriile

cuplajelor mobile (subcap. 2.1), proprietăţile cinematice ale
mecanismelor asociate cuplajelor mobile (subcap. 2.2) şi sinteza
structurală a cuplajelor mobile universale (subcap. 2.3); cuplajele
universale sunt utilizate, mai departe, ca module de sinteză a
cuplajelor unghiular-axiale şi unghiulare. În partea finală (subcap. 2.4)
sunt formulate principalele criterii şi principii utilizate, mai departe, în
sinteza cuplajelor mobile de tip Weiss şi Rzeppa.
2.1. SIMETRIILE CUPLAJELOR MOBILE SPAŢIALE
În analiza cinematică a lanţului cinematic al unui cuplaj, se

deosebesc patru tipuri de simetrii: simetrie structurală, simetrie
geometrică, simetrie cinematică şi simetrie dinamică.
Simetria structurală este legată de noţiunea de formulă structurală.
Prin formulă structurală a unui lanţ cinematic simplu deschis,
înţelegem o formă prescurtată de scriere, în care sunt indicate: cuplele
componente, ordinea în care acestea sunt înseriate (între arborele de
intrare şi arborele de ieşire), precum şi poziţiile relative ale cuplelor
(atunci când este cazul).
Lanţul cinematic simplu deschis, asociat cuplajului, are simetrie

structurală dacă în formula structurală a lanţului cinematic, partea stângă
a formulei este simetrică faţă de partea dreaptă; aşa de exemplu, lanţurile
cinematice R || R  R  R || R, T  R  R  R  T, C  R  C,
R – S – R, R – P – R au simetrie structurală, în timp ce lanţurile cinematice
R || R  R  R  R, R – S – T, S – P nu au acest tip de simetrie.
Simetriile geometrică şi cinematică au ca proprietate definitorie
existenţa planului bisector al cuplajului. Acesta este de fapt planul
bisector al unghiului obtuz format de axele celor doi arbori ai cuplajului
(fig. 2.1). Lanţul cinematic al unui cuplaj are proprietatea denumită
simetrie geometrică dacă, pentru orice poziţie relativă, planul bisector al
axelor arborilor este şi plan de simetrie pentru modelul geometric al
lanţului cinematic (fig. 2.1,a, b, c). Spre deosebire de simetria geometrică,
proprietatea denumită simetrie cinematică se referă nu la cuplaj în primul
rând, ci la mecanismele asociate acestuia. Mecanismul asociat unui cuplaj
are proprietatea de simetrie cinematică dacă planul bisector al unghiului
obtuz dintre arbori este şi plan de simetrie pentru toate configuraţiile
geometrice formate de axele instantanee de rotaţie ale mecanismului, în
timpul mişcării.
În general, cuplajele care au simetrie geometrică au şi simetrie
structurală şi formează mecanisme cu simetrie cinematică (fig. 2.1,a…c
şi 2.2,a). Reciproca nu este întotdeauna adevărată: există mecanisme cu
simetrie cinematică (fig. 2.2,b) formate din cuplaje asimetrice geometric
şi structural (fig. 2.1,d). Aşa de exemplu, în ambele mecanisme
reprezentate în fig. 2.2,a şi b, planul bisector al unghiului obtuz dintre
arbori este şi plan de simetrie pentru configuraţia axelor instantanee de
rotaţie, ceea ce înseamnă că ambele mecanisme au simetrie cinematică. În
consecinţă, mecanismul din fig. 2.2,a este simetric cinematic, geometric şi
structural, în timp ce mecanismul din fig. 2.2,b este simetric cinematic şi
asimetric geometric şi structural.
2. Bazele structural–cinematice ale sintezei cuplajelor mobile spaţiale 21
a c
b
FIG. 2.1 d
FIG. 2.2
Noţiunea de simetrie dinamică se defineşte numai pentru cazul

particular în care arborii cuplajului sunt aşezaţi în prelungire, deci
când sunt coaxiali. Din acest motiv, se va utiliza denumirea de
simetrie dinamică coaxială (sau, mai scurt, simetrie coaxială).
Lanţul cinematic al unui cuplaj mobil spaţial are proprietatea
denumită simetrie dinamică coaxială, dacă axa comună de rotaţie a
arborilor este şi axă principală de inerţie a cuplajului (fig. 2.3).
Evident, existenţa proprietăţii denumită simetrie dinamică coaxială
implică echilibrarea totală a cuplajului în timpul funcţionării cu arborii
dispuşi coaxial. În cazul în care arborii nu sunt în prelungire, deci nu
sunt coaxiali, cuplajele cu simetrie dinamică coaxială nu sunt
echilibrate total. Este, de asemenea, evident faptul că simetria
dinamică coaxială nu implică obligatoriu existenţa simetriilor
geometrică şi cinematică. Aşa, de exemplu, mecanismul asociat
cuplajului tripod din fig. 1.5,a şi b are simetrie dinamică coaxială, dar
nu are nici simetrie geometrică şi nici simetrie cinematică.
FIG. 2.3
2.2. PROPRIETĂŢI CINEMATICE ALE MECANISMELOR

ASOCIATE CUPLAJELOR MOBILE SPAŢIALE
În consens cu noţiunile de homocinetism şi de simetrie cinematică

a mecanismului asociat cuplajului mobil spaţial, introduse anterior, se
formulează două proprietăţi importante pentru sinteza cuplajelor
mobile.
Mai întâi, se observă că planul bisector al unghiului obtuz format
de axele celor doi arbori ai cuplajului (fig. 2.2,a) poate fi considerat ca
oglindă. Urmărind acest mecanism simetric în timpul mişcării, se va
observa că cele două configuraţii simetrice în oglindă se deplasează
sincron (concomitent), deci cei doi arbori au deplasări unghiulare
egale.
Din această analiză se desprind două proprietăţi importante
referitoare la analiza abaterii de la homocinetism (a şi b):
a) Orice mecanism cu simetrie cinematică este homocinetic. Într-un
astfel de caz (fig. 2.1,a, b, c) analiza abaterii de la homocinetism se
reduce la identificarea simetriei geometrice a mecanismului asociat
cuplajului. Evident, existenţa simetriei geometrice în orice poziţie
implică existenţa simetriei cinematice, nu însă şi invers! Existenţa
simetriei cinematice nu implică pe cea a simetriei geometrice.
b) Cuplajele cu asimetrie geometrică pot fi homocinetice (fig. 2.1,d şi
fig. 2.2,b) sau heterocinetice (fig. 1.5,a,b). Într-un astfel de caz,
proprietatea de homocinetism rezultă numai din analiza cinematică
a mecanismului asociat cuplajului. Mecanismele homocinetice cu
asimetrie geometrică sunt, comparativ cu cele simetrice, foarte
puţine la număr. De cele mai multe ori, mecanismele asociate
cuplajelor asimetrice geometric sunt heterocinetice sau
cvasihomocinetice.
2.3. DESPRE SINTEZA STRUCTURALĂ A CUPLAJELOR

MOBILE UNIVERSALE
Se ştie deja (subcapitolul 1.1) că un cuplaj universal este format

dintr-un lanţ cinematic deschis, ale cărui elemente extremale sunt
materializate prin arbori (1 şi n), care au 5 mişcări relative
independente (f1n = 5). Deşi sunt puţin utilizate în practică, aceste
cuplaje sunt importante din punct de vedere teoretic. Aşa cum se va
arăta în continuare, cuplajele mobile unghiulare şi unghiular-axiale
pot fi derivate din cuplajele universale. Ca urmare, în continuare se
descrie o metodă de sinteză a lanţurilor cinematice deschise simple
pentru care, cele două elemente extremale (1 şi n) au gradul relativ de
mobilitate f1n = 5.
Cu acest scop, în prima coloană a tabelului 2.1 sunt sistematizate
cinci grafuri structurale generale. În construcţia grafurilor, cercurile
reprezintă elementele cinematice, iar liniile de legătură reprezintă
cuple cinematice cu gradul de mobilitate f; s-au utilizat cuple
cinematice monomobile (f = 1), bimobile (f = 2),..., pentamobile
(f = 5).
Dintre grafurile generale, care au atât soluţii simetrice cât şi
asimetrice, sunt alese variantele simetrice. Pentru explicitarea notaţiei
f a, folosită în tabelul 2.1, se consideră un lanţ cinematic simplu
deschis, format prin înserierea unor cuple cinematice. Se observă că
mobilitatea dintr-o cuplă cinematică, care repetă identic o mobilitate
dintr-o altă cuplă, nu influenţează gradul de mobilitate relativă al
elementelor extremale.
O astfel de mobilitate este denumită mobilitate pasivă (v. şi
Anexa); prin opoziţie, mobilităţile din cuple care influenţează gradul
de mobilitate relativă al elementelor extremale sunt denumite
mobilităţi active. Numărul de mobilităţi active dintr-o cuplă, defineşte
gradul de mobilitate activ f a al cuplei, în lanţul cinematic considerat.
TABELUL 2.1
Graful structural general al Variantele reprezentative ale
policuplei serie pentamobile grafului general
RRRRR
RRRRR
RRRRR
RRTRR
TRRRT
RTRTR
a RRRRT
CRC
b
TST(CSC)
RSR
RPR
c
RST (RSC)
C–S/Canal
S/P
d SS
R–C/P
Canal/S/Canal
e
Linie/Linie
Punct/Plan
f
R – cuplă de rotaţie, T – cuplă de translaţie; C – cuplă cilindrică, S – cuplă sferică, P –
cuplă plană, C/P – cuplă cilindru pe plan, S/P – cuplă sferă pe plan, S/Canal – cuplă
sferă în canal, Linie/Linie şi Punct/Plan – cuple caracterizate geometric prin intersecţia
a două linii, respectiv prin apartenenţa unui punct la un plan.
Pentru exemplificare, considerăm un lanţ cinematic simplu

deschis, format prin înserierea unei cuple cilindrice (f12 = 2), având
axa geometrică Δ, cu o cuplă sferică (f23 = 3), cu centrul O, astfel încât
OΔ. Evident, rotaţia cuplei cilindrice repetă identic o rotaţie a cuplei
sferice (sau invers!). Ca urmare, în lanţul cinematic considerat, cupla
cilindrică are f12 = 2 şi f12a = 1, iar cupla sferică are f12 = f12a = 3; în
situaţia inversă, cupla cilindrică are f12 = f12a = 2, iar cupla sferică are
f23 = 3 şi f 23a = 2. În ambele situaţii, elementele extremale ale lanţului
cinematic considerat formează un sistem binar extremal cu gradul de
mobilitate f13 = f12a + f 23a = 4.
În coloana a doua a tabelului 2.1 sunt sistematizate variantele
reprezentative ale fiecărui graf general din prima coloană; s-a acordat
prioritate variantelor cu simetrie structurală.
În fig. 2.4, 2.5 şi 2.6 sunt sistematizate principalele lanţuri cinematice
simple care au formulele structurale din coloana a doua a tabelului 2.1; în
fig. 2.4,a1,...,e2 şi 2.5,a...g sunt reprezentate schemele lanţurilor
cinematice cu simetrie geometrică şi structurală, iar în fig. 2.4,f, 2.6,a şi
c1,...,d4 sunt reprezentate schemele lanţurilor cinematice cu asimetrie
structurală şi geometrică. Lanţul cinematic S – S din fig. 2.6,b, deşi are
simetrie structurală nu are simetrie geometrică.
Se precizează, de asemenea, că lanţurile cinematice din fig. 2.5,f,g;
2.6,c3,d3 şi d4 nu sunt lanţuri cinematice reale, ci modele geometrice
ale lanţurilor cinematice din fig. 2.5,a,b,d; 2.6,c1,c2 şi respectiv d1,d2.
Dintre lanţurile deschise generate, cele reprezentate în fig. 2.5,b,d,f,g
sunt denumite cuplaje universale de tip Weiss, iar cele reprezentate în
fig. 2.5,c,e,f,g sunt denumite cuplaje universale de tip Rzeppa; aceste
lanţuri cinematice stau la baza sintezei cuplajelor unghiular-axiale şi
unghiulare cunoscute sub denumirea de cuplaje Weiss şi respectiv
cuplaje Rzeppa.
a1 a4
a2 a5
a3 a6
b
e1
c1
e2
c2
f
d
FIG. 2.4
g
FIG. 2.5
Oricare dintre lanţurile cinematice cu simetrie structurală şi

geometrică pot forma mecanisme cu simetrie cinematică, deci
mecanisme homocinetice; în schimb, dintre lanţurile cinematice cu
asimetrie geometrică (de exemplu, fig. 2.4,f şi 2.6,a...d4) numai unele
pot forma mecanisme cu simetrie cinematică, deci mecanisme
homocinetice (de exemplu, fig. 2.4,f). Celelalte lanţuri cinematice cu
asimetrie geometrică (fig. 2.6,a,...,d4) pot forma, în anumite situaţii,
mecanisme cvasihomocinetice. Unele dintre acestea s-au dovedit în
practică mai rentabile decât cele homocinetice.
Concluzii:
1) Mecanismele homocinetice pot fi obţinute nu numai din mecanismele
cu simetrie geometrică ci şi din cele cu asimetrie geometrică.
a b
c1 c2
c3
d1 d2
d3 d4
FIG. 2.6
2) Din mecanisme cu asimetrie geometrică pot fi obţinute, în anumite

condiţii, mecanisme aproximativ homocinetice denumite mecanisme
cvasihomocinetice, cum sunt de exemplu mecanismele cuplajelor
tripode.
3) Cuplajele universale de tip Weiss (fig. 2.5,b,d,f,g) şi de tip Rzeppa
(fig. 2.5,c,e,f,g) reprezintă unităţi structurale pentru sinteza
cuplajelor unghiular-axiale şi unghiulare cunoscute sub denumirea
de cuplaje Weiss şi Rzeppa.
2.4. CRITERII ŞI PRINCIPII DE SINTEZĂ A

CUPLAJELOR MOBILE SPAŢIALE
Conform criteriilor de performanţă, formulate în subcapitolul 1.4,

principalele criterii, utilizate în sinteza cuplajelor spaţiale mobile
(cuplaje unghiular-axiale şi unghiulare), se referă în general, la:
a) Realizarea gradului de mobilitate impus cuplajului şi a valorilor
maxime impuse deplasărilor relative ale arborilor.
b) Transmiterea homocinetică sau cvasihomocinetică a mişcării de
rotaţie între arbori.
c) Minimizarea complexităţii structurale, constructive şi tehnologice.
d) Minimizarea pierderilor prin frecare (maximizarea randamentului).
e) Minimizarea dezechilibrării.
f) Maximizarea capacităţii portante şi a fiabilităţii.
g) Minimizarea preţului de cost.
h) Minimizarea poluării mediului.
Criteriile fiind contradictorii, soluţia optimă a cuplajului va fi, de
regulă, o soluţie de compromis.
În continuare, se propun patru principii metodologice privind
sinteza cuplajelor mobile unghiulare, unghiular-axiale şi a
transmisiilor universale, în conformitate cu criteriile formulate.
Principiul I: Sinteza cuplajelor unghiulare prin înserierea

ortogonală a două cuple de rotaţie şi sinteza cuplajelor
unghiular-axiale prin înserierea ortogonală a două cuple de rotaţie şi
a unei cuple de translaţie conduc la cuplaje heterocinetice de tip
Cardano, denumite cuplaje cardanice. Conform acestui principiu,
rezultă că cele mai simple cuplaje unghiulare şi unghiular-axiale nu
pot fi homocinetice.
Ca urmare, este preferabil să se pornească de la o situaţie mai puţin
simplă. Cu acest scop, se adoptă ca „unitate de sinteză“ lanţul
cinematic deschis ale cărui elemente extremale formează un sistem
binar extremal cu gradul de mobilitate fln = 5. Un astfel de lanţ
cinematic materializează un cuplaj spaţial, denumit cuplaj universal.
Sinteza lanţurilor cinematice de acest tip a fost expusă succint în
subcapitolul precedent.
Principiul II: Un lanţ cinematic deschis, care materializează un

cuplaj spaţial universal (pentamobil), poate fi transformat într-un
cuplaj unghiular (bimobil) sau unghiular-axial (trimobil) prin
centrarea elementelor extremale, care materializează arborii
cuplajului.
Pentru asigurarea echilibrării dinamice a cuplajului este necesar ca
prin centrarea arborilor să se asigure simetria dinamică coaxială. Ca
urmare, sinteza cuplajelor unghiulare şi unghiular-axiale presupune
parcurgerea a două etape principale:
1) Sinteza lanţurilor cinematice deschise, care pot materializa cuplaje
universale (subcap. 2.3) şi
2) Centrarea arborilor din cuplajele universale.
Operaţia de centrare a arborilor unui cuplaj universal constă în
introducerea unor legături între elementele extremale ale lanţului
cinematic, care sunt de fapt arborii cuplajului. Se disting două

obiective ale centrării:
a) Anularea celor două translaţii relative independente ale arborilor
din planul radial sau, mai rar, micşorarea acestor translaţii până
aproape de anulare. Acest tip de centrare este specific cuplajelor
unghiular-axiale şi este denumit centrare radială sau cilindrică.
b) Anularea tuturor celor trei translaţii relative independente ale
arborilor sau, mai rar, micşorarea acestor translaţii până aproape
de anulare. Acest tip de centrare este denumit centrare
radial-axială sau sferică şi este specific cuplajelor unghiulare.
Aşadar, se deosebesc două tipuri de centrare elementară:
centrarea radială (cilindrică), prin care se anulează translaţiile relative
ale celor doi arbori în planul radial (transversal) şi centrarea axială
prin care se anulează translaţia de-a lungul arborilor. Prin combinarea
celor două tipuri de centrare elementară se obţine centrarea
radial-axială sau sferică, prin care se anulează toate cele trei translaţii
relative ale arborilor cuplajului.
La rândul lor, în funcţie de gradul de precizie a anulării
deplasărilor relative, centrarea radială şi centrarea axială pot fi:
centrări propriu-zise (sau mai pe scurt centrări) sau pseudocentrări.
Prin centrarea propriu-zisă (sau mai scurt centrare) se va înţelege
operaţia de anulare a translaţiilor relative ale arborilor. Prin
pseudocentrare se va înţelege operaţia de reducere până aproape de
anulare a translaţiilor relative ale arborilor.
După modul de materializare a legăturilor centrării, se deosebesc:
centrarea directă, centrarea indirectă şi centrarea mixtă.
Centrarea directă se realizează prin introducerea între arbori a
unei cuple sau a unui lanţ cinematic de centrare, care nu participă la
transmiterea cuplului între arbori. În fig. 2.7, sunt ilustrate două
exemple de centrare directă: centrarea radial-axială sau sferică
(propriu-zisă), materializată printr-o cuplă sferică (fig. 2.7,a) şi
centrarea radială sau cilindrică (propriu-zisă), materializată printr-o

cuplă de tip sferă în cilindru (fig. 2.7,b).
b
FIG. 2.7
Centrarea indirectă este utilizată, de regulă, pentru materializarea

centrării radiale şi poate fi realizată în două moduri: primul mod de
centrare indirectă se realizează prin legarea în paralel şi echiunghiulară
a trei lanţuri cinematice deschise identice, cu f1n = f1'n' = f1"n" = 5
(1  1'  1" şi n  n'  n"), care transmit cuplul şi mişcarea de rotaţie între
arbori. În cazul general, prin acest procedeu se obţine un cuplaj
unghiular-axial cu simetrie dinamică coaxială.
Acest mod de centrare indirectă este ilustrat în fig. 2.8,a, şi b, prin

două exemple: centrare radială (fig. 2.8,a) şi pseudocentrare radială
(fig. 2.8,b).
FIG. 2.8
Al doilea mod de centrare indirectă se realizează prin legarea paralel

şi echiunghiulară a două lanţuri cinematice deschise identice, cu
f1n = f1´n´ = 5, care transmit cuplul şi mişcarea de rotaţie între arbori

(fig. 2.8,c). Deoarece, în acest mod, rezultă un cuplaj tetramobil (fln = 4),
se introduce încă o legătură între elementele celor două lanţuri
cinematice identice. Se obţine astfel un cuplaj unghiular-axial, care, de
regulă, are simetrie dinamică coaxială. Acest mod de centrare este ilustrat
în fig. 2.8,c; legătura dintre cele două lanţuri cinematice identice (1–2–3 şi
1–2'–3) este materializată prin angrenajul 3–2–2'.
Centrarea mixtă se realizează prin combinarea centrărilor directă şi
indirectă între arborii cuplajului. Acest tip de centrare este folosit cu
precădere în cuplajele unghiulare. Pentru exemplificare, în fig. 2.9,a şi b
sunt ilustrate două cuplaje unghiulare cu centrare mixtă. În cuplajul din
fig. 2.9,a, centrarea radială este realizată indirect, prin legarea în paralel a
trei lanţuri cinematice deschise identice, iar centrarea axială este realizată
direct printr-un lanţ cinematic de centrare format prin înserierea a două
cuple sferice.
În cuplajul din fig. 2.9,b, este folosită o centrare radial-axială
directă, materializată printr-o cuplă sferică, şi o centrare radială
indirectă materializată prin legarea în paralel a trei lanţuri cinematice
deschise identice. Dublarea centrării radiale este de regulă însoţită de
introducerea unor forţe radiale nedeterminate static. În ambele
exemple (fig. 2.9), datorită simetriei, centrarea asigură concurenţa
dintre axele arborilor cuplajului.
a b
FIG. 2.9
Principiul III: Prin înserierea simetrică a două cuplaje

unghiulare sau unghiular-axiale identice şi prin centrarea simetrică
sau cvasimetrică a arborilor extremali, se obţine un cuplaj unghiular
dublu homocinetic, respectiv cvasihomocinetic. Acest principiu de
sinteză permite obţinerea de cuplaje unghiulare care asigură unghiuri
mari între arbori.
Pentru exemplificare, în fig. 2.10, sunt ilustrate două cuplaje duble

simetrice: un cuplaj dublu obţinut prin înserierea simetrică a două
cuplaje unghiular-axiale identice (fig. 2.10,a) şi un cuplaj dublu
obţinut prin înserierea simetrică a două cuplaje unghiulare identice
(fig. 2.10,b,b1). Deoarece în ambele cazuri, prin centrarea arborilor de
intrare şi ieşire se asigură simetria cinematică, ambele cuplaje sunt
homocinetice. Înserierea simetrică a două cuplaje identice presupune
b b1
FIG. 2.10
dispunerea acestora astfel încât un cuplaj să fie „imaginea în oglindă“ a

celuilalt cuplaj (v. fig. 2.10), „oglinda“ fiind planul bisector (S) al
arborilor cuplajului (fig. 2.10,b1).
Centrarea dintre arborii extremali ai cuplajelor din fig. 2.10 fiind
directă, lanţul cinematic, folosit pentru realizarea acestei centrări, nu
participă la transmiterea cuplului între arbori.
Principiul IV: Prin înserierea unui cuplaj unghiular cu un cuplaj

unghiular-axial, cu ajutorul unui arbore intermediar, se obţine o
transmisie universală. Un exemplu de transmisie universală este ilustrat în
fig. 2.11 [31]: cuplajul unghiular-axial (din dreapta) are o centrare radială
indirectă, în timp ce cuplajul unghiular (din stânga) are o centrare sferică
mixtă.
FIG. 2.11
Criteriile şi principiile formulate sunt utilizate, în continuare, la

modelarea structurală şi geometrico–cinematică a cuplajelor de tip
Weiss şi Rzeppa cu bile.
3. SISTEMATIZAREA PRINCIPALELOR
SOLUŢII ALE CUPLAJELOR CU BILE
În acest capitol sunt abordate cinci obiective principale, care

cuprind: particularităţile cuplajelor cu bile de tip Weiss şi Rzeppa
(subcap. 3.1), geneza cuplajelor cu bile de tip Weiss (subcap. 3.2),
sistematizarea cuplajelor cu bile de tip Weiss (subcap. 3.3), geneza
cuplajelor cu bile de tip Rzeppa (subcap.3.4) şi sistematizarea
cuplajelor cu bile de tip Rzeppa (subcap. 3.5).
3.1. PARTICULARITĂŢILE CUPLAJELOR CU BILE DE

TIP WEISS ŞI RZEPPA
Pe baza celor stabilite în subcap. 2.3 (v. fig. 2.5,b,…, g), în fig. 3.1,a
s-a ilustrat modelul geometric general, care stă la baza cuplajelor
universale de tip Weiss şi Rzeppa; în acest model, planul bisector 
este plan de simetrie. Alături, sunt ilustrate cuplajele universale
(lanţurile cinematice deschise pentamobile), care materializează
modelul geometric din fig. 3.1,a, în cazurile Weiss (fig. 3.1,b) şi
respectiv Rzeppa (fig. 3.1,c).
Conform fig. 3.2, generarea variantelor unghiular-axiale şi
unghiulare, ale cuplajelor Weiss (fig. 3.2,a,a1,a2) şi Rzeppa
(fig. 3.2,b,b1…b4), se realizează prin legarea în paralel a k  2 lanţuri
cinematice pentamobile (canal-bilă-canal), de tipul celor din fig. 3.1,b
3. Sistematizarea principalelor soluţii ale cuplajelor cu bile 39
b1
c
p1 n  p1  p 2
p1
p2
p2
c1 c2 c3
FIG. 3.1
a b
a1
centrare
canale
bilă de centrare
a2
FIG. 3.2,a,a1,a2,b
b1
b2
b3 b4
FIG. 3.2,b1,b2,b3,b4
şi respectiv c; în continuare, aceste variante sunt denumite prescurtat:

cuplaje de tip Weiss şi respectiv –Rzeppa. Ca exemple, în fig. 3.2,a1,a2
este ilustrat un cuplaj unghiular, de tip Weiss, care are patru bile de
forţă, dispuse în canale circulare excentrice, şi o bilă pentru centrarea
sferică a arborilor, iar în fig. 3.2,b1… b4 sunt ilustrate patru cuplaje cu
bile de tip Rzeppa: un cuplaj unghiular cu pârghie de ghidare a coliviei
(fig. 3.2,b1 şi fig. 3.12), un cuplaj unghiular în care liniile mediane ale
canalelor conjugate sunt cercuri excentrice (fig. 3.2,b2 şi fig. 3.13), un
cuplaj unghiular-axial care are colivie bicentrică flotantă (fig. 3.2,b3 şi
fig. 3.14,b2) şi un cuplaj unghiular-axial cu bile dispuse în canale
conjugate încrucişate (fig. 3.2,b4 şi fig. 3.15,b, c, f).
Într-un cuplaj Weiss, numărul lanţurilor cinematice legate în
paralel este întotdeauna par şi transmiterea puterii se realizează prin
jumătate din bile într-un sens, şi prin restul bilelor, în celălalt sens, sub
unghiuri de presiune () nule (v. fig. 3.2,a şi fig. 3.3,a,b,c,f,g) sau de
valori reduse (fig. 3.3,d, e, h).
Într-un cuplaj Rzeppa, numărul lanţurilor cinematice legate în
paralel poate fi atât par cât şi impar, iar transmiterea puterii se
realizează, în ambele sensuri, prin toate bilele dintre canale
(v. fig. 3.2,b), sub unghiuri de presiune () superioare celor din
cuplajele Weiss.
Din analiza poziţiilor relative ale canalelor conjugate, în contact cu
bila (fig. 3.1,b,b1 şi c,c1,c2,c3), decurg următoarele proprietăţi:
1°. Faţă de o poziţie iniţială, în care se consideră că liniile mediane
coincid, o poziţie oarecare a canalelor conjugate (v. fig. 3.1,c şi c3)
poate fi considerată ca rezultantă a două deplasări simple: o deplasare
(unghiulară) cu efect de încrucişare a canalelor (v. fig. 3.1,c1) şi o
deplasare cu efect de împănare (v. fig. 3.1,c2), în care canalele
conjugate formează laturile unui unghi ascuţit (de tip pană); din acest
motiv, efectul de împănare va fi denumit şi efect unghiular.
2°. Într-un cuplaj Weiss (fig. 3.1,b,b1), în care semiunghiul  = 0,

intervine numai efectul de încrucişare a canalelor conjugate; în acest

caz, forţele dintre bilă şi canale sunt colineare cu normala comună n ,
care trece prin mijloacele arcelor de contact AB şi CD. Efectul de
împănare a canalelor apare pentru   0, se accentuează cu creşterea
semiunghiului , şi are ca efect deplasarea laterală a normalei comune
 
n (v. fig. 3.1,b1); ca urmare, normala n poate ajunge să nu mai
intersecteze arcele de contact AB şi CD, caz în care bila devine
dezechilibrată şi poate evada dintre canale!
3°. Uzual, într-un cuplaj Rzeppa (fig. 3.1,c,c1,c2,c3), în care
semiunghiul  = 0, intervine:
a) numai efectul de împănare a canalelor (canale conjugate
unghiulare, fig. 3.2,b2 şi fig. 3.13),
b) numai efectul de încrucişare (canale conjugate încrucişate,
fig. 3.2,b4, fig. 3.15 şi 3.16),
c) nici unul dintre efecte (liniile mediane ale canalelor coincid,
fig. 3.2,b1,b3, fig. 3.12 şi 3.14).
Spre deosebire de cuplajul Weiss, în primele două cazuri
(fig. 3.2,c1 şi c2), forţele dintre bilă şi canale sunt orientate după
  
versorii p1 şi p 2 , care nu sunt colineari cu normala comună n ; ca
urmare, pentru echilibrarea bilei, devine necesară introducerea unui
element intermediar de rezemare, materializat uzual printr-o colivie.
Când arborii cuplajului Rzeppa devin necolineari (  0), apar
ambele efecte: împănare şi încrucişare (v. şi fig. 3.17); uzual, în
situaţia   0, necesitatea introducerii coliviei, pentru echilibrarea
bilelor, apare în toate cele trei cazuri: a), b) şi c).
4°. Conform fig. 3.2,c3, pot exista şi cuplaje Rzeppa în care,
printr-o compunere adecvată a efectelor de încrucişare (fig. 3.2,c1) şi
împănare a canalelor conjugate (fig. 3.2,c2), se poate ajunge la o
situaţie asemănătoare celei din cuplajele Weiss (fig. 3.2,b,b1): forţele

dintre bilă şi canale devin colineare cu normala comună n , putându-se
echilibra între ele; implicit, într-o astfel de situaţie, colivia nu mai este
strict necesară. Evident, într-un cuplaj Rzeppa de acest tip, efectele de
încrucişare şi împănare a canalelor conjugate sunt prezente, într-o
corelaţie adecvată, şi în cazul arborilor colineari ( = 0).
În concluzie, transmiterea puterii prin cele două tipuri de cuplaje
(Weiss şi Rzeppa) se realizează în modalităţi diferite, caracterizate prin
următoarele particularităţi:
a) Într-un cuplaj Weiss, transmiterea forţei între pereţii unei perechi
de canale conjugate (fig. 3.1,b) nu este influenţată de bilă în mod
direct: conform fig. 3.1,b şi b1, suportul forţei de legătură dintre
două canale conjugate coincide (în premiza neglijării frecării) cu

normala comună ( n ) a liniilor mediane ale canalelor, 1 şi 2 , în
punctul de contact M (adică în centrul bilei).
Pentru a face posibilă transmiterea cuplului între arbori, această
normală comună trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
(fig. 3.1,b,b1 şi 3.2,a,a1,a2):
 să fie unic determinată;
 să fie cuprinsă în planul bisector  (fig. 3.1,a) al unghiului
obtuz dintre arbori (această condiţie este îndeplinită dacă liniile
mediane ale canalelor 1 şi 2 sunt simetrice în raport cu
planul bisector );
 să intersecteze întotdeauna zonele de contact ale bilei cu
canalele conjugate (pentru a asigura prinderea bilei între
canale) şi
 să fie disjunctă faţă de axele arborilor şi, pe cât posibil, să fie
situată, faţă de acestea la o distanţă cât mai mare (pentru a
facilita transmiterea cuplului între arbori).
b) Într-un cuplaj Rzeppa, uzual, transmiterea forţei între pereţii unei
perechi de canale conjugate (fig. 3.1,c şi 3.2,b) este influenţată
direct de bilă, prin intermediul unui element special de rezemare,

denumit colivie (v. fig. 3.2,b1…b4 şi fig. 3.19). Aşadar, în acest caz
transmiterea forţei între canalele conjugate este condiţionată (în
majoritatea configuraţiilor de funcţionare) de echilibrul bilei sub
acţiunea forţelor de contact cu pereţii canalelor, pe de o parte, şi cu
peretele coliviei, pe de altă parte (v. fig. 3.19).
Ca urmare, poate fi formulată următoarea teoremă: cuplajele de tip
Rzeppa, cu bile dispuse în canale conjugate de tip unghiular sau
încrucişate, nu pot funcţiona fără elementul intermediar (uzual,
colivie), care asigură echilibrarea forţelor de legătură dintre bile şi
canale.
Această teoremă a fost, nu o dată, încălcată în soluţiile brevetate!
Precizare
Conform proprietăţii 4° (fig. 3.1,c3), pot fi realizate şi cuplaje Rzeppa fără
element intermediar (uzual, colivie), prin folosirea unor canale conjugate de tip mixt
(unghiulare şi încrucişate), astfel încât să se asigure transmiterea forţei în condiţii
asemănătoare celor din cuplajele Weiss (fig. 3.1,b1).
Conform celor precizate, transmiterea homocinetică a mişcării şi

momentului, între arborii cuplajelor de tip Weiss şi de tip Rzeppa,
presupune îndeplinirea următoarelor 4 funcţii specifice (fig. 3.1 şi
3.2):
1o Obţinerea homocinetismului prin realizarea simetriei liniilor
mediane ale canalelor conjugate faţă de planul bisector al
unghiului obtuz dintre arbori.
o
2 Ghidarea (deplasarea) bilelor în canale, fără riscul autofrânării
şi ieşirii bilelor dintre canale.
o
3 Menţinerea coplanară a centrelor bilelor.
4o Ghidarea planului, în care sunt situate centrele bilelor, astfel
încât să coincidă în orice moment cu planul bisector al
unghiului obtuz dintre arborii cuplajului.
Variantele clasice ale cuplajelor de tip Weiss asigură, de regulă,

realizarea tuturor celor patru funcţii specifice numai prin simetria şi
geometria canalelor conjugate. Se asigură astfel o importantă
simplificare constructivă, dar cu preţul unor precizii tehnologice foarte
ridicate. Apariţia jocurilor, datorate uzării, constituie principala formă
de scoatere din funcţionare a acestor cuplaje.
Relativ recent, s-au propus şi cuplaje de tip Weiss cu elemente
intermediare, destinate realizării funcţiei 3o sau a funcţiilor 3o şi 4o
(v. subcapitolul 3.3).
Cuplajele de tip Rzeppa sunt caracterizate printr-o mai largă
diversitate a mijloacelor de realizare a funcţiilor specifice; aceste
mijloace sunt prezentate în supcapitolul 3.5.
În continuare, se propun sistematizări ale cuplajelor de tip Weiss şi
–de tip Rzeppa care se bazează, pe de o parte, pe un set de criterii
raţionale de sistematizare şi, pe de altă parte, pe filogeneza acestor
cuplaje; dezvoltarea filogenetică, a cuplajelor de tip Weiss şi Rzeppa, a
fost identificată printr-o minuţioasă analiză comparativă a brevetelor
de invenţie în acest domeniu.
Coroborând funcţiile generale ale cuplajelor mobile (prezentate
sub formă de criterii în subcapitolul 2.4) cu cele specifice, se propun
următoarele criterii de sistematizare pentru cuplajele de tip Weiss şi
–de tip Rzeppa:
1) Tipul cuplajului, după mişcările relative ale arborilor (unghiular
sau unghiular-axial);
2) Tipul centrării dintre arborii cuplajului;
3) Numărul bilelor de forţă (numărul lanţurilor cinematice
pentamobile legate în paralel);
4) Geometria liniilor mediane ale canalelor conjugate şi modul de
dispunere a acestora;
5) Soluţia de ghidare a bilelor în canale;
6) Soluţia de coplanarizare a centrelor bilelor;
7) Soluţia de ghidare a planului bilelor ca plan bisector.
3.2. DESPRE GENEZA CUPLAJELOR CU BILE DE TIP

WEISS
Analiza brevetelor de invenţie, apărute cu precădere în Europa şi

SUA, a evidenţiat următoarele momente relevante din filogeneza
cuplajelor de tip Weiss (v. şi cap. 9):
Anul 1883: Cuplaj Bless citat de F. Grashof (Theoretische Maschinenlehre

Bd. II, Berlin, 1883).
Anul 1923: Cuplaj unghiular cu şase bile echiunghiulare, dispuse în canale
circulare excentrice, propus de Weiss (Pat. Germania
424.819/1926 şi Pat. SUA 1,522,351/1952).
Anul 1932: Cuplaj unghiular cu galeţi conici şi bolţ pentru coaxializarea
galeţilor; cuplaj brevetat de F. Fischer (Pat. Germania
565.099/1932).
Anul 1936: Cuplaj unghiular-axial cu bile dispuse în canale rectiliniare cu
axele situate în plane axiale, brevetat de Weiss în SUA.
Anul 1953: Cuplaje cu patru bile, unghiulare şi unghiular-axiale, cu jocuri
reglabile, propuse de A. Bellomo (Pat. Germania
F. 1.069.958/1960 şi Pat. SUA 3,296,835/1967).
Anul 1956: Cuplaje unghiulare şi unghiular-axiale cu doi galeţi sferici
montaţi pe un bolţ de coaxializare; cuplaje propuse de G. Devos
(Pat. Franţa 1.157.482/1958).
Anul 1957: Cuplaje unghiulare cu patru bile situate în canale circulare
bicentrice cu linii mediane dispuse în plane excentrice paralele
şi cuplaje unghiulare şi unghiular axiale cu şase bile situate în
canale rectiliniare cu axele dispuse în plane excentrice de tip  ,
propuse de A. Bellomo (Pat. Germania F. 1.168.177/1964, Pat.
SUA 3,420,074/1969 şi Pat. Franţa 2.407.389/1979).
Anul 1963: Cuplaj unghiular-axial cu şase bile care, în poziţia coaxială a
arborilor, are axele canalelor rectiliniare dispuse în plane
paralele de tip stea; cuplaj propus de K. Enke (Pat. SUA
3,446,053/1967).
Anul 1967: Cuplaj unghiular-axial cu patru bile care, în poziţia coaxială a

arborilor, are axele canalelor dispuse în plane neparalele; cuplaj
brevetat de R.N. Scott (Pat. SUA 3,338,070/1967).
Anul 1980: Cuplaj, cu role butoi şi colivie pentru coplanarizarea rolelor,
propus de Yasuo Ueno (Pat. SUA 4,449,956/1984).
Anul 1988: Cuplaje unghiulare şi unghiular-axiale cu şase galeţi sferici şi
cu trei bolţuri articulate pentru coplanarizarea galeţilor (Pat.
România 96.673 şi 101.058).
3.3. SISTEMATIZAREA CUPLAJELOR CU BILE DE TIP

WEISS
Pe baza criteriilor propuse în subcapitolul 3.1, în continuare, sunt

sistematizate principalele variante de cuplaje Weiss, în care sunt
incluse şi unele soluţii propuse şi brevetate de autori. Sistematizarea,
ilustrată sintetic în fig. 3.3…3.10, se bazează pe cercetarea
bibliografică a brevetelor de invenţie apărute pe parcursul a peste 70
de ani şi a principalelor lucrări de referinţă în domeniu.
În fig. 3.3 sunt reprezentate, în secţiune transversală, principalele
variante de cuplaje de tip Weiss unghiulare: cu două bile de forţă
(fig. 3.3,a), cu patru bile (fig. 3.3,b,c,d,e) şi cu şase bile (fig. 3.3,f,g,h).
Centrarea sferică dintre arbori este mixtă şi hiperstatică.
Liniile mediane ale canalelor sunt dispuse în plane axiale
(fig. 3.3,a, b, c şi f, g) sau în plane excentrice (fig. 3.3,d, e şi h).
Spre deosebire de variantele b…h (fig. 3.3), în care forţele bilelor
diametral opuse se echilibrează între ele (şi deci nu încarcă cuplele
arborilor cu baza), în varianta a, forţa se transmite printr-o singură bilă
şi, rămânând neechilibrată, încarcă cuplele bazei.
În fig. 3.4 s-au sistematizat formele liniilor mediane ale canalelor
conjugate utilizate în cuplajele din fig. 3.3; aşadar, se deosebesc:
cuplaje cu linii mediane rectiliniare (fig. 3.4,a şi b), - circulare
excentrice (fig. 3.4,c), - cosinusoidale (fig. 3.4,d) etc. Evident, dintre

acestea, canalele rectiliniare au tehnologia cea mai simplă, iar cele
cosinusoidale – cea mai complicată.
FIG. 3.3
FIG. 3.4
În toate variantele prezentate în fig. 3.3 şi 3.4, apariţia jocurilor

dintre bile şi canale nu poate fi compensată. Pentru realizarea acestui
deziderat, Bellomo a propus soluţia din fig. 3.5 extinsă atât pentru
cuplaje unghiulare (fig. 3.3 şi 3.4), cât şi pentru cuplaje
unghiular-axiale (fig. 3.6). Conform fig. 3.5,a şi b, jocul dintre bile şi
canale poate fi anulat strângând piuliţa şurubului transversal de reglaj.
În fig. 3.6 sunt sistematizate principalele variante unghiular-axiale
ale cuplajelor de tip Weiss: cu patru bile (fig. 3.6,a,b,c) şi cu şase bile
(fig. 3.6,d,e,f).
Principial, aceste cuplaje pot fi obţinute din cuplajele unghiulare
corespunzătoare (v. fig. 3.3,b,c,d,f,g,h), prin eliminarea cuplei sferice
de centrare directă; face excepţie varianta e (fig. 3.3) care, prin
îndepărtarea cuplei sferice dintre arbori, rămâne fără legătură radială
de centrare pe direcţie verticală. Acesta este, de fapt, motivul pentru
care în cuplajele unghiular-axiale nu se folosesc variante de tipul e
(fig. 3.3).
O asemenea variantă a fost totuşi brevetată, legătura radială
necesară fiind introdusă printr-o centrare directă de tip sferă între
plane (Pat. Germania F. 1.069.958); din păcate, aşa cum reiese şi din
fig. 9.7, un astfel de cuplaj nu poate funcţiona decât, cel mai mult, ca
un cuplaj unghiular.
În conformitate cu fig. 3.6,g şi h, cuplajele unghiular-axiale de tip
Weiss folosesc, uzual, numai canale rectiliniare; în compensaţie,
trebuie precizat că în cuplajele unghiulare (fig. 3.3 şi 3.4) se folosesc
de preferinţă canalele circulare şi mai rar cele rectiliniare (canalele
rectiliniare conduc la gabarite mai mari).
Toate cuplajele, sistematizate în figurile 3.3…3.6, realizează cele
patru funcţii specifice (1o…4o, subcapitolul 3.1) prin simetria şi
geometria canalelor conjugate.
FIG. 3.5
FIG. 3.6
În fig. 3.7 sunt sistematizate primele tipuri de cuplaje Weiss (Pat.

Germania 565099/1932 şi Pat. Franţa nr. 1.157.482/1956) cu element
intermediar pentru coplanarizarea elementelor de rostogolire (în acest
caz: galeţi sferici).
Aceste cuplaje au doi galeţi sferici, care formează cu bolţul
„de coplanarizare“ cuple cilindrice. Variantele din fig. 3.7,a,…c, sunt
cuplaje unghiulare, iar varianta din fig. 3.7,d,d1 şi e este un cuplaj
unghiular-axial. Deoarece folosesc numai doi galeţi sferici, forţele
acestora rămân dezechilibrate şi încarcă cuplele bazei.
Dezechilibrarea forţelor galet-canale, la care se adaugă capacitatea
portantă redusă, justifică neutilizarea în tehnică a acestor cuplaje.
Deşi neutilizate, cuplajele din fig. 3.7 au adus, la timpul lor, o
noutate interesantă: datorită bolţului de coplanarizare, pot fi utilizate
unghiuri 2 mai mici decât în varianta similară din fig. 3.3,a.
FIG. 3.7
În fig. 3.8, coroborată cu fig. 3.9, sunt sistematizate principalele

variante de cuplaje de tip Weiss tetrapode cu galeţi sferici
(fig. 3.8,a,a1 şi 3.9) şi hexapode (fig. 3.8,b,b1 şi 3.9) propuse de autori.
FIG. 3.8
În fig. 3.8,a şi b sunt reprezentate simplificat secţiunile

transversale ale cuplajelor, iar în fig. 3.9 – secţiunile longitudinale.
Bolţurile articulate între ele (fig. 3.8) şi articulate bicentric faţă de
arbori (2e – fig. 3.9) preiau, parţial sau chiar total, următoarele funcţii
(care în variantele similare din fig. 3.3…3.6, erau realizate numai prin
înclinarea 2 a canalelor):
a) Coplanarizarea centrelor galeţilor sferici; această funcţie este
preluată de bolţuri în toate schemele din fig. 3.9 astfel:
- parţial, în schemele c, e, g şi h, indiferent de poziţia relativă a
arborilor, şi în schemele d, f, i, în cazurile arborilor necoliniari;
- total, în schemele d, f şi i, în cazul arborilor în prelungire.
FIG. 3.9
b) Ghidarea bilelor în canale şi ghidarea planului galeţilor sferici ca

plan bisector; aceste funcţii sunt preluate de bolţuri astfel:
- parţial, în toate schemele din fig. 3.9, cu următoarele precizări:
în schemele d, f, i, funcţiile sunt preluate parţial de bolţuri, dacă
arborii sunt necoliniari, iar în schema h – dacă cuplajul are cel
puţin şase galeţi;
- total, în schemele d, f, i, în situaţiile în care arborii sunt
coliniari.
c) Centrarea arborilor; această funcţie este îndeplinită total de

bolţuri numai în cazul centrării axiale (v. fig. 3.9,c…f), în situaţia
în care arborii sunt coliniari.
În fig. 3.10 sunt sistematizate cuplaje Weiss cu colivie: cu patru
bile de forţă (fig. 3.10,a) şi – cu şase bile (fig. 3.10,b); –de tip
unghiular, cu colivie bicentrică (fig. 3.10,c) şi de tip unghiular-axial,
cu colivie, de asemenea, bicentrică (fig. 3.10,d).
Coliviile, din cuplajele reprezentate în fig. 3.10, au funcţii similare
cu funcţiile bolţurilor articulate din fig. 3.8 şi 3.9. Particularitatea
distinctă, a acestor cuplaje, se referă la utilizarea unor feţe plane de
contact cu bilele (în locul canalelor de rulare).
FIG. 3.10
Cu excepţia variantelor din fig. 3.10, toate celelalte variante de

cuplaje utilizează canalele de rulare a bilelor; în secţiune normală pe
linia mediană a canalului, forma canalului poate fi circulară
(fig. 5.1,c) sau de tip eliptic (fig. 5.1,b).
În cazul canalelor circulare, cercul secţiunii normale are de obicei

raza egală cu (0,505 … 0,520)·d, unde d este diametrul bilei. În cazul
contactelor de tip eliptic, arcele pereţilor în secţiune normală sunt de
asemenea arce de cerc, cu raze de (0,505…0,520)·d, iar semiunghiul,
subîntins de bilă între punctele de contact, are uzual valori cuprinse în
intervalul  0  40...50.
Construcţiile de cuplaje Weiss folosesc, cu precădere, canalele cu
secţiune normală circulară, canalele cu secţiune de tip eliptic fiind
utilizate mai mult în cuplajele de tip Rzeppa.
În concluzie, din cele expuse rezultă că variantele clasice ale
cuplajelor de tip Weiss (v. fig. 3.3, 3.4 şi 3.6) asigură îndeplinirea
funcţiilor specifice, prezentate în subcapitolul 3.1, pe baza simetriei
liniilor mediane ale canalelor şi a unor corelări judicioase între
mărimile geometrice caracteristice: diametrul bilelor (d), semiunghiul
de contact bilă-canal (  0 ), distanţa dintre pereţii plani ai nuturilor (în
care sunt prelucrate canalele conjugate) măsurate în premiza că arborii
sunt în prelungire (2h), unghiul de înclinare al liniilor mediane ale
canalelor (2) şi semiunghiul maxim dintre axele arborilor (    max ).
Pentru realizarea unei funcţionări corecte, aceste corelaţii trebuie
să asigure:
- prinderea determinată a bilelor între canalele conjugate;
- deplasarea bilelor în canale fără riscul blocării acestora la
schimbarea sensului deplasării;
- evitarea riscului interferenţei dintre nuturile arborilor în care
sunt prelucrate canalele conjugate.
Aceste condiţii constituie criterii de bază în sinteza
geometrico-cinematică a cuplajelor clasice de tip Weiss (v. cap. 5).
Sistematizarea de mai sus, referitoare la soluţiile brevetate ale
cuplajelor cu bile de tip Weiss, este prezentată, într-o formă sintetică,
în tabelul 3.1.
TABELUL 3.1
Variantele cuplajelor cu bile unghiulare unghiular-axiale
de tip Weiss
canale linii mediane fără elem. de cu elem. de fără elem. de cu elem. de
conjugate situate în coplanarizare coplanarizare coplanarizare coplanarizare
cu linii plane axiale xxx x*  
mediane plane xxx   
cercuri excentrice
excentrice
cu linii plane axiale xx x* xxx xx*
mediane plane x  xx xx*
drepte excentrice
concurente
cu pereţi plane axiale  x*  x*
plani plane    
excentrice
Legendă: xxx = soluţii cu utilizare practică; xx = soluţii cu utilizare restrânsă; x = soluţii
brevetate dar neaplicate;  = fără propuneri de soluţii.
* În aceste variante, bilele sunt înlocuite prin galeţi.
În conformitate cu această sistematizare, elementele de

coplanarizare, de tip colivie sau sub formă de bolţuri articulate, au fost
introduse relativ târziu, în cuplajele Weiss, şi au fost inspirate de
soluţiile cuplajelor de tip Rzeppa; aceste variante, cu precădere
teoretice, folosesc, de regulă, corpuri de rostogolire de tip galeţi-sferici
sau galeţi-butoi, în locul bilelor.
3.4. DESPRE GENEZA CUPLAJELOR DE TIP RZEPPA
Prin analiza brevetelor de invenţie, apărute cu precădere în Europa

şi SUA, au fost evidenţiate următoarele momente istorice
semnificative din filogeneza cuplajelor de tip Rzeppa (v. şi cap. 9):
Anul 1908: Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane concentrice,

coplanarizate cu ajutorul unei colivii monocentrice şi bilaterale;
cuplaj brevetat de William Whitney (Pat. USA 1,022,909/1908).
Anul 1913: Cuplaj unghiular cu galeţi cilindrici, dispuşi în canale meridiane

concentrice suprapuse, ale căror axe sunt coplanarizate cu ajutorul
a două bolţuri legate mobil între ele; cuplajul a fost propus de
E. Hermann (Pat. Germania 295835/1916).
Anul 1927: Variantă modernă a cuplajului de tip Whitney propusă de
A.H. Rzeppa (Pat. USA 1,665,280/1928).
Anul 1933 (iunie): Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane concentrice,
coplanarizate cu ajutorul unei colivii monocentrice orientată, în
planul bisector al arborilor, prin intermediul unui dispozitiv special
(cu pârghie; cu disc bicentric); cuplajul a fost propus de A.H.Rzeppa
(Pat. USA 2,010,899/1935 şi Pat. Germania 624.463/1936).
Anul 1933 (sept.): a) Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane concentrice,
coplanarizate şi orientate cu ajutorul unei colivii bicentrice şi
bilaterale;
b) Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane bicentrice
(unghiulare), coplanarizate printr-o colivie monocentrică
unilaterală; aceste cuplaje au fost propuse de S. K. Stuber (Pat.
USA 1,975,758/1934).
Anul 1934: a) Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane bicentrice
(unghiulare), coplanarizate printr-o colivie monocentrică şi
bilaterală;
b) Cuplaj cu bile, dispuse în canale rectiliniare unghiulare,
coplanarizate printr-o colivie monocenatrică şi bilaterală;
c) Cuplaj cu bile, dispuse în canale rectiliniare unghiulare,
coplanarizate şi orientate printr-o colivie bicentrică şi
unilaterală;
d) Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane concentrice,
coplanarizate şi orientate printr-o colivie bicentrică şi bilaterală
(cuplaj de tip Stuber);
e) Cuplaj cu bile, dispuse în canale rectiliniare paralele cu
axele arborilor, coplanarizate şi orientate printr-o colivie
bilaterală şi bicentrică cu distanţă mică între centre;
f) Cuplaj cu bile de tip e cu distanţă mare între centre;
g) Cuplaj cu bile, dispuse în canale meridiane bicentrice

(unghiulare), coplanarizate şi orientate printr-o colivie
bicentrică şi unilaterală;
Aceste cuplaje au fost propuse de A.H. Rzeppa (Pat. USA
2,046,584/1936).
Anul 1938: a) Cuplaje (unghiulare şi unghiular-axiale) cu bile, dispuse în
canale suprapuse şi încrucişate (meridiane şi, respectiv,
rectiliniare), coplanarizate printr-o colivie bilaterală;
b) Cuplaj unghiular-axial cu bile, dispuse în canale rectiliniare
paralele cu axele arborilor, coplanarizate şi orientate printr-o
colivie bicentrică bilaterală;
Aceste cuplaje au fost propuse de R. Suczek (Pat. USA
2,313,279/1934)..
Anul 1944: Cuplaj unghiular cu patru galeţi conici, dispuşi în canale meridiane
suprapuse concentrice, coplanarizaţi printr-o colivie orientată
printr-un disc flotant bicentric (disc utilizat mai târziu în cuplajele
bicardanice de tip Walterscheid); cuplajul a fost propus de Swen
Gustaf Wingquist (Pat. Germania F. 897.181/1953).
Anul 1945: Cuplaj unghiular cu bile dispuse în canale rectiliniare, unghiulare
şi încrucişate, fără colivie; acest cuplaj, propus de Borg-Warner
Corp. (Pat. Franţa 918,808/1947), poate funcţiona, analog unui
cuplaj de tip Weiss, dar numai pentru anumite corelaţii între
mărimile sale geometrice (v. fig. 3.1,c3).
Anul 1960: Cuplaj cu număr par de bile, dispuse în canale meridiane
bicentrice (unghiulare) cu deschideri alternativ opuse, şi cu
colivie monocentrică bilaterală (Pat. Italia 604389/1960).
Anul 1961 (febr.): Cuplaj unghiular-axial cu număr par de bile, dispuse în
canale rectiliniare încrucişate, înclinate alternativ opus, şi cu
colivie monocentrică bilaterală; cuplaj propus de M. Faure
(Pat. Franţa 1.287.546/1962).
Anul 1961 (martie): Cuplaj unghiular cu bile dispuse în canale meridiane
bicentrice (unghiulare) şi cu colivie monocentrică bilaterală, în
care canalele au secţiune ovală; cuplaj propus de E. Aucktor

(Pat. Germania F. 1.126.199/1962).
Anul 1962: Cuplaj unghiular cu număr par de bile dispuse în canale
rectiliniare unghiulare, cu deschideri alternativ opuse, şi cu
colivie monocentrică bilaterală; cuplaj brevetat de L. E. Denton
(Pat. Australia 239.346/1962).
Anul 1962: Cuplaj unghiular-axial cu bile dispuse în canale rectiliniare
încrucişate (înclinate în acelaşi sens sau în sensuri alternativ
opuse) şi cu colivie monocentrică bilaterală cu mobilitate axială
(limitată) faţă de ambii arbori; cuplaj propus de E. Aucktor în
martie 1962 (Pat. Germania F. 1.211.871/1966 şi Pat. Germania
F. 1.232.411/1967) şi de K. Enke în aprilie 1962 (Pat. Franţa
1.353.407/1964).
Anul 1963: Cuplaj unghiular-axial cu colivie monocentrică bilaterală şi
bile dispuse, alternativ, în canale rectiliniare paralele cu axele
arborilor şi în canale meridiane bicentrice (unghiulare); cuplaj
propus de Soc. A. Citröen (Pat. Franţa 1.360.814/1964).
Anul 1964: Cuplaj unghiular-axial cu colivie bicentrică (cu excentricitate
mică) bilaterală şi bile dispuse în canale rectiliniare paralele cu
axele arborilor; cuplaj propus de M. Devos (Pat. Franţa
1.418.233/1965).
Anul 1967: Cuplaj unghiular-axial cu bile, dispuse în canale rectiliniare
paralele cu axele arborilor, şi cu disc de coplanarizare (a bilelor)
acţionat de două resorturi elastice (Pat. USA 3.310.961/1967).
Anul 1968: Cuplaj unghiular cu bile dispuse în canale rectiliniare paralele
cu axele arborilor şi cu disc de coplanarizare bicentric (Pat.
USA 3.400.557/1968).
Anul 1968: Cuplaj unghiular cu colivie monocentrică bilaterală şi bile
dispuse, alternativ, în canale meridiane concentrice şi în canale
meridiane bicentrice (unghiulare); cuplaj propus de M. Noguchi
ş.a. (Pat. USA 3,553,979/1971).
Anul 1977: Cuplaj unghiular cu bile dispuse în canale rectiliniare paralele cu

axele arborilor şi colivie bicentrică bilaterală cu excentricitate
mare; cuplaj brevetat de Uni-Cardan (Pat. Franţa 2.357.487/1977).
Anul 1978: Cuplaj unghiular – axial cu bile dispuse în canale rectiliniare
paralele cu axele arborilor şi cu colivie bicentrică (cu
excentricitate mare) culisantă într-un arbore prin intermediul
unui manşon; cuplaj propus de Uni-Cardan (Pat. Franţa
2.402.802/1978) şi de Soc. Honda (Pat. Franţa 2.417.035/1979).
Anul 1979: Cuplaj unghiular cu colivie bicentrică bilaterală şi bile dispuse
în canalele meridiane bicentrice; cuplaj propus de Soc. Honda
(Pat. Franţa 2.448.070/1980).
Anul 1981: Cuplaj unghiular – axial cu trei sau patru grupe de câte trei bile,
dispuse în canale rectiliniare sau elicoidale înclinate: stânga, paralel
cu axa arborelui şi respectiv dreapta, şi cu o colivie monocentrică
bilaterală, care are mobilitate axială faţă de ambii arbori; cuplaj
propus de E. Aucktor şi G. Gärtner (Pat. Germania
F. 3.102.871/1984 şi Pat. USA 4,678,453/1987).
Anul 1981: Cuplaje unghiulare cu trei sau patru galeţi sferici, dispuşi în
canale meridiane bicentrice (unghiulare), şi cu bolţuri pentru
coplanarizarea galeţilor; cuplaje propuse de O. Winkler (Pat.
Franţa 2.517.773/1983).
Anul 1985: Cuplaj unghiular cu bile dispuse în canale meridiane
multicentrice şi cu colivie bicentrică bilaterală; cuplaj brevetat
de H. Okoshi (Pat. USA 4,589,857/1986).
Anul 1986: Cuplaj cu galeţi sferici dispuşi în canale rectiliniare sau elicoidale,
înclinate în sensuri alternativ opuse, şi cu bolţuri articulate pentru
coplanarizarea galeţilor; cuplaj brevetat de autori (Pat. România
96674/1988).
Anul 1996: Cuplaj unghiular cvasihomocinetic cu bile dispuse într-o colivie
monocentrică şi în canale meridiane bicentrice cu excentricităţi
inegale (prin alegerea excentricităţii canalelor interioare mai
mare decât cea a canalelor exterioare, se asigură o creştere a
unghiului maxim dintre arbori, cu preţul introducerii unei
anumite abateri de la homocinetism); cuplaj propus de

J. I. Blasco (Pat. Anglia 2 312 943 A/1997).
Anul 1998: Cuplaj unghiular-axial cu opt bile dispuse într-o colivie cu
patru ferestre (care formează cu semicuplajul tubular o cuplă de
tip sferă în cilindru şi dispune, faţă de celălalt semicuplaj, de un
anumit joc axial) şi în canale încrucişate grupate în patru
perechi astfel încât: canalele fiecărei perechi au aceeaşi
orientare, iar două perechi adiacente au orientări opuse; cuplaj
propus de W. Krude (Pat. SUA 6,071,195/2000).
Anul 2000: Cuplaj unghiular-axial obţinut prin înserierea unui cuplaj
unghiular cu un cuplaj axial cu 6 rânduri de bile, în care poziţia
relativă axială a bilelor este menţinută invariantă, cu ajutorul a
trei colivii axiale; cuplaj propus de S. J. Perrow (Pat. SUA
6,443,844 B1/2002).
3.5. SISTEMATIZAREA CUPLAJELOR CU BILE DE TIP

RZEPPA
Ca şi în cazul cuplajelor de tip Weiss, sistematizarea cuplajelor de

tip Rzeppa are la bază criteriile propuse, în subcapitolul 3.1,
coroborate cu filogeneza acestor cuplaje; dezvoltarea filogenetică a
cuplajelor de tip Rzeppa a fost identificată printr-o analiză minuţioasă
a brevetelor de invenţie apărute de-a lungul a circa opt decenii. În
variantele cuprinse în această sistematizare, sunt incluse şi soluţii
propuse de autori. Grafic, sistematizarea cuplajelor de tip Rzeppa este
ilustrată sintetic cu ajutorul fig. 3.11 … 3.24.
În fig. 3.11 sunt prezentate, în secţiune transversală, cuplaje de tip
Rzeppa cu două bile (schema a), – cu trei bile (schema b), …, şi – cu
şase bile (schema e). Varianta cu două bile este, practic, neutilizată;
sunt însă utilizate şi cuplaje cu mai multe bile, prin analogie cu
exemplele ilustrate. În toate aceste variante – devenite clasice – se
utilizează ca element intermediar: colivia dispusă între arbori;

frecvent, prin intermediul ei se realizează indirect şi centrarea
arborilor.
FIG. 3.11
Aceste scheme evidenţiază particularitatea specifică cuplajelor de

tip Rzeppa, conform căreia fiecare bilă participă la transmiterea puterii
în ambele sensuri. Ferestrele alungite din colivie (în direcţie
tangenţială) evidenţiază faptul că bilele efectuează deplasări
tangenţiale în planul median al coliviei.
Secţiunile transversale din fig. 3.11, coroborate cu secţiunile axiale
din fig. 3.12, …, 3.20, evidenţiază soluţiile de bază ale cuplajelor de
tip Rzeppa, cu colivie dispusă între arbori: cu colivie ghidată prin
elemente speciale (pârghii – în fig. 3.12), cu canale unghiulare (în
formă de pană, fig. 3.13), cu colivie bicentrică (fig. 3.14), cu canale
încrucişate (fig. 3.15), cu soluţii hibride: canale unghiulare şi
încrucişate (fig. 3.18,a,a1), cu canale circulare monocentrice axiale
intercalate cu canale încrucişate (fig. 3.18,b,b1), cu canale unghiulare

şi colivie bicentrică (fig. 3.20,a,a1), cu canale circulare monocentrice
axiale intercalate cu canale unghiulare (fig. 3.20,b,b1).
Deoarece sunt istoriceşte depăşite (utilizarea lor fiind deja rară),
dintre soluţiile de cuplaje cu colivie ghidată prin elemente speciale, în
fig. 3.12 s-au reprezentat două variante unghiulare: cu pârghie aflată
în angrenare sferică cu arbori (fig. 3.12,a,a1) şi cu pârghie flotantă
(fig. 3.12,b,b1). În aceste cuplaje, liniile mediane ale canalelor sunt
cercuri de aceeaşi rază (R) şi acelaşi centru (O). Pentru a facilita
înţelegerea funcţionării mecanismului de ghidare a coliviei, în
modelele geometrice ale cuplajelor, reprezentate în schemele a1 şi b1,
s-a considerat colivia fixată. Varianta a (fig. 3.12), care este mai
complexă din punct de vedere constructiv şi tehnologic, asigură o
ghidare exactă dacă r4 r2  r3 r1 (fig. 3.12,a), în timp ce varianta b nu
poate realiza decât ghidări aproximative ale coliviei (ghidarea este
corectă dacă la o rotaţie de unghi  a arborelui 1, în jurul punctului O,
arborele 2 se roteşte cu acelaşi unghi, dar în sens contrar, faţă de
acelaşi centru O).
FIG. 3.12
În cuplajele cu colivie ghidată prin elemente speciale, colivia

îndeplineşte trei funcţii importante (fig. 3.12):
 asigură coplanaritatea centrelor bilelor,
 ghidează mişcarea bilelor în canale,
 ghidează planul bilelor ca plan bisector.
Colivia îndeplineşte aceste funcţii total, atunci când arborii sunt în
prelungire şi parţial, în situaţia arborilor necoliniari; în situaţia
secundă, datorită încrucişării lor, canalele participă şi ele la realizarea
celor trei funcţii (fig. 3.17,f). Pe de altă parte, în cazul arborilor
necoliniari, colivia asigură echilibrarea forţelor fiecărei bile şi,
implicit, participă la transmiterea cuplului între arbori.
În capitolul 9 sunt ilustrate şi alte soluţii de ghidare a coliviei.
În fig. 3.13 sunt sistematizate variantele reprezentative de cuplaje
Rzeppa cu canale unghiulare (în formă de pană): cu colivie
monocentrică bilaterală şi canale circulare (fig. 3.13,a,a1); cu colivie
monocentrică bilaterală şi canale cu linii mediane parţial circulare şi
parţial rectiliniare (fig. 3.13,b1,b3) şi cu colivie monocentrică
unilaterală şi canale parţial circulare şi parţial rectiliniare
(fig. 3.13,b2 şi b3). Pentru a facilita înţelegerea funcţionării acestor
cuplaje, în modelele geometrice, reprezentate în schemele a1 şi b3,
planul format de centrele bilelor () se consideră fix. Într-o colivie
(situată între arbori) monocentrică, suprafeţele sferice (exterioară şi
interioară) sunt concentrice; colivia este bilaterală dacă are, în plan
axial, două puncte de contact cu fiecare bilă şi este unilaterală, când
contactul cu fiecare bilă se efectuează într-un singur punct
(v. fig. 3.13,b2).
Dispunerea unghiulară (sub formă de pană) a canalelor conjugate
se realizează prin dispunerea bicentrică şi simetrică a liniilor mediane
ale acestora. Măsura unghiulară, subîntinsă de excentricitatea liniilor
mediane (2), este egală cu unghiul ascuţit dintre normalele duse la
cele două linii mediane, din centrul bilei; de regulă, 2   15  18 . Prin
dispunerea sub formă de pană (unghiulară) a canalelor conjugate, apar
forţe axiale care asigură ghidarea axială a bilei (v. fig. 3.13,a2), înspre
deschiderea unghiului format de liniile de fund ale canalelor; prin
intermediul acestor forţe, se realizează, implicit, şi ghidarea coliviei,
care realizează următoarele funcţii:
a) echilibrează forţele care încarcă bilele (v. fig. 3.13,a2),
b) asigură ghidarea bilelor în canale, de la vârful unghiului spre
deschiderea acestuia,
c) coplanarizează centrele bilelor, în cazul coliviei unilaterale
(colivia bilaterală asigură coplanarizarea bilelor şi fără aportul
forţelor axiale ale canalelor),
d) ghidează planul centrelor bilelor ca plan bisector.
În conformitate cu fig. 3.13,a2,a3,a4, în cuplajele de acest tip sunt
preferate numerele pare de bile şi sunt utilizabile două moduri de
dispunere relativă a canalelor unghiulare:
1o – cu vârfurile unghiurilor situate de aceeaşi parte (fig. 3.13,a3),
2o – cu vârfurile unghiurilor situate alternativ opus (fig. 3.13,a4);
această soluţie nu admite însă decât folosirea de colivii bilaterale.
În cazul 1o, forţele axiale, cu care bilele acţionează asupra coliviei,
au acelaşi sens (fig. 3.13,a3) şi sunt echilibrate de forţele de contact ale
coliviei cu arborii. În cazul 2o (fig. 3.13,a4), forţele axiale, cu care
bilele acţionează asupra coliviei, sunt alternativ opuse şi se
echilibrează între ele. Este deci evident că soluţia 2o conduce la
randamente mai bune.
În conformitate cu fig. 3.13,a, menţinând constant unghiul 2 şi
mărind la infinit razele liniilor mediane circulare (ale canalelor
conjugate), se obţin canale rectiliniare unghiulare; acestea nu s-au
reprezentat distinct, deoarece sunt un caz particular al canalelor
circulare.
FIG. 3.13
Anulând unghiul 2, în cuplajul cu canale unghiulare rectiliniare, se

obţine un cuplaj cu canale rectiliniare şi paralele cu axele arborilor
proprii. Este interesant de remarcat că şi aceste cuplaje funcţionează la fel
ca cele cu canale unghiulare, dar numai pentru valori ale semiunghiului
dintre arbori  > , în care  este unghiul de frecare bilă–canal.
Pornind de la această proprietate, s-au propus soluţii cu canale
unghiulare hibride, în care o parte a liniei mediane este circulară şi o
parte rectiliniară şi paralelă cu axa arborelui propriu; evident, când
arborii sunt coliniari, contactul bilelor cu canalele trebuie să se facă pe
porţiunile circulare ale liniilor mediane. Soluţiile hibride pot asigura,
în anumite condiţii, avantaje semnificative.
Cuplajele cu canale dispuse sub formă de unghi sunt, de regulă,
cuplaje unghiulare şi, foarte rar, cuplaje unghiular-axiale; variantele
unghiular-axiale (atunci când se folosesc) utilizează canalele unghiulare
rectiliniare. Utilizarea foarte redusă a cuplajelor unghiular-axiale, de
acest tip, este datorată curselor axiale mici dintre arbori.
În fig. 3.14 sunt sistematizate trei variante reprezentative de
cuplaje cu colivie bicentrică: o variantă unghiulară cu canale
conjugate circulare şi concentrice (fig. 3.14,a,a1) şi două variante
unghiular-axiale cu canale rectiliniare şi paralele cu axele arborilor
proprii (fig. 3.14,b1,b2,b3); în varianta b1 (fig. 3.14), colivia bicentrică
este articulată sferic în arborele 1 şi culisează axial pe arborele 2, iar în
varianta b2, legăturile sunt inverse: colivia este articulată sferic cu
arborele 2 şi culisează axial în arborele 1.
Evident, teoretic pot exista şi cuplaje unghiulare cu canale
rectiliniare şi paralele cu axele arborilor; un astfel de cuplaj nu s-a
reprezentat distinct, deoarece constituie un caz particular al variantei
cu canale circulare din fig. 3.14,a şi a1: mărind la infinit raza R
(fig. 3.14,a1), canalele circulare concentrice devin rectiliniare şi
paralele cu arborii.
FIG. 3.14
Pentru a facilita înţelegerea funcţionării, în modelele geometrice

ale cuplajelor (fig. 3.14,a1 şi b3), s-a considerat colivia fixă.
Prin utilizarea celor două centre (O1 şi O2, situate simetric la
distanţa e faţă de planul bisector ), colivia îndeplineşte, pe lângă
coplanarizarea centrelor bilelor, următoarele funcţii:
 ghidarea bilelor în canale şi
 ghidarea planului bilelor ca plan bisector.
Din păcate, prin trecerea de la colivia monocentrică la colivia
bicentrică, centrarea propriu-zisă a arborilor devine pseudocentrare:
în cuplajele unghiulare, axele arborilor rămân concurente, dar nu mai

au un punct comun fix, iar în cuplajele unghiular-axiale, arborele
flotant nu mai dispune de un punct care culisează pe axa celuilalt
arbore. Deoarece, în variantele unghiular-axiale colivia este articulată
sferic în unul din arbori (fig. 3.14,b3), în timpul deplasărilor axiale
dintre arbori, bilele sunt obligate să alunece în canale şi, ca urmare, se
accentuează uzura şi se reduce randamentul. Fiind însă caracterizată
prin capacităţi unghiulare şi axiale ridicate, cuplajele de acest tip au
căpătat o largă aplicabilitate tehnică.
În fig. 3.15 sunt sistematizate două soluţii reprezentative (în mai
multe variante) de cuplaje cu canale încrucişate (arborii fiind în
prelungire): cuplaj unghiular cu colivie (fig. 3.15,a) şi fără colivie
(fig. 3.15,a1), cuplaje unghiular-axiale cu colivie în trei variante
(fig. 3.15,b,c şi d) şi – fără colivie (fig. 3.15,b1). În fig. 3.15,e şi f sunt
reprezentate două modalităţi principale de dispunere a canalelor
încrucişate: cu acelaşi sens de înclinare pe un arbore şi cu sens invers
pe arborele conjugat (fig. 3.15,e) şi, respectiv, cu sensuri alternativ
opuse pe fiecare arbore (fig. 3.15, f).
În fig. 3.16 sunt sistematizate formele tipice de linii mediane utilizate
în canalele încrucişate: linii circulare (fig. 3.16,a,a1), rectiliniare
(fig. 3.16,b,b',b1) şi linii elicoidale (fig. 3.16,c,c',c1). O imagine sugestivă,
asupra modului în care intersecţiile liniilor mediane conjugate modelează
coplanarizarea bilelor şi ghidarea lor în planul bisector, este ilustrată în
fig. 3.17 (prelucrare după Hans Molly [26]).
În cuplajele cu canale încrucişate colivia îşi pierde rolul de
centrare directă a arborilor (fig. 3.15 şi 3.16), rămânându-i ca rol
principal echilibrarea forţelor care acţionează asupra bilelor
(fig. 3.19,a). Deci, în premiza neglijării frecării, bilele din cuplajele
fără colivie (fig. 3.15,a1 şi b1) rămân dezechilibrate şi părăsesc
canalele sub sarcină; deşi sunt nefuncţionale, s-au brevetat şi astfel de
cuplaje.
FIG. 3.15
Evident, în cuplajele cu canale încrucişate, funcţiile de ghidare a

bilelor în canale şi de ghidare a planului bilelor ca plan bisector sunt
realizate, în principal, prin încrucişarea canalelor conjugate (uzual,
semiunghiul de încrucişare are valori ' = 13º…22º).
În aceste cuplaje, încărcarea coliviei (v. fig. 3.19,a1, a2) este
dependentă de numărul şi modul de dispunere al canalelor conjugate.
Spre deosebire de variantele unghiular-axiale din fig. 3.14,b1,b2, în
variantele din fig. 3.15,b,c şi d, deplasarea axială a unui arbore faţă de
FIG. 3.16
FIG. 3.17
celălalt este caracterizată prin rostogolirea fără alunecare a bilelor şi,

implicit, printr-o deplasare axială a coliviei (egală cu jumătate din
deplasarea axială dintre arbori). Prin urmare, în variantele b şi c
(fig. 3.15), deplasările axiale dintre arbori sunt limitate de interferenţa
coliviei cu arborele 2 (cu canale exterioare); în schimb, în varianta c
(fig. 3.15), interferenţa colivie-arbori nu limitează capacitatea axială,
ci capacitatea unghiulară a cuplajului.
Evident, în aceste cuplaje unghiular-axiale nu pot fi utilizate
colivii cu încărcare de tipul celei din fig. 3.19,a1 (o astfel de colivie,
sub sarcină, părăseşte cuplajul împreună cu bilele!).
Fiind caracterizate prin durabilitate şi randament ridicate, cuplajele
unghiular-axiale de tipul b, c şi d (fig. 3.15) au căpătat o largă
aplicabilitate tehnică.
În fig. 3.18 sunt sistematizate două variante de cuplaje unghiulare
cu soluţii hibride de ghidare a bilelor şi a planului acestora ca plan
bisector: cuplaj cu canale conjugate unghiulare şi încrucişate
(fig. 3.18,a,a1) şi cuplaj cu canale circulare axiale şi monocentrice (O)
intercalate cu canale încrucişate (fig. 3.18,b,b1).
FIG. 3.18
FIG. 3.19
Cuplajul reprezentat în schemele a, a1, din fig. 3.18, poate

transmite putere, fără colivie, numai pentru o anumită corelaţie (între
unghiurile , ', max şi 0), care asigură autoechilibrarea forţelor de
legătură dintre bilă şi canale, asemănător cuplajelor de tip Weiss
(v. fig. 3.1,b1 şi c3).
Cuplajul din schemele b, b1 (fig. 3.18) foloseşte bilele din canalele

axiale cu precădere pentru transmiterea sarcinii între arborii şi bilele
din canalele încrucişate – cu precădere pentru ghidarea coliviei. Prin
urmare, un astfel de cuplaj este o soluţie hibridă rezultată prin
combinarea soluţiilor din fig. 3.12 (fără pârghie) şi 3.15,a, f.
În fig. 3.20 sunt sistematizate, de asemenea, două soluţii hibride:
cuplaj unghiular cu colivie bicentrică şi canale unghiulare
(fig. 3.20,a,a1) şi cuplaj unghiular cu canale unghiulare intercalate cu
canale circulare axiale şi monocentrice (fig. 3.20,b,b1).
FIG. 3.20
Primul cuplaj (fig. 3.20,a,a1) este o soluţie hibridă obţinută prin

combinarea soluţiilor din fig. 3.13 şi 3.14, iar cuplajul din fig. 3.20,b,b1 a
rezultat prin coroborarea soluţiilor din fig. 3.12 (fără pârghie) şi 3.13.
Evident, particularităţile variantelor hibride sunt date de soluţiile

de bază din care au provenit. Aici se încheie sistematizarea
principalelor variante ale cuplajelor de tip Rzeppa, care au colivie
situată între arbori.
În figurile care urmează (fig. 3.21…3.27) sunt sistematizate
principalele variante de cuplaje de tip Rzeppa care, în locul coliviei
clasice de tip sferic dispusă între arbori, folosesc bolţuri (fig. 3.21;
3.22; 3.23; 3.24,a,c1,d1; 3.25 şi 3.26,a,c1,c3) sau colivii cu furci
(fig. 3.24,b,c2,d2; 3.26,b,c2,c4 şi 3.17). Prin analogie cu sistematizarea
din fig. 3.11…3.20, în această sistematizare sunt ilustrate variante
similare cu soluţiile de coplanarizare, echilibrare şi ghidare expuse mai
înainte, precum şi variante de cuplaje rezultate prin hibridizarea
soluţiilor de bază; aceste variante se referă la:
 cuplaje cu bolţuri solidarizate (fig. 3.21) sau articulate
(fig. 3.22 şi 3.23) şi canale conjugate de tip unghiular;
 cuplaje cu bolţuri bicentrice articulate (fig. 3.24,a,c1,d1) sau
colivie cu furci bicentrică (fig. 3.24,b,c2,d2) şi canale conjugate
axiale cu linii mediane circulare concentrice (fig. 3.24,c1,c2,c3)
sau rectiliniare şi paralele cu axele arborilor (fig. 3.24,d1,d2,
d3);
 cuplaje cu bolţuri articulate şi canale încrucişate (fig. 3.25);
 cuplaje hibride cu bolţuri bicentrice sau colivie cu furci
bicentrică şi canale încrucişate (fig. 3.26);
 cuplaje hibride cu colivie monocentrică cu furci şi canale
încrucişate (fig. 3.27).
Majoritatea cuplajelor cu bolţuri şi colivii cu furci sunt propuse de
autori. Pentru designerul de cuplaje mobile, aceste sistematizări
constituie o bază utilă care-i permite să stabilească mai simplu soluţia
de principiu căutată, în condiţii constructive, tehnologice şi de
funcţionare impuse.
FIG. 3.21
FIG. 3.22
FIG. 3.23
FIG. 3.24
FIG. 3.25
FIG. 3.26
FIG. 3.27
Sistematizarea realizată, cu privire la soluţiile brevetate ale

cuplajelor cu bile de tip Rzeppa, este prezentată sintetic în tabelul 3.2.
În final, se precizează că variantele Rzeppa, cu elemente de
coplanarizare sub formă de bolţuri articulate, au apărut relativ târziu şi
folosesc galeţi în locul bilelor; au apărut, de asemenea, şi variante
Rzeppa fără elemente de coplanarizare, inspirate după soluţiile
cuplajelor de tip Weiss. Ambele tipuri de variante au, până acum, doar
valoare teoretică.
TABELUL 3.2
unghiulare unghiular-axiale
Variantele cuplajelor cu cu element(e) de cu element(e) de
bile de tip Rzeppa coplanarizare Fără coplanarizare Fără
monocentric ele- monocentric ele-
Forma Geometria şi ment cu fără ment
cu fără
liniilor poziţia liniilor de dispo- dispo- de
dispo- dispo- bi-cen- bi-cen-
mediane mediane în copla- zitiv zitiv copla-
zitiv zitiv tric tric
con- premisa nariza- de ghi- de ghi- nariza-
de ghi- de ghi-
jugate arborilor re dare dare re
dare dare
colineari
în plan
mono- xx  xxx     
cerc/ axial
cen-
cerc încru-
trice  xx xxx     
cişate
în plan
 xx xxx     
bi-cen axial
-trice încru-
 xx x     
cişate
în plan
în  xx xxx   x x 
axial
formă
dreaptă/ de < încru-
 x x x  x x x
dreaptă cişate
dr. || cu arborii x  x  xx  xxx 
dr. încrucişate  x x   xxx xx 
dr. || în plan
x  x  xx  xxx 
cu axial
dreaptă/ arbo- încru-
 x x   xx x 
cerc rele cişate
dreaptă-cerc
 x x   xx xx 
încrucişate
cilindrice
 x x   xxx xx 
elice/ încrucişate
elice conice
 x x x  x x x
încrucişate
Legendă: xxx = soluţii cu utilizare practică; xx = soluţii cu utilizare restrânsă; x = soluţii brevetate
dar neaplicate;  = fără propuneri de soluţii
Observaţie: În variantele cu bolţuri de coplanarizare, în locul bilelor se folosesc galeţi.
4. EXEMPLE DE UTILIZARE A
CUPLAJELOR CU BILE DE TIP WEISS
ŞI RZEPPA
În general, cuplajele cu bile de tip Weiss şi Rzeppa au domenii de

utilizare comune cu cele ale transmisiilor cardanice; deşi sunt net mai
complexe decât cuplajele cardanice, în compensaţie, cuplajele cu bile
sunt homocinetice şi pot realiza, în condiţii similare, capacităţi
portante şi capacităţi unghiulare superioare celor cardanice.
Avantajul capacităţii portante, la care se adaugă şi cel al
randamentului, devin evidente, îndeosebi în cazul cuplajelor de tip
unghiular-axial. Ca urmare, cuplajele cu bile, mai ales în variantele de
tip Rzeppa, şi-au găsit multiple aplicaţii, cu precădere, în transmisiile
automobilelor, precum şi în diverse transmisii de tractoare,
locomotive, tramvaie, vapoare, maşini unelte, precum şi în transmisiile
unei variate game de instalaţii şi utilaje.
Apariţia cuplajelor cu bile a fost ocazionată, în primul rând, de
căutările designerilor de a soluţiona problema antrenării roţilor
motoare şi directoare ale automobilelor, în diverse condiţii de
exploatare. În acest context, cele mai incitante căutări le-au ridicat
transmisiile universale, destinate antrenării roţilor motoare şi
directoare cu suspensie independentă (fig. 4.2), cunoscute în
automobile şi sub denumirea de „transmisii transversale“; se
4. Exemple de utilizare a cuplajelor cu bile de tip Weiss şi Rzeppa 85
reaminteşte că într-o astfel de transmisie, arborii extremali pot efectua

cinci mişcări relative independente (3 translaţii + 2 rotaţii).
În fig. 4.1 sunt ilustrate patru exemple reprezentative de transmisii
transversale, destinate antrenării roţilor motoare şi directoare ale
automobilelor cu punţi independente.
În toate cele patru exemple, cuplajul unghiular-axial este adiacent
cutiei de viteze (mai exact, mecanismului diferenţial situat în avalul
cutiei de viteze), în timp ce cuplajul unghiular este adiacent roţii
motoare şi directoare; deplasarea axială, dintre arborii cuplajului
unghiular-axial, face posibilă antrenarea roţii în timpul deplasării
acesteia peste denivelări.
Conform fig. 4.1, transmisia transversală din schema a [4] este
formată prin înserierea unui cuplaj unghiular de tip Weiss cu un cuplaj
unghiular-axial de tip Rzeppa; cuplajul Weiss utilizează canale
circulare excentrice, ale căror linii mediane sunt situate în plane axiale,
în timp ce cuplajul Rzeppa dispune de o colivie monocentrică (adică,
suprafeţele sferice, interioară şi exterioară, ale coliviei sunt
concentrice) bilaterală (adică, deplasarea axială a fiecărei bile este
limitată de colivie în ambele sensuri) şi are şase bile situate în canale
rectiliniare şi încrucişate.
În transmisia transversală din schema b (fig. 4.1), realizată şi
experimentată de firma Torrington [4], ambele cuplaje sunt de tip
Weiss-Bellomo:
a) cuplajul unghiular are patru bile dispuse în canale circulare
excentrice, ale căror linii mediane sunt situate în două plane
excentrice şi paralele (aceasta configuraţie permite compensarea
jocurilor, din cuplaj, cu ajutorul unui şurub central);
b) cuplajul unghiular-axial are şase bile plasate în canale rectiliniare
încrucişate, ale căror linii mediane sunt situate în trei plane
excentrice, dispuse în triunghi.
FIG. 4.1
În cea de-a treia transmisie transversală, ilustrată în schema c

(fig. 4.1) [26], ambele cuplaje sunt de tip Rzeppa:
a) cuplajul unghiular dispune de o colivie monocentrică bilaterală şi
are, uzual, şase bile dispuse în canale conjugate suprapuse, de tip
unghiular (adică, între canalele conjugate se crează o deschidere de
forma unui unghi), ale căror linii mediane sunt cercuri excentrice
situate în plane axiale;
b) cuplajul unghiular-axial dispune, de asemenea, de o colivie
monocentrică bilaterală şi are, uzual, şase bile plasate în canale
conjugate încrucişate, ale căror linii mediane sunt elice cilindrice
(sau sunt rectiliniare) înclinate alternativ opus, pe fiecare arbore.
Această variantă de transmisie transversală (fig. 4.1,c), fabricată de
firma Löbro, a fost integrată în transmisiile unor autoturisme de tip
VW şi Audi [25].
Ultimul exemplu, ilustrat în fig. 4.1,d, se referă la transmisia
transversală, cu două cuplaje de tip Rzeppa, cunoscută şi sub
denumirea de transmisie DOS [15, 34]; conform fig. 4.1,c şi d,
varianta DOS este asemănătoare transmisiei din schema c, dar se
deosebeşte de aceasta prin următoarele particularităţi:
a) fiecare cuplaj component (atât cel unghiular, cât şi cel unghiular -
axial) dispune de o colivie bicentrică cu excentricitate mare;
b) bilele sunt dispuse în canale conjugate rectiliniare şi paralele cu
axele arborilor proprii;
c) în cuplajul unghiular-axial, deplasarea axială are loc între colivie
şi arborele interior, prin intermediul unui element intermediar (în
varianta c, colivia cuplajului unghiular-axial se deplasează axial
faţă de ambii arbori!).
Aceste particularităţi facilitează tehnologia de fabricaţie şi
realizarea unor capacităţi unghiulare superioare: cuplajul unghiular
poate realiza, între arbori, unghiuri până la 45°…50°, iar cel
unghiular-axial, până la 22°…28°.
Avantajele amintite sunt însoţite de următorul dezavantaj:

deoarece, în cuplajul unghiular-axial, colivia este fixată axial faţă de
arborele exterior (tubular), bilele din acest cuplaj se rostogolesc cu
alunecare şi, implicit, se reduce randamentul şi se accentuează uzura.
Pentru a exemplifica modul de utilizare a transmisiilor transversale
în automobile, în fig. 4.2 s-au prezentat două soluţii de antrenare a
roţilor motoare şi directoare utilizate în autoturisme. Soluţia de
antrenare, prezentată în fig. 4.2,a [4], se referă la puntea din faţă a
unui autoturism în care se foloseşte o transmisie transversală de tipul
celei din fig. 4.1,c. Soluţia secundă, utilizată în puntea-faţă a
autoturismului Lancia Flavia şi ilustrată în fig. 4.2,b şi b1 [26], se
deosebeşte de cea precedentă prin aceea că foloseşte un cuplaj
unghiular-axial (fig. 4.2,b1) obţinut prin înserierea unui cuplaj
unghiular, de tip Rzeppa, cu un cuplaj axial cu bile.
În fig. 4.3 sunt ilustrate, în secţiune axială, conexiunile dintre
mecanismul diferenţial şi cuplajele unghiular-axiale, din componenţa
transmisiilor transversale care au echipat puntea-faţă a automobilului de
curse NSU 1100 TTS [25]; aceste cuplaje, realizate de firma Löbro, dispun
de câte o colivie bicentrică şi de câte cinci bile dispuse în canale
longitudinale suprapuse, ale căror linii mediane sunt: rectiliniare, pentru
canalele arborelui exterior (tubular), şi circulare, pentru arborele interior
(în fig. 4.3, prin R s-a notat raza cercului de fund).
O altă aplicaţie, de asemenea din domeniul automobilelor, este ilustrată
în fig. 4.4 şi se referă la antrenarea roţilor motoare şi directoare, dintr-o
punte-faţă dependentă a unui camion greu [26]. Conform fig. 4.4,
antrenarea fiecărei roţi se realizează prin intermediul unui reductor planetar,
cu două roţi centrale şi sateliţi simpli în paralel, care la rândul său este
antrenat printr-un cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, de înaltă capacitate
unghiulară (2  45°); cuplajul dispune de o colivie monocentrică bilaterală
şi de şase bile dispuse în canale conjugate unghiulare, ale căror linii
mediane sunt cercuri excentrice situate în plane axiale.
b1
FIG. 4.2
FIG. 4.3
FIG. 4.4
În fig. 4.5,a,b şi c sunt reprezentate alte trei exemple de transmisii

universale, produse de firma Löbro [31, 32], pentru diverse aplicaţii
tehnice: o transmisie universală similară celei din fig. 4.1,c, dar
adaptată pentru echiparea unor utilaje şi instalaţii industriale
(fig. 4.5,a), şi două transmisii universale cu arbore intermediar flotant
(fig. 4.5,b şi c).
În consens cu fig. 4.5, transmisia din schema b este obţinută prin
înserierea a două cuplaje unghiular-axiale identice, de tip Rzeppa;
fiecare cuplaj dispune de o colivie monocentrică bilaterală şi de şase
bile situate în canale conjugate încrucişate, ale căror linii mediane sunt
elice cilindrice (sau sunt rectiliniare) înclinate alternativ opus pe
fiecare arbore. Această variantă de transmisie este destinată aplicaţiilor
tehnice care impun arborilor extremali (tubulari) să efectueze, în
timpul funcţionării, deplasări relative axiale mari; în cazul unor
deplasări relative axiale mai reduse, devin utilizabile soluţiile de tipul
celei ilustrate în fig. 4.5,a.
Transmisia universală cu arbore intermediar flotant din fig. 4.5,c
este obţinută prin legarea în serie a două cuplaje unghiulare identice,
de tip Rzeppa, şi a două cuplaje axiale cu caneluri (formate de
îmbinările canelate dintre semicuplajele interioare şi arborele
intermediar); fiecare cuplaj unghiular dispune de o colivie
monocentrică bilaterală şi are, uzual, şase bile dispuse în canale
conjugate de tip unghiular, ale căror linii mediane sunt cercuri
excentrice situate în plane axiale. Acest gen de transmisie este
destinat, cu precădere, aplicaţiilor tehnice în care este necesară
reglarea poziţiei axiale dintre arborii extremali, fără ca aceştia să
efectueze deplasări relative axiale în timpul funcţionării.
În fig. 4.6,…,4.9 [31, 32] sunt ilustrate câteva exemple
semnificative de utilizare tehnică a transmisiilor universale, de tipul
celor din fig. 4.5, în diverse maşini, utilaje şi instalaţii.
FIG. 4.5
În schema a, din fig. 4.6, este prezentată o vedere parţială din

transmisia unui stivuitor de mari dimensiuni, utilizat în industria
lemnului şi a mobilei; din imagine reiese clar că aceasta conţine şi
transmisii universale formate din cuplaje de tip Rzeppa [31].
Alăturat, în schema b (fig. 4.6), este prezentată, în vedere,
transmisia de antrenare a unei site vibratoare, pentru cernut piatră, care
include şi o transmisie universală cu două cuplaje Rzeppa. Imediat
dedesubt, schemele c şi c1 (fig. 4.6) ilustrează, în vedere şi secţiune
longitudinală, o pompă elicoidală excentrică în care, rotorul pompei
este antrenat printr-o transmisie universală cu două cuplaje Rzeppa
[32].
Ultimul exemplu din fig. 4.6, reprezentat în schemele d şi d1, se
referă la un utilaj de tasat solul, în care dispozitivul de tasare este
antrenat cu ajutorul unui reductor planetar care este acţionat, de un
motor Diesel, prin intermediul unei transmisii universale, cu două
cuplaje de tip Rzeppa [31].
În exemplele din fig. 4.7,a şi b sunt ilustrate două maşini, în
transmisiile cărora sunt utilizate, de asemenea, transmisii universale cu
două cuplaje Rzeppa [31]: o maşină de finisat decoruri din sticlă
(fig. 4.7,a) şi o maşină pentru umplerea dozelor (fig. 4.7,b). Dedesubt,
în schemele c şi c1 (fig. 4,7), este prezentat un exemplu de aplicare a
transmisiei universale, cu două cuplaje Rzeppa, pentru acţionarea unei
pompe de ulei (fig. 4.7,c1), care echipează un tanc petrolier (fig. 4.7,c)
[32].
Alte două exemple, de utilizare a transmisiilor universale formate
din cuplaje de tip Rzeppa, sunt ilustrate în fig. 4.8: exemplul din
fig. 4.8,a şi a1 se referă la o instalaţie de răcire în care, fiecare
ventilator este antrenat de un electromotor, prin intermediul unei
transmisii universale [32], iar aplicaţia din fig. 4.8,b şi b1 [32]
exemplifică folosirea a două transmisii universale, pentru antrenarea
unei maşini de superfinisat fără vârfuri.
a b
c1
d d1
FIG. 4.6
a b
c1
FIG. 4.7
a a1
b1
FIG. 4.8
a a1
b1
FIG. 4.9
Ultimele două exemple, de utilizare a cuplajelor cu bile, sunt

prezentate în fig. 4.9: exemplul din schemele a şi a1 (fig. 4.9),
ilustrează un automobil special, pentru îndepărtarea zăpezii, în care
toate cele patru roţi sunt antrenate prin transmisii transversale cu
cuplaje Rzeppa [32], iar aplicaţia din fig. 4.9,b şi b1 exemplifică
utilizarea unei transmisii universale, formată prin înserierea unui
cuplaj cardanic cu un cuplaj unghiular-axial Rzeppa, în transmisia unui
utilaj autopropulsat, cu roţi din cauciuc, pentru compactarea asfaltului
[32].
Exemple de utilizare a transmisiilor universale, formate din cuplaje
Rzeppa, se regăsesc, de asemenea, în alte numeroase aplicaţii de
transmisii mecanice, precum cele destinate pentru antrenarea: elicelor
la vapoare, roţilor motoare de tramvaie şi locomotive, pompelor de apă
ale autovehiculelor speciale pentru stingerea incendiilor, pompelor de
ulei ale autovehiculelor speciale pentru colectarea gunoaielor,
ventilatoarelor din instalaţiile frigorifice etc.
Deşi succintă, din prezentarea de mai sus decurge următoarea
concluzie importantă: dintre cele două tipuri de cuplaje cu bile,
cuplajele de tip Rzeppa reprezintă deja o alternativă consacrată în
rezolvarea unei largi palete de probleme tehnice, la concurenţă cu
cuplajele de tip cardanic şi cele de tip tripod.
5. CRITERII GENERALE PENTRU
SINTEZA CUPLAJELOR DE TIP WEISS
Pentru sinteza geometrico-cinematică a cuplajelor cu bile, de tip

Weiss clasice (adică, fără alte elemente intermediare, între arbori, în
afară de bile), se propun următoarele şapte criterii generale de sinteză,
aplicabile pentru toate tipurile de canale conjugate:
A) Realizarea simetriei liniilor mediane ale canalelor conjugate, în
raport cu planul bisector al unghiului obtuz dintre arbori;
B) Realizarea de contacte canal-bilă-canal capabile să transmită forţă;
C) Evitarea blocării bilelor în canale;
D) Evitarea interferenţei dintre proeminenţele arborilor conjugaţi;
E) Realizarea deplasărilor unghiulare şi axiale necesare între arbori;
F) Realizarea unor unghiuri de contact bilă-canale superioare unei
valori minime impuse.
G) Evitarea poziţionării slab determinate a centrului bilei.
În continuare, sunt explicitate succint aceste criterii generale.
Criteriul A, referitor la simetria liniilor mediane ale canalelor

conjugate, este, de fapt, criteriul de realizare a homocinetismului:
simetria liniilor mediane presupune, implicit, şi simetria arborilor
conjugaţi, în raport cu planul bisector, iar această simetrie, la rândul
său, impune egalitatea dintre unghiurile de rotaţie ale celor doi arbori
1   2  .
Criteriul B, privind realizarea de contacte canal-bilă-canal

capabile să transmită forţă (de la un canal la celălalt, prin intermediul
bilei), are ca obiectiv autoechilibrarea forţelor cu care canalele
conjugate acţionează asupra bilei; în caz contrar, bila rămâne
dezechilibrată şi poate „evada“ dintre canale. Pentru descrierea
matematică a acestui criteriu, s-a propus modelul geometric din
fig. 5.1,a; notaţiile asociate acestui model au următoarele semnificaţii:
1 , 2 — liniile mediane ale canalelor conjugate din arborii 1 şi 2;
11 , 12 , 21 , 22  — locurile geometrice ale punctelor marginale de
contact dintre canale şi bile, în cazul canalelor cu secţiune
circulară (fig. 5.1,c) şi, respectiv, locurile geometrice ale
punctelor efective de contact dintre canale şi bile, în cazul
canalelor cu secţiune de tip eliptic (fig. 5.1,b);

n — versorul normalei comune a liniilor mediane 1 şi 2 şi, implicit,
versorul suportului forţei de legătură dintre canale (afirmaţie
valabilă în premiza neglijării frecării);
AaB, CbD — arce de cerc subîntinse de contactele canal-bilă (în care,
punctele a şi b sunt mijloacele acestor arce); aceste arce sunt
denumite prescurtat arce de contact canal-bilă;
 
n1 , n2 — versorii axelor de simetrie ale contactelor canal-bilă;
0 = AMa = BMa = CMb = DMb — semiunghiul de contact
canal-bilă, cu vârful în centrul bilei;
1   2    — unghiul format de suportul forţei de legătură, dintre
canale conjugate, şi axele de simetrie ale zonelor de contact
canal-bilă (egalitatea   1   2 este datorată simetriei cuplajului);
 — unghiul de frecare bilă-canal.
În premiza neglijării frecării, conform fig. 3.1,b,b1 şi 5.1,a,

autoechilibrul forţelor de legătură dintre canale şi bilă se realizează
dacă cele două forţe sunt colineare, deci dacă au ca suport normala
5. Criterii generale pentru sinteza cuplajelor de tip Weiss 101
a c
FIG. 5.1
comună a liniilor mediane (v. fig. 3.1,b,b1); fizic, acest lucru este
realizabil dacă: punctele de intersecţie dintre cercurile diametrale,
subîntinse de contactele bilei cu cele două canale conjugate, aparţin
arcelor de contact bilă-canale (E  arc AaB şi F  arc CbD, fig. 5.1,a
şi 3.1,b1).
În altă exprimare, condiţia de mai sus poate fi reformulată astfel:
colinearitatea (şi implicit autoechilibrul) forţelor de legătură dintre
canale şi bilă se asigură dacă: normala comună, a liniilor mediane 1
şi 2, intersectează arcele de contact dintre bilă şi canale.
Ţinând seama de fig. 5.1,a şi de semnificaţiile notaţiilor folosite,
aceste condiţii pot fi modelate matematic prin relaţia:
   0   max   0 (5.1)
Expresia unghiului  şi implicit valoarea  max se stabilesc în urma

studiului cinematic al cuplajului considerat.
Criteriul C, referitor la evitarea autoblocării bilelor în canale, are

ca obiectiv eliminarea situaţiilor în care o bilă, ajunsă în contact cu
capetele canalelor sale conjugate, nu se mai poate reîntoarce.
Acest deziderat se realizează prin limitarea unghiului longitudinal

maxim de încrucişare 2 max (fig. 5.2,a), dintre tangentele liniilor
mediane 1 şi 2, în punctul de intersecţie M; conform fig. 5.2,b,
unghiul longitudinal 2max, dintre liniile mediane 1 şi 2, coincide cu
a1Mb1 (deoarece a1M  1 şi b1M  2).
Aşa cum reiese şi din fig. 5.2,a şi b, unghiul de încrucişare creşte
odată cu unghiul 2 (fig. 5.2,b), format de direcţiile suport ale forţelor
de legătură (canale-bilă), care asigură reîntoarcerea bilei.
Evident, pentru 2  ( 180  2  ), bila nu se mai poate reîntoarce.
FIG. 5.2
Prin urmare, condiţia de evitare a autoblocării bilelor în canale

poate fi modelată prin relaţia:
2  180  2     90    . (5.2)
În continuare, se explicitează relaţia (5.2), în cazul canalelor

rectiliniare (fig. 5.2,a şi b); presupunând cunoscute unghiurile  max şi
 0 , se obţin următoarele expresii matriceale ale versorilor MA şi MC ,
în triedrul Mxyz:
 s 0   s 0  c2 max 
   
MA   0  , MC   s 0  s2 max  . (5.3)
   
c 0    c 0 
Prin urmare, unghiul 2 , format de versorii MA şi MC , are

expresia:
c2  MA MC  s 20  c2 max   c 20  2s0  c max   1 

2
(5.4)
2c   1  2s0  c max   1  c  s0  c max .
2 2
Ţinând seama de relaţia (5.4), condiţia (5.2), referitoare la evitarea

blocării bilelor în canale, poate fi exprimată prin următoarea
inegalitate:
  90    c  c 90     s  s 0  c max  s . (5.5)
Pentru  max         max (v. fig. 5.2,a), condiţia (5.5) devine:
s 
s 0  c   max   s  s 0  . (5.6)
c   max 
Deci, pentru a evita blocarea bilelor în canale, este necesar un

anumit semiunghi de contact bilă-canal 0, unghi care creşte odată cu
creşterea semiunghiului maxim dintre arbori  = max şi a unghiului de
înclinare al canalelor .
Criteriul D se referă la evitarea interferenţei dintre nuturile

arborilor conjugaţi şi are ca obiectiv determinarea distanţei 2h
(v. fig. 5.1,b,c), astfel încât, la unghiul maxim dintre arbori, capătul
unui nut să nu intre în coliziune cu peretele plan al nutului conjugat; în
consens cu fig. 5.1,b şi c, prin h s-au notat distanţele de la centrul unei
bile până la pereţii plani, care mărginesc canalele conjugate bilei.
Observaţie
În premiza arborilor colineari, pereţii plani, care mărginesc două canalele conjugate,
devin paraleli şi, implicit, distanţa 2h devine măsura jocului dintre aceştia.
Pentru modelarea matematică a acestei condiţii, se consideră un

punct caracteristic „de capăt“ Q (v. fig. 6.1,a,b), de pe peretele plan al
unui nut, şi distanţa curentă q a acestuia, până la peretele plan al
nutului conjugat; ca urmare, condiţia evitării interferenţei dintre
nuturile conjugate poate fi formulată prin relaţia:
q (h)  0. (5.7)
Fiind dependentă de particularităţile geometrice ale cuplajului,

relaţia (5.7) trebuie explicitată distinct, pentru fiecare variantă de
cuplaj în parte.
Criteriul E, privind realizarea capacităţii unghiulare şi a

capacităţii axiale (în cazul cuplajelor unghiular–axiale), are ca
obiectiv determinarea lungimilor minime, pentru zonele port-canale
ale arborilor, astfel încât să se asigure contactul dintre bile şi canale şi
la valorile maxime ale deplasărilor unghiulare şi axiale dintre arbori.

Evident, determinarea acestor lungimi minimale se bazează pe analiza
vectorului de poziţie al punctului curent de contact M, al unei perechi
de linii mediane conjugate (1 şi 2), şi depinde de particularităţile
geometrico-cinematice ale fiecărui cuplaj în parte.
Criteriul F se referă la realizarea unor unghiuri de contact

bilă-canale superioare unei valori minim-necesare 0min şi urmăreşte
să determine valoarea maximă a raportului h/d, d fiind diametrul bilei.
Conform fig. 5.1,b şi c, se poate scrie:
– pentru canale cu secţiune de tip eliptic (fig. 5.1,b):
 0  90 o    arcsin h r    0 min ; (5.8)
– pentru canale cu secţiunea circulară (fig. 5.1,c):
 0  90 o  arcsin h r    0 min ; (5.9)
Prin explicitare, inegalităţile (5.8) şi (5.9) devin:
h cos   0 min  h cos  0 min

 ;  . (5.8'), (5.9')
d 2 d 2
Relaţiile obţinute impun jocului 2h restricţii contradictorii: pe de o

parte, h trebuie sa fie cât mai mare, pentru a evita coliziunea nuturilor
conjugate (v. rel. 5.7), şi, pe de altă parte, h trebuie sa fie cât mai mic,
pentru a realiza unghiuri de contact cât mai mari între bilă şi canale
(v. rel. 5.8' şi 5.9').
Criteriul G, privind evitarea poziţionării slab determinate a

centrului bilei, are ca obiectiv realizarea de intersecţii bine determinate
(certe) între liniile mediane conjugate; într-o intersecţie slab
determinată (incertă), unghiul longitudinal de încrucişare, dintre
tangentele liniilor mediane în punctul de intersecţie, are valori reduse

(tinde către zero). Ca urmare, acest criteriu poate fi modelat prin
inegalitatea:
min  min.ad. (5.10)
în care min.ad. este semiunghiul longitudinal de încrucişare, minim

admis, dintre liniile mediane ale canalelor conjugate (uzual,
min.ad. = 15°… 20°).
În continuare, se exemplifică aplicarea modelelor geometrice,

stabilite pentru criteriile propuse, în sinteza geometrico-cinematică a
unor variante reprezentative de cuplaje cu bile de tip Weiss.
6. GEOMETRIA-CINEMATICĂ A
CUPLAJELOR WEISS CU CANALE
RECTILINIARE
În acest capitol sunt evidenţiate principalele particularităţi

geometrico-cinematice ale cuplajelor de tip Weiss, cu canale
rectiliniare, de tip clasic (subcap. 6.1) şi, pe baza acestor proprietăţi,
sunt modelate principalele mărimi geometrice (subcap. 6.2) necesare
în sinteza cinematică a acestor cuplaje.
6.1. PARTICULARITĂŢI GEOMETRICO-CINEMATICE
Cuplajele Weiss, de tip clasic (fără elemente de coplanarizare a

bilelor), cu canale rectiliniare sunt formate prin legarea în paralel a
k = 2, 4, 6, … lanţuri cinematice pentamobile simetrice de tip: canal
rectiliniar-bilă-canal rectiliniar (fig. 6.1…6.7).
Prin centrarea sferică a arborilor (fig. 6.1,a şi c şi 6.2) se obţin
cuplaje unghiulare (care, în tehnică sunt întâlnite mai rar), iar prin
centrarea radială a arborilor (fig. 6.1,b, 6.3,…,6.7) se obţin cuplaje
unghiular-axiale (care, în practică, sunt mai des întâlnite). Fiind
simetrice faţă de planul bisector al unghiului obtuz dintre arbori,
aceste cuplaje sunt homocinetice.
Deoarece, prin legarea în paralel, fiecare lanţ cinematic pentamobil
introduce câte o legătură între arbori, sunt evidente următoarele
proprietăţi:
a) Cuplajele unghiulare (cu o cuplă de centrare sferică între arbori)

au centrare mixtă în care legăturile radiale indirecte, introduse de
lanţurile cinematice pentamobile legate în paralel, sunt hiperstatice
(fig. 6.1,a,c, şi 6.2).
b) Cuplajele unghiular-axiale, formate din cel puţin trei lanţuri
pentamobile dispuse în configuraţii neparticulare (fig. 6.1,b, 6.6 şi
6.7), au numai centrări indirecte; deoarece dintre acestea, numai
trei lanţuri cinematice introduc legături active, rezultă că lanţurile
cinematice suplimentare introduc legături hiperstatice.
c) Cuplajele unghiular-axiale cu două lanţuri cinematice
pentamobile, precum şi cele patru lanţuri cinematice, legate ca în
fig. 6.3 şi 6.4, au numai câte o legătură radială activă, care
anulează translaţia relativă a arborilor pe direcţia  . Cealaltă
legătură radială poate fi introdusă prin centrarea directă a arborilor;
soluţiile de centrare directă, ilustrate în fig. 6.3 şi 6.4 (Pat.
Germania F. 1.069.958), nu sunt însă viabile, deoarece sunt
incompatibile cu simetria faţă de planul bisector al cuplajului.
Într-adevăr, conform fig. 6.5, în care arborii sunt centraţi direct
printr-o cuplă de tip sferă între plane, funcţionarea corectă este
posibilă numai dacă centrul sferei de centrare O se află permanent
în planul de simetrie (bisector) . Prin deplasarea axială a arborelui
2, faţă de arborele 1, pe o distanţă 2x (fig. 6.5,b), planul bisector se
deplasează axial (faţă de arborele 1) pe distanţa 2x:2 = x; implicit,
centrul sferei O se deplasează în O', care se află la o distanţă x faţă
de planul bisector. Evident, în această situaţie, funcţionarea
cuplajului (cu un unghi 2  0 între arbori) devine imposibilă.
Funcţionarea cuplajului devine însă posibilă, prin utilizarea unei
centrări directe de tipul celei din fig. 6.5,c.
În premiza arborilor coliniari, conform fig. 6.1…6.7 se deosebesc

două moduri de dispunere a canalelor:
6. Geometria-cinematică a cuplajelor Weiss cu canale rectiliniare 109
2h
a
2h
Q
FIG. 6.1
FIG. 6.2
FIG. 6.3
FIG. 6.4
FIG. 6.5
FIG. 6.6

FIG. 6.7
1° – canale cu linii mediane dispuse în plane axiale (fig. 6.1,a şi b) şi

2° – canale cu linii mediane dispuse în plane excentrice (fig. 6.1,c…6.7).
Soluţia 2° poate asigura, în anumite condiţii, rigidităţi mai ridicate
ale pereţilor şi permit, în cazul unor construcţii de tipul celor din
fig. 6.2 şi 6.3, anularea jocurilor dintre bile şi canale, prin strângerea
periodică a unui şurub de reglaj. În compensaţie, soluţia 1° poate
realiza unghiuri de presiune mai mici decât soluţia 2°.
Deoarece nu folosesc ca elemente intermediare, între arbori, decât
bilele, canalele conjugate din cuplajele Weiss, de tip clasic, trebuie să
îndeplinească următoarele funcţii:
 să menţină coplanare centrele bilelor (punctele de intersecţie
dintre liniile mediane conjugate);
 să ghideze mişcarea bilelor astfel încât planul centrelor bilelor să
coincidă permanent cu planul bisector al cuplajului;
 să evite autofrânarea bilelor în canale;
 să realizeze o poziţionare determinată a bilelor în spaţiu (forţele,
cu care canalele conjugate acţionează asupra bilei, să se
echilibreze între ele).
Îndeplinirea acestor funcţii se bazează pe simetria axelor canalelor
şi pe corelarea judicioasă dintre parametrii geometrici ai cuplajului;
acestea, la rândul lor, se bazează pe utilizarea unor precizii
constructive şi tehnologice care, uzual, sunt deosebit de severe.
6.2. ANALIZA GEOMETRICO-CINEMATICĂ A

CUPLAJELOR UNGHIULARE DE TIP WEISS CU
CANALE RECTILINIARE
Pe baza proprietăţilor de simetrie ale cuplajelor Weiss, în fig. 6.8,a

se propune un model pentru analiza geometrico-cinematică a
mecanismului asociat unui cuplaj unghiular, ale cărui canale au linii
mediane rectiliniare, situate în plane axiale. Modelul conţine un

singur arbore (1) şi linia mediană a unuia dintre canalele acestuia ( 1 );
pe acest model (fig. 6.8,a), punctul de intersecţie (M), dintre liniile
conjugate simetrice 1 şi 2 (nereprezentată în figură), se determină ca
intersecţie a liniei 1 cu planul de simetrie (planul bisector) x0Oy0
care, pentru simplificare, se consideră fix.
Analiza, pe acest model (v. fig. 6.8,a), urmăreşte să determine:
1) vectorul de poziţie al punctului de intersecţie M, în triedrul
solidar cu arborele 1 (Ox1y1z1),
2) versorul normalei comune ( n) a liniilor conjugate simetrice 1
şi 2 ,
3) semiunghiul dintre liniile conjugate (2 = t ,  t ),
1 2
4) unghiurile de presiune (1 şi 2), ale liniilor conjugate (în

punctul de intersecţie M), şi unghiul , format de normala
comună ( n ) şi normala planului axial al canalului ( j1 ).
Aceste mărimi se stabilesc în funcţie de unghiul curent de rotaţie al
arborilor (  ), de unghiul de înclinare longitudinală a canalelor (  ) şi
de semiunghiul dintre axele arborilor (  ).
Pentru simplificare, funcţiile sinus şi cosinus sunt notate, de
regulă, prescurtat, cu s şi respectiv c.
6.2.1. Vectorul de poziţie al punctului de intersecţie dintre

două linii mediane conjugate
Conform fig. 6.8,a, pentru determinarea vectorului de poziţie al

punctului de intersecţie M, se scrie mai întâi ecuaţia dreptei 1 , cu

ajutorul versorului t1 şi a vectorului de poziţie al punctului Q1
( Q1  1 ):
b
FIG. 6.8
  s  0 
   
t1 x y z
1 1 1
  0  ; OQ1 x1 y1z1   0  , a  OQ1 ; (6.1)
   
 c  a 
Ca urmare, dreapta 1 are, în triedrul Ox1y1z1, ecuaţiile:
x1 y z a  y1  0
 1  1   . (6.2)
 s 0 c  x1  c  a  z1   s
Se scrie apoi expresia matriceală a versorului k 0 în triedrul

Ox1y1z1 şi, cu ajutorul acesteia, se stabileşte ecuaţia planului de
simetrie x0Oy0, în acelaşi triedru:
k 0 x y z
1 1 1
 Tx y z  x y z k 0 x y z 
0 0 0 1 1 1 0 0 0
 c s  c  s  s  0  s  s 
     , (6.3)
  s c  c  c  s   0   c  s 
     
 0 s c  1   c 
în care, prin Tx y z 0 0 0  x1 y1 z1 s-a notat matricea de trecere din triedrul x0y0z0

în triedrul x1y1z1; aceasta se obţine (fig. 6.8,a) ca produs al matricelor:
Tx y z  x y z  Txyz x y z  Tx y z  xyz 
0 0 0 1 1 1 1 1 1 0 0 0
 c s 0 1 0 0   c s  c  s  s 
      . (6.4)
  s  c 0 
  0 c  s  
   s  c  c  c  s 
     
 0 0 1  0 s c   0 s c 
Prin urmare, planul de simetrie x0Oy0 are, în triedrul Ox1y1z1,

ecuaţia:
 x1  s  s  y1  c  s  z1  c  0 . (6.5)
Intersectând dreapta 1 cu planul x0Oy0, se obţin coordonatele

punctului de intersecţie M, în triedrul Ox1y1z1:
 a  s  s  s
 y1M  0  z1M  c  c  s  s  s ;
 
 x1M  c  a  z1M   s   y1M  0; (6.6)
  a  c  s
 x1M  s  s  z1M  c  x1M  c  c  s  s  s .

În concluzie, vectorul de poziţie OM are, ţinând seama de relaţiile

(6.6), următoarea expresie matriceală, în triedrul Ox1y1z1:
OM Ox y z
1 1 1
 x1M , y1M , z1M  T (6.7)
Pentru exemplificare, în fig. 6.9 s-au ilustrat diagramele de variaţie

ale rapoartelor x1M/d şi z1M/d, în funcţie de unghiul de rotaţie , pentru
mai multe perechi de valori (, ), în premiza că raportul a/d =1,45;
diagramele evidenţiază direct influenţa creşterii unghiurilor 
(fig. 6.9,a şi b) şi respectiv  (fig. 6.9,c şi d), asupra coordonatelor x1M
şi z1M.
6.2.2. Versorul normalei comune a doua linii mediane

conjugate
Conform modelului geometric din fig. 6.8,a, din proprietăţile de

simetrie, rezultă că normala comună, a dreptelor conjugate 1 şi 2 ,
este conţinută în planul bisector x0Oy0. Prin urmare, versorul acestei
normale comune, n  (t 2  t1 ) t 2  t1 , poate fi determinat, mai
simplu, pe baza relaţiei:
1,6
X1M/d=X(alfa; gama)
X1M/d
1,4
10;35 20;35 25;35

1,2
0,8

fi [grd]
0,6
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.9,a
0,6
Z1M/d Z1M/d=Z (alfa; gama)
0,4
0,2

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,2
10;35 20;35 25;35
-0,4
-0,6
-0,8
FIG. 6.9,b
1,8
X1M/d=X(alfa; gama)
X1M/d
1,6
1,4
20;25 20;35 20;45
1,2
0,8

fi [grd]
0,6
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.9,c
0,6
Z1M/d=Z(alfa; gama)
Z1M/d
0,4
0,2

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,2
20;25 20;35 20;45
-0,4
-0,6
-0,8
-1
FIG. 6.9,d
n  (t1  k 0 ) t1  k 0 . (6.8)
Dezvoltând această relaţie, în triedrul Ox1y1z1, se obţine

următoarea expresie matriceală a versorului n (fig. 6.8,a):
 s  c  c 
 
t1  k 0 
x1 y1t1
 
 c  s  s  c  s  (6.9)
 
 s  s  c 
 
t1  k 0  s  c 2  c  s  s  c  s 2 , (6.10)
 s  c  c 
   1
n  c  s  s  c  s . (6.11)
  s  c2  c  s  s  c  s2
 s  s  c 
6.2.3. Semiunghiul  dintre liniile mediane conjugate
Conform fig. 6.8,a, unghiul 2 , dintre dreptele 1 şi 2 , este

suplimentul unghiului format de versorul t1 (fig. 6.8,a) şi de simetricul
său, faţă de planul bisector (x0Oy0), versorul t 2 (nereprezentat în
fig. 6.8); deci:
cos2  t1   t 2 .   (6.12)
Pentru explicitarea relaţiei (6.12), este necesar ca ambii versori să

fie exprimaţi în acelaşi triedru: de exemplu x0Oy0 (fig. 6.8,a):
t1 x y z
0 0 0 1 1 1 0 0 0 1 1 1

 Tx y z  x y z t1 x y z  Tx y z  x y z
0 0 0 1 1 1
 t 
T
1 x1 y1 z1 
 c  s 0    s    s.c 
     
  s  c c  c s    0    s  c  c  s  s ; (6.13)
     
  s  s  c  s c   c  c  c  s  s  s
fiind simetric cu versorul t1 , versorul t 2 are aceleaşi componente ca şi

t1 , cu excepţia componentei după axa z0 care-şi modifică semnul:
  s  c 
 
t 2 x y z
0 0 0
  s  c  c  s  s  . (6.14)
 
  c  c  s  s  s
Ţinând seama de relaţiile (6.13) şi (6.14), relaţia (6.12) devine:
cos(2) = 1+ 2(c·c + s·s·s)² . (6.15)
Pentru exemplificare, în fig. 6.10,a şi b s-au ilustrat diagramele de

variaţie ale semiunghiului , în funcţie de unghiul de rotaţie , pentru
mai multe perechi de valori (, ); diagramele evidenţiază direct
influenţa creşterii unghiurilor  şi, respectiv,  asupra variaţiei
semiunghiului analizat.
6.2.4. Determinarea unghiurilor 1, 2 şi 
Datorită simetriei, unghiurile de presiune 1 şi 2, ale dreptelor 1 şi

respectiv 2 (fig. 6.8,a), sunt egale   1   2  şi deci, este suficient să
se determine numai unghiul de presiune al liniei 1 , în punctul M.
Conform definiţiei, unghiul de presiune este format de suportul
forţei (materializat de normala comună a liniilor mediane conjugate) şi
suportul vitezei punctului M al dreptei 1 .
60
tau [grd] tau = tau (alfa; gama)
50
40
30
10;35 20;35 25;35
20
10

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.10,a
70 tau = tau (alfa; gama)

tau [grd]
60
50
40
30
20;25 20;35 20;45
20
10

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.10,b
60 beta [grd] beta=beta (alfa, gama)

50
beta20,25
40 beta20,35
30 beta20,45
20
10

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.11,a
50 beta [grd] beta=beta (alfa, gama)

40 beta10,35
beta20,35
30
beta25,35
20
10

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 6.11,b
Deoarece, conform fig. 5.8,a, suportul vitezei punctului M ( M  1 )

este paralel cu versorul j1 , rezultă că unghiurile  şi  sunt egale şi
au următoarea expresie:
c  s  s  c  s
c  c  n  j1  . (6.16)
s  c2  c  s  s  c  s2
Pentru exemplificare, în fig. 6.11, a şi b s-au ilustrat diagramele de
variaţie ale unghiului de presiune, în funcţie de unghiul de rotaţie ,
pentru mai multe perechi de valori (, ); diagramele evidenţiază
direct influenţa creşterii unghiurilor  şi, respectiv,  asupra variaţiei
unghiului analizat.
Precizare
În fig. 6.8,b este ilustrat modelul geometric obţinut, din modelul anterior
(fig. 6.8,a), prin trecerea de la linii mediane situate în plane axiale la linii mediane
dispuse în plane excentrice. Modelul geometric rezultat (v. fig. 6.8,b) permite, prin
analogie cu cel anterior (fig. 6.8,a), determinarea mărimilor 1),…,4), precizate la
începutul capitolului, pentru cuplajul Weiss cu bile dispuse în canale rectiliniare, ale
căror linii mediane sunt situate în plane excentrice.
7. ASUPRA SINTEZEI GEOMETRICE A
CUPLAJELOR CU BILE DE TIP WEISS
Pe baza criteriilor propuse în cap. 5 şi a modelărilor geometrice

din cap. 6, în acest capitol se propune un algoritm de sinteză
geometrico-cinematică, a cărui aplicare este exemplificată pe trei
tipuri reprezentative de cuplaje cu bile de tip Weiss: 1) cuplaje
unghiulare cu canale rectiliniare, 2) cuplaje unghiular-axiale cu canale
rectiliniare şi 3) cuplaje unghiulare cu canale circulare., Algoritmul
este explicitat în detaliu, în prima aplicaţie, iar în celelalte două sunt
detaliate numai diferenţele care intervin în raport cu primul caz.
7.1. SINTEZA CUPLAJULUI UNGHIULAR WEISS CU

LINII MEDIANE RECTILINIARE SITUATE ÎN PLANE
AXIALE
În figura 7.1,a este ilustrat un exemplu de cuplaj unghiular, de tip

Weiss, ale cărui bile sunt dispuse în canale, simetrice şi echiunghiulare, cu
linii mediane rectiliniare, situate în plane axiale; arborii au centrare
mixtă: sunt centraţi direct printr-o legătură de tip sferic, realizată cu
ajutorul unei bile de centrare, şi indirect, prin lanţurile cinematice, de tip
canal-bilă-canal, legate în paralel. Alăturat, în fig. 7.1,b, este prezentat
modelul geometric al unui cuplaj de acest gen. Semnificaţiile notaţiilor
folosite (atât în fig. 7.1, cât şi în raţionamentele care urmează) au fost
prezentate în capitolele precedente (cap. 5 şi 6).
7. Asupra sintezei geometrice a cuplajelor cu bile de tip Weiss 125
2h
Q

b
FIG. 7.1
Principalii parametri, care descriu un cuplaj de tipul considerat

(fig. 7.1), cuprind:
1° – numărul bilelor de forţă şi diametrul d al unei bile;
2° – cota a şi semiunghiul de încrucişare , care descriu configuraţia
liniilor mediane, în plan axial, în poziţia de referinţă a cuplajului
(cu arborii în prelungire);
Precizari (fig. 7.1)

a) semiunghiul de încrucişare al liniilor mediane, în poziţia de referinţă a
cuplajului, coincide cu unghiul de înclinare al unui canal ( );
b) în locul cotei a este preferată, uneori, raza R a cercului pe care se află
centrele bilelor, în poziţia de referinţă;
3° – cota h, care descrie măsura distanţelor de la centrul unei bile până

la pereţii plani, care mărginesc canalele conjugate bilei (fig. 7.1,a
şi 5.1,b şi c);
4° – semiunghiul de contact bilă-canal 0 (fig. 5.1,b şi c);
5° – semiunghiul dintre arbori  şi valoarea maximă a acestuia max;
6° – razele de curbură ale arcelor care profilează, în secţiune
transversală, canalele conjugate.
În principiu, dacă se cunosc semiunghiul maxim dintre arbori max,
momentul echivalent, turaţia echivalentă şi durata de funcţionare şi
dacă se adoptă numărul de bile, materialele şi configuraţia canalelor în
secţiune transversală, se poate predimensiona diametrul bilei d, pe
baza calculului de solicitare la contact. Ca urmare, în premisa că max
este impus, sinteza geometrico-cinematică a cuplajului se poate
efectua, independent de dimensionarea constructivă, prin stabilirea
mărimilor a/d, , 0 şi h/d, precum şi a celor derivate din ele.
În continuare, se determină aceste mărimi, pe baza criteriilor
modelate anterior (cap. 5 şi 6), considerând, pentru exemplificare, că
2max = 40°.
7.1.1. Stabilirea limitelor unghiului de înclinare 
Limita inferioară a unghiului de înclinare  (denumit şi semiunghi

de încrucişarea canalelor, în poziţia de referinţă –fig. 7.1) poate fi
stabilită atât din condiţia transmiterii forţei prin contactele
canal-bilă-canal (criteriul B din cap.5), cât şi din condiţia evitării
poziţionării slab determinate a centrului bilei (criteriul G din cap.5);
deci, limita inferioară min va fi:
min = max(minB; minG). (7.1)
Conform celor stabilite în cap.5, criteriul B este modelat prin relaţia:
   0   max   0 , (7.2)
în care, unghiul  are cosinusul exprimat prin relaţia (6.16).

Ca urmare, din rel. (6.16) se obţine următoarea expresie pentru
unghiul max:
d c 
 0  cs  c  s  c  s   0 =>
d
tg  s 2   s 2
s   c max  . (7.3)
tg  s
Considerând cazul limită  = max, şi ţinând seama de relaţia (7.3),

relaţia generală (7.1) devine:
sin  max
c2max  c20 => sin   => (7.4)
sin  0
  minB = arcsin(sinmax / sin0 ). (7.5)

Conform relaţiei (7.3), transmiterea forţei prin contactele

canal-bilă-canal este caracterizată prin inegalitatea  > max. Deoarece
în această etapă semiunghiul 0 este necunoscut, se adoptă constructiv
o valoare minim admisă 0min; considerând, pentru exemplificare, că
0min = 40°, se obţine:
  minB = arcsin(sinmax / sin0) = arcsin(sin20°/ sin40°) = 32,15°.
Se determină acum minG, în premisa că min.ad. = 15°; ţinând seama

de relaţia (6.15) şi de fig. 6.10, relaţia (5.10), care modelează criteriul
G, devine:
min = ( = 0°, = max) =   min.ad. =>
  minG = max + min.ad. (7.5')
În condiţiile valorilor numerice considerate, rezultă:
  minG = max + min.ad = 20° + 15° = 35°,
  min = max(minB; minG) = max(32,15°; 35°) = 35°.
Limita superioară a semiunghiului  poate fi determinată din

condiţia evitării autoblocării bilelor în canale (criteriul C din cap.5);
din relaţia (5.6), care modelează această condiţie în cazul canalelor
rectiliniare (v. şi fig. 5.2), se obţine următoarea inegalitate:
  max = arccos(sin / sin0) – max; (7.6)
pentru valorile numerice considerate, max = 20° şi 0 = 0min = 40°, şi

admiţând că unghiul de frecare   6°, se obţine:   max = 60,64°.
Aşadar, în cazul numeric considerat, se asigură atât transmiterea forţei
prin contactele canal-bilă-canal, cât şi evitarea blocării bilelor în canale,
dacă semiunghiul  se alege în intervalul:  35°; 60,64°; evident, din
motive de gabarit, se preferă o valoare cât mai apropiată de min.
Pentru calculele ulterioare, se adoptă  = 35°.
7.1.2. Stabilirea limitelor rapoartelor h/d şi a/d
Valoarea minimă a raportului h/d se poate determina din condiţia

evitării interferenţei, dintre nuturile arborilor conjugaţi (criteriul D din
cap. 5), în premisa unghiului maxim între arbori (2 = 2max = 40°).
Conform celor stabilite în cap.5, interferenţa arborilor este evitată dacă
distanţa q, de la punctul caracteristic „de capăt“ Q, al unui nut (fig. 7.1,a),
până la peretele plan al nutului conjugat, este pozitivă:
q(h)  0. (7.7)
În cazul cuplajului considerat (v. fig. 7.1,a), punctul caracteristic

„de capăt“ Q se stabileşte pe baza punctului extremal de contact M*,
de coordonată z1M* = z1Mmax:
z1Q = z1Mmax +z·.d; z = 0,2…0,4;
y1Q = –h (v. fig. 5.1,b şi c); (7.8)
x1Q = x1M* + x·d; x = 0,5…0,9; x1M* = (a – z1Mmax)·tg,
în care, conform fig. 6.9,b şi a relaţiilor (6.6), z1Mmax = z1M( = 90°).

În urma înlocuirilor se obţin coordonatele punctului Q, în triedrul
Ox1y1z1:
sin   sin 
z1Q  a   z  d  z1Q*  d ,
cos   
y1Q   h  y1Q* .d , (7.9)
cos   sin 
x1Q  a   x  d  x1Q*  d .
cos   
Peretele plan al nutului conjugat (din arborele 2) se modelează, în

triedrul Ox2y2z2 (omolog cu Ox1y1z1 –fig. 7.1,b), printr-un plan P2,

definit cu ajutorul versorului j 2 P2 şi a unui punct S P2:
0 0 
   
 j 2 x y z
2 2 2
 1 , OS x y z  h   h j 2 .
2 2 2
(7.10)
   
0 0 
Se transpun expresiile acestor vectori în triedrul Ox1y1z1. Cu acest

scop, se transpun mai întâi cei doi vectori în triedrul Ox0y0z0, prin
intermediul triedrului intermediar Ox"y"z" (omolog cu Ox'y'z' –
fig. 7.1,b):
Tx y z
2 2 2  x0 y 0 z 0
 Txyz x y z  Tx y z
0 0 0 2 2 2  x y z 

1 0 0  c  s 0  c  s 0 
     
 0 c  s    s c 0   s  c c  c  s  
     
0 s c   0 0 1   s  s c  s c 
  s 
 
 j 2 x y z
0 0 0
 Tx y z
2 2 2  x0 y 0 z 0
 j 2 x y z
2 2 2
 c  c , (7.11)
 
c  s 
OS x y z 0 0 0
 h   j 2 x y z .
0 0 0
(7.12)
Se transpun acum cei doi vectori, în triedrul Ox1y1z1, cu ajutorul

matricei Tx y z  x y z ; ţinând seama de relaţia (6.4), se obţin expresiile
0 0 0 1 1 1
matriceale:
 j2 x y z
1 1 1
 Tx y z  x y z  j 2 x y z 
0 0 0 1 1 1 0 0 0
 c s  c  s  s    s    s 2  s 2  
     , (7.13)
   s c  c  c  sa   c  c   1  2c 2   s 2  
     
 0 s c  c  c   c  s 2 
OS x y z 1 1 1
 h   j 2 x y z .
1 1 1
(7.14)
Pe baza relaţiilor (7.13) şi (7.14), peretele plan al nutului conjugat

poate fi modelat, în triedrul Ox1y1z1, prin ecuaţia:
x   h  s   s 2  s   s 2  y  h  1  2s   c 

1
2 2
1
2 2
 1  2 s   c    z  h  s 2  c   s 2  c  0 
2 2
1
 x  s   s 2  y  1  2 s   c   z  s 2  c  h  0 .
1
2
1
2 2
1 (7.15)
Distanţa q (de la punctul caracteristic „de capăt“ Q, la peretele

plan al nutului conjugat) se obţine înlocuind coordonatele punctului Q
(date de relaţia 7.9) în ecuaţia (7.15); implicit, condiţia evitării
interferenţei devine:
q = | –x1Q·s2·s2 + y1Q·(1–2s2·c2) + z1Q·s2·c–h|  0 =>(7.16)
q(h) = 2·h·(c2 + s2·s2) + x1Q·s2·s2 – z1Q·s2·c  0 =>(7.17)
q/d = 2(h/d)(1– s2·c2) + x·s2·s2 – z·s2·c –
–(a/d) ·s·s2·c·(1– s)/c( –)  0. (7.18)
Din această condiţie se obţine valoarea minimă a raportului h/d,

care asigură evitarea coliziunii dintre arborii conjugaţi:
h/d  – g*; (7.19)

g* = 0,5·[( x1Q/d)·s2·s2 – (z1Q/d)·s2·c]/(1– s2·c2); (7.20)
z1Q/d = z1Mmax/d + z; z = 0,2…0,4;
x1Q/d = (a/d – z1Mmax/d)·tg + x; x = 0,5…0,9.
În urma înlocuirilor, relaţia (7.20) devine:
g* = 0,5·[x·s2·s2 – z·s2·c –
– (a/d)·s·s2·c·(1– s)/c(–)]/(1– s2·c2). (7.21)
Pentru exemplificare, în fig. 7.2,a şi b s-au reprezentat diagramele

de variaţie ale mărimii g*, în funcţie de unghiul de rotaţie , pentru
câteva seturi de valori ale semiunghiurilor:  = max şi ; în analiza
acestor variaţii s-au utilizat următoarele valori: x = 0,6, z = 0,3 şi
a/d =1,45.
Diagramele obţinute evidenţiază direct influenţa creşterii
semiunghurilor  = max şi  asupra valorii minime a raportului:
(h/d)min = – g*min.
În conformitate cu aceste diagrame, valoarea minimă a raportului h/d
şi, implicit, riscul maxim de coliziune între arbori au loc pentru  = 330°;
ca urmare, pentru  = 330°,  = max şi (h/d)min = – g*min, se obţine
distanţa q = 0, ceea ce înseamnă că arborii se ating, fără să se interfereze!
Limita superioară a raportului h/d este dată de criteriul F (cap. 5),
privind realizarea unor unghiuri de contact bilă-canale cel puţin egale
cu o valoare minim admisă 0min, adoptată constructiv; pentru
exemplificare numerică, s-a adoptat 0min = 40°. Conform relaţiilor
(5.8') şi (5.9'), stabilite în cap. 5, pentru acest criteriu, raportul h/d are
următoarele expresii pentru limita sa superioară:
h cos   0 min  h cos  0 min

 ;  ; (7.22), (7.23)
d 2 d 2
0,3
g* g* = g* (alfa; gama)
0,2
0,1

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,1
10;35 20;35 25;35
-0,2
-0,3
0,3
g* g* = g*(alfa;gama)
0,2
0,1
[grd]
fi
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,1
20;25 20;35 20;45
-0,2
-0,3
b
FIG. 7.2
relaţia (7.22) este valabilă pentru canale cu secţiune transversală de tip

eliptic (fig. 5.1,b), iar relaţia (7.23), pentru canale cu secţiune
transversală circulară (fig. 5.1,c).
În premisa utilizării de canale cu secţiune transversală circulară, în
cazul exemplului numeric considerat, se obţine: h/d  0,5·cos 40° =
= 0,3830.
Coroborarea relaţiilor (7.19) şi (7.23) permite determinarea limitei
superioare şi pentru raportul a/d:
–g*(a/d, max,  = 330°)  h/d  0,5·cos0min => (7.24)
a/d  [cos0min + 0,866·(x·s2max – z·s2max)]·(1–0,75·s2max)·

·c(–)/(1,299·smax·s2max). (7.25)
În condiţiile exemplului numeric considerat, max = 20°,  = 35°,

0min = 40°, x = 0,6 şi z = 0,3, rezultă: a/d  2,036.
Adoptând constructiv a/d = 1,45 şi având în vedere valorile
numerice anterioare ( = max = 20° şi  = 35°), se poate determina
valoarea minimă a raportului h/d; din fig. 7.2 se obţine: (h/d)min =
= –g*min = 0,2596. Ţinând seama că h/d [0,2596; 0,3830], se adoptă
h/d = 0,28 şi pe baza acestui raport se determină semiunghiul de
contact bilă-canal 0 (fig. 5.1,c), din relaţia (5.9):
0 = 90°– arcsin(2h/d) = 90°– arcsin 0,56 = 55,944°.
7.1.3. Lungimea minimă a capului port-canale
În cazul cuplajului unghiular, cu bile dispuse în canale rectiliniare

(fig. 7.1,a), lungimea capetelor port-canale, ale celor doi arbori, se
determină pe baza criteriului E (cap. 5), care se referă la realizarea
capacităţii unghiulare impuse (2max = 40°).
În conformitate cu fig. 7.1,b, lungimea minimă a capului

port-canale din arborele 1 (şi, implicit, din arborele simetric 2) este
determinată de valorile extremale ale coordonatei punctului de
intersecţie M, în raport cu axa OZ 1 , în premisa că unghiul dintre arbori
este maxim (2 = 2max):
L1min  l1min  d  z1Mmax  z1Mmin ; (7.26)
prin l1min = L1min/d s-a notat lungimea redusă minimă a capului

port-canale din arborele 1. Din expresia coordonatei z1M, dată de
relaţia (6.6), rezultă:
a  s  s  s dz1M
z1M  , 0 
c  c  s  s  s d
a  s  c  s  c  0  c  0    90, 270
  a  s  s
 z1M max  z1M   90  c    ;
  (7.27)
 a  s  s
 z1M min  z1M   270  .
 c   
Pe baza relaţiei (7.27), relaţia generală (7.26) devine:
a 0,5  s 2  s 2 
l1min  l1min  l1min   , (7.28)
d c     c    
în care  = max; evident, lungimile celor două tronsoane se află în

corelaţia:
l1min  d   z1Mmin  l1min  d  z1Mmax . (7.29)
Deci, pentru realizarea capacităţi unghiulare impuse (2 = 2max =

40°), este necesar ca lungimile reduse, ale tronsoanelor unui cap
port-canale, să fie superioare valorilor limită stabilite, care se referă la

lungimi reduse măsurate între centrele bilelor:
a 0,5  sin 2 max  sin  

l1  l 2   , (7.30)
d cos   max   cos   max 
a sin  max  sin  a sin  max  sin 

l1  l 2   ; l1  l 2   . (7.31)
d cos   max  d cos   max 
În cazul exemplului numeric considerat (max = 20° =>  = 35°

şi a/d = 1,45), se obţin următoarele lungimi reduse:
l1  l 2  0,294, l1  l 2  0,495  l1  l 2  0,790 .
Precizare
În mod analog se particularizează aplicarea criteriilor generale şi pentru sinteza
cuplajelor unghiulare cu canale rectiliniare dispuse excentric (v. fig. 6.1,c şi fig. 6.2).
Modelul geometric, pe baza căruia se pot stabili relaţiile geometrico-cinematice
necesare în această particularizare, este ilustrat în fig. 6.8,b.
7.2. PARTICULARITĂŢILE SINTEZEI CUPLAJELOR

UNGHIULAR-AXIALE CU CANALE RECTILINIARE
În fig. 7.3,a este ilustrat un exemplu de cuplaj unghiular-axial, de

tip Weiss, cu bile dispuse în canale simetrice şi echiunghiulare, cu linii
mediane rectiliniare situate în plane axiale.
Într-un astfel de cuplaj (fig. 7.3,a), valorile semiunghiului de
încrucişare a canalelor (în poziţia de referinţă, când arborii sunt în
prelungire) se încadrează uzual în intervalul  = 18°…25°, iar
semiunghiul dintre arbori, în intervalul  = max = 7°…15°; evident,
valorile maxime ale acestor semiunghiuri sunt mai mici decât cele
corespunzătoare cuplajului unghiular omolog (fig. 7.1,a).
Structural, varianta unghiular-axială (fig. 7.3,a) poate fi obţinută,
din cea unghiulară (fig. 7.1,a), prin eliminarea centrării directe, de tip
sferic, dintre arbori. Pentru simplificare, se consideră ca planul
bisector este fixat. Prin urmare, în modelarea geometrică, a tipului de
cuplaj considerat (fig. 7.3,a), se utilizează aceeaşi parametri, cu cei
folosiţi în modelarea cuplajului unghiular (subcap.7.1), la care se
adaugă deplasarea axială dintre arbori W = 2v sau cursa axială
relativă S = Wmax–Wmin = 4v, considerate în poziţia unghiulară de
referinţă (cu arborii în prelungire); implicit, se păstrează modelul
geometric din fig. 7.1,b (pentru poziţia axială de referinţă a cuplajului:
W = 0), la care se adaugă modelul din fig. 7.3,b, corespunzător poziţiei
axiale W = +2v (cu arbori maxim-depărtaţi), şi modelul geometric din
fig. 7.3,c, corespunzător poziţiei axiale W = –2v (cu arbori
maxim-apropiaţi).
În concluzie, sinteza geometrico-cinematică, a cuplajului
unghiular-axial (fig. 7.3,a), are ca date de intrare: semiunghiul dintre
arbori  = max şi cursa axială redusă dintre arbori S/d = 4v/d;
mărimile de ieşire sunt aceleaşi, cu cele din sinteza cuplajului
unghiular (fig. 7.1,a), şi se stabilesc pe baza unei proceduri
asemănătoare cu cea folosită în subcap. 7.1.
7.2.1. Stabilirea limitelor unghiului de înclinare 
Deoarece deplasările axiale dintre arbori nu influenţează expresiile

mărimilor care intervin în determinarea unghiului , mersul de calcul
este identic cu cel de la cuplajul unghiular, prezentat la pct. 7.1.1.
7.2.2. Stabilirea limitelor rapoartelor h/d şi a/d
Ca şi în cazul cuplajului unghiular (v. pct. 7.1.2), determinarea

valorii minime a raportului h/d se bazează pe criteriul D (privind
evitarea interferenţei dintre arbori –v. cap. 5), a valorii maxime, pe
criteriul F (privind realizarea unor unghiuri de contact bilă-canale
superioare unei valori minim admise –v. cap. 5), iar prin coroborarea
acestor criterii se determină valoarea maximă a raportului a/d.
Mersul de calcul este similar cu cel din sinteza cuplajului
unghiular, expus la pct. 7.1.2 (v. şi fig. 7.1,a şi b), cu următoarele
precizări:
1°. Coordonatele punctului de capăt Q (fig. 7.3,a), care intervin în
modelarea criteriului D, se determină în funcţie de coordonate unui
punct M  M*, care are z1M* = z1Mmax (v. fig. 7.1,b). Acest punct
corespunde situaţiei în care arborii sunt maxim-depărtaţi,  = 90°,
 = max (v. fig. 7.3,b); ca urmare, punctul M  M* are în triedrul
Ox1y1z1 coordonata: z1Mmax = v + BM.
2°. Deoarece riscul maxim de coliziune apare în situaţia în care
arborii sunt maxim-apropiaţi (fig. 7.3,d), modelarea distanţei q(h) se
efectuează analog cuplajului unghiular (v. pct. 7.1.2), cu următoarele
observaţii (v. fig. 7.1,b şi fig. 7.3,d):
2a) Punctul de intersecţie al arborilor se modifică din O
(fig. 7.1,b), în Oa (fig. 7.3,d). În consecinţă, în locul triedrului
Ox1y1z1(fig. 7.1,b), devine sistem de raportare triedrul Oax1ay1az1a
(fig. 7.3,d); în acest triedru, punctele M  M* şi Q au următoarele
coordonate:
z1aM max  2  v  BM  2  v 
a  v   s  s 
c    
(7.32)
2  v  c  c  a  v   s  s
 ;
c    
2h
Q

a
FIG. 7.3,a,b,c
FIG. 7.3,d
 a  v   s  s  2  v  c  c    d ;
 z1aQ  c   
z

 y1aQ   h; (7.33)
 x1aQ  a  v  z1M max  tg   x  d .



2b) Ca urmare, în sinteza cuplajului unghiular-axial pot fi aplicate

relaţiile de calcul (7.16)…(7.21), deduse pentru cuplajul unghiular,
dacă se înlocuiesc coordonatele z1Mmax, x1Q şi z1Q cu z1aMmax, x1aQ şi
respectiv z1aQ.
În rest, mersul de calcul rămâne acelaşi cu cel de la cuplajul
unghiular.
7.2.3. Lungimea minimă a capului port-canale
Analog cuplajelor unghiulare (v. pct. 7.1.3), şi în cuplajele

unghiular-axiale, lungimea minimă a capetelor port-canale se
determină din condiţia realizării capacităţii unghiulare şi –axiale
(criteriul E, cap. 5); evident, în acest caz, se obţin lungimi superioare

celor din cuplajele unghiulare.
În conformitate cu fig. 7.1,a şi fig. 7.3,b şi c, lungimea minimă a
capului port-canale din arborele 1 (şi, implicit, din arborele simetric 2)
este dată de diferenţa valorilor extreme ale coordonatei punctului M,
după axa z1, în premisa unghiului maxim între arbori (2 = 2max):
L1min = l1min·d = z1Mmax(OQ1' = a–v,  = 90°) 
z1Mmin(OQ1" = a+v,  = 270°) = z1Mmax.d – z1Mmin.a; (7.34)
expresiile coordonatelor z1Mmax.d şi z1Mmin.a rezultă din fig. 7.3,b şi c:
z1M max.d  v  BM  v 
a  v   s  s  l  
c   
1 min
a  s  s  v  c  c
l1min  ; (7.35)
c    
z1 Mmin.a  DC  CM  v 
a  v   s  s  l  
c    
1 min
a  s  s  v  c  c
l1min  ; (7.36)
c   
a  s  s  v  c  c
l1min  l1min  l1min  2  c  c  . (7.37)
c       c    
Deoarece lungimile minime L1min = l1min·d = L2min se referă la

distanţe măsurate între centrele bilelor, pentru lungimile tronsoanelor
capului port-canale se adoptă valori mai mari decât cele minime:
l1  d  l1min  d , l   d1  l1min  d , l1  d  l1min  d . (7.38)

Precizare
În mod analog se particularizează aplicarea criteriilor generale şi pentru sinteza
cuplajelor unghiular-axiale cu canale rectiliniare dispuse excentric (v. fig. 6.4 şi
fig. 6.8,b).
7.3. SINTEZA GEOMETRICO-CINEMATICĂ A

CUPLAJELOR DE TIP WEISS CU CANALE
CIRCULARE
Pe baza modelărilor precedente, în acest subcapitol sunt explicitate

particularităţile de aplicare a criteriilor geometrice, formulate şi
prezentate în cap. 5, pentru sinteza cuplajelor care utilizează canale
conjugate cu linii mediane circulare. În prima parte (pct. 7.3.1) se
prezintă particularităţile geometrice ale acestor cuplaje, comparativ cu
cele care au canale rectiliniare. Apoi, la pct. 7.3.2, sunt remodelate
mărimile geometrice ale căror expresii se modifică şi, pe baza acestora
sunt prezentate, la pct. 7.3.3, particularităţile care intervin în sinteza
cuplajelor cu canale circulare.
7.3.1. Despre particularităţile cuplajelor Weiss cu canale

circulare
Înlocuirea canalelor rectiliniare prin canale circulare (canale ale

căror linii mediane sunt cercuri, fig. 7.4…7.6) are ca efect creşterea
capacităţii unghiulare, la acelaşi gabarit radial, şi, implicit, reducerea
gabaritului radial, la aceeaşi capacitate unghiulară. Acest avantaj
important este însă însoţit de creşterea complexităţii tehnologice
(canalele rectiliniare au o tehnologie mai simplă decât cele cu linii
mediane circulare).
Principial, particularităţile geometrice prezentate anterior, pentru

cuplajele cu bile dispuse în canale rectiliniare, se regăsesc şi la
cuplajele cu bile dispuse în canale circulare.
Pentru exemplificare, în fig. 7.4 şi 7.5 s-au reprezentat două
variante de cuplaje unghiulare cu canale circulare: o variantă cu linii
mediane situate în plane axiale (fig. 7.4) şi o variantă în care liniile
mediane sunt dispuse în plane excentrice paralele (fig. 7.5).
Efectul de încrucişare, a canalelor conjugate, este realizat, în
cuplajele cu canale circulare, prin dispunerea bicentrică (excentrică) a
cercurilor care descriu liniile mediane ale acestor canale (v. fig. 7.4):
O1O2 = 2e.
2h
1 2
1 2 2 1
R
O1 O2
.Q
FIG. 7.4
FIG. 7.5
Spre deosebire de canalele rectiliniare, care sunt utilizate cu

precădere în cuplajele unghiulare-axiale şi uneori în cele unghiulare,
canalele cu linii mediane circulare sunt utilizate exclusiv pentru
realizarea de cuplaje unghiulare; motivaţia se referă la cursele axiale
prea mici, din cuplajele unghiular-axiale, cu linii mediane circulare.
Criteriile generale, propuse în cap. 5, se aplică, de asemenea, şi în
sinteza cuplajelor cu canale circulare, algoritmul de modelare fiind
acelaşi cu cel folosit la cuplajele cu canale rectiliniare. Pentru
explicitarea acestui algoritm, în fig. 7.6,a s-a propus un model
geometric pentru modelarea şi sinteza cuplajelor unghiulare, care au
bile dispuse în canale conjugate cu linii mediane, circulare, bicentrice,
simetrice şi echiunghiulare, dispuse în plane axiale (fig. 7.4). Alăturat,
în fig. 7.6,b, este ilustrată o variantă „excentrică“ a modelului din
fig. 7.6,a; acest model stă la baza modelării şi sintezei geometrice a
cuplajelor unghiulare cu linii mediane circulare, dispuse în plane
excentrice.
Ca şi în cazul modelului din fig. 7.1,b, elaborarea modelelor
geometrice, propuse în fig. 7.6, s-a bazat pe proprietăţile de simetrie
ale cuplajelor; ca urmare, în aceste modele, s-a reprezentat un singur
arbore (1), cu o singură linie mediană 1 , şi planul bisector al
cuplajului (Ox0y0z0). Pentru simplitate, planul bisector, care este şi
plan de simetrie al cuplajului, se consideră fix; majoritatea notaţiilor
utilizate şi-au păstrat semnificaţiile anterior precizate.
Principalii parametri, folosiţi pentru modelarea cuplajelor
unghiulare cu canale rectiliniare (subcap. 7.1), sunt utilizaţi şi în cazul
canalelor circulare (fig. 7.4 şi 7.6,a), cu următoarele precizări:
1° Mărimile a şi  (fig. 7.1,a), folosite pentru modelarea liniilor
mediane rectiliniare, se înlocuiesc cu parametrii R, a şi b (fig. 7.6,a),
care descriu liniile mediane circulare; în locul acestor parametri, în
sinteză se preferă rapoartele (fig. 7.4 şi 7.6,a):
b
FIG. 7.6
R/d, a/R şi b/R = 0,5·O1O2/R = sin ,
în care  = O1MO2/2 reprezintă semiunghiul longitudinal de

încrucişare a canalelor conjugate circulare, în poziţia de referinţă (cu
arborii în prelungire).
2° Mărimea b = 0,5·O1O2 = e (fig. 7.4 şi 7.6,a) desemnează
excentricitatea axială a unei linii mediane circulare, iar mărimea a
reprezintă excentricitatea radială; frecvent, excentricitatea radială este
nulă (a = 0, fig. 7.4 şi fig. 7.5).
Ca şi în cazul din subcap.7.1, sinteza geometrică a cuplajului
unghiular cu canale circulare (fig. 7.4) are ca dată de intrare unghiul
maxim dintre arbori (2 = max) şi ca date de ieşire, parametrii: , h/d,
R/d şi 0, împreună cu mărimile derivate din acestea. Procedura de
stabilire, a acestor mărimi de ieşire, rămâne aceeaşi cu cea utilizată în
subcap. 7.1, în sinteza cuplajului unghiular cu canale rectiliniare;
evident, o bună parte dintre mărimile geometrice utilizate vor fi
modelate prin alte expresii analitice.
În continuare, pe baza fig. 7.6,a, se modelează mai întâi mărimile
geometrice care au expresii diferite de cele determinate în cazul
canalelor rectiliniare; pe baza relaţiilor obţinute şi a mersului de calcul
prezentat în subcap. 7.1, se precizează apoi modul de stabilire a
mărimilor de ieşire pentru tipul de cuplaj unghiular, ilustrat în fig. 7.4.
7.3.2. Modelarea mărimilor geometrice specifice cuplajului cu

linii mediane circulare situate în plane axiale
În continuare se modelează, cu ajutorul fig. 7.6,a, mărimile

geometrice ale căror expresii sunt diferite de cele stabilite în cazul
canalelor rectiliniare şi anume:
1) coordonatele punctului M, în care se intersectează cercurile care
formează liniile mediane ale canalelor conjugate,
2) versorul normalei comune şi semiunghiul longitudinal de

încrucişare a liniilor mediane conjugate şi
3) unghiul de presiune al acestor linii, în premisa neglijării frecării
Evident, pentru mărimile geometrice, ale căror expresii analitice
rămân nemodificate, vor fi utilizate relaţiile stabilite anterior, în cap. 6.
1) Coordonatele punctului M (fig. 7.6,a). Conform modelului

geometric din fig. 7.6,a, punctul de intersecţie M, dintre două linii
mediane conjugate circulare (1, 2), poate fi determinat, graţie
simetriei, ca intersecţie între cercul 1 şi planul bisector x0Oy0.
Pentru simplitate, calculele se vor efectua în triedrul Ox1y1z1, solidar
cu arborele 1. În acest triedru, cercul 1 are ecuaţiile (fig. 7.6,a):
x1  a 2   z1  b2  R2  x  a  R 2   z  b 2
  1 1
, (7.39)
y1  0  y1  0
în care a şi b reprezintă coordonatele centrului O1, în planul x1Oz1, şi

sunt denumite excentricitate radială (uzual, a = 0) şi, respectiv,
excentricitate axială (b = e) ale cercului 1.
Deoarece conţine originea O (x1= 0, y1= 0, z1= 0) şi are versorul

normal k 0 , dat de relaţia (6.3), planul de simetrie x0Oy0 are următoarea
ecuaţie în triedrul Ox1y1z1:
 x1  s  s  y1  c  s  z1  c  0 . (7.40)
Coroborând relaţiile (7.39), (7.40) şi considerând (fig. 7.4 ş 7.6,a):
b/R = 0,5.O1O2 /R = sin  şi a = 0, (7.41)
pentru coordonatele punctului M ( M  1  2  1  x 0 Oy 0 ) se obţin

următoarele expresii:


 x1M 
  
R  c  1  s 2   c 2   s  c   s  s  s
2
;
1  s 2  c 2

 y1M  0; (7.42)


z
 1M 
  2

R  s  s  1  s 2   c 2   s  c   s  s  s
.
 1  s 2
  c 2

Pentru exemplificare, în fig. 7.7,a şi b s-au ilustrat diagramele de

variaţie ale mărimilor x*1M = x1M/R şi z*1M = z1M/R, în funcţie de
unghiul de rotaţie , în premisa că semiunghiurile  şi  au valorile:
 = 20° şi  = 25°; 35°; conform graficelor obţinute, semiunghiul  are
o influenţă semnificativă asupra coordonatei x1M şi nesemnificativă
asupra coordonatei z1M.
În premisele (7.41), panta tangentei la cercul (7.39), într-un punct
M, are expresia:
dx1M z b z *  s
 tg    1M  tg    1M , (7.43)
dz1M x1M x *1M
în care x*1M = x1M/R şi z*1M = z1M/R; prin urmare,  reprezintă unghiul


format de versorul t1 cu axa z1 (v. fig. 7.6,a).
2) Versorul normalei comune şi semiunghiul de încrucişare a

liniilor mediane conjugate (fig. 7.6,a). Conform fig. 7.6,a, versorul
normalei comune a liniilor mediane conjugate poate fi calculat cu una
din următoarele relaţii:
        
n  t 2  t1 t 2  t1  t1  k 0 t1  k 0 , (7.44)

în care t 2 este versorul tangentei la 2 , în punctul M, şi este simetric

cu t1 , în raport cu planul x0Oy0.
1,1
X*1M = X*!M (alfa:gama)
X*1M
1
0,9
20;25 20;35
0,8
0,7

fi [grd]
0,6
a
0 45 90 135 180 225 270 315 360
0,3
Z*1M Z*1M = Z*1M (alfa; gama)
0,2
0,1

fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,1
20;25 20;35
-0,2
-0,3
b -0,4
FIG. 7.7

În continuare, se deduc componentele versorului n , în triedrul
 
Ox1y1z1, cu ajutorul versorilor t1 şi k 0 (v. rel. 7.44).
 
Pentru versorul k 0 se foloseşte relaţia (6.3), iar pentru versorul t1 ,
din fig. 7.6,a, se obţine următoarea expresie:
[t1]x1y1z1 = [s; 0; c]T = c·[tg; 0; 1]T, (7.45)
c2 = 1/(1+tg2 ).
Ţinând seama de relaţiile (6.3), (7.44) şi (7.45), pentru versorul


normalei comune n se obţine următoarea matrice în triedrul Ox1y1z1:
i1 j1 k1
c  c  c 
t1  k 0  s 0 c   s  c  c  s  s ,

 
 s  s  c  s c   s   c  s  
t1  k 0  c  (1  tg 2  )( s  c) 2  (tg   c  s  s) 2 
 c  c 
nx1y1z1  A   tg   c  s  s ,

 
 tg   c  s  (7.46)
1
A .
(1  tg 2  )( s  c) 2  (tg   c  s  s) 2
În conformitate cu fig. 7.6,a şi 7.8,a şi cu relaţiile (6.3) şi (7.45),

semiunghiul longitudinal de încrucişare, a liniilor mediane conjugate
circulare, are expresia:
 
 
 = t1 , k 0 = arccos[c·(c  s·s·tg)]. (7.47)
Evident, în cazul arborilor colineari,  = . Pentru exemplificare, în

fig. 7.8,b s-au ilustrat diagramele de variaţie ale semiunghiului de
încrucişare , în funcţie de unghiul de rotaţie , în premisa că
semiunghiurile  şi  au valorile:  =20° şi  = 25°; 35°.
Din graficele obţinute decurg următoarele observaţii:
a) semiunghiul  are o influenţă semnificativă asupra semiunghiului :
semiunghiul  creşte odată cu ;
a
45
Tau [grd] Tau = tau (alfa; gama)
40
35
30
25
20;25 20;35 
fi [grd]
20
0 45 90 135 180 225 270 315 360
b
50
Beta [grd] Beta = beta (alfa; gama)
40
30
20
10
20;25 20;35 
fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
c
FIG. 7.8
b) pentru aceleaşi valori ale semiunghiurilor  şi , canalele circulare

realizează o variaţie  = max–min net mai mică decât canalele
rectiliniare (v. fig. 6.10); ca urmare, canalele circulare diminuează
atât riscul poziţionării slab determinate a centrelor bilelor, cât şi
riscul blocării bilelor în canale;
c) în cazul canalelor circulare, funcţia semiunghiului de încrucişare,
 = (), este o funcţie de perioadă , cu valori minime în poziţiile
 = 90° şi  = 270° (fig. 7.8,a şi b) şi valori maxime în poziţiile
 = 0°,  = 180° şi  = 360°.
3) Unghiul de presiune al liniilor mediane conjugate în punctul

M. Din cele precizate la pct. 6.2.4, decurge că, datorită simetriei, cele
două linii mediane conjugate 1 şi 2 au, în M, acelaşi unghiul de

 
presiune (fig. 7.6,a):  = n, j1 ; în premisele (7.41), conform relaţiei
(7.46), cosinusul unghiului de presiune este dat de relaţia:
   tg   c  s  s
c  n  j1  . (7.48)
(1  tg  )( s  c) 2  (tg   c  s  s) 2
2
Pentru exemplificare, în fig. 7.8,c s-au ilustrat diagramele de

variaţie ale unghiului de presiune , în funcţie de unghiul de rotaţie ,
în premisa că semiunghiurile  şi  au valorile:  =20° şi  = 25°; 35°;
din graficele obţinute decurg următoarele observaţii:
a) unghiul de presiune are valori maxime pentru  = 0°, 180°, 360°;
b) semiunghiul  are o influenţă semnificativă asupra unghiului ;
c) pentru aceleaşi valori ale semiunghiurilor  şi , canalele circulare
(fig. 7.8,c) realizează valori max mai reduse, comparativ cu cele
rectiliniare (fig. 6.11).
7.3.3. Particularităţile sintezei cuplajului cu linii mediane

circulare situate în plane axiale
Algoritmul de stabilire a mărimilor de ieşire, aplicat anterior în

sinteza cuplajului unghiular cu canale rectiliniare axiale (subcap. 7.1),
se aplică, cu anumite precizări, şi în cazul cuplajului unghiular cu
canale circulare axiale.
1° Stabilirea limitelor semiunghiului de referinţă . Valoarea

minimă (min), a semiunghiului de încrucişare în poziţia de referinţă (cu
arborii colineari), se determină pe baza criteriului B şi se verifică cu
ajutorul criteriului G.
În conformitate cu cap. 5, criteriul B, referitor la transmiterea
forţei între canale prin intermediul bilei, este modelat prin relaţia:
c max  c 0 . (7.49)
Deoarece în această fază nu se cunoaşte semiunghiul 0

(v. fig. 5.1,b şi c), se adoptă constructiv o valoare minim admisă 0min;
ţinând seama de relaţiile (7.41) şi (7.43) şi că max =  ( = 0°,
 = max), din condiţia (7.49) se obţine:
s  c tg  max
 c 0 min  sin    (7.50)
1  c  c  tg  0 min
2
  min = arcsin(tgmax / tg0min). (7.51)
În cazul numeric  = max = 20° şi 0min = 40°, rezultă că forţa se

transmite după normala comună a liniilor mediane, dacă   min = 25,7°.
Conform criteriului G (cap. 5), în premisa că min.ad = 20°,
valoarea minimă obţinută pentru semiunghiul  asigură evitarea
poziţionării slab determinate a centrelor bilelor, dacă:
min =  ( = min,  = 90°,  = max)  min.ad.; (7.52)
Diagramele din fig. 7.8,a arată că, pentru valorile numerice

considerate, condiţia (7.52) este îndeplinită fără echivoc.
Considerând unghiul de frecare  = 6°, valoarea maximă a
semiunghiului  se determină pe baza relaţiei (5.5), care modelează
criteriul C (referitor la evitarea blocării bilei în canale –v. cap. 5), şi
a relaţiei (7.47):
cmax > s /c0min; max = ( = 0°,  = max) =>
c  s 0 min
   max  arctg 1; (7.53)
s 
în cazul valorilor numerice utilizate, se obţine  < max = 65,4°.

În concluzie, în condiţiile exemplului numeric considerat,
semiunghiul  se adoptă constructiv în intervalul:  [min, max) =
[25,7°; 65,4°); evident, din motive de gabarit, se va prefera o valoare
mai apropiată de min.
2° Stabilirea limitelor rapoartelor h/d şi R/d şi a unghiului de

contact 0. Analog punctului 7.1.2, prin coroborarea criteriilor D şi F
(cap. 5) se obţine, mai întâi, limita superioară a raportului R/d şi, pe
baza acesteia, se adoptă constructiv acest raport.
Se stabilesc apoi limitele raportului h/d: limita inferioară se
determină pe baza criteriului D (cap.5), privind evitarea interferenţei
dintre arbori (q(h)  0), iar limita superioară se obţine cu ajutorul
criteriului F (cap. 5), referitor la unghiurile de contact bilă-canale
(0  0min); pe baza limitelor obţinute, se adoptă apoi constructiv
raportul h/d şi se calculează unghiul real de contact bilă-canal (0).
Mersul de calcul rămâne acelaşi, cu cel prezentat la pct. 7.1.2; în

aplicarea acestuia se ţine seama de următoarele precizări:
a) Relaţia (7.8), utilizată în cazul canalelor rectiliniare, pentru
definirea punctului caracteristic „de capăt“ Q, se modifică astfel
(v. fig. 7.4):
z1Q = z1Mmax + z·d; z = 0,2…0,4;
y1Q = –h; (7.8')
x1Q = x1Mmin + x·d; x = 0,5…0,9;
în care, conform fig. 7.6,a, 7.7,a, b şi 7.8,a şi a relaţiilor (7.42):
z1Mmax = z1M( = 90°), x1Mmin = x1M( = 90°). (7.8")
b) Condiţia evitării interferenţei, modelată prin relaţia (7.16),

rămâne neschimbată:
q(h) = 2·h·(c2 + s2·s2) + x1Q·s2·s2 – z1Q·s2·c  0. (7.16')
Valoarea minimă a raportului h/d, care asigură evitarea coliziunii

dintre arbori, se obţine prin adaptarea relaţiilor (7.19)…(7.21) la
precizarea a):
h/d  –g*; (7.19')
g* = 0,5·[( x1Q/d)·s2·s2 – (z1Q/d)·s2·c]/(1– s2·c2);
z1Q/d = z1Mmax/d + z; z = 0,2…0,4;
x1Q/d = x1Mmin/d + x; x = 0,5…0,9. (7.20')
3° Lungimea minimă a capului port-canale. Ca şi în cazul

precedent (v. pct. 7.1.3), lungimea capetelor port-canale, ale celor doi
arbori, se determină pe baza criteriului E (cap. 5), care se referă la

realizarea capacităţii unghiulare impuse (2max).
În conformitate cu fig. 7.6,a, lungimea minimă a capului
port-canale din arborele 1 (şi, implicit, din arborele simetric 2) este
determinată de valorile extremale ale coordonatei punctului de contact
M, în raport cu axa OZ 1 , în premisa că unghiul dintre arbori este
maxim (2 = 2max):
L1min  l1min  d  z1Mmax  z1Mmin  l1min  d  l1min  d ; (7.54)
prin l1min =L1min/d s-a notat lungimea redusă minimă a capului

port-canale din arborele 1.
În condiţiile premiselor (7.41), pe baza fig. 7.7,b se obţin
următoarele expresii pentru lungimile reduse parţiale:
l1min  z1M max / d  z1M   90 / d , (7.55)
l1min   z1M min / d   z1M   270  / d , (7.56)
din care rezultă:
l
1min  2 R / d   s  1  s  c  ,
2



l1min  R / d   s  1  s  c   s  s ,
2
 (7.57)


l1min  R / d   s  1  s  c   s  s .

2

Deci, pentru realizarea capacităţi unghiulare impuse (2 = 2max),
este necesar ca lungimile reduse, ale tronsoanelor unui cap
port-canale, să fie superioare valorilor limită stabilite, care se referă la
lungimi reduse măsurate între centrele bilelor:
l1  l1 min , l1  l1min , l1  l1min . (7.58)

Datorită simetriei, aceleaşi lungimi reduse se regăsesc şi pentru

arborele 2.
Precizări
1°. D.p.d.v. tehnologic, cuplajele cu canale circulare sunt mai pretenţioase, iar
utilizarea lor este limitată practic numai la variantele unghiulare; în compensaţie,
folosirea canalelor cu linii mediane circulare asigură: creşterea capacităţii
unghiulare, reducerea gabaritului, realizarea unor unghiuri de presiune mai mici,
diminuează riscul poziţionării slab determinate a centrelor bilelor, precum şi riscul
blocării bilelor în canale. Astfel se motivează larga utilizare a liniilor mediane
circulare în cuplajele de tip unghiular.
2°. În mod analog se particularizează aplicarea criteriilor generale şi pentru

sinteza cuplajelor unghiulare cu canale circulare dispuse excentric (v. fig. 7.5).
Modelul geometric, pe baza căruia se pot stabili relaţiile geometrico-cinematice
necesare în această particularizare, este ilustrat în fig. 7.6,b.
8. ASUPRA SINTEZEI CUPLAJELOR CU
BILE DE TIP RZEPPA
Prin analogie cu abordarea utilizată în cazul cuplajelor de tip Weiss,

şi în acest caz sunt urmărite următoarele două obiective generale:
a) evidenţierea principalelor particularităţi geometrice specifice
soluţiilor reprezentative de cuplaje unghiulare şi unghiular-axiale, de tip
Rzeppa şi b) sinteza principalelor mărimi geometrice, ale cuplaje
unghiulare şi unghiular-axiale de tip Rzeppa, prin elaborarea şi
modelarea unor criterii de sinteză adecvate.
8.1. SINTEZA CUPLAJELOR UNGHIULARE DE TIP

RZEPPA CU BILE DISPUSE ÎN CANALE CIRCULARE
BICENTRICE
În acest subcapitol sunt prezentate succint principalele

particularităţi geometrico-cinematice ale cuplajelor unghiulare, de tip
Rzeppa, cu bile dispuse în canale circulare bicentrice (punctul 8.1.1)
şi apoi se propune şi se modelează un set de criterii, pe baza cărora
se expune un algoritm pentru sinteza geometrică a cuplajului
unghiular cu colivie moncentrică (punctul 8.1.2).
8.1.1. Particularităţi geometrico-cinematice
În figurile 8.1, 8.2 şi 8.3,a sunt ilustrate, pentru exemplificare,

câteva variante reprezentative de cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu
8. Asupra sintezei cuplajelor cu bile de tip Rzeppa 159
bile dispuse în canale circulare bicentrice; din analiza acestor

variante, se evidenţiază următoarele particularităţi specifice:
a) Ghidarea mişcării bilelor se obţine materializând centrele acestora
prin intersecţiile liniilor mediane ale canalelor conjugate; acestea
sunt cercuri, situate în plane axiale, ale căror centre sunt dispuse
excentric şi simetric faţă de planul bisector al arborilor (planul de
simetrie al cuplajului).
b) Excentricităţile cercurilor, faţă de planul bisector, trebuie să
asigure:
- coplanarizarea punctelor de intersecţie, ale liniilor mediane
conjugate, cu planul bisector al cuplajului şi
- evitarea autofrânării bilelor în canale.
c) În cuplajele de acest tip, colivia îndeplineşte următoarele funcţii:
- asigură menţinerea bilelor în canale şi coplanaritatea centrelor
acestora;
- participă la transmiterea sarcinii, de la un arbore la celălalt, prin
intermediul bilelor;
- participă la centrarea arborilor.
În funcţie de tipul coliviei, se deosebesc două tipuri distincte de
cuplaje unghiulare cu canale circulare bicentrice:
- cu colivie monocentrică (fig. 8.1),
- cu colivie bicentrică (fig. 8.2).
În cuplajele cu colivie bicentrică, colivia participă, alături de
liniile circulare excentrice, la ghidarea mişcării bilelor.
Varianta generală a cuplajului cu canale circulare bicentrice şi
colivie bicentrică, ilustrată în fig. 8.2, are 3 cazuri particulare
importante:
- excentricitatea coliviei devine nulă (e0 = OA' = OB' = 0), caz în
care se regăseşte soluţia cu colivie monocentrică din fig. 8.1;
FIG. 8.1
FIG. 8.2
- excentricitatea coliviei coincide cu excentricitatea liniilor

mediane circulare (e = e0  A  A, B  B –fig. 8.3,a) şi
- excentricitatea liniilor mediane circulare devine nulă (A  B  O,
fig. 8.3,b); evident, în acest caz, funcţia de ghidare a mişcării
bilelor revine în principal coliviei, rolul canalelor devenind
secundar.
Din fig. 8.1 reiese că, în cazul în care deschiderile unghiulare,
formate de canalele conjugate, au vârfurile de aceeaşi parte, forţele, cu
care bilele acţionează asupra coliviei, sunt echilibrate de forţele de
contact dintre colivie şi arbori. Evident, creşterea forţelor de contact
colivie-arbori este însoţită de o creştere a pierderilor prin frecare şi,
implicit, de reducerea randamentului.
Ca urmare, se obţine o importantă îmbunătăţire prin orientarea, în
sensuri alternativ opuse, a deschiderilor unghiulare formate de
canalele conjugate (fig. 8.4); se minimizează astfel forţele de contact
dintre colivie şi arbori şi, implicit, se reduc pierderile prin frecare.
Conform fig. 8.4, orientarea alternativ opusă a deschiderilor
unghiulare, formate de canalele conjugate, este posibilă numai dacă
semicuplajul exterior (în care sunt prelucrate canalele interioare) poate
fi realizat sub forma unui inel, care urmează să fie asamblat cu
arborele; dacă acest semicuplaj formează, împreună cu arborele, o
singură piesă (caz frecvent întâlnit la roţile motoare şi directoare ale
autoturismelor), deschiderile unghiulare sunt orientate de obicei în
acelaşi sens (spre arbore, v. fig. 9.32), pentru a facilita tehnologia de
prelucrare a canalelor interioare şi de asamblare a cuplajului.
Algoritmul sintezei geometrice rămâne însă acelaşi pentru ambele
moduri de orientare (fig. 8.1 şi 8.4).
În continuare, se propun opt criterii, pentru sinteza geometrică a
cuplajului din fig. 8.1, care pot fi extinse, prin analogie, şi în cazul
variantei generale din fig. 8.2.
FIG. 8.3
FIG. 8.4
8.1.2. Sinteza cuplajului cu colivie monocentrică
Modelarea geometrico-cinematică a cuplajului unghiular, de tip

Rzeppa, cu bile dispuse în canale circulare bicentrice şi rezemate
printr-o colivie monocentrică, se bazează pe următoarele date de
intrare (fig. 8.1):
a) semiunghiul maxim dintre arbori  max,
b) diametrul minim da, necesar unui arbore pentru transmiterea
momentului de torsiune, şi
c) diametrul exterior al canelurii semicuplajului interior dc.
În continuare, pe baza fig. 8.1, se propun şi se modelează
geometric principalele criterii necesare în stabilirea mărimilor
caracteristice acestui cuplaj.
Criteriul 1: Evitarea autofrânării bilelor în canale. Notând cu 

coeficientul de frecare la alunecare bilă-canale şi cu  = arctg 
unghiul de frecare, condiţia de evitare a autofrânării bilelor în canale
poate fi modelată prin relaţia (fig. 8.1):
AMBmin > 2·  AMOmin > . (8.1)

Conform fig. 8,1,b, din triunghiul OAM rezultă:
OA  cos  max e 
sin AMO =  AMO = arcsin  cos  max     
AM R 
e e sin  sin 
       min  arcsin ; (8.2)
R  R  min cos  max cos  max
conform fig. 8.1,a, sin   e R , în care  este semiunghiul de pană al

canalelor conjugate în poziţia de referinţă (cu arborii în prelungire), R
este raza cercurilor care formează liniile mediane ale canalelor
conjugate, iar e este excentricitatea axială a acestor cercuri, faţă de
planul bisector.
Deoarece prin creşterea raportului e R  sin  cresc şi deplasările
radiale ale bilelor şi, implicit, creşte grosimea coliviei, este
recomandabil ca valoarea semiunghiului să se aleagă cât mai aproape
de min. Astfel, pentru  max  25 şi    5 , se obţine:  > min =
arcsin(sin 5°/cos 25°) = 5,52°. Uzual, semiunghiul  are valori în
intervalul 6°…11o.
Criteriul 2: Evitarea interferenţei dintre bile şi caneluri.

Conform fig. 8.1,b, condiţia evitării interferenţei bilă-canelură poate fi
modelată geometric prin relaţia:
d dc
BN  cos PNB   . (8.3)
2 2
Ţinând seama că:
BN = R,
e  cos  max
PNB   max  arcsin   max  arcsin sin   cos  max  ,
R
relaţia (8.3) devine:
2  R  cos  max  arcsin sin   cos  max   d  d c 
R 2  cos  max  arcsin sin   cos  max 

 . (8.4)
d 1  d c d 
Relaţia (8.4) descrie expresia limitei superioare a raportului d/R:

d/R  (d/R)max; în fig. 8.6,a este ilustrată variaţia limitei (d/R)max, în
funcţie de semiunghiul max, în următoarele premise: dc /d  1,8,
  arcsin[(sin )/(cos max)] +1,5° şi   6°.
Criteriul 3: Menţinerea contactului axial dintre bile şi colivie. În

timpul funcţionării, bilele efectuează, faţă de colivie, deplasări radiale
care devin maxime pentru  max (fig. 8.1,b). Pentru a-şi păstra rolul
funcţional, colivia trebuie să rămână în contact axial cu bilele şi în
poziţiile în care deplasările radiale ale acestora sunt maxime. Pe baza
acestei condiţii se determină grosimea minimă a coliviei, care,
conform fig. 8.1,a, depinde de razele R1 (R1max) şi R2(R2min). În
conformitate cu fig. 8.1,b, contactul axial permanent colivie-bile se
realizează dacă:
R1  R1max şi R2  R2 min (8.5)
în care:
2 2
R1max  OJ  ON  NJ 
  AN  OA  cos    OA  sin    NJ

2
max
2
max
2
2

  R  e  cos    e  sin    0,25  d ;

2
max
2
max
2
2
2 2
R2 min  OI  OM  MI 
2
 2
  AM  OA  cos  max  2 
 OA  sin  max   MI 2  (8.6)
 
 R 2
 e  cos  max   e  sin  max
2
  0,25  d
2
2
.
Ca urmare, condiţiile (8.5) devin:

 1  sin   cos  
2
2 1 d
 R1  R max 
2
 sin   sin  max    ,
 4 R
 (8.7)
 1  sin   cos    14   dR  ,
2
 2
 R2  R max 2  sin   sin  max

în care, conform fig. 8.1,a, sin   e R .
Criteriul 4: Evitarea interferenţei colivie-arbore. Conform

fig. 8.1,b, interferenţa din punctul L, dintre colivie şi arborele 1, este
evitată dacă diametrul da (al arborelui 1) şi cota axială l'3max (a coliviei)
respectă următoarea condiţie:

NOL   ( DOL + max) 
2
l3 max   d 
arcsin    arcsin a   max  
R1 2  2  R1 
(8.8)
 d 
l3 max  R1  cos  max  arcsin a 
 2  R1 
Prin urmare, această condiţie permite stabilirea lăţimii coliviei.

Criteriul 5: Menţinerea contactului permanent dintre bile şi

arbori. Menţinerea contactului dintre arbori şi bile, pentru  max
(fig. 8.1,b), este condiţionată de lăţimile capetelor port-canale ale
arborilor: l1min şi l2min. La limită, contactul dintre bile şi arbori se
menţine dacă (fig. 8.1,b):
 d  e  cos  max 
l1min  DB  BC   R    sin   max  arcsin 
 2  R 
 d  e  cos  max 
  R    sin   max  arcsin  
 2  R 
 d
l1min  R   2    sin  max  cosarcsin sin   cos  max  ; (8.9)
 R
 d  e  cos  max 
l 2 min  EA  AF   R    sin   max  arcsin 
 2  R 
 d  e  cos  max 
  R    sin   max  arcsin  
 2  R 
 d
l 2 min  R   2    sin  max  cosarcsin sin   cos  max . (8.10)
 R
Deci, lăţimile l1 şi l2, corespunzătoare capetelor port-canale din

arborii 1 şi respectiv 2, trebuie alese astfel încât să fie satisfăcute
inegalităţile:
l1  l1min şi l 2  l 2 min . (8.11)
Criteriul 6: Evitarea interferenţei dintre arbori. Simultan cu

menţinerea contactului arbori-bile, arborii 1 şi 2 trebuie să evite
interferenţa din punctul K (fig. 8.1,b); evident, cele condiţii sunt
contradictorii. Conform fig. 8.1,b, evitarea interferenţei este

îndeplinită dacă:

WOK   ( DOK + max) 
2
 OE    d 
arcsin      max  arcsin a  

 R2  2  2  R2 
 d 
OE  R2  cos  max  arcsin a  . (8.12)
 2  R2 
Pe de altă parte, criteriul 5 introduce condiţia:
 d  e  cos  max 
OE  OE min   R    sin   max  arcsin e 
 2  R 
 1 d  
OE  R  1    sin max  arcsinsin   cos  max   sin  . (8.13)
 2 R  
În consecinţă, pentru a satisface atât criteriul 5, cât şi criteriul 6,

segmentul OE , din lăţimea l2 (a capului port-canale din arborele 2), se
alege în intervalul închis:
  1 d  
OE   R   1    sin max  arcsinsin   cos  max   sin  ,
  2 R  
(8.14)
 d a 
R2  cos  max  arcsin  .
 2  R2 
În concluzie, conform fig. 8.1,b şi relaţiilor (810), (8.11) şi (8.14):
l2 = OE + OF  l2min => OF  l2min – OE. (8.15)

Criteriul 7: Realizarea unor semiunghiuri de contact între bile şi

canale 0, superioare unei valori minim impuse 0min. În
conformitate cu fig. 8.1,b, semiunghiul minim de contact dintre bilă şi
arborele 1 se realizează în poziţia M a centrului bilei (01), iar în cazul
contactului cu arborele 2, în poziţia N (02). Cu o eroare acceptabilă,
aceste semiunghiuri de contact pot fi calculate cu ajutorul intersecţiilor
dintre sfera de rază d şi sfera de rază R1, cu centrele situate la distanţa:

OM  R 2  e 2  c 2   e  s  R. 1  s  c   s  s ,
2
 (8.16)
  max,
şi, respectiv, dintre sferele de raze d şi R2, cu centrele situate la distanţa:
 
ON  R 2  e 2  c 2   e  s  R. 1  s  c   s  s ,
2
(8.17)
  max,
în care, prin s şi c s-au notat prescurtat funcţiile sinus şi respectiv

cosinus.
Ca urmare, criteriul 7 poate fi modelat analitic prin condiţiile:
01 0min1, 02 0min ; (8.18)
în relaţiile (8.18), 0min1,2 sunt valorile minime impuse semiunghiului

de contact al bilei cu arborele 1 şi, respectiv, 2, iar 01 şi 02 reprezintă
semiunghiurile de contact ale bilei cu arborele 1 în poziţia M
(fig. 8.1,b) şi respectiv cu arborele 2 în poziţia N. Conform fig. 8.1,b,
se poate scrie:
 R12  OM  d 2 
2 2
 01  arccos ; (8.19)
d  OM
R22  ON  d 2
2 2
 02  arccos . (8.20)
d  ON
Ţinând seama de relaţiile (8.19) şi (8.20), condiţiile (8.18) pot fi

scrise sub următoarea formă:
 2
 R1   d  OM  c 0 min1  OM  0,25  d ,
2
 (8.21)
 R2  d  ON  c 0 min 2  ON 2  0,25  d 2 ;

relaţiile obţinute, împreună cu relaţiile (8.7), descriu limitele

intervalelor în care pot fi adoptate constructiv razele R1 şi R2.
Prin coroborarea relaţiilor (8.21), în premisa că 0min1 = 0min2 = 0min,
se poate scrie:
    
d  OM  c 0 min1  ON  c 0 min 2  R22  R12  OM  ON
2 2

d d 4  s  s
 c 0 min  4  s  s   ; (8.22)
R R c 0 min
expresia obţinută descrie limita inferioară a raportului d/R:
d/R  (d/R)min; ca urmare, raportul d/R se adoptă în intervalul descris
de relaţiile (8.4) şi (8.22). În fig. 8.6,a sunt ilustrate variaţiile limitelor
(d/R)max şi (d/R)min, în funcţie de max, în următoarele premise:
dc /d 1,8,   arcsin[(sin 6°)/(cos max)] +1,5° şi 0min = 55°.
Criteriul 8: Evitarea interferenţei tangenţiale colivie-bile. În

timpul funcţionării cuplajului, bilele efectuează, faţă de colivie, atât
deplasări radiale (analizate la criteriul 3), cât şi deplasări tangenţiale;
ca urmare a deplasărilor relative tangenţiale, este necesar ca în colivie
să fie practicate ferestre alungite în această direcţie, astfel încât să se
evite interferenţa dintre bile şi colivie. În continuare se stabileşte
deschiderea unghiulară necesară unei ferestre, în planul bisector
(planul median al coliviei), pentru a evita această interferenţă. Cu
acest scop, pe baza modelului geometric din fig. 8.5 se stabileşte
expresia unghiului 2, format de vectorul O'M1 cu vectorul omolog

adiacent O'M2. Ţinând seama de proprietăţile de simetrie ale
cuplajului, în fig. 8.5 s-a reprezentat un singur arbore (1) şi două linii
mediane circulare adiacente 11 şi 12, ale căror plane axiale formează
unghiul 20 (în cazul a 6 bile, 20 = 60°); punctul de contact M1 dintre
linia mediană 11 şi conjugata sa 21 (nereprezentată în figură), se
determină intersectând linia mediană 11 cu planul bisector x0O'y0,
care, pentru simplitate, se consideră fix. În mod analog se procedează
pentru punctul de contact adiacent M2.
În conformitate cu fig. 8.5, în triedrul O'x1y1z1, cercul 11 de centru
B (O'B = e) şi rază R are ecuaţia:
x12   z1  e   R 2  x1  R 2   z1  e  .
2 2
(8.23)
Ca urmare, vectorul de poziţie al unui punct oarecare M11 are

expresia matriceală:
OM    R 2
  z1  e  , 0, z1
2

T
x1 y1 z1
. (8.24)
FIG. 8.5
0,7
0,65
0,6
(d/R)min (d/R)max
0,55
0,5
0,45
0,4
0,35
0,3
0,25
alfa [grd]
0,2
15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
a
64
 
63
62
61
 grd
60
59
58
57
grd
56
0 45 90 135 180 225 270 315 360
b
FIG. 8.6
Evident, aceeaşi expresie o are vectorul de poziţie al unui punct

oarecare M'12, în triedrul O x1 y1 z1 :
OM    R 2
  z1  e  , 0, z1
2

T
x1 y1 z1

. (8.25)
Ţinând seama că versorul k 0 are în triedrul x1y1z1 matricea (fig. 8.5):

k 0 x y z
1 1 1
 Tx y z  x y z k 0 x y z   s  s,  c  s, c  ,
0 0 0 1 1 1 0 0 0
T
(8.26)
planul bisector x0O'y0 are, în triedrul O'x1y1z1, ecuaţia:
 x1  s  s  y1  c  s  z1  c  0 . (8.27)
În relaţia (8.26), matricea de trecere din triedrul x0y0z0 în triedrul

x1y1z1 are următoarea expresie:
Tx y z  x y z  Txyz x y z  Tx y z  xyz 
0 0 0 1 1 1 1 1 1 0 0 0
 c s 0 1 0 0   c s  c  s  s 
  . (8.28)
  s c 0  0 c  s     s c  c  c  s 
  
   
 0 0 1  0 s c   0 s c 
Pe baza acestor relaţii, se obţine următoarea matrice pentru

vectorul O M 1 :
 s  s R2  z1M1  e  0  z1M1  c  0 
2
   
z12M1  c 2  s 2  s 2  2  z1M1  e  s 2  s 2  R2  e2  s 2  s 2  0 
 s  s  s  s 2   s 2   c 2   c 2 
 z1 M 1  R  s  s  ,
 c 2  s 2  s 2
 (8.29)

O M 1   R 2
 
 z1M 1  e 2
, 0, z
T
1M 1 x y z  1 1 1
Pentru a determina matricea vectorului O M 2 , în triedrul x1y1z1,

este necesar să exprimăm, mai întâi, vectorul de poziţie curent O M 
din triedrul x1 y1 z1 în triedrul x1y1z1 (v. fig. 8.5):
OM x y z
1 1 1
 Tx yz x y z  OM x yz 
1 1 1 1 1 1 1 1 1
0  R 2   z1  e  c20  R   z1  e 

2 2 2
c20  s20
    (8.30)
  s20  R  z1  e  .
2
 s20 c20 0   0 2
 0 0 1  z1   z1


   
Pe baza relaţiilor (8.30) şi (8.27), se obţine vectorul de poziţie al

punctului M2 în triedrul O'x1y1z1:
 s  s  c20  R 2   z1M 2  e  s  c  s20  R 2  z1M 2  e 

2 2
 z1M 2  c  0 
 s  s  20   R 2  z1M 2  e  z1M 2  c  0 

2
c 2  R 2  z
1M 2  e
 2
  0

2 x y z  s 2 0  R  z1 M 2  e  ;     2 0 ,
O M   2 2
 1 1 1
 
  z1 M 2  (8.31)
  

 z1 M 2  R  s  s s  s  s  s   s   c   c  .
2 2 2 2
 c 2  s 2  s 2
Prin urmare, pentru unghiul 2, dintre vectorii O M 1 , şi O M 2

(fig. 8.5), rezultă următoarea relaţie:
c 2  O M 1  O M 2 OM 1  O M 2  
c 2 
c 20  R  z
2
1M 1 
 e  R 2  z1M 2  e
2 2
 z 1M 1  z1M 2

R 2
 2  e  z1M 1  e  R2 2
 2  e  z1M 2 e 
2

     
2
c20  1  z1*M 1  s  1  z1*M 2  s 
2
 z1*M 1  z1*M 2
c2  arccos ,
 
1  2  z *
1M 1  s  s
2
  1  2  z *
1M 2  s  s 2


 * s  s  s  s 2   s 2   c 2   c 2 
z1M 1  s  s  ,
 c 2  s 2  s 2

 * s  s  s  s 2   s 2   c 2   c 2 
z
 1M 2  s  s  ,
 c 2
  s 2
  s 2

s  e ;     2 .
 R
0
(8.32)
Pentru exemplificare, în fig. 8.6,b s-au ilustrat variaţiile unghiului

2, în funcţie de unghiul de rotaţie , în cazurile max = 10° şi
max = 20°, în următoarele premise:
20 = 60° şi   arcsin[(sin 6°)/(cos max)] +1,5°.
În concluzie, deschiderea unghiulară , a unei ferestre din colivie,

măsurată între poziţiile tangenţiale extreme ale centrului unei bile, are
următoarea expresie:
   max   min . (8.33)
Prin coroborarea asistată de calculator a criteriilor geometrice

propuse cu criteriile organologice de calcul, se pot determina valorile
mărimilor geometrice caracteristice variantei de cuplaj Rzeppa
considerată în fig. 8.1.
În mod analog, criteriile propuse pot fi extinse şi în cazul variantei
generale din fig. 8.2.
8.2. SINTEZA CUPLAJELOR UNGHIULAR-AXIALE DE

TIP RZEPPA CU CANALE RECTILINIARE
INCRUCISATE
În acest subcapitol sunt abordate următoarele trei probleme

principale: 1) particularităţile structurale şi geometrice specifice
cuplajelor Rzeppa de tip unghiular-axial, 2) modelarea principalelor
mărimi geometrice ale cuplajelor unghiular-axiale cu canale
rectiliniare încrucişate şi 3) modelarea sintezei, pentru acest tip de
cuplaj, pe baza unor criterii geometrico-cinematice reprezentative.
8.2.1. Precizări privind centrarea cuplajelor unghiular-axiale
Cuplajele unghiular-axiale (U-A) de tip Rzeppa utilizează, cu

precădere, următoarele trei tipuri de canale:
a) rectiliniare, cu axele dispuse pe suprafeţe cilindrice (ca generatoare);
b) elicoidale, cu elicele mediane dispuse pe suprafeţele cilindrice şi
c) rectiliniare, cu axele dispuse pe suprafeţe hiperboloidale.
Deoarece, în poziţia de referinţă (când arborii sunt în prelungire),
liniile mediane conjugate nu sunt coplanare cu axa cuplajului, soluţiile de
tip b) şi de c) sunt denumite şi cuplaje Rzeppa cu canale încrucişate.
Cuplajele cu canale încrucişate nu pot utiliza centrări directe de tip
sferă în cilindru, ca în fig. 8.7,a şi b. Conform fig. 8.8,b, în premiza că
arborele 1 este fix, unei deplasări axiale 2v a arborelui 2, îi corespunde
o deplasare axială v a planului format de centrele bilelor (M); ca
urmare, în cazul unei centrări de tip sferă în cilindru, centrul sferei de
centrare, considerat solidar cu arborele 2, efectuează o deplasare axială
egală cu 2v şi deci iese din planul centrelor bilelor. Singura centrare
directă posibilă, în aceste cazuri, este centrarea simetrică de tip
cilindru-sferă-cilindru, ilustrată în fig. 8.8,b.
FIG. 8.7
FIG. 8.8
Cuplajul U-A, reprezentat în fig. 8.7,c, realizat de firma Löbro,

s-ar părea că vine în contradicţie cu cele afirmate. Conform fig. 8.7,c,
preluată dintr-un prospect de firmă, colivia formează cu un arbore o
cuplă sferică, iar cu celălalt arbore, o cuplă de tip sferă în cilindru;
această construcţie este deci modelabilă prin schemele din fig. 8.7,a şi
b, care, de fapt, nu sunt funcţionale.
Şi totuşi, cuplajul funcţionează! În realitate, legătura de tip sferic
colivie-arbore, din fig. 8.7,c, are prevăzut un joc care permite coliviei
o deplasare axială faţă de arbore (fig. 8.9,b), egală cu o jumătate din
deplasarea relativă dintre arbori (2v –fig. 8.8,b).
În concluzie, în cuplajele U-A, cu canale de tip b) şi c), colivia nu
are rol de centrare radială a arborilor, ci numai de menţinere
coplanară a centrelor bilelor; în aceste cazuri, centrarea radială a
arborilor se realizează indirect, prin legarea în paralel a cel puţin trei
lanţuri cinematice pentamobile identice de tip arbore-bilă-arbore.
Evident, dintre aceste lanţuri cinematică numai trei sunt active
cinematic, celelalte fiind static nedeterminate (hiperstatice). Legăturile
hiperstatice introduse de lanţurile cinematice suplimentare sunt utile
(ramifică fluxul energetic în mod aproximativ uniform), dacă abaterile
de la simetria faţă de planul bisector nu depăşesc anumite limite
admisibile; în caz contrar, legăturile hiperstatice devin defecte
structurale. În modelarea care urmează, se consideră că simetria faţă
de planul bisector este riguros respectată.
8.2.2. Modelul geometric al cuplajului cu canale rectiliniare

încrucişate; notaţii utilizate
Pentru analiza geometrică a cuplajului, de tip Rzeppa, cu bile

dispuse în canale rectiliniare încrucişate, s-a propus modelul geometric
din fig. 8.8,a, completat cu schemele din figurile 8.8,b, 8.9 şi 8.10.
Notaţiile utilizate, în aceste reprezentări grafice, au următoarele

semnificaţii:
1,2,3 — notaţii corespunzătoare: arborelui cu canale exterioare,
arborelui cu canale interioare şi, respectiv, coliviei (fig. 8.9),
l1, l2, l3 — lăţimile elementelor 1, 2 şi respectiv 3 (fig. 8.9 şi 8.10),
 — unghiul de rotaţie al arborilor 1 şi 2 (fig. 8.8,a),
2 — unghiul format de dreptele OQ ale canalelor adiacente
(fig. 8.8,a),
1 , 2 — notaţiile liniilor mediane ale canalelor din arborii 1 şi
respectiv 2 (v. fig. 8.8),
 1 ,  2 — axele arborilor 1 şi, respectiv, 2 (fig. 8.8,a),
OQ = R — distanţa dintre axa unui arbore şi axa mediană a unui canal
propriu (fig. 8.8,a),
 — semiunghiul de încrucişare a doua linii mediane conjugate, în
poziţia de referinţă a cuplajului (cu arborii în prelungire) =
unghiul format de axa unui canal cu axa arborelui (fig. 8.8,a),
t1 , t 2 — versorii axelor , şi respectiv , (fig. 8.8,a),
Ox0y0z0 — triedrul de referinţă fix asociat cuplajului (fig. 8.8,a),
x 1 y 1z 1, x 2 y 2z 2 — triedre de referinţă solidare cu arborii 1 şi,
respectiv, 2 (v. fig. 8.8,a),
x'y'z', x"y"z" — triedre de referinţă fixe asociate arborilor 1 şi,
respectiv, 2 (v. fig. 8.8,a),
, max — semiunghiul dintre axele arborilor şi valoarea sa maximă,
M — punctul de intersecţie al axelor conjugate şi simetrice, 1 şi 2 ,
în planul bisector x0Oy0 (planul median al coliviei (fig. 8.8 şi
8.9),
d = 2r — diametrul bilei (fig. 8.9,a),
R2 — raza cilindrului de cap al canalelor de rulare din arborele tubular
2 şi, implicit, raza sferei exterioare a coliviei 3 (fig. 8.9),
R3 — raza interioară a coliviei 3 şi, implicit, razele suprafeţelor sferice

care delimitează arborele 1 (fig. 8.9),
R — distanţa de la centrele bilelor la axa arborilor, în poziţia de
referinţă a cuplajului (cu arborii în prelungire, fig. 8.9,b),
4v — valoarea maximă a cursei axiale dintre arbori (fig. 8.9,a),
M , Q, t1 , Ox1 y1 z1 — mărimi omoloage cu mărimile M , Q, t1 şi,
respectiv Ox1y1z1, caracteristice axei 1 , consecutivă axei 
(fig. 8.8,a),
 — unghiul longitudinal curent de încrucişare a axelor conjugate
simetrice 1 , 2  ,
 — unghiul subîntins, în planul bisector (planul median al coliviei),
de poziţiile tangenţiale extreme al centrului unei bile,
0min — valoarea minim admisă a semiunghiului de contact bilă-canal,
s, c — notaţii prescurtate pentru funcţiile sinus şi respectiv cosinus.
8.2.3. Particularităţi geometrice ale cuplajului unghiular-axial

cu canale încrucişate
Conform fig. 8.8, ghidarea centrelor bilelor (M) în planul bisector

(x0Oy0) se realizează prin încrucişarea axelor canalelor, în poziţia de
referinţă a cuplajului, în sensuri opuse cu semiunghiuri cuprinse uzual
în intervalul:  13°…19°. Colivia (poziţia 3 din fig. 8.9,a) are rolul de
a menţine coplanare centrele bilelor şi de a asigura transmiterea
cuplului între arbori, prin intermediul bilelor. Funcţionarea cuplajului,
în timpul deplasărilor axiale dintre arbori, este condiţionată de
posibilitatea deplasării axiale a coliviei faţă de ambii arbori
(v. fig. 8.8,b şi 8.9,b). Cu acest scop, arborele cu canale exterioare
(arborele 1 din fig. 8.9,a) este delimitat prin două suprafeţe sferice, ale
căror centre sunt dispuse simetric, pe axa arborelui, la distanţa 2v
(jumătate din cursa axială a arborilor); razele acestor suprafeţe sferice

coincid cu raza sferei interioare a coliviei R3 (fig. 8.9,a).
Prin deplasarea pe distanţa 2v a arborelui 1, spre stânga, în premiza că
arborele 2 este fixat axial (fig. 8.9,a şi b), colivia se deplasează, de
asemenea, spre stânga pe distanţa v; în această poziţie (fig. 8.9,b), arborele
1 şi colivia formează o cuplă de tip sferic şi, ca urmare, pot efectua
deplasări relative unghiulare (fig. 8.9,c). Acelaşi fenomen are loc
deplasând arborele 1 (din poziţia iniţială reprezentată în fig. 8.9,a) spre
dreapta. Se obţine astfel o cursă axială totală între arbori, egală cu
2×2v = 4v. Pentru simplitate, în raţionamentele care urmează, se preferă
să se considere planul bisector (planul median al coliviei) fixat.
8.2.4. Modelarea geometrico-cinematică a mecanismului

asociat
Conform fig. 8.8,a, în premiza simetriei faţă de planul bisector x0Oy0,

este suficient să se reprezinte numai jumătate din mecanismul asociat
cuplajului cu canale rectiliniare încrucişate; pentru simplitate, în acest
model geometric, planul bisector x0Oy0 (implicit, planul median al
coliviei) se consideră fix. Punctul de contact M dintre axele canalelor
conjugate (şi ) este descris, în acest model, de intersecţia dreptei
, cu planul bisector x0Oy0 (fig. 8.8,a). Pe baza acestui model, în
continuare sunt stabilite relaţiile analitice pentru principalele mărimi
geometrice, care intervin în modelarea criteriilor de sinteză ale tipului
de cuplaj considerat.
1) Coordonatele punctului de intersecţie M. Pe baza fig. 8.8,a, în

continuare se stabilesc coordonatele punctului M în sistemul Ox1y1z1.
Cu acest scop se scriu ecuaţiile dreptei , în sistemul Ox1y1z1, în
următoarele trei situaţii:
a b
FIG. 8.9
a) deplasarea axială dintre arbori este nulă (z1Q = 0, fig. 8.8,a şi

8.9,a),
b) arborele 1 este deplasat spre stânga, de-a lungul axei 1 , cu
distanţa v (z1Q = –v) şi
c) arborele 1 este deplasat spre dreapta, de-a lungul axei 1 , cu
distanţa v (z1Q = +v).
Pentru determinarea ecuaţiilor dreptei , în cele trei situaţii, se
scriu mai întâi expresiile vectorului de poziţie OQ şi ale versorului t1 .
Conform fig. 8.8,a, în situaţia a) se obţin ecuaţiile:
R  0 
OQ   0  , t1    s  
 0  x y z  c  x y z
1 1 1 1 1 1
x1  R y z  x1  R ;
 1  1   (8.34)
0  s c  y1   z1  tg  .
În situaţia b), triedrul Ox1y1z1 rămâne pe loc (în poziţia curentă ),
în timp ce arborele 1, împreună cu punctul Q, se translatează spre
stânga, paralel cu 1 , cu o distanţă v, păstrându-şi neschimbată poziţia
unghiulară curentă  (fig. 8.8,a); în acest caz, pentru dreapta 1 se
obţin ecuaţiile:
R  0 
OQ   0  , t1    s  
 v  x y z  c  x y z
1 1 1 1 1 1
x1  R y z v  x1  R ;
 1  1   (8.35)
0  s c  y1   z1  v   tg  .
Ecuaţiile dreptei 1, în situaţia c), se obţin din ecuaţiile precedente,

înlocuind v cu –v:
x1  R, y1   z1  v   tg  . (8.36)
Pentru scrierea ecuaţiei planului bisector x0Oy0, în sistemul

Ox1y1z1, se stabilesc, mai întâi, componentele versorului k 0 în triedrul
x0y0z0 şi apoi în x1y1z1:
k 0 x y z
0 0 0
 0, 0,1
T
. (8.37)
k 0 x y z
1 1 1
 Tx y z  x y z  k 0 x y z 
0 0 0 1 1 1 0 0 0
 c s  s  s  s  0   s  s 
  (8.38)
   s c  c  c  s   0    c  s ,
   
 0 s 
c  1  c 
  
în care, conform fig. 8.8,a, matricea de trecere din triedrul x0y0z0 în

triedrul x1y1z1 are expresia:
Tx y z  x y z  Txyz x y z  Tx y z  xyz 
0 0 0 1 1 1 1 1 1 0 0 0
 c s 0 1 0 0   c s  c  s  s 
  (8.39)
  s c 0  0 c  s     s c  c  c  s  .
   
 0 0 1 0 s c   0 s c 
Ştiind că originea O aparţine planului bisector şi că versorul k 0

este normal pe acest plan, se obţine următoarea ecuaţie a planului
bisector x0Oy0 în triedrul Ox1y1z1:
 x1  s  s  y1  c  s  z1  c  0 . (8.40)
Intersectând planul bisector x0Oy0 cu dreapta 1 se obţin

coordonatele punctului de contact M, dintre axele canalelor conjugate
(1 şi 2), în cele trei situaţii considerate:
 s  s  s
 x1M  R, y1M   R  c  c  s  s  c ,

a)  (8.41)
z  R  s  c  s
.
 1M
c  c  s  s  c
 s  s  s  v R   c  s
 x1M  R, y1M   R  c  c  s  s  c ,
b)  (8.42)
 z  R  s  c  s  v R   s  s  c .

1M
c  c  s   s   c
 s  s  s  v R   c  s
 x1M  R, y1M   R  c  c  s  s  c ,

c)  (8.43)
 z  R  s  c  s  v R   s  s  c .
 1M c  c  s  s  c
Pentru exemplificare, în fig. 8.10,a şi b s-au ilustrat variaţiile

coordonatelor y1M/R şi z1M/R, în cele trei cazuri (a, b şi c), în funcţie de
unghiul de rotaţie ; aceste diagrame s-au trasat în premisa că:
 = max = 9°,  = 16° şi v/R = 0,2.
2) Valorile extreme ale distanţei OM. Valorile extreme ale

distanţei OM (fig. 8.8,a) intervin direct în sinteza geometrică a
cuplajelor unghiular-axiale de acest tip. Pentru determinarea valorii
maxime (OMmax), se pleacă de la coordonatele punctului M stabilite în
situaţia b), în care z1Q = –v:
0,15
y/R (a)
y/R (b)
0,1
y/R (c)
0,05
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,05
-0,1
-0,15
a
0,2
z/R (a)
0,15 z/R (b)
z/R (c)
0,1
0,05
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,05
-0,1
-0,15
-0,2
b
FIG. 8.10
OM  x12M  y12M  z12M (8.44)
d OM  dx dy dz
 0  x1M 1M  y1M 1M  z1M 1M  0 
d d d d
 dz  dz
0  y1M    tg  1M   z1M 1M  0 
 d  d
dz1M
d
    dz
 z1M  1  tg 2   v  tg 2   0  1M  0 
d
v  c  s  s  R  c  c  c  v  s  s 
 v  c  s  v  c  s 2  R 2  c     c   
tg  
2 R  c    
(8.45)
v R   c  s  v R   c   s   c     c   
2 2 2
 .
c   
Deci,
OM max  OM z1M  z1M max   OM   1 ,
v R   c  s  v R 2  c 2   s 2   c     c   
1  2 arctg
c    
(8.46)
Valoarea minimă a distanţei OM (fig. 8.8,a) rezultă direct din

situaţia a): OMmin = R.
În concluzie:
OM max / R 
 1
s  s  s1  v Rc  s 2  s  c  s1  v Rs  s  c1  2
c  c  s  s  c1 2
v R  c  s  c  s  v R2  c    c  

1  2 arctg ;
c    (8.47)
OM min  R .
Pentru exemplificare, în fig. 8.11,a s-au ilustrat variaţiile

mărimilor OM/R, în cele trei cazuri (a, b şi c), în funcţie de unghiul de
rotaţie ; alături, în fig. 8.11,b şi c s-au ilustrat variaţiile mărimilor 1
şi (OM/R)max, din cazul b), în funcţie de semiunghiul dintre arbori
 = max. Diagramele din fig. 8.11 s-au trasat în premisa că:
 = max = 9°,  = 16° şi v/R = 0,2.
1,02 OM/R (a) OM/R (b) OM/R (c)

1,018
1,016
1,014
1,012
1,01
1,008
1,006
1,004
1,002
1
fi [grd]
0,998
0 45 90 135 180 225 270 315 360
a
96,5
fi 1[grd]
96
95,5
95
94,5
94
93,5
93
alfa [grd]
92,5
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
b
1,02
OM/Rmax(b)
1,018
1,016
1,014
1,012
1,01
1,008
1,006
1,004
1,002
alfa [grd]
1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
c
FIG. 8.11
3) Unghiul longitudinal curent de încrucişare dintre două axe

conjugate simetrice (1 şi 2 –fig. 8.8,a). Fiind simetric cu t1 , în
raport cu planul bisector x0Oy0 (v. fig. 8.8,a), versorul t 2 are, în
triedrul x2y2z2, următoarea expresie matriceală:
t 2   0,  s,  c Tx y z 2 2 2

. (8.48)
Pentru a determina unghiul longitudinal de încrucişare dintre axele

conjugate simetrice 1 şi 2, este necesară scrierea versorilor t1 şi t 2
în acelaşi triedru, de exemplu x0y0z0:
t1 x y z
0 0 0
 Tx y z  x y z  t1 x y z 
1 1 1 0 0 0 1 1 1
 c  s 0   0   s  s 
   (8.49)
  s  c c  c s    s   c  s  s  c  c  ,
 
  s  s  c  s c   c  c  c  s  c  s 
t 2 x y z
0 0 0
 Tx y z  x y z  t 2 x y z 
2 2 2 0 0 0 2 2 2
 c  s 0   0   s  s 
   (8.50)
  s  c c  c  s     s    c  s  s  c  c ,
 
 s  s c  s c    c   c  c  s  c  s 
unde, conform fig. 8.8,a:
Tx y z
2 2 2  x0 y 0 z0
 Txyz x y z  Tx y z
0 0 0 2 2 2  x y z 

1 0 0  c  s 0  c  s 0 
     . (8.51)
 0 c  s    s c 0   s  c c  c  s 
0 s c   0 0 1   s  s c  s c 
Unghiul longitudinal curent de încrucişare 2, dintre axele

conjugate 1 şi 2, rezultă din expresia produsului scalar:
c 2  t 2  t1  s  s  c  s  s  c  c 

2 2
 c  c  s  s  c
2


1
2
 
 arccos s 2   s 2  c  c 2   c 2  s 2   c 2   c 2  s 2   s 2 
(8.52)
Pentru exemplificare, în fig. 8.12 s-a ilustrat variaţia
semiunghiului , în funcţie de unghiul de rotaţie , în premisa că:
 = max = 9° şi  = 16°.
30
teta(alfa=9°; gama=16°)
25
20
15
10
5
fi [grd]
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
FIG. 8.12
4) Unghiul determinat în planul bisector de două puncte

consecutive de contact M (fig. 8.8,a). În continuare se consideră
cazul, frecvent aplicat, în care canalele fiecărui arbore sunt dispuse
alternativ în sensuri opuse. Ca urmare, axa 1 , consecutivă axei 1
(fig. 8.8,a), are unghiul de înclinare (), iar dreapta OQ'
(corespunzătoare axei 1 ) formează cu dreapta omoloagă OQ un
unghi 20 (care, în cazul uzual, cu 6 bile, are valoarea 20 = 60°).
Notând OQ   x1 şi z1  z1 , se obţine un triedru Ox1 y1 z1 solidar cu 1
şi omolog cu Ox1 y1 z1 (fig. 8.8,a). În triedrul Ox1 y1 z1 , dreapta 1
poate fi definită cu ajutorul vectorului de poziţie OQ  şi a unui versor
t1 omolog cu t1 (fig. 8.8,a); în cazul b), când z1Q = -v, prin analogie cu
vectorii OQ şi t1 (fig. 8.8,a), se obţin următoarele expresii:
R 0
OQ    0  , t1    s  .
  (8.53)
 v  x y z c  x y z
1 1 1 1 1 1
Exprimate în triedrul Ox1 y1 z1 , expresiile acestor vectori devin:
OQ x y z 1 1 1
 Tx yz  x y z  OQ x y z 
1 1 1 1 1 1 1 1 1
c 2  0  s 2  0 0   R   R  c 2 0 
  (8.54)
  s 2 0 c 2 0 0   0    R  s 2 0 ,
 0 0 1  v    v 
  s  s 2 0 
t1 x y z  Tx y z  x y z  t1 x y z   s   c 2 0  , (8.55)
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1  
 c 
Ca urmare, dreapta 1 are în triedrul Ox1 y1 z1 următoarele ecuaţii:
x1  R  c 2 0 y1  R  s 2 0 z1  v
  . (8.56)
 s  s 2 0 s   c 2 0 c
Intersectând dreapta 1 cu planul bisector x0Oy0, se obţin

coordonatele punctului de contact M', dintre dreptele conjugate
simetrice 1 şi 2 . Ştiind că planul x0Oy0 are în triedrul Ox1 y1 z1
ecuaţia (8.40):
 x1  s  s  y1  c  s  z1  c  0 ,
se obţin următoarele expresii ale coordonatelor punctului M', în

triedrul Ox1 y1 z1 :

 x1M    z1M   v   t g   s 2 0  R  c 2 0 ,

 y1M    z1M   v   tg   c 2 0  R  s 2 0 , (8.57)
 R  s  20   v  tg   c  20  tg  ,
 z1M  
 1  tg   tg   c  2 0 
sau
  z1M  v  
 x1M    R     tg   s 2 0  c 2 0  ,
  R R 
  z1M  v  
 y1M   R     tg   c 2 0  s 2 0  , (8.58)
  R R 
 tg   s   2 0   v R   tg   c  2 0 
 z1M   R  .
 1  tg   tg   c  2 0 
Ţinând seama că în cazul b), când z1Q = –v, punctul M

(v. fig. 8.8,a) are, în acelaşi triedru, coordonatele (8.42), se obţine
următoarea expresie pentru unghiul format cu vectorii OM şi OM  :

MOM'  arccos OM .OM    x1M x1M   y1M y1M   z1M z1M 
.
x2
1M 
 y12M  z12M x12M   y12M   z12M  
(8.59)
În cazurile a) şi c), prezentate la punctul 1), expresiile unghiului

MOM' se obţin din relaţia precedentă înlocuind v = 0, respectiv v cu
(–v).
Pentru exemplificare, în fig. 8.13,a s-au ilustrat variaţiile

coordonatelor x1M /R, y1M' /R şi z1M' /R, din cazul b), iar alături, în
fig. 8.13,b s-au ilustrat variaţiile unghiului MOM', din cazurile b) şi
c), în funcţie de unghiul de rotaţie . Diagramele din fig. 8.13 s-au
trasat în premisa că:  = max = 9°,  = 16°, 20 = 60° şi v/R = 0,2.
0,8 z1M'/R(b)
y1M'/R(b)
0,6
x1M'/R(b)
0,4
0,2
0
0 45 90 135 180 225 270 315 360
-0,2
fi [grd]
-0,4
a
75
<MOM'(b) <MOM'(c) [grd]
72,5
70
67,5
65
62,5
60
57,5
55
52,5
50
47,5
fi [grd]
45
0 45 90 135 180 225 270 315 360
b
FIG. 8.13
8.2.5. Asupra sintezei geometrice a cuplajului unghiular-axial,

de tip Rzeppa, cu canale rectiliniare încrucişate
Pe baza modelărilor geometrice de la punctul precedent (8.2.4), în

continuare se propun cinci criterii funcţionale, care permit sinteza
principalelor mărimi geometrice ale cuplajului U-A, de tip Rzeppa, cu
canale rectiliniare încrucişate.
Prin analogie cu abordarea din subcap. 7.2, în sinteza geometrică a
acestui tip de cuplaj, se consideră ca date de intrare parametrii:
 = max, şi v/d (fig. 8.9), iar ca date de ieşire, parametrii (fig. 8.8,a şi
8.10): , R/d, R2/R, R3/R, l1min/R, l2min/R şi l3min/R.
PRECIZARE
Rapoartele de tip X/R, care apar curent în relaţii, pot fi considerate ca rapoarte
de forma: X/R = (X/d)/(R/d);
Exemple: v/R = (v/d)/(R/d); R2 /R = (R2 /d)/(R/d), l1min /R = (l1min /d)/(R/d) etc.
Criteriul 1: Evitarea autofrânării bilelor în canale. Acest criteriu

permite stabilirea limitei inferioare a unghiului de înclinare 
(fig. 8.8,a), graţie căruia, canalele conjugate simetrice ghidează
mişcarea bilelor. Cunoscând coeficientul de frecare la alunecare
bilă-canal  şi ţinând seama de relaţia (8.52), condiţia de evitare a
autofrânării poate fi scrisă astfel:
tg  min     min  arctg    , (8.60)
în care  este unghiul de frecare. Conform relaţiei (8.52),
 min    0      max ; (8.61)
aşadar, în premiza că  = 6°, condiţia de evitare a autofrânării devine:

   max        max        max  6 . (8.62)
Uzual, unghiul  (fig. 8.8,a) are valori în intervalul  =13°…19°,

pentru semiunghiuri max  13°.
Criteriul 2: Menţinerea contactului axial bilă-colivie. În

cuplajele U-A, de tip Rzeppa, coliviile monocentrice (fig. 8.9 şi 8.10)
au următoarele funcţii principale:
 împiedică ieşirea axială a bilelor din canale, în timpul
transmiterii sarcinii;
 menţin coplanare centrele bilelor şi
 participă la transmiterea sarcinii de la un arbore la celălalt, prin
intermediul bilelor.
Pentru realizarea acestor funcţii, colivia trebuie să realizeze, pe de
o parte, un contact axial permanent cu toate bilele şi, pe de altă parte,
trebuie să permită bilelor să se deplaseze liber în direcţie tangenţială;
pentru satisfacerea acestor cerinţe, colivia trebuie să aibă o anumită
grosime şi să fie prevăzută cu ferestre alungite tangenţial.
În consecinţă, criteriul 2 are ca obiectiv determinarea valorilor
limită ale razelor R2 şi R3 (R2min şi R3max, fig. 8.14), care asigură
contactul axial permanent dintre colivie şi bile.
În conformitate cu fig. 8.14, se poate scrie:
 d / 2 ,
2
R2 min  OM max
2
(8.63),
 d / 2 ,
2
R3 max  OM min
2
(8.64)
în care, expresiile mărimilor OMmax şi OMmin sunt date de relaţiile

(8.47).
În concluzie, conform fig. 8.14, contactul axial dintre colivie şi
bile se realizează permanent dacă:
FIG. 8.14
 R / R  OM 2 / R 2  0,25  d / R 2 ,
 2 max
 (8.65)
 R3 / R  1  0,25  d / R 2 .
Criteriul 3: Evitarea interferenţei tangenţiale dintre bile şi

colivie. Acest criteriu are ca obiectiv stabilirea unghiului minim
subîntins, în planul median al coliviei, de fereastra unei bile, astfel
încât să se evite contactul, în direcţie tangenţială, dintre bilă şi colivie.
Ţinând seama de relaţia (8.59) şi de cele precizate la pct. 8.2.4, se
determină unghiul MOM'max în cazul b), în care z1Q = z'1Q' = –v, şi
unghiul MOM'min, în cazul c), în care z1Q = z'1Q' = +v.
Pe baza unghiurilor MOM'max şi MOM'min se determină unghiul 
subîntins, în planul median al coliviei, de poziţiile tangenţiale
extremale ale centrului unei bile:
  0,5·( MOM'max– MOM'min); (8.66)
pe baza acestui unghi se stabileşte deschiderea tangenţială a unei

ferestre din colivie.
Criteriul 4: Menţinerea contactului dintre bile şi canale în

poziţia   max. Conform fig. 8.14, îndeplinirea acestui criteriu este
condiţionată de lăţimile minime ale capetelor port-canale şi lăţimea
minimă a coliviei. Pe baza fig. 8.14 se obţin următoarele lăţimi
minime pentru capetele port-canale ale arborilor:
 
l1min  l 2 min  2  OE  v  2  z1M max  v  
l1min/R = l2min/R = 2(z1Mmax /R + v/R), (8.67)
în care, conform relaţiilor (8.42) şi (8.46):

 s  c  s1  v R   s  s  c1
 z1M max / R  c  c  s  s  c1
,

 v Rc  s  c  s  v R 2  c  c   

1  2 arctg , (8.68)
 c    
   max .


Din aceeaşi figură, pentru lăţimea minimă a coliviei se obţine

relaţia:
l3 min  2OB  2OA  sin( OAB)  2 R3  sin max  arcsin / R3  
l3min /R = 2( R3 / R)  sin  max  arcsin  / R3  . (8.69)
În concluzie, în conformitate cu fig. 8.14, lăţimile l1, l2 şi l3 se

stabilesc pe baza următoarelor inegalităţi:
l1 / R  2  z1M max / R  v / R ,


l 2 / R  2  z1M max / R  v / R , (8.70)

l3 / R  2  R3 / R  sin max  arcsin v / R3 .
Criteriul 5: Realizarea unei valori minime impuse pentru

semiunghiul de contact bilă canal. Acest criteriu se referă la
contactul dintre bile şi canalele arborelui 1, în poziţia  max (fig. 8.9
şi 8.10), şi intervine în stabilirea raportului d/R. Considerând că
semiunghiul minim de contact bilă-canal este 0min, şi acceptând
aproximaţia propusă în subcap. 8.1 (criteriul 7), pe baza fig. 8.14 se
poate scrie următoarea condiţie care modelează, cu o aproximaţie
admisibilă, acest criteriu:
2 2 2
CM  DM  CD
DMC  0min  cos DMC   cos  0 min ,
2  CM  DM
(8.71)
în care:
CM  d / 2  r , CD  R3 ,

 2 2
 DM  OM max  OD  2  OM max  OD  sin  max  (8.72)
 2
  OM max  4  v 2  4  v  OM max  sin  max .
În urma înlocuirilor, inegalitatea (8.71) poate fi scrisă sub forma:

2
r 2  DM  R32  2  r  DM  cos  0 min 
d / R 2  4  d / R   DM / R  cos  0 min  4DM / R   4R3 / R   0
2 2
(8.73)
din care, ţinând seama de rel. (8.65), rezultă condiţia:
d DM / R   1 2
 . (8.74)
R DM / R   cos 
0 min
În urma stabilirii raportului R/d, pot fi determinate numeric şi

rapoartele ale căror expresii au fost stabilite anterior.
Prin coroborare cu calculele organologice, relaţiile geometrice
stabilite permit elaborarea unui program pentru simulare şi
dimensionare numerică asistată.
9. ATLAS CU SOLUŢII
REPREZENTATIVE DE CUPLAJE CU
BILE DE TIP WEISS ŞI RZEPPA
În acest capitol sunt prezentate, sub formă de atlas, cele mai

reprezentative soluţii, brevetate şi/sau aplicate într-o perioadă de
cca. opt decenii, din domeniul cuplajelor mobile cu bile, de tip Weiss
şi Rzeppa. Prezentarea cuprinde o ilustrare grafică sugestivă, pentru
fiecare soluţie, însoţită de o succintă caracterizare tehnică. Se obţine
astfel, o privire de ansamblu unitară, asupra domeniului, care permite,
pe de o parte, găsirea soluţiilor de principiu ale unor probleme
concrete de design şi, pe de altă parte, elaborarea de noi abordări
privind inventica şi cercetarea ştiinţifică în acest domeniu.
În partea finală a atlasului, în fig. 9.84…9.93, sunt prezentate
variantele cuplajelor propuse şi/sau brevetate de autori.
Fig. 9.1 şi 9.2: Cuplaje unghiulare Weiss cu şase bile (fig. 9.1) şi,
respectiv, patru bile (fig. 9.2) dispuse în canale circulare (cu linii
mediane-cercuri) bicentrice, ale căror cercuri mediane sunt situate în
plane axiale echiunghiulare. Liniile mediane ale canalelor şi centrele
acestora sunt simetrice faţă de planul bisector al unghiului obtuz
dintre arbori; ca urmare, cuplajele sunt homocinetice. Ghidarea bilelor
în canale, coplanarizarea centrelor bilelor şi ghidarea planului, format
de centrele bilelor, ca plan bisector se realizează prin încrucişarea
canalelor şi prin corelarea judicioasă dintre excentricitatea liniilor
9. Atlas cu soluţii reprezentative de cuplaje cu bile de tip Weiss şi Rzeppa 203
mediane ale canalelor, raza acestor linii circulare, unghiul de contact

bilă-canale, diametrul bilelor şi unghiul maxim dintre axele arborilor.
Cuplajul din fig. 9.1, brevetat de Weiss în 1924 (Pat. Germania nr.
424.819), este primul reprezentant al seriei filogenetice, denumită
cuplaje de tip Weiss. Cuplajul din fig. 9.2, realizat de firma Bendix,
reprezintă o variantă modernă aplicată a cuplajului din fig. 9.1 şi poate
realiza, între arbori, unghiuri pâna la 35°…40o.
Fig. 9.3: Cuplaj unghiular Bendix-Weiss asemănător cu cele din

fig. 9.1 şi 9.2; se deosebeşte însă de acestea prin aceea că liniile
mediane circulare, ale canalelor unui semicuplaj, nu mai sunt
concentrice într-un punct de pe axa arborelui, ci au centre dispuse
excentric şi echiunghiular faţă de axa arborelui propriu.
Fig. 9.4: Cuplaj unghiular Weiss cu două bile dispuse în canale

rectiliniare încrucişate simetric, ale căror axe sunt situate în plane
axiale (Pat. Franţa 1.374.532/1961). Coplanarizarea centrelor bilelor,
ghidarea bilelor în canale şi ghidarea planului bilelor ca plan bisector
se realizează printr-o corelare judicioasă între unghiul de înclinare
axială a canalelor, diametrul bilelor, unghiul de contact bilă-canale şi
unghiul maxim dintre axele arborilor. Deoarece transmiterea
momentului (într-un sens) se realizează printr-o singură bilă, forţele
acesteia sunt echilibrate de cuplele arborilor cu baza (dezavantaj
funcţional!).
Fig. 9.5: Variantă aplicată, de cuplaj unghiular-axial Weiss, cu

patru bile dispuse în canale rectiliniare încrucişate simetric, ale căror
axe sunt situate în plane axiale echiunghiulare. Funcţiile privind
coplanarizarea bilelor şi ghidarea acestora sunt realizate analog
cuplajului din fig. 9.4. Deplasarea axială dintre arbori este limitată de
interferenţa dintre pereţii nuturilor conjugate (în care sunt prelucrate
canalele); analiza acestei interferenţe se efectuează în premiza

unghiului maxim dintre arbori.
Fig. 9.6: Cuplaj unghiular-axial, de tip Weiss-Bellomo (Pat. Franţa

nr. 2.492.484/1982), cu patru bile dispuse în canale rectiliniare
încrucişate simetric, ale căror axe sunt situate în două plane excentrice
paralele. Coplanarizarea şi ghidarea bilelor se realizează prin analogie
cu fig. 9.4. Pentru a funcţiona corect, variantei din fig. 9.6 îi este
necesară încă o legătură radială de centrare după o direcţie orizontală.
Se precizează că acest deziderat nu poate fi realizat introducând între
arbori o cuplă de tip sferă în cilindru sau sferă între plane (v. fig. 6.5) !
Denumirea de cuplaj de tip Weiss-Bellomo (sau prescurtat, de tip
Bellomo) se justifică prin faptul că Bellomo a brevetat în 1953 primul
cuplaj de tip Weiss cu canale dispuse în plane excentrice. Această
soluţie creşte rigiditatea nuturilor şi implicit capacitatea portantă a
cuplajului.
Fig. 9.7: Cuplaj unghiular, de tip Weiss-Bellomo, care poate fi

considerat ca fiind obţinut din cuplajul precedent (fig. 9.6) prin
centrarea sferică a arborilor; acest cuplaj a fost însă brevetat de
Bellomo (Brevet Germania F. nr. 1.168.177/1964) înaintea celui
precedent.
Fig. 9.8: Cuplaj unghiular, de tip Weiss-Bellomo (Brevet Germania

F. nr. 1.069.958 ), cu patru bile dispuse în canale circulare încrucişate
simetric, ale căror axe sunt situate în două plane excentrice paralele.
Poate fi considerat ca fiind obţinut din cuplajul precedent (fig. 9.7),
prin înlocuirea canalelor rectiliniare cu canale circulare; în plus,
dispune de posibilitatea controlării jocurilor dintre bile şi canale prin
reglarea şurubului central.
Fig. 9.9: Cuplaj unghiular-axial, de tip Weiss-Bellomo (Brevet

Germania F. nr. 1.069.958), care poate fi considerat ca fiind obţinut,
din varianta reprezentată în fig. 9.6, prin introducerea unei legături
radiale de tip sferă între plane. Conform fig. 6.5, cu această centrare,
cuplajul din fig. 9.9 nu poate funcţiona în variantă unghiular-axială.
Ca şi varianta precedentă (fig. 9.8), soluţia din fig. 9.9 are posibilitatea
controlării jocului bile-canale.
Fig. 9.10: Cuplaj unghiular, de tip Weiss-Bellomo (Brevet SUA

nr. 3.296.835/1967), rezultat din cuplajul ilustrat în fig. 9.8 prin
înlocuirea cuplei sferice de centrare (care introduce o legătură
hiperstatică) cu o cuplă de tip sferă în cilindru (care elimină legătura
hiperstatică precedentă).
Fig. 9.11 şi 9.12: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Weiss-Bellomo,

cu patru bile situate în canale rectiliniare încrucişate simetric, ale căror
linii mediane sunt situate în plane excentrice dispuse în X (fig. 9.11,
Brevet SUA nr. 3.338.070/1967) sau în O (fig. 9.12, Brevet Germania
F. nr. 2.432.868/1978). Prin trecerea de la plane excentrice paralele
(v. fig. 9.6 şi 9.10) la plane excentrice dispuse în X sau O, se
realizează (indirect, prin legarea în paralel a celor 4 lanţuri cinematice
canal-bilă-canal) ambele legături necesare în realizarea centrării
radiale.
Fig. 9.13, 9.14 şi 9.15: Cuplaje unghiular-axiale, de tip

Weiss-Bellomo, cu şase bile dispuse în canale rectiliniare încrucişate
simetric, ale căror axe sunt situate fie în trei perechi de plane paralele
orientate în stea (fig. 9.13,a şi b, Brevet SUA nr. 3.446.035 şi c,
Brevet SUA nr. 3.298.200), fie în trei plane dispuse în triunghi
(fig. 9.14, Brevet SUA nr. 3.296.834 şi fig. 9.15,a,c şi d, Brevet Franţa
nr. 2.407.389). Prin centrarea sferică a arborilor, varianta
unghiular-axială din fig. 9.15,a devine cuplaj unghiular (fig. 9.15,b).

Spre deosebire de cuplajul din fig. 9.14, în care axele canalelor din
fiecare plan sunt paralele, în cuplajele din fig. 9.15 axele canalelor
sunt dispuse în V. Cuplajele cu şase bile au particularităţi cinematice
asemănătoare cu cele cu patru bile, dar, spre deosebire de acestea, au
capacităţi portante mai ridicate.
Fig. 9.16 şi 9.17: Cuplaje unghiulare, de tip Weiss, cu bolţ de

„coplanarizare“ a corpurilor de rulare; varianta din fig. 9.16 (Brevet
Franţa nr. 1.157.482/1957) foloseşte 2 galeţi sferici dispuşi în canale
rectiliniare încrucişate simetric, iar varianta din fig. 9.17 (Brevet
Germania 565.099/ 1932) utilizează 2 galeţi dublu conici dispuşi în
„canale“ circulare bicentrice şi încrucişate simetric. Bolţul participă,
împreună cu canalele conjugate, la realizarea funcţiilor de
„coplanarizare“ şi ghidare a corpurilor de rulare. Deoarece utilizează
numai două corpuri de rulare, cuplele arborilor cu baza trebuie să
echilibreze forţele corpului de rulare care transmite forţă.
Fig. 9.18 şi 9.19: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Weiss, cu 6 bile

şi colivie pentru coplanarizarea acestora; varianta din fig. 9.18
foloseşte canale rectiliniare încrucişate simetric, iar varianta din
fig. 9.19 utilizează lanţuri cinematice de tip plan-sfera-plan (Brevet
SUA nr. 4.449.956/1984). Colivia cuplajului din fig. 9.18 este de tip
„monocentric“, deoarece centrează radial arborii cu care formează
policuple de tip sferă în cilindru, sfera fiind aceeaşi pentru ambii
arbori. Colivia din fig. 9.19 este de tip „bicentric“, deoarece formează
cu fiecare arbore câte o policuplă de tip sferă în cilindru, sferele fiind
solidare cu colivia şi simetrice în raport cu planul bisector. Prin
urmare, în prima variantă (fig. 9.18) colivia are un rol secundar în
ghidare, în timp ce în variantă secundă (fig. 9.19) are rolul principal.
Fig. 9.20 şi 9.21: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu şase bile

dispuse în canale ale căror linii mediane sunt cercuri, care coincid în
poziţia de referinţă a cuplajului (când arborii sunt coliniari);
coplanarizarea bilelor se realizează printr-o colivie monocentrică.
Considerat înseriat cu o policuplă de translaţie cu bile, cuplajul din
fig. 9.20 devine unghiular-axial.
Deşi primul cuplaj (fig. 9.20) a fost brevetat de William Whitney în
1908 (Brevet SUA nr. 1.022.909), iar cuplajul secund a fost brevetat
de Alfred Rzeppa în 1927 (Brevet SUA nr. 1.665.280), cuplajele care
transmit puterea analog celor din fig. 9.20 şi 9.21 sunt cunoscute sub
denumirea de cuplaje de tip Rzeppa. Acest fapt nu constituie chiar o
nedreptate istorică, pentru că, în ambele cuplaje, ghidarea bilelor în
canale este împiedicată de autofrânarea bilelor. Îndreptăţirea denumirii
decurge probabil din faptul că variantele de cuplaje brevetate ulterior
de Rzeppa sunt funcţionale.
Fig. 9.22 şi 9.23: Cuplaje unghiulare de tip Rzeppa, cu şase bile

(fig. 9.22, Brevet SUA nr. 2.010.899/1933) şi cu 2 bile (fig. 9.23,
Brevet SUA nr. 3.263.448/1964); aceste cuplaje sunt asemănătoare
variantei din fig. 9.21 dar, spre deosebire de aceasta, realizează atât
ghidarea bilelor în canale, cât şi a planului centrelor bilelor ca plan
bisector, prin ghidarea coliviei cu ajutorul unui levier. Cu acest scop,
este necesar ca levierul să rotească colivia cu jumătate din cursa
unghiulară a unui arbore faţă de celălalt. În varianta cu două bile
(fig. 9.23) ghidarea coliviei este necesară şi se realizează numai în
plan vertical, în timp ce în varianta cu şase bile (fig. 9.22), ghidarea
coliviei se realizează în toate planele axiale.
Fig. 9.24 şi 9.25: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, în care

levierul cu capete sferice (fig. 9.22) pentru ghidarea coliviei este
înlocuit: printr-un disc bicentric d (fig. 9.24, Brevet Germania
nr. 624.463/1936 şi Brevet SUA nr. 2.010.899/1933) şi, respectiv,

printr-un levier dinţat sferic la un capăt (fig. 9.25, Brevet SUA
nr. 3.324.683). Primul cuplaj (fig. 9.24) foloseşte canale circulare, în
timp ce cuplajul secund (fig. 9.25) utilizează canale rectiliniare. Prima
soluţie (fig. 9.24) are, evident, o complexitate constructivă mai mare
decât soluţia secundă (fig. 9.25).
Fig. 9.26: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, cu două bile, în care

funcţiile de coplanarizare şi ghidare a bilelor sunt realizate, numai în
planul vertical, prin utilizarea unor canale circulare axiale bicentrice şi
a unei came articulată de unul dintre arbori (Brevet SUA nr.
4.459.122/1984). Deoarece utilizează numai două bile, nu mai este
necesară îndeplinirea acestor funcţii şi în plan orizontal; din acest
punct de vedere, cuplajul din fig. 9.26 este analog cu cel din fig. 9.23.
Fig. 9.27: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, cu 21 de bile

coplanarizate şi ghidate printr-o colivie cilindrică ghidată, la rândul ei,
cu ajutorul a trei leviere echiunghiulare; bilele sunt dispuse în canale
rectiliniare ale căror axe sunt paralele cu axele arborilor proprii. Acest
cuplaj este brevetat (Brevet Germania F. nr. 1.216.032/1966) şi
realizat de firma DEMAG pentru unghiuri mici între arbori şi momente
de torsiune mari.
Fig. 9.28: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, în care coplanarizarea

şi ghidarea bilelor se realizează cu ajutorul unei colivii sub formă de
disc, care la rândul ei este ghidată printr-un dispozitiv de simetrizare
tip Walterscheid (utilizat în cuplajele bicardanice cu acelaşi nume).
Bilele sunt dispuse în canale conjugate circulare, ale căror cercuri
mediane coincid în poziţia de referinţă a cuplajului (când arborii sunt
în prelungire).
Dispozitivul de simetrizare conţine un arbore intermediar tubular

„a“; acest arbore intermediar formează cu discul coliviei o cuplă
plană, cu arborele 1- o cuplă sferică şi cu arborele 2 formează o cuplă
de tip “sferă în cilindru“, în varianta din fig. 9.28,a, şi o cuplă de tip
sferic, în varianta din fig. 9.28,b. Spre deosebire de varianta a
(fig. 9.28), în care arborii sunt centraţi direct printr-o cuplă sferică, în
varianta b (fig. 9.28), arborii sunt centraţi printr-o cuplă de tip sferă în
cilindru.
Datorită simetriei aproximative, aceste cuplaje sunt
cvasihomocinetice şi sunt concepute pentru unghiuri mici între arbori
şi capacităţi portante mari (Brevet Franţa nr. 2.404.147/1977 obţinut
de firma UNI-CARDAN).
Fig. 9.29, 9.30 şi 9.31: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, ale

căror bile sunt coplanarizate printr-o colivie monocentrică unilaterală
(fig. 9.29, Brevet SUA nr. 1.975.758/1933 şi fig. 9.30, Brevet SUA
nr. 4.610.643/1986) sau bilaterală (fig. 9.31) şi sunt ghidate prin
utilizarea unor canale circulare, axiale şi unghiulare (bicentrice);
centrele cercurilor mediane ale canalelor conjugate sunt dispuse
simetric faţă de planul bisector al unghiului obtuz dintre arbori. Face
excepţie cuplajul din fig. 9.30, ale cărui linii mediane sunt hibride: arc
de cerc plus un segment de dreaptă paralel cu axa arborelui.
Pe lângă coplanarizarea şi ghidarea bilelor, colivia participă şi la
echilibrarea forţelor din bile. Deoarece „unghiurile“ formate de
canalele conjugate au vârfurile de aceeaşi parte (dreapta în fig. 9.29 şi
9.30 şi stânga în fig. 9.31), echilibrarea coliviei se realizează prin
intermediul forţelor de legătură cu arborii. Prin aceasta se accentuează
uzura coliviei şi se reduce randamentul.
Fig. 9.32 şi 9.33: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu bile

dispuse în canale conjugate circulare, axiale şi unghiulare (bicentrice)
în care:
 colivia este monocentrică (fig. 9.32,a, Brevet Franţa nr.
2.448.070/1980);
 canalele conjugate şi colivia au aceeaşi excentricitate (fig. 9.32,b,
Brevet Franţa nr. 2.448.070);
 canalele conjugate au excentricitatea mai mare decât colivia
(fig. 9.33,a, Brevet SUA nr. 4.589.857);
 canalele conjugate au excentricitatea mai mare decât a coliviei şi
au centrele nesituate pe axele arborilor (fig. 9.33,b, Brevet SUA
nr. 4.589.857/1986).
În toate aceste variante, vârfurile „unghiurilor“ formate de canalele
conjugate sunt orientate de aceeaşi parte (dreapta în fig. 9.32 şi stânga
în fig. 9.33).
Fig. 9.34: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, cu patru bile (Brevet

Franţa nr. 2.388.163/1978) dispuse în canale circulare, axiale şi
unghiulare (bicentrice) în care:
 vârfurile „unghiurilor“ formate de canalele conjugate sunt orientate
în acelaşi sens (dreapta, fig. 9.34,a);
 colivia are numai contact axial cu arborele 1 şi cu cele patru bile;
 construcţia coliviei permite ca centrarea sferică dintre arbori să se
realizeze prin contact direct (fig. 9.34,b şi c).
Fig. 9.35, 9.36 şi 9.37: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, similare

cu cele din fig. 9.32, ale căror soluţii asigură însă compensarea
efectului negativ ale jocurilor dintre colivie şi arbori (v. fig. 9.35,a şi
b): ieşirea planului centrelor bilelor din planul bisector, ca urmare a
deplasărilor axiale relative arbori-colivie. Aceste soluţii de
compensare constau în repoziţionarea centrelor cercurilor care

definesc geometria canalelor şi geometria coliviei astfel încât să se
evite apariţia deplasărilor relative axiale.
În fiecare din figurile 9.35 (Brevet SUA nr. 4.494.941/1985), 9.36
şi 9.37 (Brevet SUA 4.575.362/1986) sunt ilustrate câte două
configuraţii de centre, care realizează acest obiectiv.
Fig. 9.38 şi 9.39: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu şase bile,

similare celui din fig. 9.32,a, dar în care coliviile sunt autoechilibrate;
cuplaj cu canale conjugate circulare, axiale şi unghiulare, ale căror
„unghiuri“ sunt orientate alternativ opus (fig. 9.38, Brevet Italia
nr. 604.389) şi cuplaj (cu canale conjugate rectiliniare, axiale şi
unghiulare) rezultat din cel precedent mărind la infinit razele
cercurilor de picior ale canalelor (fig. 9.39, Brevet Australia
nr. 239.346). Dispunerea alternativ opusă a deschiderilor unghiulare,
ale canalelor conjugate, orientează alternativ-opus forţele cu care
bilele acţionează asupra coliviei şi asigură, implicit, autoechilibrarea
acesteia.
Fig. 9.40: Cuplaj unghiular hibrid, de tip Rzeppa, cu colivie

monocentrică şi 3+3 bile (fig. 9.40,a), respectiv 3+6 bile (fig. 9.40,b),
dispuse alternativ în două grupe de canale conjugate distincte
(fig. 9.40,c):
 canale circulare, axiale şi monocentrice în care sunt aşezate bilele
mari destinate transmiterii cuplului şi
 canale circulare, axiale şi unghiulare (bicentrice), ale căror bile
asigură ghidarea coliviei şi, implicit, ghidarea bilelor de forţă
(Brevet SUA nr. 3.553.979).
Această soluţie are ca obiectiv creşterea capacităţii portante a
cuplajului.
Fig. 9.41 şi 9.42,a şi b: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa:

a) cu colivie bicentrică şi canale circulare, axiale şi monocentrice
(fig. 9.41, Brevet SUA nr. 1.975.758/ 1934 obţinut de Stuber, B.K. şi
Brevet SUA nr. 2.046.584/ 1936 obţinut de Rzeppa, A.H.);
b) cu canale rectiliniare paralele cu axele arborilor proprii şi
colivie bicentrică (Brevet Franţa nr. 1.418.233/1965).
Colivia bicentrică realizează, împreună cu canalele conjugate,
coplanarizarea, echilibrarea şi ghidarea bilelor. Prin transformarea
cuplei sferice dintre colivie şi arborele exterior în cuplă de tip sferă în
cilindru, varianta unghiulară cu canale rectiliniare (fig. 9.42,a şi b)
poate fi uşor transformată în cuplaj unghiular-axial (fig. 9.42,c).
Fig. 9.43: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, cu trei bile dispuse în

canale rectiliniare paralele cu axele arborilor, în care coplanarizarea şi
ghidarea bilelor se realizează printr-o colivie bicentrică de tip disc cu
furci (Brevet SUA nr. 3.400.557). Cuplajul este însă blocat deoarece,
pe de o parte, colivia-disc este legată la fiecare arbore prin câte o cuplă
sferică, iar pe de altă parte, arborii sunt centraţi direct printr-o altă
cuplă sferică.
Funcţionarea cuplajului unghiular devine posibilă dacă se elimină
complet cupla sferică dintre arbori. O altă soluţie de eliminare a
blocării se referă la înlocuirea cuplelor sferice dintre colivie şi arbori
prin cuple de tip sferă în cilindru; în acest caz, menţinerea planului
median al coliviei în planul bisector al cuplajului impune introducerea
unor resorturi identice între arbori şi colivie.
Fig. 9.44: Cuplaj unghiular de tip Rzeppa, cu patru role dispuse în

canale conjugate circulare, în care coplanarizarea şi ghidarea rolelor se
realizează cu un dispozitiv de simetrie tip Walterscheid (Brevet
Germania F. nr. 897.181/1953). Se aseamănă cu varianta din
fig. 9.28,a dar, spre deosebire de aceasta, arborele intermediar 4
formează cu arborii 1 şi 2 cuple de tip sferă în cilindru, iar colivia 3

împreună cu arborii 1 şi 2 formează o cuplă sferică dublă.
Fig. 9.45: Variantă unghiulară aplicată de cuplaj Rzeppa (cuplaj

DOS), în care bilele sunt dispuse în canale rectiliniare paralele cu
axele arborilor, iar coplanarizarea şi ghidarea bilelor se realizează
printr-o colivie bicentrică, cu excentricitate mare (Brevete Franţa cu
nr. 2.434.303/1980 şi nr. 2.375.487/ 1977). Are capacitate portantă
ridicată şi poate realiza între arbori unghiuri până la 45…50.
Fig. 9.46,a,b,c: Variante de cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu

colivie bicentrică, caracterizată printr-un monocontact sferic exterior
şi prin două contacte sferice interioare, separate printr-o degajare de
evitare a interferenţei (Brevet SUA nr. 4.533.339/1985). Spre
deosebire de variantele din fig. 9.35, 9.36 şi 9.37, care compensează
efectele negative ale jocurilor colivie-arbori în direcţie axială,
variantele din fig. 9.46 au ca obiectiv compensarea efectelor acestor
jocuri în direcţie radială: transformarea unor legături
arbore-bilă-arbore în legături arbore-colivie-arbore (fig. 9.46,d).
Fig. 9.47, 9.48,c, d şi 9.49: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, fără

colivie:
a) cu canale conjugate rectiliniare, unghiulare şi încrucişate
(fig. 9.47, Brevet Franţa nr. 918.808 şi fig. 9.48,c şi d, Brevet
Australia nr. 239.346);
b) cu canale circulare încrucişate (fig. 9.49, Brevet Germania
F. nr. 1.170.720).
Din comparaţia soluţiilor ilustrate în fig. 9.48,a şi b şi fig. 9.48,c şi
d, se observă că prin combinarea efectului de pană (unghiular) cu cel
de încrucişare a canalelor, devine posibilă, în anumite condiţii,
eliminarea coliviei; în astfel de situaţii, transmiterea forţei prin

legăturile canal-bilă-canal se realizează analog celei din cuplajele
Weiss (v. şi fig. 3.1,b1 şi c3).
Spre deosebire de soluţiile din fig. 9.47 şi 9.48,c şi d, care în
anumite condiţii pot funcţiona, soluţia din fig. 9.49, care foloseşte
numai efectul de încrucişare, nu este funcţională fără colivie.
Fig. 9.50: Cuplaj unghiular, de tip Rzeppa, cu opt galeţi

cilindro-conici coplanarizaţi cu ajutorul a patru bolţuri articulate între
ele printr-o cuplă de rotaţie triplă (Brevet Franţa nr. 2.391.309);
deoarece galeţii sunt dispuşi în canale circulare axiale, la unghiuri nule
între arbori, poziţia unghiulară a planului galeţilor devine
nedeterminată, iar la unghiuri mici între arbori (mai mici sau
comparabile cu unghiul de frecare), ghidarea rolelor în canale este
însoţită de autofrânare. Aceste impedimente pot fi eliminate fie prin
încrucişarea canalelor, fie prin utilizarea de bolţuri bicentrice.
Fig. 9.51 şi 9.52: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu trei

(fig. 9.51) şi cu patru galeţi sferici (fig. 9.52) dispuşi în canale
conjugate circulare, axiale şi unghiulare (bicentrice) orientate în
aceeaşi parte (dreapta); aceşti galeţi sunt coplanarizaţi şi echilibraţi
printr-un element tripod, în fig. 9.51, şi prin două bolţuri articulate
sferic, în fig. 9.52 (Brevet Franţa nr. 2.517.773/1983). Deoarece în
varianta cu trei galeţi, elementul tripod efectuează deplasări radiale,
acesta este rezemat de arborele interior prin intermediul unei pastile
care formează o cuplă sferică cu arborele şi o cuplă plană cu elementul
tripod.
Fig. 9.53, 9.54 şi 9.55: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Rzeppa, cu

bile dispuse în canale rectiliniare paralele cu axele arborilor, în care
coplanarizarea şi ghidarea bilelor se realizează prin:
a) colivie ghidată cu ajutorul unui levier (fig. 9.53, Brevet SUA

nr. 3.151.473/1964);
b) colivie ghidată printr-un disc radial, acţionat printr-un cap sferic
de unul dintre arbori (fig. 9.54, Brevet Elveţia nr. 400.682/1962);
c) discuri tronconice simetrice acţionate de unul dintre arbori, prin
intermediul unor cuple de tip sferă în cilindru (fig. 9.55, Brevet Elveţia
nr. 400.682/1962).
Toate aceste cuplaje sunt caracterizate printr-un dezavantaj
important: în timpul deplasărilor axiale dintre arbori, bilele sunt
obligate să alunece în canalele arborelui tubular, fapt care accentuează
uzura şi reduce randamentul.
Fig. 9.56: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu şase bile

dispuse în canale rectiliniare paralele cu axele arborilor, în care
coplanarizarea şi ghidarea bilelor se realizează cu ajutorul unei colivii,
de tip disc cu furci, legată elastic, prin resorturi, cu arborii (Brevet
SUA nr. 3.310.961/1967). Spre deosebire de soluţiile precedente
(fig. 9.53...9.55), în timpul deplasărilor axiale dintre arbori, bilele
acestui cuplaj (fig. 9.56) se rostogolesc între canalele conjugate; ca
urmare, la o deplasare axială 2x dintre arbori, colivia se deplasează
axial pe distanţa x.
Fig. 9.57: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu bile dispuse,

pe de o parte, în locaşuri cilindrice radiale (practicate într-unul dintre
arbori) şi, pe de altă parte, în canale rectiliniare paralele (prelucrate în
celălalt arbore); menţinerea bilelor în contact cu arborii se realizează
printr-un manşon elastic cu secţiune în V (Brevet Franţa
nr. 2.522.095/1983 şi Brevet SUA nr. 4.493.676/1985). Deoarece nu
are simetrie faţă de planul bisector, cuplajul este heterocinetic. În plus,
are capacitate unghiulară mică şi pierderi importante datorate frecării
de alunecare dintre bile şi canale.
Fig. 9.58: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, rezultat prin

înserierea unui cuplaj unghiular, cu colivie monocentrică şi canale
circulare axiale şi unghiulare (bicentrice), cu o policuplă de translaţie
cu bile.
Fig. 9.59: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Rzeppa, obţinute din

cuplaje unghiulare de acelaşi gen (fig. 9.39) prin eliminarea
contactelor sferice dintre colivie şi arbori şi prin introducerea unui
contact de sprijin între colivie şi arborele tubular de tip sferă în
cilindru (fig. 9.59,a, Brevet Franţa nr. 1.542.169/1967 şi fig. 9.59,b,
Brevet SUA nr. 4.575.362/1986).
Evident, aceste cuplaje nu pot funcţiona decât cu colivie
autoechilibrată.
Fig. 9.60...9.66: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Rzeppa, cu bile

dispuse în canale rectiliniare paralele cu axele arborilor, în care pentru
coplanarizare şi ghidarea bilelor se utilizează o colivie bicentrică care
formează o cuplă sferică cu unul dintre arbori şi o cuplă sau policuplă
de tip sferă în cilindru cu celălalt arbore:
a) variantă Suczek (fig. 9.60, Brevet SUA, nr. 2.313.279/1943),
b) variantă Devos (fig. 9.61, Brevet Franţa nr. 1.418.233/1965),
c) variantă Cull (fig. 9.62, Brevet SUA nr. 3.452.558/1969),
d) variantă clasică (fig. 9.63, Brevet Elveţia nr. 442.883/1967),
e) variantă cu resort (fig. 9.64, Brevet SUA nr. 3.785.172/1974),
f) varianta Honda (fig. 9.65, Brevet Franţa nr. 2.417.035/1979) şi
g) varianta DOS (fig. 9.66, Brevet Franţa nr. 2.402.802).
Datorită legăturii sferice dintre colivie şi unul dintre arbori, şi în
aceste variante, deplasarea axială dintre arbori este însoţită de
alunecări ale bilelor în canalele.
Fig. 9.67: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu 3 bile dispuse

în canale rectiliniare paralele cu axele arborilor; coplanarizarea şi
ghidarea bilelor se realizează cu ajutorul unei colivii bicentrice care
formează o cuplă de tip sferă în cilindru cu arborele tubular şi o
policuplă tetramobilă (echivalentă cuplei sferă în cilindru) cu celălalt
arbore. Ca urmare, în timpul deplasării axiale dintre arbori, bilele se
rostogolesc în canale, asigurând cuplajului un randament ridicat
(Brevet SUA nr. 4.464.143/1984).
Fig. 9.68: Cuplaj unghiular-axial hibrid, de tip Rzeppa, cu 3+3 bile

dispuse alternativ în două grupe de canale conjugate:
a) rectiliniare şi paralele cu axele arborilor şi
b) circulare, axiale şi unghiulare cu vârfurile unghiurilor orientate
în acelaşi sens (Brevet Franţa nr. 1.360.814).
Bilele din canalele unghiulare ghidează o colivie monocentrică (3)
care, la rândul ei, ghidează şi coplanarizează bilele de forţă din
canalele rectiliniare. Deoarece colivia formează cuple sferice atât cu
arborele 1 cât şi cu manşonul intermediar 2', în timpul deplasării axiale
dintre arbori, bilele de forţă alunecă în canalele rectiliniare
(dezavantaj!).
Fig. 9.69,a, c, … 9.73: Cuplaje unghiular-axiale, de tip Rzeppa, cu

bile dispuse în canale conjugate rectiliniare (sau elicoidale)
încrucişate; în aceste cuplaje colivia participă la echilibrarea,
coplanarizarea şi ghidarea bilelor. Prima variantă de acest gen a fost
brevetată de Suczek în 1943 (fig. 9.69,a şi c, Brevet SUA
2.313.278/1938); alăturat, în fig. 9.69,b este prezentată o variantă
unghiulară propusă de acelaşi autor. Punctul slab al acestei soluţii îl
constituie colivia (dispusă în exterior) care, în varianta propusă, îşi
îndeplineşte cu dificultate funcţiile precizate şi în special pe aceea de
echilibrare a bilelor.
Prima soluţie funcţională a fost brevetată de Faure în 1962

(fig. 9.70, Brevet Franţa nr. 1.287.546). Soluţiile, ilustrate în
fig. 9.71…9.73, au fost brevetate de Enke K. (fig. 9.72, Brevet Franţa
nr. 1.353.407/1964) şi Aucktor E. (fig. 9.71, Brevet Germania F.
nr. 1.211.871/1966 şi fig. 9.73, Brevet Germania F.
nr. 1.232.411/1967). În toate aceste soluţii (cu excepţia celei din
fig. 9.69), colivia se sprijină pe arborele tubular printr-o legătură de tip
sferă în cilindru şi este practic liberă faţă de celălalt arbore; ca urmare,
în timpul deplasării axiale dintre arbori, bilele se rostogolesc în canale,
imprimând coliviei o deplasare axială egală cu jumătate din deplasarea
relativă a arborilor. Deoarece în aceste cuplaje, coliviile nu au legături
axiale directe cu arborii, funcţionarea corectă este posibilă numai dacă
coliviile utilizate sunt autoechilibrate.
Fig. 9.74: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, realizat de firma

Löbro; conform desenului reprezentat în fig. 9.74 (reprodus după desenul
firmei), cuplajul are 6 bile dispuse în canale rectiliniare (sau elicoidale)
încrucişate şi o colivie (de coplanarizare, echilibrare şi ghidare a bilelor)
care formează cu arborele tubular o cuplă de tip sferă în cilindru şi cu
celălalt arbore (2), o cuplă sferică. În condiţiile canalelor încrucişate,
cupla sferică dintre colivie şi arborele 2 face imposibilă funcţionarea
cuplajului (v. fig. 8.8,b). Cuplajul este însă funcţional, deoarece, în
realitate, între colivie şi arborele 2 este prevăzut un joc (v. fig. 9.71) care
permite deplasarea axială dintre elemente.
Fig. 9.75: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu 4 bile dispuse

în canalele încrucişate rectiliniare sau elicoidale; colanarizarea,
echilibrarea şi ghidarea bilelor se realizează cu ajutorul unei colivii
cilindrice care, spre deosebire de variantele precedente, nu are legături
directe cu arborele tubular şi se sprijină pe arborele interior printr-o
legătură de tip sferă în cilindru (Brevet Franţa nr. 2.388.163/1978).
Fig. 9.76: Cuplaj unghiular-axial hibrid, de tip Rzeppa, cu 6+3 bile

dispuse în două grupe distincte de canalele conjugate: 6 perechi de
canale conjugate încrucişate şi 3 perechi rectiliniare şi paralele cu
axele arborilor (Brevet SUA nr. 4.678.453/1987). Colivia nu are
legături directe cu arborele interior şi se sprijină pe arborele tubular
printr-o cuplă de tip sferă în cilindru; ea asigură echilibrarea şi
coplanarizarea tuturor bilelor şi, prin intermediul bilelor din canalele
încrucişate, contribuie şi la ghidarea bilelor în canalele rectiliniare.
Fig. 9.77: Cuplaj unghiular cvasihomocinetic cu bile dispuse

într-o colivie monocentrică şi în canale meridiane bicentrice (A şi B)
cu excentricităţi inegale; prin alegerea excentricităţii canalelor
interioare (OB = E) mai mare decât cea a canalelor exterioare
(OA = e), se asigură o creştere a unghiului maxim dintre arbori, cu
preţul introducerii unei anumite abateri de la homocinetism (Pat.
Anglia 2 312 943 A/1997).
Fig. 9.78: Cuplaj unghiular-axial cu opt bile dispuse într-o colivie

cu patru ferestre şi în canale încrucişate grupate în patru perechi;
canalele fiecărei perechi au aceeaşi orientare, iar două perechi
adiacente au orientări opuse. Colivia, de tip monocentric, formează cu
semicuplajul tubular o cuplă de tip sferă în cilindru şi dispune, faţă de
celălalt semicuplaj, de un anumit joc axial; soluţia asigură un montaj
relativ simplu şi poate transmite momente de torsiune ridicate (Pat.
SUA 6,071,195/2000).
Fig. 9.79: Cuplaj unghiular-axial (fig. 9.79,a) obţinut prin

înserierea unui cuplaj unghiular cu un cuplaj axial cu şase rânduri de
bile, în care poziţia relativă a bilelor este menţinută invariantă, cu
ajutorul a trei colivii axiale (pentru comparaţie, v. cuplajul analog, fără
colivie axială, din fig. 4.2,b1); fiecare colivie (fig. 9.79,b) asigură
invarianţa poziţiei relative axiale dintre bilele a rânduri adiacente (Pat.

SUA 6,443,844 B1/2002).
Fig. 9.80: Cuplaj unghiular dublu rezultat prin înserierea a două

cuplaje unghiulare identice de tip Rzeppa (cu canale circulare, axiale şi
unghiulare şi colivie monocentrică) şi prin centrarea simetrică a
arborilor extremali printr-un dispozitiv de tip Walterscheid (Patent
Germania F. nr. 2.542.736/1976).
Fig. 9.81…9.83: Cuplaje unghiulare duble obţinute prin înserierea

a două cuplaje unghiulare de tip Weiss şi prin centrarea arborilor
extremali:
a) cu ajutorul unui angrenaj sferic (fig. 9.81, Brevet Franţa
nr. 2.144.467),
b) cu ajutorul unei policuple de tip sferă în cilindru (fig. 9.82) sau
c) printr-o cuplă sferică (fig. 9.83, Brevet Franţa nr. 2.144.946/1973).
În primele două cazuri (fig. 9.81 şi 9.82), arborele intermediar este
rezemat pe arborii extremali, cu care formează două cuple sferice
simetrice faţă de planul bisector; evident, prima variantă (fig. 9.81)
este simetrică şi implicit homocinetică, iar varianta secundă (fig. 9.82)
este cvasisimetrică şi implicit cvasihomocinetică.
În cazul terţ (fig. 9.83), arborele intermediar este rezemat numai pe
arborele extremal-dreapta, cu care formează o cupla sferică, excentrică
(faţă de articulaţia sferică a arborilor extremali). Ca urmare, în timpul
funcţionării, arborele intermediar şi arborele extremal-stânga
efectuează mişcări relative axiale (fig. 9.83); deoarece realizează o
configuraţie simetrică, şi acest cuplaj dublu este homocinetic.
Aceste cuplaje duble au construcţii complexe, care le permit să
realizeze unghiuri mari între arborii extremali (50°…75°).
Fig. 9.84 şi 9.85: Cuplaje de tip Weiss cu galeţi sferici

coplanarizaţi cu ajutorul unui sistem de bolţuri articulate între ele;
galeţii sferici sunt dispuşi în canalele conjugate rectiliniare care, în
poziţia de referinţă a cuplajului ( când arborii sunt coliniari), sunt
încrucişate în plane axiale, echiunghiulare (Brevet România
nr. 101.058/1990 şi nr. 96.673/1988). Aceste cuplaje pot fi de tip
unghiular (ca în fig. 9.84) sau unghiular-axial (ca în fig. 9.85).
Aşa cum rezultă şi din fig. 9.85, în cazul folosirii unui număr de
2(2k+1) galeţi (în fig. 9.85, k = 1 şi 2(2k+1) = 6 galeţi), arborii au un
număr impar de nuturi (nu au nuturi diametral opuse); în aceste cazuri,
sistemul bolţurilor articulate de coplanarizare participă şi la realizarea
funcţiilor de echilibrare şi ghidare a galeţilor; ca urmare, pot fi
utilizate canale cu unghiuri de înclinare axială () mai mici decât în
variantele clasice, fapt care asigură o reducere importantă a gabaritului
radial.
După cum reiese şi din fig. 9.84, în cazul utilizării unui număr de
2(2k) galeţi (în fig. 9.84, k = 1 şi 2(2k) = 4 galeţi), arborii au un număr
par de nuturi (au nuturi diametral opuse); în astfel de cazuri, sistemul
bolţurilor de coplanarizare nu pot contribui la echilibrarea şi ghidarea
galeţilor, ci numai la coplanarizarea acestora; prin urmare, reducerea
gabaritului radial prin micşorarea unghiului , poate fi realizată prin
transformarea sistemului „monocentric“, format de bolţurile articulate,
în sistem „bicentric“. Cu acest scop, fusul (pe care sunt articulate
bolţurile) se leagă simetric, la arborii cuplajului, prin două cuple
sferice (în cazul cuplajelor unghiulare) sau prin cuple de tip sferă în
cilindru (în cazul cuplajelor unghiular-axiale).
Prin aceste soluţii s-a urmărit coroborarea avantajelor cuplajelor de
tip Weiss clasice, cu avantajele caracteristice cuplajelor de tip Rzeppa.
Fig. 9.86 şi 9.87: Cuplaje, de tip Rzeppa, cu galeţi sferici

coplanarizaţi printr-un sistem de bolţuri articulate; galeţii sferici sunt
dispuşi în canale încrucişate (Brevet România nr. 96.674/1988):
 circulare (în cazul variantelor unghiulare, fig. 9.87);
 rectiliniare sau elicoidale (în cazul variantelor unghiular-axiale,
fig. 9.86). Conform fig. 9.86,c şi 9.87,c, canalele fiecărui arbore au
orientări alternativ opuse, fapt care asigură, pe de o parte,
autoechilibrarea sistemului de bolţuri şi, pe de altă parte, evitarea
deplasărilor radiale ale acestuia, în timpul deplasărilor unghiulare
dintre arbori.
În variantele unghiular-axiale (fig. 9.86), deplasările axiale dintre
arbori sunt caracterizate prin:
 rostogolirea galeţilor în canale şi, implicit, prin deplasarea axială a
sistemului de bolţuri cu jumătate din deplasarea axială dintre arbori;
 deplasarea radială a bolţurilor.
Pentru a face posibilă deplasarea radială a bolţurilor, alezajul unui
bolţ se prelucrează alungit în direcţie perpendiculară pe axa galeţilor
săi (fig, 9.86,a şi b).
Fig. 9.88: Cuplaj unghiular-axial, de tip Rzeppa, cu bile dispuse în

canale rectiliniare şi paralele cu axele arborilor, în care coplanarizarea
şi ghidarea bilelor se realizează prin intermediul unei colivii
bicentrice, cu excentricitate mare. Spre deosebire de variantele
cunoscute de acelaşi gen, în această variantă, colivia are legături
tetramobile (echivalente cuplei de tip sferă în cilindru) cu fiecare
arbore; în plus, colivia este sprijinită axial, de fiecare arbore, prin două
arcuri cu aceeaşi constantă elastică. Prin această soluţie, se elimină
legătura sferică clasică dintre colivie şi unul dintre arbori şi devine
posibilă rostogolirea bilelor în canale, în timpul deplasărilor axiale
dintre arbori.
Fig. 9.89 şi 9.90: Cuplaje unghiulare, de tip Rzeppa, cu 4 corpuri

de rostogolire (bile în fig. 9.89; galeţi sferici în fig. 9.90) dispuse în
canale circulare, axiale şi unghiulare, cu vârfurile unghiurilor orientate
alternativ opus; coplanarizarea, echilibrarea şi ghidarea corpurilor de
rostogolire se realizează prin: colivie monocentrică, secţionată,
autoechilibrată şi fără contact direct cu arborii (fig. 9.89) şi printr-un
sistem „monocentric“ şi autoechilibrat de două bolţuri articulate
(fig. 9.90).
Fig. 9.91…9.93: Cuplaje unghiulare duble, de tip Rzeppa,

rezultate prin coroborarea proprietăţilor specifice cuplajelor tripode cu
cele ale cuplajelor Rzeppa:
 cuplaj tripod dublu cu canale circulare, axiale şi concentrice şi
colivie bicentrică (A şi B) pentru ghidarea elementului tripod cu 6
galeţi (fig. 9.91);
 cuplaj tripod dublu cu canale rectiliniare încrucişate şi element
tripod flotant în plan transversal (fig. 9.92);
 cuplaj tripod dublu, cu canale rectiliniare încrucişate, în care
elementul tripod (specific soluţiei din fig. 9.92) este înlocuit
printr-un sistem (format din 3 picioare articulate între ele, prin
cuple de rotaţie) care, la rândul său, este articulat sferic la arborele
interior (fig. 9.93).
FIG. 9.1
FIG. 9.2
FIG. 9.3
FIG. 9.4
FIG. 9.5
FIG. 9.6
FIG. 9.7
FIG. 9.8
FIG. 9.9
FIG. 9.10
FIG. 9.11
FIG. 9.12
FIG. 9.13
FIG. 9.14
FIG. 9.15
FIG. 9.16
FIG. 9.17
FIG. 9.18
FIG. 9.19
FIG. 9.20
FIG. 9.21
FIG. 9.22
FIG. 9.23
FIG. 9.24
FIG. 9.25
FIG. 9.26
FIG. 9.27
FIG. 9.28
Fig. 9.29 Fig. 9.30
FIG. 9.31
FIG. 9.32
FIG. 9.33
FIG. 9.34
FIG. 9.35
FIG. 9.36 FIG. 9.37

FIG. 9.38 FIG. 9.39
FIG. 9.40
FIG. 9.41
FIG. 9.42
FIG. 9.43
FIG. 9.44
FIG. 9.45
a b
c d
FIG. 9.46
a b
FIG. 9.47
FIG. 9.48
FIG. 9.49
FIG. 9.50
FIG. 9.51
FIG. 9.52
FIG. 9.53
FIG. 9.54
FIG. 9.55
FIG. 9.56
FIG. 9.57
FIG. 9.58
FIG. 9.59
FIG. 9.60
FIG. 9.61
FIG. 9.62 FIG. 9.63
FIG. 9.64
FIG. 9.65
FIG. 9.66
FIG. 9.67
FIG. 9.68
FIG. 9.69
FIG. 9.70
FIG. 9.71
FIG. 9.72
FIG. 9.73
FIG. 9.74
FIG. 9.75
FIG. 9.76
B O A
FIG. 9.77
c
b
FIG. 9.78
FIG. 9.79
FIG. 9.80
FIG. 9.81
FIG. 9.82
FIG. 9.83
FIG. 9.84
FIG. 9.85
FIG. 9.86
FIG. 9.87
FIG. 9.88
FIG. 9.89
FIG. 9.90
FIG. 9.91
FIG. 9.92
FIG. 9.93
ANEXĂ: NOŢIUNI DIN STRUCTURA
MECANISMELOR UTILIZATE ÎN
MODELAREA CUPLAJELOR
MOBILE
În modelările prezentate, cu privire la cuplajele mobile şi, implicit, la

mecanismele asociate acestora, sunt utilizate noţiuni şi metode specifice
teoriei mecanismelor, în general, şi structurii mecanismelor, în special.
Pentru a facilita înţelegerea acestor modelări, în continuare, sunt
prezentate, succint, principalele noţiuni din teoria mecanismelor referitoare
la structura mecanismelor.
1° ELEMENT: conform teoriei mecanismelor, prin element se înţelege

un corp capabil să transmită mişcare şi, implicit, forţă; se deosebesc 3 tipuri
distincte de elemente: corpuri solide nedeformabile(rigide), corpuri solide
deformabile şi corpuri fluide (de tip lichid sau gaz).
În modelul fundamental al mecanismului, elementul este considerat un corp
rigid, care poate fi: element cinematic, dacă este mobil, sau element de referinţă
(bază), dacă este fix în raport cu observatorul; în modelul fundamental, corpurile
solide deformabile şi cele fluide sunt modelate ca legături.
2° Un GRAD DE MOBILITATE (sau mai simplu, o mobilitate) al

unui element faţă de un alt element exprimă, d.p.d.v. cinematic, o
posibilitate de mişcare relativă independentă (în exprimări tehnice, se
foloseşte şi noţiunea de grad de libertate); d.p.d.v. static, o mobilitate se
exprimă printr-o restricţie (ecuaţie) impusă forţelor de legătură, dintre cele
două elemente.
Exemplu
Două elemente (1 şi 2), care formează o cuplă de translaţie paralelă cu o axă
x, dispun (unul faţă de celălalt) de un grad de mobilitate după axa x; d.p.d.v.
cinematic, aceasta înseamnă că elementul 2 poate efectua, faţă de 1, o mişcare
independentă: vx; d.p.d.v. static, această mobilitate poate fi exprimată prin restricţia:
Fx = 0, impusă forţei de legătură, dintre elemente 1 şi 2, după direcţia x.
3° Un GRAD DE LEGĂTURĂ (sau mai simplu o legătură) dintre

două elemente exprimă, d.p.d.v. static, posibilitatea transmiterii unei forţe
independente, de la un element la celălalt, prin contactul (direct sau indirect)
dintre acestea; d.p.d.v. cinematic, o legătură se exprimă printr-o restricţie
(ecuaţie) impusă mişcărilor relative dintre cele două elemente. Se
deosebesc: legături geometrice (în care restricţiile sunt impuse unor
deplasări liniare şi/sau unghiulare) şi legături cinematice (în care restricţiile
sunt impuse unor viteze); la rândul lor, legăturile cinematice pot fi olonome
(integrabile) sau neolonome (neintegrabile).
În general, noţiunile de mobilitate şi legătură se află în opoziţie:
introducerea unei legături implică anularea unei mobilităţi şi reciproc: prin
introducerea unei mobilităţi se elimină o legătură.
4° SISTEM BINAR (a, b): două elemente, a şi b, între care intervin

legături materializate prin contacte mobile, directe sau indirecte. Starea
structurală, a unui sistem binar (a, b), poate fi descrisă prin:
─ gradul de mobilitate fa,b , baza mişcărilor relative independente (fa,b) şi,
implicit, prin restricţiile (ecuaţiile) impuse forţelor de legătură dintre
elementele a şi b;
─ gradul de legătură ca,b , baza forţelor independente transmisibile prin
legături (ca,b) şi, implicit, prin restricţiile (ecuaţiile) impuse mişcărilor
unui element faţă de celălalt;
─ natura şi poziţia relativă a contactelor dintre elementele a şi b,
morfologia suprafeţelor conjugate din fiecare contact şi modul de
menţinere a suprafeţelor conjugate în contact (prin formă sau –forţă).
Anexă: noţiuni de structura mecanismelor 267
5° GRADUL DE MOBILITATE AL UNUI SISTEM BINAR (a, b):

se notează cu fa,b şi reprezintă, pe de o parte, numărul mişcărilor
independente pe care elementul a le poate efectua faţă de elementul b şi, pe
de altă parte, numărul de restricţii impuse forţelor de legătură dintre
elementele a şi b.
6° BAZA MIŞCĂRILOR INDEPENDENTE ALE UNUI SISTEM

BINAR (a, b): se notează cu (fa,b) şi nominalizează cele fa,b mişcări
independente ale elementului a faţă de b, în raport cu un anumit sistem de
referinţă.
7° GRADUL DE LEGĂTURĂ AL UNUI SISTEM BINAR (a, b): se

notează cu ca,b şi reprezintă, pe de o parte, numărul forţelor independente care
pot fi transmise prin legături de la elementul a la b şi, pe de altă parte, numărul
restricţiilor impuse mişcărilor relative dintre elementele a şi b (c,b= 6 – fa,b).
8° BAZA FORŢELOR INDEPENDENTE ALE UNUI SISTEM

BINAR (a, b): se notează cu (ca,b) şi nominalizează cele ca,b forţe
independente care pot fi transmise prin legături de la elementul a la b, în
raport cu un anumit sistem de referinţă.
9° CUPLĂ CINEMATICĂ: sistem binar caracterizat printr-un

monocontact mobil şi direct.
Precizări
1°. Dintre cuplele uzuale se disting:
a) cuple monomobile (cu f = 1 şi c = 5): R (cupla de rotaţie), T (cupla de translaţie),
E (cupla elicoidală) etc;
b) cuple bimobile (cu f = 2 şi c = 4): C (cupla cilindrică) etc;
c) cuple trimobile (cu f = 3 şi c = 3): S (cupla sferică), P (cupla plană) etc;
d) cuple tetramobile (cu f = 4 şi c = 2): C/P (cilindru pe plan), C/CL (cilindru pe
cilindru cu contact liniar) etc.;
e) cuple pentamobile (cu f = 5 şi c = 1): S/P (sferă pe plan), C/CP (cilindru pe
cilindru cu contact punctiform) etc.
2°. În general, prin introducerea unei cuple cinematice într-un lanţ

cinematic închis, acesta divizează gradul de mobilitate al cuplei în:
f a.b= faa.b + fap.b , în care faa.b reprezintă gradul activ de mobilitate al cuplei (numărul
mobilităţilor cuplei care, în mecanismul închis considerat, sunt nenule), iar faa.b
exprimă gradul pasiv de mobilitate (numărul mobilităţilor cuplei care, în mecanismul
închis considerat, rămân permanent nule).
3°. În modelul fundamental al mecanismului se utilizează noţiunea de cuplă
cinematică elementară; o astfel de cuplă modelează monocontactul dintre
elemente prin c legături independente, capabile să transmită forţe şi implicit
momente de orice valoare.
10° POLICUPLĂ CINEMATICĂ: sistem binar caracterizat printr-un

policontact mobil de tip serie (policuplă-serie), paralel (policuplă-paralel)
sau mixt (policuplă-mixt).
Precizări
1°. Policuplele-serie sunt, de regulă, destinate să materializeze sisteme binare,
ale căror mişcări relative nu pot fi realizate prin cuple (de exemplu, nu există o
cuplă care să realizeze mişcările relative x, y şi vz). Într-o policuplă-serie, gradul
de mobilitate fn,0, al elementului final (faţă de elementul iniţial), este egal cu suma
mişcărilor distincte din cuplele înseriate (mobilităţile din cuple care se repetă sunt
mobilităţi pasive–cinematic), iar gradul de legătură cn,0 coincide cu numărul
legăturilor comune ale cuplelor înseriate; ca urmare, într-o policuplă-serie nu există
legături dependente (cinematic-pasive şi implicit hiperstatice!) şi implicit:
fn,0 = 6n – (c – 0) = 6n – c = nr. mobilităţilor active (ale elementului n faţă de 0) +
nr. mobilităţilor pasive–cinematic (nr. mobilităţilor din cuple care se repetă). Aşa, de
exemplu, prin înserierea a două cuple sferice (0–S–1–S–2), se obţine:
f2.0 = 6n – c = 6·2 – (3+3) = 6 = 5 (mobilităţi active ale elementului 2 faţă de 0) + 1
(o mobilitate pasivă materializată de rotaţia cuplei secunde în jurul axei care uneşte
centrele celor două cuple sferice).
2°. Cuplele care au capacităţi portante reduse sunt înlocuite, în aplicaţiile
practice, prin policuple–paralel (sau –mixt) care au aceleaşi mobilităţi relative (ca şi
cuplele pe care le înlocuiesc), dar dispun de configuraţii ale forţelor care asigură
capacităţi portante superioare.
Într-o policuplă–paralel, gradul de legătură dintre elementele extremale este egal cu
suma legăturilor distincte ale cuplelor legate în paralel (legăturile care se repetă sunt
cinematic-pasive şi implicit nedeterminate static, adică hiperstatice); reciproc, gradul de
mobilitate coincide cu numărul mobilităţilor comune ale cuplelor legate în paralel. Astfel,
prin legarea în paralel a unei cuple cilindrice (de axă x) cu o cuplă sferică, al cărei centru
este situat pe axa x, se obţine o policuplă–paralel cu f = 1 (policuplă de rotaţie), c = 5 şi
S = cj – c= (4+3) – 5 = 2 legături hiperstatice (se repetă legăturile radiale vy = 0 şi vz = 0
din cupla sferică).
11° LANŢ CINEMATIC: sistem rezultat în urma legării unor

elemente cinematice prin cuple cinematice.
Se deosebesc, pe de o parte: lanţuri cinematice simple (în care fiecare
element participă la formarea a cel mult două cuple) şi lanţuri cinematice
complexe (în care există cel puţin un element care participă la formarea a cel
puţin trei cuple); pe de altă parte, se disting: lanţuri cinematice deschise (în
care există cel puţin un element care participă la formarea unei singure
cuple) şi lanţuri cinematice închise (în care nu există elemente cu o singură
cuplă). Prin combinare, se obţin 4 tipuri distincte de lanţuri cinematice: –
simple deschise, –simple închise; –complexe deschise şi –complexe închise.
Într-un lanţ cinematic pot fii identificate mai multe sisteme binare:
–directe şi –indirecte; în cazul lanţului simplu deschis, este important sistemul
binar indirect format de elementele extremale, denumit sistem binar extremal.
12° GRADUL DE MOBILITATE AL UNUI LANŢ CINEMATIC

(M): numărul parametrilor geometrici independenţi, care descriu complet
poziţiile şi implicit mişcările tuturor elementelor faţă de un element
considerat bază.
13° LEGĂTURILE EXTERIOARE ALE UNUI MECANISM (L):

sunt materializate prin conexiunile mecanismului cu motoarele de antrenare
(intrările mecanismului) şi prin conexiunile acestuia cu efectoarele (ieşirile
mecanismului); în general, orice intrare şi orice ieşire sunt caracterizate prin
câte doi parametrii exteriori: o viteză şi o forţă (moment). În cazul unei
intrări, mişcarea exterioară şi forţa exterioară sunt de acelaşi sens, iar în
cazul unei ieşiri, cei doi parametrii exteriori sunt de sens contrar. În
consecinţă, un mecanism are L  2 legături exterioare, dintre care cel puţin

una este intrare şi cel puţin una este ieşire.
14° MODELUL FUNDAMENTAL AL MECANISMULUI: conform
acestui model, mecanismul este format din elemente rigide interconectate
prin cuple cinematice elementare, adică prin cuple formate din legături, care
în exprimare cinematică, sunt independente (deci active cinematic şi
implicit determinate static), ideale (fără frecare), olonome (integrabile),
scleronome (în care parametrul timp nu apare în mod explicit) şi bilaterale
(exprimabile prin ecuaţii).
15° MECANISM: lanţ cinematic, cu următoarele proprietăţi:

a) are un element unic de referinţă numit bază;
b) are L  2 legături exterioare, dintre care cel puţin una este intrare şi cel
puţin una este ieşire;
c) are gradul mobilitate M, astfel încât L>M>0; aceasta înseamnă că lanţul
cinematic transmite determinat mişcări şi forţe, adică are cel puţin o funcţie
de transmitere a mişcărilor (L–M>0) şi cel puţin o funcţie de transmitere a
forţelor (M>0).
Precizări
1° D.p.d.v. al teoriei sistemelor, mecanismul este acea parte componentă a
unei maşini, prin care se asigură transmiterea determinată a forţei şi mişcării
mecanice de la motoare la efectoare; ca urmare, mecanismul este un sistem
deschis, în care intrările sunt materializate de legăturile acestuia cu motoarele
maşinii, iar ieşirile –de legăturile cu efectoarele maşinii.
2°. Puterile de intrare ale unui mecanism sunt considerate pozitive (la orice
intrare, viteza şi forţa au acelaşi sens), iar puterile de ieşire sunt considerate
negative (la orice ieşire, viteza şi forţa au sensuri contrare).
3°. În cazul particular în care forţele transmise devin neglijabile, este folosită
denumirea de mecanism cinematic, iar în cazul particular în care mişcările
transmise devin neglijabile, se utilizează denumirea de mecanism de strângere sau
–fixare.
16° GRADUL DE MOBILITATE AL UNUI MECANISM (M):

coincide cu gradul de mobilitate al lanţului cinematic din care este format.
Pentru mecanism, M exprimă, în interpretare cinematică, numărul
mişcărilor exterioare independente, iar în interpretare statică, –numărul
forţelor exterioare dependente; ca urmare, un mecanism (cu gradul de
mobilitate M) are M funcţii de transmitere a forţelor (M>0).
Prin opoziţie cu semnificaţiile lui M, diferenţa L-M exprimă, d.p.d.v.
cinematic, numărul de mişcări exterioare dependente, iar d.p.d.v. static
– numărul forţelor exterioare independente; deci un mecanism (cu gradul de
mobilitate M şi L intrări şi ieşiri) are L-M funcţii de transmitere a mişcărilor
(L-M>0).
17° LEGATURĂ DEPENDENTĂ; LEGATURĂ CINEMATIC–

PASIVĂ; LEGATURĂ HIPERSTATICĂ (nedeterminată static): în
condiţiile modelului fundamental, legăturile, introduse de cuplele unui
mecanism, sunt modelabile printr-un sistem de ecuaţii (cinematice), în care pot
interveni şi ecuaţii dependente.
O legătură descrisă de o ecuaţie dependentă este denumită legătură
dependentă; o astfel de legătură nu are efect cinematic (deoarece restricţia
pe care o introduce este deja introdusă de o altă legătură !), motiv pentru
care este denumită şi legătură cinematic-pasivă.
Legătura dependentă este însă activă d.p.d.v. static, deoarece introduce
o forţă nedeterminată static, fapt pentru care este denumită şi legătură
hiperstatică sau -nedeterminată static.
Precizări
a) legături dependente (deci cinematic-pasive şi implicit hiperstatice) pot să apară
în cazul legării în paralel a două (sau mai multe) sisteme binare (directe şi/sau
indirecte) şi sunt materializate de legăturile care se repetă; aceasta înseamnă
că legăturile dependente pot să apară şi în mecanismele care au contururi
închise;
b) într-un mecanism închis monocontur, numărul legăturilor cinematic-pasive (S)

coincide cu gradul de legătură al sistemului binar extremal, care se obţine prin
ruperea unui element al mecanismului;
c) într-un mecanism cu mai multe contururi independente, numărul legăturilor
cinematic-pasive ale întregului mecanism (S) coincide, de regulă, cu suma
legăturilor dependente din fiecare contur;
d) în premiza legăturilor dependente, gradul de mobilitate al mecanismului se
determină cu relaţia: M = 6n – (c – S), în care 6n exprimă numărul
parametrilor independenţi ai celor n elemente cinematice considerate libere, iar
c–S reprezintă numărul legăturilor independente (cinematic-active) impuse
elementelor, prin introducerii cuplelor cinematice;
e) în mecanismele reale, atunci când abaterile, de la configuraţia teoretică a
axelor instantanee de rotaţie, depăşesc anumite limite admise, legăturile
dependente devin defecte structurale; aceasta înseamnă că legăturile, care în
mecanismul teoretic erau cinematic-pasive, devin în mecanismul real legături
cinematic-active (independente) şi tind să blocheze mecanismul;
f) eliminarea unui defect structural, dintr-un contur închis, se realizează prin
introducerea unei mobilităţi care desfiinţează legătura hiperstatică în cauză; în
condiţiile mecanismului teoretic, mobilitatea introdusă este cinematic-pasivă
(rămâne nulă în mecanism), iar în condiţiile mecanismului real –tinde să devină
cinematic–activă.
18° MOBILITATE PASIVĂ A MECANISMULUI: mişcare

independentă a unui element (sau grup de elemente), care nu influenţează
funcţiile de transmitere a mişcărilor.
Exemplu
Într-un mecanism patrulater spaţial de tip R(rotaţie)–S(sferă)–S–R, mişcarea
bielei în jurul axei, care trece prin centrele cuplelor sferice, este o mobilitate pasivă
a mecanismului: M = 6n – (c–S) = 6·3 – (5+3+3+5-0) = 2 = 1(activă) + 1(pasivă).
19° FUNCŢIE DE TRANSMITERE A MIŞCĂRILOR: funcţie prin

care se modelează corelaţia dintre o mişcare exterioară dependentă şi
mişcările exterioare independente ale mecanismului.
Precizări
1°. Pentru o funcţie de transmitere a mişcărilor se deosebesc trei modalităţi de
exprimare: ca funcţie de transmitere a deplasărilor, – a vitezelor şi – a acceleraţiilor
(o modalitate rezultă din celelalte prin derivare sau integrare).
2°. Un mecanism (care are L legături exterioare şi gradul de mobilitate M) are
M–L funcţii de transmitere a mişcărilor.
20°. FUNCŢIE DE TRANSMITERE A FORŢELOR: funcţie prin

care se modelează corelaţia dintre o forţă exterioară dependentă şi mărimile
exterioare independente ale mecanismului (deplasări şi forţe). Un mecanism
(cu gradul de mobilitate M) are M funcţii de transmitere a forţelor.
21° MECANISM HOMOCINETIC: mecanism care transmite

mişcarea de rotaţie şi implicit momentul fără să le transforme.
22° SCHEMĂ STRUCTURALĂ: Reprezentare simplificată a unui

mecanism prin care sunt puse în evidenţă elementele componente şi cuplele
cinematice, cu păstrarea poziţiei relative a cuplelor, dar fără a se ţine seama
de dimensiunile elementelor!
23°. SCHEMĂ CINEMATICĂ: schemă structurală în care se ţine

seama şi de dimensiunile elementelor.
24°. SCHEMĂ DINAMICĂ: schemă cinematică în care sunt precizate

şi proprietăţile masice ale elementelor.
25° SCHEMĂ BLOC: schemă simplificată în care sunt evidenţiate

legăturile exterioare ale mecanismului (reprezentat printr-o „cutie neagră“)
şi sunt precizaţi parametrii de intrare şi de ieşire; în schemele bloc ale
mecanismelor complexe sunt evidenţiate, în plus, mecanismele componente
(reprezentate prin „cutii negre“) şi legăturile dintre acestea.
26° GRAF STRUCTURAL: reprezentare simplificată a unui mecanism

în care elementele sunt simbolizate prin cercuri, iar cuplele dintre elemente
– prin linii de legătură; analiza grafului unui mecanism închis permite
identificarea monocontururilor independente din componenţa acestuia.
37. *** Brevete de invenţie SUA, Franţa, Anglia, Germania, Italia, Rusia,
România, Elveţia.
38. http://www.citroen-ds-id.com/ds/DS_Rzeppa_Driveshaft.html
39. http://jeeparena.net/fixes/CV_Axle/
40. http://www.niehoff.com/cprotest/cpc12g.html
41. http://www.autotune.com/cprotest/cpc12g.html
42. http://support.adams.com/userconf/iuc/proceedings/09_Delphi_rzeppa_
joint.pdf
43. http://www.cvcoupling.com/hisory_cvj.html
44. http://members.aol.com/carleyware/library/cvjoint1.htm
45. http://www.archstl.org/stewardship/alive/archive/9907/
46. http://www.infodotinc.com/machines/11g.htm
47. http://www.tpub.com/basae/119.htm
48. http://www.stealth316.com/2-awd6.htm
49. http://www.instantbizempires.com/homebiz/cv/cv-joint-lobro.php
50. http://www.drivewire.com/Shop/OEMParts/LOB-Lobro/Lobro~LOB~
bna.html
51. www.universal-joint.com.tw/2lobro.htm
52. http://www.drivewire.com/Shop/OEMParts/LOB-obro/Lobro~LOB~
bna.html
53. www.acura-auto-parts.com/Shop/OEMParts/LOB-Lobro/Lobro~LOB~
bna.html

Dudita - Weiss &amp; Rzeppa

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dudita - Weiss &amp; Rzeppa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dorin DIACONESCU

CUPLAJE MOBILE CU BILE

EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA BRAŞOV

CUPLAJE MOBILE CU BILE

EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA BRAŞOV

Adresa: 500030 Braşov,

Editură acreditată de CNCSIS

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.ing. Gheorghe MOGAN

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Transmisii mecanice: cuplaje mobile cu bile de tip

Cititorii au în faţă ultima din cele trei monografii dedicate cuplajelor

Braşov, iunie 2004 Florea Dudiţă

Apariţia acestei cărţi a fost posibilă cu

1. Principalele tipuri de cuplaje mobile ...................................................... 9

2. Bazele structural–cinematice ale sintezei cuplajelor mobile

3. Sistematizarea principalelor soluţii ale cuplajelor cu bile de

4. Exemple de utilizare a cuplajelor cu bile de tip Weiss şi

5. Criterii generale pentru sinteza cuplajelor de tip Weiss .................... 99

6. Geometria-cinematică a cuplajelor Weiss cu canale

7. Asupra sintezei geometrice a cuplajelor cu bile de tip Weiss ......... 124

8. Asupra sintezei cuplajelor cu bile de tip Rzeppa .............................. 158

8.2.1. Precizări privind centrarea cuplajelor

9. Atlas cu soluţii reprezentative de cuplaje cu bile de tip

Anexă: noţiuni din structura mecanismelor utilizate în

Bibliografie ................................................................................................ 274

Prin cuplaj mobil se înţelege o policuplă cinematică, adică un

În acest capitol sunt prezentate, succint, principalele tipuri de

1.1. TIPURILE CUPLAJELOR MOBILE, DUPĂ

În funcţie de mişcările relative independente dintre arbori, în tehnică

Dintre tipurile de cuplaje mobile enumerate lipsesc cuplajele

1.2. TIPURILE CUPLAJELOR MOBILE, DUPĂ MODUL

Prin legarea mobilă la bază a arborilor unui cuplaj (sau a unei

În cazul mecanismelor asociate cuplajelor unghiulare şi unghiular–

Pentru a caracteriza transmiterea mişcării prin mecanismul

1.3. TIPURILE STRUCTURAL – MORFOLOGICE ALE

În funcţie de particularităţile structural-morfologice, se deosebesc

b) Cuplaje mobile cu elemente de rostogolire (cu bile sau cu role), în

c) Cuplaje mobile podomorfe, care pot fi bipode, tripode, tetrapode,

1.4. DESPRE FUNCŢIILE ŞI PERFORMANŢELE

Cuplajele mobile, şi implicit mecanismele care le conţin, au două

1°. Cuplajul cardanic articulat (fig. 1.3,a şi b) are calităţi tehnico–

În consecinţă, alegerea optimală a tipului de cuplaj mobil devine

În prima parte a acestui capitol sunt prezentate: simetriile

2.1. SIMETRIILE CUPLAJELOR MOBILE SPAŢIALE

În analiza cinematică a lanţului cinematic al unui cuplaj, se

Lanţul cinematic simplu deschis, asociat cuplajului, are simetrie

Noţiunea de simetrie dinamică se defineşte numai pentru cazul

2.2. PROPRIETĂŢI CINEMATICE ALE MECANISMELOR

În consens cu noţiunile de homocinetism şi de simetrie cinematică

2.3. DESPRE SINTEZA STRUCTURALĂ A CUPLAJELOR

Se ştie deja (subcapitolul 1.1) că un cuplaj universal este format

Pentru exemplificare, considerăm un lanţ cinematic simplu

Oricare dintre lanţurile cinematice cu simetrie structurală şi

2) Din mecanisme cu asimetrie geometrică pot fi obţinute, în anumite

2.4. CRITERII ŞI PRINCIPII DE SINTEZĂ A

Conform criteriilor de performanţă, formulate în subcapitolul 1.4,

Principiul I: Sinteza cuplajelor unghiulare prin înserierea

Principiul II: Un lanţ cinematic deschis, care materializează un

cinematic, care sunt de fapt arborii cuplajului. Se disting două

centrarea radială sau cilindrică (propriu-zisă), materializată printr-o

Centrarea indirectă este utilizată, de regulă, pentru materializarea

Acest mod de centrare indirectă este ilustrat în fig. 2.8,a, şi b, prin

Al doilea mod de centrare indirectă se realizează prin legarea paralel

f1n = f1´n´ = 5, care transmit cuplul şi mişcarea de rotaţie între arbori

Dudita - Weiss & Rzeppa

Dudita - Weiss & Rzeppa