Sunteți pe pagina 1din 117

PĂRINTELE COMPETENT.

RELAŢIONAREA EFICIENTĂ CU
COPILUL ÎNTRE 6 ŞI 10/11 ANI

Ghid practic adresat specialiştilor în consiliere


parentală şi părinţilor
Despre autoare

Simona Maria Glăveanu este lector universitar la Facultatea


de Psihologie a Universităţii Ecologice din Bucureşti, unde predă
cursul Consiliere psihologică în şcoală în cadrul programului de
masterat Psihodiagnoză cognitivă şi consiliere psihologică, precum
şi cursul Consiliere şi orientare în cadrul Departamentului de
Formare Psihopedagogică. Totodată, este membru al Senatului
Universităţii şi coordonează programul post-universitar de formare şi
dezvoltare continuă Consiliere vocaţională în şcoală.

Este psiholog principal autonom, atestat de Colegiul


Psihologilor din România, doctor în psihologie şi cercetător ştiinţific
în cadrul Institutelor de Psihologie şi Filosofie „Constantin
Rădulescu-Motru” şi, respectiv, de Economie Mondială ale
Academiei Române. De asemenea, este recenzor în Comisia de
evaluare ştiinţifică a articolelor Revistei de Psihologie (apărută sub
egida Academiei Române) şi formator avizat de Autoritatea
Naţională pentru Calificări.

A fost psiholog-consilier în grădiniţe şi şcoli, realizând diverse


programe de cercetare şi dezvoltare în domeniile consilierii şcolare,
familiale şi managementului.

Rezultatele activităţii de cercetare au fost prezentate la peste


30 de conferinţe şi au fost publicate în numeroase volume colective
şi reviste ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

Este autoare a cărţilor:


Competenţa parentală. Modele de conceptualizare şi
diagnoză, volum apărut în 2012 la Editura Universitară, Bucureşti.
Programe de educaţie parentală. Training de dezvoltare a
competenţei parentale, volum apărut în 2012 la Editura Universitară,
Bucureşti.
Dr. SIMONA MARIA GLĂVEANU

PĂRINTELE COMPETENT.
RELAŢIONAREA EFICIENTĂ CU
COPILUL ÎNTRE 6 ŞI 10/11 ANI
Ghid practic adresat specialiştilor în consiliere
parentală şi părinţilor

Cunoaştere
Comunicare
Disciplinare
Suport afectiv
Organizarea timpului
Depăşirea crizelor

EDITURA UNIVERSITARĂ
Bucureşti, 2015
Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –
2013Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii
economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în
sprijinul cercetării”
Titlul proiectului „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea
interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea
ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească”
Contract POSDRU/159/1.5/S/140106

Redactor: Gheorghe Iovan


Tehnoredactor: Ameluţa Vişan
Coperta: Monica Balaban

Editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.) şi


inclusă de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în categoria editurilor de prestigiu recunoscut.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/

© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate, nicio parte din această
lucrare nu poate fi copiată fără acordul Editurii Universitare

Copyright © 2015
Editura Universitară
Editor: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bălcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureşti
Tel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuţie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE


comenzi@editurauniversitara.ro
O.P. 15, C.P. 35, Bucureşti
www.editurauniversitara.ro
CUPRINS

Cuvânt înainte ..................................................................... 9

Capitolul I
CE ÎNSEAMNĂ COMPETENŢĂ PARENTALĂ?. ...... 13
1. Poate fi dezvoltată competenţa parentală? ................ 14
2. Tematica programului de dezvoltare a competenţei
parentale ....................................................................... 16
Bibliografie .................................................................... 17

Capitolul II
CUNOAŞTEREA PARTICULARITĂŢILOR COPIILOR
ÎNTRE 6 ŞI 10/11 ANI ..................................................... 18
1. Nevoile copiilor ............................................................. 18
2. Adevăr sau mit în cunoaşterea copiilor ..................... 19
Fişă de lucru .................................................................. 23
3. Temperamentul şi caracterul ...................................... 25
3.1. Tipul temperamental coleric ................................... 27
Părintele coleric ..................................................... 27
Copilul coleric ........................................................ 27
3.2. Tipul temperamental sangvinic ............................... 28
Părintele sangvinic .................................................. 28
Copilul sangvinic .................................................... 28
3.3. Tipul temperamental flegmatic ............................. .. 29
Părintele flegmatic .................................................. 29
Copilul flegmatic ..................................................... 29
3.4. Tipul temperamental melancolic ............................ 30
Părintele melancolic ............................................... 30
Copilul melancolic .................................................. 30
Fişă de lucru ........................................................... 31

5
4. Problemele copilului .................................................... 32
Copilul obraznic ..................................................... 32
Copilul timid ........................................................... 33
Copilul cu ADHD (tulburarea deficitului de atenţie şi
a hiperactivităţii) .................................................... 34
Copilul cu dificultăţi de limbaj ............................... 35
Copilul cu dificultăţi de învăţare ............................ 35
5. Aspecte finale ................................................................ 37
Bibliografie .................................................................... 38

Capitolul III
SPRIJINUL AFECTIV ŞI MANAGEMENTUL
STRESULUI ...................................................................... 39
1. Orice stres este nociv? ................................................. 40
2. Tipuri de stresori .......................................................... 41
3. Evenimente ce pot declanşa stresul copilului ............ 42
Fişă de lucru .................................................................. 43
4. Consecinţele stresului .................................................. 46
5. Cum putem trăi cu stresul? Cum îi facem faţă? ....... 46
Tipuri de coping ............................................................. 46
Fişă de lucru .................................................................. 48
6. Metode de reducere a stresului ................................... 49
6.1. Tehnici de autocontrol ............................................ 49
6.2. Tehnici de rezolvare a problemelor ...................... 56
6.3. Activităţile fizice ..................................................... 58
7. Recomandări finale ....................................................... 59
Bibliografie ......................................................................... 61

Capitolul IV
DISCIPLINARE ............................................................... 62
METODE DE DISCIPLINARE POZITIVĂ ................. 62
1. Învăţarea unui comportament adecvat ...................... 63
Fişă de lucru ................................................................... 65
6
2. Menţinerea unui comportament ................................. 66
3. Eliminarea unui comportament inadecvat ................ 67
Fişă de lucru ................................................................... 70
4. Recomandări privind impunerea eficientă a regulilor 71
5. În încheiere... ............................................................. ... 72
Bibliografie ..................................................................... 73

ARTA DE A COMUNICA EFICIENT CU COPILUL 75


1. Stilul agresiv ................................................................. 76
2. Stilul submisiv .............................................................. 77
3. Stilul asertiv .................................................................. 79
Fişă de lucru ................................................................... 80
4. Comunicarea empatică ................................................. 82
Studiu de caz .................................................................. 82
Bibliografie .................................................................... 84

Capitolul V
MANAGEMENTUL TIMPULUI ................................... 85
1. Matrice de gestionare a timpului ................................ 86
Fişă de lucru ................................................................... 89
2. Managementul timpului copilului şi al celui petrecut
cu copilul ....................................................................... 90
Fişă de lucru ................................................................... 90
2.1. Principii generale în organizarea timpului copilului
(menţinând echilibrul activitate-relaxare) ............... 92
2.2. Recomandări pentru organizarea eficientă a
timpului liber al copilului ....................................... 94
Fişă de lucru ................................................................... 96
3. Recomandări finale ...................................................... 98
Bibliografie .................................................................... 99

7
Capitolul VI
MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ ........ 100
1. Concepţii despre situaţia de criză .................... .... ...... 100
2. Situaţii de criză ce pot fi întâlnite în viaţa copilului . 101
3. Cauze ale crizelor psihologice ale copilului ............... 102
4. Reacţii ale copilului la situaţia de criză ..................... 103
5. Factori care predispun la apariţia crizelor ................ 104
6. Stări care duc la agravarea crizelor ........................... 104
Fişă de lucru ................................................................... 105
7. Tipuri de management al situaţiei de criză ........... 107
8. Modalităţi de prevenire a crizelor .............................. 110
Fişă de lucru ................................................................... 111
9. Recomandări pentru managementul unei situaţii de
criză educaţională (dificultăţi mari în învăţarea unei
discipline şcolare, corigenţă) ....................................... 112
10. Aspecte finale .............................................................. 113
Bibliografie .................................................................... 116
Încheiere ......................................................................... 117

8
CUVÂNT ÎNAINTE

Mai multe provocări ale societăţii actuale – precum


asigurarea suportului financiar în familie, solicitările
profesionale, fenomenul angajării în străinătate, timpul redus
petrecut cu copilul, influenţele negative ale mass-
media/anturajului, creşterea delincvenţei etc. – au un impact
semnificativ asupra bunei relaţionării cu copiii.
Deşi oamenii se nasc cu predispoziţia de a-şi asuma
rolul parental şi de a se dezvolta prin acumulare de experienţă
(învaţă din propriile greşeli pe care le-au făcut în relaţia cu
copilul), existenţa unor alternative sistematizate (ghiduri de
bune practici) ajută părinţii să fie pregătiţi să facă faţă
provocărilor vieţii şi să relaţioneze armonios cu copiii
(depăşind etapa de învăţare prin încercare-eroare şi ajungând în
cea de cunoaştere şi acţiune adecvată).

Această carte se adresează în egală măsură


specialiştilor (psihologi, asistenţi sociali, cadre didactice etc.)
care îşi desfăşoară activitatea în domeniul consilierii parentale
– punându-le la dispoziţie un model formativ experimentat ce
poate fi utilizat ca atare sau ca element inspiraţional pe baza
căruia să elaboreze altele mai adecvate problematicii abordate
– cât şi părinţilor care doresc o îmbunătăţire a relaţiilor cu
proprii copii, indiferent dacă beneficiază sau nu de ajutorul
unui specialist.

În volumul de faţă ne propunem o informare asupra


modalităţilor de interacţiune optimă a părinţilor cu copilul între
6 şi 10/11 ani şi prezentarea unui demers practic de formare a
unei conduite parentale care să asigure dezvoltarea armonioasă
a copilului. Exerciţiile descrise au fost concepute utilizând o
9
terminologie simplă şi concretă, pentru a fi uşor de înţeles şi
aplicat de publicul larg; ele sunt rezultatul unei cercetări
derulate în perioada 2006-2011 pe 535 părinţi, în cursul căreia
a fost studiat ce înseamnă să fii „părinte competent”.

Aceste exerciţii şi-au dovedit eficienţa atât din punct de


vedere ştiinţific, cât şi practic (datele statistice sunt descrise în
volumul Programe de educaţie parentală. Training de
dezvoltare a competenţei parentale): la copiii ai căror părinţi
au participat la programul menţionat a fost înregistrată o
creştere a adaptării sociale şi şcolare, evidenţiată prin reducerea
conduitelor agresive, dezvoltarea spiritului de colaborare, a
comunicării, mărirea calificativelor şcolare etc..

Cartea de faţă a fost elaborată pornind de la o


fundamentare ştiinţifică profundă, dar şi de la experienţa
profesională proprie în domeniul consilierii şcolare şi familiale
– ce a facilitat cunoaşterea problematicii relaţiei dintre părinţi
şi copii specifice etapei de vârstă abordate, iar exerciţiile
descrise constituie suportul de curs al programului de
dezvoltare a competenţei parentale.

În cadrul proiectului Dezvoltarea competenţei parentale


a grupurilor vulnerabile ca factor mediator al integrării socio-
economice a generaţiei viitoare, derulat în perioada 2014-2015
sub egida Institutului de Economie Mondială al Academiei
Române, exerciţiile au fost particularizate specificului
părinţilor ce aparţineau acestei categorii sociale.

10
Mulţumiri

Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul


cu titlul „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă,
competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică
fundamentală şi aplicată românească”, număr de identificare
contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanţat
din Fondul Social European prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Investeşte în Oameni!

Adresăm mulţumiri tuturor persoanelor care au facilitat


demersul acestei cercetări desfăşurate atât în Bucureşti, cât şi în
diverse zone ale ţării, însă în mod special:
- din cadrul DGASPC - Sector 6: directorului executiv Nicolae
Gorunescu, şefului Serviciului Strategii, Programe, Proiecte
Daniel Chirilă, asistentului social Tatiana Duţă, cadrelor
didactice Flori Ion de la Centrul de zi din Şcoala nr. 167,
Liliana Câinaru şi Daniela Alecu de la Centrul de zi din Şcoala
nr. 168;
- din cadrul CMBRAE: directorilor Aurelia Stănculescu şi
Robert Florea;
- din cadrul Şcolii Gimnaziale „George Călinescu” (Bucureşti,
sector 5): directorului Marin Pietriş şi consilierului Simona
Ştefan;
- din cadrul Şcolii Gimnaziale „Luceafărul” (Bucureşti, sector
5): directorului Steliana Petcu şi consilierului Valerica
Cojocaru (Şcoala „Luceafărul”);
- din cadrul Primăriei comunei Sărmaş (judeţul Harghita):
asistentului social Florin Platon;

11
- din cadrul Şcolii Gimnaziale „Florenţa Albu” (comuna
Vâlcelele, judeţul Călăraşi): directorului Mihaela
Porumbăceanu şi profesorului psihopedagog Simona Lupu;
- din cadrul Şcolii Gimnaziale Nereju Mic (judeţul Vrancea):
directorului Aurel Rîlea şi cadrului didactic Sanda Gîrneaţă;
- din cadrul Şcolii Gimnaziale Paltin (judeţul Vrancea):
directorului Ionel Tătaru şi cadrului didactic Lina Vlăsceanu;
- din cadrul Şcolii Gimnaziale Vidra (judeţul Vrancea):
directorului Marius Pintea şi cadrului didactic Tanţa Cojocariu.
De asemenea, mulţumim psihologilor Carmen Dobre,
Mariana Dumitru-Misleanu şi Ani Streinu şi, nu în ultimul
rând, părinţilor participanţi la cercetare, fără de care acest
demers nu ar fi avut sens.

Cartea este distribuită gratuit de către autoare, în


limita tirajului disponibil, specialiştilor în asistenţă socială,
consiliere educaţională şi familială ş.a. care, prin specificul
activităţii profesionale, pot oferi membrilor grupurilor
vulnerabile consultanţă de specialitate şi pot asigura
implementarea unor programe de dezvoltare a competenţei
parentale.

Simona Maria Glăveanu

12
Capitolul I

CE ÎNSEAMNĂ COMPETENŢĂ PARENTALĂ?

Competenţa parentală reprezintă un ansamblu de


cunoştinţe, capacităţi, deprinderi susţinute de trăsături de
personalitate specifice care îi permit părintelui să
îndeplinească cu succes responsabilităţile parentale, să
prevină şi să depăşească situaţiile de criză în favoarea
dezvoltării copilului şi, astfel, să atingă obiectivele
activităţilor educative (Glăveanu, 2009, 2012a,b).
În urma cercetărilor realizate asupra relaţionării părinţi-
copii (pornind de la observaţiile din experienţa profesională de
consilier şcolar şi de la un studiu aprofundat despre
modalităţile de îmbunătăţire a relaţionării), au fost identificate
cinci componente ale competenţei parentale.

Cunoaştere – vizează abilitatea părintelui de a


cunoaşte nivelul de dezvoltare al copilului (în funcţie de
etapele de vârstă ale acestuia) şi, pe baza acestei cunoaşteri, de
a-şi explica reacţiile copilului, de a-i înţelege nevoile şi de a
formula răspunsuri adecvate lor.

Suport afectiv şi managementul stresului – implică


abilitatea părintelui de a cunoaşte şi utiliza modalităţi eficiente
atât de prevenire, cât şi de coping al stresului din familie;
presupune gestionarea situaţiilor tensionale şi oferirea unui
suport afectiv care să ajute copilul în a-şi gestiona emoţiile
negative.

Disciplinare – reflectă abilitatea părintelui de a


comunica asertiv, de a gestiona adecvat regimul de recompensă

13
şi pedeapsă, permiţând, astfel, dezvoltarea tuturor
potenţialităţilor unei personalităţi armonioase.

Managementul timpului – relevă, pe de-o parte,


abilitatea părintelui de a determina calitatea şi cantitatea
timpului petrecut cu propriul copil şi, pe de altă parte,
capacitatea sa de a coordona/dirija timpul copilului, de a crea
contexte care să contribuie la stimularea gândirii critice şi
creatoare şi la dezvoltarea simţului estetic şi, de asemenea, care
să susţină inserţia socială a copilului.

Managementul situaţiilor de criză – reflectă abilitatea


părintelui de a fi un bun lider, de a găsi soluţii la problemele
copilului împreună cu acesta, astfel depăşind situaţiile critice
de natură educaţională sau personală şi determinând
dezvoltarea gândirii critice şi raţionale a copilului, precum şi a
perseverenţei în rezolvarea de probleme (Glăveanu, 2012b
p.19-20).

Aceste componente ale competenţei parentale


reprezintă un etalon ideal al modalităţilor de relaţionare
părinte-copil; realitatea dovedeşte că, dincolo de acest nivel,
competenţa parentală cunoaşte variaţii şi abateri drastice
(Glăveanu, 2009; 2012a; 2015).

1. Poate fi dezvoltată competenţa parentală?


Competenţa parentală se poate dezvolta spontan:
⇒ Odată cu conceperea copilului: în cele 9 luni se
formează sentimentele materne, respectiv paterne;
⇒ După naşterea copilului: părinţii învaţă multe
modalităţi de interacţionare cu copilul, întreprind

14
diverse activităţi şi se adaptează particularităţilor
copilului şi ale societăţii, pentru:
ƒ a răspunde nevoilor de hrană, dragoste, sprijin etc.
ale copilului;
ƒ a asigura „creşterea copilului”, sub toate formele
(fizică, emoţională, intelectuală, socială etc.).

De ce este nevoie, totuşi, de training pentru dezvoltarea


competenţei parentale?
⇒ Calitatea de părinte este o adevărată profesie care
trebuie învăţată, pentru că „şi una şi alta se asimilează
în mod organizat, sistematic, se deprind si se
perfecţionează cu timpul, presupunând efort continuu de
autoinstruire şi de autoperfecţionare, [...] se exercită o
vreme îndelungată şi implică responsabilitate-socială şi
morală, [...] se bazează pe ştiinţă şi artă, presupun o anumită
vocaţie şi, în orice caz, dragoste faţă de «obiectul» activităţii
desfăşurate” (Jinga şi Negreţ-Dobrin, 1999, p. 69).

Programul formativ ajută părinţii să cunoască


informaţii despre caracteristicile copilului care parcurge
o anumită perioadă de vârstă, dar şi despre principalele
probleme care pot apărea, în scop:
⇒ preventiv (înainte de o confruntare cu o situaţie dificilă
din viaţa copilului), pentru a dispune de cele mai
performante mijloace psihopedagogice de limitare a
posibilităţii de apariţie;
⇒ de combatere (în cazul în care o astfel de criză se
desfăşoară chiar în timpul participării la training),
pentru a depăşi cât mai eficient situaţia problematică şi
a limita potenţialele efecte negative ale acesteia asupra
dezvoltării copilului.

15
2. Tematica programului de dezvoltare a
competenţei parentale
Cunoaşterea
particularităţilor copiilor
între 6 şi 10/11 ani şi a
problemelor ce pot
apărea în această etapă
de vârstă

Sprijinirea Suport afectiv şi Managementul


afectivă a management al stresului familial
copilului stresului

Arta de a
Metode de
comunica eficient
disciplinare Disciplinare
cu copilul
pozitivă

Managementul Managementul
Managementul
timpului propriu timpului
timpului
copilului

Managementul Managementul
Managementul
situaţiilor de situaţiilor de
situaţiilor de
criză personală criză
criză
educaţională

16
Bibliografie
Glăveanu, S. M. (2009). „Un model factorial al competenţei
parentale” în: Milcu, M., Griebel, W., Sassu, Raluca Ana
(coord.), Cercetarea psihologică modernă: direcţii şi
perspective, Editura Universitară, Bucureşti.
Glăveanu, S. M. (2012a). Competenţa parentală. Modele de
conceptualizare şi diagnoză, Editura Universitară,
Bucureşti.
Glăveanu, S. M. (2012b). Programe de educaţie parentală.
Training de dezvoltare a competenţei parentale, Editura
Universitară, Bucureşti.
Glăveanu, M. S. (2015). Dezvoltarea competenţei parentale a
grupurilor vulnerabile ca factor mediator al integrării
socio-economice a generaţiei viitoare - proiect de
cercetare, în Mitu, D. (coord.) Hub-urile analitice în
intelligence-platforme colaborative pentru promovarea
interesului naţional, Impactul transformărilor socio-
economice şi tehnologice la nivel naţional, european şi
mondial, Nr.1/2015 (vol. 1), p. 230-236, Institutul de
Economie Mondială, Bucureşti.
Jinga, I. şi Negreţ-Dobrin, I. (1999). Familia, acest miracol
înşelător, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

17
Capitolul II

CUNOAŞTEREA PARTICULARITĂŢILOR
COPIILOR ÎNTRE 6 ŞI 10/11 ANI

1. Nevoile copiilor

În această perioadă de vârstă, copii au nevoie de:

dragoste pentru a se simţi acceptaţi şi a-şi constitui


sistemul afectiv (sentimentele faţă de ceilalţi oameni);

reguli pentru a li se forma conduita morală, autoreglajul


voluntar şi autocontrolul în vederea adaptării la mediul
şcolar şi social;

îndrumare, răbdare şi o conduită parentală bazată pe


oferire de explicaţii, exemple şi argumente conform
nivelului lor de dezvoltare şi înţelegere, mai ales în clasele
mici (clasa I şi a II-a, unde se poate apela la eroii din
poveşti) pentru a manifesta comportamente adecvate;

consecvenţă comportamentală a părinţilor sau a tuturor


persoanelor care sunt implicate în educaţia copilului
(bunici, fraţi, etc.) pentru a li se forma o conduită stabilă;

autonomie (acordată treptat) pentru a li se permite


dezvoltarea şi reducerea dependenţei faţă de părinţi (de
exemplu: să facă curat în camera lor, să-şi facă temele
singuri iniţial, apoi să fie verificaţi de părinţi, să meargă să
se plimbe cu un prieten, dar părinţii să fie informaţi);

18
feedback cu privire la comportamentul lor din partea
părinţilor, prin recompense şi pedepse (din rândul acestora
trebuie exclusă cea fizică) pentru a-şi stabiliza conduita şi a
învăţa şi înţelege ce este „bine” şi ce este „rău”.

2. Adevăr sau mit în cunoaşterea copiilor

Din clasa a doua, copilul ştie singur


ce are de făcut. MIT

În clasa a doua, copilul cunoaşte aparent unele reguli pe


care trebuie să le respecte (să citească lecţiile, să-şi facă temele,
să se spele pe mâini înainte de a mânca, să facă ordine în cărţile
din camera sa etc.); cu toate acestea, nu putem afirma că „ştie
ce are de făcut”. Ca urmare, este nevoie ca părinţii să-l ajute în
realizarea activităţilor printr-un program zilnic construit
împreună cu copilul (de exemplu, întrebaţi copilul când vine
acasă de la şcoală ce teme are şi ajutaţi-l să-şi structureze un
orar în realizarea activităţilor şcolare şi a celor de joacă).

Chiar dacă copilul promite ceva,


are nevoie să fie ADEVĂR
susţinut/supravegheat pentru a
duce acţiunea la bun sfârşit.

Grupul oferă copiilor ocazia de a


elabora relaţii sociale reciproc ADEVĂR
armonioase.

19
Pentru dezvoltarea caracterului şi a
felului de a fi al copilului importante MIT
sunt modelele oferite de prieteni.

Copilul are nevoie de grup pentru a se dezvolta în


direcţia cunoaşterii calităţilor şi limitelor, pentru formarea
abilităţilor sociale, pentru a învăţa să împartă obiecte cu
ceilalţi, regula reciprocităţii în joc etc. Însă, pentru dezvoltarea
caracterului, importante sunt modelele oferite de părinţi, copiii
având tendinţa de a imita comportamentul acestora şi învăţând
mai mult din comportamentul manifestat de părinţi decât din
ceea ce enunţă verbal aceştia (mai ales dacă cele două
modalităţi educative nu sunt concordante).
Un rol esenţial în formarea caracterului copilului îl
deţin atitudinile parentale prin care se stimulează sau se inhibă
anumite comportamente sau trăsături ale copilului care ar fi
putut să se consolideze în timp.

Atenţia pe care învăţătoarea o


acordă copilului reprezintă condiţia MIT
esenţială a reuşitei şcolare.

Învăţătoarea are influenţă în reuşita şcolară şi socială a


copilului (unii copii imită comportamentul învăţătoarei,
respectă cu stricteţe regulile impuse de aceasta – uneori mai
mult decât pe cele ale părinţilor), dar ea nu constituie o condiţie
esenţială a reuşitei şcolare a copiilor; această condiţie este
reprezentată de părinţi, prin răbdarea, calmul, perseverenţa şi
energia centrate pe ajutarea copilului să înveţe lecţiile, să
20
formuleze întrebări clarificatoare în clasă atunci când nu
înţelege, să reacţioneze faţă de situaţiile în care nu obţine o
reuşită etc.

Prin activităţile din grupul de


covârstnici, copilul reuşeşte să se
orienteze şi către ceilalţi şi să ADEVĂR
ţină cont de nevoile lor.

Când face repetat aceeaşi greşeală,


copilul are nevoie de o pedeapsă mai MIT
dură pentru a-i fi stopat
comportamentul.

Este posibil ca el să nu fi înţeles clar că a greşit; nu este


nevoie de o pedeapsă mai dură, ci de o explicaţie pe înţelesul
lui. De asemenea, este posibil să aibă nevoie, parcă
„intenţionat”, de atenţie din partea părinţilor (mulţi copii, când
doresc mai multă atenţie, fac tot felul de greşeli pentru
atragerea atenţiei asupra lor, sesizând că părinţii se ocupă mai
mult de ei în special în momentele de acest tip).
Studiile recente din domeniul disciplinării au arătat că,
indiferent de motivaţia copilului, pentru stoparea
comportamentelor neadecvate ale acestuia funcţionează mai
bine tehnicile pozitive (prin care părinţii nu-i acordă deloc
atenţie copilului când nu se comportă cum trebuie, dar îl
stimulează prin laudă şi argumentare când manifestă un
comportament pozitiv).

21
Copilul înţelege relaţia dintre acţiunile
sale şi consecinţe/rezultatele obţinute. MIT

Părinţii sunt responsabili pentru construirea unui mediu


armonios şi destinat sub toate aspectele dezvoltării copilului.
Disciplinarea pozitivă nu trebuie să fie confundată cu
atitudinea acelui tip de părinţi care nu se ocupă absolut deloc
de copil şi care aşteaptă pasiv să treacă problemele, fără să
depună vreun efort în această direcţie.

Copilul trebuie să se descurce singur în


activitatea de învăţare; doar aşa se va MIT
forma ca o persoană independentă.

În învăţământul primar şi gimnazial, copilul are nevoie


de autonomie îmbinată cu sprijin parental în activitatea de
învăţare şcolară, în scopul:
însuşirii unor procedee de organizare a materialului de
studiu;
construirii programului de lucru;
formării unei atitudini corecte faţă de elementele dificile ale
lecţiei etc..

Dacă i se oferă prea multă independenţă, se întâmplă ca


bunele intenţii ale copilului de a-şi face temele să nu se
concretizeze, acesta jucându-se până când oboseşte şi, în felul
acesta, nu mai reuşeşte să acorde suficient timp şi atenţie
studiului.
22
Fişă de lucru

1. Notaţi un comportament al dumneavoastră care a


fost imitat de copil:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Notaţi un comportament al partenerului


dumneavoastră care a fost imitat de copil:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

3. Gândiţi-vă la un comportament al copilului care a


fost stimulat de dumneavoastră şi descrieţi cum aţi făcut acest
lucru:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

23
4. Descrieţi acţiunile întreprinse de dumneavoastră
atunci când aţi dorit stingerea/inhibarea unui comportament
al copilului:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

5. Analizaţi un moment când aţi stabilit împreună cu


copilul un plan/orar de realizare a activităţilor de joacă şi de
învăţare. A avut succes?

Dacă da, de ce credeţi că a funcţionat?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

Dacă nu, de ce credeţi că nu a funcţionat? Ce consideraţi


că ar putea fi modificat pentru ca data viitoare să fie de
folos?
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

24
3. Temperamentul şi caracterul

TEMPERAMENTUL CARACTERUL
⇒ este un ansamblu de elemente ⇒ este sistemul relaţional-valoric al
biologice care, împreună cu personalităţii şi se exprimă printr-un
caracterul şi aptitudinile, constituie ansamblu de atitudini şi valori;
personalitatea; ⇒ reflectă atitudinile stabile şi definitorii
⇒ este cel mai uşor de observat element pentru o anumită persoană;

25
al personalităţii; ⇒ caracterul nu este înnăscut, ci este
⇒ se referă la nivelul dinamic-energetic dobândit prin intermediul
al activităţilor şi comportamentului; interacţiunilor cu mediul şi cu ceilalţi;
⇒ reflectă felul de a fi a şi de a se ⇒ familia are un rol decisiv în formarea
manifesta al unei persoane; caracterului unei persoane, prin
⇒ este preponderent înnăscut; modelele pe care le oferă şi prin
⇒ exemple de manifestări impunerea valorilor sociale şi morale;
temperamentale: ponderat, lent, ⇒ exemple de trăsături caracteriale:
rapid, vorbăreţ, energic, exploziv, mândrie, zgârcenie, iubire de oameni,
domol etc.. lăcomie, compasiune etc..
Însuşirile temperamentale nu pot fi evaluate ca “bune”
sau “rele” pentru că ne naştem cu ele, iar fiecare are avantajele
şi limitele ei.
Totuşi, manifestarea lor poate fi coordonată de caracter
(latura relaţional-valorică a personalităţii), de a cărui formare
şi consolidare sunt responsabili părinţii.
Luaţi în calcul diferenţele care există între tipul
dumneavoastră temperamental, cel al partenerului
şi cel al copilului în educaţia acestuia din urmă.

În cadrul caracterului există trei tipuri de atitudini:


atitudinea faţă de sine (modestie, orgoliu, demnitate,
culpabilitate etc.);
atitudinea faţă de ceilalţi (altruism, umanism, patriotism,
atitudini anti-sociale etc.);
atitudinea faţă de muncă (hărnicie, lene, sârguinţă etc.).
Trăsăturile caracteriale sunt evaluate în:
pozitive;
negative;
iar oamenii care le manifestă drept:
oameni „de caracter”;
oameni „fără caracter”.

În cazul copiilor nu putem vorbi de caracter, întrucât


manifestările lor sunt tranzitorii (au momente de bunătate,
răutate, hărnicie, lene etc.). Acestea sunt tendinţe existente în
natura umană şi care, în funcţie de modul în care sunt stimulate
de părinţi, se pot transforma în trăsături de caracter.
Părinţii sunt cei care poartă responsabilitatea
formării şi consolidării unui caracter bun, frumos
al copiilor lor.
26
3.1. Tipul temperamental coleric

Colericul este o persoană cu trăiri emoţionale intense


(chiar exagerate). Trece uşor de la o stare la alta (de la bună
dispoziţie şi entuziasm la supărare accentuată) şi, de multe ori,
manifestă iritabilitate şi agresivitate. Este foarte expresiv („uşor
de citit”) în ceea ce priveşte gândurile şi emoţiile. Are o
voinţă puternică şi pune pasiune în ceea ce face.

Părintele coleric:

întâmpină dificultăţi în impunerea cu calm şi răbdare a


metodelor educative;
întâmpină dificultăţi de menţinere a constanţei
comportamentale (este posibil ca, pentru un anumit fapt,
astăzi să certe copilul şi mâine nu, în funcţie de starea
emoţională în care se află);
energia, voinţa puternică şi pasiunea de care dă dovadă
acest tip temperamental sunt premise care îl pot ajuta.

Copilul coleric:

este energic;
este neastâmpărat;
este zgomotos;
poate crea multe probleme în procesul de însuşire a
regulilor formulate de părinţi, (în special dacă se întâmplă
să aibă şi un părinte coleric).

27
3.2. Tipul temperamental sangvinic
Sangvinicul se caracterizează prin sociabilitate, bună
dispoziţie şi energie. Este o persoană sugestibilă (uşor de
influenţat) şi care se adaptează uşor; uneori, însă, marea
mobilitate de care dispune se apropie de nestatornicie şi
superficialitate, periclitându-i constanţa şi persistenţa în acţiuni
şi relaţii.

Părintele sangvinic:

se implică mai mult în activităţile ce implică joaca cu


copilul;
nu reuşeşte să se impună când vine vorba de reguli stricte,
permiţând copilului să negocieze regulile până la a nu le
respecta;
comunică mult şi îşi manifestă afecţiunea faţă de copil; de
aceea este preferat de copil, jucând rolul „părintelui bun”.

Copilul sangvinic:

este sociabil;
uneori este manipulator cu părinţii (ştie să spună ce vor
părinţii să audă);
adesea scapă de pedepse, încălcând la nesfârşit regulile
parentale;
este nevoie de o mare implicare parentală pentru a
menţine un comportament deja însuşit de către acest tip
de copil, dată fiind tendinţa sa spre nestatornicie şi
superficialitate.

28
3.3. Tipul temperamental flegmatic
Flegmaticul este o persoană imperturbabilă,
inexpresivă şi lentă, calmă, răbdătoare, tolerantă şi
perseverentă. Persoana cu acest tip de temperament este puţin
comunicativă şi are o reactivitate redusă (se manifestă mai
puţin afectiv), însă are sentimente puternice. Este greu
adaptabil, dar poate obţine performanţe deosebite în muncile
de lungă durată.

Părintele flegmatic:

aplică cu calm, perseverenţă şi consecvenţă măsurile


educaţionale (pedepse şi recompense);
comunică puţin şi concis, reuşind să nu fie cicălitor;
din cauza manifestărilor afective reduse, copilul poate
crede că nu este suficient de iubit de părinte;
manifestă un comportament stereotip, monoton, utilizând
aceleaşi pedepse şi recompense (ceea ce poate plictisi
copilul); ca urmare, măsurile educative nu îşi mai ating
scopul de a stimula comportamentul adecvat al copilului şi
de a-l stinge pe cel neadecvat.

Copilul flegmatic:

este uşor educabil;


îşi însuşeşte regulile educative cu atât mai repede cu cât
părintele este mai consecvent în solicitările sale;
are performanţe şcolare bune în activităţile rutiniere (care
nu implică creativitate şi iniţiativă);
se descurcă mai puţin bine în activităţile şi situaţiile care
presupun relaţii sociale.

29
3.4. Tipul temperamental melancolic
Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca
flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi vigoarea acestuia. Dispune
de procese afective intense şi durabile şi este emotiv şi sensibil.
Demonstrează sârguinţă, perseverenţă, responsabilitate şi simţ
al datoriei, însă are adaptabilitate şi mobilitate reduse. Are
predispoziţii spre anxietate, neîncredere în sine şi pesimism.

Părintele melancolic:

este ordonat şi grijuliu;


este atent la detalii;
concepe educaţia copilului drept un proiect de viaţă;
poate intra în conflict cu un eventual partener sangvinic
(care pune mai mult preţ pe distracţie decât pe perfecţiune
şi care, de exemplu, poate distrage copilul cu o activitate
amuzantă, în timp ce părintele melancolic a solicitat celui
mic să termine o temă şcolară); ca urmare, primeşte un
răspuns afectiv negativ din partea copilului.

Copilul melancolic:

are tendinţa de a fi sensibil la stimulente de tipul laudă sau


pedeapsă şi, de aceea, se manifestă responsabil în
asumarea sarcinilor şcolare;
poate manifesta performanţe şcolare mai reduse decât
nivelul lui real de cunoştinţe, din cauza neîncrederii în
sine, simţului autocritic accentuat şi emotivităţii;
are rezultate mai bune la examenele scrise decât la cele
orale.

30
Fişă de lucru
1. Identificaţi caracteristicile propriului copil luând în
calcul tipurile temperamentale:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Analizaţi propriile manifestări temperamentale:


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

3. Gândiţi-vă la trăsăturile temperamentale ale


partenerului:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

4. Gândiţi-vă la interacţiunea dintre toate acestea şi


particularităţile de vârstă ale copilului:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

31
4. Problemele copilului
primeşte un nivel insuficient de atenţie din partea părinţilor;
nu este capabil să înţeleagă unele solicitări emise de părinţi;
este „predat” spre creştere şi educare bonei, bunicilor,
fraţilor mai mari etc.;
părinţii îi dau impresia că îi încurcă sau că este în plus;
împărtăşeşte problemele părinţilor (şomaj, divorţ, deces sau
boală gravă a unui membru al familiei, situaţie financiară
precară etc.) şi, în funcţie de atitudinea părinţilor, este
afectat într-o măsură mai mare sau mai mică;
suferă de diverse tipuri de tulburări (de comportament, de
limbaj, de învăţare etc.).

Copilul este nestăpânit şi neascultător;


obraznic este agresiv cu ceilalţi şi nervos;
deranjează şi se manifestă necivilizat
atât în orele de clasă, cât şi acasă.
Recomandări:
Fiţi fermi şi consecvenţi în impunerea regulilor şi păstraţi-
vă calmul în situaţii de reacţii emoţionale negative din
partea copilului (dacă vă veţi pierde cumpătul, nu veţi face
decât să agravaţi conflictul).
Utilizaţi argumentarea în stabilirea anumitor reguli şi
aplicaţi măsuri educative coerente (şi promovate de toţi
membrii familiei care se ocupă de copil).
Aplicaţi pedepse şi recompense direct proporţionale cu
greşeala copilului (evitaţi pedepsele drastice care ar
conduce la o nouă revoltă a copilului).
Apelaţi la serviciile consilierului şcolar.

32
este închis în sine, temător şi are
Copilul sentimente de inferioritate;
timid demonstrează lipsă de iniţiativă,
exigenţă exagerată faţă de sine şi de
alţii, implicare socială redusă;
eficienţa sa şcolară este afectată, de
obicei obţinând rezultate mai scăzute
decât cele pe care le-ar îndreptăţi
nivelul cunoştinţelor pe care le deţine;
această tendinţă se manifestă mai ales
în cazul examenelor orale şi mai puţin
în cazul celor scrise.

Recomandări:
Ajutaţi-l în îmbunătăţirea imaginii de sine, prin
încredinţarea unor sarcini pe care ştiţi sigur că le va realiza.
Lăudaţi-l mai mult pentru încercări decât pentru reuşitele
propriu-zise.
Încurajaţi-l să înveţe şi să se centreze pe succesul obţinut,
nu pe eşec.
Discutaţi despre timiditatea sa considerând-o o
particularitate tranzitorie a lui, şi nu o boală.
Adresaţi-vă consilierului şcolar, cu scopul de a fi ajutat de
un specialist.

33
dovedeşte atenţie inconstantă: nu
Copilul cu
reuşeşte să se concentreze pe activităţi şi
ADHD
este distras de alţi stimuli (nici regulile
(tulburarea
jocului nu le poate urmări, iar ceilalţi
deficitului de
cred că le încalcă în mod voit;
atenţie şi a
demonstrează impulsivitate verbală,
hiperactivităţii)
motorie şi socială:
⇒ vorbeşte şi acţionează înainte de a
gândi şi nu face legătura între
acţiunile sale şi consecinţele lor;
⇒ în clasă, răspunde fără a aştepta
finalul întrebării;
⇒ părăseşte rapid o activitate pentru
începe alta;
⇒ lipsa de sensibilitate îl împiedică să
descifreze mesajele venite din partea
altora, ceea ce îi conferă, adesea, un
comportament necivilizat.
manifestă hiperactivitate: este
neastâmpărat şi îşi mişcă membrele fără
un anume motiv (manifestând „agitaţie
motrică”);
toate cele de mai sus determină o
integrare dificilă în grupul social şi
conduc, cel mai probabil, la rezultate
şcolare scăzute.
Recomandări:
Dacă identificaţi la copilul dumneavoastră asemenea
trăsături, adresaţi-vă consilierului şcolar sau medicului de
neuropsihiatrie infantilă pentru un diagnostic specific şi o
abordare terapeutică.

34
Copilul cu nu reuşeşte să pronunţe corect anumite
dificultăţi sunete, nu ştie să pronunţe „ş”, „r”, sau
de limbaj cuvinte care conţin aceste sunete;
nu reuşeşte să scrie corect anumite litere,
inversează literele sau face diverse
confuzii între „p” şi „d”, „r” şi „s”, „i” şi
„e” etc.;
nu îşi însuşeşte scrierea sau citirea
corectă nici la finalul clasei a doua.
Recomandări:
Solicitaţi sprijinul consilierului şcolar şi/sau al unui
logoped.

dificultăţile de învăţare ale copilului


Copilul cu
pot afecta doar o disciplină sau toate
dificultăţi
disciplinele şcolare;
de învăţare
cauzele pentru care copilul nu reuşeşte
să înveţe satisfăcător pot ţine de:
⇒ stilul de predare a disciplinei
respective de către cadrul didactic;
⇒ inhibiţia psihologică generată de
experienţe negative ale copilului
(un cadru didactic i-a implementat
ideea că nu este „dotat” să
înţeleagă o anumită materie sau,
mai mult, că „nu este suficient de
deştept”);
⇒ încărcarea copilului de către părinţi
cu multe activităţi extraşcolare care
îl suprasolicită şi îi scad
randamentul şcolar;

35
⇒ mediul familial nefavorabil (este
deranjat la lecţii de fraţi, îl afectează
certurile părinţilor, situaţia materială
precară, şomajul părinţilor, decese în
familie etc.);
⇒ particularităţile copilului (agresivitate
sau timiditate exagerată);
⇒ deficienţe intelectuale ale copilului;
⇒ insuficienta implicare a părinţilor în a
supraveghea şi susţine în activitatea
de învăţare (prin învăţare împreună cu
copilul, oferirea unor meditaţii
particulare etc.);
⇒ exigenţa exagerată a părinţilor cu
privire la performanţele copilului;
aceasta poate inhiba copilul, iar
acesta, deşi îşi doreşte foarte mult să
fie cel mai bun şi să-şi mulţumească
părinţii, devine copleşit de emoţii, iar
efectul este cel contrar.

Recomandări:
Apelaţi la serviciile consilierului şcolar.

36
5. Aspecte finale
Informaţi-vă despre diverse aspecte ale relaţiei părinţi-
copii din cât mai multe surse:

citiţi articole;
studiaţi cărţi de specialitate;
ascultaţi/vizionaţi emisiuni de profil;
căutaţi pe internet informaţii despre soluţii la situaţii
concrete (absentarea copilului de la şcoală, lipsa de
chef/motivaţie în învăţare etc.);
discutaţi cu alţi părinţi;
apelaţi la serviciile consilierului-psiholog din cadrul şcolii;
discutaţi/sfătuiţi-vă cu profesorii copilului;
deveniţi membru/ă a unui grup de discuţii on-line ce
vizează această problematică.

Este bine, însă, să fiţi cât mai critic cu aceste informaţii,


iar decizia luată să corespundă particularităţilor copilului
dumneavoastră.

Cel mai important lucru în educaţia copilului este


ca, pe toată perioada cât sunteţi părinte, să învăţaţi
permanent ce funcţionează şi ce nu cu copilul
dumneavoastră, primind indicii concrete chiar de la el.

Ceea ce diferenţiază un părinte bun de unul obişnuit


este energia de a căuta permanent noi şi noi strategii de a
interacţiona cu copilul şi de a participa la dezvoltarea
armonioasă a acestuia.

37
Bibliografie
Burlea, G. şi Bâlbâie, V. (2001). Normal şi patologic în
evoluţia limbajului, Spiru Haret Tehnica-Info, Iaşi.
Cosma, T. (2008). Şedinţele cu părinţii în gimnaziu. Idei-
suport pentru diriginţi, Editura Polirom, Iaşi.
Cosmovici, A. şi Iacob, Luminiţa (1999). Psihologie şcolară,
Editura Polirom, Iaşi.
Creţu, Tinca (2009). Psihologia vârstelor, Editura Polirom,
Iaşi.
Dolean, I., Dolean, D.D. (2002). Meseria de părinte, Editura
Aramis, Bucureşti.
Glicken, M. D. (2009). Evidence-Based Practice with
Emotionally Troubled Children and Adolescents,
ScienceDirect (Online service) Academic Press, London.
Glăveanu, Maria Simona (2014). Abordarea multidimensională
a ADHD – diagnză şi intervenţie în „Psihologia sănătăţii”
vol.8. Abordări validate ştiinţific, Avram, E. (coord.),
Editura Universitară, Bucureşti.
Grec, Claudia-Doina (2014). ADHD: intervenţie psiho-
pedagogică, Eikon,Cluj-Napoca.
Littauer, Florence (2002). Personalitate plus – viaţa în doi.
Diferenţe temperamentale şi influenţa lor asupra copilului
– analize şi soluţii, Editura Bussiness Tech International
Press, Bucureşti.
Salome, J. (2003). Mami, tati, mă auziţi?, Editura Curtea
Veche, Bucureşti.
Şchiopu, Ursula (1985). Psihologia vârstelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

38
Capitolul III

SPRIJINUL AFECTIV ŞI MANAGEMENTUL


STRESULUI

În această perioadă de vârstă copiii au nevoie de sprijin


afectiv din partea părinţilor pentru:
a se simţi iubiţi necondiţionat;
a fi ajutaţi să reacţioneze adecvat (din punct de vedere
emoţional şi comportamental) la împrejurările vieţii;
a-şi forma modalităţi de raportare adaptative şi benefice
pentru sănătatea fizică şi psihică şi pentru dezvoltarea
generală.

Sprijinirea afectivă a copilului este strîns legată de:


disponibilitatea afectivă a părinţilor;
modul de gestiune a stresului, determinat de:
⇒ particularităţile de raportare ale părinţilor;
⇒ evenimentele declanşatoare de tip profesional, conjugal,
social, financiar etc..
Cunoaşterea anumitor informaţii despre stres şi
despre managementul stresului sunt necesare
părinţilor pentru a le utiliza în vederea controlului
efectelor acestuia asupra vieţii de familie.
Stresul reprezintă o discordanţă între solicitările
evenimentelor din mediu şi autoevaluarea propriilor
resurse ale individului de a le face faţă;

Din punct de vedere al genezei, stresul este:


⇒ înnăscut;
⇒ dobândit (generat de aspecte ale vieţii);
39
Stresul afectează oamenii diferit, în funcţie de modul în
care aceştia evaluează/interpretează evenimentul
declanşator; din acest unghi putem afirma că stresul este
predispus genetic şi ereditar;
⇒ ne naştem cu o vulnerabilitate la stres;
⇒ unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la stres, astfel
încât o aceeaşi situaţie nefavorabilă de viaţă poate fi
percepută de o persoană ca neplăcută, iar de alta drept o
catastrofă, tocmai din cauza acestor diferenţe;

Toţii oamenii sunt afectaţi de stres într-o mai mică sau mai
mare măsură;

Chiar şi la un nivel scăzut, stresul ne poate transforma în


persoane nervoase şi predispuse „să-şi verse nervii” pe
colegi, prieteni, membri ai familiei, dar, în special, pe copil;

Stresul prelungit are efecte negative asupra sănătăţii fizice


şi psihice.

1. Orice stres este nociv?


În viaţa fiecăruia apar momente de stres datorate:
solicitărilor permanente ale mediului exterior;
adaptării resurselor individului la acestea.

Stresul are două valenţe:


una pozitivă şi adaptativă, care conduce la dezvoltarea
umană (eustresul);
alta negativă, cu efecte dezadaptative (distresul); aceasta
este componenta la care se referă oamenii când vorbesc
despre „stres”.

40
Particularităţile Particularităţile
eustresului distresului
ajută la iniţierea generează stări de
activităţilor; nelinişte şi
participă la o îngrijorare;
percepere mai atentă a predispune la apariţia
evenimentelor din stărilor de tensiune şi
mediul înconjurător; încordare;
motivează acţiunile; conduce la senzaţia de
îmbunătăţeşte supraîncărcare;
performanţa. reduce performanţa şi
calitatea vieţii.

Factorii declanşatori ai stresului (stresorii) sunt


evenimente din viaţa cotidiană care provoacă
neplăcere şi reacţii fiziologice şi psihosociale uneori
dezadaptative.

2.Tipuri de stresori

Evenimente majore de Probleme ale vieţii


viaţă cotidiene
decesul unui apropiat; dificultăţi
boală gravă; profesionale;
divorţ; dificultăţi sociale;
pensionare, migrare, familiale (conjugale,
şomaj etc.. parentale);
personale (probleme
de sănătate, lupta cu
obezitatea etc.).

41
3. Evenimente ce pot declanşa stresul copilului
decesul unui membru al familiei;

divorţul părinţilor;

despărţirea de părinţi (plecarea acestora în străinătate etc.);

boala unui membru al familiei;

exigenţe ridicate ale părinţilor faţă de performanţele


copilului;

cerinţe peste posibilităţile copilului din partea cadrelor


didactice;

integrare dificilă în grupul de copii;

schimbările de locuinţă, de şcoală etc. (fără a acomoda


copilul înainte de a-l scoate din mediul său obişnuit prin
discuţii explicite, argumentări şi exprimarea emoţiilor şi
gândurilor despre vechiul şi noul mediu);

plictiseala (determinată de o stimulare insuficientă cu


activităţi); aceasta este greu de tolerat de către copil, ce
poate să se manifeste neadecvat pentru a scăpa de ea (de
exemplu, se ciondăneşte cu alţii copii, dă din mâini şi din
picioare fără sens etc.);

stimularea în exces (multe activităţi extraşcolare).

42
Fişă de lucru
1. Daţi exemple de stresori întâlniţi la copilul
dumneavoastră:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Descrieţi cum se manifestă copilul dumneavoastră


când este stresat:
Reacţii emoţionale:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

Reacţii comportamentale:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

43
Fişă de lucru
1. Gândiţi-vă la un comportament pe care copilul îl
manifestă în mod repetat şi care vă deranjează:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Descrieţi modul în care aţi reacţionat faţă de


respectivul comportament într-o zi în care aţi avut un nivel
înalt de stres (cauzat de probleme exterioare relaţiei cu
copilul – serviciu, sănătate etc.) şi, respectiv, într-una în care
aţi fost relativ relaxat:

Ziua „cu stres”:


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

Ziua „fără stres”:


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

44
3. Ce efecte a avut în planul interacţiunii cu copilul
fiecare dintre cele două abordări?

Abordarea din ziua „cu stres”:


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

Abordarea din ziua „fără stres”:


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

4. Cum v-aţi dori să reacţionaţi?


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

5. Ce vă împiedică să reacţionaţi aşa cum vă doriţi?


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

6. Care este atitudinea dumneavoastră când


partenerul este stresat?
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

45
4. Consecinţele stresului

Psihologice Fiziologice
tulburări emoţionale şi boli cardio-vasculare;
de adaptare; tulburări de somn;
insatisfacţie; boli digestive
izolare; (probleme alimentare);
stări depresive; alergii etc..
resentimente;
agresivitate;
conflicte.

5. Cum putem trăi cu stresul? Cum îi facem faţă?


Reacţia oamenilor faţă de stres este încadrată în
denumirea coping.

Copingul este ansamblul de activităţi întreprinse


pentru a reduce, stăpâni sau tolera efectele
solicitărilor mediului care depăşesc resursele
personale şi care sunt percepute ca ameninţătoare
pentru sănătatea fizică şi psihică a persoanei.

Tipuri de coping

Coping de confruntare: orice strategie îndreptată spre


stresor, cu scopul înlăturării lui.

⇒ căutarea unor informaţii;


⇒ analiza raţională a situaţiei problematice (de unde a
apărut, de ce, ce se poate face pentru a o soluţiona);
46
⇒ elaborarea unui plan de rezolvare;
⇒ căutarea suportului social (solicitare de ajutor din partea
familiei, prietenilor, colegilor etc.);
⇒ manifestarea încrederii şi asumarea responsabilităţii
pentru rezultatul obţinut;
⇒ găsirea forţei de a o lua de la capăt cu procesul
rezolutiv în cazul în care primul plan a fost un eşec.

Coping de evitare: orice strategie centrată pe ignorarea


stresorului, resemnare şi evitarea situaţiei stresante.

⇒ refuzul informaţiilor despre împrejurarea stresantă


(persoana nu mai vrea să discute despre acea
problemă);
⇒ ignorarea mesajelor de avertizare asupra agravării
situaţiei;
⇒ resemnarea că nu o va rezolva;
⇒ acceptarea eşecului înainte de confruntarea activă cu
problema;
⇒ deprecierea importanţei soluţionării situaţiei (atitudini
de tipul „nu era aşa important”, „omul mai şi pierde”
etc.);
⇒ apelul la medicamente, alcool, droguri pentru a se
calma;
⇒ plasarea responsabilităţii pentru rezolvarea situaţiei
unei instanţe supreme exterioare (de exemplu „cum o
vrea Dumnezeu”).

Copingul de evitare îşi dovedeşte utilitatea îndeosebi


în situaţiile ireparabile (moartea unei persoane, pierderea unui
post etc.).

47
Fişă de lucru
1. Ce tip de coping consideraţi că utilizaţi mai des?
 evitare  confruntare
2. Daţi exemple de situaţii stresante când aţi
manifestat un coping de confruntare:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

3. Daţi exemple de situaţii stresante când aţi


reacţionat printr-un coping de evitare:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

4. Enumeraţi câteva situaţii în care consideraţi că ar fi


util să utilizaţi coping-ul de confruntare:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

5. Enumeraţi câteva situaţii în care consideraţi că ar fi


util să utilizaţi coping-ul de evitare:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

48
6. Metode de reducere a stresului
Oamenii fac faţă stresului în funcţie de modul în care
interpretează evenimentele din mediul înconjurător cu care se
confruntă.
Nu vă puteţi proteja copilul de toate
formele de stres ale vieţii, dar puteţi să-l
ajutaţi să îşi dezvolte aptitudini pentru a le
elimina ori a le diminua efectele.

6.1. Tehnici de autocontrol

Învăţarea copilului să reacţioneze eficient


la factorii de stres
Acest fapt constituie un punct cheie în dezvoltarea
copilului şi în integrarea sa eficientă în mediul social.
Adesea copiii îşi exprimă emoţiile depăşind graniţele
unui comportament acceptabil – primul impuls al copilului
atunci când este stresat şi furios este să lovească.
Gândiţi-vă ce urmări ar putea avea această
variantă de acţiune, dacă va fi preferată şi
atunci când copilul va deveni adult.
A ţine sub control sentimentele nu înseamnă a le nega
(în felul acesta nu reuşim decât să le facem mai puternice).
Este indicat să-i explicaţi copilului că este normal ceea
ce simte, dar nu întotdeauna este bine să acţioneze sub
impulsul acelor sentimente.
Părinţii poartă responsabilitatea de a-l
învăţa pe copil, treptat, autocontrolul.

49
Cele mai cunoscute şi practicate strategii sunt tehnicile
cognitiv-comportamentale, aplicabile atât adulţilor, cât şi
copiilor.
Aceste tehnici oferă o modalitate de a organiza
gândurile, sentimentele, acţiunile/comportamentele şi ajută
oamenii să găsească soluţii alternative (reale) în locul
comportamentului neadaptat.

Etape:

identificarea gândurilor negative;

enumerarea consecinţelor gândurilor negative şi elaborarea


pentru fiecare dintre acestea a gândurilor alternative
pozitive:
⇒ analizarea impactului emoţional (a sentimentelor
apărute);
⇒ evaluarea gândurilor negative folosind o scală de la 1 la
10 („cât de mult crezi în ele”);
⇒ identificarea, pentru fiecare gând negativ, a unuia opus
pentru a-l combate;

evaluarea dovezilor:
⇒ copilul joacă rol de judecător şi evaluează fiecare gând
negativ şi pozitiv după schema dovezilor pro şi contra;

reevaluarea sentimentelor şi a comportamentelor;

descrierea rezultatelor pe termen scurt şi pe termen lung.

50
Învăţarea copilului să interpreteze evenimentele de
viaţă prin interacţiunea dintre gânduri, sentimente
şi comportamente
Exemplu (pornind de la concepţia şi tehnicile cognitiv-
comportamentale):

Eveniment de viaţă declanşator: „Prietenele mele


Oana şi Alina au trecut pe lângă mine şi nu m-au salutat”.

Variantă eronată Posibilă variantă corectă


Gânduri negative: „Nu Gânduri alternative:
vor să mă mai bage în „Poate nu m-au
seamă după ce s-au observat”;
cunoascut prin Sentimente: părere de
intermediul meu”; rău;
Sentimente: dezamăgire, Acţiuni/comportament:
furie etc.; „Le întreb dacă m-au
Acţiuni/comportament: văzut; dacă răspund cu
„Nici eu nu le mai bag în <da>, le întreb de ce nu
seamă de acum, chiar m-au salutat, de ce sunt
dacă ele mă vor saluta supărate etc.”;
altă dată; oricum, îmi voi Rezultat: clarific situaţia
găsi alte prietene”; (dacă îmi mai sunt sau
Rezultat: dacă şi Oana şi nu prietene).
Alina au acelaşi stil de
gândire, este posibil să
coincidă gândul negativ
iniţial; cele două vor
rămâne prietene şi vor
exclude copilul în cauză.

51
Fişă de lucru
Alegeţi o situaţie din mediul copilului şi folosiţi
această tehnică, apoi notaţi rezultatele.
Aplicaţi tehnica întâi asupra dumneavoastră, apoi
învăţaţi şi copilul.

Automonitorizarea reacţiilor faţă de evenimentele stresante

Eveniment declanşator
exterior.
Ce aţi gândit? Evaluaţi
(de la 1 la 10) măsura în
care consideraţi că
gândurile dumneavoastră
sunt reale.
Ce emoţii aţi simţit?
Evaluaţi (de la 1 la 10)
intensitatea acestora.
Ce aţi făcut (descrieţi
comportamentul avut în
relaţie cu gândurile şi
emoţiile trăite)?
Soluţii (descrieţi ce ar fi
trebuit să faceţi).

Aplicarea consecventă a tehnicilor este


adesea dificilă pentru copil; de aceea este
nevoie de sprijin şi efort de susţinere
parental.

52
Recomandări:

Învăţaţi copilul să identifice gândurile negative:

⇒ imaturitatea gândirii copiilor este ilustrată prin


interpretarea eronată a realităţii: în orice situaţie în care
întâmpină dificultăţi, ei pot formula gânduri de genul
„nimeni nu mă place” sau „nu sunt bun de nimic”;
⇒ gândurile negative de acest gen sunt interpretări
iraţionale ale situaţiilor, ce au la bază credinţe formate
pe baza experienţelor de viaţă trăite; cu alte cuvinte,
anumite atitudini ale părinţilor determină neîncrederea
în sine;
⇒ de aceea este indicat să le spuneţi copiilor cât de mândri
sunteţi de ei (ori de câte ori aveţi ocazia) şi, mai mult
decât atât, să le creaţi oportunităţi pentru a-şi pune în
valoare capacităţile;
⇒ prin aprecierile părinţilor despre ei, copii învaţă să se
considere „demni de încredere” şi persoane „valoroase,
competente” sau, din contră, „bune de nimic”,
„nedemne de a fi iubite”.

Gândul negativ poate apărea atunci când


suntem stresaţi, dar poate fi şi un declanşator
al stresului (dacă considerăm că nu neapărat
evenimentele din mediu sunt importante în
producerea şi trăirea stresului, ci modul în care
le interpretăm).

53
Ajutaţi copilul să analizeze dovezile pro şi contra.

Sprijiniţi copilul să dobândească deprinderea de a găsi


gânduri alternative şi soluţii pentru rezolvarea problemelor
sale din viaţa cotidiană.

Folosiţi exemple din evenimentele zilnice pentru a-i arăta


copilului mai multe feluri de a vedea lucrurile (şi a-l
obişnui cu existenţa unor astfel de atitudini alternative).

Ajutaţi copilul să înţeleagă relaţia gânduri-sentimente-


comportamente-rezultate prin adresarea unor întrebări de
tipul: „de ce crezi că ...?”, „cum te-a făcut ... să te simţi?”,
etc..

Utilizaţi toate mijloacele pentru a ajuta copilul să identifice


şi să se confrunte cu gândurile negative (desene, povestiri,
jocuri, personaje din desene animate etc.).

Cum să-i ajutăm pe copii să reacţioneze la furie


Formaţi copiii să utilizeze cuvintele în locul acţiunii
pentru a-şi exprima furia (să spună cu voce tare că sunt
furioşi şi din ce cauză).

Spuneţi-le clar că lovirea nu este modalitatea potrivită pentru


a-şi descărca furia.

Ajutaţi copiii să spună ce doresc cu adevărat şi pentru a


găsi soluţii pozitive.

Fiţi chiar dumneavoastră un exemplu (copiii fac mai


degrabă ceea ce văd decât ceea ce le spun părinţii).
54
Dacă copilul are un conflict cu un coleg, analizaţi împreună
ce se poate face pentru a-l depăşi.

Interveniţi când copilul întâmpină dificultăţi şi ajutaţi-l să-


şi gestioneze emoţiile negative (furie, nervozitate, frică
etc.).

Discutaţi în familie problemele şi ajutaţi-vă reciproc în


găsirea celor mai bune modalităţi de depăşire.

Învăţaţi copilul că, în afara violenţei, sunt şi alte căi de a


comunica celorlalţi ideile şi dorinţele sale şi de a-i
determina să ţină cont de ele.

Vorbiţi deschis cu copilul despre ceea ce simte el şi ceea ce


simţiţi dumneavoastră faţă de anumite persoane sau situaţii
stresante, accentuând că una este ceea ce simţim, iar alta
este să ne comportăm conform intensităţii furiei.

Pentru a-l ajuta pe copil să controleze furia, teama,


neliniştea etc. oferiţi exemple despre cum au procedat alţi
oameni cunoscuţi.

Folosiţi personajele preferate din desene animate ale


copilului pentru a-i explica cum putem să ne manifestăm
stările emoţionale şi cum ne afectează în viitor acest lucru.

55
6.2. Tehnici de rezolvare a problemelor

Cum să negociezi?
În viaţa de zi cu zi copilul se confruntă cu situaţii în
care propriile dorinţe şi nevoi se vor ciocni de ale celorlalţi.
A şti cum să facă faţă acestor situaţii este o
aptitudine esenţială în viaţă, care trebuie formată şi
consolidată permanent de părinţi.

Recomandări:

Accentuaţi faptul că, pentru a negocia, este esenţial să fii


respectuos faţă de celălalt.

Sprijiniţi copilul să înţeleagă că în negociere fiecare


trebuie să obţină ceva din ceea ce
îşi doreşte.

Accentuaţi faptul că succesul negocierii depinde de felul


cum ştii să asculţi, dar şi să vorbeşti.

Încurajaţi copilul să pună întrebări care să-1 ajute să


înţeleagă punctul de vedere al celuilalt.

Stimulaţi copilul să gândească într-un mod flexibil şi


creativ pentru a găsi soluţii.

Subliniaţi cât de important este să-ţi păstrezi calmul şi


capul limpede.

56
Folosiţi diverse jocuri sau exemple din viaţa copilului
pentru a-i educa aptitudinile care se referă la ascultare,
negociere, colaborare şi recurgerea la compromisuri.

Concentrarea asupra soluţiilor în rezolvarea


problemelor
Această tehnică depăşeşte perspectiva de a rămâne
blocat în discuţii „nesfârşite” pe marginea problemei şi se
concentrează asupra analizării acelor ocazii în care lucrurile
funcţionează şi asupra exploatării resurselor copilului în
efortul de soluţionare a problemei.

Ce pot să învăţ de aici?


Mentalitatea de acest tip poate fi considerată o calitate
a persoanelor capabile să rezolve probleme diverse, fiind
corelată cu capacitatea de a-şi asuma greşelile şi piedicile
ca reprezentând un aspect important al procesului de
învăţare.

Thomas Edison: „Nu am eşuat. Am descoperit 10 000


de variante care nu funcţionează”.

Recomandări:

Formaţi copilul în spiritul convingerii că o problemă dificilă


este o perspectivă incitantă, iar eşecul este încă un pas pe
drumul spre succes.

Învăţaţi copilul să analizeze singur situaţiile şi asiguraţi-


vă că ţine seama de toate datele relevante.

57
Încurajaţi copilul să-şi exploreze propriile capacităţi de
rezolvare a problemelor (puneţi întrebări care să-l ajute să
găsească singur soluţiile).

Educaţi-i perseverenţa, colaborarea, deschiderea şi


curiozitatea (acestea fiind elemente de bază în
dezvoltarea abilităţii de rezolvare a problemelor).

Ajutaţi copilul să reţină strategiile care dau rezultate.

Urmând acest demers, veţi stimula gândirea


flexibilă a copilului, care va declanşa reacţii
creative chiar şi pentru cele mai dificile
provocări din viaţa acestuia.

6.3. Activităţile fizice


În general, copiii mai activi fizic tind să fie mai puţin
stresaţi decât cei pasivi, exerciţiul fizic putând juca un rol
important în rezistenţa copiilor la stres.

Totuşi, statisticile arată că la nivelul copiilor se face


din ce în ce mai puţin sport, aceştia stând, în schimb, din ce în
ce mai mult în faţa televizorului sau a calculatorului.

Descoperiţi activităţile fizice preferate ale


copilului dumneavoastră şi daţi-i cât mai multe
ocazii să le practice. Realizaţi împreună
exerciţiile fizice mai solicitante şi integraţi
sportul în viaţa de familie.

58
7. Recomandări finale
Uneori nu putem evita anumite situaţii sau persoane care ne
stresează; de aceea este foarte important modul în care ne
raportăm la stres.

⇒ Ţineţi minte că nu întotdeauna putem schimba


comportamentul altor persoane, dar putem să
modificăm propriul comportament; doar în această
manieră putem interveni asupra evenimentelor de viaţă
şi asupra altor persoane (inclusiv asupra copiilor).

„Astfel, pentru a schimba comportamentul


problematic al copilului nostru, mai întâi trebuie să
ne schimbăm propriul comportament” (Byron şi
Baveystock, 2008).

Este normal ca fiecare părinte să aibă o altă concepţie


despre educaţia copiilor (despre ce este/nu este permis).

⇒ Încercaţi să depăşiţi diferenţele şi să stabiliţi prin


negociere anumite reguli cu privire la conduita
copilului, pe care să le respectaţi consecvent pentru a
ajuta copilul să le asimileze şi să-şi structureze o
conduită constantă (studiaţi efectele inconstanţei în
impunerea regulilor la capitolul „Metode de
disciplinare a copilului”);

Chiar dacă o variantă de rezolvare a incidentului stresant nu


a funcţionat, nu fiţi dezamăgit şi/sau demoralizat;
consideraţi eşecul ca o modalitate de a reanaliza situaţia şi
de a găsi o strategie mai bună.

59
⇒ Dacă întâmpinaţi eşecuri repetate în încercarea de a
atinge un scop, analizaţi-vă cu grijă resursele personale
şi pe cele ale copilului, precum şi posibilităţile de
dezvoltare ale dumneavoastră şi ale copilului,
întrebându-vă dacă scopul propus este realist.

În majoritatea situaţiilor stresante, copingul de confruntare


(acţiunea) este mai eficient decât cel de evitare.

60
Bibliografie
Biddulph, S. (2004). Secretul copiilor fericiţi, Editura Viking
Cosmos, Bucureşti.
Briers, S. (2009). Ghid practic pentru părinţi, Editura Polirom,
Iaşi
Byron, T. şi Baveystock, S. (2008). Îngeraşii noştri, Editura
Curtea Veche, Bucureşti.
Dolto, F. (2008). Când părinţii se despart: cum să prevenim
suferinţele copiilor, Editura Trei, Bucureşti.
Holdevici, Irina (2005). Psihoterapia cognitiv-
comportamentală. Managementul stresului pentru un stil
de viaţă optim, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti.
Glăveanu, Simona Maria (2010). „Diagnoza şi managementul
stresului în medii sanitare” în Milcu, M. (coord.),
Cercetarea modernă în psihologie. Individ, grup,
organizaţie: studii aplicative, Editura Universitară,
Bucureşti.
Kraiopoulos, S. (2005). Părinţi şi copii, Editura Bizantină,
Bucureşti.
Landreth, G.L. şi Bratton, S.C. (2006). Child parent
relationship therapy (CPRT): a 10-session filial therapy
model, Routledge,New York.
Langis, R. (2010). Cînd sa spunem nu copiilor, Polirom, Iaşi.
Pujos, B. (2008). Avec mon enfant, je positive! Editura
Humanitas, Bucureşti.
Renaud, H. şi Gagné, J.P. (2011). 8 metode eficiente pentru
educarea copiilor, Polirom, Iaşi.
Vaillant, M. (2014). A fi mama, misiune imposibilă?, Philobia,
Bucureşti.

61
Capitolul IV

DISCIPLINARE

METODE DE DISCIPLINARE POZITIVĂ

Disciplinarea copilului reprezintă un rol


important pe care fiecare părinte trebuie să şi-l
asume. Având la bază un proces de învăţare a
unui comportament adecvat, solicită mult efort
şi răbdare din partea copilului şi a părintelui,
până când se ajunge la efectul dorit.

De-a lungul procesului educativ, părinţii pot utiliza:


disciplinarea prin pedeapsă/supunere:
⇒ ineficientă în timp, întrucât apare o eliminare a
comportamentului pentru moment, însă copilul nu
învaţă neapărat cum să realizeze un comportament
adecvat;
disciplinarea pozitivă:
⇒ metodă de învăţare caracterizată de:
ƒ încurajarea comportamentelor dezirabile prin
asocierea lor cu anumite consecinţe pozitive
(recompense);
ƒ descurajarea comportamentelor nedorite prin
asocierea lor cu anumite consecinţe negative.
Disciplinarea pozitivă are drept efect învăţarea:
⇒ asumării responsabilităţii propriei
conduite;
⇒ autocontrolului;
⇒ respectării unor limite impuse de alţii.
62
1. Învăţarea unui comportament adecvat

Etape:

Exprimaţi pe înţelesul copilului comportamentul pe


care doriţi să-l înveţe.
⇒ de exemplu: respectul faţă de părinţi/oameni în general.

Segmentaţi comportamentul în etape şi subetape, în


cazul în care acesta este prea dificil de învăţat integral.
⇒ de exemplu:
ƒ îl ascult pe celălalt când îşi exprimă opinia;
ƒ îl privesc în ochi;
ƒ aştept până când termină de spus ce anume
doreşte/nu îl întrerup;
ƒ dacă nu înţeleg ceva, îi adresez întrebări, fără a
judeca vorbele sale ca fiind fără sens sau înţeles;
ƒ analizez ce mi-a spus (chiar dacă nu sunt de acord
cu vorbele sale) înainte de a-mi prezenta opinia;
ƒ îmi expun poziţia/opinia faţă de ce s-a discutat, dar,
chiar dacă opinia mea este contrară, evit să îl
jignesc/etichetez pe celălalt etc..

Utilizaţi îndrumarea (ajutarea copilului pe timpul


efectuării comportamentului, pentru a uşura învăţarea
acestuia).
⇒ de tip fizic – de exemplu, în situaţia în care trebuie
învăţat cum să repare un obiect;
⇒ de tip verbal – în timp ce vă manifestaţi anumite
comportamente/opinii, exprimaţi verbal ceea ce faceţi

63
(„acum ascult ce mi se spune”, „acum îmi spun punctul
de vedere fără a ...” etc.);
⇒ prin oferirea unor modele de realizare a comporta-
mentului respectiv (din partea dumneavoastră, a altor
copii/altor persoane, a unor personaje din cărţi/filme,
desene animate etc.).

Recompensaţi încercările copilului de a manifesta


comportamentul dorit; astfel îl veţi încuraja să
continue.
Recompensaţi copilul chiar dacă nu efectuează
întocmai respectivul comportament, dar, de
exemplu, adresează întrebări clarificatoare
asupra sa, arătând că ştie etapele/sensul
acestuia.

Renunţaţi la a recompensa dorinţa sau tendinţa şi oferiţi


recompense copilului doar când reuşeşte să manifeste
comportamentul adecvat.
⇒ de exemplu: dacă copilul ştie deja ce înseamnă să se
comporte respectuos faţă de ceilalţi, recompensaţi-l
numai atunci când execută bine respectivul
comportament.

Pe măsură ce observaţi creşterea autonomiei copilului


în realizarea comportamentului adecvat (se descurcă
din ce în ce mai bine), renunţaţi etapizat la îndrumare.
⇒ de exemplu: dacă observaţi că ştie şi aplică etapele unui
comportament respectuos, nu-i mai spuneţi nimic.

64
Recompensaţi la intervale diferite de timp noul
comportament pentru a asigura menţinerea lui, însă
fără a urma un tipar.
⇒ de exemplu: lăudaţi copilul pentru comportamentul
respectuos uneori la sărbători (dar fără ca acest lucru să
devină un fapt previzibil), alteori în faţa persoanelor
semnificative pentru el (alţi adulţi pe care îi apreciază).

După ce comportamentul este integrat/asumat de copil,


retrageţi recompensele.

Fişă de lucru

Selectaţi un comportament pe care aţi vrea să-1 înveţe


copilul şi stabiliţi un plan de acţiune utilizând informaţiile
prezentate mai sus.

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

________________________________________________

65
2. Menţinerea unui comportament

În situaţia în care un comportament adecvat a


fost învăţat de către copil este necesar ca părinţii
să folosească metode pentru a ajuta copilul să-l
menţină sau să crească frecvenţa acestuia.

Metode:

Organizarea şi coordonarea mediului

Părinţii pot interveni în crearea/menţinerea mediului


social (format din copii şi/sau adulţi) care favorizează
consolidarea comportamentului adecvat.
⇒ de exemplu: în cazul comportamentului respectuos,
părinţii pot avea grijă ca copilul să frecventeze cât mai
puţin un mediu în care se manifestă lipsa de respect.

Recompensarea comportamentului

⇒ Exemple de recompense
ƒ Materiale (mâncăruri/dulciuri favorite, diverse
tipuri de cadouri, bani etc.).
Sunt eficiente pe termen scurt, dar sunt cele mai
ineficiente pe termen lung.
ƒ Sociale (laude adresate public, în care i se recunosc
meritele şi, totodată, i se arată încredere în
posibilităţile lui viitoare etc.).

ƒ Prin intermediul unor activităţi favorite (lecturi,


vizionarea unor filme, acces la jocurile
computerizate, practicarea unor sporturi etc.).

66
Trebuie avut în atenţie faptul că o anumită activitate
poate reprezenta o recompensă într-un moment anume (de
exemplu, când copilul a câştigat un concurs sportiv), dar poate
să nu aibă aceeaşi calitate într-un alt context (când a învăţat
bine la o materie) sau aplicată altui copil, chiar într-o situaţie
similară (când acesta din urmă a câştigat un concurs sportiv).
Prin urmare, nu ştim despre un lucru dacă este o
recompensă decât după ce observăm rezultatul
utilizării sale asupra menţinerii comporta-
mentului dorit.

3. Eliminarea unui comportament inadecvat

Metode:

Acordul scris (în forma unui contract)


⇒ Acest tip de contract este o înţelegere între părinte şi
copil în care se specifică următoarele aspecte:
ƒ Comportamentul pe care copilul trebuie să îl
adopte;
ƒ Ce va face părintele în schimbul comportamentului
copilului;
ƒ Consecinţele (pentru ambele părţi) în cazul
nerespectării angajamentului.

Ignorarea/retragerea atenţiei
⇒ Este utilă atunci când dorim să eliminăm sau să
reducem frecvenţa, durata sau intensitatea unui
comportament al copilului.
ƒ de exemplu: dacă copilul este obişnuit să primească
atenţie din partea mamei când plânge şi ţipă (chiar

67
fără un motiv întemeiat), „retragerea atenţiei”
înseamnă a-l ignora când se comportă astfel.

⇒ Atunci când se utilizează „ignorarea” este necesar să fie


ales un mediu potrivit.
ƒ de exemplu: în cazul unui copil care îşi „şantajează”
părinţii prin plâns/ţipat, nu este indicată aplicarea
metodei într-un spaţiu public (întrucât copilul nu
mai beneficiază de atenţia părinţilor, dar o are pe a
celorlalte persoane prezente) şi nu va avea efectul
dorit.

⇒ Este recomandată formularea explicită a regulii/situaţiei


atunci când se aplică „ignorarea”.
ƒ de exemplu: „Degeaba plângi, oricum nu primeşti o
nouă jucărie pentru că am la mine bani doar pentru
lista de cumpărături făcută acasă”.
De multe ori, în momentele de început ale
aplicării „ignorării”, frecvenţa, durata sau
intensitatea comportamentului inadecvat cresc
(copilul încercând prin orice mijloace să obţină
ceea ce vrea), însă, dacă părinţii îşi menţin, în
mod calm şi ferm, poziţia, rezultatele vor fi
vizibile în scurt timp.

Time-out (izolarea)
⇒ Este utilă atunci când copilul devine atât de furios încât
nu mai reuşeşte să înţeleagă şi să respecte ceea ce i se
spune, indiferent cât de calm şi ferm i-ar vorbi părinţii.

68
⇒ Etapele aplicării:

ƒ retragerea copilului din contextul (locul/situaţia) în


care a manifestat episodul de furie, menţinând o
atitudine fermă şi echilibrată;

ƒ ducerea copilului într-un loc în care poate să se


calmeze şi să se gândească la ce a făcut (însă nu de
genul spaţiilor închise, întunecoase, pustii, de care
copilul se teme etc., ce pot duce la traume psihice);

ƒ justificarea modului de acţiune;


• de exemplu: „Acum eşti prea furios ca să
vorbesc cu tine, aşa că vei rămâne în acest loc
până te vei linişti, apoi vom relua discuţia”.

ƒ la sfârşitul perioadei de izolare, comportamentul


nedorit se analizează împreună cu copilul şi se trag
anumite învăţăminte;
• de exemplu: a stricat jucăria altui copil.
Asiguraţi-vă (prin discuţii) că înţelege ce a făcut
rău, găsiţi împreună alte variante pentru situaţii
similare şi stabiliţi o măsură reparatorie (să
ceară scuze, să-i ofere o jucărie proprie etc.).

ƒ pe viitor, acţionaţi preventiv: încercaţi să observaţi


dinainte semnele care arată momentul izbucnirii
copilului şi aplicaţi metoda înainte de acesta.
Este preferabil ca durata de time-out a copilului
să nu depăşească numărul de minute
corespunzător vârstei acestuia, astfel încât să nu
considere că este „părăsit”.

69
Fişă de lucru
Alegeţi un comportament problematic al copilului şi
construiţi un plan pentru a-l elimina, pornind de la tehnicile
descrise mai sus:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

70
4. Recomandări privind impunerea eficientă a
regulilor
Formulaţi un număr redus de reguli (regulile prea
numeroase îngrădesc libertatea de acţiune a copilului,
activându-i nervozitatea, instabilitatea şi agresivitatea).

Formulaţi regula clar şi concis, pe înţelesul copilului,


utilizând fraze scurte şi cuvinte puţine şi al căror sens este
cunoscut de acesta.

Formulaţi regula ca pe o cerinţă fermă, nu ca pe o


rugăminte.

Asiguraţi-vă că, atunci când aţi enunţat o regulă, copilul a


fost atent şi a înţeles despre ce este vorba.

Întotdeauna respectarea sau nerespectarea unei reguli


trebuie să fie însoţită de o consecinţă (recompensa în cazul
respectării regulii sau pedeapsa în cazul nerespectării).

Stabiliţi şi anunţaţi copilul despre modalităţile de pedeapsă


în cazul nerespectării regulii.

Acordaţi recompense fără substrat financiar. Sunt indicate


recompense de genul laudei în familie sau în grupul de
prieteni, recompense prin activităţile preferate etc..

71
5. În încheiere...
Recomandările de mai sus nu au o valoare exhaustivă şi
nu reprezintă o „reţetă magică” ce conduce automat la
atingerea obiectivelor educative, ci doar favorizează acest
lucru.

Ţineţi cont că sunt şi alţi factori de care depinde


eficienţa demersului aplicat:

personalitatea dumneavoastră;

modul şi nivelul dumneavoastră de implicare;

abilităţile sociale de care dispuneţi;

interacţiunea dintre dumneavoastră şi partener/celălalt


părinte şi alte persoane;
⇒ este indicat ca toţi participanţii la educarea copilului să
stabilească de comun acord strategiile educative;

(nu în ultimul rând) caracteristicile copilului (existenţa sau


nu a altor particularităţi – de tipul A.D.H.D., autism etc. –
ce ar putea să diminueze drastic efectele scontate).

În calitate de părinţi este necesar să fiţi oneşti şi


să faceţi tot ceea ce ţine de dumneavoastră
pentru a realiza scopurile educative propuse.

72
Bibliografie
Biji, A. (2014). Dezvoltă copilul prin educaţie pozitivă! Articol
preluat de la: http://www.psychologies.ro/anchete-si-
dosar/familie-copii-anchete-si-dosar/dezvolta-copilul-prin-
educatie-pozitiva-1701395 site consultat la 09 sept. 2014
Botiş Adina şi Tărău Anca (2004). Disciplinarea pozitivă sau
cum să disciplinezi fără să răneşti, Editura ASCR, Cluj-
Napoca; material regăsit şi la http://ro.scribd.com/doc/
84354913/Disciplinarea-pozitiva-sau-cum-sa-disciplinezi-
fara-s%C4%83-r%C4%83ne%C8%99ti#scribd, la
http://ro.scribd.com/doc/37985804/Disciplinarea-
pozitiva#scribd, la http://gradinite.3x.ro/index.php, la
http://www.gradinitebucuresti.ro/index.php?c=-
30&s=1&i=4#gradinite site-uri consultate în data de 8 mai
2015.
Dobre, Ş. (2014) Cum să dezvoltăm abilităţile de comunicare
ale copiilor? Articol preluat de la:
http://parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-
Z/cum-sa-dezvoltam-abilitatile-de-comunicare-ale-
copiilor.html site consultat la 24 iunie 2014
Fundaţia Holt România şi UNICEF (2015). Valori,
metamorfoze, provocări, Articol preluat de la:
http://www.educatieparentala.ro/, site consultat la 1 mai
2015.
Glăveanu, Simona Maria (2010). „Modelul familial – factor
mediator în delincvenţa comportamentală” în Direcţii şi
perspective psihologice în abordarea unicităţii umane şi
sintalităţii, Editura MAI, Bucureşti.
Petrică, S. (2014). Când şi cum funcţionează lauda? Articol
preluat de la: http://www.parintibuni.ro/index.php/Scolari-
mici/cand-si-cum-functioneaza-lauda.html site consultat la
24 iunie 2014.
73
Stupariu, L. (2010). Disciplinarea pozitiva, educaţie cognitiv-
comportamentala pentru copii si metode de educaţie
raţională pentru părinţi, material preluat de la
http://ro.scribd.com/doc/24746454/Disciplinarea-
pozitiva#scribd, site consultat la data de 5 ianuarie 2010

74
ARTA DE A COMUNICA EFICIENT CU
COPILUL
Institutul american de relaţii familiale arată că 90%
dintre relaţiile de comunicare dintre părinţi şi copii sunt
negative (Pelt, 2002).
De asemenea, deseori copiii se plâng că nimeni nu-i
ascultă/ nu-i înţelege şi că sunt „cicăliţi” de părinţi.

Totuşi, cel puţin declarativ, cei mai mulţi părinţi


recunosc faptul că temelia unei disciplinări
corespunzătoare şi a implementării unui sistem
de valori adecvat este o comunicare eficientă.
Efectele comunicării părinţi – copii se manifestă
pregnant în mediul şcolar, prin adaptarea
şcolară, performanţa obtinută de elev sau,
dimpotrivă, prin inadaptarea şcolară, tulburările
de comportament sau insuccesul şcolar.
Deşi nu există o formulă standard (care să aducă succes
de fiecare dată), există principii care pot fi urmate de părinţi
pentru a asigura eficienţa comunicării – adoptarea unui stil
asertiv, respectiv recurgerea la comunicare empatică.

Stiluri de comunicare ineficientă:


⇒ stilul agresiv;
⇒ stilul submisiv;
Stil de comunicare eficientă:
⇒ stilul asertiv.

75
1. Stilul agresiv
În relaţia cu copilul, părintele:

spune ceea ce gândeşte, simte sau vrea, blocând


exprimarea copilului;

are întotdeauna dreptate, nevoile lui sunt cele mai


importante şi au întâietate;

utilizează frecvent judecarea, criticarea şi culpabilizarea


ca metode în educarea copilului;

foloseşte dezaprobarea, manifestată sub forma cicălirii,


severităţii, criticismului, descurajării, sancţiunii,
blamării, rigidităţii;

îşi întemeiază argumentele nu atât pe raţiune, cât pe


emoţii;

are dificultăţi în a înţelege conduita şi nevoile copilului;

utilizează frecvent următoarele tipuri de afirmaţii:


⇒ acuzatoare: „eşti leneş, nu-ţi place munca”;
⇒ exagerate: „tot timpul faci aşa, niciodată nu...”;
⇒ impulsive: „mă enervezi când...”, „dacă tu nu ziceai...”,
„fă cum vrei, nu-mi pasă...”;
⇒ care atribuie motive celuilalt: „de la început n-ai vrut
să...”;
⇒ ameninţătoare: „dacă te mai prind că..., ai încurcat-
o”;
⇒ jignitoare: „eşti la fel de dezordonat ca...”.

76
2. Stilul submisiv

În relaţia cu copilul, părintele:

se culpabilizează, este la dispoziţia copilului, îşi reţine


gândurile, trăirile şi nevoile, este de acord mai tot timpul
cu faptele copilului;

se lamentează, dar se conformează nevoilor/dorinţelor


copilului fără să comenteze prea mult;

lasă de înţeles că îi este frică de evenimente grave, se


aşteaptă să se întâmple o catastrofă dacă îşi impune o
judecată personală;

transmite (conştient sau nu) mesaje de tipul:


⇒ „nevoile tale sunt mai importante”;
⇒ „de acord cu tine”;
⇒ „voi face cum vrei tu”;
⇒ „tot ceea ce îţi doreşti tu este bine”;
⇒ „sunt aici doar ca să-ţi fac pe plac”;

are sentimentul că nu e vrednic de respect şi apreciere, că


are defecte şi vulnerabilităţi numeroase;

are o neîncredere puternică în forţele proprii şi mari


dificultăţi în a delibera şi decide;

nu reuşeşte luarea unei poziţii „tari”, clare şi sigure în


rezolvarea unei probleme.

77
Exemple:

Copilul primeşte încă o notă proastă la matematică


⇒ Ce gândeşte părintele: ,,Nici eu nu eram bun la
matematică”.
ƒ Astfel, părintele se simte vinovat că nu a învăţat
mai bine la matematică pentru a-şi putea ajuta
copilul sau pentru că nu are bani să-l mediteze etc..

⇒ Soluţie: să studieze din ce cauză copilul a luat note mici


la matematică, să discute cu copilul şi cu profesorul, să
stabilească împreună cu copilul un plan şi modalităţi de
a fi mai implicat în a învăţa matematică/la ore.

Camera copilului este dezordonată


⇒ Ce spune părintele: ,,Este a nu ştiu câta oară când îţi
spun să mă laşi să fac ordine la tine în cameră! Mă
îngrijorează ce-o să faci când eu nu voi mai fi! Cine o
să-ţi mai facă?”.
ƒ Părintele este îngrijorat nu de situaţia copilului de
a nu-şi asuma responsabilităţi conform vârstei, ci
de faptul că el nu va avea o viaţă veşnică ca să îşi
ajute copilul.

⇒ Soluţie: să-şi reţină tendinţa de a satisface toate


capriciile copilului; să se orienteze spre a ajuta copilul,
arătându-i cum să se descurce şi să se adapteze la viaţa
cotidiană asumându-şi responsabilităţi.

78
3. Stilul asertiv

Presupune capacitatea de a ne exprima emoţiile


şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile
celuilalt.

Componentele comunicării asertive:

Vorbiţi despre sentimentele dumneavoastră.


⇒ „Sunt foarte supărat/ă...”

Spuneţi „de ce” (precizaţi ce conduite vă supără).


⇒ „...când vii târziu acasă şi nu ştiu unde ai plecat...”

Spuneţi foarte precis ce doriţi.


⇒ „...aşa că să mă anunţi când şi unde pleci...”

Argumentaţi-vă cererea.
⇒ „...astfel încât să nu mai fiu îngrijorat/ă.”

Indicaţi (însă fără agresivitate/nu ca pe o sancţiune)


ceea ce veţi face dacă nu vă este respectată cererea.
⇒ „Altfel, voi suna la părinţii prietenilor tăi ca să aflu cu
cine şi unde eşti.”

De asemenea, lăudaţi sau criticaţi conduita, nu persoana.


⇒ „Ai obţinut premiul pentru că ai perseverat!”
⇒ „Dacă vei mai fi neatent şi vei mai sparge ceva, te voi
pedepsi!”
NU
⇒ „Bravo, tu meritai premiul!”
⇒ „Eşti un prost! Cum ai reuşit să spargi vaza?”

79
Fişă de lucru
1. Transformaţi următoarele enunţuri în mesaje
asertive:

„Eşti un obraznic pentru că faci gălăgie în faţa blocului!”


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

„Eşti un leneş, nici până la ora asta nu ţi-ai făcut temele!”


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

„Treci imediat în camera ta! Nici nu vreau să te mai văd


azi, vreau să mă uit la televizor!”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

„Eşti o neîndemânatică, ai murdărit peretele, nu faci nimic


bun în casa asta!”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

„Eşti un nerecunoscător, toată ziua muncesc după tine!”


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

80
2. Transformaţi următoarele enunţuri în mesaje
asertive:

„Este a treia oară când te rog să-ţi faci ordine în cameră.


Iar o să fac eu totul!”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

„Nici nu ştiu de ce îţi spun să faci ceva, oricum nu faci


niciodată ce-ţi spun!”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

„Iar ai luat o notă mică. Nu ştiu ce vei face la sfârşitul


anului cu atâtea note proaste. Eu sunt total bulversat/ă.
Chiar nu ştiu. Treaba ta.”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

„De câte ori ştergi praful de pe mobilă strici câte ceva. Să


nu-l mai ştergi. O fac eu şi pe asta, ca totul din casă.”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

„Trebuia să-mi dau seama că nu poţi face nimic bun. Nici


nu ştiu ce m-a găsit să te rog asta.”
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

81
4. Comunicarea empatică

Empatia înseamnă abilitatea de a te transpune în


locul altei persoane (în locul copilului) pentru a
înţelege modul în care simte, gândeşte sau se
comportă.

Studiu de caz
Radu, un elev în vârstă de 12 ani, merge la o petrecere
la colegul lui de clasă, George. George i-a promis lui Radu că
părinţii lui îl vor duce cu maşina acasă la ora 22:00, iar el va
spune că au învăţat.
Părinţii lui George nu l-au mai dus pe Radu acasă,
spunând că este băiat mare şi poate să meargă 15 minute pe jos.
Pe drum, Radu se întâlneşte cu trei colegi de clasă şi
apare un conflict; aproape se ajunge la bătaie.
Incidentul este întrerupt de un vecin care trece pe stradă
în acel moment şi, astfel, Radu ajunge teafăr acasă, împreună
cu vecinul (care îi anunţă părinţii de cele întâmplate).

Etapa I – fiecare participant îşi va nota opiniile individual, pe


fişa de lucru, timp de 5 minute

1. Jucaţi rolul părinţilor lui Radu. Ce faceţi?


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

82
2. Jucaţi rolul lui Radu. Ce faceţi?
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

3. Jucaţi rolul părinţilor lui George. Ce faceţi?


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

4. Jucaţi rolul lui George. Ce faceţi?


________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

Etapa a II-a – se prezintă oral cîteva idei ale mai


multor părinţi

Etapa a III-a – se analizează şi se dezbat modalităţile


de acţiune eficiente ale părinţilor.

83
Bibliografie
Ciofu, Carmen (2004). Interacţiunea părinţi-copii, Editura
Amaltea, Bucureşti.
Faber, Adela şi Mazlish, Elaine (2010). Comunicarea eficientă
cu copilul acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche,
Bucureşti.
Glăveanu, Simona Maria (2008). „Dezvoltarea abilităţilor
sociale la elevi” în Avram, E. (coord.), Psychology in a
Pozitive World, Editura Universitară, Bucureşti.
Joshi, L.H. (2012). Cum ne educăm copiii: (4-11 ani), Polirom,
Iaşi.
Law Nolte, D. şi Harris, R. (2012). Copiii învaţă ceea ce trăiesc:
educaţia care insuflă valori, Humanitas, Bucureşti.
Miller, J.G. şi Miller, K.G. (2013). Cum sa formezi caracterul
copiilor: metoda responsabilităţii personale, Polirom,
Iaşi.
Palmer, S. (2010). Copilărie curată : un ghid pentru părinţii
responsabili : cum să creşti copii inteligenţi şi echilibraţi,
Elena Francisc, Bucureşti.
Pelt, N.L.V. (2002). Secretele părintelui deplin, Editura Viaţă
şi sănătate, Bucureşti.
Poenaru, M. (2008). Eu te-am făcut, eu te omor: ghidul bunelor
maniere pentru părinţi, Editura Coresi, Bucureşti
Sanchez, Pilar, Lopez, Ester, Hijazo, Yolanda (2009). Părinţi
consecvenţi, copii fericiţi: educarea copiilor prin metoda
consecinţelor naturale şi funcţionale, Editura Aramis,
Bucureşti.
Shapiro, D. (1998). Conflictele şi comunicarea: Un ghid prin
labirintul artei de a face faţă conflictelor, Editura Arc,
Bucureşti.
Winnicott, D.W (2013). Copilul, familia şi lumea exterioară,
Editura Trei, Bucureşti.

84
Capitolul V

MANAGEMENTUL TIMPULUI
Managementul eficient al timpului implică gestiunea
timpului disponibil în mod eficient pentru a echilibra
balanţa dintre muncă şi relaxare, precum şi pe cea dintre
activitatea profesională şi viaţa personală, într-o manieră care
să aibă ca efecte trăirea unor satisfacţii şi împliniri.

Echilibrarea balanţei dintre activitate şi viaţa personală


este importantă în trăirea sentimentului de mulţumire de
sine şi, la nivel extins, pentru ca un individ să se poată
încadra în concepte precum „om realizat” sau „om fericit”.
Atunci când se ia din timpul uneia în favoarea celeilalte,
lucrurile evoluează favorabil în direcţia aleasă, însă, la un
moment dat, dezechilibrul apărut conduce la insatisfacţii
majore.
Adesea oamenii se plâng că sunt prea multe lucruri de
făcut, dar şi că toate sunt importante şi că nu ştiu cum să
aleagă între ele.

Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:


Sunteţi în permanenţă în criză de timp?
Nu reuşiţi să găsiţi un echilibru între activitatea
profesională şi viaţa personală?
De obicei nu dispuneţi de suficient timp pe care să-l
petreceţi cu familia?
Aţi dori să faceţi mult mai multe, dar simţiţi că nu mai aveţi
energie?
A trecut multă vreme de când nu v-aţi mai acordat timp
doar dumneavoastră?

85
Consideraţi că aţi avea o relaţie mai bună cu propriii copii
dacă aţi dispune de mai mult timp pe care să-l împărtăşiţi
cu aceştia?
Simţiţi că aveţi o nevoie disperată de timp?

Dacă aţi răspuns afirmativ la mai mult de jumătate dintre


întrebări, înseamnă că aveţi nevoie de o mai bună
organizare a „timpului personal”.

1. Matrice de gestionare a timpului


Aspecte mai puţin
Aspecte urgente
urgente
Cadranul I Cadranul II
pregătire;
prevenire;
crize; evaluări;
Aspecte probleme presante; planificare;
importante proiecte cu scadenţe, crearea unor relaţii;
întrevederi, pregătiri. recreere autentică;
împuternicire
(stimulare).
Cadranul III Cadranul IV
întreruperi, anumite fleacuri, bagatele;
telefoane; corespondenţă
o parte din neimportantă;
corespondenţă, din unele apeluri
Aspecte
rapoarte; telefonice;
lipsite de
unele întruniri; activităţile sau
importanţă
multe din chestiunile indivizii care te fac
imediate, presante; să-ţi pierzi timpul;
multe din activităţile activităţi de
obişnuite. „evadare”.

86
Cadranul I cuprinde lucruri care sunt deopotrivă
„urgente” şi „importante”:
⇒ trecem printr-o operaţie, ajutăm un copil care s-a rănit
sau are o problemă a cărei rezolvare nu suferă amânare,
reparăm un obiect stricat de care avem neapărat nevoie
în cât mai scurt timp etc.;

Multe activităţi importante devin urgente


pentru că le tot amânăm sau nu ne ocupăm
suficient de prevenire şi planificare.

Cadranul al II-lea este rezervat activităţilor „impor-


tante”, fără a fi totuşi „urgente”:
⇒ se pune accent pe calitate;
⇒ reprezintă o zonă-cheie unde ne facem planurile de
perspectivă, anticipăm şi prevenim problemele, delegăm
anumite sarcini etc.; astfel se împiedică multe lucruri de
la a deveni „urgente”;
⇒ ne extindem cunoştinţele şi abilităţile pe plan
profesional;
⇒ ne gândim cum să ajutăm copiii pe termen mediu/lung;
⇒ ne pregătim pentru întruniri şi prezentări importante
sau ne adâncim relaţiile cu cei din jur, ascultându-i cu
atenţie şi sinceritate;

Mărind timpul petrecut în acest cadran, ne


dezvoltăm abilitatea de a acţiona. Ignorarea
acestui cadran duce la alimentarea şi lărgirea
cadranului I şi, implicit, la stres, epuizare şi
adâncirea crizelor.

87
Cadranul al III-lea vizează lucrurile care sunt
„urgente”, fără a fi „importante”:
⇒ cadranul „amăgirii” („urgenţa” creează iluzia
„importanţei”);
⇒ activităţile în sine, dacă sunt cumva importante, sunt
importante pentru altcineva (de exemplu, numeroase
apeluri telefonice, şedinţe, oaspeţi ocazionali etc.);
Se pierde mult timp în cadranul al III-lea
răspunzând aşteptărilor şi priorităţilor altora,
închipuindu-ne că, de fapt, ne aflăm în cadranul I.
Cadranul al IV-lea vizează lucrurile care nu sunt nici
„urgente”, nici „importante”:
⇒ cadranul „irosirii” (la nivel ideal n-ar trebui să ne aflăm
aici);
Recreerea (în sensul ei de „re-creaţie”/refacere a
organismului după o activitate) nu face parte din
această categorie, ci intră în cadranul al II-lea.
Recomandări:
Analizaţi cu grijă activităţile din cadranele I şi III; nu
întotdeauna ceva urgent este neapărat şi important;
Pentru a diferenţia între cele două cadrane răspundeţi la
întrebarea: „Acţiunea <urgentă> respectivă a contribuit la
atingerea unui scop <important>?”. Dacă răspunsul este
„nu”, acţiunea aparţine cadranului III.
Majoritatea oamenilor petrec mult timp cu
activităţi din cadranele I şi III, dar, ghidându-se
doar după criteriul „urgenţei”, riscă să piardă
din vedere şi să nu dozeze efort şi energie şi
pentru lucrurile care sunt importante, dar mai
puţin urgente.
88
Fişă de lucru
1. Folosind matricea de management al timpului,
notaţi în fiecare cadran activităţile din ultima săptămână:

Aspecte mai puţin


Aspecte urgente
urgente
Cadranul I Cadranul II

Aspecte
importante

Cadranul III Cadranul IV

Aspecte
lipsite de
importanţă

2. Utilizaţi această matrice în planificarea activităţilor


din săptămâna următoare şi încercaţi să vă canalizaţi efortul
pe activităţile din cadranele I şi II.

89
2. Managementul timpului copilului şi al celui
petrecut cu copilul
Vrem să facem cât mai multe însă, dacă nu reuşim să
stabilim priorităţile şi să ne canalizăm energia pe anumite
sarcini, riscăm să ajungem la un nivel ridicat de stres şi la prea
puţine realizări (inclusiv în ceea ce priveşte aspectele pe care le
percepem cu adevărat importante în ierarhia necesităţilor).

Când vă stabiliţi priorităţile, luaţi în calcul şi


efectele/consecinţele acestora asupra celolalţi
membri ai familiei şi abia după aceea decideţi.

Fişă de lucru
1. Stabiliţi-vă priorităţile pentru ziua următoare:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Notaţi consecinţele pe care le are


urmărirea/îndeplinirea acestor priorităţi asupra:
dumneavoastră:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

90
copilului:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

partenerului:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________

Fişă de lucru

1. Descrieţi activităţile pe care le realizaţi cu copilul


într-o zi de lucru:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Descrieţi activităţile pe care le realizaţi cu copilul


într-o zi de weekend:
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

91
Cantitatea şi calitatea timpului petrecut împreună
cu copilul
Încercaţi să apreciaţi, în mod obiectiv, cât timp petreceţi
zilnic cu copilul:
mai puţin de o oră 
între 1 şi 3 ore 
între 4 şi 6 ore 

Pentru dezvoltarea copilui este mai importantă


calitatea decât cantitatea timpului petrecut cu el,
iar calitatea depinde de modul de organizare a
acestuia.

Există numeroase cazuri de copii în care efectele


influenţei educative au fost benefice şi dacă părinţii nu aveau la
dispoziţie decât o oră pe zi, dar recuperau în weekend.

2.1. Principii generale în organizarea timpului


copilului (menţinând echilibrul activitate-
relaxare)

Ajutaţi copilul să îşi organizeze timpul, în


următoarea ordine:
să rezolve temele pe care le are de făcut;
⇒ încurajaţi-l să facă tema după ce a citit de două ori
lecţia (mulţi copii spun că nu ştiu să facă tema şi
solicită ajutorul părinţilor, însă nu citesc lecţia în
prealabil);

să noteze ce nu a înţeles din fiecare lecţie şi să solicite


sprijin de la părinţi după ce a citit întreaga lecţie;
92
să înceapă cu realizarea activităţilor şcolare şi după
finalizarea lor corectă să treacă la joacă/activităţi recreative;
⇒ admiteţi şi excepţii (de exemplu, în cazul în care filmul
preferat al copilului este difuzat la o oră care îl
poziţionează înaintea lecţiilor etc.), însă doar dacă
copilul reuşeşte după aceea să realizeze corect sarcinile
şcolare;
ƒ dacă nu, i se poate explica (printr-un exemplu din
viaţa părinţilor) necesitatea de a executa mai întâi
activităţile ţinând de serviciu/şcoală, urmând ca abia
apoi să se treacă la relaxare.

Recomandări:
mai ales în primii doi ani de şcoală, după ce copilul ajunge
acasă de la cursuri, este indicat să doarmă/să se relaxeze 1-
2 ore înainte de a începe realizarea temelor, întrucât
programul de la şcoală este destul de antrenant şi complex,
iar copilul nu este pe deplin obişnuit cu ritmul respectiv.

ar fi preferabil ca efectuarea temelor şi citirea/recitirea


lecţiilor să fie realizate chiar în ziua în care copilului i-au
fost predate cunoştinţele respective, întrucât în acest mod
va fi mai mic efortul de însuşire a cunoştinţelor;
⇒ dacă nu se poate respecta această regulă (cazul
majorităţii copiilor), se trece la învăţarea lecţiilor şi la
realizarea temelor strict pentru disciplinele din ziua
următoare.

93
2.2. Recomandări pentru organizarea eficientă a
timpului liber al copilului
Formaţi-vă obiceiul de a ieşi în weekend cu întreaga
familie în oraş sau în diverse excursii.

Copii au nevoie mare de activitate fizică şi de aer; drept


urmare creaţi condiţii pentru acestea (ieşiţi în parc, în
excursii, permiteţi copilului să practice un sport etc.).

Permiteţi-i să plece în excursii şi tabere de scurtă durată (cu


condiţia să fie organizate de persoane de încredere şi care
oferă siguranţă copilului).

Participaţi cât mai des împreună cu copilul la diferite


manifestări culturale (piese de teatru, filme, expoziţii,
spectacole etc.).

Stimulaţi-i relaţiile de prietenie cu alţi copii de la care


consideraţi că are ce învăţa.

După ce copilul vine de la un eveniment social/cultural


(film/teatru/excursie/tabără etc.), obişnuiţi-l să povestească
întâmplările şi faceţi o scurtă analiză după schema bine-rău.

Desprindeţi din orice situaţie un principiu de viaţă care să


constituie un reper pentru conduita viitoare a copilului.

Oferiţi-i copilului cărţile/jocurile preferate (inclusiv pe


calculator), dar, cu diverse ocazii, oferiţi-i cărţi/aplicaţii
despre care credeţi că l-ar ajuta în dezvoltarea sa în plan
social, al culturii generale etc. („Cum să ne comportăm

94
când celălalt ne deranjează”, „Norme de politeţe pentru
copii”, „Secretele corpului uman”, cărţi de educaţie rutieră,
de limbi străine ş.a.).
⇒ Acest demers este util şi pentru a identifica cât mai
repede domeniile pentru care copilul manifestă
interes/talent/predispoziţie.
Discutaţi şi analizaţi cărţile citite de copil sau de
dumneavoastră, aplicaţiile utilizate, filmele vizionate etc..
Implicaţi copilul în sarcini casnice uşoare (să şteargă praful
în camera lui, să facă ordine în cărţi/jucării, să facă mici
cumpărături, să participe la mici reparaţii sub supraveghere
etc.), fără a neglija sarcinile şcolare;
⇒ Rolul acestor activităţi este, în principal, a introduce
copilul în viaţa concretă, a-l învăţa încetul cu încetul să
realizeze cât mai multe activităţi şi, în plan secundar, a
vă asigura creşterea timpului petrecut împreună cu el.

Documentaţi-vă (chiar împreună cu copilul) din diverse


surse (cărţi, televiziune, radio, internet etc.) despre relaţia
părinţi-copii; astfel, creşteţi şansele de a găsi noi variante
de soluţii la problemele dintre voi;

Limitaţi accesul la televizor/internet al copilului la maxim 2


ore pe zi; astfel preveniţi dependenţa şi direcţionaţi energia
copilului către alte căi de petrecere a timpului liber, cu un
mai mare efect în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă;

Chiar şi când priviţi o emisiune de divertisment, identificaţi


şi analizaţi împreună cu copilul normele de conduită, din
perspectiva avantajelor şi dezavantajelor.

95
Fişă de lucru
1. Urmăriţi împreună cu copilul o emisiune TV şi
discutaţi ţinând cont de grila următoare:
Temele principale din
emisiune
Aspecte pozitive din
comportamentul
personajului „X”
Aspecte negative din
comportamentul
personajului „X”
Consecinţele acestui
comportament pe
termen scurt
Consecinţele acestui
comportament pe
termen lung
Ce putem învăţa din
emisiunea respectivă

2. Extindeţi analiza şi pentru celelalte personaje din


acea emisiune.

3. Faceţi corelaţii cu alte personaje din alte emisiuni,


apreciind ce a fost bine şi ce nu în comportamentul lor.

4. Urmaţi acelaşi principiu şi în discuţia despre


diverse persoane sau situaţii.

96
Fişă de lucru
Învăţaţi copilul să utilizeze matricea de organizare a
timpului şi să-şi stabilească priorităţile pentru fiecare
săptămână; astfel îl antrenaţi să gândească şi să acţioneze în
perspectivă.

Aspecte mai puţin


Aspecte urgente
urgente
Cadranul I Cadranul II

Aspecte
importante

Cadranul III Cadranul IV

Aspecte
lipsite de
importanţă

97
3. Recomandări finale
Păstraţi un echilibru între activităţile profesionale şi/sau de
îngrijire a casei şi petrecerea timpului cu copiii.
⇒ Doar dacă sunteţi alături de copii veţi reuşi să
cunoaşteţi ce li se întâmplă pentru a-i putea ajuta.

Acordaţi aceeaşi importanţă şi timp fiecăruia dintre copii.


⇒ Implicaţi-vă în activităţile copilului care are rezultate
bune, dar ocupaţi-vă şi de soluţionarea problemelor
copilului care prezintă „dificultăţi” şi de identificarea şi
dezvoltarea abilităţilor acestuia.

Stabiliţi un moment al zilei când este toată familia acasă


pentru a discuta întâmplările din ziua respectivă.

În situaţii speciale, când consideraţi că timpul chiar este


insuficient, apelaţi la:
⇒ o persoană de încredere care să vă sprijine (unul dintre
bunicii copilului, un vecin, o bonă etc.) pentru a şti ce
face copilul în lipsa dumneavoastră, dar prezentaţi
persoana respectivă copilului şi integraţi-o ca pe un
membru obişnuit al casei, care ajută familia, nu ca pe
un supraveghetor;
⇒ sistemul de îngrijire a copilului din centre after-school;

98
Bibliografie
Allen, D. (2002). Getting Things Done: The Art of Stress-Free
Productivity, Penguin Publishing Group, Toronto, Ontario.
Cojan, C. (2015) Managementul timpului şcolar, preluat de la
http://www.ccdcluj.ro/Preuniversitaria/V52012/Sectiunea%202
/Managementul%20timpului%20scolar.pdf site consultat la
data de 24 iunie 2015.
Covey, S. (2005). Managementul timpului sau cum să ne
stabilim priorităţile, Editura Alfa, Bucureşti.
Forsyth, P. (2010). 100 Great Time Management Ideas from
successful executives and managers around the world,
Marshall Cavendish Corporation, New York.
Ipate, E.D. (2010). Managementul timpului, Aplicarea matricei
celor 4 cadrane ale priorităţilor pentru o săptămână de
activitate, Revista electronică Didactic.ro, site
http://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-
electronica-didactic-ro-issn-1844-4679-februarie-2010.
KinderAlegria (2015). Managementul timpului. Cum să fii
eficient şi organizat de mic! Material preluat de la
https://copilariefericita.files.wordpress.com/2013/01/manag
ementul-timpului-pentru-copii.pdf,www.kinderalegria.ro,
http://www.facebook.com/ProrameKinderAlegria, site-uri
consultate la data de 24 iunie 2015.
Patrichi, M. (2015). Timpul liber al şcolarilor, Material preluat
de la http://iteach.ro/experientedidactice/timpul-liber-al-
scolarilor site consultat la data de 24 iunie 2015
Raţă, G. (2007) Strategii de gestionare a timpului liber, Editura
Pim, Iaşi.

99
Capitolul VI

MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ

1. Concepţii despre situaţia de criză

Concepţii pozitive:
Crizele sunt momente ale vieţii care se înscriu în evoluţia
normală a fiinţei umane, corespunzând unor stadii ale
dezvoltării sale.

Dacă este gestionată corect, o stare de criză poate avea


consecinţe pozitive (cum ar fi dezvoltarea prin confruntarea
cu situaţii noi, achiziţia unor noi deprinderi/abilităţi/
comportamente, înţelegerea profundă a unor aspecte etc.);
în acest sens, conduce la evoluţie.
⇒ De exemplu, un copil nu a reuşit să obţină un calificativ
satisfăcător la limba engleză, iar, ca modalitate de
gestionare eficientă a crizei, părinţii l-au sprijinit în
depăşirea ei sub diverse forme (au învăţat împreună, au
angajat un profesor pentru a-i oferi meditaţii etc.), astfel
încât copilul a ajuns să obţină performanţe.

Concepţii negative:
Orice familie se poate confrunta cu o situaţie de criză în
măsură să pună în pericol funcţionarea ei firească.

Unele crize sunt previzibile şi pot fi prevenite, iar altele nu.

Situaţiile de criză pot provoca daune şi/sau restructurări în


funcţionarea familiei.

100
2. Situaţii de criză ce pot fi întâlnite în viaţa
copilului
deces în familie;

tulburări psihice ale unuia dintre membrii familiei;

atmosferă familială impregnată de conflicte, critici


frecvente, violenţă verbală şi fizică;

situaţie materială familială precară;

apariţia unui frate mai mic ce devine centrul atenţiei;

divorţul părinţilor sau dispariţia unuia dintre părinţi;

prezenţa unei afecţiuni fiziologice (diabet, encefalită etc.);

tulburări de limbaj, intelectuale, A.D.H.D. etc.;

anxietate generalizată (frică „de orice”) sau de performanţă


(teama de a nu obţine rezultatele dorite de părinţi);

dificultăţi mari în învăţarea uneia/mai multor discipline;

agresivitate faţă de persoane/animale sau distrugerea unor


bunuri ale altora „doar pentru a se distra”;

minciună, furt adoptate ca „stil de viaţă”;

absenteism/fobie faţă de şcoală (de lucrări de control, de


evaluare în general, de conflictele cu colegii etc.);

101
3. Cauze ale crizelor psihologice ale copilului
probleme ce ţin de mediul familial:

⇒ expunerea la scenele de violenţă în familie;


⇒ utilizarea unor mijloace de comunicare şi disciplinare
ineficiente;
⇒ în cazul familiilor reconstituite din persoane divorţate şi
care au copii din căsătorii anteriore, membrii acestora
vin de obicei cu principii şi deprinderi de educaţie total
diferite – fapt ce favorizează o atmosferă de nelinişte
care poate conduce la tensiuni şi conflicte între părinţi
sau între părinţii şi copii.

probleme ce ţin de performanţele şcolare scăzute:

⇒ suprasolicitare sau subsolicitare în activitatea şcolară;


⇒ intoleranţă faţă de stilul de predare al cadrelor didactice.

probleme ce ţin de copil:

⇒ existenţa unor tulburări comportamentale


nediagnosticate;
⇒ frecvenţă mare a gândirii de tip dihotomic („totul sau
nimic”), a tendinţei de apreciere catastrofică, respectiv
idealizată şi nerealistă a situaţiei de viaţă/evenimentelor
etc..
Crizele psihologice nu apar din senin; ele sunt,
adesea, efectul unui lanţ de evenimente.
Există anumite semne premonitorii ale crizei,
însă, de multe ori, acestea sunt trecute cu
vederea.
102
4. Reacţii ale copilului la situaţia de criză
confuzie;

tulburări emoţionale/labilitate afectivă;

afectarea capacităţii de rezolvare a problemelor;

performanţe şcolare slabe;

toleranţă scăzută la frustrare;

permisivitate scăzută în raport cu ceilalţi;

comunicare deficitară;

rigiditate;

manifestări agresive;

imagine de sine negativă, sentimente de inferioritate;

stări depresive;

stimă de sine scăzută;

tulburări anxioase ;

fobia de şcoală (ce conduce la refuzul de a frecventa şcoala


din cauza fricii de evaluare) etc.

103
5. Factori care predispun la apariţia crizelor
existenţa unor conflicte între părinţi (dar care afectează şi
starea de confort psihic al copilului);

schimbările mediului fizic/social (mutarea la o locuinţă


nouă – fapt ce atrage şi schimbarea mediului social, a
şcolii, a prietenilor, a stilului cadrelor didactice etc.);

probleme de relaţionare a copilului cu ceilalţi (cu


învăţătoarea, colegii sau chiar cu membrii familiei);

dificultăţi în însuşirea uneia/mai multor discipline şcolare;

resurse materiale precare (lipsa rechizitelor şcolare, a


condiţiilor de trai decente etc.);

deficienţe ale unor resurse psihologice (capacitatea de


muncă intelectuală, de concentrare pe temele abordate etc.).

6. Stări care duc la agravarea crizelor


oboseala (ce reduce capacitatea de rezolvare a problemelor
şi de controlare a impulsurilor);

singurătatea;

prezenţa unor sentimente de descurajare şi neputinţă;

agresivitatea;

nivelul ridicat de stres etc..

104
Fişă de lucru
Analizaţi o situaţie de criză din mediul şcolar al
copilului.
Descrieţi situaţia:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Cum aţi acţionat?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce reacţie a avut copilul la conduita dumneavoastră?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Cum v-aţi raportat la reacţia copilului?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce efect a avut asupra copilului?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce efect a avut în ceea ce priveşte rezolvarea problemei?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Notaţi pe o scală de la 1 la 10 cât de mulţumit sunteţi de


rezultatele obţinute:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

105
Fişă de lucru
Analizaţi o situaţie de criză din viaţa personală a
copilului (a simţit o mare dezamăgire, a fost agresiv etc.).
Descrieţi situaţia:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Cum aţi acţionat?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce reacţie a avut copilul la conduita dumneavoastră?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Cum v-aţi raportat la reacţia copilului?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce efect a avut asupra copilului?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Ce efect a avut în ceea ce priveşte rezolvarea problemei?


⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

Notaţi pe o scală de la 1 la 10 cât de mulţumit sunteţi de


rezultatele obţinute:
⇒ _____________________________________________
_____________________________________________

106
7. TIPURI DE MANAGEMENT AL SITUAŢIEI
DE CRIZĂ

Criza nu este generată totdeauna de evenimente


externe, ci şi de modalităţile de interpretare a
acestora de către individ, precum şi de
perceperea capacităţii/incapacităţii sale de a face
faţă evenimentelor respective.

De aceea, diverşi indivizi aflaţi în aceeaşi situaţie se vor


comporta diferit.

În acest context, managementul situaţiei de criză are


un rol esenţial în evoluţia familiei.

Managementul ineficient al situaţiei de criză de către


părinte:
⇒ aşteaptă să treacă criza, sperând că aceasta se va
rezolva de la sine;
⇒ suportă cu tristeţe şi resemnare situaţia, fiind convins
că nu se mai poate face nimic;
⇒ pune apariţia crizei pe seama factorilor exteriori
precum cadrele didactice („nu ştiu să lucreze cu
copilul”), şcoala („nu se învaţă nimic”), colegii
(„copiii sunt răi”) etc.;
⇒ are o atitudine acuzatoare la adresa tuturor
membrilor familiei (celălalt părinte, fraţii copilului
etc.), pe care-i consideră responsabili de situaţie;
⇒ instaurează un climat conflictual în care toată lumea
acuză pe toată lumea, uitând să se centreze tocmai pe
găsirea unei modalităţi de ieşire din situaţia de criză;

107
⇒ persistă în manifestarea emoţiilor şi nu reuşeşte să
treacă la o conduită raţională în timp util (fără a
adânci criza/a face să fie nevoie de mai mult timp,
efort şi colaborare pentru ca aceasta să fie depăşită).

Managementul eficient al situaţiei de criză de către părinte


implică următoarele etape:
⇒ identificarea problemelor – un rol important în a
afla aspecte ale vieţii copilului este deţinut de
relaţiile afective şi de încredere reciprocă;

⇒ obţinerea informaţiilor – abilităţile părinţilor de:


ƒ a „mirosi” că este ceva în neregulă cu copilul;
ƒ a-l determina să se destăinuie;
ƒ a culege informaţii de la prieteni, colegi, cadre
didactice etc.;
ƒ a stabili cauzele problemei apărute în vederea
înlăturării lor şi întreruperii cercului vicios care
ar întreţine situaţia de criză;

⇒ organizarea informaţiilor – capacitatea părinţilor


de a corela informaţiile pentru a decide dacă copilul
are o problemă sau nu şi care anume este aceea;

⇒ elaborarea variantelor de soluţionare – în această


etapă, dincolo de colaborarea dintre părinţi şi alţi
factori care participă la educaţia copilului (bunici,
bonă, fraţi etc.), este bine să fie implicat şi copilul
(pentru a fi motivat să participe la identificarea
soluţiei) explicându-i-se termenele, responsabilităţile
sale şi ale fiecărui membru al familiei şi subliniind
necesitatea cooperării;

108
⇒ luarea deciziei – alegerea unei variante de
soluţionare adaptate copilului şi familiei şi raportate
la consecinţele pe termen scurt şi îndelungat;

⇒ aplicarea deciziei luate şi controlul îndeplinirii ei


– odată ce decizia este luată şi fiecare are de
îndeplinit anumite responsabilităţi, trebuie
supravegheat nivelul de realizare al acestora şi de
stimulare prin recompensarea secvenţelor din
comportamentul adecvat al copilului.
ƒ De exemplu, în ce măsură copilul îndeplineşte
responsabilităţi ca realizarea temelor pentru
meditaţii, adresarea unor întrebări când nu
înţelege ceva, atenţie la lecţii etc.? În ce măsură
părinţii îşi îndeplinesc responsabilitatea de a-l
duce pe copil la meditaţie de două ori pe
săptămână timp de trei luni (din ce motive au

Dacă încălcarea unei reguli de către părinţi nu


este justificată cu argumente raţionale, copilul
va considera că şi el poate să încalce regulile şi i
se va reduce nivelul implicării.

încălcat-o, ce justificări au adus copilului etc.)?

⇒ evaluarea rezultatelor obţinute în urma


adoptării deciziei – se urmăresc aspectele
care denotă ieşirea din criză sau, dimpotrivă,
adâncirea acesteia şi care ar necesita reluarea
întregului procedeu.

109
Recomandări:

După aplicarea unei soluţii, aşteptaţi un timp pentru a se


consolida rezultatele;

Acordaţi un interval de timp rezonabil pentru apariţia unor


rezultate vizibile, dar fără a exagera/a pierde timpul prin
persistenţa într-o abordare care nu dă roade.

Dacă se obţin ameliorări, menţineţi strategia.

Dacă nu se observă ameliorări, reluaţi etapele;

În anumite situaţii de criză este util să vă adresaţi


consilierului şcolar pentru a diminua perioada necesară
rezolvării crizei.

8. Modalităţi de prevenire a crizelor


Cultivarea intereselor şi preocupărilor şcolare ale
copilului prin recunoaşterea şi aprecierea reuşitelor.

Dezvoltarea deprinderilor de interacţiune socială ale


copilului (comunicarea asertivă, controlul emoţional,
rezolvarea problemelor etc.).

Stimularea cooperării.

Înlăturarea sentimentelor de inferioritate ale copilului,


de lipsă de speranţă şi a celor legate de ideea că
problema este prea dificilă, iar el este prea slab pentru
a-i face faţă.

110
Diminuarea temerilor de eşec prin promovarea
convingerii că şi un succes relativ mic este semnificativ,
iar un eşec trebuie folosit ca un semn de întrebare asupra
direcţiei în care trebuie să ne dezvoltăm abilităţile.

Identificarea rapidă a factorilor nocivi care ar declanşa o


situaţie de criză.

Fişă de lucru
1. Amintiţi-vă o situaţie de criză de natură
educaţională din viaţa copilului (de exemplu, dificultăţi mari
de înţelegere şi învăţare a unei discipline şcolare) şi abordaţi-
o din perspectiva etapelor unui management eficient al crizei.
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

2. Gândiţi-vă la un moment de criză de natură


personală din viaţa copilului (sentimente de inferioritate, de
incapacitate, conflicte cu colegii etc.) şi abordaţi-l similar.
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

3. Gândiţi-vă la un eveniment de criză familială – real


sau imaginar (situaţie financiară precară, certuri continue,
boala/decesul unui membru al familiei, un părinte absent
etc.) şi utilizaţi etapele de management eficient al crizei.
________________________________________________
________________________________________________
________________________________________________

111
9. Recomandări pentru managementul unei
situaţii de criză educaţională (dificultăţi mari în
învăţarea unei discipline şcolare, corigenţă)
Citiţi împreună de mai multe ori lecţia atunci când
copilul nu reuşeşte să înţeleagă şi să înveţe pentru a lua
măcar calificativul „suficient” la o disciplină şcolară.

Într-o perioadă în care copilul ar fi în situaţie de


corigenţă, discutaţi cu cadrele didactice pentru a afla ce
se întâmplă cu el şi ce modalităţi propun acestea pentru
a depăşi situaţia.
⇒ Întrucât copiii îşi petrec o mare parte din timp la şcoală,
este posibil ca unele crize să se manifeste chiar în acest
context şi să fie observate de către cadrele didactice şi
consilierul şcolar.

Apelaţi la serviciile unui profesor meditator recomandat


de persoane de încredere pentru a ajuta copilul să înveţe
mai bine într-un moment dificil (multe calificative de
insuficient, teama de corigenţă etc.).
⇒ Este posibil ca nici cadrele didactice şi nici
dumneavoastră să nu reuşiţi să utilizaţi metode care să
stimuleze învăţarea de o asemenea manieră încât
copilul să înţeleagă punctele esenţiale ale lecţiei;

Prezentaţi copilului situaţia în termeni de „o problemă care


cere o soluţie”, nu de „o catastrofă”;

Implicaţi copilul în elaborarea unei soluţii întrebându-l de


ce crede că nu înţelege lecţia, cum vede el o rezolvare etc..

112
Amintiţi-i copilului că toţi, inclusiv el, vor trebui să
participe şi să depună efort pentru rezolvarea problemei;

Fiţi cât mai calm şi perseverent în aplicarea strategiilor de


acţiune pe care vi le propuneţi.

10. Aspecte finale


Învăţaţi copilul că din orice problemă/eşec se poate învăţa
ceva, dacă se face tot posibilul ca acea situaţie să fie
depăşită şi să nu mai fie repetată;

În contextul în care copilul s-ar considera (în mod repetat)


inferior în raport cu ceilalţi copii, discutaţi cu el şi amintiţi-
i calităţile/domeniile în care este bun);

Pentru a scoate copilul dintr-o situaţie problematică,


analizaţi împreună cu el variante de soluţii şi stabiliţi un
plan de acţiune, atribuind fiecăruia (inclusiv copilului)
un rol şi anumite responsabilităţi;

Copiii pot fi implicaţi în anumite discuţii despre


evenimentele nefericite din familie, dacă explicaţiile
sunt adaptate pe înţelesul lor. Ca urmare, vor avea un
comportament mai bine adaptat situaţiei în care se află
familia, vor învăţa că în viaţă sunt diverse probleme şi,
astfel, îşi vor dezvolta capacitatea rezolutivă.

În situaţia în care împreună cu partenerul de viaţă aţi ajuns


la concluzia că nu mai puteţi trăi împreună şi că doriţi să
divorţaţi, înainte de a pune în practică decizia discutaţi cu
copilul astfel:

113
⇒ mai întâi, oferiţi-i ocazia de a-şi expune sentimentele şi
temerile (chiar stimulaţi-l prin întrebări directe şi prin
acordarea unui timp pentru a-şi formula răspunsurile,
deoarece iniţial poate fi într-o stare de confuzie care să-l
ducă la un blocaj);
⇒ apoi aduceţi argumente pe înţelesul lui;
⇒ în cele din urmă, stabiliţi modalităţi concrete prin care
îl asiguraţi de menţinerea iubirii dumneavoastră şi a
partenerului pentru el, precum şi de continuarea
prezenţei ambilor părinţi în viaţa lui.

Practicarea unui serviciu în străinătate pe o perioadă mare


de timp (de cel puţin un an) de către unul dintre părinţi
poate constitui o sursă a unor disfuncţionalităţi în viaţa
copilului (stări de tensiune, sentimente de abandon, teamă,
depresie, nevoie exagerată de atenţie, dificultăţi şcolare,
agresivitate etc.). Părinţii pot preveni aceste trăiri şi
manifestări ale copilului astfel:
⇒ comunicându-i situaţia cu un timp înainte, mai degrabă
ca pe un subiect deschis, decât ca pe o decizie finală;
⇒ lăsându-l să-şi exprime toate temerile, dar şi iluziile
(poate crede că situaţia financiară a respectivului
părinte va fi mult mai bună la întoarcere);
⇒ încercând să explice pe înţelesul copilului că nu are de
ce se teme;
⇒ asigurându-l că, oriunde ar fi respectivul părinte, acesta
îl va iubi la fel de mult;
⇒ apreciind în ochii copilului părintele cu care rămâne,
pentru a-i crea siguranţa că are pe cine se baza şi pentru
a fi mai uşor de acord să se implice în demersul
educativ din partea acestuia;
⇒ încercând, ori de câte ori se ia legătura cu familia, să se

114
discute şi cu copilul pentru ca acesta să nu se simtă
ignorat şi pentru a avea sentimentul prezenţei
respectivului părinte în viaţa sa.

Crizele prin care se trece cu succes ajută


întreaga familie să gestioneze factorii
declanşatori din mediul cotidian şi să prevină
apariţia altor crize similare.

Situaţiile de criză nu trebuie ignorate pentru că


mai târziu se pot agrava; mai mult decât atât, în
cazul în care se aplică un management eficient al
acestora, sunt benefice şi valoroase atât
modalităţile de prevenire a unor crize ulterioare
(prin identificarea factorilor ce ar putea
participa la declanşarea acestora şi diminuarea
înlăturarea lor), cât şi acentuarea ideii de
cooperare şi de mobilizare a întregii familii în
acest demers.

115
Bibliografie

Cosa, L. (2015). Copilul în faţa situaţiilor de criză, material


preluat de la http://www.la-psiholog.ro/info/copilul-in-
fata-situatilor-de-criza, site consultat la data de 24 iunie
2015.
Cosmovici, A. şi Iacob, Luminiţa (1999). Psihologie şcolară,
Editura Polirom, Iaşi.
Ellis, A. şi Bernard, M.E. (2007). Terapia raţional emotivă şi
comportamentală în tulburările copilului şi adolescentului.
Teorie, practică şi cercetare, Editura ETS, Cluj- Napoca.
Glăveanu, M.S. (2015). Dezvoltarea competenţei parentale a
grupurilor vulnerabile ca factor mediator al integrării
socio-economice a generaţiei viitoare - proiect de
cercetare, în Mitu, D.(coord.) Hub-urile analitice în
intelligence-platforme collaborative pentru promovarea
interesului naţional, Impactul transformărilor socio-
economice şi tehnologice la nivel naţional, european şi
mondial, Nr.1/2015 (vol. 1), p. 230-236, Institutul de
Economie Mondială, Bucureşti.
Holdevici, Irina şi Neacşu, Valentina (2006). Consiliere
psihologică şi psihoterapie în situaţii de criză, Editura
Dual Tech, Bucureşti.
Iucu, R. (1999). Managementul clasei de elevi - Gestionarea
situaţiilor de criză educaţională în clasa de elevi, Editura
Dimitrie Bolintineanu, Bucureşti.
Rutter, M., Cox, A., ( 1990), Other family influences. In
Rutter&Hersow (Ed) Child and Adolescent Psychiatry
Blackwell Scientific, Publications Oxford,. London.

116
Încheiere
Această carte a fost construită în jurul ideii de a
propaga informaţiile utilizate în cadrul trainingului pe care
l-am coordonat atât către specialişti – ca model ce poate fi
urmat sau reper inspiraţional pe care să fie construite alte
programe, cât (mai ales) către părinţi – care, deşi nu au timp
sau resurse financiare pentru a urma cursuri de acest tip, sunt
totuşi interesaţi de a-şi dezvolta competenţa parentală.

Dacă în urma lecturării acestei cărţi aţi constatat că au


apărut îmbunătăţiri (oricât de mici) în relaţionarea părinţi-copii,
înseamnă că efortul nostru nu a fost inutil.

Trebuie specificat că părinţii care parcurg această carte


prin simplă lecturare, oricât de multă bunăvoinţă au, vor avea
rezultate limitate faţă de cei care au participat la sesiunile de
informare/consiliere/training şi, astfel, au beneficiat de
interacţiunea cu specialistul.

În context, psihologul a ajutat la clarificarea


informaţiilor, la depăşirea piedicilor, la creşterea interesului şi
a încrederii în reuşita activităţii şi – nu în ultimul rând – la
adaptarea exemplelor şi variantelor de acţiune din care părinţii
să aleagă în funcţie de specificul propriei relaţii familiale.

Cu toate acestea, neparticiparea la programul de


training menţionat sau la altele asemănătoare nu trebuie să
dezamăgească părinţii dornici să-şi optimizeze relaţia cu copiii,
pentru că având la bază informaţiile din acest ghid de bune
practici şi sentimentul de iubire parentală, vor găsi forţa
necesară pentru a evolua şi deveni părinţi din ce în ce mai
competenţi.
117