Găinuța porumbacă pe cocoșel.
Și iat-o că se apropie de căsuță și cântă:
A fost o dată o babă și un moșneag.
Și aveau o găinușă porumbacă.
Într-o zi s-a ouat găinușa un oușor, dar nu simlu, ci de aur.
Moșneagul a bătut,a bătut - nu s-a spat.
Baba a bătut,a bătut - nu l-a spart.
Șoarecele fugea,a dat cu codița, oușorul a căzut și s-a spart.
Moșneagul și baba plînge, dar găinușa cotcodăcește...:
„Nu plînge , moșneagu-le, nu plînge bab-o -
Mă voi oua pentru voi un alt oușor, nu de aur, dar simplu!”
Motanul, cocoșul și vulpea
A fost odată un bătrân, care avea o pisică și un cocoș. Într-o zi, când
bătrânul a plecat la pădure să taie lemne, iar pisica s-a dus și ea după ale
gurii, cocoșul a rămas acasă să păzească mica lor locuință.
Când apare o vulpe:
„Cocoșel, cocoșel,
Creastă de-aur, frumușel!
Hai la mine, vino-aici,
Să-ți dau mazăre, ce zici?”
Astfel cântă vulpea, așezată jos lângă fereastră. Cocoșul deschise fereastra și
scoase capul să vadă cântărețul. Vulpea îl apucă atunci cu ghearele și plecă
cu el. Cocoșul începe să strige:
– Vulpea m-a înhățat și mă duce în pădure! Departe, departe, în țara de
miazănoapte, într-o lume străină, fără strop de lumină, într-o lume de ceață,
fără speranță și viață! Pisică, salvează-mă!
Pisica îl aude de unde era, aleargă după vulpe, o prinde, eliberează cocoșul și
îl duce acasă.
– Fii atent, Cocoșel, îi spuse ea, nu mai scoate capul pe fereastră și nu te mai
încrede în vulpe; ea o să te mănânce și n-o să mai rămână din tine niciun
oscior!
Bătrânul plecă din nou în pădure să taie lemne, iar pisica, după ale gurii.
Înainte de a pleca, el i-a zis cocoșului să aibă grijă de gospodărie și să nu
iasă la fereastră. Dar vulpea, care pândea, avea o poftă nebună să-l mănânce
„Cocoșel, cocoșel,
Creastă de-aur, frumușel!
Hai la mine, vino-aici,
Ca să-ți dau grăunțe mici
Și mazăre să le-nghiți”.
Cocoșul se plimba de colo până colo prin casă, fără să scoată un cuvânt.
Vulpea începe din nou să cânte și aruncă boabe pe fereastră. Cocoșul le
culege cu ciocul și apoi zice:
– Nu, vulpe, n-o să mă mai înhați! Tu ai dori să mă mănânci, fără să rămână
din mine niciun oscior.
– Ce spui tu, Cocoșel! Eu aș vrea ca tu să vii la mine să petreci câteva zile,
să-mi vezi gospodăria și acareturile. Și începe să cânte și mai frumos:
„Cocoșel minunat
Creastă de-aur, moț rotat,
Și frumos înveșmântat!
Hai la mine, vino-aici,
Ca să-ți dau grăunțe mici,
Și mazăre să le-nghiți”.
Abia s-a aplecat puțin cocoșul pe fereastră, că vulpea l-a și înhățat cu
ghearele. Cocoșelul strigă atunci cât îl țin puterile:
– Vulpea a pus laba pe mine și mă duce în pădure, în codri întunecați, peste
munți înalți, după maluri surpate, din țări depărtate, de nimeni umblate; ea
vrea să mă mănânce, fără să rămână din mine niciun oscior.
Pisica îl aude din câmp, aleargă după vulpe, o prinde, eliberează cocoșelul și
îl duce acasă.
– Eu ți-am spus ție că dacă mai scoți capul pe fereastră, vulpea te mănâncă,
fără să lase din tine niciun oscior! Să nu mai faci asta! Mâine, noi vom fi
foarte departe și nu te vom mai auzi.
Bătrânul pleacă iar la pădure, iar pisica, după mâncare. Vulpea se furișează
lângă fereastră și își reîncepe cântecul; ea cântă de trei ori, dar cocoșul tace.
Vulpea atunci strigă:
– Ia te uită, Cocoșelul nu mai are limbă!
– Nu, vulpe, tu n-o să mă mai înhați, eu n-o să mă mai arăt la fereastră!
Vulpea aruncă boabe în geam și reîncepe să cânte:
„Cocoșel minunat,
Creastă de-aur, moț rotat,
Și frumos înveșmântat!
Hai la mine, vino, frate,
Să mănânci pe săturate.
Căci eu am o casă mare,
Plină toată de mâncare”.

– Hai, arată-te, Cocoșel; nu mai asculta de pisică. Dacă eu aș fi voit să te

mănânc, o făceam de mult. Dar eu te iubesc și vreau să te duc în țări
frumoase, să te învăț lucruri interesante, să te sfătuiesc. Hai, Cocoșel, arată-
te, uite, eu mă retrag într-un colț. Și se lipi de un zid. Cocoșul sare atunci pe
o laviță și privește în depărtare, pentru a se încredința că vulpea nu mai este
acolo. Dar îndată ce el iese la fereastră, vulpea îl înhață cu ghearele și pleacă
cu el.

Cocoșul începe să strige, dar pisica nu-l mai aude. Vulpea îl duce dincolo de
o pădurice de brazi și îl mănâncă, lăsându-i coada și penele împrăștiate pe
jos. La întoarcere, bătrânul și pisica nu mai găsesc pe nimeni acasă. După ce
au plâns un moment, ei au zis: „Iată unde duce neascultarea”!