Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anexă La Epistolar Despre Catharii" de La Păltiniș
Anexă La Epistolar Despre Catharii" de La Păltiniș
ro
Dragă Andrei,
Am citit d’un trait Epistolarul. Impresia mea: e un volum amuzant și înduioșător. Amuzant și
înduioșător: pentru că îi dovedește, cum nu se poate mai limpede, pe intelectuali a fi
copilăroși, susceptibili, supărăcioși, ușor vulnerabili, puricători de vorbulițe și totodată atît de
culți, de voitori de bine și de desăvîrșire, de robiți concupiscenței cunoașterii!
Deși textul meu „Catharii“ mă demască și pe mine susceptibil, băgăcios, nedrept, agitat,
vanitos, e bine să știi că am și circumstanțe atenuante: eu nu am fost arestat în 1959. Am fost
chemat în Calea Plevnei colț cu Ștefan Furtună (sediul Securității anchetatoare) în stare de
libertate și mi s-a propus, pe tonul cel mai afabil, să fiu martor al acuzării. Am refuzat și am
asumat riscul unor grele consecințe: lăsarea acasă, singur, a tatălui meu în vîrstă de 82 de ani,
cu o pensie foarte mică și suferind. (El, de altfel, fie iertat și binecuvîntat, m-a îndemnat cu
asprime – căci Securitatea îmi acordase trei zile de gîndire – să nu șovăi și pentru nimic în
lume să nu accept a fi martor împotriva lui Dinu (Constantin Noica, n.m., A.P.), pe care îl
cunoștea, aprecia și respecta, îl găzduisem de cîteva ori la noi, cînd venea clandestin în
București, de la Cîmpulung.)
Amintirea acestei fapte bune și corecte și a riscului asumat (și împlinit: 13 ani muncă silnică)
mi-a lăsat, vai, în inimă și suflet, un simțămînt (o undă) de satisfacție, de recunoștință față de
Dumnezeu, care m-a călăuzit, de tatăl meu care nu mi-a dat voie să săvîrșesc o infamie și de
Dinu, căruia îi datorez condamnarea și anii de închisoare (în timpul cărora m-am botezat).
Dinu a jucat un rol covîrșitor în biata mea ratată viață: el a fost unealta prin intermediul căreia
Domnul mi-a îngăduit să mă botez și tot el mi-a aflat Rohia și m-a îndemnat cu stăruitoare
prietenie să o vizitez și să încerc a-mi găsi acolo un sălaș și apa odihnei.
Fii înțelegător și iertător: natura omenească fiind așa cum e, cum s-ar fi putut ca amintirea
unei fapte bune (și chiar glorioase – refuzul de a fi martor al acuzării într-un proces unde
Securitatea era absolut sigură că voi fi bucuros a figura ca martor al acuzării: îți dai seama: un
jidan în fața lotului „intelectualilor mistico-legionari“), într-o viață bogată-n păcate, urîțenii și
cedări, să nu lase oarecare urme de vanitate? Drept care și o doză de vanitate, nu anevoie
vulnerabilă, precum și o doză de vexațiune văzînd că, în Jurnal, cei care l-au urmat pe Noica
în închisoare, cei care se considerau atît de legați de el, pentru care el a însemnat atît de mult,
nu sînt pomeniți și nici nu se face o cît de mică aluzie la ei! (Să ne închipuim că Robespierre
ar fi izbutit să învingă Convențiunea, să fi răsculat Comuna Parisului, să fi scăpat cu viață și
apoi să nu fi luat aminte la Le Bas, să-l fi ignorat!!)
Ei, dar am și eu consolarea mea: nu-s pomenit în Jurnal (nici eu, nici ceilalți ca mine, nici
Mihai Rădulescu, mort – sinucis?! – la Securitate), dar numele meu figurează într-un text
care, ca putere ontologică ori dantescă, întrece cu mult Jurnalul: numele meu de diletant al
culturii și de ratat al vieții figurează primul în dosarul Securității pe lista celor pe care Noica
i-a declarat a fi „cei cu care se frecventează“ și prietenii săi. Primul! Cum, așadar, de nu aș fi
îngăduit a cere să mi se ierte atît de omeneasca (amuzanta, înduioșătoarea) susceptibilitate.
Și te mai rog, dragă Andrei, să fii încredințat că referirea mea, poate deplasată, la Darmstadt
etc. (e vorba de o aluzie a Părintelui Steinhardt la „Școala de Înțelepciune“ fondată la
Darmstadt, în anii ’20 ai secolului trecut, de Hermann von Keyserling, n.m., A.P.) nu a fost
făcută cu intenția de a te jigni printr-o aluzie malițioasă și de foarte prost gust. Am și eu, ca
tot neofitul, crize de purism ortodox!
P.S. Dacă ți se va ivi prilejul, nu mă împotrivesc cîtuși de puțin luării la cunoștință de către
Dinu a prezentei.
Andrei Pleșu