Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”
Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378
Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov
Partener:

Universitatea Transilvania din Brasov

Scoala Doctorala Interdisciplinara
Departament: Literatură și Studii Culturale

Anca Claudia PAPANA

STRATEGII DISCURSIVE ÎN PREFEȚELE

PERIOADEI COMUNISTE
DISCURSIVE STRATEGIES IN THE
PREFACES OF THE COMMUNIST PERIOD

Conducător ştiinţific
Prof.univ.dr Virgil PODOABĂ

BRASOV, 2015

1
 MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
Bd. Eroilor 29, 500036 Braşov, Romania, Tel/Fax: +40 268 410525, +40 268 412088
www.unitbv.ro

COMPONENŢA
Comisiei de doctorat
Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov
Nr. 7476 din 03.09.2015

PREȘEDINTE: Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUȘ

DECAN – Facultatea de Litere
Universitatea „Transilvania” din Brașov
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: Prof. univ. dr. Virgil PODOABĂ
Universitatea „Transilvania” din Brașov
REFERENȚI: Prof. univ. dr. Mircea MARTIN
Universitatea din București
Prof. univ. dr. Alexandru CISTELECAN
Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș
Prof. univ. dr. Rodica ILIE
Universitatea „Transilvania” din Brașov
Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 27.11.2015, ora
12, sala U.II.3

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă

rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa ancapapana@yahoo.com

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei

de doctorat.

Vă mulţumim.

2
 Cuprins

Pg. Pg.
teză
rezumat
.
Argument 4 9
1. Comunitatea specialiștilor – prefață – cititor............................................. 9 10
1.1. Cititorul și funcția lui în constituirea operei de artă........................... 9 10
1.1.1. Cititorul real versus cititorul ideal ........................................... 9 10
1.1.2. Cititorul implicit ..................................................................... 11 10
1.1.3. Cititorul informat ..................................................................... 13 10
1.1.4. Comunitatea interpretative ...................................................... 15 11
1.1.5. Lecturi acceptabile ................................................................... 19 11
1.1.6. Orizontul de așteptare ............................................................. 22 12
Concluzii............................................................................................ 25 12
1.2. Paratextul – între tradiție și publicul larg ........................................... 26 13
1.2.1. Paratextul și responsabilitatea autorului .................................. 26 13
1.2.2. Prelectura ................................................................................. 29 13
1.2.3. Paratextul și autoritatea tradiției .............................................. 31 14
1.2.4. Cititorul și paratextul ............................................................... 32 14
1.3. Paratextul perioadei comuniste .......................................................... 34 14
1.3.1. Responsabilitatea paratextuală ................................................ 34 14
1.3.2. Prefețele și epitextul neoficial ................................................. 36 15
1.3.3. Prefețele și epitextul oficial ..................................................... 38 15
1.4. „Biblioteca pentru toți” ‒ prezentare generală ................................... 40 15
1.4.1. Colecțiile de buzunar ............................................................... 40 15
1.4.2. Formatul colecției „Biblioteca pentru toți” ............................. 41 15
1.4.3. Epitextul colecției BPT ............................................................ 42 16
1.4.4. Misiune .................................................................................... 44 16
1.4.5. Tiraj ......................................................................................... 45 16
1.4.6. BPT și canonul ........................................................................ 47 17
1.5. Prefețele perioadei comuniste ......................................................... 52 17

3
 1.5.1. Tema lui de ce și tema lui cum ............................................. 52 17
1.5.2. Prefața perioadei comuniste ................................................. 54 17
2. Strategii ale compromisului în prefețele anului 1960 ................................ 60 19
2.1. Lectura ideală – Ana Roșculeț ............................................................ 60 19
2.2. Trăsăturile prefeței în 1960 ................................................................ 70 19
2.2.1. Biografia .................................................................................. 71 20
2.2.2 Activitatea neliterară................................................................. 75 20
2.2.3. Evoluția scriitorilor convertiți ................................................. 77 20
2.2.4. Redefinirea rolului revistelor și curentelor literare.................. 78 21

2.2.5. Realismul operelor canonice ................................................... 80 21

2.2.6. Receptarea operei înainte și după 1944 ................................... 84 21
2.2.7. Conținut versus formă ............................................................. 86 21
2.2.8. Realizarea artistică – premisele unei lecture contemplative .... 92 22
2.2.9. Prefețele colecției Jurnalului Național .................................... 95 22
3. Mihai Eminescu – metamorfozele interpretării (1950-2012) .................... 100 23
3.1. Introducere ......................................................................................... 100 23
3.2. Mihai Eminescu – eroul ..................................................................... 101 23
3.3. Mihai Eminescu – „Sfînt preacurat al ghersului românesc” .............. 107 24
3.4. Eminescu ‒ revoluționarul socialist ................................................... 112 24
3.5. Epitextul eminescian în 1960 ............................................................. 116 25
3.5.1. Lucian Raicu – „Observații pe marginea unei prefețe” ........... 117 25
3.6. Eminescu – poetul naționalist ............................................................ 120 25
3.7. Eminescu ‒ poetul personal .............................................................. 126 27
3.8. Eminescu – poetul tuturor .................................................................. 128 27
3.9. Eminescu – geniu national ................................................................. 129 27
4. Mihai Sadoveanu – diversitatea operei și a interpretării ........................... 132 28
4.1. Introducere ......................................................................................... 132 28
4.2. Zodia Cancerului (1960).................................................................... 135 28

4.3. Soarele în baltă. Divanul persan (1960) ............................................ 137 28

4.4. Mitrea Cocor. Aventură în lunca Dunării (1961) .............................. 140 29
4.5. Venea o moară pe Siret (1961) .......................................................... 144 29
4.6. Strada Lăpușneanu. Oameni din lună. Morminte (1978) .................. 146 30
4.7. Neamul Șoimăreștilor (1976) ............................................................. 149 30

4
 4.8. Creanga de aur. Ostrovul lupilor (2010) ........................................ 154 30
4.9. Frații Jderi (2011) .......................................................................... 154 31
4.10. Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă (2011) ...................... 155 31
4.11. Baltagul (2011) ............................................................................. 157 31
4.12. Neamul Șoimăreștilor (2011) ........................................................ 158 32
4.13. Țara de dincolo de negură. Hanu Ancuței (2011) ........................ 160 32
Concluzii ................................................................................................ 161 32
5. Prefețele auctoriale și funcția literaturii..................................................... 164 34
5.1. Introducere ...................................................................................... 164 34
5.2. Matei Călinescu și distanța critică .................................................. 168 34
5.3. Constantin Țoiu – literatură pentru anul 2073 ................................ 170 35
5.4. Mircea Nedelciu – limitele terapiei prin ficțiune ............................ 179 35
5.4.1. Terapia prin ficțiune ............................................................. 180 36
5.4.2. Prefața auctorială originală ................................................... 185 36
5.5. Augustin Buzura și adevărul literaturii ........................................... 191 37
5.5.1. „Literatură, dar nu doar literature” ....................................... 192 38
5.5.2. Roman politic, fără a sacrifica literatura .............................. 194 38
5.5.3. Literatură adevărată, bazată pe realitate ............................... 198 38
5.5.4. Narațiuni terapeutice și problematizatoare ........................... 203 39

5.5.5. Caracterul mobilizator al literaturii ...................................... 207 39

Concluzii........................................................................................................ 211 41
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................... 220 42
Rezumat (română/engleză) ............................................................................ 229 51
Curriculum Vitae (română/engleză) .............................................................. 230 52

5
 Table of contents

Pg. Pg.
thesis Summa
ry
Foreword ........................................................................................................ 4 9
1. The Specialists Community – The Preface – The Reader ........................ 9 10
1.1. The Reader and his Function in concretization of the Work of 9 10
Art ............................................................................................................
1.1.1. The Actual Reader Versus The Ideal Reader .......................... 9 10
1.1.2. The Implied Reader ................................................................ 11 10
1.1.3. The Informed Reader ............................................................... 13 10
1.1.4. Interpretive Community........................................................... 15 11
1.1.5. Acceptable Readings ............................................................... 19 11
1.1.6. The Horizon of Expectations .................................................. 22 12
Conclusions........................................................................................ 25 12
1.2. The Paratext – between Tradition and the Public .............................. 26 13
1.2.1. The Paratext and Authorial Responsibility .............................. 26 13
1.2.2. Pre-reading ............................................................................... 29 13
1.2.3. The Paratext and the Authority of Tradition ........................... 31 14
1.2.4. The Reader and the Paratext ................................................... 32 14
1.3. The Paratext of Communist Period .................................................... 34 14
1.3.1. Paratextual Responsibility ....................................................... 34 14
1.3.2. The Prefaces and the Unofficial Epitext ................................. 36 15
1.3.3. The Prefaces and the Official Epitext ...................................... 38 15
1.4. „Biblioteca pentru toți” ‒ General Presentation ................................ 40 15
1.4.1. Pocket Size Collections ........................................................... 40 15
1.4.2. „Biblioteca pentru toți” Format ............................................... 41 15
1.4.3. The Epitext of BPT Collection ............................................... 42 16
1.4.4. Mission .................................................................................... 44 16
1.4.5. The Print Run ........................................................................... 45 16
1.4.6. BPT and the Literary Canon .................................................... 47 17
1.5. The Prefaces of Communist Period ................................................... 52 17

6
 1.5.1. The Themes of Why and How .................................................. 52 17
1.5.2. The Preface of Communist Period ........................................... 54 17
2. Strategies of Compromise in the 1960ʼs Prefaces .................................... 60 19
2.1. Ideal Reading – Ana Roșculeț ............................................................ 60 19
2.2. The Features of 1960ʼs Preface ......................................................... 70 19
2.2.1. Biography .............................................................................. 71 20
2.2.2 Non-literary Activity .............................................................. 75 20
2.2.3. The Evolution of the Converted Writers .............................. 77 20
2.2.4. The Redefined Role of Literary Magazines and 78 21
Movements .....................................................................................
2.2.5. The Realistic Features of Canonical Works ......................... 80 21
2.2.6. The Literary Work Reception Before and After 1944 ......... 84 21
2.2.7. Content versus Form ............................................................. 86 21
2.2.8. Artistic Form – Premises for a Contemplative Reading ...... 92 22
2.2.9. The Prefaces of Jurnalului Naționalʼs Collection ................. 95 22
3. Mihai Eminescu – The Metamorphoses of Interpretation (1950-2012) 100 23
3.1. Introduction ........................................................................................ 100 23
3.2. Mihai Eminescu – The Hero .............................................................. 101 23
3.3. Mihai Eminescu – „Sfînt preacurat al ghersului românesc” .............. 107 24
3.4. Eminescu ‒ Socialist Revolutionist ................................................... 112 24
3.5. The Epitext of Eminescuʼs Work in 1960 ........................................ 116 25
3.5.1. Lucian Raicu – „Observații pe marginea unei prefețe” ........... 117 25
3.6. Eminescu – Nationalist Poet .............................................................. 120 25
3.7. Eminescu ‒ Personal Poet ................................................................. 126 27
3.8. Eminescu – Everyoneʼs Poet ............................................................. 128 27
3.9. Eminescu – National Genius.............................................................. 129 27
4. Mihai Sadoveanu – Diversity of Literary Work and Interpretation ......... 132 28
4.1. Introduction ........................................................................................ 132 28
4.2. Zodia Cancerului (1960) ................................................................... 135 28
4.3. Soarele în baltă. Divanul persan (1960) ........................................... 137 28
4.4. Mitrea Cocor. Aventură în lunca Dunării (1961).............................. 140 29
4.5. Venea o moară pe Siret (1961) .......................................................... 144 29
4.6. Strada Lăpușneanu. Oameni din lună. Morminte (1978) .................. 146 30

7
 4.7. Neamul Șoimăreștilor (1976)............................................................. 149 30
4.8. Creanga de aur. Ostrovul lupilor (2010)........................................... 154 30
4.9. Frații Jderi (2011) ............................................................................. 154 31
4.10. Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă (2011) ......................... 155 31
4.11. Baltagul (2011) ................................................................................ 157 31
4.12. Neamul Șoimăreștilor (2011)........................................................... 158 32
4.13. Țara de dincolo de negură. Hanu Ancuței (2011) ........................... 160 32
Conclusions ............................................................................................... 161 32
5. Authorial Prefaces and the Function of Literature ................................... 164 34
5.1. Introduction ........................................................................................ 164 34
5.2. Matei Călinescu and Critical Distances ............................................ 168 34
5.3. Constantin Țoiu – Literature for 2073 ............................................... 170 35
5.4. Mircea Nedelciu – the Limitation of Fictional Therapy ................... 179 35
5.4.1. Fictional Therapy ..................................................................... 180 36
5.4.2. Original Authorial Preface ....................................................... 185 36
5.5. Augustin Buzura and the Truth of Literature..................................... 191 37
5.5.1. „Literature, but not just Literature” ......................................... 192 38
5.5.2. Political Novel, without the Sacrifice of Literature ................ 194 38
5.5.3. True Literature, Based on Reality ............................................ 198 38
5.5.4. Therapeutical and Inquiring Narrative ..................................... 203 39
5.5.5. Mobilizing Powers of Literature .............................................. 207 39
Conclusions ................................................................................................... 211 41
BIBLIOGRAPHY ......................................................................................... 220 42
Summary (Romanian/English) ...................................................................... 229 51
Curriculum Vitae (Romanian/English) .......................................................... 230 52

8
 Argument

Prefețele, în calitatea lor de discurs secundar, tranzitoriu, sunt percepute adeseori ca

fiind irelevante. Inutilitatea lor, nu de puține ori invocată chiar de prefațatori, contrastează,
pe de altă parte, cu caracterul instituționalizat al acestei practici discursive. Relevanța
acestui tip de discurs trebuie stabilită prin raportare la cititor, cel care apelează la prefață
pentru a-i facilita accesul la opera de ficțiune pe care, din diferite motive și în diferite
grade, o percepe ca fiind un spațiu străin.
Dacă istoriile literare, studiile teoretice și aplicate pot oferi o imagine asupra formei
pe care canonul literar o are la un moment dat, atât în ceea ce privește selecția, cât și grilele
de interpretare considerate relevante, atunci prefețele pot reprezenta un echivalent al
acestora, destinate unui cititor generic. Ele sunt un echivalent în măsura în care vor
reproduce această viziune specializată, dar o vor adapta nevoilor unui lector ocazional și
nespecializat. Modul în care se produce această mediere, nu doar între cititor și text, dar
între cititor și comunitatea de specialiști va determina un anumit tip de receptare. Pornind
de la teoria receptării, investigarea prefețelor perioadei comuniste va urmări felul în care
acestea configurează o grilă de interpretare și instituie un anumit tip de lectură și de
valorizare a literaturii în general, cea canonică fiind doar un caz particular.
Spre deosebire de alte zone ale câmpului literar, unde negocierile privind felul în
care trebuie scrisă, citită şi recuperată literatura au un caracter preponderent teoretic și sunt
mai puţin accesibile cititorilor obişnuiţi, prefața va reprezenta un discurs unitar, aplicat, cu
o mare vizibilitate și adresat unui categorii nespecializate de public. Coerența și puterea lor
de convingere trebuie înțelese din perspectiva publicului vizat, adică cititorul, în primul
rând nespecializat, care, prin prisma educației primite, este mai dispus să le accepte decât
să le conteste. Din acest punct de vedere, prefețele pot fi o zonă relevantă, de interes prin
tipul de lectură pe care o instituie și, indirect, prin ilustrarea mutațiilor pe care ideologia le-
a produs în ceea ce privește lectura.

9
 1. Comunitatea specialiștilor – prefață ‒ cititor

1.1.Cititorul și funcția lui în constituirea operei de artă

1.1.1. Cititorul real versus cititorul ideal

Înainte de a discuta rolul pe care îl are paratextul în calitatea sa de mediator între
cititor și text, se pune problema felului în care cititorul și propria sa strategie de lectură pot
fi cu adevărat surprinse și teoretizate. Studiile care, fie în Statele Unite ale Americii, fie în
Europa, au adus în centrul atenției funcția cititorului în concretizarea operei de artă nu au
reușit să impună un model viabil pentru felul în care se produce lectura, dar, în schimb, au
conturat o nouă viziune asupra literaturii și au impus noi instrumente pentru interpretarea
acesteia. Totodată, ele au atras atenția asupra cititorilor nespecializați, ale căror lecturi,
considerate expresia subiectivității și idiosincraziilor personale, au reprezentat una dintre
piedicile majore în elaborarea unui model cu un grad mare de aplicabilitate.
Ceea ce am putea numi subiectivitatea unui cititor este un factor esențial în actul
lecturii, dar greu de acceptat într-o teorie a cărei validare ar putea fi pusă în pericol tocmai
de caracterul ei imprevizibil. De aceea, aceste teorii vor căuta să stabilească niște limite
prin identificarea unor structuri care să direcționeze și să canalizeze experiența lecturii. Nu
atât apelul la aceste instanțe de control reprezintă principala limitare a acestor teorii, cât
absolutizarea sau anularea lor. Relativizate și multiplicate, ele pot reprezenta o soluție
pentru o imagine coerentă și stabilă a lecturii.

1.1.2. Cititorul implicit

În această secțiune am prezentat modelul propus de Wolfgang Iser și felul în care
acesta înțelege interacțiunea dintre cititor și operă. Deși această relație este descrisă sub
forma unei tensiuni, așa cum arată și Compagnon, „libertatea acordată cititorului este într-
adevăr limitată la punctele de indeterminare ale textului, între locurile pline pe care autorul
le-a determinat. Astfel, autorul rămâne efectiv, în ciuda aparențelor, stăpânul jocului: el
continuă să determine ce e determinat și ce nu e”1.

1.1.3. Cititorul informat

1
Antoine Compagnon, Demonul teoriei. Literatură și bun simț, Echinox, Cluj, 2007, pag. 182.

10
 În Reader in the Text: Affective Stylistics, Fish arată că nu există o diferență între
ceea ce textul este și ceea ce face, pentru că un text este exact ceea ce face. Metoda
invocată este, de fapt, o pledoarie pentru un cititor informat, pentru o lectură conștientă de
sine și de efectul pe care aceasta, înțeleasă ca experiență, ca eveniment desfășurat în timp,
îl are în mintea cititorului.

1.1.4. Comunitatea interpretativă

În această secțiune m-am oprit asupra studiilor lui Fish, Is There a Text in This
Class?, What Makes an Interpretation Acceptable și Interpreting the Variorum. Instanța de
control pe care o identifică acum Fish nu este nici textul, nici cititorul, ci grilele de lectură
pe care acesta le aplică și de care, de cele mai multe ori, nici nu este conștient: „strategia a
devenit atât de uzuală încât formele pe care le folosește se prezintă ca părți ale lumii”2. În
jurul acestor grile se organizează comunitatea interpretativă care le utilizează și le acceptă
ca fiind relevante, adecvate.
Dacă acceptăm existența a două mari comunități, cea a specialiștilor și cea a
sistemului educațional, diferența esențială dintre cele două constând în caracterul conștient
și asumat al activității critice, în primul caz, și tendința grilelor de lectură de a se
transforma în prejudecăți interpretative, în al doilea, rămâne problema spațiului dintre cele
două. Lipsiți de un cadru instituționalizat, cititorii aflați între cele două extreme nu pot fi
integrați într-o comunitate explicită, cum este un club de lectură, dar pot fi descriși prin
intermediul grilelor interpretative pe care le folosesc.

1.1.5. Lecturi acceptabile

Tipul de lectură pe care cititorul nespecializat o realizează este discutat pornind de
la studiul lui Jonathan Culler, Literary Competence. Potrivit acestuia, evaluarea unei lecturi
se poate face doar în baza unor competențe împărtășite, în lipsa cărora orice lectură poate fi
acceptată ca relevantă. Lecturile devin acceptabile prin validarea oferită de un alt cititor cu
care criticul împărtășește aceleași convenții. Validarea presupune că dialogul cu textul va fi
dublat de un dialog cu membrii propriei comunități, ceilalți critici. Cititorul real, care nu
face parte din această comunitate, dar care împărtășește cu aceasta măcar un nivel minim
de convenții în raport cu instituția literară și a cărui disponibilitate și bună credință în
performarea unor lecturi acceptabile trebuie considerată de la sine înțeleasă, nu numai că
nu își va putea verifica validitatea lecturii, dar nici măcar nu o va putea descrie în acești

2
„[T]he strategy has become so habitual that the forms it yields seem part of the world”, Stanly Fish,
„Interpreting the Variorum”, în Critical Inquiry, vol.2, nr.3/1976, pag. 479.

11
termeni, din moment ce lectura acceptabilă este în primul rând o formă de discurs coerent
orientat în mod asumat spre celălalt. În lipsa sistemului de educație, care l-a învățat cum să
citească și i-a oferit, în același timp, verificarea pentru lecturile performate, cititorul va
rămâne cu un set de competențe, dar și cu nevoia de a identifica instanțe capabile să-i
valideze, în continuare, propriile lecturi. În lipsa unui profesor, cititorul va căuta o altă
formă de autoritate la care se va raporta, mai ales în cazul în care obiectul lecturii va fi un
text perceput ca fiind unul dificil. Pentru un astfel de lector, paratextul va funcționa ca un
substitut al comunității de specialiști cu care va intra indirect în dialog. Astfel înțeles,
paratextul, formă de legitimare a unor grile interpretative, va putea fi definit ca o instanță
de control în actul lecturii.

1.1.6. Orizontul de așteptare

În această secțiune, interacțiunea cititor-operă este discutată din perspectiva teoriei
lui Hans Robert Jauss privind orizontul de așteptare și rolul pe care acesta îl joacă în actul
lecturii.

Concluzii
Cititorul virtual, implicit, informat sau orice alt nume ar avea, s-a dovedit a fi o
construcție care reflectă dispozițiile de lectură ale unui cititor specializat. Indirect, însă, așa
cum am încercat să arăt, el configurează și profilul unui cititor nespecializat a cărui
principală „vină” rezultă din caracterul privat al lecturii, pentru care verificarea nu este
posibilă în lipsa unui cadru instituțional3. Dacă un model teoretic cu un grad mare de
aplicabilitate nu poate fi obținut pentru felul în care lectura, înțeleasă și ca interpretare, se
realizează, atunci, este mai simplu de stabilit, nu ce face un cititor, ci ce nu face atunci
când citește. Indirect, această distincție poate fi tradusă sub forma a ceea ce am numit
instanțe de control. Relația dintre cititor și text poate fi descrisă sub forma unei tensiuni
doar dacă libertatea celui dintâi este o condiție, dar nu una exclusivă. Astfel, pe lângă text,
comunitatea interpretativă, cu cele două variante identificate, cea a specialiștilor și a
sistemului educațional, va reprezenta o instanță de control nu alternativă, ci
complementară. Pentru cititorul nespecializat, competențele literare pe care le-a dobândit
în cadrul sistemului educațional sunt cele care fac lectura posibilă. Dar, în absența acestei
comunități care îi validează rezultatele, cititorul nespecializat va căuta un substitut pentru
3
Studiile sociologice pot pune la dispoziție un astfel de cadru, dar, în aceste situații, cei supuși unor
chestionare privind obiceiurile de lectură „sunt tentați să indice nu ceea ce realmente citesc, ci ceea ce s-ar
cuveni să citească, ceea ce bănuiesc că le va ridica prestigiul în ochii celorlalți; dorința de a face bună
impresie duce așadar la falsificarea răspunsurilor”. Paul Cornea, Regula jocului, Eminescu, București, 1980,
pag. 60.

12
ea, mai ales când se întâlnește cu texte pe care le simte ca fiind inaccesibile. Această
instanță de control am identificat-o la nivelul paratextului. Sub forma unor lecturi
relevante, paratextul va promova o serie de grile de lectură care sunt fie ale sistemului
educaţional, fie ale comunității de specialiști cu care cititorul va intra astfel într-un dialog,
pe care l-am numit de verificare. Acest tip de abordare, chiar dacă nu poate surprinde felul
în care este constituit sensul în actul lecturii, poate identifica premisele care îl fac posibil.
Dialogul, la baza căruia se află nevoia de verificare, cu comunitatea specialiștilor este
posibil în cadrul paratextului, ca produs al specialiștilor oferit publicului larg.

1.2. Paratextul – între tradiție și publicul larg

1.2.1 Paratextul și responsabilitatea autorului

În capitolul anterior am încercat să definesc paratextul în calitatea sa de instanță de
control al lecturii. Prezentarea și delimitarea acestuia le-am realizat pornind de la lucrarea
lui Gérard Genette – Seuils4, în care este propusă o tipologie a semnelor care gravitează în
jurul unui text și mediază calea spre acesta. Pentru Genette, „prin definiţie, ceva nu este
paratext dacă autorul sau unul dintre asociaţii lui nu acceptă responsabilitatea pentru el,
deşi gradul de responsabilitate poate varia”5. Ceea ce studiază Genette este, de fapt, un caz
particular de paratext, mai exact paratextul auctorial, dar unul esenţial în măsura în care
poate reprezenta, atât într-un demers teoretic, cât şi într-unul aplicat, punctul de plecare al
investigaţiei. Păstrând criteriul funcțional (de mediere în raport cu textul) și cel al
responsabilității (plasarea sub o formă de autoritate), cel din urmă trebuie regândit astfel
încât paratextul să nu fie redus doar la cel elaborat în timpul vieții autorului.

1.2.2. Prelectura
O alternativă la tipologia oferită de Genette poate fi construită pornind de la
sugestiile oferite de Paul Cornea în Introducere în teoria lecturii. Paratextul este desemnat
aici cu termenul de prelectură, acea etapă care face lectura inocentă imposibilă. Paul
Cornea stabileşte două categorii-sursă de informare: una a informaţiilor indirecte
(rumoarea) şi una a informaţiilor directe (vecinătăţi, ambalaj, titlu, discurs de escortă).
Putem recunoaşte parțial tipologia propusă de Genette, cea a epitextului şi peritextului, dar,
dacă la acesta din urmă criteriul de separare între cele două este unul spaţial, la Paul

4
În această lucrare, am trimis la ediția în engleză, Gérard Genette, Paratext – Thresholds of Interpretation,
Cambridge University Press, Cambridge, 1997.
5
„By definition, something is not a paratext unless the author or one of his associates accepts responsibility
for it, although the degree of responsibility may vary.”, Ibidem, pag. 9.

13
Cornea pare să fie vizat și un criteriu valoric, evident prin plasarea informațiilor indirecte
în categoria rumorii, deci a surselor necreditabile. Dacă păstrăm diferenţierea spaţială între
peritext şi epitext, le putem organiza pe fiecare dintre cele două pe principiul relevanţei,
sugerat de Paul Cornea. Este evident că sursele directe sunt cele creditate cu relevanţă
extinsă, dominantă, iar cele indirecte, nu lipsite de importanţă, au mai curând o valoare
subiectivă, personală.

1.2.3. Paratextul și autoritatea tradiției

Dacă paratextul originar este plasat sub responsabilitatea autorului și editorului, în
cazul operelor care aparțin tradiției literare, autoritatea revine pe de o parte, editorului și,
pe de altă parte, tradiției interpretative. Limitat, prin criteriul proximității, la elementele
prezente în volumul propriu-zis și definit funcțional, peritextul este completat de epitext, a
cărui influență trebuie redusă, în măsura în care se vrea studiat, la acele forme de discurs
autorizate și cu o vizibilitate sporită. În final, caracterul funcțional al acestui aparat aduce
în centrul discuției cel mai important element al ecuație: beneficiarul, cititorul.
Accesibilitatea peritextului este, evident, superioară epitextului și, din acest motiv, analiza
mea se concentrează în primul rând asupra celui dintâi și, mai exact, asupra prefețelor ca
principală formă de discurs capabilă să ofere grile de lectură în conformitate cu viziunea
comunității de specialiști și a tradiției interpretative.

1.2.4. Cititorul şi paratextul

Studiul lui Tore Rye Andersen, Judging by the Cover, demonstrează cum influența
paratextului este mult mai ușor de urmărit la nivelul discursului critic instituționalizat.
Efectele acestuia asupra unui lector nespecializat pot fi doar parțial recuperate, datorită
caracterului privat al lecturii. Transformarea acesteia dintr-o activitate intimă întru-un
discurs public este motivul principal pentru care lectura poate fi supusă analizei. Deși
lectura nespecializată nu ajunge la o formă coerentă și supusă acordului, altfel spus, ea nu
va fi, în termenii lui Culler, o lectură acceptabilă, ea poate fi recuperată, ca premisă, din
orizontul de aşteptare al cititorului așa cum este el obiectivat la nivelul paratextului, al
cărții ca obiect material datat.

1.3. Paratextul perioadei comuniste

1.3.1. Responsabilitatea paratextuală

Arătam într-un capitol anterior că responsabilitatea paratextului, în ceea ce privește
literatura canonică, le revine editorului și tradiției interpretative, ai cărei reprezentanți sunt

14
chiar criticii, membri ai comunității de specialiști. Ideologia va reprezenta în perioada
comunistă, prin instituția cenzurii, o nouă formă de autoritate, care nu se va alătura
celorlalte două, ci va produce o serie de mutații în felul în care funcția lor va fi îndeplinită.
Relevanţa prefeței nu mai este şi nu mai poate fi gândită în raport cu interesele
editurii şi, cu atât mai puţin, cu interesele autorului sau, mai corect spus, ale autorului, aşa
cum le-a păstrat tradiţia interpretativă. Responsabilitatea paratextuală se păstrează, dar ea
nu se mai exercită în raport cu publicul vizat, ci în raport cu aparatul cenzurii pentru că
prefaţa nu este scrisă cu scopul de a convinge un public, ci de a convinge un cenzor că este
adecvată unui public în numele căruia acesta acţionează.

1.3.2. Prefețele și epitextul neoficial

Cu toate că prefeţele sunt de regulă privite ca minore, în sensul că rareori sunt
citite, ele nu sunt deloc neglijate în perioada comunistă. Ele sunt, în această perioadă,
subiect de referat, dar şi subiect de articol, oferind un bun material de exersare a
corectitudinii şi ataşamentului ideologic. Exemplele oferite demonstrează importanţa reală
pe care o aveau prefeţele pentru felul în care ideologia comunistă urmărea să-şi impună
propria grilă de lectură literară, culturală şi chiar socială.

1.3.3. Prefețele și epitextul oficial

O consecință vizibilă la nivelul epitextului a acestor prefețe este reprezentată de
apariția unor articole redactate pe marginea lor. Această practică este uşor de explicat prin
dorinţa de a asigura o receptare corectă şi de a îndrepta eventualele erori conţinute în
aceste texte, deşi este greu de crezut că ele nu erau corespunzătoare din moment ce treceau,
la fel ca operele pe care le însoţeau, prin filtrul cenzurii. Cel mai probabil, aceste articole
reprezentau o ocazie atât la îndemână, cât şi relativ facilă pentru manifestarea
ataşamentului prin semnalarea erorilor celorlalţi.

1.4. „Biblioteca pentru toți” – prezentare generală

1.4.1. Colecțiile de buzunar

În această secțiune m-am oprit asupra colecțiilor de buzunar și a felului în care
acestea îmbină criteriul canonic cu cel popular.

1.4.2. Formatul colecției „Biblioteca pentru toți”

În cadrul acestei secțiuni, am realizat o comparație între cele două colecții BPT, cea
publicată în perioada comunistă, respectiv cea publicată de Jurnalul Național între 2009 și
2014. Analiza mea a urmărit acele elemente paratextuale care semnalează continuitatea
15
dintre cele două etape: numele și sigla colecției, formatul ales, culoarea și ilustrațiile
prezente la nivelul copertei, supracoperta, prezența tabelului cronologic, a prefeței, a
informațiilor plasate pe coperta a IV-a etc.

1.4.3. Epitextul colecției BPT

Un alt element de continuitate vizează distribuirea celor două colecţii, ambele
asociindu-se cu imaginea unui ziar. În 1960, Gazeta literară includea în paginile ei casete
publicitare pentru numerele în curs de apariţie. De altfel, toată presa vremii publica fie
articole despre tiraje, fie despre cărţile apărute în această colecţie. Colecția lansată în 2009
de Jurnalul Național nu doar că se asociază cu imaginea unui ziar, al cărui specific nu mai
este unul literar, dar se și vinde alături de acesta. În cadrul fiecărei ediții, apar articole care
recomandă și promovează cărțile publicate.

1.4.4. Misiune
Dincolo de mecanismele de promovare, fiecare colecție îți definește în mod diferit
specificul și misiunea. BPT-ul perioadei comuniste este integrat într-un proiect mai amplu
de ridicare a nivelului cultural și ideologic, așa cum o demonstrează și selecția, prezentată
mai sus, din articolele scrise în 1960. Jurnalul Naţional operează o selecţie a publicului,
vizați fiind tinerii, dar și cei pentru care colecția reprezintă deja un spațiu familiar. Textul
lui Marius Tucă, plasat pe pagina a doua a fiecărei ediții, evidențiază și el aceste segmente
de public, plasate într-o relație de continuitate („cărţile devenirii noastre şi ale devenirii
lor”), și descrie această colecție ca o formă de participare la conservarea și transmiterea
patrimoniului cultural românesc.

1.4.5. Tiraj
O ultimă secțiune vizează tirajele acestor cărți, pe care le-am discutat din
perspectiva vizibilității lor pentru cititor. Cărțile Jurnalului Național nu conțin, la nivelul
paratextului, aceste informații6, cum se întâmpla în perioada comunistă. Dacă astfel de
informații devin disponibile publicului doar atunci când tirajul este confirmat de vânzări,
cum s-a întâmplat cu romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, o cu totul
altă tactică este abordată în perioada comunistă. Tirajele sunt menționate în casetele
tehnice ale fiecărui volum, cititorul având acces la datele unui proiect cultural și nu la

6
Așa cum arată Ion Simuț, lipsa informațiilor privind tirajul este o practică curentă după 1990, în spatele
acestei omisiuni din caseta tehnică aflându-se atât dorința de a împiedica cititorul să pună semnul egalității
între valoarea unui text și numărul de exemplare publicate, dar și/sau o serie de interese economice, nu
tocmai legitime, care determină acest anonimat. Ion Simuț, „De ce sunt secrete tirajele cărților?”, în Ion
Simuț, Simptomele actualității literare, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2007, pag. 205-209.

16
rezultatele lui. Iluzia privind cererea mare de cărți este menținută și la nivelul publicațiilor,
care transformă în prilej de mândrie tirajele astronomice de care se bucură autorii români,
fie ai literaturii clasice, fie ai celei contemporane.

1.4.6. BPT și canonul

Pentru a putea analiza relația pe care cele două colecții o stabilesc cu canonul literar
m-am oprit asupra felului în care acesta se reflectă în programele școlare. BPT-ul
Jurnalului Național are o componentă canonică stabilă, în ciuda relativizării acesteia chiar
în cadrul programei (exceptând nucleul dur) alături de o componentă ce vizează latura
populară a autorilor sau a operelor selectate pentru autorii canonici. Pentru BPT-ul
perioadei comuniste, analiza a arătat că, cel puțin raportată la primul an de existență în
noua formă, selecția editorială este predominant canonică, iar în caracterul canonic rezidă
și dimensiunea populară. În perioada comunistă, criteriul ideologic pune semnul egalității
între caracterul canonic și cel popular al autorilor propuși publicului larg. Înlocuirea
caracterului prescriptiv al programei din 1960 cu unul formativ marchează diferența dintre
două tipuri de receptare: în primul caz, o grilă de lectură unică ce se cere confirmată de
fiecare text în parte; în al doilea caz, competențe de lectură pe baza cărora diversitatea
operelor se poate afirma ca atare.

1.5. Prefeţele perioadei comuniste

1.5.1. Tema lui de ce și tema lui cum

Vorbind despre prefața auctorială originală, Genette identifică două funcții tematice
ale acesteia: tema lui de ce (trebuie să convingă cititorul să citească) și tema lui cum (să
convingă cititorul să citească adecvat). Tema lui de ce vizează valoarea operei, pe care
autorul nu o poate explica prin recursul la propriul talent, ceea ce va conduce la
supraaprecierea conținutului. Tema lui cum, arată Genette, a devenit mai prezentă începând
cu secolul al XIX-lea, când valorizarea operei și-a găsit alt spațiu de manifestare, lăsând
prefețelor rolul de a construi grile de lectură, de a arăta cum se citește o carte și mai puțin
de ce, chiar dacă această întrebare va fi păstrată la un nivel implicit.

1.5.2. Prefața perioadei comuniste

Am numit prefața construită în jurul temei de ce ca fiind o prefață a lecturii
participative, pentru că simultaneitatea dintre publicarea operei și contextul social-cultural
în care a fost creată reprezintă bazele unui dialog, care nu se va reduce la plasarea noului
text în relație doar cu celelalte texte literare. Am numit prefața organizată în jurul temei

17
cum, o prefață a lecturii contemplative7, pentru că medierea dintre cititor și operă nu se va
mai face prin raportarea la o serie de valori și norme sociale, ci la un context interpretativ,
reprezentat de o tradiție literară. În primul caz, acest tip de discurs este specific prefețelor
auctoriale, celor scrise în perioada de început a literaturii și paratextului original, iar în al
doilea caz, lectura contemplativă este specifică literaturii canonice. Cele două tipuri de
prefață marchează bazele unui anumit tip de valorizarea a operei de artă. În cazul lecturii
participative, opera este promovată în calitatea ei de discurs/comentariu pe marginea
realității contemporane cititorului, care este încurajat să compare propria viziune asupra
realității cu cea oferită de text. În cazul lecturii contemplative, cititorul va avea acces la
operă în calitatea ei de obiect estetic, valorizat pentru nivelul de realizare artistică, și nu
pentru capacitatea lui de a oferi o nouă formă de înțelegere a realității contemporane.
Chiar și atunci când sunt scrise pentru texte care au fost integrate într-o tradiție
literară, prefețele perioadei comuniste nu se vor constitui într-un discurs al lecturii
contemplative, ci într-unul al lecturii participative, utilizând strategii specifice temei de ce,
iar nu temei cum. Plasarea prefeței perioadei comuniste în cadrul unui discurs al lecturii
participative reprezintă o ipoteză de lucru pe care am testat-o în capitolele următoare.

7
Cele două denumiri sunt inspirate de distincția pe care o face Wolfgang Iser (în Actul lecturii. O teorie a
efectului estetic, Paralela 45, Piteşti, 2006) între cititorul ca participant și ca observator în actul lecturii,
respectiv de tipul de lectură pe care cei doi o performează: o dispunere participativă, în primul caz,
contemplativă, în cel de al doilea. Cu toate acestea, analiza mea este una a prefețelor și nu are nimic în
comun cu perspectiva lui Iser, care este axată pe interacțiunea directă, înțeleasă sub forma unui dialog între
cititor (contemporan sau nu) și opera literară.

18
 2. Strategii ale compromisului în prefețele anului 1960

2.1. Lectura ideală ‒ Ana Roşculeţ

Chiar dacă nu aparţine perioadei abordate în prezentul studiu, cazul nuvelei lui
Marin Preda, Ana Roşculeţ este reprezentativ pentru tipul de receptare pe care îl instituie
perioada comunistă. Rolul cititorului, al autorului şi al criticului, așa cum le-a înțeles
ideologia comunistă, sunt conţinute în acest moment şi sunt definite în punctele lor
esenţiale, dincolo de modificările care vor surveni de-a lungul timpului. Receptarea nuvelei
lui Marin Preda reprezintă chiar cadrul de referinţă pentru limitele impuse receptării.
Nuvela Ana Roşculeţ, la o analiză atentă, ilustrează limitele inerente realismului
socialist, punctul de echilibru între ceea ce se dorea să fie acesta şi ceea ce putea să fie cu
adevărat. La un alt nivel, cel al receptării, esenţial pentru subiectul acestei lucrări, această
proză schițează, în mod explicit, imaginea cititorului model, grilele de lectură pe care le
practică, precum şi felul în care acesta percepe, înţelege şi interiorizează relaţia dintre
realitate şi ficţiune.
Tipului de lectură pe care îl instituie această nuvelă este explicitat prin intermediul
unui alt tip de discurs ficțional, mai exact, cel cinematografic. Anularea graniței dintre
realitate și ficțiune se realizează prin plasarea filmului în vecinătatea reportajelor, între cele
două ne mai existând diferențe notabile. La un alt nivel, felul în care Ana se raportează la
aceste tipuri de discurs cinematografic reprezintă cheia de lectură a nuvelei şi a literaturii
în general: selecţia elementelor relevante în funcţie de interesele diferitelor categorii de
cititori. Ideologul este fericit să regăsească structurile narative pe care este învăţat să le
recunoască, iar cititorul „obișnuit” poate să o judece pe Ana în funcţie de criteriile pe care
le consideră relevante, chiar cu riscul anulării coerenţei interne a personajului. Anularea
graniţei dintre ficţiune şi realitate permite migrarea criteriilor care aparţin primului în cel
de-al doilea plan.

2.2. Trăsăturile prefeței în 1960

Sensul valorificării moștenirii culturale este mult mai ușor de stabilit în texte
teoretice și mai greu de realizat în cadrul unei analize literare. Prefețele oferă o imagine

19
mai complexă a felului în care interpretarea ideologică reușește să construiască un sens
coerent în ceea ce privește opera pe care o însoțesc. Într-un articol8 publicat în Luceafărul,
Constantin Ciopraga, el însuți prefațator al prozei lui Vasile Alecsandri, aduce în centrul
atenției direcțiile solicitate de o interpretare ideologică. Literatura desemnată să reprezinte
moștenirea literară relevantă va fi cea realistă, cu caracter popular, capabilă să exemplifice
un ideal de progres, educativă în sensul conștientizării unei tradiții revoluționare în care se
va înscrie și literatura prezentului și, nu în ultimul rând, valoroasă din punct de vedere
estetic.

2.2.1. Biografia
Din perspectiva rolului pe care îl are biografia, prefața poate fi citită ca o narațiune
în cadrul căreia scriitorul este personaj, iar existența sa, o exemplificare a idealurilor
socialiste. Biografia îndeplinește două roluri distincte. În primul caz, ea promovează o
personalitatea istorică sau culturală, a cărei operă este o extensie a activității politice și
culturale. A doua funcție a biografiei poate fi sesizată în cazul autorilor canonici,
considerați valoroși în primul rând pentru opera lor și, secundar, pentru activitatea lor în
plan politic și cultural. În acest caz, biografia legitimează creația pentru că, în măsura în
care poate fi organizată într-o poveste exemplară, ea garantează pentru adevărul operei.

2.2.2. Activitatea neliterară

Activitatea gazetărească, scrierile neliterare și traducerile devin dovezi pentru ceea
ce este reprezentativ din punct de vedere ideologic, în raport cu care devierile ficționale
sunt doar accidentale. Aceste materiale sunt folosite ca argumente în interiorul prefeței sau
sunt integrate ca atare în volum.

2.2.3. Evoluția scriitorilor convertiți

În cazul unor scriitori precum Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Marin Preda,
convertirea, cu toate implicațiile ei, organizează biografia scriitorului așa cum, pentru
ceilalți, copilăria și adolescența reprezentau miezul tare al existenței lor. Ea poate să
marcheze împlinirea unor tendințe care nu și-au găsit cea mai bună expresie în perioada
anterioară, cum se întâmplă la Arghezi. Pentru acești autori, la fel ca pentru Beniuc,
biografia în sine nu e importantă pentru că ei sunt eroi ai noii lumi tocmai prin aderarea la
principiile acesteia. Trecutul nu mai contează, mai ales dacă opera reflectă realitatea
socială dorită.

8
Constantin Ciopraga, „Sensurile moștenirii literare”, în Luceafărul, nr. 17/1960.

20
 2.2.4. Redefinirea rolului revistelor și curentelor literare
Insistența asupra realismului creațiilor tradiției literare impune și o redefinire a
curentelor literare care au determinat într-o mai mare sau mai mică măsură specificul
acestora. Curentele literare sunt acceptate în prezentarea operei în măsura în care pot fi
subordonate unei direcții realist-critice: inspirație din realitatea poporului, viziune
optimistă asupra viitorului, critică a societății.

2.2.5. Realismul operelor canonice

Realismul critic este în sine o formulă aplicată întregii literaturi, care este redusă la
conținut, la câteva teme esențiale (lupta de clasă, dragostea de popor, critica burgheziei,
viziune optimistă asupra viitorului). Conținutul nu este subordonat viziunii artistice, ci unei
viziuni ideologice, ceea ce transformă textul într-un document care comunică adevăruri
istorice utilizând mijloace artistice. Operele realismul critic sunt cele capabile să reflecte
cât mai fidel realitatea în determinările ei sociale, cu o finalitate morală și practică. Mesajul
unei astfel de opere trebuie să fie unul optimist, să denote încrederea în viitor, dragostea
față de popor și să reprezinte și o critică a clasei exploatatoare. Realizarea artistică nu
trebuie să treacă de un nivel al accesibilității care să permită popularizarea, larga receptare,
iar ceea ce nu se potrivește în această schemă este o consecință a limitărilor epocii.

2.2.6. Receptarea operei înainte și după 1944

Dimensiunea populară a literaturii este un argument constant al discursului
recuperator. În perioada comunistă, termenul „popular” are două accepțiuni: autori și opere
popularizate de noua orânduire și popular în sensul legăturii cu poporul, atât a scriitorului,
dar și a operei prin tematica aleasă. Cele două accepțiuni sunt strâns legate între ele, una
implicând-o pe cealaltă. Lipsa de popularitate a operei înainte de instaurarea comunismului
devine o dovadă a pericolului pe care aceasta o reprezenta pentru clasa exploatatoare.

2.2.7. Conținut versus formă

Pentru că dezideratele anului 1960 merg către împăcarea unei abordări conținutiste
cu una formală, deci către o analiză capabilă să evidențieze și mesajul dorit, dar și valoarea
estetică, se va putea sesiza o tensiunea în cadrul discursului prefațial între cele două
componente. Prefețele vor oscila între o prezentare care organizează conținutul faptic în
jurul conflictului dintre clase și îl oferă prin utilizarea unei retorici emoționale (Creangă) și
una în care analiza literară este doar condimentată cu o serie de clarificări de natură
ideologică (Hogaș). O zonă de mijloc este reprezentată de acele texte care vor folosi
biografia și viziunea de ansamblu pentru a crea o narațiune conformă, pentru ca opera să

21
fie integrată într-un discurs critic. Lipsa de coerență dintre cele două linii argumentative
este vizibilă în prefețele operelor lui Creangă și Slavici.

2.2.8. Realizarea artistică – premisele unei lecturi contemplative

În această secțiune am analizat felul în care discursul prefațial se schimbă cu ocazia
reeditărilor, demers relevant în condițiile în care avem de-a face cu aceleași texte,
modificate sau rescrise complet de aceiași prefațatori care le-au semnat în 1960.
Corecturile operate după 1960 reprezentă un bun indicator pentru evoluția strategiilor
interpretative de la cele specifice realismului critic la cele ale interpretării estetice. În
același timp, natura eliminărilor vizează strategiile lecturii participative, la fel cum,
dimensiunea acestora indică proporțiile compromisului făcut viziunii ideologice în textele
scrise în 1960. Deși tendința este de eliminare, strategii ale lecturii participative continuă
să fie folosite.

2.2.9. Prefețele colecției Jurnalul Național

Dacă în perioada comunistă, operele publicate erau selectate și promovate în funcție
de capacitatea lor de a susține viziunea ideologică asupra literaturii și de a îndeplini o
funcție educativ-socială, colecția Jurnalului Național va raporta operele la tradiția și
instituția literară. Am prezentat în această secțiune felul în care sunt construite prefețele
pentru o parte din autorii analizați și în secțiunile anterioare, în încercarea de a surprinde
felul în care prefața lecturii contemplative se raportează la tradiția interpretativă și la
grilele prezente în cadrul sistemului educațional. Prefețele semnate de Dumitru Micu și
Ștefan Cazimir reprezintă tendința didacticistă, autoritară, impunând cititorului o lectură
critică. O poziție similară va fi ocupată de Eugen Simion, al cărui discurs este menit să
apere romanul lui Marin Preda, Moromeții, de cei care îl contestă pe baze extraliterare. La
polul opus, Liviu Papadima se plasează critic în raport cu o grilă de lectură osificată în
structuri didactice și îi oferă cititorului motive și repere pentru un alt tip de lectură.

22
 3. Mihai Eminescu ‒ metamorfozele interpretării (1950 ‒ 2012)

3.1. Introducere

O primă trăsătură, capabilă să asigure o coerenţă considerabilă discursului de

escortă de-a lungul perioadei, este identitatea prefaţatorilor. Mihail Sadoveanu, pentru
perioada 1950-1959, iar Tudor Arghezi şi Zoe Dumitrescu Buşulenga, pentru intervalul
1960-1989, sunt numele care au marcat receptarea creației eminesciene în cadrul colecției
BPT. O altă trăsătură, care individualizează receptarea, este prezenţa, începând cu 1960, a
două texte de escortă, practică neobişnuită în cadrul colecţiei, primul semnat de Tudor
Arghezi, a cărui valoare este una în primul rând simbolică, şi cel de-al doilea, reprezentând
prefaţa propriu-zisă, semnat de Bușulenga. Atât Sadoveanu, cât şi Arghezi, care, la
momentul în care cel dintâi elaborase prefaţa pentru ediţia din 1950, nu fusese încă
reintegrat în circuitul oficial, vor garanta cu propriul statut ideologic, atât gestul, cât şi
sensul recuperării poetului şi integrarea lui în canonul comunist.

3.2. Mihai Eminescu – eroul

Prefața9 semnată de Mihail Sadoveanu însoțește volumul de poezii eminesciene în

1951 și la reeditările din 1955, 1956, 195710. Acest text ilustrează o variantă a prefeței
lecturii participative care se impune prin valorificarea, aproape exclusivă a temei de ce.
Interesul pentru conținut și valorificarea preponderentă a temei revoltei sunt dublate de
identificarea acelor trăsături care legitimează scriitorul în demersul său creativ. Scenariul
folosit de Sadoveanu este, în sine, chiar tiparul pe care prefețele ulterioare se vor dezvolta:
personaj exemplar, prezentat antitetic și oferit drept model unui cititor care este invitat să
interiorizeze un anumit comportament bazat pe dragostea față de popor, revoltă împotriva
societății burgheze, recunoștință față de regimul actual care a îndreptat erorile trecutului.

9
Textul este reluat și în volumul Evocări (1954), Mărturisiri (1960) şi în volumul 20 al Operelor (1967).
10
Conf. Ecaterina Țarălungă, Biblioteca pentru toţi. Catalog general (1985-1995), Minerva, Bucureşti, 1995,
pag. 97.

23
 3.3. Mihai Eminescu – „Sfînt preacurat al ghersului românesc”11

Textul arghezian, plasat în deschiderea volumului, are o valoare simbolică şi un rol

diferit faţă de cel semnat de Sadoveanu. Nefiind o prefaţă propriu-zisă, acest text are în
primul rând rolul de a conferi o formă de legitimitate care se întemeiază în mod esenţial pe
imaginea semnatarului. Pe de altă parte, acest text propune el însuşi o grilă de lectură care,
aşa cum se va vedea, se construieşte pe o serie de coordonate diferite, dacă nu chiar
contradictorii cu cea propusă de Zoe Dumitrescu Bușulenga.
Textul lui Arghezi, care însoţeşte volumul lui Eminescu din 1960, dar şi prefaţa
semnată de Sadoveanu la ediţia din 1951 nu-şi găsesc logica într-un transfer de prestigiu
literar, de care, pe de altă parte, Eminescu nu ar fi avut nevoie. Este vorba de un transfer de
prestigiu ideologico-literar pentru că atât Arghezi, cât şi Sadoveanu, în calitatea lor de
scriitori interbelici convertiţi, girează, prin autoritatea dobândită, relevanţa unei tradiţii
greu de redus la interesele ideologice. Numele celor doi devin nuclee în jurul cărora se
construieşte o familie literară şi o tradiţie.
Prefața lui Arghezi este, de fapt, un fragment din textul conferinței ținute la Ateneul
Român în 194312. Analiza celor două texte a relevat faptul că fiecare în parte impune o
grilă diferită de lectură a creației eminesciene. Încercând să aproximeze valoarea operei
eminesciene fără să apeleze la un discurs didacticist, Arghezi preia, în prefață, o atitudine
şi o terminologie specifice spaţiului religios. Consecinţa unei astfel de abordări este un
Eminescu pe care nu îl poţi înţelege, ci doar presimţi, o divinitate de care te poţi apropria
prin rugă şi nu pe calea raţiunii. Textul original, pe de altă parte, își propune să demonteze
o serie de prejudecăți care au deformat interpretarea operei eminesciene. În final, ambele
variante au aceeași finalitate: protejarea operei prin blocarea accesului la ea, respectiv prin
atacarea prejudecăților interpretative care îi sărăcesc interpretarea.

3.4. Eminescu – revoluţionarul socialist13

Al doilea text, care a însoţit volumul de poezii, este semnat la fiecare ediţie de Zoe
Dumitrescu Buşulenga, detaliu semnificativ pentru că transformările suferite de-a lungul
perioadei comuniste se proiectează pe baza unui fundal de coerenţă oferit de identitatea

11
Tudor Arghezi, „Eminescu”, în Mihai Eminescu, Poezii, Editura pentru literatură, București, 1965, pag. V.
12
Tudor Arghezi, Opere, vol. IX, „Publicistica 1941-1947”, Fundația Națională pentru Știință și Artă și
Univers Enciclopedic, București, 2006, pag. 182.
13
Cu mici modificări, prefața din 1960 este reprodusă în edițiile din 1965 și 1971. Analiza a fost realizată pe
baza prefeței din 1965.

24
prefaţatorului. Un prim aspect care atrage atenţia este legat de incompatibilitatea textului
arghezian cu textul prefeţei în care, spre deosebire de primul, sunt eliminate ambiguităţile
şi este promovată o imagine coerentă şi lipsită de nuanțe a creaţiei eminesciene. Deși are
un grad mai mare de complexitate, acest text se va constitui într-o prefață a lecturii
participative, urmând modelul instituit de Sadoveanu pentru ediția din 1951.

3.5. Epitextul eminescian în 1960

O mai bună înţelegere a acestei prefeţe atât în ceea ce priveşte grila interpretativă
pe care o oferă, cât şi tipul de receptor pe care îl instituie este posibilă prin raportarea ei la
articolul semnat de Bușulenga din revista Luceafărul. „Progresul adevărului la Eminescu”,
publicat în 15 ianuarie 1960, reprezintă o variantă a prefeţei analizate mai sus.
Așa cu a rezultat în urma analizei, diferenţele dintre cele două texte provin din tipul
de public vizat. De exemplu, contradicțiile creației eminesciene acceptate în articol sunt
transpuse într-un discurs prefațial care solicită şi un anumit răspuns din partea cititorului.
Acesta din urmă trebuie să se identifice critic, să selecteze, cu ajutorul dat de prefaţator,
acea dimensiune pozitivă, optimistă şi revoluţionară a creatorului în primul rând. În felul
acesta, până şi răspunsurile de natură etică sunt prestabilite prin intermediul textului de
escortă: opţiunea personală a poetului este refuzată ca opţiune personală posibilă a
cititorului.

3.5.1. Lucian Raicu – „Observaţii pe marginea unei prefeţe”

Orientată spre un cititor naiv, încercând să împace şi cerinţele ideologice, dar să le
şi traducă unui receptor în termeni de semnificaţie şi de valorizare, prefaţa recurge la o
serie de strategii care sunt supuse criticii de către Lucian Raicu, într-un articol în două
părţi, publicat în Gazeta literară, nr. 9-10 din 1960. Articolul lui Raicu, prin critica pe care
o face prefeţei, nu face decât să dezvăluie, indirect, limitele în care receptarea lui Eminescu
era posibilă la acel moment.

3.6. Eminescu – poetul naţionalist14

În ciuda criticilor de care a avut parte, prefaţa elaborată în 1960 va face parte din
paratextul volumului de poezii până în 1977, când aceeaşi autoare creează o nouă naraţiune
interpretativă menită să răspundă altor deziderate ideologice. Prefaţa din 1977 plasează

14
Cu unele modificări nesemnificative, prefața din 1977 va fi reluată în 1987 și 1989. Analiza a fost realizată
pe baza prefeței din 1977.

25
creaţia eminesciană sub semnul naţionalismului ceea ce determină o reconfigurare atât a
naraţiunii biografice, cât şi a celei literare.
Cele trei naraţiuni interpretative propuse de Sadoveanu şi Bușulenga sunt un caz de
o mare consecvenţă determinată de perioadele lungi de timp în care au fost prezente, dar şi
de identitatea prefaţatorilor. Recuperarea operei eminesciene a cunoscut trei etape:
deceniul VI care, cu ajutorul şi girul lui Sadoveanu, pune bazele unei naraţiuni a cărui
personaj este eroul-poet, deceniul VII şi VIII, când Bușulenga construieşte o naraţiune a
poetului revoltat şi ultima parte a deceniul VIII şi deceniul IX, când poetul revoltat este
înlocuit cu poetul naţional. Transformări apar şi la nivelul discursului, marcând grade
diferite de complexitate în constituirea naraţiunilor explicative. Astfel, textul lui
Sadoveanu ilustrează tipul prefeței care instituie o lectură participativă și care se
construiește exclusiv în jurul temei de ce. Sadoveanu uzează de o retorică predominant
emoțională, utilizând cu precădere antiteza şi opoziţiile valorizate până la exces într-o
naraţiune construită după regulile basmului şi a cărei finalitate vizează o reacţie
emoţională, un anumit tip de identificare cu personajul acestei poveşti. Opera în sine ocupă
o poziţie secundară, creaţia şi inovaţia la nivel artistic având rolul de a oferi un plus de
autoritate personajului Eminescu. Prima prefaţă scrisă de Bușulenga echilibrează raportul
de forţă între cele două, în măsura în care tema lui cum este prezentă, dar subordonată
temei de ce. Pentru că în centrul discursului său se află poetul-revoltat, grila de lectură se
realizează prin selecţia acelor momente biografice şi a acelor poezii care pot susține
această imagine. Consecinţa este sărăcirea universului artistic, pulverizarea coerenţei lui
interne şi minimalizarea resorturilor care determină evoluţia internă a creaţiei eminesciene.
Fără a o folosi în exces, retorica emoțională continuă să fie prezentă în acest text şi în
următorul, cu menţiunea că de data aceasta nu mai este vizată stimularea unor reacţii
antiburgheze, ci o serie de sentimente şi emoţii legate de propriul popor şi propria istorie.
Noua naraţiune va selecta şi ea momentele biografice şi de creaţie care îi servesc, dar acest
lucru nu se va mai răsfrânge negativ asupra universului poetic. Temele majore sunt
urmărite în evoluţia lor, chiar dacă sunt subordonate relaţiei dintre poet şi naţiune. În
cadrul acestei prefețe, tema lui cum permite o analiză literară mai apropiată de specificul
operei tocmai pentru că perspectiva abordată permite acest lucru. Astfel, deși promovează
în continuare o lectură participativă, prefața include și o analiza literară capabilă să ofere o
imagine coerentă asupra creației.

26
 3.7. Eminescu – poetul personal

Publicat în 2010, în cadrul colecţiei BPT relansată de „Jurnalul Naţional”, volumul

de poezii este prefațat de Dan C. Mihăilescu. Titlul incitant al prefeţei Dintr-o apropiată
depărtare nu se va traduce printr-o apropiere care recontextualizează opera eminesciană, ci
printr-una care refuză contextul și care pledează pentru lectura-incantaţie, expresie a
respectului pentru un mister de nepătruns, pledoarie susținută și de Arghezi în textul său
din 1960. Intruziunea ideologică este înlocuită, din perspectiva lui, de presiunea unei
tradiții interpretative care, în felul ei, a viciat accesul la operă.

3.8. Eminescu – poetul tuturor

Reeditat în 2012 de Jurnalul Naţional, volumul de poezii este însoţit de o prefaţă

semnată de Iulian Costache. Această prefaţă pledează pentru o democratizare a grilelor de
lectură şi o conştientizare a importanţei pe care acestea le au în procesul de receptare, fără
a reuşi însă să se constituie într-una.

3.9. Eminescu – geniu național

Ultima reeditare a volumului de poezii, cea din 2014, este însoțită de o prefață
semnată de criticul Eugen Simion. La fel ca textele precedente, și acesta se raportează la o
tradiție interpretativă care a transformat imaginea poetului în mit și simbol național, dar
spre deosebire de ele, nu abolirea (printr-o atitudine inocent-evlavioasă sau ludic-
dezinhibată), ci reafirmarea ei este calea aleasă. Reconsiderarea operei eminesciene,
premisa de la care pornește Eugen Simion, ar fi reprezentat atitudinea echilibrată dacă, în
demersul său, criticul nu ar fi păstrat genialitatea și caracterul național ca elemente de
referință, capabile să păstreze poziția centrală a poetului dincolo de evaluarea făcută
operei.

27
 4. Mihail Sadoveanu – diversitatea operei și a interpretării

4.1. Introducere

Statutul lui Mihail Sadoveanu și specificul creației sale vor configura în mod diferit
paratextul operei, precum și grilele de receptare elaborate în perioada comunistă. Scriitor
aflat în viaţă, din categoria celor care au făcut pactul cu sistemul, ocupând o poziţie
centrală în câmpul literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Sadoveanu are un profil diferit
de cel al lui Mihai Eminescu. În consecinţă, prefețele se vor afla sub semnul legitimităţii
asigurate de poziţia sa ideologică, și, în acelaşi timp, vor trebui să armonizeze două etape
de creaţie distincte, prin transferul de prestigiu artistic dinspre creaţia interbelică spre cea
angajată ideologic şi invers, de prestigiu ideologic dinspre cea din urmă spre cea dintâi.

4.2. Zodia Cancerului (1960)

Prefaţa, semnată de Savin Bratu, porneşte de la aceeaşi delimitare pe care o

operează programa (și pe care o regăsim și în prefețele din anii ʼ50), între operele scrise în
perioada interbelică şi cele aparţinând realismului socialist (Nicoară Potcoavă, Mitrea
Cocor, Nada Florilor). Legătură de substanţă dintre cele două etape este asigurată de
experienţa artistică, îmbogăţită acum cu „perspectiva revoluţionară deschisă de ideologia
clasei muncitoare”15.
Conținutul operei și biografia vor fi supuse unui proces de reducție, de selectare a
ceea ce poate fi considerat relevant din perspectiva realismului critic. Bratu impune astfel o
coerență tematică operei sadoveniene și o finalitate care aparține prezentului. Cititorul nu
are acces la un univers străin, îndepărtat în timp, ci la o narațiune al cărei final îl trăiește în
prezent.

4.3. Soarele în baltă. Divanul persan (1960)

Publicat după Zodia Cancerului și înainte de Povestiri despre vânători şi pescari,

acest volum combină în prefața sa trăsăturile prefeței lecturii participative cu cele ale
lecturii contemplative. Autoarea prefeţei, Georgeta Horodincă, optează pentru o lectură

15
Savin Bratu, „Prefață”, în Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, E.S.P.L.A.,
București, 1960, pag. III.

28
preocupată de felul în care se construiesc aceste texte, de izvoarele de inspiraţie, lăsând
tonul ideologic să se insinueze la început şi sfârşit de text. Interpretarea ideologică este
aproape absentă pentru că obiectul ei nu mai este sensul textului, ci publicul căruia i se
adresează. Dimensiunii populară a creaţiei sadoveniene devine argumentul suprem,
puternica încărcătură ideologică a cuvântului popor şi utilizarea lui insistentă reprezentând
strategia autoarei de armonizare cu cadrul interpretativ. Prezentarea reușește să rămână
fidelă volumului, spre câştigul cititorului, care nu mai este îndemnat să urmărească şi să
interiorizeze o viziune bazată pe lupta de clasă şi pe suferinţa celor oprimaţi.

4.4. Mitrea Cocor. Aventură în lunca Dunării (1961)

Acest volum reuneşte două lucrări scrise după 1944, ambele angajate pe „drumul
realismului socialist”: Mitrea Cocor scrisă în 1949 şi Aventură în lunca Dunării, scrisă în
1954. Lectura acestor romane în prefaţa semnată de Pompiliu Marcea nu poate fi, dată
fiind angajarea explicită a autorului, decât una în spiritul realismului socialist. Există o
diferenţă de ton între cele două părţi ale prefeţei, justificată probabil şi de miza ideologică
mai mare în cazul romanului Mitrea Cocor. Pe de altă parte, strategia aleasă pentru
constituirea acestui volum ilustrează faptul că romanul Mitrea Cocor nu mai funcţionează
pe cont propriu. Prefaţa este în acest caz mai mult decât o practică specifică colecţiei. Dacă
în 1955, în locul unui text de escortă, mențiunea „Această carte a fost distinsă în anul 1950
cu MEDALIA DE AUR A PĂCII”16 era suficientă pentru a garanta pentru valoarea
ideologică a operei, singura relevantă, în 1961, prefața va trebui să construiască valoarea
artistică a acesteia. Acelaşi scop este urmărit şi prin alăturarea unei text mai apropiat de
spiritul sadovenian şi a cărui realizare artistică compensează schematismul şi ariditatea
celui dintâi.

4.5. Venea o moară pe Siret (1961)

Marcând trecerea spre o prefață a lecturii contemplative, această prefață aduce în

centrul atenției o altă strategie decât cea folosită de Horodincă pentru Soarele în baltă.
Divanul persan. Metoda folosită de Constantin Ciopraga este foarte ingenioasă, pentru că
reuşeşte să integreze structura unei interpretări ideologice în cadrul celei literare, oferind
astfel condiţiile unei duble grile de lectură. Ciopraga prezintă conflictele sociale, dar fără a
le reduce la lupta de clasă, și presară textul cu termeni deveniți repere ale lecturii
16
Mențiunea apare în volumul consultat de mine: Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor, E.S.P.L.A., București,
1955.

29
ideologice: burghezie, moşieri, clasă socială, conflict. Criticul se folosește de implicaţiile
acestor cuvinte astfel încât un cititor interesat cu orice preţ, cel mai plauzibil să ocupe
această poziţie fiind cenzorul, să poată reface pe baza propriului orizont de lectură
naraţiunea luptei de clasă, fără însă a-l împovăra prea mult pe cel care nu este interesat de o
asemenea actualizare.

4.6. Strada Lăpuşneanu. Oameni din lună. Morminte (1978)

La fel ca pentru poeziile lui Eminescu, anii ʼ70 aduc în prim-plan un nou cadru
interpretativ, cel naționalist, care, la rândul său, va selecta atât opere, cât şi elementele
biografice relevante. Prefața volumului Strada Lăpuşneanu. Oameni din lună. Morminte se
va constitui într-una a lecturii participative, construită prin îmbinarea perspectivei
realismului critic cu cea naționalistă.
Ilustrând interesul ideologic în criteriile de selecţie, volumul este supus unei
interpretări care îmbină, în cadrul unei lecturi participative, strategii ale temei de ce
(vizând patriotismul și conflictul dintre clase) cu cele ale temei cum, în acest caz, analiza
literară fiind subordonată celei dintâi. În ciuda complexității la care ajunge analiza și a
fidelității față de texte, care nu pot fi puse la îndoială, viziunea de ansamblu valorifică
temele considerate relevante ideologic.

4.7. Neamul Şoimăreştilor (1976)

Aceeași prefață, semnată de Teodor Vârgolici, va însoți volumul Neamul

Şoimăreştilor atât în 1976, cât și în 1988. La fel ca pentru volumul anterior, prefaţa
reuşeşte performanţa de a armoniza trei grile interpretative: cea estetică, cea specifică
realismului critic şi cea interesată de dimensiunea naţionalistă a creației. Structurat ca o
analiză literară, menită să ofere informaţii contextuale, de înţelegere a romanului prin
raportare la curente precum romantismul, semănătorismul, dar şi la o fragilă tradiţie a
romanului istoric, textul ascunde însă în ţesătura sa nodurile interpretării ideologice, care,
la o privire superficială, nu-şi trădează caracterul impropriu.

4.8. Creanga de aur. Ostrovul Lupilor (2010)

De dimensiuni reduse, doar trei pagini, prefața semnată de Nicolae Manolescu se

caracterizează prin concizie, prin capacitatea de a-l introduce pe cititor în universul prozei
fără a-l inhiba și fără a-l privi ca pe un inocent. Pornind de la premiza unei lecturi de

30
plăcere, Manolescu o plasează pe aceasta în orizontul unei înţelegeri mai complexe a
operei sadoveniene. Trimiterile pe care le face la propria lucrare, Sadoveanu sau utopia
cărţii, îi oferă cititorului un reper critic şi o interpretare pe care acesta este liber să o
urmeze sau nu.

4.9. Fraţii Jderi (2011)

Al doilea volum publicat din seria Sadoveanu, Fraţii Jderi are o prefaţă semnată de
Dumitru Micu, ale cărei dimensiuni şi structură o plasează mai curând în categoria studiilor
literare. Cu o lungime de 20 de pagini, această prefaţă nu este orientată exclusiv spre
familiarizarea cititorului cu naraţiunea pe care o însoţeşte. Înţelegând Fraţii Jderi în
termeni de operă canonică, criticul urmăreşte să apropie cititorul de universul sadovenian,
să-i ofere o înţelegere cât mai nuanţată a temelor şi stilului prezente în acest roman.

4.10. Zodia cancerului sau Vremea Ducăi Vodă (2011)

Intitulată „Scrisori pierdute”, prefaţa semnată de Cosmin Ciotloş se plasează la

polul opus celei scrise de Dumitru Micu. Acesta din urmă propune o lectură didacticistă,
marcată de dorinţa de a-l aduce pe cititor în zona unei lecturi şi interpretări canonice;
primul se îndreaptă spre o lectură eliberată de ritualul impersonal al grilelor instituite de
tradiţia critică și se apropie, din acest punct de vedere, de Iulian Costache, cel care a scris
prefața pentru poezia eminesciană. Trebuie precizat că, deși nu este vorba de o atitudine
manifestă la fel ca în cazul lui Costache, ea este evidentă prin selecţiile pe care le face
autorul, prin insistenţa asupra unor aspecte mai puţin vizibile şi discutate de critica literară.
Esenţială în acest discurs este încercarea de a plasa romanul pe noi coordonate de lectură,
fără pretenţia de a epuiza şi fără a rupe legătura cu o tradiţie interpretativă, reprezentată
simbolic aici de G. Călinescu.

4.11. Baltagul (2011)

În 2011, Baltagul este publicat alături de Cazul Eugeniţei Costea. Volumul are o
prefaţă semnată de Nicolae Manolescu, critic care a redactat şi textul de escortă pentru
Creanga de aur. Ostrovul Lupilor, ediţia din 2010. Prezentarea romanului se face pornind
de la balada Mioriţa, refăcând, în punctele esenţiale, receptarea creaţiei sadoveniene. Fiind
vorba de un text inclus în programa şcolară, Nicolae Manolescu nu este interesat de

31
prezentarea lui, ci de plasarea romanului în alt cadru interpretativ, care să aducă în centrul
atenţiei dimensiunea realistă a scriiturii, fără a anula interpretările anterioare.

4.12. Neamul Şoimăreştilor (2011)

În prefaţa „Cei din urmă eroi”, Andrei Terian discută tiparele interpretative
devenite norme în încercarea de a propune noi direcții de lectură. El atrage atenţia asupra
simplificărilor devenite reflexe de interpretare şi propune o critică a acestora pentru ca,
apoi, să aducă în prim-plan acele elemente care fac această carte relevantă pentru opera lui
Sadoveanu, dar şi pentru cititor.

4.13. Ţara de dincolo de negură. Hanu Ancuţei (2011)

Prefaţa semnată de Alex Ştefănescu are o serie de puncte comune cu cea semnată
de Terian, pentru că ambii se plasează critic în raport cu o serie de repere interpretative.
Validând opera prin apelul la talent şi numai prin el, discursul autorului este orientat
concomitent către prezentarea volumului şi spre o contextualizare a lecturii, a validării ei
din perspectiva prezentului.

Concluzii

Selecția operelor făcută în diferite etape are la bază aceleași criterii care au
determinat selectarea anumitor poezii pentru a ocupa o poziție centrală în procesul de
recuperare a operei eminesciene. Grila realismului critic va selecta, inițial, romanul Mitrea
Cocor, pentru ca, după 1960, această proză să fie abandonată. Remarcabilă pentru anii ʼ60
este diversitatea tematică a operelor selectate, înlocuită după 1975 cu o preferință aproape
exclusivă pentru romanul de factură istorică.
În privinţa grilelor interpretative, se poate observa o evoluţie asemănătoare cu cea
identificată pentru poezia eminesciană. Grila realismului critic nu va fi doar înlocuită cu
cea naţionalistă, pentru că ambele vor confisca operele publicate după 1970. Dincolo de
textele care se construiesc independent de viziunea ideologică, cele pe care le-am numit ale
lecturii contemplative, prefețele analizate, indiferent de viziunea pe care o adoptă (cea a
realismului critic sau a naționalismului), se încadrează în tipologia lecturii participative.
Dacă după 1961, dominant va fi discursul lecturii contemplative, anii ʼ70 vor produce un
discurs interpretativ în spiritul lecturii participative, dar mai complex decât cel din 1960.
Deși accentul rămâne în continuare pe mesaj, dimensiunea națională și patriotică a

32
scrierilor sadoveniene completând în mod firesc planul conflictelor antagonice dintre
clasele sociale, principala modificare poate fi sesizată la nivelul temei cum. Folosind
instrumentele discursului critic, aceste texte par să se plaseze în interiorul unor practici
specifice câmpului literare. În realitate, ele folosesc acest cadru de referință pentru a
promova un sens și o semnificație definite de tema lui de ce. Astfel, prozele analizate vor fi
promovate simultan în calitatea lor de documente și de opere ficționale, interpretarea
ideologică inserându-se la un nivel de profunzime al discursului.
Selecţia făcută de Jurnalul Naţional se dovedeşte mai puţin generoasă cu opera
sadoveniană comparativ cu perioada comunistă. Totuşi, trebuie remarcat că prozatorul este
prezent cu şase titluri (Creanga de aur. Ostrovul Lupilor, Fraţii Jderi, Zodia cancerului
sau Vremea Ducăi-Vodă, Baltagul. Cazul Eugeniţei Costea, Neamul Şoimăreştilor, Ţara
de dincolo de negură. Hanu Ancuţei) care s-au bucurat de o mare popularitate, dovadă
fiind stocurile epuizate. Prefeţele sunt semnate atât de nume consacrate (Nicolae
Manolescu, Dumitru Micu, Alex Ştefănescu), cât şi de autori mai tineri: Andrei Terian şi
Cosmin Ciotloş. Grilele propuse sunt şi ele variate. Dumitru Micu recurge la o analiză
amănunţită, canonică a operei, polul opus fiind reprezentat de Cosmin Ciotloş şi Alex
Ştefănescu, care aplică o lectură mai destinsă, interesată de plasarea operei în
contemporaneitatea cititorului şi mai puţin în cea a tradiţiei. O abordare diferită, situată la
mijloc între aceste două extreme, au Nicolae Manolescu şi Andrei Terian. Raportând opera
discutată la propria tradiţie interpretativă, textele lor pun în discuţie o serie de reflexe de
lectură şi interpretare şi încercă să repoziţioneze, prin corectarea lor, receptarea operei
sadoveniene. Atunci când nu plasează textele într-un discurs menit să reafirme caracterul
canonic, cum face Dumitru Micu, aceste prefeţe reuşesc prin dimensiuni (nu depăşesc 3-4
pagini) şi prin tipul de discurs abordat să se adreseze atât unui cititor avizat, posesor al
unor tipare de receptare formate în şcoală, cât şi unui cititor inocent, interesat de o lectură
de plăcere, care nu va fi împovărat sau inhibat de o analiză literară amănunţită.
.

33
 5. Prefețele auctoriale și funcția literaturii

5.1. Introducere

În acest capitol, am urmărit felul în care literatura scrisă în perioada comunistă își
revendică propriul rol, atât prin intermediul textelor ficționale, dar mai ales prin acela al
grilelor de lectură propuse de autori în prefețe. Nu am structurat această analiză în funcție
de momentul apariției lor, pentru că, și atunci când sunt scrise după 1989, prefețele
folosesc reperele perioadei comuniste pentru a stabili un cadru interpretativ, fiind mai puțin
orientate către publicul căruia ar trebui să i se adreseze.
Caracterul specific, cel care mi-a permis să consider momentul apariției lor (pre sau
post decembrist) ca fiind irelevant, rezultă din elementele de continuitate dintre cele două
perioade. Dacă funcția și relevanța literaturii în perioada comunistă au avut la bază premise
ideologice, după 1989 reevaluarea acesteia nu s-a făcut pe principii strict estetice, ci s-a
ținut cont, într-o măsură mai mare sau mai mică, de felul în care dezideratele ideologice au
fost respectate, respectiv contestate de scriitori. Pe acest fundal, prefețele auctoriale
publicate după 1989, în calitatea lor de prefețe târzii, vor continua să se plaseze în logica
mediului în care au fost scrise textele pe care le însoțesc. În loc să oferă o grilă de lectură
relevantă pentru momentul în care apar, ele vor îndeplini o funcție care le-a fost refuzată în
perioada comunistă, aceea de a face explicită o formă de lectură participativă, așa cum ar fi
dorit-o autorul pentru cititorii săi.

5.2. Matei Călinescu și distanța critică

Prefața scrisă de Matei Călinescu pentru a treia ediție (1995) a miniromanului său,
Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, conține două grile de lectură, cea pe care autorul și-
a dorit-o la momentul apariției și cea pe care o propune pentru publicul actual. Este vorba
despre o lectură participativă, în primul caz, și despre una contemplativă, în cel de al
doilea. Ceea ce separă cele două grile este chiar distanța, temporală și spațială, care îi
permite scriitorului să se ipostazieze într-un cititor obiectiv al propriei scrieri. Oprindu-se
asupra textului în calitatea sa de document istoric, Matei Călinescu descurajează o lectură

34
interesată de „adevărul” ascuns în spatele unor strategii narative și recomandă lectura
„inocentă”, cea care tratează textul ca „joc de ficțiune”.

5.3. Constantin Țoiu ‒ literatură pentru anul 2073

Prefața semnată de Constantin Țoiu pentru a doua ediție a romanului său, Galeria
cu viță sălbatică, ilustrează situația atipică în care un scriitor încearcă să împiedice
actualizarea unei lecturi participative și să promoveze, în schimb, una strict estetică.
Apărută în 1976, Galeria cu viță sălbatică este reeditată în 1979, în cadrul colecției
„Biblioteca de proză românească contemporană”.
„Argumentul” semnat de Constantin Țoiu intră în categoria prefețelor târzii pentru
că nu însoțește prima ediție a romanului, ci a doua, atunci când receptarea pozitivă și, până
la urmă, un anumit tip de receptare fusese deja realizată. În aceste condiții, singura opțiune
a scriitorului este de a intra în dialog cu grile de lectură deja impuse de critică, pe care nu
le poate respinge fără a recunoaște în felul acesta o formă de eșec, a sa și a cărții. O lectură
contextualizată a romanului din perspectiva „adevărului” pe care l-ar conține este respinsă
de Țoiu în mod indirect prin publicarea unor note anterioare romanului. Aceste note atrag
atenția asupra realizării artistice, singura care poate asigura rezistența în timp a textului de
ficțiune.

5.4. Mircea Nedelciu ‒ limitele terapiei prin ficțiune

Apărut în 1984, romanul lui Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, a fost însoțit
de o prefață care a reușit să stârnească o serie de controverse care au continuat și după
1989. „Avertisment”-ul, care însoțește ediția din 1996, explică rolul prefeței inițiale și
stabilește felul în care aceasta, dar și romanul, trebuie citite. Totodată, „Avertisment”-ul
oferă imaginea cititorului din perioada comunistă, dar și grila de lectură care, din nou, este
destinată celui dintâi, și nu celui contemporan Simplul act de a ști să alegi și de a citi cărți
care se sustrag viziunii oficiale reprezenta o formă de rezistență/opoziție. O astfel de carte
se dorește a fi și romanul lui Nedelciu, „un obiect util, un instrument pentru creșterea
rezistenței la manipulare”17. În locul unei confruntări directe, cititorul este invitat să își

17
Mircea Nedelciu, „Avertisment la ediția a II-a – 1996”, în Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, Editura
Allfa, București, 1996, pag. 3.

35
construiască „din propria fabulație refugii și adăposturi”, „o contrautopie față de utopia
negativă de tip Orwell pe care o trăiam în realitatea acelui 1984”18.

5.4.1. Terapia prin ficțiune

În ciuda încrederii pe care o declară în posibilitatea literaturii de a reprezenta o
formă de opoziție dacă nu fățișă, exterioară, măcar una interioară, romanul Tratament
fabulatoriu oferă o viziune mai curând pesimistă asupra rolului pe care literatura autentică
îl poate îndeplini într-un regim totalitar.
O analiză atentă a romanului ilustrează indirect condiția operei de artă în perioada
comunistă, funcția pe care aceasta o mai poate îndeplini. O literatură autentică înseamnă un
spațiu autonom, un set de valori împărtășit de întreaga comunitate, libertatea de a o
„folosi” în limitele specificității ei, libertatea de a crea metanarațiuni care să circumscrie,
dar să nu limiteze această libertate. În momentul în care această convenție este stabilită pe
baze extraliterare, specificul literaturii devine/rămâne doar o exigență interioară, ceea ce
produce o scindare care afectează chiar actul creației. Astfel, încrederea declarată a
autorului în posibilitatea literaturii de a oferi refugiu și, în același timp, un mijloc de
cunoaștere și de intervenție asupra realității se vede infirmată de eșecul personajelor în
relația cu propriile ficțiuni.

5.4.2. Prefața auctorială originală

Citită fie ca expresia unei concesii făcute regimului, fie, potrivit dorinței autorului,
ca un text sacrificat în numele romanului, prefața originală cu greu mai poate fi abordată
din perspectiva rolului pe care ar fi trebuit să îl aibă, acela de a facilita înțelegerea
romanului. Am analizat prefața, așa cum apare ea în ediția din 1996, cu explicațiile și
marcajele făcute în text de autor, din perspectiva unei posibile grile de lectură pentru
romanul pe care îl însoțește pornind de la premisa că acest text nu a fost scris exclusiv
pentru cenzori.
Dincolo de jocul referinței (critica societății comuniste camuflată în cea a societății
capitaliste) problemele discutate sunt ale artei în general: funcțiile literaturii (de la
delectare la critică a realității, de la mimesis la o formă de a institui realitatea) relația dintre
literatura autentică, văzută ca artă minoritară și arta majoritară, fie că ea este reprezentată
de literatura de consum sau de cea propagandistică. Într-un pasaj care pare să vizeze și
propria proză, Nedelciu face distincția între un textualism care se opune realității și un

18
Ibidem.

36
textualism care intervine în realitate, înțeles ca o formă de a integra discursul public
(oficial) și de a-l decredibiliza prin recontextualizare și resemantizare.
Relația pe care opera de ficțiune o întreține cu contextul în care a fost produsă,
codificată la nivel oficial, pe de o parte, și imaginată/ propusă de autor ca reacție la această
viziune, pe de altă parte, precum și tipurile de lectură pe care le instituie sunt teme propuse
și discutate în cadrul prefeței. Așa cum am arătat, aceasta nu conține o grilă propriu-zisă de
lectură, ci doar premisele ei, pe care le vom găsi dezvoltate, cu alte instrumente, în
interiorul romanului. Astfel, opoziția dintre literatura minoritară și cea majoritară va lua
forma celor două narațiuni pe care le-am identificat în analiza anterioară: romanul
problematizator, avându-l ca protagonist pe Luca, și romanul de consum, de divertisment
(analog în viziune autorului cu cel propagandistic). Protagoniștii ilustrează la rândul lor
două modalități diferite de raportare la ficțiune. Lipsa de spirit critic, o lectură redusă la
proiecție de sine și identificare necritică, banalizarea și depersonalizarea experienței
ficționale caracterizează personajele narațiunii de aventuri.
Pe de altă parte, funcția literaturii propusă de autor trebuie căutată la nivelul
narațiunii construite în jurul personajului Luca. Dacă la el metamorfozarea se produce, în
final, Luca încă mai caută o stare de echilibru, pe care mecanismul ficțiunii, așa cum este
el teoretizat de narator la începutul romanului, nu o poate oferi. Dacă nu poate fi redusă la
o simplă formă de evaziune, atunci, ficțiunea, înțeleasă ca o formă de cunoaștere, nu poate
fi nici supraestimată, în sensul în care să-i fie atribuită puterea de a produce mutații
vizibile, controlabile, pozitive în planul existenței reale.

5.5. Augustin Buzura şi adevărul literaturii

Romanul Feţele tăcerii reprezintă un bun exemplu pentru modalitatea în care

prefaţa auctorială scrisă după 1989 pentru cărţi publicate înainte de acest an îndeplineşte
un dublu rol: acela de a comunica o cheie de lectură pe care nu o putea promova în mod
explicit în perioada comunistă, dar şi de a valida opera pe care o însoţește în faţa unui
cititor contemporan. Această dublă misiune, după cum voi demonstra, se realizează prin
coliziunea a două orizonturi de lectură care construiesc grile de interpretare diferite, atât
prin nivelul de complexitate, cât și prin publicul vizat. Prezentând poziţia ocupată de
scriitor în cadrul sistemului totalitar, lupta cu cenzura, istoria receptării, acest tip de discurs
transformă textul într-un document de epocă, împiedicând sau reducând premisele unei
receptări care depăşeşte cadrul de origine. În loc să familiarizeze cititorul cu conţinutul

37
romanului, o funcţie de bază a prefeţelor, aceste texte se transformă într-o pledoarie în
favoarea scriitorului și a cărții ‒ dovadă supremă a curajului şi a rezistenţei celui dintâi.

5.5.1. „Literatură, dar nu doar literatură”

Textul scris de Iorgulescu în 1996 este relevant atât prin reperele interpretative pe
care le stabileşte şi le reia în varianta din 2011, dar şi prin diferenţele care marchează
viziunea prefaţatorului în cele două momente. Grila de lectură promovată este una care
mizează pe reconstituirea orizontului de lectură al perioadei comuniste și care eșuează
astfel în a răspunde direcției impuse de numele colecției, „Capodopere ale romanului
românesc”. Cititorul este încurajat să empatizeze cu un autor nedreptățit și înainte, și după
1990 și să citească cartea ca document literar și manifest politic. Deși se oprește asupra
subiectului, structurii și relației dintre personaje, analiza literară se menține la un nivel
superficial, pentru că, în ciuda reproșurilor de la începutul textului, Iorgulescu este mai
interesat de ceea ce nu este literatură decât de dimensiunea estetică a romanului, producând
astfel un discurs al lecturii participative.

5.5.2. Roman politic, fără a sacrifica literatura

Mircea Iorgulescu semnează prefaţa romanului şi 15 ani mai târziu, când acesta este
publicat în cadrul colecţiei „Biblioteca pentru toţi” a Jurnalului Naţional. Cititorul prefeţei
este îndemnat să aibă în minte contextul în care a fost scris acest roman, să se transpună
practic în orizontul de lectură al acelei perioade, dar, în acelaşi timp, el este pregătit, cu o
serie de repere interpretative, să performeze şi o lectură decontextualizată. Dimensiunea
politică este cea care conectează cele două planuri, care pot fuziona doar prin subordonarea
romanului politic celui al problematizării pe marginea istoriei. Lectura interesată de
dimensiunea politică a romanului va actualiza o poveste relevantă pentru contextul în care
a fost scrisă cartea şi va ignora viziunea scriitorului, care foloseşte, de fapt, această poveste
ca pretext narativ pentru o meditaţie mai amplă asupra relaţiei individului cu istoria, cu
memoria personală şi cu cea a colectivităţii din care face parte. Dar, pe de altă parte,
evidențierea acestor teme de către prefațator îi vor permite cititorului să se apropie de
roman din perspectiva propriului orizont de lectură.

5.5.3. Literatură adevărată, bazată pe realitate

Titlul postfeţei semnate de Augustin Buzura, „Feţele tăcerii” – de la comunism la
anticomunism, este sugestiv pentru că marchează cele două puncte de reper şi cele două
orizonturi de înţelegere vizate de prozator. Primul plan surprinde relaţia pe care o stabileşte
romanul cu realitatea în care a fost scris şi cu realitatea pe care a evocat-o, cea a

38
colectivizării forţate, iar al doilea, prezentul şi, implicit, raportul pe care acesta îl stabileşte
cu istoria comunistă. Vizaţi sunt, astfel, cititorul perioadei comuniste care ar fi căutat în
text adevărurile tabu şi cititorul contemporan care descoperă problematica raportării la
acestea, dar şi la noţiunea de adevăr în sine, din perspectiva unui prezent pentru care
trecutul recent nu este un capitol încheiat.
Textul lui Buzura promovează o grilă de lectură construită în jurul ideii de adevăr şi
care actualizează romanul atât în calitatea lui de document de epocă, dar şi de document
moral19. Aducând în discuţie conflictul rămas nerezolvat, din satul Răchiţele, Buzura
focalizează atenţia cititorului asupra poveştii partizanilor, lăsând nediscutat un alt plan al
romanului, şi anume, naraţiunea interpretativă. Din acest punct de vedere, decizia
scriitorului de a-și plasa textul la sfârșitul celor două volume nu este lipsită de semnificație.
Ea poate fi cel mai ușor interpretată ca expresie a dorinței de a nu îngrădi libertatea
cititorului, de a nu-i impune, prin plasarea lui în poziția de prefață, o grilă interpretativă
care s-ar fi construit, așa cum am spus mai sus, în jurul poveștii partizanilor. Astfel, dacă
ea oferă o reevaluare a celor citite, aceasta se întâmplă fără ca libertatea cititorului, din
perspectiva scriitorului, să fie afectată. Plasat între două grile interpretative, un cititor care
respectă dispunerea spațială a celor două texte, va avea acces la două romane: unul al
problematizării și unul al unei istorii tragice și adevărate.

5.5.4. Narațiuni terapeutice și problematizatoare

Dacă citim romanul prin grila propusă de autor, cea construită în jurul ideii de
adevăr, observăm cum selecția realizată de Buzura în textul de escortă nu slujește romanul
la fel de bine ca cea operată de Mircea Iorgulescu. Postfaţa, care descrie romanul în
termeni de literatură inspirată din realitate, încurajează o lectură care se va focaliza asupra
dimensiunii realiste, lăsând-o în plan secund pe cea a problematizării care, pe de altă parte,
este evidenţiată de textul lui Mircea Iorgulescu. Plasarea discursului într-un alt cadru de
referinţă, cel al romanului-document, mută, într-un plan secundar, atât funcţia esenţială a
acestui roman, cea terapeutică, cât și temele lui majore, memoria colectivă şi relaţia cu
trecutul.

5.5.5. Caracterul mobilizator al literaturii

19
„Am străbătut nu o dată drumurile acestor personaje tragice înșelate grosolan atât de cei pe care i-au iubit,
cât și pe cei pe care i-au urât. Și le-am străbătut cu niște zeci de ani înaintea actualilor cercetători, când
riscurile de a te întâlni și de a scrie despre asemenea luptători erau neînchipuit de mari. Nu spun toate acestea
ca să mă mândresc ci pur și simplu mărturisesc cum s-a întâmplat. Asta și pentru că atunci, în acei ani, nu am
tăcut toți, așa cum au tăcut cei ce astăzi ne mustră”. 19 Augustin Buzura, „Postfață”, în Augustin Buzura,
Feţele tăcerii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011, pag. 315.

39
 Pentru o mai bună înţelegere a grilei de interpretare propuse de Buzura pentru
Feţele tăcerii, am discutat pe scurt şi prefaţa auctorială a romanului Vocile nopţii, pentru
că, în esenţă, ea propune un mod similar de raportare la literatură devenit, prin această
comparaţie, mult mai vizibil. Cele două texte mărturisesc, de fapt, despre misiunea
asumată a scriitorului, despre rolul pe care literatura, în viziunea lui Buzura, trebuia să o
îndeplinească în perioada comunistă, ignorând, în felul acesta, cititorul contemporan.
Prefaţa la Vocile nopţii alege să plaseze romanul într-o categorie similară celei
folosite pentru Feţele tăcerii: cea a documentului literar şi moral. Diferenţele sunt
importante şi ele fac posibilă, pentru Vocile nopţii, o grilă de lectură care integrează şi
depăşeşte orizontul de lectură specific perioadei în care a fost scris. În relaţia realitate-
ficţiune, al doilea termen se află pe primul loc şi, dincolo de reperele care favorizează
documentarul, textul de escortă le oferă şi pe cele care văd în roman o naraţiune ce ridică
probleme precum supravieţuirea şi adaptarea într-o lume totalitară.

40
 Concluzii

Demersul meu a pornit de la felul în care misiunea literaturii, așa cum a fost ea
definită din perspectiva ideologiei comuniste, a fost transpusă sub forma discursului
prefațial și a instituit un anumit tip de lectură. Aria de investigație a cuprins prefețele
colecției de popularizare BPT, dar și pe cele auctoriale, care au configurat, la rândul lor, o
anumită viziune asupra literaturii și funcției ei, ca răspuns/alternativă la cea impusă de
discursul ideologic.
Limitându-mă la investigarea prefețelor, am arătat că, în funcție de autoritatea sub
care sunt plasate, acestea vor institui două grile de lectură diferite, pe care le-am denumit
prefețe ale lecturii participative, pentru paratextul auctorial, respectiv contemplative,
pentru cel plasat sub autoritatea tradiției. Pornind de la această tipologie am analizat
prefețele colecției BPT într-un parcurs sincronic pentru anul 1960 și unul diacronic pentru
operele scriitorilor Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu, publicate în cadrul colecției între
1960-1989. Pentru că prefața lecturii participative scrisă pentru literatura canonică este
specifică perioadei comuniste, volumele publicate de Jurnalul Național au fost analizate
pentru a ilustra trăsăturile specifice prefeței lecturii contemplative.
Ultima parte a lucrării de față a fost dedicată prefețelor auctoriale ale literaturii
scrise în perioada comunistă. Am încercat, în felul acesta, să identific modele de lectură
alternative, așa cum au fost ele oferite de scriitori, publicului, sub forma grilelor de lectură.
Miza acestor analize este reprezentată de funcția literaturii, pe care ideologia comunistă a
transformat-o într-una socială și pe care scriitorii, acceptând să se plaseze în cadrul de
referință al celei dintâi, au încercat să o redefinească conform propriei viziuni. Astfel, dacă,
din perspectivă ideologică, literatura devine un instrument de manipulare, din perspectiva
scriitorilor analizați, ea va trebui să reprezinte o formă de rezistență. Sensul acestei
rezistențe și expresia pe care o ia acesta în prefețe, precum și soluțiile oferite la nivel
ficțional sunt direcții urmărite în cadrul analizei mele.

41
 BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
1. Abrams, M.H., Doing Things with texts. Essays in Criticism and Critical Theory,
W.W. Norton & Company, New York, 1991
2. Adams, Hazard și Leroy Searle (editori), Critical Theory Since 1965, Florida State
University Press, Tallahassee, 1990
3. Adorno, Theodor, Walter Benjamin, Ernst Bloch, Georg Lukács, Aesthetics and
Politics, Verso, London, 2007
4. Arasse, Daniel, Nu vedeți nimic, trad. Laura Albulescu, Art, București, 2009
5. Aucouturier, Michael, Realismul socialist, trad. Lucia Flonta, Dacia, Cluj-Napoca,
2001
6. Boia, Lucian, Istorie și mit în conștiința românească, Humanitas, București, 2011
7. Bourdieu, Pierre, Economia bunurilor simbolice, trad. Mihai Dinu Gheorghiu
Meridiane, București, 1986
8. Bourdieu, Pierre, Regulile artei, trad. Laura Albulescu şi Bogdan Ghiu, Art,
București, 2007
9. Cadioli, Alberto, Editorul şi cititorii săi, trad. Andreea-Silvia Șerban, Paralela 45,
Pitești, 2002
10. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Humanitas, București, 1999
11. Compagnon, Antoine, Demonul teoriei. Literatură și bun simț, trad. Gabriel Marian
şi Andrei-Paul Corescu, Echinox, Cluj, 2007
12. Cordoș, Sanda Literatura între revoluție și reacțiune, Biblioteca Apostrof, Cluj-
Napoca, 2002
13. Cornea, Paul, Delimitări și ipoteze, Polirom, Iași, 2008
14. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Polirom, Iaşi, 1998
15. Cornea, Paul, Regula jocului, Eminescu, București, 1980
16. Corobca, Liliana, Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din
România, Cartea Românească, București, 2014
17. Corobca, Liliana, Epurarea cărților în România (1944-1964). Documente,
București, Tritonic Publishing, 2010

42
18. Costache, Iulian, Eminescu. Negocierea unei imagini, Cartea Românească,
Bucureşti, 2008
19. Creţia, Petru, Testamentul unui eminescolog, Humanitas, Bucureşti, 1998
20. Culcer, Dan, Scriitorii români şi cenzura după 1945, teză de doctorat, Târgu-
Mureş, 2013
21. Davidoiu-Roman, Anca, Limina. O istorie a paratextului în proza narativă
românească, Paralela 45, Pitești, 2006
22. Eagleton, Terry, Teoria literaturii. O introducere, trad. Delia Ungureanu, Polirom,
Iași, 2008
23. De Man, Paul, Aesthetic Ideology, University of Minnesota Press, Minneapolis,
2008
24. De Man, Paul, Blindness and Insight, Routledge, London, 1996
25. Eco, Umberto, Interpretation and Overinterpretation, Cambrige University Press,
Cambridge, 1992
26. Eco, Umberto Lector in fabula, trad. Marina Spalas, Univers, București,1991
27. Eco, Umberto, Limitele interpretării, trad. Ștefania Mincu și Daniela Bucșă,
Pontica, Constanța, 1996
28. Escarpit, Robert, De la sociologia literaturii la teoria comunicării, trad. Sanda
Chiose Crișan, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti,1980
29. Fish, Stanley, Is There a Text in This Class?: The Authority of Interpretive
Communities, Harvard University Press, Cambridge, London, 1980
30. Genette, Gérard, Paratext ‒ Thresholds of Interpretation, Cambridge University
Press, Cambridge, 1997
31. Goldiş, Alex, Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului,
Cartea Românească, Bucureşti, 2011
32. Gray, Jonathan, Show Sold Separately. Promos, Spoilers and Other Media
Paratexts, New York University Press, New York, 2010
33. Groys, Boris, The Total Art of Stalinism. Avant-Guarde, Aesthetic, Dictatorship,
and Beyound, Princeton University Press, Princeton, 1992
34. Iser, Wolfgang, Actul lecturii. O teorie a efectului estetic, trad. Romanița
Constantinescu, Paralela 45, Piteşti, 2006
35. Jauss, Hans Robert, Experiența estetică și hermeneutică literară, trad. Andrei
Corbea, Univers, București, 1983

43
36. Jauss, Hans Robert, Toward an Aesthetic of Reception, University of Minnesota
Press, Minneapolis, 2013
37. Macrea-Toma, Ioana, Privilighenţia. Instituţii literare în comunismul românesc,
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009
38. Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Aula,
Brașov, 2001
39. McGann, Jerome J., The Textual Condition, Princeton University Press, Princeton,
1991
40. Negrici, Eugen, Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelității, Cartea
Românească, București, 2014
41. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, Cartea Românească, București, 2008
42. Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism, Editura Fundației Pro, București,
2003
43. Papadima, Liviu, Literatură și comunicare. Relația autor – cititor în proza
pașoptistă și postpașoptistă, Polirom, Iași, 1999
44. Popescu, Alice, O socio-psihanaliză a realismului socialist, Editura Trei, 2009
45. Richter, David H. (ed.), Falling into Theory: Conflicting Views of Reading
Literature, Bedford Books, Boston, 1994
46. Robin, Régine, Socialist Realism. An Impossible Aesthetic, Standford University
Press, Standford, California, 1992
47. Selejan, Ana, Literatura în comunism,1949-1951, Thausib, Sibiu, 1994
48. Selejan, Ana, Literatura în comunism,1959-1960, Cartea Românească, București,
2000
49. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. IV, Editura Cartea Românească,
București, 1989
50. Simuț, Ion, Simptomele actualității literare, Biblioteca Revistei Familia, Oradea,
2007
51. Smith, Helen, Wilson, Louise (ed.), Renaissance paratexts,,Cambrige University
Press, Cambrige, 2011
52. Suleiman, Susan Rubin (ed.), Inge Crosman (ed.), The Reader in the Text, Princeton
University Press, Princeton, 1980
53. Tompkins, Jane P. (ed.), Reader-Response Criticism. From Formalism to Post-
Structuralism, The Johns Hopkins Press Ltd., London, 1980
54. Trilling, Lionel, Liberal Imagination, New York Review Books, New York, 2008
44
 55. Ţarălungă, Ecaterina, Biblioteca pentru toţi. Catalog general (1985-1995),
Minerva, Bucureşti, 1995
56. Tötösy de Zepetnek, Steven, The Social Dimensions of Fiction: on the Rhetoric and
Function of Prefacing Novels in the Nineteenth-Century Canadas, Vieweg,
Wiesbaden, 1993
57. Vasile, Cristian, Literatura și artele în România Comunistă: 1948-1953,
Humanitas, București, 2010
58. Vasile, Cristian, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej, ,
Humanitas, București, 2011
59. Vasilescu, Mircea, „Iubite cetitorule…” Lectură, public și comunicare în cultura
română veche, Paralela 45, Pitești, 2001
60. Verdery, Katherin, Compromis și rezistență. Cultura românească sub Ceaușescu,
trad. Mona Antohi și Sorin Antohi, Humanitas, București, 1994

BELETRISTICĂ
1. Alecsandri, Vasile, Proză, vol. I –Călătorie în Africa, E.S.P.L.A., București, 1960
2. Arghezi, Tudor, Opere, vol. IX „Publicistica 1941-1947”, Fundația Națională
pentru Știință și Artă și Univers Enciclopedic, București, 2006
3. Arghezi, Tudor, Tablete de cronicar, E.S.P.L.A., București, 1960
4. Arghezi, Tudor, Versuri, E.S.P.L.A., București, 1960
5. Bălcescu, Nicolae, Romînii sub Mihai-Voievod Viteazul, E.S.P.L.A., București,
1960
6. Beniuc, Mihai, Poezii, E.S.P.L.A., București, 1960
7. Buzura, Augustin, Feţele tăcerii, Editura 100+1 GRAMAR, Bucureşti, 1996
8. Buzura, Augustin, Feţele tăcerii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2011
9. Buzura, Augustin, Vocile nopţii, Minerva, Bucureşti, 1993
10. Călinescu, Matei, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Polirom, Iași, 1995
11. Coșbuc, George, Fire de tort, E.S.P.L.A., București, 1960
12. Coșbuc, George, Fire de tort, E.P.L., București, 1966
13. Coșbuc, George, Fire de tort, E.P.L., București, 1969
14. Coșbuc, George, Balade și idile. Fire de tort, Curtea Veche, București, 2010
15. Creangă, Ion, Amintiri, povești, povestiri, E.S.P.L.A., București, 1960
16. Creangă, Ion, Amintiri, povești, povestiri, E.P.L., București, 1967
17. Creangă, Ion, Amintiri, povești, povestiri, Minerva, București, 1980
45
18. Creangă, Ion, Amintiri din copilărie. Povești. Povestiri, Litera, București, 2009
19. Caragiale, I.L. O scrisoare pierdută, E.S.P.L.A., București, 1960
20. Caragiale, I.L. O scrisoare pierdută, Minerva, București, 1982
21. Caragiale, I.L. Istoria se repetă. Momente, schițe, amintiri, Litera, București, 2010
22. Davila, Alexandru, Vlaicu-Vodă, E.S.P.L.A., București, 1960
23. Eminescu, Mihai, Poezii, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1952
24. Eminescu, Mihai, Poezii, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1955
25. Eminescu, Mihai, Poezii, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1960
26. Eminescu, Mihai, Poezii, E.P.L., Bucureşti, 1965
27. Eminescu, Mihai, Poezii, Minerva, Bucureşti, 1971
28. Eminescu, Mihai, Poezii, Minerva, Bucureşti, 1977
29. Eminescu, Mihai, Poezii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1983
30. Eminescu, Mihai, Poezii, Minerva, Bucureşti, 1987
31. Eminescu, Mihai, Poezii, Minerva, Bucureşti, 1989
32. Eminescu, Mihai, Poezii, Litera, Bucureşti, 2010
33. Eminescu, Mihai, Poezii, Litera, Bucureşti, 2012
34. Eminescu, Mihai, Poezii, Litera, Bucureşti, 2014
35. * Flori alese din poezia populară, E.S.P.L.A., București, 1960
36. Ghica, Ion, Din vremea lui Caragea, E.S.P.L.A., București, 1960
37. Gyorgy, Kovács, Cu ghearele și cu dinții, E.S.P.L.A., București, 1960
38. Hogaș, Calistrat, Pe drumuri de munte, E.S.P.L.A., București, 1960
39. Hogaș, Calistrat, Pe drumuri de munte, E.S.P.L.A., București, 1967
40. Hogaș, Calistrat, Pe drumuri de munte, E.S.P.L.A., București, 1969
41. Iosif, Șt. O. Versuri, E.S.P.L.A., București, 1960
42. Iosif, Șt. O. Versuri, E.P.L., București, 1965
43. Iosif, Șt. O. Versuri, E.P.L., București, 1968
44. Nedelciu, Mircea, Tratament fabulatoriu, ALLFA, București, 1996
45. Preda, Marin, Ana Roşculeţ, Editura pentru literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor
din R.P.R., Bucureşti, 1949
46. Preda, Marin, Moromeții, E.S.P.L.A., București, 1960
47. Preda,Marin Moromeții, Curtea Veche, București, 2009
48. Rebreanu, Liviu, Răscoala, E.S.P.L.A., București, 1960
49. Rebreanu, Liviu, Răscoala, E.P.L., București, 1967
50. Sadoveanu, Mihail, Anii de ucenicie, Minerva, Bucureşti, 1970
46
51. Sadoveanu, Mihail, Baltagul, E.P.L., Bucureşti, 1963
52. Sadoveanu, Mihail, Baltagul. Cazul Eugeniţei Costea, Art, Bucureşti, 2011
53. Sadoveanu, Mihail, Creanga de aur. Ostrovul Lupilor, Art, Bucureşti, 2010
54. Sadoveanu, Mihail, Demonul tinereţii. Uvar, Minerva, Bucureşti, 1979
55. Sadoveanu, Mihail,Dureri înăbuşite, E.P.L., Bucureşti, 1966
56. Sadoveanu, Mihail, Fraţii Jderi, Art, Bucureşti, 2011
57. Sadoveanu, Mihail, Istorisiri despre vânători şi pescari, E.S.P.L.A., Bucureşti,
1960
58. Sadoveanu, Mihail, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1961
59. Sadoveanu, Mihail, Mitrea Cocor, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1955
60. Sadoveanu, Mihail, Mitrea Cocor. Aventură în lunca Dunării, E.S.P.L.A.,
Bucureşti, 1961
61. Sadoveanu, Mihail, Neamul Şoimăreştilor, Minerva, Bucureşti, 1988
62. Sadoveanu, Mihail, Neamul Şoimăreştilor, Art, Bucureşti, 2011
63. Sadoveanu, Mihail, Opere, vol. 20 – „Publicistica 1936-1955”, Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1967
64. Sadoveanu, Mihail, Opere alese, vol. II, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1952
65. Sadoveanu, Mihail, Soarele în baltă. Divanul persian, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1960
66. Sadoveanu, Mihail, Strada Lăpuşneanu. Oameni din lună. Morminte, Minerva,
Bucureşti, 1978
67. Sadoveanu, Mihail, Ţara de dincolo de negură. Hanu Ancuţei, Art, Bucureşti, 2011
68. Sadoveanu, Mihail, Venea o moară pe Siret, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1959
69. Sadoveanu, Mihail, Venea o moară pe Siret, E.S.P.L.A., București, 1961
70. Sadoveanu, Mihail, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, E.S.P.L.A.,
Bucureşti, 1960
71. Sadoveanu, Mihail, Zodia cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, Art, Bucureşti,
2011
72. Slavici, Ioan, Moara cu noroc, E.S.P.L.A., București, 1960
73. Slavici, Ioan, Moara cu noroc, E.P.L., București, 1965
74. Slavici, Ioan, Moara cu noroc, Curtea Veche, București, 2010
75. Stancu, Zaharia, Desculț, E.S.P.L.A., București, 1960
76. Țeposu, Radu G., Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă,
Cartea Românească, București, 2006
77. Țoiu,Constantin, Galeria cu viță sălbatică, Editura Eminescu, București, 1979
47
 78. Țoiu, Constantin, Galeria cu viță sălbatică, ART, București, 2011

ARTICOLE ȘI STUDII
1. A.S., „O prefaţă haotică”, în Contemporanul, nr. 8/1960
2. Alexandrescu, Sică, „Însemnătatea satirică a operei lui Caragiale”, în Gazeta
literară, nr.7/1960
3. Andersen, Tore Rye, „Judging by the Cover”, în Critique, nr. 53/2012
4. Arghezi, Tudor, „Lenin”, în Contemporanul, nr.17/1960
5. „Biblioteca pentru toţi”, în „Gazeta literară”, nr.3/1960
6. C.T., „IOAN SLAVICI: «Moara cu noroc» – «Pădureanca» (E.S.P.L.A., Biblioteca
pentru toți)”, în Contemporanul, nr. 38/1960
7. Cioculescu, Şerban, „O nouă ediţie populară Eminescu”, în Gazeta literară,
nr.3/1960
8. Ciopraga, Constantin, „Sensurile moștenirii literare”, în Luceafărul, nr. 17/1960
9. Dragomir, Mihu, „O noua ediţie Eminescu”, în Luceafărul, nr.3/1960
10. Dumitrescu Buşulenga, Zoe, „Progresul adevărului la Eminescu”, în Luceafărul,
nr.2 /1960
11. „Eminescu – azi”, în Contemporanul, nr. 3/1960
12. „E.S.P.L.A. ne răspunde”, în Luceafărul, nr. 2/1960
13. Fanache, V. „B. P. Hașdeu: Scrieri literare (E.S.P.L.A. Biblioteca pentru toți,
1960)”, în Steaua, nr.11/1960
14. Fish, Stanley, „Interpreting the Variorum”, în Critical Inquiry, vol.2, nr.3/ 1976
15. G.M., „MIHAIL SADOVEANU: Soarele în baltă; Divanul persian”, în
Contemporanul, nr. 34/1960
16. Hărșan, Ramona, „Mircea Nedelciu și «tratamentul fabulatoriu» al cenzurii. Despre
metoda triplei prefețe”, în Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii
asupra discursurilor și strategiilor culturale, Editura Universității „Transilvania”,
Brașov, 2010
17. L.S., „BPT într-o nouă formulă”, în Steaua, nr. 2/1960
18. „Literatură”, în Contemporanul, nr. 10/1960
19. „Literatură. Cărți, tiraje, autori în 1960”, în Contemporanul, nr. 53/1960
20. Mailloux, Steven, „Stanley Fish's „Interpreting the Variorum”: Advance or
Retreat?”, Critical Inquiry, vol.3, nr.1/ 1976
21. O.L., „LIVIU REBREANU: «Răscoala»”, în Contemporanul, nr. 42/1960
48
 22. P.S., „Tirajul operelor sadoveniene la E.S.P.L.A. … și la Editura Tineretului”, în
Steaua, nr.2/1960
23. „Programa privitoare la predarea literaturii română în clasele a IX-a, a X-a și a XI-
a”, în Luceafărul, nr. 7,8 și 9/1960
24. Raicu, Lucian, „Observaţii pe marginea unei prefeţe”, în Gazeta literară,
nr.10/1960
25. Roman, Ion „Un succes editorial”, în Cotidianul, nr.35/1960
26. Săndulescu,Alexandru, „Biblioteca școlarului”, în Gazeta literară, nr. 7/1960
27. Simuț, Ion, „Canonul literar proletcultist”, România literară, nr. 29/ 2008
28. Sinyavsky, Andrei, „On Socialist Realism”, în Abram Terz (Andrei Sinyavsky),
The Trial begins, And On Socialist Realism, University of California Press, Los
Angeles, 1982

SURSE ONLINE
1. Andronescu, Monica, „Era un bărbat frumos, pasionat de sport, de patinaj și de
box”, interviu cu Alexandru A. Teodoreanu, în Jurnalul Național, nr. din
22.04.2009, ediția online, http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/era-un-barbat-
frumos-pasionat-de-sport-de-patinaj-si-de-box-505051.html, pagină consultată pe
data de 10.07.2015
2. Enache, Daniel Cristea „Fețele tăcerii. Strategii epice (I)”, în Observtorul cultural,
nr. 655/2012, ediția online, http://www.observatorcultural.ro/Fetele-tacerii.-
Strategii-epice-%28I%29*articleID_27988-articles_details.html, pagină consultată
pe data de 5.08.2015
3. Enache, Daniel Cristea „Fețele tăcerii. Strategii epice (II)”, în Observtorul cultural,
nr. 655/2012, ediția online,http://www.observatorcultural.ro/Fetele-tacerii.-
Strategii-epice-%28II%29*articleID_28019-articles_details.html, pagină consultată
pe data de 5.08.2015
4. Dințoiu, Adina, „Textul față cu cenzura”, în Observatorul cultural, nr. 328/2006,
ediția online, http://www.observatorcultural.ro/Textul-fata-cu-
cenzura*articleID_15712-articles_details.html, consultată pe data de 5.08.2015
5. Daboveanu, Claudia, „Marin Preda, lui Ceaușescu: «Dacă introduceți realismul
socialist, eu mă sinucid!»”, interviu cu Adrian Păunescu, în Jurnalul Național, nr.
din 18.03.2009, ediția online, http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/marin-preda-lui-

49
 ceausescu-daca-introduceti-realismul-socialist-eu-ma-sinucid-146403.html, pagină
consultată pe data de 10.07.2015
6. Marcu, Luminița, „Față în față cu literatura scrisă în comunism”, în Observatorul
cultural, nr. 244/2004, ediția online, http://www.observatorcultural.ro/Fata-in-fata-
cu-literatura-scrisa-in-comunism*articleID_12057-articles_details.html, pagină
consultată pe data de 14.07.2015
7. Preda, Alexandru, „Pariu pentru… «Cel mai iubit dintre pământeni»”, în Jurnalul
Național, nr. din 23.04.2012 ediția online, http://jurnalul.ro/cultura/carte/pariu-
pentru-cel-mai-iubit-dintre-pamanteni-610814.html, pagină consultată pe data de
10.07.2015
8. Tatos, Liliana Molnar „Eugen Simion, despre Marin Preda: «Un om profund, care
nu mințea»”, interviu cu Eugen Simion, în Jurnalul Național, nr. din 1.04.2009,
ediția online, http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/eugen-simion-despre-marin-
preda-un-om-profund-care-nu-mintea-502894.html, pagină consultată pe data de
10.07.2015
9. „Proiect”, http://bibliotecapentrutoti.ro/proiectul/, pagină consultată pe data de
10.07.2015

50
 Rezumat

Lucrarea de faţă îşi propune să surprindă trăsăturile definitorii ale paratextului comunist în
scopul de a recupera o parte dintre grilele de lectură propuse prin intermediul acestuia cititorilor din
România, în perioada 1960-1989. În centrul cercetării se află volumele publicate în cadrul colecţiei
Biblioteca pentru toţi, pentru că aceasta s-a bucurat de o mare popularitate înainte şi după 1989.
Aria de cercetare cuprinde nu doar literatura canonică recuperată și publicată în cadrul unei colecții
de buzunar, dar și literatura scrisă în perioada respectivă care a fost însoțită de o prefață semnată de
autor, fie la prima ediție, fie la o ediție ulterioară. Cadrul teoretic al acestei cercetări este
reprezentat de studiile privind rolul cititorului în actualizarea operei de artă și de tipologia lui
Genette privind paratextul. În centrul analizei s-au aflat prefețele, elemente paratextuale discutate
din perspectiva cititorului. Analiza mea urmărește să identifice trăsăturile specifice ale prefețelor
care, datorită proximității lor, au condiționat receptarea și să surprindă mecanismele prin care, la
nivelul acestor discursuri, are loc o negociere între tradiție și tendința sistemului de a o reorganiza
și revaloriza după propriile criterii.

Abstract

This paper aims to identify the main characteristics of the communist paratext in order to
extract a set of reading recommendations for the use of the Romanian reader, from 1960 until 1989.
The research is restricted to the books published in the „Biblioteca pentru toţi” collection because it
was very popular before and after 1989. These features support a comparative study between the
communist and post-communist works. The field of investigation is not only the canonical
literature retrieved and published under a pocket-size book collection but also the literature written
in the same period, published with a preface signed by the author, on a first or later edition. The
theoretical framework of this paper is set by the reading response theories and Gérard Genette’s
study of paratext. The thesis deals mainly with prefaces, elements of the paratext, which are
reconsidered from the reader’s point of view. The analysis identifies the specific features of the
prefaces that, due to their proximity, determined the reader’s response. Furthermore, it describes
the means by which the negotiation between tradition and the system which reorganized and
revalorised it occurs within these discourses.

51
Curriculum vitae

Informații personale

Nume: Papana
Prenume: Anca Claudia
Data nașterii: 10.09.1981
Adresa: Târnavei 16, Brașov
Telefon:0729649516
E-mail: ancapapana@yahoo.com

Educație și formare

Noiembrie 2014 – ianuarie 2015 Stagiu de cercetare, „Central European University”, Ungaria
2012-2015 Doctorand cu frecvență, Școala Doctorală Interdisciplinară, Universitatea
„Transilvania”, Brașov
2005-2007 Masterat în “Literatură și comunicare”, Universitatea “Transilvania”, Brașov
2001-2005 Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania”, Brașov, licențiat în limba și
literatura română - limba și literatura engleză
1996-2000 Liceul „Andrei Mureșanu” Brașov, secția filologie

Activitate profesională

2009-2012 Profesor limba și literatura română, Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți”, Codlea
2008-2009 Copywriter, Agenția de publicitate „Firestarter”, Brașov
2006-2008 Profesor limba și literatura română, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Brașov
2005-2006 Profesor de limba și literatura română, Colegiul Tehnic “Maria Baiulescu”, Brașov

Activitate publicistică

o „Istoria şi anatomia unei antologii eminesciene”, în Vatra, nr. 398-399/2004

o „Profilul lipsit de autenticitate al literaturii erotice actuale”, în Observatorul cultural,
nr. 280/2005
o „Experiența americană. Autenticitate și prejudecată”, în Corpul T, nr. 1/2013
o „Black Glass – responsabilitate și destin”, în Corpul T, nr. 2/2013
o „Cu documente, despre cenzură”, în Corpul T, nr. 3/2013
o „Tratament fabulatoriu sau limitele terapiei prin ficțiune”, în Vatra, nr. 6-7/2014
o „Iubirea cea de toate zilele”, în Vatra, numărul 8-9/2014

Prezență la conferințe

Conferința Științifică Internațională a doctoranzilor Tendințe contemporane ale dezvoltării

științei: Viziuni ale tinerilor cercetători, Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, 2014 ‒
„Discursul prefețelor în perioada comunistă”

Conferința Internațională Communication, Context, Interdisciplinarity, Universitatea „Petru

Maior”, Târgu Mureș, 2014 ‒ „The Reader of Mihai Eminescu's Work Before and After 1989”

52
Curriculum Vitae

Personal information

Surname: Papana
First Name: Anca Claudia
Date of birth: 10.09.1981
Address: Târnavei, 16, Brașov
Phone number: 0729649516
E-mail: ancapapana@yahoo.com

Education and training

November 2014 - January 2015 Research fellowship, „Central European University”,

Hungary
2012-2015 PhD student, „Interdisciplinary Doctoral School”, „Transilvania” University,
Brașov,
2005-2007 Master’s degree in “Literature and communication”, “Transilvania” University,
Brașov,
2001-2005 BA in Romanian and English languages and literature, “Transilvania” University,
Brașov
1996-2000 „Andrei Mureșanu” High School, Brașov

Work experience

2009-2012 Romanian literature and language teacher, „Simion Mehedinți” High school, Codlea
2008-2009 Copywriter, „Firestarter” Advertising Agency, Brașov
2006-2008 Romanian literature and language teacher, „Mircea Cristea” High school, Brașov
2005-2006 Romanian literature and language teacher, „Maria Baiulescu” High school, Brașov

Publications

o „The History and Anatomy of an Anthology about Eminescu”, in Vatra, no.398-

399/2004
o „The Unauthentic Profile of Contemporary Erotic Literature”, in Observatorul cultural,
no. 280/2005
o „American Experience. Authenticity and Prejudice”, Corpul T, no. 1/2013
o „Black Glass – Destiny and Responsibility”, in Corpul T, no. 2/2013
o „About Censorship, with Documents”, in Corpul T, no. 3/2013
o „Tratament Fabulatoriu or the Limits of Fictional Therapy”, in Vatra, no. 6-7/2014
o „Every Day Love”, in Vatra, no. 8-9/2014

Conferences

The International Conference of PhD Students Contemporary Tendencies in Science

development: Views of young researchers, Academy of Science of Moldova, Chișinău, 2014 –
„The prefatory Discourse in The Communist Period”

The International Scientific Conference Communication, Context, Interdisciplinarity, „Petru

Maior” University, Târgu Mureș, 2014 – „The Reader of Mihai Eminescu's Work Before and
After 1989”

53