Revista Planeta Babel NR 8 Anul I August 2022

Planeta Babel 8
Anul I, nr. 8 / august 2022
Premiul Nobel pentru Literatură și Curaj

Atacul barbar la adresa lui Salman Rushdie
ne învață ceva important: fanatismul e aici să
rămână: nu pleacă nicăieri. Aceasta e vestea
proastă. Vestea bună e că există și oameni ca
Salman Rushdie și ei sunt nemuritori.
Andrei Crăciun
Ai crede că în ultimii aproape patruzeci de ani (o

generație!), fanatismul în lume s-a mai domolit și Salman
Rushdie, care și-a trăit a doua jumătate a vieții sub o con-
stantă amenințare (pentru o carte!), ar putea să umble
fără griji prin lume.
Problema fanatismului nu va trece
Nu e așa. Salman Rushdie a fost condamnat la

moarte de fanaticii din Iran și iată că l-au găsit după zeci
de ani și a fost înjunghiat pe o scenă din statul New York
(unde ai crede că libertatea e la ea acasă) și acum nu se știe
cum și dacă va mai trăi.
Desigur, Salman Rushdie va continua să fie viu prin

cărțile sale și mai ales prin exemplul pe care l-a dat: acela
că scriitorul, scriitorul adevărat, e chemat întotdeauna să
apere libertatea, bunul nostru cel mai de preț.
(continuarea la p. 2)
Fanaticii vor să spulbere pluralismul, vor să ucidă
orice cealaltă părere și până la urmă acest fel obtuz de a
vedea viața și moartea nu va triumfa. Chiar dacă lumea
nu s-a vindecat de fanatism de mii de ani și poate că nu
se va vindeca niciodată. Dar și Salman Rushdie rămâne
o rază de lumină și ea va rămâne și ea și nu va fi uitată.
Lupta continuă.
Pactul cu fanatismul, iată, e reluat de noi și noi și

noi generații, deși ai crede că progresul există și lucrează.
Și nici nu e neapărat vorba despre religie, fanatismul se
poate dezvolta în atât de multe direcții, încât pare o boală
inerentă condiției umane.
La toamnă la Stockholm...
Dar tot inerent condiției umane este și curajul –

curajul de a scrie și a vorbi liber, de a-ți trăi viața fără
frică și iată de a fi gata să mori pentru acest fel, felul just,
de a trece prin existența pământească.
Salman Rushdie nu este scriitorul meu preferat,

deși i-am citit cu plăcere câteva romane (ultimul despre
un Don Quijote modern e grozav), dar este unul dintre
oamenii pe care îi respect și îi prețuiesc, unul dintre
oamenii pe care îi admir.
Și nici măcar nu m-ar deranja dacă la toamnă la

Stockholm i-ar da lui Premiul Nobel pentru Literatură
și Curaj.
Planeta Babel nr. 8 | august 2022
Redacția:
editor: Maria Petricu
jedi-redactor: Andrei Zbîrnea
dtp: Paul Burcia
© Arabella Krebs pentru ilustrația de copertă
contact: revistaplanetababel@gmail.com
planetababel.ro
ISSN 2821 – 4196, ISSN-L 2821 – 4196
Tiraj de 100 de exemplare distribuite cu titlu gratuit.
2
SPIRALE | Gellu Naum
Poheme,
Antologie alcătuită de Teodor Dună,
Tracus Arte, 2016
Crusta
Orașul avea o singură casă

casa avea o singură încăpere
încăperea avea un singur perete
peretele avea un singur ceas
ceasul avea o singură limbă
În tot acest timp copiii

creșteau și puneau o singură întrebare
pe când adulții nedumeriți și superbi
scădeau scădeau surâzând
La corteza
La ciudad solo tenía una casa

la casa solo tenía una habitación
la habitación solo tenía una pared
la pared solo tenía un reloj
el reloj solo tenía una aguja
Durante todo este tiempo los niños

crecían y hacían una sola pregunta
mientras los adultos, desconcertados y hermosos
no dejaban de menguar
sonriendo
Traducere în spaniolă de Albert Denn
3
SEYFERT | george geacăr
postume
rafala de frunze
la poartă bate un necunoscut
mă reped să-i deschid
nu deschide șoptește albit menestrelul
zgomotul mă va ucide
vom petrece mai bine încă o noapte cântând –
ies totuși
în poartă nu-i decât un arbore
care mă seceră cu o rafală de frunze
***
m-ai pus în tipar și n-am încăput
dumnezeul meu. suflete
ce să dau deoparte
din trupul meu
în întregime de nefolosit
după amiază coborând

să te îndrăgostești pe neașteptate
într-un tramvai cu care n-ai mai fost niciodată
să n-o cunoști să fii nevoit să cobori
să te oprească în stație un homme inconnu
surâzând să-l asculți povestindu-ți
cum s-a-ndrăgostit pe neașteptate
într-un tramvai cu care n-a mai mers niciodată
cum n-o cunoștea și cum a fost nevoit să coboare
Din volumul postum nu ești în siguranță,

în pregătire la editura Casa de pariuri literare
4
QUASARI
Despre lecturile de vacanță
Anul acesta am fost foarte leneș în privința lecturilor.

Iar vara chiar nu mă ajută, cu drumurile ei, cu tentațiile ei
și cu tot ce mai vine pe lângă, în viața asta cu pandemie,
cu război și cu crize de tot felul. Mă uit pe contul meu de
Goodreads și văd că stau de câteva săptămâni la Simfonia
mută a lui Nichita Danilov, pe care am început-o pe telefon,
în format pdf. Mi-au plăcut câteva texte de acolo prin stra-
nietatea lor, dar nu știu de ce n-am dus cartea până la capăt,
cum încă trag de Înainte de întuneric, cel mai nou roman al
lui Dan Stanca. Și chiar dacă nu mai citesc atât de mult ca
acum câțiva ani, primesc și cumpăr cărți în neștire. De pildă,
am acum „pe listă” romane de Nicolae Stan, Oana David,
Ioana Drăgan și două titluri din Ego. Proză, colecția Editurii
Polirom: Fără poză de profil de Anca Vieru și Repetiție pen-
tru o lume mai bună de Mihai Radu. De la Humanitas Fiction
am de gând să citesc Supraviețuitorii de Alex Schulman și
Un joc și o desfătare de James Salter, dar nu înainte de a
mă desfăta cu dialogul Llosa-Márquez, prins în volumul
Două singurătăți. Despre roman în America Latină. Ar mai
fi și Tyll de Daniel Kehlmann, din colecția Anansi a Editurii
Pandora M, dar și, revenind la Polirom, cea mai recentă tra-
ducere din Jón Kalman Stefánsson, Povestea Ástei. Timp să
fie, că de cărți nu duc lipsă. – Constantin Piștea
Când sunt pusă în situația de a aborda subiectul lecturi-

lor de vacanță, mă întreb automat dacă să vorbesc despre ce
prefer eu să citesc în vacanță ori ce le-aș recomanda altora.
Diferențele ar fi semnificative. Dar cum nu am un anumit
public-țintă și nu pot generaliza, nu-mi rămâne decât să spun
ce cărți m-au bucurat deja pe mine în această vară. Ori ce
cărți mi-au răscolit mintea. Din literatura contemporană aș
alege Fiica măcelarului de Yaniv Iczkovits, Noaptea oraco-
lului de Paul Auster, Orașul de abur al lui Zafón și Căderea
de Paul Țanicui. Trecând în zona de nonfiction, mi-a plăcut
volumul În interior de Cătălina Dumitrescu și Munții din
minte. Istoria unei fascinații de Robert Macfarlane. Dintre
cărțile de poezie, cel mai des am deschis volumul Simonei
Popescu – Cartea plantelor și animalelor. Empatizez teribil
cu lumea din aceste pagini. Dar cele mai frumoase cărți de
vacanță rămân cele citite în diminețile învăluite în răcoarea
muntelui ori pe țărmul pustiu al unei mări. – Dana Pârvan
La fiecare concediu de două săptămâni pe care îl petrec

în fiecare vară în Grecia, îmi iau un rucsac plin de cărți.
Desigur, e mult, sunt în jur de 15 cărți în fiecare an, dar există
mai multe avantaje: mereu plec cu mașina, deci nu le car în
spate; bagajul meu de pe Kindle nu e actualizat cu cărțile
recente; rucsacul este comun, pentru mine, soție și copil. În
mod sigur, nu le citesc pe toate, dar iată câteva recomandări
din vara asta, pe care am petrecut-o în jurul unor „cărți de
călătorie”:
1. Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi.
Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, de Sabina Fati, Editura
Humanitas. Plecată pe urmele celor zece mii de mercenari
greci din anul 401 î.Hr., descrise de Xenofon în Anabasis,
Sabina Fati a încercat să găsească câteva răspunsuri la între-
barea: „De ce această zonă este atrasă și mereu în vârtejul
conflictelor armate?”, împletind informația istorică, docu-
mentarea cu impresii amestecate de la fața locului (mâncare,
locuri în care te poți simți în siguranță, felul cum te privesc
localnicii, ceva politică locală, dar și manipularea cetățenilor
de către autorități). Printre cele mai bune cărți ale anului.
2. De la Rin la Dunăre și înapoi, de Jan Willem Bos,
Editura Humanitas. Volumul are în centrul său călătoria
autorului din Olanda natală în România complexă din ultimii
40 de ani: dintr-o întâmplare fericită, Jan a ales să studieze
5
limba română la universitate, fapt ce i-a schimbat complet
viața, dar pe care nu l-a regretat niciodată. A călătorit încă din
facultate în România, a devenit interpret, traducător literar și
scriitor, a cunoscut țara noastră atât în vremea comunismului
(fiind chiar urmărit ani în șir de Securitate), cât și în vremea
capitalismului sălbatic, a revenit în Olanda, a stat câțiva ani
în SUA, a cunoscut personalități culturale și politice de prim
rang etc.
3. Gust, de Stanley Tucci, Editura Publica. O „auto-
biografie culinară”, volumul cunoscutului actor se învârte
în jurul mâncării, băuturii, bucătăriei și meselor de zi cu
zi, amintind doar arareori despre cariera cinematografică și
punând accentul pe prietenie, familie și pe... gust. – Jovi Ene
Înainte de lunga enumerare (glumesc, fac tot posibilul

să nu fie așa) trebuie să spun că în cazul meu nu există lec-
turi de vară sau de vacanță în sensul pe care l-am observat
de-a lungul vremii pe la alții care caută cărțile de vacanță
după un anumit tipar (fie vor să fie ușoare sau rapide sau
”să te prindă” și așa mai departe). Nu. Eu trebuie, indiferent
de anotimp, să citesc acele cărți care ”cred că mi-ar plăcea”
(după temă) sau pe care sunt curioasă să le descopăr din dife-
rite motive (recomandări, provocări, buddy reading sau cum
s-or mai numi ele, inițiative care îmi aduc pe listă titluri din
afara ariei obsesiilor mele literare ☺ – uh, abia ce-am ieșit
cam șifonată din așa ceva, niciodată nu poți ști ce vei citi
când nu îți alegi singur cartea –, noi apariții ale colegilor de
breaslă etc.).
Un singur criteriu extra să zicem că aș avea pentru
vacanță, anume grosimea cărților. Temele pot rămâne la fel
de inconfortabile cum îmi place să citesc pe tot parcursul anu-
lui (de fapt chiar trebuie să fie așa!), dar să fie ușor de plimbat
cu mine pe unde mă duc. Așa ajung la cele două cărți citite
cât am fost la mare – alese special pentru ușurința manevrării
pe plajă – cu niște teme care la mine au o atracție teribilă
când vine vorba de literatură. Este vorba despre Vara în care
mama a avut ochii verzi a Tatianei Țâbuleac, un roman care a
fost pe placul meu din toate punctele de vedere și Neverland
de Radu Găvan care, din nou, a fost o alegere optimă pentru
mine (poate nu și pentru plajă ar adăuga unii, dar nu asta
ne interesează acum ☺). După vacanță am avut niște ten-
tative mai nefericite până când am pus mâna pe Dimineață
pierdută a Gabrielei Adameșteanu pe care îmi propun să o
completez cu romanul Alinei Nelega, Ca și cum nimic nu
s-ar fi întâmplat pentru că temele ambelor cărți merg mână-n

mână. Și cum până să fiu invitată în ancheta asta nu mă gân-
disem prea clar ce vreau să citesc până la finalul verii, iată că
mi-am făcut temele încercând să aduc și un echilibru. Vreau
să mai citesc și poeme, deci Nemuritor în păpușoi de Mihail
Vakulovski e următorul volum de versuri pe lista mea, dar
și nonficțiune unde am în plan Revolta curvelor a Ameliei
Țigănuș. Dacă mai rămâne timp, îl citesc pe Adrian Schiop
cu Să ne fie la toți la fel de rău și dacă tot nu se termină vara
până oi duce eu la bun sfârșit toate aceste titluri vreau să
mai citesc și Femeie în punctul zero de Nawal El Saadawi să
avem și un titlu străin printre atâția autori români. Dar și în
septembrie e vară, nu? – Emilia Toma
Goodbye, Berlin de Isherwood, un roman de referință

al modernității, ce evocă imoralitatea, glamul, excesul și
represiunile din Berlinul anilor ’30. Un roman pentru len-
toarea zilelor de vară este și Sărutări de cinema de Eric
Fottorino, construit într-o formă clasică, dar cu mare finețe
epică. Ce dă un șarm aparte poveștii este inserarea în cas-
tingul de actori, a luminii, aproape un personaj, lumină
conotată profund și atât de emotional, încât are puterea de a
porni sau de a opri acțiuni. În ’81, cunoscuta artistă narativă,
cum îi place să i se spună, Sophie Calle, se angajează came-
ristă într-un hotel din Veneția, pentru un proiect conceptual.
Timp de trei săptămâni, își va documenta zilnic această
6
carte-jurnal, L’hotel, cu detalii din viața oaspeților: cărțile
lor, hainele, tabieturile, parfumurile, tot, umblându-le în
gunoi, citindu-le scrisorile, ascultându-le discuțiile. Este o
carte-obiect, destul de rară, pe care am reușit cu greu să
o achziționez din Paris, dar care ar merita vânată. Last,
but not least, Ingeborg Bachmann și Paul Celan – Timp
al inimii, o corespondență ce atestă afinitățile, intensitatea
relației, atracția dintre cei doi poeți. – Tatiana Ernuțeanu
Nici măcar pentru titlu n-am idei
Trag de mine de vreo săptămână să pun vorbele pe

hârtie și să anunț public (în fața cui?) cărțile pe care plănu-
iesc să le citesc în vacanță.
Trei gânduri m-au oprit întruna:
1. Cui îi pasă ce citești tu?!
De parcă ar trebui să-i pese cuiva. O carte e o carte. O
carte bună devine și mai bună când răspândești vorba și le
spui și altora despre ea.
2. N-o să le termini până se încheie vacanța oricum!
Evident că n-o să le termin. Sunt genul acela de
nebună care începe 5-6 cărți simultan și le citește alternativ,
în funcție de dispoziție. Am încetat să mă mai judec pentru
asta și să accept că termin cărțile când le-oi termina.
3. Nu am nicio idee, niciuna, niciuna, niciuna…
Ăsta e semnul clar că trebuie să plec în vacanță.
Momentul perfect pentru creșterea cantității de lectură
„îngurgitate”.
Ernest Hemingway, True at first light.

Mă întorc la ea fiindcă vreau să simt căldura și sălbă-
ticia Africii, precum și masculinitatea brută, dar delicată, ce
se ascunde printre rândurile lui Hemingway. „Vreau și eu
cu avionul în safari”, gândesc la fiecare 30 de pagini.
Emil Cioran, Lacrimi și sfinți.

Încă un titlu la care mă întorc. Cu cât îl citesc mai
mult, cu atât descopăr noi și noi arome și înțelesuri. Nu am
niciodată vorbe potrivite pentru Cioran, creația lui e din-
colo de orice cuvânt.
Mariana Marin, O singurătate feroce.

Nu caut justificări logice în cazul poeziei. Asta simt
că vreau să citesc acum, asta citesc.
Simone de Beauvoir, Le deuxieme sexe.

Vreau să descopăr perspectiva unei feministe din
secolul trecut; se simte mai actuală ca oricând, datorită
discursului ce promovează ideea unicității fiecărei piese
de puzzle care contribuie la întregul tablou al societății.
Suntem deosebiți când facem întregul să funcționeze vs
individualismul exacerbat.
Lauretta Zucchetti, Painted red.

A ajuns la mine manuscrisul acestei cărți – este în curs
de publicare și prezintă povestea unei femei italiene ce a por-
nit de la o familie disfuncțională și sărăcie lucie și a ajuns să
aibă o carieră strălucită în Statele Unite. Este prezentată sub
forma unui volum de memorii, însă este scris într-un mod ce
te captivează precum un roman bun. Punctul de atenție este
mama – cea care determină trecutul, viitorul și prezentul
fiicei.
Întrebarea supremă este: când le voi termina pe

toate…? – Ziza Natur
Fac o listă a cărților pe care aș vrea să le recenzez

pentru blogul meu, gabrielascrie.ro; cărți care stau la capă-
tul patului meu, le văd în fiecare dimineață acolo și pe care
visez să le citesc cu câte o cafea de la Crown, una mare de
7
500 ml cu lapte, zahăr și scorțișoară. Ca să ajung să le citesc
pe toate cele 51 de cărți, ar trebui să am parte de o vacanță
lungă, nu? Poate în luna de miere. Cândva…
1. Pavel Nedelcu, încotro ne îndreptăm, Editura Litera,
2022;
2. Ioana Drăgan, povești misterioase cu femei și alte
vietăți, Editura Litera, 2022;
3. Florin Spătaru, greier de topaz, Editura Litera, 2022;
4. Ionel Bușe, femei de iasomie, Editura Litera, 2022;
5. Radu Aldulescu, drumu-i lung, căldura mare,
Editura Litera, 2021;
6. Dan Stanca, înainte de întuneric, Editura Litera,
2021;
7. Alexandru Lamba, șapte virtuți deșarte și o păcă-
toasă moarte, Editura Litera, 2022;
8. Povestiri de: Andrei Panțu, Florin Spătaru, Ligia
Pârvulescu, Liviu G. Stan, Cristian Fulaș, Radu Aldulescu,
Radu Găvan, Delia Hügel, Dorian Dron, Alex Trușcă, Laura
Sorin, Dan Sociu, Emilia Toma, Irina Georgescu Groza,
Doina Ruști, Cosmin Leucuța, dragostea când te doare,
Editura Litera, 2022;
9. Ioana Nicolaie, Miezul inimii, Editura Humanitas,
2022;
10. Anaïs Nin, Spioană în casa dragostei, traducere din
engleză și note de Alina Purcaru, Editura Humanitas, 2022;
11. Simona Popescu, Cartea plantelor și animalelor,
Editura Nemira, 2021;
12. Rui Zink, Cititorul din peșteră, traducere din por-
tugheză de Micaela Ghițescu, Editura Humanitas, 2021;
13. Alessandro Baricco, Această poveste, traducere din
italiană de Mara Chirițescu și Cerasela Barbone, Editura
Humanitas, 2018;
14. Colson Whitehead, Intuiționista, traducere din
engleză și note de Justina Bandol, Editura Humanitas, 2019;
15. Nicole Krauss, Pădurea întunecată, traducere din
engleză și note de Luana Schidu, Editura Humanitas, 2018;
16. Dario Fo, Fiica papei, traducere din italiană de
Vlad Russo, Editura Humanitas, 2016;
17. Christoph Ransmayr, Cox sau mersul timpului,
traducere din germană de Daniela Ștefănescu, Editura
Humanitas, 2018;
18. Susana Fortes, Iubirea nu e un vers liber, traducere
din spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas,
2021;
19. Bob Dylan, Tarantula, traducere din engleză,
note și glosar de nume proprii de Sorin Gherguț, Editura

Humanitas, 2016;
20. Guzel Iahina, Copiii de pe Volga, traducere din
rusă de Luana Schidu, Editura Humanitas, 2020;
21. Ann Patchett, Comuniune, traducere din engleză și
note de Rodica Ștefan, Editura Humanitas, 2019;
22. Catherine Cusset, Celălalt pe care-l adoram, tradu-
cere din franceză și note de Doru Mareș, Editura Humanitas,
2017;
23. Alessandro Baricco, Castele de furie, traducere din
italiană de Dragoș Cojocaru, Editura Humanitas, 2017;
24. Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an, traducere
din italiană de Mihai Banciu și Florin Chirițescu, Editura
Humanitas, 2017;
25. Simona Poclid, Pescarul nimicului, Editura Eikon,
2020;
26. Simona Poclid, Monștrii cu bot de catifea, Editura
Eikon, 2020;
27. Sofia Nădejde, Părinți și copii, Editura Publisol,
2022;
28. Lorenzo Marone, Un băiat ca toți ceilalți, tra-
ducere din italiană și note de Gabriela Lungu, Editura
Humanitas, 2021;
29. J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, traducere din
engleză și note de Irina Horea, Editura Humanitas, 2019;
30. Anna Hope, Sala de bal, traducere din engleză și
note de Irina Bojin, Editura Humanitas, 2018;
8
31. Susan Choi, Exercițiu de încredere, traducere din
engleză și note de Mihaela Buruiană, Editura Humanitas,
2021;
32. Liu Zhenyun, Nu mi-am omorât bărbatul, tra-
ducere din chineză și note de Luminița Bălan, Editura
Humanitas, 2019;
33. Adrien Bosc, Constellation, traducere din franceză
și note de Mariana Piroteală, Editura Humanitas, 2017;
34. Hanif Kureishi, intimitate și alte povestiri, tradu-
cere din engleză de Elena Ciocoiu, Editura Humanitas, 2018;
35. J.M. Coetzee, În inima țării, traducere din engleză
și note de Irina Horea, Editura Humanitas, 2017;
36. Hélène Grémillon, Confidentul, traducere din fran-
ceză de Mariana Piroteală, Editura Humanitas, 2018;
37. Dario Fo, Ca din întâmplare, femeie Regina
Cristina a Suediei, traducere din italiană de Vlad Russo,
Editura Humanitas, 2019;
38. Hanif Kureishi, nimicul, traducere din engleză de
Cristian Ionescu, Editura Humanitas, 2019;
39. Sofia Nădejde, Patimi, Editura Publisol, 2021;
40. Guzel Iahina, Trenul spre Samarkand, traducere
din rusă și note de Luana Schidu, Editura Humanitas, 2021;
41. Ludmila Ulițkaia, A fost doar ciumă, traducere din
rusă de Gabriela Russo, Editura Humanitas, 2021;
42. Catherine Banner, Casa de la Marginea nopții,
traducere din engleză și note de Irina Negrea, Editura
Humanitas, 2018;
43. Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz, tradu-
cere din engleză de Luana Schidu, Editura Humanitas, 2019;
44. Didier Decoin, Biroul pentru grădini și iazuri,
traducere din franceză de Doru Mareș, Editura Humanitas,
2019;
45. Robert Littell, Tovarășul Koba, traducere din
engleză de Monica Manolachi, Editura Publisol, 2022;
46. Yoann Iacono, Un Stradivarius de la Goebbels, tra-
ducere din franceză de Mina Decu, Editura Publisol, 2022;
47. Oana David, Între două fronturi, Editura Hyper-
literatura, 2021;
48. Leonida Neamțu, Narațiuni detective. Într-un
tempo clasic, monoton, Editura Publisol, 2021;
49. Leonida Neamțu, Blondul împotriva umbrei sale,

Editura Publisol, 2021;
50. Leonida Neamțu, Știi, Lavinia, caracatițele…,
Editura Publisol, 2021;
51. Abdulrazak Gurnah, Paradis, traducere din engleză
și note Andreea Năstase, Editura Litera, 2022.
– Gabriela Feceoru
•
9
RADIANT
Ruxandra Burcescu
Andrei Zbîrnea: Cum ai reușit să stabilizezi valul

de reacții care venea spre romanul tău de debut?
Cum ai facut trecerea de la un cont de Facebook mai
degrabă aplecat către problemele cetății, la un canal de
comunicare pentru toate respirațiile relevante ale cărții
Instabil (Editura Humanitas, 2022)?
Ruxandra Burcescu: Reacțiile au fost multe și a trebuit
să îmi scriu în notes-ul din telefon, printre liste de
cumpărături și filme recomandate, să nu uit să postez, să
mulțumesc sau să dau share. Cel mai complicat mi s-a
părut să îmi actualizez un cont de Instagram făcut acum
vreo opt-nouă ani și lăsat în paragină.
Dar legat de trecerea la care te referi, nu cred că
am făcut-o și nu cred că o voi face vreodată. Ce-i drept,
a fost destul de greu să mă abțin să scriu despre teme și
probleme actuale ca să postez informații despre roman
și despre ce se întâmplă cu el în primele săptămâni. Dar
ulterior a venit treaba cu Roe vs Wade și am revenit la
problemele cetății.
AZ: Care a fost cea mai mare teamă pe care ai avut-o

vizavi de lansarea la apă a cărții?
RB: Oh, trebuie să aleg doar una? Păi să vedem. Cu o
seară înainte de lansare am visat că nu a venit nimeni. Cu

o săptămână înainte mă tot perpeleam că o să am emoții
și o să spun glume proaste (ceea ce am și făcut, parțial),
iar în timpul lansării mi-era teamă că o să mi se blocheze
creierul când vin oamenii să le semnez cartea și nu o să
știu ce dedicații să le scriu.
Și, bineînțeles, suita de temeri de după – dacă nu e
bună, dacă nu le place, dacă puteam să fac mai bine, etc.
Partea faină e că, imediat după Bookfest, am plecat în
rezidență la Țibănești și nu prea am mai avut timp să-mi
fac scenarii.
AZ: Eu știu povestea programului Prima Carte și mai

știu și prozele tale rurale și fff funny din Vamă, 2017.
Pentru că ne petreceam cumva după-amiezile vorbind și
despre asta la atelierul cu Dan Coman. Spune-mi, Rux,
care sunt bornele esențiale ale acestui roman?
RB: Cred că toate lucrurile pe care le menționezi sunt
legate între ele. Când am aplicat la Prima Carte nu
îmi era foarte clar ce vreau să fac, dar aveam în minte
poveștile din Vamă și ideile de proză care mi-au venit
atunci. Spre surprinderea mea am câștigat una dintre
burse și a fost tare amuzant pentru că am aflat treaba asta
10
stând în public, așteptând să anunțe câștigătorii. Nici nu
m-am gândit că aș putea fi una dintre ei, așa că atunci
când mi-am auzit numele am scăpat paharul cu vin pe
tenișii tipei de lângă mine.
Greul a început după, când la prima ședință, Florin
și Marius și-au dat seama că nu am idee ce vreau să fac.
M-am întors acasă bocind, dar după vreo două zile de
autocompătimire, am luat-o de la zero, de data asta cu un
plan, cu fișe de personaj, cu desene ale locurilor. A doua
oară a fost mult mai bine.
Pe urmă lucrurile au venit natural, am mai avut
mici crize existențiale de-a lungul scrierii acestui roman,
dar a fost important faptul că am avut oameni cu care să
mă consult și, la fel de important, că am căpătat încre-
dere că pot să fac asta.
AZ: Ai primit reacții din Gruiu (Giurgiu) până acum?

Cât de greu a fost să unești trecutul îndepărtat cu trecutul
apropiat? Dar orașele mici cu mediul rural și mai apoi cu
Bucureștiul? Care a fost liantul sau catalizatorul care a
închegat crema?
RB: Am primit, da. Bunică-mea mi-a spus că Puțul
Sfintelor Moaște nu e acolo unde am zis eu că e în
carte. ☺ M-au surprins reacțiile din Giurgiu, mi-au scris
mulți oameni, foști colegi sau oameni din generații mai
mari sau mai mici. Nu am păstrat o legătură, mulți s-au
mutat în alte orașe sau în alte țări, dar au văzut că am
scris un roman și au fost curioși să îl citească.
A fost copleșitor, deoarece oamenii chiar au citit
cu atenție, au fost încântați și au simțit să împărtășească
impresii cu mine. Mi-am dat seama că e ceva ce ar trebui
să fac și eu mai des, să le spun oamenilor pe care îi citesc
cât de mult îmi place ce fac.
De legat spațiile despre care mă întrebi, nu a fost
greu. Eu sunt liantul și, deși e departe de a fi autobiogra-
fic sau chiar de a conține elemente din biografia mea,
Instabil e un roman a cărui acțiune se petrece în cadrul
unor spații pe care le cunosc foarte bine, în perioade
temporale în care am trăit și eu. E, cum să-ți spun, o
fotografie din care am decupat oamenii și am lipit alții în
loc, fără a schimba fundalul, însă.
AZ: Cât de greu este pentru un outsider să ajungă în

main-streamul micii noastre literaturi contemporane?
Te-a ajutat cumva experiența de jurnalistă să faci trecerea
asta ceva mai smooth?
RB: E și nu e greu. Greutatea intervine atunci când
dezvolți planul, când gândești personajele, când scrii
sau când încerci să îți faci timp să scrii. Experiența
jurnalistică a făcut lucrurile mai dificile, de fapt, pentru
că eram obișnuită să lucrez câteva zile la un articol și să
îl public, obținând satisfacția imediată. Aici am lucrat
aproape doi ani și a trebuit să învăț să aștept.
Altfel, dacă mă întrebi concret, nu mi se pare greu
să ajungi să publici și să faci trecerea într-o zonă de
mainstream. Dacă excludem procesul de scriere și ne
referim doar la pașii necesari, pentru mine a fost ușor.
Am scris, am trimis la editură, am primit răspunsul des-
tul de repede.
Cred că cel mai important e mentoratul și să ai
oameni care să te încurajeze și care să te motiveze să
devii mai bun. Or eu am avut parte de acest mentorat
prin programul Prima Carte, unde am învățat enorm.
11
Și dacă ne uităm la scriitorii debutanți, majoritatea au
urmat cursuri de scriere literară. De aceea, când cineva
îmi spune că ar vrea să scrie, îi recomand să facă niște
cursuri, mi se pare esențial să primești feedback, să
înveți care îți sunt punctele tari și cele slabe, să primești
liste de lectură etc.
AZ: Zilele astea închei sau ai încheiat o bursă literară

oferită de Cărturești. Pentru 99% dintre scriitori ideea
asta pare puțin probabilă, dacă nu chiar utopică. Cum
a fost tot procesul. De la brieful trimis până la timpul
petrecut la Țibănești, Iași?
RB: Ce au în comun experiența Prima Carte și experiența
Cărturești e surpriza de a fi câștigat. Evident, când am
aplicat pentru rezidența de la Țibănești nu mă așteptam
să câștig, mi-a scris Alina Aviana să mă anunțe și am
vrut să o întreb dacă e sigură că despre mine e vorba. ☺
Dar ăsta e singurul punct comun. Pentru că, spre
deosebire de momentul când am aplicat la Prima Carte,
aici am știut exact ce vreau să fac și unde o să mă duc
cu acest al doilea roman. Începusem deja să lucrez la el,
ceea ce înseamnă că aveam planul, fișele de personaj și
câteva capitole scrise. Am trimis un fragment din roman
și o scrisoare în care am detaliat acțiunea și personajele.
Știam că ideea e bună și știam că fragmentul trimis era
fain. Dar mă gândeam că sunt mulți scriitori mai experi-
mentați și mai cunoscuți decât mine care vor aplica și de
aceea nu mă așteptam să fiu selectată.
Legat de timpul petrecut la Țibănești, am scris mai
mult într-un articol pe blogul Cărturești. Dar pot să îți
spun că, orice mi-aș fi imaginat că se va întâmpla, reali-
tatea a depășit cu mult așteptările. Și mi-am dat seama că
am nevoie de foarte puține lucruri ca să fiu cu adevărat
fericită – timp să scriu, un teanc de cărți și oameni mișto
cu care să stau de vorbă seara la un pahar de vin.
AZ: Ce urmează pentru tine din punct de vedere literar?

RB: Îmi dau seama că pare ciudat. Îmi apare romanul
de debut la final de mai, iar în iunie eu sunt deja într-o
rezidență literară pentru al doilea roman. Dar am terminat
de scris Instabil la finalul lui 2019, de fapt, iar apariția

lui a fost întârziată de pandemie. De romanul la care
lucrez acum (și care nu are un titlu, putem să-i spunem
Romanul 2) m-am apucat anul trecut, prin toamnă.
Cred că o să mai dureze cam un an până îl termin,
dar partea bună e că luna petrecută la Țibănești mi-a dat
idei pentru A treia carte, nu știu încă dacă roman sau
volum de proză scurtă. Dar acolo o să mai aștept puțin
să se sedimenteze.
AZ: Și pentru că îți iubesc scrisul de proză la fel de mult

ca pe cel narativ-jurnalistic, aș vrea să te întreb când vei
reveni la un material cel puțin la fel de puternic precum
Și au trait fericiți până la prima poză (împreună cu
Nicoleta Rădăcină, pentru Republica)?
RB: Aici nu știu ce să îți spun. Mi-aș dori să mai scriu un
astfel de material, dar nu cred că mai am timpul necesar.
A fost un moment din viața mea când mi-am dat seama
că trebuie să aleg între literatură și jurnalism. Sigur, nu
mă împiedică nimic să mai public, din când în când, un
articol de opinie, dar pentru un reportaj atât de amplu
precum cel menționat de tine e nevoie de o documentare
de luni de zile.
12
În perioada când am scris Și au trăit fericiți până la
prima poză eram freelancer și nu scriam literatură.
Acum nu mai sunt freelancer și nu mai am de unde să
rup timp și pentru literatură și pentru jurnalism. Poate că
sunt oameni care reușesc să le facă pe amândouă, dar eu
mi-am dat seama că nu pot și am ales literatura.
AZ: La final, dă-ne trei recomandări. O carte de luat în

vacanță, un album de ascultat în drum spre muncă și un
serial care să ne facă să uităm o zi plină de stres.
RB: Asta cu cartea de vacanță e ciudățică pentru mine,
eu sunt omul care e în stare să citească Arhipelagul
Gulag pe plajă în Grecia, deci s-ar putea să mă înjuri.
Am citit, recent, Sezonul Uraganelor de Fernanda
Melchor și mi-a plăcut mult. De asemenea, mi-a plăcut
foarte tare romanul Ralucăi Nagy, Teo de la 16 la 18, e
surprinzător de fain cum se joacă Raluca cu limbajul.
Am să fiu foarte girlie cu albumul și o să recomand
You & I de la The Pierces, e o formație mai puțin cunos-
cută, iar albumul a apărut acum vreo zece ani, dar eu
când am chef să dau concerte prin casă sau uit de traficul
din București, ascult The Pierces.
La serial am să trișez un pic. Cine nu a văzut My
Brilliant Friend (L’amica geniale), ecranizare a cărți-
lor Elenei Ferrante trebuie să o facă și nu doar pentru
că tetralogia Elenei Ferrante e surperbă, ci și pentru că
ecranizarea reușește performanța să fie la fel de bună
precum cărțile.
•
13
ARA
Andreea
Stana
***
lasă-mă să-ți spun ce o să se întâmple
o să port ochelari și o să fiu varianta umană a blândeții
o să trec doar pe verde și o să mănânc multe proteine
o să merg la dentist la oftalmolog la orl la neuro
nu o să mai caut dezastrul cu lumânarea
nici măcar nu o să mai vreau să mor în mijlocul
magazinului
o să-mi doresc să trăiesc atât de mult încât
o să te îngrozești
o să vezi cum o să pâlpâie viața în mine
cum o să arăt ca un festival al luminilor
unde toți își fac poze
și mimează că se simt bine
când de fapt tot ce vor e să ajungă acasă
să caute dezastrul cu lumânarea
să moară în mijlocul magazinului
•
14
ARA
Virginia
Olaru
Mai lasă-mă să-ți povestesc

despre lumea asta
Lasă-mă să-ți trec vântul prin păr
cu mâna-pieptăn să-ți netezesc fruntea
și sa-ți adun cărările în linie dreaptă
așa sunt mai aproape de tine
lasă-mă să aștern gândul meu pe tâmpla ta

lasă-mă să adorm în visele tale
să-ți povestesc despre lumea asta frumoasă
și tu să asculți, fără să protestezi
ghemuit întreg în brațele mele
la tine am găsit liniștea pe care am vrut s-o cumpăr
de la femeia care a dat naștere altui copil
în timp ce tu învățai să-ți cunoști tatăl
și să-i distingi timbrul vocii
pe urmă, când el a plecat

am rămas împreună suspendați
într-o buclă de timp
tot așteptând să vină acasă
și tristețea să doară mai puțin
am fost copacul de care te-ai ținut stâns

primii pași ți-au ieșit fără greșeală

mereu atent să nu deranjezi pietrele
ai crescut în jurul copacului
și lui i-a crescut timp pe inelele anilor
să te poată privi, la început de aproape
apoi cu gândul
apoi cu sufletul
mai lasă-mă să îți povestesc despre lumea asta
•
15
ARA
Gelu
Diaconu
33.
ei nu te cred că durerea poate fi mai mare decât efectul
analgezic al oricărei pastile cunoscute. moartea blândă
nu e o desfătare. îți imaginezi că te afli într-o mică
ambarcațiune care se îndepărtează lent de mal. și asta
o să fie tot. te vei rătăci și nu vei mai găsi niciodată

drumul înapoi. dar până atunci există tot felul de amăgiri.
o bomboană cu gust de vișine și te trezești în grădina
cu câinele care făcea tumbe prin iarbă și se culca pe spate
ca să-l mângâi pe burtă. și vocile adulților strânși

în jurul unei mese rotunde, joase, ca de hobbiți.
dar atunci nu știai ce înseamnă o plecare. poate doar
când autobuzul lăsa în urmă drumul prăfos de țară
și îți venea să plângi. vara se terminase și mecanismul

te prinsese iarăși între roțile lui. nu există milă și nici
consolare. doar un fel de resemnare și dimineți de luni
cu ferestre spălate de ploaie, cu dureri și disperări tăcute.
•
16
ARA
Emilio
Paz
Umbrele
Umbrele.
Umbrele sunt bărbați fără mamă,
care se lipesc de picioarele noastre.
Ei sunt chipul desfigurat al lui Dumnezeu.
Dumnezeu?
Doamne, enigma completă a lui Balta Espinar,
angoasa permanentă,
deșertul pustiu
care se ascunde între coastele Evei.
Dacă se sparge o oglindă,
ce a mai ramas din realism?
Pentru că universul din interior
se transformă în grăunte de nisip
măturat de o mare fără nume.
Umbrele, umbrele pandemice,
umbre de boală și de miracol,
a sfinților și fecioarelor date lui Dumnezeu,
dar niciun răspuns complet.
Plenitudine?
Iisus Hristos își închide brațele,
lăsând crucea goală.
Suntem umbra unghiilor sale.
•
17
ARA
Mihai
Marian
***
Gedan-Barai doarme. Corpul lui
se desfășoară pe întreaga
lungime a cearșafului.
Pentru vârsta sa este un copil deja
foarte înalt.
Din colțul gurii i se prelinge

pe pernă un fir subțire de salivă.
Dinții îi scrâșnesc. Strânge
din ei ca un câine care are în gură
o bucată de carne căreia
nu vrea să îi dea drumul.
Gedan-Barai visează cu gura plină

de o carne invizibilă.
Gedan-Barai visează că o umbră
enormă și densă îi umple camera.
În interiorul și în afara visului,

este urmărit de întunericul care
lasă lucrurile fără formă.
Cu câteva secunde în urmă lumina

slabă a lunii a căzut pe masă și apoi
totul s-a întâmplat în nimic.
Gedan-Barai nu știe cum monstrul

acela care îl privește târăște cu atâta
ușurință întunericul incomensurabil
care este trupul său.
Noaptea
a devenit brusc grea,
mâine pisicile din cartier se vor trezi
țepene și umede
de parcă un monstru
uriaș le-ar fi înecat în gură.
Gedan-Barai a înțeles:
perfecțiunea Edenului a fost pierdută
din clipa în care lucrurile de lângă noi
au început să respire.
•
18
ARA
Ion-Valentin
Ceaușescu
Dans
anul acesta l-am început dansând
pe melodii pe care a dansat tatăl meu
când era mai tânăr decât sunt eu acum
și pe melodii pe care mama mea
le asculta într-un internat de fete din Arad
și m-am gândit la sora mea
care acum dansează cu viitorul
am privit artificiile prin pielea gri a cerului

am ciocnit un pahar cu apă și unul cu votcă
cu oamenii cu care am pictat trecutul
și cu care deslușesc prezentul
am mângâiat pisica galbenă
castrată, grasă și frustrată
care se ascundea în spatele gardului
pe toți ceilalți i-a zgâriat pe mine nu

nici pe ea pe care am întâlnit-o din nou
pentru prima oară și am dansat
am vorbit despre poeții care nu scriu
nici nu citesc dar fac poezie
și am stat până dimineață cu animatoarele
cu femei singure bărbați travestiți și adolescenți
care nu vor altceva decât puțină dragoste
pe care aproape niciodată nu o primesc
•
19
CAELUM
Cristian
Vicol
Rădăcini
Bunica a fost refugiată din Basarabia. A fugit de
furia rușilor, care i-au luat, atunci în ’44, totul – pământul,
casa, animalele, trecutul și prezentul. Viitorul și l-a refăcut,
cu chiu cu vai, în Timișoara, alături de bunicul. Au prins
rădăcini aici, iar apartamentul pe care l-au primit a devenit
întreaga ei viață, gospodăria pierdută și regăsită, chiar dacă
în cu totul altă formă, urbană. Cât a putut, până aproape de
sfârșitul vieții, a avut grijă de el, grija pe care o înțelege
doar cel care s-a rătăcit, gol, și apoi s-a regăsit miraculos
într-un loc prielnic, fertil, o casă departe de casă.
Camerele, bucătăria, baia, dulapurile, scaunele,
cămara, toate au devenit, în parte, spații ale refugiului, ce nu
mai puteau încăpea niciodată pe mâinile altcuiva, propria ei
agoniseală, unde viața își recăpătase sensul. Preocuparea
asta se vedea cel mai bine atunci când făcea curățenie, sâm-
băta, operațiune complicată, ritualică, epuizantă, spirituală,
ce necesita atât delicatețe, cât și forță brută și care semăna
uneori cu experiența extazului religios.
Dimineața, înainte de ora 8, indiferent de anotimp,
scotea din lada de lângă pat cearșafurile, plăpumile, pătu-
rile, pernele, pe care le scutura cu forță și apoi le aranja,
într-un echilibru perfect, pe geamul cel mare al balconului,
unde rămâneau la aerisit. Apoi urca pe pat scaunele de la
masa din sufragerie și pornea aspiratorul, un Record vechi
care scotea zgomote de rachetă sovietică. Curăța carpeta
ușoară din camera mică, holul de la baie, covorul greu, per-
san, din sufragerie, unde se vâra pe sub masă și îi ridica

picioarele grele, din lemn solid, continua în holul de la
intrare și termina cu bucătăria. Urma lustruirea mochetei cu
ceară, acțiune care se petrecea însă doar după ce podeaua
fusese spălată cu detergent.
Pe urmă, dintr-un dulăpior scotea o sticluță cu sub-
stanță albă, pentru șters praful. Strângea bibelourile și le
așeza pe masă – acolo formau, pentru o vreme, un peisaj
pastoral din porțelan. Alături de ele punea paharele din cris-
tal și vesela specială, din care se bea și se mânca doar de
sărbători. Ștergea polițele și vitrinele cu migală, strângea
pânzele de păianjen – dacă erau –, curăța ușile, spăla rufele,
ștergea lustrele, aduna praful de pe tablouri și de pe pozele
înrămate, freca veceul, chiuvetele și vana. O dată pe lună
spăla geamurile și perdelele. Și în tot acest timp murmura
ceva, o mantra greu descifrabilă, de parcă număra, dar care
era perfect sincronizată cu energia și migala cu care, de
fapt, făcea inventarul tuturor lucrurilor pe care reușise să
le agonisească.
Spăla, ștergea, curăța, freca, mătura, aduna, scu-
tura, spăla, zvânta, clătea, aspira, aranja. Apoi, duminica
se odihnea, dar doar pe jumătate. Era nerăbdătoare să vină
iarăși ziua de sâmbătă.
20
CAELUM
Monica
Tonea
Mărul nostru bătrân

Mărul nostru bătrân a explodat astăzi într-o nebu-
nie de culori, deși se află în suferință. În fiecare an spun
că-l tai și plantez alți doi puieți în loc, dar nu mă lasă
inima. Cred că a fost martor multor evenimente: nașteri,
veniri, plecări, despărțiri, regăsiri. Nu știu dacă moartea
l-a ocolit, e vârstic și tot aspectul lui denotă o experiență
vastă, adunată în scoarța pe alocuri decrepită, în ramu-
rile pline de noduri, scorojite și roase de boală. Cu toate
astea, dă rod bogat și bun. Mărul nostru bătrân a fost
îngrijit vreme de 40 de ani de o femeie extraordinară.
Femeia l-a uitat între timp, așa se întâmplă când min-
tea se deterioreză din cauza unei boli progresive, care
distruge puțin câte puțin memoria. Mika a uitat mărul
îndrăgit, doamna fragilă și frumoasă, cu alură aris-
tocratică. Mika iubea grădina asta. Iubea tot ce exista
dinaintea ei și tot ce se dezvoltase în urma grădinăritului
ei abil. Și-i sunt recunoscătoare. Pentru că ea și Paul au
fost ultimii paznici ai mărului, înainte de a-l prelua noi
în 2015. Un cuplul de medici uimitori, care i-au dat o
aură lirică trunchiului lui înclinat și coroanei ce-a împru-
mutat, cu trecerea vremii, forma unei pălării de ciupercă.
Soiul ăsta, Paradis, există de când lumea. Se afla
pe terenul unde-a fost construită casa dinainte de a se fi
născut ei, ne-a relatat la o cafea Paul, care cumpărase
lotul de la tatăl lui. Familie veche, stabilită în regiune în
secolul XVI. Așa proceda bătrânul, pentru a nu sărăci,
își vindea din loturi progeniturilor lui, Paul zicea că au

fost nouă frați.
Și cum deceniile s-au scurs, mărul și-a văzut de
contemplarea cerului și de ploaie și s-a tot înclinat, iar
acum face un unghi ascuțit cu pământul care-l susține,
ajutat de un par proptit ca o contragreutate, să-i prelun-
gească viața. Nici grădinarii care s-au perindat pe aici,
nici oficialitățile care trebuie să-și dea aprobarea, nici
noi, nimeni nu se îndură să curme viața acestui măr care
își are propriul ritm.
Odată cu casa și grădina, am preluat și dragostea
Mikăi pentru măr. E o responsabilitate. Mă doare uneori
durerea lui mută. Străduința să mai dea rod iar și iar,
în ciuda dificultăților, ca să ne facă pe plac, să ne mai
îndemne la visare un an, încă unul și altul după el și tot
așa.
•
21
ARA
Jazgul
Orozov
Fantomele
Fantomele se plimbă pe străzile mici și ascunse
din oraș.
stau în rând la magazin după pâine, chibrituri, țigări
se țin de mână și se privesc blând
și palmele lor au miros de pâine coaptă, de iarbă cosită,
de lemn,
fantomele împart prăjituri pe la vecini.
Fantomele sunt triste, obosite,

plâng și stau pe antidepresive,
sparg farfurii,
înjură printre dinți,
își spun cuvinte ce-ți rămân sub piele ca un spin.
Toate fantomele sunt chemate la miez de noapte,

de către orfani.
•
22
ARA
Miruna
Romanciuc
1.
ceea ce gândesc despre tine e
o grămadă de poze ude, lipite
pe piele. îmi țin picioarele sub mine, vreau
să nu se vadă urgența & fuga scobite pe glezne
în care ai putea să-ți lași cheile. rămân aici, unde capul
mi se adâncește în pieptul tău
ca într-un gând despre blândețe (am mai spus asta, dar
acum
e adevărat și adevărul e o cameră mică
în care știi cine ești share location). foarte devreme
rămân în urma unor lucruri care mă îngrijorează și ele
nu se uită înapoi
•
23
ARA
Ștefan
Tudor
Baciu
***
eram la un studio în Montreal
lucram la un gospel cu Rasim
basistul mi-a spus că nu sunt bun de nimic
am ieșit cu el la o vodkă & am râs toată noaptea
n-am fost niciodată prieteni
de câteva ori ne-am & certat
am spart amplificatorul fender preferat & tabla de go
mi-am permis totuși să-l întreb de Dumnezeu
m-a lăsat să-l leg la șireturi
ca mai apoi să-mi facă cunoștință cu strippera de culoare
nu prea am făcut față ce-i drept
& n-am futut-o cu plăcere
sau din plăcere
îmi doream totuși să revin ori de câte ori aveam bani
cât despre el
a vrut doar să se răzbune
să mă întrebe cum mă pot considera creștin
& de ce mai sper la albumul ăla de gospel
un cititor de scientologie
cât am stat în Montreal am compus muzică de film

Rasim era un băiat foarte de treabă
țigările tari pe care le fuma
tapetul mânjit
ipohondria împrăștiată pe covor
aparatul de aerosoli
deșeul pasiunii
strippera sexy cu mișcări robotice
acum logodnica de pe fața mea
toate sunt dovada creaționismului
•
24
ARA
Savu
Popa
***
Marea
Se tânguie
Ca o memorie înjunghiată
***
Inima mea, o clepsidră,
În josul ei curg câteva fire de nisip,
În susul ei,
Câteva de cenușă.
În intervalul dintre două curgeri

Existența mea
Ca o gheară apropiindu-se
De pradă
•
25
ARA
Simona
Sigartău
Pe Calea Cisnădiei se zbate un porumbel

pentru un zbor refuzat de toți dumnezeii
Uite mama ce porumbel nehotărât
când pe o aripă
când pe alta
Ne-am oprit inutil
Fiul meu nu știe nimic despre durere
Eu nu știu nimic despre zbor
Parcă ești tu în zbatere

Nu sunt pregătit pentru Nu mă pricep la Nu aș putea să
Mi se pare greu Cât îmi iese din asta
Iar eu nu știu nimic despre aripi
Aș rămâne lângă tine invalid
dar știu doar să adun bob în plisc
și aș putea să te hrănesc
și să fac un cuib frumos din scobitori
resturi de băț ars
Eu nu știu nimic despre zbor

Eu sunt porumbelul strivit pe Aleea Streiu
Primul în care nu am văzut sânge zdrobit
doar o rețea albă
Nu mai țâșnește nimic din mine
Sunt o frumoasă pasăre de polistiren.
Mă izbește și nu se aude nimic

Mă secționează pe asfalt
Și plutesc în aer mii de fulgi
În globuri din Târgul de Crăciun
•
26
ARA
Elena
Simion
uraganul elena
bună, sunt la capătul lumii organizând cel mai hot
festival de duioșie din lume
sponsorizat de toate marketurile în care
ne-am ținut de mână și viitorul era acum –
vreau să-ți spun că viața nu s-a oprit aici.
am făcut un cocktail în doua cu sudoarea

orelor suplimentare ca joc de anduranță.
bună, totul e atat de departe

bravura de a răspunde la telefon
când la capătul celălalt ar putea fi oricine
chiar și linistea într-o minte ring de box;
izolat în rândurile din spate
se întâmplă ceremonia ceaiului între doi preoți budiști
care ascund bilete la pariuri.
la sfârșit fiecare, ca un câine,
își va găsi un loc ferit să moară.
bună, am învățat dintr-un sitcom că oamenii au nevoie

de ceva în care să creadă
că ei sunt goi și goi vor rămâne
că ei vor striga și vor aștepta un răspuns
fără să pară că așteaptă un răspuns
că ei sunt autosuficienți și credința lor îi separă
de oamenii care în aparență nu sunt

dar care suferă pe ascuns
de aceeași autosuficiență
ce copleșitor când există atât de multă splendoare

și nedreptate deopotrivă
iar mâna ta moale nu o va putea cuprinde vreodată.
•
27
ORION | Romeo Aurelian Ilie
Scurtă cronică
Andrei Dósa,
Multă forță și un
dram de gingășie,
Polirom, 2021
Andrei Dósa (născut în 1985, la Brașov) a absolvit

cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit ante-
rior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultății
de Litere din Brașov. Este poet, prozator și traducător
din limba maghiară. A debutat în anul 2011 cu volumul
de poezie Când va veni ceea ce este desăvârșit (Tracus
Arte), pentru care a primit Premiul Național de Poezie
„Mihai Eminescu”. Volumul American Experience
(Cartea Românească, 2013) a primit Premiul „Tânărul
poet al anului 2013”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori,
ediția a IV-a, 2014. Alte volume de poezie: Nada
(Pandora M, 2015), Adevăratul băiat de aur (Casa de
Editură Max Blecher, 2017), Expectativa luminoasă
(OMG, 2020). A publicat și trei romane: Ierbar (Polirom,
2018), Multă forță și un dram de gingășie (Polirom,
2021) și Ceaikovski la walkman (Paralela 45, 2022). Are
colaborări cu revistele Poesis International, Astra și
Corpul T. În cele ce urmează, mă voi apleca puțin asupra
penultimului său roman.
Multă forță și un dram de gingășie poate fi socotit
un roman hibrid, o combinație între bildungsroman și
studiu antropologic, și aceasta întrucât urmărește două
teme majore: pe de o parte, formarea tânărului Dósa,
din adolescență până la statutul de tată, iar pe de altă
parte, modul în care secuii, ungurii din Ardeal și cu pre-
cădere cei din așa-numitul Ținut Secuiesc, se raportează

la români și la România, pentru această a doua direc-
ție, reprezentativ fiind personajul Atti, „masculul alfa”
al grupului, prietenul și „modelul” de viață al tânărului
Dósa, un tip care urăște românii la modul visceral și
„propovăduiește” din tot sufletul supremația ungurilor
și dreptul Ungariei asupra Ardealului. De altfel, plecând
de la aceste două teme, am putea spune chiar (firește,
în glumă), că romanul ar fi putut avea foarte bine alte
două nume, în trend cu vremurile „cibernetice”: fie
Expectativa luminoasă 2.0, fie Ce spun ungurii despre
români 2.0 (parafrază după volumul Ungurii despre
români, de Melinda și Sorin Mitu, Polirom, 2014).
Deși nu se poate spune că se remarcă prin mari
subtilități scriitoricești (să nu uităm totuși că autorul este
în primul rând poet și apoi prozator), romanul lui Andrei
Dósa are totuși meritul de a descrie o atmosferă anume,
aceea a Ardealului anilor 2000, anii de vârf ai tranziției
de la comunism la capitalism și totodată anii de criză
economică, cu oamenii săi la fel de molcomi ca astăzi,
dar care reușesc totuși să se adapteze din mers la noile
realități socio-politice și culturale ale acelor ani.
28
ORION | Sorin Smărăndescu
Spargerea coifului: astăzi Brigge
Rainer Maria Rilke,

Însemnările lui Malte
Laurids Brigge,
traducere din germană
de Corneliu Papadopol,
Corint, 2015
M-am pregătit conștiincios să citesc această carte,

mi-am luat marjă de timp suficient de mare să am timp s-o
diger și-apoi să scriu despre ea. Nu știu alții cum sunt, dar
acum, după ultima pagină, pot spune că am citit-o relativ
repede. Faptul că m-a intrigat întrucâtva sau că pe alocuri
m-a băgat în ceață zic că e de bine. Să explic.
Însemnările lui Malte Laurids Brigge (Die Auf-
zeichnungen des Malte Laurids Brigge) este singurul
roman (dar este acesta un roman?) scris de Rainer Maria
Rilke, poet clasic de limbă germană născut la Praga, în
dubla monarhie austro-ungară. Textul, publicat în 1910,
încalcă regulile literare ale epocii și vestește modernismul.
De-a lungul vremii este identificat cu diferite etichete –
jurnal, poem în proză/colecție de poeme în proză,
travelogue (Franța, Danemarca, Rusia, Italia) –, toate
semnalând dificultatea de a-l desluși în mod satisfăcător,
stranietatea scriiturii sau poate numai multitudinea de inter-
pretări pe care o permite chiar și acum, după mai bine de o
sută de ani de la apariție.
Asemenea lui Rilke, Malte este poet. Are 28 de ani,
provine dintr-o familie aristocrată daneză și locuiește la
etajul cinci al unui hotel din Paris de unde observă lumea cu
distanță și lentoare. Nimic din strălucirea uimitoarei metro-
pole culturale fin-de-siècle nu se regăsește în observațiile
sale. Glamourul parizian sucombă din start în fața retoricii
melancolice a acestui tânăr student contrariat de propri-
ile rememorări fragmentare/ reverii misterioase/ spaime

din copilărie/ trăiri tulburi/ introspecții fără finalitate pre-
cisă/ notații ficționalizate. Înspăimântat de viață, Malte se
află la Paris mai degrabă ca să moară decât ca să trăiască.
Meditează îndelung, iar discursul lui (nu poți să nu observi)
este uneori foarte proustian, deși te duce la fel de bine cu
gândul la Kafka (deloc întâmplător, din varii motive).
Poate că Malte are de fapt o stare mintală alterată.
Sau poate că numai din pasiune pentru scris și-a impus
această autoizolare în mijlocul lumii. Poate că inevitabi-
litatea declinului aristocrației și a prăbușirii imperiului îi
copleșesc subconștientul. Sau poate că nimic din ceea ce
(re)trăiește nu este/ nu a fost adevărat. Câte răspunsuri atâ-
tea întrebări.
Volumul nu are tensiune dramatică, fiindcă nu dez-
voltă personajele despre care vorbește și nu spune o
poveste propriu-zisă. În pagini difuze/ obscure, uneori difi-
cil de parcurs fără note de subsol, se succed rememorări
de familie, întâmplări cu fantome, scene istorice/ religioase
reinterpretate și evocări pasionate ale unor scrieri/ scriitori
sau poete din vremuri apuse – vezi, mai ales, omagiul adus
celebrității antice Safo.
Relatare esențialmente literară, pentru minți lite-
rare, foarte provocatoare intelectual. Să mai spun că mi-a
plăcut?!
29
ORION | Constantin Buduleci
Mini-cronică
Gheorghi Gospodinov,
Fizica tristeții ,
Pandora M, 2021
Probabil ați avut experiența să citiți o carte a cărei

acțiune/ sentiment/ moment se leagă cu realitatea din voi.
Așa a apărut Fizica tristeții în viața mea. Deși stătea de
ceva timp pe lista de așteptare a cărților de citit ca urmare
a recomandărilor pe care le-am văzut în mediul online,
i-a venit rândul într-un moment în care îmi doream să
„îmi bag picioarele” în toate, fără să mai țin cont de
bucuriile care se găsesc în jurul meu. Cartea transmite de
fapt că și răul are suflet, că nu știi ce rămâne după tine/
noi, că o capsulă a timpului nu înseamnă o transmitere
holistică a vieții noastre. Una peste alta, mă mai aflam
și într-o delegație în care un zbor mi-a fost anulat și am
fost purtat prin Europa, iar această călătorie corespundea
cu călătoriile prin lume a personajului, notarea fiecărui
oraș (inclusiv Sibiul), identificarea lor cu anumite stări/
momente, iar eu eram trist că am ajuns unde nici nu aș fi
visat. Până la urmă, tristețea are legile ei fizice, nimic nu
e întâmplător, cum spunea chiar Einstein.
Apoi a urmat alt stres, anume faptul că am pus o
grămadă de semne la texte pe care să le folosesc pen-
tru „citatul preferat”. Asta mi-a dat mare bătaie de cap,
sincer. Faptul că este un roman poetic, menține tristețea
ca bază principală a întregii construcții a romanului, dar
asta fără să îți dai seama când te uiți la etajele de înălțime
la care te duce autorul.
Coperta:
Coperta spune parte din povestea romanului, iar
prezentarea citatului din Berliner Zeitung face reclamă
bună cărții. Totuși cred că la autori precum Gheorghi
Gospodinov, nu aceste citate îi fac reclamă.
Citatul preferat:
Tristețea, asemeni gazelor și vaporilor, nu are
volum și formă proprie, ea preia forma și volumul vasu-
lui sau spațiului în care se află. Oare tinde spre gazele
nobile? Aș zice că nu, chiar dacă ne atrage numele.
Pe scurt:
Pe scurt nu pot spune mare lucru, pentru că pagi-
nile cărții au multă poezie împletită cu trăiri din perioada
comunistă (care este atât de asemănătoare cu a noastră),
dorințe care se află în sufletul nostru, dar pe care le tre-
cem pe un plan secundar. E cu adevărat o nebunie de
carte, cum spune Berliner Zeitung. Merită citită la tris-
tețe, dar nu te îneacă în ea. Poate fi citită la bucurie, dar
nu te întristează. Parcă ar fi Cioran, sumbru, dar în ace-
lași timp optimist.
30
ORION | Andrei Mocuța
Lypkhantropie
bogdan lypkhan,
Wishing Light,
frACTalia, 2017
Superb, revoltător, dement, provocator, genial,

ridicol, ascetic, diabolic, nevrotic, imprevizibil, smin-
tit, percutant, iconoclast, anticanonic, țicnit, frust, într-o
ureche, hieroglific, minunat, grotesc, nostalgic, dizgra-
țios, ocult, laconic, flegmatic, conceptual, rebel, brut,
ezoteric, dezarmant, hâtru, contemplativ, dihotomic, inti-
midant, crepuscular, nerușinat, confesiv, nonlinear, sec,
libidinal, tandru, iluminat, șamanic, răscolitor, șocant,
glacial, devastator, elegiac, sumbru, engramic, melan-
colic, experimental, languros, excentric, indiferent,
enigmatic, psihedelic, nenominalizabil & nepremiabil
(o spune chiar el), curator, viclean, fragil, înverșunat,
yoghin, extatic, introspectiv, narcisist, nihilist, mizan-
trop, inaccesibil, aforistic, pervers, orgiastic, cinic,
fantomatic, oniric, cinematografic, sanscritolog, transpa-
rent, dadaist, organic, telepatic, erudit, shivaist, tenebros,
firav, jodorowskian, fotosensibil, emergent, inhibat, dez-
inhibat, microbist, mistic, ilustrativ, tantric, retro, coios,
magician, arbitrar, scandalos, contondent, anticalofil,
hamletian, solar, abracadabrant, înfierbântat, joker, ludic,
bezmetic, vag, inform, deliberativ, ocrotitor, năprasnic,
volatil, schematic, tensionat, tantric, epidermic, coloc-
vial, abraziv, lypkhantropic.
„aș putea să mă uit

la blogul tău
ore în șir
chiar dacă
nu e
nimic nou”
„există viață și
după ejaculare
doar că
mult mai
puțină”
„tu ai un blocaj
cu shakti
zice maître
sînt un bukowski
fără pulă”
•
31
CYGNUS
Constantin
Abăluță
ISTORIA UNUI HEMATOM

Călcând greșit pe șina de tramvai
degetul cel mare mi s-a umplut de sânge
și-o vară-ntreagă a emis semnale
ca un radar dereglat
veneau prieteni fiecare cu durerea lui
păzeam împreună spații nebuloase
străzi pe care buldozerul le-amesteca precum
macaroanele
în strachina ploioasă a orașului
Jilăveala din minți și din garduri

mlăștinoșii ochelari de soare
pe care-i puneam ca să ne ferim de privirea celuilalt
Aveam umile deprinderi pe-atunci:
luam nevăzutul în devălmășie
în gheata zvârlită pe prag
găseam dimineața un bob de grâu
pe care i-l duceam domnului de sanctis
acesta catadicsea să-mi dea câteva elemente
pentru magia cu pâine moale
eroarea apei ce curge pe sub pod îl obseda
își amintea de podul aerian de 9000 de crini
dintr-o mânăstire tibetană
călugării stând sub el așteptând
ca Marele Spirit să potrivească miresmele
în fiecare cupă
domnul de sanctis
arestat pentru vini imaginare
puck broasca lui țestoasă
ce hiberna cu lunile în spatele oglinzii rotunde
sfărâmată odată cu oglinda
strecurându-mă am furat carapacea plină cu cioburi
eram în sandale m-am rănit la deget
ca și acum
amintiri deraiate
sun la uși necunoscute
cu credința că voi fi primit înlăuntru
măcar să repar orologiul stricat
ori să gătesc papricaș ca nimeni altul
prin sandale degetul meu roșu ciupercă otrăvitoare
în colțul bucătăriei străine
ISSN 2821 – 4196

ISSN-L 2821– 4196

Revista Planeta Babel NR 8 Anul I August 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Planeta Babel NR 8 Anul I August 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Planeta Babel 8

Anul I, nr. 8 / august 2022

Premiul Nobel pentru Literatură și Curaj

Ai crede că în ultimii aproape patruzeci de ani (o

Problema fanatismului nu va trece

Nu e așa. Salman Rushdie a fost condamnat la

Desigur, Salman Rushdie va continua să fie viu prin

Pactul cu fanatismul, iată, e reluat de noi și noi și

Dar tot inerent condiției umane este și curajul –

Salman Rushdie nu este scriitorul meu preferat,

Și nici măcar nu m-ar deranja dacă la toamnă la

Tiraj de 100 de exemplare distribuite cu titlu gratuit.

Orașul avea o singură casă

În tot acest timp copiii

La ciudad solo tenía una casa

Durante todo este tiempo los niños

Traducere în spaniolă de Albert Denn

după amiază coborând

Din volumul postum nu ești în siguranță,

Anul acesta am fost foarte leneș în privința lecturilor.

Când sunt pusă în situația de a aborda subiectul lecturi-

muntelui ori pe țărmul pustiu al unei mări. – Dana Pârvan

La fiecare concediu de două săptămâni pe care îl petrec

Înainte de lunga enumerare (glumesc, fac tot posibilul

s-ar fi întâmplat pentru că temele ambelor cărți merg mână-n

Goodbye, Berlin de Isherwood, un roman de referință

Nici măcar pentru titlu n-am idei

Trag de mine de vreo săptămână să pun vorbele pe

Ernest Hemingway, True at first light.

Emil Cioran, Lacrimi și sfinți.

Mariana Marin, O singurătate feroce.

Simone de Beauvoir, Le deuxieme sexe.

Lauretta Zucchetti, Painted red.

Întrebarea supremă este: când le voi termina pe

Fac o listă a cărților pe care aș vrea să le recenzez

note și glosar de nume proprii de Sorin Gherguț, Editura

49. Leonida Neamțu, Blondul împotriva umbrei sale,

Andrei Zbîrnea: Cum ai reușit să stabilizezi valul

AZ: Care a fost cea mai mare teamă pe care ai avut-o

seară înainte de lansare am visat că nu a venit nimeni. Cu

AZ: Eu știu povestea programului Prima Carte și mai

AZ: Ai primit reacții din Gruiu (Giurgiu) până acum?

loc, fără a schimba fundalul, însă.

AZ: Cât de greu este pentru un outsider să ajungă în

AZ: Zilele astea închei sau ai încheiat o bursă literară

AZ: Ce urmează pentru tine din punct de vedere literar?

de scris Instabil la finalul lui 2019, de fapt, iar apariția

AZ: Și pentru că îți iubesc scrisul de proză la fel de mult

AZ: La final, dă-ne trei recomandări. O carte de luat în

Mai lasă-mă să-ți povestesc

așa sunt mai aproape de tine

lasă-mă să aștern gândul meu pe tâmpla ta

pe urmă, când el a plecat

am fost copacul de care te-ai ținut stâns

primii pași ți-au ieșit fără greșeală

o să fie tot. te vei rătăci și nu vei mai găsi niciodată

ca să-l mângâi pe burtă. și vocile adulților strânși

și îți venea să plângi. vara se terminase și mecanismul

Din colțul gurii i se prelinge

Gedan-Barai visează cu gura plină

În interiorul și în afara visului,

Cu câteva secunde în urmă lumina

Gedan-Barai nu știe cum monstrul