Sunteți pe pagina 1din 8

Continentul Țara Caracteristica economico-geografică

Asia Industria
Energetica – Baza energetică a Chinei o constituie cărbunii, cărora le revin ¾ din
balanța energetică. Cele mai importante bazine : Datong, Fushin, Fushun, Baotou,
Kailuan.
Siderurgia – este devansată de țările înalt dezvoltate. Cantități enorme de metal sunt
produse : Anshan, Beijing, Baotou, Tianjin, Fushun, Wuhan.
Industria constructoare de mașini – predomină întreprinderile universale. Produce
material rulant, autovehicule, nave fluviale și maritime etc. Centre principale :
Shanghai, Shenyang, Tianjing, Harbin, Beijing, Wuhan, Datong, Anshan, Dalian.
Industria chimică – se bazeaza pe materiile prime minerale, deșeurile industriei
siderurgice și ale metalurgiei neferoase, petrol și gaze naturale.
Industria textilă – are o dezvoltare continuă. Folosește ca materii prime bumbacul-
fibre, mătasea naturală și artificială, firele sintetice și lâna.
China Industria alimentară – o importanță mai mare are prelucrarea cerealelor și a
culturilor oleaginoase, care constituie baza alimentației populației Chinei.
Agricultura
Cultura plantelor – un rol mai însemnat le revine culturilor alimentare : cerealelor
(orez, grâu, porumb, mei, gaolean), cartofului, batatului, soiei.
Creșterea animalelor – șeptelul total de animale este evaluat la peste 1 mlrd. Capete.
Sericicultura are tradiții seculare și se practică mai ales în cursul inferior al fluviului
Chang Jiang și în provinciile sudice, unde se cultivă dudul.
Transporturile
Circa ½ din traficul de mărfuri și de pasageri revine pe seama transportului feroviar.
Creșste importanța altor tipuri de transporturi – auto, prin conducte, maritim, aerian.
S-au construit autostrăzi moderne, printre care se remarcă cea care ajunge până i+în
Tibet, la Lhasa.
Japonia Industria
Energetica – se bazează pe combustibilul importat. Țara importă anual circa 300
milioane tone de petrol. Japonia deșine locul trei în producția mondială de energie
electrică. Japonia și-a dezvoltat industria energiei nucleare, datorită cărui fapt are în
prezent 30 de centrale nuclearoelectrice cu o putere totală de 44,5 milioane kW.
Industria siderurgică – utilizează minereu de fier, alte materii, precum și cărbune
cocsificabil provenite din import.
Industria constructoare de mașini – anual se produc peste 8,5 mln. Autovehicule,
dintre care 7,2 mln. Sunt autoturisme.
Industria chimică – după volumul producției acestei ramuri, Japonia ocupă locul doi
in lume.
Agricultura
Dispune de puține terenuri arabile. Ramura principală este cultura plantelor.
Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum
și pe pantele munților.
În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine, păsări.
Transporturile
Circa 70% din lungimea căilor ferate este electrificată, iar viteza media a trenurilor
depășește 120 km/oră.
Flota comercială a Japoniei ocupă locul șase în lume. Cele mai mari porturi maritime
de importanță mondială sunt : Chiba, Nagoya și Yokohama, Kobe.
În relațiile economice externe un rol important revine transportului aerian. Principalul
aeroport – Tokyo.
India Industria
Energetica – o constituie cărbunele superior, petrolul, energia hidraulică și
minereurile radioactive. Cărbunii sunt utilizați, în cea mai mare parte, la centralele
termoelectrice construite atât în apropierea bazinelor carbonifere, cât și în
aglomerațiile urbane.
Industria siderurgică – după obținerea independenței politice au fost construite mari
uzine și combinate siderurgice în estul Indiei, unde se află resurse însemnate de
minereu de fier, mangan, cărbuni cocsificabili.
O însemnătate deosebită pentru economia Indiei are industria constructoare de mașini.
India produce mașini-unelte, utilaje și echipamente industriale, material rulant, nave
maritime, autovehicule, tractoare, motoare electrice, generatoare, transformatoare,
frigidere, mașini de spălat, avioane de pasageri și militare, elicoptere.
Industria chimică – India produce o gamă largă de produse chimice : îngrășăminte
minerale, coloranți, vopsele, acizi. Crește producerea de diferiți polimeri pe baza
prelucrării chimice a petrolului și a cărbunelui.
Industria ușoară – se remarcă, în primul rând, industria bumbacului, amplasată pe
întreg teritoriul țării. Este renumită încălțămintea din piele naturală, o bună parte din
care este exportată.
Industria alimentară – producția ei este destinată consumului intern și exportului. Se
remarcă industriile de lapte și unt, producere a zahărului, uleiului vegetal, conservelor
din fructe și legume.
Agricultura
Cultura plantelor – țara dispune de mari suprafețe de terenuri agricole. După
suprafața de terenuri arabile, care constituie 56% din suprafața țării este devansată
numai de S.U.A. și Rusia.
Creșterea animalelor – Problema alimentației este rezolvată parțial, ca urmare a
restricțiilor religioase impuse de hinduism, care interzice sacrificarea vitelor, vaca
fiind considerat “sacru”. De aceea bovinele și bubalinele se folosesc, în primul rând,
ca forță de tracțiune și, parțial, pentru lapte.
Transporturile
În traficul intern de mărfuri și de persoane rolul principal revine transportului
feroviar. Transportul feroviar este dotat cu locomotive Diesel și electrice.
Locul doi în traficul intern de mărfuri și persoane revine transportului rutier.
Transportul maritim asigură atît transporturile de cabotaj, cât și relațiile economice
externe.
Tradițional pentru India, îndeosebi la orașe, este transportul cu ricșa.
America de Nord Statele Unite ale Industria
Americii Industria siderurgică – în această ramură S.U.A. a pierdut întâietatea, fiind depîșită
de China și Japonia.
Industria metalelor neferoase – deține locul 4 în producția de aluminiu și locul 3 în
producția de plumb, locuri de frunte la producerea unor metale rare utilizate pe larg în
ramurile industriale moderne.
Industria constructoare de mașini – sunt prezente toate subramurile și tipurile de
producție. Printre acestea se evidențiază ramurile ce determină specializarea pe plan
mondial a țării – industria automobilelor, aviarachetară, electronică. Industria
automobilelor este amplasată într-un număr mare de orașe, însă cele mai multe
automobile se produc în megapolisul din zona Marilor Lacuri.
Industria chimică – dispune de o bogată și variată bază de materii prime, piață largă
de desfacere a producției finite, resurse umane de muncă de înaltă calificare. Se
dezvoltă pe larg chimia cărbunilor, industria îngrășămintelor fosfatice, potasice, a
erbicidelor, pesticidelor, detergenților, farmaceutică (New York).
Industria ușoară – include o varietate mare de ramuri, printre care se disting
industria textilă (producția țesăturilor din bumbac, lână, mătase, țesături sintetice)
amplasată în nord-estul și estul țării. Întreprinderile industriei de confecții și tricotaje,
de pielărie și încălțăminte se află în centrele mari urbane din Nordul Industrial.
Industria alimentară – se evidențiază industria de prelucrare a cărnii și cea de
prelucrare a laptelui, ale căror întreprinderi sunt concentrate în zona Marilor Lacuri și
la nord-est. Industria zahărului e concentrată în regiunile din nord-vest, industria
conservelor din fructe și legume – în regiunea Marilor Lacuri.
Agricultura
Creșterea animalelor – bovinele de lapte se cresc în statele din zona Marilor Lacuri
și pe coasta de nord-est a Oceanului Atlantic. În aceste regiuni se întind suprafețe
mari de pășuni productive, se cultivă plante furajere, porumb, soia, sorgo. Creșterea
bovinelor de carne este mai răspândită în Marile Câmpii. Este practicată pe larg
creșterea porcinelor și păsărilor.
Transporturile
În locul de intersecție a căilor terestre, acvatice și aeriene se formează mari noduri de
transport. Cel mai mare nod de transport al S.U.A. este Chicago. Mari noduri
feroviare sunt : New York, Philadelphia, Boston, Detroit, Los Angeles, San
Francisco, Seattle.
Transportul autorutier – concurează cu cel feroviar atît la transportarea pasagerilor,
cât și la transportarea mărfurilor la distanțe mici și mijlocii.
Transportul aerian – se impune prin baza sa tehnico-materială, având cel mai mare
parc de avioane din lume.
America Latină Brazilia Industria
Industria extractivă – se distinge extracția de minereu de fier și de mangan, care în
măsură sunt exportate. Brazilia are mari rezerve de minereu de fier.
Energetica – se bazează pe consumul de petrol (peste ½ este importat), energie
hidraulică, lemn, cărbuni. Cea mai mare parte din producția de energie electrică
revine CHE – 85%.
Industria siderurgică – este asigurată cu o bază variată de materii prime de înaltă
calitate. Resursele hidroenergetice imense sunt un stimulent pentru dezvoltarea
electrometalurgiei.
Industria neferoasă – o dezvoltare mai amplă au industria aluminiului și cea a
cuprului. După extracția bauxitelor, Brazilia este devansată numai de Australia,
Guineea și Jamaica.
Industria constructoare de mașini – industria de automobile se dezvoltă cu
participarea capitalului străin. Mari întreprinderi producătoare de autovehicule aparțin
monopolurilor americane “Ford”, “General Motors”, “Chrysler”, concernului german
“Volkswagen” și al celui italian “Fiat”.
Industria chimică – produce sodă caustică, acizi, vopsele, substanțe explozibile,
îngrășăminte chimice, fibre și fire sintetice, mase plastice, cauciuc sintetic etc.
Industria ușoară – o importanță mai mare are industria textilă, care parțial este
orientată spre export. În aglomerațiile urbane Sao Paulo și Rio de Janeiro se produc
țesături de bumbac, sintetice, iar industria lânii este concentrată în sudul țării.
Industria alimentară – dintre ramuri se disting cea a zahărului, cea de prelucrare a
cărnii, producția uleiurilor vegetale.
Agricultura
Cultura plantelor – îi revine 3/5 din costul producției agricole, ea având un caracter
orientat spre export. Dintre culturile destinate pieței externe se remarcă cafeaua,
revenindu-i 36,3% din producția mondială și 23,0% din exportul mondial, cacao,
trestia de zahăr, bumbacul, sisalul, portocalele. Plantele alimentare ocupă ½ din
terenurile cultivate. Se crește porumb, orez, grâu, orz, fasole, soia, manioc.
Creșterea animalelelor – este specializată mai mult în creșterea vitelor pentru carne.
În savanele din partea centrală a Podișului Braziliei, pe pășuni naturale, se cresc
bovine, ovine, caprine, iar la fermele specializate din sud-est se cresc porcine.
Gospodăria silvică – suprafețele de păduri ocupă circa 566 mln. ha. După rezervele
de specii prețioase, Brazilia depășește toate țările lumii. Lemnul obținut este destinat
în mare parte exportului.
Transporturile
Rețeaua de transporturi este insuficient dezvoltată, cu excepția sudului și sud-estului
țării. În Brazilia există căi ferate cu patru tipuri de escartament, ceea ce îmiedică
formarea unei rețele unice feroviare. În ultima vreme se pune problema dezvoltării
unei rețele autorutiere la nord-est și în Amazonia. Cele mai amenajate automagistrale
sunt : Rio de Janeiro – Salvador, Rio de Janeiro – Brasilia.
Africa Republica Africa de Industria
Sud Industria extractivă – îi revine ¼ din costul producției industriale. Cele mai
însemnate subramuri ale industriei extractive sunt extracția de aur, de uraniu, a
diamantelor, după producția cărora R.A.S deține un loc de frunte. O mare importanță
are extracția de minereuri de metale feroase : minereu de fier, mangan, crom,
wolfram, wanadiu etc.
Energetica - R.A.S. se bazează pe cărbuni. Aceștia alimentează centralele
termoelectrice, majoritatea situate în Transvaal. O parte din energie se produce la
centralele nuclearoelectrice. Electroenergetica aparține aproape în întregime
sectorului de stat.
Industria siderurgică – asigură cea mai mare parte din necesitățile în metale ale
industriei constructoare de mașini. Această ramură este naționalizată și se dezvoltă în
provinciile Transvaal, Orange și Natal.
Industria constructoare de mașini – este specializată în producția de utilaje pentru
industria extractivă, construcția de mașini de transport, inclusiv de material rulant, de
tractoare și alte mașini agricole. În porturile maritime sunt concentrate reparația și
construcțiile navale.
Industria chimică – este și ea legată de industria extractivă. În prezent industria
chimică produce : substanțe explozibile, acid sulfuric, îngrășăminte minerale,
coloranți, vopsele, detergenți, polimeri, preparate farmaceutice, mijloace de protecție
a plantelor. Centre principale sunt situate în sudul provinciei Transvaal și în nordul
provinciei Orange.
Industria ușoară – dintre ramuri, mai importante sunt industriile textilă, de confecții
și de încălțăminte. Multe produse ale industriei ușoare sunt importate din alte țări.
Industria alimentară – prezentată prin producția de carne, ulei din semințe de floarea-
soarelui, conserve din fructe și legume, zahăr și vinuri, este destinată în mare parte
exportului.
Agricultura
Cultura plantelor – rolul principal îl joacă cerealele. În gospodăriile sectorului
african porumbul și sorgul sunt cultivate ca produse alimentare, iar în sectorul
european – ca plante furajere. Grâul este cultivat numai în gospodăriile fermiere
europene. În R.A.S. sunt bine dezvoltate legumicultura, pomicultura, viticultura.
Creșterea animalelor – rolul de frunte revine creșterii ovinelor pe pășuni naturale în
gospodăriile cu caracter extensiv din regiunile aride de vest ale țării. R.A.S. este unul
dintre principalii exportatori mondiali de lână. Creșterea bovinelor de lapte și carne
este concentrată în gospodăriile specializate de tip suburban din sud-estul țării
(provinciile Transvaal și Orange).
Transporturile
R.A.S. este unica țară din Africa asigurată cu rețele de transport. Rolul principal în
traficul de mărfuri revine trasnportului feroviar care se află în proprietatea statului.
Australia și Oceania Uniunea Australiană Industria
Industria energetică – rolul principal revine centralelor termoelectrice (90%), care
funcționează pe bază de cărbuni, păcură și gaze naturale. Restul producției de energie
electrică se obține la centralele hidroelectrice, helioelectrice și eoliene.
Industria siderurgică – producția anuală a siderurgiei este evaluată la circa 9 mln.
tone de fontă și 8 mln. tone de oțel.
Industria metalelor neferoase – se remarcă industria aluminiului, producția de
cobalt, argint, zinc, plumb, aur.
Industria constructoare de mașini – se evidențiază industria de asamblare a
automobilelor, care aparține în mare parte companiilor anglo-americane și japoneze,
producția utilajelor pentru industria extractivă.
Industria petrochimică – bazată mai mult pe resursele proprii și concentrată în
orașele-porturi Melbourne, Sydney, Perth, Brisbane.
Industria alimentară – bazată, de asemenea, pe materia primă agricolă
locală;industria de prelucrare a cărnii, laptelui, industria conservelor, zahărului și
vinului, ce satisfac necesitățile interne, cât și o bună parte din export.
Agricultura
Cultura plantelor – se evidențiază cultura cerealelor, îndeosebi a grâului, care
predomină în regiunile de sud-est și de sud-vest. Australia este un mare exportator de
grâu. Se mai cultivă porumb, ovăz, sorg, pe terenurile irigate – bumbac. Pe coasta de
est a Australiei se cultivă plante subtropicale și tropicale, viță-de-vie. Pe Insula
Tasmania se plantează livezi de pomi fructiferi specifici zonei temperate.
Creșterea animalelor – îi revine 2/3 din costul producției globale a ramurii.
Australia deține locul doi în lume după șeptelul de ovine și după producția de lână, ¾
din efectivul de ovine este de rasă „Merinos”. Este bine dezvoltată creșterea bovinelor
pentru carne și lapte, preponderent în sud-estul țării.
Transporturile
În Australia, spre deosebire de alte țări cu suprafață mare, transportul feroviar joacă
un rol mai puțin important , lui revenindu-i 1/3 din traficul de mărfuri. Multe căi
ferate au ecartament diferit, fapt ce împiedică folosirea lor rațională. Aproximativ
90% din traficul de pasageri se face cu transportul autorutier. Rolul principal atât în
traficul intern de mărfuri, cât și în cel pentru deservirea comerțului exterior revine
transportului maritim.

Elaborat : Oprea Alexandru


Grupa E-2021
Verificat : Burcă Mariana

S-ar putea să vă placă și