Ionesi, 2006, Sarmatianul Dintre Valea Siretului Si Valea Somuzului Mare PDF

Viorel Ionesi
S arm aţian u l dintre Valea Şiretului

şi Valea Ş om u zu lu i M are
E ditat cu sprijinul A utorităţii N aţionale pentru C ercetare Ştiinţifică
Referenţi ştiinţifici:
A cad.prof.univ.dr. Liviu IO N ESI

Prof.univ.dr.em . Bica IO N E SI
ISBN (10) 973 - 7 0 3 - 1 8 0 - 6

(13) 97 8 -9 7 3 - 703 - 1 8 0 - 8
© E d itu ra U n iv e r sită ţii „ A lex a n d ru lo a n C u z a ” , 2006

700511 la şi, str. P ă cu ra ri nr. 9, tel./fa x : 0 2 3 2 -3 1 4 9 4 7
VIOREL IONESI
Sarm aţianul dintre

Valea Şiretului
şi Valea Şom uzului M are
E D IT U R A U N IV E R S IT Ă Ţ II „A L E X A N D R U IO A N C U Z A “
IA ŞI - 2006
D escrierea C IP a B ibliotecii N aţion ale a R om âniei
IONESI, VIOREL
Sarmaţianul dintre Valea Şiretului şi Valea Şomuzului
Mare / Viorel Ionesi. - Iaşi : Editura Universităţii „Al-1. Cuza” ,
2006
Bibliogr.
ISBN (10) 973-703-180-6; ISBN (13) 978-973-703-180-8
56” 6235” (498 Platform a Moldovei)

CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE ..................................................................................................... 7
CADRUL GEOGRAFIC............................................................................................... 11
ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE ........................................................ 13

1. Etapa 1860 – 1883..................................................................................................... 13
2. Etapa 1883 – 1960..................................................................................................... 14
3. Etapa 1960 – prezent ................................................................................................. 24
GEOLOGIA REGIUNII .............................................................................................. 57

1. Stratigrafie ................................................................................................................ 57
1.1. Buglovianul ......................................................................................................... 57
1.1.1. Litostratigrafie ........................................................................................... 57
1.1.2. Biostratigrafie ............................................................................................ 73
1.1.2.1. Macrofauna ....................................................................................... 74
1.1.2.1.1. Membrul de Bajura ................................................................... 74
1.1.2.1.2. Membrul de Coasta Neagră ....................................................... 74
1.1.2.1.3. Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti .............................................. 75
1.1.2.2. Semnificaţia biostratigrafică a macrofaunei ....................................... 75
1.1.2.3. Microfauna ........................................................................................ 78
1.1.2.3.1. Membrul de Bajura ................................................................... 79
1.1.2.3.2. Membrul de Coasta Neagră ....................................................... 79
1.1.2.3.3. Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti ............................................... 80
1.1.2.4. Semnificaţia asociaţiei microfaunistice ............................................. 81
1.1.3. Limita Buglovian – Volinian pe criterii macro- şi microfaunistice ............ 85
1.1.3.1. Aspecte generale ............................................................................... 85
1.1.3.2. Limita Buglovian – Volinian în forajul de la Lespezi ........................ 88
1.1.4. Corelarea macro- şi microfaunei cu alte regiuni din România şi restul
Paratethysului .............................................................................................. 90
1.1.5. Consideraţii sedimentologice şi paleoecologice ......................................... 97
1.2. Volinianul .......................................................................................................... 98
1.2.1. Litostratigrafie ........................................................................................... 98
1.2.1.1. Litostratigrafia depozitelor voliniene din forajul FH4 Lespezi ........... 99
1.2.1.2. Litostratigrafia depozitelor voliniene din aflorimente ........................ 99
1.2.1.3. Corelarea litostratigrafică a Volinianului ........................................... 114
1.2.1.3.1. Corelarea cu depozitele voliniene de la sud de Şomuzul Mare 115
1.2.1.3.2. Corelarea cu depozitele voliniene de la est de Siret ................... 118
1.2.2. Biostratigrafie ............................................................................................ 122
1.2.2.1. Macrofauna ....................................................................................... 122
1.2.2.1.1. Macrofauna voliniană din forajul FH4 Lespezi ........................... 122
1.2.2.1.2. Macrofauna voliniană din aflorimente ....................................... 123
1.2.2.2. Semnificaţia biostratigrafică a macrofaunei ....................................... 134
1.2.2.2.1. Aspecte privind biozonările din zonele învecinate .................... 136
1.2.2.2.2. Biozonarea pe bază de macrofaună în zona cercetată ................. 142
1.2.2.3. Microfauna ........................................................................................ 145
1.2.2.4. Semnificaţia asociaţiei microfaunistice ............................................. 149
1.2.3. Limita Volinian – Basarabian ..................................................................... 154
1.2.3.1. Aspecte generale ............................................................................... 154
1.2.3.2. Limita Volinian - Basarabian în regiunea cercetată ........................... 157
1.2.4. Corelarea macro- şi microfaunei cu alte regiuni din România şi
restul Paratethysului .................................................................................... 163
1.2.5. Consideraţii sedimentologice şi paleoecologice ......................................... 172
2. Tectonica .................................................................................................................. 174
PALEONTOLOGIE ..................................................................................................... 179
CONCLUZII ................................................................................................................. 221
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................... 225

CUVÂNT ÎNAINTE
Lucrarea de faţă s-a născut în urma tezei de doctorat pe care am susţinut-o în

urmă cu doi ani la Catedra de Geologie-Paleontologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din
Iaşi, sub îndrumarea acad. Liviu Ionesi.
În principal, modificările se datorează apariţiei de noi date în legătură cu
subiectul în discuţie. Astfel, am făcut unele completări în capitolul privind istoricul
cercetărilor şi am eliminat unele consideraţii de ordin mai general care privesc etajul
Sarmaţian şi subetajele sale, care au fost discutate pe larg în sinteza coordonată de L.
Ionesi (2005). De asemenea, am ţinut cont de sugestiile şi recomandările pertinente
făcute de cei care au lecturat teza de doctorat şi în primul rând de cele ale referenţilor
ştiinţifici prof. em. dr. Bica Ionesi, prof. dr. Ioan Bucur şi C.S. I. dr. Titus Brustur,
cărora ţin să le mulţumesc încă o dată.
Trebuie să menţionez însă că, în linii mari, am urmat şcoala ieşeană, la care m-
am format, în abordarea problemelor legate de studiul Sarmaţianului, conştient fiind că
nu toate ideile acesteia sunt împărtăşite de toţi specialiştii. Una dintre probleme este şi
cea a numărului şi denumirii subetajelor Sarmaţianului. Am acceptat punctul de
vedere al specialiştilor ieşeni care susţin menţinerea Buglovianului ca prim subetaj al
Sarmaţianului şi am adoptat denumirile utilizate în ultima sinteză publicată, de care
am amintit în rândurile de mai sus.
Cercetările în domeniul Sarmaţianului de pe Platforma Moldovenească le-am
început în timpul studenţiei, în regiunea natală (Frătăuţi), în apropiere de graniţa de
nord a ţării, la sugestia şi sub îndrumarea d-lui acad. Liviu Ionesi şi a d-nei prof. em.
dr. Bica Ionesi. Rezultatele la care am ajuns atunci au fost consemnate în lucrarea de
diplomă şi în câteva lucrări publicate ulterior; ele au constituit un imbold pentru
continuarea cercetării Sarmaţianului şi în alte regiuni de pe Platforma Moldovenească.
La sugestia aceloraşi profesori m-am concentrat în principal asupra regiunii dintre
valea Siretului şi valea Şomuzului Mare şi în mod deosebit asupra arealului cuprins
între localităţile Suceava, Fălticeni şi Dolhasca, mai puţin studiat până în prezent.
Obiectivul principal avut în vedere în cercetările pe care le-am întreprins în
această regiune a fost realizarea unui studiu stratigrafic amănunţit pe baza căruia am
încercat o corelare cu zonele învecinate. Necesitatea unei asemenea corelări a fost
impusă de lipsa unei viziuni unitare asupra stratigrafiei acestei părţi a Platformei
Moldoveneşti, deşi în ultimii 35 de ani pot fi consemnate nu mai puţin de trei
monografii ale unor regiuni pentru care cele două văi (ale Siretului şi Şomuzului
8 CUVÂNT ÎNAINTE
Mare) reprezintă repere geografice importante. Ne referim la monografia privind

depozitele miocene de platformă dintre valea Siretului şi valea Moldovei (B. Ionesi,
1968), teza de doctorat cu tema „Geologia regiunii Dealul Mare – Hârlău şi
perspectivele în resurse minerale utile” (P. Ştefan, 1989) şi studiul geologic al
depozitelor sarmaţiene din zona Fălticeni – Sasca – Răuceşti (P. Ţibuleac, 1998, teză
de doctorat). Cele trei lucrări, despărţite în timp de intervale de 21, respectiv 9 ani,
conţin informaţii bogate privind Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească. Totuşi,
lipsa unui numitor comun face ca informaţia respectivă să nu poată fi întotdeauna bine
înţeleasă şi utilizată, inclusiv în lucrările de sinteză. Cel mai probabil, acel numitor
comun nu poate fi găsit decât într-o regiune situată în apropiere de confluenţa dintre
cele două văi. Se pare că modelul stratigrafic pe care noi l-am adoptat pentru a explica
geologia Sarmaţianului din regiunea dintre valea Siretului şi valea Şomuzului Mare s-a
dovedit un bun model pentru corelarea cu depozitele din zonele învecinate, deoarece a
fost luat în considerare la realizarea sintezei de anvergură privind Sarmaţianul mediu
şi superior de pe Platforma Moldovenească (L. Ionesi et al. 2005), de care am mai
amintit.
Pentru posibilitatea pe care mi-a oferit-o de a-mi încerca aptitudinile de
cercetător pe tărâmul geologiei şi pentru sprijinul deosebit de generos acordat
permanent în acest sens, primele mele gânduri de mulţumire se îndreaptă către d-l
acad. Liviu Ionesi.
Cele mai alese mulţumiri le adresez d-nei prof. em. dr. Bica Ionesi pentru
ajutorul acordat în dificila muncă de determinare şi interpretare a faunei de moluşte şi
foraminifere, ajutor fără de care nu ar fi fost posibilă obţinerea nici unui rezultat
biostratigrafic.
De un real folos în realizarea acestei lucrări ne-au fost informaţiile pe care le-
am obţinut în urma studiului forajului FH4 de la Lespezi. Pentru punerea la dispoziţie a
carotelor şi pentru sprijinul acordat aduc mulţumiri conducerii GEOMOLD
Câmpulung Moldovenesc şi, în primul rând, d-lui ing. dr. Florinel Florea, directorul
acestei societăţi.
De asemenea, de mare folos au fost şi rezultatele obţinute în urma studiului
microfaunistic al Sarmaţianului din regiunea dintre valea Siretului şi valea Şomuzului
Mare pe care l-am realizat în urma unui contract de tip grant (Contractul nr.
6886/2000, Act adiţional 2, Tema B15) pe care l-am putut finaliza cu sprijinul generos
din partea unor cercetători de la Bucureşti: C.S. I dr. Emil Avram, C.S. I dr. Emilia
Munteanu, C.S. I dr. Rodica Macaleţ, C.S. II dr. Stănilă Iamandei de la Institutul
Geologic al României; C.S. I dr. Petru Enciu de al Institutul de Geografie al
Academiei Române, C.S. I dr. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie
Marină.
CUVÂNT ÎNAINTE 9
Pe întreaga durată a realizării tezei de doctorat, am beneficiat de reala

solicitudine a membrilor Departamentului de Geologie al Universităţii „Al. I. Cuza”
din Iaşi, cărora le adresez cele mai alese mulţumiri. Este momentul, deci să-mi îndrept
gândurile mele de recunoştinţă către prof. dr. Leonard Olaru, prof. dr. Mihai Brânzilă
şi conf. dr. Mihai Şaramet de la Catedra de Geologie-Paleontologie şi prof. dr. Ion
Petreuş, prof. dr. Titus Murariu, conf. dr. Nicolae Buzgar de la Catedra de
Mineralogie-Geochimie. De asemenea, mulţumesc şi domnului prof. dr. Băican, de la
Departamentul de Geografie, pentru punerea la dispoziţie a bazei topografice de care
am avut nevoie în realizarea tezei, precum şi regretatului prof. dr. Gheorghe Lupaşcu
care m-a ajutat în vara anului 1997 să realizez o deplasare în teren, timp de o lună, în
zona Valea Glodului.
Mulţumesc familiei Sumanaru din Valea Glodului pentru ospitalitatea şi
omenia de care au dat dovadă pe perioada efectuării cercetărilor în teren, găzduindu-
mă şi oferindu-mi tot sprijinul. Mulţumesc şi domnilor profesori Mihai Florea şi
Constantin Tanasă de la Liceul din Dolhasca, pentru sprijinul pe care mi l-au acordat
în găzduirea la căminul liceului în vara anului 2001.
Mulţumesc părinţilor mei Domnica şi Păunel Ionesi care m-au crescut, m-au
învăţat ce este bine şi ce este rău şi m-au purtat la şcoală.
Mulţumesc soţiei mele, Gabriela, pentru ajutorul moral, pentru înţelegere,
pentru răbdarea şi dragostea cu care m-a aşteptat acasă, seara, târziu.
CADRUL GEOGRAFIC
Regiunea pe care am studiat-o se găseşte în partea de NV a Podişului

Moldovei (fig. 1b), între văile Siretului şi Şomuzului Mare, suprapunându-se peste
partea sudică a Podişului Înalt al Dragomirnei şi partea nordică a Podişului
Fălticenilor (după E. Gheorghiu şi N. Lupu-Bratiloveanu, 1992) care, la rândul lor,
aparţin Podişului Sucevei (fig. 1c). Deoarece, după cum am mai precizat, până în
prezent, perimetrul cuprins între Suceava, Fălticeni şi Dolhasca a fost mai puţin studiat
din punct de vedere geologic, în comparaţie cu zonele învecinate, studiul nostru s-a
concentrat în special asupra acestuia. Pentru realizarea corelărilor cu regiunile
învecinate am extins cercetările şi în alte zone din Podişul Sucevei, aparţinând
Podişului Sucevei şi Culmei Siretului, la sud de Şomuzul Mare (până la Heci –
Lespezi şi respectiv la est de Siret, pe versantul vestic al Dealului Mare – Hârlău,
începând de la Vorona şi până la Hărmăneşti.
Geomorfologia regiunii cercetate reflectă foarte bine geologia regiunii, întreg
relieful fiind sculptat în depozite sarmaţiene (voliniene şi basarabiene), reprezentate
predominant prin argile şi nisipuri, în care se găsesc unele niveluri calcaro-grezoase. O
reprezentare a geomorfologiei regiunii cercetate şi a zonelor învecinate este redată în
bloc-diagrama din figura 1c, care a fost realizată folosind tehnici de prelucrare
computerizată, pe o bază topografică la scara 1:50.000. În prezent, sunt disponibile pe
internet, gratuit, imagini preluate de sateliţi, cu o rezoluţie foarte bună, în care se poate
observa geomorfologia diferitelor zone din ţara noastră şi, în general, de pe întreg
globul. O astfel de zonă, cu rezoluţie ridicată, cuprinde şi o bună parte din teritoriul pe
care l-am studiat în vederea elaborării lucrării de faţă. În figura 1a am exemplificat cu
o imagine de acest fel, în care se observă şi multe din deschiderile pe care le-am găsit
în zona Valea Glodului, pe P. Livijoarei, afluenţii acestuia şi în Dealul Deleni.
Depozitele din regiunea studiată prezintă o slabă înclinare, în medie de 7-8
m/km (maximum 10 m/km) spre SE sau SSE. Alături de depozitele sarmaţiene, în
lungul principalelor artere hidrografice (Siret, Suceava, Şomuzul Mare) se întâlnesc
depozite cuaternare de terasă.
Caracteristica principală a reliefului este dată de larga dezvoltare a formelor
structurale generate de poziţia monoclinală a stratelor şi de prezenţa unor niveluri cu
grad mai ridicat de rezistenţă la eroziune. Astfel, s-au format platouri structurale cu o
suprafaţă aproape orizontală (cu o înclinare ce nu depăşeşte 3°), cum sunt de exemplu
platourile din Dealul Liniei de la Hârtop sau din Dealul Pleşu de la Dolheşti.
12 CADRUL GEOGRAFIC
Prin secţionarea acestor suprafeţe structurale de către reţeaua hidrografică au

rezultat văi cu caracter resecvent, subsecvent şi obsecvent. Valea Sucevei şi valea
Siretului, care în regiunea noastră sunt orientate NV-SE şi respectiv NNV-SSE,
conform cu structura monoclinală, prezintă profile transversale cu versanţii relativ
simetrici şi afectaţi de aceleaşi procese geomorfologice. Evoluţia lor avansată tinde să
le transforme în depresiuni culoar pe direcţia de înclinare a stratelor (după E. Gheorgiu
şi N. Lupu-Bratiloveanu, 1992). Valea Şomuzului Mare (între Fălticeni şi Dolhasca) şi
valea Şomuzului Mic (între Unceşti şi Corni) cu orientare vest-est, au versanţii sudici
formaţi de cueste impresionante. Versanţii (mai ales cuestele), cu pante peste 5º, sunt
afectaţi de alunecări, eroziune torenţială şi spălări areale intense. În urma proceselor
de degradare a versanţilor, prin reţeaua torenţială s-au creat forme ce corespund
reliefului deluvial de acumulare (glacisuri coluviale, proluvio-coluviale şi de cuestă,
precum şi conuri de dejecţie). Dintre conurile de dejecţie, cel mai bine dezvoltat este
conul Şomuzului Mare care parazitează şesul Siretului, sub forma unei mari lentile (1
km lungime), mai dezvoltată pe stânga Şomuzului, şi care a contribuit la deplasarea
spre est a albiei minore a Siretului (după Mioara Grigoraş, 1997).
Relieful antropic are extindere redusă în regiunea cercetată. Dintre formele
cele mai frecvente menţionăm: ramblee, lutării, agroterase (Preoteşti, Fălticeni),
taluzuri, baraje (Fălticeni), canale de drenaj etc.
ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE
Acest capitol îşi propune să prezinte atât stadiul de cunoaştere al geologiei

regiunii cuprinsă între vale Siretului şi valea Şomuzului Mare, cât şi al zonelor
învecinate, îndeosebi de la S şi E, în vederea realizării unei cât mai bune corelări.
Despre geologia părţii de NV a Platformei Moldoveneşti au scris mai mulţi
cercetători începând încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Perioada
de timp care s-a scurs de la primele observaţii geologice efectuate de unii geologi din
secolul al XIX-lea şi până la studiile făcute în zilele noastre poate fi împărţită în trei
etape: 1860 – 1883 (referiri sumare), 1883 – 1960 (cercetări sistematice şi lucrări de
sinteză) şi 1960 – prezent (monografii şi lucrări de detaliu).
1. Etapa 1860 – 1883

Primele observaţii geologice sunt făcute de către unii geologi străini în cea de-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi ele se referă, mai ales, la partea de nord a
regiunii pe care o studiem.
Astfel, D. Stur (1860) arată că la Siret, în Dealul Ruina, sunt prezente
depozite aproape orizontale, marno-grezoase în care se găseşte următoarea asociaţie
faunistică 1: Murex sublavatus Bast., Potamides mitralis (Eichw.), Mohrensternia
inflata (Andr.), Mohrensternia angulata (Eichw.), Acteocina sp., Vermetus intortus
Lam., Ervilia podolica Eichw. Autorul consideră că aceste depozite corespund
„stratelor cu ceriţi” din Bazinul Vienei.
Cu ocazia construirii liniei ferate Cernăuţi – Paşcani – Iaşi, F. Foetterle
(1870) indică prezenţa Sarmaţianului în nordul Moldovei ca o continuare a celui din
Bucovina. Autorul arată că pe dealurile dintre Suceava şi Fălticeni sunt deschise gresii
cu numeroase exemplare de Potamides pictus (Bast.), iar la sud de Fălticeni, în
depozite argiloase cu Mactra (Podolimactra) podolica Eichw. şi Obsoletiforma
obsoleta (Eichw.), semnalează un strat orizontal de cărbune brun, în grosime de circa
25 cm.
1
Denumirile tuturor taxonilor au fost actualizate.
14 ISTORICUL CERCETĂRILOR
În 1872, J. Niedzwiedzki menţionează că în regiunea din faţa Carpaţilor din

sud-vestul Bucovinei, până la Suceava, se întâlnesc depozite argiloase şi nisipoase
sarmaţiene.
K. Paul elaborează în 1876 prima hartă geologică a Bucovinei care are astăzi
mai mult o valoare istorică. Pe hartă sunt figurate la vest de râul Siret depozite
neogene (mediteraneene şi sarmaţiene). Sarmaţianul este argumentat pe baza unei
faune cu numeroase exemplare de Potamides pictus (Bast.) şi Ervilia podolica Eichw.
2. Etapa 1883 – 1960

Această etapă este marcată, chiar de la început (1883), de valoroasele studii
geologice şi paleontologice efectuate de către Gr. Cobălcescu – primul geolog român
care s-a ocupat de depozitele terţiare din România. Gr. Cobălcescu separă
Sarmaţianul din Moldova în 3 zone bine diferenţiate litologic şi faunistic:
- o zonă inferioară reprezentată prin nisipuri, gresii şi argile cu Donax lucidus
Eichw. Musculus marginatus (Eichw.), Ervilia pusilla Phil. şi Plicatiforma plicata
(Eichw.). În această zonă este inclusă şi deschiderea de la Lespezi pe care autorul o
descrie pentru prima dată, considerând depozitele de aici asemănătoare cu cele din
Dealul Feleac (Cluj).
- o zonă mijlocie, cu Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Tapes gregarius
(Partsch.) şi Gibbula podolica (Dub.), alcătuită din argile în bază, peste care urmează
gresii şi nisipuri, uneori consolidate, acoperite de calcare în bancuri groase.
- o zonă superioară reprezentată prin calcarul de Repedea cu Plicatiforma
fittoni (d’Orb.), Mactra (Sarmatimactra) fabreana d’Orb. şi Mactra (Podolimactra)
podolica Eichw.
Gr. Cobălcescu încadrează deschiderea de la Lespezi (fig. 2) în zona inferioară
cu Ervilia şi Plicatiforma plicata (Eichw.) şi, fapt extrem de interesant, corelează
depozitele din această deschidere cu cele din Dealul Feleac (Cluj), pe bază litologică.
Autorul observă că în depozitele de la Lespezi, alcătuite predominant din nisipuri,
gresii şi argile, sunt prezente nişte concreţiuni grezoase („bombe”), foarte variate ca
formă şi dimensiuni, pe care le consideră echivalente cu cele din Transilvania. Gr.
Cobălcescu afirmă că aceste depozite din Transilvania, „cunoscute sub numele de
Gresul cu Bombe (Kugelsandstein), atât de admirabil dezvoltată la Feleac lângă Cluj
[…], se află şi în Moldova, deşi ambele regiuni sunt separate, una de alta, prin toată
enorma masă de munţi ce se întinde de la sorgintele Cornăţelului şi până la Lespezi”.
La Fălticeni, Bogata şi Sasca, în depozitele argiloase care alternează cu
nisipuri şi gresii, Gr. Cobălcescu semnalează prezenţa unor niveluri de lignit („pături
Etapa 1863-1960 15
de lemnit”). Argilele respective sunt considerate asemănătoare cu cele de la baza

deschiderii de la Lespezi.
Fig. 2. Secţiune transversală în valea Siretului, la Lespezi (după Gr. Cobălcescu, 1883). „b –
loess; d – lut vânăt nisipos; e – nisip şi molasă cu concreţiuni tubulare sau globuloase; f –
gresie dură, silicioasă, calcaroasă, ce trece înspre stare de piatră de moară” .
Gr. Cobălcescu precizează că depozitele sarmaţiene au o înclinare generală

către sud-sud-est (2,5m/Km), remarcă deosebit de interesantă, dacă se are în vedere
timpul când este făcută (v. Bica Ionesi, 1996).
În 1888, Gr. Ştefănescu arată că depozitele miocene dintre râurile Siret şi
Moldova sunt alcătuite din argile vinete, marne, nisipuri, gresii şi gresii calcaroase cu
o macrofaună abundentă la Hârtop, Şoldăneşti, Unceşti, predominând formele de
Potamides: Potamides pictus (Bast.), Potamides disjunctus (Sow.) etc. La Hârtop şi
Şoldăneşti autorul indică prezenţa lignitului. Din punct de vedere tectonic, Ştefănescu
arată că depozitele miocene din zona studiată au o dispunere orizontală sau prezintă o
înclinare abia vizibilă.
În 1895, Gr. Ştefănescu face câteva observaţii geologice în unele judeţe din
Moldova şi menţionează la Burdujeni existenţa unor depozite sarmaţiene fosilifere.
Cu ocazia descrierii câtorva specii de bivalve şi gastropode din nordul
Moldovei, I. Simionescu (1901) semnalează prezenţa în deschiderile de la Lespezi,
Ştefăneşti, Hârtop şi Rădăşeni a formelor: Plicatiforma plicata (Eichw.), Plicatiforma
latisulca (Münst.), Solen subfragilis Eichw., Donax lucidus Eichw., Cerithium
rubiginosum Eichw., Dorsanum duplicatum (Sow.) ş. a.
Într-o lucrare de sinteză asupra Sarmaţianului Platformei Moldoveneşti dintre
Siret şi Prut, Simionescu (1903) separă două unităţi litologice: una inferioară,
alcătuită predominant din argile, şi alta superioară formată din gresii, calcare, nisipuri
şi, local, argile. Această orizontare litologică este considerată a fi valabilă nu numai
între Siret şi Prut, ci şi pe dreapta Siretului până la Rădăşeni şi Baia. În orizontarea

făcută, Simionescu n-a luat în calcul faptul că depozitele sarmaţiene prezintă o uşoară
înclinare spre sud-est şi n-a luat în considerare nici variaţiile litologice şi, mai ales,
conţinutul fosil, încât în cele două unităţi sunt incluse depozite de vârstă diferită.
Acest model de subdivizare a Sarmaţianului din Platforma Moldovenească, elaborat de
I. Simionescu (1903) a fost preluat de M. David (1922) şi apoi de alţi cercetători,
menţinându-se până în anii 1940-1945 şi reprezentând un pas înapoi faţă de cercetările
lui Gr. Cobălcescu (fide Bica Ionesi şi L. Ionesi, 1996).
I. Simionescu (1903) introduce pentru prima dată denumirile de „Volinian”
pentru Sarmaţianul inferior, „Basarabian” pentru Sarmaţianul mediu şi „Hersonian”
pentru Sarmaţianul superior. Pe criterii faunistice, depozitele de la Lespezi, Şoldăneşti,
Hârtop, Rădăşeni, Burdujeni sunt atribuite Volinianului. Tot în această lucrare autorul
semnalează prezenţa intercalaţiilor de lignit în argilele de la Fălticeni, de lângă
cimitirul evreiesc.
În 1912, Gh. Murgoci, căutând cele mai bune soluţii privind problema
alimentării cu apă a oraşului Fălticeni, arată că, în regiune, Sarmaţianul este constituit
din marne peste care se găsesc gresii şi nisipuri cu intercalaţii subţiri de marne.
Depozitele sarmaţiene conţin numeroase mactre, ceriţi şi cardiacee.
În 1925, S. Athanasiu arată că zăcămintele de cărbuni din regiunea Suceava
se găsesc la marginea podişului sarmatic atât pe versantul vestic al râului Moldova
între Mălini şi Bogdăneşti, cât şi spre est de această vale, la Fălticeni. Autorul descrie
sumar zăcămintele de la Bogdăneşti – Râşca, Fălticeni şi ivirile de lignit de la Bogata.
Grosimea stratelor de lignit variază în aceste zăcăminte de la câţiva zeci de centimetri
până la 1,50 m şi sunt localizate în baza Sarmaţianului. Dintre zăcămintele de la
Fălticeni menţionează pe cele de la Rădăşeni din Dealul Cetăţuia, cele din valea
Şoldăneşti şi de pe versantul nordic al Dealului Spătăreşti. La Rădăşeni – Fălticeni
autorul indică existenţa unor argile albastre plastice cu strate subţiri de lignit care
aparţin probabil Buglovianului, considerat ca etaj de trecere de la Tortonian (în
prezent Badenian) la Sarmaţian. Peste aceste argile urmează, pe o grosime de aproape
100 m, nisipuri cu ceriţi, cardiide, Mactra şi Dorsanum. În nisipuri se găsesc şi
intercalaţii de argile nisipoase şi gresii moi. În legătură cu geneza acestor cărbuni I.
Atanasiu este de părere că aceştia au provenit în urma acumulării materiei vegetale
într-un regim lagunar cu turbării marine, la fel ca şi ivirile de cărbuni din nordul
Bucovinei (Ispas, Vilaucea pe Ceremuş, precum şi Luncavăţ, Jadova, Crăsnişoara în
bazinul superior al Siretului).
Într-o lucrare asupra Miocenului dintre Siret şi Nistru din Bucovina şi nordul
Basarabiei, Gh. Macovei şi I. Atanasiu (1929) consideră că în Dealul Ruina – Siret
sunt prezente depozite sarmaţiene, iar la Pădureni, în apropierea oraşului Siret, la circa
Etapa 1863-1960 17
310 m altitudine, ar fi prezent Badenianul. Vârsta badeniană este argumentată cu o

asociaţie faunistică formată din Dorsanum sp., Cerithium sp., Turritella sp.,
Pleurotoma sp. şi Ervilia sp. colectate din gresii. Aceste depozite, considerate de către
autori ca fiind badeniene, sunt trecute pe harta care însoţeşte lucrarea pe versantul
drept al văii Siretului până spre sud de oraşul Siret şi, în valea Sucevei, spre vest de
pârâul Ruda, până în dreptul localităţii Dorneşti. Sarmaţianul care urmează peste
Badenian este argumentat prin fauna citată de D. Stur (1860) în Dealul Ruina.
Gh. Macovei şi I. Atanasiu fac şi o discuţie asupra trecerii de la Badenian la
Sarmaţian, relevând diferenţele faunistice dintre cele două etaje. De asemenea, ridică
şi problema existenţei Buglovianului. Autorii consideră că între Badenian şi Sarmaţian
începe o diminuare a salinităţii apelor, corespunzătoare Buglovianului (stratele cu
Venus konkensis, stratele de Buglowka şi stratele cu Spaniodontella) încât presupun că
între Sarmaţianul din Dealul Ruina şi Badenianul de la Pădureni ar fi posibilă prezenţa
Buglovianului. Deoarece nu găsesc o deschidere completă între cele două puncte
(respectiv Badenian şi Sarmaţian) şi prin faptul că nicăieri în Bucovina, nordul
Moldovei şi nordul Basarabiei nu au dovezi sigure de existenţă a Buglovianului
consideră că acesta ar putea exista doar ca o fază de diminuare a salinităţii, aflată însă
numai la marginea mării badeniene.
În 1934, I. Z. Barbu studiază flora fosilă din Podişul Moldovei găsită sub
formă de impresiuni de plante în marnele cenuşii sarmaţiene din împrejurimile
Fălticenilor. Astfel, în depozitele marnoase de la Oprişeni – Rădăşeni şi Şoldăneşti
autorul menţionează următoarele specii: Osmunda cf. regalis L., Glyptostrobus
europaeus Heer, Betula oxydonta Sap., Corylus macquarii Forb., Carpinus grandis
Ung. şi Rhamnus gaudini Heer.
V. C. Tufescu (1937, 1938) separă depozitele de la E de Siret din Podişul
Sucevei şi vestul Câmpiei Moldovei în patru unităţi litologice: o unitate inferioară cu
Ervilia trigonula Sok. corespunzătoare Buglovianului, o unitate cu Ervilia podolica
Eichw. atribuită Volinianului şi încă două unităţi corespunzătoare Basarabianului, una
cu mactre mari şi alta superioară, cu mactre mici.
În marginea vestică a regiunii, pe partea stângă a Siretului, autorul
menţionează o serie de aflorimente pentru care prezintă şi conţinutul lor
macrofaunistic. Astfel, de la N la S, aflorimentele prezentate care ne interesează
pentru corelările depozitelor de pe ambele maluri ale Siretului sunt cele de la Sihăstria
Voronei, Buda, Lespezi, Hârtoape şi Băiceni.
La Sihăstria Voronei, de-a lungul P. Pietrăria, la altitudinea de 390-400m,
Tufescu (1938) menţionează în argile compacte speciile Mactra (Podolimactra)
eichwaldi Lask., Ervilia trigonula Sok., Plicatiforma latisulca (Münst.), Hydrobia
frauenfeldi Hoern., pe care le atribuie Buglovianului. Peste aceste argile sunt dispuse
calcare oolitice din care autorul a recoltat Plicatiforma latisulca (Münst.), Modiolus
incrassatus d’Orb., ?Abra alba (Wood) etc. şi pe care le atribuie Volinianului. Tot
Volinianului atribuie şi depozitele din versantul estic al Dealului Mare – Sihăstria de
la alt. de 460 m în care a găsit Modiolus incrassatus d’Orb., Obsoletiforma irregulare
(Eichw.), Plicatiforma plicata (Eichw.), Ervilia podolica Eichw. şi Potamides pictus
(Bast.).
În apropiere de Buda, pe un pârâu care curge pe coasta Pondolica (probabil un
afluent al p. Sireţel), la 350 m alt., V.C. Tufescu menţionează grezo-calcare oolitice cu
Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), Plicatiforma plicata (Eichw.), Plicatiforma
latisulca (Münst.), Tapes gregarius (Partsch.), Ervilia podolica Eichw., Donax lucidus
Eichw., Modiolus incrassatus d’Orb., Potamides disjunctus (Sow.) pe care le atribuie
unităţii cu Ervilia podolica Eichw. din Volinian. Ceva mai la sud, în Dealul Pietrăriei,
la alt. de 360 m, autorul consemnează un nivel de calcare oolitice cu mactre mari,
având 1 m grosime, şi pe care-l atribuie Basarabianului.
La Lespezi, în deschiderea de lângă pod, la altitudinea de 220 m, în gresiile şi
calcarele oolitice de aici, V. C. Tufescu a găsit: Ervilia podolica Eichw.., Ervilia
pusilla Phil., Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), Potamides pictus (Bast.). La fel ca
şi cercetătorii anteriori (Gr. Cobălcescu, 1883; Simionescu, 1903) atribuie depozitele
de aici Volinianului.
La S de Lespezi, în apropiere de Hârtoape, la altitudinea de 260-270 m, în
depozite grezoase, V. C. Tufescu menţionează speciile: Plicatiforma plicata (Eichw.),
Plicatiforma cf. fittoni (d’Orb.), Tapes gregarius (Partsch.), Mactra (Sarmatimactra)
pallasi (Baily), Gibbula biangulata (Eichw.), Gibbula podolica (Dub.), Dorsanum
duplicatum (Sow.). Mai sus, în Dealul Peter, începând de la altitudinea de 270 m, pe o
grosime de 30-40 m, în nisipuri, gresii şi calcare oolitice, au fost găsiţi taxonii: Tapes
gregarius (Partsch.), Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Potamides disjunctus
(Sow.), Dorsanum duplicatum (Sow.), Gibbula podolica (Dub.). Toate aceste depozite
de la Hârtop sunt atribuite Basarabianului, unitatea cu mactre mari.
La Băiceni, într-un profil deschis pe o grosime de aproximativ 100 m, în care
este situată staţiunea arheologică de la Cucuteni, V. C. Tufescu a găsit o faună formată
din Tapes vitalianus (d’Orb.), Tapes gregarius (Partsch.), Mactra (Sarmatimactra)
pallasi (Baily), Donax dentiger Eichw., Gibbula podolica (Dub.) în nisipurile cu
stratificaţie încrucişată de sub un nivel de argile vinete care apare la altitudinea de 290
m. Peste aceste depozite pe care le atribuie unităţii cu mactre mari, autorul
menţionează gresii oolitice cu Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), Tapes gregarius
(Partsch.), Gibbula podolica (Dub.), Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Donax
sp., atribuite unităţii cu mactre mici.
Etapa 1863-1960 19
Din punct de vedere tectonic, V. C. Tufescu admite că înclinarea depozitelor

din zona Dealului Mare – Hârlău este de aproximativ 12 m/km şi consideră că această
cădere este locală. De asemenea, la N de Dealul Mare presupune existenţa unei linii
tectonice (fig. 3) după care, pe o distanţă mai mică de 6 km, unitatea cu Ervilia
podolica Eichw. din Volinian suferă o cădere de aproximativ 200 m în sectorul nordic
faţă de cel sudic.
Fig. 3. Profil schematic în lungul Culmii Siretului (după Tufescu, 1938). 1 – unitatea inferioară
cu Ervilia trigonula Sok.; 2 – unitatea cu Ervilia podolica Eichw.; 3 – unitatea cu mactre mari;
4 – unitatea cu mactre mici; f – linia tectonică Vorona – Copălău.
În monografia asupra faunei sarmaţiene din România, I. Simionescu şi I. Z.

Barbu (1940) menţionează şi unele specii colectate de la Baia, Şoldăneşti, Hârtop şi
Lespezi: Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Plicatiforma plicata (Eichw.),
Cerithium rubiginosum Eichw., Potamides disjunctus (Sow.), Potamides constantinae
(Ştefănescu).
În prima lucrare de sinteză asupra Podişului Moldovei, I. Atanasiu (1945)
semnalează, pe partea stângă a Siretului, două niveluri oolitice intercalate în nisipuri
şi marne, în bază „oolitul de Hărmăneşti” şi, la 60 m mai sus, „oolitul de Băiceni”, pe
care le consideră de vârstă basarabiană. În „oolitul de Hărmăneşti” menţionează
prezenţa speciilor Tapes gregarius (Partsch.), Solen subfragilis Eichw., Mactra
(Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Potamides disjunctus (Sow.), iar în „oolitul de
Băiceni” a speciilor Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Gibbula
sulcatopodolica (Koles.), Dorsanum duplicatum (Sow.), Dorsanum dissitum (Dub.),
Dorsanum elegans (Sim. et Barbu). Cele două niveluri calcaroase sunt considerate a fi
sincrone cu argilele cu Cryptomactra din partea de E a Platformei Moldoveneşti.
Cercetând formaţiunile sarmaţiene dintre valea Siretului şi Orogenul Carpatic,
C. Martiniuc (1948) arată că depozitele ce apar la zi între localităţile Cacica –
Dărmăneşti (la nord) şi Tătăruşi – Ţoleşti – Ciumuleşti (la sud) aparţin Volinianului,
fiind caracterizate printr-o asociaţie faunistică cu: Ervilia podolica Eichw., Mactra
(Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma plicata (Eichw.), Potamides mitralis
(Eichw.), Potamides pictus (Bast.), Potamides bicostatus (Eichw.), Potamides nimpha

(Eichw.). Spre sud de linia Tătăruşi – Ţoleşti – Ciumuleşti autorul consideră că se
întâlnesc depozite basarabiene care conţin numeroase mactre – Mactra
(Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Mactra (Sarmatimactra) fabreana (d’Orb.) – şi
tapeşi de talie mare. În depozitele cu cărbuni de la Fălticeni, pe P. Târgului,
semnalează o faună de apă dulce cu Anodonta (fide Bica Ionesi, 1969)
În 1950, N. Macarovici descrie ivirile de cărbuni din regiunile Fălticeni –
Şoldăneşti, Bogata şi Râşca – Secuţa arătând că intercalaţiile cărbunoase din
depozitele marnoase au o grosime maximă de 50-60 cm. Fauna din aceste marne,
alcătuită predominant din ceriţi (Potamides mitralis (Eichw.), Potamides disjunctus
(Sow.), Potamides rubiginosum Eichw.), indică Sarmaţianul inferior. N. Macarovici,
la fel ca şi I. Atanasiu (1925), susţine că aceşti cărbuni s-au format, foarte probabil, la
ţărmul dinspre Carpaţi al mării sarmatice, într-un regim lagunar-lacustru, după cum
indică şi depozitele cu ceriţii care au fost de multe ori rulaţi de valuri.
I. Atanasiu şi N. Macarovici (1950) arată că în deschiderile de la Pădureni
Burdujeni, Corni, Mănăstirea Voronei şi Sihăstria Voronei apare deschis Volinianul.
Astfel, în versantul stâng al Siretului, în gresiile calcaroase de la altitudinea de
aproximativ 350 m, N. Macarovici a găsit: Ervilia podolica Eichw., Ervilia podolica
dissita (Eichw.) cardiide, Potamides mitralis (Eichw.), Potamides mitralis ştefănescui
Font., Bittium sp., Dorsanum sp., Gibbula sp., Mohrensternia sp., Acteocina sp.,
Serpula sp. În valea Sucevei, la Burdujeni, N. Macarovici a determinat în gresiile
oolitice care apar aici speciile Ervilia podolica podolica Eichw., Ervilia podolica
dissita (Eichw.), Tapes vitalianus infrasarmaticus Andr. şi cardiide. Mai la sud, la
Corni, în depozite nisipoase dispuse pe gresii dure, la altitudinea de 290 m, N.
Macarovici a găsit Plicatiforma plicata (Eichw.), Tapes cf. naviculatus Hoern.,
Potamides disjunctus (Sow.). În apropiere de Mănăstirea Vorona, pe P. Ezeru, la alt.
de 380 m, acelaşi autor a identificat nisipuri şi gresii cu Mactra (Podolimactra) aff.
eichwaldi Lask., Musculus sarmaticus (Gat.), Ervilia podolica Eichw., Plicatiforma
plicata (Eichw.), Obsoletiforma obsoleta (Eichw.), Tapes naviculatus (Hoern.), Donax
lucidus Eichw., Potamides disjunctus (Sow.), Potamides pictus (Bast.). În ceea ce
priveşte deschiderile din apropiere de Sihăstria Voronei pe care V. C. Tufescu (1937)
le considera bugloviene, I. Atanasiu şi N. Macarovici le atribuie Volinianului. În urma
revizuirii faunei de aici, de pe P. Pietrăria (alt. 390-400 m), N. Macarovici arată că în
realitate sunt prezenţi taxonii: Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Ervilia
podolica concinna (Eichw.), Plicatiforma plicata (Eichw.), Hydrobia sp. Mai sus, pe
acelaşi pârâu, autorii menţionează gresii şi calcare oolitice cu Musculus naviculoides
(Koles.) şi Plicatiforma plicata (Eichw.), iar în Dealul Mare – Sihăstria şi Dealul
Pleşuţa, la altitudinea de 460 m, în aceleaşi tipuri de roci au fost găsite aceleaşi specii,
Etapa 1863-1960 21
la care se adaugă Ervilia podolica Eichw., Obsoletiforma obsoleta (Eichw.),

Potamides disjunctus (Sow.) şi Hydrobia frauenfeldi Hoern. Pentru deschiderile de la
Lespezi, I. Atanasiu şi N. Macarovici completează inventarul faunistic realizat de
cercetătorii anteriori cu Plicatiforma plicata (Eichw.), Donax lucidus Eichw.,
Potamides mitralis (Eichw.) şi Mactra sp.
Pentru Basarabian, din punct de vedere stratigrafic, I. Atanasiu şi N.
Macarovici separă în regiunea de la est de Siret 3 unităţi litologice:
a) un „orizont inferior”, constituit în principal din nisipuri, gresii şi calcare
oolitice care apar în partea occidentală a regiunii, în interfluviul care separă bazinul
Jijiei de cel al Siretului;
b) un „orizont mijlociu” argilo-nisipos care acoperă o mare parte a bazinului
Jijiei;
c) un „orizont superior” format din nisipuri şi oolite care acoperă dealurile din
partea meridională a regiunii.
La „orizontul inferior” atribuie gresiile şi calcarele oolitice de Hărmăneşti, la
cel mediu argilele de Ungheni, iar la cel superior gresiile şi calcarele oolitice de
Repedea. Un statut aparte se consideră că au gresiile şi calcarele oolitice de Criveşti.
Autorii sunt de părere că, după cardiide, aceste depozite ar trebui clasate alături de
„orizontul inferior” şi începutul celui mijlociu, dar absenţa mactrelor mari şi a ceriţilor
şi abundenţa taxonilor de Dorsanum şi Tapes face să se distingă net faţă de nivelul
inferior.
I. Atanasiu şi N. Macarovici menţionează mai multe deschideri aparţinând
acestor unităţi. Ne vom referi doar la cele de la Băiceni şi Hărmăneşti deoarece sunt în
aria noastră de interes pentru corelările care le vom efectua. Astfel, la Băiceni, în
apropiere de staţiunea neolitică de la Cucuteni, în calcaro-gresii oolitice autorii
menţionează taxonii: Tapes vitalianus (d’Orb.), Tapes dissitus Eichw., Tapes aff.
tricuspis Eichw., Donax lucidus Eichw., Gibbula sulcatopodolica (Koles.), Dorsanum
duplicatum (Sow.), Dorsanum dissitum (Dub.), Dorsnum iassiense (Sim. et Barbu),
Dorsanum elegans (Sim. et Barbu). În nisipurile de la partea inferioară a deschiderii se
precizează că sunt frecvente exemplarele de Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily).
La Hărmăneşti, I. Atanasiu şi N. Macarovici precizează că în gresiile şi calcarele
oolitice aparţinând „orizontului inferior” sunt prezente Mactra (Sarmatimactra)
vitaliana simionescui Macarovici (= Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily)), Tapes
gregarius ponderosus (d’Orb.), Donax dentiger Eichw., Solen subfragilis Eichw.,
Potamides disjunctus (Sow.), iar „orizontul grezo-calcaros superior” conţine:
Obsoletiforma irregulare (Eichw.), Mactra sp., Tapes sp., Donax lucidus Eichw.,
Gibbula sp., Hydrobia sp.
În 1955, N. Macarovici realizează o serie de cercetări în Sarmaţianul din

Podişul Moldovei în care sunt vizate trei regiuni: Huşi – Fălciu, Fălticeni – Paşcani şi
Rădăuţi – Suceava.
Dintre acestea, regiunea Fălticeni – Paşcani este cea care ne interesează în
mod deosebit deoarece o parte a ei se suprapune, într-o bună măsură, perimetrului
studiat de noi. Autorul arată că aici Sarmaţianul este reprezentat, în general, prin
nisipuri, marne gresii şi oolite grezoase. La nord de valea Şomuzului Mare este
prezent Volinianul, la sud de acest pârâu există o zonă de tranziţie spre Basarabian iar,
pe înălţimile cele mai mari din zona Tătăruşi – Uideşti – Ciumuleşti, apar depozite
basarabiene propriu-zise. Autorul descrie unele aflorimente care apar în această
regiune şi menţionează macrofauna ce caracterizează depozitele respective. Astfel,
pentru Volinian, N. Macarovici menţionează deschiderile de pe P. Budăi, în apropiere
de satul Urlaţi; la Osoi, pe versantul estic al P. Velniţei; pe Valea Glodului care trece
prin satul cu acelaşi nume; la Hârtop, în Dealul Ciorsaci şi în Dealul Liniei; la Arghira
pe P. Muscalului şi pe P. lui Gheorghe; la Dolheştii Mari, pe P. Chieşului şi în Dl.
Văratic; în Poiana Roftianului de la N de Dolhasca; la Leucuşeştii în dealurile
Şoldăneşti şi Spătăreşti etc. În cadrul Basarabianului sunt menţionate depozitele de la:
Tătăruşi de pe P. Fundoi; Dealul Mănăstirii – Probota; dealul cimitirului de la Heci
etc.
N. Macarovici consideră că depozitele de la N de valea Şomuzului Mare
conţin o macrofaună voliniană caracterizată prin predominarea formelor de Ervilia. La
S de Şomuzul Mare încep să apară din ce în ce mai mult depozite care aparţin zonei de
tranziţie, cum este de exemplu la Tătăruşi – Uideşti – Ciumuleşti, unde se găsesc
foarte mulţi ceriţi, mai rar ervilii şi destul de frecvent Mactra (Sarmatimactra) pallasi
(Baily). Şi mai la S, depozitele voliniene încep să fie acoperite din ce în ce mai mult
de cele basarabiene în care se găsesc numeroşi ceriţi, valve mari de Mactra
(Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi tapeşi de dimensiuni mari.
Din punct de vedere tectonic, N. Macarovici consideră că în regiunea Fălticeni
– Paşcani nu se pot întrezări nici un fel de structuri tectonice. Pentru a calcula
înclinarea generală a depozitelor, ia ca reper gresiile oolitice care apar la Hârtop în
Dealul Liniei, Dealul Pietrăriei, în Dealul Pietrelor, la Dolheşti şi în Dealul Văratic din
nordul localităţii Dolhasca. În funcţie de acest reper autorul calculează o cădere de
circa 100 m spre SE pe o distanţă liniară de 18 km, adică 5,5 m/km.
În anul 1956, N. Macarovici şi L. Turculeţ, studiind geologia regiunii
Ruginoasa – Hărmăneşti, prezintă deschiderile care apar pe valea Hărmăneştilor,
Bahluieţului, Haina şi Criveştilor situate la V, NV şi NE de Ruginoasa. Pentru aceste
deschideri autorii descriu litologia şi menţionează fauna găsită, separând trei
„orizonturi oolitice”, care se observă cel mai bine în secţiunea de pe valea
Etapa 1863-1960 23
Hărmăneştilor (fig. 4) din versantul nord-vestic al Dealului Şuverde şi pe care autorii

îl descriu detaliat. Primul nivel, denumit de autori „calcarul oolitic inferior de
Hărmăneşti”, apare pe această vale între altitudinile de 270 şi 273 m şi conţine Mactra
(Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius (Partsch.) Al doilea nivel-
„calcarul oolitic superior de Hărmăneşti” – apare între 290-295 m alt. şi conţine
aceeaşi faună ca şi primul, la care se adaugă cochilii mari de Gibbula. În sfârşit, al
treilea nivel oolitic apare la altitudinea de 335 m şi este reprezentat prin gresii cu
intercalaţii fine oolitice, care au o grosime de 5 m şi pe care N. Macarovici şi
L.Turculeţ îl denumesc „gresiile oolitice de Criveşti”.
Fig. 4. Profil geologic în versantul nord-vestic al dealului Şuverde (după N. Macarovici şi

Turculeţ, 1956).
Toate depozitele cercetate de către N. Macarovici şi L. Turculeţ în regiunea
Ruginoasa – Hărmăneşti sunt considerate a fi de vârstă basarabiană inferioară, iar cele
trei niveluri sunt reprezentate pe o schiţă de hartă ce însoţeşte lucrarea.
În lucrarea de sinteză asupra Neogenului din Platforma Moldovenească, N.
Macarovici şi P. Jeanrenaud (1958) arată că prezenţa unor forme care se menţin din
Badenian (Murex sublavatus Bast. şi Pleurotoma sp.) în argilele din baza
Sarmaţianului de la Pădureni indică prezenţa Buglovianului.În ceea ce priveşte
depozitele voliniene din regiunea care ne interesează, autorii le separă în două unităţi
litologice:
- o unitate inferioară nisipo-marno-argiloasă cu gresii oolitice la partea
superioară (denumite de către autori „gresii oolitice de Burdujeni”), caracterizată prin
predominarea formelor de Ervilia;
- o unitate superioară reprezentată prin nisipuri cu intercalaţii argiloase şi
gresii oolitice în care apare Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily). Partea superioară
a Volinianului superior se termină printr-o zonă de tranziţie spre Basarabian în care
devin numeroase exemplarele de Tapes gregarius (Partsch.) şi încep să apară
Plicatiforma fittoni (d’Orb.).
Limita sudică a Volinianului este considerată că ar corespunde unei linii E-V
care ar începe de la Boroaia şi ar trece apoi pe la Ciumuleşti, Tătăruşi, Heci, Lespezi.
3. Etapa 1960 – prezent

Cele mai importante şi complexe cercetări asupra Sarmaţianului din regiune au
fost efectuate de Bica Ionesi începând din 1960 şi până în prezent. Autoarea a separat
Buglovianul şi Volinianul în aflorimente şi într-o serie de foraje şi a făcut o orizontare
litologică şi o biozonare detaliată a depozitelor bugloviene şi voliniene, devenită
clasică. De asemenea, a contribuit la fundamentarea biostratigrafică a delimitării
Volinianului faţă de Buglovian şi a Basarabianului faţă de Volinian.
Trebuie amintită mai întâi lucrarea din 1963 în care Bica Ionesi separă, pentru
prima dată, Buglovianul din regiunea Vicşani – oraşul Siret – Grămeşti pe baza unei
asociaţii micro- şi macrofaunistice. Limita dintre Buglovian (considerat subetaj al
Sarmaţianului) şi Volinian este trasată deasupra unei unităţi calcaro-grezoase
considerată reper şi denumită „orizontul calcaro-grezos cu Serpula” (în prezent
calcarul de Pădureni). După asociaţia de foraminifere sunt separate două biozone :
1) biozona cu Cibicides (Cibicides lobatulus (W. et J.), Cibicides
badenensis (d’Orb.)) şi miliolide striate (Quinqueloculina boueana (d’Orb.),
Quinqueloculina karreri Reuss, Quinqueloculina karreriella (Vengl.),
Quinqueloculina cf. pseudocostata (Vengl.)) pentru depozitele argilo-nisipoase de sub
calcarul de Pădureni;
2) biozona cu Parrellina regina (d’Orb.) cantonată în depozite calcaro-
grezoase.
Autoarea demonstrează că datarea la Badenian (după Gh. Macovei şi I.
Atanasiu, 1929) a depozitelor de la Pădureni este eronată din cauza confuziei genurilor
Potamides şi Murex cu forme de Pleurotoma şi Turritella rău conservate.
Fig. 5. Schiţă geologică şi coloană stratigrafică în regiunea Fălticeni – Lespezi (după N. Macarovici, 1964).
Etapa 1960-prezent 25
În 1964, N. Macarovici reia studiul asupra Sarmaţianului dintre Siret şi

Subcarpaţi, menţinând orizontarea depozitelor voliniene făcută în lucrările precedente,
cu deosebirea că unitatea litologică superioară („orizontul superior”) a Volinianului,
caracterizată prin apariţia speciei Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), este
considerată în acelaşi timp ca o zonă de tranziţie spre Basarabian. Momentul apariţiei
speciei Plicatiforma fittoni (d’Orb.) şi existenţa în abundenţă a formelor de Tapes
gregarius (Partsch.) este considerat de către autor ca fiind începutul Basarabianului.
Pe harta ce însoţeşte lucrarea (fig. 5) se observă că la N de Şomuzul Mare
Basarabianul este figurat în 3 puncte (unul la Dolheşti şi două în zona Hârtop). Pe
coloana stratigrafică sunt menţionate 2 niveluri calcaro-grezoase în Volinian
(„calcaro-gresiile” de Burdujeni şi un nivel la partea superioară a Volinianului,
nedenumit), iar la partea inferioară a Basarabianului sunt menţionate două niveluri de
calcare oolitice („calcarele oolitice de Hărmăneşti” şi „calcarele oolitice de Criveşti”).
Bica Ionesi şi L. Ionesi (1968) arată că depozitele bugloviene au o extindere
mult mai mare decât cea stabilită anterior. Ele aflorează începând de la graniţă până la
o linie care uneşte localităţile Grămeşti (pe valea Siretului) şi Dorneşti (pe valea
Sucevei). Autorii mai arată că pe întreg arealul menţionat depozitele bugloviene au o
alcătuire litologică şi conţinut faunistic identice, doar cu unele mici diferenţieri
microfaunistice. Astfel, în zona cu Cibicides lobatulus (W. et J.) şi miliolide striate
din aflorimentele din versantul drept al văii Sucevei, exemplarele de Cibicides sunt
mai rare faţă de regiunea Vicşani – oraşul Siret – Grămeşti, în schimb miliolidele
striate sunt mai abundente.
Corelând datele din aflorimente cu cele obţinute din forajele de la Măneuţi şi
Frătăuţii Vechi, autorii fac şi primele estimări asupra grosimii depozitelor bugloviene
din regiune, ajungând la concluzia că ele pot atinge 850-900 m.
Prin monografia din 1968 intitulată Stratigrafia depozitelor miocene de
platformă dintre valea Siretului şi valea Moldovei Bica Ionesi marchează substanţial
această etapă de cunoaştere a Sarmaţianului din regiune. În lucrarea respectivă, găsim
şi regiunea dintre valea Siretului şi valea Şomuzului Mare tratată sub aspect lito- şi
biostratigrafic, tectonic şi paleontologic.
Buglovianul, care apare deschis la zi în nordul regiunii, este amplu discutat şi
în ceea ce priveşte poziţia sa stratigrafică, iar faţă de lucrările anterioare, autoarea
studiază şi microfauna provenită din carotele extrase din unele foraje. Asociaţia de
foraminifere din carote este asemănătoare cu cea din deschiderile naturale, putându-se
separa aceleaşi biozone. Deosebirea ar consta doar în faptul că în unele probe din
foraje sunt mai abundente miliolidele striate faţă de Cibicides, iar în altele se întâlnesc
exclusiv forme de Cibicides. De asemenea, se remarcă şi unele mici variaţii, în funcţie
de speciile de Cibicides şi miliolide.
Bica Ionesi arată că, din punct de vedere paleoecologic, în Buglovian,

depunerea s-a făcut în zona neritică, în condiţiile unei mări calde şi cu salinitate
normală, după cum reiese din conţinutul micro- şi macrofaunistic şi din natura
sedimentelor. Astfel, depozitele argilo-nisipoase s-au depus în condiţiile unor ape
liniştite, la o adâncime ce nu depăşea 150-200 m, iar nivelul calcaro-grezos de
deasupra s-a format la o adâncime foarte mică, sub 50 m, într-o mare agitată. Asociaţia
macro- şi microfaunistică din cele două niveluri arată însă o salinitate mai scăzută faţă
de cea normală din Badenian, dar mai accentuată faţă de regimul salmastru din
Volinian. Ca şi în 1963, autoarea îşi menţine părerea că Buglovianul trebuie separat
mai curând ca prim subetaj al Sarmaţianului decât ca „orizont” al Sarmaţianului
inferior, aducând noi argumente.
Volinianul, datorită diferenţelor faciale, este prezentat în două sectoare:
sectorul estic cu extinderea cea mai mare şi sectorul estic sau zona de la contactul cu
Miocenul pericarpatic.
În sectorul estic, care ne interesează, acest subetaj este descris amănunţit din
punct de vedere litologic, micro- şi macrofaunistic, paleoecologic. Studiind numeroase
profile, începând din nord, de la limita cu Buglovianul şi ajungând în sud până la
trecerea spre Basarabian, autoarea întocmeşte o coloană litologică a depozitelor
voliniene şi realizează o biozonare a acestora pe baza studiului detaliat al conţinutului
micro- şi macrofaunistic. Astfel, urmărind deschiderile naturale aproximativ pe linia
oraşul Siret – Suceava – Fălticeni – Tătăruşi, calculează o grosime a depozitelor
atribuite Volinianului de aproximativ 500 m, grosime pe care o consideră mai mare în
apropierea Miocenului pericarpatic, după cum indică datele de foraj.
După Bica Ionesi, depozitele voliniene, în totalitatea lor, prezintă o mare
monotonie litologică, fiind constituite, în cea mai mare parte, din argile şi nisipuri în
care se disting 8 niveluri de gresii, gresii calcaroase şi calcare oolitice (Pătrăuţi I şi II,
Burdujeni, Arghira I şi II, Hârtop I şi II, Hârtop III – Nigoteşti), care reprezintă repere
lito- şi biostratigrafice (fig. 6). Nivelurile calcaro-grezoase, obişnuit fosilifere, au o
grosime de 0,5-8 m, mai groase fiind cele de la Burdujeni, Arghira I şi Nigoteşti.
Aceste niveluri sunt separate de argile, siltite şi nisipuri, de asemenea fosilifere, în
grosime de 20 până la 80 m.
După asociaţia de bivalve şi gastropode Bica Ionesi realizează, în această
monografie, prima biozonare a Volinianului de pe Platforma Moldovenească, separând
4 zone (Fig. 6):
Fig. 6. Lito- şi biostratigrafia Volinianului între valea Siretului şi valea Moldovei (după Bica
Ionesi, 1968).
1) Zona cu Ervilia şi Tapes (Ervilia podolica dissita (Eichw.), Tapes

vitalianus (d’Orb.), Tapes tricuspis (Eichw.) etc.) pentru depozitele din partea
inferioară a Volinianului, respectiv nivelurile calcaro-grezoase Pătrăuţi I, Pătrăuţi II şi
Burdujeni şi nivelurile argilo-nisipoase dintre ele. Această zonă corespunde cu
„orizontul inferior” al Volinianului separat de N. Macarovici şi P. Jeanrenaud (1958)
şi N. Macarovici (1964).
2) Zona cu ceriţi (Potamides mitralis (Eichw.), Potamides bicostatus (Eichw.),
Potamides nimpha (Eichw.)) corespunzătoare depozitelor argilo-nisipoase dintre
nivelurile Burdujeni şi Arghira I.
3) Zona cu cardiacee şi Mactra (Plicatiforma plicata (Eichw.), Plicatiforma
latisulca (Münst.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.) pentru depozitele
grezoase Arghira I şi Arghira II, precum şi pentru argilele şi nisipurile dintre ele.
4) Zona cu ceriţi şi cardiacee (Potamides disjunctus (Sow.), Dorsanum
duplicatum (Sow.), Plicatiforma plicata (Eichw.), Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.)),
corespunzătoare depozitelor argilo-nisipoase şi calcaro-grezoase cuprinse între
Arghira II şi Hârtop III – Nigoteşti.
Ultimele trei zone corespund „orizontului superior” al Volinianului separat de
N. Macarovici (1964) şi considerat în acelaşi timp ca zonă de tranziţie spre
Basarabian.
Bica Ionesi arată că în depozitele ce urmează peste nivelul grezos Hârtop III –
Nigoteşti se produce o schimbare importantă a asociaţiei macrofaunistice şi de aceea
consideră ca limită superioară a Volinianului acest nivel reper.
De asemenea, autoarea realizează, tot pentru prima dată, şi o biozonare pe
bază de foraminifere. Astfel pentru Volinianul din regiune autoarea separă următoarele
zone:
1) Zona Quinqueloculina reussi Bogd. şi miliolide striate (Quinqueloculina
reussi Bogd., Quinqueloculina akneriana d’Orb., Articulina problema Bogd.)
corespunzătoare depozitelor argilo-nisipoase din baza Volinianului ce urmează, pe o
grosime de aproximativ 30 m, imediat peste depozitele cu microfaună foarte săracă, la
nivelul cărora autoarea consideră limita Buglovian – Volinian.
2) Zona cu Elphidium rugosum (d’Orb.) (Elphidium rugosum (d’Orb.),
Elphidium antoninum (d’Orb.), Ammonia beccarii (L.), Porosononion subgranosus
(Egger), Quinqueloculina consobrina (d’Orb.)), care prezentă cea mai mare extindere
în cuprinsul Volinianului (aproximativ 250 m grosime) şi corespunde unui interval
care începe la aproximativ 20 m sub nivelul Pătrăuţi I şi ţine până la nivelul Arghira II,
inclusiv.
3) Zona cu Ammonia beccarii (L.)., Porosononion subgranosus (Egger) şi

Quinqueloculina consobrina (d’Orb.) corespunzătoare depozitelor cuprinse între
Arghira II şi Hârtop III – Nigoteşti.
4) Zona Porosononion subgranosus (Egger) şi Elphidium macellum (F. et M.)
separată sub nivelul grezos Hârtop III – Nigoteşti, care, pe criterii macrofaunistice,
este inclusă la partea terminală a Volinianului, reprezentând limita cu Basarabianul.
Referitor la condiţiile paleoecologice, Bica Ionesi arată că adâncimea
bazinului de sedimentare din Volinian nu a fost uniformă în timpul Volinianului, fapt
dovedit de alcătuirea litologică şi conţinutul macro- şi microfaunistic. Astfel,
depozitele calcaro-grezoase, în special calcarele oolitice, unde bivalvele şi
gastropodele au o cochilie mai groasă, cu ornamentaţie bine dezvoltată, indică
adâncimi mai mici decât depozitele argilo-nisipoase cu forme de bivalve (Ervilia,
Tapes, Mactra, cardiide) cu cochilia subţire, fragilă, netedă sau slab ornată. De
asemenea, pe substratul detritic, mai grosier, trăiau mai ales forme de Elphidium,
Porosononion, Nonion, Ammonia cu testul turtit, lenticular, rezistent la acţiunea
valurilor şi curenţilor, în timp ce pe substratul argilos vieţuiau numeroase forme de
Quinqueloculina, Triloculina, Articulina cu testul subţire şi fragil, adaptate unor
condiţii mai liniştite, de larg. În general, pe criterii macro- şi microfaunistice, autoarea
arată că bazinul de sedimentare avea adâncimi cuprinse între 50 şi 150 m, iar
depunerea s-a făcut în condiţiile unei mări calde, salmastre.
În ceea ce priveşte intercalaţiile de lignit din regiunea Şoldăneşti – Fălticeni,
Bica Ionesi identifică, în marnele din baza nivelurilor cărbunoase, o faună de apă
dulce reprezentată prin Anodonta, Theodoxus, Hydrobia, Bythinia şi Gyraulus, pe
lângă care se întâlneşte o asociaţie de ostracode. În intercalaţiile argiloase dintre
cărbuni găseşte, de asemenea, ostracode şi fragmente de cochilii de gastropode de apă
dulce. Identificarea acestui nivel cu faună de apă dulce de la baza stratelor de cărbune
şi lipsa macrofaunei salmastre şi a foraminiferelor din intercalaţiile argiloase îi permit
autoarei să arate că la originea acestor cărbuni se află o turbărie dezvoltată într-un lac
cu apă dulce, cărbunii reprezentând un episod local în stiva depozitelor voliniene.
Din punct de vedere tectonic, urmărind nivelurile calcaro-grezoase reper în
diverse puncte, Bica Ionesi arată că depozitele sarmaţiene din regiune au o înclinare pe
direcţia NV-SE de aproximativ 4,5-6 m/km.
În 1969, Natalia Paghida-Trelea arată că Volinianul dintre Siret şi Prut
prezintă mari variaţii pe orizontală a repartiţiei microfaunei şi separă de la E la V
următoarele asociaţii: 1) asociaţia cu Elphidium şi Nonion, la stânga Siretului, 2)
asociaţia cu Nonion, Globigerina şi Miliolidae, în partea centrală şi 3) asociaţia cu
Miliolidae şi Articulina înspre Prut. Autoarea afirmă că, în ceea ce priveşte compoziţia
generică şi specifică, există o mare asemănare între foraminiferele găsite în această
regiune şi cele identificate de Bica Ionesi în 1968 în regiunea învecinată de la vest de

Siret, dar inexistenţa unei zonalităţi în distribuţia pe verticală a foraminiferelor este
pusă pe seama unei mai mari uniformităţi ecologice în decursul Volinianului, în
regiunea dintre Siret şi Prut.
Bica Ionesi şi I. Chintăuan (1974, 1975, 1978) efectuează primele studii
asupra ostracodelor din depozitele sarmaţiene din regiunea dintre valea Siretului şi
valea Sucevei. În afară de numărul mare de taxoni pe care îl determină, autorii
realizează şi o biozonare a Volinianului din Platforma Moldovenească pe bază de
ostracode, în strânsă corelare cu fauna de moluşte şi de foraminifere. Urmărind
repartiţia pe verticală a speciilor de ostracode şi a frecvenţei lor în succesiunea
depozitelor voliniene, autorii stabilesc că, în cuprinsul acestor depozite, se
individualizează o singură zonă pe care o denumesc zona cu Leptocythere mironovi
(Schneider). În cadrul acestei zone, după frecvenţa şi extinderea verticală a unor
specii, sunt separate două subzone: 1) subzona cu Xestoleberis lutrae Schneider şi
Leptocythere bosqueti (Livental) şi 2) subzona cu Xestoleberis elongata Schneider .
În anul 1980, Bica Ionesi se ocupă de limita Volinian – Basarabian în
Platforma Moldovenească, Dobrogea de Sud şi Bazinul Zarandului.
În Platforma Moldovenească autoarea analizează o serie de secţiuni în care se
observă modificări în compoziţia faunei şi care permit trasarea unei limite pe criterii
faunistice (fig. 7). Autoarea consideră că, pe teritoriul dintre molasă şi până la Prut,
limita Volinian – Basarabian poate fi trasată în momentul dispariţiei speciilor
caracteristice pentru Volinian (Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma
plicata plicata (Eichw.), Plicatiforma latisulca (Münst.), Obsoletiforma vindobonense
(Partsch.), Ervilia dissita dissita (Eichw.), Potamides mitralis (Eichw.)) şi apariţia
taxonilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius ponderosus
(d’Orb.), asociate cu specimene de Dorsanum, Gibbula, Calliostoma, Potamides (care
se găsesc atât în Volinian cât şi în Basarabian).
Dintre secţiunile prezentate de către Bica Ionesi, le menţionăm pe cele de la
Manolea şi Nigoteşti din bazinul Şomuzului Mare şi Buhalniţa – Cotnari din partea
estică a Siretului. La Manolea, limita dintre cele două subetaje este trasată la baza unui
nivel lumaşelic, gros de 0,5 m, care apare la altitudine de 415 m, iar la Nigoteşti baza
Basarabianului este considerată a fi reprezentată de nisipurile şi gresiile care apar la zi
între altitudinile de 380 şi 392 m. La Buhalniţa autoarea arată că limita poate fi
surprinsă în deschiderile de pe P. Mărului la partea superioară (alt. 245 m) a unor
depozite predominant argiloase peste care este dispus un nivel grezos, uşor cimentat şi
nisipuri cu concreţiuni grezoase. Pentru fiecare din secţiunile prezentate, Bica Ionesi
menţionează macrofauna care se găseşte atât deasupra cât şi dedesubtul limitei. În ceea
ce priveşte microfauna, autoarea consideră că în secţiunile respective nu se observă

modificări esenţiale şi de aceea nu oferă criterii pentru precizarea limitei.
Fig. 8. Detalii litologice şi biostratigrafice la limita Volinian – Basarabian, Platforma

Moldovenească (după Bica Ionesi, 1980).
În teza de doctorat din 1989, P. Ştefan studiază geologia regiunii Dealul Mare
– Hârlău din vecinătatea estică a zonei cercetate de noi. Autorul atribuie depozitele de
aici Volinianului superior şi Basarabianului inferior (fig. 8).
P. Ştefan consideră că depozitele voliniene inferioare din zona Dealul Mare –
Hârlău au o mare răspândire în partea nordică, iar în zona centrală apar numai pe văile
principale. Cele mai reprezentative profile sunt menţionate pe P. Pietrosu din zona
Oneaga – Sihăstria Voronei, pe P. Tisa, Pârâul Racului din sectorul nordic şi nord-
vestic şi în zona Lespezi, în partea central vestică.
Pe criterii litologice, Ştefan separă depozitele voliniene în două unităţi
litologice cu rang de membru: 1. argilele de Oneaga şi 2. nisipurile şi gresiile de
Lespezi – Tudora.
În cadrul argilelor de Oneaga, a căror limită inferioară este considerată a fi sub
nivelul de eroziune, autorul a identificat doar o asociaţie microfloristică reprezentată
prin taxonii: Gonyaulax sp., Pinus sp., Pinus cembra L., Celtis sp., Dephlandrea cf.
phosphoritica Cook & Eis.
Nisipurile şi gresiile de Lespezi – Tudora au o grosime de 35-40 m şi sunt
reprezentate predominant prin nisipuri în partea de nord, în zona Oneaga, Dealul
Sihăstria, P. Tisa, P. Racului, P. Pietrosu, iar în partea vestică şi centrală, la Lespezi,
pe P. Valea Lupilor şi la Buda nisipurile apar subordonat gresiilor. Cea mai
reprezentativă deschidere pentru această unitate litologică este considerată a fi cea de
la Lespezi, din malul stâng al Siretului, de lângă pod, care a fost descris prima dată de
către Gr. Cobălcescu (1883). Pe baza materialului paleontologic găsit în nisipurile şi
gresiile de Lespezi – Tudora, P. Ştefan separă două biozone:
- biozona cu Ervilia şi Plicatiforma latisulca (Münst.);
- biozona cu Potamides pictus mitralis (Eichw.) şi Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.)
În ceea ce priveşte Basarabianul, P. Ştefan arată că depozitele aparţinând
acestui subetaj au o largă răspândire în cadrul regiunii Dealul Mare – Hârlău, în N
apărând la partea superioară a dealurilor, iar în S afundându-se sub nivelul de
eroziune. Grosimea cea mai mare a acestor depozite este estimată la aproximativ 200
m în zona Dealului Mare. Din punct de vedere litologic autorul arată că Basarabianul
inferior din zona studiată apare într-un facies predominant arenitic, cu intercalaţii de
calcare şi gresii oolitice şi separă 8 unităţi litologice cu valoare de membru:
1. argilele şi nisipurile de Băiceni;
2. oolitul de Hărmăneşti;
3. nisipurile de Bahlui – Sireţel;
4. oolitul de Hârlău;
5. nisipurile de Sticlăria – Sângeap;
Fig. 9. Coloana lito-biostratigrafică a formaţiunilor sarmaţiene din Dealul Mare – Hârlău (după
Ştefan, 1989)
6. gresia oolitică de Criveşti;

7. nisipurile de Humosu;
8. microruditele de Dealul Mare.
Aceste unităţi sunt analizate din punct de vedere petrografic şi al conţinutului
faunistic. Pe baza macrofaunei găsite în cadrul depozitelor respective autorul pune în
evidenţă o biozonă cu Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius
ponderosus (d’Orb.) care indică vârsta Basarabian inferior.
Fig. 9. Secţiuni prin forajele de la Lespezi şi Cepleniţa (după Pătruţ, 1990).

În 1990, I. Pătruţ, încercând să coreleze diagrafiile geofizice ale sondelor cu
situaţia stratigrafică descrisă în depozitele de la suprafaţa, imaginează un nou model
lito- şi biostratigrafic pentru Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească. Autorul
consideră că argilele cu Cryptomactra nu reprezintă o unitate litologică specifică

pentru partea de est a Platformei Moldoveneşti, ci s-ar extinde până în vestul
platformei. În felul acesta autorul presupune că argilele cu Cryptomactra au fost
interceptate şi în forajul amplasat la Lespezi (elevaţia 275 m) la o adâncime cuprinsă
între 80 m şi 485 m (fig. 9). Peste aceste depozite Pătruţ consideră că se dispun
„stratele superioare cu Ervilia” care aflorează la Lespezi şi care sunt atribuite
Basarabianului mediu. Ca argument pentru atribuirea depozitelor din aflorimentul de
la Lespezi Basarabianului mediu şi nu Volinianului, este considerat faptul că fauna de
aici se deosebeşte de cea din depozitele voliniene străbătute de forajul de la Nicolina –
Iaşi.
Fig. 10. Biozonarea Sarmaţianului din Platforma Moldovenească (după Bica Ionesi, 1991).
În 1991, Bica Ionesi face o biozonare a Sarmaţianului din Platforma
Moldovenească (Bica Ionesi 1991, fide L. Ionesi, 1995) pe bază de bivalve, gastropode,
foraminifere şi ostracode.
După cum se observă în fig. 10, pentru Buglovianul superior autoarea
consideră ca fiind caracteristici taxonii: Inaequicostata inopinata (Grisch.) şi
Obsoletiforma ruthenica (Hilber) (dintre bivalve), diverse specii de Mohrensternia,
Ocenebrina sublavata (Bast.), Polinices catena helicina (Brocchi), dintre gasteropode;
Cibicides lobatulus (W. et J.), Quinqueloculina fluviata (Vengl.), Quinqueloculina
karreri ovata Serova (dintre foraminifere); Cytheridea acuminata Bosquet şi
Pontocypris declivis Müler (dintre ostracode). În ceea ce priveşte taxonii

Inaequicostata pia (Zhizh.), Inaequicostata gleichenbergense (Papp) şi Obsoletiforma
lithopodolica (Dub.), întâlniţi în faciesul pelitic, sunt consideraţi că au o distribuţie mai
largă, caracterizând atât Buglovianul superior cât şi Volinianul inferior.
Pentru Volinian, Bica Ionesi consideră ca fiind caracteristici următorii taxoni:
Ervilia, Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma plicata (Eichw.) (dintre
bivalve), Potamides bicostatus (Eichw.), Potamides nimpha (Eichw.), Potamides
mitralis (Eichw.) (dintre gastropode), Elphidium rugosum (d’Orb.), Quinqueloculina
consobrina (d’Orb.), Quinqueloculina reussi Bogd., Ammonia beccarii (L.), Articulina
sarmatica Karrer (dintre foraminifere), Leptocythere mironovi (Schneider), Leptocythere
bosqueti (Livental), Cyprideis punctillata Brady şi Xestoleberis lutrae Schneider,
Xestoleberis elongata Schneider (dintre ostracode).
În cazul Basarabianului inferior biozonarea realizată de Bica Ionesi este
raportată la cele două faciesuri litologice existente pe Platforma Moldovenească, cel
arenitic în vest şi cel pelitic în est. Faciesul arenitic, în acest interval, este caracterizat de
taxonii: Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius ponderosus
(d’Orb.) (dintre bivalve); Potamides disjunctus (Sow.), Gibbula podolica (Dub.) şi
Dorsanum duplicatum (Sow.) (dintre gastropode); Porosononion subgranosus (Egger) şi
Elphidium macellum (F. et M.) (dintre foraminifere), care caracterizează şi partea
terminală a Volinianului superior; Aurila mehesi (Zalányi) şi Leptocythere
praebosqueti traessae Stanc. (dintre ostracode). Faciesul pelitic este caracterizat, în
timpul Basarabianului inferior, de taxonii: Cryptomactra pesanseris (Mayer-Eymar) şi
Chartocardium barboti (Hoernes) (dintre bivalve), care se găsesc şi în baza
Basarabianului superior şi, probabil, în Volinianul superior; Dogielina sarmatica Bogd.
et Volosh., Sarmatiella moldaviensis Bogd. (dintre foraminifere).
A. Saraiman (1993), studiind depozitele neogene dintre râurile Moldova şi
Bistriţa, semnalează în foraje şi aflorimente prezenţa Badenianului, Buglovianului,
Volinianului şi Basarabianului.
În ceea ce priveşte Sarmaţianul, autorul arată că, în regiunea cercetată, cele
mai vechi depozite aparţinând acestui etaj au o grosime de 60-80 m şi sunt
reprezentate printr-o formaţiune argilo-marnoasă. Pe baza unei asociaţii de 30 de
specii de foraminifere eurihaline, în care separă biozona cu Cibicides lobatulus (W. et
J.), Nonion serenus Vengl., Teinostoma woodi Hoernes şi miliolide striate, Saraiman
precizează vârsta bugloviană.
Volinianul inferior a fost interceptat tot numai în foraje şi este reprezentat
printr-o formaţiune inferioară argilo-marnoasă (100-120 m grosime) şi o formaţiune
marno-argilo-nisipoasă (până la 400 m grosime). Pentru prima formaţiune separă
biozona cu Quinqueloculina costata d’Orb., Quinqueloculina ex. gr. circularis (Born.)
şi Articulina sarmatica (Karrer), iar pentru cea de-a doua – biozona cu

Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb., şi Elphidium rugosum (d’Orb.)
În depozitele voliniene superioare care apar deschise la zi, A. Saraiman a
identificat în bază o formaţiune pelitico-argiloasă (25-35 m) iar la partea superioară o
formaţiune arenitică (100-125 m). În formaţiunea pelitico-argiloasă autorul a separat
biozona cu Potamides pictus mitralis (Eichw.), Plicatiforma ingrata ingrata (Koles.),
Obsoletiforma vindobonense (Partsch.) şi Tapes aksajicus Bogacev., pe bază de
moluşte, şi biozona cu Quinqueloculina consobrina (d’Orb.), Globigerina bulloides
d’Orb., şi Ammonia beccarii (L.) pe bază de foraminifere. În formaţiunea arenitică
separă, pe bază de moluşte, biozona cu Potamides pictus pictus (Defr.), Plicatiforma
latisulca (Münst.) şi Tapes vitalianus infrasarmaticus Andr., iar pe bază de
foraminifere, biozona cu Elphidium angulatum (Egger). şi Porosononion subgranosus
(Egger).
Limita dintre Volinian şi Basarabian, este trasată de către A. Saraiman odată cu
apariţia taxonilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Tapes gregarius
ponderosus (d’Orb.), Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.) şi Gibbula serbica Radov. et
Pavl., atribuiţi bazei Basarabianului.
Pentru Basarabian, care ocupă cea mai parte din perimetrul studiat, A.
Saraiman distinge un facies litoral-neritic şi unul deltaic.
În cadrul faciesului litoral-neritic, care este predominant, autorul separă 3
formaţiuni: formaţiunea pelitico-argiloasă (250 m grosime), formaţiunea arenitică
(300-350 m) şi formaţiunea greso-calcaroasă (40-45 m). În formaţiunea pelitico-
argiloasă, A. Saraiman separă biozona cu Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.), Mactra
(Sarmatimactra) pallasi (Baily), Gibbula podolica podolica (Dub.) şi Gibbula serbica
Radov. et Pavl., pe bază de moluşte, şi biozona cu Elphidium macellum macellum (F.
et M.) şi Porosononion subgranosus (Egger), pe bază de foraminifere. Şi pentru
formaţiunea arenitică separă o zonă pe bază de moluşte – biozona cu Mactra
(Podolimactra) podolica Eichw., Mactra vitaliana simionescui Mac., Plicatiforma
fittoni (d’Orb.), Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.) şi Gibbula hommairei
hommairei d’Orb. – şi o zonă pe bază de foraminifere – biozona cu Parrellina regina
regina (d’Orb.), Porosononion subgranosus (Egger) şi Ammonia beccarii (L.).
Formaţiunea greso-calcaroasă este săracă în macro- şi microfaună: exemplare rare de
Mactra, Tapes, Elphidium macellum macellum (F. et M.), Elphidium crispum (L.),
Ammonia beccarii (L.).
Faciesul deltaic ocupă suprafeţe restrânse în partea de vest a zonei studiate de
A. Saraiman şi, conform autorului, se întâlneşte în dealurile Chirilaşi, Staniştei,
Arsurilor, Cireşului etc.
Din punct de vedere tectonic, A. Saraiman consideră că depozitele badeniene

şi sarmaţiene au o uşoară înclinare (5-6 m/km) de la nord-vest spre sud-est şi numai la
contactul platformei cu orogenul, pe aliniamentul Stânca Şerbeşti – Dealul Temeliei –
Hălmăcioaia, sunt unele deranjamente tectonice, care se înscriu pe linia pericarpatică
şi sunt un efect al fazei orogenetice attice noi.
În 1993, L. Ionesi, Bica Ionesi şi P. Ţibuleac, analizând depozitele din patul
şi acoperişul stratelor de cărbuni din zona Fălticeni – Boroaia, arată că unele strate (B,
B1 şi A2) au atât în pat cât şi în acoperiş depozite lacustre, altele (stratul A1) stau pe
depozite lacustre şi sunt acoperite de depozite marin-salmastre, iar altele (stratul A)
stau şi sunt acoperite de depozite cu faună marin-lacustră. Alternarea depozitelor
marin-salmastre cu depozite lacustre (cu sau fără cărbuni) este o dovadă a unor
oscilaţii repetate în sectorul respectiv. Autorii consideră că datorită oscilaţiilor pozitive
sectorul Fălticeni – Baia – Boroaia s-a transformat în uscat, sub forma unei câmpii
litorale, pe care se instalau lacuri ce se puteau colmata, trecând în turbării, din care au
rezultat stratele cu cărbuni.
În consideraţiile pe care le fac asupra evoluţiei post-badeniene a Platformei
Moldoveneşti, L. Ionesi, N. Barbu şi Bica Ionesi (1993), căutând să stabilească
momentul instalării uscatului pe Platforma Moldovenească, consideră că acest proces
s-a produs în două etape. Prima etapă s-a desfăşurat în Basarabianul superior, când
partea nordică a platformei a devenit uscat, în timp ce în partea sa sudică se acumulau
depozite cu mactre mici şi congerii. A doua etapă a avut loc în Ponţianul mediu, când
a devenit uscat şi jumătatea sudică, care s-a ataşat celui nordic. Autorii consideră că un
rol determinant în geneza şi modelarea reliefului l-a avut înălţarea diferenţiată (mai
accentuată în nord) de la sfârşitul Romanianului, care a dus la o uşoară înclinare spre
SE a depozitelor şi implicit la activarea eroziunii sub influenţa factorilor externi. În
acest context de evoluţie post-badeniană a Platformei Moldoveneşti este explicată şi
prezenţa în grosimi reduse (uneori de câţiva metri) şi numai pe înălţimi aşa cum este
cazul în bazinul Şomuzului Mare sau în Dealul Mare – Hârlău, în timp ce pe versanţi
este deschis adânc Volinianul. Numai existenţa unei eroziuni intense de câteva zeci
sau sute de metri sub nivelul iniţial al interfluviilor a făcut ca depozitele
Basarabianului inferior, iniţial extinse şi în partea de nord a Platformei Moldoveneşti,
să fie îndepărtate. Autorii apreciază că ar fi fost suficient un ecart al eroziunii de până
la 100 m grosime pentru a îndepărta Basarabianul inferior de la nord de linia Dealul
Holm – Dealul Mare – Hârlău – Santa Mare.
Acelaşi grup de cercetători, în anul 1994, analizând unele paleouscaturi
sarmaţiene din cadrul forelandului Carpaţilor Româneşti, arată că, în timpul
Volinianului superior, în partea de vest a Platformei Moldoveneşti s-au acumulat roci
epiclastice (dominante fiind argilele, siltitele şi nisipurile), între care s-au acumulat
roci epiclastice (dominante fiind argilele, siltitele şi nisipurile), între care se

intercalează mai multe niveluri de calcare oolitice şi biosparitice, care s-au format în
apă puţin adâncă (< 50 m) şi care, în raport cu patul şi acoperişul lo,r reflectă înălţări.
Uscaturile formate în urma înălţărilor sunt considerate a fi de tipul unor câmpii joase
şi slab fragmentate, cu uşoare denivelări ocupate de lacuri şi mlaştini. De asemenea,
autorii apreciază că acel areal de uscat intermitent, pe care-l denumesc „uscatul
Fălticeni”, făcea probabil corp comun cu Orogenul Carpatic, sub forma unei
peninsule.
Pe timpul Basarabianului, aceiaşi autori arată că pot fi reţinute două
evenimente importante în modificarea raportului dintre mare şi uscat pe arealul
forelandului.
Un prim eveniment s-a petrecut în Basarabianul inferior şi prima parte a
Basarabianului superior, când apele s-au extins peste noi sectoare ale uscatului moldo-
valah (denumire introdusă de L. Ionesi, N. Barbu şi Bica Ionesi în 1991 şi care
desemnează relieful realizat între Kossovian şi Sarmaţian, pe unităţile de avanfosă,
ataşate Orogenului Nord Dobrogean). Autorii consideră că nu există dovezi că
jumătatea nordică a Platformei Moldoveneşti ar fi fost eliberată de ape în Basarabianul
inferior, lipsa depozitelor respective putând fi cauzată de îndepărtarea lor prin
eroziune ulterioară. În schimb, în prima parte a Basarabianului superior se consideră
că marea sarmatică a atins extinderea maximă în cadrul Bazinului Dacic.
Al doilea eveniment, L. Ionesi et al. apreciază că a avut loc în a doua parte a
Basarabianului superior, când începe înălţarea întregului foreland şi care, în final, a
condus la o exondare generală a acestuia (la sfârşitul Basarabianului şi începutul
Hersonianului), concretizată prin formarea unui uscat pe care autorii îl denumesc
„suprafaţa moldo-valahă II”.
În lucrarea de sinteză asupra ostracofaunei din Sarmaţianul Platformei
Moldoveneşti Bica Ionesi şi I. Chintăuan (1994) arată că abundenţa speciei
Cytheridea acuminata Bosquet pe tot intervalul celor 80 m din depozitele
Buglovianului superior dintre Siret şi valea Moldovei şi lipsa ei în Volinian au permis
separarea biozonei cu Cytheridea acuminata Bosquet. O altă specie cu semnificaţie
biostratigrafică este Pontocypris declivis Müler, întâlnită însă destul de frecvent mai
mult în depozitele bugloviene dintre Başeu şi Prut. În Volinian a fost separată biozona
cu Leptocythere mironovi (Schneider) şi două subzone: 1) subzona cu Xestoleberis
lutrae Schneider şi Leptocythere bosqueti (Livental) şi 2) subzona cu Xestoleberis
elongata Schneider. Leptocythere mironovi (Schneider) se menţine cu frecvenţă mare
pe tot intervalul Volinianului, iar în Buglovian şi Basarabian inferior se întâlneşte
sporadic. Dintre cele două subzone, prima corespunde Volinianului inferior (200 m),
cuprins între limita cu Buglovianul şi nivelul calcaro-grezos de Burdujeni, iar cea de-a
doua se extinde pe intervalul atribuit Volinianului superior (300 m), cuprinzând

depozitele dintre nivelul Burdujeni şi limita cu Basarabianul. Cele două specii care
definesc prima subzonă, corespunzătoare Volinianului inferior care aflorează şi în
regiunea cercetată de noi, nu au fost identificate în Volinianul superior, iar
Xestoleberis lutrae Schneider apare rar numai în unele probe din partea superioară a
Buglovianului.
În 1994, L. Ionesi şi Bica Ionesi fac o
analiză critică a rezultatelor la care a ajuns I. Pătruţ
în 1990. Printre altele, autorii arată că, într-adevăr,
fauna din depozitele voliniene străbătute de forajul
de la Nicolina – Iaşi (Inaequicostata pia pia
(Zhizh.), Inaequicostata pia pestis (Zhizh.),
Obsoletiforma millelloca (Sidor.), Obsoletiforma
lithopodolica (Dub.) etc.) diferă de cea din
deschiderea de la Lespezi (Ervilia podolica dissita
(Eichw.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.,
Plicatiforma plicata (Eichw.), Potamides mitralis
(Eichw.) etc.) dar acest lucru este determinat, pe de
o parte, de diferenţa de facies, iar pe de altă parte de
apartenenţa la niveluri diferite ale Volinianului. În
timp ce fauna de la Lespezi aparţine părţii
superioare a Volinianului, fauna din forajul de la
Nicolina – Iaşi se găseşte în argilele din baza
Volinianului, la 6 m peste biohermele cu Serpula
(atribuite, după conţinutul faunistic, Buglovianului).
Fig. 11. Coloana lito- şi biostratigrafică sintetică a
Volinianului superior din zona Arghira (după Bica Ionesi,
1995). I – argile cu Elphidium macellum (F. et M.),
Ammonia beccarii (L.), Leptocythere mironovi
(Schneider) etc.; II – nisipuri cu Porosononion
subgranosus (Egger), Ammonia beccarii (L.), etc.; III –
nisipuri şi argile siltice cu Potamides mitralis (Eichw.), P.
nimpha (Eichw.), Tapes tricuspis (Eichw.), Tapes
vitalianus (d’Orb.), Plicatiforma plicata (Eichw.), Ervilia
etc.; IV – nivelul calcaro-grezos Arghira I cu Mactra
(Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma plicata
(Eichw.), Tapes, Ervilia etc.; V – argile, siltite, nisipuri
cu Potamides mitralis (Eichw.), Elphidium macellum (F. et M.), Porosononion subgranosus
(Egger), Leptocythere mironovi (Schneider) etc.; VI – nivelul calcaro-grezos Arghira II cu
Plicatiforma plicata (Eichw.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Ervilia etc.
Cea mai recentă descriere a profilului de la Arghira de pe P. Muscalului, care

este de referinţă pentru Volinianul superior din partea de NV a Platformei
Moldoveneşti, este realizată de Bica Ionesi cu ocazia celui de-al X-lea Congres al
RCMNS de la Bucureşti din 1995. Autoarea arată că depozitele de aici (fig. 11), care
pot fi urmărite pe o grosime de peste 70 m, sunt reprezentate prin argile, siltite,
nisipuri şi argile nisipoase care conţin două niveluri calcaro-grezoase Arghira I şi
Arghira II (după Bica Ionesi, 1968). Inventarul faunistic realizat de autoare de-a
lungul timpului pentru această zonă, începând din 1968, cuprinde peste 30 de taxoni
de bivalve, 30 de gastropode, 40 de foraminifere şi 37 de ostracode (acestea din urmă
după Bica Ionesi şi I. Chintăuan, 1978). Bica Ionesi face şi o estimare statistică a
abundenţei de gastropode şi arată că din cele peste 1900 de exemplare colectate,
Potamides nimpha (Eichw.) reprezintă 88%, Potamides mitralis mitralis (Eichw.)
9,7%, Potamides disjunctus disjunctus (Sow.) 2,7%, Potamides pictus (Bast.) 2,3 %,
Potamides bicostatus (Eichw.) 1,3%, restul având mai puţin de 1%. Întreaga asociaţie
de gastropode corespunde, după Bica Ionesi (1991) biozonei cu Potamides mitralis
(Eichw.), Potamides nimpha (Eichw.) şi Potamides bicostatus (Eichw.).
Secţiunea de la Arghira, de pe p. Muscalului, este studiată şi de către M.
Brânzilă, Rodica Macaleţ şi C. Costea (1995), care, pe lângă prezentarea
litostratigrafiei şi macrofaunei (similare cu cele separate de Bica Ionesi, 1968), fac şi
un studiu morfoscopic şi exoscopic al granulelor de cuarţ din 4 probe provenite din
nisipurile de sub şi de peste Arghira I. Analiza morfoscopică a permis gruparea
granulelor de cuarţ după rotunjire şi sfericitate, iar analiza exoscopică a evidenţiat o
succesiune diferită a mediilor de transport (torenţial, deltaic, glaciar, eolian, infratidal
şi intertidal) care indică o neuniformitate a procesului de sedimentare.
În 1995, Bica Ionesi şi V. Ionesi identifică în nisipurile şi în calcaro-gresiile
cu Ervilia (nivelul Pătrăuţi II, după Bica Ionesi, 1968) din aflorimentul din cartierul
Burdujeni, situat în partea nordică a municipiului Suceava, o asociaţie faunistică
alcătuită din 14 taxoni de bivalve, 8 de gastropode, 16 de foraminifere, exemplare de
ostracode şi otolite. Vârsta voliniană superioară este argumentată prin forme de
Ervilia, Plicatiforma plicata (Eichw.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.,
Potamides mitralis (Eichw.) etc.
În 1996, Bica Ionesi şi P. Ţibuleac pun în evidenţă, în regiunea Boroaia, o
faună de apă dulce cu Anodonta şi Planorbis şi o alta marin-salmastră, reprezentată
prin 31 taxoni de moluşte (dintre care 5 sunt semnalaţi pentru prima dată în Platforma
Moldovenească) şi 12 taxoni de foraminifere. Alternanţa pe verticală a celor două
categorii de faună are aceeaşi semnificaţie asupra evoluţiei paleogeografice şi genezei
cărbunilor ca şi în lucrarea anterioară (L. Ionesi, Bica Ionesi şi P. Ţibuleac, 1993).
În consideraţiile pe care le fac asupra genezei Câmpiei Moldovei, L. Ionesi şi

N. Barbu (1996) arată că apariţia acesteia are drept cauză primară un fenomen
geotectonic de înălţare, produs în prima parte a Basarabianului superior, care a condus
la instalarea celui mai vechi uscat de pe întreaga jumătate nordică a Podişului
Moldovei (la nord de actualul Podiş Central Moldovenesc). Autorii consideră că este
posibil ca această înălţare în bloc să fi moştenit un paleorelief mai coborât în partea
estică, corespunzătoare arealului de acumulare al argilelor cu Cryptomactra, încât în
momentul apariţiei uscatului nordic, Câmpia Moldovei să fi fost deja schiţată
geomorfologic. L. Ionesi şi N. Barbu arată că o a doua etapă de înălţare s-a produs în
Ponţianul mediu şi s-a soldat cu transformarea în uscat a părţii sudice a podişului, care
s-a ataşat uscatului nordic. Apariţia noului uscat a perturbat echilibrul stabilit în
jumătatea nordică, inclusiv al reţelei hidrografice (exemplul Bahluiului care-şi
formează şi dirijează în acest moment cursul mijlociu şi inferior spre est, datorită
apariţiei „Podişului Central Moldovenesc” – veritabilă barieră pentru văile uscatului
nordic). O a treia etapă importantă este estimată de către autori că s-ar fi petrecut la
sfârşitul Romanianului şi/sau începutul Pleistocenului. Atunci, în urma unei înălţări
generale, însă diferenţiate, a Podişului Moldovei, mai accentuată în nord-vest şi mai
redusă în sud-est – răspunzătoare de uşoara înclinare a stratelor în această direcţie –,
nivelul de bază al Prutului devine şi mai coborât decât al Siretului, afluenţii săi
contribuind din plin la accelerarea eroziunii, dar cu intensităţi diferite şi litofaciesuri
diferite, şi deci la accentuarea coborârii nivelului topografic al Câmpiei Moldovei faţă
de unităţile învecinate.
Referitor la diferenţa mare dintre altitudinea medie a Podişului Sucevei şi
Câmpia Moldovei (200-300 m), ca şi dintre altitudinile maxime (587 m în Dealul
Mare – Hârlău şi 265 m în Dealul Cozancea), L. Ionesi şi N. Barbu ridică problema
dacă această diferenţă este exclusiv efectul denudaţiei, pe seama comportării diferite a
rocilor sau există şi alte cauze. Autorii iau în calcul un reper biostratigrafic şi anume
limita Volinian – Basarabian şi arată că există o diferenţă de înclinare a suprafeţei de
limită în partea de vest a Dealului Mare, în bazinul Şomuzului Mare faţă de partea de
est, în bazinul Bahluiului. Astfel, pentru partea de vest, L. Ionesi şi N. Barbu iau ca
reper deschiderile de la Manolea din Dealul Purdilă şi de la Buhalniţa – Cotnari, de pe
P. Mărului din versantul estic al Dealului Mare şi calculează o înclinare de 4,8 m/km.
Pentru partea estică, reperele sunt deschiderea de la Buhalniţa – Cotnari şi adâncimea
la care a fost precizată limita între cele două subetaje în forajul de la Nicolina – Iaşi de
către Natalia Paghida-Trelea în 1969. Aici, înclinarea suprafeţei limită este calculată la
7,2 m/km. Diferenţa de înclinare între 4,8 şi 7,2 m/km este explicată în două moduri:
ori Dealul Mare a suferit, în transformarea sa în uscat (în timpul Basarabianului
superior sau, eventual, după), o înălţare cu aproximativ 150 m mai mare, ori diferenţa
este primară, moştenită din relieful submarin, cum a presupus V. C. Tufescu (1940).
Autorii consideră mult mai plauzibilă ipoteza diferenţei de adâncime moştenită din
fostul bazin de acumulare.
Bica Ionesi şi V. Ionesi (1998) studiază conţinutul faunistic al unor depozite
sarmaţiene din împrejurimile oraşului Siret şi din versantul drept al Râului Suceava,
contribuind la îmbogăţirea inventarului faunei de moluşte bugloviene de pe Platforma
Moldovenească cu încă 29 taxoni, printre care o nouă specie de bivalve (Musculus
bucovinicus Ionesi et Ionesi) şi genurile Corbulamella şi Eulimella, care n-au mai fost
identificate încă în depozitele sarmaţiene din România.
În 1998, am adus unele precizări privind limita Buglovian – Volinian în
regiunea oraşul Siret – Iaz – Dorneşti. Am identificat un nou punct fosilifer în
regiunea Satu Mare care oferă informaţii asupra variaţiei nivelului calcaro-grezos de
Pădureni (= „orizontul calcaro-grezos cu Serpula, după Bica Ionesi, 1968) care
marchează limita Buglovian – Volinian. În argilele de sub acest nivel am identificat o
asociaţie macro- şi microfaunistică bogată cu: Inaequicostata inopinata (Grisch.),
Mohrensternia pseudosarmatica Friedb., Quinqueloculina karreriella karreriella
(Vengl.), Quinqueloculina karreriella articulata (Vengl.), Cytheridea acuminata
Bosquet, Pontocypris declivis Müler, care indică prezenţa Buglovianului. Deasupra
acestor argile urmează un nivel arenito-ruditic, considerat echivalent cu cel de la
Pădureni, în care se găseşte o faună asemănătoare, inclusiv prezenţa unor relicte
badeniene (Ocenebrina). Argilele care urmează conţin o faună voliniană (Mactra
(Podolimactra) eichwaldi Lask., Obsoletiforma obsoleta (Eichw.), Tapes vitalianus
(d’Orb.), Ammonia beccarii (L.) etc.). Pe baza acestor date se consideră că limita
Buglovian – Volinian poate fi trasată în intervalul a câteva zeci de centimetri în
nivelul de argile dispus imediat deasupra calcarului de Pădureni.
În anul 1998, P. Ţibuleac prezintă teza de doctorat intitulată „Studiul geologic
al depozitelor sarmaţiene din zona Fălticeni – Sasca – Răuceşti (Platforma
Moldovenească) cu referire specială asupra stratelor de cărbuni”. Autorul arată că în
această zonă, situată în vecinătatea sud-vestică a celei studiate de către noi,
Sarmaţianul este reprezentat prin subetajele Volinian şi Basarabian, grosimea totală a
depozitelor cercetate în foraje şi deschiderile de la suprafaţă fiind estimată la peste
1100 m (fig. 12).
Din punct de vedere litologic, P. Ţibuleac separă patru unităţi. Pentru două
dintre acestea propune denumirile: Formaţiunea de Fălticeni-Boroaia şi Formaţiunea
de Valea Moldovei.
Fig. 12. Coloana lito- şi biostratigrafică a Sarmaţianului din zona Fălticeni – Sasca – Răuceşti
(după Ţibuleac, 1999).
Formaţiunea de Fălticeni-Boroaia este considerată că ar avea o dezvoltare

areală în apropierea zonei de contact a Platformei Moldoveneşti cu Orogenul Carpatic
şi o răspândire generală în cadrul zonei Fălticeni – Sasca – Răuceşti, unde a fost
studiată în foraje, iar partea sa superioară şi în deschiderile de pe dreapta şi stânga
râului Moldova. Această formaţiune, care a fost atribuită Volinianului superior,
conţine 22-29 de strate cărbunoase. Formaţiunea de Valea Moldovei este considerată
că ar reprezenta momentul încheierii sedimentării predominant pelitice şi instalarea
unui facies detritic mai grosier. La rândul său, această formaţiune este divizată în doi
membri: Membrul psamitic, la partea inferioară, şi Membrul psefitic, la partea
superioară.
Membrul psamitic este constituit din nisipuri şi gresii, acestea din urmă fiind
prezente în strate lenticulare cu grosimi diferite, de la câţiva cm, până la 2 m.
Grosimea membrului este apreciată la maximum 100-110 m, spre zona de contact cu
molasa diminuându-se în favoarea Membrului psefitic. Dezvoltarea areală a
Membrului psamitic este considerată a fi generală în cadrul zonei Fălticeni – Sasca –
Răuceşti, iar vârsta este atribuită Volinianului superior şi Basarabianului inferior.
Limita dintre cele două subetaje este semnalată de către P. Ţibuleac în cadrul
Membrului psamitic într-o secţiune geologică din Dealul Horaiţa, din sudul localităţii
Leucuşeşti.
Membrul psefito-pelitic (Basarabian inferior, facies litoralo-deltaic) este
considerat că ar apărea de la nord de Mălini până la sudul zonei Fălticeni – Sasca –
Răuceşti, ca o bandă de lăţime diferită, alipită de molasa carpatică.
Din punct de vedere biostratigrafic, P. Ţibuleac separă în zona studiată
următoarele biozone (după recomandările Ghidului Stratigrafic Internaţional, 1994):
- Biozona de interval-concurent (Concurrent-range zone) cu Abra reflexa şi
Obsoletiforma lithopodolica pentru Volinianul inferior;
- Biozona de asociaţie Ervilia – Tapes (Assemblage zone) pentru Volinianul
inferior – Volinianul superior;
- Biozona de interval-concurent (Assemblage zone) cu Mactra (Podolimactra)
eichwaldi – Plicatiforma plicata plicata, pentru Volinianul superior;
- Biozona de interval-concurent (Concurent-range zone) cu Mactra
(Sarmatimactra) pallasi şi Tapes gregarius ponderosus pentru Basarabianul inferior;
- Biozona de abundenţă (Abundace zone) cu Potamides pentru Volinian
superior – Basarabian inferior;
- Biozona de abundenţă (Abundance zone) cu Anodonta pentru Volinianul
superior.
M. Brânzilă (1999), în monografia sa asupra geologiei Câmpiei Moldovei, în
capitolul privind tectonica, consideră că limita dintre Volinian şi Basarabian se găseşte
în forajul de la Bivolari la altitudinea absolută de +9 m, iar în forajul de la Şipote la –

16 m, ceea ce ar însemna o cădere de 1,4 m/km spre sud-vest. O valoare apropiată (2,6
m/km, tot către sud-vest) este calculată şi pentru limitele dintre Badenian-Sarmaţian
(Buglovian) şi Buglovian-Volinian. În forajul de la Cepleniţa limita Volinian-
Basarabian este trasată la altitudinea de –105 m. Faptul că la Buhalniţa, localitate
situată pe versantul estic al Dealului Mare – Hârlău, la o distanţă de doar câţiva
kilometri vest de Cepleniţa, aceeaşi limită a fost stabilită de Bica Ionesi (1980) la
altitudinea de 245 m, este explicat de M. Brânzilă printr-o ridicare însemnată a zonei
Dealul Mare – Hârlău, de câteva sute de metri, produsă probabil în Basarabianul
superior. Pe de altă parte, autorul compară grosimea depozitelor bugloviene din
sectorul dintre Miletin, Bahlui şi Prut (cca 50 m) cu cea a depozitelor de aceeaşi vârstă
din forajul Lespezi (peste 500 m, probabil după I. Pătruţ, 1990) şi constată o cădere
(subsidenţă a bazinului) puternică a zonei vestice, care s-a produs în timpul
Buglovianului şi o parte a Volinianului. După acumularea Basarabianului inferior, M.
Brânzilă consideră că zona Dealul Mare – Hârlău a suferit un proces accentuat de
înălţare, ce s-a realizat după un sistem de fracturi, existent în zona Cepleniţa, orientat
după direcţia nord-sud (invocat încă de V. C. Tufescu în 1937) şi chiar expunere
subaeriană, cu îndepărtare de depozite.
În consideraţiile geotectonice pe care le fac asupra bazinelor de foreland, C.
Grasu et al. (1999), în cadrul unui studiu petrografic şi de sedimentologie privind
Molasa Carpaţilor Orientali, acceptă modelul lui P. G. DeCelles şi Katherine A. Giles
(1996) care consideră aceste bazine ca fiind nişte sisteme în care se pot recunoaşte
patru depozone: wedge top, avanfosă, forebulge şi backbulge (fig. 13).
Evoluţia acestui sistem al bazinelor de foreland al Carpaţilor Orientali,
considerat a fi de tip periferic, este văzută de către autori în două etape: o etapă a
bazinului vechi de foreland şi una a bazinului nou de foreland.
Instalarea primei etape este considerată a fi o consecinţă a evenimentelor de
convergenţă dacidice şi a funcţionat din Cretacicul inferior şi până în Miocenul
inferior. Bazinul vechi de foreland este identificat de către autori cu Depresiunea
Externă a Carpaţilor Orientali în sensul lui I. Băncilă şi E. Hristescu (1963) şi cu
Bazinul Moldavic în sensul Bădescu (1998).
Cea de-a doua etapă din evoluţia bazinului de foreland, al Carpaţilor Orientali,
respectiv bazinul nou de foreland este legată, conform autorilor menţionaţi, de
evenimentele de convergenţă intra-badeniene şi intra-sarmaţiene. Şi în cadrul acestui
bazin sunt identificate cele patru depozone din modelul lui P. G. DeCelles şi Katherine
A. Giles (1996). Dintre acestea, depozona forebulge este localizată de către autori
aproximativ de-a lungul Siretului întrucât la vest are loc o îngroşare a depozitelor
voliniene de la 150 m (la est de Siret) până la 800 m. Alt argument pentru amplasarea
acestei depozone de-a lungul Siretului ar fi dezvoltarea unor platforme carbonatice

care sunt specifice acestei depozone. Autorii identifică aceste platforme carbonatice cu
nivelurile din Volinian denumite de Bica Ionesi (1968) Pătrăuţi I, II, Burdujeni,
Arghira I, II, Hârtop I, II şi Hârtop III – Nigoteşti şi nivelurile de calcare oolitice din
Basarabianul inferior (Hărmăneşti, Deleni, Criveşti, Dealul Mare). În spatele
platformelor carbonatice (argilele bentonitice de Darabani-Mitoc, argilele cu
Cryptomactra) este atribuită depozonei backbulge. Depozonei avanfosă, având
extinderea de la forebulge şi până la falia pericarpatică, îi sunt atribuite depozite
ruditice care au fost considerate de natură fluvio-deltaică de diverşi autori şi care se
pot urmări de la valea Sucevei până la sud de valea Moldovei, în dealurile Leahului,
Fătului, Cerdacu, Ciungi. Tot depozonei avanfosă îi sunt atribuite depozitele lacustre
cărbunoase din Volinianul mediu de pe aria Fălticeni – Baia – Boroaia. În sfârşit,
depozonei wedge top a noii etape din evoluţia bazinului de foreland îi sunt atribuite
formaţiunile voliniene, basarabiene sau mai noi care stau discordant şi transgresiv
peste prisma orogenică (Pânza Pericarpatică, Pânza Vrancei, Pânza de Tarcău).
Fig. 13. Secţiune schematică indicând elementele structurale şi depozonele unui bazin de
foreland (după C. Grasu et al, 1999, inspirată din P. G. DeCelles şi Katherine A. Giles, 1996).
1 – sedimente în cele 4 depozone.
În 1999, am studiat Sarmaţianul din forajul FH4 de la Lespezi, cu carotaj
continuu între adâncimile de 50 şi 333 m, dar şi un afloriment din malul drept al
Siretului. Fauna identificată constă din 52 de taxoni de foraminifere, dintre care
frecvenţă importantă prezintă Porosononion subgranosus (Egger), Porosononion
martkobi (Bogd.), Cibicides lobatulus (W. et J.), Cibicides badenensis (d’Orb.),
Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker) etc. şi 27 de taxoni de moluşte
(Inaequicostata gleichenbergense (Papp), Obsoletiforma volhynica (Grisch.), Abra

alba scythica (Sok.), Ervilia dissita dissita (Eichw.), Plicatiforma plicata (Eichw.),
Potamides mitralis (Eichw.) etc.). Pe baza acestei faune sunt prezentate unele
consideraţii biostratigrafice şi se trasează limita dintre Buglovian şi Volinian în forajul
Lespezi la adâncimea de 226-224 m. Elementele importante în trasarea limitei au fost
pe bază de foraminifere deoarece în foraje moluştele sunt mai greu de recuperat din
carote. Pe baza conţinutului faunistic, s-au adus dovezi concrete care justifică faptul că
modelul artificial creat de I. Pătruţ (1990) pentru Sarmaţianul de pe Platforma
Moldovenească nu corespunde realităţii. De asemenea, se mai precizează că depozitele
dintr-un alt foraj din apropiere de Lespezi, încadrate de I. Pătruţ la stratele inferioare
cu Ervilia aparţin de fapt tot Buglovianului care însumează aproximativ 600 m
grosime şi nu 25 m cum reiese din datele respective.
În anul 2001, P. Ţibuleac reia studiul secţiunii geologice din Dealul Horaiţa
(Leucuşeşti) unde consideră că apare deschis la zi limita dintre Volinian şi Basarabian.
În lucrare este menţionată şi figurată o faună de moluşte, cu taxonii index pentru
Volinian (Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.), Ervilia) şi pentru Basarabianul inferior (Mactra (Sarmatimactra) pallasi
(Baily), Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.)).
Crina Miclăuş (2001) adoptă acelaşi model al sistemelor bazinelor de
foreland propus de DeCelles şi Giles (1996) ca şi de Grasu et al. (1999) pentru
foreland-ul Carpaţilor Orientali, în care se recunosc cele patru depozone: depozona
wedge top, depozona avanfosă, depozona forebulge şi depozona backbulge. Şi în
această lucrare depozona forebulge a bazinului nou de foreland, în stadiul de
dezvoltare colmatat, este amplasată aproximativ pe linia Siretului (fig. 14). De
asemenea, şi aici cele 8 niveluri calcaro-grezoase separate de Bica Ionesi în 1968 (de
la Pătrăuţi I la Hârtop III – Nigoteşti) sunt interpretate a fi echivalente unor platforme
carbonatice specifice depozonei forebulge.
În lucrarea mea din 2002, am studiat microfauna găsită în diverse deschideri
din bazinul Şomuzului Mic, în perimetrul Fălticeni – Suceava – Dolhasca şi am
semnalat pentru prima dată în regiune o asociaţie reprezentată prin 41 de taxoni de
foraminifere alături de alte microfosile (ostracode, otolite, statolite de Mysidae,
fructificaţii de Chara). Prin corelare cu biozonele stabilite pe Platforma
Moldovenească autorul arată că taxonii salmaştrii de foraminifere indică vârsta
voliniană superioară a depozitelor din zona studiată.
Fig. 14. Blocdiagrama idealizată a bazinului nou de foreland al Carpaţilor Orientali, în stadiul
de dezvoltare colmatat, în timpul Volinianului (după Crina Miclăuş, 2001). 1 – Sarmaţian de
foreland; 2 – Badenian de foreland; 3 – Cretacic de Platformă; 4 – Paleozoic de platformă; 5 –
fundament (Platforma Est-Europeană); 6 – discordanţe – transgresiuni; 7 – linii de şariaj; PP –
Pânza Pericarpatică; PV – Pânza de Vrancea; PT – Pânza de Tarcău.
P. Génot, V. Ionesi şi I. Bucur (2002) realizează un studiu preliminar asupra
unor capsule fertile provenite de la nişte alge dasycladacee (Acetabulariaceae), găsite
în calcarul de Pădureni din zona Vicşani – Dorneşti şi conservate, în mod excepţional,
foarte bine. La capsulele întregi se observă că sunt alcătuite din 14 până la 22
gametofori care conţin, la rândul lor, 12 până la 44 gametangi. De asemenea sunt
figurate, pentru prima dată la astfel de fosile, segmentele coronariene din partea
centrală a capsulelor reproductive.
În 2002, C. Grasu et al. reiau modelul sistemului bazinelor de foreland
prezentat de C. Grasu et al. şi în 1999, în care se recunosc cele 4 depozone (după P. G.
DeCelles şi Katherine A. Giles , 1996): wedge top, avanfosă, forebulge şi backbulge.
În acest context autorii consideră următoarele:
- variaţia lito- şi posibil biofacială a Sarmaţianului dintre Orogen şi Prut
demonstrează că sedimentarea lui s-a făcut în condiţii cu mult mai complexe decât
cele care apar pe platforme propriu-zise, acoperite de mări epicontinentale;
acumularea s-a făcut în condiţii marine corespunzătoare ultimei etape de evoluţie a
bazinului de foreland al Carpaţilor Orientali;
- tectonica a fost principalul element de control asupra sedimentării şi, din

acest punct de vedere, în Sarmaţian se pot diferenţia două etape distincte, una în care
subsidenţa a fost polarizată est-vest şi indusă de sarcina pânzelor de şariaj şi o a doua,
în care subsidenţa din zona Vrancei (Depresiunea Focşani – Odobeşti) a fost cea care a
polarizat nord-sudic sedimentarea;
- faciesurile Sarmaţianului dintre Prut şi Orogenul Carpaţilor Orientali sunt
rezultatul acumulării în depozonele specifice sistemelor bazinelor de foreland controlate
mai ales de tectonică decât de fluctuaţiile nivelului mării, probabil până la finele
Basarabianului inferior;
- începând aproximativ de la meridianul Prutului, spre est, odată cu reducerea
influenţei tectonicii Orogenului, sedimentarea a căpătat trăsături specific platformice,
în condiţiile unei stabilităţi tectonice mari şi sub control dominant eustatic; în aceste
condiţii s-au instalat faciesuri recifale care au migrat în timp de la vest la est, de la zona
de „toltry” în Buglovian, la bariera de recife din Volinianul superior – Basarabian
(Basarabia Centrală) şi faciesurile recifale din Hersonianul Crimeii; este posibil ca
migrarea zonelor recifale să fie legată de colmatarea sistemului bazinelor avanfosă din
faţa Carpaţilor şi invazia de material terigen în domeniile lor de dezvoltare;
- Sarmaţianul de la est de Prut s-a acumulat în condiţii de platformă carbonatică
cu edificarea construcţiilor biohermice, respectiv recife cu Nubecularia şi melobesee,
recife cu briozoare, recife prismatice şi sferice cu Nubecularia etc.; lipsa sau aportul
extrem de redus al materialului terigen este demonstrată de puritatea mare a calcarelor
biohermice care au dat ca reziduu insolubil nu mai mult de 1% (Saulea, 1946; 1995);
comparativ, în zona de forebulge de la vest de Prut, aproximativ pe aliniamentul
Siretului, depozitele sincrone indică un aport important de material terigen, care a
împiedicat instalarea faciesurilor biohermice, substituite aici de calcaro-gresii şi gresii
oolitice.
Plecând de la aceste consideraţii autorii prezintă diferite zone cu depozite
sarmaţiene în funcţie de evoluţia sedimentologică a bazinului de foreland, în două
etape:
I. Etapa sedimentării cu polaritate vest-estică controlată de sarcina şariajelor
carpatice (Buglovian – Basarabian superior);
II. Etapa sedimentării cu polaritate nord-sudică controlată de subsidenţa din
zona Vrancei (Basarabian superior – Hersonian).
În prima etapă este prezentat Sarmaţianul din cele 4 depozone astfel:
- pentru depozona wedge top sunt luate în considerare zona valea Sucevei –
pârâul Voitinel, bazinul pârâului Clit şi zona Viişoara – Brăteşti;
- pentru depozona avanfosă – zonele Ciungi, Soloneţ – Izvoarele Şomuzului
Mare, Fălticeni – Boroaia – Tg. Neamţ, Boiştea, Corni, Stânca Şerbeşti.
- pentru depozona forebulge – zona dintre valea Siretului şi valea Moldovei,

zona dintre valea Siretului şi Izvoarele Jijia – Bahlui şi zona Dealul Mare – Hârlău
- în depozona backbulge Sarmaţianul este prezentat în două etape: Buglovian
– Volinian (argilele de Bajura – Cuzlău, tuful de Hudeşti şi argilele de Darabani –
Mitoc) şi Basarabian (argilele cu Cryptomactra).
În cea de-a doua etapă Sarmaţianul este prezentat în ordine stratigrafică,
respectiv Basarabianul superior (argilele şi nisipurile de Vlădiceni, nisipurile şi
argilele de Bârnova, calcarul oolitic de Repedea, nisipurile şi gresiile de Şcheia,
Dealul lui Stan Bozienii de Sus, zona Slobozia – Gura Văii) şi Hersonianul (zona
Hoiseşti – Mărgineni, Dealul Păun – Cariera Catarg, zona valea Bistriţei – pârâul
Răcăciuni, zona Bogdăneşti – Bacău, zona Negreşti – Pungeşti şi zona Vaslui –
Cariera Paiu).
Pentru zonele menţionate sunt prezentate litologia şi conţinutul macrofaunistic
(în marea lor majoritate după datele din literatură şi din diferite rapoarte geologice sau
contracte de cercetare), câteva date petrografice din fiecare zonă luată în studiu, unele
aspecte sedimentologice (pentru Sarmaţianul din zonele Ciungi, Corni, Stânca
Şerbeşti, precum şi pentru nisipurile şi argilele de Bârnova şi Hersonianul din zona
Hoiseşti – Mărgineni) şi posibilităţile de utilizare a resurselor minerale existente.
În finalul lucrării sunt făcute unele consideraţii hidrogeologice şi cu privire la
resursele hidrominerale de pe Platforma Moldovenească.
În studiul meu din 2003, am identificat un nou punct fosilifer pe P. Lupăria
(afluent de dreapta al p. Velniţa) în versantul estic al Dealului Osoi. Aici, între
altitudinile de 397 şi 410 m, am descris o succesiune de nisipuri şi gresii, care conţin
câteva niveluri fosilifere cu numeroase bivalve şi gastropode. A fost pusă în evidenţă
o faună marin-salmastră reprezentată printr-o asociaţie de 34 taxoni de moluşte (14 de
bivalve şi 20 de gastropode) care indică prezenţa Volinianului superior, probabil chiar
partea sa terminală.
În acelaşi an (2003), S. Iamandei, Eugenia Iamandei şi V. Ionesi descriu şi
figurează o specie de cupressacee şi una de taxodiacee care au fost găsite în zona
Fălticeni – Suceava sub formă de lemne fosile. Astfel, la Arghira, pe P. lui Gheorghe,
în nivelul Arghira II a fost găsit Tetraclinoxylon romanicum Iamandei & Iamandei,
aparţinând Familiei Cupressaceae, iar la Osoi, pe versantul drept al p. Lupăria
Taxodioxylon taxodii Gothan din Familia Taxodiaceae. Autorii consideră că
taxodiaceele şi cupresaceele descrise aici indică un climat temperat-cald de tip
Mediteranean, corespunzătoare cu cele din arealele biogeografice din sudul Statelor
Unite, Mexicului şi Guatemalei unde există Taxodium şi, respectiv Munţii Atlas
(nordul Africii), sudul Spaniei şi Malta unde trăieşte Tetraclinus.
Fig. 15. Biofaciesuri şi litofaciesuri în Basarabianul Platformei Moldoveneşti (după L. Ionesi,

în L. Ionesi et al., 2005).
În 2005, L. Ionesi et al. realizează o amplă sinteză asupra Sarmaţianului
mediu şi superior de pe Platforma Moldovenească. La începutul lucrării, sunt
prezentate unele aspecte generale, cum ar fi poziţia Platformei Moldoveneşti în cadrul
Paratethysului, cronostratigrafia Sarmaţianului (Suess et Barbot de Marny, 1866),
subetajele Sarmaţianului, un amplu istoric al cercetărilor asupra Basarabianului de pe
Platforma Moldovenească etc. În ceea ce priveşte subetajele Sarmaţianului, autorii
consideră că acestea sunt în număr de 4 şi anume: Buglovian (sens Laskarew,
emendat), Volinian, Basarabian şi Hersonian.
În cuprinsul Basarabianului, autorii separă 3 biofaciesuri (stabilite de L. Ionesi
et al., în 1996) (fig. 15):
I. Marin-salmastru inferior, care cuprinde intervalul de la limita cu Volinianul,
până la instalarea biofaciesului slab-salmastru. Ca timp, cuprinde Basarabianul inferior
şi prima parte a Basarabianului superior. În acest biofacies au fost separate 4
litofaciesuri: litoral, neritic-arenitic, neritic-pelitic şi recifal care au fost raportate la
două domenii sau sisteme depoziţionale: litoral şi neritic.
II. Slab-salmastru, extins între cele două biofaciesuri marin-salmastre. Acest
biofacies este caracterizat de o faună bazinală care se reduce, în principal, la mactre
mici şi congerii, apariţia sa fiind însoţită de prefaceri paleogeografice, concretizate

prin transformarea în uscat a părţii de nord a bazinului de sedimentare.
III. Marin-salmastru superior, care reprezintă o etapă scurtă, sfârşitul
Basarabianului, cu o faună bazinală bogată. Peste acest biofacies, în discontinuitate,
urmează Sarmaţianul superior.
Pentru toate aceste biofaciesuri sunt discutate amănunţit problemele legate de
litostratigrafie, biostratigrafie, faună, floră, sedimentologie.
Dintre formaţiunile discutate în cadrul celor 3 biofaciesuri, menţionăm doar
Formaţiunea de Dealul Mare, care prezintă interes pentru lucrarea de faţă şi care
corespunde, în fapt, depozitelor basarabiene din litofaciesul neritico-arenitic al
biofaciesului marin-salmastru inferior. Pentru această formaţiune, L. Ionesi realizează
o cloloană lito- şi biostratigrafică sintetică (fig. 16).
În capitolul de tectonică şi evoluţie paleogeografică a Platformei Moldoveneşti
în Sarmaţian, L. Ionesi et al. (2005) fac o analiză critică a modelului preconizat de C.
Grasu et al. (1999), Crina Miclăuş (2001) şi C. Grasu et al. (2002), inspirat după
modelul bazinelor de foreland, propus de către P. G. DeCelles şi Katherine A. Giles
(1996) şi consideră că, în Sarmaţian, depozitele s-au acumulat pe o platformă
carbonatică, corespunzătoare unui domeniu neritic şi litoral. Adâncimea maximă a
bazinului nu depăşea 150-200 m, în timpul acumulării Formaţiunii cu Cryptomactra.
În 2006, D. Ţăbără realizează un studiu palinologic al depozitelor basarabiene
şi hersoniene din partea centrală a Moldovei. Autorul corelează rezultatele
palinologice cu asociaţiile macrofloristice în limitele biofaciesurilor stabilite pe bază
de macro- şi microfaună (după L. Ionesi et al., 2006). De asemenea, este întocmită o
schemă de evoluţie paleoclimatică şi paleoecologică, pe seama microflorei din
formaţiunile basarabiene şi hersoniene şi este realizată, pentru prima dată, o
palinozonare în Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească.
În litofaciesul neritico-arenitic, din domeniul neritic, aparţinând biofaciesului
marin-salmastru inferior, D. Ţabără analizează paleofloristic aflorimentul din Dealul
Şuverde (Hărmăneşti), în care am trasat limita dintre Volinian şi Basarabian (V.
Ionesi, 2004). Dintre rezultatele mai importante pe care autorul le surprinde în urma
analizei palinologice pe care o efectuează aici, menţionăm faptul că, în timp ce
microflora bazinală, de la nivelul Volinianului superior, este relativ săracă (fiind
identificat numai Tytthodiscus), în Basarabianul inferior este mult mai diversificată
(Deflandrea, Hystricosphaera, Wetzeliella etc.). De asemenea, din punct de vedere
climatic, la limita Volinian – Basarabian, proporţia elementelor temperate scade în
favoarea celor subtropical-tropicale, iar materia organică figurată este mai abundentă
şi mai bine conservată în Basarabianul inferior, comparativ cu Volinianul.
Fig. 16. Coloana lito- şi biostratigrafică sintetică a Formaţiunii de Dealul Mare (după
L. Ionesi, în L. Ionesi et al., 2005).
Pe foaia 6 – Suceava din Harta geologică a României sc. 1:200.000 (fig. 17),
editată de Institutul Geologic în 1967 sub coordonarea lui Emilei Saulea, geologia
regiunii la care ne referim este redată după datele lui I. Atanasiu şi N. Macarovici
(1950), Bica Ionesi (1963) şi N. Macarovici (1964).
Concluzii. Din prezentarea istoricului rezultă că referirile asupra regiunii

dintre valea Siretului şi valea Şomuzului Mare sunt relativ puţine, deşi primele
observaţii îi aparţin lui Gr. Cobălcescu (1883). În schimb asupra zonelor limitrofe
datele sunt abundente. Se constată că pe dreapta şi stânga Siretului sunt separate
unităţi litostratigrafice diferite, iar corelările din cele două sectoare ale acestui râu
lipsesc.
Fig. 17. Extras din harta geologică a României, scara 1:200.000, foaia 6 – Suceava, editată de
Institutul Geologic al României, 1967 (coordonator Emilia Saulea).
GEOLOGIA REGIUNII
Depozitele care aflorează în regiunea studiată aparţin etajului Sarmaţian (sens

Suess et Barbot de Marny, 1866) şi anume Volinianului şi Basarabianului (sens Gr.
Cobălcescu, 1883 şi I. Sinzov 1883). În forajul de la Lespezi au fost interceptate şi
depozite aparţinând Buglovianului (sens Laskarew, 1903, emendat). Dintre depozitele
care sunt deschise la zi, cea mai mare extindere o are Volinianul, Basarabianul fiind
reprezentat numai prin baza sa, în sudul regiunii cercetate.
1. Stratigrafie
Cele mai vechi depozite care au fost studiate în cadrul lucrării de faţă aparţin
Buglovianului superior şi au fost interceptate doar în forajul de la Lespezi. Depozitele
voliniene, care urmează în continuitate de sedimentare, au fost studiate atât în
deschiderile de la suprafaţă cât şi în forajul de la Lespezi, iar depozitele basarabiene
numai în deschiderile naturale.
1.1. Buglovianul
Pe Platforma Moldovenească Buglovianul aflorează pe o suprafaţă mai mare,
între valea Başeului şi Prut, precum şi între valea Siretului şi valea Sucevei, în restul
platformei fiind acoperit de depozite mai noi (L. Ionesi, 1994). În perimetrul în care
am întreprins cercetări, Buglovianul nu apare deschis, fiind interceptat doar în forajul
FH4 de la Lespezi, localitate situată în apropiere de marginea sud-estică a zonei
studiate de către noi.
1.1.1. Litostratigrafie
Depozitele bugloviene nu apar deschise la zi în perimetrul studiat de către noi,
cercetarea acestora fiind efectuată pe baza probelor luate din forajul FH4, săpat la
Lespezi de către GEOMOLD Câmpulung Moldovenesc (fig. 18). Forajul a fost
amplasat în partea de nord a localităţii Lespezi, la altitudinea de 255 m, în apropiere de
intersecţia drumurilor care duc la Sireţel şi la Buda. Menţionăm că în perimetrul
Fig. 18. Amplasarea forajului FH4 de la Lespezi.
58 Stratigrafie
localităţii Lespezi a fost săpat anterior un alt foraj (amplasat la alt de 275 m) care a
fost interpretat (mai ales geofizic) de către I. Pătruţ (1990).
Primii 50 m traversaţi de foraj nu au fost carotaţi, în schimb, intervalul cuprins
între 50 şi 333 m (talpa sondei) a fost carotat continuu.
Depozitele bugloviene străbătute de foraj cuprind intervalul dintre talpa sondei
(333 m) şi aproximativ adâncimea de 224 m. Litologic sunt prezente depozite
predominant argiloase şi argilo-nisipoase cu unele niveluri calcaroase, marnoase,
tufacee, argilo-bentonitice şi ruditice (fig. 19). Succesiunea lor este următoarea:
- Începând de la talpa sondei (333 m) şi până la adâncimea de 325 m forajul a
interceptat exclusiv argile vinete.
- Urmează depozite predominant nisipoase sau nisipo-argiloase, cu unele
intercalaţii subţiri de argile (325-314 m).
- Între 314 şi 286,5 m carotele extrase sunt alcătuite predominant din argile cu
un nivel arenitic între 305 şi 308 m.
- Începând de la adâncimea de 286,5 m şi până la 264,5 m se observă o
schimbare a litologiei. Astfel, acest interval este delimitat la partea inferioară şi la cea
superioară de câte un nivel cu microconglomerate şi gresii de aproximativ 1 m
grosime fiecare (între 285,5-286,5 m şi respectiv 264,5-265,5 m). Peste nivelul
ruditico-arenitic din baza intervalului există o intercalaţie argiloasă (285-285,5 m).
Peste această intercalaţie precum şi sub microconglomeratele şi gresiile de la partea
superioară, între 282 şi 285 m şi respectiv 265,5-268 m, apar calcare biosparitice de
culoare albicioasă. Între adâncimile de 282-281 m se găseşte un nivel de aproximativ 1
m grosime de argile bentonitice. Urmează aproximativ 2,5 m de argile de culoare alb-
verzuie (între 281 şi 278,5 m adâncime) peste care se găseşte un strat de gresie
(aproximativ între 278 şi 278,5 m), urmat de argile (277,5-278 m) şi marne de culoare
verzuie (277,5-268 m).
- În continuare, peste rocile prezentate, se revine la argile nisipoase (264,5-233
m), cu o intercalaţie centimetrică de gresie la adâncimea de 260,5 m şi trei intercalaţii
de argile (intervalele de adâncime 259,5-260 m, 250-251 m şi 241,5-243 m).
- La partea superioară (233-224 m) depozitele bugloviene sunt reprezentate
prin argile care suportă o intercalaţie de 0,5 m de nisip (227,5-228 m). Prin rocile mai
dure (calcare, gresii, microconglomerate, marne) am executat 15 secţiuni subţiri
(probele 198, 199, 205, 206).
Buglovianul 59
Fig. 19. Coloana litologică a Buglovianului superior din forajului FH4 Lespezi.
60 Stratigrafie
Din examinarea lor la microscop am constatat în primul rând că cele două

niveluri de calcare albicioase, cuprinse între intervalele 282-285,2 m şi respectiv
264,5-265,5 m, sunt reprezentate prin biosparite, alcătuite în majoritate din testuri de
foraminifere la care se adaugă spini de echinide, fragmente de cochilii de moluşte,
alge, fragmente de tuburi calcaroase de viermi tubicoli, fragmente de briozoare. Există
şi material epiclastic, reprezentat prin foarte rare granule de cuarţ (câteva granule în
fiecare secţiune).
Prin procedee mecanice am încercat să dezagregăm roca pentru a detaşa
microfosilele dar nu am reuşit din cauza fragilităţii lor.
Referitor la argilele bentonitice interceptate de foraj între 282 şi 281m
adâncime, menţionăm că sunt formate predominant din smectit dioctaedric (după
analizele efectuate de către I. Boboş). Au o culoare gri-cenuşie, cresc mult în volum
prin adiţia apei, şi conţin numeroase cristale de pirită.
Fig. 20. Difractograma rezultată în urma analizei probei 413 cu raze X. Picurile sunt
numerotate de la 1 la 44.
Buglovianul 61
În ceea ce priveşte rocile situate între 281 şi 278,5m, deasupra argilelor

bentonitice, trebuie să menţionăm faptul că după aspectul exterior, culoare şi greutate
specifică par a fi nişte tufite sau chiar tufuri fine. Acest fapt ne-a determinat să le
cercetăm mai amănunţit. Ca urmare, prin aceste roci am făcut o serie de secţiuni
subţiri şi o probă (nr. 413) a fost analizată de către Petreuş 1 cu ajutorul unui
difractometru cu raze X, cu anticatod de Co. Din analiza secţiunilor subţiri şi a
difractogramei (fig. 20) rezultă că este vorba despre argile în care mineralul dominant
este caolinitul alături de care mai sunt prezente mineralele clorit, montmorillonit, illit
şi cristobalit (fig. 21-25 şi tabelele 1-5).
În figura 20 prezentăm difractograma generală obţinută pe proba 413. Cifrele
de la capătul fiecărui maxim de difracţie arată numărul picului. Picurile foarte
numeroase arată o probă care constă dintr-un amestec de minerale, dominant
argiloase: caolinitul, montmorillonitul, illitul, la care se adaugă minerale neargiloase,
cloritul şi cristobalitul. Am descompus apoi difractograma rocii argiloase 413 în
difractograme specifice mineralelor argiloase şi neargiloase.
Fig. 21. Difractograma pentru determinarea cu raze X a caolinitului (mineralul dominant) din
proba 413.
1
Aducem sincere mulţumiri d-lui prof. dr. I. Petreuş pentru ajutorul acordat.
62 Stratigrafie
Tabelul 1. Determinarea difractometrică cu raze X a caolinitului (mineralul

dominant) din proba 413.
Numărul 2θ d, Å I hkl
picului Proba 413 Etalon
5 23,65 4,36 4,35 60 110
6 24,80 4,16 4,17 60 11 1
13 30,60 3,38 3,37 40 111
16 32,84 3,16 3,15 20 11 2
17 33,84 3,07 3,09 20 112
24 41,68 2,51 2,55 70 130
25 42,32 2,47 2,48 80 200
28 45,84 2,29 2,29 80 131
29 46,87 2,24 2,24 5 040
31 48,38 2,18 2,18 30 220
32 49,38 2,14 2,13 20 041
35 51,80 2,04 2,00 5 222
40 55,01 1,93 1,93 40 132
42 56,70 1,88 1,89 20 13 3
În figura 21 prezentăm difractograma caolinitului, mineralul dominant în

proba 413. Rezolvând ecuaţia Bragg, nλ = 2d sinθ, pentru fiecare unghi 2θ la care au
apărut maxime de difracţie, am calculat valorile distanţelor interplanare „d”, pe care le
prezentăm în tabelul 1. Există o bună concordanţă între valorile „d” calculate de noi şi
cele din etalonul pentru caolinit. Recunoaştem caolinitul după picurile de intensitatea
cea mai mare, ce corespunde razelor X difractate de pe planele (11 1 ) cu d = 4,16 Å;
(111) cu d = 3,38 Å; (112) cu d = 3,16 Å; (130) cu d = 2,51 Å; (131) cu d = 2,29 Å;
(13 3 ) cu d = 1,88 Å.
Montmorillonitul, al doilea mineral argilos după caolinit, are difractograma
prezentată în figura 22 şi valorile distanţelor interplanare „d” în tabelul 2. Maximul de
difracţie (005), cu d = 3,07 apare de intensitate maximă deoarece se suprapune cu
maximul de difracţie (112) al caolinitului. Aparţin montmorillonitului picurile (110)
cu d = 4,56 Å; (121) cu d = 2,82 Å; (130) cu d = 2,51 Å; (003) cu d = 2,14 Å şi (141)
cu d = 1,88 Å, care se suprapune cu picul (13 3 ) al caolinitului.
Illitul, în cantitate redusă în probă, se recunoaşte în difractograma prezentată
în figura 23 şi în tabelul 3, unde se dau valorile distanţelor interplanare „d”. Picul
(022) al illitului se suprapune cu picul (11 1 ) al caolinitului, ceea ce explică
intensitatea sa foarte mare. Pentru montmorillonit sunt specifice în proba noastră
Buglovianul 63
picurile care exprimă familiile cu plane reticulare definite de valorile d (Å): 2,51; 2,10;
2,14; 2,92; 3,16.
Fig. 22. Difractograma pentru determinarea cu raze X a montmorillonitului din proba 413 (sunt
marcate numai picurile corespunzătoare montmorillonitului).
Tabelul 2. Determinarea difractometrică cu raze X a montmorillonitului din
proba 413.
Picului Proba 413 Etalon
4 22,59 4,56 4,50 80 110
5 23,65 4,36 4,35 - -
14 31,54 3,29 3,30 - -
17 33,84 3,07 3,07 100 005
21 36,92 2,82 2,83 1 121
24 41,67 2,51 2,50 80 130
32 49,38 2,14 2,15 30 003
35 51,80 2,04 2,01 - -
42 56,70 1,88 1,88 10 141
64 Stratigrafie
Fig. 23. Difractograma pentru determinarea cu raze X a illitului din proba 413 (sunt marcate
numai picurile corespunzătoare illitului).
Tabelul 3. Determinarea difractometrică cu raze X a illitului din proba 413.
4 22,59 4,56 4,51 - 020
6 24,79 4,16 4,13 - 022
16 32,84 3,16 3,19 - 114
19 35,55 2,92 2,98 - 025
20 36,26 2,87 2,86 - 115
22 37,46 2,78 2,78 - -
24 41,67 2,51 2,50 - -
26 43,02 2,45 2,45 - 13 3
32 49,38 2,14 2,14 - 043
33 50,28 2,10 2,12 - -
Buglovianul 65
Fig. 24. Difractograma pentru determinarea cu raze X a cloritului din proba 413 (sunt marcate
numai picurile corespunzătoare cloritului).
Tabelul 4. Determinarea difractometrică cu raze X a cloritului din proba
413.
3 21,62 4,76 4,72 60 003
21 36,92 2,82 2,83 40 005
24 41,67 2,51 2,54 80 201
25 42,31 2,47 2,47 70 20 3
28 45,83 2,29 2,29 40 20 4
30 47,58 2,21 2,20 5 203
33 50,28 2,10 2,10 15 205
35 51,80 2,04 2,04 5 007
41 55,52 1,92 1,92 25 206
42 56,70 1,88 1,88 25 20 6
66 Stratigrafie
Fig. 25. Difractograma pentru determinarea cu raze X a cristobalitului din proba 413 (sunt
marcate numai picurile corespunzătoare cristobalitului).
Tabelul 5. Determinarea difractometrică cu raze X a cristobalitului din
proba 413.
6 24,79 4,16 4,15 100 111
19 35,55 2,92 2,92 10 211
24 41,67 2,51 2,53 90 220
31 48,37 2,18 2,17 20 311
35 51,80 2,04 2,07 50 222
Cloritul însoţeşte de obicei mineralele argiloase şi contribuie la definirea

culorii slab verzui a rocii. În figura 24 prezentăm difractograma cloritului iar în tabelul
4 valorile „d” calculate. Picul (201) cu d = 2,51 Å se suprapune peste picul 2,51 al
illitului. Sunt specifice cloritului picurile ce corespund următoarelor valori „d”
Buglovianul 67
calculate: 4,76 Å; 2,82 Å; 2,29 Å; 2,10 Å; 1,92 Å şi 1,88 Å (care se suprapune peste
picul (13 3 ) al caolinitului).
Cristobalitul este prezent în probă şi se manifestă difractometric (fig. 25) prin
câteva maxime de difracţie pentru care am calculat valorile distanţelor interplanare
„d”, prezentate în tabelul 5. Picul ce corespunde familiei de plane (111) din cristobalit
se suprapune peste picul (11 1 ) al caolinitului. Sunt specifice cristobalitului maximele
de difracţie: (211) cu d = 2,92 Å; (220) cu d = 2,51 Å (care se suprapune peste picul
(130) al caolinitului şi peste picul (20 4 ) al cloritului); (311) cu d = 2,18 Å (care se
suprapune peste picul (2 2 0) al caolinitului) şi (222) cu d = 2,04 Å (care se suprapune
peste picul (222) al caolinitului şi peste picul (007) al cloritului).
Concluzii
1. Roca argiloasă (proba 413) analizată difractometric este o argilă caolinitică
cu montmorillonit.
2. Caolinitul şi montmorillonitul sunt două minerale argiloase care se
formează prin alterarea unor roci acide, în special a tufurilor riolitice sau rio-dacitice.
3. Prezenţa cristobalitului sugerează, de asemenea, roci originare acide,
vulcanice, în care apar minerale de temperatură ridicată, aşa cum este cristobalitul.
4. Pe baza compoziţiei mineralogice, determinate prin difracţia razelor X,
putem considera că argila caolinitică cu montmorillonit şi cristobalit face parte
integrantă dintr-un complex bentonitic mai general, acela al argilelor bentonitice
prezentate de noi anterior.
Corelarea litostratigrafică a Buglovianului din forajul FH4

După prezentarea succesiunii litologice în forajul FH4 de la Lespezi se impune
separarea unor unităţi litologice şi atribuirea de denumiri unităţilor respective. Pentru
aceasta, considerăm că este necesară mai întâi o scurtă prezentare a modului în care a
fost descris Buglovianul de pe Platforma Moldovenească.
În cadrul Platformei Moldoveneşti Buglovianul aflorează pe o suprafaţă mai
mare între valea Başeului şi Prut, precum şi între valea Siretului şi valea Sucevei, în
restul platformei fiind acoperit de formaţiuni mai noi.
Prezenţa Buglovianului în regiunea dintre Başeu şi Prut a fost intuită de I.
Simionescu (1920), care a atribuit această vârstă tufului de Hudeşti şi depozitelor
situate sub acesta. Ulterior au adus contribuţii privind studiul depozitelor bugloviene
din această zonă: G. Macovei şi I. Atanasiu (1929), I. Atanasiu (1940), I. Atanasiu şi
N. Macarovici (1950), N. Macarovici şi P. Jeanrenaud (1958), Natalia Paghida-Trelea
(1960, 1969), C. Albu et al. (1960), C. Gheorghiu et al. (1961), Bica Ionesi şi L. Ionesi
68 Stratigrafie
(1976), Bica Ionesi (1977), L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982), L. Ionesi şi V. Băcăuanu
(1985).
L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982) separă în cadrul depozitelor bugloviene dintre
Başeu şi Prut următoarele unităţi litologice: 1) argilele de Bajura – Cuzlău (=argilele
de Bajura, după L. Ionesi, 1994); 2) tuful de Hudeşti; 3) argilele de Darabani – Mitoc;
4) nisipurile şi conglomeratele de Ivăncăuţi; 5) biohermele cu Serpula; 6) calcarul de
Eşanca. Autorii fac menţiunea că nisipurile şi conglomeratele de Ivăncăuţi precum şi
biohermele cu Serpula au o dezvoltare regională limitată, fiind sincrone cu o parte din
argilele de Darabani – Mitoc.
În sectorul nord-vestic al Platformei Moldoveneşti, prezenţa Buglovianului din
aflorimente a fost intuită de N. Macarovici şi I. Atanasiu (1929), semnalată ulterior de
N. Macarovici şi P. Jeanrenaud (1958) şi demonstrată pe baza conţinutului macro- şi
microfaunistic de Bica Ionesi (1963). Ulterior au mai adus contribuţii: Bica Ionesi
(1968, 1969), Bica Ionesi şi L. Ionesi (1968), Bica Ionesi şi Ileana Guevara (1993),
Bica Ionesi şi V. Ionesi (1998), V. Ionesi (1998). În această parte a Platformei
Moldoveneşti, Buglovianul superior aflorează pe teritoriul României de la graniţa de
nord spre sud pe valea Siretului (până la Grămeşti, după Bica Ionesi 1968) şi valea
Sucevei (până la Satu Mare, după V. Ionesi, 1998) pe o grosime de aproximativ 80 m.
Succesiunea depozitelor este formată din argile şi nisipuri, cu un nivel calcaro-grezos
reper cu Serpula (= calcarul de Pădureni, L. Ionesi, 1994) în partea terminală.
Depozitele bugloviene au fost semnalate şi în numeroase foraje. Dintre acestea
menţionăm pe cele de la Frătăuţii Vechi, Măneuţi, Marginea, Suceava, Bosanci,
Fălticeni (Bica Ionesi, 1968), Bădeuţi (Bica Ionesi şi Ileana Guevara, 1993), Valea
Seacă, Tg. Neamţ, Girov, Dulceşti, Roman, Racova, Bârjoveni, Filipeşti, Secuieni,
Râşca, Bacău (A. Saraiman, 1993), Prăjeni, Cepleniţa, Cotnari, Movileni, Româneşti,
Erbiceni, Luceni, Leţcani, Horleşti, Mânjeşti – Mogoşeşti (Natalia Paghida-Trelea,
1969), Nicolina – Iaşi (C. Liteanu et al. 1963, Bica Ionesi şi M. Brânzilă, 1990),
Truşeşti – Drislea, Hlipiceni, Şipote, Bivolari (M. Brânzilă, 1999), Havârna (V.
Chiţimuş şi Victoria Lubenescu, 2000) etc. La vest de râul Siret, în regiunea dintre
valea Siretului şi valea Moldovei, Bica Ionesi (1968) menţionează pentru depozitele
bugloviene deschise de foraje o litologie reprezentată în general prin marne argiloase,
marne grezoase şi argile, iar în forajele săpate în sectorul dintre râurile Moldova şi
Bistriţa, A. Saraiman (1993) semnalează argile şi marne cenuşii cu reflexe verzi, uşor
nisipoase, fin micacee, foarte fin stratificate, cu intercalaţii cu totul subordonate de
gresii calcaroase şi argile bentonitice, cu fine piritizări şi resturi de plante
incarbonizate.
La E de Siret, Natalia Paghida-Trelea (1969) prezintă litologia după unele
probe prelevate din forajele de la Leţcani, Erbiceni şi Luceni, unde a identificat
Buglovianul 69
prezenţa Buglovianului pe criterii paleontologice (în celelalte foraje autoarea deduce

prezenţa acestui subetaj pe criterii geometrice). Astfel, în forajul de la Leţcani, sunt
semnalate calcare recifale cu Serpula, în cel de la Erbiceni marne argiloase vinete cu
fine cristale de pirită, la Româneşti – argile vinete cu intercalaţii de calcare cu tuburi
de viermi şi bivalve – şi la Luceni – marne cenuşii dure cu o intercalaţie grezoasă
conţinând numeroase fragmente cărbunoase. Tot la est de Siret, M. Brânzilă (1999)
recunoaşte depozite bugloviene în forajele de la Truşeşti – Drislea, Hlipiceni, Şipote şi
Nicolina – Iaşi. Litofaciesul recifal-calcaros, care aflorează în zona Ştefăneşti, a fost
interceptat de forajele de la Bivolari şi Nicolina – Iaşi fiind alcătuit din calcare
bioconstruite stratiforme (bioherme cu Serpula) dar şi calcare de bioacumulare
stratiforme (cu Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), Obsoletiforma ruthenica
(Hilber)). Aproximativ la vest de valea Jijiei, Buglovianul este caracterizat prin gresii
la partea inferioară şi argile la partea superioară, aşa cum apare în forajele de la
Truşeşti – Drislea, Hlipiceni şi Şipote.
V. Chiţimuş şi Victoria Lubenescu (2000), în datele preliminare privind
depozitele sarmaţiene interceptate în forajul H2 de la Havârna, arată că în intervalul
55-111,5 m se găsesc marne tufacee, argile verzui fosilifere în alternanţă cu marne
tufacee compacte, pe care le atribuie Volinianului inferior (? Buglovianului).
Din cele prezentate rezultă că în general Buglovianul din vestul Platformei
Moldoveneşti este reprezentat prin argile şi marne în care există unele intercalaţii de
nisipuri, calcare şi calcaro-gresii, iar în partea de est a platformei este un litofacies
recifal-calcaros, caracterizat de prezenţa calcarelor bioconstruite şi a calcarelor de
bioacumulare. Grosimea depozitelor este mai redusă în partea de E (135 m în regiunea
dintre Başeu şi Prut, după L. Ionesi, 1994) şi mai mare în vest (aproximativ 800 m,
după estimările din foraje făcute de Bica Ionesi, 1968).
Făcând o comparaţie, putem spune că depozitele din forajul de la Lespezi se
încadrează în această caracterizare generală, remarcându-se asemănări atât cu situaţia
din partea de vest a platformei cât şi cu cea din est. Cu Buglovianul din vestul
Platformei Moldoveneşti există similitudini în ceea ce priveşte natura predominant
pelitică a depozitelor (argile, marne), precum şi grosimea relativ mare a acestora
(peste 500 m, dacă se iau în calcul şi unele date de adâncime din forajul comentat de I.
Pătruţ în 1990). Şi cu depozitele bugloviene din estul Platformei Moldoveneşti (care
au o grosime mult mai mică), există asemănări litologice: predominarea argilelor cu
intercalaţii de calaro-gresii, gresii şi conglomerate. O asemănare mare se observă cu
situaţia descrisă în Forajul H2 de la Havârna de către V. Chiţimuş şi Victoria
Lubenescu în 2000. Acest lucru ne face să credem că depozitele bugloviene superioare
din forajul analizat (ca şi depozitele din forajul de la Havârna) au o poziţie oarecum
70 Stratigrafie
intermediară faţă de cele întâlnite în vestul şi estul Platformei Moldoveneşti la acelaşi

nivel stratigrafic.
Având în vedere cele discutate, referitor la separarea unor unităţi
litostratigrafice şi acordarea de denumiri acestor unităţi în conformitate cu
recomandările „Codului Hedberg”, considerăm că trebuie depăşite, mai întâi, unele
aspecte de ordin formal. Până în prezent, mai ales pentru depozitele bugloviene din
partea de est a platformei au fost date, după cum am arătat, denumiri ca: „argilele de
Bajura”, „tuful de Hudeşti” etc. Aceste denumiri din punctul de vedere al
recomandărilor „Codului Hedberg” au un caracter informal. Pentru a avea un caracter
formal ar trebui să fi denumite, de exemplu, ca: Membrul de Bajura, Membrul de
Hudeşti (dacă se acceptă ca respectivele unităţi să aibă rangul de membri). Deoarece
în cazul studiului de faţă regiunea pe care o cercetăm are o suprafaţă restrânsă şi avem
la dispoziţie doar un singur foraj, este dificil să facem aprecieri exacte asupra modului
în care trebuie denumite unităţile litostratigrafice din această parte a Platformei
Moldoveneşti, interceptate de forajul de la Lespezi. Totuşi, pentru a ne încadra în
tendinţa generală de a da denumiri în conformitate cu recomandările codului, dar şi cu
intenţia de a nu complica nomenclatura existentă, introducând prea multe denumiri
formale noi, considerăm următoarele:
1. Depozitele bugloviene superioare din forajul de la Lespezi aparţin unei
unităţi caracterizate prin predominarea rocilor pelitice şi subordonat arenitice, în care
există şi unele niveluri de calcare, marne, gresii şi microconglomerate. Credem că
acestei unităţi i se poate atribui rangul de formaţiune şi propunem să fie denumită
Formaţiunea de Lespezi, după localitatea în care a fost săpat forajul.
2. La rândul său Formaţiunea de Lespezi poate fi împărţită, în funcţie de
litologie, în mai mulţi membri, o parte dintre aceştia putând fi corelaţi cu unităţile
litologice separate în aflorimentele deschise între Başeu şi Prut sau în forajele de la
Truşeşti – Drislea, Hlipiceni, Şipote, Bivolari, Nicolina – Iaşi sau Havârna. Pentru
cazurile în care se observă asemănări mari de litologie, propunem să fie păstrată
denumirea dată iniţial depozitelor respective şi să fie doar actualizată, în conformitate
cu recomandările codului.
3. În acest context, apreciem în primul rând că depozitele argiloase şi argilo-
nisipoase străbătute de forajul de la Lespezi între adâncimile de 333 m şi 286,5 m sunt
asemănătoare cu cele descrise de L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982) între Başeu şi Prut
sub denumirea de „argilele de Bajura - Cuzlău” (= „argilele ilitice de Bajura”, după L.
Ionesi, 1994). În sectorul dintre Başeu şi Prut, L. Ionesi (1994) arată că succesiunea
Buglovianului începe cu argilele ilitice de Bajura (în grosime de 55-100 m), care au
câteva intercalaţii de nisipuri şi gresii calcaroase. Prezenţa unei faune cu
Inaequicostata inopinata (Grisch.), Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), Mactra
Buglovianul 71
(Podolimactra) eichwaldi Lask., Abra alba scythica (Sok.), Cibicides lobatulus (W. et
J.) etc. atestă Buglovianul superior şi, în plus, demonstrează, după L. Ionesi (1994),
discontinuitatea dintre Badenian şi Sarmaţian prin lipsa Buglovianului inferior.
Depozitele echivalente din forajul de la Lespezi, după cum vom demonstra, au
tot vârsta Buglovian superior, în schimb, deoarece săparea forajului s-a oprit la
adâncimea de 333 m, nu putem preciza care este raportul cu Badenianul.
Având în vedere aceste similitudini propunem ca depozitele cuprinse între
adâncimile de 333 m şi 286,5 m să fie denumite Membrul de Bajura.
4. În ceea ce priveşte depozitele cuprinse între adâncimile de 286,5 m şi 264,5
m, unde predomină marnele, calcarele, microconglomeratele, considerăm că în zona
Lespezi există, din punct de vedere litostratigrafic, după cum am mai afirmat, unele
asemănări cu situaţia dintre Başeu şi Prut, precum şi cu cea din forajul de la Havârna.
După L. Ionesi (1994), în sectorul dintre Başeu şi Prut, peste argilele ilitice de
Bajura stă tuful de Hudeşti care are o grosime de 2-5 m şi este un reper litostratigrafic
foarte bun, având în vedere că sub şi peste el sunt depozite pelitice. În continuare,
peste tuful de Hudeşti se aştern argilele bentonitice de Darabani – Mitoc, cu agregate
de cristale de gips şi intercalaţii milimetrice şi centimetrice de bentonite şi de nisipuri
şi rudite, cum sunt cele de la Ivăncăuţi (16 m), cu galeţi de calcare cenomaniene şi
cele de la Hudeşti (8-10 m), cu galeţi de roci din flişul carpatic. Pe o fâşie îngustă,
paralelă cu Prutul, între Mitoc şi Ştefăneşti (şi în continuare spre S până la Iaşi, după
cum au relevat forajele), la nivelul argilelor bentonitice s-au format bioherme având
forma unor lentile de până la 2 km lungime, 50-100 m lăţime şi 40-60 m grosime şi
reprezentând extremitatea sudică a unei zone întinse, care începe din regiunea Brody
din Podolia. Limita superioară a Buglovianului din partea de NE a Platformei
Moldoveneşti este dată (după L. Ionesi, 1994) de calcarul de Eşanca, cu o grosime de
până la 0,5 m, ce apare în cuprinsul argilelor bentonitice, la aproximativ 35-40 m de
tuful de Hudeşti.
Comparând această litologie a Buglovianului superior, din sectorul dintre
Başeu şi Prut, cu cea din forajul de la Lespezi, din intervalul 286,5-264,5 m, remarcăm
unele asemănări, dar şi unele diferenţe.
O primă asemănare este însăşi poziţionarea, în ambele cazuri, la partea
superioară a Buglovianului a respectivelor pachete de roci mai dure care se
diferenţiază net de restul depozitelor predominant argiloase sau argilo-nisipoase.
Totuşi, referitor la această încadrare geometrică se observă şi diferenţe atât în ceea ce
priveşte grosimea depozitelor, cât şi raportul cu limita Buglovian – Volinian. Dacă, în
sectorul dintre Başeu şi Prut, în general, depozitele bugloviene au o grosime mai mică
decât cele din partea de vest, în cazul de faţă situaţia este inversă, adică nivelurile de
roci mai dure au o grosime mai mare în E, decât cele din forajul de la Lespezi. De
72 Stratigrafie
asemenea, limita Buglovian – Volinian, în E apare la nivelul calcarului de Eşanca, în

timp ce în forajul de la Lespezi este, după cum vom demonstra pe criterii faunistice, la
aproximativ 35 m peste nivelul superior de microconglomerate, în cuprinsul unor
depozite predominant argilo-nisipoase.
O altă asemănare o considerăm a fi de ordin genetic. În partea de NE a
Platformei Moldoveneşti există tufuri şi bentonite care indică existenţa unei activităţi
vulcanice. Şi în forajul de la Lespezi există în intervalul 281-278,5 m argile caolinitice
care, după aspectul exterior, seamănă cu nişte tufuri fine şi care conţin cuarţ sub formă
de cristobalit ceea ce arată că formarea respectivelor cristale de cuarţ a avut loc la
temperaturi ridicate. Acest lucru poate sugera că respectivele argile este posibil să
provină din alterarea unor tufuri. De asemenea, atât argilele bentonitice de Darabani–
Mitoc, cât şi argilele bentonitice din intervalul de adâncime 282-281 m din forajul FH4
de la Lespezi, provin tot din alterarea unor tufuri.
Referitor la cele două niveluri de calcare biosparitice întâlnite în foraj,
considerăm că este dificil de făcut, la ora actuală, o paralelă cu situaţia de pe Prut.
Calcarele de Eşanca au, într-adevăr, dimensiuni reduse ca şi cele din foraj, dar sunt
lipsite de fosile, în timp ce calcarele biosparitice de la Lespezi abundă în microfosile.
Fosile numeroase sunt în biohermele construite din viermi tubicoli (Serpula), din
partea de NE a Platformei Moldoveneşti, dar faţă de acestea, în calcarele biosparitice
din foraj, deşi în secţiuni subţiri am observat prezenţa unor viermi tubicoli (posibil
chiar Serpula), nu am găsit alte elemente care să sugereze existenţa vreunui recif.
În ceea ce priveşte cele două niveluri de microconglomerate situate între
adâncimile de 285,5-286,5 m şi 264,5-265,5 m, putem doar să presupunem că ar putea
să fie asemănătoare întrucâtva, din punct de vedere genetic, cu conglomeratele de la
Ivăncăuţi, dacă s-ar găsi galeţi de calcare cenomaniene, sau cu cele de la Hudeşti, dacă
s-ar găsi galeţi de roci din flişul carpatic. Cum însă, dintr-un foraj se poate lua un
volum foarte mic de probe, este greu ca în cei aproximativ 2 m de carote avuţi la
dispoziţie din aceste niveluri microruditice să se găsească elemente (galeţi) care să
dovedească prezenţa lor.
Din datele preliminare prezentate de V. Chiţimuş şi Victoria Lubenescu
(2000) pentru forajul de la Havârna reiese că Volinianul inferior (Buglovian?), situat
între adâncimile de 111,5 m şi 55 m este reprezentat prin marne tufacee, argile verzui,
fosilifere, în alternanţă cu marne tufacee compacte. Credem că această litologie se
aseamănă, mai ales la nivelul marnelor, cu cea din forajul de la Lespezi din intervalul
(277,5-268 m).
În concluzie, din cele prezentate rezultă că pentru rocile cuprinse în intervalul
286,5-264,5 m se observă unele asemănări dar şi diferenţe, din punct de vedere
litologic, cu situaţia descrisă în regiunea dintre Başeu şi Prut şi cu cea din forajul de la
Buglovianul 73
Havârna. Punând în balanţă cele două aspecte (asemănările şi deosebirile) şi având în

vedere şi distanţa relativ mare faţă de cele două puncte, considerăm că totuşi
diferenţele sunt mai mari şi considerăm că este mai potrivită acordarea unei denumiri
noi unităţii litologice cuprinse în intervalul menţionat. Propunem deci ca această
unitate să fie denumită Membrul de Coasta Neagră, după numele coastei de deal
situate la aproximativ 1,5 km NE de locaţia forajului FH4.
5. Depozitele argilo-nisipoase situate mai sus de adâncimea de 264,5 m care se
continuă în Volinianul inferior cu depozite predominant argiloase considerăm că pot fi
corelate cu depozitele asemănătoare care au fost interceptate de forajul 1002 Bădeuţi
şi forajul F137 Spătăreşti. Astfel, în forajul 1002 Bădeuţi, carotat continuu pe un
interval de 300 m, începând de la suprafaţă, a străbătut de asemenea depozite
predominant pelitice (marne şi argile) cu unele intercalaţii subţiri de arenite (nisipuri şi
gresii). Bica Ionesi şi Ileana Guevara care au analizat acest foraj în 1993 precizează,
pe baza macro- şi microfaunei găsite, că intervalul cuprins între adâncimile de 30,5 şi
64-69 m corespunde Volinianului inferior, iar mai jos, până la adâncimea de 300 m
sunt depozite bugloviene superioare. Şi celălalt foraj, F137 Spătăreşti, a străpuns pe un
anumit interval destul de mare (290 m, între adâncimile de 920 şi 630 m) depozite
predominant pelitice. P. Ţibuleac (1998) care a analizat forajul denumeşte depozitele
respective unitatea litologică a pelitelor. Vârsta pe care o acordă autorul acestei unităţi
este Volinian inferior, după conţinutul macrofaunistic. Din păcate, nu este analizat şi
conţinutul microfaunistic şi de aceea la o adâncime mai mare de 820 m, unde au fost
găsite doar speciile Abra reflexa (Eichw.), Obsoletiforma lithopodolica (Dub.),
Musculus naviculoides (Koles.) şi M. sarmaticus (Gat.), nu avem certitudinea că ar fi
tot Volinian, deoarece aceste specii se găsesc şi în Buglovian.
Având în vedere asemănările pe care depozitele din forajul de la Lespezi,
cuprinse între adâncimile de 50 şi 264,5 m, le prezintă atât cu depozitele din forajele
1002 Bădeuţi şi cu unitatea litologică a pelitelor, considerăm că denumirea potrivită pe
care o putem da unităţii litologice de deasupra Membrului de Coasta Neagră ar fi
Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti după numele celor două localităţi în care au fost
amplasate forajele respective.
1.1.2. Biostratigrafie
Întreg intervalul carotat corespunzător Buglovianului, din forajul de la
Lespezi, a fost analizat atât din punctul de vedere al conţinutului macrofaunistic, cât şi
al celui microfaunistic. Vom prezenta în continuare rezultatele la care am ajuns în
urma analizei semnificaţiei macro- şi microfaunei.
74 Stratigrafie
1.1.2.1. Macrofauna
În depozitele bugloviene străbătute de foraj macrofosilele sunt destul de rare,
iar starea lor de conservare este precară, cu unele mici excepţii.
1.1.2.1.1. Membrul de Bajura
Macrofauna identificată în depozitele argilo-nisipoase din forajul FH4 este

foarte rară şi rău conservată. Am găsit doar câteva fragmente de bivalve, aparţinând
genului Ervilia (indeterminabile specific), la câţiva metri în apropiere de talpa sondei,
iar în probele 189 şi 190 din intervalul 302-306,5 m adâncime am identificate
fragmente de bivalve nedeterminabile nici la nivel de gen.
1.1.2.1.2. Membrul de Coasta Neagră
Intercalaţiile argiloase din intervalul de adâncime 285-285,5 m din baza

Membrului de Coasta Neagră conţine fragmente de briozoare şi câteva exemplare de
cochilii de bivalve, destul de rău conservate, din care am determinat speciile:
Ervilia dissita podolica (Eichw.)
Abra alba scythica (Sok.)
În marnele verzui cuprinse între 275,5-268 m macrofosilele sunt relativ
numeroase şi bine conservate. Asociaţia identificată constă din:
Inaequicostata pia (Zhizh.)
Inaequicostata radiata (Švagrovský)
Inaequicostata gleichenbergense (Papp)
Obsoletiforma milleloca (Sidor.)
Musculus sarmaticus (Gat.)
Musculus bucovinicus Ionesi et Ionesi
Ervilia dissita dissita (Eichw.)
Ervilia dissita podolica (Eichw.)
Ervilia dissita concinna (Eichw.)
Ervilia trigonula Sok.
Tapes cf. tricuspis Eichw.
Abra reflexa (Eichw.)
În secţiunile subţiri executate prin cele două niveluri de calcare biosparitice
se observă existenţa briozoarelor şi, mai rar, fragmente de tuburi de viermi (probabil
Serpula), precum şi fragmente de bivalve şi gastropode. De asemenea, numeroase
Buglovianul 75
fragmente de briozoare am găsit şi în proba 198 prelevată din intercalaţiile argiloase

de sub calcarele biosparitice din baza Membrului de Coasta Neagră.
1.1.2.1.3. Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti
În argilele şi nisipurile din intervalul 268-229 m macrofauna este foarte săracă.

Am găsit doar fragmente de cochilii de cardiide în argilele de la 244-241 m adâncime,
atribuite taxonului Inaequicostata cf. gleichenbergense (Papp). În schimb, macrofauna
identificată în intervalul 224-224,8 m (proba 407) este destul de numeroasă şi bine
conservată. De aici am determinat următoarea asociaţie:
Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.
Obsoletiforma volhynica (Grisch.)
Obsoletiforma lithopodolica (Dub.)
Inaequicostata gleichenbergense (Papp)
Abra alba scythica (Sok.)
Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.)
Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar
Hydrobia sp.
1.1.2.2. Semnificaţia biostratigrafică a macrofaunei

În intervalul cuprins între talpa sondei (333 m) şi adâncimea de 224,8 m,
respectiv în membrii de Bajura, Coasta Neagră şi Bădeuţi-Spătăreşti, am identificat o
macrofaună reprezentată prin 19 taxoni de bivalve şi un taxon de gastropod,
aparţinând genului Hydrobia (Tab. 6).
Semnificaţie biostratigrafică prezintă în primul rând Abra alba scythica (Sok.),
Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.) şi Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar.
Abra alba scythica (Sok.) este cunoscută atât în Badenian cât şi în Buglovian,
ceea ce înseamnă că este vorba despre un relict badenian care a persistat şi în
Buglovian. Menţionăm însă că genul Abra, prin specia reflexa, pe care am găsit-o şi
noi în forajul de la Lespezi, depăşeşte Buglovianul, persistând şi în baza Volinianului.
La noi în ţară Abra alba scythica (Sok.) este menţionată în depozitele
bugloviene din mai multe regiuni aparţinând atât unităţilor de platformă cât şi
Orogenului Carpatic. Astfel, pe Platforma Moldovenească este semnalată de către
Bica Ionesi (1968) pe valea Sucevei, în Dealul Costişei, din perimetrul localităţii
Frătăuţii Noi şi de către M. Brânzilă în biohermele de la Stânca Ştefăneşti, precum şi
76 Stratigrafie
în carotele din forajele Bivolari şi Nicolina – Iaşi. În Depresiunea Pericarpatică Abra

alba scythica (Sok.) este citată în Buglovianul din regiunea Pătârlagele de pe valea
Buzăului (C. Stoica, 1962), în extremitatea nord-estică a Sinclinalului Odăile pe
porţiunea dintre Bozionul (în valea Bălănesei) şi Odăile (Emilia Saulea, 1956), precum
şi în anticlinalul Salcia (văile Oancea, Casele, Vizuina) (Emilia Munteanu, 1998).
Acelaşi taxon este menţionat şi în Buglovianul din Bazinul Streiului, la vest de
Hunedoara (C. Gheorghiu, 1954).
Tabelul 6. Asociaţia de moluşte din depozitele bugloviene superioare

străbătute de forajul FH4 Lespezi.
Membrul
Membrul de
Nr. Membrul de
Taxoni Coasta
crt. de Bajura Bădeuţi –
Neagră
Spătăreşti
Bivalve
1 Inaequicostata pia (Zhizh.) x
2 Inaequicostata radiata (Švagrovský) x
3 Inaequicostata gleichenbergense
x x
(Papp)
4 Obsoletiforma milleloca (Sidor.) x
5 Obsoletiforma volynica (Grisch.) x
6 Obsoletiforma lithopodolica (Dub.) x
7 Ervilia dissita dissita (Eichw.) x
8 Ervilia dissita podolica (Eichw.) x
9 Ervilia dissita concinna (Eichw.) x
10 Ervilia trigonula Sok. x x
11 Ervilia sp. x
12 Tapes cf. tricuspis Eichw. x
13 Abra alba scythica (Sok.) x
14 Abra reflexa (Eichw.) x
15 Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask. x
16 Musculus sarmaticus (Gat.) x
17 Spaniodontella gentilis gentilis
x
(Eichw.)
18 Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar x
Gastropode
19 Hydrobia sp. x
Buglovianul 77
Şi Spaniodontella poate fi considerată un relict badenian deoarece îşi continuă

evoluţia din Badenian, găsindu-se şi în Buglovian, dar nu mai este întâlnit şi în
Volinian. La noi în ţară Spaniodontella gentilis (Eichw.) este menţionată ca fiind
frecventă în regiunea Crivineni, în stratele cu Venus konkensis media Sok. (Elena
Popa-Dimian, 1962), unde este considerată ca formă caracteristică pentru „orizontul”
de trecere de la Badenian la Sarmaţian, alături de Venus konkensis 2.
Exemplare de Spaniodontella menţionează şi Fl. Marinescu (1978) în
depozitele bugloviene (autorul consideră Buglovianul ca fiind un ultim nivel, mai
îndulcit, al Badenianului) din Valea Stoichii, precum şi din valea Iazoştea, între satele
Crăguieşti, Budăneşti şi Racova din sectorul vestic al Bazinului Dacic. Recent (1998),
Emilia Munteanu menţionează specia Spaniodontella gentilis (Eichw.) în depozitele
bugloviene de pe văile Oancea, Casele, Gornetul şi Salcea din Subcarpaţii Buzăului.
Referitor la Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar, trebuie să precizăm că
acest taxon nu a mai fost semnalat până în prezent în depozitele bugloviene din
România. Exemplarele găsite de noi corespund cu cele menţionate de T. Özsaýar
(autorul subspeciei ovales) în 1977, în depozitele karaganiene de la Sinop, de pe
coasta turcească a Mării Negre, alături de alte forme de Spaniodontella, precum
Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.).
Alţi taxoni de bivalve (Ervilia, Mactra, Tapes şi unele cardiide), pe care i-am
găsit în acest interval de adâncime, sunt semnalaţi pe Platforma Moldovenească atât în
Buglovian cât şi în Volinian (cu excepţia speciei Obsoletiforma lithopodolica (Dub.)),
fiind reprezentaţi prin taxoni specifici faciesurilor argiloase. Astfel, Inaequicostata pia
(Zhizh.) şi I. gleichenbergense (Papp) (= I. transcarpatica (Grisch.)) sunt menţionate
de L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982) în argilele de Darabani – Mitoc atribuite
Buglovianului superior şi Volinianului inferior din partea de NE a Platformei
Moldoveneşti (regiunea cuprinsă între Başeu şi Prut). În depozitele similare din baza
Volinianului, Bica Ionesi şi M. Brânzilă (1990) au identificat specimene de
Inaequicostata pia (Zhizh.), I. gleichenbergense (Papp), şi Obsoletiforma milleloca
(Sidor.), în forajul Nicolina – Iaşi. Precizăm că Inaequicostata pia (Zhizh.) şi I.
gleichenbergense (Papp) mai sunt cunoscute şi în alte regiuni din ţara noastră precum
şi în restul Paratethysului, în depozite atribuite Sarmaţianului inferior (fără a se face
alte precizări şi deci nu ne putem da seama dacă sunt echivalente Buglovianului sau
Volinianului). Unii autori consideră că Inaequicostata pia (Zhizh.) ar avea o
2
În legătură cu existenţa stratelor cu Venus konkensis media Sok. din regiunea Crivineni
(Elena Popa-Dimian, 1962) ne exprimăm şi noi aceleaşi rezerve ca şi Bica Ionesi (1986)
deoarece, până la ora actuală, prezenţa lor nu a fost confirmată şi de alţi autori.
78 Stratigrafie
distribuţie mai largă, continuându-şi evoluţia sa şi în Basarabian (Emilia

Kojumdgieva, 1969; L. B. Ilina et al., 1976).
În ceea ce priveşte speciile Obsoletiforma milleloca (Sidor.) şi O. volhynica
(Grisch.), după L. B. Ilina et al. (1976) acestea sunt constante în Sarmaţianul inferior
al Paratethysului Oriental. În tabelul 4, cu distribuţia faunei, autorii arată că
Obsoletiforma vohlynica (Grisch.) este întâlnită frecvent în „orizontul inferior” (numit
„Kojurian”), care este considerat de unii autori ca fiind echivalent Buglovianului (sens
Laskarew, 1903), iar Obsoletiforma milleloca (Sidor.) în „orizontul superior”
(=Zbrucian).
Specia Inaequicostata radiata (Švagrovský) este semnalată pentru prima dată
de către noi în Sarmaţianul din Platforma Moldovenească, respectiv în depozitele
argiloase atribuite Buglovianului superior. Menţionăm că această specie este puţin
cunoscută până în prezent. A fost descrisă de J. Švagrovský (1971) în depozitele
atribuite Sarmaţianului inferior şi nu avem informaţii referitoare la distribuţia sa în alte
regiuni.
Alte specii cu importanţă biostratigrafică sunt Inaequicostata pia (Zhizh.), I.
gleichenbergense (Papp) şi Obsoletiforma lithopodolica (Dub.). Cele trei specii sunt
considerate de către Bica Ionesi (1991) ca fiind specii de zonă pentru Buglovianul
superior şi Volinianul inferior din Platforma Moldovenească. În capitolul dedicat
Volinianului vom face o discuţie mai amplă asupra nomenclaturii biozonelor, în
conformitate cu recomandările „Codului Hedberg”. Deocamdată precizăm doar că, în
conformitate cu aceste recomandări şi de comun acord cu autoarea, o denumire
potrivită pentru această biozonă ar fi Zona de asociaţie cu Inaequicostata pia şi I.
gleichenbergense.
1.1.2.3. Microfauna
Din depozitele atribuite Buglovianului, respectiv intervalul cuprins între 333 şi
225,2 m adâncime, am analizat 52 de probe. În unele probe microfosilele sunt destul
de abundente, dar există şi probe cu un conţinut foarte sărac, iar altele (în număr de
13) sunt sterile.
Asociaţia microfaunistică determinată se caracterizează prin predominarea
foraminiferelor, alături de care se mai întâlnesc ostracode, statolite de Mysidae, otolite
şi alte resturi scheletice de peşti. În continuare, ca şi în cazul macrofaunei, vom
prezenta conţinutul microfaunistic al celor trei membri pe care i-am separat în
Buglovian.
Buglovianul 79
1.1.2.3.1. Membrul de Bajura
Cele 19 probe din depozitele argilo-nisipoase luate din intervalul 333-286,5 m

adâncime, corespunzător Membrului de Bajura, sunt foarte sărace în microfosile. Din
această unitate, dintre foraminifere am determinat pe:
Quinqueloculina consobrina nitens Reuss f. rar
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger) rar
Porosononion martkobi (Bogd.) f. rar
Elphidium macellum macellum (F. et M.) f. rar
Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker) f. rar
Ammonia beccarii (L.) rar
Dintre foraminiferele stenohaline pe care le considerăm remaniate din
depozite miocene mai vechi am găsit, cu frecvenţă foarte scăzută, exemplare de
Globigerina, Globigerinoides, Globotruncana, Turborotalia, Eponides, Bolivina şi
Bulimina.
1.1.2.3.2. Membrul de Coasta Neagră
În această unitate litologică microfauna pe care am găsit-o este mult mai

numeroasă decât în membrul anterior. Dintre foraminifere, în argilele bentonitice şi în
intercalaţiile argiloase de la baza membrului am determinat următoarea asociaţie:
Articulina problema Bogd. frecvent
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger) f. frecvent
Porosononion martkobi (Bogd.) moderat
Cibicides lobatulus (W. et J.) f. frecvent
Elphidium aculeatum (d’Orb.) f. rar
Elphidium angulatum (Egger) f. rar
Elphidium crispum (L.) rar
Elphidium fichtellianum (d’Orb.) rar
Elphidium hauerinum (d’Orb.) rar
Elphidium incertum (Williamson) frecvent
Elphidium macellum macellum (F. et M.) rar
Elphidium minutum (Reuss) f. rar
Elphidium poeyanum (d’Orb.) moderat
Elphidium cf. ukrainicum Reuss f. rar
80 Stratigrafie
Ammonia beccarii (L.) f. rar

Dintre foraminiferele remaniate am găsit, cu o frecvenţă foarte redusă,
exemplare de: Asterigerina, Cancris, Globigerinoides, Discorbis, Gyroidina, Lagena,
Bolivina şi Uvigerina.
Alături de foraminifer mai apar ostracode, resturi provenite de la peşti (otolite,
dinţi, resturi scheletice, printre care şi Semseya lamellata Fran., găsită în intercalaţiile
argiloase cuprinse în intervalul 277-279 m adâncime), spiculi de spongieri şi spini de
echinide.
În secţiunile subţiri executate prin calcarele biosparitice cuprinse între
adâncimile de 282-285,5 şi 265,5-268 m am reuşit să determinăm doar câţiva taxoni
de foraminifere, în secţiunile subţiri realizate. Taxonii determinaţi sunt:
Cibicides sp.
Parrellina regina regina (d’Orb.)
Elphidium sp.
Quinqueloculina sp.
Textularia sp.
Porosononion sp.
1.1.2.3.3. Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti
Şi în depozitele predominant argiloase care constituie Membrul de Bădeuţi –

Spătăreşti microfauna este numeroasă. Alături de foraminifere, care predomină, se mai
găsesc frecvent statolite de Mysidae şi, mai rar, ostracode, spini de echinide şi otolite.
Asociaţia de foraminifere determinate este următoarea:
Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb. moderat
Quinqueloculina complanata (Gerke et Issaeva) f. rar
Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.) f. rar
Quinqueloculina fluviata (Vengl.) f. rar
Quinqueloculina reussi reussi Bogd. f. rar
Articulina sarmatica (Karrer) f. rar
Porosononion martkobi (Bogd.) moderat
Nonion bogdanowiczi Volosh. f. rar
Nonion serenus Vengl. f. rar
Cibicides lobatulus (W. et J.) f. frecvent
Elphidium hauerinum (d’Orb.) f. rar
Elphidium incertum (Williamson) f. rar
Buglovianul 81
Elphidium macellum macellum (F. et M.) moderat

Elphidium macellum aculeatum Silvestri f. rar
Elphidium rugosum (d’Orb.) moderat
Elphidium poeyanum (d’Orb.) moderat
Elphidium semistriatum sarmaticum Didk. f. rar
Elphidium subumbilicatum Czjzek rar
Dintre foraminiferele pe care le considerăm remaniate din depozite mai vechi
decât Sarmaţianul, am găsit doar câteva exemplare de globigerine, globorotalii,
textularii şi bulimine.
1.1.2.4. Semnificaţia asociaţiei microfaunistice

Din prezentarea conţinutului microfaunistic al celor trei membri se observă că
cel mai sărac în foraminifere este Membrul de Bajura (6 taxoni). Ceilalţi doi membrii
sunt mai bine reprezentaţi atât ca număr de indivizi (15 taxoni în Membrul de Coasta
Neagră şi 22 de taxoni în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti).
Tabelul 7. Asociaţia microfaunistică din depozitele bugloviene superioare

străbătute de foraul FH4 de la Lespezi.
Membrul
Membrul
Nr. Membrul de
Taxoni de Coasta
Neagră
Spătăreşti
Quinqueloculina akneriana m
1
akneriana d’Orb.
Quinqueloculina consobrina f.r.
2
consobrina (d’Orb.)
Quinqueloculina consobrina nitens f.r. f.r.
3
Reuss
4 Quinqueloculina reussi reussi Bogd. f.r.
5 Quinqueloculina fluviata (Vengl.) f.r.
Quinqueloculina complanata (Gerke f.r.
6
et Issaeva)
7 Articulina problema Bogd. f f
8 Articulina sarmatica (Karrer) f.r.
Porosononion subgranosus r f.f. f.f.
9
subgranosus (Egger)
82 Stratigrafie
Membrul
Membrul
Nr. Membrul de
Taxoni de Coasta
Neagră
Spătăreşti
10 Porosononion martkobi (Bogd.) f.r. m m
11 Nonion bogdanowiczi Volosh. f.r.
12 Nonion serenus Vengl. f.r.
13 Cibicides lobatulus (W. et J.) f.f. f.f.
Elphidium macellum macellum (F. et f.r. r m
14
M.)
Elphidium macellum aculeatum f.r.
15
Silvestri
Elphidium strattoni (Applin, Ellisor r m
16
et Kniker)
17 Elphidium subumbilicatum Czjzek r
18 Elphidium fichtellianum (d’Orb.) r
19 Elphidium aculeatum (d’Orb.) r
20 Elphidium rugosum (d’Orb.) m
21 Elphidium incertum (Williamson) f f.r.
22 Elphidium minutum (Reuss) f.r.
23 Elphidium poeyanum (d’Orb.) m m
24 Elphidium cf. ukrainicum Reuss f.r.
25 Elphidium hauerinum (d’Orb.) f.r.
Elphidium semistriatum sarmaticum f.r.
26
Didk.
27 Elphidium angulatum (Egger) f.r.
28 Parrellina regina regina (d’Orb.) m
28 Ammonia beccarii (L.) r f.r. f.r.
f.r. – foarte rar, r – rar, m – moderat, f – frecvent, f.f. – foarte frecvent.
Dintre aceştia, semnificaţie biostratigrafică prezintă în primul rând Cibicides

lobatulus (W. et J.), Quinqueloculina fluviata (Vengl.) şi Nonion serenus (Vengl.).
Cibicides lobatulus (W. et J.) este un taxon foarte frecvent în Membrul de
Coasta Neagră şi în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti. În proba 198, din Membrul de
Coasta Neagră am identificat peste 300 de exemplare bine conservate şi care au putut
fi analizate şi din punct de vedere al variabilităţii.
Importanţa acestei specii pentru biostratigrafia Sarmaţianului inferior este bine
cunoscută atât în România (T. Iorgulescu, 1953; Emilia Saulea, 1956; Bica Ionesi,
1968, 1991; Gh. Popescu, 1995; Emilia Munteanu, 1998 etc.), cât şi în restul
Paratethysului (Ewa Łuczkowska, 1967, 1974; E. Brestenská, 1974; W. Krach et. al.,
Buglovianul 83
1974; J. Szczechura, 1982; Aida S. Andreyeva-Grigorovich et al. 1997 etc.). Pe

Platforma Moldovenească, depozitele cu Cibicides lobatulus (W. et J.) sunt atribuite
Buglovianului (Bica Ionesi, 1963, 1968; Bica Ionesi şi L. Ionesi, 1968; Natalia
Paghida-Trelea, 1969; L. Ionesi şi Bica Ionesi, 1982, Bica Ionesi şi M. Brânzilă, 1990;
Bica Ionesi şi Ileana Guevara, 1993 etc.). Având în vedere dezvoltarea explozivă a
acestui taxon, la nivelul Buglovianului, considerăm că se poate vorbi de o zonă de
abundenţă cu Cibicides lobatulus.
Ceilalţi doi taxoni cu importanţă biostratigrafică (Quinqueloculina fluviata
(Vengl.) şi Nonion serenus Vengl.) au fost găsiţi cu o frecvenţă mică în depozitele
analizate de noi. Quinqueloculina fluviata (Vengl.) face parte din categoria
miliolidelor striate şi, alături de Nonion serenus Vengl., sunt citaţi frecvent ca fiind
caracteristici pentru Buglovian de către autorii menţionaţi anterior.
Restul taxonilor de foraminifere (aparţinând genurilor Elphidium, Parrellina,
Ammonia, Quinqueloculina, Articulina Porosononion şi Nonion, îşi continuă evoluţia
în Volinian. Dintre aceştia, frecvenţă mai ridicată prezintă Elphidium macellum
macellum (F. et M.), Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker) şi Articulina
problema Bogd.
În carotele analizate au fost găsiţi, de asemenea, şi taxoni remaniaţi din
depozite mai vechi decât Sarmaţianul, cum ar fi cei de Globigerina, Globigerinoides,
Globorotalia etc.
Dintre celelalte resturi microscopice care au fost găsite în depozitele
bugloviene din forajul analizat, o discuţie aparte credem că trebuie purtată asupra
taxonului Semseya lamellata Fran., pe care noi îl considerăm ca fiind un fragment din
oasele craniene (bula otică), ale unor peşti clupeizi fosili, asemănători cu Engraulis
sau Sprattus, aşa cum au demonstrat P. Dumitrică şi Gh. Popescu în 1984.
La noi în ţară, T. Iorgulescu (1953) o citează în depozitele sarmaţiene din estul
Munteniei, între Prahova şi Buzău. La Bădila – Pietraru Semseya lamellata Fran..
Apare cu o frecvenţă moderată într-o asociaţie cu Cibicides lobatulus (W. et J.),
Nonion granosus (d’Orb.) (=Porosononion subgranosus (Egger)), Elphidium
macellum (F. et M.), Spaniodontella intermedia (Andr.) etc. în depozitele pe care
autorul le atribuie, după conţinutul microfaunistic, zonei S1, corespunzătoare
Buglovianului. Mai rar a fost găsită în depozitele corespunzătoare zonei S2, din
Sarmaţianul mediu de la Gornetul Cuib – Nucet şi Bădila Pietraru, alături de
Porosononion subgranosus (Egger), Elphidium macellum (F. et M.), Ammonia
beccarii (L.) etc. Pe Platforma Moldovenească Semseya lamellata Fran. este
menţionată pentru prima dată de către N. Macarovici et al. (1956) în depozitele
nisipoase basarabiene de sub gresia oolitică de Repedea, deschise în partea de SV a
Dealului Rusului, între altitudinile de 324 şi 348 m. În 1969 F. Negoiţă et al.
84 Stratigrafie
menţionează taxonul Carpenteria (Semseya) lamellata (Fran.) în aşa-numita zonă

inferioară cu Ammonia beccarii (L.) atribuită Volinianului inferior, identificată în
structurile Ciureşti, Cartojani, Videle, alături de Articulina tamanica Bogd., A.
problema Bogd., A. sarmatica (Karrer), Quinqueloculina akneriana d’Orb. etc. I.
Costea şi N. Balteş (1962) menţionează asociaţia cu Semseya în depozitele voliniene
superioare – basarabiene inferioare din Depresiunea Getică, precum şi în baza zonei cu
Sphaeridia papillata Heron, Allen et Earland (= zona cu statolite de Mysidae, Gh.
Voicu, 1981) separată în Basarabianul inferior din Platforma Moesică. Fl. Marinescu
şi I. Motaş (1974) consideră chiar că acest taxon ar fi o specie de zonă din aşa-zisul
„Baurenian” (= Basarabian inferior) din Bazinul Dacic, alături de „Sphaeridia”,
Meandroloculina, Dogielina şi Porosononion subgranosus (Egger). P. Dumitrică şi
Gh. Popescu (1984), analizând exemplarele de Semseya lamellata Fran. din
Depresiunea Getică, Transilvania, Zarand şi Bazinul Timiş, consideră că acest taxon
este marcator pentru intervalul Volinian superior – Basarabian inferior, care coincide
cu zona cu statolite de Mysidae sau numai cu partea sa inferioară. De asemenea,
autorii cred că, probabil, această coexistenţă a lui Semseya lamellata Fran. cu
statolitele de Mysidae este rezultatul unei interdependenţe trofice dintre peşti şi
mysidae, adică organismele de la care provin resturile respective. Recent (2000), V.
Chiţimuş şi Victoria Lubenescu au găsit Semseya lamellata Fran. în forajul H2 de la
Havârna, în intervalul de adâncime 50-55 m care aparţine, cu semn de întrebare,
Volinianului superior (lucrarea menţionată este preliminară).
În ceea ce priveşte răspândirea lui Semseya lamellata Fran. în restul
Paratethysului, menţionăm în primul rând că Franzenau, cel care a dat nume taxonului,
a găsit astfel de resturi în depozitele pliocene de la Markuševac din apropierea
Zagrebului. Dar, aşa cum arată Lidija Šikić (1975), este posibil ca exemplarele
respective să fie remaniate deoarece apar împreună cu unele foraminifere remaniate.
În 1900, S. P. Pavlović, citează aceşti taxoni în Sarmaţianul de la Bele Vode şi de la
Vrapče din apropiere de Zagreb. În 1975 Lidija Šikić consideră că Semseya lamellata
Fran. ar fi caracteristică pentru Sarmaţianul inferior. Autoarea semnalează prezenţa
acestui taxon în 65 de puncte din Bazinul Pannonic din Croaţia. În 42 dintre acestea
apare împreună cu Articulina sarmatica (Karrer), Quinqueloculina akneriana d’Orb.,
Elphidium macellum (F. et M.), E. aculeatum (d’Orb.), E. josephinum (d’Orb.), E.
crispum (L.), E. antoninum (d’Orb.), Parrellina regina (d’Orb.)), Cibicides
badenensis (d’Orb.) (= Cibicides lobatulus (W. et J.)) şi Ammonia beccarii (L.), pe
care le consideră specifice Sarmaţianului inferior. Mai mult, autoarea arată că acest
taxon are frecvenţă mare la baza Sarmaţianului inferior în depozitele pe care le
consideră de tranziţie între Badenianul superior şi Sarmaţianul inferior, în timp ce în
depozitele de la partea superioară a Sarmaţianului inferior lipseşte cu desăvârşire.
Buglovianul 85
Din cele prezentate, credem că se poate afirma că, stratigrafic, Semseya

lamellata Fran. se întâlneşte în depozitele sarmaţiene începând din Buglovianul
superior (unde l-am găsit şi noi) şi până în Basarabianul inferior, inclusiv.
În concluzie, din punct de vedere biostratigrafic, putem spune că există o serie
de elemente care indică vârsta Buglovian superioară a depozitelor cuprinse în
intervalul 333-224,8 m adâncime. În cadrul macrofaunei am identificat o serie de
fosile care ţin de Zona de asociaţie cu Inaequicostata pia şi I. gleichenbergense care se
continuă şi în Volinianul inferior, precum şi câteva relicte badeniene (Abra alba
scythica (Sok.), Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.), S. gentilis ovales Özsaýar)
pe care nu le-am mai regăsit în depozitele de deasupra. Dintre formaninifere, frecvenţă
mare şi importanţă biostratigrafică prezintă taxonul Cibicides lobatulus (W. et J.), care
indică o zonă de abundenţă.
1.1.3. Limita Buglovian – Volinian pe criterii macro- şi

microfaunistice
1.1.3.1. Aspecte generale

Pe Platforma Moldovenească, precum şi în alte regiuni, a fost discutată amplu
limita Badenian – Sarmaţian după separarea de către Laskarew a stratelor de
„Buglowka”, Buglovianul fiind definit ca tranziţia dintre apele cu salinitate normală şi
apele salmastre. Primele comentarii pe seama limitei Basarabian – Sarmaţian, la noi în
ţară, sunt făcute de I. Atanasiu (1945, pag. 9-14). Tot I. Atanasiu (1945) formulează şi
una din cele mai bune definiţii ale Buglovianului („Buglovianul corespunde, în
bazinul oriental, timpului scurs după apariţia semnelor de alterare în fauna badeniană
şi până la stabilirea faunei voliniene”, pag. 11).
În ceea ce priveşte însă limita Buglovian – Volinian, putem spune că n-a fost
discutată decât de Bica Ionesi, începând din 1963. Această limită a fost trasată pentru
prima dată de către autoare în partea de nord-vest a Platformei Moldoveneşti, pe
dreapta Siretului, în aflorimentele din regiunea Vicşani, oraşul Siret, Grămeşti. Din
datele prezentate de Bica Ionesi (1963, 1968), Bica Ionesi şi L. Ionesi (1968) rezultă
că limita poate fi trasată în baza depozitelor argilo-nisipoase care urmează peste
calcaro-gresiile cu Serpula (= calcarul de Pădureni, L. Ionesi, 1994), în cursul cărora
se observă modificări importante ale macro- şi microfaunei.
Limita corespunde probabil, după Bica Ionesi (1963), unei scăderi a salinităţii
bazinului. În acest sens, Buglovianul este văzut de autoare ca un prag important în
schimbarea salinităţii apelor, marcând trecerea de la un mediu marin cu salinitate
86 Stratigrafie
normală, la un mediu salmastru. Scăderea salinităţii se răsfrânge direct asupra

conţinutului macro- şi microfaunistic, ce se caracterizează prin dispariţia aproape
completă a formelor stenohaline tipice şi dezvoltarea formelor eurihaline. În
respectivele depozite argilo-nisipoase se constată astfel dispariţia relictelor badeniene
(Ocenebrina sublavata (Bast.), O. striata (Eichw.) etc.) a taxonilor de moluşte
(Inaequicostata inopinata (Grisch.), Obsoletiforma ruthenica (Hilber), Mohrensternia
div. sp.), de foraminifere (Cibicides lobatulus (W. et J.)) şi de ostracode (Cytheridea
acuminata Bosquet, Pontocypris declivis Müler), considerate caracteristice pentru
Buglovian. Conţinutul lor faunistic este sărac, fiind caracterizat prin fragmente de
cochilii de bivalve (indeterminabile) şi unele exemplare rare de Elphidium, Nonion,
Quinqueloculina, Ammonia etc., cu testul fragil şi dimensiuni mici.
Un alt afloriment din NV-ul Platformei Moldoveneşti în care s-a putut observa
aceste modificări, respectiv limita dintre Buglovian şi Volinian, apare în malul drept al
râului Suceava, la Satu Mare (V. Ionesi, 1998). Şi aici limita dintre cele două subetaje
a fost trasată, pe aceleaşi criterii, la nivelul unor depozite argiloase dispuse peste
nivelul ruditico-arenitic echivalent calcarului de Pădureni.
În sectorul dintre Siret şi Prut, limita Buglovian – Volinian a fost pusă în
evidenţă în aflorimentele din regiunea dintre Başeu şi Prut (L. Ionesi şi Bica Ionesi,
1982, 1983) în cuprinsul argilelor de Darabani – Mitoc, respectiv la nivelul calcarului
de Eşanca (reper litologic important). Din aceste calcare fosilele lipsesc, dar în
depozitele de sub ele s-au identificat taxoni de moluşte, foraminifere şi ostracode,
asemănători cu cei din regiunea Vicşani – oraşul Siret – Grămeşti, care caracterizează
Buglovianul. În argilele bentonitice de deasupra calcarului de Eşanca dispar taxonii
amintiţi, în schimb se întâlnesc exemplare de Elphidium, Ammonia beccarii (L.),
Quinqueloculina, statolite de Mysidae etc.
Pe Platforma Moldovenească referiri asupra limitei dintre Buglovian şi
Volinian au fost făcute şi în unele studii asupra unor foraje, dar în multe dintre acestea
nu a putut fi stabilită cu precizie din cauza lipsei unor carotări continue. Aşa este cazul
forajelor de la Suceava, Bosanci, Fălticeni, dintre valea Siretului şi valea Moldovei
(Bica Ionesi, 1968) precum şi de la Movileni, Româneşti, Erbiceni, Luceni, Leţcani,
Horleşti (Natalia Paghida-Trelea, 1969), în sectorul dintre Siret şi Prut.
Există însă şi situaţii când limita a putut fi apreciată la anumite intervale de
adâncime cu ordinul a câţiva metri. Astfel, în forajul de la Nicolina – Iaşi, limita dintre
Buglovian şi Volinian a fost plasată la adâncimea de 290,5 m (Bica Ionesi, M.
Brânzilă, 1990), deoarece s-a constatat că în argilele situate la 6 m peste biohermele cu
Serpula există o faună reprezentată prin taxoni de Inaequicostata pia (Zhizh.).
Obsoletiforma milleloca (Sidor.), Plicatiforma cf. pseudoplicata Friedb. care indică
Buglovianul 87
Volinianul, iar taxonii specifici pentru Buglovian (Inaequicostata inopinata (Grisch.),

Obsoletiforma ruthenica (Hilber), Mohrensternia div. sp., Serpula) lipsesc.
Referitor la un alt foraj amplasat la 3 km E de Lespezi şi deci foarte aproape
de forajului studiat de noi, menţionăm doar că, aşa cum rezultă din modelul imaginat
de I. Pătruţ (1990), limita dintre Buglovian şi Volinian ar trebui trasată la aproximativ
775 m adâncime. Argumentele biostratigrafice pe care le invocă autorul sunt însă
neconvingătoare, după cum au arătat L. Ionesi şi Bica Ionesi (1994) şi după cum vom
arăta şi noi în lucrarea de faţă.
În ceea ce priveşte însă forajul de la Bădeuţi, amplasat pe dreapta văii
Suceviţa, Bica Ionesi şi Ileana Guevara (1993) au demonstrat că, datorită unui carotaj
aproape continuu, limita a putut fi stabilită în intervalul 64-69 m adâncime, la nivelul
căruia au fost surprinse unele modificări în asociaţiile macro- şi microfaunistice.
Referitor la forajele studiate de A. Saraiman (1993), în regiunea dintre râurile
Moldova şi Bistriţa, deşi în lucrare nu se precizează explicit modul de prelevare a
probelor, din prezentarea adâncimilor de la care au fost extrase carotele, considerate a
fi de vârstă bugloviană, se deduce totuşi că probarea a fost din puncte situate la
distanţe relativ mari unele faţă de altele. Pe baza acestor date autorul trasează limitele
pe diferite secţiuni geologice, cum ar fi cele de pe aliniamentele Girov – Roman,
Racova – Secuieni, Valea Seacă – Bacău, fără a preciza însă criteriile după care este
făcut acest lucru. În felul acesta rezultă o grosime medie a depozitelor bugloviene de
aproximativ 20 m, aşa cum se observă şi pe cele trei secţiuni menţionate. Excepţie fac
depozitele din forajele de la Roman, unde Buglovianul a fost interceptat în carotele de
la adâncimile de 514, 622 şi 682 m, Bârgoveni (1344 şi 1386 m) şi Râşca (1180, 1205
şi 1222 m), fapt care nu se regăseşte însă şi pe secţiunile corespunzătoare.
În 1999, M. Brânzilă trasează limita dintre Buglovian şi Volinian în unele
foraje amplasate în sectorul dintre Miletin – Bahlui şi Prut la următoarele altitudini
absolute: Truşeşti – Drislea (+58 m), Hlipiceni (-20 m), Bivolari (-27 m) şi Şipote (-74
m). Autorul consideră că în sectorul respectiv limita poate fi trasată, la fel ca în
întreaga parte nordică a Platformei Moldoveneşti (Bica Ionesi, 1968; L. Ionesi şi Bica
Ionesi, 1982, 1983; L. Ionesi, 1994) unde, pentru trasarea limitei superioare a
Buglovianului s-a aplicat principiul că, odată cu dispariţia taxonilor stenohalini, a
relictelor şi a marcatorilor buglovieni a avut loc o modificare a mediului. Deosebirea
este doar că modificarea nu mai poate fi identificată la nivelul calcarului de Eşanca,
deasupra căruia nu mai sunt semnalaţi taxonii Inaequicostata inopinata (Grisch.),
Obsoletiforma ruthenica (Hilber), Terebralia andrzejowskii Friedb., Cibicides etc., cu
semnificaţie biostratigrafică pentru Buglovian, ci în cadrul unor argile vinete sau
marne cenuşii unde se observă astfel de modificări în asociaţiile faunistice.
88 Stratigrafie
Din scurta prezentare a problematicii ridicate de trasarea limitei dintre

Buglovian şi Volinian în partea de N a Platformei Moldoveneşti, se pot desprinde
următoarele aspecte:
a) În general, limita, din punct de vedere biostratigrafic, corespunde cu
dispariţia relictelor badeniene şi a unor taxoni de moluşte, foraminifere şi ostracode
marcatori pentru Buglovian.
b) Litologic, această limită poate fi marcată de o schimbare de litologie (adică
pot exista niveluri reper, precum calcarul de Pădureni sau calcarul de Eşanca) sau
trecerea de la un subetaj la altul poate să aibă loc fără o modificare evidentă a
litologiei.
c) Urmărind altitudinile absolute la care a fost apreciată limita de către diverşi
autori şi urmărind în felul acesta grosimea depozitelor bugloviene se observă că există
trei situaţii:
- o serie de autori (Bica Ionesi, 1963, 1968; L. Ionesi şi Bica Ionesi, 1982,
1983; Bica Ionesi şi Ileana Guevara, 1993; V. Ionesi, 1998) estimează o grosime mai
mare a depozitelor bugloviene în vestul Platformei Moldoveneşti, care scade treptat
înspre partea de est.
- alţi autori (Natalia Paghida-Trelea, 1969; A. Saraiman, 1993; Pătruţ, 1990)
apreciază că Buglovianul are o extindere pe verticală relativ redusă (în medie 20-40
m)
- a treia categorie de autori acceptă grosimi mai mari ale depozitelor în vest şi
mai mici în est, dar, pentru a explica acest fapt sunt invocate o serie de fracturi (M.
Brânzilă, 1999) sau depozone diferite de sedimentare (wedge top, avanfosă, forebulge
şi backbulge) aparţinând unui sistem al bazinelor de foreland ale Carpaţilor Orientali
(C. Grasu et al. 2002).
1.1.3.2. Limita Buglovian – Volinian în forajul de la Lespezi

Din punct de vedere litologic nu există un reper clar care să corespundă limitei
Buglovian – Volinian, succesiunea fiind monotonă, predominant argiloasă sau argilo-
nisipoasă. Se poate observa doar că până la limită fracţiunea arenitică este mai bine
reprezentată decât peste aceasta.
Pentru o precizare cât mai riguroasă a limitei din punct de vedere
biostratigrafic, am parcurs două etape de probare. Într-o primă etapă (vezi şi V. Ionesi,
1999) am constatat că macrofauna găsită nu conţinea elemente suficiente pentru a
stabili limita deoarece nivelurile fosilifere identificate erau la distanţă mare între ele.
În schimb, microfauna oferea dovezi clare că limita dintre cele două subetaje este
Buglovianul 89
cuprinsă în intervalul 226-224 m adâncime. În depozitele situate sub 226 m existau

numeroase exemplare de Cibicides lobatulus (W. et J.) care indicau apartenenţa la
Buglovian şi în cele de deasupra adâncimii de 224 m aveau un conţinut microfosil
diferit, care indica prezenţa Volinianului inferior. Asociaţia de foraminifere din
depozitele de deasupra se caracterizează prin predominarea miliolidelor
(Quinqueloculina reussi reussi Bogd., Articulina problema Bogd.) Porosononion
subgranosus (Egger), Porosononion martkobi (Bogd.) etc., care pot fi corelate cu
biozona cu Quinqueloculina reussi reussi Bogd. şi Articulina pe care Bica Ionesi
(1968, 1991) a separat-o în baza Volinianului. În proba 222, prelevată de pe un
interval de 2 m (224-226 m adâncime), am remarcat un amestec de foraminifere
voliniene (Quinqueloculina reussi reussi Bogd., Articulina problema etc.) şi
bugloviene (Cibicides lobatulus (W. et J.)). Acest fapt ne-a determinat să considerăm
că limita se plasează cu siguranţă între 224 şi 226 m adâncime, iar pentru o precizare
mai riguroasă am reprobat intervalul respectiv. Astfel, în cea de-a doua etapă de
probare, în proba 407 luată de la adâncimea de 224-224,8 m am găsit câteva
exemplare de Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.) şi S. gentilis ovales Özsaýar,
alături de unele quinqueloculine, otolite şi fragmente de peşti. În celelalte două probe
de deasupra, 408 (224,8-225,2 m adâncime) şi 409 (225,2-226 m), nu am mai găsit
nici un element marcator pentru Buglovian, ci numai taxoni care se găsesc frecvent în
Volinian. Dintre aceştia am remarcat în primul rând pe Porosononion subgranosus
subgranosus (Egger), prezent în numărul cel mai mare, alături de Porosononion
martkobi (Bogd.) şi alte foraminifere comune în Volinian (specii de Elphidium,
Quinqueloculina, Ammonia). Prezenţa unor relicte badeniene (Spaniodontella gentilis
gentilis (Eichw.) şi S. gentilis ovales Özsaýar), în proba luată din intervalul 224-224,8
m şi absenţa lor şi a altor forme marcatoare pentru Buglovian în depozitele de
deasupra, ne fac să considerăm că în jurul adâncimii de 224,8 m se poate plasa limita
dintre Buglovian şi Volinian.
Odată estimată adâncimea la care se poate trasa limita dintre cele două
subetaje, se poate aprecia şi grosimea depozitelor bugloviene din această zonă.
Deoarece forajul analizat de noi nu a străpuns şi depozite badeniene, trebuie să luăm în
considerare adâncimea la care au fost menţionate depozitele badeniene într-un foraj
amplasat la 3 km E de Lespezi şi studiat de I. Pătruţ (1991). Deşi argumentele
biostratigrafice pe care le foloseşte I. Pătruţ în încercarea sa de a-şi demonstra modelul
lito- şi biostratigrafic pentru Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească sunt eronate
(după cum au demonstrat L. Ionesi şi Bica Ionesi, 1994), credem că în ceea ce priveşte
aprecierea adâncimii la care au fost interceptate anhidritele badeniene, uşor de
recunoscut, inclusiv pe diagrafiile geofizice, nu s-a putut greşi. Deoarece forajul
menţionat de Pătruţ a fost amplasat la altitudinea de 275 m şi acoperişul anhidritelor
90 Stratigrafie
badeniene este apreciat la adâncimea de 800 m, rezultă că altitudinea absolută la care a

fost trasată limita este de -535 m. Făcând acelaşi calcul şi pentru forajul FH4, studiat
de noi, rezultă că altitudinea absolută la care am apreciat că poate fi trasată limita
dintre Buglovian şi Volinian este de 255 - 224,8 = +30,2 m (şi nu -500 m cât ar rezulta
din secţiunile lui I. Pătruţ). Un calcul simplu (30,2 m - (-525 m) = 555,2 m) arată că
grosimea depozitelor bugloviene din zona Lespezi poate fi estimată la aproximativ 555
m. Grosimea astfel calculată este mult mai mare decât cea estimată de I. Pătruţ
(aproximativ 25 m), dar are o valoare apropiată de cea din forajele de la Suceava
(peste 650 m, după Bica Ionesi, 1968). Acest fapt ne plasează de partea autorilor care
consideră că în vestul Platformei Moldoveneşti depozitele bugloviene au o grosime
mai mare, care scade treptat înspre est.
1.1.4. Corelarea macro- şi microfaunei cu alte regiuni

din România şi restul Paratethysului
O corelare detaliată a macro- şi microfaunei găsite în aflorimentele şi
depozitele bugloviene interceptate de forajele din nordul Platformei Moldoveneşti cu
alte regiuni din România şi din restul Paratethysului a fost făcută de Bica Ionesi în
1968. Autoarea, având ca zonă de studiu regiunea cuprinsă între valea Siretului şi
valea Moldovei, a făcut paralelizări cu Molasa Pericarpatică, Bazinul Transilvaniei,
Bazinul Streiului, Bazinul Bahna din România, precum şi cu Platforma Est-Europeană
(Republica Moldova, Volinia şi Podolia), Transcarpaţii şi Subcarpaţii Ucrainei,
Mangâşlak, sudul Poloniei, nordul Bulgariei, Bazinul Vienei. Ulterior, paralelizări
asemănătoare au mai fost făcute de Natalia Paghida-Trelea (1969) pentru microfauna
găsită în Buglovianul interceptat de unele foraje săpate în regiunea dintre Siret şi Prut
şi, mai recent, M. Brânzilă (1999) pentru fauna bugloviană găsită în forajele din partea
sudică a Câmpiei Moldovei. Menţionăm, de asemenea, şi corelarea făcută de Emilia
Munteanu (1998) pe baza macro- şi microfaunei găsite în regiunea dintre valea
Lopatna şi valea Buzăului, din cadrul molasei din Subcarpaţii Munteniei.
Deoarece depozitele bugloviene pe care le-am studiat se rezumă doar cele din
forajul de la Lespezi, ne-am propus, în primul rând, corelarea acestora pe baza macro-
şi microfaunei, cu cele echivalente de pe Platforma Moldovenească.
Astfel, în cazul macrofaunei, am luat ca termeni de comparaţie lucrările lui I.
Atanasiu (1945), I. Atanasiu şi N. Macarovici (1950), Bica Ionesi (1968, 1969), L.
Ionesi şi Bica Ionesi (1982), Bica Ionesi şi M. Brânzilă (1990), Bica Ionesi şi Ileana
Guevara (1993), M. Brânzilă (1999), V. Chiţimuş şi Victoria Lubenescu (2000). După
cum se observă şi din tabelul 8, cea mai mare parte a taxonilor identificaţi de noi se
Buglovianul 91
regăsesc şi în datele prezentate de autorii menţionaţi (Obsoletiforma lithopodolica

(Dub.), Ervilia dissita dissita (Eichw.), E. dissita podolica (Eichw.), Abra alba
scythica (Sok.), A. reflexa Eichw. etc.). Aşa cum era de aşteptat, un număr ceva mai
mic de taxoni de moluşte sunt comuni cu forajele de la Nicolina – Iaşi (Bica Ionesi şi
M. Brânzilă, 1990), Bădeuţi (Bica Ionesi şi Ileana Guevara, 1993) sau Havârna (.
Chiţimuş şi Victoria Lubenescu, 2000), deoarece posibilitatea de a intercepta
macrofaună într-o carotă este mai redusă.
Tabelul 8. Asociaţia de moluşte bugloviene din forajul FH4 Lespezi şi

răspândirea ei în alte regiuni.
Austria (Bazinul Vienei)

Platforma Valahă
Moldovenească
Transilvaniei
Bazinul Strei
Pericarpatică
Bazinul Oaş
R. Moldova
Platforma
Bulgaria
Slovacia
Ucraina
Bazinul
Molasa
Regiuni
E. Kojumdgieva şi N. G. Popov (1987)

Nr.
V. Chiţimuş şi V. Lubenescu (1999)
I. Atanasiu şi N. Macarovici (1950)
crt.
B. Ionesi şi M. Brânzilă (1990)
B. Ionesi şi I. Guevara (1993)
L. Ionesi şi B. Ionesi (1982)
B. Ionesi şi L. Ionesi (1962)
B. Ionesi şi Gräf (1978)
G. N. Grişkevici (1970)
J. Švagrovský (1971)
Fl. Marinescu (1978)
V. Lubenescu (1981)
A. Sagatovici (1968)
C. Gheorghiu (1954)
E. Munteanu (1998)
M. Brânzilă (1999)
I. Atanasiu (1945)
V. Roşca (1954)
B. Ionesi (1968)
B. Ionesi (1969)
G. Botez (1916)
A. Papp(1954)
Taxoni
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v x z
Bivalve
Inaequicostata pia
1 x x x x
(Zhizh.)
Inaequicostata radiata
2
(Švagrovský)
92 Stratigrafie
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v x z
Iaequicostata
3 gleichenbergense x
(Papp)
Obsoletiforma
4 x
milleloca (Sidor.)
Obsoletiforma
5
volhynica (Grisch.)
Obsoletiforma
6 x x x x x x x x x x x x
lithopodolica (Dub.)
Ervilia dissita dissita
7 x x x x x x x x x x x x x x x
(Eichw.)
Ervilia dissita podolica
8 x x x x x x x x x x x x
(Eichw.)
Ervilia dissita concinna
9 x x x x x x x
(Eichw.)
10 Ervilia trigonula Sok. x x x x x x x x x x x x x x x
11 Ervilia sp.
Tapes cf. tricuspis
12 x x
Eichw.
Abra alba scythica
13 x x x x x x x x
(Sok.)
14 Abra reflexa (Eichw.) x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
Mactra (Podolimactra)
15 x x x x x x x x x x x x x
eichwaldi Lask.
Musculus sarmaticus
16 x x x x
(Gat.)
Spaniodontella gentilis
17 x
gentilis (Eichw.)
Spaniodontella gentilis
18
ovales Özsaýar
Gastropode
19 Hydrobia sp. x x x x x x x x x x x x x x x x x
În cazul foraminiferelor, pentru corelare cu alte depozite bugloviene din

nordul Platformei Moldoveneşti, am luat pentru comparaţie lucrările lui Bica Ionesi
(1968, 1973), Natalia Paghida-Trelea (1969), L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982), Bica
Buglovianul 93
Ionesi şi Ileana Guevara (1993), A. Saraiman (1993), M. Brânzilă (1999), V. Chiţimuş

Victoria Lubenescu (2000).
Tabelul 9. Asociaţia de foraminifere bugloviene din forajul FH4 Lespezi şi

răspândirea ei în alte regiuni.
Platforma Valahă
Moldovenească
Pericarpatică
Bazinul Oaş
R. Moldova
Platforma
Bulgaria
Slovacia
Ungaria
Molasa
Serbia
Regiuni
Nr.
V. Chiţimuş şi V. Lubenescu (1999)

crt.
B. Ionesi şi Sagatovici (1969)

B. Ionesi şi I. Guevara )1993)
E. Kojumdgieva et al. (1982)

L. Ionesi şi B. Ionesi (1982)
N. Paghida-Trelea (1969)
O. G. Bobrinskaja (1986)
R. Džodžo-Tomić (1963)
E. Munteanu (1998)
A. Saraiman (1993)
E. Saulea (1956)
Á. Görög (1992)
B. Ionesi (1968)
B. Ionesi (1973)
N. Gagić (1968)
L. Šikić (1967)
Taxon
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u
Quinqueloculina akneriana
akneriana d’Orb.
Quinqueloculina consobrina
2 x x x x x x x x x x
consobrina (d’Orb.)
Quinqueloculina consobrina
3 x x x x x x
nitens Reuss
Quinqueloculina reussi reussi
4 x
Bogd.
Quinqueloculina fluviata
5 x x x x x x x
(Vengl.)
Quinqueloculina complanata
6 x x
(Gerke et Issaeva)
7 Articulina problema Bogd. x x x x x x x x x x x
8 Articulina sarmatica (Karrer) x x x x x x x x x x x x
Porosononion subgranosus
subgranosus (Egger)
94 Stratigrafie
Porosononion martkobi
10 x x x x x x x
(Bogd.)
11 Nonion bogdanowiczi Volosh. x x x x x x x x x x
12 Nonion serenus Vengl. x x x x x x x x
13 Cibicides lobatulus (W. et J.) x x x x x x x x x x x x x x x x
Elphidium macellum macellum
14 x x x x x x x x x x x x x x x
(F. et M.)
Elphidium macellum
15 x x
aculeatum Silvestri
Elphidium strattoni (Applin,
16
Ellisor et Kniker)
Elphidium subumbilicatum
17 x x x x x x
Czjzek
Elphidium fichtellianum
(d’Orb.)
19 Elphidium aculeatum (d’Orb.) x x x x x x x x x x x x
20 Elphidium rugosum (d’Orb.) x x x x x x x
Elphidium incertum
21 x x x
(Williamson)
22 Elphidium minutum (Reuss) x x x x
23 Elphidium poeyanum (d’Orb.) x x x
Elphidium cf. ukrainicum
24 x x
Reuss
25 Elphidium hauerinum (d’Orb.) x x x x x x
Elphidium semistriatum
26 x
sarmaticum Didk.
27 Elphidium angulatum (Egger) x x x x x
Parrellina regina regina
28 x x x x x x x x x x x
(d’Orb.)
29 Ammonia beccarii (L.) x x x x x x x x x x x x x x x
În tabelul 9 se observă că cea mai mare parte a foraminiferelor identificate de

noi au fost găsite şi în Buglovianul din regiunile studiate de autorii menţionaţi, ceea ce
dovedeşte, o dată în plus, că depozitele interceptate de forajul FH4, începând de la
talpa sondei şi până la adâncimea de 224,8 m au, aceeaşi vârstă. Mai mult, toţi autorii
menţionează taxonul Cibicides lobatulus (W. et J.), care este considerat ca marcând o
zonă de abundenţă pentru Buglovianul superior.
Referitor la asociaţiile microfaunistice găsite în Buglovianul din forajele
studiate de Natalia Paghida-Trelea (1999), A. Saraiman (1993), precum şi cele macro-
şi microfaunistice identificate de M. Brânzilă (1999) trebuie să facem unele precizări.
Buglovianul 95
Aşa cum am arătat când am tratat limita dintre Buglovian şi Volinian, primii doi autori
apreciază că Buglovianul are o grosime redusă (20-40 m), spre deosebire de forajul de
la Lespezi unde numai depozitele bugloviene interceptate de sondă au peste 100 m şi
estimăm că până la limita cu Badenianul ar mai fi încă 450 m.
M. Brânzilă (1999) adoptă o soluţie de compromis, invocând, după cum am
mai arătat, o serie de fracturi, pentru a explica diferenţa mare de grosime a
Buglovianului din partea de vest faţă de cea din estul platformei. Se pune de aceea
întrebarea dacă această diferenţă mare are şi argumentare faunistică şi, dacă da, se
poate invoca existenţa unor falii pentru a se rezolva în felul acesta problema?
În primul rând, dacă ne referim la lucrările lui Natalia Paghida-Trelea (1969)
şi A. Saraiman (1993) trebuie să menţionăm că aprecierea vârstei bugloviene a fost
făcută exclusiv pe baza microfaunei găsite în nişte foraje în care carotarea nu a fost
continuă, iar distanţa dintre punctele de probare foarte mare (de ordinul câtorva zeci
de metri). Acest fapt ridică un mare semn de întrebare asupra corectitudinii trasării
limitei, mai ales că în unele probe de deasupra, pe care autorii le consideră a fi
voliniene, nu găsim şi elementele care să confirme vârsta respectivă.
De exemplu, în forajul de la Cepleniţa, Natalia Paghida-Trelea analizează nişte
marne cenuşii, uşor nisipoase, micacee, lipsite complet de macrofaună, luate de la
adâncimile de 251-253 m şi 349-351 m. În depozitele respective, considerate a fi
voliniene, autoarea a găsit următoarele foraminifere: Porosononion subgranosus
(Egger), Elphidium macellum macellum (F. et M.), Elphidium macellum aculeatum
Silvestri, E. subumbilicatum Czjzek, E. listeri d’Orb., Nonion perforatum (d’Orb.), N.
bogdanowiczi Volosh., N. tumidulus Pischw., Ammonia beccarii (L.), Turborotalia
aff. bycovae Aisenstat, Quinqueloculina reussi Bogd., Globigerinoides trilobus
(Reuss), G. aff. conglobatus (Brady), Hyperammina sp. 3 După cum se observă,
această asociaţie nu prezintă nici un element marcator pentru Volinian şi nici unul
dintre foraminiferele pe care autoarea le considera la vremea respectivă (1969) tipice
pentru Volinian. De asemenea, în forajul de la Prăjeni, situat tot în vestul regiunii
cercetate de Natalia Paghida-Trelea, Volinianul este considerat ca fiind cuprins între
adâncimile de 180 şi 280 m. Şi în acest caz autoarea prezintă o listă de foraminifere în
care nu se regăseşte nici un element tipic pentru Volinian. Din contra, este menţionat
Cibicides sp, precum şi Spaniodontella sp., iar la adâncimea de 250-252 m autoarea
citează şi Plicatiforma cf. subfittoni (Andr.), şi Tapes sp., determinaţi de N.
Macarovici.
Aceste două exemple (forajele de la Cepleniţa şi Prăjeni) credem că sunt
suficiente pentru a arăta că, cel puţin pentru partea de vest a regiunii dintre Siret şi
3
În listele cu microfaună autoarea nu estimează şi frecvenţa cu care apar taxonii respectivi.
96 Stratigrafie
Prut, este posibil ca de fapt depozitele din foraje care erau considerate de Natalia
Paghida-Trelea a fi voliniene să fie de fapt bugloviene şi deci grosimea Buglovianului
să fie mai mare decât cea estimată de autoare.
La fel credem că este şi situaţia în forajele analizate de A. Saraiman (1993),
deoarece autorul menţionează în depozite pe care le atribuie Volinianului, foraminifere
care indică Buglovianul (Cibicides lobatulus (W. et J.), miliolide striate –
Quinqueloculina karreri karreri Reuss, Q. reussi virgata Serova), iar despre fauna de
moluşte nu se fac precizări.
În ceea ce priveşte forajele analizate de M. Brânzilă (1999), este posibil ca în
sectorul respectiv, situat la estul Platformei Moldoveneşti, mai aproape de Prut,
depozitele bugloviene să aibă grosimile relativ mici (aproximativ 40 m, în medie),
indicate de autor. Limita dintre Buglovian şi Volinian, este corect trasată pe baza
macro- şi microfaunei. Ceea ce surprinde însă sunt extrapolările pe care autorul le face
plecând de la suprafaţa limită. Astfel, calculând o cădere de 2,6 m/km de la NE spre
SV a acestei suprafeţe, autorul consideră că diferenţa mare dintre altitudinile absolute
la care apare limita dintre Buglovian şi Volinian în forajul de la Cepleniţa (studiat de
Natalia Paghida-Trelea, 1969) faţă de zona Buhalniţa (Bica Ionesi, 1980) poate fi
explicată printr-o ridicare însemnată de câteva sute de metri, a zonei Dealul Mare –
Hârlău. Autorul nu a luat însă în discuţie microfauna pe baza căreia Natalia Paghida-
Trelea a făcut precizări asupra vârstei. Din această cauză credem că invocarea unor
falii pentru rezolvarea problemei limitei nu este o soluţie realistă, mai ales că o
asemenea falie nu a fost pusă în evidenţă la suprafaţă, până în prezent. Ar fi utilă
revizuirea macro- şi microfaunei în zona Cepleniţa, inclusiv în foraje.
În afară de Platforma Moldovenească, am încercat să facem unele corelări ale
faunei bugloviene şi cu alte regiuni din ţară cum ar fi: Molasa Pericarpatică, Platforma
Valahă, Bazinul Oaş, Bazinul Streiului. În Molasa Pericarpatică, Buglovianul a fost
separat şi studiat în numeroase regiuni. Dintre acestea ne-am raportat la regiunea
Păcureţi – Matiţa – Apostolache (Botez, 1916), Subcarpaţii Munteniei (Emilia Saulea,
1956), regiunea Viişoara Brăteşti (Bica Ionesi şi L. Ionesi, 1972) şi regiunea dintre
Valea Lopatna şi Valea Buzăului (Emilia Munteanu, 1998). Din cadrul Bazinului
Transilvaniei am făcut paralelizări cu partea de sud-vest (Victoria Lubenescu, 1981) şi
cu zona Chinuşu – Fişer (Bica Ionesi şi I. Gräf, 1978). Am făcut de asemenea
paralelizări cu Platforma Valahă (Marinescu, 1978), Bazinul Oaş (Alexandra
Sagatovici, 1968, Bica Ionesi şi Alexandra Sagatovici, 1969) şi Bazinul Streiului (C.
Gheorghiu, 1954). După cum se observă şi din cele două tabele (8 şi 9) de corelare,
există mai puţine similitudini ale macro- şi microfaunei identificate de noi în forajul de
la Lespezi cu cele din regiunile menţionate faţă de similitudinile faunistice cu
regiunile mai apropiate de pe Platforma Moldovenească.
Buglovianul 97
Aceeaşi constatare este valabilă şi pentru celelalte regiuni ale Paratethysului

pe care le-am luat pentru comparaţie, din Republica Moldova (V. Roşca, 1954),
Ucraina (Grişkevici, 1970), Bulgaria (Emilia Kojumdgieva şi N. G. Popov, 1987),
Slovacia (J. Švagrovský, 1971) şi Austria – Bazinul Vienei (A. Papp, 1954) pentru
macrofaună şi, respectiv, R. Moldova (O. G. Bobrinskaja, 1986), Bulgaria (Emlia
Kojumdgieva et al., 1986), Ungaria (Á. Görög,1992), Serbia (R. Džodžo-Tomić, 1963;
Lidija Šikić, 1967; N. Gagić, 1968) şi Slovacia (J. Švagrovský, 1971), pentru
foraminifere.
1.1.5. Consideraţii sedimentologice şi paleoecologice

Alcătuirea litologică şi conţinutul macro- şi microfaunistic al depozitelor
bugloviene, străbătute de forajul de la Lespezi, oferă şi câteva informaţii asupra
condiţiilor de sedimentare şi paleoecologice.
Litologic, aceste depozite sunt alcătuite predominant, după cum am arătat, din
argile, argile nisipoase şi nisipuri cu unele niveluri calcaroase, marnoase, tufacee,
argilo-bentonitice şi ruditice. Natura acestor depozite precum şi conţinutul macro- şi
microfaunistic arată că acestea s-au depus într-un bazin cu adâncimi reduse, într-o
regiune de şelf continental. Se poate presupune că adâncimea bazinului de sedimentare
nu a fost constantă în acest interval de timp. Astfel, asociaţia macrofaunistică din
depozitele argilo-nisipoase conţine forme de Inaequicostata, Obsoletiforma, Mactra,
Abra, ceea ce arată că sedimentarea a avut loc la o adâncime ce nu depăşea 150-200m,
corespunzătoare zonei neritice (Bica Ionesi, 1968). În schimb cele două niveluri
ruditice şi, probabil, întreg pachetul de roci cuprins între acestea (deci, practic,
Membrul de coasta Neagră în întregime) ar indica o adâncime mai mică. Acest lucru
ar rezulta şi din prezenţa briozoarelor în Membrul de Coasta Neagră. De asemenea,
argilele bentonitice, precum şi argilele cu clorit, montmorillonit, illit şi cristobalit,
situate între adâncimile de 281 şi 278,5 m indică existenţa unei activităţi vulcanice în
apropiere. Este foarte posibil ca această activitate vulcanică să fi influenţat şi
organismele care trăiau în bazinul respectiv. Marea abundenţă de Cibicides la anumite
niveluri din Membrul de Coasta Neagră ar putea fi explicată şi prin moartea în masă a
acestora în momentul în care o mare cantitate de cenuşă vulcanică a pătruns în
habitatul acestor vieţuitoare, surprinzându-le în diferite stadii de dezvoltare
ontogenetică şi fixate pe diferite suporturi (inclusiv briozoare) aşa cum le-am găsit şi
noi în probele prelevate din foraj.
Se pare totuşi că, în general, depozitele bugloviene din această zonă corespund
unor adâncimi ceva mai mari decât cele similare din NV-ul platformei. Când afirmăm
98 Stratigrafie
acest lucru ne bazăm pe faptul că, în forajul de la Lespezi, gasteropodele sunt foarte
rare, în timp ce în zona oraşului Siret de exemplu, unde apare deschis la zi calcarul de
Pădureni cu care se încheie Buglovianul, sunt frecvente formele de Ocenebrina,
Potamides, Gibbula, Mohrensternia etc. Pe de altă parte, cochiliile bivalvelor întâlnite
în depozitele din forajul de la Lespezi sunt subţiri şi fragile, în timp ce în aceleaşi
calcare de Pădureni bivalvele au cochilii mai groase, capabile să reziste la acţiunea
puternică a valurilor. De asemenea, în timp ce în NV-ul Platformei Moldoveneşti la
nivelul Buglovianului sunt foarte numeroase formele de Elphidium cu testul robust, la
Lespezi sunt extrem de numeroase formele de Cibicides care trăiesc fixate pe
substratul argilo-nisipos, precum şi formele de miliolide cu testul subţire şi fragil, ce
preferă adâncimi reduse şi ape liniştite.
În ceea ce priveşte regimul de gaze, predominarea formelor bentonice de
bivalve şi foraminifere indică un conţinut normal de oxigen la suprafaţa substratului.
La fel ca şi în depozitele bugloviene din alte regiuni ale Platformei
Moldoveneşti, asociaţia macro- şi microfaunistică din forajul de la Lespezi indică o
salinitate mai scăzută faţă de cea normală din Badenian, dar mai accentuată faţă de
regimul salmastru din Volinian. Această scădere a salinităţii poate fi pusă pe seama
întreruperii legăturii cu bazinul mediteranean, formându-se astfel în SE- ul Europei un
bazin salmastru, pe cale de îndulcire rapidă.
Dispariţia aproape completă a faunei de moluşte stenohaline, dintre care
numai Abra alba scythica (Sok.) se întâlneşte în forajul studiat de către noi, precum şi
a foraminiferelor stenohaline în afară de formele de Cibicides, care prezintă o
capacitate de adaptare la variaţiile de salinitate ceva mai mare, indică o scădere a
salinităţii. În aceste condiţii noi încep să se dezvolte mai mult formele eurihaline de
moluşte şi foraminifere.
În ceea ce priveşte temperatura, prezenţa briozoarelor şi abundenţa speciilor
de foraminifere cu testul calcaros arată că sedimentarea depozitelor bugloviene s-a
făcut în condiţiile unei mări calde.
1.2. Volinianul
1.2.1. Litostratigrafie
În regiunea pe care am studiat-o, depozitele voliniene au extinderea cea mai
mare, fiind interceptate şi în forajul de la Lespezi, unde am surprins şi limita cu
Buglovianul.
Volinianul 99
1.2.1.1. Litostratigrafia depozitelor voliniene din forajul

FH4 Lespezi
Faţă de depozitele bugloviene, cele voliniene inferioare din forajul de la
Lespezi sunt mult mai monotone, fiind alcătuite aproape în exclusivitate din argile
vinete (fig. 26). Există o singură intercalaţie de gresii de aproximativ 30 cm grosime la
adâncimea de 103 m. Aceste depozite, foarte monotone, cuprinse între adâncimea de
224,8 m (limita cu Buglovianul) şi adâncimea de 50 m (de unde a început carotarea
forajului), din punct de vedere litostratigrafic l-am atribuit Membrului de Bădeuţi –
Spătăreşti, aşa cum am arătat atunci când am discutat despre litologia Buglovianului.
Nu mai revenim asupra acestui aspect.
Din păcate, deoarece intervalul cuprins între suprafaţă şi adâncimea de 50 m
nu a fost carotat, nu avem informaţii despre rocile din acest interval, fapt ce face mai
dificilă corelarea cu depozitele voliniene din aflorimente.
1.2.1.2. Litostratigrafia depozitelor voliniene din

aflorimente
Pentru cunoaşterea succesiunii depozitelor am realizat o cartare de detaliu în
zona pe care am studiat-o. Cele mai complete deschideri le-am găsit pe Pârăul
Livijoarei (afluent de stânga al Şomuzului Mic), precum şi pe versantul sudic al
Dealului Deleni, din perimetrul comunei Vultureşti (fig. 28). Aşa cum se observă şi
din coloana litostratigrafică pe care am stabilit-o pentru acest profil (fig. 27),
depozitele respective sunt deschise pe o grosime de aproximativ 180 m (între 292 şi
472 m altitudine), fiind constituite predominant din nisipuri, siltite şi argile, între care
apar niveluri de gresii şi calcaro-gresii.
În partea inferioară a profilului de pe Pârâul Livijoarei, între altitudinile de
292 şi 380 m, aflorimentele sunt sporadice. La următoarele intervale de altitudine:
292,5-293 m, 310,5-311,5 m şi 328-329 m, apar argile vinete slab fosilifere, iar între
357 şi 363 m argile nisipoase, de asemenea slab fosilifere. Începând de la altitudinea
de 380 m şi până la partea superioară a profilului (472 m) se poate urmări, pe cele 3
ramificaţii principale ale pârâului şi în alte deschideri de pe versantul sudic al Dealului
Deleni, o succesiune continuă în care se observă intervale de nisipuri, siltite şi argile
de grosimi mari.
Astfel, între 380 şi 385,5 m există o alternanţă de argile vinete cu nisipuri, în
care am observat şi câteva fragmente de bivalve.
100 Stratigrafie
Fig. 26. Coloana litologică a

Volinianului inferior din
forajul FH4 Lespezi.
Volinianul 101

depozitelor voliniene de pe
Pârâul Livijoarei şi versantul
sudic al Dealului Deleni.
102 Stratigrafie
Următorii 2 m sunt reprezentaţi prin nisipuri cu intercalaţii de argile şi

concreţiuni de gresii. Nisipurile conţin, înspre partea inferioară, numeroase
gasteropode, în special ceriţi şi, mai rar, bivalve (mactre, tapeşi şi cardiide).
De la altitudinea de 387,5 m nisipurile încep să apară în alternanţă cu plachete
de gresii de formă alungită, orientate NV-SE şi de grosimi variabile, până la 10 cm
(Fig. 29). Odată cu creşterea altitudinii, plachetele de gresii devin mai groase, iar până
la altitudinea de 396 m depozitele capătă un aspect masiv. Fosilele sunt rare şi dificil
de colectat din nisip deoarece sunt foarte fragile.
Între altitudinile de 396 şi 402 m apar, în principal, argile de culoare vânătă,
cu rare fosile (bivalve în principal) foarte fragile. La partea superioară a argilelor apare
un nivel lumaşelic în grosime de 20-30 cm.
Peste nivelul lumaşelic, între 402 şi 406,5 m altitudine, există o alternanţă de
argile, siltite, argile nisipoase, plachete de gresii şi filme cărbunoase. În nisipuri se
observă foarte bine o textură încrucişată (fig. 30). Intercalaţiile argiloase de obicei sunt
fosilifere (ceriţi, tapeşi, mactre).
În continuare, peste nisipuri, se găsesc argile vinete, în grosime de
aproximativ 3 m şi care, în bază, conţin un nivel lumaşelic de aproximativ 20 cm
grosime.
Peste argile şi nivelul lumaşelic, între altitudinea de 420,5 şi 426 m, urmează
un nivel de roci mai dure, care iese bine în evidenţă în relief şi care este format, în
bază şi la partea superioară, din calcaro-gresii fosilifere şi, în rest, din gresii şi
intercalaţii de nisipuri (fig 31 şi 32).
În continuare, pe verticală, după un interval de aproximativ 2 m de argile
vinete şi cafenii fosilifere, depozitele voliniene de pe Pârâul Livijoarei sunt
reprezentate predominant prin nisipuri ce însumează aproximativ 20 m grosime (fig.
33). Nisipurile conţin şi unele intercalaţii subţiri de argile, iar la partea superioară
fracţiunile siltică şi pelitică sunt mai bine reprezentate şi, tot aici, fosilele sunt mai
numeroase.
Deasupra acestor depozite argilo-nisipoase, la altitudinea de 447 m apare un
nivel format din plachete de gresii în alternanţă cu nisipuri, care trec înspre partea
superioară, pe o grosime de aproximativ 2 m, în gresii masive (fig. 34) şi calcaro-
gresii. În general, fosilele sunt foarte rare în acest nivel, cu excepţia părţii calcaro-
grezoase de deasupra unde am găsit bivalve şi gasteropode.
Fig. 28. Bazinul Şomuzului Mic în zona Valea Glodului.

Fig. 29. Deschidere pe Pârâul Livijoarei în nivelul Arghira I.
Volinianul 103
În continuare, între altitudinile de 453 şi 464 m urmează o alternanţă de argile,

argile nisipoase şi nisipuri cu unele intercalaţii centimetrice de gresii (fig. 36).
Nisipurile prezintă textură încrucişată (fig. 37). În aceste depozite moluştele sunt bine
reprezentate.
Profilul de pe Pârâul Livijoarei se încheie cu un nivel de calcaro-grezos, de
peste 8 m grosime, reprezentat prin gresii în plachete subţiri (fig. 35) şi calcaro-gresii
oolitice, cu intercalaţii subţiri de nisipuri. Atât plachetele de gresii, calcaro-gresiile
oolitice, cât şi nisipurile conţin faună, mai numeroasă înspre partea superioară (fig.
37).
Între altitudinea de 472 m şi altitudinea maximă a Dealului Deleni (519,5 m)
nu apar alte aflorimente.
Analizând secţiunea de pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului
Deleni pe care am prezentat-o mai sus şi care este reprezentativă pentru zona studiată
şi, încercând o corelare cu cele mai apropiate zone învecinate studiate anterior, am
constatat că există o mare asemănare cu profilele de la Arghira de pe Pârâul
Muscalului şi de la Hârtop din Dealul Liniei, situate mai la sud şi sud-vest.
Prezentarea litologică detaliată a profilelor de la Arghira şi Hârtop, precum şi a
conţinutului lor macro- şi microfaunistic a fost realizată de Bica Ionesi în 1968 şi
1995. Autoarea a remarcat prezenţa unor niveluri reper pe care, după terminologia
folosită la acea dată, le-a denumit „orizonturile” Arghira I, Arghira II, Hârtop I,
Hârtop II şi Hârtop III – Nigoteşti. Pe Pârâul Muscalului de la Arghira, nivelul Arghira
I apare între altitudinile de 306 şi 311 m, iar baza nivelului Arghira II este la
altitudinea de 326 m (fig. 38). În întregime, nivelul Arghira II apare deschis, după cum
arată şi Bica Ionesi (1968) în fruntea Dealului Arghirei din apropiere, între Pârâul
Muscalului şi Pârâul lui Gheorghe, pe o grosime de 8 m (fig. 39). În Dealul Liniei,
nivelul denumit de Bica Ionesi Hârtop I apare între altitudinile de 422 şi 427 m,
Hârtop II (fig. 40) la altitudinea de 450 m (având aproximativ 1,5 m grosime) şi
Hârtop III - Nigoteşti în jurul altitudinii de 472 m.
O prima constatare care se poate face urmărind altitudinile la care apar
nivelurile reper este coincidenţa altitudinilor la care apar Hârtop I, Hârtop II şi Hârtop
III – Nigoteşti şi altitudinile la care apar pe Pârâul Livijoarei şi pe versantul sudic al
Dealului Deleni niveluri de calcaro-gresii asemănătoare, respectiv în jurul altitudinilor
de 425, 450 şi 470 m. Menţionăm că cele două zone în care sunt semnalate profilele
respective sunt dispuse una faţă de alta pe direcţia NE-SV la o distanţă de aproximativ
6 km.
O a doua constatare de ordin litologic care se poate face este aceea că pe
Pârâul Muscalului, sub nivelul Arghira I, pe o grosime mai mare de 50 m, depozitele
104 Stratigrafie
care predomină sunt argilele, la fel ca şi pe Pârâul Livijoarei sub altitudinea de 360 m
şi până la 290 m. De asemenea, şi nivelul Arghira I se aseamănă foarte bine cu cel
calcaro-grezos de pe P. Livijoarei, situat la aproximativ 390 m altitudine (vezi figurile
29 şi 38). Cele două zone, Arghira şi Vultureşti, se găsesc pe direcţia NNV-SSE, la o
distanţă de aproximativ 9 km.
Aceste constatări ne permit să considerăm, într-o primă fază, că nivelurile
calcaro-grezoase care apar în zona Vultureşti la altitudinile de 390 şi 425 m pot fi
paralelizate cu Arghira I şi respectiv Arghira II, iar cele care apar la 425, 450 şi 470 m
pot fi paralelizate cu Hârtop I, Hârtop II şi Hârtop III – Nigoteşti (după Bica Ionesi,
1968).
Făcând această paralelizare se observă că apare doar o singură nepotrivire şi
anume nivelul calcaro-grezos de pe Pârâul Livijoarei de la atitudinea de 425 m se
potriveşte atât cu Arghira II, cât şi cu Hârtop I. Această nepotrivire poate avea două
explicaţii:
- nivelurile calcaro-grezoase pe care le folosim ca repere nu au o răspândire
uniformă pe orizontală, prezentând variaţii de facies importante pe distanţe relativ
mici, fapt ce determină ca depozitele din zonele menţionate să nu fie perfect
corelabile.
- o a doua explicaţie poate fi o anumită imperfecţiune a modelului de corelare
a depozitelor voliniene din zonele Arghira şi Hârtop, propus de Bica Ionesi (1968).
Fig. 30. Nisipuri cu textură încrucişată pe Pârâul Livijoarei.

Fig. 31. Gresie în nivelul Arghira II de pe Pârâul Livijoarei.
Fig. 32-34. Deschideri pe Pârâul Livijoarei.
Fig. 35. Plachete subţiri de gresii din nivelul Hârtop II, pe Pârâul Livijoarei.
Fig. 36-37. Deschideri pe Pârâul Livijoarei.

Fig. 38. Deschiderea de pe Pârâul Muscalului (Arghira).
Fig. 39. Deschiderea din botul Dealului Arghirei.
Fig. 40. Deschidere în nisipuri şi calcaro-gresii (la partea superioară), la Hârtop.

Fig. 41. Pârâul Socilor – vedere generală.
Fig. 42. Bloc-diagramă reprezentând suprafaţa geomorfologică a regiunii studiate şi a celor
învecinate de la sud de Şomuzul Mare şi este de Siret cu care s-au făcut corelările.
Fig. 43. Deschidere în versantul vestic al Dealului Socilor.
Fig. 44. Deschidere în versantul nord-vestic al Dealului Rotunda.
Fig. 45. Deschideri în versantul nord-vestic al Dealului Cadachia.
Volinianul 105
Pentru a adopta una din cele două situaţii posibile, am considerat că cea mai
bună soluţie este să urmărim din aproape în aproape şi alte deschideri în perimetrul
cercetat, localizate în apropiere de
Arghira, Hârtop şi Vultureşti. Cele
mai bune deschideri, care pot oferi o
eventuală soluţie problemei în
discuţie, le-am găsit pe Pârâul lui
Gheorghe din partea de sud-vest a
Dealului Arghirei, la nord de
Şomuzul Mare pe Pârâul Socilor,
precum şi în versantul nord-vestic al
Dealului Cadachia şi Pârâul Racova
situate la sud de localitatea Pleşeşti
Centru.
Vom prezenta în continuare
deschiderile respective.

depozitelor voliniene la izvoarele
Pârâului lui Gheorghe.
Pe Pârâul lui Gheorghe se observă o serie de deschideri asemănătoare cu cele

descrise de Bica Ionesi în 1968 pe Pârâul Muscalului, remarcându-se şi aici prezenţa a
două niveluri calcaro-grezoase în jurul altitudinilor de 315 şi 335 m, pe care le putem
paraleliza cu Arghira I şi, respectiv, Arghira II, deoarece distanţele dintre cele două
pâraie care curg aproape paralel nu este mai mare de 1-1,5 km. În plus faţă de Pârâul
Muscalului pe Pârâul lui Gheorghe, începând cu altitudinea de 355 m apar deschise
nisipuri fine, albicioase, cu textură încrucişată şi conţinând, înspre partea superioară,
numeroase fosile care formează chiar un lumaşel de câţiva centimetri grosime cu
Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Obsoletiforma obsoleta (Eichw.), Donax
lucidus Eichw. Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.) etc. Peste aceste
nisipuri, care sunt deschise pe o grosime de aproximativ 7 m, urmează o alternanţă de
gresii în plachete şi nisipuri de 7-8 m grosime, alternanţă care, la partea superioară, are
un aspect masiv (fig. 46).
La nord de localitatea Arghira, între dealurile Socilor şi Paşalâcului există un
afluent de stânga a P. Şomuzul Mare numit Pârâul Socilor. Acest pârâu, care curge
aproximativ pe direcţie nord-sud, deschide aproape continuu două niveluri calcaro-
grezoase şi roci argiloase şi nisipoase pe o lungime de aproximativ 3 km (fig. 41, 42 şi
47).
106 Stratigrafie
În apropiere de intrarea în sat şi la aproximativ 1,5 km de confluenţa cu P.

Şomuzul Mare, în albia pârâului, la altitudinea de 320 m apar deschise argile vinete pe
o grosime de aproximativ 2 m. Urmează o alternanţă de nisipuri şi nisipuri argiloase
pe o grosime de 5 m şi o alternanţă de gresii în plachete cu nisipuri, în grosime de 3 m.
În apropiere, la aproximativ 100 de m de albie, pe versantul vestic al Dealului Socilor,
la altitudinea de 350 m aflorează un
nivel calcaro-grezos fosilifer, în
grosime de 1,5-2 m sub care se
observă nisipuri (3 m) cu intercalaţii
de gresii (fig. 47). Intervalul cuprins
între cele două niveluri calcaro-
grezoase este deschis de pârâu pe
aproape întreg traseul de la intrarea
în sat şi până la izvoare, fiind
reprezentat prin nisipuri, cu unele
intercalaţii de argile şi plachete de
gresii. Ceea ce este interesant este că
nivelurile de gresii şi calcaro-gresii
pot fi urmărite de-a lungul pârâului
pe distanţe foarte mari, de ordinul a
2-3 km. Pe distanţa cea mai mare
poate fi urmărit nivelul calcaro-
grezos de deasupra care, după cum
am menţionat, în apropiere de
intrarea în sat, apare la altitudinea de
350 m, iar la 3 km mai la nord apare
la 380 m. Rezultă de aici o cădere de
aproximativ 10 m/km a acestui
nivel.

depozitelor voliniene de pe Pârâul
Socilor.
La sud de localitatea Pleşeşti Centru, pe P. Racova (afluent de dreapta a P.

Şomuzului Mic) şi mai ales pe versantul nord-vestic al Dealului Cadachia, am găsit o
serie de deschideri în care se observă 4 niveluri calcaro-grezoase care ies foarte bine în
evidenţă urmărind morfologia terenului (fig. 45). Pornind din baza profilului (fig. 48),
în albia P. Racova, la altitudinea de 350 m sunt deschise argile vinete fosilifere, pe o
Volinianul 107
grosime mai mare de 3 m. Urmează o porţiune în care depozitele au suferit alunecări,

care se observă foarte bine şi în morfologia terenului. Începând de la altitudinea de
370 m, pe versantul Dealului Cadachia, pe un interval de aproximativ 5 m urmează un
nivel de gresii, cu intercalaţii nisipoase şi calcaro-grezoase fosilifere. Deoarece şi
rocile de deasupra acestui nivel sunt alunecate, la fel ca şi cele de dedesubt, este foarte
posibil ca întreg acest pachet de roci calcaro-grezoase să fi alunecat împreună 10-20
m. După porţiunea de roci alunecate (nisipuri şi argile), la altitudinea de 416 m se
observă, in situ, un alt nivel calcaro-grezos fosilifer, slab consolidat, în grosime de
până la 0,5 m, peste care se dispun nisipuri cu textură încrucişată, în grosime de peste
4 m. La altitudinea de 450 m, tot pe versantul sud-vestic al Dealului Cadachia,
aflorează argile (30-40 cm), peste care se dispun nisipuri, în alternanţă cu plachete de
gresii şi calcaro-gresii fosilifere, în grosime de peste 3 m. Sus, pe vârful dealului şi la
marginea pădurii, la altitudinea de 473 m am găsit mai multe gropi de exploatare într-
un nivel calcaro-grezos fosilifer care corespunde cu nivelul Hârtop III – Nigoteşti
(după Bica Ionesi, 1968) care poate fi urmărit şi în alte puncte pe un traseu ce porneşte
din vârful Dealului Cadachia şi până în Dealul Liniei la Hârtop.
Din prezentarea deschiderilor de pe Pârâul lui Gheorghe, Pârâul Socilor, P.
Racova şi versantul sud-vestic al Dealului Cadachia, şi din urmărirea coloanelor
litologice întocmite aici, în paralel cu cea de pe P. Livijoarei şi de la Arghira şi Hârtop
(după Bica Ionesi, 1968), se pot constata următoarele:
- Cele trei niveluri calcaro-grezoase care se observă în partea superioară a
versantului nord-vestic al Dealului Cadachia pot fi corelate cu nivelurile Hârtop I,
Hârtop II şi Hârtop III – Nigoteşti (după Bica Ionesi, 1968) din Dealul Liniei de la
Hârtop. Altitudinile la care apar aici sunt doar cu câţiva metri mai mari decât la cele la
care apar în zona Hârtop. Acest fapt poate fi explicat prin aceea că Dealul Cadachia nu
se găseşte exact pe direcţia Hârtop – Vultureşti, ci la aproximativ 1 km mai la nord.
Referitor la nivelul grezos care apare între altitudinile de 370 şi 375 m în Dealul
Cadachia, nu putem face alte precizări deoarece, după cum am arătat, se pare că a
suferit o alunecare de cel puţin 10-20 m faţă de poziţia iniţială. Existenţa acestui nivel
arată însă că sub un nivel echivalent cu cel denumit Hârtop I din Dealul Liniei există
un altul la o distanţă mai mică de 40 m (cel mai probabil la 30 sau chiar 20 m).
- Nivelul predominant grezos pe care l-am găsit pe Pârâul lui Gheorghe, între
altitudinile de 362 şi 370 m peste depozite predominant nisipoase, este la o distanţă, pe
verticală, de aproximativ 30 m faţă de nivelul Arghira II. De aici rezultă că între
nivelul Arghira II şi următorul nivel care poate fi luat ca reper sunt numai 30 m, şi nu
50 m cum rezultă din modelul realizat de Bica Ionesi (1968). Este posibil ca această
supraestimare a grosimii depozitelor nisipoase de peste nivelul Arghira II şi respectiv
Hârtop I (după Bica Ionesi, 1968) să fie cauzată de o subestimare a înclinării generale
108 Stratigrafie
a depozitelor regiune, de numai 4-5 m/km, şi nu o valoare dublă, aşa cum am văzut că
este posibil pe aliniamentul Pârâul Muscalului, Pârâul Socilor şi Pârâul Livijoarei.
Luând însă în calcul o valoare mai mare a înclinării, cel puţin pentru perimetrul
Arghira Hârtop, Vultureşti, se observă o corespondenţă foarte bună a valorilor de
altitudine la care apar nivelurile calcaro-grezoase de la Arghira, Hârtop, Pleşeşti şi
Vultureşti pe care le-am luat ca reper şi
valorile care rezultă din aceste calcule.
Această corespondenţă se realizează
însă doar dacă echivalăm nivelul
Arghira II şi Hârtop I.
Cu aceste calcule, considerăm
că putem da un răspuns la problema
corelării între ele a depozitelor pe care
le-am identificat în regiunea cercetată
fără a mai fi nevoiţi să apelăm la
existenţa unor eventuale variaţii de
facies. Când vom discuta despre limita
dintre Volinian şi Basarabian, despre
corelarea cu regiunile învecinate de la
est de Siret şi sud de Şomuzul Mare,
precum şi în capitolul de tectonică vom
aduce argumente suplimentare care să
susţină existenţa unei înclinări generale
mai mari de 4-5 m/km a depozitelor
voliniene şi basarabiene din această
regiune.

depozitelor voliniene de pe P. Racova şi
versantul nord-vestic al Dealului Cadachia.
Într-o primă concluzie care se poate desprinde din analiza litologiei este că, în
zona studiată, depozitele voliniene din baza succesiunii sunt reprezentate printr-o
alternanţă de roci nisipoase şi argiloase cu două niveluri calcaro-grezoase, după care
urmează depozite predominant nisipoase care conţin, la rândul lor, alte două niveluri
calcaro-grezoase şi unele intercalaţii argiloase. Aceste depozite diferă de cele
dominant argiloase interceptate în forajul de la Lespezi şi de aceea credem că se
impune acordarea altor denumiri unităţilor litologice corespunzătoare.
Volinianul 109
Pentru acordarea denumirilor, în conformitate cu Codul Hedberg şi urmărind

aceleaşi deziderate pe care le-am prezentat în cazul Buglovianului, adică de a nu
complica nomenclatura existentă, trebuie să ne raportăm la câteva lucrări anterioare în
care au fost tratate aceste probleme.
În ordine cronologică, o primă lucrare în care s-au pus bazele unui model
litostratigrafic coerent pentru Volinianul din regiunea cuprinsă între valea Siretului şi
valea Moldovei este monografia realizată de Bica Ionesi în 1968. În monografie sunt
descrise 8 niveluri calcaro-grezoase, cu rang de „orizont” (după terminologia de la
acea dată) denumite Pătrăuţi I, Pătrăuţi II, Burdujeni, Arghira I, Arghira II, Hârtop I,
Hârtop II şi Hârtop III – Nigoteşti. Respectivele denumiri au intrat în literatura
geologică şi sunt utilizate şi în prezent.
În 1989, P. Ştefan, pentru regiunea Dealul Mare – Hârlău, din vecinătatea
estică a celei studiate de Bica Ionesi (1968), la nivelul Volinianului separă două unităţi
litologice pe care le denumeşte argilele de Oneaga şi nisipurile şi gresiile de Lespezi -
Tudora.
Pentru regiunea Fălticeni – Sasca Răuceşti, din partea sud-vestică a sectorului
cuprins între valea Siretului şi valea Moldovei, P. Ţibuleac (1998) separă următoarele
unităţi litologice la nivelul Volinianului:
- unitatea litologică a pelitelor şi unitatea litologică a pelitelor – psamitelor
pentru Volinianul inferior;
- Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia şi Formaţiunea de Valea Moldovei
pentru Volinianul superior. Formaţiunea de Valea Moldovei se extinde şi în
Basarabian, în Volinian fiind reprezentată doar prin partea inferioară a Membrului
psamitic.
Deoarece P. Ştefan (1989) şi P. Ţibuleac (1998) au dat, după cum am arătat,
alte denumiri unităţilor litologice decât Bica Ionesi (1968), în regiuni relativ apropiate,
s-ar crede că unităţile respective ar fi diferite fundamental din moment ce au primit
alte denumiri. Este adevărat că în anul 1968 nu exista un Cod Hedberg şi de aceea
denumirile utilizate de Bica Ionesi pot fi considerate la ora actuală informale din
punctul de vedere al exigenţelor codului. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie ţinut
cont de principiul priorităţii şi, în special, de problemele de fond legate de locul în care
există cele mai reprezentative deschideri. În lucrările lui P. Ştefan (1989) şi P.
Ţibuleac (1998) se fac unele corelări pe baza macrofaunei cu regiunea studiată de Bica
Ionesi (1968), dar nu se fac şi corelări litostratigrafice. Noi considerăm că aceste
corelări cu regiunile de la sud de Şomuzul Mare şi est de Siret sunt posibile şi vom
propune un model în acest sens, după ce vom termina de prezentat litologia.
În ceea ce priveşte denumirile pe care le vom acorda unităţilor litologice pe
care le-am identificat în Volinianul din regiunea studiată, noi vom respecta principiul
110 Stratigrafie
priorităţii şi de aceea vom păstra denumirile date nivelurilor reper şi anume Arghira I,
Arghira II, Hârtop I şi Hârtop II. Menţionăm că noi considerăm nivelul Arghira II
echivalent cu nivelul denumit de Bica Ionesi (1968) Hârtop I, aşa cum rezultă din
demonstraţia pe care am făcut-o anterior. De aceea se impune o renumerotare a
celorlalte două niveluri de deasupra pentru a se păstra ordinea şi succesiune firească cu
care a fost conceput modelul iniţial de către Bica Ionesi în 1968. După această
renumerotare nivelul Hârtop II va fi redenumit Hârtop I, iar Hârtop III - Nigoteşti va
deveni Hârtop II. Dacă nu am fi renumerotat nivelurile de la Hârtop este posibil să se
fi creat o anumită confuzie deoarece lipsa unui număr (vezi o succesiune de tipul
Arghira I, Arghira II, Hârtop II, Hârtop III - Nigoteşti) ar crea impresia lipsei unui
anumit nivel, ceea ce nu este cazul. În plus, credem că astfel se obţine o simplificare a
modelului litostratigrafic.
Mergând pe aceeaşi linie a simplificării considerăm că nu este necesară
acordarea de denumiri fiecărei entităţi litologice cuprinse între nivelurile menţionate.
De altfel, în actualul stadiu de cunoaştere a stratigrafiei zonei, nu credem că se pot
face corelări atât de detaliate încât să se poată urmări unităţile separate pe distanţe
mari. Pentru un asemenea demers sunt necesare studii detaliate de stratigrafie
secvenţială. De aceea considerăm că este mai util să grupăm pachete mai mari de roci
după anumite particularităţi litologice şi care să poată fi urmărite pe distanţe mai mari.
Astfel, depozitele de la Arghira, de pe Pârâul Muscalului şi de pe Pârâul lui Gheorghe,
reprezentate printr-o alternanţă de argile şi nisipuri, şi în care apar două niveluri de
calcaro-gresii (Arghira I şi Arghira II), pot forma o unitate litologică distinctă căreia să
i se atribuie rangul de membru. Depozite asemănătoare se mai găsesc, după cum am
arătat, pe Pârâul Socilor, pe versantul nord-vestic al Dealului Cadachia, pe Pârîul
Racova şi pe Pârâul Livijoarei. De asemenea, aşa cum vom arăta în continuare,
depozite similare am găsit şi în alte puncte din regiunea pe care am studiat-o sau în
regiunile învecinate cu care am încercat să ne corelăm.
Respectând principiul priorităţii considerăm că denumirea cea mai potrivită
este de Membrul de Arghira, după denumirea localităţii în care au fost descrise
pentru prima dată de către Bica Ionesi (1968) astfel de depozite şi unde aflorimentele
sunt cele mai reprezentative din întreaga zonă pentru acest nivel.
Limita inferioară a Membrului de Arghira nu o putem preciza deocamdată
deoarece, după cum am mai arătat, în regiunea pe care am studiat-o, între depozitele
voliniene din forajul de la Lespezi şi cele din deschiderile de la suprafaţă există un
interval necarotat din care nu avem alte informaţii. Menţionăm însă că mai la nord de
regiunea pe care am studiat-o sunt descrise depozite mai vechi decât cele pe care le-
am atribuit Membrului de Arghira (vezi Bica Ionesi, 1963, 1968, 1969; Bica Ionesi şi
V. Ionesi, 1998; V. Ionesi, 1998 etc.). În depozitele respective apar nişte niveluri
Volinianul 111
calcaro-grezoase (Pătrăuţi I, Pătrăuţi II şi Burdujeni). Este posibil ca roci

asemănătoare să existe şi în zona noastră de studiu, sub depozitele pe care noi le-am
atribuit Membrului de Arghira, ca o continuare a acestuia, eventual cu unele variaţii
litologice.
Limita superioară a Membrului de Arghira o considerăm partea superioară a
nivelului Arghira II şi poate fi urmărită atât pe Pârâul lui Gheorghe, la altitudinea de
aproximativ 340 m, precum şi în perimetrul localităţii Hârtop, la altitudinea de 427 m.
Peste nivelul Arghira II predomină nisipurile, în care apar, de asemenea, unele
niveluri calcaro-grezoase, iar prezenţa argilelor este mai redusă decât în Membrul de
Arghira. Această particularitate, care poate fi remarcată relativ uşor în teren, ne
determină să considerăm că poate fi separată o altă unitate litologică, cu rangul de
membru. Respectând şi în acest caz principiul priorităţii vom denumi Membrul de
Hârtop unitatea litologică de peste Membrul de Arghira, după localitatea Hârtop,
unde au fost descrise pentru prima dată, de către Bica Ionesi (1968), rocile
caracteristice acestei unităţi şi unde, şi la ora actuală, aflorimentele sunt foarte bine
deschise.
Limita inferioară a Membrului de Hârtop coincide cu limita inferioară a
Membrului de Arghira. Limita superioară nu o putem preciza deoarece toate
depozitele de deasupra Membrului de Arghira din regiune sau cele din regiunile
învecinate de la est de Siret şi la sud de Şomuzul Mare, pe care le-am studiat, inclusiv
în vederea unor corelări, au aceleaşi caracteristici şi de aceea se pare că pot fi atribuite
tot Membrului de Hârtop.
După ce am denumit cei doi membri, se impune acordarea unei denumiri şi
formaţiunii care include membrii respectivi. Dat fiind faptul că cele mai complete
deschideri sunt în bazinele văilor Şomuzul Mare şi Şomuzul Mic, unde sunt şi
localităţile după ale căror nume am denumit membrii, considerăm că o denumire
potrivită ar fi Formaţiunea de Şomuz.
În afară de aflorimentele pe care le-am prezentat anterior, în regiunea dintre
valea Siretului şi valea Şomuzului Mare am găsit şi alte aflorimente pe care le vom
prezenta în continuare, specificând de această dată, de la bun început, căror unităţi
litologice aparţin.
Depozite aparţinând Membrului de Arghira am identificat în versantul vestic
al Dealului Mătrăgunei, de lângă satul Mănăstioara, comuna Preoteşti. Aici, între
altitudinile de 350 şi 358 m apare nivelul Arghira I, după care urmează o succesiune
argilo-nisipoasă fosiliferă şi, la partea superioară, începând de la altitudinea de 376 m
urmează nivelul Arghira II pe o grosime mai mare de 8 m.
Nivelul Arghira I este foarte bine deschis şi în versantul estic al Pârâului
Velniţei (afluent de stânga al Şomuzului Mic), în imediata apropiere a bisericii din
112 Stratigrafie
Siliştea. Începând de la altitudinea de 366 m şi până la 374 m sunt depozite

predominant nisipoase, slab fosilifer, cu unele intercalaţii subţiri de plachete de gresii,
iar între 374 şi 377 m aflorează nivelul Arghira I (fig. 54), iar la 400 m nivelul Arghira
II.
O deschidere pe care o apreciem că se încadrează din punct de vedere
stratigrafic la Membrul de Arghira, între nivelurile Arghira I şi Arghira II, am
identificat-o pe P. Lupăria (afluent de dreapta la Pârâului Velniţa), pe versantul estic al
Dealului Osoi (vezi şi V. Ionesi, 2003). Aici, între 397 şi 410 m altitudine, există o
succesiune de nisipuri şi gresii, care conţin câteva niveluri fosilifere, cu numeroase
bivalve şi gasteropode (fig. 49, 50). În bază, pe o grosime de 7 m, predomină
nisipurile, cu câteva intercalaţii centimetrice de gresii, în care fosilele sunt rare. La
altitudinea de 404 m apare un nivel grezos
(40-50 cm grosime), lumaşelic, cu
numeroase exemplare de ceriţi, mactre şi
tapeşi. Între 404,5 şi 406 m rocile care
predomină sunt gresiile (40-50 cm
grosime), în raport cu intercalaţiile de
nisipuri, şi conţin o faună bogată, formând
câteva niveluri lumaşelice. Între 406 şi
410 m altitudine, depozitele nisipoase
alternează cu cele de gresii. Aceste
niveluri au 10 până la 30 cm grosime şi
conţin o faună bogată şi bine conservată.
Tot aici am găsit şi câteva fragmente de
lemne fosile.
Fig. 49. Coloana litologică a depozitelor

voliniene de pe Pârâul Lupăria.
Fig. 50. Deschidere în versantul drept al Pârâului Lupăria.

Fig. 51. Deschidere în versantul vestic al Dealului Teiului (Giurgeşti).
Fig. 52-53. Deschideri în versantul nordic al Dealului Pleşu.
Fig. 54. Deschiderea de lângă biserica din Siliştea.

Fig. 55. Groapă de exploatare în nivelul calcaro-grezos din Dealul Viilor de la Dolhasca.
Fig. 56. Deschidere pe Pârâul Bolovanului.
Fig. 57. Deschiderea din Dealul Purdila (Manolea).
Fig. 58. Deschideri în versantul nordic al Dealului Rupturi de la Huşi.
Fig. 59. Deschidere pe Pârâul Valea Lupilor.
Fig. 60. Deschidere în versantul nord-vestic al Dealului Strahotin (Buda).
Volinianul 113
Depozite asemănătoare, pe care le apreciem că s-ar încadra din punct de

vedere stratigrafic tot în Membrul de Arghira, între cele două niveluri reper, apar şi în
versantul nord-vestic al Dealului Rotunda, din apropierea localităţii cu acelaşi nume.
Începând de la altitudinea de 311 m şi până la 318 m aflorează nisipuri care conţin
unele intercalaţii foarte subţiri de gresii şi unele niveluri foarte fosilifere, aproape
lumaşelice (fig. 44).
Alte aflorimente, în care apare deschis Membrul de Arghira înspre partea sa
superioară (inclusiv nivelul Arghira II), se găsesc pe versantul vestic al Dealului
Teiului din apropiere de Giurgeşti. Rocile care predomină sunt nisipurile şi gresiile în
plachete, între altitudinile de 370 şi 380 m (fig. 51), peste care am identificat o
intercalaţie argiloasă cu cărbuni. Ivirea de cărbuni, probabil lentiliformă şi de
dimensiuni mici, a fost exploatată de localnici.
Şi Membrul de Hârtop a mai fost identificat în alte puncte din regiune. Un
prim punct este în versantul nordic al Dealului Pleşu, unde, între altitudinile de 390 şi
395 m, aflorează nisipuri cu intercalaţii subţiri de gresii în plachete, peste care apare
un nivel calcaro-grezos fosilifer, în grosime de aproximativ 5 m şi pe care noi îl
apreciem a fi Hârtop I (fig. 52, 53). De asemenea, depozitele predominant nisipoase,
fosilifere, cu intercalaţii subţiri de argile şi plachete de gresii, aparţinând Membrului
de Hârtop, am identificat în versantul vestic al dealului Holm, în apropiere de drumul
ce uneşte localitatea Hârtop de Pleşeşti Centru, între altitudinile de 441 şi 450 m,
precum şi la 1 km mai la nord, pe versantul sudic al Dealului Corbului, între 444 şi
451 m altitudine.
În cercetările pe care le-am întreprins în partea răsăriteană a regiunii, am
identificat o serie de deschideri în care apare un nivel calcaro-grezos oolitic, având
unele particularităţi (abundenţa erviliilor, în asociaţie cu unele forme de tapeşi de
dimensiuni mari), care ne determină să-l considerăm a fi un bun reper stratigrafic
pentru partea terminală a Volinianului din această zonă. Nivelul respectiv este cel mai
bine deschis în versantul vestic al râului Siret, în Dealul Viilor, din apropiere de
Dolhasca, precum şi în zona localităţii Heci.
Astfel, în Dealul Viilor, la nord-vest de localitatea Dolhasca, pe un aliniament
NNV-SSE, pe o distanţă de aproximativ 2 km, între altitudinile de 380 în S şi 400 m în
N, apare deschis, într-o serie de gropi de exploatare, un nivel calcaro-grezos oolitic de
culoare galbenă, în grosime de aproximativ 3-4 m, din care localnicii scot piatra pe
care o folosesc în construcţii (fig. 55, 61).
La 11 km SSE, pe Pârâul Trestioarei, la aproximativ 200 m de intrarea în
localitatea Heci, peste depozite predominant argiloase, la altitudinea de 265 m, apar
deschise calcaro-gresii oolitice, care au fost exploatate intens în trecut, motiv pentru
care, la ora actuală, în aflorimentele existente nu se mai poate estima grosimea
114 Stratigrafie
acestora. Cel mai sudic punct în care am găsit roci asemănătoare este în partea de sud
a cimitirului de la Heci, unde, la aproximativ 1,5 km de punctul anterior, la altitudinea
de 260 m se mai observă locul de acces într-o lucrare subterană de mici dimensiuni,
din care localnicii scoteau piatră de construcţie în urmă cu câteva decenii. În punctele
menţionate nivelul calcaro-grezos prezintă şi unele intercalaţii subţiri, centimetrice şi,
uneori, lentiliforme de argile, de asemenea de culoare gălbuie.
În secţiunile subţiri pe care le-am efectuat din eşantioanele prelevate din zona
Dolhasca se observă o masă fundamentală calcimicritică în care se găsesc numeroase
oolite sferice sau elipsoidale,
urmate de bioclaste (fragmente de
bivalve şi mai rar gastropode şi
foraminifere), precum şi minerale
de cuarţ. Nucleul oolitelor îl
constituie cuarţul, litoclastele
calcimicritice sau chiar
bioclastele (testurile de
foraminifere). Din această
descriere se poate conchide că
rocile din nivelul analizat sunt
nişte calcaro-gresii oomicritice.

depozitelor voliniene din Dealul
Viilor (Dolhasca).
Apreciem că acest nivel calcaro-grezos oolitic poate fi echivalat cu nivelul

Hârtop II deoarece pe traseul dintre Dolhasca şi Hârtop mai apar şi alte puncte în care
există nişte iviri de roci calcaro-grezoase foarte asemănătoare, inclusiv din punct de
vedere faunistic, şi care corespund şi altitudinilor calculate în funcţie de înclinarea
generală a depozitelor (8-10 m). Asemenea iviri se observă foarte bine în versantul
sud-vestic al Dealului Pleşului, la altitudinea de 475 m.
1.2.1.3. Corelarea litostratigrafică a Volinianului

În cele ce urmează, vom încerca să corelăm unităţile pe care le-am separat în
cadrul Volinianului din regiunea dintre valea Siretului şi valea Şomuzului Mare cu
unităţile separate anterior în regiunile învecinate, în special la sud de Şomuzul Mare şi
la est de Siret. Atunci când am separat şi denumit unităţile litologice am realizat
Volinianul 115
practic şi o corelare cu unităţile separate de Bica Ionesi (1968). A rezultat în felul

acesta un model foarte asemănător cu cel conceput de Bica Ionesi la acea dată.
1.2.1.3.1. Corelarea cu depozitele voliniene de la sud de

Şomuzul Mare
La sud de Şomuzul Mare, cu studiul depozitelor voliniene cele mai apropiate

de zona noastră s-au ocupat mai mulţi cercetători, dintre care menţionăm pe Martiniuc
(1948), N. Macarovici (1950, 1955), Bica Ionesi (1968, 1986, 1995), P. Ţibuleac
(1998, 2001) etc. Dintre aceştia ne vom raporta doar la P. Ţibuleac deoarece, în 1998,
a realizat cea mai recentă monografie a unei regiuni de la sud-vest de regiunea noastră
şi, după cum am arătat, a separat o serie de unităţi litologice cărora le-a dat nume noi.
Ca şi în cazul studiului nostru, cele mai vechi depozite de vârstă voliniană, P.
Ţibuleac le-a identificat în forajul F137 Spătăreşti. După caracterul predominant pelitic,
autorul le-a denumit „unitatea litologică a pelitelor”. Rocile voliniene din forajul FH4
Lespezi, analizate de noi, sunt tot de natură pelitică şi de aceea credem că pot fi
echivalate, fapt reflectat şi în denumirea pe care am acordat-o acestei unităţi litologice
(Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti).
Peste unitatea litologică a pelitelor, P. Ţibuleac separă o unitate superioară, pe
care o denumeşte „unitatea litologică a pelito-psamintelor” şi care a fost străbătută în
totalitate de forajul F137 Spătăreşti şi, parţial, de alte foraje (F9 Spătăreşti, F20 Vadu
Moldovei, F29 şi F362 Săcuţa, F2007 Groşi etc.). După autor, individualitatea acestei
unităţi, în grosime totală de aproximativ 270-280 m (după succesiunea martor din
forajul F137 Spătăreşti, între adâncimile de 630 şi 360-350 m) este dată de alternanţa
depozitelor pelitice cu cele psamitice (vezi şi fig. 12). Din punct de vedere litologic,
predomină marnele cenuşii sau verzui, frecvent nisipoase, masive sau fin stratificate
şi, spre deosebire de unitatea litologică a pelitelor, stratele de nisipuri şi de gresii sunt
mult mai numeroase şi prezintă grosimi mai mari (autorul nu precizează însă numărul
şi grosimea acestora; pe coloană se pot număra 5 astfel de strate dar fără a se putea
departaja care sunt nisipuri şi care sunt gresii).
Peste unitatea litologică a pelito-psamitelor P. Ţibuleac descrie o formaţiune
cu cărbuni pe care o denumeşte „Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia”. După autor,
această formaţiune se dezvoltă areal în apropierea zonei de contact a Platformei
Moldoveneşti cu Orogenul Carpatic, partea superioară fiind deschisă la zi de Râul
Moldova iar cea inferioară de numeroase foraje. Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia
este reprezentată prin marne cu rare intercalaţii de argile, în alternanţă cu strate de
nisipuri şi gresii şi, uneori, intercalaţii de tufite. Cărbunii din cadrul acestei formaţiuni
se dispun în strate sau lamine.
116 Stratigrafie
Cea mai nouă formaţiune pe care P. Ţibuleac (1998) o separă în regiunea

Fălticeni – Sasca – Răuceşti este „Formaţiunea de Valea Moldovei”, care revine
Volinianului superior prin partea inferioară a membrului psamitic, constituit din
nisipuri şi gresii, în strate lenticulare, cu grosimi de la câţiva centimetri până la peste 2
m. În nisipuri sunt intercalaţii subţiri de marne sau argile, uneori marne slab
cărbunoase, precum şi niveluri subţiri de pietrişuri, uneori fosilifere. Grosimea acestui
membru este estimată la maximum 100-110 m, iar dezvoltarea sa areală este apreciată
a fi în zonă Fălticeni – Sasca – Răuceşti.
Analizând coloana litologică prezentată de P. Ţibuleac (1998), începând cu
unitatea litologică a pelito-psamitelor, continuând cu Formaţiunea de Fălticeni –
Boroaia şi terminând cu membrul psamitic al Formaţiunii de Valea Moldovei (vezi şi
fig. 12), observăm asemănări cu coloana litologică sintetică prezentată de Bica Ionesi
(1968) pentru întreg arealul cuprins între valea Moldovei şi valea Siretului (vezi fig. 6)
şi, implicit, cu succesiunea litologică stabilită de noi între valea Siretului şi valea
Şomuzului Mare (fig. 27). În afară de Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia, care
reprezintă o entitate distinctă a zonei studiate de P. Ţibuleac, celelalte două unităţi
credem că pot fi corelate.
În primul rând, unitatea litologică a pelito-psamitelor se aseamănă foarte bine
cu întreaga succesiune a Volinianului inferior, de la limita cu Buglovianul şi până la
nivelul Arghira II. În ambele cazuri rocile care predomină sunt cele pelitice în care
apar unele niveluri de roci mai dure, gresii sau calcaro-gresii. Pentru această
succesiune, noi am optat pentru denumirea de Membrul de Arghira, din motive de
prioritate a denumirii.
Deoarece în zona pe care am studiat-o, la nord de Şomuzul Mare şi la est de
Fălticeni, rocile de natură cărbunoasă sunt foarte puţin reprezentate, prin filme
cărbunoase sau lentile de grosimi centimetrice sau decimetrice, mai ales la partea
superioară a Membrului de Arghira sau la partea inferioară a Membrului de Hârtop, nu
putem face o echivalare cu Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia. De aceea apreciem că
Formaţiunea de Fălticeni – Boroaia separată de P. Ţibuleac (1998) este o unitate
litologică bine individualizată în zona Fălticeni – Boroaia, dar care are o răspândire
limitată doar la acest sector.
O bună asemănare există şi între membrul psamitic al formaţiunii de Valea
Moldovei şi Membrul de Hârtop. Prezenţa dominantă a fracţiunii arenitice în
defavoarea celei pelitice şi existenţa unor niveluri de roci mai dure credem că sunt
trăsăturile definitorii prin care se aseamănă cele două unităţi. De altfel, însuşi P.
Ţibuleac (1998) întocmeşte coloana litostratigrafică şi prezintă fotografiile unor
aflorimente în care se observă foarte bine această asemănare. Un prim exemplu este
aflorimentul din versantul drept al Pârâului Târgului din partea sudică a Fălticenilor,
Volinianul 117
unde apar depozite predominant nisipoase cu intercalaţii subţiri de argile şi gresii. În

acelaşi perimetru, anterior (1968), depozitele respective au fost atribuite din punct de
vedere stratigrafic, de către Bica Ionesi, nisipurilor dintre Arghira II şi Hârtop I. Un alt
exemplu este aflorimentul de „La Ruptură” (Rădăşeni) unde se observă foarte bine
chiar şi în fotografiile prezentate de autor (pl. LIX, fig. 2; pl. LX fig. 1, 2) existenţa
unor nisipuri în alternanţă cu strate subţiri de gresii.
Pentru corelarea cu depozitele de la sud de Şomuzul Mare era necesar şi
obligatoriu să facem observaţii pe P. Muscalului (fig. 38) şi Pârâul lui Gheorghe de la
Arghira, Pârâul Bolovanului (fig. 56), pe Pârâul Fundoaia de la Preoteşti, pe versantul
sudic al Dealului Huşi, din apropiere de localitatea cu acelaşi nume, în Dealul Purdila
de la Manolea (fig. 57), pe Pârâul Ţiganului de la Nigoteşti şi pe Pârâul Trestioarei de
la Heci. În toate aceste zone am constatat că există depozite predominant nisipoase în
alternanţă cu argile la partea inferioară (Arghira, Basarabi, Preoteşti) şi intercalaţii de
argile la partea superioară (Huşi, Nigoteşti), în care se găsesc şi unele niveluri de
calcaro-gresii de grosimi variabile şi la anumite intervale. Pentru a corela între ele
aceste depozite cu cele cercetate la nordul Şomuzului Mare, am luat ca repere, în
primul rând, nivelurile calcaro-grezoase. În partea de est, pe malul drept al Siretului,
cel mai uşor de corelat este nivelul Hârtop II, care apare în Dealul Viilor de la
Dolhasca, pe Pârâul Trestioarei şi lângă cimitirul din Heci. Valenţa sa de bun reper
biostratigrafic, în această parte, este dată de conţinutul faunistic mai deosebit, în care
abundenţa exemplarelor de Ervilia în asociaţie cu unele forme de tapeşi de dimensiuni
mari este uşor de urmărit în raport cu celelalte depozite. Înspre vest abundenţa
erviliilor din acest nivel reper scade.
Un alt punct important în care noi considerăm ca este deschis şi nivelul Hârtop
II este în Dealul Purdila de la Manolea. Importanţa acestei deschideri este dată de
faptul că aici poate fi surprinsă foarte bine limita Volinian - Basarabian.
Modul în care au fost corelate din aproape în aproape celelalte niveluri
(Arghira I, Arghira II şi Hârtop I) a fost prezentat anterior şi de aceea nu mai revenim.
Ceea ce mai vrem să precizăm este faptul că situaţia este similară şi mai la vest, în
apropiere de zona Fălticeni. Este evident faptul că această corelare nu este întotdeauna
foarte simplu de realizat, mai ales că de multe ori nivelurile care sunt luate ca repere
nu-şi păstrează constante toate caracteristicile (grosime, litologie, conţinut bionomic),
pe întinderi areale foarte mari. Există variaţii pe distanţe relativ mici şi de aici
necesitatea de a fi urmărite din aproape în aproape toate deschiderile care apar.
Un ajutor în depistarea acestor niveluri reper este şi morfologia terenului.
După cum se ştie, în terenurile monoclinale apar unele forme de relief specifice,
denumite cueste. În cazurile în care, în constituţia geologică a terenurilor respective,
intră mai multe niveluri de roci cu durităţi diferite, atunci frunţile de cuestă vor apărea
118 Stratigrafie
supraetajate. Astfel de situaţii am întâlnit de obicei pe versanţii nord-vestici ai

dealurilor (Rotunda, Arghira, Cadachia etc.; vezi şi fig. 38, 39, 45). O situaţie
asemănătoare, în care morfologia terenului trădează existenţa a cel puţin trei niveluri
de roci mai dure se observă şi mai la vest, la numai 6 km de Fălticeni, în versantul
nordic al Dealului Rupturi de la Huşi (fig. 58).
1.2.1.3.2. Corelarea cu depozitele voliniene de la est de Siret
La est de Siret, în zona Dealul Mare – Hârlău, cu studiul depozitelor voliniene

învecinate cu regiunea pe care noi am cercetat-o s-au ocupat Gr. Cobălcescu (1883),
M. David (1914), V. C. Tufescu (1937), I. Atanasiu (1945), N. Macarovici (1958), N.
Macarovici şi L. Turculeţ (1956), Natalia Paghida (1963), Natalia Paghida-Trelea
(1969), Teodora Simionescu (1983), P. Ştefan (1982, 1985, 1986, 1987, 1989) etc. Ca
şi în cazul corelării cu depozitele de la sud de Şomuzul Mare ne vom raporta în
principal la doar doi dintre autori, şi anume V. C. Tufescu (1937) şi P. Ştefan (1989),
care s-au ocupat în mod deosebit de regiunea Dealul Mare – Hârlău. Sinteza
rezultatelor la care au ajuns cei doi autori în urma studiului respectivei regiuni am
prezentat-o în cadrul istoricului
cercetărilor, încât nu mai revenim.
Pentru corelarea cu aceste
depozite de la est de Siret am
întreprins şi noi o serie de observaţii
la Vorona, Tudora, Buda, Lespezi şi
Hărmăneşti. În urma acestor
cercetări am identificat o serie de
deschideri pe care noi le considerăm
că se pretează foarte bine pentru a fi
folosite la corelarea depozitelor de
pe cei doi versanţi ai Siretului,
deoarece conţin o serie de niveluri
reper.

depozitelor voliniene de pe P. Popii.
Pornind din nord, o deschidere, care conţine un nivel calcaro-grezos cu

numeroase ervilii foarte asemănător cu cel de la Dolhasca, apare în versantul nord-
vestic al Dealului Mare – Sihăstria, în apropiere de Mănăstirea Sihăstria Voronei, la
Volinianul 119
altitudinea de 450 m. Prezenţa acestui nivel cu ervilii a fost semnalată în această zonă
chiar de V. C. Tufescu (1937), dar a fost atribuit Buglovianului.
Mai la sud, în zona Tudora, am găsit mai multe deschideri, printre care două
au dimensiuni mai mari şi de aceea le vom prezenta în continuare.
O primă deschidere este pe Pârâul Popii, afluent de stânga al Pârâului Pleşu,
care curge prin localitatea Tudora (fig. 62). În
bază, apar deschise argile vinete, pe o grosime
de aproximativ 1 m. Urmează nisipuri cu
textură încrucişată şi nisipuri argiloase cu
intercalaţii subţiri de argile, slab fosilifere. La
aproximativ 413,5 m am găsit o intercalaţie
subţire de câţiva cm de cărbune. La altitudinea
de 415 m fosilele sunt ceva mai numeroase
(Potamides mitralis (Eichw.), P. nimpha
(Eichw.), Plicatiforma plicata plicata (Eichw.)
etc.), iar mai sus, între altitudinile de 416 şi 422
m există o alternanţă de gresii slab consolidate,
în strate subţiri, centimetrice.
Fig. 63. Coloana litologică a depozitelor voliniene

de pe Pârâul Racului.
A doua deschidere, asemănătoare cu prima din punctul de vedere al

litologiei şi al mărimii am găsit-o pe Pârâul Racului, la aproximativ 2 km mai la NE
(fig. 63). Aici, între altitudinile de 410 şi 422 m se găsesc nisipuri cu intercalaţii
subţiri, centimetrice de argile, slab fosilifere. La partea superioară (422-425 m) apar
intercalaţii de roci consolidate (gresii în strate mai groase decât deschiderea de pe
Pârâul Popii), iar fosilele sunt ceva mai numeroase (Potamides mitralis (Eichw.), P.
nimpha (Eichw.), Plicatiforma plicata plicata (Eichw.)). Peste gresii urmează argile
vinete.
La est de localitatea Buda, pe Pârâul Valea Lupilor (afluent al Pârâului
Pietros, care se varsă în Siret), am găsit o deschidere care prezintă în bază (alt. 329 m)
nisipuri cu intercalaţii de argile (fig. 64). Urmează un nivel de gresii, în alternanţă cu
nisipuri cu textură încrucişată (330-334 m), după care, între 334 şi 337 m altitudine,
depozite predominant nisipoase cu intercalaţii subţiri, centimetrice de argile, în care, la
partea superioară, apare un nivel lumaşelic cu bivalve şi gastropode (Ervilia dissita
dissita (Eichw.), Plicatiforma plicata plicata (Eichw.), Potamides mitralis (Eichw.)
etc.).
120 Stratigrafie
Începând de la alt. de 337 m şi până la partea superioară a deschiderii (342 m

alt.) apar gresii şi calcaro-gresii cu
intercalaţii de nisipuri. Pe acelaşi pârâu,
la altitudinea de 359 m apar deschise
nisipuri cuarţoase fine, bine sortate, pe o
grosime de aproximativ 5 m (fig. 63).
Peste aceste nisipuri, la partea
superioară sunt deschise calcaro-gresii
(50-60 cm).
La aproximativ 700-800 m mai
la sud de deschiderea de pe P. Valea
Lupilor, apar o serie de deschideri pe P.
Valea lui Marin şi pe versantul vestic al
Dealului Strahotin. Începând de la
altitudinea de 367 m se găsesc nisipuri
cu intercalaţii subţiri de argile, după care
urmează, între 369 şi 373 m altitudine,
plachete de gresii în alternanţă cu
nisipuri şi intercalaţii de argile (fig. 65).
Între 373 şi 376 m sunt din nou nisipuri
cu intercalaţii de argile, iar la partea
superioară (376-379 m) sunt calcaro-
gresii fosilifere (Ervilia dissita dissita
(Eichw.), Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.), Potamides mitralis (Eichw.)
etc.) şi gresii cu intercalaţii de nisipuri
argiloase.
Mai la sud de Dealul Strahotin
este cunoscutul afloriment de la Lespezi,
de lângă podul de peste Siret, descris
pentru prima dată de Gr. Cobălcescu
(1883). Deoarece de această deschidere
s-au mai ocupat şi alţi cercetători (V. C.
Tufescu, 1937; P. Ştefan, 1989), noi nu
vom mai insista asupra ei.

voliniene de pe P. Valea Lupilor.
Volinianul 121
Cea mai sudică deschidere pe

care noi am analizat-o şi în care
considerăm că am identificat depozite
voliniene este în Dealul Şuverde, la
Hărmăneşti. Şi această deschidere a
fost prezentată de către alţi
cercetători, printre care V. C. Tufescu
(1937), N. Macarovici şi L. Turculeţ
(1956, vezi fig. 4). Toţi autorii
anteriori, inclusiv P. Ştefan (1989),
atribuie depozitele care apar deschise
la zi în acest afloriment
Basarabianului. Noi am găsit şi
câteva elemente care indică, după
opinia noastră, şi prezenţa
Volinianului. Deoarece în acest
afloriment am surprins şi limita dintre
Volinian şi Basarabian, considerăm
că profilul respectiv se pretează a fi
descris mai bine atunci când vom
discuta limita dintre cele două
subetaje.

voliniene de pe Pârâul Valea lui Marin şi
în Dealul Strahotin.
Urmărind deschiderile pe care le-am prezentat în partea estică a Siretului, în

zona Dealul Mare – Hârlău, observăm că există o serie de asemănări din punct de
vedere litologic cu deschiderile din partea estică. Şi aici litologia dominantă este
reprezentată prin nisipuri, în alternanţă (mai ales la altitudini mici) cu argile sau având
intercalaţii de argile (la partea superioară) şi conţinând niveluri calcaro-grezoase.
Luând şi în acest caz ca repere nivelurile calcaro-grezoase observăm că cea
mai bună corelare se realizează dacă vom echivala nivelul calcaro-grezos care apare în
Dealul Sihăstria Voronei la altitudinea de 450 m cu cel de la partea superioară a
Dealului Strahotin (379 m). Respectând aceeaşi logică pe care am avut-o în vedere în
partea de est a Siretului, acest nivel va trebui să fie denumit Hârtop II. Sub nivelul
Hârtop II, pe Pârâul Valea Lupilor, Pârâul Valea lui Marin şi în Dealul Strahotin vom
122 Stratigrafie
regăsi şi celelalte niveluri, respectiv Arghira I, Arghira II, şi Hârtop I. Spre deosebire
însă de situaţiile din partea de vest a Râului Siret, observăm că distanţele pe verticală
dintre toate acest niveluri sunt mai mici iar nivelurile calcaro-grezoase au grosimi mai
mici. Acest fapt ni se pare pe deplin justificat, având în vedere că, în general, grosimea
depozitelor sarmaţiene scade de la vestul platformei înspre est.
Referitor la binecunoscutele depozite de la Lespezi, care aflorează lângă podul
de peste Siret, având în vedere că la ora actuală deschiderea este relativ mică şi nu
apare la zi decât un singur nivel calcaro-grezos, este destul de greu să fie corelată
foarte riguros. Totuşi, având în vedere natura rocilor, respectiv faptul că argilele sunt
relativ bine reprezentate, şi ţinând cont de altitudinea mică la care apar, considerăm că
cea mai adecvată paralelizare ar fi cu Membrul de Arghira.
1.2.2. Biostratigrafie
Ca şi în cazul Buglovianului, atât depozitele voliniene străbătute de forajul
FH4 Lespezi, cât şi cele care apar deschiderile de la zi au fost analizate din punctul de
vedere al conţinutului macrofaunistic şi microfaunistic.
1.2.2.1. Macrofauna
Conţinutul macrofaunistic al Volinianului din regiunea cercetată îl vom
prezenta detaliat pentru cei trei membri pe care i-am separat: Membrul de Bădeuţi –
Spătăreşti (corespunzător depozitelor din foraj), Membrul de Arghira şi Membrul de
Hârtop (pentru depozitele deschise la zi).
1.2.2.1.1. Macrofauna voliniană din forajul FH4 Lespezi
Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti
În carotele extrase din forajul FH4 Lespezi În intervalul de adâncime 224,8-50

m, corespunzător Membrului de Bădeuţi – Spătăreşti al Formaţiunii de Lespezi,
macrofauna este extrem de săracă. Sunt prezente doar fragmente de cochilii de bivalve
subţiri şi fragile care aparţin genurilor Ervilia şi Inaequicostata, precum şi câteva
fragmente de gasteropode indeterminabile. Astfel, în intervalele 106,5-100 m şi 78-71
m adâncime am identificat câteva exemplare de Inaequicostata gracilicostata (Jek.),
asociată cu alte forme de Inaequicostata (probabil gleichenbergense), precum şi cu
fragmente de Ervilia (indeterminabile specific). Fragmente de Inaequicostata
Volinianul 123
gleichenbergense (Papp) au fost întâlnite şi la alte adâncimi (208-206 m, 127,5-122

m).
1.2.2.1.2. Macrofauna voliniană din aflorimente
Spre deosebire de situaţia din forajul de la Lespezi, depozitele voliniene

deschise la zi conţin o macrofaună abundentă, reprezentată prin specii variate şi cu un
număr mare de indivizi. Acest lucru este valabil atât pentru membrul de Arghira cât şi
pentru Membrul de Hârtop. Fosilele sunt numeroase atât în argile şi nisipuri, cât mai
ales în nivelurile calcaro-grezoase, formând în unele cazuri adevărate lumaşele.
Totuşi, destul de frecvent, deşi fosilele din unele niveluri calcaro-grezoase sunt forate
numeroase, nu întotdeauna au existat şi cele mai bune condiţii de conservare a
acestora. Din această cauză o mare îngrămădire de faună nu ne-a oferit întotdeauna şi
un material util pentru determinare.
În continuare, vom căuta să urmărim distribuţia pe verticală a macrofaunei în
succesiunea depozitelor voliniene din regiunea cercetată, având ca reper profilul
aproape complet de pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului Deleni. În
paralel vom prezenta şi conţinutul macrofaunistic al depozitelor echivalente găsite în
alte puncte mai importante din regiunea cercetată, care au un conţinut faunistic
consistent.
a. Membrul de Arghira
În depozitele predominant argiloase din intervalul de altitudine 290-360 m de
pe P. Livijoarei, prezenţa fosilelor este foarte rară. Bivalvele, în special, au o cochilie
foarte fragilă. Am determinat din acest interval taxonii:
Ervilia sp.
Plicatiforma sp.
Tapes sp.
Potamides disjunctus disjunctus (Sow.)
Potamides bicinctus bicinctus (Eichw.)
Potamides bicinctus bessarabicus (Sim. et Barbu)
Hydrobia sp.
În schimb, în alternanţa de argile şi nisipuri de sub nivelul Arghira I (între
altitudinile de 380 şi 387,5 m) macrofauna este abundentă, mai ales la partea
superioară a intervalului, în ultimii doi metri. Cele mai numeroase sunt gastropodele,
în special ceriţii, dar care sunt puţin diversificaţi. Taxonii pe care i-am determinat
sunt:
Mactra sp.
124 Stratigrafie
Obsoletiforma cf. obsoletiformis (Koles.)

Donax dentiger Eichw.
Potamides nimpha (Eichw.)
O macrofaună abundentă apare şi în depozitele echivalente în deschiderea de
lângă biserica din Siliştea. Şi aici în depozitele predominant nisipoase, situate imediat
sub nivelul Arghira I, am constatat că cei mai numeroşi sunt ceriţii (Potamides
mitralis (Eichw.) şi Potamides nimpha (Eichw.)), dar şi bivalvele sunt foarte bine
reprezentate.
Obsoletiforma cf. obsoleta (Eichw.)
Obsoletiforma vindobonense (Partsch.)
Plicatiforma plicata plicata (Eichw.)
Plicatiforma latisulca latisulca (Münst.)
Tapes gregarius gregarius (Partsch.)
Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb.
Solen subfragilis Eichw.
Potamides disjunctus quadricinctus (Sieber)
Potamides mitralis (Eichw.)
Potamides bicostatus (Eichw.)
Dorsanum cf. duplicatum duplicatum (Sow.)
Gibbula poppelacki poppelacki (Partsch.)
În nivelul Arghira I de pe Pârâul Livijoarei se întâlneşte o asociaţie
macrofaunistică foarte bogată şi bine conservată. Alături de ceriţi, care sunt în număr
foarte mare şi în acest nivel, se mai găsesc, în număr redus tapeşi, mactre şi cardiide.
Din acest nivel am determinat următorii taxoni:
Tapes tricuspis (Eichw.)
Dorsanum elegans (Sim. et Barbu)
Şi la Siliştea nivelul Arghira I este bine reprezentat din punct de vedere
macrofaunistic. Spre deosebire de situaţia de pe Pârâul Livijoarei, unde bivalvele erau
totuşi în număr mai redus, aici sunt numeroase. Formele determinate sunt:
Volinianul 125

Tapes cf. vitalianus (d’Orb.)
Hydrobia stagnalis (Bast.)
În continuare, pe verticală, în depozitele argilo-nisipoase ce urmează peste
nivelul Arghira I, până la nivelul Arghira II, am găsit de asemenea o asociaţie de
moluşte foarte bogată atât în număr de taxoni cât şi de indivizi, constând din:
Obsoletiforma ingrata (Koles.)
Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.)
Tapes aksajicus Bogacev
Donax lucidus Eichw.
Modiolus incrassatus d’Orb.
Potamides nodosoplicatus (Hoern.)
Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.)
Dorsanum opinabile opinabile (Koles.)
Dorsanum dissitum (Dub.)
Dorsanum corbianum (d’Orb.)
Gibbula rollandiana d’Orb.
Acmaea soceni Jek.
Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.)
126 Stratigrafie
Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.)

Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.)
O asociaţie asemănătoare am găsit-o şi în aflorimentul de pe P. Lupăria, între
altitudinile de 397 şi 410 m. Aici am constatat că, dintre bivalve, predomină mactrele,
tapeşii şi cardiidele, alături de care se întâlnesc şi exemplare rare de Donax şi Solen şi,
sporadic, Musculus şi Ervilia. Gastropodele sunt reprezentate prin ceriţi, specimene de
Dorsanum (care devin abundenţi la partea superioară a aflorimentului), precum şi prin
câteva gastropode mici (Acteocina, Hydrobia). Dintre viermi am determinat specia
Spirorbis heliciformis Eichw. Lista cu macrofauna identificată în acest afloriment este
următoarea:
Obsoletiforma obsoleta (Eichw.)
Plicatiforma latisulca jammense (Hilber)
Tapes vitalianus (d’Orb.)
Tapes naviculatus (Hoern.)
Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb..
Musculus bucovinicus Bica Ionesi et V. Ionesi
Potamides disjunctus quinquecinctus Bica Ionesi et Vele
Dorsanum duplicatum longiquum (Koles.)
Dorsanum duplicatum gradarium (Koles.)
Dorsanum opinabile opinabile (Koles.)
Dorsanum cf. opinabile trabale (Koles.)
Dorsanum dissitum (Dub.)
Dorsanum elegans (Sim. et Barbu)
Dorsanum corbianum (d’Orb.)
Dorsanum superabile marcidum (Koles.)
Volinianul 127

Acmaea soceni Jek.
Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.)
Hydrobia uiratamense Koles.
Spirorbis heliciformis Eichw.
Menţionăm că în depozitele de la partea superioară a aflorimentului de pe
Pârâul Lupăria am găsit şi câteva fragmente de lemne fosile (Taxodioxylon taxodii
Gothan, după Iamandei et al., 2003).
În depozitele argilo-nisipoase pe care le-am găsit în Dealul Mătrăgunei din
satul Mănăstioara şi pe care le-am încadrat din punct de vedere stratigrafic tot între
Arghira I şi Arghira II, am identificat următoarea asociaţie macrofaunistică:
Obsoletiforma obsoletiformis (Koles.)
Dorsanum cf. duplicatum duplicatum (Sow.)
Dorsanum cf. dissitum (Dub.)
Speciile care domină sunt Potamides mitralis (Eichw.), P. nimpha (Eichw.), P.
disjunctus disjunctus (Sow.), dintre gastropode şi Mactra (Podolimactra) eichwaldi
Lask., Tapes vitalianus (d’Orb.) şi T. gregarius gregarius (Partsch.), dintre bivalve.
O altă deschidere importantă din zona pe care am studiat-o, conţinând
numeroase macrofosile şi pe care am încadrat-o din punct de vedere stratigrafic la
Membrul de Arghira, între cele două niveluri reper, este cea din versantul nord vestic
al Dealului Rotunda. Speciile care domină sunt aceleaşi ca şi în aflorimentul prezentat
anterior. Asociaţia determinată conţine:
128 Stratigrafie

Musculus sp.
Hydrobia elongata (Eichw.)
Şi în versantul estic al Râului Siret am identificat asociaţii macrofaunistice
voliniene bine reprezentate, în cadrul Membrului de Arghira. Una dintre acestea
provine din nivelul lumaşelic care apare în depozitele predominant nisipoase, cu
intercalaţii subţiri de argile de pe P. Valea Lupilor, la altitudinea de aproximativ 336,5
m şi este reprezentată prin următorii taxoni:
Obsoletiforma obsoletiformis (Koles.)
Mactra sp.
În nivelul calcaro-grezos Arghira II de pe Pârâul Livijoarei există o faună
numeroasă în număr de indivizi, dar numărul de taxoni este relativ redus. De
asemenea, şi modul lor de păstrare nu a fost unul prea bun. Taxonii pe care i-am putut
determina sunt următorii:
Obsoletiforma sp.
Volinianul 129

Gibbula cf. rollandiana d’Orb.
Dintre acestea predomină Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb. şi
Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.).
O asociaţie asemănătoare am identificat şi în aflorimentul de lângă biserica
din Siliştea, unde nivelul Arghira II este deschis la aproximativ 400 m altitudine. Şi
aici predomină Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., dar alături de Tapes
gregarius gregarius (Partsch.) şi Potamides mitralis (Eichw.). Asociaţia identificată
constă din:
Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.).
Pe Pârâul Socilor, după cum am arătat, nivelul Arghira II apare deschis pe o
distanţă de aproximativ 3 km. Cu toate că acest nivel poate fi urmărit pe o distanţă
mare pe orizontală, prezenţa fosilelor este relativ redusă. Cei care predomină sunt
ceriţii (în special Potamides disjunctus disjunctus (Sow.)), alături de care am mai găsit
Potamides mitralis (Eichw.), P. nimpha (Eichw.) şi Dorsanum opinabile (Koles.). De
fapt, de-a lungul P. Socilor întreg intervalul în care este deschis Membrul de Arghira
fauna este săracă.
b. Membrul de Hârtop
În depozitele predominant nisipoase de pe Pârâul Livijoarei, care urmează

peste nivelul Arghira II, macrofauna se caracterizează, în special prin predominarea
ceriţilor şi cardiidelor. Asociaţia identificată constă din:
Obsoletiforma politioanei suessiformis (Jek.)
130 Stratigrafie
Musculus sp.
Hydrobia elongata (Eichw.)
În versantul nord-vestic al Dealului Cadachia, de lângă Pleşeşti Centru, în
aceleaşi depozite predominant nisipoase, cu numeroşi ceriţi, am găsit:
Obsoletiforma sp.
Plicatiforma cf. plicatofittoni (Sinz.)
În nivelul pe care l-am denumit Hârtop I, de pe Pârâul Livijoarei, am
determinat următoarea asociaţie, în care predomină ceriţii:
Obsoletiforma cf. ingrata (Koles.)
Acelaşi nivel (Hârtop I), în deschiderea din versantul nordic al Dealului Pleşu
conţine:
Obsoletiforma sp.
Volinianul 131

Predomină Tapes gregarius gregarius (Partsch.) şi Potamides nimpha
(Eichw.).
În versantul vestic al Dealului Holm, dintre Hârtop şi Pleşeşti, nivelul Hârtop I
conţine o asociaţie macrofaunistică destul de bogată cu:
Plicatiforma sp.
Cerithium rubiginosum Eichw.
În versantul nord-vestic al Dealului Cadachia, de lângă Pleşeşti Centru,
nivelul Hârtop I este reprezentat, din punct de vedere macrofaunistic, prin următorii
taxoni:
Donax cf. dentiger Eichw.
Depozitele argilo-nisipoase dintre nivelurile Hârtop I şi Hârtop II de pe Pârâul
Livijoarei şi versantul sudic al Dealului Deleni conţin o asociaţie macrofaunistică
bogată, dominată de cardiide şi ceriţi:
Plicatiforma cf. latisulca latisulca (Münst.)
132 Stratigrafie

Referitor la nivelul calcaro-grezos oolitic pe care l-am denumit Hârtop II şi
care apare deschis în mai multe puncte din regiunea cercetată, trebuie să menţionăm că
există o diferenţiere clară a conţinutului macrofaunistic în partea de vest a regiunii pe
care am studiat-o, faţă de partea de est în apropiere de Râul Siret. Această constă în
prezenţa abundentă a erviliilor în vest şi un număr foarte redus sau chiar absenţa
acestora în vest.
Pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului Deleni, în cadrul acestui
nivel am găsit următorii taxoni:
Mactra sp.
Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.)
Dintre aceştia, predomină Potamides mitralis (Eichw.) şi Obsoletiforma
vindobonense (Partsch.).
În creştetul Dealului Cadachia nivelul Hârtop II apare cu un conţinut
macrofaunistic asemănător:
Cerithium rubiginosum Eichw.
Macrofauna pe care am identificat-o în calcaro-gresiile din Dealul Viilor de la
Dolhasca, atribuite tot nivelului Hârtop II, se caracterizează, după cum am mai
Volinianul 133
afirmat, prin predominarea erviliilor şi prin existenţa, la partea superioară, a unor

tapeşi relativ mari şi cu cochiliile groase. Asociaţia determinată este reprezentată prin:
Obsoletiforma sp.
Tapes gregarius dissitus (Eichw.)
Tapes gregarius dissitus (Eichw.) tranz. ponderosus (d’Orb.)
Potamides pictus (Bast.)
Dorsanum sp.
O asociaţie asemănătoare am identificat în zona Heci, pe Pârâul Trestioarei şi
lângă cimitir:
Tapes gregarius dissitus (Eichw.) tranz. ponderosus (d’Orb.)
Potamides pictus (Bast.)
La est de Râul Siret, în partea superioară a deschiderii din versantul nord-
vestic al Dealului Strahotin, de lângă Buda, în cadrul nivelului calcar-grezos pe care l-
am considerat echivalent cu Hârtop II am identificat următorii taxoni:
Mactra sp.
134 Stratigrafie
1.2.2.2. Semnificaţia biostratigrafică a macrofaunei

În depozitele voliniene din forajul FH4 Lespezi, corespunzătoare Membrului
de Bădeuţi – Spătăreşti şi în cele care apar deschise la zi în zona cercetată (Membrul
de Arghira şi Membrul de Hârtop) am identificat o macrofaună reprezentată prin 29
taxoni de bivalve, 31 de gastropode şi un taxon de vierme anelid (tabelul 10).
Tabelul 10. Asociaţia de moluşte din depozitele voliniene străbătute de forajul

FH4 Lespezi şi din aflorimentele din regiunea cercetată.
Membrul
Membrul
Nr. de Membrul
Taxoni de
crt. Bădeuţi– de Hârtop
Arghira
Spătăreşti
Bivalve
1 Inaequicostata gracilicostata (Jek.) x
2 Inaequicostata gleichenbergense (Papp) x
3 Obsoletiforma obsoletiformis (Koles.) x
4 Obsoletiforma obsoleta (Eichw.) x x
5 Obsoletiforma vindobonense (Partsch.) x x
6 Obsoletiforma ingrata (Koles.) x x
7 Obsoletiforma politioanei suessiformis (Jek.) x
8 Plicatiforma plicata plicata (Eichw.) x x
9 Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.) x x
10 Plicatiforma latisulca latisulca (Münst.) x x
11 Plicatiforma latisulca jammense (Hilber) x
12 Tapes gregarius gregarius (Partsch.) x x
13 Tapes gregarius dissitus (Eichw.) x
14 Tapes gregarius dissitus (Eichw.) tranz.
x
ponderosus (d’Orb.)
15 Tapes tricuspis (Eichw.) x x
16 Tapes vitalianus (d’Orb.) x x
17 Tapes aksajicus Bogacev x
18 Tapes naviculatus (Hoern.) x x
19 Ervilia dissita dissita (Eichw.) x x
20 Ervilia dissita concinna (Eichw.) x x
21 Ervilia trigonula Sok. x
22 Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb. x x
23 Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask. x x
24 Donax dentiger Eichw. x x
25 Donax lucidus Eichw. x x
Volinianul 135
Membrul
Membrul
Nr. de Membrul
Taxoni de
Arghira
Spătăreşti
26 Musculus sarmaticus (Gat.) x x
27 Musculus bucovinicus Bica Ionesi et V. Ionesi x
28 Modiolus incrassatus d’Orb. x x
29 Solen subfragilis Eichw. x x
Gastropode
30 Potamides bicinctus bicinctus (Eichw.) x x
31 Potamides bicinctus bessarabicus (Sim. et
x x
Barbu)
32 Potamides disjunctus disjunctus (Sow.) x x
33 Potamides disjunctus quadricinctus (Sieber) x
34 Potamides disjunctus quinquecinctus Bica
x
Ionesi et Vele
35 Potamides mitralis (Eichw.) x x
36 Potamides nimpha (Eichw.) x x
37 Potamides bicostatus (Eichw.) x
38 Potamides nodosoplicatus (Hoern.) x x
39 Potamides pictus (Bast.) x
40 Cerithium rubiginosum Eichw.
41 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.) x
42 Dorsanum duplicatum longiquum (Koles.) x
43 Dorsanum duplicatum gradarium (Koles.) x
44 Dorsanum opinabile opinabile (Koles.) x
45 Dorsanum cf. opinabile trabale (Koles.) x
46 Dorsanum dissitum (Dub.) x
47 Dorsanum elegans (Sim. et Barbu) x
48 Dorsanum corbianum (d’Orb.) x
49 Dorsanum superabile marcidum (Koles.) x
50 Gibbula poppelacki poppelacki (Partsch.) x
51 Gibbula rollandiana d’Orb. x
52 Acteocina lajonkaireana lajonkaireana
x x
(Bast.)
53 Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.) x x
54 Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.) x
55 Hydrobia stagnalis (Bast.) x x
56 Hydrobia uiratamense Koles. x
57 Hydrobia elongata (Eichw.) x x
136 Stratigrafie
Membrul
Membrul
Nr. de Membrul
Taxoni de
Arghira
Spătăreşti
58 Acmaea soceni Jek. x
Viermi
59 Spirorbis heliciformis Eichw. x
Din analiza comparativă a celor trei membri se observă că există o

disproporţie evidentă între conţinutul microfaunistic al Membrului de Bădeuţi –
Spătăreşti, faţă de cel al membrilor de Arghira şi Hârtop. Dacă în Membrul de Bădeuţi
– Spătăreşti am identificat doar doi taxoni, restul fiind fragmente indeterminabile de
Ervilia, în membrii de deasupra fauna este abundentă. O primă explicaţie a acestei
diferenţe poate fi dată de condiţiile de prelevare a probelor, adică de faptul că pentru
Membrul Bădeuţi – Spătăreşti probele au fost luate doar din carotele forajului de la
Lespezi, în timp ce pentru membrii de Arghira şi Hârtop probele au fost prelevate din
aflorimente. Totuşi, chiar şi aşa, fauna este mult prea săracă pentru a accepta doar
această explicaţie şi de aceea trebuie să considerăm faptul că, de fapt, în argilele din
Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti macrofauna este mai săracă decât depozitele sub- şi
suprajacente.
Un conţinut faunistic mai redus, la începutul Volinianului, a fost observat de
Bica Ionesi (1968) în partea de nord-vest a Platformei Moldoveneşti. Peste nivelul
calcaros cu Serpula (calcarul de Pădureni), în depozitele argilo-nisipoase din baza
Volinianului, autoarea a constatat că pe o grosime de aproximativ 30 m macrofauna
este foarte rară. De asemenea, acelaşi lucru se poate spune şi despre forajele 1002
Bădeuţi şi F137 Spătăreşti, după care am denumit membrul. Astfel, în forajul 1002
Bădeuţi, Bica Ionesi şi Ileana Guevara (1993) menţionează doar 9 taxoni în Volinianul
inferior, faţă de 34 în Buglovianul superior, iar P. Ţibuleac (1998), în probele
prelevate din forajul de la Spătăreşti, a găsit de asemenea o faună mai săracă (19
taxoni) faţă de depozitele de deasupra, atribuite de autor „unităţii litologice a pelito-
psamitelor”, din acelaşi foraj (41 taxoni).
1.2.2.2.1. Aspecte privind biozonările din zonele învecinate
Pentru a prezenta semnificaţia biostratigrafică a macrofaunei pe care am

identificat-o în depozitele voliniene din regiunea cercetată, considerăm că este
necesară mai întâi o privire retrospectivă asupra modului în care cercetătorii anteriori
au interpretat importanţa diferiţilor taxoni pentru biostratigrafia Volinianului. Acest
demers este necesar pentru a justifica modelul biostratigrafic pe care l-am adoptat.
Volinianul 137
I. Sinzov şi Gr. Cobălcescu, în 1883, au fost primii cercetători care, în fapt, au

pus bazele biostratigrafiei Volinianului (chiar dacă ei nu au utilizat denumirea de
subetaje), pe bază de moluşte, în principal bivalve (L. Ionesi et al., 2005). Ulterior,
numărul cercetătorilor şi gradul de detaliere a studiilor au crescut şi s-a ajuns ca în
prezent, la scara întregului Paratethys să existe o serie de biozonări realizate pentru
diverse regiuni, mai mari sau mai mici. Şi pentru Platforma Moldovenească este o
situaţie similară. Astfel de biozonări au realizat: Bica Ionesi, 1968 (pentru regiunea
dintre valea Siretului şi valea Moldovei); P. Ştefan, 1989 (pentru regiunea Dealul
Mare – Hârlău); A. Saraiman, 1993 (regiunea dintre râurile Moldova şi Bistriţa); P.
Ţibuleac, 1998 (regiunea Fălticeni – Sasca – Răuceşti); cât şi pentru întreaga
platformă (Bica Ionesi, 1991).
În regiunile învecinate de la est de R. Siret, de la vest de P. Şomuzul Mare,
precum şi dintre râurile Moldova şi Bistriţa, P. Ştefan (1989), P. Ţibuleac (1998) şi
respectiv A. Saraiman (1993), au separat biozone care par a fi diferite atât din punct de
vedere al conţinutului, cât şi faţă de cele create de Bica Ionesi (1968, 1991).
Ne vom referi mai întâi la biozonele separate în Dealul Mare – Hârlău. În
această regiune, situată la estul regiunii pe care noi am studiat-o, P. Ştefan (1989) a
separat, la nivelul Volinianului superior, două unităţi litologice, cu rang de membru,
denumite „argilele de Oneaga” şi „nisipurile şi gresiile de Lespezi – Tudora”. În
unitatea litologică din bază („argilele de Oneaga”), estimată la aproximativ 220 m
grosime, autorul a determinat numai 5 taxoni de microfloră şi nu a găsit nici un
element aparţinând faunei fosile. În cealaltă unitate („nisipurile şi gresiile de Lespezi –
Tudora”), P. Ştefan a separat două zone: „biozona cu Ervilia şi Plicatiforma
latisulca”, în partea inferioară şi „biozona cu Potamides mitralis şi Plicatiforma
plicata plicata” la partea superioară a unităţii. Având în vedere că cele două zone au
fost separate pe baza unei „analize generice şi cantitative” (cum specifică autorul), la
ora actuală ele pot fi interpretate ca zone de abundenţă
Cele două biozone, din nisipurile şi gresiile de Lespezi – Tudora, conform
autorului, pot fi corelate cu „orizonturile” macrofaunistice separate pe dreapta
Siretului, astfel:
- biozona cu Ervilia şi Plicatiforma latisulca corespunde cu partea inferioară a
„orizontului macrofaunistic cu ceriţi şi cardiacee” (Bica Ionesi, 1968) din unitatea
litologică Hârtop II (= Hârtop I, în viziunea noastră);
- biozona cu Potamides mitralis şi Plicatiforma plicata plicata este
echivalentă cu partea superioară a „orizontului cu ceriţi şi cardiacee” (Bica Ionesi,
1968) din unitatea litologică Hârtop III - Nigoteşti (= Hârtop II).
Această corelare este justificată de P. Ştefan prin unele similitudini ale faunei
din „orizontului cu ceriţi şi cardiacee” (Bica Ionesi, 1968) cu cele două zone.
138 Stratigrafie
Argumentul este, potrivit autorului, faptul că dintr-un număr de 16 specii determinate

în „biozona cu Ervilia şi Plicatiforma latisulca”, 9 specii apar şi pe dreapta Siretului,
iar din „biozona cu Potamides mitralis şi Plicatiforma plicata plicata”, un număr de
30 de specii apar şi în Volinianul superior de pe dreapta Siretului.
Analizând modul în care a fost realizată această biozonare şi cum au fost
făcute corelările, constatăm următoarele:
1) P. Ştefan nu a luat în considerare faptul că o mare parte a depozitelor din
regiunea pe care a studiat-o, respectiv 220 m pe verticală, aparţinând „argilelor de
Oneaga” au un conţinut fosilifer foarte sărac. Credem că şi lipsa sau raritatea fosilelor
poate constitui un indiciu biostratigrafic, dacă se ţine seama de contextul general al
geologiei regiunii studiate. După cum am văzut şi în cazul studiului nostru, am găsit
depozite cu un conţinut macrofaunistic foarte sărac (Membrul de Bădeuţi –
Spătăreşti), pe care l-am paralelizat cu depozitele similare din Volinianul inferior. Este
posibil ca şi în acest caz să fie o situaţie identică, respectiv „argilele de Oneaga” să
poată fi corelate cu Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti şi deci să aibă o vârstă mai
apropiată de Volinianul inferior decât de Volinianul superior. Un alt argument în acest
sens, în afara conţinutului bionomic sărac, este unul de ordin geometric. După cum
vom vedea în continuare, grosimea stratigrafică a depozitelor voliniene situate peste
argilele de Oneaga este mai mare decât cea estimată de P. Ştefan (cel puţin dublu) şi
deci distanţa până la limita cu Basarabianul este mai mare.
2) Compoziţia macrofaunei din regiunea Dealul Mare – Hârlău, după care s-a
făcut biozonarea, redată în două diagrame (fig. 5, 6, pag. 27) indică o situaţie care,
după părerea noastră, este interpretabilă. De exemplu, diagrama din figura 5 care
prezintă repartiţia faunei în „biozona cu Potamides mitralis şi Plicatiforma plicata
plicata” indică următoarea proporţie a genurilor: 30% cardiacee, 20% ceriţi, 20%
tapeşi, 15% mactre, 8% modiole şi 7% ervilii. După cum se observă, proporţia de
tapeşi este egală cu cea de ceriţi şi atunci, judecând doar după aceste proporţii, zona
respectivă ar putea fi denumită, de exemplu „biozona cu Tapes tricuspis şi
Plicatiforma plicata plicata” sau chiar „biozona cu Mactra eichwaldi şi Plicatiforma
plicata plicata”, având în vedere că mactrele sunt doar cu 5% mai puţine decât ceriţii.
În ultimul caz este posibilă o corelare cu „orizontul cu cardiacee şi Mactra” şi nu cu
„orizontul cu ceriţi şi cardiadee” (Bica Ionesi, 1968).
De asemenea, după cum se observă în cazul „biozonei cu Ervilia şi
Plicatiforma plicata plicata”, nu s-a respectat în mod consecvent principiul biozonării
pe baze cantitative. În această biozonă, conform diagramei din figura 6, există 35%
cardiacee, 30% ervilii, 30% modiole şi 15% ceriţi, mactre şi tapeşi luaţi împreună.
Deşi erviliile sunt foarte numeroase şi ceriţii mult mai puţin numeroşi, s-a preferat
totuşi o corelare cu baza „orizontului cu ceriţi şi cardiacee”, respectiv cu nivelul
Volinianul 139
Hârtop II (Bica Ionesi, 1968), deşi în acest nivel autoarea nu menţionează nici o
ervilie, fără a se da vreo explicaţie.
3) O problemă biostratigrafică importantă în regiunea Dealul Mare – Hârlău
este legată de corelarea nivelurilor calcaro-grezoase, considerate de P. Ştefan ca fiind
basarabiene („oolitul de Hărmăneşti”, „oolitul de Hârlău”, „gresia oolitică de Criveşti”
şi „microruditele de Dealul Mare”), cu cele de pe dreapta Siretului.
În cercetările noastre, am identificat în zona Buda (pe Pârâul Valea Lupilor,
Pârâul Valea lui Marin şi în Dealul Strahotin), 4 niveluri calcaro-grezoase cu faună
voliniană pe care le-am echivalat cu Arghira I, Arghira II, Hârtop I şi Hârtop II.
Primele două care apar deschise pe Pârâul Valea Lupilor sunt considerate şi de către P.
Ştefan ca fiind voliniene, dar celelalte două, de pe Pârâul Valea lui Marin, sunt
considerate basarabiene, fiind atribuite la „oolitul de Hărmăneşti” şi „oolitul de
Hârlău”. În aceste două niveluri, autorul menţionează o asociaţie de moluşte
caracteristică pentru Basarabian cu Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Tapes
gregarius ponderosus (d’Orb.) etc., din care lipsesc elementele marcatoare pentru
Volinian (ervilii, Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.)). Menţionăm că P. Ştefan prezintă asociaţiile de moluşte la nivel global
pentru mai multe deschideri, printre care şi cea de pe Pârâul Valea lui Marin, încât nu
se poate deduce exact care sunt fosilele pe care autorul le-a identificat aici. Noi, după
cum am arătat, în depozitele deschise pe Pârâul Valea lui Marin şi în versantul nord-
vestic al Dealului Strahotin, din apropiere de Buda, am găsit doar moluşte
reprezentative pentru Volinian (Ervilia dissita dissita (Eichw.), Plicatiforma plicata
plicata (Eichw.), Potamides mitralis (Eichw.)) şi nu am identificat nici un element
marcator pentru Basarabian.
Aceeaşi situaţie o constatăm şi pe Pârâul Popii din apropiere de localitatea
Tudora, unde P. Ştefan menţionează de asemenea prezenţa „oolitului de Hărmăneşti”
şi a „oolitului de Hârlău”, conţinând o faună basarabiană, iar noi nu am identificat
decât faună voliniană. Este adevărat că pe acest pârâu, ca şi pe Pârâul Racului din
apropiere, în albie am găsit numeroase cochilii de Tapes gregarius ponderosus
(d’Orb.) şi Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), dar nu le-am găsit şi in situ. De
asemenea, există şi o serie de blocuri prăbuşite, care conţin faună basarabiană, dar nu
am reuşit să identificăm şi nivelul sau nivelurile de la care provin. Aceste blocuri sunt
considerate şi de P. Ştefan (în capitolul de tectonică) nişte martori de eroziune, căzuţi
gravitaţional şi deplasaţi pe versanţi, şi nu dovada existenţei unor linii tectonice (V. C.
Tufescu, 1937). Cu toate acestea, autorul menţionează prezenţa unei faune basarabiene
pe Pârâul Popii începând de la altitudinea de 390 m, în cadrul unităţii litologice
denumite „argilele şi nisipurile de Băiceni”.
140 Stratigrafie
O altă zonă în care observaţiile noastre nu sunt în concordanţă cu observaţiile

făcute de P. Ştefan, este în zona Dealul Mare – Sihăstria, unde, la altitudinea de 450
m, în apropiere de Mănăstirea Sihăstria Voronei, apare un nivel calcaro-grezos oolitic
cu ervilii, şi pe care l-am echivalat cu nivelul de la Dolhasca, respectiv nivelul Hârtop
II, de la partea superioară a Volinianului. Acest nivel, după cum am arătat, a fost
semnalat pentru prima oară de V. C. Tufescu (1937), la aceeaşi altitudine, şi a fost
atribuit tot Sarmaţianului inferior. Mai mult, V. C. Tufescu arată că acest nivel cu
ervilii se găseşte şi în partea răsăriteană a Dealului Mare – Sihăstria, unde se ridică la
460 m altitudine precum şi în Dealul Zurna Ghizuinei (470 m altitudine). P. Ştefan
(1989) consideră că cea mai înaltă altitudine la care apare Volinianul în Dealul Mare –
Sihăstria este de 415 m. Rezultă că există o diferenţă mare de altitudine, la care este
estimată limita cu Basarabianul în această zonă, dacă se iau în considerare observaţiile
lui P. Ştefan pe de-o parte, şi observaţiile lui V. C. Tufescu şi cele făcute de noi, pe de
altă parte. Această diferenţă este de aproximativ 60-70 m dacă se mai ia în calcul şi
faptul că peste nivelul Hârtop II, pot să mai existe cel puţin 15-20 m de depozite cu
vârstă voliniană, până la limita cu Basarabianul. Această posibilitate o vom discuta la
limita Volinian – Basarabian.
Din cele arătate mai sus, rezultă că există o nepotrivire între asociaţiile pe care
le-am găsit noi în diferite puncte de pe versantul vestic al Siretului (Buda, Tudora,
Vorona) şi asociaţiile identificate de P. Ştefan (1989) în aceleaşi puncte. De asemenea
există nepotriviri între asociaţiile determinate de V. C. Tufescu (1937) şi P. Ştefan
(1989), în zona Dealul Mare – Sihăstria. Ele sunt destul de însemnate deoarece
afectează un pachet de roci de aproximativ 60-70 m grosime, adică echivalentul
grosimilor însumate ale unităţilor litologice denumite de P. Ştefan „argilele şi
nisipurile de Băiceni”, „oolitul de Hărmăneşti”, „nisipurile de Bahlui - Sireţel” şi
„oolitul de Hârlău”.
A. Saraiman (1993) separă depozitele voliniene din aflorimente în două unităţi
litologice cărora le corespund două zone pe bază de macrofaună:
1) „Formaţiunea litologică inferioară”, care aflorează la Ciuha Mălini, Râpa
Băieşilor, Dealul Vacii, Dealul Grânelor şi Pârâul Secuţa, are o grosime de 25-35 m şi
constă din argile nisipoase, cu fragmente de moluşte şi cu intercalaţii centimetrice de
cărbuni. De asemenea se mai precizează că în aceste depozite se întâlnesc două strate
de cărbuni de 25-30 cm grosime fiecare. Pe coloanele litostratigrafice realizate pentru
3 din punctele în care aflorează (Dealul Vacii, Dealul Grânelor şi Pârâul Secuţa, fig.
13, pag. 53) nu se poate urmări însă această litologie deoarece, pe de-o parte, nu există
o legendă, iar pe de altă parte, semnele convenţionale folosite nu sugerează o
deosebire evidentă faţă de depozitele de deasupra pe care autorul le atribuie
„formaţiunii superioare”. Mai mult, nu sunt trecute nici măcar denumirile
Volinianul 141
formaţiunilor, ele trebuind să fie intuite după liniile de demarcare trasate şi după
conţinutul lor macro- şi microfaunistic care este de fapt foarte asemănător. În
„formaţiunea litologică inferioară” autorul separă „biozona cu Pirenella picta mitralis
(Eichw.), Cardium ingratum ingratum (Eichw.) şi Tapes aksajicus Bogacev.”
2) „Formaţiunea superioară” aflorează în Dealul Buraghi, Ciuha Mălini, Râpa
Băieşilor, Dealul Vacii şi Dealul Grânelor. Are aproximativ 100-125 m şi „constă din
nisipuri, cu intercalaţii subordonate de marne argiloase, cu niveluri de gresii, cu lentile
de gresii şi cu totul accidental intercalaţii de prundişuri” (pag. 54). În această
formaţiune autorul separă „biozona cu Pirenella picta picta (Defr.), Cardium
latisulcatum Münst. şi Tapes vitalianus infrasarmaticus Andr.”
Analizând asociaţiile faunistice care sunt prezentate pentru cele două
formaţiuni se observă că există o foarte mare asemănare. În fapt, aproape toţi taxonii
(21 din totalul de 24) din asociaţia găsită în „formaţiunea inferioară” se regăsesc şi în
„formaţiunea superioară” (în care autorul a determinat 40 de taxoni de bivalve şi
gastropode), ceea ce înseamnă că separarea celor două zone este forţată. În plus, A.
Saraiman îi consideră ca taxoni de zonă pe Cardium ingratum ingratum Koles. (=
Obsoletiforma ingrata ingrata (Koles.)) sau pe Tapes vitalianus infrasarmaticus Andr.
pe care îi semnalează apoi şi în Basarabian, iar pe Cardium gracile Pusch. (=
Plicatiforma plicata (Eichw.)), care este menţionat în ambele asociaţii nu este
considerată specie de zonă pentru Volinian, spre deosebire de toţi cercetătorii,
începând de la Gr. Cobălcescu (1883) şi până în prezent.
P. Ţibuleac, în intervalul Volinian inferior – Basarabian inferior, în regiunea
Fălticeni – Sasca – Răuceşti, separă 6 zone, care, în linii generale se aseamănă cu
biozonele separate pe un areal mult mai mare de Bica Ionesi (1968, 1991). Aceste
zone, denumite după „Codul Hedberg”, sunt următoarele:
- „Biozona de interval-concurent: Abra reflexa şi Obsoletiforma lithopodolica
(Concurrent-range Zone)” pentru Volinianul inferior;
- „Biozona de asociaţie: Ervilia – Tapes (Assemblage zone)”, pentru
Volinianul inferior – Volinianul superior;
- „Biozona de interval-concurent: Mactra (Podolimactra) eichwaldi
(Assemblage zone)” pentru Volinianul superior;
- „Biozona de interval-concurent: Mactra pallasi – Tapes gregarius
ponderosus (Concurrent-range Zone), pentru Basarabianul inferior;
- „Biozona de abundenţă: Potamides (Abundance zone), pentru Volinianul
superior – Basarabianul inferior;
- „Biozona de abundenţă: Anodonta (Abundance zone), pentru Volinianul
superior.
142 Stratigrafie
Prima biozonă (de interval concurent: Abra reflexa – Obsoletiforma

lithopodolica) a fost corelată cu zona cu Inaequicostata pia, I. gleichenbergense şi I.
lithopodolica (Bica Ionesi, 1968). Limita inferioară a acestei biozone este considerată
baza depozitelor sarmaţiene cercetate de autor, „cu menţiunea că ea se poate continua
şi în adâncime”.
Pentru a doua zonă separată de P. Ţibuleac („Biozona de asociaţie: Ervilia –
Tapes”) este însă dificil de înţeles care este extinderea acesteia: intervalul care
cuprinde partea superioară a Volinianului inferior şi partea inferioară a Volinianului
superior, sau doar prima parte a Volinianului, aşa cum precizează autorul la finalul
descrierii biozonei.
Următoarea biozonă pe care a separat-o P. Ţibuleac este „Biozona de interval
– concurent Mactra (Podolimactra) eichwaldi – Plicatiforma plicata plicata
(Assemblage - zone)”. După cum se ştie, limitele unei zone de concurenţă în orice
secţiune stratigrafică sunt date de cea mai de jos apariţie stratigrafică a taxonului cu
extinderea cea mai înaltă şi de cea mai de sus apariţie stratigrafică a taxonului cu
extinderea cea mai joasă dintre cei doi taxoni definitorii (după A. Salvador, 1994).
Urmărind secţiunea stratigrafică (vezi fig. 12), constatăm că la partea superioară
taxonii care definesc zona au o extindere egală, până la limita cu Basarabianul, dar la
partea inferioară extinderea cea mai joasă a speciei Mactra (Podolimactra) eichwaldi
Lask. este în „unitatea litologică a pelitelor” (mai mult, această specie se găseşte şi în
Buglovian), iar Plicatiforma plicata plicata (Eichw.) se extinde şi în „unitatea
litologică a pelito-psamitelor”. Rezultă deci că intervalul de concurenţă este mai mare
decât cel precizat de autor şi, implicit, zona are extindere mai mare.
În ceea ce priveşte „Biozona de interval concurent Mactra pallasi – Tapes
gregarius ponderosus” definită pentru Basarabianul inferior, autorul consideră că
limita superioară este dată de nivelul de eroziune.
Acelaşi nivel de eroziune delimitează şi partea superioară a „Biozonei de
abundenţă cu Potamides”.
1.2.2.2.2. Biozonarea pe bază de macrofaună în zona cercetată
Având în vedere că regiunea pe care am studiat-o este relativ redusă ca

dimensiuni, nu ne propunem să creăm alte zone pentru a nu complica şi mai mult
situaţia existentă. De aceea credem că o cale mai bună de urmat este aceea de a ne
raporta la biozonările cu un caracter mai general care au fost realizate pentru
Sarmaţianul de pe întreaga Platformă Moldovenească sau pentru areale mai mari şi,
dacă este cazul, să aducem la zi nomenclatura, în conformitate cu prevederile
„Codului Hedberg”.
Volinianul 143
Biozonarea la care ne vom raporta este cea realizată de Bica Ionesi (1991)
pentru Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească. La nivelul Buglovianului
superior şi Volinianului inferior, autoarea a separat zona cu Inaequicostata pia, I.
gleichenbergense şi Obsoletiforma lithopodolica. Strict pentru Volinian a separat două
zone pe bază de moluşte: o zonă cu bivalve (zona cu Plicatiforma plicata, Mactra
eichwaldi şi Ervilia) şi o zonă cu gastropode (zona cu Potamides mitralis, P. nimpha
şi P. bicostatus).
Această biozonare a fost prefigurată de către Bica Ionesi încă din 1968, când
în urma studiului unei regiuni foarte mari (între valea Siretului şi valea Moldovei) a
constatat că asociaţia macrofaunistică identificată la nivelul Volinianului se
caracterizează prin lipsa relictelor badeniene ce mai persistă în Buglovian ca forme
rare, lipsa formelor caracteristice pentru Buglovian (Obsoletiforma ruthenica (Hilber),
Inaequicostata inopinata (Grisch.)) şi prin dezvoltarea unei faune eurihaline de tip
sarmaţian, care se caracterizează, după autoare, prin următoarele:
- forme frecvente în Buglovian şi în partea inferioară a Volinianului (Ervilia
div. sp., Obsoletiforma lithopodolica (Dub.));
- forme care se întâlnesc rar în Buglovian, devin abundente în Volinian, şi nu
trec decât extrem de rar în Basarabian (Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.,
Obsoletiforma vindobonense (Partsch.), O. praeplicata (Hilber), Potamides mitralis
(Eichw.), P. bicostatus (Eichw.));
- forme ce se întâlnesc numai în Volinian (Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.), Plicatiforma latisulca (Münst.), Potamides nodosoplicatus Hoern. etc.);
- forme ce se întâlnesc rar în Volinian, dar devin numeroase în Basarabian
(Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., Mactra (Podolimactra) podolica Eichw.,
Obsoletiforma ingrata (Koles.) etc.).
Se observă că, practic, această caracterizare a faunei corespunde cu ceea ce la
ora actuală sunt definite, după normele „Codului Hedberg”, zonele de asociaţie
(Assemblage zone) şi de taxon (Taxon-range zone). Acelaşi lucru se observă şi în
biozonarea din 1991, precum şi în lucrarea scrisă în colaborare cu L. Ionesi (1994) în
care sunt caracterizate din punct de vedere biostratigrafic depozitele sarmaţiene din
unităţile de platformă din România. În aceste lucrări sunt prezentaţi următorii taxoni
ca fiind caracteristici pentru Volinian: Plicatiforma plicata (Eichw.), P. latisulca
(Münst.), Obsoletiforma vindobonense (Partsch.), Ervilia dissita (Eichw.), Abra
reflexa (Eichw.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Tapes tricuspis (Eichw.),
dintre bivalve şi Potamides mitralis (Eichw.), P. nimpha (Eichw.), P. bicostatus
(Eichw.) şi P. disjunctus quadricinctus (Sieber), dintre gastropode.
Însumând aceste informaţii constatăm că, la nivelul Volinianului, cel puţin pe
Platforma Moldovenească, pot fi separate trei biozone de asociaţie pe bază de moluşte.
144 Stratigrafie
Cu acordul autoarei acestor zone, am convenit să fie denumite, în conformitate cu

recomandările „Codului Hedberg”, astfel:
- Zona de asociaţie cu Inaequicostata pia şi I. gleichenbergense, definită
pentru intervalul Buglovian superior – Volinian inferior.
- Zona de asociaţie cu Ervilia dissita şi Mactra eichwaldi, caracteristică
pentru Volinian;
- Zona de asociaţie cu Potamides mitralis şi P. nimpha, caracteristică, de
asemenea, pentru Volinian.
Definirea acestor biozone de asociaţie, nu exclude şi definirea altor tipuri de
biozone. Din biozonările realizate de Bica Ionesi (1968, 1991) constatăm că se pot
separa, la nivelul Volinianului, o serie de zone de taxon. Dintre acestea, tot cu acordul
autoarei, considerăm că o astfel de zonă, reprezentativă pentru Volinian, este Zona de
taxon cu Plicatiforma plicata plicata sau, pe scurt, Zona cu Plicatiforma plicata
plicata.
De asemenea, se mai pot defini şi zone de concurenţă 4 aşa cum, de exemplu,
Kojumdgieva et al. (1988) au definit Zona de concurenţă cu Mactra (Podolimactra)
eichwaldi şi Plicatiforma plicata. Această zonă este separată şi de Emilia Munteanu
(1998), pentru Volinianul dintre valea Lopatna şi valea Buzăului.
Revenind la asociaţia macrofaunistică pe care am găsit-o în regiune şi
analizându-i conţinutul, constatăm că există o serie de taxoni marcatori, care pot fi
asociaţi foarte bine cu zonele definite mai sus, încadrându-se perfect în schema de
biozonare realizată de Bica Ionesi (1991).
Dintre bivalve menţionăm pe:
- Inaequicostata gleichenbergense (Papp) care poate fi atribuită Zonei de
asociaţie cu Inaequicostata pia şi I. gleichenbergense.
- Plicatiforma plicata plicata (Eichw.), P. latisulca latisulca (Münst.),
Obsoletiforma vindobonense (Partsch.), Ervilia dissita dissita (Eichw.), Mactra
(Podolimactra) eichwaldi Lask. pot defini o zonă de asociaţie cu Ervilia dissita şi
Mactra (Podolimactra) eichwaldi;
- cu ajutorul taxonului Plicatiforma plicata plicata (Eichw.), în regiunea
noastră putem delimita şi o zonă de taxon cu Plicatiforma plicata plicata.
Dintre gastropode, cu ajutorul taxonilor Potamides mitralis (Eichw.), P.
nimpha (Eichw.) şi P. disjunctus quadricinctus (Sieber) se poate defini o Zona de
asociaţie cu Potamides mitralis şi P. nimpha.
4
Termenul englez „Concurrent – range Zone” a fost tradus de către P. Ţibuleac (1998) în
„Biozona de interval – concurent” iar de către Filipescu (2002) în „Zonă de concurenţă”.
Volinianul 145
O situaţie inedită din punct de vedere macrofaunistic, în regiunea cercetată,

am identificat-o la partea superioară a Membrului de Hârtop, în nivelul calcaro-grezos
oolitic care aflorează la Dolhasca, în Dealul Viilor şi la Heci, pe Pârâul Trestioarei şi
lângă cimitir, şi pe care noi l-am echivalat cu nivelul Hârtop II. În acest nivel fauna
este abundentă şi este dominată de ervilii (Ervilia dissita dissita (Eichw.), E. dissita
concinna (Eichw.), E. trigonula Sok.), alături de care mai apar şi alte forme
marcatoare pentru Volinian, cum ar fi Plicatiforma plicata plicata (Eichw.) sau
Plicatiforma latisulca (Münst.). Ceea ce surprinde în cadrul acestui nivel calcaro-
grezos oolitic este asocierea, mai ales la partea sa superioară, a erviliilor cu tapeşi de
dimensiuni mari. Dintre aceştia, o parte i-am atribuit la Tapes gregarius dissitus
(Eichw.) şi o parte la Tapes vitalianus (d’Orb.). Există însă unele exemplare de
dimensiuni mari şi cu cochilie groasă care, ca formă, se apropie atât de Tapes
gregarius dissitus (Eichw.), cât şi de Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.), pentru că,
deşi sunt suficient de mari şi au cochilia groasă, sunt mai alungite şi au o înălţime mai
mică, motiv pentru care apreciem că sunt forme de tranziţie între cei doi taxoni
dissitus şi ponderosus.
Identificarea acestui nivel calcaro-grezos oolitic, cu un conţinut faunistic mai
deosebit, a fost foarte utilă pentru corelarea depozitelor din regiunea cercetată, precum
şi cu cele din regiunile învecinate.
Din cadrul asociaţiei macrofaunistice, menţionăm şi taxonul Acmaea soceni
Jek., care este găsit pentru prima dată în Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească.
această specie a fost descrisă pentru prima dată de către Jekelius (1944) în Sarmaţianul
de la Soceni. Ulterior a mai fost găsită în depozitele sarmaţiene din Bazinul Vienei (A.
Papp, 1954; J. Švagrovský, 1971) şi Cserhat – Ungaria (J. Boda, 1959).
1.2.2.3. Microfauna
Microfauna a fost analizată, la fel ca şi macrofauna, atât în probele luate din
forajul FH4 Lespezi (Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti) cât şi în probele luate din
aflorimente (Membrul de Arghira şi Membrul de Hârtop, fig. 66).
Din cele 48 de probe analizate din forajul de la Lespezi, în intervalul de
adâncime 224,8-50 m, corespunzător Membrului de Bădeuţi – Spătăreşti,
majoritatea au un conţinut microfaunistic bogat şi doar trei sunt sterile. Foraminiferele
sunt cele mai numeroase, alături de care, destul de frecvent, sunt statolitele de Mysidae
şi mai rar ostracode şi otolite.
Observarea conţinutului microfaunistic în probele analizate arată că există o
anumită variaţie pe verticală. Astfel, în intervalul 224,8-106,5 m, o frecvenţă
importantă prezintă miliolidele (Quinqueloculina reussi reussi Bogd., Q. reussi
146 Stratigrafie
virgata Serova, Articulina problema Bogd., Porosononion martkobi (Bogd.)), precum

şi statolitele de Mysidae. Menţionăm că Porosononion martkobi (Bogd.) începe să
devină abundent de la adâncimea de 188,6 m în sus. Taxonii pe care i-am identificat
sunt următorii:
Quinqueloculina akneriana longa Gerke moderat
Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke moderat
Quinqueloculina consobrina nitens Reuss rar
Quinqueloculina reussi reussi Bogd. f. frecvent
Quinqueloculina reussi virgata Serova f. frecvent
Articulina sarmatica (Karrer) rar
Elphidium macellum aculeatum Silvestri f. rar
Elphidium subumbilicatum Czjzek f. rar
Elphidium poeyanum (d’Orb.) frecvent
Elphidium incertum (Williamson) f. rar
Elphidium hauerinum (d’Orb.) f. rar
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger) frecvent
Porosononion martkobi (Bogd.) f. frecvent
Dintre foraminiferele stenohaline pe care le considerăm remaniate din
depozite miocene mai vechi, am găsit, cu o frecvenţă foarte scăzută, exemplare de
Eponides şi Orbulina.
De la adâncimea de 106,5 m şi până la 50 m (de unde a început cartarea
forajului de la Lespezi) situaţia este următoarea:
- unii taxoni se menţin în continuare numeroşi (Porosononion martkobi
(Bogd.), Porosononion subgranosus subgranosus (Egger);
- unii taxoni dispar (Quinqueloculina reussi reussi Bogd., Q. reussi virgata
Serova, Articulina problema Bogd.);
- unii taxoni îşi fac apariţia, fiind rari, dar devin abundenţi în membrul
superior (Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.), Q. consobrina nitens
Reuss);
- statolitele de Mysidae se menţin destul de numeroase.
Taxonii determinaţi sunt:
Quinqueloculina akneriana longa Gerke moderat
Numărul probei
279
280
281
283
284
285
291
292
293
294
295
296
297
298
299
300
301
302
303
305
306
307
308
309
310
311
312
313
314
315
316
317
318
319
320
321
322
323
324
325
326
327
328
329
330
331
332
333
334
335
336
337
338
339
357
358
377
359
360
361
362
376
375
274
275
276
277
278
r
fr
Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb.
fr
Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke
r
r
fr
fr
m
Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.)
r
r
f
f
r
fr
m
Quinqueloculina consobrina nitens Reuss
fr
Quinqueloculina consobrina plana Voloshinova
fr
Triloculina cubanica Bogd.
r
f
f
f
r
f
f
r
r
f
r
f
r
r
f
r
r
r
r
fr
fr
fr
fr
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
m
m
m
m
m
Ammonia beccarii (Linné)
r
Porosononion martkobi Bogd.
f
f
f
r
r
r
r
r
f
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
ff
m
m
m
m
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger)
fr
Porosononion subgranosus umboelata Gerke
fr
fr
Cibicides lobatulus (W. et J.)
m - moderat; f - frecvent; ff - foarte frecvent

fr
Nonion bogdanowiczi Volosh.
r
r
fr
Elphidium incertum (Williamson)
f
r
r
r
r
r
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
Elphidium macellum macellum (F. et M.)

fr
Elphidium macellum tumidocamerale Bogd.
fr
fr
fr
Elphidium macellum converia Vengl.
fr
fr
fr
fr
Elphidium poeyanum (d’Orb.)
r
r
r
r
f
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
fr
m
m
m
Elphidium subumbilicatum Czjzek

fr
Elphidium hauerinum (d’Orb.)

fr
Elphidium gunteri Cole

fr
fr
fr
Elphidium strattoni (Applin, Elisor et Kniker)
r
r
r
r
r
r
f
r
f
f
r
r
fr
fr
fr
fr
fr
fr
ff
ff
ff
ff
m
m
m
m
Elphidium rugosum (d’Orb.)

fr
Elphidium fichtellianum (d’Orb.)

fr
Elphidium crispum (L.)

fr
Elphidium angulatum (Egger)

Zona cu Elphidium rugosum şi Quinqueloculina consobrina Biozone
VOLHINIAN SUPERIOR Vârsta
Fig. 66. Distribuţia microfaunei în depozitele voliniene superioare de pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului Deleni ( fr- foarte rar; r - rar;
Volinianul 147
Quinqueloculina akneriana elongata Gerke moderat

Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke moderat
Quinqueloculina akneriana argunica Gerke rar
Quinqueloculina consobrina nitens Reuss moderat
Elphidium poeyanum (d’Orb.) rar
Porosononion martkobi (Bogd.) f. frecvent
Dintre foraminiferele remaniate, am remarcat prezenţa într-un număr foarte
redus a unor exemplare de Bulimina, Caucasina şi Cancris.
De asemenea, depozitele voliniene care apar deschise la zi au un conţinut
microfaunistic bogat. Din succesiunea litologică de pe Pârâul Livijoarei şi versantul
sudic al Dealului Deleni, pe care noi am considerat-o reprezentativă pentru regiunea în
studiu, am prelevat şi analizat 68 de probe (46 provenind din Membrul de Arghira şi
22 din Membrul de Hârtop). Dintre acestea, 14 probe sunt sterile, iar restul (55)
conţin numeroase foraminifere, alături de care sunt prezente ostracode, otolite,
statolite de Mysidae şi fructificaţii de Chara.
Dintre foraminifere am identificat 41 de taxoni. În figura 66 sunt redate toate
probele analizate din acest profil de pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului
Deleni, precum şi distribuţia şi frecvenţa taxonilor de foraminifere din cei doi membri.
Remarcăm o predominare a formelor eurihaline salmastre ca: Ammonia beccarii (L.),
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger), Elphidium rugosum (d’Orb.), E.
macellum macellum (F. et M.), E. subumbilicatum Czjzek, Q. consobrina consobrina
(d’Orb.), Q. consobrina nitens Reuss, Q. akneriana akneriana d’Orb. etc. În unele
probe apar şi exemplare rare de foraminifere stenohaline (specii de Globigerina,
Globigerinoidess, Globorotalia, Turborotalia, Cassidulina, Bulimina etc.), pe care le
considerăm remaniate din depozite mai vechi.
În afară de profilul de pe Pârâul Livijoarei şi versantul sudic al Dealului
Deleni, am analizat o serie de probe micropaleontologice şi din alte deschideri din
zona cercetată.
Astfel, în proba 430, prelevată din argilele vinete din baza membrului de
Arghira, care sunt deschise pe Pârâul Racova, din perimetrul localităţii Pleşeşti Centru
am determinat:
148 Stratigrafie

Porosononion subgranosus subgranosus (Egger) frecvent
Porosononion martkobi (Bogd.) rar
Ammonia beccarii (L.) frecvent
În proba 378 luată din nisipurile care aflorează lângă biserica din Siliştea, la
atitudinea de 370 m, am găsit doar câteva exemplare de Elphidium macellum
macellum (F. et M.) şi Bulimina elongata elongata d’Orb. La altitudinea de 400 m, în
intercalaţiile de nisip din nivelul Arghira II, am identificat de asemenea foarte puţine
foraminifere:
Elphidium rugosum (d’Orb.) f. rar
Globigerina bulloides (d’Orb.) – remaniat f. rar
La Mănăstioara, în aflorimentul din Dealul Mătrăgunei au fost analizate două
probe micropaleontologice. În proba 354, prelevată de la altitudinea de 363 m, dintr-
un nivel lumaşelic cu ceriţi, tapeşi, mactre şi cardiide am identificat o asociaţie săracă
de foraminifere, în care domină Ammonia beccarii (L.) şi rare ostracode. Taxonii de
foraminifere determinaţi sunt:
Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.) f. rar
Ammonia beccarii (L.) frecvent
Discorbis sp. – remaniat f. rar
În acelaşi perimetru, dar la altitudinea de 370-372 m, într-o probă de nisipuri
(355), alături de rare ostracode, am găsit următoarele foraminifere:
Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.) rar
Elphidium cf. hauerinum (d’Orb.) f. rar
Ammonia beccarii (L.) moderat
Probele 341 şi 343 au fost prelevate din deschiderea de pe Pârâul Lupăria, de
pe versantul estic al Dealului Osoi. Aici, din depozite predominant arenitice, în proba
341 au fost identificate doar câteva exemplare de Elphidium macellum macellum (F. et
M.), iar proba 343 a fost sterilă.
Şi probele 288, 289 şi 290, luate din aflorimentele din versantul vestic al
Dealului Teiului de lângă Giurgeşti au un conţinut foarte sărac în microfaună sau sunt
sterile (probele 289 şi 290). Din proba 288 am identificat taxonii:
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger) f. rar
Volinianul 149

În probele prelevate din intercalaţiile subţiri de argile, care apar în nivelul
calcaro-grezos oolitic din Dealul Viilor de la Dolhasca şi la Heci, pe Pârâul Trestioarei
şi în apropiere de cimitir, am identificat o asociaţie de foraminifere în care predomină
Elphidium macellum macellum (F. et M.) şi Porosononion subgranosus subgranosus
(Egger). O frecvenţă moderată prezintă Parrellina regina regina d’Orb. şi, mai rar,
apare Parrellina regina caucasica (Bogd.). Ceilalţi taxoni au o frecvenţă foarte
redusă. Taxonii pe care i-am determinat sunt următorii:
Quinqueloculina cf. akneriana akneriana d’Orb. f. rar
Elphidium macellum macellum (F. et M.) f. frecvent
Elphidium subumbilicatum Czjzek rar
Elphidium aculeatum (d’Orb.) f. rar
Elphidium fichtellianum (d’Orb.) rar
Porosononion martkobi (Bogd.) rar
Parrellina regina regina (d’Orb.) moderat
Parrellina regina caucasica (Bogd.) rar
Am găsit şi un taxon de Melonis soldanii (d’Orb.) pe care-l considerăm
remaniat din depozite miocene mai vechi.
1.2.2.4. Semnificaţia asociaţiei microfaunistice

Din prezentarea conţinutului microfaunistic al depozitelor voliniene din
regiunea studiată se observă că, în toţi cei trei membri pe care i-am separat, predomină
foraminiferele, alături de care se mai găsesc statolite de Mysidae, ostracode, otolite şi
fructificaţii de Chara. În total, în cadrul asociaţiei de foraminifere am identificat 36 de
taxoni (tab. 11), pe baza cărora am încercat să realizez o biozonare.
Pe Platforma Moldovenească au efectuat biozonări pe bază de foraminifere:
Bica Ionesi (1968), Natalia Paghida-Trelea (1969) şi A. Saraiman (1993). În afara
Platformei, amintim biozonările mai recente făcute de Emilia Munteanu (1998) şi
Ileana-Monica Crihan (1999). Toate aceste sunt biozonări regionale. În afara lor
menţionăm biozonarea făcută de Bica Ionesi (1991) pentru întreaga Platformă
Moldovenească şi biozonarea realizată de Gh. Popescu (1995) care consideră că este
valabilă pentru întreg teritoriul României. La aceste două lucrări care au ca obiectiv
strict biozonările, mai putem adăuga şi cea realizată de L. Ionesi şi Bica Ionesi (1994),
în care este făcută o privire generală asupra Sarmaţianului din unităţile de platformă
din România şi în care sunt prezentaţi taxonii de macrofaună şi microfaună
caracteristici pentru fiecare subetaj.
150 Stratigrafie
Tabelul 11. Asociaţia de foraminifere din depozitele voliniene străbătute de

forajul FH4 Lespezi şi din aflorimentele din regiunea cercetată.
Membrul
Membrul
Nr. de Membrul
Taxoni de
crt. Bădeuţi – de Hârtop
Arghira
Spătăreşti
1 Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb. m f.r. f.r
2 Quinqueloculina akneriana longa Gerke m
3 Quinqueloculina akneriana elongata Gerke m
4 Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke m f.r.
5 Quinqueloculina akneriana argunica Gerke r
6 Quinqueloculina consobrina consobrina
r m f.r.
(d’Orb.)
7 Quinqueloculina consobrina nitens Reuss m m m
8 Quinqueloculina reussi reussi Bogd. f
9 Quinqueloculina reussi virgata Serova f
10 Quinqueloculina complanata (Gerke et Issaeva) f.r.
11 Triloculina cubanica Bogd. f.r.
12 Articulina problema Bogd. f
13 Articulina sarmatica (Karrer) r
14 Elphidium macellum macellum (F. et M.) f.r. f f
15 Elphidium macellum aculeatum Silvestri f.r.
16 Elphidium macellum tumidocamerale Bogd. f.r.
17 Elphidium macellum converia Vengl. f.r.
18 Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker) f.r. f.r. f.r.
19 Elphidium subumbilicatum Czjzek f.r. m f
20 Elphidium poeyanum (d’Orb.) f f.r. f.r.
21 Elphidium angulatum (Egger) f.r.
22 Elphidium incertum (Williamson) f.r. f.r. f.r.
23 Elphidium hauerinum (d’Orb.) f.r. f.r.
24 Elphidium gunteri Cole f.r.
25 Elphidium rugosum (d’Orb.) f.f. f.f.
26 Elphidium fichtellianum (d’Orb.) f.r. r
27 Elphidium crispum (L.) f.r.
28 Elphidium aculeatum (d’Orb.) f.r.
29 Parrellina regina regina (d’Orb.) m
30 Parrellina regina caucasica (Bogd.) f.r.
31 Porosononion subgranosus subgranosus
f.f. f.f. f.f.
(Egger)
32 Porosononion subgranosus umboelata Gerke f.r.
Volinianul 151
Membrul
Membrul
Nr. de Membrul
Taxoni de
crt. Bădeuţi – de Hârtop
Arghira
Spătăreşti
33 Porosononion martkobi (Bogd.) f.f. f.r.
34 Nonion bogdanowiczi Volosh. f.r.
35 Ammonia beccarii (L.) f.r. f.f. f.f.
36 Cibicides lobatulus (W. et J.) f.r.
f.r – foarte rar; r – rar; m – moderat; f – frecvent; f.f. – foarte frecvent.
În continuare, ne vom referi, pe scurt, doar la biozonările realizate pentru

Platforma Moldovenească, deoarece la acestea ne-am raportat în primul rând.
Bica Ionesi (1968) separă depozitele voliniene pe criteriul faunelor de moluşte
(bivalve şi gastropode) şi foraminifere, discutând detaliat şi limitele în care sunt
cuprinse depozitele voliniene precum şi taxonii marcatori pentru Volinian. În ceea ce
priveşte foraminiferele, autoarea separă la nivelul Volinianului 4 zone denumite după
taxonii dominanţi şi a căror prezentare am făcut-o în capitolul de istoric al cercetărilor.
În 1991, Bica Ionesi reia problema biozonării, la scara întregii Platforme
Moldoveneşti, luând în considerare toate datele existente, inclusiv cele proprii, asupra
bivalvelor, gastropodelor, foraminiferelor şi ostracodelor. Pentru atribuirea de
denumiri zonelor, a fost necesară sintetizarea tuturor informaţiilor referitoare la
abundenţa şi extinderea taxonilor. La nivelul Volinianului, autoarea separă două zone
pe bază de foraminifere: zona cu Quinqueloculina reussi şi Articulina sarmatica şi
zona cu Elphidium rugosum, Quinqueloculina consobrina şi Ammonia beccarii (fig.
10).
Natalia Paghida-Trelea (1969, p. 86-89) realizează o biozonare în regiunea
dintre Siret şi Prut pe bază de foraminifere. În biozonarea respectivă, autoarea se
bazează pe separarea pe care au făcut-o N. Macarovici şi P. Jeanrenaud (1958)
depozitelor voliniene în două unităţi delimitate între ele de „gresia oolitică de
Burdujeni” (separarea este făcută în funcţie de macrofaună). Urmărind repartiţia pe
verticală până la „gresia oolitică de Burdujeni” constată că, în afară de formele
eurihaline dominante, mai persistă şi foraminifere stenohaline (Pullenia bulloides
(d’Orb.), Uvigerina hispidocostata (Cushman et Todd.), U. semiornata d’Orb.,
Gyroidina neosoldanii Brotzen, G. marina Pischv., Bulimina elongata elongata
d’Orb., Bulimina elongata vagina Pischw., Sphaeroidina bulloides d’Orb., Buliminella
multicamerata Cush. et Parker. etc.). Precizările ulterioare au dus la concluzia că
aceste forme stenohaline sunt remanieri. Peste „gresia oolitică de Burdujeni” şi până la
limita cu Basarabianul este menţionat faptul că speciile stenohaline lipsesc şi că în
asociaţie apar forme care-şi continuă evoluţia şi în Basarabian (Porosononion
152 Stratigrafie
subgranosus chyalinicum Bogd., Nubecularia novorosica solitaria Karrer et Sinzov,

Dogielina kaptarenko Bogd. et Didk., Meandroiloculina schirvanesia Bogd. etc.). În
prezent, aceşti taxoni sunt consideraţi caracteristici pentru Basarabian.
O atenţie mai mare acordă autoarea variaţiilor macrofaunei pe orizontală, în
funcţie de mediu, separând 3 asociaţii:
1. Asociaţia cu Elphidium şi Nonion;
2. Asociaţia cu Nonion, Globigerina şi Miliolidae;
3. Asociaţia cu Miliolidae şi Articulina.
Biozonările realizate de Natalia Paghida-Trelea trebuie privite şi prin prisma
cunoştinţelor de la data respectivă.
A. Saraiman (1993), care a studiat Sarmaţianul dintre râurile Moldova şi
Bistriţa, pe lângă macrofaună, s-a ocupat şi de microfaună, inclusiv de biozonarea lor.
Autorul separă 4 biozone pe bază de foraminifere, denumite, în ordine, de jos în sus:
1. „Biozona cu Quinqueloculina costata d’Orb., Q. ex. gr. circularis (Born.) şi
Articulina sarmatica (Karrer)”;
2. „Biozona cu Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb. şi Elphidium
rugosum (d’Orb.)”
3. „Biozona cu Quinqueloculina consobrina (d’Orb.), Elphidium hauerinum
(d’Orb.), Ammonia beccarii (L.) şi Globigerina bulloides d’Orb.”;
4. „Biozona cu Elphidium angulatum Egger şi Porosononion subgranosus
(Egger)”.
Surprinde faptul că autorul ia în considerare pentru denumirea unor zone atât
taxoni cu determinare incertă (vezi Quinqueloculina ex. gr. circularis (Born.)),
foraminifere planctonice stenohaline (Globigerina bulloides d’Orb.), cât şi taxoni
caracteristici pentru Buglovian (Quinqueloculina costata d’Orb.).
Având în vedere asociaţia de foraminifere identificată de noi în regiunea
cercetată, considerăm că, dintre biozonările prezentate, cea realizată de Bica Ionesi în
1991 se potriveşte cel mai bine condiţiilor biostratigrafice din această regiune. Pentru
ca zonele separate să fie în conformitate cu prevederile „codului Hedberg” este
necesară o actualizare a denumirii acestora. Deoarece zonele separate de Bica Ionesi
(1991) la nivelul Volinianului sunt în funcţie de abundenţa unor foraminifere şi
deoarece şi în regiunea cercetată de noi am constatat că, în principal, aceeaşi taxoni cu
importanţă biostratigrafică au o mare frecvenţă, considerăm că zonele respective pot fi
considerate de abundenţă. Ca urmare, cele două zone pe bază de foraminifere din
Volinian, le vom denumi:
- Zona de abundenţă cu Quinqueloculina reussi şi Articulina sarmatica, din
Volinianul inferior;
Volinianul 153
- Zona de abundenţă cu Elphidium rugosum şi Quinqueloculina

consobrina, din Volinianul superior.
Referitor la taxonul Ammonia beccarii (L.), care era trecut de Bica Ionesi
(1991) ca taxon de zonă alături de Elphidium rugosum (d’Orb.), menţionăm că nu l-am
trecut în denumirea zonei din două motive. În primul rând, în normele „Codului
Hedberg”, se recomandă, din punct de vedere formal, ca în denumirea biozonei să fie
trecut unul sau cel mult doi taxoni. Al doilea motiv este că Ammonia beccarii (L.) mai
are şi alte maxime de dezvoltare în Basarabian, Meoţian şi în Actual pe şelful
românesc al Mării Negre. Acest fapt nu-i diminuează însă valoarea sa biostratigrafică
atunci când apare în abundenţă şi alături de alte elemente de zonă.
Revenind la asociaţia de foraminifere pe care am identificat-o în Volinianul
din regiunea studiată, după ce am justificat modelul biostratigrafic pe care l-am
adoptat, putem preciza că:
- foraminiferele care apar în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti, în intervalul de
adâncime 224,8-106,5 m, se încadrează în Zona de abundenţă cu Quinqueloculina
reussi şi Articulina sarmatica, corespunzătoare Volinianului inferior;
- foraminiferele care apar în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti, mai sus de
adâncimea de 106,5 m, precum şi cele din membrii de Arghira şi Hârtop se încadrează
în Zona de abundenţă cu Elphidium rugosum şi Quinqueloculina consobrina,
corespunzătoare Volinianului superior.
Concluzii. Din cele prezentate, rezultă că, din punct de vedere biostratigrafic,
există o serie de elemente care indică vârsta voliniană a depozitelor din forajul FH4
Lespezi, situate mai sus de adâncimea de 224,8 m şi a depozitelor care apar deschise
în regiunea cercetată.
În cadrul macrofaunei găsite în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti (din foraj)
am identificat unele moluşte (foarte puţine ca număr) care aparţin Zonei de asociaţie
cu Inaequicostata pia şi I. gleichenbergense, care se continuă din Buglovianul
superior în Volinianul inferior. În depozitele din aflorimente (Membrul de Arghira şi
Membrul de Hârtop), asociaţiile bogate de moluşte permit încadrarea în Zona de
asociaţie cu Ervilia dissita şi Mactra (Podolimactra) eichwaldi şi Zona de taxon cu
Plicatiforma plicata plicata, care indică Volinianul.
În ceea ce priveşte microfauna, foraminiferele identificate în Membrul de
Bădeuţi – Spătăreşti, în intervalul 224,8-106,5 m adâncime, se încadrează în Zona de
abundenţă cu Quinqueloculina reussi şi Articulina sarmatica şi indică prezenţa
Volinianul inferior. Foraminiferele care apar în acelaşi membru, găsite în foraj mai sus
de adâncimea de 106,5 m, precum şi cele din aflorimente (membrii de Arghira şi
Hârtop) se încadrează în Zona de abundenţă cu Elphidium rugosum şi
Quinqueloculina consobrina şi indică Volinianul superior.
154 Stratigrafie
1.2.3. Limita Volinian – Basarabian
1.2.3.1. Aspecte generale

La începutul capitolului aminteam că separarea Volinianului şi Basarabianului
ca subdiviziuni ale Sarmaţianului este legată de numele lui I. Sinzov şi Gr. Cobălcescu
(1883). Deoarece separarea unităţilor sau zonelor create de ei pe bază de moluşte au
devenit subetajele Volinian şi Basarabian, se poate considera că tot ei au fost şi primii
care au pus bazele delimitării biostratigrafice a celor două subetaje. Ulterior, au fost
aduse îmbunătăţiri modelului biostratigrafic.
La nivelul României, problematica legată de limita Volinian – Basarabian a
fost analizată pe larg de către Bica Ionesi (1980). În capitolul referitor la istoricul
cercetărilor au fost prezentate rezultatele la care a ajuns autoarea în urma acestei
analize, cu referire în special la situaţia de pe Platforma Moldovenească. Precizăm că
autoarea ajunge la concluzia că limita poate fi trasată, pe baza macrofaunei, odată cu
dispariţia taxonilor caracteristici pentru Volinian (Plicatiforma plicata (Eichw.),
Plicatiforma latisulca (Münst.), Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.,
Obsoletiforma vindobonense (Partsch.), Potamides mitralis (Eichw.) şi speciile de
Ervilia) şi apariţia taxonilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes
gregarius ponderosus (d’Orb.). Acest punct de vedere a fost însuşit şi de către alţi
cercetători. Dintre aceştia menţionăm pe: P. Ştefan (1989), A. Saraiman (1993), P.
Ţibuleac (1998, 2001), M. Brânzilă (1999), care, în regiuni apropiate de a noastră, au
avut de delimitat depozitele voliniene de cele basarabiene. Deoarece şi în regiunea pe
care am studiat-o se pune problema acestei delimitări, în continuare vom prezenta, pe
scurt, soluţiile la care au ajuns autorii menţionaţi, pentru a ne corela astfel cu regiunile
învecinate.
Referitor la regiunea Dealul Mare – Hârlău, în partea de biostratigrafie am
arătat că există unele nepotriviri între asociaţiile de moluşte identificate de noi în unele
puncte din versantul estic al Siretului şi asociaţiile determinate de P. Ştefan (1989).
Această nepotrivire are consecinţe şi asupra trasării limitei, în sensul că cel puţin în
versantul vestic al Dealului Mare, limita respectivă trebuie trasată la o altitudine mai
ridicată, cu aproximativ 60-70 m (aşa cum am arătat când am discutat semnificaţia
biostratigrafică a faunei). Deşi în capitolul în care discută limita Volinian –
Basarabian, P. Ştefan nu prezintă nici o secţiune şi nu este indicată nici o altitudine la
care aceasta ar putea să apară, din analiza hărţii şi a secţiunilor geologice, precum şi
din alte informaţii cuprinse în lucrare, se poate deduce unde este trasată limita. Se
Volinianul 155
observă, de asemenea, că suprafaţa limită are aceeaşi înclinare uşoară spre SE, ca şi
înclinarea generală a depozitelor din regiune.
A. Saraiman (1993), spre deosebire ce ceilalţi cercetători, consideră că şi
taxonul Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.) ar indica începutul Basarabianului, alături
de Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Cryptomactra pesanseris (Mayer-Eimar),
Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.), Gibbula podolica podolica (Dub.) şi G. serbica
Radov. et Pavl. Mulţi cercetători l-au semnalat însă şi în Volinian şi deci considerăm
că nu poate fi acceptat ca marcator pentru debutul Sarmaţianului mediu.
În legătură cu trasarea limitei dintre Volinian şi Basarabian pe baza
microfaunei, în regiunea dintre râurile Moldova şi Bistriţa, precizăm că A. Saraiman
foloseşte un mod ambiguu de exprimare, încât nu se poate înţelege unde şi cum a fost
trasată această limită. Autorul precizează următoarele: „Ţinând seama de valoarea
biostratigrafică a elementelor faunistice menţionate am trasat limita în faciesul arenitic
ce aflorează pe aliniamentul Boroaia – Moişa, în care am întâlnit Plicatiforma
latisulca (Münst.), Obsoletiforma vindobonense (Partsch.), Tapes aksajicus Bogacev.,
Potamides mitralis (Eichw.) care ar reprezenta sfârşitul Volinianului. Iar depozitele
pelitico-argiloase ce apar pe Pârâul Brustura între 365 şi 370 m altitudine, în care am
întâlnit speciile Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily), Tapes gregarius ponderosus
(d’Orb.), Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.) şi Gibbula serbica Radov. et Pavl. le-am
atribuit Basarabianului”. După cum se observă, autorul nu precizează concret până la
care altitudini a găsit faună voliniană şi unde încep depozitele basarabiene.
În acelaşi mod este stabilită limita şi într-o serie de foraje, pe baza
microfaunei. Astfel, A. Saraiman consideră mai întâi, că, la fel ca şi în cazul
macrofaunei, la nivelul limitei nu există un prag în evoluţia faunei fosile care să
marcheze această situaţie. Afirmaţia este contrazisă de faptul că, în cazul microfaunei,
stabileşte două biozone, una pentru Volinianul terminal, iar cealaltă pentru începutul
Basarabianului. Cele două biozone sunt:
- „biozona cu Elphidium angulatum (Egger) şi Porosononion subgranosus
(Egger) la care se adaugă Nonion bogdanowiczi Volosh., Porosononion martkobi
(Bogd.), Globigerinoides conglobatus (Brady), Elphidium hauerinum (d’Orb.), E.
imperatrix Brady 5 ” – pentru Volinianul terminal;
5
Toţi taxonii i-am scris de această dată aşa cum se găsesc în lucrarea lui A. Saraiman (1993)
pentru că la unii dintre aceştia nu ne putem da seama la ce se referă autorul. Aşa este, de
exemplu, în cazul taxonului Elphidium imperatrix (Brady) (scris Elphidium imperatrix Brady)
despre care nu putem deduce dacă este considerat sinonim cu Parrellina regina (d’Orb.) pentru
că foloseşte şi denumirile de Elphidium imperatrix d’Orb. (pag. 51, 66) şi Elphidium regina
regina d’Orb. (pag. 73, 74 etc.), iar în capitolul de Paleontologie îl menţionează numai pe
Elphidium regina caucasica Bogd.
156 Stratigrafie
- „biozona cu Elphidium macellum macellum F. et M. şi Porosononion

subgranosus (Egger), la care se asociază Quinqueloculina consobrina (d’Orb.), Q.
voloshinovae Bogd., Dogielina kaptarenko Bogd., D. sarmatica Bogd. et Volosh.,
Meandroloculina bogatoschovi Bogd., Elphidium antoninum (d’Orb.), E. fichtelianum
d’Orb.” – pentru începutul Basarabianului.
După cum se observă, taxonul Porosononion subgranosus (Egger) este
considerat marcator pentru ambele biozone, alături de Elphidium angulatum Egger
într-o biozonă, şi, respectiv, alături de Elphidium macellum macellum F. et M. în
cealaltă; în acest caz, se pune întrebarea cum se pot diferenţia cele două zone. De
asemenea, în „biozona cu Elphidium angulatum şi Porosononion subgranosus”,
autorul menţionează şi un taxon stenohalin (Globigerinoides conglobatus (Brady))
care este remaniat din depozite miocene mai vechi şi nu poate fi acceptat în biozonare.
P. Ţibuleac (1998, 2001) consideră că în Dealul Horaiţa (Leucuşeşti, la est de
Fălticeni) se găseşte limita Volinian – Basarabian. Autorul este de părere că „în
literatura de specialitate există o anumită ambiguitate privind răspândirea
Basarabianului în partea vestică a Platformei Moldoveneşti” şi că secţiunea din Dealul
Horaiţa „va reprezenta un reper cert în elucidarea acestui aspect”. Credem că aceste
afirmaţii sunt un pic forţate.
Spre deosebire de secţiunile de pe Platforma Moldovenească prezentate de
Bica Ionesi (1980) ca secţiuni de referinţă pentru limita Volinian – Basarabian (de la
Cristeşti, Manolea, Buhalniţa – Cotnari, vezi fig. 6), P. Ţibuleac consideră că în
secţiunea din Dealul Horaiţa, la nivelul Volinianului a identificat mai multe specii de
Ervilia, iar în baza Basarabianului a găsit Pseudamnicola sarmatica Jek., P. producta
Jek., Caspia sp. şi specii de Acteocina şi Hydrobia. De asemenea, o altă deosebire
este, după autor, absenţa în secţiunea studiată din Dealul Horaiţa, din baza
Basarabianului a taxonului Gibbula podolica podolica (Dub.).
Analizând această deosebire la care se referă autorul constatăm că, în afară de
ervilii, ceilalţi taxoni nu au semnificaţie biostratigrafică pentru Volinian. Identificarea
într-o secţiune a unui număr mai mare de specii de Ervilia decât în alte secţiuni este o
situaţie normală. De asemenea, nici faptul că taxonul Gibbula podolica podolica
(Dub.) nu a fost găsit în zona din Dealul Horaiţa nu aduce nici o îmbunătăţire
deoarece, dacă nu a fost găsit în acest afloriment, nu înseamnă că nu poate fi prezent
în altul.
M. Brânzilă (1999) acceptă modelul biostratigrafic de separare a celor două
subetaje propus de Bica Ionesi (1980) şi-l aplică în partea sudică a Câmpiei Moldovei.
Autorul arată că urmărirea limitei în aflorimente se face cu dificultate, începând din
valea Miletinului lângă localităţile Prisăcani şi Nicolae Bălcescu (la circa 150 m alt.),
apoi în valea Jijiei, între localităţile Todireni şi Hlipiceni, în Dealul Izvoarelor la
Volinianul 157
Rânghileşti Deal (+90 m alt. abs.) şi la nord de Santa Mare în versantul drept al
Prutului (la + 60 m alt. abs.). Aceeaşi limită poate fi urmărită îndeaproape în forajul de
la Şipote (- 16 m alt. abs.), Bivolari (+ 55m alt. abs.) şi Nicolina - Iaşi (- 165 m alt.
abs.). Ceea ce surprinde însă este semnificaţia pe care autorul o acordă acestei limite
din punct de vedere tectonic. Dacă se calculează înclinarea suprafeţei limită dintre
Volinian şi Basarabian, între cele 6 puncte pe care le indică autorul se observă că în
marea majoritate a cazurilor există o înclinare de la NE spre SW. Cu toate acestea,
autorul ia în discuţie cazul particular din forajele de la Şipote şi Bivolari în care dacă
se calculează înclinarea rezultă o cădere de aproximativ 1,4 m/km spre SE.
1.2.3.2. Limita Volinian - Basarabian în regiunea cercetată

Una din problemele dificile pe care le-am abordat a fost dacă la nord de
Şomuzul Mare există sau nu depozite basarabiene. Pentru a da un răspuns la această
întrebare am analizat în regiunile învecinate unele deschideri în care sunt menţionate
în literatură depozite de această vârstă. De asemenea, am urmărit, din punct de vedere
cartografic, în regiunile respective, cum se dispune limita dintre cele două subetaje,
pentru a estima, dacă şi la nord de Şomuzul Mare este posibil să fie „interceptată”
limita şi, implicit, depozitele basarabiene.
Mai sus am arătat cum a fost delimitat Volinianul de Basarabian în zonele
învecinate de către Bica Ionesi (1968, 1980), A. Saraiman (1993), P. Ştefan (1989), P.
Ţibuleac (1998) şi M. Brânzilă (1999). Precizăm că vom aplica acelaşi model
biostratigrafic pentru trasarea limitei ca şi Bica Ionesi (1980).
În continuare ne vom referi la un afloriment care, în opinia noastră, prezintă
interes pentru trasarea limitei şi în regiunea pe care am cercetat-o. Este vorba despre
deschiderile din zona Hărmăneşti de pe Pârâul Şuverde şi din versantul vestic al
dealului cu acelaşi nume, care au mai fost analizate de V. C. Tufescu (1937), I.
Atanasiu şi N. Macarovici (1950), N. Macarovici şi L. Turculeţ (1956), P. Ştefan
(1989). Pe baza moluştelor, autorii respectivi atribuie depozitele de la Hărmăneşti
Basarabianului. Deoarece în cercetările pe care le-am întreprins şi noi în zona
Hărmăneşti am identificat, în baza profilului din Dealul Şuverde, unele moluşte care
prezintă semnificaţie biostratigrafică pentru Volinian considerăm că este necesară o
reevaluare a acestei secţiuni.
În prezent, Pârâul Şuverde, un afluent de stânga al Pârâului Hărmăneşti, care
curge pe versantul vestic al dealului cu aceleaşi nume, deschide, începând de la
altitudinea de 250 m, o succesiune care începe cu argile în bază (2,5-3 m grosime),
urmate de nisipuri (3-4 m) şi, în continuare, o alternanţă de argile şi nisipuri (3-4 m)
(fig. 67).
158 Stratigrafie
Fig. 67. Coloana litologică a depozitelor voliniene şi basarabiene de pe Pârâul Şuverde şi

versantul vestic al Dealului Şuverde.
Volinianul 159
La altitudinea de aproximativ 260 m urmează un nivel calcaro-grezos oolitic

fosilifer cu numeroşi Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.), în grosime de aproximativ
2 m, pe care localnicii îl exploatează pentru piatră de construcţie. Peste nivelul
calcaro-grezos oolitic se dispune discontinuu pe o grosime de până la 10 cm un nivel
subţire de rudite slab consolidate cu galeţi de roci carpatice (menilite, opalite, gresie
de Kliwa, calcar de Doamna), după care urmează argile vinete deschise pe o grosime
mai mare de 2 m. În continuare, pe Pârâul Şuverde mai apar două deschideri între
altitudinile de 275-281 m şi respectiv 295-304 m în care se observă că există depozite
predominant argilo-nisipoase cu fosile foarte rare şi rău conservate. O altă deschidere
apare în versantul vestic al Dealului Şuverde, între altitudinile de 345 şi 355 m,
alcătuită din nisipuri, gresii şi calcaro-gresii oolitice, în care fosilele sunt numeroase
(cardiide, Mactra, Tapes, Dorsanum, Gibbula etc.). La partea superioară a deschiderii
calcarele şi gresiile oolitice devin masive şi corespund cu ceea ce N. Macarovici şi L.
Turculeţ (1956) şi P. Ştefan (1989) au denumit „gresia oolitică de Criveşti”.
Comparând această secţiune stratigrafică din zona Hărmăneşti cu cele
prezentate de V. C. Tufescu (1937) şi N. Macarovici şi L. Turculeţ (1956) pentru
aceeaşi zonă, se observă unele diferenţe. O primă diferenţă este dată de faptul că atât
noi cât şi V. C. Tufescu (1937) am sesizat în baza profilului din Dealul Şuverde un
singur nivel calcaro-grezos oolitic, spre deosebire de N. Macarovici şi L. Turculeţ care
consideră că sunt două niveluri pe care le denumesc „calcarul oolitic inferior de
Hărmăneşti” şi „calcarul oolitic superior de Hărmăneşti”. Este posibil ca în timpul
cartărilor efectuate de L. Turculeţ (vara anului 1952) să fi existat o porţiune alunecată
din nivelul calcaro-grezos oolitic care să fi creat impresia existenţei a două niveluri. Şi
în prezent, se observă blocuri de calcaro-gresii oolitice în grosime de până la 0,5 m
care sunt alunecate din nivelul care aflorează la atitudinea de 260 m.
O altă diferenţă care apare între cele trei secţiuni din Dealul Şuverde (efectuate
în perioade de timp diferite) se referă la altitudine. Diferenţele, de ordinul a 10-20 m,
în opinia noastră, sunt cauzate probabil de aparatele şi hărţile topografice folosite
pentru aprecierea altitudinilor.
Precizăm, de asemenea, că P. Ştefan (1989), la fel ca şi N. Macarovici şi L.
Turculeţ (1956) menţionează tot două niveluri de calcaro-gresii oolitice. Nivelul din
bază („calcarul oolitic inferior de Hărmăneşti”) este denumit „oolitul de Hărmăneşti”,
iar „calcarul oolitic superior de Hărmăneşti” este denumit „oolitul de Hârlău”. În
lucrare nu este prezentată nici o secţiune în Dealul Şuverde, iar fauna este prezentată
împreună cu cea găsită din alte aflorimente.
Diferenţa cea mai importantă se referă la fauna determinată în baza profilului.
Astfel, în depozitele argilo-nisipoase care apar deschise între altitudinile de 250 m şi
160 Stratigrafie
260 m am găsit o faună destul de săracă în indivizi, dar semnificativă, reprezentată

prin:
Donax cf. dentiger Eichw.
Obsoletiforma sp.
Mactra sp.
Potamides pictus pictus (Bast.)
În nivelul calcaro-grezos oolitic care urmează începând cu altitudinea de 260
m, pe o grosime de aproximativ 2 m, fosilele sunt numeroase. Predomină în special
Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.). Din acest nivel am determinat:
Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.)
Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily)
Plicatiforma cf. plicatofittoni (Sinz.)
Modiolus sp.
Potamides pictus pictus (Bast.)
Dorsanum sp.
Acteocina sp.
Analizând fauna pe care am identificat-o în baza profilului din Dealul
Şuverde, se observă că până la altitudinea de 260 m există o asociaţie săracă în care se
găsesc taxoni marcatori pentru Volinian (Plicatiforma plicata plicata (Eichw.),
Plicatiforma latisulca jammense (Hilber), Potamides mitralis (Eichw.)). În schimb,
începând cu altitudinea de 260 m (nivelul calcaro-grezos oolitic) apar forme care se
continuă din Volinian, dar şi numeroase exemplare de Mactra (Sarmatimactra) pallasi
Volinianul 161
(Baily) şi mai ales Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.) care indică începutul
Basarabianului.
Fig. 68. Corelarea depozitelor voliniene superioare şi basarabiene inferioare de la Manolea şi

Hărmăneşti.
Observăm că această situaţie se aseamănă foarte mult cu cea descrisă de Bica

Ionesi (1980) la Manolea (fig. 68) unde, după un interval predominant argilos (15 m),
în care autoarea a identificat câteva exemplare de Plicatiforma plicata plicata
(Eichw.), urmează un nivel lumaşelic (de 0,5 m grosime) cu numeroase exemplare de
Potamides şi Dorsanum care se întâlnesc şi în Volinian, precum şi Mactra
(Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.) care indică
debutul Basarabianului. Această asemănare şi, mai ales, fauna pe care am găsit-o în
zona Hărmăneşti ne îndreptăţesc să considerăm că există suficiente dovezi pentru a
trasa limita dintre Volinian şi Basarabian la baza nivelului calcaro-grezos oolitic (alt.
162 Stratigrafie
260 m). Credem că denumirea de „Hărmăneşti” pentru acest nivel, prin care debutează
Basarabianul, trebuie păstrată. În acelaşi timp, fiind echivalent cu cel de la Manolea, ar
putea fi denumit nivelul Hărmăneşti - Manolea.
Dacă luăm în considerare şi situaţia de la Nigoteşti (5 km vest de Manolea) de
pe Pârâul Ţiganului unde „orizontul Hârtop III - Nigoteşti” (după Bica Ionesi, 1968, =
Hârtop II, în viziunea noastră) aflorează până la altitudinea de 392 m iar baza
Basarabianului este vizibilă între 400 şi 405 m (după Bica Ionesi, 1980), rezultă că
nivelul grezos lumaşelic care apare la Manolea la altitudinea de 400 m poate fi
echivalat cu nivelul Hârtop II. În felul acesta se poate aprecia că distanţa dintre nivelul
Hârtop II şi până la limita cu Basarabianul este de aproximativ 10-15 m.
În ipoteza că această distanţă nu variază foarte mult, rezultă că acolo unde
apare deschis nivelul Hârtop II se poate estima, prin extrapolare, care este distanţa
până la limita cu Basarabianul. Aplicând acest raţionament şi la nord de Şomuzul
Mare, constatăm că cea mai mare probabilitate de a exista depozite basarabiene este în
Dealul Deleni, unde nivelul Hârtop II apare deschis la altitudinea de 472 m şi dacă
până la limita cu Basarabianul ar mai fi 10-15 m rezultă că este posibil ca
Basarabianul să fie cuprins între altitudinile de 482-487 m şi până la 519,5 m
(înălţimea maximă a dealului). După cum am mai arătat însă, în acest interval relativ
mic (aproximativ 30 m) nu am găsit aflorimente şi deci nu putem aduce argumente
faunistice care să susţină această ipoteză.
Folosind tehnici digitale computerizate de prelucrare a datelor, prin punctele
menţionate de Bica Ionesi (1980, la Manolea, Nigoteşti, Cristeşti, Buhalniţa – Cotnari)
şi P. Ţibuleac (1998, 2001, la Leucuşeşti), precum şi prin punctul de la Hărmăneşti,
am construit o suprafaţă limită dintre Volinian şi Basarabian (fig. 69 a), care are o
înclinare generală de la NV la SE, ceea ce este în concordanţă cu datele anterioare din
literatură referitoare la înclinarea generală a depozitelor din Platforma Moldovenească.
Suprafaţa respectivă am intersectat-o cu suprafaţa de relief (fig. 69 b şi c) şi, în felul
acesta, am putut estima extinderea depozitelor voliniene şi basarabiene din regiunea
cercetată (fig. 69 d şi e). Este normal ca această suprafaţă limită, care reprezintă un
model teoretic, să poată fi îmbunătăţită odată cu descoperirea unor noi puncte în care
să fie precizată limita dintre Volinian şi Basarabian.
Fig. 69. Blocdiagrame construite cu ajutorul tehnicilor digitale computerizate, pentru trasarea
limitei dintre Volinian şi Basarabian în regiunea cercetată.
Volinianul 163
1.2.4. Corelarea macro- şi microfaunei cu alte regiuni

din România şi restul Paratethysului
Ca şi în cazul Buglovianului, o corelare detaliată a macro- şi microfaunei
voliniene dintre valea Siretului şi valea Moldovei a fost făcută de Bica Ionesi (1968)
cu numeroase regiuni din România şi restul Paratethysului. Astfel, o bogată asociaţie
de moluşte (104 taxoni) a fost paralelizată cu 12 regiuni din România şi 16 regiuni din
restul Paratethysului, din Bazinul Vienei şi până la Lacul Aral. De asemenea, în cazul
microfaunei, autoarea a urmărit distribuţia celor 200 de taxoni de foraminifere în alte 5
regiuni din România, şi 10 regiuni din restul Paratethysului (din Bazinul Vienei şi
până în Crimeea – Caucaz).
Deoarece, aşa cum se observă şi din tabelele 12 şi 13, marea majoritate a
moluştelor şi foraminiferelor identificate de noi în regiunea cercetată se regăsesc şi în
regiunea cercetată de Bica Ionesi (1968) rezultă că rămân valabile şi paralelizările
făcute cu respectivele regiuni din România şi din restul Paratethysului, pe baza datelor
până la anul 1968. Din acest motiv, nu mai considerăm că este utilă o reluare a acestor
paralelizări. Vom lua ca termeni de comparaţie doar lucrările la care nu s-au făcut
referiri, în marea lor majoritate apărute după 1968. De asemenea, ca şi în cazul
Buglovianului, ne propunem în primul rând corelarea cu depozitele de pe Platforma
Moldovenească.
Astfel, în afară de regiunea dintre valea Siretului şi valea Moldovei (Bica
Ionesi, 1968), pe Platforma Moldovenească am făcut paralelizări, pe baza
macrofaunei, cu regiunea Bălăceana – Ilişeşeti (Bica Ionesi, 1971), regiunea Dealul
Mare Hârlău (P. Ştefan, 1989), regiunea dintre râurile Moldova şi Bistriţa (A.
Saraiman, 1993), regiunea Fălticeni – Sasca – Răuceşti (P. Ţibuleac, 1998) şi partea
sudică a Câmpiei Moldovei (M. Brânzilă, 1999).
Dintre acestea, observăm că există o bună corelare cu regiunile învecinate de
la est de Siret (Dealul Mare – Hârlău) şi la vest de Şomuzul Mare (Fălticeni – Sasca –
Răuceşti), majoritatea taxonilor identificaţi de noi, regăsindu-se şi în aceste regiuni.
Menţionăm însă că, în regiunea Dealul Mare – Hârlău, în opinia noastră, o
parte din depozitele pe care P. Ştefan (1989) le consideră basarabiene inferioare
trebuie atribuite Volinianului superior, aşa cum am arătat la lito- şi biostratigrafia
Volinianului. De asemenea, este posibil ca şi partea inferioară a „unităţii pelitelor”
separată de P. Ţibuleac (1998) în forajul F137 Spătăreşti, la adâncimi mai mari de 790
m să aparţină Buglovianului.
164 Stratigrafie
Tabelul 12. Asociaţia de moluşte voliniene din forajul FH4 Lespezi şi din
aflorimente şi răspândirea ei în alte regiuni.
Molasa Pericarpatică
Platforma Valahă
Dobrogea de Sud
Sudul Slovaciei
Moldovenească
Transilvaniei
Bazinul Oaş
R. Moldova
Platforma
Bulgaria
Bazinul
Regiuni
Nr.
B. Ionesi şi P. Ţibuleac (1996)

crt.
B. Ionesi, L. Ionesi (1973)
E. Kojumdgieva (1969)
V. Roşca (1964, 1987)
B. Ionesi, Gräf (1978)
I. Papaianopol (1997)
V. Lubenescu (1981)
A. Sagatovici (1968)
E. Munteanu (1998)
A. Saraiman (1993)
M. Orbocea (1972)
P. Ţibuleac (1998)
E. Saulea (1995)
Taxoni
P. Ştefan (1989)
B. Ionesi (1968)
B. Ionesi (1971)
Bivalve
1 Inaequicostata gracilicostata
x
(Jek.)
2 Inaequicostata
x x x x x x x
gleichenbergense (Papp)
3 Obsoletiforma obsoletiformis
x
(Koles.)
4 Obsoletiforma obsoleta
x x x x x x x x x
(Eichw.)
5 Obsoletiforma vindobonense
x x x x x x x x x x x x x x x x
(Partsch.)
6 Obsoletiforma ingrata
x x x x
(Koles.)
7 Obsoletiforma politioanei
suessiformis (Jek.)
8 Plicatiforma plicata plicata
x x x x x x x x x x x x
(Eichw.)
9 Plicatiforma plicatofittoni
x x x x x x x
(Sinz.)
10 Plicatiforma latisulca
x x x x x x x x x
latisulca (Münst.)
Volinianul 165
11 Plicatiforma latisulca
x x x x
jammense (Hilber)
12 Tapes gregarius gregarius
(Partsch.)
13 Tapes gregarius dissitus
x x x x x x x x x
(Eichw.)
14 Tapes gregarius dissitus
(Eichw.) tranz.
ponderosus (d’Orb.)
15 Tapes tricuspis (Eichw.) x x x x x x x x x x x
16 Tapes vitalianus (d’Orb.) x x x x x x x x x x x x x x x
17 Tapes aksajicus Bogacev x x x x x x
18 Tapes naviculatus (Hoern.) x x x x x x x x x x x
19 Ervilia dissita dissita (Eichw.) x x x x x x x x x x x x x x x
20 Ervilia dissita concinna
x x x x x x x x
(Eichw.)
21 Ervilia trigonula Sok. x x x x x x x x x
22 Mactra (Sarmatimactra)
x x x x x x x x x x
vitaliana d’Orb.
23 Mactra (Podolimactra)
x x x x x x x x x x x x x x x x x
eichwaldi Lask.
24 Donax dentiger Eichw. x x x x x x x x x x
25 Donax lucidus Eichw. x x x x x x
26 Musculus sarmaticus (Gat.) x x x x x x x x x x x x x
27 Musculus bucovinicus Bica
Ionesi et V. Ionesi
28 Modiolus incrassatus d’Orb. x x x x x x x x x x
29 Solen subfragilis Eichw. x x x x x x
Gastropode
30 Potamides bicinctus bicinctus
x x
(Eichw.)
31 Potamides bicinctus
bessarabicus (Sim. et x x x
Barbu)
32 Potamides disjunctus
disjunctus (Sow.)
x x x x
quadricinctus (Sieber)
quinquecinctus Bica x x
Ionesi et Vele
35 Potamides mitralis (Eichw.) x x x x x x x x x x x x x
36 Potamides nimpha (Eichw.) x x x x x x x
37 Potamides bicostatus (Eichw.) x x x x x x
166 Stratigrafie
38 Potamides nodosoplicatus
(Hoern.)
39 Potamides pictus (Bast.) x x x x x x x x x x x x
40 Cerithium rubiginosum
x x x x x x x x x x x
Eichw.
41 Dorsanum duplicatum
x x x x x x x x x x x x x x
duplicatum (Sow.)
x x x x
longiquum (Koles.)
x x
gradarium (Koles.)
44 Dorsanum opinabile opinabile
x x x x x x x x x
(Koles.)
45 Dorsanum cf. opinabile
x x x x
trabale (Koles.)
46 Dorsanum dissitum (Dub.) x x x x x x x
47 Dorsanum elegans (Sim. et
x x x x
Barbu)
48 Dorsanum corbianum
x x x x x x
(d’Orb.)
49 Dorsanum superabile
marcidum (Koles.)
50 Gibbula poppelacki
x x x x x x x x
poppelacki (Partsch.)
51 Gibbula rollandiana d’Orb. x x x x
52 Acteocina lajonkaireana
x x x x x x x x x x x x x x x x
lajonkaireana (Bast.)
53 Acteocina lajonkaireana okeni
x x x x x x
(Eichw.)
54 Acteocina lajonkaireana
x x x x x
sinzovi (Koles.)
55 Hydrobia stagnalis (Bast.) x x
56 Hydrobia uiratamense Koles. x x x
57 Hydrobia elongata (Eichw.) x x x x x x x x x x x
58 Acmaea soceni Jek. x
Viermi
59 Spirorbis heliciformis Eichw. x
Volinianul 167
Tabelul 13. Asociaţia de foraminifere voliniene din forajul FH4 Lespezi şi din
aflorimente şi răspândirea ei în alte regiuni.
Bazinul Zarandului
Platforma Valahă
Dobrogea de Sud
Moldovenească
Pericarpatică
R. Moldova
Platforma
Ungaria
Ucraina
Molasa
Regiuni
V. I. Didkovski, Z. N. Satanovskaia (1970)

Nr.
crt.
Taxoni
B. Ionesi, A. Sagatovici (1970)

N. Paghida-Trelea (1969)
O. G. Bobrinskaja (1986)
I. V. Venglinski (1975)
I. Korecz-Laky (1968)
E. Munteanu (1998)
I.-M. Crihan (1999)
A. Saraiman (1993)
M. Orbocea (1972)
Á. Görög (1992)
B. Ionesi (1968)
B. Ionesi (1971)
B. Ionesi (1974)
a b c d e f g h i j k l m n o p q
1 Quinqueloculina akneriana akneriana
x x x x x x x
d’Orb.
2 Quinqueloculina akneriana longa Gerke x
3 Quinqueloculina akneriana elongata
x x x
Gerke
4 Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke x x x x x x
5 Quinqueloculina akneriana argunica
x
Gerke
6 Quinqueloculina consobrina consobrina
x x x x x x x x x
(d’Orb.)
7 Quinqueloculina consobrina nitens Reuss x x x x x x x
8 Quinqueloculina reussi reussi Bogd. x x x x x x x x x x
9 Quinqueloculina reussi virgata Serova x x x x
10 Quinqueloculina complanata (Gerke et
x
Issaeva)
11 Triloculina cubanica Bogd. x
12 Articulina problema Bogd. x x x x x x x x x x x
168 Stratigrafie
a b c d e f g h i j k l m n o p q
13 Articulina sarmatica (Karrer) x x x x x x x x
14 Elphidium macellum macellum (F. et M.) x x x x x x x x x x x
15 Elphidium macellum aculeatum Silvestri x x x x
16 Elphidium macellum tumidocamerale
x x x
Bogd.
17 Elphidium macellum converia Vengl. x
18 Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et
x
Kniker)
19 Elphidium subumbilicatum Czjzek x x x x x
20 Elphidium poeyanum (d’Orb.) x x x x x x
21 Elphidium angulatum (Egger) x x x x x x
22 Elphidium incertum (Williamson) x x
23 Elphidium hauerinum (d’Orb.) x x x x x x x x x
24 Elphidium gunteri Cole x x
25 Elphidium rugosum (d’Orb.) x x x x x x x
26 Elphidium fichtellianum (d’Orb.) x x x x x x
27 Elphidium crispum (L.) x x x x x x x
28 Elphidium aculeatum (d’Orb.) x x x x x x x x
29 Parrellina regina regina (d’Orb.) x x x x x x x x x
30 Parrellina regina caucasica (Bogd.) x
31 Porosononion subgranosus subgranosus
x x x x x x x x x x x x x
(Egger)
32 Porosononion subgranosus umboelata
x
Gerke
33 Porosononion martkobi (Bogd.) x x x x x x x x x x
34 Nonion bogdanowiczi Volosh. x x x x x x x x x x x x x
35 Ammonia beccarii (L.) x x x x x x x x x x x x
36 Cibicides lobatulus (W. et J.) x x x x x
În acest foraj, între adâncimile 780 m şi 920 m (talpa sondei) autorul

menţionează taxonii: Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask., Ervilia podolica
(Eichw.), E. dissita (Eichw.), E. trigonula Sok., E. andrussowi Koles., Abra reflexa
(Eichw.), Obsoletiforma lithopodolica (Dub.), O. cf. vindobonense (Partsch.),
Musculus naviculoides (Koles.) şi M. sarmaticus (Gat.). Deoarece taxonii menţionaţi
sunt cunoscuţi şi în Buglovian şi prin faptul că nu este analizat conţinutul
microfaunistic, rezultă că nu există certitudinea că intervalul respectiv ar aparţine
Volinianului inferior şi nu Buglovianului superior.
Referitor la regiunea dintre râurile Moldova şi Bistriţa, studiată de A.
Saraiman (1993), precizăm că paralelizarea pe baza macrofaunei este dificil de realizat
deoarece în cele 19 foraje studiate autorul nu a determinat nici un taxon de moluşte,
iar în aflorimente a găsit o asociaţie de moluşte a cărei interpretare biostratigrafică, aşa
Volinianul 169
cum am arătat în partea de biostratigrafie, trebuie privită cu rezervă. De asemenea,

dacă analizăm planşele în care este figurată macrofauna, constatăm că şi unele
determinări sunt eronate (pl. III, fig. 6 – Tapes vitalianus vitalianus (d’Orb.) în loc de
Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.); pl. VI, fig. 10, 11, 12 – Mactra (Sarmatimactra)
pallasi (Baily) în loc de Mactra (Podolimactra) vitaliana (Eichw.) şi Mactra
andrussowi Koles.; pl. X, fig. 1, 2 Pirenella convexa Eichw. în loc de Potamides
disjunctus (Sow.) etc.). Unii taxoni, deşi sunt consideraţi de către A. Saraiman că au
importanţă stratigrafică pentru Volinian, nu sunt figuraţi (cum este şi cazul cu
Cardium latisulcatum Münst. (= Plicatiforma latisulca (Münst.) sau sunt figuraţi cei
care au fost găsiţi în Basarabian (pl. III, fig. 8, 9 – Tapes vitalianus infrasarmaticus
Andr., din Basarabianul de la Valea Albă). În acest din urmă caz se ridică întrebarea
(pe care am mai pus-o în partea de biostratigrafie), de ce sunt consideraţi caracteristici
pentru Volinian?
Cu partea sudică a Câmpiei Moldovei există o bună corelare numai la nivelul
bivalvelor, deoarece, aşa cum arată M. Brânzilă (1999), în această regiune
gastropodele se găsesc în număr foarte mic şi sunt de talie mică.
În cazul foraminiferelor, pentru corelare cu alte depozite voliniene de pe
Platforma Moldovenească, am luat în comparaţie, în afară de lucrarea lui Bica Ionesi
(1968) şi lucrările lui Natalia Paghida-Trelea (1969), A. Saraiman (1993) şi M.
Brânzilă (1999).
După cum am mai arătat (aşa cum se observă şi din tab. 13), cea mai bună
corelare se poate face cu asociaţia identificată de Bica Ionesi (1968) în regiunea dintre
valea Siretului şi valea Moldovei. Corelarea cu asociaţiile identificate de Natalia
Paghida-Trelea, A. Saraiman şi M. Brânzilă trebuie privită cu rezervă. Este posibil ca
o parte din depozitele din foraje, care erau considerate voliniene de către Natalia
Paghida-Trelea şi A. Saraiman, să fie de fapt bugloviene superioare. Asupra acestui
aspect am discutat în cadrul paralelizărilor pe care le-am făcut la Buglovian, pe bază
de microfaună, încât nu mai revenim.
De asemenea, este posibil, ca o parte din depozitele pe care Natalia Paghida-
Trelea (1969) şi A. Saraiman (1993) le considerau basarabiene să fie voliniene. Pentru
a demonstra aceasta ne vom referi mai întâi la forajul de la Cepleniţa studiat de Natalia
Paghida-Trelea (1969). În forajul respectiv, limita dintre Volinian şi Basarabian este
trasată la adâncimea de 251-253 m (aproximativ –105 m alt. absolută). Din depozitele
considerate basarabiene, autoarea a determinat conţinutul micropaleontologic al
carotelor extrase de la adâncimile de 201-204 m, 150-152 m, 100-103 m şi 60-62 m.
Foraminiferele eurihaline determinate în intervalele menţionate sunt următoarele:
Nonion perforatum (d’Orb.), N. aff. tumidulus Pischw., N. bogdanowiczi Volosh., N.
depressulum (W. et J.), Porosononion martkobi (Bogd.), P. subgranosus (Egger),
170 Stratigrafie
Elphidium angulatum (Egger), E. macellum macellum (F. et M.), E. macellum

aculeatum Silv., E. subumbilicatum (Czjzek), Quinqueloculina aff. pseudocostata
Vengl., Q. sarmatica (Karrer), Q. ex. gr. akneriana (d’Orb.), Q. ex. gr. gracilis Karrer,
Q. complanata complanata (Gerke et Issaeva), Q. complanata plana (Gerke et
Issaeva), Dogielina kaptarenko Bogd. et Didk., Ammonia beccarii (L.). Alături de
acestea sunt menţionate şi foraminifere stenohaline (Globigerina bulloides d’Orb.,
Globigerinoides trilobus (Reuss), Globorotalia aff. hexacamerata Subb. etc.), la care
se adaugă spiculi de spongieri, spini de echinide, ostracode şi statolite de Mysidae.
Analizând această asociaţie prin prisma cunoştinţelor actuale, constatăm că nu
există nici un element marcator pentru Basarabian. Mai mult, asociaţia respectivă nu
poate fi atribuită Basarabianului nici chiar după biozonarea efectuată de însăşi
autoarea lucrării la care ne referim, deoarece, în Sarmaţianul mediu, Natalia Paghida-
Trelea separă următoarele „orizonturi” microfaunistice pe care le consideră
caracteristice:
1) Primul „orizont” reprezintă de fapt o continuare a faunei vohiniene,
îmbogăţită prin apariţia unor specii noi de Triloculina, Quinqueloculina, Articulina,
Sarmatiella şi Bolivina, cum ar fi: Quinqueloculina indigena indigena Didk., Q.
grosniensis (Bogd.), Q. karreri sichwaschia Didk., Q. corrugis Koles. et Gerke, Q.
voloshinovae voloshinovae Bogd., Q. voloshinovae brevidentata Volosh., Q.
voloshinovae caudata Bogd., Q. perelegantissima Didk., Triloculina neocircularis
Didk., T. ukrainica sarmatica Didk., Articulina apscheronica Bogd., Sarmatiella
costata Bogd., S. prima Bogd., S. moldaviensis Bogd., Flinttina tutkowskii Bogd.,
Bolivina sarmatica Didk. şi B. moldavica Didk.
2) Al doilea „orizont” este caracterizat prin frecvenţa mare a speciei Ammonia
beccarii (L.) şi a ostracodelor.
3) Al treilea „orizont” micropaleontologic este diferit net de primele două,
elementul dominant fiind reprezentat de Spirolina şi Dendritina.
După cum se observă, nici unul din taxonii prezentaţi în această biozonare a
Basarabianului nu se regăseşte în intervalul din forajul de la Cepleniţa, atribuit acestui
subetaj. S-ar putea invoca, cel mult, prezenţa speciei Ammonia beccarii (L.) în probele
de la adâncimile de 150-152 m şi 201-204 m şi a ostracodelor în carota de la 201-204
m adâncime, ca un posibil argument pentru încadrarea la cel de-al doilea „orizont”.
Având însă în vedere că autoarea nu precizează frecvenţa acestor forme şi ţinând cont
de faptul că, totuşi, Ammonia beccarii (L.) şi ostracodele se găsesc frecvent şi în
Volinian (aşa cum am găsit şi noi în regiunea pe care am studiat-o), rezultă că nici
această ipoteză nu mai este valabilă.
Referitor la lucrarea lui A. Saraiman (1993), precizăm doar că atunci când am
discutat despre limita dintre Volinian şi Basarabian am constatat că există o serie de
Volinianul 171
ambiguităţi în trasarea limitei. Acest fapt are repercusiuni şi în precizarea volumului

Volinianului, existând deci posibilitatea supra- sau subevaluării sale.
În afară de Platforma Moldovenească, am încercat să facem unele corelări ale
macro- şi microfaunei voliniene cu alte regiuni din ţară: Molasa Pericarpatică, Bazinul
Transilvaniei, Bazinul Oaş, Bazinul Zarandului şi Dobrogea de Sud.
În cazul macrofaunei, ne-am raportat la regiunea cuprinsă între valea Lopatna
şi valea Buzăului (Emilia Munteanu, 1998) din Molasa Pericarpatică, regiunea dintre
valea Târâia şi valea Luncavăţului (Marioara Orbocea, 1972), partea de vest a Olteniei
(Fl. Marinescu, 1978) şi partea de nord-est a Munteniei, între Cricovul Sărat şi valea
Nişcovului (I. Papaianopol, 1997) din Platforma Valahă. Din cadrul Bazinului
Transilvaniei ne-am referit la macrofauna găsită de Bica Ionesi şi I. Gräf (1978), în
partea de sud-est, la Chinuşu şi Fişer şi de Victoria Lubenescu (1981), în partea de
sud-vest a bazinului. De asemenea, ne-am raportat la asociaţia macrofaunistică găsită
de Alexandra Sagatovici (1968) în Bazinul Oaş, precum şi la cea voliniană superioară
identificată de Bica Ionesi şi L. Ionesi (1973) la Văleni şi Negureni, din sud-vestul
Dobrogei de Sud.
Alte regiuni din Paratethys la care ne-am raportat din punct de vedere
macrofaunistic sunt din R. Moldova (V. Roşca, 1964, 1987; Emilia Saulea, 1995),
Bulgaria (Emilia Kojumdgieva, 1969) şi sudul Slovaciei (J. Švagrovský, 1971).
Şi în cazul microfaunei am luat în considerare regiunea dintre valea Lopatna şi
Depresiunea Buzăului (Emilia Munteanu, 1998), precum şi la regiunea dintre valea
Prahovei şi valea Teleajenului, la sud de Sinclinalul Slănic (Ileana-Monica Crihan,
1999), din Molasa Pericarpatică. Din cadrul Platformei Valahe ne-am referit la
microfauna găsită de Marioara Orbocea (1972) în regiunea dintre valea Târâia şi valea
Luncavăţului (jud. Vâlcea). De asemenea, în paralelizarea pe care am realizat-o, am
luat în comparaţie microfaunele voliniene din Bazinul Zarandului (Bica Ionesi şi
Alexandra Sagatovici, 1970) şi din Dobrogea de Sud (Bica Ionesi, 1974).
Alte regiuni din Paratethys cu care am paralelizat microfauna sunt din R.
Moldova (O. G. Bobrinskaja, 1986), Ucraina (I. V. Venglinski, 1975; V. I. Didkovski
şi Z. N. Satanovskaia, 1970) şi Ungaria (Ilona Korecz-Laky, 1968, Á. Görög, 1992).
În comparaţie cu regiunile de pe Platforma Moldovenească, în celelalte regiuni
din România şi din Restul Paratethysului se observă că există mai puţine similitudini
cu macro- şi microfauna identificată de noi în regiunea pe care am cercetat-o. Aşa cum
se observă şi din tabelele 12 şi 13, marea majoritate a taxonilor marcatori pentru
Volinian se regăsesc în toate aceste regiuni, ceea ce face posibilă, în fapt, corelarea cu
depozitele respective.
172 Stratigrafie
1.2.5. Consideraţii sedimentologice şi paleoecologice

L. Ionesi et al. (2005) au arătat că, în literatura de specialitate, se cunosc, în
principal, trei modele care încearcă să explice condiţiile de sedimentare, în strânsă
legătură cu cele tectonice, din timpul Sarmaţianului în zona corespunzătoare
Platformei Moldoveneşti. Un prim model poate fi considerat cel ale cărui baze au fost
puse de Gr. Cobălcescu (1883), care separă Sarmaţianul din Moldova în 3 biozone,
bine diferenţiate litologic şi faunistic (inferioară, mijlocie şi superioară). Al doilea
model este propus de I. Simionescu (1903), care, deşi admite o slabă înclinare, face
abstracţie de ea, separând depozitele sarmaţiene din Podişul Moldovei, pe criterii
litologice, în două unităţi: una inferioară cu argile şi alta superioară, formată din
calcare, gresii şi nisipuri. Un al treilea model, de dată recentă, este preconizat de C.
Grasu et al. (1999), Crina Miclăuş (2001) şi C. Grasu et al. (2002), inspirat după
modelul bazinelor de foreland, propus de către P. G. DeCelles şi Katherine A. Giles
(1996).
Dintre aceste trei modele, considerăm că modelul preconizat de Gr.
Cobălcescu în 1883 şi perfectat ulterior este cel care se apropie cel mai mult de
realitatea din teren, aşa cum s-a arătat în comentariile făcute de L. Ionesi et al. (2005,
pag. 443-454). Şi în opinia noastră, natura rocilor din Sarmaţian indică o acumulare pe
o platformă carbonatică, corespunzătoare unui domeniu neritic şi litoral.
În ceea ce priveşte condiţiile paleoecologice din timpul Volinianului,
conţinutul macro- şi microfaunistic din depozitele cercetate, în comparaţie cu fauna
actuală, ne dau unele informaţii despre mediul în care a trăit fauna fosilă. Astfel,
referitor la adâncime, aşa cum arată Bica Ionesi (1968), abundenţa moluştelor (Ervilia,
Tapes, Inaequicostata, Plicatiforma, Obsoletiforma, Potamides, Gibbula, Hydrobia,
Acteocina etc.) şi a foraminiferelor reprezentate în special prin forme cu testul turtit,
lenticular, rezistente la acţiunea valurilor şi curenţilor (Elphidium, Porosononion,
Ammonia etc.), indică adâncimi mici (în apropierea valorii de 50 m). Au existat însă şi
perioade când adâncimile erau ceva mai mari, dar nu depăşeau 150-200 m (în timpul
acumulării Membrului de Bădeuţi – Spătăreşti şi în timpul acumulării depozitelor
argiloase din Membrul de Arghira), după cum au fost şi adâncimi mai mici de 50 m,
ca în cazul depunerii nivelurilor oolitice din Membrul de Arghira şi Membrul de
Hârtop.
Influenţa naturii substratului se resimte atât în conţinutul macrofaunistic, cât şi
în cel microfaunistic din timpul Volinianului. Bivalvele întâlnite, mai ales în
depozitele predominant argiloase ale Membrului de Bădeuţi – Spătăreşti, precum şi
Volinianul 173
din argilele din Membrul de Arghira (Ervilia, Tapes, Mactra), au cochilia subţire,
fragilă şi netedă, ceea ce arată că trăiau afundate în substratul mâlos, fiind la adăpost
de acţiunea valurilor şi a curenţilor. De asemenea, cochiliile de Inaequicostata din
aceste depozite sunt subţiri şi slab ornamentate.
Formele de bivalve şi gastropode din nivelurile calcaro-grezoase ale
Membrului de Arghira şi Membrului de Hârtop au cochilia mai groasă, cu
ornamentaţia bine dezvoltată, în cazul formelor de Ervilia, Plicatiforma,
Obsoletiforma, Potamides, Dorsanum etc., ceea ce arată că, trăind la suprafaţa
substratului detritic şi în condiţiile unei adâncimi foarte mici, erau adaptate pentru a
rezista la acţiunea puternică a valurilor şi curenţilor. Aceasta se observă foarte bine
dacă se compară erviliile găsite în depozitele predominant argiloase din Membrul de
Arghira unde, aşa cum am arătat, am găsit valve subţiri, fragile şi netede, cu erviliile
din nivelul Hârtop II din zona Dolhasca – Heci, unde valvele acestor taxoni sunt mai
mari, mai groase şi mai rezistente.
În ceea ce priveşte foraminiferele, Bica Ionesi (1968) şi Natalia Paghida-
Trelea (1969) arată că pe substratul detritic din zona apropiată de ţărm, trăiau mai ales
numeroase forme de Elphidium, Porosononion, Ammonia etc. În zonele mai
îndepărtate de ţărm, pe un substrat argilo-nisipos, s-au dezvoltat numeroase miliolide
care indică existenţa unor condiţii mai liniştite, de larg şi o adâncime mai mare, unde
testul lor subţire şi fragil nu risca să fie sfărâmat de acţiunea puternică a valurilor. În
zonele mai adânci, unde s-au depus argile, au existat condiţii prielnice pentru
dezvoltarea articulinelor.
Referitor la temperatura apelor mării voliniene, Bica Ionesi (1968) arată că
abundenţa faunei de moluşte şi foraminifere, precum şi prezenţa nivelurilor cu calcare
oolitice indică o mare caldă.
În ceea ce priveşte salinitatea, aceeaşi autoare arată că în depozitele voliniene,
atât macrofauna, cât şi fauna de foraminifere sunt reprezentate aproape exclusiv prin
forme eurihaline, ceea ce demonstrează că Volinianul se caracterizează printr-un
regim salmastru, la care aceşti taxoni s-au adaptat treptat, devenind abundenţi în
Volinianul superior. Acest fapt se observă şi în cazul studiului nostru, în care am
remarcat că, la începutul Volinianului, în Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti fauna (în
special macrofauna) este slab reprezentată pentru ca ulterior, în Membrul de Arghira şi
Membrul de Hârtop, să abunde.
Referitor la valoarea salinităţii, Emilia Kojumdgieva (1976), studiind
populaţiile de moluşte voliniene din nord-vestul Bulgariei, consideră că în larg
salinitatea bazinului Volinian poate atinge cel mult 17-18‰, iar în zonele litorale să
fie mai scăzută (12-13‰).
174 Tectonica
O influenţă importantă o are valoarea salinităţii şi asupra foraminiferelor.

Astfel, dacă ne referim la Ammonia beccarii (L.) care este foarte numeroasă în
Volinian, variaţiile de salinitate se reflectă asupra dimensiunilor testului. Aşa cum
arată şi Bica Ionesi (1968), în apropiere de ţărm, unde salinitatea este mai mică
datorită aportului de apă dulce de pe continent, testul este mai subţire şi de dimensiuni
mai mici. Înspre larg dimensiunile testului sunt mai mari.
De asemenea, dimensiunile exemplarelor de Ammonia beccarii (L.) din
depozitele voliniene sunt, în general, mai mici decât ale celor din Marea Neagră
actuală (Bica Ionesi, 1968) care, la rândul lor, sunt mai mici decât într-o mare cu
salinitate normală cum este Marea Mediterană (Bica Ionesi, 1968; V. C. Tufescu,
1974). Aceasta dovedeşte, pe de-o parte influenţa salinităţii asupra dimensiunilor
testului, iar pe de altă parte faptul că, în prezent, Ammonia beccarii (L.) s-a adaptat
destul de bine la condiţiile mediului salmastru.
În ceea ce priveşte clima din Sarmaţianul inferior, Ana Ştefârţă (1997), într-un
studiu amplu privind fauna miocenă dintre Nistru şi Prut, arată că se poate presupune
o situaţie similară climei actuale a regiunii din Mediterana de vest şi Lenconon:
temperatura medie actuală de aproximativ 15º C, temperatura celei mai calde luni +25º
C, a celei mai reci +3º C, suma anuală de precipitaţii de aproximativ 100 mm.
Referitor la uscatul din apropierea bazinului de sedimentare, S. Iamandei et al.
(2003) arată că prezenţa cupressaceelor şi a taxodiaceelor descrise în zona Suceava –
Fălticeni în timpul Volinianului indică un climat temperat-cald, până la unul
mediteranean, aşa cum rezultă din arealele de răspândire ale genului Taxodium (sudul
S.U.A., Mexic şi Guatemala) şi ale genului Tetraclinus (Munţii Atlas, sudul Spaniei şi
Malta). De asemenea, autorii consideră că abundenţa resturilor vegetale din
formaţiunile terigene voliniene arată că procesele de sedimentare au avut loc în ape
puţin adânci, în apropiere de zona litorală.
2. Tectonica
Tectonica depozitelor sarmaţiene pe care le-am studiat poate fi descifrată cu
ajutorul a două tipuri de repere: limitele dintre subetaje şi dispunerea unor niveluri
litologice care-şi păstrează relativ constante caracteristicile pe o distanţă mare pe
orizontală.
1. Limitele dintre subetaje. În cazul studiului nostru am analizat limita dintre
Buglovian şi Volinian şi dintre Volinian şi Basarabian.
Limita dintre Buglovian şi Volinian am surprins-o doar în forajul de la
Lespezi, la adâncimea de aproximativ 224,8 m (=30,2 m altitudine absolută).
Tectonica 175
Comparând această altitudine cu cea la care apare limita dintre Buglovian şi Volinian
în zona Dorneşti – Siret observăm că, pe direcţia pe care se găsesc aceste puncte
(aproximativ NV-SE), se obţine o înclinare a acestui reper foarte apropiată de cea
calculată de Bica Ionesi (1968), respectiv de 4-5 m/km spre SE. De exemplu, dacă
luăm ca reper nivelul calcaro-grezos de Pădureni, care apare la nord de Dorneşti, la
altitudinea de 382 m (după Bica Ionesi, 1968) şi care indică sfârşitul Buglovianului şi
se calculează diferenţa de nivel faţă de altitudinea la care apare limita Buglovian –
Volinian la Lespezi se obţine: 382 m – 30,2 m = 351,8 m. Împărţind această valoare la
75 km, cât este distanţa dintre cele două puncte, situate aproximativ pe direcţia NV-
SE, se obţine o cădere de aproximativ 4,7 m/km spre SE.
În ceea ce priveşte limita dintre Volinian şi Basarabian, în capitolul dedicat
acestei probleme, cu ajutorul tehnicilor digitale computerizate de prelucrare a datelor
am construit o suprafaţă limită dintre Volinian şi Basarabian (fig. 68) care se observă
că prezintă o înclinare generală de la NV la SE. Analizând mai în amănunt această
suprafaţă, se observă că nu este o suprafaţă perfect plană, ci prezintă, după cum era de
aşteptat, şi unele denivelări sau ondulări uşoare. Acest lucru se poate constata şi din
calcule. Astfel, dacă luăm ca reper altitudinile la care apare limita la Manolea,
Cristeşti, Buhalniţa şi Hărmăneşti şi, ţinând cont de distanţele dintre aceste puncte,
rezultă următoarele căderi:
Manolea –Hărmăneşti 5,05 m/km;
Manolea – Cristeşti 6,02 m/km;
Manolea – Buhalniţa 5,16 m/km;
Cristeşti – Hărmăneşti 3,2 m/km;
Cristeşti – Buhalniţa 2,7 m/km.
Se observă că pe direcţiile apropiate de NV – SE (Manolea – Hărmăneşti,
Manolea – Cristeşti şi Manolea Buhalniţa) căderile sunt mai mari (peste 5), în timp ce
pe direcţiile apropiate de E-V (Cristeşti – Hărmăneşti, Cristeşti – Buhalniţa) căderile
sunt mai mici. Aceasta arată tendinţa depozitelor de a se înclina spre SE sau SSE.
De asemenea, există zone, atât pe dreapta cât şi pe stânga Siretului, în care se
poate deduce existenţa unor valori şi mai mari ale înclinării suprafeţei limită, între 7 şi
10 m/km. De exemplu, pe dreapta Siretului, în bazinul Şomuzului Mare, Bica Ionesi
(1968), corelând nivelul calcaro-grezos care apare la partea superioară a Volinianului
în Dealul Liniei (alt. 472 m) cu cel de pe Pârâul Ţiganului de la Nigoteşti (alt 385 m),
a constatat că există o înclinare a depozitelor de 7,5 m/km spre SE. Deoarece acest
nivel (Hârtop II, în viziunea noastră) este foarte aproape de limita cu Basarabianul
(10-15 m) rezultă că şi înclinarea suprafeţei limită are o valoare apropiată de 7,5 m în
acest sector. Menţionăm că aflorimentele de la Hârtop şi Nigoteşti sunt dispuse pe o
direcţie mai apropiată de direcţia NNV-SSE.
176 Tectonica
Pe stânga Siretului, în versantul nord-vestic al Dealului Mare – Sihăstria, în

apropiere de Mănăstirea Sihăstria Voronei, am constatat că la altitudinea de 450 m
apare un nivel calcaro-grezos cu numeroase ervilii foarte asemănător cu cel de la
Dolhasca şi care aparţine părţii superioare a Volinianului. Prezenţa acestui nivel a fost
semnalată în această zonă de V. C. Tufescu (1937) care-l menţionează şi la altitudinea
de 460 m (Dealul Pleşuţa) şi chiar 470 m (Dealul Zurna Ghizuinei). Deoarece noi am
echivalat acest nivel cu nivelul Hârtop II şi pentru că, până la limita cu Basarabianul,
am apreciat că mai sunt 10-15 m, rezultă că se poate estima că limita dintre Volinian şi
Basarabian, în această zonă, poate fi trasată la aproximativ 480 m altitudine. Având în
vedere că aceeaşi limită apare în zona Buhalniţa – Cotnari la 245 m altitudine (după
Bica Ionesi, 1968) rezultă o înclinare a suprafeţei limită pe direcţia NV-SE de
aproximativ 9,7 m/km.
2. Dispunerea nivelurilor calcaro-grezoase. În Volinianul superior şi în baza
Basarabianului am identificat câteva niveluri calcaro-grezoase (Arghira I, Arghira II,
Hârtop I, Hârtop II şi Hărmăneşti – Manolea) care, păstrând-şi relativ constante
caracteristicile lito- şi biostratigrafice, pe o distanţă mare pe orizontală (zeci de
kilometri), pot fi considerate bune repere atât pentru corelarea depozitelor, cât şi
pentru descifrarea tectonicii regiunii. Dinte acestea, menţionăm, în primul rând,
nivelul calcaro-grezos oolitic care poate fi urmărit foarte uşor în versantul vestic al
Râului Siret, în Dealul Viilor din apropiere de Dolhasca, precum şi în zona localităţii
Heci. De asemenea, acest nivel, pe care noi l-am echivalat cu Hârtop II, după cum am
arătat, se găseşte şi în versantul stâng al Siretului, în zona Vorona şi Buda. Calculând
înclinarea pe care o are nivelul respectiv în zona Dolhasca – Heci, pe un aliniament
dispus NNV – SSE între Dealul Viilor şi cimitirul de la Heci, rezultă o cădere de 9,6
m/km spre SSE. Valori apropiate (până la 10 m/km) am obţinut şi atunci când am
corelat depozitele în regiunea cercetată folosind ca repere tocmai nivelurile calcaro-
grezoase pe care le-am menţionat. Deoarece calculele privind valorile căderilor au fost
făcute în capitolul de litostratigrafie, nu le mai repetăm.
Însumând cele două tipuri de informaţii obţinute urmărind limitele dintre
subetajele Buglovian, Volinian şi Basarabian, precum şi din dispunerea nivelurilor
litologice reper, constatăm următoarele:
- Depozitele au o dispunere cvaziorizontală, cu o înclinare uşoară care poate fi
apreciată la o valoare medie de 7-8 m /km de la NV la SE.
- Valoarea înclinării depozitelor prezintă uşoare variaţii atât pe orizontală cât
şi pe verticală. Variaţia pe orizontală a valorii înclinării (de la 5 la 10 m/km), precum
şi variaţia uşoară a sensului înclinării de la o direcţie generală NV – SE spre una NNV
– SSE indică faptul că depozitele prezintă uşoare denivelări sau ondulări. Variaţia pe
verticală a înclinării de la valori ceva mai mici la nivelul depozitelor Bugloviene (4-5
Tectonica 177
m/km) la valori uşor mai ridicate (în medie de 7-8 m /km, dar maximum 10 m/km)
este în concordanţă cu faptul că grosimea depozitelor este în general mai mare în
partea de vest a platformei, decât în partea de est.
Această dispunere a depozitelor din zona cercetată pe care noi o vedem în
prezent este, în opinia noastră, rezultatul a trei factori sedimentologici şi tectonici care
au acţionat la nivelul depozitelor respective. Un prim factor, care ţine de morfologia
bazinului de sedimentare, este reprezentat de faptul că sedimentele s-au depus într-o
zonă de şelf care prezenta o pantă sub un grad dinspre uscat înspre larg (de la est la
vest). În acest bazin subsidenţa fiind mai activă în partea de vest decât în est (al doilea
factor) a făcut ca depozitele să aibă grosimi mai mari în vest decât în est. Ca urmare a
acţiunii celui de-al treilea factor, cel tectonic, respectiv înălţarea generală a platformei,
cu o valoare mai mare în nord, a rezultat o dispunere cvasiorizontală a depozitelor cu o
uşoară înclinare de la NV spre SE sau de la NNV spre SSE.
PALEONTOLOGIE
PHYLUM Mollusca Linné, 1758

CLASA Bivalvia (Bonnani, 1681) Linné, 1758
FAMILIA Mytilidae Rafinesque, 1815
Genul MUSCULUS Roding, 1798
Musculus sarmaticus (Gatuev, 1916)

(Pl. I , Fig. 1)
1935 Modiola sarmatica Gat.; Kolesnikov, pl. I, fig. 5-7.

1940 Modiola sarmatica Gat.; Simionescu et Barbu, p. 137, pl. VII, fig. 8-10.
1954 Musculus sarmaticus (Gat.); Papp , p. 62, pl. 11, fig. 4-5.
1959 Modiolus sarmaticus Gat.; Boda, p. 679, pl. I, fig. 8-9, pl. II, fig. 1-6.
1968 Musculus sarmaticus Gat.; Ionesi B., p. 233, pl. I, fig. 24.
1969 Musculus sarmaticus (Gat.); Kojumdgieva, p. 56, pl. XX, fig. 4-6, pl. XXI, fig.
1.
1971 Musculus (Musculus) sarmaticus Gat.; J. Švagrovský, p. 131, pl. I, fig. 24.
1977 Musculus sarmaticus (Gat.); T. Özsaýar, p. 37, pl. 1, fig. 7-10.
În Paratethys este citat în depozitele bugloviene, voliniene şi basarabiene. În

regiunea cercetată l-am găsit în Buglovianul din forajul de la Lespezi la nivelul
Membrului de Coasta Neagră. precum şi în depozitele voliniene din Membrul de
Arghira (P. Livijoarei) şi Membrul de Hârtop (P. Trestioarei).
Musculus bucovinicus Bica Ionesi et V. Ionesi, 1998

(Pl. I , Fig. 2)
1997 Musculus bucovinicus Ionesi et Ionesi; Ionesi Bica, Ionesi V., pl. I, fig. 1-8.
În regiunea cercetată a fost găsit doar în depozitele voliniene de pe P. Lupăria

(de lângă localitatea Osoi) aparţinând Membrului de Arghira.
180 PALEONTOLOGIE
Genul MODIOLUS Lamarck, 1799
Modiolus incrassatus d’Orbigny, 1799

(Pl. I, Fig. 3)
1940 Modiola incrassata d’Orb.; Simionescu et Barbu; p. 139, pl. VII, fig. 22-25.
1944 Modiola incrassata d’Orb.; Jekelius, p. 94, pl. 29, fig. 1-4.
1954 Modiolus incrassatus incrassatus (d’Orb.); Papp, p. 61, p. 11, fig. 1-3.
1959 Modiolus incrassatus (d’Orb.); Boda, p. 588, pl. I, fig. 1-7.
1968 Modiolus incrassatus d’Orb.; Ionesi B., p. 234, pl. I, fig. 23.
1969 Modiolus incrassatus (d’Orb.); Kojumdgieva, p. 55, pl. XX, fig. 1-3.
1971 Modiolus (Modiolus) incrassatus (d’Orb.); Švagrovský, p. 132, pl. I, fig. 6-8.
1977 Modiolus incrassatus (d’Orb.); Özsaýar, p. 37, pl. 1, fig. 11-12.
Este citat rar în Buglovian, Volinian şi Basarabian. În regiunea cercetată a fost

identificat în depozitele voliniene din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Valea
Lupilor) şi din Membrul de Hârtop (Dealul Pleşu).
FAMILIA Cardiidae Lamarck, 1809
Genul PLICATIFORMA (Kolesnikov, 1948), emend. Paramonova, 1971
Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov, 1897)

(Pl. I, Fig. 3)
1935 Cardium plicatofittoni Sinz.; Kolesnikov, p. 114, pl. XVII, fig 6-9.
1940 Cardium plicatofittoni Sinz.; Simionescu et Barbu, p. 164, pl. IX, fig. 4-5.
1954 Cardium plicatofittoni Sinz; Boda, p. 593, pl. V, fig. 4-9; pl. VI, fig. 1-11.
1968 Cardium plicatofittoni Sinz.; Ionesi B., p. 236, pl. III, fig. 12-15.
1969 Cardium (Cerastoderma) plicatum plicatofittoni Sinz.; Kojumdgieva, p. 49, pl.
XVI, fig. 11, 13, 14.
Se întâlneşte frecvent mai ales la partea superioară a Volinianului şi mai rar în

Basarabianul inferior. În Volinianul din regiunea cercetată a fost găsit destul de
frecvent în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Rotunda, P. Valea
Lupilor) şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, în versantul nordic al Dealului Pleşu,
în Dealul Cadachia, Dealul Viilor).
PALEONTOLOGIE 181
Plicatiforma plicata plicata (Eichwald, 1853)

(Pl. I, Fig. 5-7)
1959 Cardium gracile Pusch; Boda, p. 592, pl. III, fig. 7-9.
1968 Cardium gracile Pusch.; Ionesi B., p. 235, pl. III, fig. 1-4.
1969 Cardium (Cerastoderma) plicatum plicatum Eichw.; Kojumdgieva, p. 48, pl.
XVI, fig. 1-5.
În literatura de specialitate este citat exclusiv în depozitele voliniene. Se

găseşte frecvent şi în Volinianul din regiunea cercetată atât în depozite argilo-
nisipoase, cât şi în cele calcaro-grezoase. În Membrul de Arghira a fost identificat pe
P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Rotunda, iar în Membrul de Hârtop în versantul
nordic al Dealului Pleşu, în Dealul Cadachia, P. Livijoarei, Dealul Viilor şi Dealul
Strahotin.
Plicatiforma latisulca latisulca (Münster, in Goldfus, 1834)

(Pl. I, Fig. 8-9)
1944 Cardium latisulcum Münst.; Jekelius, p. 101, pl. 33, fig. 1-13.
1954 Cardium latisulcum latisulcum Münst.; Papp, p. 69, pl. 12, fig. 1-3.
1959 Cardium latisulcum Münst.; Boda, p. 592, pl. IV, fig. 1-10, pl. V, fig. 1-3.
1968 Cardium latisulcum Münst.; Ionesi B., p. 236, pl. III, fig. 18, 19.
1969 Cardium (Cerastoderma) plicatum latisulcum Münst.; Kojumdgieva, p. 49, pl.
XVI, fig. 9, 10, 12.
1971 Cardium latisulcum Münst.; Švagrovský, p. 141, pl. IV, fig. 1-7.
Este citat, la fel ca şi Plicatiforma plicata plicata (Eichw.), tot numai în

depozite de vârstă voliniană. Această specie am găsit-o relativ frecvent în Volinianul
din regiunea cercetată în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul
Mătrăgunei, Dealul Rotunda, P. Valea Lupilor) şi în Membrul de Hârtop (P.
Livijoarei, în versantul nordic al Dealului Pleşu, Dealul Deleni, Dealul Viilor, P.
Trestioarei, Dealul Strahotin).
Plicatiforma latisulca jammense (Hilber, 1882)

(Pl. I, Fig. 10-12)
1954 Cardium latisulcum jammense Hilber; Papp, p. 70, pl. 12, fig. 4-7.
Este citată numai în depozite aparţinând Volinianului. A fost găsită în

Volinianul din regiune, atât în Membrul de Arghira (P. Lupăria) cât şi în Membrul de
Hârtop, în apropiere de limita cu Basarabianul (Dl. Şuverde din zona Hărmăneşti).
182 PALEONTOLOGIE
Genul OBSOLETIFORMA (Kolesnikov, 1948)
Obsoletiforma lithopodolica (Dubois, 1831)

(Pl. I, Fig. 13-16)
1968 Cardium lithopodolicum Dub.; Ionesi B., pl. VI, fig. 12-14; pl. XXXVI, fig. 2.
nr. 1.
1969 Cardium (Cerastoderma) lithopodolicum Dub.; Kojumdgieva, p. 42, pl. XIII,
fig. 14-16.
Este o specie găsită destul de frecvent în Buglovian şi în Volinianul inferior.

A fost identificată în depozitele Bugloviene din forajul de la Lespezi (Membrul de
Bădeuţi-Spătăreşti).
Obsoletiforma vindobonense (Partsch. in Laskarew, 1903)

(Pl. I, Fig. 17)
1940 Cardium vindobonense (Partsch) Lask.; Simionescu et Barbu, p. 180, pl VIII,
fig. 66 – 67.
1944 Cardium vindobonense (Partsch), Laskarew; Jekelius, p. 98, pl. 31, fig. 1-5
1954 Cardium vindobonense (Partsch) Laskarew; Papp, p. 72, pl. 13, fig. 1-3.
1959 Cardium vindobonense (Partsch) Laskarew; Boda, p. 593, pl. VII, fig. 1-14; pl.
VIII, fig. 1-13; pl. IX, fig. 1-6.
1968 Cardium vindobonense (Partsch.) Lask.; Ionesi B., p. 237, pl. IV, fig. 1-3.
1969 Cardium (Cerastoderma) obsoletum vindobonense Partsch. in Laskarew, p. 29,
pl. VIII, fig. 9-12.
1971 Cardium vindobonense vindobonense Lask.; Švagrovský, p. 138, pl. II, fig. 1-6.
1977 Cardium vindobonense vindobonense Lask.; Özsaýar, p. 40, pl. 2, fig. 10.
Este menţionată în Sarmaţianul inferior din întregul Paratethys. A fost

identificată în depozite voliniene din regiunea cercetată aparţinând Membrului de
Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei) şi Membrul de Hârtop (P.
Livijoarei, Dealul Holm, Dealul Deleni, Dealul Cadachia, P. Trestioarei
Obsoletiforma obsoleta (Eichwald)

(Pl. I, Fig. 18-19)
1929 Cardium obsoletum Eichw.; Văscăuţanu, p. 15 pl. VII, fig. 18-21.
1940 Cardium obsoletum Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 176, pl. IX, fig. 17, 32, 33.
1968 Cardium obsoletum Eichw.; Ionesi B., p. 238, pl. IV, fig. 4-7.
1976 Cerastoderma (Obsoletiforma) obsoletum obsoletum Eichw.; Ilina et al., p. 232,
pl. I, fig. 37-48.
PALEONTOLOGIE 183
1999 Obsoletiforma obsoleta (Eichw.); Brânzilă, pl. XXVII, fig. 7-10.
Este o specie comună în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost identificată în

depozite voliniene aparţinând Membrului de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul
Rotunda, P. Valea Lupilor) şi Membrul de Hârtop (Dealul Holm, Dealul Deleni,
Dealul Strahotin).
Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov, 1929)

(Pl. II, Fig. 1)
1968 Cardium obsoletiformis Koles.; Ionesi B., p. 238, pl. IV, fig. 8-9.
1969 Cardium (Cerastoderma) obsoletiformis Koles.; Kojumdgieva, p. 34, pl. IX, fig.
13.
Se întâlneşte în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiunea cercetată a fost

identificată în depozite voliniene aparţinând Membrului de Arghira (P. Livijoarei,
Mănăstioara, P. Valea Lupilor).
Obsoletiforma volhynica (Grisch.)

(Pl. II, Fig. 2)
1976 Cerastoderma (Obsoletiforma) kaudense volhynicum (Grisch.); Ilina,
Nevesskaia, Paramonova, pl- IV, fig. 27-32.
Este citată în Sarmaţianul inferior din Paratethysul Oriental. A fost identificată

în forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti), în Buglovian.
Obsoletiforma milleloca (Sidor.)

(Pl. II, Fig. 3)
1976 Cerastoderma (Obsoletiforma) fischeriforme millelocum (Sidor.); Ilina,
Nevesskaia, Paramonova, pl. IV, fig. 1-10.
Această formă este menţionată în Sarmaţianul inferior din Paratethysul

Oriental. A fost identificată de noi în forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta
Neagră) în argile bugloviene.
Obsoletiforma politioanei suessiformis (Jekelius)

(Pl. II, Fig. 4)
1944 Cardium politioanei suessiformis n. var.; Jekelius, p. 104, pl. 36, fig. 1-34.
184 PALEONTOLOGIE
A fost identificată în depozite voliniene predominant nisipoase aparţinând

Membrului de Hârtop de pe P. Livijoarei.
Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov)

(Pl. II, Fig. 5)
1935 Cardium ingratum n. sp.; Kolesnikov, p. 93, pl. X, fig. 10-16.
1940 Cardium ingratum Koles.; Simionescu et Barbu, p. 179, pl. VIII, fig. 50-52.
1968 Cardium ingratum Koles.; Ionesi B., p. 238, pl. IV, fig. 10, 11.
1969 Cardium (Cerastoderma) ingratum Koles.; Kojumdgieva, p. 30, pl. IX, fig. 7-8.
1978 Cardium ingratum Koles.; Ionesi B. et al., p. 169, pl. III, fig. 13-16.
1995 Cardium ingratum Koles; Saulea, p. 85, Pl. XIX, fig. 62-63.
Se găseşte în depozitele Voliniene şi Basarabiene. În regiunea cercetată a fost

identificată în Membrului de Arghira (P. Livijoarei) şi Membrul de Hârtop (P.
Livijoarei, Dealul Deleni).
Genul INAEQUICOSTATA (Kojumdgieva, 1969),

Paramonova, 1971, emend. Kojumdgieva, 1987
Inaequicostata pia (Zhizhchenko, 1934)

(Pl. II, Fig. 6)
1969 Cardium (Cerastoderma) suessi pium Zhizh., Kojumdgieva, p. 40., pl. XII, fig.
12-13.
1976 Cerastoderma (Inaequicostata) pium (Zhizh.).; Ilina et al.; p. 207, pl. V, fig, 7-2.
Este citată în depozitele sarmaţiene inferioare. Unii autori (Emilia

Kojumdgieva, 1969, L. B. Ilina et al., 1976) consideră că are o distribuţie mai largă,
până în Basarabian. Bica Ionesi (1991) o consideră specie de zonă pentru Buglovianul
superior şi Volinianul inferior. Noi am fost identificat-o în Buglovianul din forajul de
la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră) şi o considerăm, de asemenea, specie de zonă.
Inaequicostata radiata (Švagrovský, 1971)

(Pl. II, Fig. 7)
1971 Cardium radiatum Švagrovský; Švagrovský, p. 158, pl. VI, fig. 4; pl. X, fig. 1-7.
Este o specie puţin cunoscută până în prezent, fiind menţionată în Sarmaţianul

inferior. A fost identificată în forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră), în
PALEONTOLOGIE 185
Buglovian.
Inaequicostata gracilicostata (Jekelius, 1940)

(Pl. II, Fig. 8-9)
1944 Cardium gracilicostatum n. sp ; Jekelius, p. 102, pl. 33, fig. 14-19.
1971 Cardium gracilicostatum Jek. ; Švagrovský, p. 145, pl. II, fig. 7-8.
Ca şi Inaequicostata radiata (Švagrovský), este o specie puţin cunoscută până

în prezent, fiind menţionată în Sarmaţianul inferior. A fost găsită în depozitele
bugloviene din forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră).
Inaequicostata gleichenbergense (Papp, 1954)

(Pl. II, Fig. 8-9)
1954 Cardium gleichenbergense Papp; Papp, p. 71, pl. 12, fig. 12a, 12b.
1969 Cardium (Cerastoderma) gleichenbergense Papp; Kojumdgieva, p. 40, pl. XII,
fig. 16-18; pl. XIII, fig. 1-2.
1971 Cardium cf. gleichenbergense Papp; Švagrovský, p. 145, pl. VI, fig. 7.
Bica Ionesi (1991) o consideră specie de zonă pentru Buglovianul superior şi

Volinianul inferior. Noi am identificat-o în forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta
Neagră şi Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti)
Genul MACTRA Linné, 1767
Subgenul SARMATIMACTRA Korobkov, 1954
Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily, 1858)

(Pl. II, Fig. 11-13)
1940 Mactra pallasi Baily; Simionescu et Barbu, p. 147, pl. X, fig. 7 non fig. 8.
1969 Mactra vitaliana d’Orb. simionescui Macarovici; Ionesi B., p. 245, pl. VI, fig. 1-
3.
1969 Mactra (Sarmatimactra) vitaliana pallasi (Baily); Kojumdgieva, p. 21, pl. IV,
fig. 4-7; pl. V, fig. 1.
Este considerată o specie marcatoare pentru Basarabian şi de aceea depozitele

în care am identificat respectivul taxon le-am atribuit Basarabianului cum sunt cele din
Dealul Şuverde (Hărmăneşti), Dealul lui Peter (Hârtoape) sau Dealul Purdila
(Manolea).
186 PALEONTOLOGIE
Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb., 1844

(Pl. II, Fig. 14)
1935 Mactra vitaliana d’Orb. ; Kolesnikov, p. 54, pl. VI, fig. 1-8.
1940 Mactra vitaliana d’Orb. ; Simionescu et Barbu, p. 146, pl. X, fig. 9-14.
1944 Mactra vitaliana d’Orb.; Jekelius, p. 96, pl. 30, fig. 1-4.
1954 Mactra vitaliana vitaliana d’Orb.; Papp, p. 90, pl. XVII, fig. 9-10.
1968 Mactra vitaliana d’Orb.; Ionesi B., p. 224, pl. VI, fig. 7-9.
1969 Mactra (Sarmatimactra) vitaliana vitaliana d’Orb ; Kojumdgieva, p. 20, pl. III,
fig. 12, pl. IV, fig. 1-3.
1971 Mactra vitaliana d’Orb. ; Švagrovský, p. 179, pl. XIX, fig. 1.
1976 Mactra vitaliana vitaliana d’Orb.; Ilina et al., p. 236, pl. VII, fig. 18-24, pl. VIII,
fig. 1-6.
1999 Mactra vitaliana d’Orb.; Brânzilă, pl. XIX, fig. 3-5.
Se găseşte în Volinianul superior şi în Basarabian. În regiune am găsit-o în

depozitele voliniene din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Siliştea) şi
Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia, Dealul Pleşu, Dealul Holm,
Dealul Deleni).
Subgenul PODOLIMACTRA Ionesi, 1986
Mactra (Podolimactra) eichwaldi Laskarew, 1914.

(Pl. II, Fig. 15)
1935 Mactra eichwaldi Lask.; Kolesnikov, pl. IV, fig. 1-4.
1940 Mactra eichwaldi Lask.; Simionescu et Barbu, p. 155, pl. IX, fig. 57.
1954 Mactra vitaliana eichwaldi Lask.; Papp, p. 90, pl. 17, fig. 1-6.
1954 Mactra vitaliana eichwaldi Lask.; Boda, p. 599, pl. XIV, fig. 10-18; pl. XV, fig.
1-12; pl. XVI, fig. 1-11.
1968 Mactra eichwaldi Lask.; Ionesi B., p. 244, pl. VI, fig. 10-12; pl. I fig. 1,2; pl.
XXXVI, fig. 2, nr. 2.
1969 Mactra (Sarmatimactra) eichwaldi Lask.; Kojumdgieva, p. 19, pl. III, fig. 5, 6,
9-10.
1971 Mactra eichwaldi Lask.; Švagrovský, p. 177, pl. XVIII, fig. 1-5.
1972 Mactra eichwaldi Lask.; Ionesi B. şi Ionesi L., pl. VI, fig. 11, 12.
1978 Mactra eichwaldi Lask.; Ionesi B. şi Gräf, pl. III, fig. 14-16, pl. IV, fig. 1.
Este o specie marcatoare pentru Sarmaţianul inferior. Am găsit-o în argilele

voliniene inferioare din forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti).
PALEONTOLOGIE 187
FAMILIA Mesodesmatidae Deshayes, 1839
Genul Ervilia Turton, 1822
Ervilia dissita dissita (Eichwald, 1853)

(Pl. II, Fig. 16)
1935 Ervilia dissita Eichw.; Kolesnikov, pl. III, fig. 9-16.
1954 Ervilia dissita dissita (Eichw.); Papp, p. 88, pl. 11, fig. 18-21.
1959 Ervilia dissita dissita Eichw.; Boda, p. 689, pl. XIII, fig. 5-10.
1968 Ervilia podolica Eichw. dissita Eichw.; Ionesi B., p 243, pl. I, fig. 12-14.
1969 Ervilia dissita dissita (Eichw.); Kojumdgieva, p. 27, pl. VIII, fig. 1-3.
1971 Ervilia dissita dissita (Eichw.); Švagrovský, p. 185, pl. XXI, fig. 1-9.
1978 Ervilia dissita dissita Eichw.; Ionesi şi Gräf, pl. I, fig 1-10.
Este menţionată în Sarmaţianul inferior. A fost identificată în Buglovianul din

forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră), precum şi în depozitele voliniene
din regiunea cercetată, atât în Membrul de Arghira (P. Valea Lupilor), cât mai ales în
nivelul calcaro-grezos oolitic Hârtop II din zonele Dolhasca (Dealul Viilor), Heci (P.
Trestioarei) sau Vorona.
Ervilia dissita podolica (Eichwald, 1853)

(Pl. II, Fig. 17-18)
1935 Ervilia dissita Eichw. var. podolica Eichw.; Kolesnikov, p. 42, pl. 3, fig. 17-18.
1940 Ervilia podolica Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 143, pl. 6, fig 10, 11.
1944 Ervilia podolica Eichw.; Jekelius, p. 97, pl. 30, fig. 5-9.
1954 Ervilia dissita podolica (Eichw.); Papp, p. 88, pl. 11, fig. 22-25.
1954 Ervilia dissita podolica Eichw.; Boda, p. 598, pl. XIII, fig. 12-21; pl. XIV, fig.
1-5.
1968 Ervilia podolica Eichw.; Ionesi B., 243, pl. I, fig. 10, 11; pl. XXXV, fig. 2, nr. 2.
1971 Ervilia dissita podolica (Eichw.); Švagrovský, p. 187, pl. XXIII, fig 1-9.
Este întâlnită frecvent în Buglovian şi în partea inferioară a Volinianului. A

fost identificată în Buglovianul din forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră).
Ervilia dissita concinna (Eichwald, 1853)

(Pl. II, Fig. 20)
1940 Ervilia podolica Eichw. concinna Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 144, pl. VIII,
fig. 12.
188 PALEONTOLOGIE
1950 Ervilia podolica Eichw. concinna Eichw.; Atanasiu et Macarovici, p. 306, pl. I,
fig, 13, 31.
1968 Ervilia podolica Eichw. concinna Eichw.; Ionesi B., p 244, pl. I, fig. 15, 16.
Este menţionată în Sarmaţianul inferior. A fost identificată în Buglovianul din

forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră), precum şi în depozitele voliniene
din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria) şi Membrul de Hârtop (Dealul
Pleşu; Dealul Deleni, Dealul Viilor, P. Trestioarei).
Ervilia trigonula Sokolov, 1899

(Pl. II, Fig. 21-22)
1935 Ervilia trigonula Sok.; Kolesnikov, p. 37, pl. III, fig. 7-8.
1940 Ervilia trigonula Sok.; Simionescu et Barbu, p. 144, pl. III, fig. 7, 8.
1959 Ervilia trigonula Sok.; Boda, p. 689, pl. XIII, fig. 4.
1963 Ervilia trigonula Sok.; Ionesi B., pl. I, fig. 7-9.
1968 Ervilia trigonula Sok.; Ionesi B., p. 243, pl. I, fig. 7-9; pl. XXXV, fig. 2 nr. 1.
1969 Ervilia trigonula Sok.; Kojumdgieva, p. 27, pl. VII, fig. 17-18.
1971 Ervilia trigonula Sok.; Švagrovský, p. 183, pl. XX, fig. 1-12.
1977 Ervilia trigonula Sok.; Özsaýar, p. 44, pl. 3, fig. 8, 13, 14.
1978 Ervilia trigonula Sok.; Ionesi B., Gräf, pl. I, fig. 15-18.
Este menţionată în Buglovian şi Volinian. A fost identificată în forajul de la

Lespezi (Membrul de Coasta Neagră şi Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti)
FAMILIA Donacidae Fleming, 1828
Genul DONAX Linné, 1758
Donax dentiger Eichwald, 1853

(Pl. II, Fig. 23)
1940 Donax dentiger Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 143, pl. VIII, fig. 27.
1954 Donax dentiger Eichw.; Papp, p. 92, pl. 11, fig. 26-30.
1959 Donax dentiger Eichw.; Boda, p. 601, pl. XVIII, fig. 1-12.
1968 Donax dentiger Eichw.; Ionesi B., p. 246, pl. I, fig. 20-22.
1969 Donax (Paradonax) dentiger dentiger Eichw.; Kojumdgieva, p. 17, pl. II, fig 6-
8.
1971 Donax dentiger dentiger Eichw.; Švagrovský, p. 172, pl. XVII, fig. 6-7.
Este o specie citată frecvent în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost identificat

în depozitele voliniene din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul
PALEONTOLOGIE 189
Rotunda) şi din Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Holm, Dealul Deleni).
Donax lucidus Eichwald, 1853

(Pl. II, Fig. 24)
1940 Donax lucidus Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 143, pl. VIII, fig. 4-5.
1954 Donax lucidus Eichw.; Papp, p. 92, pl. 11, fig. 31-33.
1968 Donax lucidus Eichw.; Ionesi B., p. 246, pl. I, fig. 17-19; pl. XXXVII, fig 1 nr.
2.
1969 Donax (Paradonax) dentiger lucidus Eichw.; Kojumdgieva, p. 18, pl. II, fig 9-
10.
1971 Donax lucidus Eichw.; Švagrovský, p. 174, pl. XVI, fig. 1-3.
Este un taxon întâlnit deseori în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost găsit, în

regiunea cercetată, în depozitele voliniene din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P.
Valea Lupilor) şi din Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia, Dealul
Deleni).
FAMILIA Solenidae Linné, 1758
Genul SOLEN Linné, 1758
Solen subfragilis Eichwald

(Pl. II, Fig. 25)
1954 Solen subfragilis Eichw.; Papp, p. 95, pl. 12, fig. 15, 16.
1959 Solen subfragilis Eichw.; Boda, p. 603, pl. XVIII, fig. 16-18.
1969 Solen subfragilis Eichw.; Kojumdgieva, p. 19, pl. III, fig 1-4.
1971 Solen subfragilis Eichw.; Švagrovský, p. 175, pl. XVII, fig. 1-5.
Este o specie cunoscută din Badenian până în Basarabian, inclusiv. În

regiunea cercetată a fost identificat în depozitele voliniene din Membrul de Arghira
(Siliştea, P. Livijoarei, P. Lupăria) şi din Membrul de Hârtop (Dealul Holm, Dealul
Cadachia).
190 PALEONTOLOGIE
FAMILIA Semelidae Stoliczka, 1870
Genul ABRA Lamarck, 1818
Abra reflexa (Eichwald, 1830)

(Pl. III, Fig. 1)
1935 Syndesmya reflexa Eichw.; Kolesnikov, pl. II, fig. 5-10.
1954 Abra reflexa (Eichw.); Papp, p. 94, pl. 15, fig. 17, 18.
1959 Abra reflexa (Eichw.); Boda, p. 694, pl. XIX, fig. 1-6.
1968 Abra reflexa Eichw.; Ionesi B, p. 247, pl. II, fig. 2, 3.
1971 Abra reflexa Eichw.; Švagrovský, p. 169, pl. XV, fig 1-8.
1978 Abra reflexa Eichw.; Ionesi şi Gräf, pl. IV, fig. 3.
Este cunoscută în Buglovian şi în Volinianul inferior. A fost identificată în

forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră).
Abra alba scythica (Sokolov, 1899)

(Pl. III, Fig. 2)
1972 Abra alba scythica (Sok.); Ionesi B. şi Ionesi L., pl. V, fig. 16.
Este o specie relictă din Badenian, care-şi continuă evoluţia şi în Buglovian. A

fost identificată în forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti)
FAMILIA Kelliellidae Fischer, 1887
Genul SPANIODONTELLA Andrusov in Golubiatnikov, 1902
Spaniodontella gentilis gentilis (Eichwald, 1850)

(Pl. III, Fig. 3-5)
1977 Spaniodontella gentilis gentilis (Eichwald); Özsaýar, p. 48, pl. 5, fig. 1-4.
Este o specie relictă din Badenian. A fost identificată în forajul de la Lespezi

(Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti).
PALEONTOLOGIE 191
Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar, 1977

(Pl. III, Fig. 6)
1977 Spaniodontella gentilis ovales n. ssp.; Özsaýar, p. 48, pl. 5, fig. 5-6.
A fost identificată în forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti).
FAMILIA Veneridae Rafinesque, 1815
Genul TAPES Mergle von Muhlfeld, 1811
Tapes vitalianus (d’Orbigny, 1844)

(Pl. III, Fig. 7-9)
1935 Tapes vitalianus d’Orb.; Kolesnikov, p. 69, pl. VIII, fig. 4-6.
1940 Tapes vitalianus d’Orb.; Simionescu et Barbu, p. 159, pl. VII, fig. 37-71.
1944 Irus vitalianus d’Orb.; Jekelius, p. 95, pl. XXIX, fig. 14-15.
1954 Irus (Paphirus) vitalianus (d’Orb.); Papp, p. 82, pl. 16, fig. 1-5.
1959 Irus (Paphirus) vitalianus (d’Orb.); Boda, p. 594, pl. X, fig. 1-8.
1968 Tapes vitalianus d’Orb.; Ionesi B., p. 241, pl. V, fig. 6-8; pl. XXXVI, fig. 1.
1969 Tapes vitalianus (d’Orb.); Kojumdgieva, p. 52, pl. XVII, fig. 11, 16.
1971 Irus vitalianus (’Orb.); Švagrovský, p. 162, pl. XI, fig. 1-3.
Este un taxon comun în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost identificat în

Membrul de Arghira (P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei) şi în Membrul de Hârtop (Dealul
Strahotin).
Tapes tricuspis (Eichwald, 1853)

(Pl. III, Fig. 10-11)
1935 Tapes tricuspis Eichw.; Kolesnikov, pl. VIII, fig. 21-22.
1940 Tapes tricuspis Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 160, pl. VII, fig. 49-50.
1968 Tapes tricuspis Eichw.; Ionesi B., p. 242, pl. V, fig. 16-18.
1969 Tapes tricuspis tricuspis Eichw.; Kojumdgieva, p. 53, pl. XVII, fig. 12-15.
1978 Tapes tricuspis Eichw.; Ionesi B. şi Ciobanu, p. 175, pl. VI, fig. 4-5.
1978 Tapes tricuspis Eichw.; Ionesi B. şi Gräf, pl. III, fig. 13.
Este citat în depozitele voliniene şi basarabiene. În regiunea cercetată a fost

identificat în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, Dealul Mătrăgunei, Dealul Rotunda,
P. Valea Lupilor, Siliştea) şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei).
192 PALEONTOLOGIE
Tapes naviculatus (R. Hoernes, 1874 emend. Andrusov, 1902)

(Pl. III, Fig. 12)
1968 Tapes naviculatus (R. Hoernes) Andrusov; Ionesi B., p. 242, pl. V, fig. 19-22.
1969 Tapes naviculatus Hoern.; Kojumdgieva, p. 54; pl. XVIII, fig. 4-7; pl. XIX, fig.
1.
Se găseşte în Volinian şi Basarabian. A fost identificat în Volinianul din

regiunea cercetată, atât în Membrul de Arghira (P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei), cât şi
în Membrul de Hârtop (Dealul Cadachia).
Tapes gregarius gregarius (Partsch., 1823)

(Pl. III, Fig. 13-15)
1935 Tapes gregarius (Partsch.) Gold.; Kolesnikov, p. 75, pl. VIII, fig. 25-27.
1944 Irus gregarius Partsch.; Jekelius, p. 95, pl. 29, fig. 5-12.
1954 Irus (Paphirus) gregarius gregarius (Partsch.); Papp, p. 84, pl. XVI, fig. 13-19.
1959 Irus (Paphirus) gregarius gregarius (Partsch.); Boda, p. 686, pl. IX, fig. 10, pl.
X, fig. 9-11, pl. XI, fig. 1-3.
1968 Tapes gregarius (Partsch.) Gold.; Ionesi B., p. 240, pl. V, fig. 1.
1971 Tapes gregarius gregarius (Gold.); Švagrovský, p. 165, pl. XIII, fig. 1-4.
1977 Irus gregarius gregarius (Gold.); Özsaýar, p. 46, pl. 4, fig. 4.
1978 Tapes gregarius gregarius (Partsch.); Ionesi et Gräf, p. 594, pl. II, fig. 8-15, pl.
III, fig. 4.
1999 Tapes gregarius gregarius Partsch.; Brânzilă, pl. XXIX, fig. 4.
Este o specie comună în Volinian şi Basarabian. Se găseşte foarte frecvent în

Volinianul din regiunea cercetată, atât în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P.
Lupăria, Dealul Mătrăgunei, Dealul Rotunda, Silişte), cât şi în Membrul de Hârtop (P.
Livijoarei, versantul nordic al Dealului Pleşu, Dealul Deleni, Dealul Viilor, P.
Trestioarei).
Tapes gregarius dissitus (Eichwald, 1853)

(Pl. III, Fig. 16)
1940 Tapes gregarius var. dissita Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 159, pl VII, fig. 45-
48.
1944 Tapes gregarius dissitus Eichw.; Jekelius, p. 95, pl. 29, fig. 13.
1954 Irus (Paphirus) gregarius dissitus (Eichw.); Papp, p. 83, pl. 16, fig. 6-12.
1959 Irus (Paphirus) gregarius dissitus (Eichw.); Boda, p. 596, pl. XI, fig. 4-8.
1968 Tapes gregarius (Partsch) dissita Eichw..; Ionesi B., p. 241, pl. V, fig. 4, 5.
1971 Irus dissitus (Eichw.); Švagrovský, p. 163, pl. XI, fig. 4-7; pl. XII, fig. 1-7.
PALEONTOLOGIE 193
Ionesi B. (1968) menţionează numeroase exemplare aparţinând acestei

subspecii la partea superioară a Volinianului şi în Basarabian. În regiunea studiată a
fost găsit în Dealul Viilor de la Dolhasca, în calcaro-gresiile oolitice corespunzătoare
nivelului Hârtop II.
Tapes gregarius dissitus (Eichwald, 1853) tranz.

ponderosus (d’Orbigny, 1844)
(Pl. III, Fig. 17-18)
Le-am considerat ca fiind forme de tranziţie între cei doi taxoni (dissitus şi
ponderosus) acele exemplare, care au dimensiuni mari şi cochilie groasă dar care sunt
mai alungite şi au o înălţime mai mică. În regiunea studiată astfel de exemplare au fost
găsite în Dealul Viilor de la Dolhasca, în calcaro-gresiile oolitice corespunzătoare
nivelului Hârtop II.
Tapes gregarius ponderosus (d’Orbigny, 1844)

(Pl. IV, Fig. 1-2)
1940 Tapes gregarius var. ponderosa d’Orb.; Simionescu et Barbu, p. 159, pl VII, fig.
35 – 36, 42 – 44.
1954 Irus (Paphirus) gregarius ponderosus (d’Orb.); Papp, p. 85, pl. 16, fig. 21-23.
1954 Irus (Paphirus) gregarius ponderosus (d’Orb.); Boda, p. 596, pl. XII, fig. 8-9;
pl. XIII, fig. 1-3.
1968 Tapes gregarius (Partsch) ponderosus d’Orb.; Ionesi B., p. 240, pl. V, fig. 2, 3.
1969 Tapes tricuspis ponderosus (d’Orb.); Kojumdgieva, p. 53, pl. XVIII, fig. 1-3.
1971 Irus gregarius ponderosus (d’Orb.); Švagrovský, p. 167, pl. XIV, fig. 5-6.
Este un taxon caracteristic pentru Basarabian. A fost identificat în depozite

basarabiene din Dealul Şuverde (Hărmăneşti), P. Trestioarei, Manolea, Nigoteşti,
Dealul lui Peter (Hârtoape).

(Pl. IV, Fig. 3)
1968 Tapes aksajicus Bogatchev.; Ionesi B., p. 241, pl. V, fig. 12-14.
Bica Ionesi (1968) citează frecvent această specie în Volinian. A fost găsit
doar în depozitele argilo-nisipoase ce urmează peste nivelul Arghira I de pe P.
Livijoarei.
194 PALEONTOLOGIE
CLASA Gastropoda Cuvier, 1797
FAMILIA Patellidae
Genul ACMAEA Eschsolz, 1830
Acmaea soceni Jek.

(Pl. X, Fig. 4-7)
1944 Acmaea soceni n. sp.; Jekelius, p. 42, pl. 2, fig. 1-6.
1954 Acmaea soceni Jekelius; Papp, p. 9, pl. 4, fig. 1-2.
1959 Acmaea soceni Jekelius; Boda, p. 604, pl. XIX, fig. 7-10.
1971 Acmaea soceni Jekelius; Švagrovský, p. 191, pl. XXIV, fig. 5.
Această specie a fost descrisă pentru prima dată de Jekelius (1944) în

Sarmaţianul de la Soceni, fiind găsită ulterior şi în depozitele sarmaţiene din Bazinul
Vienei şi Cserhat (Ungaria). Am găsit 7 exemplare aparţinând acestei specii în
depozitele argiloase care apar deschise pe P. Livijoarei la altitudinea de aproximativ
417-420 m. În Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească este menţionată pentru
prima dată.
FAMILIA Trochidae Rafinesque, 1815
Genul GIBBULA Risso, 1826
Gibbula rollandiana d’Orbigny

(Pl. IV, Fig. 8)
1935 Trochus rollandianus (d’Orb.); Kolesnikov, p., pl. XXV, fig. 7-12.
1940 Trochus rollandianus (d’Orb.); Sim. et Barbu, p. 50, pl. V, fig. 54-56.
1968 Gibbula rollandiana d’Orb.; Ionesi B., p. 249, pl. VII, fig. 26-28.
1969 Gibbula (Colliculus) rollandiana (d’Orb.); Kojumdgieva, p. 73, pl. XXVI, fig.
13-15.
1995 Trochus rollandianus (d’Orb.); Saulea, p. 74, pl. XXI, fig. 22-23, 64-65.
Este întâlnită relativ rar în Volinian. În regiune, a fost găsită în depozitele

voliniene de pe P. Livijoara (Membrul de Arghira).
PALEONTOLOGIE 195
Gibbula poppelacki poppelacki (Partsch. in Hoernes, 1856)

(Pl. IV, Fig. 9)
1940 Trochus poppelacki Partsch.; Simionescu et Barbu, p. 56, pl. V, fig. 72.
1954 Calliostoma poppelacki (Partsch); Papp, p. 16, pl. 2, fig. 2-4.
1959 Calliostoma poppelacki (Partsch.); Boda, p. 605, pl. XX, fig. 1-17.
1969 Gibbula (Gibbula) poppelacki poppelacki (Partsch. in Hoernes); Kojumdgieva,
p. 62, pl. XXIII, fig. 1-5.
1971 Calliostoma poppelacki (Hoernes); Švagrovský, p. 192, pl. XXIV, fig. 1-4.
Este cunoscută în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiune a fost găsită în

depozitele voliniene de pe P. Lupăria (Membrul de Arghira) şi din Dealul Şuverde
(Membrul de Hârtop).
FAMILIA Hydrobiidae Stimpson, 1821
Genul HYDROBIA Hartman, 1821
Hydrobia elongata (Eichwald, 1850)

(Pl. IV, Fig. 10)
1935 Hydrobia elongata Eichw.; Kolesnikov, p. 208, pl. XXVI, fig. 23-26.
1940 Hydrobia elongata Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 70, pl. VI, fig. 24-25.
1971 Hydrobia elongata (Eichw.); Švagrovský, p. 231, pl. XXX, fig. 1-9.
1977 Hydrobia elongata (Eichw.): Özsaýar, p. 57, pl. 8, fig. 4.
Apare frecvent în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost găsită, în regiunea

studiată, în probele prelevate din aflorimentele de pe P. Livijoarei de la nivelul
ambilor membrii pe care i-am studiat în Volinian (Membrul de Arghira şi Membrul de
Hârtop), precum şi în Dealul Rotunda (Membrului de Arghira).
Hydrobia stagnalis (Basterot, 1765)

(Pl. IV, Fig. 11)
1954 Hydrobia stagnalis stagnalis (Bast.); Papp, p. 26, pl. 3, fig. 12-13.
1959 Hydrobia stagnalis stagnalis (Bast.); Boda, p. 634, pl. XXXIV, fig. 12-14.
1971 Hydrobia stagnalis stagnalis (Bast.); Švagrovský, p. 233, pl. XXXI, fig. 1-8.
1977 Hydrobia stagnalis stagnalis (Bast.); Özsaýar, p. 56, pl. 7, fig. 7.
Este citată în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiune a fost găsită atât în

Membrul de Arghira (Siliştea, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei) cât şi în Membrul de
Hârtop (P. Livijoarei).
196 PALEONTOLOGIE
Hydrobia uiratamense Kolesnikov, 1935

(Pl. IV, Fig. 12)
1959 Hydrobia uiratamensis Koles.; Boda, p. 635, pl. XXXIV, fig. 19.
1968 Hydrobia uiratamensis Koles.; Ionesi B., p. 248, pl. VII, fig. 15-18.
1969 Hydrobia (Hydrobia) andrussowi uiratamensis Koles.; Kojumdgieva, p. 86, pl.
XXX, fig. 25-27; pl. XXXI, fig. 1-3.
1971 Hydrobia uiratamensis Koles.; Švagrovský, p. 240, pl. XXXIII, fig. 6-11.
1977 Hydrobia uiratamensis Koles.; Özsaýar, p. 57, pl. 8, fig. 5.
Este cunoscută mai ales în Sarmaţianul inferior. Am găsit-o doar în probele

prelevate din deschiderile voliniene de pe P. Lupăria aparţinând Membrului de
Arghira.
FAMILIA Cerithiidae Ferussac, 1821
Genul CERITHIUM Bruguiere, 1789
Cerithium rubiginosum Eichwald, 1830

(Pl. IV, Fig. 13-14)
1940 Cerithium rubiginosum Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 92, pl. I, fig. 54-56.
1944 Pithocerithium rubiginosum Eichw.; Jekelius, p. 80, pl. 21, fig. 1-17.
1954 Cerithium (Thericium) rubiginosum rubiginosum (Eichw.); Papp, p. 46, fig. 27-
28.
1959 Cerithium (Thericium) rubiginosum rubiginosum (Eichw.); Boda, p. 620, pl.
XXVII, fig. 4-10.
1968 Cerithium rubiginosum Eichw.; Ionesi B., p. 249, pl. VIII, fig. 10-13.
1969 Cerithium (Vulgocerithium) rubiginosum rubiginosum Eichw.; Kojumdgieva, p
89, pl. XXI, fig. 22-23; pl. XXXII, fig. 1-2.
1971 Cerithium (Thericium) rubiginosum rubiginosum Eichw.; Švagrovský, p. 351,
pl. LXI, fig. 1-12.
Apare frecvent în Volinian. A fost găsit în depozitele voliniene care sunt

deschise pe P. Livijoarei, P. Lupăria, în Dealul Mătrăgunei şi în aflorimentul de lângă
biserica din Siliştea, aparţinând Membrului de Arghira, precum şi în deschiderile de la
partea superioară a Dealului Deleni atribuite Membrului de Hârtop.
PALEONTOLOGIE 197
Genul POTAMIDES Brogniart, 1810
Potamides bicinctus bicinctus (Eichwald, 1830)

(Pl. IV, Fig. 5)
1968 Potamides bicinctus Eichw.: Ionesi B., p. 252, pl. IX, fig. 27-29.
Se găseşte destul de frecvent în Volinian. A fost identificat în depozitele

voliniene de pe P. Livijoarei atât în Membrul de Arghira cât şi în Membrul de Hârtop.
Potamides bicinctus bessarabicum (Sim. et Barbu, 1940)

(Pl. IV, Fig. 16)
1940 Potamides bicinctum Eichw. var. bessarabica n.v.; Simionescu et Barbu, p. 88,
pl. I, fig. 45-46.
A fost găsit în depozitele voliniene din Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P.

Lupăria) şi Membrul de Hârtop (P. Livijoarei).
Potamides disjunctus disjunctus (Sowerby, 1832)

(Pl. V, Fig. 1)
1935 Cerithium disjunctum Sow.; Kolesnikov, p. 228, pl. XXVIII, fig. 33-34.
1940 Cerithium disjunctum Sow.; Simionescu et, p. 77, pl. I, fig. 9-12.
1944 Pirenella disjuncta (Sow.); Jekelius, p. 79, pl. 20, fig. 10-22.
1954 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Papp, p. 42, pl. VII, fig. 21-23.
1959 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Boda, p. 710, pl. XXV, fig. 1-6.
1968 Potamides disjunctus (Sow.); Ionesi B., p. 251, pl. IX, fig. 13-15.
1969 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Kojumdgieva, p. 93, pl. XXXIII, fig. 5-7.
1971 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Švagrovský, p. 334, pl. LVII, fig. 1-2.
1974 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Papp, p. 344, pl. 7, fig. 19-22.
1976 Pirenella disjuncta disjuncta (Sow.); Ilina et al., p. 247, pl. XXVII, fig. 7,8.
1984 Potamides disjunctus disjunctus (Sow.); Ionesi et al., p. 41, pl. III, fig. 8 a, b.
1999 Potamides disjunctus disjunctus (Sow.); Brânzilă, pl. XXIX, fig. 8.
Este cunoscută în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost identificat foarte

frecvent în depozitele din regiunea cercetată, atât în Membrul de Arghira (P.
Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei, Dealul Rotunda, Siliştea), cât şi în
Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia).
198 PALEONTOLOGIE
Potamides disjunctus quadricinctus (Sieber, 1937)

(Pl. V, Fig. 2-3)
1954 Pirenella disjuncta quadricincta Sieber; Papp, p. 43, pl. 7, fig. 24.
1959 Pirenella disjuncta quadricincta Sieber; Boda, p. 616, pl. XXV, fig. 5.
1969 Pirenella disjuncta disjuncta Sieber; Kojumdgieva, p. 94, pl. XXXIII, fig. 8, 9.
1971 Pirenella disjuncta quadricincta Sieber; Švagrovský, p. 337, pl. LVII, fig. 3.
În regiunea cercetată, această specie a fost identificată destul de rar, în

Membrul de Arghira (Siliştea, P. Livijoarei, P. Lupăria).
Potamides disjunctus quinquecinctus Bica Ionesi et Ionica Vele, 1981

(Pl. V, Fig. 4)
1981 Potamides disjunctus quinquecinctus n. ssp.; Ionesi B. et Ionica Vele I., p. 132,
pl. IV, fig. 1-8.
În regiune a fost găsit doar pe P. Lupăria, în depozitele argilo-nisipoase

aparţinând Membrului de Arghira.
Potamides mitralis (Eichwald, 1830)

(Pl. V, Fig. 5-8)
1935 Cerithium mitrale Eichw.; Kolesnikov, pl. XXVIII, fig. 1-5.
1935 Cerithium mitreolum Eichw.; Kolesnikov, pl. XXVIII, fig. 9-13.
1940 Cerithium mitrale Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 85, pl. I, fig. 34-36.
1954 Pirenella picta mitralis (Eichw.); Papp, p. 40, pl. 6, fig. 16-18.
1954 Potamides mitralis Eichw.; Friedberg, p. 267, pl. XVII, fig. 1-7.
1959 Pirenella picta mitralis (Eichw.); Boda, p. 617, pl. XXVI, fig. 6-11.
1968 Potamides mitralis Eichw.; Ionesi B., p. 250, pl. IX, fig. 1-4.
1969 Pirenella picta mitralis (Eichw.); Kojumdgieva, p. 93, pl. XXXII, fig. 17; pl.
XXXIII, fig. 1.
1971 Pirenella picta mitralis (Eichw.); Švagrovský, p. 330, pl. LVI, fig. 6-11.
Este o specie marcatoare pentru Sarmaţianul inferior. A fost identificat foarte

frecvent în depozitele voliniene din regiunea cercetată, atât în Membrul de Arghira (P.
Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei, Dealul Rotunda, Siliştea, P. Valea Lupilor),
cât şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia, Dealul Deleni, Dealul
Strahotin, Dealul Şuverde).
PALEONTOLOGIE 199
Potamides nimpha (Eichwald, 1850)

(Pl. V, Fig. 9-10)
1940 Cerithium nympha Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 89, pl. I, fig. 47-48.
1954 Pirenella picta nympha (Eichw.); Papp, p. 41, pl. 6, fig. 22-24.
1959 Pirenella picta nympha (Eichw.); Boda, p. 617, pl. XXVI, fig. 12-13.
1968 Potamides nimpha Eichw.; Ionesi B., p. 251, pl. IX, fig. 7-10.
1969 Pirenella picta nympha (Eichw.); Kojumdgieva, p. 93, pl. XXXIII, fig. 2-4.
Se întâlneşte rar în Buglovian, foarte frecvent în Volinian şi rar în Basarabian.

Şi noi l-am găsit foarte frecvent în Volinianul din regiunea cercetată, atât în Membrul
de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei, Dealul Rotunda, Siliştea),
cât şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia, Dealul Deleni, Dealul
Pleşu, Dealul Strahotin).
Potamides bicostatus (Eichwald, 1830)

(Pl. V, Fig. 11)
1940 Cerithium bicostatum Eichw.; Simionescu et Barbu, p. 88, pl. I, fig. 43, 44.
1954 Pirenella picta bicostata (Eichw.); Papp, p. 41, pl. 6, fig 19-21.
1968 Potamides bicostatus Eichw; Ionesi B., p. 251, pl. IX, fig. 5, 6.
Se întâlneşte rar în Buglovian şi frecvent în Volinian. Această specie am

identificat-o în deschiderea de lângă biserica din Siliştea în depozitele pe care le-am
atribuit Membrului de Arghira.
Potamides nodosoplicatus (Hoernes, 1856)

(Pl. V, Fig. 12)
1944 Pirenella nodosoplicata Hoern.; Jekelius, p. 78, pl. 20, fig. 1-9.
1954 Pirenella nodosoplicata (Hoern.); Papp, p. 41, pl. 6, fig. 25, 26.
1969 Pirenella nodosoplicata nodosoplicata (Hoern.); Kojumdgieva, p. 91, pl.
XXXII, fig. 9-11.
Se întâlneşte în Sarmaţianul inferior şi mediu. A fost identificat în depozitele

voliniene din regiunea cercetată, în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Valea
Lupilor) şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei, Dealul Cadachia).
Potamides pictus (Basterot, 1825)

(Pl. XI, Fig. 13-14)
1940 Potamides pictus Bast.; Simionescu et Barbu, p. 87, pl. II, fig 41-42.
200 PALEONTOLOGIE
1944 Pirenella picta Defrance; Jekelius, p. 76, pl. XVIII, fig. 2-10.
1954 Pirenella picta (Defrance); Papp, p. 39, pl. 6, fig. 1-12.
1959 Pirenella picta picta (Defrance); Boda, p. 616, pl. XXV, fig. 15-19; pl. XXVI,
fig. 1-5.
1968 Potamides pictus Bast.; Ionesi B., p. 253, pl. VIII, fig. 1-3.
1969 Pirenella picta picta (Defrance in Basterot); Kojumdgieva, p. 92, pl. XXXII, fig.
15-16.
1971 Pirenella picta picta (Bast.); Švagrovský, p. 326, pl. LVI, fig. 1-5.
Se întâlneşte în Sarmaţianul inferior şi îndeosebi în Sarmaţianul superior. A

fost găsit atât în depozitele voliniene aparţinând Membrului de Hârtop (P. Trestioarei),
cât, mai ales în nivelul calcaro-grezos oolitic Hărmăneşti Manolea care apare deschis
în Dealul Şuverde.
FAMILIA Nassidae Ferussac, 1821

Genul DORSANUM Gray, 1847
Dorsanum duplicatum duplicatum (Sowerby, 1829)

(Pl. VI, Fig. 1)
1935 Buccinum duplicatum (Sow.); Kolesnikov, p. 243, pl. XXIX, fig. 7-9
1940 Buccinum duplicatum Sow.; Simionescu et Barbu, p. 102, pl. III, fig. 1-2.
1944 Buccinum duplicatum Sow.; Jekelius, p. 87, pl. 24, fig. 1-21.
1954 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow. -Koles.); Papp, p. 51, pl. 8, fig. 1-5, 8-
10.
1959 Dorsanum duplicatum duplicatum (Papp); Boda, p. 719, pl. XXX, fig. 1-3.
1968 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.); Ionesi B., p. 255, pl. VIII, fig. 32, 33.
1969 Dorsanum (Duplicata) duplicatum duplicatum (Sow.); Kojumdgieva, p. 104, pl.
XXXV, fig. 8-11.
1971 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.); Švagrovský, p. 381, pl. LIX, fig. 1-5,
8-10.
1977 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.); Özsaýar, p. 65, pl. 11, fig. 5.
1978 Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.); Ionesi et Gräf, p. 600, pl. V, fig. 9.
1981 Dorsanum duplicatum (Sow.); Ionesi et Damian, p. 38, pl. II, fig. 28.
Este un taxon cunoscut în Sarmaşianul inferior şi mediu. În regiunea cercetată

a fost găsit atât în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei,
Siliştea), cât şi în Membrul de Hârtop (Dealul Deleni).
PALEONTOLOGIE 201
Dorsanum duplicatum longiquum (Kolesnikov, 1932)

(Pl. VI, Fig. 2)
1935 Buccinum duplicatum longiqua n. ssp. Koles.; Kolesnikov, p., pl., fig..
1940 Buccinum longiqua Koles.; Simionescu et Barbu, p. 103, pl. III, fig. 3.
1959 Dorsanum duplicatum longiquum (Koles.); Boda, p. 623, pl. XXX, fig. 4.
1968 Dorsanum duplicatum Sowerby var. longiqua Koles.; Ionesi B., p. 255, pl. VIII,
fig. 37-38.
1977 Dorsanum (Duplicata) longiquum (Koles.); Özsaýar, p. 64, pl. 11, fig. 1.
Este cunoscut în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiunea cercetată a fost

găsit numai în Volinianul superior care apare deschis pe P. Lupăria (Membrul de
Arghira).
Dorsanum duplicatum gradarium (Kolesnikov, 1932)

(Pl. VI, Fig. 3)
1935 Buccinum duplicatum gradarium n. ssp. Koles.; Kolesnikov, p., pl., fig..
1940 Buccinum duplicatum gradarium Koles.; Simionescu et Barbu, p. 117, pl. III,
fig. 51-52.
1954 Dorsanum duplicatum gradaria (Koles.); Papp, p. 52, pl. 8, fig. 21-23.
1995 Buccinum gradarium Koles.; Saulea, p. 77, pl. XVII, fig. 41.
A fost menţionat în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiunea cercetată a fost

găsit doar în depozitele vohiniene deschise pe P. Lupăria aparţinând Membrului de
Arghira.
Dorsanum opinabile opinabile (Kolesnikov, 1932)

(Pl. VI, Fig. 4)
1935 Buccinum opinabile (Kolesnikov); Kolesnikov Pl. XXIX, fig. 24-26.
1940 Buccinum opinabile Koles.; Simionescu et Barbu, p.105, pl. III, fig. 9.
1959 Dorsanum opinabile opinabile (Koles); Boda, p. 624, pl. XXX, fig. 10 – 11; pl.
XXXI, fig. 1-2.
1971 Dorsanum opinabile opinabile (Koles.); Švagrovský, p. 386, pl. LXVIII, fig. 3-
6.
1977 Dorsanum opinabile (Koles.); Özsaýar, p. 64, pl. 11, fig. 2.
1995 Buccinum opinabile Koles.; Saulea, p. 78, pl. XVII, fig. 18-21.
Este cunoscut în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiunea studiată, a fost

găsit în depozitele vohiniene aparţinând Membrului de Arghira (P. Livijoarei şi P.
Lupăria).
202 PALEONTOLOGIE
Dorsanum cf. opinabile trabale (Kolesnikov, 1932)

(Pl. VI, Fig. 5)
1932 Buccinum opinabile n. sp. var. trabale n. var.; Kolesnikov, p. 85, pl. 2, fig. 23 –
25.
1935 Buccinum opinabile trabale Koles.; Kolesnikov p. 248, pl. 29, fig. 27 – 29.
1954 Dorsanum opinabile trabale (Koles.); Papp, p. 53, pl. 8, fig. 14-15.
1959 Dorsanum opinabile trabale (Koles.); Boda, p. 624, pl. XXXI, fig. 3 – 4.
1971 Dorsanum opinabile trabale (Koles.); Švagrovský, p. 389, pl. LXVIII, fig. 7 – 9.
În regiunea cercetată a fost identificat doar în depozitele voliniene care apar

deschise pe P. Lupăria şi pe care le-am atribuit Membrului de Arghira.
Dorsanum dissitum (Dubois, 1831)

(Pl. VI, Fig. 6)
1940 Buccinum dissitum (Dub.); Simionescu et Barbu, p. 104, pl. III, fig. 7.
1954 Dorsanum dissitum (Dub.); Papp, p. 53, pl. 8, fig. 14, 15.
1959 Dorsanum duplicatum dissitum (Dub.); Boda, p. 624, pl. XXX, fig. 5-9.
1968 Dorsanum dissitum Dub.; Ionesi B., p. 255, pl. VIII, fig. 29, 30.
1969 Dorsanum (Duplicata) dissitum (Dub.); Kojumdgieva, p. 106, pl. XXXV, fig.
16, 17; pl. XXXVI, fig. 1.
1971 Dorsanum dissitum (Dub.); Švagrovský, p. 391, pl. LXVIII, fig. 10-14.
1977 Dorsanum dissitum (Dub.); Özsaýar, p. 65, pl. 11, fig. 6.
1995 Buccinum dissitum (Dub.); Saulea, p. 77.
Este cunoscut în Volinian şi Basarabian. A fost identificat, în regiunea

cercetată, în Volinianul de pe P. Livijoarei, P. Lupăria şi din Dealul Mătrăgunei
(Membrul de Arghira).
Dorsanum elegans (Sim. et Barbu, 1940)

(Pl. VI, Fig. 7)
1940 Buccinum elegans n. f.; Simionescu et Barbu, p. 108, pl. III, fig. 23-29.
1968 Dorsanum elegans (Sim. et Barbu); Ionesi B., p. 256, pl. VIII, fig. 34-36.
1969 Dorsanum (Duplicata) elegans (Sim. et Barbu); Kojumdgieva, p. 109, pl.
XXXVI, fig. 15-16, pl. XXXVII, fig. 1-2.
Este un taxon menţionat în Volinian şi Basarabian. A fost găsit, în regiunea

cercetată, în depozitele voliniene care apar deschise în unele aflorimente din Membrul
de Arghira (P. Livijoarei şi P. Lupăria).
PALEONTOLOGIE 203
Dorsanum corbianum (d’Orbigny, 1844)

(Pl. VI, Fig. 8)
1935 Buccinum corbianum (d’Orb.); Kolesnikov, p. 413, pl. XXXI, fig. 12-14.
1940 Buccinum corbianum (d’Orb.); Simionescu et Barbu, p. 106, pl. III, fig. 14-18.
1954 Dorsanum corbianum corbianum (d’Orb.); Papp, p. 54, pl 8, fig. 16-18.
1954 Dorsanum opinabile corbianum (d’Orb.); Boda, p. 625, pl. XXXI, fig. 5-6.
1968 Dorsanum corbianum (d’Orb.); Ionesi B., p. 256, pl. VIII, fig. 40.
1969 Dorsanum (Duplicata) corbianum (d’Orb.); Kojumdgieva, p. 105, pl. XXXV,
fig. 12-13.
1977 Dorsanum (Duplicata) corbianum (d’Orb.); Özsaýar, p. 65, pl. 11, fig. 4.
Este citat rar în Volinian. A fost găsit, în regiunea cercetată, în depozitele

voliniene care apar deschise în unele aflorimente din Membrul de Arghira (P.
Livijoarei şi P. Lupăria).
Dorsanum superabile marcidum (Kolesnikov, 1932)

(Pl. VI, Fig. 9)
1932 Buccinum superabile n. sp. var. marcidum n. var.; Kolesnikov; p. 86, pl. 2, fig.
31, 32.
1935 Buccinum superabile marcidum Koles.; Kolesnikov; p. 249, pl. 30, fig. 6, 7.
1971 Dorsanum superabile marcidum (Koles.); Švagrovský, p. 396, pl. LXIX, fig. 5.
În regiunea cercetată a fost identificat doar în depozitele voliniene care apar

deschise pe P. Lupăria şi pe care le-am atribuit Membrului de Arghira.
FAMILIA Acteocinidae d’Orbigny

Genul ACTEOCINA Gray, 1847
Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Basterot, 1826)

(Pl. VI, Fig. 10)
1935 Bulla lajonkaireana (Bast.); Kolesnikov, p. 285, pl. XXXIII, fig. 1-4
1940 Bulla lajonkaireana (Bast.); Simionescu et Barbu, p. 126, pl. VI, fig. 40, 41, 52,
53, 54-56.
1944 Bulla lajonkaireana (Bast.); Jekelius, p. 30, pl. 26, fig. 1-7.
1954 Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); Papp, p. 59, pl. X, fig. 4-7.
1959 Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); Boda, p. 725, pl. XXXII, fig. 6-
47, 13-18.
204 PALEONTOLOGIE
1968 Bulla lajonkaireana (Bast.); Ionesi B., p. 256, pl. VII, fig. 19-22.
1969 Acteocina (Acteocina) lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); Kojumdgieva, p.
117, pl. XXXI, fig. 9-11, 14, 15.
1971 Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); Švagrovský, p. 406, pl. LXXI,
fig.1-6.
1976 Acteocina lajonkaireana (Bast.); Ilina et al., p. 248, pl. XXVIII, fig. 22-24.
1977 Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); Özsaýar, p. 68, pl. 12, fig. 7-8.
Este întâlnită în Sarmaţianul inferior şi mediu. În regiunea cercetată a fost

identificată în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, P. Lupăria, Dealul Mătrăgunei, P.
Valea Lupilor) şi în Membrul de Hârtop (P. Livijoarei)
Acteocina lajonkaireana okeni (Eichwald, 1850)

(Pl. VI, Fig. 11)
1935 Bulla okeni (Eichw.); Kolesnikov, Pl. XXXIII, fig. 8-10.
1940 Bulla lajonkaireana okeni (Eichw.); Simionescu et Barbu, p. 127, pl. VI, fig. 57.
1959 Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.); Boda, p. 629, pl. XXXII, fig. 8-9.
1969 Acteocina (Acteocina) lajonkaireana okeni (Eichw.); Kojumdgieva, p. 118, pl.
XXXIX, fig. 17-18; pl. XL, fig. 1-2.
1971 Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.); Švagrovský, p. 412, pl. LXXI, fig. 13-15.
Este cunoscută în Volinian şi Basarabian. A fost găsită în aflorimentele de pe

P. Livijoarei, atât în Membrul de Arghira cât şi în Membrul de Hârtop.
Acteocina lajonkaireana sinzovi (Kolesnikov, 1935)

(Pl. VI, Fig. 12)
1954 Acteocina lajonkaireana sinzowi (Koles.); Papp, p. 60, pl. 10, fig. 10.
1959 Acteocina lajonkaireana sinzowi (Koles.); Boda, p. 629, pl. XXXII, fig. 10-12.
1969 Acteocina (Acteocina) lajonkaireana sinzovi (Koles.); Kojumdgieva, p. 118, pl.
XXXIX, fig. 12, 13, 16.
1971 Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.); Švagrovský, p. 410, pl. LXXI, fig. 7-
12.
1977 Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.); Özsaýar, p. 68, pl. 12, fig. 9.
Este cunoscută în Volinian şi Basarabian. În regiunea cercetată a fost

identificată în Membrul de Arghira (P. Livijoarei şi P. Lupăria)
PALEONTOLOGIE 205
VERMES
FAMILIA Serpulidae
Genul SPIRORBIS Daudin, 1800
Spirorbis heliciformis Eichwald

(Pl. VI, Fig. 13)
1830 Spirorbis heliciformis Eichw.; Eichwald, p. 52, pl. III, fig. 11.
1959 Spirorbis heliciformis Eichw.; Boda, p. 647, pl. XLI, fig. 1-9, 13.
1977 Spirorbis heliciformis Eichw.; Özsaýar, p. 70, pl. 12, fig. 16-17.
În regiune, a fost găsit în deschiderile de pe P. Lupăria (Membrul de Arghira).
PHYLUM Granuloreticulosa Sadler, 1934
CLASA Foraminiferida Eichwald, 1830
Ordinul Miliolida Lankester, 1885
FAMILIA Hauerinidae Schwager, 1876
Genul QUINQUELOCULINA d’Orbigny, 1826
Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orbigny, 1846

(Pl. VII, fig. 1)
1968 Quinqueloculina akneriana d’Orb.; Ionesi B., p. 258, pl. XI, fig. 1-4; pl. XXVII,
fig. 2, nr. 6; pl. XXXI, fig. 2, nr. 6; pl. XXXII, fig. 1, nr. 4.
1970 Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb.; Didkovski et Satanovskaia, p. 16,
pl. 7, fig. 1 a-v.
1974 Quinqueloculina akneriana d’Orb.; Łuczkowska, p. 35, pl. VIII, fig. 1 a-c, 2 a,
b, 3 a, b; text fig. 3-5
1985 Quinqueloculina akneriana d’Orb.; Papp and Schmid, p. 97, pl. 91, fig. 1-4; p.
100, pl. 95, fig. 1-5.
206 PALEONTOLOGIE
Se întâlneşte rar în Badenian şi destul de frecvent în Buglovian şi Volinian. În

regiunea cercetată a fost identificată moderat în Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti
(Buglovian şi Volinian) şi foarte rar În Membrul de Arghira şi Membrul de Hârtop
(Vaolhinian).
Quinqueloculina akneriana longa Gerke, 1938

(Pl. VII, fig. 2)
1970 Quinqueloculina akneriana longa Gerke; Didkovski et Satanovskaia, p. 17, pl. 7,
fig. 5 a-v.
1968 Quinqueloculina akneriana d’Orb. var. longa Gerke; Ionesi B. , p. 258, pl. XI,
fig. 9, 10, 11.
Este menţionată rar în Volinian. Am găsit-o cu frecvenţă moderată în forajul

de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti).
Quinqueloculina akneriana elongata Gerke, 1938

(Pl. VII, fig. 3)
1970 Quinqueloculina akneriana elongata Gerke; Didkovski et Satanovskaia, p. 17,
pl. 7, fig. 3 a-v.
Am găsit-o cu frecvenţă moderată în forajul de la Lespezi (Membrul de

Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke, 1938

(Pl. VII fig. 4)
1970 Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke; Didkovski et Satanovskaia, p. 17, pl.
7, fig. 4 a-v.
1974 Varidentella rotunda (Gerke); Łuczkowska, p. 145, pl. XXVII, fig. 5 a-c; text
fig. 51)
1992 Varidentella rotunda (Gerke); Görög, p. 90, pl. VIII, fig. 1-2.
Este întâlnită cu frecvenţă moderată în Sarmaţianul inferior. În regiunea

cercetată a fost găsită cu frecvenţă moderată în depozitele voliniene inferioare
străbătute de forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti) şi foarte rar în
deschiderile voliniene de pe P. Livijoarei (Membrul de Arghira).
PALEONTOLOGIE 207
Quinqueloculina akneriana argunica Gerke, 1938

(Pl. VII, fig. 5)
1968 Quinqueloculina akneriana d’Orb. var argunica Gerke; Ionesi B., p. 259, pl. XI,
fig. 5-8.
1970 Quinqueloculina akneriana argunica Gerke; Didkovski et Satanovskaia, p. 16,
pl. 7, fig. 2 a-v.
Este întâlnită frecvent în Buglovian şi mai rar în Volinian. În forajul de la

Lespezi noi am găsit-o rar în argilele voliniene din Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti.
Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orbigny, 1846)

(Pl. VII, fig. 6)
1848 Triloculina consobrina d’Orb.; d’Orbigny, nr. 197, pl. XVII, fig. 10-12.
1968 Quinqueloculina consobrina d’Orb.; Ionesi B., p. 261, pl. XIII, fig. 1-4; pl
XXXI, fig. 2, nr. 7; pl. XXXII, fig. 1, nr. 3, fig. 2, nr. 5; pl. XXXIV, fig. 1, nr.
4.
1970 Quinqueloculina consobrina consobrina d’Orb.; Didkovski et Satanovskaia, p.
21, pl. 10, fig. 2 a-v.
1974 Sinuloculina consobrina (d’Orb.); Łuczkovska, p. 123, pl. XXV, fig, 5a-c, 6, 7a-
c; text-fig. 40.
1975 Quinqueloculina consobrina (d’Orb.); Venglinski, p. 157, pl. XV, fig. 2 a-v.
1992 Pseudotriloculina consobrina (d’Orb.); Görög, p. 82, pl. VI, fig. 9-10.
Este întâlnită frecvent în Sarmaţianul inferior şi rar în Sarmaţianul mediu. În

regiunea cercetată a fost găsită rar în Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti (Buglovian şi
Volinian), moderat în Membrul de Arghira (P. Livijoarei, Mănăstioara) şi foarte rar în
Membrul de Hârtop.
Quinqueloculina consobrina nitens Reuss, 1850

(Pl. VII, fig. 7)
1968 Quinqueloculina consobrina d’Orb. var. nitens Reuss; Ionesi B., p. 262, pl. XIII,
fig. 5, 10.
1970 Quinqueloculina consobrina nitens Reuss, Didkovski et Satanovskaia, p. 21, pl.
10, fig. 3 a-v.
1974 Sinuloculina nitens (Reuss), Łuczkowska, p. 130, pl XXV, fig. 1a-c, 2; text-fig.
43/2-4.
Se întâlneşte cu frecvenţă moderată în Volinian şi rar în Buglovian şi

Basarabian. În regiunea cercetată am găsit-o foarte rar în depozitele bugloviene din
forajul de la Lespezi (Membrul de Bajura şi Membrul de Coasta Neagră) şi moderat în
208 PALEONTOLOGIE
Volinian, în cei trei membrii analizaţi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti, Membrul de

Arghira şi Membrul de Hârtop).
Quinqueloculina consobrina plana Voloshinova, 1952

(Pl. VII, fig. 8)
1970 Quinqueloculina consobrina plana Volosh., Didkovski et Satanovskaia, p. 21,
pl. 10, fig. 4 a-v.
A fost găsită în foarte rar în depozitele voliniene argiloase care apar deschise
pe P. Livijoarei în membrul de Arghira.
Quinqueloculina reussi reussi Bogdanowicz, 1947

(Pl. VIII, fig. 1)
1968 Quinqueloculina reussi Bogd.; Ionesi B. p. 259, pl. XI, fig. 21, 22; pl. XII, fig.
1, 2; pl. XXX, fig. 1 nr.1.
1970 Quinqueloculina reussi reussi Bogd., Didkovski et Satanovskaia, p. 31, pl. 18,
fig. 3 a-v.
1971 Quinqueloculina reussi (Bogd.); Maisuradze, p. 48, pl. IV, fig. 1 a-v, 2 a-v.
1974 Varidentella reussi (Bogd.); Łuczkowska, p. 141, Part I, pl. XIII, fig. 1 a-c, 2 a,
b, 3; Part II, text fig. 48, 49.
1975 Quinqueloculina reussi (Bogd.); Venglinski, p. 161, pl. XIII, fig. 10 a-v.
1992 Varidentella reussi (Bogd.); Görög, p. 88, pl. VII, fig. 10-11.
Este un taxon marcator pentru Volinianul inferior. L-am găsit frecvent în

depozitele voliniene inferioare din Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti străbătute de forajul
de la Lespezi.
Quinqueloculina reussi virgata Serova, 1955

(Pl. VIII, fig. 2)
1968 Quinqueloculina reussi Bogdanowicz var virgata Serova; Ionesi B., p. 260, pl. XII,
fig. 3-5.
1970 Quinqueloculina reussi virgata Serova, Didkovski et Satanovskaia, p. 32, pl. 18,
fig. 5 a-v.
Este un taxon marcator pentru Volinianul inferior. L-am găsit frecvent în

depozitele voliniene inferioare din Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti (forajul FH4
Lespezi).
PALEONTOLOGIE 209
Quinqueloculina complanata (Gerke et Issaeva), 1952

(Pl. VIII, fig. 3)
1970 Quinqueloculina complanata (Gerke et Issaeva); Didkovski et Satanovskaia, p.
20, pl. 9, fig. 3 a-v.
A fost găsită, cu o frecvenţă foarte scăzută, în depozitele argiloase aparţinând

Membrului de Bădeuţi-Spătăreşti străbătute de forajul de la Lespezi.
Quinqueloculina fluviata (Venglinski), 1958

(Pl. VIII, fig. 4)
1968 Quinqueloculina fluviata Vengl.; Ionesi B., p. 262, pl. XIII, fig. 14, 15, 20.
1970 Quinqueloculina fluviata (Vengl.); Didkovski et Satanovskaia, p. 23, pl. 11, fig.
2 a-v.
1974 Cycloforina fluviata (Vengl.); Łuczkowska, p. 76, pl. XIII, fig. 4 a-c; text fig.
27/2,
1992 Cycloforina fluviata (Vengl.); Görög, p. 70, pl. II, fig. 4-6.
Este o specie marcatoare pentru Buglovian, alături de alte miliolide striate. A

fost găsită foarte rar în argilele aparţinând Membrului de Bădeuţi-Spătăreşti (Forajul
de la Lespezi).
Genul TRILOCULINA d’Orbigny, 1826
Triloculina volhynica Didkovski, 1961

(Pl. VIII, fig. 5)
1968 Triloculina volhynica Didk.; Ionesi B., p. 263, pl. XII, fig. 9, 10.
1970 Triloculina volhynica Didk.; Didkovski et Satanovskaia, p. 63, pl. 39, fig. 2 a-v,
fig 3 a-v.
Se găseşte destul de rar în Buglovian şi Volinian. În regiune am găsit-o foarte

rar în depozite argiloase din Membrul de Arghira (Membrul de Arghira).
Genul ARTICULINA d’Orbigny, 1826
Articulina problema Bogdanowicz, 1952

(Pl. VIII, fig. 6)
1968 Articulina problema Bogd.; Ionesi B., p. 264, pl. XIV, fig. 10, 13, 14, 21-24; pl.
XXVII, fig. 1, nr. 5; pl. XXIX, fig. 1, nr. 6; pl. XXX, fig. 1, nr. 5.
210 PALEONTOLOGIE
1970 Articulina problema Bogd.; Didkovski et Satanovskaia, p. 41, pl. 23, fig. 5-7.
1974 Articulina problema Bogd.; Łuczkowska, p. 71, pl. XVII, fig. 7-10
1975 Articulina problema Bogd.; Venglinski, p. 164, pl. XV, fig 10.
1992 Articulina problema Bogd.; Görög, p. 92, pl. VIII, fig. 4.
1998 Articulina problema Bogd.; Cicha et al. p. 81, pl. 18, fig. 7-8.
Este întâlnită frecvent în Buglovian şi în Volinianul inferior. Şi în regiunea

cercetată a fost găsită frecvent în depozitele bugloviene şi voliniene inferioare
străbătute de forajul de la Lespezi (Membrul de Coasta Neagră şi Membrul de
Articulina sarmatica (Karrer), 1877

(Pl. VIII, fig. 7)
1968 Articulina sarmatica (Karrer).; Ionesi B., p. 264, pl. XIV, fig. 8-9; pl. XXVII,
fig. 1, nr. 4; pl. XXX, fig. 1, nr. 4.
1970 Articulina (?) sarmatica (Karrer).; Didkovski et Satanovskaia, p. 41, pl. 23, fig.
4, 13.
1974 Articulina sarmatica (Karrer).; Łuczkowska, p. 72, pl. XVII, fig. 11-13.
1975 Articulina cf. sarmatica (Karrer); Venglinski, p. 165, pl. XV, fig. 8
Este întâlnită în Buglovian şi Volinian inferior. Am găsit-o foarte rar în

Volinianul inferior din forajul de la Lespezi (Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti).
ORDINUL Rotaliida Lankester, 1885
FAMILIA Rotaliidae Ehrenberg, 1839
Genul AMMONIA Brunnich, 1772
Ammonia beccarii (Linné, 1758)

(Pl. VIII, fig. 13)
1968 Rotalia beccarii Linné; Ionesi B., p. 286, pl. XXI, fig. 5-7, 9, 12; pl XXVII, fig.
1, nr.
1970 Streblus beccarii (Linné); Didkovski et Satanovskaia, p. 113, pl. 69, fig. 5 a-v.
1975 Ammonia beccarii (Linné); Venglinski, p. 190, pl. XXIX, fig. 5a-v, pl. XXX, fig.
1 a-v, 3, 4.
1985 Ammonia beccarii (Linné); Papp and Schmid, p. 67, pl. 61, fig. 1-5.
1995 Ammonia beccarii (Linné); Görög, p. 114, pl. XI, fig. 1-3.
PALEONTOLOGIE 211
Specie găsită rar în depozitele bugloviene superioare şi voliniene inferioare

din forajul de la Lespezi şi foarte frecvent în aflorimentele din regiunea cercetată.
FAMILIA Elphidiidae Galloway, 1933
Genul POROSONONION Putrya, 1958
Porosononion subgranosus subgranosus (Egger, 1957)

(Pl. VIII, fig. 9)
1968 Porosononion subgranosus (Egger); Ionesi B., p. 270, pl. XVIII, fig. 1, 2, 3, 4;
pl. XXXI, fig. 1, nr. 5; pl. XXXII, fig. 1, nr. 1, fig. 2, nr. 3; pl. XXXIII, fig. 1,
nr. 1; pl. XXXXIV, fig. 1, nr. 5.
1970 Porosononion subgranosus subgranosus Egger; Didkovski et Satanovskaia, p.
100, pl. 63, fig. 9 a, b.
1971 Porosononion subgranosus subgranosus (Egger); Maisuradze, p. 67, pl. IX, fig.
1 a, b; 2 a, b; 3 a, b; 4 a, b.
1999 Porosononion subgranosus subgranosus (Egger); Brânzilă, p. 175, pl. XV, fig.
9, 10; pl. XVI, fig. 1-4.
Formă întâlnită rar în Buglovian şi foarte frecvent în Volinian şi Basarabian.

În regiunea cercetată am găsit-o rar în forajul de la Lespezi şi foarte frecvent în toate
deschiderile cercetate.
Porosononion subgranosus umboelata Gerke, 1960

(Pl. VIII, fig. 10)
1970 Porosononion subgranosus umboelata Gerke; Didkovski et Satanovskaia, p.
101, pl. 63, fig. 10 a, b.
1999 Porosononion subgranosus umboelata Gerke, Brânzilă, p. 175, (pl. XVI, fig. 5-
7).
Specia a fost găsită rar până la moderat pe P. Livijoarei şi rar în deschiderile

de la Pleşeşti şi Fălticeni.
Porosononion martkobi (Bogdanowicz), 1947

(Pl. VIII, fig. 8)
1952 Nonion martkobi Bogd.; Voloshinova et Dain, p. 26, pl. II, fig. 7 a, b; 9.
1968 Porosononion martkobi (Bogd.); Ionesi B., p. 271, pl. XVIII, fig. 10, 11, 15; pl.
XXXIII, fig. 1, nr. 2, fig. 2, nr. 2.
212 PALEONTOLOGIE
1970 Porosononion martkobi (Bogd.; Didkovski et Satanovskaia, p. 99, pl. 63, fig. 11
a, b.
1975 Porosononion martkobi (Bogd.); Venglinski, p. 182, pl. XXVII, fig. 2 a, b.
Specie întâlnită rar în Buglovian şi foarte frecvent în Volinian şi Basarabian.

În regiunea cercetată am găsit-o foarte rar până la moderat în Buglovianul superior din
forajul de la Lespezi, foarte frecvent în Volinianul superior din acelaşi foraj (Membrul
de Bădeuţi-Spătăreşti) şi foarte rar în Membrul de Arghira (P. Livijoarei).
Nonion serenus Venglinski, 1958

(Pl. VIII, fig. 11)
1968 Nonion serenus Vengl.; Ionesi B., p. 272, pl. XVIII, fig. 16-18.
1970 Nonion serenus Vengl.; Didkovski et Satanovskaia, p. 98, pl. 63, fig. 1 a, b, 2.
Este o specie marcatoare pentru Buglovian. A fost găsită cu o frecvenţă foarte

redusă în Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti (forajul de la Lespezi).
Nonion bogdanowiczi Voloshinova, 1950

(Pl. VIII, fig. 12)
1952 Nonion bogdanowiczi Volosh.; Voloshinova, p. 19, pl. I, fig. 7 a, b; 8 a, b.
1970 Nonion bogdanowiczi Volosh.; Didkovski et Satanovskaia, p. 96, pl. 62, fig. 4 a,
b.
1971 Nonion bogdanowiczi Volosh.; Maisuradze, p. 65, pl. X, fig. 11 a, b; 12 a, b; 13
a, b.
1992 Nonion bogdanowiczi Volosh.; Görög, p. 111, pl. XI, fig. 4.
Este întâlnită rar în Buglovian şi Volinian şi foarte frecvent în Basarabian. În

regiunea cercetată am găsit-o depozitele argiloase bugloviene superioare din Membrul
de Bădeuţi-Spătăreşti (forajul de la Lespezi) şi voliniene superioare de pe P. Livijoarei
(Membrul de Arghira).
Genul ELPHIDIUM Montfort, 1808
Elphidium macellum macellum (Fichtell et Moll), 1803

(Pl. IX, fig. 1)
1952 Elphidium macellum (Fichtell et Moll) emend. Cushman et Leavitt; Voloshinova
et Dain, p. 43, pl. V, fig. 2; 3 a, b; 4 a, b; 5 a, b; 6 a, b.
PALEONTOLOGIE 213
1968 Elphidium macellum Fichtell et Moll; Ionesi B., p. 280, pl. XV, fig. 11-14; pl.
XXVII, fig. 1 nr. 8; pl. XXIX, fig. 1, nr. 5; pl. XXX, fig. 2, nr. 2; pl. XXXI,
fig. 1, nr. 2, fig. 2, nr. 3; pl. XXXIII, fig. 1, nr. 3, fig. 2, nr. 3.
1970 Elphidium macellum (Fichtell et Moll); Didkovski et Satanovskaia, p. 121, pl.
72, fig. 7 a, b.
1992 Elphidium macellum (Fichtell et Moll); Görög, p. 121, pl XII, fig. 6-8.
1999 Elphidium macellum macellum (Fichtell et Moll); Brânzilă, p. 168, pl. XII, fig.
3, 4.
Se întâlneşte frecvent în Sarmaţianul inferior şi mediu. Am identificat-o rar în

depozitele bugloviene din forajul de la lespezi şi foarte frecvent pe p. Livijoarei
(Membrul de Arghira şi Membrul de Hârtop), precum şi la Fălticeni şi Siliştea.
Elphidium macellum aculeatum Silvestri

(Pl. IX, fig. 2)
1968 Elphidium macellum aculeatum Silvestri; Ionesi B., p. 280, pl. XV, fig. 15 – 18.
Este menţionată rar în Sarmaţianul inferior. Am găsit-o foarte rar în Membrul

de Bădeuţi-Spătăreşti (Buglovian şi Volinian).
Elphidium macellum tumidocamerale Bogdanowicz, 1932

(Pl. IX, fig. 3)
1952 Elphidium macellum (Fichtell et Moll) tumidocamerale Bogdanowicz;
Voloshinova et Dain, p. 45, pl. V, fig. 4a, b.
1970 Elphidium macellum tumidocamerale Bogdanowicz; Didkovski et Satanovskaia,
p. 122, pl. 72, fig. 11 a, b.
1999 Elphidium macellum tumidocamerale Bogdanowicz; Brânzilă, p.168, pl. XII, fig.
5.
Întâlnit foarte rar pe p. Livijoarei (Membrul de Arghira).
Elphidium macellum converia Venglinski, 1962

(Pl. IX, fig. 4)
1970 Elphidium macellum converia Vengl.; Didkovski et Satanovskaia, p. 122, pl. 72,
fig. 6 a, b.
Întâlnit foarte rar pe p. Livijoarei (Membrul de Arghira şi Membrul de

Hârtop).
214 PALEONTOLOGIE
Elphidium rugosum (d’Orbigny, 1846)

(Pl. IX, fig. 12, Pl. X, fig. 1)
1846 Polystomella rugosa d’Orb.; d’Orbigny, nr. 85, pl. VI, fig. 3, 4.
1952 Elphidium rugosum (d’Orb.); Voloshinova et Dain, p. 45, pl. V, fig. 7 a, b; 8 a,
b.
1968 Elphidium rugosum (d’Orb.); Ionesi B., p. 281, pl. XXII, fig. 6, 9, 10, 12; pl.
XXX, fig. 2, nr. 1; pl. XXXI, fig. 1, nr. 1, fig. 2, nr. 2)
1985 Elphidium rugosum (d’Orb.); Papp and Schmid, p. 49, pl. 39, fig. 1-4.
1985 Elphidium rugosum (d’Orb.); Cicha et al., p. 96, pl. 77, fig. 4-5.
Specie de zonă, găsită frecvent pe profilul de pe p. Livijoarei şi versantul

sudic al Dealului Deleni, precum şi în deschiderile de la Pleşeşti, Giurgeşti şi
Mănăstioara.
Elphidium poeyanum (d’Orbigny), 1839

(Pl. IX, fig. 7)
1968 Elphidium poeyanum (d’Orb.); Ionesi B., p. 282, pl. XXII, fig. 16-19.
1970 Elphidium poeyanum (d’Orb.); Didkovski et Satanovskaia (1970), p. 123, pl. 74,
fig. 3 a, b.
Specia a fost găsită moderat în Buglovianul superior din forajul Lespezi

(Membrul de Coasta Neagră şi Membrul de Bajura) şi foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker)

(Pl. IX, fig. 5)
1968 Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker); Ionesi B., p. 283, pl. XXIII, fig.
3, 4, 7, 8.
Este menţionată relativ frecvent în Volinian. În regiune a fost găsită rar pe p.

Livijoarei.
Elphidium subumbilicatum Czjzek, 1848

(Pl. IX, fig. 6)
1952 Elphidium subumbilicatum Czjzek; Voloshinova et Dain, p. 47, pl. V, fig. 9 a, b.
1968 Elphidium subumbilicatum Czjzek; Ionesi B., p. 283, pl. XXIII, fig. 12, 14, 16.
1970 Elphidium subumbilicatum Czjzek; Didkovski et Satanovskaia, p. 125, pl. 75,
fig. 4 a, b.
1999 Elphidium subumbilicatum Czjzek; Brânzilă, p. 170, pl. XIV, fig. 5.
PALEONTOLOGIE 215
Este o specie citată frecvent în Sarmaţianul inferior şi mediu. În forajul de la

Lespezi a fost găsită rar în Membrul de Bădeuţi-Spătăreşti (Buglovian şi Volinian) şi
moderat până la frecvent pe p. Livijoarei şi la Pleşeşti.
Elphidium gunteri Cole

(Pl. IX, fig. 11)
1968 Elphidium gunteri Cole; Ionesi B., p. 284, pl (XXIII, fig. 13, 15)
Specie găsită foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium ukrainicum Krasheninnikov, 1960

(Pl. X, fig. 4)
1968 Elphidium ukrainicum Krasheninnikov; Ionesi B., p. 284, pl. XXIII, fig. 17, 18,
19.
1970 Elphidium ukrainicum Krasheninnikov; Didkovski et Satanovskaia, p. 126, pl.
75, fig. 5 a, b.
Întâlnit foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium angulatum (Egger), 1857

(Pl. IX, fig. 8)
1952 Elphidium angulatum (Egger); Voloshinova et Dain, p. 47, pl. V, fig. 10 a, b.
1968 Elphidium angulatum (Egger); Ionesi B., p. 285, pl. XXIV, fig. 12, 13, 14.
1970 Elphidium angulatum (Egger); Didkovski et Satanovskaia, p. 115, pl 70, fig. 3 a,
b.
Întâlnit foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium hauerinum (d’Orbigny), 1846

(Pl. IX. fig. 10)
1846 Polystomella hauerina d’Orb.; d’Orbigny, nr. 84, pl. VI, fig. 1, 2.
1952 Elphidium hauerinum (d’Orb.); Voloshinova et Dain, p. 42, pl. IV, fig. 10 a, b;
11 a, b.
1970 Elphidium hauerinum (d’Orb.); Didkovski et Satanovskaia, p. 119, pl. 72, fig. 2
a, b.
1985 Elphidium hauerinum (d’Orb.); Papp and Schmid, p. 49, pl. 38, fig. 5-10; p. 51,
pl. 41, fig. 5-10; pl. 42, fig. 1-4.
1992 Elphidium hauerinum (d’Orb.); Görög, p. 120, pl. XII, fig. 1-5.
1998 Elphidium hauerinum (d’Orb.); Cicha et al., p. 95, pl. 76, fig. 6-7.
216 PALEONTOLOGIE
Specie întâlnită foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium incertum (Williamson), 1858

(Pl. IX, fig. 9)
1970 Elphidium (?) incertum (Williamson); Didkovski et Satanovskaia, p. 119, pl. 71,
fig. 5 a, b; 6 a, b.
Taxon găsit foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium crispum (Linné), 1758

(Pl. X, fig. 2)
1952 Elphidium crispum (Linné); Voloshinova et Dain, p. 42, pl. IV, fig. 12 a, b.
1970 Elphidium crispum (Linné); Didkovski et Satanovskaia, p. 116, pl. 71, fig. 1 a, b.
1985 Elphidium crispum (Linné); Papp and Schmid, p. 50, pl. 40, fig. 5-8.
1992 Elphidium crispum (Linné); Görög, p 117, pl. XI, fig. 8-9.
1998 Elphidium crispum (Linné); Cicha et al., p. 95, pl. 75, fig. 16-17.
1999 Elphidium crispum (Linné); Brânzilă, p. 171, pl. XIV, fig. 7.
Specie întâlnită foarte rar pe p. Livijoarei.
Elphidium minutum (Reuss)

(Pl. X, fig. 3)
1968 Elphidium minutum (Reuss); Ionesi B., p. 284, pl. XXIV, fig. 20; pl. XXIV, fig.
1, 4.
A fost găsit foarte rar în Membrul de Coasta Neagră (Buglovian superior,

forajul de la Lespezi).
Elphidium semistriatum sarmaticum Didkovski

(Pl. X, fig. 5)
1968 Elphidium semistriatum sarmaticum Didk.; Ionesi B., p. 283, pl.XXIII, fig. 10,
11.
A fost găsit foarte rar în Buglovianul superior, aparţinând Membrului de

Bădeuţi-Spătăreşti (forajul de la Lespezi).
PALEONTOLOGIE 217
Elphidium aculeatum (d’Orbigny), 1846

(pl. X, fig. 6)
1952 Elphidium aculeatum (d’Orb.); Voloshinova et Dain, p. 41, pl. IV, fig. 2 q, b; 4-
6.
1968 Elphidium aculeatum d’Orb.; Ionesi B., p. 280, pl. XV, fig. 19-20; pl. XXVIII,
fig. 1, nr. 3.
1970 Elphidium aculeatum (d’Orb.); Didkovski et Satanovskaia, p. 114, pl. 70, fig. 1
a, b.
1985 Elphidium aculeatum (d’Orb.); Papp and Schmid, p. 52, pl. 43, fig. 1-3; p. 53, pl.
43, fig. 4-7.
1992 Elphidium aculeatum (d’Orb.); Görög, p. 115, pl. XI, fig. 6-7.
Este o specie întâlnită destul de frecvent în Buglovian şi mai rar în Volinian şi

Basarabian. În regiunea cercetată a fost găsit cu o frecvenţă moderată în Membrul de
Coasta Neagră (Buglovian) şi foarte rar în Membrul de Arghira (Volinian).
Elphidium fichtellianum (d’Orbigny), 1846

(pl. X, fig. 7-8)
1970 Elphidium fichtellianum (d’Orb.); Didkovski et Satanovskaia, p. 118, pl. 71, fig.
3 a, b.
1985 Elphidium fichtellianum (d’Orb.); Papp and Schmid, p. 50, pl. 40, fig. 1-5.
1992 Elphidium fichtellianum (d’Orb.); Görög, p. 118, pl. XI, fig. 10.
1998 Elphidium fichtellianum (d’Orb.); Cicha et al., p. 95, pl. 76, fig. 1-3.
În regiunea cercetată a fost găsit rar în Membrul de Coasta Neagră

(Buglovian), în Membrul de Arghira şi Membrul de Hârtop (Volinian).
Genul PARRELLINA Thalmann, 1951
Parrellina regina regina (d’Orbigny, 1846)

(Pl. X, fig. 9)
1952 Elphidium regina (d’Orb.); Voloshinova et Dain, p. 39, pl. IV, fig. 7 a, b; 8 a, b;
9.
1968 Elphidium regina (d’Orb.); Ionesi B., p. 281, pl. XXII, fig. 1, 2; pl. XXVIII, fig.
1, nr. 1.
1970 Elphidium regina (d’Orb.); Didkovski et Satanovskaia, p. 124, pl.74, fig. 6 a, b.
1985 Elphidium reginum (d’Orb.); Papp and Schmid, p. 52, pl. 42, fig. 5-9, pl. 43, fig.
8.
1992 Elphidium reginum (d’Orb.); Görög, p. 123, pl. XII, fig. 11.
218 PALEONTOLOGIE
1999 Elphidium reginum reginum d’Orb.; Brânzilă, p. 171, pl. XV, fig 1.
Taxon găsit frecvent în Buglovian şi Basarabian şi rar în Volinian. A fost

identificat cu o frecvenţă moderată în Membrul de Coasta Neagră (forajul de la
Lespezi) şi în intercalaţiile argiloase din nivelul calcaro-grezos oolitic din Dealul
Viilor de la Dolhasca, atribuite Membrului de Hârtop.
Parrellina regina caucasica (Bogdanowicz, 1932)

(Pl. X, fig. 10)
1952 Elphidium regina (d’Orb.) var. caucasica Bogd.; Voloshinova et Dain, p. 40, pl
IV, fig. 8 a, b; 9.
1968 Elphidium regina (d’Orb.) var. caucasica Bogd.; Ionesi B., p. 281, Pl. XXII, fig.
3, 4, 5, 7; pl. XXVIII, fig. 1. nr. 2.
1970 Elphidium regina caucasicum Bogdanowiczi; Didkovski et Satanovskaia, p. 124,
pl 74 fig. 7.
1999 Elphidium regina caucasicum Bogdanowiczi; Brânzilă, p. 171, pl. XV, fig 2, 3.
Taxon găsit frecvent în Buglovian şi Basarabian şi rar în Volinian. A fost

identificat cu o frecvenţă redusă nivelul calcaro-grezos oolitic din Dealul Viilor de la
Dolhasca, atribuit Membrului de Hârtop.
FAMILIA Cibicidae Cushman, 1927

Subfamilia Cibicidinae Cushman, 1927
Genul CIBICIDES Montfort, 1808
Cibicides lobatulus (Walker et Jacob), 1798

(Pl. XI, fig. 1-12)
1967 Anomalinoides dividens Łuczkowska, p. 238, pl. IX, fig. 1-6, fig. în text 6, 7.
1968 Cibicides lobatulus (W. et J.); Ionesi B., p. 275, pl. XIX, fig. 9-14; pl. XXVII,
fig. 1., nr.1, fig. 2., nr. 1; pl. XXVIII, fig. 2, nr. 1; pl. XXIX, fig. 1, nr. 1, fig.
2, nr. 1.
1968 Cibicides badenensis d’Orb., Ionesi B.; p. 275, pl. XIX, fig. 15, 16, 17, pl.
XXVII, fig. 1, nr. 2, fig. 2, nr. 2.
1970 Cibicides badenensis (d’Orbigny); Didkovski şi Satanovskaia; p. 90, pl. 58, fig.
1 a-v.
1970 Cibicides certus Venglinski; Didkovski şi Satanovskaia; p. 91, pl. 58, fig. 3 a-v.
1970 Cibicides lobatulus (Walker et Jacob); Didkovski şi Satanovskaia; p. 93, pl 60,
fig. 1 a-v.
1970 Cibicides menneri Serova; Didkovski şi Satanovskaia; p. 93, pl. 60, fig. 2 a-v.
PALEONTOLOGIE 219
1982 Cibicides lobatulus (Walker and Jacob); Szczechura, p. 33, pl. 13, fig. 1-3.
1982 Transition form between Cibicides lobatulus (Walker and Jacob) and
„Anomalinoides dividens” Łuczkowska; Szczechura, p. 33, pl. 13, fig. 4.
1982 „Anomalinoides dividens” Łuczkowska; Szczechura, p. 32, pl. 13, fig. 5-11.
1985 Anomalina badenensis d’Orb., Papp şi Schmid, p. 65, pl. 57, fig. 4-8.
1985 Cibicides lobatulus (W. et J.); Papp şi Schmid, p. 64, pl. 56, fig. 6-9; p. 65, pl.
57, fig. 1-3.
1992 Cibicides lobatulus (W. et J.); Görög, p. 109, pl. X, fig. 7-8.
1995 Lobatula dividens (Łuczkowska); Popescu, p. 93, pl. VI, fig. 4-6.
1995 Anomalinoides dividens Łuczkowska; Cicha et al., p. 81, pl. 70, fig. 12-14.
1995 Anomalinoides badenensis (d’Orbigny); Cicha et al., p. 81, pl. 70, fig. 9-11.
1995 Lobatula lobatula (W. et J.); Cicha et al., p. 111, pl. 63, fig. 23-25.
2002 Cibicides lobatulus (W. et J.); Holbourn şi Henderson, p. 16, fig. 3.1-3.
Acest taxon l-am găsit cu o frecvenţă foarte ridicată în Membrul de Coasta

Neagră şi Membrul de Bădeuţi – Spătăreşti, din forajul de la Lespezi şi l-am
considerat ca specie de zonă de abundenţă.
Variabilitatea mare pe care am întâlnit-o şi noi, chiar şi la nivelul unei singure
probe, ne-a permis să surprindem o trecere gradată de la indivizi în care carena este
bine evidenţiată (de obicei la specimenele cu faţa spirală concavă sau plană) la indivizi
lipsiţi de carenă sau cu o margine periferică rotunjită. O astfel de trecere gradată a fost
surprinsă şi de Janina Szczechura (1982; pl. 13, fig. 1-11), care consideră că
exemplarele lipsite de carenă, pe care le denumeşte „Anomalinoides dividens” Łuczk.,
ar putea să fie varietăţi fenotipice ale lui Cibicides lobatulus (W. et J.), formate ca
rezultat al schimbărilor condiţiilor de mediu, probabil a descreşterii salinităţii.
CONCLUZII
Regiunea pe care am studiat-o este situată în partea de NV a Platformei

Moldoveneşti, între văile Siretului şi Şomuzului Mare. Am insistat mai mult asupra
perimetrului cuprins între Suceava Fălticeni şi Dolhasca, mai puţin cercetat din punct
de vedere geologic. Pentru realizarea corelărilor cu zonele învecinate am extins
cercetările şi în alte zone, la sud de Şomuzul Mare (până la Heci şi Lespezi) şi pe
versantul vestic al Siretului, începând de la Vorona, în nord, şi până la Hărmăneşti şi
Ruginoasa, în sud. La suprafaţă, în regiune se găsesc depozite volhiniene şi
basarabiene inferioare. În forajul de la Lespezi s-a pătruns şi în Buglovian. Ca urmare
ne-am ocupat de Buglovian, Volhinian şi începutul Basarabianului sub aspect
litostratigrafic, biostratigrafic, paleoecologic, tectonic, paleontologic.
În urma cartării geologice de detaliu efectuate în regiune, am întocmit o hartă
geologică, scara 1:220.000 (însoţită de o secţiune geologică), în care am reprezentat
unităţile litologice separate în cadrul celor trei subetaje ale Sarmaţianului, identificate
în perimetrul studiat.
Din punct de vedere litologic, în contextul în care în lucrările anterioare, în
această parte de NV a Platformei Moldoveneşti, au fost separate de către diverşi autori
mai multe unităţi litologice care se impuneau a fi corelate, respectând principiul
priorităţii şi recomandările „codului Hedberg”, am separat în regiunea cercetată două
formaţiuni: Formaţiunea de Lespezi şi Formaţiunea de Şomuz.
1. Formaţiunea de Lespezi a fost denumită după localitatea în care a fost
săpat forajul FH4. A fost împărţită în funcţie de litologie în trei membri:
Membrul de Bajura, extins în forajul de la Lespezi, între adâncimile de 333
m şi 286,5 m, este reprezentat prin depozite predominant argiloase şi argilo-nisipoase,
asemănătoare cu cele descrise de L. Ionesi şi Bica Ionesi (1982) între Başeu şi Prut
sub denumirea de „argilele de Bajura – Cuzlău” (= „argilele ilitice de Bajura”, după L.
Ionesi, 1994).
Membrul de Coasta Neagră este denumit după coasta de deal situată la NE
de locaţia forajului de la Lespezi şi este cuprins între adâncimile de 286,5-264,5 m.
Este reprezentat predominant prin marne, calcare şi microconglomerate, care se
detaşează net faţă de depozitele sub- şi suprajacente şi care sunt mai deosebite de
rocile situate la acelaşi nivel stratigrafic în zonele învecinate studiate anterior, motiv
pentru care credem că este justificată denumirea propusă de noi.
222 CONCLUZII
Membrul de Bădeuţi - Spătăreşti este reprezentat prin depozite predominant

argiloase asemănătoare cu cele descrise în forajele 1002 Bădeuţi (Bica Ionesi şi Ileana
Guevara, 1993) şi Spătăreşti (P. Ţibuleac, 1998). În forajul de la Lespezi apare între
adâncimile de 264,5 şi 50 m.
2. Formaţiunea de Şomuz a fost separată în cadrul depozitelor care apar
deschise la zi în regiunea cercetată. Denumirea este justificată de faptul că cele mai
complete deschideri din regiune şi care sunt reprezentative pentru partea de NV a
Platformei Moldoveneşti apar în bazinele văilor Şomuzul Mare şi Şomuzul Mic. În
perimetrul studiat această formaţiune a fost separată în doi membri:
Membrul de Arghira este reprezentat printr-o alternanţă de argile şi nisipuri
şi în care apar două niveluri de calcaro-gresii, denumite de Bica Ionesi (1968)
Arghira I şi Arghira II. A fost denumit respectându-se principiul priorităţii, după
denumirea localităţii în care au fost descrise pentru prima dată de către Bica Ionesi
(1968) şi unde aflorimentele sunt cele mai reprezentative din întreaga regiune pentru
acest nivel.
Membrul de Hârtop urmează peste Membrul de Arghira şi este reprezentat
predominant prin nisipuri, în care apar de asemenea unele niveluri calcaro-grezoase,
iar prezenţa argilelor este mai redusă decât în Membrul de Arghira. A fost denumit,
respectând, de asemenea, principiul priorităţii, după localitatea Hârtop unde au fost
descrise pentru prima dată, de către Bica Ionesi (1968), rocile caracteristice acestei
unităţi şi unde aflorimentele sunt foarte bine deschise. Nivelurile calcaro-grezoase care
sunt prezente în acest membru şi care pot fi folosite ca reper în corelări au fost
denumite Hârtop I şi Hârtop II (după Bica Ionesi, 1968) şi Hărmăneşti – Manolea
(după denumirea localităţilor în care a fost descris pentru prima dată de către V. C.
Tufescu, 1937 şi Bica Ionesi, 1968).
Biostratigrafic, pe baza faunei moluşte şi foraminifere, am pus în evidenţă

subetajele Buglovian, Volhinian şi Basarabian.
1. Buglovianul a fost pus în evidenţă doar în forajul de la Lespezi, fiind
reprezentat prin Membrul de Bajura, Membrul de Coasta Neagră şi partea inferioară a
Membrului de Bădeuţi – Spătăreşti. Pe baza faunei de moluşte şi foraminifere
determinate şi ţinând cont de principiul priorităţii şi de recomandările „codului
Hedberg”, în concordanţă cu biozonarea realizată de Bica Ionesi (1991), am separat,
pe bază de moluşte, o Zonă de asociaţie cu Inaequicostata pia şi I.
gleichenbergense, care se extinde şi în Volhinianul inferior, şi o Zonă de abundenţă
cu Cibicides lobatulus, pe bază de foraminifere.
2. Volhinianul a fost pus în evidenţă în forajul de la Lespezi (depozitele
situate peste adâncimea de 224,8 m, corespunzătoare Membrului de Bădeuţi –
CONCLUZII 223
Spătăreşti) şi în deschiderile în care apar membri de Arghira şi de Hârtop (până la

nivelul Hărmăneşti – Manolea).
Pe baza asociaţiei de moluşte determinate, în concordanţă cu biozonarea
realizată de B. Ionesi (1991), am separat următoarele zone:
- Zona de asociaţie cu Inaequicostata pia şi I. gleichenbergense, definită
pentru intervalul Buglovian superior – Volhinian inferior.
- Zona de asociaţie cu Ervilia dissita şi Mactra (Podolimactra) eichwaldi,
caracteristică pentru Volhinian;
- Zona de asociaţie cu Potamides mitralis şi P. nimpha, caracteristică, de
asemenea, pentru Volhinian;
- Zona de taxon cu Plicatiforma plicata plicata caracteristică pentru
Volhinian.
Pe bază de foraminifere am separat, în acord cu aceeaşi autoare, zonele:
- Zona de abundenţă cu Quinqueloculina reussi şi Articulina sarmatica,
caracteristică Volhinianului inferior;
- Zona de abundenţă cu Elphidium rugosum şi Quinqueloculina
consobrina, caracteristică Volhinianului superior.
3. Basarabianul apare deschis la zi începând cu nivelul Hărmăneşti –
Manolea. Din punct de vedere macrofaunistic este reprezentat printr-o faună cu
Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily) şi Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.)
caracteristică pentru Basarabian.
Analiza limitelor dintre cele trei subetaje a scos în evidenţă, în principal, două
aspecte:
- limita dintre Buglovian şi Volhinian, trasată în forajul FH4 la adâncimea de
224,8 m arată că grosimea depozitelor bugloviene din zona Lespezi poate fi estimată
la aproximativ 555 m, care este mult mai mare decât cea estimată de I. Pătruţ (1991),
de numai 25 m, ceea ce implicit duce la infirmarea modelului lito- şi biostratigrafic
propus de acest autor.
- în zona Hărmăneşti, în baza profilului din Dealul Şuverde am identificat
unele moluşte care prezintă semnificaţie biostratigrafică pentru Volhinian şi de aceea
am considerat că este necesară o reevaluare a acestei secţiuni, inclusiv pentru trasarea
limitei dintre Volhinian şi Basarabian.
Folosind ca repere nivelurile calcaro-grezoase şi fauna identificată în
deschiderile naturale şi în forajul de la Lespezi, am propus un model de corelare a
depozitelor din regiunea studiată cu cele din regiunile învecinate. În esenţă acest
model arată că depozitele din regiunea cuprinsă între Valea Siretului şi Valea
Şomuzului Mare sunt foarte asemănătoare din punct de vedere litologic, al
conţinutului bionomic şi al dispunerii monoclinale, cu cele din zonele învecinate. Pe
224 CONCLUZII
baza acestui model am arătat, de exemplu, că nivelul calcaro-grezos oolitic care apare
în Dealul Viilor de la Dolhasca poate fi corelat cu cel care apare pe P. Trestioarei la
Heci şi cu cel din zona Sihăstria Voronei şi poate fi echivalat cu nivelul Hârtop II care
apare deschis în Dealul Liniei la Hârtop. Un alt exemplu este în cazul depozitelor de la
Hărmăneşti şi Manolea care pot fi de asemenea corelate din punct de vedere lito- şi
biostratigrafic. Suntem convinşi că acest model poate fi îmbunătăţit odată cu
descoperirea unor noi deschideri care să aducă un plus de informaţie.
În capitolul de Tectonică am arătat că depozitele sarmaţiene din zonă au o
înclinare generală de la NV spre SE sau de la NNV spre SSE, cu o valoare medie de
7-8 m/km, maxim 10 m/km.
În capitolul de Paleontologie am prezentat sistematic 41 de taxoni de bivalve,
29 de taxoni de gastropode, 1 taxon de vierme anelid şi 42 de taxoni de foraminifere.
Dintre aceştia, un taxon de gastropode (Acmaea soceni Jek.) a fost menţionat pentru
prima dată în Sarmaţianul de pe Platforma Moldovenească. Menţionăm, de asemenea,
că întreaga asociaţie de foraminifere prezentată este inedită pentru regiunea cercetată.
Toţi taxonii determinaţi, atât cei de moluşte cât şi cei de foraminifere, au fost figuraţi
în planşele prezentate la sfârşitul lucrării.
BIBLIOGRAFIE
ALBU C., GHEORGHIU C., POPESCU I. (1960), Depozitele sedimentare de la Rădăuţi-Prut,

Soc. Şt. Nat. Geogr., Com. Geol.-Geogr. (1957-1958), Ed. Ştiinţifică, p. 9-23,
Bucureşti.
ANDREYEVA-GRIGOROVICH AIDA S., KULCHYTSKY Y. O., GRUZMAN ANTONINA D.,
LOZYNYAK P. YU., PETRASHKEVICH M. I., PORTNYAGINA LUDMILA O., IVANINA
ANTONIAN V., SMIRNOV S. E., TROFIMOVICH NATALIA A., SAVITSKAYA
NATALIA A., SHVAREVA NINA J., (1997) Regional stratigraphic scheme of neogene
formations of central Paratethys in the Ukraine, Geologica Carpatica, 48, 2, April
1997, p. 123-136, Bratislava.
ATANASIU I. (1940), Contributions à la géologie des pays moldaves, An. Inst. Geol. Rom,
XX, p. 147-173, Bucureşti.
ATANASIU I. (1945), Le Sarmatien de Plateau Moldav, Mem. Secţ. Şt. Acad. Rom., s. III,
XX/5, p. 293-327, Bucureşti.
ATANASIU I., MACAROVICI N. (1950), Les sédiments miocènes de la partie septentrionale de
la Moldavie (Départ. de Dorohoi, de Botoşani et de Iaşi), An. Com. Geol., XXIII,
p. 269-317, 1 planşă, 1 hartă, Bucureşti.
ATHANASIU S. (1925), Zăcămintele de cărbuni din districtul Suceava, D. S. Inst. Geol. VIII, p.
42-47, Bucureşti.
BARBU I. Z. (1934), Contribuţiuni la cunoaşterea florei fosile din Podişul Moldovei şi
Basarabiei, Acad. Rom., Mem. Secţ. Şt. seria III, tom X, Mem. 4, p. 105-134,
Bucureşti.
BĂNCILĂ I., HRISTESCU E. (1963), Linia externă şi linia pericarpatică dintre valea Sucevei şi
valea Trotuşului (Carpaţii Orientali), Congr. V al Assoc. Geol Carp.-Balk. (1961),
Com. Şt. secţia a III-a, Tectonică, IV, p. 11-33, 1 planşă, Bucureşti.
BEAULIEU S. E. (2001), Colonization of habitat islands in the deep sea: recruitment to glass
sponge stalks, Deep-Sea Research, I, 48 (2001), p. 1121-1137, Elsevier.
BOBRINSKAJA O. G. (1986), K stratigrafii nijnesarmatskih otlojenii severo – moldavskogo
Priprutia, In Paleontologo – Stratigraficeskie issledovania Mezozoia i Kainozoia
Nejdurecia Dnestr – Prut, Ed. „Ştiinţa”, p. 53-65, Chişinău.
BODA J. (1959), Das Sarmat in Ungarn und seine Invertebraten - Fauna, Jahrb. d. Ung. geol.
Anst. XLVI, 3, p. 569-862, 44 planşe, Budapesta.
BOTEZ G. (1916), Comunicare preliminară asupra Miocenului din regiunea Păcureţi – Matiţa
– Apostolache, D. S. Inst. Geol. Rom., VII, p. 38-44, Bucureşti.
226 BIBLIOGRAFIE
BRÂNZILĂ M. (1997), Contriburions on the establishment of the age of “Cryptomactra clays”

from the Moldavian Platform, Acta Palaeontologica Romaniae, vol. I, p. 134-137,
Bucureşti.
BRÂNZILĂ M. (1999), Geologia părţii sudice a Câmpiei Moldovei, Ed. Corson, 221 p., 33
planşe, 1 hartă, Iaşi.
BRÂNZILĂ M. (1999 a), The delimitation of “Cryptomactra clays” within the interbeds with
small mactras and congeria between Bârnova and Bădârjac (Moldavian Platform),
An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Geologie, XLIV (1998), p. 95-99 2 planşe, Iaşi.
BRÂNZILĂ M. (2002), Lithofacial evolutions within the Moldavian Platform during Sarmatian
and their influences on macrofauna associations, Acta Palaeontologica Romaniae,
Vol. III, p. 33-37, 2 planşe, Iaşi.
BRÂNZILĂ M., JURAVLE D. T. (2003), Geological evolution of northeastern part of the
Moldavian Platform during Sarmatian, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Geol.,
XLVII (2001), p. 229-234, Iaşi.
BRÂNZILĂ M., MACALEŢ RODICA, COSTEA C. (1995), Contributions à l’étude du Volhynien
dans la zone Arghira (Plate-forme Moldave), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi,
Geol., XXXVIII-XXXIX (1992, 1993), p. 137-146, 10 planşe, Iaşi.
BRÂNZILĂ M., MĂRUNŢEANU MARIANA (2001), Calcareous nannoplankton associations in
the north-eastern Moldavian Platform’s Sarmatian deposits, An. Şt. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, Geol., XLV-XLVI (1999-2000), p. 287-294, Iaşi.
BRESTENSKÁ E. (1974), Die Foraminiferen des Sarmatien s. str., în Chronostratigrapie und
Neostratotypen, IV, M5, Sarmatien, p. 243-293, Bratislava.
CHIŢIMUŞ V., LUBENESCU VICTORIA (2000), Consideration stratigraphiques sur les
formations sedimentaires traversees par le Forage Hovârna H2 au nord-est de la
Plate-forme Moldavienne, Acta Palaeontologica Romaniae, 2, Presa Universitară
Clujeană, p. 83-88, 3 planşe, Cluj-Napoca.
CICHA I., RÖGL F., RUPP C., CTYROKA J. (1998), Oligocene – Miocene foraminifera of the
Central Paratethys, Abh. Senckenverg. Naturforsch. Ges., 549, p. 1-325, 79 planşe,
Frankfurt.
CRIHAN ILEANA-MONICA (1999), Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea
Prahovei şi Valea Teleajenului, la sud de Sinclinalul Slănic, Rezumatul teze de
doctorat, Univ. „Babeş–Bolyai”, Facultatea de Biologie şi Geologie, 29 pag., Cluj-
Napoca.
COBĂLCESCU GR. (1883), Studii geologice şi paleontologice asupra unor tărâmuri terţiare
din unele părţi ale României, Mem. geol. Şc. Milit. Iaşi, 161 p., 18 planşe.
Bucureşti.
BIBLIOGRAFIE 227
CODREA V., ŢIBULEAC P. (2000), Dinosorex zapfei Engesser 1975 (Insectivora, Mammalia)
from the Volhynian of Bogata (Western Moldavian Platform), Acta Palaeontologica
Romaniae, vol. II, p. 93-96, 1 planşă, Cluj-Napoca.
COSTEA I., BALTEŞ N. (1962), Corelări stratigrafice pe baza microfosilelor, Ed. Tehnică, 264
p., Bucureşti.
DECELLES P. G., GILES KATHERINE A. (1996), Foreland basin systems, Basin Research
(1996), Blackwell Science, p. 105-123, Oxford.
DAVID M. (1914), Faits nouveaux par la détermination de l'âge des argiles basales du
Plateau Moldave, Ann. sci. Univ. Jassy, VIII/3, p. 244-252, Iaşi.
DAVID M. (1922), Cercetări geologice în Podişul Moldovenesc, An. Inst. Geol. Rom., IX
(1915-1920), p. 69-208, Bucureşti.
DIDKOVSKI V. I., SATANOVSKAIA Z. N. (1970), Foraminifera mioţena Ukrainî, în
Paleontologiceskii spravocinik, tom. 4, , Izd. „Naukova Dumka”, 166 p, 86 planşe,
Kiev.
DUMITRICĂ P., POPESCU GH. (1984), On the status of Semseya Franzenau, 75 years of
Laboratory Paleontology, spec. vol., p. 213-218, 2 planşe, Bucureşti.
DŽODŽO-TOMIĆ R. (1963), The Microfauna of the Buglovian Horizon of Timočka Krajina
with Special Reference to it Stratigraphic Position, Vesnik Zavoda za Geol. i
Geofiz. Istr., ser. A., 21, p. 121-148, 4 planşe.
EICHWALD E. (1853), Paléontologie de la Russie, Librairie et Imprimerie de E.
Schweizerbart, vol. III, 533 p. 14 planşe, Stouttgart.
FILIPESCU S. (2002), Stratigrafie, Presa Universitară Clujeană, 278 p., Cluj-Napoca.
FILIPESCU S., POPA MIRELA, WANEK F. (1999), The significance of some Sarmatian faunas
from the southwestern part of Pădurea Craiului Mountains (Romania), Acta
Palaeontologica Romaniae, vol. II, p. 163-166, 3 planşe, Cluj-Napoca.
FOETTERLE F. (1870), Die Verbreitung der sarmatischen Stufe (Cerithien-Schichten) in der
Bukowina und der nördlichen Moldau, Verh. der k.k. geol. RA, 16, p. 314-320
Viena.
GAGIĆ N. (1968), Tortonian and Lower Sarmatian Microfauna in the Neighborhood of
Koceljevo, Vesnik Zavoda za Geol. i Geofiz. Istr., ser. A, 26, p. 311-332, 5 planşe.
GÉNOT P., IONESI V., BUCUR I. I. (2002), Preliminary Results from the Study of
Acetabulariaceae Fertile Caps Discovered in Sarmatian Sediments from Moldavia
(Romania), în Bucur I. I., Filipescu S. (eds.), Research advances in calcareous
algae and microbial carbonates, Cluj University Press, p. 95-97, 3 planşe, Cluj-
Napoca.
GHEORGHIU C. (1954), Studiul geologic al văii Mureşului între Deva şi Dobra, An. Com.
Geol., XXVII, Bucureşti.
228 BIBLIOGRAFIE
GHEORGHIU C., BÎGU GH., RADU O. (1961), Date noi cu privire la stratigrafia depozitelor
sedimentare din nordul Moldovei regiunea Rădăuţi – Prut, Dărăbani, An. Univ.
Bucureşti, (Geol.-Geogr.), X/27, p. 15-28, 2 planşe, Bucureşti.
GHEORGIU E., LUPU-BRATILOVEANU N. (1992), Podişul Sucevei, în Geografia României,
Vol. IV, Regiunile pericarpatice, Ed. Acad. Române, p. 459-490, Bucureşti.
GÖRÖG Á. (1992), Sarmatian foraminifera of the Zsámbék Basin, Hungary, Ann. Univ.
Scient. Budapestinensis de Rolando Eötvös nominate, Sectio Geologica, XXIX, p.
31-129, 12 planşe, Budapesta.
GRASU C., CATANA C., MICLĂUŞ CRINA, BOBOŞ I. (1999), Molasa Carpaţilor Orientali.
Petrografie şi sedimentogeneză, Ed. Tehnică, 228 p., Bucureşti.
GRASU C., MICLĂUŞ CRINA, BRÂNZILĂ M., BOBOŞ I. (2002), Sarmaţianul din sistemul
bazinelor de foreland ale Carpaţilor Orientali, Ed. Tehnică, 407 p., Bucureşti.
GRIGORAŞ MIOARA (1997), Bazinul hidrografic – Şomuzul Mare. Caracteristicile naturale şi
modificările rezultate în peisaj din activităţile umane, Lucrare pentru obţinerea
gradului I în învăţământ. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi, Facultatea de Geografie şi
Geologie, 103 p, 6 hărţi, Iaşi.
GRIŞKEVICI G. N. (1970), Buglovkie sloi i ih stratigraficeskoe polojenie, în Vialov O. S. (ed.)
Buglovskie sloi mioţena (Materialî Bsecoiuznogo simpoziuma. Lvov, 6-16 sentiabra
1966 g), Izd. „Naukova Dumka“, p. 19-68, Kiev.
HOLBOURN A. E., HENDERSON H. S. (2002), Re-illustration and Revised Taxonomy for
Selected Deep-sea Benthic Foraminifers, Paleontologia Electronica 4(2) 34 p.;
http://palaeo-electronica.org/paleo/2001_2/foram/issue2_01.htm.
IAMANDEI S., IAMANDEI EUGENIA, IONESI V. (2003), Sarmatian fossil wood from the
Falticeni – Suceava region, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Geologie, XLVII
(2001), p. 235-240, 2 planşe, Iaşi.
ILINA L. B., NEVESSKAIA L. A., PARAMONOVA N. P. (1976), Zakonomernosti razvitia
molliuskov v opesnennîh basseinah neogena Evrazii, Nauka, 288 p., 28 planşe,
Moscova.
IONESI BICA (1963), Contribuţii la studiul Buglovianului din partea de nord a Platformei
Moldoveneşti (reg. Vicşani - oraşul Siret - Grămeşti), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, s. II a, IX, p. 23-37, 6 planşe, Iaşi.
IONESI BICA (1968), Stratigrafia depozitelor miocene de platformă dintre valea Siretului şi
valea Moldovei, Ed. Acad. R.S. România, 395 p, 41 planşe, Bucureşti.
IONESI BICA (1969), Cercetări geologice dintre valea Sucevei şi pârâul Voitinel (Platforma
Moldovenească), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, b, geol., XV, p. 73-82, Iaşi.
IONESI BICA (1971), Cercetări geologice în regiunea Bălăceana-Ilişeşti din partea de nord-
vest a Platformei Moldoveneşti, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, b, geol.,
XVII, p. 91-98, Iaşi.
BIBLIOGRAFIE 229
IONESI BICA (1973), Microfauna depozitelor bugloviene din regiunea Viişoara – Brăteşti,
An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a, Geologie, XIX (1973), p. 101-108, Iaşi.
IONESI BICA (1977), Contribuţii asupra limitei Badenian – Sarmaţian din Platforma
Moldovenească, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II Geol., geogr., XXIII, p. 39-
47., Iaşi.
IONESI BICA (1980), Contribution sur la limite Volhynien – Basarabien, An. Şt. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, s. II b, Geologie-Geografie, XXVI (1980), p. 47-58, Iaşi.
IONESI BICA (1986), Asupra Sarmaţianului şi subdiviziunilor sale, An. Muz. de Şt. Nat. Piatra
Neamţ, s. Geol. – Geogr., V/(1980-1982), p. 59-82, Piatra Neamţ.
IONESI BICA (1991), Biozonarea Sarmaţianului din Platforma Moldovenească, Zilele Univ.
„Al. I. Cuza”, Iaşi (25-26, X, 1991), comunicare.
IONESI BICA (1995), Upper Volhynian in Arghira Zone (Muscalu Brook), Rom. Jour. Strat.,
76, supp. 2, p. 27-30, Bucureşti.
IONESI BICA (1996), Realizările lui Grigore Cobălcescu în studiul Sarmaţianului din
Platforma Moldovenească, Acad. Rom., Mem. Secţ. St., s. IV, XVI/1/1993, p. 301-
305. Bucureşti.
IONESI BICA, BRÂNZILĂ M. (1990), Précison biostratigraphiques sur la Miocène des forages
des Nicolina-Iaşi (Plate-forme Moldave), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, XXXVI
(1990), Geologie, p. 55-60, 1 planşă, Iaşi.
IONESI BICA, CHINTĂUAN I. (1974), Studiul ostracodelor din depozitele bugloviene de pe
Platforma Moldovenească (regiunea dintre valea Siretului şi valea Sucevei), D. S.
Inst. Geol., LX(1972-1973)/4, p. 89-113, 5 planşe, Bucureşti.
IONESI BICA, CHINTĂUAN I. (1975), Studiul ostracodelor volhiniene de pe Platforma
Moldovenească (sectorul dintre valea Siretului şi valea Moldovei), D. S. Inst. Geol.,
LXI(1973-1974)/3, p. 3-14, 3 planşe, Bucureşti.
IONESI BICA, CHINTĂUAN I. (1978), Studiul ostracodelor din Volhinianul Platformei
Moldoveneşti (regiunea dintre valea Sucevei şi valea Moldovei), An. Muz. Şt. Nat.
Piatra Neamţ, Seria Geologie-Geografie, IV, p. 205-225, 3 planşe, Piatra Neamţ.
IONESI BICA, CHINTĂUAN I. (1994), Ostracofaune du Sarmatien de la Plate-forme Moldave,
in The Miocen from the Transylvanian Basin - Romania, p. 81-96, Cluj-Napoca.
IONESI BICA, GRÄF I. (1978), Das Sarmat aus dem südöstlichen Teil des Siebenbürgischen
Beckens (Gebiet Chinuşu Fişer), Z. Geol. Wiss. Berlin 6 (1978), 5, p. 571-591, 6
planşe, Berlin.
IONESI BICA, GUEVARA ILEANA (1993), Studiul depozitelor sarmaţiene din forajul 1002
Bădeuţi (NV Platformei Moldoveneşti), Bul. Soc. Geol. Rom., s. 4, vol. 14, p. 79-
87, Bucureşti.
230 BIBLIOGRAFIE
IONESI BICA, IONESI L. (1968), Contribuţii la cunoaşterea Buglovianului dintre valea

Siretului şi valea Sucevei (Platforma Moldovenească), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, s. II (şt. nat.), b) Geologie-geografie, XIV (1968) p. 69-78, Iaşi.
IONESI BICA, IONESI L. (1972), Asupra prezenţei Buglovianului în Unitatea pericarpatică din
regiunea Viişoara-Brăteşti, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, Geologie, XVIII
(1972), p. 63-72, 6 planşe, Iaşi.
IONESI BICA, IONESI L. (1976), Prezenţa lui Cardium inopinatum Grisch. în Buglovianul de
la Hudeşti (N-E Platformei Moldoveneşti), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, secţ II
b, geol.- geogr., XII, p. 51-53, Iaşi.
IONESI BICA, IONESI V. (1995), Volhynian Terraines with Ervilia at Burdujeni - Suceava,
Rom. Jour. Strat., 76, supp. 2, p. 25-27, Bucureşti.
IONESI BICA, IONESI V. (1998), Contribution à l’étude de la faune bouglovienne du secteur
nord-ouest de Plate-forme Moldave, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (serie nouă)
Geologie, XLII-XLIII (1996-1997), p, 127-132, 1 planşă, Iaşi.
IONESI BICA, SAGATOVICI ALEXANDRA (1969), Microfauna depozitelor tortoniene şi
bugloviene din Bazinul Oaş), An. Univ. Bucureşti, Geol., XVIII, p. 167-187, 3
planşe, Bucureşti.
IONESI BICA, ŢIBULEAC P. (1996), Faune volhynienne de la formation à Charbons de la
région de Boroaia (Plate-forme Moldave), An., şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, (serie
nouă) Geologie, XL-XLI (1994-1995), p. 131-144, 2 planşe, Iaşi.
IONESI L. (1994), Geologia unităţilor de platformă şi a Orogenului Nord – Dobrogean, Ed.
Tehnică, 280 p., Bucureşti.
IONESI L. (1995), Sarmatian of the Moldavian Platform - General Data, Rom. Jour. Strat., 76,
supp. 2, p. 1-8, Bucureşti.
IONESI L., BARBU N. (1996), Consideraţii asupra genezei Câmpiei Moldovei, Stud. şi Cerc. de
Geografie, XLIII, Ed. Acad. Române, p. 23-31, Bucureşti.
IONESI L., BARBU N., IONESI BICA (1993), Consideraţii asupra evoluţiei post-badeniene a
Platformei Moldoveneşti, An. Univ. „Ştefan cel Mare”, Secţiunea Geologie-
Geografie, An II, pag. 3-9, Suceava.
IONESI L., BARBU N., IONESI BICA (1994), Prezenţa unor paleouscaturi intrasarmaţiene în
cadrul vorlandului Carpaţilor româneşti, Stud. si Cerc. de Geografie, XLI (1994),
p. 27-35, Bucureşti.
IONESI L., BĂCĂUANU V. (1985), The Hudeşti conglomerates and their paleogeographical
significance, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s.II b, Geologie-Geografie, XXXI
(1985), p. 59-62, Iaşi.
IONESI L., IONESI BICA (1982), Contributions l’étude du Bouglovien d’entre Başeu et Prut
(Plate-forme Moldave), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, Geologie-geografie,
XXVIII (1982), p. 29-38, Iaşi.
BIBLIOGRAFIE 231
IONESI L., IONESI BICA (1983), Date noi asupra Sarmaţianului din partea nord-estică a
Platformei Moldoveneşti (regiunea Hudeşti-Mitod), Mem. secţ. şt. Acad. R.S.R.,
ser. IV/1, p. 337-351, Bucureşti.
IONESI L., IONESI BICA (1994), Position et âge des argiles à Cryptomactra dans la Plate-
forme Moldave, Acad. Rom., Mem. Secţ. Şt., s. IV, tomul XV, nr. 1 (1992), p. 299-
318, Bucureşti.
IONESI L., IONESI BICA, BRÂNZILĂ M., LUNGU AL., ROŞCA V. (1996), Corelarea lito- şi
biostratigrafică a Sarmaţianului de pe Platforma Moldovenească din dreapta şi
stânga Prutului (Problema Basarabianului), Grant nr. 5661/1996. Arhiva Acad.
Rom. Bucureşti.
IONESI L., IONESI BICA, ROŞCA V., LUNGU AL., IONESI V. (2005), Sarmaţianul mediu şi
superior de pe Platforma Moldovenească, Ed. Academiei Române, 558 p., 24
planşe, Iaşi.
IONESI L., IONESI BICA, ŢIBULEAC P. (1993), Observaţii asupra depozitelor cu cărbuni din
zona Fălticeni - Boroaia (Platforma Moldovenească), Bul. Soc. Geol. Rom. s. 4,
vol. 14, p. 89-95, Bucureşti.
IONESI V. (1998), Contributions sur la limite Bouglovien – Volhynien (secteur nord-ouest de
la Plate-forme Moldave), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (serie nouă), Geologie,
XLII-XLIII (1996-1997), p. 279-283, Iaşi.
IONESI V. (1999), Étude des dépôts sarmatiens du forage Lespezi FH4 (Plate-forme Moldave),
An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (serie nouă), Geologie, XLIV (1998) p. 79-80, Iaşi.
IONESI V. (2001), Studiul microfaunistic al Sarmaţianului dintre valea Siretului şi valea
Şomuzului Mare (Platforma Moldovenească), Contract ANSTI nr. 6186/2000-2001,
Act adiţional 2, Tema B15, 48 p., 3 planşe, Iaşi.
IONESI V. (2002), Contributions à l’étude de la microfaune du Sarmatien inférieur (Plate-
forme Moldave), Acta Palaeontologica Romaniae, III, Ed. Vasiliana, p. 233-238, 2
planşe, Iaşi.
IONESI V. (2003), Contribution à l'étude du Volhynien du bassin de Somuzul Mic (nord-ouest
de la Plate-forme Moldave), An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi (serie nouă), Geologie,
XLVII (2001), p. 219-223, 4 planşe, Iaşi.
IORGULESCU T. (1953), Contribuţiuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior
din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău), An. Com. Geol., XXVI, p. 5-222, 4
JEKELIUS E. (1944), Sarmat und Pont von Soceni( Banat), Mem. Inst. Geol. V, 167 p. , 65
KOJUMDGIEVA EMILIA (1969), Les fosiles de Bulgarie, VIII, Sarmatien, Izd. na Bulg. Akad.
na Nauk., 223 p., 40 planşe, Sofia.
232 BIBLIOGRAFIE
KOJUMDGIEVA EMILIA (1971), Gliederung und Korrelation des Sarmatbildungen in den

Beccken der Paratethys, Föld. Köz.Bull. of the Hungarian Geol. Soc. (1971), 101,
2-3, p. 209-316, Budapesta.
KOJUMDGIEVA EMILIA (1976), Paléoécologie des communautés des Mollusques du Miocène
en Bulgarie du Nord-Ouest. III, Communautés des Mollusques du Volhynien
(Sarmatien inférieur) en Bulgarie du Nord-Ouest, Geologica Balcanica, 6, 3, p. 53-
68, Sofia.
KOJUMDGIVA EMILIA, PARAMONOVA N. P., BELOKRÎS L. S., MUSKHELISHVILI L. V.
(1988), Zonalnoe rascilenennie sarmatskogo iarusa po dvustvorciatîm molliuskam,
Geologica Balcanica, 18/4, p. 3-14, Sofia.
KOJUMDGIEVA EMILIA, POPOV N. G. (1987), Sarmatskie moliuskovîe soobşcestva severo-
vostocinoi Bolgarii, Paleont. Strat. i Litolog., 24, p. 60-69, Sofia.
KOJUMDGIEVA EMILIA, STANCEVA MARIA, DIKOVA PENKA (1986), Oporni profili po
sondaji na neogena ot Severnozapadna Bălgaria, Paleont., Strat. i Litolog. 16, p.
49-60, Sofia.
KORECZ-LAKY ILONA (1968), Miozäne foraminiferen des Östlichen mecsek-gebirges, Ann.
Inst. Geol. Pub. Hung., 200 p., 14 planşe, Budapesta.
KRACH W., RUTKOWSKI J., KUCIŃSKI T. M. (1974), Die Sedimentationsräume und
Schichtengruppen des Sarmats s. str. und s. lato in der Vortiefe der Karpaten und
Balkans (Übergangsgebiet zur euxinischen Entwicklung), în Chronostratigraphie
und Neostratotypen, Miozän, M5, Sarmatien, VEDA, p. 105-110, Bratislava.
LASKAREW W. (1903), Fauna buglovskih sloev Volîni, Tr. Gheol. Komit. Nov. ser., 5, 148 p.,
5 planşe, Petersburg.
LITEANU C., MACAROVICI N., BANDRABUR T. (1963), Studiu geologic şi hidrogeologic al
zonei Iaşi prin foraje de mare adâncime, Com. Geol., Stud. tehn. econ., E/6, p. 189-
216, 1 planşă, Bucureşti.
LOEBLICH A., R. JR., TAPPAN H. (1988), Foraminiferal genera end their and their
classification, Van Nostrand Reinhold Company, 967 p., 846 planşe, New York.
LUBENESCU VICTORIA (1981), Studiul biostratigrafic al Neogenului superior din sud-vestul
Transilvaniei, An. Inst. Geol. şi Geof., vol. LVIII., p. 123-202, 15 pl., 1 hartă,
Bucureşti.
ŁUCZKOWSKA EVA (1967), Some new species of Foraminifera from the Miocene of Poland,
Ann. Soc. Géol. Pol., XXXVII/2, p. 233-241, 2 planşe, Cracovia.
ŁUCZKOWSKA EVA (1972), Miliolidae (Foraminiferida) from the Miocene of Poland. Part I,
Revision of the Classification, Acta Palaeontologica Polonica, XVI/3, p. 341-379,
2 planşe, Varşovia
BIBLIOGRAFIE 233
ŁUCZKOWSKA EVA (1974), Miliolidae (Foraminiferida) from the Miocene of Poland. Part II,
Biostratigraphy, Paleoecology and Systematics, Acta Palaeontologica Polonica,
XIX/1, 176 p., 27 planşe, Varşovia.
MACAROVICI N. (1950), Asupra vârstei cărbunilor din judeţul Baia, Lucr. ses. Gen. Şt. din 2-
12 iunie 1950, Ed. Acad. R.P.R., p. 1-8, Bucureşti.
MACAROVICI N. (1955), Cercetări geologice în Sarmaţianul Podişului Moldovenesc, An.
Com. geol., XXVIII, p. 221-250, Bucureşti.
MACAROVICI N. (1964), Contributions à la connaissance du Sarmatien entre le vallée du
Siret et les Subcarpates, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, X, p. 13-43, Iaşi.
MACAROVICI N. (1974), Le développement des formations sarmatiennes en Moldavie
(Roumanie), Chronostratigraphie und Neostratotypen, Miozän M5 Sarmatien, p.
114-118, Bratislava.
MACAROVICI N., IONESI BICA, TRELEA-PAGHIDA NATALIA (1970), Buglovskie sloi v
Rumânii i nekotorîe soobrojenia o ih soderjanii i stratigraficeskom polojenii,
Buglovskie sloi Mioţena (Materialî Vsesoiuznogo simpoziuma Lvov, 6-16
sentiabria 1966 g.), Izdatelstvo ,,Naukova dumka’’, p. 199-222, Kiev.
MACAROVICI N., JEANRENAUD P. (1958), Revue générale du Néogène de la Plate-forme
Moldave, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, IV/2, p. 423-450, 6 planşe, Iaşi.
MACAROVICI N., PAGHIDA NATALIA, CEHAN-IONESI BICA (1963), Date microfaunistice din
Podişul Central Moldovenesc, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II (şt. nat.), II/1, p.
297-314, Iaşi.
MACAROVICI N., TURCULEŢ L. (1956), Geologia regiunii Ruginoasa – Hărmăneşti – Vaşcani
– Costeşti (raionul Tg. Frumos), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II (şt. Nat.), I, 1,
p. 287-295, Iaşi.
MACOVEI G., ATANASIU I. (1929), Geologische Beobachtungen uber das Miozan zwischen
dem Sireth und dem Nistru in der Bukowina und im nordlichen Besarabien, An.
Inst.Geol. Rom., XIV, p. 169-200, 1 hartă, Bucureşti.
MAISURADZE L. S. (1971), Foraminiferî sarmata zapadnoi Gruzii, „Meţniereba“, 120 p., 10
pl., Tbilisi.
MARINESCU FL. (1978), Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului
Dacic, Ed. Acad. R.S.România, 155 p., 6 pl., 1 hartă, Bucureşti.
MARINESCU FL., MOTAŞ I. (1974), Le Sarmatien du Bassin Dacique en Roumanie, în
Chronostratigraphie und Neostratotypen, Miozän M5 Sarmatien, p. 122-126,
Bratislava.
MARTINIUC C. (1948), Contributions à la connaissance du Sarmatien entre le Sireth et les
Carpathes, Ann. sci. Univ. Jassy, XXXI, p. 56-64, Iaşi.
234 BIBLIOGRAFIE
MICLĂUŞ CRINA (2001), Geologia deltelor relicte extracarpatice sarmaţiene dintre văile
Sucevei si Bistriţei, Univ. „Al. I. Cuza”, teza de doctorat, 254 p., Iaşi.
MOTAŞ I., MARINESCU FL. (1971), L’évolution et les subdivisions du Sarmatien dans le
Bassin dacique, Föld. Közl., 101/2-3, p. 240-243, 1 planşă, Budapesta.
MOTAŞ I., MARINESCU FL. (1975), Le Malvensien, unité chronostratigraphique de valeur
génerale pour la Paratethys, Proc. VIth Congress CMNS, p. 255-257, Bratislava.
MURGOCI G. (1912), Studii geologice şi hidrologice din jurul oraşului Fălticeni, D. S. Inst.
Geol., III, p. 91-100, 2 hărţi, Bucureşti.
MUNTEANU EMILIA (1998), Studiul faunei sarmaţiene din regiunea cuprinsă între valea
Lopatna şi valea Buzăului, Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi, teza de doctorat, 217 p., 43
pl, 1 hartă, Iaşi.
NEGOIŢĂ F., POPESCU E., LEU M. (1969), Biostratigrafia depozitelor sarmaţiene din
Platforma moesică, Petrol şi Gaze, XX/2, p. 75-83, Bucureşti.
NEVESSKAIA L. A, VORONINA A. A. ILINA L. V., PARAMONOVA N. P., POPOV S. P.,
CHEPALÎGA A. L., BABAK E. V. (1985), Hystory of Paratethys, Abstracts VIIIth
Congress of Reg. Comm. on Medit. Neogene Stratygrapy, p. 113-128, Budapesta.
NIEDZWIEDZKI J. (1872), Reisbericht aus der südwestlichen Bukowina, Verh. der k.k. geol
RA, 14, p. 290, Viena.
ORBOCEA MARIOARA (1972), Stratigrafia depozitelor miocene şi pliocene dintre valea
Tărâia şi valea Luncavăţului (jud. Vâlcea), Rezumatul tezei de doctorat. Institutul
de Petrol şi Gaze, Facultatea de geologie tehnică. 53 p., Bucureşti.
ÖZSAÝAR T. (1977), A study on Neogene Formations and Their Molluscan Fauna Along the
Black Sea Coast, Turkey, Black Sea Technical University publications no. 79,
Faculty of Earth sciences publications no. 9, 80 p., 15 pl., Istanbul.
PAPAIANOPOL I. (1997), Les faunes de Mollusques du Volhynien, du Bessarabien et du
Chersonien du nord-est de la Muntenie (Bassin Dacique, Roumanie), Rom. J.
Paleontology, 77, p. 53-64, 6 planşe, Bucureşti.
PAGHIDA NATALIA (1960), Microfauna din buglovianul de pe dreapta Prutului, An. Şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, s. II (şt. nat.), VI/4, p. 315-329, 1 planşă, Iaşi.
PAGHIDA NATALIA (1963), Contribuţii la studiul microfaunistic al Sarmaţianului din
regiunea Pietrişu-Ruginoasa, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, b. geol.-geogr., IX, p.
75-82, 2 planşe, Iaşi.
PAGHIDA-TRELEA NATALIA (1969), Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut, Ed. Acad. R.
S. România, 189 p., 14 pl., Bucureşti.
PAPP A. (1954), Die molluskenfauna in Sarmat des Wiener Beckens, Mitt. Geol. Ges. Wien,
45, p. 1-112, 20 planşe, Viena.
BIBLIOGRAFIE 235
PAPP A. (1974), Diskussion des Begriffes Sarmatische Stufe bzv. Sarmatien, în

Chronostratigraphie und Neostratotypen, Miozän M5 Sarmatien, p. 31-34,
Bratislava.
PAPP A., SCHMID M. E. (1985), Die fossilen Foraminiferen des tertiären Beckens von Wien.
Revision der Monographie von Alcide d’Orbigny (1846), Abhadlungen der
Geologischen Bundensanstalt, 37, 107 p. 102 planşe Viena.
PAUL K. (1876), Grundzüge der Geologie der Bukowina, Jb. k. k. geol. R. A., XXVI/3, Heft 3,
Viena.
PĂTRUŢ I. (1990), Nouvelles données sur la Sarmatien de la Plate-forme Moldave, D. S. Geol.
Geof., 74/4 (1987), p. 97-119, Bucureşti.
PAVLOVIĆ S. P. (1900), Einige Daten über das Alter der Foraminiferengattung Semseya,
Geol. anali Balk, poluostrva 5/2, Annexe: Sitzungsber. Serb. Geol. Gesellsch., 67.
Sitzung (10 Januar 1899), p. 47, Belgrad.
POMEROL CH. (1973), Stratigraphie et Paléogéographie „Ère Cenozoïque” (Tertiaire et
Quaternaire), Doin, 269 p., Paris.
POPA-DIMIAN ELENA (1962), Contribuţii la studiul paleontologic al Tortonianului din
Subcarpaţi (Crivineni şi valea Muscelului), cu privire specială la fauna stratelor cu
Venus konkensis, D. S. Inst. Geol. Rom., XLVII (1959-1960), p. 185-198,
Bucureşti.
POPESCU GH. (1995), Contribution to the knowledge of the Satmatian Foraminifera of
Romania, Rom. J. Paleontology, 76, p. 85-98, 9 planşe, Bucureşti.
ROŞCA V. (1954), Neogen, în Bobrinskaia et al., Stratigrafia osadocinâh obrazovanii
Moldavii, p. 87-130, Chişinău.
ROŞCA V. (1987), Osobennosti sostava i stratigraficeskogo rasprostranenia briuhonogih
molliuskov v Sarmate Moldavii i smejnîh raionov Ukrainî. Stratigrafia verhnego
Fanerozoia Moldavii, Acad. Nauk. Mold. S.S.R., Ştiinţa, p. 16-34 , Chişinău .
SAGATOVICI ALEXANDRA (1968), Studiul geologic al părţii de vest şi centrale a Bazinului
Oaş, Stud. Tehn. Ec., Ser. J, Stratigrafie, 5, 146 p., 19 planşe, Bucureşti.
SALVADOR A. ed. (1994), International Stratigrafic Guide – A Guide to Stratigraphic
Classification, Terminology and Procedure (second edition), The Geological
Society of America, Boulder, 214 p.
SARAIMAN A. (1993), Stratigrafia depozitelor neogene de platformă dintre râurile Moldova şi
Bistriţa, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” 219 p., 29 planşe, 1 hartă, Iaşi.
SAULEA EMILIA (1956), Contribuţiuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpaţii Munteniei,
An. Com. Geol., XXIX, p. 241-270, 3 planşe, Bucureşti.
SAULEA EMILIA (1967), Harta geologică, Sc. 1:200.000, 6. Suceava, Notă explicativă, 26 p.,
Institutul Geologic, Bucureşti.
236 BIBLIOGRAFIE
SAULEA EMILIA (1967a), Geologie istorică, Ed. Didactică şi Pedagogică, 838 p., Bucureşti.
SENEŠ J. (1988), La Paratéthys, la mer Transeuropéenne. Une revue actuelle, Geologica
Carpathica, 39/5, p. 563-568, Bratislava.
SIMIONESCU I. (1901), Descrierea câtorva fosile terţiare din nordul Moldovei, Acad. Rom.,
Rev. fond. şt. ,,V. Adamachi’’, II (1900-1906), No. 6, p. 1-25, Bucureşti.
SIMIONESCU I. (1903), Contribuţiuni la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut, Acad. Rom.,
Rev. fond. şt. ,,V. Adamachi’’, II (1900-1906), No. 9, p. 73-116, Bucureşti.
SIMIONESCU I., BARBU I. Z. (1940), La faune sarmatiene de Roumanie, Mem. Inst. Geol.
Rom., III, 194 p., 11 pl., Bucureşti.
SIMIONESCU TEODORA (1983), Contribuţii la studiul nisipurilor din Jud. Iaşi şi posibilităţile
de valorificare a lor, An şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, Geol.-Geogr., XXIX, p.
47-50, Iaşi.
SINZOV I. F. (1883), Geologhiceskoe issledovanie Bessarabii i prilegaiuşcei k nei ciasti
Hersonskoi gubernii, Izv. Imp. Mineral. O-va, XI, 1, 142 p., St. Petersburg.
STOICA C. (1962), Consideraţii privind stratigrafia Neogenului din valea Buzăului, D. S.
Com. Geol., XLI (1957-1958), p. 37-58, Bucureşti.
STUR D. (1860), Cerithien- Schichten bei Sereth in der Bukowina, Jb. k. k. geol. RA, XI, p.
79-80, Viena.
SZCZECHURA JANINA (1982), Middle Miocene foraminiferal biochronology and ecology of
SE Poland, Acta palaeontologica Polonica, 27/1-4 (1982), p. 3-44, 16 pl., Varşovia.
ŠIKIĆ LIDIJA (1967), Torton i sarmat jugozapodnog dijela Medvenice na osnovu faune
foraminifera, Geol. Vjesnik, 20, p. 127-135, 2 planşe, Zagreb.
ŠIKIĆ LIDIJA (1975), Semseya lamelata Franzenau, 1893, a characteristic, lower sarmatian
foraminiferal species, Geol. vjesnik, 28, p. 143-151, 4 planşe, Zagreb.
ŠVAGROVSKÝ J. (1971), Das sarmat der Tschechoslowakei und seine Molluskenfauna, Acta
geol. geogr. Univ. Comeniunoe Geologica, 20, 473 p., 91 planşe, Bratislava.
ŞTEFAN P. (1982), Contribuţii la studiul Sarmaţianului din perimetrul Tudora – Oneaga
(Dealul Mare – Hârău). An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b. Geologie-
Geografie, XXVIII, p. 53-56, 2 planşe, Iaşi.
ŞTEFAN P. (1985), Contributions aux études des faunes basarabiennes du perimètre
Pârcovaci Deleni (Le district Jassy), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b.
Geologie-Geografie, XXVIII, p. 35-36, 1 planşă, Iaşi.
ŞTEFAN P. (1986), Contributions to the study of Basarabian in Băiceni Area, An. Şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b. Geologie-Geografie, XXXII, p. 41-42, 4 planşe, Iaşi.
BIBLIOGRAFIE 237
ŞTEFAN P. (1987), Contributions to the litho-biostratigraphical study of the Sarmatian in the

Singeap Hill (Moldavian Platform), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b.,
Geologie-geografie, XXXIII, p. 45-46, 1 planşă, Iaşi.
ŞTEFAN P. (1989), Geologia regiunii Dealul Mare - Hârlău, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, teza de
doctorat, 152 p., 13 planşe, Iaşi.
ŞTEFAN P. (1999), Étude biométrique d’une population de Plicatiforma fittoni de Basarabien
de la Plate-forme Moldave, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, XLIV (1998), p. 91-94,
Iaşi.
ŞTEFAN P. (2001), Aspects petrogenetiques concernant les oolithes basarabiennes inférieures
de la zone Dealul Mare – Hârlău, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, XLV-XLVI
(1999-2000), p. 233-239, Iaşi.
ŞTEFAN P., BULGARIU D., ŞTEFAN OANA (2002), Paleoenvironmental conditions from Lower
Basarabian to Moldavian Platform reflected in chemical composition of some
bivalve bioclastes, Acta Palaeontologica Romaniae, vol III. Ed. Vasiliana’98, p.
409, 417, Iaşi.
ŞTEFĂNESCU GR. (1888), Relaţiune sumară despre lucrările biroului geologic în campania
anului 1885 în jud. Bacău, Tecuci, Neamţ, Suceava şi Dorohoi, An. Biur. Geol., III
(1885)/1, p. 4-87, Bucureşti.
ŞTEFĂNESCU GR. (1895), Relaţiune sumară asupra structurii geologice observată de membrii
biroului geologic în anul 1886 în judeţele Iaşi, Botoşani, Roman, Vaslui şi Brăila,
An. Mus. Geol. şi Paleont., I (1894), p. 9-35, Bucureşti.
ŞTEFÂRŢĂ ANA (1997), Flora miocenă din interfluviul Nistru – Prut, Referat pentru obţinerea
titlului ştiinţific de doctor habilitat în ştiinţe biologice în baza lucrărilor publicate.
Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Botanică, 54 p., Chişinău.
TĂTĂRÂM NIŢA (1984), Geologie stratigrafică şi paleogeografie. Mesozoic şi Cainozoic, Ed.
Tehnică, 495 p., Bucureşti.
TUFESCU M. (1974), Populaţiile de foraminifere din apele litorale româneşti, Ed. Academiei
R.S. România, 176 p., 4 planşe, Bucureşti.
TUFESCU V. C. (1937) – Dealul Mare – Hârlău (Observări asupra evoluţiei reliefului şi
aşezărilor omeneşti, Bul. Soc. Regale de Geografie, LVI/1937, p. 48-215,
Bucureşti.
TUFESCU V. C. (1938), Observations géologiques sur les collines de Hârlău (Moldavie), Ann,
sci. Univ. Jassy, XXIV, p. 108-130, Iaşi.
TUFESCU V. C. (1940), Fundamentul Podişului Moldovenesc, Rev. Geogr. Rom. III/1, p. 33-
40, Bucureşti.
ŢABĂRĂ D. (2006), Studiul palinologic al Basarabianului şi Chersonianului din Platforma
Moldovenească, „Al. I. Cuza ”, Iaşi, teza de doctorat, 237 p., 23 planşe, Iaşi.
238 BIBLIOGRAFIE
ŢIBULEAC P. (1998), Studiul geologic al depozitelor sarmaţiene din zona Fălticeni - Sasca -
Răuceşti (Platforma Moldovenească) cu referire speciala asupra stratelor de
carbuni, Univ. „Al. I. Cuza ”, Iaşi, teza de doctorat, 360 p., 60 planşe, Iaşi.
ŢIBULEAC P. (2001), New geological section with the volhynian-basarabian boundary in the
western part of the Moldavian Platform, Stud. şi Cerc. (Geologie – Geografie), 6,
2001, p. 73-82, Bistriţa.
VENGLINSKI I. V. (1975), Foraminiferî i biostratigrafiia mioţenovîh otlojenii zakarpatskogo
proghiba, Izd. „Naukova Dumka”, 263 p., 35 planşe, Kiev.
VIALOV O. S., GRIŞKEVICI G. N. (1970), Kolokvium po buglovskim sloiam vo Lvove,
Buglovskie sloi Mioţena (Materialî Vsesoiuznogo simpoziuma Lvov, 6-16
sentiabria 1966 g.), Izdatelstvo ,,Naukova dumka’’, p. 9-19, Kiev.
VOICU GH. (1981), Statolitele de Mysidae miocen-superioare şi actuale în Paratethysul
Central şi Oriental, Mem. Inst. Geol. Geofiz., XXX, p. 71-92, 6 planşe, Bucureşti.
PLANŞA I
Fig. 1 - Musculus sarmaticus (Gat.); x 1,6; P. Livijoarei; Volinian.

Fig. 2 - Musculus bucovinicus B. Ionesi et V. Ionesi; x 7,8; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 3 - Modiolus incrassatus d’Orb.; x 1,6; P. Valea Lupilor; Volinian.
Fig. 4 - Plicatiforma plicatofittoni (Sinz.); x 1,6; P. Lupăria, Volinian.
Fig. 5 - Plicatiforma plicata plicata (Eichw.); x 1,6: P. Lupăria; Volinian.
Fig. 6-7 - Plicatiforma plicata plicata (Eichw.); x 1,3: P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 8 - Plicatiforma latisulca latisulca (Münst.); x 1,5; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 9 - Plicatiforma latisulca latisulca (Münst.); x 1,2; Rotunda; Volinian.
Fig. 10 - Plicatiforma latisulca jammense (Hilber); x1,8; Dl. Şuverde; Volinian.
Fig. 11 - Plicatiforma latisulca jammense (Hilber); x2,6; Dl. Şuverde; Volinian.
Fig. 12 - Plicatiforma latisulca jammense (Hilber); x1,8; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 13-16 - Obsoletiforma lithopodolica (Dub.); x 1,2; forajul FH4 Lespezi, Volinian.
Fig. 17 - Obsoletiforma vindobonense (Partsch.); x 1,5; P. Lupăria, Volinian.
Fig. 18 - Obsoletiforma obsoleta (Eichw.); x 1,4; P. Muscalului; Volinian.
Fig. 19 - Obsoletiforma obsoleta (Eichw.); x 1,4; P. Muscalului; Volinian.
PLANŞA I
PLANŞA II
Fig. 1 - Obsoletiforma obsoletiformis (Koles.), x 1,4; Mănăstioara; Volinian.

Fig. 2 - Obsoletiforma volhynica (Grisch.); x 4,6; forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 3 - Obsoletiforma milleloca (Sidor.); x 6,4; forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 4 - Obsoletiforma politioanei suessiformis (Jek.); x 6,4; P. Livijoarei; Volinian;
Fig. 5 - Obsoletiforma ingrata (Koles.); x 1,6; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 - Inaequicostata pia (Zhizh.); x 6,4; forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 7 - Inaequicostata radiata (Švagrovský); x 6,4; forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 8-9 - Inaequicostata gracilicostata (Jek.); x 6,4; forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 10 - Inaequicostata gleichenbergense (Papp); x 0,9; forajul FH4 Lespezi;
Volinian.
Fig. 11- Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily); x 0,6, Dl. Şuverde; Basarabian.
Fig. 12 - Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily); x 0,7, Dl. Şuverde; Basarabian.
Fig. 13 - Mactra (Sarmatimactra) pallasi (Baily); x 0,8; P. Matioi, Uda; Basarabian.
Fig. 14 - Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d’Orb.; x 0,8; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 15 - Mactra (Podolimactra) eichwaldi Lask.; x 1,1; forajul FH4 Lespezi;
Volinian.
Fig. 16 - Ervilia dissita dissita (Eichw.); x 1,1; Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 17 - Ervilia dissita podolica (Eichw.); x 1,8; forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 18 - Ervilia dissita podolica (Eichw.); x 1,3, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 20 - Ervilia dissita concinna (Eichw.); x 1,3, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 21 - Ervilia trigonula Sok.; x 2,1; forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 22 - Ervilia trigonula Sok.; x 1,3, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 23 - Donax dentiger Eichw.; x 1,2; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 24 - Donax lucidus Eichw.; x 1,6, Hârtop; Volinian.
Fig. 25 - Solen subfragilis Eichw.; x 1,6; P. Livijoarei, Volinian.
PLANŞA II
PLANŞA III
Fig. 1 - Abra reflexa (Eichw.), x 1,5; forajul FH4 Lespezi; Volinian.

Fig. 2 - Abra alba scythica (Sok.); x 2,7; forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 3-5 - Spaniodontella gentilis gentilis (Eichw.); x 9; forajul FH4 Lespezi;
Buglovian.
Fig. 6 - Spaniodontella gentilis ovales Özsaýar; x 9; forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 7 - Tapes vitalianus (d’Orb.); x 0,9, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 8 - Tapes vitalianus (d’Orb.); x 1,3; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 9 - Tapes vitalianus (d’Orb.); x 1; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 10 - Tapes tricuspis (Eichw.); x 1,4; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 11 - Tapes tricuspis (Eichw.); x 1,3; Mănăstioara; Volinian.
Fig. 12 - Tapes naviculatus (Hoern.); x 1,2; P. Lupăria, Volinian.
Fig. 13 - Tapes gregarius gregarius (Partsch.); x 1,4; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 14-15 - Tapes gregarius gregarius (Partsch.); x 1,4; Mănăstioara; Volinian.
Fig. 16 - Tapes gregarius dissitus (Eichw.); x 0,9, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 17-18 - Tapes gregarius dissitus (Eichw.) tranz. ponderosus (d’Orb.); x 0,9, Dl.
Viilor; Volinian.
PLANŞA III
PLANŞA IV
Fig. 1 - Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.); x 0,9, Dl. Şuverde, Basarabian.

Fig. 2 - Tapes gregarius ponderosus (d’Orb.); x 0,9; P. Trestioarei, Probota;
Basarabian.
Fig. 3 - Tapes aksajicus Bogacev; x 1,4; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 4-7 - Acmaea soceni Jek.; x 1,5; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 8 - Gibbula rollandiana d’Orb.; x 1,5; P. Muscalului; Volinian.
Fig. 9 - Gibbula poppelacki poppelacki (Partsch.); x 1,4; p. Lupăria; Volinian.
Fig. 10 - Hydrobia elongata (Eichw.); x 4,6; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 11 - Hydrobia stagnalis (Bast.), x 4,6; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 12 - Hydrobia uiratamense Koles.; x 4,6; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 13-14 - Cerithium rubiginosum Eichw.; x 1,8; Volinian.
Fig. 15 - Potamides bicinctus bicinctus (Eichw.); x 1,6; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 16 - Potamides bicinctus bessarabicus (Sim. et Barbu); x 1,8; P. Lupăria;
Volinian.
PLANŞA IV
PLANŞA V
Fig. 1 - Potamides disjunctus disjunctus (Sow.); x 1,5; P. Lupăria; Volinian.

Fig. 2-3 - Potamides disjunctus quadricinctus (Sieber); x 1,5; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 4 - Potamides disjunctus quinquecinctus B. Ionesi et Vele; x 1,5; P. Lupăria;
Volinian.
Fig. 5 - Potamides mitralis (Eichw.); x 1,8; P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 - Potamides mitralis (Eichw.); x 1,6; Dl. Şuverde, Hărmăneşti; Volinian.
Fig. 7 - Potamides mitralis (Eichw.); x 1,6, P. Lupăria; Volinian.
Fig. 8 - Potamides mitralis (Eichw.); x 1,6; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 9-10 - Potamides nimpha (Eichw.); x 1,4; P. Lupăria, Volinian.
Fig. 11 - Potamides bicostatus (Eichw.); x 1,6; Siliştea; Volinian.
Fig. 12 - Potamides nodosoplicatus (Hoern.); x 2,4; Volinian.
Fig. 13-14 - Potamides pictus (Bast.); x 1,6; Dl. Şuverde; Basarabian.
PLANŞA V
PLANŞA VI
Fig. 1 - Dorsanum duplicatum duplicatum (Sow.); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.

Fig. 2 - Dorsanum duplicatum longiquum (Koles.); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 3 - Dorsanum duplicatum gradarium (Koles.); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 4 - Dorsanum opinabile opinabile (Koles.); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 5 - Dorsanum cf. opinabile trabale (Koles.); x 1,91; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 6 - Dorsanum dissitum (Dub.); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 7 - Dorsanum elegans (Sim. et Barbu); x 1,9; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 8 - Dorsanum corbianum (d’Orb.); x 1,8; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 9 - Dorsanum superabile marcidum (Koles.); x 1,8; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 10 - Acteocina lajonkaireana lajonkaireana (Bast.); x 12; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 11 - Acteocina lajonkaireana okeni (Eichw.); x 12; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 12 - Acteocina lajonkaireana sinzovi (Koles.); x 12; P. Lupăria; Volinian.
Fig. 13 - Spirorbis heliciformis Eichw.; x 12; P. Lupăria; Volinian.
PLANŞA VI
PLANŞA VII
Fig. 1 - Quinqueloculina akneriana akneriana d’Orb.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.

Fig. 2 - Quinqueloculina akneriana longa Gerke; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 3 - Quinqueloculina akneriana elongata Gerke; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 4 - Quinqueloculina akneriana rotunda Gerke; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 5 - Quinqueloculina akneriana argunica Gerke; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 - Quinqueloculina consobrina consobrina (d’Orb.)nc; x 110, P. Livijoarei;
Volinian.
Fig. 7 - Quinqueloculina consobrina nitens Reuss; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 8 - Quinqueloculina consobrina plana Volosh.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
PLANŞA VII
PLANŞA VIII
Fig. 1 - Quinqueloculina reussi reussi Bogd.; x 110, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 2 - Quinqueloculina reussi virgata Serova; x 110, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 3 - Quinqueloculina complanata (Gerke et Issaeva); x 110, forajul FH4 Lespezi;
Volinian.
Fig. 4 - Quinqueloculina fluviata (Vengl.); x 110, forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 5 - Triloculina cubanica Bogd.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 -Articulina problema Bogd.; x 110, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 7 - Articulina sarmatica (Karrer); x 75, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 8 - Porosononion martkobi (Bogd.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 9 - Porosononion subgranosus subgranosus (Egger); x 110, P. Livijoarei;
Volinian.
Fig. 10 - Porosononion subgranosus umboelata Gerke; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 11 - Nonion serenus Vengl.; x 110, forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 12 - Nonion bogdanowiczi Volosh.; x 110, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
Fig. 13 - Ammonia beccarii (L.); x 110, forajul FH4 Lespezi; Volinian.
PLANŞA VIII
PLANŞA IX
Fig. 1 - Elphidium macellum macellum (F. et M.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.

Fig. 2 - Elphidium macellum aculeatum Silvestri; x 110, forajul FH4 Lespezi;
Volinian.
Fig. 3 - Elphidium macellum tumidocamerale Bogd.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 4 - Elphidium macellum converia Vengl.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 5 - Elphidium strattoni (Applin, Ellisor et Kniker); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 - Elphidium subumbilicatum Czjzek x 75, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 7 - Elphidium poeyanum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 8 - Elphidium angulatum (Egger); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 9 - Elphidium incertum (Williamson); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 10 - Elphidium hauerinum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 11 - Elphidium gunteri Cole; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 12 - Elphidium rugosum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
PLANŞA IX
PLANŞA X
Fig. 1 - Elphidium rugosum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.

Fig. 2 - Elphidium crispum (L.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 3 - Elphidium minutum (Reuss); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 4 - Elphidium cf. ukrainicum Reuss; x 110, forajul FH4 Lespezi, Buglovian.
Fig. 5 - Elphidium semistriatum sarmaticum Didk.; x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 6 - Elphidium aculeatum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 7 - Elphidium fichtellianum (d’Orb.); x 110, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 8 - Elphidium fichtellianum (d’Orb.); x 110, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 9 - Parrellina regina regina (d’Orb.); x 110, Dl. Viilor; Volinian.
Fig. 10 - Parrellina regina caucasica (Bogd.); x 110, Dl. Viilor; Volinian.
PLANŞA X
PLANŞA XI
Fig. 1-12 - Cibicides lobatulus (W. et J.); x 110, forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
PLANŞA XI
PLANŞA XII
Fig. 1 - Statolite de Mysidae; x 145, forajul FH4 Lespezi; Volinian.

Fig. 2-3 - Semseya lamellata Fran.; x 23, forajul FH4 Lespezi; Buglovian.
Fig. 4 - Fructificaţii de Chara; x 23, P. Livijoarei; Volinian.
Fig. 5 - Briozoar ; x 11, P. Lupăria; Volinian.
Fig. 6 -7 - Secţiune în calcarele biosparitice din Membrul de Coasta Neagră. Se pot
identifica: Parrellina regina regina (d’Orb.), Cibicides lobatulus (W. et J.),
Textularia sp., Quinqueloculina sp.; x 75.
Fig. 8 - Secţiune în calcaro-gresiile oolitice din nivelul Hârtop II (Dealul Deleni); x
75.
Fig. 9 - Secţiune în calcaro-gresiile oolitice din nivelul Hărmăneşti - Manolea (Dealul
Deleni); x 75.
PLANŞA XII
Viorel Ionesi şi-a făcut studiile universitare şi postuniversitare la Universitatea
„Alexandru loan Cuza” din Iaşi. A absolvit Facultatea de Geografie şi Geologie în
1996, Maşterul în Biostratigrafie în 1997 şi a obţinut doctoratul în 2004 cu distincţia
magna cum laude. în prezent, lucrează la aceeaşi universitate, unde predă cursurile
de Geologie fizică, Micropaleontologie şi Hidrogeologie. Urmând tradiţia şcolii
geologice ieşene, s-a specializat în probleme de geologie şi biostratigrafie a
Sarmaţianului pe bază de moluşte şi foraminifere.
\
ISBN: 978-973-703-180-8
Editura Universităţii „Alexandru loan Cuza“ Iaşi

Ionesi, 2006, Sarmatianul Dintre Valea Siretului Si Valea Somuzului Mare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ionesi, 2006, Sarmatianul Dintre Valea Siretului Si Valea Somuzului Mare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Viorel Ionesi

S arm aţian u l dintre Valea Şiretului

A cad.prof.univ.dr. Liviu IO N ESI

ISBN (10) 973 - 7 0 3 - 1 8 0 - 6

© E d itu ra U n iv e r sită ţii „ A lex a n d ru lo a n C u z a ” , 2006

Sarm aţianul dintre

56” 6235” (498 Platform a Moldovei)

CUVÂNT ÎNAINTE ..................................................................................................... 7

ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE ........................................................ 13

GEOLOGIA REGIUNII .............................................................................................. 57

PALEONTOLOGIE ..................................................................................................... 179

CONCLUZII ................................................................................................................. 221

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................... 225

Lucrarea de faţă s-a născut în urma tezei de doctorat pe care am susţinut-o în

Mare) reprezintă repere geografice importante. Ne referim la monografia privind

Pe întreaga durată a realizării tezei de doctorat, am beneficiat de reala

Regiunea pe care am studiat-o se găseşte în partea de NV a Podişului

Prin secţionarea acestor suprafeţe structurale de către reţeaua hidrografică au

Acest capitol îşi propune să prezinte atât stadiul de cunoaştere al geologiei

1. Etapa 1860 – 1883

În 1872, J. Niedzwiedzki menţionează că în regiunea din faţa Carpaţilor din

2. Etapa 1883 – 1960

de lemnit”). Argilele respective sunt considerate asemănătoare cu cele de la baza

Gr. Cobălcescu precizează că depozitele sarmaţiene au o înclinare generală

între Siret şi Prut, ci şi pe dreapta Siretului până la Rădăşeni şi Baia. În orizontarea

310 m altitudine, ar fi prezent Badenianul. Vârsta badeniană este argumentată cu o

Din punct de vedere tectonic, V. C. Tufescu admite că înclinarea depozitelor

În monografia asupra faunei sarmaţiene din România, I. Simionescu şi I. Z.

(Eichw.), Potamides pictus (Bast.), Potamides bicostatus (Eichw.), Potamides nimpha

la care se adaugă Ervilia podolica Eichw., Obsoletiforma obsoleta (Eichw.),

În 1955, N. Macarovici realizează o serie de cercetări în Sarmaţianul din

Hărmăneştilor (fig. 4) din versantul nord-vestic al Dealului Şuverde şi pe care autorii

Fig. 4. Profil geologic în versantul nord-vestic al dealului Şuverde (după N. Macarovici şi

3. Etapa 1960 – prezent

În 1964, N. Macarovici reia studiul asupra Sarmaţianului dintre Siret şi

Bica Ionesi arată că, din punct de vedere paleoecologic, în Buglovian,

1) Zona cu Ervilia şi Tapes (Ervilia podolica dissita (Eichw.), Tapes

3) Zona cu Ammonia beccarii (L.)., Porosononion subgranosus (Egger) şi

regiune şi cele identificate de Bica Ionesi în 1968 în regiunea învecinată de la vest de

ce priveşte microfauna, autoarea consideră că în secţiunile respective nu se observă

Fig. 8. Detalii litologice şi biostratigrafice la limita Volinian – Basarabian, Platforma

6. gresia oolitică de Criveşti;

Fig. 9. Secţiuni prin forajele de la Lespezi şi Cepleniţa (după Pătruţ, 1990).

consideră că argilele cu Cryptomactra nu reprezintă o unitate litologică specifică

Pontocypris declivis Müler (dintre ostracode). În ceea ce priveşte taxonii

şi Articulina sarmatica (Karrer), iar pentru cea de-a doua – biozona cu

Din punct de vedere tectonic, A. Saraiman consideră că depozitele badeniene

roci epiclastice (dominante fiind argilele, siltitele şi nisipurile), între care se

doua se extinde pe intervalul atribuit Volinianului superior (300 m), cuprinzând

Cea mai recentă descriere a profilului de la Arghira de pe P. Muscalului, care

În consideraţiile pe care le fac asupra genezei Câmpiei Moldovei, L. Ionesi şi

Formaţiunea de Fălticeni-Boroaia este considerată că ar avea o dezvoltare

în forajul de la Bivolari la altitudinea absolută de +9 m, iar în forajul de la Şipote la –

acestei depozone de-a lungul Siretului ar fi dezvoltarea unor platforme carbonatice

(Inaequicostata gleichenbergense (Papp), Obsoletiforma volhynica (Grisch.), Abra

- tectonica a fost principalul element de control asupra sedimentării şi, din

- pentru depozona forebulge – zona dintre valea Siretului şi valea Moldovei,

Fig. 15. Biofaciesuri şi litofaciesuri în Basarabianul Platformei Moldoveneşti (după L. Ionesi,

mici şi congerii, apariţia sa fiind însoţită de prefaceri paleogeografice, concretizate

Concluzii. Din prezentarea istoricului rezultă că referirile asupra regiunii

Depozitele care aflorează în regiunea studiată aparţin etajului Sarmaţian (sens

Din examinarea lor la microscop am constatat în primul rând că cele două

În ceea ce priveşte rocile situate între 281 şi 278,5m, deasupra argilelor