POSIBILITATI DE CONTAMINARE MICROBIOLOGICA A ALIMENTELOR

POSIBILITĂŢI DE CONTAMINARE MICROBIOLOGICĂ A ALIMENTELOR

În natură microorganismele sunt răspândite peste tot. Dacă în anumite situaţii unele specii acţionează
benefic (descompun prin fermentaţie şi/sau putrefacţie materiile organice, intervin în procesele tehnologice de
obţinere a vinului, berii, a diferitelor produse alimentare, a furajelor, a antibioticelor etc.), prezenţa acestora în
produsele alimentare este, de cele mai multe ori nedorită.

Se cunosc un număr foarte mare de microorganisme care contaminează produsele alimentare. Prezenţa
însă în alimente a anumitor germeni şi/sau specii de microorganisme poate furniza informaţii va loroase privind
calitatea igienică a materiilor prime şi auxiliare utilizate în procesare, etapa din fluxul tehnologic în care a avut loc
contaminarea, practicile necorespunzătoare, din punct de vedere igienic, privind manipularea, transportul,
depozitarea sau comercializarea produselor.

Prezenţa contaminării microbiologice a alimentelor se apreciază determinând microorganismele

indicatori sanitari. Pentru a fi acceptat, un astfel de indicator trebuie să fie specific (în ce priveşte provenienţa sa),
sensibil (să existe în număr suficient de mare pentru a putea fi depistat), rezistent (să persiste un timp destul de
îndelungat în produsul contaminat) şi uşor de evidenţiat (prin metode de laborator, cât mai simple şi rapide)
(Petrovici, 1979).

Indicatorii utilizaţi conform normativelor legal admise sunt: numărul total de germeni aerobi mezofili
(NTGMA), care dau o imagine de ansamblu a gradului de contaminare microbiologică a produsului alimentar
examinat; bacteriile din genul Salmonella; bacteriile coliforme şi Escherichia coli; bacteriile din genul Proteus;
stafilococi coagulază- pozitiv; bacterii din genul Cereus; clostridiile sulfito-reducătoare; drojdiile şi mucegaiurile.

4.1. Surse de contaminare microbiologică a alimentelor

Pentru a nu prezenta risc de îmbolnăvire consumatorului, atât alimentele obţinute direct, prin recoltare,
din natură, cât şi cele procesate trebuie să conţină un număr cât mai redus de microorganisme.

Principalele surse de contaminare microbiologică sunt: factorii de mediu (solul, apa, aerul etc.), omul,
vegetalele, animalele, insectele, rozătoarele. Pe lângă aceste surse, alimentele pot fi contaminate şi în cursul
procesării, manipulării, depozitării, transportului şi comercializării.

4.1.1. Factorii de mediu

Factorii mediului înconjurător reprezintă o sursă de contaminare microbiologică permanentă a alimentelor

(atât ca materie primă cât şi ca produse finite).

Solul. Microorganismele din sol provin din microflora naturală a acestuia la care se adaugă cea provenită
prin contaminare cu dejecţiile umane şi animale. Microorganismele din sol pot contamina direct plantele spontane
şi/sau cultivate, animalele, şi pot influenţa calitativ şi cantitativ microflora aerului şi apei. Microflora
15215x2310p din sol poate ajunge în spaţiile de procesare şi depozitare a produselor alimentare atât prin
intermediul prafului transportat de curenţii de aer şi apele de suprafaţă, cât şi cu materiile prime sau persoane
fizice (pe încălţăminte).

Dintre microorganismele din sol cu rol în alimentaţie sau patogene, care contaminează alimentele şi
suprafeţele de prelucrare şi depozitare amintim: bacteriile din genul Bacillus, Clostridium, Enterobacter,
Escherichia, Micrococcus, Pseudomonas, Proteus, Leuconostoc; drojdii şi mucegaiuri.

Aerul. Conţine o încărcătură variabilă de microorganisme care ajung în suspensie, accidental prin
intermediul particulelor de praf sau de apă. În spaţiile închise se adaugă şi particulele de salivă elimi nate prin tuse
sau strănutat, care de asemenea conţin microorganisme. În general, aerul poate fi contaminat cu orice tip de
microorganisme dacă au existat surse (de contaminare), dar de obicei particulele de praf conţin numeroase forme
sporulate. Dacă cantitatea de microorganisme din aer, care contaminează produsele alimentare ca urmare a sedi-
mentării este neglijabilă, în cazul în care aerul este utilizat în pro cesul tehnologic (ex. procesarea drojdiei de
panificaţie) determină o creştere deloc neglijabilă a încărcăturii microbiene a produselor.

Apa. Apele naturale conţin pe lângă microflora proprie (specifică) şi microorganisme din aer (ajunse prin
precipitaţii), sol (prin şuvoaiele de apă care spală solul) şi ape uzate (care adesea conţin microorganisme provenite
din dejecţiile umane şi animale). Datorită prezenţei substanţelor organice, apele de suprafaţă (râurile, lacurile)
conţin cantităţi mai mari de microorganisme.

Dintre microorganismele care compun flora naturală a apelor amintim: Pseudomonas, Proteus,
Achromobacter, Micrococcus, Bacillus, Enterobacter, Escherichia, iar dintre germenii patogeni cu importanţă
sanitară deosebită: Salmonella, Shigella; Vibrio, cât şi unele virusuri.

Un loc aparte în contaminarea apelor de suprafaţă îl ocupă apele uzate care nu au fost corect epurate.
Acestea conţin bacterii patogene (Salmonella, Shigella etc.) şi saprofite, drojdii, mucegaiuri, virusuri şi diferite
elemente parazitare. Apele uzate, incorect epurate, pot constitui surse de contaminare microbiană şi pentru unele
produse alimentare în cazul utilizării la irigarea culturilor vegetale (dintre care unele pot fi consumate crude) sau
deversării în apele de suprafaţă unde se concentrează în fauna acvatică (ce uneori este consumată crudă).

Din punct de vedere igienic apa utilizată în industria alimentară trebuie să corespundă organoleptic,
fizico-chimic şi microbiologic cerinţelor apei potabile.

4.1.2. Omul

Contaminarea cu microorganisme a produselor alimentare de către om se realizează în timpul procesării şi

manipulării acestora. Omul este în mod natural purtător (piele, aparat respirator, tub digestiv) a unei flore
microbiene saprofite, dar în anumite situaţii poate răspândi şi germeni patogeni prin mâini, tuse sau strănut. În
perioada de incubaţie sau imediat după vindecare (sau chiar un timp mai îndelungat), în cazul unor boli
bacteriene, omul este purtător şi eliminator de germeni, care pot contamina produsele alimentare. Situaţia este cu
atât mai gravă, dacă purtătorul vine în contact cu produsele, care nu mai suferă nici un fel de procesare termică,
înainte de a fi consumate.

Omul este incriminat ca sursă de contaminare în cazul unor toxiinfecţii alimentare cu Salmonella,
Shigella, Staphilococcus aureus, Escherichia coli enteropatogenă, Clostridium perfringens dar şi cu alte bacterii
şi virusuri, agenţi etiologici ai unor îmbolnăviri umane (tuberculoză, hepatită etc.).

Evitarea contaminării microbiene de către purtătorii şi eliminatorii de germeni, deseori necunoscuţi, se

realizează prin examene medicale la angajare şi periodice ale personalului, completate cu un autocontrol executat
zilnic la debutul activităţilor, în vederea depistării eventualelor afecţiuni cutanate (abcese, furuncule etc.).

4.1.3. Vegetalele

De cele mai multe ori, microflora naturală a legumelor şi fructelor este constituită din specii ale
germenilor Achromobacter, Alcaligenes, Flavobacterium, din bacterii coliforme şi lactice, drojdii şi mucegaiuri,
care atunci când rezistenţa naturală a vegetalelor scade, produc alterarea acestora. La aceasta se adaugă
contaminarea microbiană a suprafeţelor expuse contactului cu solul, aerul şi apa folosită la irigaţii, care poate
conţine microorganisme şi elemente parazitare patogene pentru om.

Prevenirea contaminării microbiene a legumelor şi fructelor se poate realiza prin: evitarea utilizării apelor
uzate, la irigaţii; recoltarea fără producerea de leziuni mecanice; sortarea şi transportul în condiţii adecvate şi în
timp cât mai scurt la unităţile de prelucrare, şi procesarea în timp cât mai scurt a acestora.

4.1.4. Animalele

Transportul necorespunzător la abatoare, cât şi stresul declanşat în timpul acestuia, creează posibilitatea
contaminării animalelor sănătoase, prin contact direct sau prin dejecţiile animalelor bolnave sau purtătoare,
coabitante. Dintre bacteriile implicate în asemenea contaminări amintim salmonele, streptococi etc. La recepţie,
cât şi înainte de sacrificare, animalele sunt supuse unui control sanitar veterinar care elimină pe cele bolnave.
Sursele de contaminare microbiologică în timpul tăierii şi prelucrării iniţiale a cărnurilor sunt pielea, părul,
penele, conţinutul tubului digestiv, personalul angajat, ustensilele şi utilajele folosite etc.

Prevenirea contaminării microbiologice a cărnurilor în timpul tăierii şi prelucrării iniţiale se realizează

prin respectarea cu stricteţe a regulilor şi măsurilor de igienă pe parcursul tuturor fazelor tehnologice.

4.1.5. Rozătoarele

Datorită posibilităţilor multiple şi variate de contaminare, rozătoarele (şobolanii, şoarecii) sunt purtătoare
şi eliminatoare de numeroase specii bacteriene, în special salmonele, implicate în declanşarea toxiinfecţiilor
alimentare.

În unităţile de industrie alimentară, combaterea rozătoarelor trebuie să constituie o activitate permanentă.

În lupta împotriva rozătoarelor, prioritare trebuie să fie măsurile de prevenire a pătrunderii acestora în spaţiile
întreprinderilor şi, ca mijloc suplimentar, combaterea chimică.

4.1.6. Insectele

În anumite situaţii apariţia unor toxiinfecţii alimentare, poate fi pusă pe seama contaminării produselor de
către insecte (îndeosebi muşte, gândaci, furnici) vectoare pentru variate microorganisme patogene. Şi în acest caz,
în lupta împotriva insectelor, pe primul plan vor sta măsurile de prevenire a pătrunderii acestora în incinta
spaţiilor, nefiind însă de neglijat combaterea chimică a celor pătrunse.

4.1.7. Contaminarea secundară în cursul procesării industriale a alimentelor

Pe parcursul procesării industriale, sursele de contaminare microbiologică a produselor pot fi utilajele,

ustensilele şi chiar părţile componente ale construcţiei (pereţi, tavane, pardoseli etc.).

Contaminarea poate fi favorizată de unele defecte de proiectare şi de construcţie, de materialele

nepotrivite utilizate în executarea spaţiilor respective sau de aplicarea necorespunzătoare a măsurilor de igienă.

În utilajele defectuos proiectate şi construite şi necorespunzător igienizate, pot exista zone de acumulare a
materiilor organice. Acestea pot constitui medii propice de multiplicare microbiană, care în timpul funcţionării
sunt eliberate în produse, producând contaminarea acestora.

4.2. Agenţii microbieni incriminaţi în bolile de origine alimentară

După O.M.S. indiferent de boala pe care o determină, agenţii microbieni ai bolilor de origine alimentară
sunt bacterii (Salmonella, Shigella, Escherichia coli, alţi bacili Gram negativi; vibrioni – Vibrio cholerae, Vibrio
parahaemolyticus şi alţii înrudiţi; Clostridium botulinum, Cl. perfringens; Bacillus cereus; Staphylococcus
aureus; Brucella; Mycobacterium), virusuri şi rickettsii, fungi şi paraziţi (Petrovici, 1979).

În cazul febrei tifoide, dizenteriei, holerei, febrei ondulante, afecţiunilor streptococice ale faringelui,
infestaţiilor parazitare, bolilor de origine virotică sau rikeţiană, prin alimente se realizează doar vehicularea
agenţilor patogeni.

4.2.1. Toxiinfecţiile alimentare

Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute de origine alimentară care apar, de obicei, în mod brusc şi într-o
perioadă scurtă de timp la două sau mai multe persoane care au ingerat acelaşi aliment şi care din punct de vedere
clinic se manifestă predominant prin simptome digestive, în special greaţă, vomitări şi/sau diaree, şi numai rareori
şi prin simptome neurologice şi musculare (Bărzoi şi col., 1999).

Noţiunea de toxiinfecţie alimentară include mai multe grupe de entităţi morbide:

-          infecţiile alimentare produse de microorganisme ingerate odată cu alimentele, care prin multiplicare
în epiteliul intestinal produce lezarea acestuia cu apariţia tulburărilor gastrointestinale. Ex.
gastroenterită acută virală;
 -          toxiinfecţiile alimentare propriu-zise produse de bacterii şi paraziţi a căror acţiune patogenă se
realizează concomitent prin invazie şi prin toxinele pe care le eliberează atât în ali ment cât şi în
organismul bolnavului. Ex. gastroenteritele produse de Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Vibrio
cholerae, Vibrio parahaemolyticus, Campylobacter jejuni, Bacillus cereus (forma diareică),
Clostridium perfringens, toxoplasmoza, trichineloza etc.;

-          intoxicaţii de origine microbiană determinate de prezenţa în alimentul ingerat a toxinelor

performante ca urmare a multiplicării în aliment a unor bacterii (Cl. botulinum, Staphilococcus
aureus, B. cereus), miceţi (micotoxicoze) sau a acumulării, în timpul vieţii, în ţesuturile comestibile a
unor vieţuitoare marine (peşti, moluşte etc.) a toxinelor prezente în organismul unor dinoflagelaţi
(alge marine unicelulare) cu care acestea se hrănesc. Ex. ciguatera, intoxicaţia paralitică prin
consumul de moluşte bivalve etc.

Din punct de vedere clinic toxiinfecţiile alimentare se manifestă prin sindroame acute gastrointestinale
sau neurologice, în care simptomele apar în primele 72 de ore de la ingerarea alimentului.

După Bishai şi col., 1993, Fang şi col., 1991, Hughes, 1988, citaţi de Bărzoi şi col., 1999, sindroamele
prin care se manifestă toxiinfecţiile alimentare sunt produse de agenţi microbieni sau de toxinele acestora şi de
intoxicaţiile cu ciuperci.

Dintre sindroamele de toxiinfecţii alimentare produse de agenţii microbieni sau de toxinele acestora
amintim:

1.                  Sindromul manifestat prin greaţă şi vomitări apărute la 1-6 ore de la ingerarea alimentului .
Este produs de S. aureus şi B. cereus. Perioada de incubaţie scurtă arată că îmbolnăvirea este produsă de
enterotoxinele performante din alimente. În toxiinfecţiile alimentare cu S. aureus primele semne sunt greaţa şi
vomitările, ca apoi, după perioada de debut, să apară şi diareea în proporţie de peste 70% din cazuri.

2.                  Sindromul manifestat prin crampe abdominale şi diaree apărute la 8-16 ore de la ingerarea
alimentului. Este provocat de enterotoxinele produse de Cl. perfringens (A) şi B. cereus „in vivo”. În acest
sindrom simptomele cele mai frecvente sunt diareea şi crampele abdominale, dar poate să apară şi starea de greaţă
şi excepţional de rar voma.

3.                  Sindromul manifestat prin crampe abdominale şi diaree apărute la 16-48 ore de la ingerarea
alimentului. Este produs în principal, de salmonele, shigele, V. parahaemolyticus, E. coli invazivă şi C. jejuni,
după invazia celulară. Boala durează 2-7 zile şi se manifestă prin crampe abdominale, diaree (care deseori este
hemoragică) şi uneori vomitări (care în anumite episoade este în proporţie de 35-80%).

4.                  Sindromul manifestat prin crampe abdominale şi diaree apoasă apărute la 16-72 ore de la
ingerarea alimentului. Este produs de tulpinile enterotoxigene de E. coli (ETEC), V. parahaemolyticus, V.
cholerae non-O1, virusurile enterice şi, în zonele endemice, şi de V. cholerae O1. De asemenea, acest sindrom
poate fi produs şi de salmonele şi shigele. Sindromul este determinat de acţiunea enterotoxinelor şi/sau a altor
substanţe enterotoxigene sau de citotoxine. Boala se manifestă prin crampe abdominale şi diaree apoasă şi numai
în cazuri rare şi prin febră şi vomitări. Durata bolii este de 72-96 ore cu excepţia holerei, care poate dura 5 zile şi a
bolii dată de V. cholerae non-O1, care poate dura 2-12 zile. În cazul etiologiei virotice (virusurile enterice şi mai
ales în gastroenterita cu virusul Norwalk) a acestui sindrom, durata bolii este mai scurtă (24-48 ore) şi întotdeauna
sunt prezente şi vomitările.

5.                  Sindromul manifestat prin febră şi crampe abdominale apărute la 16-48 ore de la ingerarea
alimentului. Este produs de Y. enterocolitica, ca urmare a invaziei celulare. Clinic, în afară de febră şi dureri
abdominale, simptomele cele mai frecvente sunt diareea, greţurile şi vomitările care pot apărea la 25-40% din
cazuri.

6.                  Sindromul manifestat prin diaree hemoragică, dar fără febră, apărută la 72-120 ore de la
ingerarea alimentului. Este provocat de E. coli O157 : H7 (EHEC), care produce o citotoxină pentru celulele Vero.
Clinic boala se manifestă prin crampe abdominale şi diaree, la început apoasă şi apoi puternic hemoragică, ca
urmare a unei enterite sau enterocolite hemoragice. Bolnavii sunt, de regulă, afebrili. Perioada de incubaţie este de
cca 3-4 zile, iar durata de 1-12 zile. Este una din toxiinfecţiile cele mai grave, motiv pentru care, în unele ţări s-au
introdus programe speciale de prevenire.

7.                  Sindromul manifestat prin greţuri, vomitări, diaree, pareze şi paralizii apărute la 18-36 ore de
la ingerarea alimentului. Este produs de Cl. botulinum. Apariţia semnelor gastrointestinale acute, simultan sau
chiar înainte de apariţia semnelor neurologice, sugerează diagnosticul de botulism (Bărzoi şi col., 1999).
Constipaţia apare în mod obişnuit după instalarea sindromului neurologic, greţurile şi vomitările apar la 50% din
bolnavi, iar diareea la 20-25%. Sindromul este cauzat de toxina botulinică, care inhibă eliberarea acetilcolinei la
nivelul terminaţiunilor nervoase.

8.                  Sindromul manifestat prin parestezie apărută la 1 oră de la ingerarea alimentului. Acest
sindrom se întâlneşte în intoxicaţia cu peşte scombroid, intoxicaţia cu moluşte bivalve şi intoxicaţia de restaurant
chinezesc.

Intoxicaţia cu peşte scombroid este asemănătoare cu reacţia histaminică: arsuri ale gurii şi gâtului,
eriteme, dureri de cap şi ameţeli. De asemenea, pot apărea crampe abdominale, greţuri, vomitări şi dia ree la
majoritatea cazurilor, iar uneori urticarie şi bronhospasm. Simptomele sunt determinate de histamină şi de
saurină, produse prin decarboxilarea enzimatică a histidinei, care se găseşte în cantitate mare la unele specii de
peşti (ex. Tuna sashimi).

În urma consumului de moluşte pot să apară toxiinfecţii de tip paralitic (PSP) şi/sau de tip neurotoxic
(NSP). Cea de tip paralitic se caracterizează prin pareze ale gurii, buzelor, feţei şi extremităţilor, iar în cazuri
grave prin dispnee, disfagie, slăbirea activităţii musculare, paralizii adevărate, ataxii şi insuficienţă respiratorie. În
unele cazuri pot apărea şi tulburări digestive cum ar fi greţuri, vomitări şi diaree. Boala este produsă de saxitoxina
(substanţă neurotoxică), prezentă în unele specii de dinoflagelaţi (alge marine unicelulare) cum ar fi Gonyaulax
catenella, G. tamarensis, ajunsă în carnea moluştelor odată cu ingerarea acestor alge.

Toxiinfecţiile de tip neurotoxic evoluează clinic asemănător cu cele de tip paralitic, cu menţiunea că
lipseşte paralizia. Acestea sunt determinate de mai multe neurotoxine, ajunge în moluştele bivalve care s-au hrănit
cu dinoflagelatul Gimnodium breve.

Sindromul de restaurant chinezesc se caracterizează prin senzaţie de arsuri în gât, capul pieptului,
abdomen, braţe, printr-o încordare a feţei şi capului consumatorului, dureri de cap, eritem, diaforeză, lă crimare,
slăbiciune generală, greţuri, crampe abdominale şi sete. Aceste simptome sunt determinate de cantităţile mari de
L-glutamat monosodic adăugat, în general, mâncărurilor cu specific chinezesc.

9.                  Sindromul manifestat prin parestezie apărută la 1-6 ore de la ingerarea alimentului. Acest
sindrom este caracteristic toxiinfecţiei produse de consumul peştelui ciguateric. Se manifestă prin dureri
abdominale, greţuri, vomitări, diaree precedată sau urmată de paralizii sau parestezii ale buzelor, limbii,
faringelui, stare de rău, dureri de cap, prurit, uscarea gurii, gust metalic, mialgii, artralgii, fotofobie, tulburări de
vedere trecătoare. Furnicăturile sau înţepăturile la picioare, pierderea echilibrului şi durerile de dinţi sunt semne
caracteristice (Bărzoi şi col., 1999). În numeroase cazuri apare senzaţia de cald-rece, bradicardie sinusală,
hipotensiune, paralizii ale nervilor cranieni şi ale muşchilor respiratori.

Boala este produsă de ciguatoxina şi maitotoxina, prezente în carnea peştelui ciguateric care s-a hrănit cu
dinoflagelatul Gambierdiseus toxicus.

Dintre sindroamele care apar în intoxicaţiile cu ciuperci amintim:

1.                  Sindroamele cu perioadă de incubaţie scurtă (2-5 ore)

a). Sindromul delirant sau sindromul de beţie. Este asemănător cu intoxicaţia alcoolică acută. Este produs
în urma consumului de ciuperci din speciile Amanita muscaria şi Amanita pantherina care elaborează acidul
ibotenic şi muscimolul. Clinic se manifestă prin stare de ebrietate atropinică, cu confuzie, ameţeli, cu perioade de
veselie sau furie, midriază, rare tulburări digestive, urmate de stări letargice.

b). Sindromul muscarinian sau sudorian. Este produs în urma consumului de ciuperci din genurile
Inocybe şi Clitocybe care conţin muscarină. Clinic se manifestă prin hiperactivitate parasimpatică: transpiraţii,
lăcrimare, hipersalivaţie, hipersecreţii nazale, mioză accentuată, tahicardie, tulburări de vedere, crampe
abdominale şi diaree. La unii pacienţi pot apare bradicardie şi bronhospasm.

c). Sindromul halucinant. Este produs de consumul de ciuperci din genurile Psilocybe şi Panaeolus care
conţin psilocibină şi psilocină, toxine care provoacă halucinaţii şi comportament ciudat.

d). Sindromul disulfiramic sau nitritoidian. Este produs de consumul de ciuperci Coprinus atramentarius
care conţin o substanţă asemănătoare disulfiramei. Clinic se manifestă prin dureri de cap, eritem al feţei şi gâtului,
parestezii, greţuri, vomitări. Dacă bolnavul consumă alcool în primele 48 de ore de la ingerarea ciupercilor, apare
dispnee şi tahicardie.

e). Sindromul banal de gastroenterită. Este produs de consumul de cantităţi mari de ciuperci vechi sau
insuficient fierte. Clinic se manifestă prin indigestie, greţuri, vomitări, crampe abdominale şi diaree. Sindromul se
declanşează din cauza substanţelor iritante pentru tubul digestiv, prezente în ciupercile ingerate.

2. Sindroame cu perioadă de incubaţie lungă (8-48 ore)

a). Sindromul faloidian sau intoxicaţia mortală cu ciuperci. Este produs de consumul ciupercilor:
Amanita phalloides, A. virosa, A. verna, Galerina autumnalis, G. marginata, G. venenata şi Lepiota bruna, care
produc toxinele: amanitina (amanitotoxina), falotoxina, falina, faloidina.

Caracteristică pentru această intoxicaţie este apariţia tardivă a stării de boală. Consumatorul de ciuperci
otrăvite, la masa de prânz, se îmbolnăveşte, de obicei, în timpul nopţii. Această evoluţie reprezintă un factor
agravant, deoarece acesta poate mânca din aceleaşi ciuperci de mai multe ori.

Clinic boala debutează cu arsuri stomacale însoţite de vărsături repetate şi incoercibile, de dureri
epigastrice pronunţate, după care se instalează diaree abundentă însoţită de sete intensă. Bolnavul prezintă
extremităţile reci, apare paloarea cadaverică, înfundarea în orbită a globilor oculari, midriază şi o expresie de
nelinişte. Bolnavul intră într-o stare de prostraţie, dar îşi păstrează cunoştinţa. Uneori apare delirul şi agitaţia.
Boala se desfăşoară în crize succesive. În final apar hemoragii, contracturi şi convulsii, pulsul devine rapid şi slab,
ceea ce anunţă sfârşitul fatal în timp scurt. Moartea survine în câteva zile.

b). Sindromul de gastroenterită şi insuficienţă hepatică. Este asemănător cu cel descris mai sus, cu
menţiunea că este produs de consumul de ciuperci din genul Giromitra care conţine toxina giromitrin.