STAREA GAZOASĂ

Starea gazoasă se caracterizează prin energie cinetică mare; distanțele dintre particule sunt
mari, iar forțele de atracție dintre acestea sunt slabe.
Gazele nu au formă și nici volum propriu; ocupă tot spațiul pus la dispoziție; ele difuzează
ușor și se amestecă în orice proporție (ex. aerul); se pot comprima ușor; exercită o presiune asupra
pereților vasului în care se găsesc.
Amintim gazele mai importante cu care ai lucrat până acum și care pot avea molecule:
-monoatomice, gazele rare (elementele grupei aVIII-a A): heliu, He; neon, Ne; argon, Ar; kripton,
Kr; xenon, Xe;
-poliatomice:
-diatomice: hidrogen, H2; azot, N2; oxigen, O2; fluor, F2; clor, Cl2; acid clorhidric, HCl;
monoxid de carbon, CO etc;
-cu molecula formată din trei sau mai mulți atomi: ozon, O3; dioxid de carbon, CO2; dioxid
de sulf, SO2; acid sulfhidric sau hidrogen sulfurat, H2S; amoniac, NH3; metan, CH4 etc.
Putem avea un gaz aflat în:
-condiții normale, c.n. (po = 1 atm și To = 273K);
-condiții standard (p = 1 atm și t = 25oC /T = 298K) sau în oricare alte condiții.

VOLUM MOLAR (Mol, Numărul lui Avogadro, NA)

Experimental s-a determinat că un mol din orice gaz, în condiții normale (po = 1 atm și To =
273K) ocupă un volum egal cu 22,4L numit volum molar.
Numărul lui Avogadro, notat cu NA este o constantă universală (cu valoarea 6,022∙1023), care
reprezintă numărul de particule (ioni, atomi sau molecule) conținute într-un mol de substanță.
Molul reprezintă cantitatea de substanță care conține 6,022∙1023 particule.
Masa unui mol dintr-o substanță este masa molară, notată prescurtat M și exprimată în
grame pe mol (g/mol). Masa molară, M se calculează prin însumarea rezultatelor obținute din
înmulțirea dintre numărul de atomi din fiecare element constituent al substanței date și masa atomică
a acestuia.
1 mol din orice gaz are o masă corespunzătoare masei molare, M; va fi format dintr-un număr
de particule egal cu numărul lui Avogadro (6,022∙1023 particule) și va ocupa în condiții normale un
volum egal cu 22,4 L (dm3).
Schematic și logic așezăm astfel și deducem cu ușurință formulele de care avem nevoie în
aplicațiile de calcul:
ECUAȚIA DE STARE A GAZULUI IDEAL

Mărimile de stare caracteristice unui gaz la un moment dat sunt: presiunea p, volumul V,
temperatura T.
Experimental s-a constatat că energia particulelor, numărul ciocnirilor și presiunea cresc cu
temperatura; dacă presiunea crește, volumul scade astfel încât relația matematică dintre parametri de
stare ai unui gaz se poate scrie:

p = presiunea gazului; prin convenție s-a stabilit că 1atm =760mmHg =101325Pa (echivalent
cu 1,013∙105 N/m2);
T = temperatura absolută a gazului, în Kelvin; T = t 0C + 273,15; poți aproxima și la calcule
poți folosi: T = t0C + 273;
V = volumul gazului (exprimat în m3, dm3 sau cm3).
Dacă un sistem gazos care are inițial presiunea p, volumul V și temperatura T este adus în
condiții normale la presiunea po (po=1 atm), volumul Vo (Vo = n∙ Vmolar) și la To = 273K, vom avea:

R este constanta molară a gazelor perfecte, deoarece are aceeași valoare pentru toate gazele;
poate avea următoarele valori în funcție de unitățile de măsură pentru cei trei parametri de stare: