Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare de anxietate, care afectează

aproximativ 2,5% din populație pe parcursul vieții și debutează, de regulă în adolescența târzie
(până în 20 de ani) și foarte rar după vârsta de 50 de ani. Trebuie menționat însă că și copiii și
persoanele în vârstă pot suferi de această tulburare, dar într-un procent mai mic.
Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin existența unor obsesii (definite ca
gânduri, imagini sau impulsuri intruzive, recurente și care crează disconfort)
și compulsii (comportamente, acțiuni sau ritualuri mentale menite să prevină sau să reducă
disconfortul produs de obsesii).
Ce sunt obsesiile?
Obsesiile sunt idei, gânduri, imagini sau impulsuri fără sens și care “ne stau în cale”.
Acestea continuă să persiste chiar și atunci când o persoană încearcă să le ignore sau să le uite.
Senzațiile pe care le provoacă sunt neplăcute și nedorite și pot provoca anxietate, vină, rușine sau
alte sentimente inconfortabile. Cele mai des întâlnite sunt sentimentele de îngrijorare în privința
faptului ca anumite obiecte sau chiar anumiti oameni ar putea fi “contaminați” cu germeni, boli,
noroi sau chimicale. Aceasta frică este completată de impulsul de a se spăla sau curăța imediat.
Alte obsesii se manifestă în privința îngrijorării uitării ușilor, geamurilor sau a aparatelor
electrocasnice deschise, sau că anumite hârtii importante au fost aruncate, unele greșeli au fost
făcute, etc.
Gândurile înfricoșătoare despre jefuitul casei, incendii și alte pierderi semnificative
însoțesc aceste frici, formând o parte a ideii obsesive. Unele gânduri obsesive sunt legate de
accidente sau evenimente nefericite care ar putea să se întâmple dacă persoana respectivă nu
repetă anumite obiceiuri sau gânduri superstițioase, iar altele pot fi de natura distructivă, fiind
impulsionate de dorinta arzatoare de a provoca dureri altei persoane.
Obsesiile sunt de diferite forme. În timp ce pentru oamenii obișnuiti cele mai mari
îngrijorări sunt SIDA, alte boli incurabile sau degradarea mediului, pentru  cei care suferă de
tulburarea obsesiv-compulsivă, impulsul este să exagereze în privința riscului anumitor probleme
minore, lucru ce îi face să practice anumite obiceiuri obsesive pentru a scăpa de îngrijorări.
Cele mai frecvent întâlnite obsesii sunt legate de:
- teama de a contacta o boală
- teama de a atinge otrăvuri
- teama de murdărie
- teama de a răni sau ucide pe cineva, de obicei o persoană apropiată/teama de sinucidere
- teama de a uita efectuarea unui comportament, de exemplu închiderea gazului
- teama de a efectua un comportament imoral
 Ce sunt compulsiile?
Compulsiile, denumite și ritualuri, sunt de obicei acțiuni ce se repetă, ce sunt efectuate
pentru a înlătura o obsesie tulburătoare. Ritualurile sunt practicate conform unor reguli clare și
sunt excesive. Persoana recunoaște ca aceste ritualuri nu sunt „normale”, dar se simte incapabilă
în a le controla. În majoritatea cazurilor compulsiile sunt strâns legate de tipul obsesiei față de
care se încearcă tratarea sau chiar prevenirea. Deoarece compulsiile reduc temporar nivelul
disconfortului, ritualurile intră în sfera obișnuinței, iar persoanele ce suferă de tulburarea
obsesiv-compulsivă au adesea dificultăți în a le controla, ajungându-se până în punctul în care
acestea interferează cu viața și funcționarea persoanei la școală, acasă sau la locul de muncă.
Compulsiile sunt adesea legate de:
- Spălarea sau curățarea excesivă
- Verificare
- Repetarea unor acțiuni, inclusiv mentale
- Adunarea obiectelor
- Aranjarea obiectelor într-o anumită ordine

Cauzele OCD nu sunt cunoscute, dar există factori de risc care includ:
Genetica - Studii realizate pe familii arată că persoanele care au părinți sau frați/surori cu
OCD prezintă un risc mai mare de a dezvolta bolii. Riscul este și mai mare în cazul în care ruda
respectivă a dezvoltat această tulburare în perioada copilăriei sau a adolescenței.
Structura și funcționarea creierului - Studiile imagistice au arătat diferențe în cortexul
frontal al pacienților cu tulburare obsesiv-compulsivă față de persoanele fără aceasta tulburare.
Se pare că există o legătură între simptomele OCD și anomalii din anumite zone ale creierului.
Această conexiune nu este clară încă, întrucât cercetarea este în curs de desfășurare.
Mediul înconjurător - Persoanele care au suferit abuzuri (fizice sau sexuale) în copilărie
sau alte traume, prezintă un risc crescut de a dezvolta OCD.
Imunitatea slăbită - Anumite cazuri de OCD întâlnite la copii ar putea fi consecința unor
infecții cu streptococ sau cu alte bacterii, care cauzează inflamații și disfuncții ale ganglionilor
bazali.
Anumite comportamente - Persoanele cu OCD asociază anumite obiecte sau situații cu un
sentiment puternic de teamă, astfel că învață să evite acele lucruri sau să efectueze „ritualuri”
pentru a-și reduce frica. Odată ce legătura dintre un obiect sau situație și sentimentul de frică este
stabilită, persoanele care suferă de OCD încep să evite atât acel lucru, cât și frica pe care acesta îl
generează, mai degrabă decât să se confrunte situația anxiogenă. Frica, evitarea și ritualurile pot
debuta într-o perioada stresantă de viață.
Personalitatea - De regulă, persoanele meticuloase și organizate, care au standarde înalte,
sunt mai expuse riscului de a dezvolta OCD, așa cum sunt și persoanele anxioase sau cele care au
un sentiment foarte puternic de responsabilitate față de ei înșiși și față de cei apropiați.

Semne de recunoaștere a persoanei OCD

 Pielea mâinilor deshidratată de la spălarea excesivă;
 Teama de a da mâna cu cineva sau de a atinge lucruri în public, pentru a nu se contamina
cu bacterii;
  Evitarea anumitor situații care declanșează gândurile obsesive;
 Anxietate intensă atunci când lucrurile nu sunt ordonate sau simetrice;
 Aranjarea, punerea la „linie” a acelor lucruri neordonate sau lipsite de simetrie (exemplu:
Îndreptarea discretă unui tablou strâmb, aranjarea discretă a unui ciucure la o draperie);
 Nevoia de a verifica mereu aceleași lucruri;
 Nevoia constantă de reasigurare;
 Incapacitatea de a rupe o rutină;
 Numărarea fără motiv sau repetarea unui cuvânt, a unei expresii sau realizarea aceleiași
acțiuni de un anumit număr de ori;
 Dedicarea a cel puțin o oră pe zi gândurilor nedorite și îndeplinirii anumitor ritualuri;
 Întârzieri, probleme la locul de muncă sau nerespectarea obligațiilor asumate din cauza
ritualurilor.

Tratamentul afecțiunii poate fi efectuat prin:

 Psihoterapie, terapie cognitiv-comportamentală;
 Tratamentul medicamentos;
 Terapia prin hipnoză.

Terapia cognitiv-comportamentală este o metodă eficientă de tratare a tulburării obsesiv-

compulsive. Aceasta își propune să schimbe modul de gândire al persoanei respective, emoțiile și
comportamentul, prin două tipuri de metode:
Expunere: înseamnă confruntarea cu situațiile și obiectele care declanșează frică și anxietate. În
timp, anxietatea generată de motivele obsesive scade și, în cele din urmă, acestea provoacă tot
mai puțină anxietate sau deloc – pentru că devine obișnuință.
Prevenire a răspunsului: se referă la învățarea abținerii de la ritualurile comportamentale de care
persoana are nevoie pentru a reduce anxietatea.

Medicația antidepresivă
Durata minimă a unui tratament este de trei luni și el nu poate fi întrerupt fără indicație
medicală. Stabilizarea efectelor pozitive are nevoie de un timp ceva mai îndelungat. Aproximativ
jumătate dintre persoanele OCD au nevoie și răspund bine și la antipsihotice.

În cele mai multe cazuri, persoana are nevoie atât de psihoterapie, cât și de medicație
antidepresivă sau antipsihotică.
În cazul unei tulburări obsesiv-compulsive ușoare, situația se poate îmbunătăți uneori
chiar și fără tratament, dar, în cazul stadiului moderat sau sever al tulburării, nu există un
prognostic favorabil în afara medicației. O schemă de tratament potrivită poate îmbunătăți
semnificativ și chiar vindeca OCD.