Sunteți pe pagina 1din 9

Procedură de lucru pentru efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a

sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare in caz de


incendiu.

1. Scopul procedurii.
Prezenta procedură stabileşte măsuri generale privind modul de efectuare a lucrărilor de
instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de
incendiu.

2. Domeniul de aplicare.
Prevederile prezentei proceduri se aplică de către personalul din cadrul SC LANDER-INST SRL
la efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare,
alarmare şi alertare în caz de incendiu.

3. Definiţii / Terminologie.
3.1 alarmă de incendiu - indicaţie vizuală, audibilă sau tactilă a incendiului;
3.2 declanşator manual de alarmare (buton de semnalizare manuală) - componentă a IDSAI
care este utilizată pentru semnalizarea manuală a alarmei;
3.3 detector de incendiu - componentă a IDSAI care conţine cel puţin un senzor şi care,
constant sau la intervale regulate, monitorizează cel puţin un parametru fizic şi/sau chimic
asociat cu incendiul şi furnizează cel puţin un semnal corespunzător la echipamentul de control
şi semnalizare;
3.4 dispozitiv de alarmare - componentă a IDSAI neinclusă în echipamentul de control şi
semnalizare, care este utilizată pentru a avertiza starea de incendiu (sirenă, semnalizator optic,
…);
3.5 echipament de alimentare cu energie electrică - componentă a IDSAI care alimentează cu
energie electrică echipamentul de control şi semnalizare. Echipamentul de alimentare cu
energie include multiple surse de alimentare(sursa de bază - reţeaua electrică naţională, surse
de rezervă: baterie de acumulatoare, grup electrogen, UPS);
3.6. echipament de control şi semnalizare (ECS) - componentă a IDSAI prin intermediul căreia
alte componente ale aceluiaşi sistem sunt alimentate cu energie şi care este utilizată pentru:
- a recepţiona semnale de la detectoare şi/sau declanşatoare manuale de alarmare;
- a determina dacă aceste semnale corespund unei condiţii de alarmă;
- a indica optic şi acustic o condiţie de alarmă;
- a indica locul pericolului de incendiu;
- a înregistra (dacă este posibil) oricare din aceste informaţii; şi pentru :
- a monitoriza funcţionarea sistemului în scopul avertizării optice şi
acustice a oricărui defect (scurtcircuit, întreruperea căii de transmisie /
comandă, defect în alimentarea cu energie);
- a transmite semnalul de alarmă (dacă se cere) la dispozitivele de alarmă la
incendiu şi/sau către serviciul de pompieri, direct sau prin intermediul unui
echipament de transmisie a alarmei la incendiu;
- a transmite comanda la un echipament de protecţie împotriva incendiului
(acţionare pompe incendiu, sprinklere, drencere etc.);
3.7 incendiu - proces de piroliză sau de ardere care necesită investigare şi/sau acţiuni corective
pentru a preveni punerea în pericol a vieţii sau a bunurilor;
3.8 instalaţie de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu (IDSAI) - ansamblu complex de
echipamente electrice care are rolul de a asigura supravegherea unei clădiri sau unei incinte în
vederea detectării, semnalizării şi avertizării asupra izbucnirii unui incendiu, în timp util
intervenţiei în sensul localizării şi acţionării împotriva acestuia.

4. Documente de referinţă
4.1 Legea nr. 10/1995 – privind calitatea în construcţii;
4.2 Legea nr. 307/2006 – privind apărarea împotriva incendiilor;
4.3 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007 – pentru aprobarea Normelor
generale de apărare împotriva incendiilor;
4.4 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010 – pentru aprobarea Metodologiei
de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
4.5 Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a III – a – Instalaţii de
detectare, semnalizare şi avertizare, Indicativ P 118/3 - 2015;
4.6 SR EN 54 – Sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu;
4.7 Specificaţii tehnice ale echipamentelor utilizate.

5. Conţinutul procedurii:
5.1 Precizări privind modul de efectuare a lucrărilor Lucrările de instalare şi întreţinere a
sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu sunt efectuate
numai de către personal care deţine certificat de competenţă profesională în acest sens,
respectiv pentru una dintre ocupaţiile Inginer sisteme de securitate - Cod COR 215222 şi/sau
Tehnician pentru sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu -
Cod COR 742105 şi/sau Tehnician pentru sisteme de detecţie, supraveghere video, control
acces - Cod COR 352130, cu competenţe specifice domeniului de autorizare.
La nivelul societăţii există personal care deţine certificate de competenţă profesională,
astfel încât cumulat, acoperă, la nivelul suplimentului descriptiv, toate unităţile de competenţă
specifice.
La efectuarea lucrărilor de instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de
semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu se vor respecta prevederile legislaţiei,
normativelor, reglementărilor tehnice şi standardelor în vigoare precum şi specificaţiile tehnice
ale echipamentelor utilizate.

INTRETINERE DOAGNOSTICARE , DEPANARE

Prin mentenanta se înţelege un ansamblu de activităţi tehnico-economice şi manageriale care au


ca scop asigurarea unei performante maxime a bunului considerat (utilaj,clădire,instalaţie…).
Întreţinerea preventivă este o inspecţie regulată şi sistematică însoţită de curăţarea şi eventual
înlocuirea componentelor şi a aplicaţiilor utilizate de sistemul de calcul. Întreţinerea preventivă
ajută la evitarea erorilor şi funcţionărilor defectuoase ale sistemelor, asigurând o bună funcţionare
a acestora. Întreţinerea preventivă este folosită pentru a reduce posibilitatea apariţiei unor
probleme hardware sau software verificând periodic dacă funcţionarea se desfăşoară în parametri
normali.
Realizarea de activităţii de întreţinere preventivă pentru sistemele de calcul nu este opţională.
Sistemele de calcul sunt echipamente sensibile şi delicate şi dacă nu se dedic ă timp şi atenţie în
mod adecvat pentru ele, acestea nu pot să funcţioneze corect.
Cu cât există mai puţine erori, există mai puţin probabilitatea de a efectua procesul de depanare,
respectiv apare posibilitatea de a salva timp şi bani. În procesul de întreţinere preventivă se poate
include, de asemenea, modernizarea unor unităţi de hardware sau software, cum ar fi hard-discul,
care face zgomot, upgrade-ul de memorie (care nu este suficientă), sau instalarea de actualizări
de software de securitate sau de fiabilitate.

Rezolvarea problemelor este o deprindere ce se învaţă în timp. Nu toate procesele de depanare


sunt identice, tehnicienii tind să-şi rafineze abilităţile pentru depanare bazându-se pe cunoştinţe şi
pe experienţa personală.
Utilizarea liniilor directoare din această fişă, se constituie ca un punct de pornire pentru a contribui
la dezvoltarea îndemânării abilităţilor de depanare. Deşi fiecare situaţie este diferită, procesul
descris în această fişă ajută pentru a determina cursul de acţiune, atunci când se încearcă o
rezolvare tehnică la o problemă apărută la un sistem de calcul.
Lucrările de întreţinere preventivă ale sistemelor de calcul sunt următoarele:
 curăţirea periodică cu materiale folosite la curăţirea sistemelor de calcul
 întreţinerea componentelor hardware;
 întreţinerea componentelor software;
 întreţinerea echipamentelor periferice.
Lucrări de întreţinere ale sistemelor de calcul pot fi:
 executate de operatorul sistemului de calcul (curente);
 executate de personalul de întreţinere (periodice).
Personalul care utilizează sistemul de calcul, în afară de modul de operare, trebuie să cunoască
şi să respecte un ansamblu de măsuri corespunzătoare întreţinerii:
 măsurile de siguranţă care trebuiesc luate la punerea în funcţiune;
 modul cum se pune în funcţiune, respectându-se operaţiile în succesiunea şi corelarea lor;
 supravegherea pe timpul funcţionării pentru evitarea apariţiei unor fenomene nedorite;
 modul în care se face oprirea, cu respectarea operaţiilor în succesiunea şi corelarea lor;
 măsurile necesare a fi luate în cazul apariţiei unor situaţii anormale;
 protecţia sistemului contra agenţilor corozivi şi a prafului;
 protejarea de lovituri, zgârieturi şi alte degradări, ale componentelor care pot influenţa
funcţionarea;
 modul de curăţare şi desprăfuire periodică.
Lucrările de întreţinere ale sistemelor executate de personalul de întreţinere includ şi pe cele
arătate anterior dar prezintă un specific aparte. Aceste lucrări se execută la anumite termene
planificate, indicate în grafice, în funcţie de caracteristicile sistemului, de precizia necesară
funcţionării, de gradul de încărcare al sistemului de calcul şi regimul său de lucru.

Cu acest prilej se verifică sistemul de răcire şi se gresează componentele aflate în mişcare, se


curăţă contactele, iar în unele situaţii, se fac reglări sau demontări parţiale ale sistemului şi, în
special, a acelor subansambluri care prezintă importanţă în funcţionare. Rezultatul acestor
verificări este menţionat în fişa de urmărire a sistemului de calcul, în vederea determinării
cauzelor apariţiei defectelor frecvente şi pentru stabilirea volumului şi felurilor reparaţiilor.
Planificarea activităţii de întreţinere planificată se bazează pe diferite informaţii:
 analiza rezultatelor din procesul de întreţinere corectivă;
 experienţa acumulată din alte activităţi;
 caracteristicile sistemelor de calcul;
 monitorizarea stării/condiţiei sistemului (dacă acesta este menţinut în funcţiune).

Activitatea de planificare conţine următoarele puncte:


 identificarea sistemului tehnic/componentelor care urmează să fie întreţinute;
 definirea acţiunilor de întreţinere relevante;
 repartizarea acţiunilor;
 pregătirea programului de întreţinere;
 demararea acţiunii.
Pe baza acestor reguli generale de întreţinere preventivă, cele mai multe componente au nevoie,
de întreţinere şi curăţare. Operaţia este necesară pentru aproape fiecare componentă a
sistemului, pentru că praful se acumulează
aproape peste tot şi afectează modul de lucru eficient al componentelor.
Proceduri de dezasamblare şi de curăţare. Pentru a curăţa corect sistemul, trebuie ca acesta
să fie dezasamblat, cel puţin parţial. Se poate merge mult mai departe desfăcând şi placa de
bază. Îndepărtarea plăcii de bază are ca rezultat cel mai bun acces la toate zonele sistemului dar,
în scopul de a economisi timp, probabil că se va dezasambla sistemul numai până la nivelul la
care placa de bază este complet vizibilă. Pentru acest lucru, se înlătură toate plăcile de extensie
şi unităţile de disc din sistem.
Unelte pentru dezasamblare şi curăţare. Curăţarea corectă a sistemului şi a tuturor plăcilor din interior
necesită câteva materiale şi unelte. Pe lângă uneltele necesare dezasamblării sistemului, ar trebui
să dispuneţi şi de următoarele articole:
o soluţie de curăţare a contactelor;
o sursă de aer comprimat;
o pensulă mică;
o tampoane de curăţare, fără scame;
o brăţară antistatică de împământare.
Articole opţionale:
o bandă dublu-adezivă;
o soluţie de lipit la temperatura camerei, puţin volatilă;
o lubrifiant siliconic;
o aspirator pentru calculator (auto).
Aceste unelte simple şi aceste soluţii chimice de curăţare vă vor permite să efectuaţi majoritatea
operaţiilor de întreţinere preventivă.
Substanţe de curăţare standard. Pentru majoritatea operaţiilor de bază – curăţarea componentelor,
a conectoarelor şi a contactelor electrice – una dintre cele mai utile substanţe chimice este
tricloretanul. Această substanţă care curăţă foarte eficient a fost utilizată la un moment dat la
curăţarea contactelor şi a componentelor electrice, deoarece nu deteriorează materialele plastice
şi cablajele. De fapt, tricloretanul ar putea fi foarte util pentru curăţarea petelor de pe carcase şi de
pe tastatură. Din păcate, tricloretanul este încadrat acum în gama solvenţilor cloruraţi, împreună
cu substanţele CFC (fluoroclorurile de carbon), precum freonul, dar companiile furnizoare de
substanţe chimice pentru electronică oferă câţiva înlocuitori.
Există soluţii alternative de curăţare, într-o varietate de tipuri şi de configuraţii. Se pot folosi alcool
izopropilic pur, acetonă, freon, tricloretan sau multe alte substanţe chimice. Majoritatea
producătorilor de plăci şi unele ateliere de service se orientează spre substanţele chimice care nu
distrug ozonul, care respectă reglementările legale şi regulile de protecţia mediului.

De curând, în industrie au devenit populare substanţe de curăţare biodegradabile, descrise ca


„substanţe de curăţare pe bază de acid citric", iar acestea sunt, de multe ori, mai economice şi
mai eficiente pentru curăţarea contactelor şi a plăcilor. Aceste substanţe de curăţare sunt în
general cunoscute sub numele d-limonene sau citrus terpenes şi derivă din coaja de portocală, ceea
ce le dă un puternic (dar plăcut) parfum citric. Un alt tip de substanţă provine din mugurii de brad
şi este cunoscută sub numele a-pinene.
Va trebui totuşi să se manifeste grijă când se folosesc aceste substanţe de curăţare, deoarece pot
cauza bombarea anumitor materiale plastice, mai ales a cauciucului siliconic şi a PVC-ului.
Substanţe pentru curăţarea / lubrifierea contactelor. Aceste substanţe chimice sunt similare celor
de curăţare standard, dar includ şi o componentă pentru lubrifiere. Aceasta reduce forţa necesară
la conectarea şi deconectarea cablurilor şi a conectoarelor, reducând solicitările asupra
dispozitivelor. Stratul lubrifiant acţionează şi ca o protecţie conductivă, care izolează contactele de
coroziune. Aceste substanţe chimice pot prelungi semnificativ viaţa unui sistem, prin prevenirea
apariţiei contactelor imperfecte.

Aceste substanţe, care se aplică pe contactele electrice, îmbunătăţesc mult conexiunea şi


lubrifiază punctul de contact. Unele substanţe includ un semiconductor polimeric lichid; el se
comportă ca un metal lichid, conducând electricitatea în prezenţa unui curent electric. Substanţa
umple şi spaţiile cu aer dintre suprafeţele cuplate pentru două componente care sunt în contact,
mărind suprafaţa de contact şi eliminând oxigenul şi alte particule care pot coroda punctul de
contact.

Substanţele ce includ semiconductor polimeric sunt eficiente mai ales pentru conectoarele
sloturilor de I/O, pentru conectoarele de margine şi cu pini ale plăcilor adaptoare, pentru
conectoarele unităţilor de disc, pentru conectoarele sursei de alimentare şi, practic, pentru orice
conector din PC. Pe lângă faptul că îmbunătăţesc contactul şi previn corodarea, substanţele
lubrifiază contactele, uşurând inserarea şi extragerea conectoarelor.
Spray-uri cu aer comprimat. Ca un ajutor la curăţarea unui sistem, se foloseşte, de multe ori,
aerul comprimat . Se va folosi aerul comprimat prin suflare spre a îndepărta praful şi murdăria
dintr-un sistem sau de pe o componentă. Iniţial, aceste metode foloseau substanţe CFC
(clorofluorcarbon) ca freonul, în timp ce metodele moderne folosesc substanţe HFC
(hidrofluorcarbon, precum difloretanul) sau bioxid \ de carbon, nici una nedistrugând stratul de
ozon. Trebuie acordată atenţie când se folosesc aceste dispozitive, deoarece unele dintre ele pot
genera sarcini electrice atunci când gazul comprimat iese prin duze. Trebuie ca produsul să fie
aprobat pentru curăţarea echipamentelor de tehnică de calcul şi, ca pe o măsură de precauţie,
purtatul unei benzi de împământare. Tipul de butelii cu aer comprimat utilizate la curăţarea
echipamentelor foto poate, uneori, să difere de cel folosit la curăţarea componentelor de
calculator, sensibile la electricitatea statică.
Când se folosesc aceste produse cu aer comprimat, se ţine butelia cu capul în sus, astfel încât
prin duză să iasă numai gaz. Dacă se răstoarnă butelia, substanţa brută din interior va curge ca
un lichid rece, care nu numai că nu este util, dar poate deteriora sau decolora materialele plastice.
Gazul comprimat trebuie folosit numai asupra echipamentelor care nu sunt alimentate, pentru a
reduce riscul deteriorării prin scurtcircuit.
Relativ apropiate de produsele cu aer comprimat sunt sprayurile cu substanţe care îngheaţă.
Aceste sprayuri sunt folosite la răcirea rapidă a unei componente suspectate de a fi defectă, ceea
ce, adesea, o readuce temporar la funcţionarea normală. Aceste substanţe nu sunt utilizate la
repararea unui dispozitiv, ci pentru a obţine confirmarea găsirii componentei defecte. Adeseori,
defectarea unei componente este legată de încălzire, iar răcirea o face să revină temporar la
funcţionarea normală. Dacă circuitul începe să funcţioneze corect, dispozitivul pe care l-aţi răcit
este cel suspect.
Aspiratoare. Utilizarea aspiratorului nu este recomandată pentru aspirarea prafului din zone ce conţin
componente electronice sau componente sensibile la acţiuni mecanice. Unii tehnicieni preferă să
folosească aspiratorul în locul buteliilor cu gaz comprimat, atunci când curăţă un sistem. Aerul
comprimat este, de obicei, mai bun pentru curăţarea unor zone mici. Un aspirator este mai util
pentru curăţarea unui sistem plin cu praf şi cu murdărie. Se poate folosi la absorbirea prafului şi
murdăriei în loc ca aceasta să fie împrăştiată în jurul altor componente, aşa cum se întâmplă în
cazul aerului comprimat. Pentru service-ul la beneficiar, butelia cu aer comprimat este mai uşor de
cărat într-o trusă de scule decât un aspirator mic. Pentru curăţarea sistemelor se folosesc
obligatoriu aspiratoare foarte mici cum ar fi cele auto întrucât acestea prin fluxul de aer redus nu
afectează componentele sensibile din punct de vedere mecanic. Ele sunt uşor de transportat şi
pot servi ca o soluţie alternativă la buteliile cu aer comprimat.
Unele aspiratoare speciale au fost concepute pentru a fi utilizate pe sau în apropierea compo -
nentelor electronice; ele sunt proiectate să minimizeze, la utilizare, descărcările electrostatice.
Dacă se foloseşte un aspirator obişnuit, şi nu unul special conceput cu protecţie ESD, ar trebui
luate măsuri de precauţie, cum ar fi să purtarea de brăţări de împământare. De asemenea, dacă
aspiratorul are vârful metalic, trebuie acordată atenţie să nu se atingă cu el plăcile sau
componentele care se curăţă.
Perii şi tampoane. Pentru a curăţa praful şi murdăria din interiorul unui sistem, înainte de a sufla
cu aer comprimat să se folosească un aspirator, se poate folosi o pensulă mică de pictură, de
machiaj sau fotografică .Atenţie, însă, la electricitatea statică. În majoritatea cazurilor, nu ar trebui
atinse cu peria cablajul imprimat, ci numai interiorul carcasei şi unele subansambluri ca palele
ventilatorului, orificiile pentru aer şi tastaturile. Daca se perie plăcile cu circuite sau în apropierea
lor, se va purta o brăţară de împământare şi se perie încet şi uşor, pentru a împiedica apariţia
descărcărilor electrostatice.
Lubrifianţi siliconici. Pentru a lubrifia mecanismele de deschidere a unităţilor optice sau alte
părţi ale sistemului care necesită o lubrifiere curată, fără grăsimi, se poate folosi un lubrifiant
siliconic, de exemplu WD40. Alte elemente pe care se pot lubrifia sunt şinele de ghidare a capului
unităţii de disc sau chiar ghidajele capului de imprimare, pentru a asigura funcţionarea uniformă.
Utilizarea siliconului în locul uleiurilor convenţionale este importantă, deoarece el nu se lipeşte şi
nu colectează praful şi murdăria.
Se va folosi întotdeauna siliconul cu moderaţie. Nu se pulverizează oriunde în apropierea
echipamentului, deoarece are tendinţa de a migra, ajungând acolo unde nu trebuie (de exemplu
pe capetele unităţilor). Mai bine se aplică puţin silicon pe o periuţă sau pe un tampon cu spumă şi
se întinde pe componentele care au nevoie de acesta. Pentru a lubrifia ghidajele metalice ale
capului de imprimare al unei imprimante, se poate folosi o baghetă de curăţare îmbibată în silicon.
Obţinerea uneltelor şi accesoriilor necesare. Majoritatea substanţelor şi uneltelor de curăţare
prezentate se pot obţine de la un depozit cu echipamente electronice sau chiar de la magazinele
specializate în electronică. Cunoscând firmele care le comercializează, un laborator de
mentenanţă a echipamentelor de calcul, poate fi echipat pentru majoritatea operaţiilor de
întreţinere preventivă.
Dilatarea şi contractarea termică – datorate schimbărilor de temperatură ambiantă aduc
solicitări asupra unui sistem de calcul. De aceea, menţinerea unei temperaturi relativ constante în
birou sau în cameră este importantă pentru funcţionarea cu succes a sistemului de calcul.
Variaţiile mari de temperatură pot conduce la probleme grave. De exemplu, s-ar putea să aveţi
de-a face cu o alunecare excesivă a circuitelor din socluri. Dacă apar variaţii extreme într-o
perioadă scurtă de timp, traseele de pe plăcile cu circuit imprimat se pot întrerupe, conexiunile
realizate prin lipituri se pot desface, iar contactele din sistem pot suferi un proces accentuat de
corodare. Componente precum cipurile pot fi şi ele deteriorate, cauzând alte probleme. Variaţiile
de temperatură pot genera dezastre şi în ceea ce priveşte hard-discurile. Scrierea pe un disc la
diferite temperaturi ambiante poate face ca, pe unele unităţi, datele să fie scrise în alte poziţii
relativ la centrele pistelor. Ulterior, acest lucru conduce la probleme de citire şi de scriere.
Electricitatea statică. Electricitatea statică sau descărcarea electrostatică (ESD) poate cauza
numeroase probleme într-un sistem. Acestea apar, de obicei, în timpul iernii, atunci când
umiditatea este scăzută sau în mediile extrem de uscate, unde umiditatea este scăzută tot timpul
anului. În astfel de cazuri, pentru a vă proteja sistemul-ul s-ar putea să fie nevoie de măsuri de
precauţie suplimentare.
Ori de câte se deschide o unitate de sistem sau se manevrează circuite extrase dintr-un sistem,
trebuie atenţie mărită la electricitatea statică. Se poate deteriora definitiv o componentă printr-o
descărcare electrostatică, dacă descărcarea nu este direcţionată către pământ

Un mod uşor de prevenire a problemelor legate de electricitatea statică este existenţa unui circuit
de împământare bun, factor important pentru echipamentele de calcul. O altă măsură este
folosirea unui covoraş antistatic împământat, sub calculator.

5.2 precizarea responsabilităţilor persoanelor implicate :


Manager:
- să respecte şi să asigure implementarea prevederilor legislaţiei în vigoare;
- să asigure alocarea tuturor resurselor necesare realizării lucrărilor contractate;
- să asigure utilizarea numai a produselor certificate;
- asigură elaborarea procedurilor de lucru generale şi specifice necesare pentru
efectuarea lucrărilor;
- asigură efectuarea lucrărilor numai cu personal care deţine certificat de
competenţă profesională în acest sens, respectiv pentru ocupaţiile Inginer sisteme
de securitate - Cod COR 215222 şi/sau Tehnician pentru sisteme şi instalaţii de
semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu - Cod COR 742105 şi/sau
Tehnician pentru sisteme de detecţie, supraveghere video, control acces - Cod
COR 352130;
- să asigure perfecţionarea permanentă a personalului implicat în efectuarea
lucrărilor.
Personalul:
- să deţină certificat de certificat de competenţă profesională pentru una dintre
ocupaţiile Inginer sisteme de securitate - Cod COR 215222 şi/sau Tehnician pentru
sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu - Cod
COR 742105 şi/sau Tehnician pentru sisteme de detecţie, supraveghere video,
control acces - Cod COR 352130;
- să respecte prevederile legislaţiei în vigoare;
- să solicite alocarea resurselor necesare pentru efectuarea lucrărilor de calitate şi la
termenele stabilite;
- utilizează numai produse certificate;
- asigură respectarea procedurilor de lucru generale şi specifice stabilite pentru
efectuarea lucrărilor.
5.3 Precizări privind asigurarea resurselor
a) resurse umane/personal
– deţinerea competenţei necesare efectuării lucrărilor (personalul SC LANDER-INST
SRL detine CERTIFICAT DE ABSOLVIRE seria , nr. eliberat in
conformitate cu prevederile O.G. nr. 129 / 2000 republicata, pentru ocupatia
(competente comune) ,, Tehnician pentru sisteme de detectie, supraveghere video,
control acces’’ – cod COR 352130 ’’ .).
– asigurarea instruirii asigurarea instruirii : La angajare personalul este instruit de
reprezentantul managementului cu privire la regulamentul intern. Seful noului angajat
va coordona activitatea de instruire si initiere a noului angajat cu privire la toate
celelalte aspecte (fisa postului, cunoastrerea tehnologiei/produselor, procedurilor de
lucru aferente postului in care este angajat, etc.).
– menţinerea înregistrărilor adecvate referitoare la studii, instruire, abilităţi şi experienţă :
Inregistrarile privind instruirea personalului sunt tinute pe suport de hartie in dosarele
personale ale fiecarui angajat prin grija administratorului societatii SC LANDER-INST
SRL.
Dosarul angajatului cuprinde : curriculum vitae, contractul individual de munca, anexa
la contractul individual de munca (de confidentialitate), fisa postului, copii certificate
ale documentelor care atesta calificarea, instruirea, experienta, alte documente
referitoare la angajat, cat si date de identificare.
Inregistrarile referitoare la personalul propriu vir fi arhivate de responsabilul de resurse
umane, in arhiva organizatiei.

b) infrastructură
- clădiri, spaţiu de lucru şi utilităţi asociate : Managementul SC LANDER-
INST SRL a definit infrastructura necesara pentru realizarea lucrarilor
din obiectul de activitate al societatii si care cuprinde :
a. spatiu de lucru si utilitati asociate;
b. echipamente hardware si software;
c. servicii suport: telefonie mobila si fixa, fax, e-mail;
d. scule, dispozitive si echipamente;
e. mijloace auto pentru efectuarea transportului etc.

– c) mediul de lucru :
Managementul organizatiei SC LANDER-INST SRL urmareste sa asigure un mediul de lucru
favorabil desfasurarii in bune conditii a tuturor proceselor; consideram ca un mediu de lucru placut
este un instrument de motivare a lucratorilor pentru obtinerea unor performante ridicate.
Intalnirile periodice, dintre management si lucratori dau posibilitatea de a face propuneri pentru
imbunatatirea continua a mediului de lucru.

In cadrul SC LANDER-INST SRL sunt respectate cerintele legale privind mediul de lucru.

5.4 Servicii către clienţi


a) analiza cererilor clienţilor :
Organizatia depinde de clientii sai si din acest motiv urmareste sa inteleaga cerintele prezente si
viitoare ale clientilor, sa raspunda cerintelor si sa se straduiasca sa devanseze asteptarile
clientilor.
Administratorul SC LANDER-INST SRL identifica si implementeaza modalitati eficace pentru
comunicarea cu clientul in legatura cu :
- informatiile referitoare la lucrare;
- acceptarea comenzilor/contractelor si a amendamentelor la acestea;
- feedback-ul de la client, inclusiv reclamatiile
b) modalităţi de determinare a satisfacţiei clienţilor :
Pentru satisfacerea clientiilor incercam sa intelegem care sunt nevoile lor. Acest lucru se
realizeaza prin efectuarea periodica a unor studii de evaluare si de satisfactie a clientilor. Aceste
studii ne vor indica punctele slabe si forte ale produselor / serviciilor si reprezinta primul pas in
procesul de imbunatatire a activitatii.
Ca o masura a performantei satisfactiei clientilor, organizatia monitorizeaza informatiile
referitoare la perceptia clientilor privind lucrarile executate si se axeaza pe sursele de informatii
referitoare la satisfactia clientului, dupa cum urmeaza :
- Chestionarele de evaluare a gradului de satisfactie.
- Reclamatiile - tratate conform prevederilor procedurii.

Aplicarea acestui principiu implica urmatoarele :


- intelegerea intregii game de necesitati si asteptari ale clientilor cu privire la produse, servicii,
preturi etc.
- asigurarea unei abordari echilibrate a necesitatilor si asteptarilor atat ale clientilor cat si a
celorlalte parti interesante (actionari, personal, furnizori, comunitatea locala si societatea in
general);
- comunicarea acestor necesitati si asteptari in intreaga firma;
- urmarirea satisfactiei clientilor si imbunatatirea continua a proceselor.

c) modul de tratare şi soluţionare a reclamaţiilor :


Reclamaţiile privind produsele şi serviciile furnizate de către SC LANDER-INST SRL pot fi
înaintate de către clienti (persoane fizice sau juridice) în oricare din următoarele moduri:
- telefonic, la numerele de telefon oficiale ale SC LANDER-INST SRL;
- prin email şi internet, la adresa oficiala a SC LANDER-INST SRL;
- prin poştă, adresate către : SC LANDER-INST SRL la adresa oficiala a societatii ;
- prin depunerea acestora în scris la sediul SC LANDER-INST SRL , zilnic, în timpul orelor de
program.
Reclamaţiile trebuie să conţină numele şi datele de contact ale clientului, inclusiv numărul
de telefon, precum şi descrierea aspectelor reclamate.
Orice reclamaţie legată de serviciile şi/sau produsele comercializate de către SC LANDER-INST
SRL, adresată în scris sau verbal, va primi răspuns în termen de maxim 30 de zile lucrătoare de la
data primirii acesteia de către SC LANDER-INST SRL, prin oricare din modurile de transmitere
enumerate mai sus.
Pentru fiecare reclamaţie primită se va deschide un formular ce va avea un număr unic de
înregistrare care va putea fi consultat oricand de catre client .
Răspunsul la reclamaţiile clienţilor se va transmite în scris sau verbal, în funcţie de
solicitarea acestora .

5.5 Evidenţe
- evidenta lucrarilor efectuate;
Evidenta lucrarilor efectuate se pastreaza in registrul de evidenta a lucrarilor conform Anexei 14 la
Metodologie.
- evidenta clientilor;
Evidenta clientilor se tine in dosare numerotate pe fiecare client in parte si este inregistrat in
tabelul privind evidenta expirarii termenului de garantie acordat la ultima lucrare.
Evidenta clientilor se inregistreaza (comenzi/contracte, corespondenta, acte aditionale, adrese,
notificari, etc) si se pastreaza in dosarul clientului.
- evidenta furnizorilor de piese schimb / substante;
Evidenţa furnizorilor de piese schimb / substanţe, se pastreaza si se identifica in dosare
numerotate de catre Directorul economic.
Evidenta se inregistreaza in dosarul furnizorului .
5.6 Măsuri de remediere a lucrărilor necorespunzătoare şi de prevenire a
apariţiei acestora .
Organizatia a stabilit procedura pentru identificarea, analiza, tratarea si inregistrarea
neconformitatilor referitoare la produsele / serviciile oferite dupa cum ermeaza :
a. analiza neconformitatilor, inclusiv a reclamatiilor de la clienti / organisme de reglementare din
domeniu;
b. determinarea cauzelor care au dus la aparitia neconformitatilor;
c. stabilirea necesarului de actiuni corective pentru indepartarea cauzelor neconformitatilor si
prevenirea reaparitieii acestora;
d. inregistrarea rezultatelor actiunilor corective;
e. analiza eficacitatii actiunilor corective intreprinse.

Procedura stabileste o metodologie de implementare a actiunilor preventive in cadrul SC


LANDER-INST SRL pentru eliminarea cauzelor neconformitatilor potentiale.

Actiunile preventive sunt adaptate efectelor problemelor potentiale.

Procedura defineste cerintele pentru :


- determinarea neconformitatilor potentiale si a cauzelor acestora;
- evaluarea necesitatii de actiuni pentru a preveni aparitia neconformitatilor;
- determinarea si implementarea actiunilor necesare;
- inregistrarile rezultatelor actiunilor intreprinse;
- analiza actiunilor preventive intreprinse.

Pentru prevenirea aparitiei unor deficiente privind executarea necorespunzatoare a lucrarilor se


vor lua masuri de remediere a defectiunilor constatate pe faze de executie a lucrarii prin urmarirea
permanenta a modului de respectare a procedurii de lucru specifice.

Director,

Lupu Teodor

S-ar putea să vă placă și