Sunteți pe pagina 1din 3

Fișă de lucru

Moara lui Călifar

de Gala Galaction
1. Citiți textul de mai jos și rezolvați sarcinile propuse:

În preajma unei păduri străvechi se privea în iaz

moara lui Călifar. Se privea, de când se ținea minte în bătrânii satului din cealaltă margine a
pădurii, și Călifar era „moș Călifar“ din vremi uitate. Moșnegii din Alăutești își aminteau de
înfățișarea‐i sură, de ochii lui ce iscodeau tăios din stuful sprâncenilor și de moara lui cu strașina
de‐un stânjen. Flăcăii, ce îndrăzniseră să înfrunte până în celălalt capăt pădurea grămădită între
Alăutești și moară, văzuseră cu ochii flăcăilor de acum optzeci de ani. Dincolo de moară începea
Căpriștea: un pământ pietros, scorburos și plin de mărăcini, în care numai Necuratul trăgea
brazdă cu coarnele.
În Alăutești, în nopțile de vreme rea, torcătoarele spuneau, înviind focul, că moș Călifar își
vânduse sufletul Satanei pentru nu știu câte veacuri și viață; că Ucigă‐l‐Crucea întinsese în iazul
morii, sufletelor creștinești, un laț vrăjit; și că morarul procopsea, cu bogățiile cu care Diavolul
ispiti pe Domnul Hristos, pe oricine le poftea și venea ca să le ceară. Dar lațul diavolesc astfel se
înnoda pe sufletul celui ce râvnise procopseala necurată, că acesta își sărea din minți. Bunătățile
cu care îl hărăzea Vicleanul erau atât de multe și bucuria cu care îl gâdila era așa de ascuțită, că
nenorocitul îndrăzneț, perpelindu‐se ca un câine încăierat de viespi și râzând smintit în fericirea
lui drăcească, venea de‐a rostogolul către iaz și oticnea în el. Iazul și moara lui Călifar erau o
născocire a întunerecului. Acest iaz, în care moara se privea de veacuri, nu era un iaz ca
orișicare, pentru că pe fața lui nu se izvodea, niciodată, nicio undă. De‐a pururi, fața lui sta linsă,
limpede, înghețată, ca un stei de sare străvezie, într‐un ram de trestii și de sălcii. Zăgazul, ce se
înălța în coasta morii, era – spuneau creștinii înfiorați – întărit pe dedesubt cu oasele acelora pe
care îi ispitiseră comorile Satanei și veniseră la Călifar ca să‐i procopsească. Moara sta, sub
învelișul ei cu strașina de un stânjen, ca un cap cu gânduri rele, sub o pălărie trasă peste ochi.
Nimeni nu văzuse moara în umblet. Morarul măcina numai pentru stăpânu‐său Nichipercea – și
cine știe pe ce vreme.
1. Citește enunțurile și bifează varianta corectă de răspuns:
Nr,cr Enunțul Corect Incorect
t
1. Moara lui Călifar se afla în mijlocul satului Alăutești.
2. În amintirea oamenilor din Alăutești, moș Călifar
era un personaj ciudat.
3. Moș Călifar era un om foarte credincios lui Dumnezeu.
4. Morarul îî ajuta pe oamenii doritori să se îmbogățească
peste noapte.
5. Iazul și moara lui Călifar erau născociri ale diavolului.
6. Moara lui Călifar măcina pentru toți sătenii din
Alăutești.

2. Citește textul în întregime și completează spațiile din următorul organizator grafic:

Tema textului:

……………………………………………………

Învățătura textului:
Personajele:
……………………………………
…………………………………… ……………………………………
…………………………………… „Moara lui ……………………………………
…………………………………… Călifar” de ……………………………………
Gala ……………………………………
Galaction

Notează ideile principale ale

textului: Structura textului:

................................................. 1. Planul legendar:

................................................. ……………………………………………
................................................. 2. Planul real:
.................................................
................................................. ……………………………………………
................................................. 3. Planul din vis:
.................................................
................................................. ………………………………………..
………………………………………………
……….
3. Scrieți cinci elemente ale fantasticului existente în opera „Moara lui Călifar” de Gala
Galaction.
1. ………………………..
2. ………………………..
3. ………………………..
4. …………………………
5. …………………………

4. Precizează în spațiile date, trăsăturile personajelor principale:

................................ ................................

6. Redactează un text de 80-100 de cuvinte în care să realizezi un alt final al textului „Moara
lui Călifar” de Gala Galaction.

.................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................

S-ar putea să vă placă și