Nutriţionist Prof. Dr.

Veronica Mitescu

TERAPII ALTERNATIVE

“Medicus curat, Natura sanat” Hipocrat

O problemă care l-a caracterizat permanent pe om, încă din momentul apariţiei, este lupta sa
continuă pentru păstrarea sănătăţii şi rezistenţa în faţa numeroaselor boli care îl pândesc la tot pasul. A fi
sănătos, a trăi mult şi a trăi bine, reprezintă baza tuturor opţiunilor umane, de la origini şi până în
prezent.
Medicina modernă, aşa cum o cunoaştem noi, este o creaţie recentă a societăţii umane, care are
mai puţin de 100 de ani. Terapiile alternative, considerate terapii complementare, sunt utilizate încă din
Antichitate, cu rezultate foarte bune asupra organismului uman.
Terapiile complementare nu au la bază cunoaşterea foarte precisă a anatomiei, fiziologiei şi
biochimiei, ci adoptarea unui stil de viaţă corect, sănătos, care să ajute organismul să funcţioneze la cote
optime. Dr. John Knowles afirma că cele mai multe boli sunt rezultatul unui stil de viaţă nesănătos :
supraalimentare, sedentarism, consum de alcool şi droguri, fumat, etc. La acestea, dr. Hans Selye adaugă
stresul ca şi cauză majoră a îmbolnăvirilor, ca rezultat al tensiunilor care se produc în organism sub
influenţa factorilor chimici ( zahăr, alcool, tutun, toxine provenite din mediul înconjurător ), emoţionali
( conflicte interumane ) şi fizici ( lipsa activităţii fizice, traumatismele ).
Medicina alopată, cu medicamente moderne şi operaţii, este utilă în cazurile grave, acute, pentru
că poate să salveze viaţa, dar în cazul bolilor cronice, cu manifestări de durată, terapiile alternative au un
grad de siguranţă mai mare, deoarece nu încarcă organismul cu toxine şi au o acţiune blândă,
neinvazivă, asupra organismului. Să nu uităm că la baza medicamentelor moderne stau produsele
naturale ( plante, animale, elemente minerale, etc ).
Terapeutica naturistă este aceea care, folosind o serie de agenţi naturali, ca : aerul, apa, căldura,
frigul, lumina, mişcarea, alimentaţia, plantele şi alţi factori proveniţi din natură, urmăreşte echilibrarea
organismului şi lupta sa împotriva bolii sau chiar a morţii.
Printre terapiile complementare se numără : acupunctura, meditaţia sau relaxarea, meloterapia,
cromoterapia, relaxarea prin artă, terapia prin dans, sacroterapia, thalasoterapia, arenoterapia,
aromaterapia, homeopatia, fitoterapia, naturopatia, reflexoterapia, masajul, hipnoterapia, etc.

Naturopatia
Naturopatia este prima formă de “tratament medical”, care se bazează pe învăţăturile părintelui
medicinii moderne, Hipocrate. Printre tratamentele prescrise de el se numără dieta, masajul şi
hidroterapia, plecând de la ideea că natura are puterea de a vindeca orice. Boala dispare atunci când
starea generală a pacientului se îmbunătăţeşte.
Naturopatia este în acelaşi timp un mod de viaţă şi un tratament, care este aplicat persoanei pe
termen lung, încurajând-o să fie responsabilă pentru sănătatea sa. Ea are efect în afecţiuni foarte variate,
care includ bolile degenerative şi infecţioase, apărute ca rezultat al neglijenţei persoanei în cauză.
Practic, naturopatia reprezintă stilul de viaţă care urmăreşte prevenirea apariţiei bolilor, prin
obţinerea şi menţinerea unei stări bune de sănătate, fără a avea nici un efect secundar periculos pentru
organism.
Există şi cazuri în care schimbarea stilului de viaţă este bine să fie monitorizată de un specialist,
pentru a evita apariţia unor stări care să pună în pericol viaţa persoanei. Aşa se întâmplă, de exemplu, în
cazul diabetului, al hipertensiunii arteriale, al afecţiunilor cardio-vasculare, etc.
Naturopatia urmăreşte omul ca pe un întreg format din partea sa fizică, dar care este condusă de
partea psiho-emoţională.

1
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Scopul naturopatiei este în primul rând menţinerea sănătăţii şi prevenirea instalării bolilor.
Printre instrumentele de lucru principale ale acesteia se numără : dietetica ( nutriţia, postul ) şi
manipularea ţesutului moale ( masajul, hidroterapia ), la care se pot adăuga ca metode auxiliare
psihoterapia, schimbarea stilului de viaţă, acupunctura, homeopatia, fitoterapia.
Dieta se întocmeşte în urma unei consultaţii, în care clientul trebuie să îşi prezinte, în primul
rând, toate antecedentele medicale şi să facă o descriere exactă a stării de sănătate din momentul
respectiv. Urmează o examinare fizică a acestuia ( măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului, analiza
reflexelor, etc., în funcţie de starea pacientului ). Ca metode de reducere a stresului şi de activare a
metabolismului, pot fi indicate masajul, plimbările în aer liber, etc. Clientului i se va cere să realizeze un
raport asupra alimentaţiei sale pentru o perioadă de şapte zile, în care va trebuie să treacă exact
alimentele şi cantităţile consumate în fiecare zi, pe cât posibil şi cu indicarea orei la care acestea sunt
consumate, în vederea realizării unei diete corecte şi sănătoase.
Postul, ca perioadă de timp în care organismul este hrănit doar cu anumite elemente, este una
dintre metodele utile în procesul de vindecare al organismului, de detoxifiere şi de accelerare a
metabolismului. Acesta însă trebuie să fie ţinut corect, de preferat sub supraveghere de specialitate. În
dieta oricărei persoane ar trebui să existe o perioadă de post, care este foarte utilă în procesul de curăţare
a organismului.
Pregătirea pentru post se face treptat. Se începe cu o zi de regim uşor, restricţionat doar la câteva
vegetale în stare crudă. Urmează un post de trei zile, în care în prima zi se consumă vegetale crude în
cantitate redusă, pregătindu-se astfel organismul pentru un aport alimentar redus, urmează a doua zi în
care se consumă doar apă, apoi a treia zi cu o dietă uşoară, restricţionată la alimentele vegetale în stare
crudă. Un post de cinci zile are aceeaşi structură, zilele în care se consumă doar apă fiind a doua şi a
patra. Pentru că unul dintre scopurile principale ale postului este acela de a ajuta organismul să se
odihnească, eliminând şi toxinele în acelaşi timp, este de preferat ca zilele de post să fie acelea de
odihnă, eventual zilele de la sfârşitul săptămânii.
Şi în ceea ce priveşte mişcarea, se recomandă acelaşi program. Se începe cu plimbări, exerciţii
uşoare, apoi se trece la exerciţii fizice corespunzătoare, cu un nivel de dificultate şi intensitate adaptat
fiecărei persoane.
Hidroterapia este terapia cu ajutorul apei, care se poate utiliza sub forma duşurilor, a băilor, a
împachetărilor, toate acestea putând fi reci, calde sau alternante. Sunt folosite atât pentru efectul lor
relaxant, cât şi pentru efectul de hidratare rapidă a organismului sau de activare a circulaţiei sanguine
periferice.
Apa rece, direct de la robinet, este indicat a fi folosită pentru un interval scurt de timp, 15 – 20
secunde, de preferat dimineaţa. Persoanele care au mâinile şi picioarele reci vor observa o îmbunătăţire
a stării. Pentru tratarea zonelor afectate de inflamaţii se folosesc duşurile alternative. De asemenea,
duşul scoţian are ca efect hidratarea pielii, creşterea elasticităţii şi intensificarea efectului de întinerire al
pielii, prin îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a oxigenării la nivel celular.

Terapiile de relaxare
Deoarece cea mai mare parte a problemelor fizice au la bază probleme la nivel emoţional, un rol
foarte important în menţinerea stării de homeostazie a organismului o au tehnicile de relaxare şi de
reducere a stresului.
Acestea au ca scop îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar prin reducerea nivelului de
stres al organismului. În prezent, este unanim recunoscut faptul că numeroase afecţiuni, de la banalele
răceli sau gripe, până la depresie, cancer sau SIDA, sunt declanşate sau agravate de problemele mentale
nerezolvate sau de stres. Practic, stresul este unul dintre factorii cei mai agresivi, care determină
inducerea stării de dezechilibru la nivel intern.
Tehnicile de relaxare a organismului şi de reducere a nivelului de stres sunt numeroase, fiecare
persoană trebuind să aleagă metoda cea mai potrivită în funcţie de cerinţele proprii.

2
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Printre cele mai eficiente tehnici de relaxare se numără tratamentul autogenic, pus în aplicare
de dr. W. Luthe, care constă într-o serie de exerciţii mentale simple, care au ca scop să stopeze
mecanismul de producere a stresului, activând, în schimb, mecanismele regenerative care duc la
relaxarea psihică profundă.
Dacă este practicată zilnic, această tehnică aduce modificări pozitive importante, atât la nivel
mental ( asemănătoare tehnicilor de meditaţie orientală ), cât şi chimic şi fiziologic ( asemănătoare celor
obţinute în urma antrenamentului sportiv susţinut ).
Antrenamentul autogenic are, în primul rând, rolul de a reface echilibrul între minte, corp şi
sistemul imunitar, ajutând persoana respectivă să preia controlul asupra propriului organism. Dă
rezultate foarte bune în cazul adicţiilor ( renunţarea la fumat, alcoolism, scăderea în greutate, etc. ),
îmbunătăţeşte concentrarea şi atenţia, ajută persoana să se autovindece, prin accesarea spaţiului de
linişte interioară.
Multe persoane preferă această formă de meditaţie, datorită faptului că nu este legată de nici o
practică religioasă sau culturală.
În multe cazuri, tratamentul autogenic este folosit de femeile însărcinate ca să poată face faţă
cerinţelor crescute ale corpului lor şi ale bebeluşului.
Tratamentul autogenic presupune utilizarea unui complex de exerciţii mentale, care au ca scop
concentrarea persoanei asupra senzaţiilor fizice normale ( ex : greutatea şi căldura în anumite părţi ale
corpului ) şi în acest fel să ajungă la o stare de relaxare profundă. Concentrarea atenţiei se realizează
dinspre membre către inimă şi sistemul circulator, respirator şi nervos, deci dinspre exterior către
interiorul corpului. Se urmăreşte în felul acesta, ca persoana să capete controlul asupra hormonilor care
guvernează activitatea sistemului nervos.
Tratamentul autogenic este unul simplu şi foarte eficient, care poate fi folosit oricând şi oriunde.
Concentrarea pasivă contribuie la înlăturarea senzaţiei de frică şi de anxietate şi ajută organismul în
procesul de autovindecare. Eficienţa lui este direct proporţională cu intensitatea şi frecvenţa utilizării
tehnicilor de relaxare. Contribuie la descărcarea emoţională şi la înlăturarea stresului, la revitalizarea şi
întinerirea organismului, îmbunătăţeşte performanţele organismului ( atenţia şi capacitatea de
concentrare, rezultatele sportive, etc ). Poate fi practicat şi fără asistenţa unui instructor.
Relaxarea musculară este o tehnică simplă, ce poate fi folosită oriunde, oricând, de către
oricine, mai ales atunci când muşchii se simt încordaţi. Relaxarea presupune o respiraţie lentă şi adâncă
şi încordarea şi relaxarea diferitelor grupe de muşchi, începând de la degetele picioarelor, tălpi, gambe,
coapse, fese, abdomen, spate, gât, braţe, coate, mâini, muşchii feţei. Procesul se repetă până când este
eliberată tensiunea din muşchi.

Vizualizarea este o terapie cunoscută şi utilizată din antichitate pentru vindecarea diferitelor
boli. Ea a fost folosită în jurul anului 1000 î.Hr. de către filosoful şi doctorul grec Aesclepios, care a fost
părintele centrelor medicale holistice ( el a cerut ca după moartea sa să se contruiască “templele de
vindecare”, în care să fie folosit procedeul vizualizării, care stau la baza acestor centre ). Eficacitatea
acestei metode, care are la bază utilizarea puterii vindecătoare a minţii, este recunoscută şi aplicată
astăzi de psihologi şi medici.
Terapia prin vizualizare sau terapia cu imagini are la bază ideea că prin gândire se creează
imagini care pot fi folosite de către organism în mod pozitiv sau negativ. Prin controlul imaginaţiei
ajungem să ne controlăm gândurile, emoţiile şi să eliminăm din mintea noastră gândurile negative, care
au tendinţa de a pune stăpânire pe organism. Dacă ne imaginăm lucruri pozitive, ne utilizăm mult mai
bine creativitatea, în timp ce gândurile negative contribuie la creşterea nivelului de stres al organismului.
Emoţiile negative împiedică organismul să vadă şi să utilizeze numeroasele oportunităţi care apar în
jurul nostru.
Vizualizarea individuală poate fi folosită în diverse scopuri. De exemplu, dacă este utilizată
pentru vindecare, imaginaţia va crea o imagine vindecătoare, care este utilizată de creier pentru tratarea

3
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

problemei de sănătate. Poate fi vizualizat, de exemplu, procesul de refacere al unui organ, iar acesta, în
starea de relaxare profundă, va începe să se refacă.
Tehnica vizualizării poate fi folosită şi pentru eliberarea de ataşamentul faţă de persoane, locuri
sau obiecte sau pentru eliberarea de emoţii negative.
Vizualizarea condusă de un iniţiat se poat realiza prin meditaţie, hipnoză sau tratament autogenic
şi are ca scop inducerea relaxării şi formarea unei păreri bune despre propria persoană, în scopul
realizării vindecării.
Terapia prin vizualizare poate contribui semnificativ la revenirea după boală şi la refacerea
organismului, prin crearea unei imagini pozitive şi a unei stări de bine.

Meditaţia este o tehnică ce presupune inducerea unei stări de relaxare profundă a organismului.
Este foarte răspândită în Orient, unde a fost şi este folosită în continuare pe scară foarte largă, fiind
legată de multe practici religioase.
Meditaţia transcedentală a fost creată în anii ´40 de către Maharishi Mahesh Yogi, fiind
cunoscută în Occident în anii ´60 şi este bazată pe tehnici de meditaţie precise. Aceasta utilizează
mantrele sanscrite alcătuite dintr-un cuvânt sau o frază care este repetată în gând mult timp, până când
practicantul reuşeşte să se relaxeze şi să atingă un nivel profund al conştiinţei, ceea ce duce la
ameliorarea sănătăţii, la amplificarea vitalităţii şi a liniştii interioare. Practicarea meditaţiei
transcendentale presupune prezenţa unui maestru pentru iniţiere.
Meditaţia budistă este însoţită, de cele mai multe ori, şi de practicile religiei budiste. Există
două forme ale meditaţiei budiste : meditaţia yoghină şi meditaţia vipassana. Meditaţia budistă are la
origine practicile tânărului prinţ indian Buddha Gautama Siddharta, care a trăit în jurul anului 500 î.Hr.,
care a renunţat la o viaţă de lux pentru a găsi soluţii pentru suferinţa şi efemeritatea condiţiei umane.
Meditaţia yoghină, care se regăseşte în textele budiste clasice, este apropiată de practica yoga
din tradiţia hindu şi presupune concentrarea asupra problemelor morale, intelectuale sau abstracte, care
duc la purificarea spirituală, stare care se obţine în urma parcurgerii a patru etape, prin care practicantul
intră într-o stare de puritate şi conştiinţă neprihănită.
Meditaţia vipassana, menţionată şi ea în textele clasice, este mai uşor de practicat pentru omul
modern. Aceasta implică concentrarea asupra unor situaţii sau obiecte concrete ( flacăra lumânării, o
floare, respiraţia, etc ), realizată iniţial cu ochii deschişi, apoi persoana închide ochii şi îi permite minţii
să rătăcească, atingând astfel o stare de “claritate” a minţii. Poate dura atât cât doreşte cel care
meditează. Din perspectiva budistă, înţelegerea adevărului budist, că realitatea este fără fond şi
trecătoare, poate permite iluminarea spirituală totală sau nirvana.
S-a constatat că meditaţia contribuie la vindecarea insomniilor, la întinerirea organismului, la
reducerea nivelului de stres, la revitalizarea organismului din punct de vedere fizic şi mental, la
îmbunătăţirea memoriei, a relaţionării cu cei din jur, reduce tensiunea arterială, etc..

Tehnica Alexander a fost concepută în anul 1890 de către australianul Frederick Matthias
Alexander pentru a-şi trata problemele cu respiraţia şi cu vocea. Se bazează pe faptul că modul în care
ne folosim de propriul corp afectează modul în care funcţionează organismul nostru. Tehnica Alexander
urmăreşte o reeducare a organismului, astfel încât acesta să ajungă să se mişte şi să îşi susţină greutatea
în mod cât mai natural.
Tehnica Alexander nu tratează în mod direct anumite boli, ci contribuie la îmbunătăţirea stării
generale de sănătate, prin îndepărtarea cauzelor multor dureri, dacă originea acestora constă în
obiceiurile noastre proaste.
Printre beneficiile acestei tehnici se numără : îmbunătăţirea echilibrului şi a coordonării,
reducerea durerilor de spate cronice sau alte probleme ale articulaţiilor, muşchilor sau ale ţesutului
conjunctiv, deformări ale posturii, dificultăţi digestive şi respiratorii, reducerea stresului şi a anxietăţii,
încredere în sine, etc.

4
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Tehnica Alexander se deprinde numai în prezenţa unui specialist. Un maestru în această tehnică
poate contribui la restabilirea unei percepţii senzoriale mai sigure, permiţând astfel unei persoane să
controleze modul în care îşi foloseşte corpul.
Tai Chi ( Tai Chi Chuan ) este reprezentată de o succesiune de mişcări inspirate din artele
marţiale, al căror scop este obţinerea unui echilibru fizic, mental şi emoţional. Mişcările line, relaxate,
circulare, stimulează curgerea energiei vitale ( qi ) prin meridianele energetice, ceea ce vindecă
organismul, creând armonie fizică, mentală şi emoţională. Tai chi este o formă de meditaţie dinamică.
Tai Chi este numele diagramei yin-yang, care prezintă forţele opuse într-o stare de echilibru
dinamic. Această formă de mişcare lentă stimulează circulaţia sângelui fără să creeze presiune asupra
inimii. Rotirea uşoară a tuturor încheieturilor contribuie la menţinerea mobilităţii articulare şi a
flexibilităţii. Sunt foarte indicate persoanelor în vârstă şi celor aflaţi în convalescenţă după boală,
deoarece cresc nivelul de energie al corpului fără efort. Plămânii devin mai puternici şi bolile respiratorii
se vindecă, deoarece tehnica mişcării impune reglarea respiraţiei şi coordonarea ei cu mişcarea.
Tai chi cuprinde o serie de mişcări, care tonifică şi întăresc diferite grupe de muşchi, tendoane şi
articulaţii. Intensificarea circulaţiei sângelui în abdomen şi a funcţionării intestinelor se datorează
respiraţiei ritmice. Un antrenament tai chi complet durează aproximativ 10 minute şi include progresiv
mişcări care presupun doar utilizarea braţelor şi mâinilor, apoi ale tuturor membrelor.

Terapiile naturale - Sunt terapiile bazate pe remedii naturale, cu o istorie foarte îndelungată,
datorită faptului că timp de mii de ani natura ( plantele ) a fost singura sursă de remedii disponibilă
omului.
Homeopatia datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea şi se bazează pe remediile naturale.
Aceasta este un sistem holistic de medicină, care a fost inventat de medicul german Samuel Hahnemann
( 1755 – 1843 ), sistem care ia în calcul caracteristicile fizice, psihice şi emoţionale ale pacienţilor,
alături de detaliile legate de simptomele prezentate de aceştia. Tratamentul homeopat implică
administrarea unor doze extrem de mici din diferite substanţe. Luate sub orice altă formă, majoritatea
acestor substanţe sunt toxice sau dăunătoare pentru organism, dar în forma potenţată prin prelucrare nu
au efecte secundare nedorite. Aceeaşi substanţă, care poate ameliora simptomele unei boli, aplicată unei
persoane sănătoase îi poate provoca aceleaşi siptome. Practic, tratamentul stimulează autovindecarea
pacientului.
Homeopatia este indicată pentru tratarea problemelor cronice, subite şi acute, dar şi a unor
situaţii neprevăzute. Poate fi folosită pentru tratarea unor probleme foarte diverse :
- Cronice : dureri de cap, migrene, alergii, probleme ale pielii, probleme digestive, reumatism,
artrită, probleme respiratorii, sindrom premenstrual, probleme menstruale şi de menopauză
- Acute : tuse, răceli, boli ale copilăriei, stomacale, probleme ale dinţilor
- Prim ajutor : înţepături de insecte, arsuri minore, deficienţe de mişcare, şocuri, etc.
Printre beneficiile tratamentului homeopat se numără : absenţa efectelor secundare ( remediile
sunt foarte diluate ), tratamentele sunt foarte sigure şi nu generează niciodată alte boli, remediile sunt
uşor de administrat, sub formă de tablete sau siropuri, deoarece sunt lipsite de gust.
Aromele foarte puternice, cum sunt : mentolul, camforul, eucaliptul, cafeaua, tutunul, nu trebuie
consumate în perioada în care se administrează remediile homeopate, deoarece acţionează în dauna
acestora.
Fitoterapia, vindecarea bolilor cu ajutorul plantelor medicinale, este cea mai veche formă de
medicină cunoscută. Fiecare civilizaţie şi-a dezvoltat cunoştinţele proprii despre plantele vindecătoare,
caracteristicile şi întrebuinţările lor. La această metodă s-a ajuns în urma acutizării spiritului de
observaţie, generată de dorinţa omului de a trăi şi a supravieţui atacurilor bolilor. Interesul tot mai mare
în prezent este legat de faptul că, la fel ca şi în cazul homeopatiei, produsele naturale nu prezintă efecte
secundare nedorite sau au foarte puţine. Cel mai important factor de atracţie către fitoterapie îl
reprezintă faptul că plantele se adresează direct inimii şi simţurilor umane.

5
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Maurice Messengue, mare fitoterapeut francez, spunea că “plantele pot să vindece, dar nu pot să
ucidă”.
În mod obişnuit, plantele au un efect benefic, tonic, asupra organismului uman, contribuind la
obţinerea unei stări de bine. Medicina naturistă poate fi de mare ajutor în majoritatea cazurilor în care
am apela la un medic şi poate fi folosită pentru oricine, indiferent de vârstă. Plantele medicinale nu se
adresează bolii, ci bolnavului, acestea privind organismul uman aşa cum este el în realitate, un sistem
viu, în permanentă schimbare.
Remediile obţinute din plante au un efect blând şi sunt bine tolerate de organism. Ele susţin
sistemul imunitar al organismului şi procesele naturale ale sale şi nu creează dependenţă.
Plantele sunt foarte puternice, unele dintre ele putând avea efect toxic asupra organismului, dacă
nu sunt administrate corespunzător. Recoltarea plantelor se realizează din zone sigure, la momentul
potrivit. O problemă a fitoterapiei este legată de faptul că producerea unui remediu natural este legată de
o anumită arie geografică, aceea în care se găsesc resursele vegetale, animale sau minerale respective,
putând fi astfel puternic restricţionantă pentru aprovizionarea cu respectiva materie primă.
Adepţii fitoterapiei îşi motivează alegerea în felul următor :
- Folosirea plantelor de-a lungul timpului a dus la o cunoaştere detaliată a efectelor, posologiei
şi indicaţiilor lor
- Utilizarea plantelor medicinale a trecut deja proba timpului, fiind multă vreme singura cale
de tratament a bolilor
- Plantele medicinale se adresează corpului în ansamblu, nu doar unui organ sau a unei părţi
din corp.
- Celula vegetală este mult mai apropiată de celula animală a organismului nostru decât
substanţele chimice de sinteză
Bernardin de Saint-Pierre spunea, în teoria semnăturii, că natura marchează într-un anumit mod
legătura dintre remediu şi boală, forţând astfel accesul către soluţie. De exemplu, plantele medicinale
folosite pentru afecţiuni ale anumitor organe mimează aspectul şi structura organului respectiv. De
asemenea, anumite plante cresc în anumite regiuni ale globului în virtutea unei finalităţi, aceea a tratării
unor afecţiuni care se dezvoltă predominant în acea arie. De altfel, plantele în general şi mai ales
plantele medicinale, simbolizează energia solară condensată şi reprezintă esenţa forţelor benefice ale
Universului.
Ţara noastră, datorită varietăţii condiţiilor naturale, reprezintă o vertabilă farmacie verde, în care
cresc peste 3200 specii de plante ( dintre care 2100 au denumiri populare ), 876 specii fiind utilizate în
terapia tradiţională. Valorificate ştiinţific însă nu sunt decât puţin peste 200 de plante.
Câteva reţete de ceaiuri recomandate de specialişti în domeniul fitoterapiei sunt :
1. Ceaiul diuretic : cozi de cireşe – 30 g, rădăcină de pir – 20 g, rădăcină de căpşuni – 20 g,
mătase de porumb – 20 g, frunze şi tulpini de grâul potârnichii – 20 g, frunze şi rădăcini de
păpădie – 20 g, frunze şi tulpini de barba-ursului – 20 g, frunze de creţuşcă – 20 g. Din acest
amestec se pun 8 linguri într-un recipient, se toarnă deasupra 8 pahare cu apă, se fierbe totul
timp de 3 minute, se lasă la infuzat 15 minute şi se beau câte 2 căni pe zi, la distanţă de mese.
2. Ceai pentru ficatul obosit – flori de turiţă – 10 g, frunze de păducel – 10 g, frunze de
avrămească sau de veninariţă – 10 g, rădăcină de lemn dulce – 10 g, frunze de rozmarin –
10 g, frunze de anghinare – 20 g, vârfuri înflorite de lipitoare mirositoare – 20 g, vârfuri
înflorite de sânziene – 20 g, rădăcini de păpădie – 20 g, flori de gălbenele – 20 g. Din acest
amestec se pun 4 linguri cu vârf la 4 căni cu apă, se fierb 3 minute, se lasă la infuzat 15
minute şi se bea câte o cană de ceai după fiecare masă principală.
3. Ceai pentru ulcerul gastric sau duodenal – se face un amestec din câte 20 g de : izmă,
măghiran, melisă sau roiniţă, busuiocul cerbilor, brebenel, frunze şi flori de salvie, verbină.
Se pun 4 linguri cu vârf la 4 căni de apă, se fierb trei minute, se lasă la infuzat 15 minute şi se
bea câte o cană de ceai după fiecare masă principală.

6
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Contrar a ceea ce se crede în mod obişnuit, ceaiurile nu sunt complet lipsite de efecte secundare,
motiv pentru care nu este indicat să fie utilizate la nesfârşit. De obicei, reacţiile secundare apar în două
cazuri : fie atunci când plantele medicinale sunt utilizate timp îndelungat, fie atunci când sunt
supradozate. Din acest motiv este bine să fie cunoscut faptul că multe dintre plantele medicinale au un
conţinut ridicat de substanţe active, uneori extrem de active, deci trebuie să fie folosite cu aceeaşi
reţinere cu care utilizăm şi medicamentele de sinteză.
De exemplu, mentolul, folosit pe scară largă în tratarea răcelilor, poate provoca crize de asfixie
dacă este consumat în cantitate foarte mare. Rozmarinul, folosit în tratarea tulburărilor circulatorii, dar şi
în bucătărie, ca şi condiment, consumat în cantitate mare poate da stări de leşin. Valeriana, utilizată
pentru efectul său relaxant, poate da dureri de cap foarte intense atunci când este consumată în cantitate
mare. Ienupărul, utilizat pentru tratarea afecţiunilor reumatice, poate da complicaţii renale atunci când
utilizarea lui depăşeşte o perioadă de şase săptămâni.

Aromaterapia este ramura fitoterapeuticii, care urmăreşte ameliorarea sau vindecarea diverselor
afecţiuni prin utilizarea aromelor şi a parfumurilor naturale, extrase din plantele aromatice. Aceste
produse sunt prezentate sub forma esenţelor naturale sau a uleiurilor esenţiale.
Aromaterapia este o practică foarte veche, substanţele volatile şi aromatice fiind utilizate în
vechime în procesul de îmbălsămare al mumiilor, practicat încă din epoca bronzului.
Faraonii egipteni distribuiau zilnic muncitorilor la piramide o anumită cantitate de usturoi, care
să îi apere de diverse boli. În timpul epidemiilor de ciumă, era folosit pentru protecţie un produs obţinut
din oţet din vin în care erau puse la macerat plante aromatice ( rozmarin, salvie, măghiran, pelin şi
altele ). În spitalele din Paris, în timpul epidemiei de variolă din 1870, erau arse frunze de ienupăr pentru
dezinfectare.
Prezenţa în aer a diferitelor arome contribuie la curăţarea acestuia de diferiţie germeni. De
exemplu, dispersia în aer prin aerosoli a unui amestec format din cuişoare, scorţişoară, cimbru, lavandă,
rozmarin, mentă şi pin, duce în numai jumătate de oră la distrugerea tuturor mucegaiurilor şi
stafilococilor, care poluează aerul încăperii respective.
Aceeaşi putere bactericidă se exercită şi în interiorul organismului. De exemplu, esenţa de pin,
cimbru, eucalipt şi lavandă, au acţiune antiseptică la nivelul aparatului pulmonar, urinar şi digestiv, cea
de rozmarin favorizează producerea şi evacuarea bilei, ceapa, usturoiul, lămâia şi ienupărul împiedică
formarea calculilor biliari şi renali, esenţa de chiparos, măghiran, lavandă, anason şi verbină, au efecte
antispasmodice, esenţa de lămâie neutralizează bacilul tific, stafilococul şi bacilul difteric, esenţele de
busuioc, salvie, pin şi rozmarin au efecte stimulante, esenţele de ceapă, usturoi, mărar, cimbru, anason,
lămâie şi ienupăr, au efecte antifermentative intestinale, etc.
Foarte important este faptul că esenţele aromatice nu produc obişnuinţă şi nu exercită efecte
secundare nocive, proprii medicamentelor de sinteză.
Câteva dintre uleiurile aromatice şi efectele lor sunt următoarele :
- Uleiul de usturoi – vermifug, aperitiv, hipotensor
- Uleiul de ienupăr – diuretic, favorizează eliminarea azotului şi a clorului pe cale renală,
hipotensor, inflamaţii ale căilor respiratorii ( bronşite ), afecţiuni reumatismale ( băi )
- Uleiul de fenicul – spasmolitic, creşte diureza
- Uleiul de cimbru – spasmolitic, secretomotor, antiseptic
- Uleiul de pin, de brad şi de molid – antiseptic al căilor respiratorii şi urinare, diuretic;
aromatizant pentru băi; dezodorizant pentru încăperi.
- Uleiul de coriandru şi chimion – spasmolitic, stomahic, carminativ
- Uleiul de levănţică – antiseptic excelent ( mai ales pentru răni ), aromatizant pentru băi calde
– sedativ pentru sistemul nervos, calmează migrenele
- Uleiul de mentă – dezodorizant, afecţiuni respiratorii ( laringite, traheite ), afecţiuni
reumatice, prurit

7
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Uleiurile aromatice pot fi folosite şi în combinaţii, cu diferite indicaţii. De exemplu :

1. Ulei de mentă – 10 g, ulei de fenicul – 5 g, ulei de pin – 5 g, ulei de brad – 10 g, glicerină –
20 g, spirt eterat – 50 g – amestecul poate fi folosit în tratarea durerilor de cap, a migrenelor
şi a guturaiului. Fruntea şi tâmplele se ung cu vaselină sau lanolină, pentru a preveni iritarea
pielii, apoi se ung fruntea şi tâmplele cu câteva picături de amestec, de 2 – 3 ori pe zi.
2. Ulei de pin – 1 g, ulei de fenicul – 1 g, ulei de mentă – 2 g, ulei de salvie – 1 g, ulei de
eucalipt – 2 g, ulei de cimbru – 1 g, alcool etilic – 100 g. Din acest amestec, se dizolvă 25
picături în apă călduţă, îndulcită, care va fi înghiţită de 3 ori pe zi.

Apiterapia
“Mierea este un simbol al hranei de excepţie”
“Mierea nu este altceva decât o rază de căldură transformată odinioară şi care acum îşi
recapătă forma cea dintâi... Ea ţine loc de soare şi flori până când fratele ei mai vârstnic, soarele...
strecurându-şi prin porţile întredeschise primele mângâieri calduţe, va trezi la viaţă violetele şi
anemonele şi va scoate din toropeală şi lucrătoarele...” Maurice Maeterlinck
“Mierea este darul ceresc al trandafirului” Virgiliu
Produsele stupului s-au înscris de la începuturile omului în rândul elementelor folosite de acesta
pentru completarea şi ameliorarea hranei şi apoi pentru combaterea şi prevenirea durerii şi a suferinţei.
La vechii egipteni ( 3200 î.Hr.), albina era simbolul regelui. La vechii greci, mierea era un aliment, dar
şi un remediu de prim rang. Sportivii, în întrecerile olimpice, foloseau apa îndulcită cu miere ca şi
băutură energizantă. Aristoxenes spunea că “de cei ce mănâncă mierea dimineaţa nu se mai atinge nici o
boală toată viaţa”.
Produsele stupului pot fi împărţite în două categorii :
1. Produsele apicole naturale, directe – mierea, lăptişorul de matcă, propolisul, ceara, veninul de
albine, păstura
2. Produse apicole derivate – hidromelul, turtele şi prăjiturile cu miere, oţetul de miere, cremele
cu ceară, preparatele cosmetice, etc.
În tratarea sănătăţii, produsele cele mai folositoare sunt combinaţiile de miere, polen şi lăptişor
de matcă, fiind utilizate pentru sănătatea tuturor, în convalescenţă, avitaminoze, astenii, insomnii,
nevroze, senilitate, afecţiuni digestive sau ale ficatului, afecţiuni respiratorii, etc.
Mierea este o substanţă dulce, zaharoasă, elaborată de albine, în urma prelucrării în organismul
lor a nectarului floral sau extrafloral cules, cu ajutorul unui ferment solubil, denumit invertină. Este un
aliment natural primar, care conţine în procent de aproximativ 75 % un amestec de glucoză, fructoză şi
mai puţin zaharoză şi, în cantităţi mici, proteine şi lipide şi cantităţi semnificative de vitamine
hidrosolubile, minerale şi esenţe parfumate din toate florile. Mierea conţine fier, mangan, cupru, clor,
siliciu, sodiu, potasiu, calciu, aluminiu, magneziu, în funcţie de conţinutul solului pe care cresc plantele
de la care a fost recoltat polenul. Cu cât culoarea mierii este mai închisă, cu atât conţinutul său în fier,
cupru şi mangan este mai mare.
Datorită cantităţii mari de glucide conţinute, mierea este un aliment hipercaloric, în medie, la
100 g miere îi revin 335 kcal. Un kilogram de miere este echivalent, sub raport caloric, cu 1,680 kg
carne de vacă, 50 ouă, 5,675 l lapte sau 40 portocale. Are proprietăţi bacteriologice şi antiseptice,
numeroase bacterii patogene fiind distruse de miere. Egiptenii antici foloseau mierea pentru tratarea
rănilor.
Fiecare tip de miere are proprietăţi diferite, în funcţie de calităţile plantei din care provine şi de
zona în care a fost produsă : mierea de salcâm are proprietăţi calmante, mierea de castan
descongestionează ficatul şi prostata şi favorizează circulaţia sanguină, mierea de măr şi cea de mure
este tonică şi antidiareică, mierea de tei este calmantă şi sedativă, mierea de păpădie este depurativă şi
uşor laxativă, mierea de rapiţă are acţiune benefică în tratamentul local al ulcerului varicos, mierea de
salcâm galben japonez este antihemoragică, scade timpul de coagulare al sângelui, regularizează şi

8
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

fortifică activitatea inimii, mierea de salvie este sudorifică, reglează menstruaţia şi ajută digestia, mierea
de cimbrişor este antiseptică, pectorală şi afrodisiacă, etc.
Veninul de albine are puternice proprietăţi antireumatismale. Acesta conţine acid formic,
clorhidric şi ortofosforic, săruri minerale, acizi organici volatili, fosfatază A ( ferment ), antibiotice,
histamină, hialuronidază, metionină şi cistină ( aminoacizi care stimulează producţia de cortizon de către
glandele suprarenale ). El determină creşterea afluxului de sânge către locul bolnav, reduce durerile şi
susţine sistemul imunitar al organismului. În acelaşi timp, are şi un puternic efect bactericid, soluţia cu
venin de albine fiind sterilă chiar la concentraţii foarte mici ( 1 : 50000 ). Are efect hipotensor şi
anticancerigen.
Ca metode de tratament, se folosesc : înţepăturile directe cu albine ( pe locul dureros ), injecţiile
intradermice cu venin de albină, administrarea de apitoxină ( venin de albine uscat ), acupunctura cu
produse apicole ( chiar cu albine ).
Printre avantajele utilizării veninului de albine se numără acţiunea sa foarte rapidă şi diferenţele
foarte mari care există între doza utilă, cea toxică şi cea letală.
Tratamentul cu venin de albine se face numai sub supraveghere medicală, pentru că există riscul
producerii reacţiilor alergice, până la şoc anafilactic, ceea ce implică intervenţia medicală de urgenţă.

Printre cei mai importanţi factori de tratament se numără soarele, aerul şi apa.
Helioterapia
“Tot ce merge, respiră şi trăieşte pe binecuvântata noastră planetă este un copil al Soarelui”
Camille Flamarion
Soarele este sursa luminii şi a căldurii, deci este sursa vieţii de pe Pământ. Noţiunea de soare se
suprapune cu aceea de sănătate. Indiferent de numele pe care l-a purtat, cultul Soarelui a dominat toate
vechile civilizaţii.
Cele mai importante căi pe care acţionează Soarele asupra vieţii sunt lumina şi radiaţiile
infraroşii ( calorice ) şi ultraviolete.
Helioterapia este terapia cu lumină solară, iar fototerapia ( actinoterapia ) – terapia cu raze
ultraviolete.
Radiaţiile ultraviolete sunt absorbite la suprafaţa pielii, în stratul epidermic. Principalele acţiuni
sanogenetice ale ultravioletelor sunt reprezentate de :
- producţia de melanină ( pigmentul responsabil de bronzarea pielii, care asigură protecţie
organismului faţă de radiaţia solară prea intensă ),
- producţia vitaminei D ( prin activarea ergosterolului ), cu rol foarte important în
metabolismul calciului şi al fosforului şi în profilaxia rahitismului,
- stimularea glandei tiroide
- influenţarea metabolismului în general ( respiraţia, digestia, circulaţia, funcţionarea
sistemului nervos şi a glandelor cu secreţie internă ) şi pe cel mineral, în particular
Intensitatea radiaţiei ultraviolete depinde de momentul din zi ( cu atât mai intense cu cât Soarele
este mai sus pe cer ), de anotimp ( mai intense în cursul verii ), de latitudine ( scade către poli ), de
altitudine ( intensitate mai mare în zonele mai înalte ), de fenomenele de reflexie şi refracţie a luminii
( mai intense pe suprafeţele deschise la culoare ), de puritatea aerului ( cu atât mai intense cu cât aerul
este mai curat ).
Sensibilitatea organismului la radiaţia ultravioletă este legată de mai mulţi factori :
- vârstă – bătrânii şi copiii sunt mai puţin sensibili decât adulţii
- sex – femeile sunt cu 20% mai sensibile decât bărbaţii
- anotimp – sensibilitatea cea mai redusă este vara decât primăvara sau iarna
- starea fiziologică – în perioada de menstruaţie, femeile au sensibilitatea crescută;
hipertensivii, eczematoşii au sensibilitate crescută
- culoarea pielii – negrii au doar 10% din sensibilitatea albilor la ultraviolete

9
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Radiaţiile calorice ( infraroşii ) reprezintă un factor pozitiv al mediului, ele asigurând energia
calorică necesară desfăşurării proceselor vitale ( favorizează funcţiile metabolice, schimburile celulare,
condiţionează circulaţia şi alte funcţii vitale ).
Radiaţiile luminoase au şi ele un efect foarte important asupra organismului. Ele influenţează
funcţionarea sistemului nervos, cu repercusiuni asupra comportamentului şi a structurii psihice a
persoanei respective, are influenţă asupra dezvoltării intelectuale ( creierul nou-născuţilor se dezvoltă
mai bine dacă aceştia sunt aşezaţi lângă ferestre însorite ) şi fizice ( nou-născuţii care stau la lumina
soarelui nu fac icter, în timp ce cei care stau departe de lumina naturală îl fac ). Lumina solară
condiţionează bioritmurile, fiind cel mai puternic sincronizator al acestora.
Recomandări pentru practicarea helioterapiei :
 helioterapia trebuie acordată cu vârsta, cu propria sensibilitate şi cu starea generală a
organismului
 la fel ca orice alt tratament, cura de soare nu trebuie făcută la întâmplare
 orele cele mai potrivite pentru helioterapie sunt între 8 – 11, atunci când radiaţiile calorice
încă nu sunt foarte puternice
 stratul de nori nu protejează de radiaţiile solare, întrucât radiaţiile ultraviolete traversează
norii, iar norişorii albi de pe cer amplifică radiaţia ultravioletă
 helioterapia trebuie să se facă în mod progresiv, prin expunere treptată la soare în funcţie de
sensibilitate şi de antecedentele personale. Cura începe cu o expunere de 5 – 10 minute pe
fiecare parte în prima zi ( trei asemenea reprize separate prin pauze de câteva minute la
umbră ) şi se creşte intervalul de expunere treptat în zilele următoare
 răcorirea organismului după baia de soare se face printr-o baie în mare sau un duş, celor cu
pielea sensibilă fiindu-le recomandată ştergerea apei de pe piele la ieşirea din apă
 Băile de soare este indicat să se facă la distanţă de mese ( o jumătate de oră după micul
dejun, cel puţin o oră după o masă abundentă, iar în cursul după-amiezii, la cel puţin două
ore după masa de prânz )
 Protecţia capului trebuie asigurată, pentru a preveni supraîncălzirea acestuia şi creşterea
tensiunii arteriale, dar şi producerea insolaţiei
 Trebuie asigurată şi protecţia ochilor, deoarece lumina prea intensă poate determina apariţia
sau agravarea afecţiunilor oculare

Terapia cu aer
“Aerul reprezintă originea tuturor lucrurilor “ Anaximenes
Aerul este alcătuit din două categorii de elemente : care se găsesc în mod constant ( azot, oxigen,
dioxid de carbon, vapori de apă, ozon, etc ) şi care apar în mod accidental.
Oxigenul, care se găseşte în procent de 20,95%, este alimentul numărul 1 al fiinţei vii. Sub 10%
oxigen în aer, viaţa este imposibilă. Azotul reprezintă 78,09% şi este gazul care neutralizează acţiunea
nocivă a oxigenului. Aerul bogat în azot are acţiune sedativă asupra bronhiilor, fiind indicat în tuse,
astm. Dioxidul de carbon, fiind un gaz greu, se concentrează în spaţiile cele mai joase. Prezenţa lui în
atmosferă produce tulburări atunci când ponderea lui creşte : la 1% flacăra lumânării se stinge, la 3%
atmosfera devine toxică, iar la 5% se produce asfixia.
Un adult sănătos, în condiţii de repaos, efectuează 15 – 18 inspiraţii pe minut, deci primeşte 15 –
18 mese respiratorii pe minut. Metabolismul celular necesită un aport constant de oxigen pentru buna sa
funcţionare. Există, deci, două feluri de a mânca : în numele aparatului digestiv – minim 3 mese pe zi –
şi în numele aparatului respirator – 15 – 18 mese pe minut.
Un adult sănătos are nevoie zilnic de circa 1kg alimente, de aproximativ 1,5 – 2 l lichide şi de
circa 12 m3 ( 15 kg ) de aer. Un sportiv poate ajunge în timpul antrenamentului şi al competiţiilor la un
consum de 25 m3 de aer.

10
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Ozonul şi ozonoterapia.
În concentraţiile potrivite, aşa cum se întâmplă în zonele de munte, ozonul are efecte stimulative
şi oxidative asupra organismului uman, contribuind la fortificarea sistemului imunitar prin efectele sale
bactericide. O concetraţie bună de ozon în aer creşte rezistenţa organismului la frig şi la acţiunea
substanţelor toxice, sporind şi calităţile sângelui şi ale circulaţiei sanguine.
Infiltrațiile cu ozon sau tratamentul cu ozon în cameră hiperbarică sunt indicate în cazul
afecțiunilor inflamatorii ale articulațiilor și în refacerea după traumatisme.

Meloterapia – terapia cu muzică – are efecte miraculoase asupra psihicului nostru. Ea

influențează simțurile și atinge cele mai fine părți ale sufletului nostru.
Anumite tonalități, anumite ritmuri, pot atenua durerile, angoasele, pot relaxa organismul, fără a
avea și efectele secundare ale ingestiei de medicamente.
Încă din timpul perioadei intrauterine, fătul aude diferite sunete, la care răspunde și cu care
învață să trăiască.
Tensiunea, pulsul, respirația, sensibilitatea la durere, sunt influențate de ritm sau de anumite
lungimi de undă. De exemplu, frica, durerea sau stresul determină pulsul să rămână înghețat pe o
anumită lungime de undă. Nivelul de adrenalină și cortizol, hormonii stresului, poate fi scăzut cu 20%
prin intermediul unei anumite muzici.
Meloterapia este o formă a psihoterapiei, prin care ae pot trata agresivitatea, blocajele sau boli
psihosomatice ca astmul sau dereglările de alimentație ( bulimia, anorexia ).
Muzica clasică sau melodiile romantice pot să reducă nivelul de stres. Melodiile mai ritmate, mai
vesele, pot fi de ajutor în cazul emoțiilor puternice.
Cel mai bine acționează asupra organismului nostru muzica aceea care ne place cel mai mult.
Printre indicațiile specialiștilor în cazul diferitelor afecțiuni, se numără :
- Migrenele - sunt îndepărtate cu ajutorul piesei ”Don Juan” de Mozart sau de ”Un
american la Paris” de G. Gershwin
- Surmenajul și oboseala nervoasă - sunt înlăturate de ”Dimineața” de Grieg
- Depresia – dispare dacă ascultăm „Regele piticilor” de Schubert
- Furia - se calmează la auzul piesei „Corul pelerinilor” de Wagner
- Melancolia – trece la audiţia piesei „Odă bucurie” de Beethoven
- Starea de nervozitate – este îndepărtată prin „Cantata nr.2” de Bach
- Starea de agitaţie – se reduce cu „Mazurci şi preludii” de Chopin
- Hipertensiunea arterială – se reduce cu „Cvartet în Fa” de Ravel
- Puterea de concentrare – sporeşte cu „Fugile” lui Bach
- Deznădejdea – dispare cu „Clar de lună” de Debussy
Un alt mod de a-ţi stimula activitatea întregului organism, după cum susţin cercetătorii în
domeniu, este cântatul cu voce tare, măcar în momentele în care nu este nimeni în jur care să te „critice”
pentru performanţele tale.
Mic ghid de meloterapie :
 Destindere :
- Claude Debussy – Sonata pentru flaut, alto şi harpă
- Nicolo Paganini – Concertul nr.4 pentru vioară şi orchestră în re minor
- Camille Saint-Saens – Simfonia cu orgă nr.3 în do minor
- Piotr Ceaikovski – Prolog la „Frumoasa din pădurea adormită”
- Muzică folclorică – Duke Ellington, Perdido, Champton, September in the rain
- Muzică de varietăţi
 Relaxare :
- G. Faure – Requiem op. 48 – Introit

11
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

- V. Papatanasiu – Apocalipsul animalelor

- Cântecele naturii ( ciripitul păsărilor, murmurul izvoarelor, foşnetul frunzelor, valurile mării, etc
 Calmare :
- L. van Beethoven – Concertul imperial nr. 5, Adagio din Sonata pentru violoncel şi orchestră în
sol minor
- A. Dvorak – Adagio din Simfonia „Lumea Nouă”
- G. Faure – Agnus dei din Reqieum op. 48
- G. Mahler – Simfonia nr. , a şasea mişcare ( langsam )
- Cl. Monteverdi – Psalmul „Laudate Dominus”
- F. Schubert – Fragment din „Rosamunda”
- P.I. Ceaikovski – Scena şi dansul reginei din „Lacul lebedelor”
 Insomnie :
- Robert Schuman – Reverie
- Friederik Schubert – Ave Maria
- F. Haendel – Largo
- J.S.Bach – Primul şi al doilea preludiu
- M. A. Mozart – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 21
- J. Senno – muzică instrumentală şi unde alfa, care se audiază seara la culcare, după un duş sau o
baie caldă scurtă
- Compoziţii lente, pentru un singur instrument, mai ales chitară sau harpă
 Calmarea durerilor :
- L. van Beethoven – Simfonia pastorală nr. 6
- F. Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor
- Mendelson – Bartholdy ( Felix ) – Simfonia italiană
- M. Ravel – Rapsodia spaniolă
- R. Wagner – Tannhauser ( uvertura ), Parsifal
- P.I. Ceaikovski – Simfonia nr. 6
 Hipertensiune arterială :
- W. A. Mozart – Don Juan
- F. Liszt – Rapsodia ungară
 Surmenaj intelectual :
- J.S. Bach - Fugile
 Stimulare :
- R. Wagner – Tannhauser ( Marele marş ), Maeştri cântăreţi ( Final )
- G. Verdi – Aida ( Marşul )
- Ch. Counod – Faust ( Actul V )
Cântecul bisericesc ( psalmodierea ) monoton şi sacadat, neacompaniat de instrumente, apărut
în mânăstirile medievale, este folosit ca o metodă de intrare în starea de meditaţie. Deşi face referire la
religia creştină, se întâlneşte şi în alte religii, cum sunt hinduismul sau budismul. Practicantul poate să
asculte sau să cânte el însuşi psalmii sau un cuvânt sau o frază, trecând astfel într-o stare de meditaţie.
Una dintre cele mai folositoare forme de psalmodiere este reproducerea sunetelor celor şapte
chakre principale : “o” – cea mai profundă şi mai joasă frecvenţă, pentru chakra bazală, “ou”, “ah” –
plexul solar, “ai” – inima, “ee” . gât, “om” – centrul frunţii, “ng” – frecvenţa cea mai înaltă. Repetarea
zilnică a acestor sunete, ce corespund chakrelor, contribuie la purificarea centrilor şi a câmpului
energetic al organismului, contribuind la energizarea persoanei.

12
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Acupunctura
“Acupunctura reprezintă pentru China un mariaj între Tradiţie şi Progres... Aceeaşi practică
reprezintă mesajul dintr-o sticlă aruncată în ocean, care a traversat secolele” Etienne Lalou
Acupunctura este una dintre cele mai importante practici de medicină tradiţională chineză, care
implică introducerea unor ace fine în anumite puncte din corp. A apărut în urmă cu circa 3000 de ani, în
China, cu toate că cea mai veche dovadă a folosirii ei provine din Europa “omului gheţurilor” ( circa
5000 de ani ).
Acupunctura are efecte foarte bune în tratarea durerilor ( musculare, de cap, migrene, sinuzite,
intestine iritabile, probleme menstruale ), fiind recomandată în orice afecţiune care este însoţită de
acestea. Aproximativ 70 % din pacienţi răspund pozitiv la tratamentul cu ace.
Acupunctura contribuie semnificativ la reducerea cantităţii de medicamente ingerate, ajută la
relaxarea muşchilor muşchilor şi la reducerea stresului şi îmbunătăţeşte somnul, contribuind în felul
acesta la reechilibrarea organismului şi la refacerea lui.
Nu poate fi practicată decât de specialişti calificaţi, care pot să aplice în mod corespunzător, în
funcţie de starea şi de evoluţia pacientului, procedurile cele mai potrivite.
Efectele benefice ale acupuncturii sunt datorate stimulării energetice a nervilor în locul în care
sunt introduse acele, ceea ce are ca rezultat eliberarea endorfinelor, care au capacitatea de a calma
durerile şi de a asigura organismului o stare de relaxare, prin deblocarea curgerii fluxului energetic.
Punctele de acupunctură sunt situate în lungul meridianelor energetice ale corpului. Sunt câteva
“puncte de declanşare”, care, atunci când sunt atinse, produc durere în altă parte a corpului. Pentru
durerile de cap, aceste puncte se găsesc în muşchii gâtului şi ai umerilor. Pentru durerile de braţe,
acestea se găsesc în muşchii centurii scapulare, iar pentru durerile de picioare – în muşchii din centura
pelviană.
Ca variante ale cupuncturii clasice, se folosesc :
 Moxibustia – arderea moxei ( sevă de pelin ) lângă punctele de acupunctură, pentru
regularizarea fluxului de energie qi. Fie se pot aşeza moxe pe capătul acului, fie se apropie de
piele un beţişor aprins
 Auriculoterapia – acupunctura la nivelul urechii – este utilizată atât pentru afecţiuni
dureroase, cât şi nedureroase, ca metodă suplimentară acupuncturii corporale. Poate fi de
mare folos în tratarea dependenţei de droguri şi nicotină.
 Terapia laser – pe punctele de acupunctură, este folosită de unii specialişti ca variantă la
utilizarea acelor
 Electroacupunctura – a fost utilizată la început pentru calmarea durerilor din timpul
operaţiilor chirurgicale. Este utilă în tratarea durerilor cronice şi în grăbirea procesului de
vindecare al rănilor. Aceasta trebuie evitată de persoanele care folosesc aparate de stimulare
cardiacă.
 Acupunctura a început să fie utilizată în tratarea durerii şi în domeniul veterinar
Acupresupra sau presopunctura – este varianta mai blândă a acupuncturii, dar dezvoltată cu
mult înaintea acesteia, care presupune stimularea mai bândă a curgerii energetice prin presiune aplicată
cu ajutorul mâinii ( cu degetele sau cu un instrument bont ) pe punctele de acupunctură. Este o tehnică
ce poate fi autoaplicată, deoarece nu necesită o pregătire profesionistă. Pentru că aplicarea ei se face
superficial, la nivelul pielii, este o tehnică cu efecte doar pe termen scurt.
Silvaterapia – terapia cu arbori
Pădurea este o componentă esenţială a cadrului natural şi existenţial al omului. Pădurea,
plămânul verde al planetei, are puterea de a filtra şi purifica aerul, pe care, cu ajutorul arborilor, îl
încarcă cu oxigen şi îl curăţă de poluanţi.
Pădurea ne-a oferit întotdeauna atât cele necesare traiului ( lemn, hrană ), cât şi adăpost
( protecţie şi siguranţă ), dar mai ales o anumită filosofie vieţii.

13
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Pădurii îi aparţin mai multe funcţii : funcţia de producţie, de protecţie fizică a mediului
înconjurător, de protecţie socială, de protecţie a solului, antierozională, hidrologică, climatică, estetică,
de protecţie fonică, ştiinţifică, de recreere şi agrement, sanitară.
Un arbore de mărime medie dă, în 24 ore, oxigenul necesar pentru 3 oameni, în timp ce un hectar
de pădure furnizează într-o zi 220 kg oxigen, pe care îl răspândeşte în atmosferă, absorbind, în schimb,
280 kg de dioxid de carbon.
Pădurea produce ioni activi, puternic implicaţi în procesul sanogenezei. Aerul pădurii conţine de
2 – 3 ori mai mulţi ioni negativi decât se găsesc pe malul mării şi de 5 – 10 ori mai mulţi decât în
atmosfera urbană.
Pădurea purifică în mod semnificativ aerul. Un hectar de pădure de molid reţine aproximativ 32
tone de praf, una de pin – 56 tone, iar una de fag – 63 tone de praf.
Arborii pădurilor produc şi substanţe volatile, care au efecte pozitive importante asupra
germenilor patogeni. Pădurea este un excelent filtru antibacterian. De exemplu, o pădure de stejar
răspândeşte în atmosferă circa 2 kg de fitoncide pe hectar, substanţe cu acţiune bactericidă capabile să
distrugă şi bacteriile producătoare de dizenterie. Fitoncidele emanate de pin distrug bacilul Koch
( agentul TBC ), iar cele produse de molid – agentul difteriei.
În ceea ce priveşte acţiunea pădurii asupra diferitelor afecţiuni, avem câteva indicaţii :
- Pădurea de stejar – scade tensiunea arterială, ameliorează somnul, oxigenarea şi circulaţia
sanguină
- Pădurea de pin – influenţează negativ afecţiunile cardiovasculare, mai ales vara sau când acestea
sunt foarte dese. În schimb, aceasta influenţează pozitiv funcţionarea sistemului respirator.
Pădurea este şi o sursă importantă de vitamine, care se găsesc în fructele pădurii şi în mierea de
mană. În acelaşi timp, pădurea este o oază de linişte în oceanul de zgomot al societăţii noastre
“civilizate”.
Pădurea este utilă tuturor celor care au probleme cu oxigenarea plămânilor, deoarece aceasta
deţine un aer de foarte bună calitate. Este un mediu excelent pentru antrenament, pentru alergare sau
pentru mişcare, în general, şi pentru optimizarea respiraţiei. Ea oferă condiţii optime pentru reechilibrare
celor care suferă din cauza agresivităţii fonice a mediului de viaţă sau a locului de muncă. Pădurea este
şi un excelent cadru de recreere.
Efectele terapiei cu arbori sunt :
Specia Păduri și asociații de Efecte asupra organismului
arbori
Bradul ( Abies alba ), Brădete, molidișuri, Dezinfectante, tonice asupra
molidul ( Picea abies ), pinete aparatului respirator,
pinul ( Pinus specia ) tuberculostatice
Stejarul și gorunul Cvercete Antihemoragice, hipotensive
( Quercus sp. )
Fagul ( fagus sylvatica ) Făgete Hemostatice
Salcâmul ( Robinia Salcâmete Calmante ale sistemului nervos
pseudoacacia ) și calmante gastrice
Mesteacănul ( Betula Mestecănișuri Diuretice,, anticancerigene
pendula )
Plopul ( Populus sp.), Plopișuri, răchitișuri Analgezice
salcia și răchita ( Salix
sp. )

14
 Nutriţionist Prof. Dr.Veronica Mitescu

Terapiile mării
Cuprind toate acele terapii care sunt legate de prezeneța mediului marin.
Arenoterapia reprezintă terapia cu nisip. Poate fi practicată sub forma mersului cu tălpile goale
pe nisipul încins, la ora prânzului, căldura nisipului fiind un foarte bun stimulator pentru punctele de
terapie din talpa piciorului.
Mai ales pentru afecțiunile inflamatorii ( reumatism, artrite, hernii de disc, etc.), un efect
deosebit îl au împachetările cu nisip fierbinte, făcute la orele prânzului, atunci când soarele are putere
mare de încălzire. Imediat după ieșirea din nisipul fierbinte nu este recomandată baia în mare, pentru că
determină intrarea organismului în șoc termic și stimulează producerea contracturilor și a inflamației.
Băile în mare sunt o formă deosebită de terapie sitmulatoare pentru sistemul imunitar.
Organismul absoarbe prin piele sărurile minerale conținute în apă, iar mișcarea în apă fortifică sistemul
muscular, contribuind astfel la ameliorarea afecțiunilor inflamatorii din organism.
Thalaso-terapia implică mersul desculț prin apă la linia țărmului, linia de spargere a valurilor.
Acțiunea valurilor este una de stimulare a tuturor centrilor nervoși și energetici de la nivelul labei
piciorului. Se adaugă la aceasta și masajul tălpilor, realizat prin mersul pe nisipul ud. Este o metodă de
relaxare și fortificare a organismului foarte eficientă.
Ionoterapia vizează, de această dată, sistemul respirator, fiind reprezentată de inhalarea
aerosolilor produși în zona de țărm maritim.

Nu în ultimul rând, biorezonanța este o terapie electro-magnetică cu efecte deosebite asupra

organismului uman. Cu ajutorul impulsurilor electrice emise la nivelul corect de vibrație a țesuturilor
sănătoase, este stimulată reechilibrarea energetică a organismului, ca prim pas în reechilibrarea fizică a
corpului nostru.

15