SF PAISIE VELICICOVSCHI CUVINTE SI SCRISORI DUHOVNICESTI 01 - DISPUTA CU AtanASIE

TEXTUL NR.
DISPUTA CU ATANASIE MOLDOVEANUL
Scrisoarea Stareţului Atanasie Moldoveanul către Stareţul Paisie
Cu metanie până la pământ mă închin sfinţiei tale,

părinte Paisie, şi al meu întru Hristos iubit frate,
Cu smerită scrisoarea mea nu pricinuiesc mai mult a supăra pe sfinţia ta,

fără decât pentru aceste cuvinte ce s-au întâmplat între noi. De care lucru, mai
întâi mă rog sfinţiei tale să mă ierţi şi să-mi îngăduieşti cuvintele mele, [pe]
care voi să [le] grăiesc. Nu doar că sunt eu vrednic a învăţa pe sfinţia ta, că
sfinţia ta ştii mai bine decât mine tot, după cum se cade. Nici sunt eu dator ca
să caut lucruri ca acestea, de care nici un folos sufletului meu nu se aduce, ci,
cu adevărat, pierdere. Nici le cere Dumnezeu acestea de la mine, că lucruri ca
acestea sunt date despotului locului ca să le cerce şi să caute eresurile şi alte
lucruri ce nu [le] primeşte Biserica, căci va să dea seamă înaintea lui Dumnezeu
pentru norod. Dar eu sunt dator să-mi plâng păcatele mele ca un păcătos şi
nevrednic, de care lucru ştiu cu adevărat că voi să dau seama înaintea lui
Dumnezeu pentru faptele mele care am făcut. Dar nu pentru sfinţia ta sau
pentru altcineva, după cum zice Dumnezeu, că fiecare pentru sine va da seama
în ziua Judecăţii. Ci dar, ca să venim la pricina ce s-a făcut între noi, voi să zic
adevărul1. Nu că doar poftesc să vorbesc lucruri ca acestea, ci fără de voia mea
le zic şi ca să mă plătesc de datorie, şi ca să cunoşti şi sfinţia ta rădăcina pricinii
1
Tradiţia manuscrisă ne-a păstrat împreună aceste două texte în ordinea în care le
prezentăm şi în ediţia de faţă: 1) Scrisoarea stareţului Atanasie Moldoveanul către stareţul
Paisie, 2) Răspunsul stareţului Paisie către Atanasie Moldoveanul, alcătuit din 14 capitole.
Este cea mai timpurie lucrare elaborată de stareţul Paisie în vremea aflării sale la Athos şi în
împrejurări decisive pentru activitatea sa, când i se aduc învinuiri grave în privinţa
nerespectării pravilei bisericeşti. Maturitatea teologică cu care tânărul stareţ respinge falsele
învinuiri i-a sporit cu mult popularitatea în Sfântul Munte şi a contribuit la înmulţirea obştii
de călugări în anii următori.
Ambele scrisori nu sunt datate, dar din analiza comparată a relatărilor din ele şi a
evenimentelor, despre care dispunem de informaţii şi din alte surse documentare, putem
conchide că polemica dintre cei doi stareţi a avut loc pe parcursul anului 1757, când obştea
paisiană se mai afla încă la Schitul Sfântului Constantin, încheind zidirea chiliilor acolo, şi
înainte de a fi fost făcut preot stareţul Paisie în 1758.
2 SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMŢ
acesteia, că te miri sfinţia ta de mine că sunt bătrân, dar cuvintele îmi sunt ca de
copil, şi ca şi cum n-aş fi citit la cărţi şi la dăscălii multe. Cu adevărat, frate, că
nu am citit la cărţi multe, nici la filozofii mari. Nici poftesc de la Dumnezeu a
citi, ci poftesc ca să mă învăţ a-mi plânge păcatele mele şi urmez cuvântului ce
ne învaţă Sfântul Ioan Scărarul, zicând aşa: „Cum că în ziua Judecăţii nu ne va
întreba Dumnezeu: «Pentru ce n-ai învăţat dăscălii şi filozofii mari şi multe, ca
să nu mergi la iad?» Numai atât ne va întreba: «Pentru ce nu te-ai pocăit, ca să-
ţi plângi păcatele tale? Şi pentru ce nu te-ai smerit şi nu ai avut dragoste la
fratele tău?»”2. Ci, de vreme ce aceasta este dăscălie cerească şi adevărată, nu
am grijă de cărţile cele multe ca să le citesc.
Ci dar noi iarăşi să venim la pricina pentru care am zis. Şi mă rog
sfinţiei tale, ca să-mi îngăduieşti cuvintelor, ca să vorbesc cu dragoste frăţească
şi să nu ne scârbim pentru adevăr, că tot cel ce se leapădă de adevăr, de Hristos
se leapădă, după cum Însuşi zice: „Eu sunt adevărul”. Şi cu toate acestea, să nu
socoteşti sfinţia ta că cuvintele care ţi le-a spus Gherasim sunt ale mele, ci sunt
ale sfinţiei tale, cu adevărat din gura sfinţiei tale ieşite. Şi de nu le cunoşti
sfinţia ta, ia aminte, ca să vezi adevărul. Că ucenicii sfinţiei tale au venit la
mine şi mi-au spus, cum că eşti foarte învăţat la cărţi şi iscusit la faptele
călugăreşti, şi am poftit ca să aflu de viaţa sfinţiei tale nu doar ca să te ispitesc,
ci ca să mă folosesc de la sfinţia ta, ca de la Dumnezeu. Căci şi Sfinţii Părinţi
Spre deosebire de alte lucrări din activitatea paisiană, aceste două texte au fost
depistate de noi numai în versiunea românească. Dar a existat şi versiunea slavonă.
Cercetătorul A.I. Iaţimirski descoperise o copie din 1837 la Neamţ (vezi descrierea în lucrarea
lui Slavijanskie i russkie rukopisi rumynskich bibliotek, Sankt-Petersburg, 1905, p. 557, nr.
24), însă locul actual de păstrare al acesteia nu se cunoaşte. Cel mai vechi manuscris în limba
română, pe care l-am utilizat la editarea textului, datează din 1768 şi a fost realizat la
Mănăstirea Dragomirna de Rafail monahul de la Hurez (cf. B.A.R., mss. rom., nr. 5110, f. 1-
86v). O copie de pe manuscrisul lui Rafail monahul de la sfârşitul sec. al XVIII-lea se
păstrează în acelaşi depozit (cf. B.A.R., mss. rom., nr. 4301, f. 145-246). Se cunosc, de
asemenea, 2 copii din sec. al XIX-lea, una fragmentară, provenind de la Mănăstirea Neamţ
(cf. B.A.R., mss. rom., nr. 1274), alta, o copie scoasă de pe un manuscris de la Mănăstirea
Agapia, în fondul bibliotecii de la Mănăstirea Noul Neamţ (cf. B.M.N.N., mss. rom., nr. 82, f.
212v-262v).
Referinţe la subiectul polemicii se atestă în variantele biografiei stareţului Paisie. Un
comentariu asupra conţinutului se află în cartea lui Serghie Cetverikov, vezi ediţia
românească: Paisie Stareţul Mânăstirii Neamţului din Moldova. Viaţa, învăţătura şi influenţa
lui asupra Bisericii Ortodoxe, traducere din ruseşte de I.P.S.S. Dr. Nicodim Patriarhul
României, ediţia II, Tipografia Mănăstirii Neamţu, 1940, p. 147-149. Unica ediţie integrală
(?) de până acum a apărut sub îngrijirea lui Antim Anghelescu, Scrisorile unui monah, Buzău,
1947.
2
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul VII, citat liber.
CUVINTE ŞI SCRISORI DUHOVNICEŞTI 3
aveau acest obicei: întreba unul pentru altul ca să afle ce fapte are, nu doar ca
să-l judece, ci ca să înveţe fapte mai bune. Aşa şi eu, fiind om prost şi
neînvăţat, pofteam ca să aud de la sfinţia ta învăţătură.
Dar a venit Gherasim la mine şi mi-a spus pentru sfinţia ta că nu citeşti
Pravila Bisericii, după cum citesc şi alţi părinţi. După aceea a venit Chesarie şi
l-am întrebat, şi iar aşa mi-a spus că nu [o] citeşti. Şi Partenie iarăşi, şi Hrisant,
şi Pavel. Dar eu m-am minunat de aceasta şi am zis: O, Doamne, cum se poate
să fie un pom de sămânţă bună şi dumesnic 3 şi să odrăslească odrasle sălbatice
de spini înghimpoase? Adică am zis aşa, cum se poate, fiind sfinţia ta om
învăţat şi iscusit, şi ucenicii sfinţiei tale să zică aceste cuvinte ce nu se cad? Şi
am zis că eşti rătăcit. Dar întâlnindu-mă cu sfinţia ta la Iver, te-am întrebat şi ai
zis către mine că citeşti Psaltirea, pentru Pravila Bisericii. Eu, auzind aşa,
foarte m-am bucurat, căci temeiul citirii Bisericii Psaltirea este. Dar, trecând
puţină vreme, iarăşi am auzit de la ucenicii sfinţiei tale, cum că nu citeşti nimic.
Până [ce], mai pe urmă, a venit şi Iordache şi mi-a spus toate pe rând, după cum
citiţi, adică uneori Tatăl Nostru şi mergi de te culci; alteori, Cred întru Unul
Dumnezeu, alteori Miluieşte-mă, Dumnezeule sau Paraclisul, sau o catismă, sau
Doamne, miluieşte-mă, de trei ori. Şi peste toată săptămâna şezi trei ceasuri de
cu seară, iar spre duminică, şase ceasuri. Dar pentru sfinţia ta a dat seama că te
încui în cavie4, şi nu ştie ce faci. Şi auzind eu aceste cuvinte, mă mir pe cine să
cred: pe sfinţia ta sau pe ei? Dar ce mărturie pofteşti sfinţia ta, părinte Paisie, ca
să aduc eu aici, ca să cunoşti şi sfinţia ta rădăcina pricinii ce s-a făcut între noi?
Mărturii sunt multe. Dar noi să zicem numai una şi vrednică de credinţă. După
cum zice Domnul Hristos la Evanghelie: „Că copilul ce aude din gura tatălui
său, aceea învaţă şi mărturiseşte”. Aşijderea şi ucenicii sfinţiei tale, şi ai mei,
cele ce aud de la noi, acelea învaţă şi mărturisesc. Dar dintru această mărturie
vrednică de credinţă, cunoscut-ai cine este rădăcina pricinii ce s-a făcut între
noi? Poţi zice, sfinţia ta, că cuvintele acestea nu sunt ale sfinţiei tale şi n-ai
învăţat învăţături ca acestea? Poţi zice, sfinţia ta, acum că citeşti Pravila
Bisericii, cu Psaltirea? Nu, frate. De te vei ţine de adevăr, nici unele ca acestea
nu poţi să zici, că pe Dumnezeu nu putem să-L facem că este mincinos. Şi toate
câte au mărturisit ucenicii sfinţiei tale pentru sfinţia ta, cu adevărat aici stau. Şi
mă mir, cum sfinţia ta, fiind om învăţat şi iscusit, dar un lucru n-ai ştiut, adică
să-i fi învăţat să nu spună nimănui, cum că nu citeşti, ca să nu te dea de faţă şi
ca să nu se vădească faptele voastre. Vedeţi, fraţilor, că aici se plineşte cuvântul
Domnului Hristos, ce zice că nimica nu este ca să se facă întru ascuns şi să nu
3
dumesnic-domestic, aici în sensul de pom îngrijit, cultivat, spre deosebire de pomul sălbatic.
4
cavie-încăpere pardosită săpată sub chilie.
se vădească de faţă. Adică voi singuri, cu faptele voastre, v-aţi dat de gol pe
faţă, pentru că faptele voastre nu sunt după cum face tot Sfântul Munte şi după
cum au legat Sfinţii Părinţi, ci sunt osebite şi streine. Dar de zici sfinţia ta aşa:
„Ba, părinte, nu se poate ca să fie una ca aceasta, că noi facem după cum face
tot Sfântul Munte şi credem după cum au legat Sfinţii Părinţi ai Bisericii
Răsăritului. Şi cine nu va crede, după cum mărturisim noi, sau cine va adăuga,
sau cine va lua mai mult din cât a legat Biserica, zicem să fie anatema”. Dar şi
eu, fraţilor, la această mărturie a voastră dau răspuns, zicând: Amin.
Deci, fraţilor, de vreme ce avem această credinţă, trebuie dar să facem
cele ce porunceşte Sfânta Biserică, că suntem datori ca să dăm seamă înaintea
lui Dumnezeu pentru cele ce nu le vom face, după cum ne-a poruncit. Deci
acum, fraţilor, veniţi să vedem ce ne porunceşte Biserica numai pentru cele
multe şi adevărate. Să tăcem, ca să venim la cuvântul pentru care avem a vorbi.
Deci, după alte porunci multe şi adevărate, ne-a poruncit nouă, călugărilor, ca
să păzim rugăciunea cea de obşte, ca să nu ne treacă Ceasurile, Vecernia,
Pavecerniţa, Polunoştniţa, Utrenia, căci vom da seamă înaintea lui Dumnezeu
pentru acestea. După cum ne învaţă şi Sfântul Efrem Sirul, zicând aşa: „Ca să
nu treacă Pravila Bisericii nicidecum, osebit de va fi omul bolnav”. Aşijderea
avem mărturie şi de la Sfântul Ioan Scărarul, după cum avea obiceiul la
mănăstirea lui de la Muntele Sinai. Trei sute şi treizeci de călugări erau la
mănăstirea lui şi toţi citeau Pravila Bisericii. Şi când era seara, mergeau toţi la
cavia lui, şi puneau metanie, cerând iertăciune, şi, blagoslovindu-i, le da să
citească pe la cavii fiecăruia, după putinţa lui, osebit de Pravila Bisericii. Şi
pentru cele de taină iarăşi ne-a învăţat ce se cade să facem, adică lacrimile,
metaniile şi postul. Şi în ce chip le vom dobândi, iarăşi ne-a învăţat, zicând aşa:
„Din posluşanie5 se naşte smerenia, din smerenie se naşte dragostea, din
dragoste toate bunătăţile se nasc”. Deci întru acest chip ne învaţă toţi Sfinţii
Părinţi ai Bisericii, adică rugăciunea cea de obşte să nu ne treacă nicidecum,
care rugăciune au luat-o sfinţii de la Apostoli. Şi ne învaţă pentru ce s-au făcut
Ceasurile, pentru ce s-a făcut Vecernia, pentru ce s-a făcut Pavecerniţa, pentru
ce s-a făcut Polunoştniţa, pentru ce s-a făcut Utrenia. Şi acestea nu sunt
rugăciuni de taină, ca să se ascundă cineva în cavia sa ca să citească, (că) pentru
aceea se numeşte de obşte. Şi nu este nici ruşine, nici păcat, că eşti dator să o
faci, că va să o ceară Dumnezeu de la tine, după cum zice David: „De şapte ori
în zi Te voi lăuda, Doamne”. Iar pentru cele de taină n-a pus Dumnezeu hotar
nimănui, fără decât de la fiecare după puterea lui va să ceară Dumnezeu de la
5
posluşanie-ascultare.
el, după cum Însuşi Hristos zice aşa: „Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere.
Iar celui ce i s-a dat puţin, puţin i se va cere”.
Deci într-acest chip face şi Sfântul Munte în ziua de astăzi. Şi eu iarăşi
fac după cum face tot Sfântul Munte şi după cum ne învaţă Sfântul Ioan
Scărarul, zicând aşa: „Adică, unde vei merge, acel obicei să ţii, osebit de vor fi
eretici, ca să nu cazi în două răutăţi: adică la mândrie, şi faci şi pe fratele tău de
te judecă”.
Deci eu, frate, am spus duhovnicilor Sfântului Munte toate câte am auzit
pentru sfinţia ta şi aşa au găsit cu cale că, de vreme ce nu citeşti Pravila
Bisericii, după cum citesc toţi părinţii, şi eşti osebit de obiceiul Sfântului
Munte, eşti rătăcit şi nu ştii ce faci. Dar m-am întâlnit şi cu părinţii care citesc
pe Sfântul Grigorie Sinaitul, dar şi aceştia după obiceiul Sfântului Munte
urmează. Că Sfântul Grigorie învaţă calea mântuirii, după cum l-a luminat
Dumnezeu, dar nu dă învăţătură ca să nu citească Pravila Bisericii. Ci, sau că te
osebeşti de obiceiul Sfântului Munte, sau în ce chip ar putea fiul ca să strice
obiceiul părinţilor lui? De vreme ce el este mai de curând, trebuie, dar, să ia
învăţătură de la cei mai mari, ca să fie de crezare şi învăţătura lui. Dar cum s-
ar putea ca să se facă una ca aceasta, fraţilor? Deci cunoaşte-te, sfinţia ta, acum,
cum că nu faci bine, iar de nu te cunoşti, învaţă-te şi de la Pravila Sfinţilor
Părinţi ai Bisericii şi vezi bine cum ne învaţă ca să citim rânduiala Bisericii.
Deci într-acest chip ţi se cade să faci şi sfinţia ta, după cum au legat Sfinţii
Părinţi şi după cum face tot Sfântul Munte.
Dar ce folos avem, fraţilor, dacă le mărturisim şi le credem cum că sunt
adevărate, şi apoi nu le facem? După cum şi Domnul Hristos zice, că credinţa
fără de fapte, moartă este şi faptele fără de credinţă, moarte sunt. Dar şi Papa
într-acest chip mărturiseşte ca sfinţia ta. Şi toate poruncile Bisericii le crede
cum că sunt adevărate şi zice aşa: „Anatema cine nu crede”. Dar, pentru că nu
le face, se duce la dracul. Şi zice cum că sunt şi ale lui bune. Aşa zici şi sfinţia
ta: „Anatema cine nu crede” – şi apoi nu le faci. Şi Pravila Bisericii ţi-ai făcut
cum ţi-a fost voia, şi crezi gândul tău cum că faci bine, şi nu întrebi de altul, ca
să te smereşti. Dar, cum zice Sfântul Ioan Scărarul, că cel ce ascultă gândul lui,
pe dracul ascultă. Căci smerenia nu stă în dăscălii şi în filozofii, ci stă întru
aceasta: adică să întrebi pe altul, şi ce-ţi va zice, aceea să faci, după cum ne
învaţă Sfântul Ioan Scărarul, zicând aşa: „Din posluşanie se naşte smerenia”.
Deci, fratele meu, îngerul n-a căzut din cer pentru că doar nu crede cum că este
Dumnezeu, sau cum că nu este El ziditorul tuturor, ci a căzut pentru că s-a
crezut însuşi pe sine. Aşa şi sfinţia ta, toate le crezi şi le mărturiseşti că sunt
adevărate şi apoi nu le faci, şi crezi că sunt bune şi cele ce faci sfinţia ta. Dar nu
vezi, frate, câţi dascăli şi câţi filozofi au căzut şi s-au făcut eretici nu pentru altă
pricină, ci pentru că s-au crezut pe sine, zicând cum că şi ei fac bine, şi
învăţăturile şi faptele lor sunt plăcute lui Dumnezeu? Dar nu vezi, frate, pentru
unii ca aceştia ce zice proorocul David: „Şi a iubit blestemul, şi-i va veni lui; şi
n-a voit blagoslovenia, şi se va depărta de la el”. Şi iarăşi David zice:
„Blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale”, adică cei ce nu fac după
cum cred, toţi sunt blestemaţi.
Deci, părinte Paisie, cu toate acestea, cunoscut-ai că nu faci bine? Iar de
nu, ia aminte, ca să cunoşti.
Doi oameni au intrat în corabie şi au ieşit la Sfântul Munte. Şi eu i-am
întrebat cum au petrecut cu corabia pe mare şi în ce vreme au purces de la locul
lor. Şi unul mi-a dat seama că au purces pe la miezul nopţii. Iar altul mi-a dat
seama că au purces ziua pe la amiază-zi. Unul zice că i-a plouat de acolo până
aici, altul zice că nici o picătură nu i-a picat. Unul zice că a vrut să se înece,
altul zice că de aceasta nici are veste. Dar eu stau, frate, şi mă mir de ei: ce fel
de oameni sunt şi cum vorbesc aşa în două părţi, de vreme ce au fost amândoi
într-o corabie. Ci mă rog sfinţiei tale, părinte Paisie, ca să-mi spui în ce chip
socoteşti pe aceşti doi oameni? Deci sfinţia ta, după adevăr, vei să zici aşa: cum
că le-a luat dracul mintea şi sunt rătăciţi, pentru aceea nu vorbesc amândoi într-
un chip. Adevărat, frate, ai grăit, că aşa este. Şi una ca aceasta la sfinţia ta s-a
întâmplat. Dar în ce chip s-a făcut, ascultă:
Sfinţia ta ai zis către mine cum că citeşti Pravila Bisericii cu Psaltirea,
iar ucenicii sfinţiei tale mi-au spus că nu citeşti nimic şi te încui în cavie, şi
nimeni nu ştie ce faci.
Sfinţia ta ai zis către Gherasim aşa, cum că grecii fac bine; iar ei
[ucenicii] au mărturisit că sunt rătăciţi şi nu ştiu ce fac.
Sfinţia ta zici aşa: că împreună cu Biserica, strigi asupra ereticilor şi,
blestemându-i, zici să fie anatema. Dar Veniamin a zis către Gherasim, cum că
nouă nu ni se cade ca să blestemăm pe eretici, ci numai Patriarhului sau
despotului [i se cuvine], căci şi ereticii au parte la Mormântul Domnului
Hristos, şi aprind toţi lumânările de la Patriarhul nostru.
Deci şi eu până aici am găsit loc ca să vorbesc. Dar aici am rămas fără
de glas şi nimic nu pot să zic, fără decât stau şi mă mir: cum s-au întâlnit
minciuna cu adevărul la un loc? Căci adevărul este Dumnezeu, iar minciuna
este dracul. Şi în ce chip s-ar putea să locuiască la un loc întunericul cu lumina?
Că lumina este Duhul Sfânt şi întunericul este diavolul. Sau în ce chip s-ar
putea un pom de sămânţă bună ca să facă poame otrăvitoare? Sau ce părinte va
fi acela care nu-şi va da taina lui fiilor săi? Dar, dacă nu este haina mea de
furat, în ce chip nu aş purta-o în vederea tuturor? Dacă nu sunt bucatele mele de

furat, în ce chip m-aş ascunde să mănânc? Sau în ce chip aş putea eu ca să fur
bani din punga mea? Că oriunde îi voi pune, ai mei sunt, şi eu îi ştiu.
Deci, frate Veniamine şi Partenie, şi Chesarie, într-acest chip să
înţelegeţi şi la stareţul vostru. Ci căutaţi, fraţilor, să nu păţiţi şi voi ca puiul cel
de găină, când scapă din unghiile vulturului şi cade în gura lupului. Căutaţi de
vă îndreptaţi şi spuneţi duhovnicului vostru toate câte aţi văzut şi aţi auzit de la
stareţul vostru. Şi iarăşi, câte vă va învăţa duhovnicul, le spuneţi stareţului
vostru, după cum facem şi noi. Adică într-acest chip să faceţi: nici pe stareţ să
nu[-l] credeţi, până nu veţi spune duhovnicului; nici pe duhovnic să nu[-l]
credeţi, până veţi spune stareţului. Şi întru acest chip veţi fi îndreptaţi. După
cum zice Domnul Hristos: aşa de la doi şi de la trei tot cuvântul vostru să stea.
Iar de nu veţi face aşa, nici o parte nu veţi avea, nici de posluşanie, nici de
spovedanie, şi veţi fi ca nişte rătăciţi.
Deci acum mă rog, părinte Paisie, ca să-mi spui adevărul. Cunoşti,
sfinţia ta, că nu este bine aşa, după cum faci? Iar de nu cunoşti, ascultă şi vei
cunoaşte foarte bine. Crezi, sfinţia ta, că duhovnicul are dar de la Dumnezeu?
Ce va lega, legat va fi şi de la Dumnezeu, şi ce va dezlega, dezlegat va fi şi de
la Dumnezeu. Deci aici voi să zici adevărul, cum că crezi.
Deci, frate, de vreme ce crezi, trebuie să te mărturiseşti duhovnicului şi
ce-ţi va zice să faci pentru sufletul tău, aceea să faci, dar nu cele ce-ţi plac
sfinţiei tale. Iar de zici sfinţia ta aşa: „Ba, părinte, că eu am mărturisit
duhovnicului meu toate, şi, cele ce m-a învăţat, acelea fac”. Dar eu îţi răspund:
„Ba, frate Paisie. Nu este aşa. Că în ce chip ar putea să te înveţe duhovnicul
învăţăturile lui Vasile, [ale] stareţului tău, de vreme ce el este grec? Şi are şi el
duhovnic iarăşi grec, şi obiceiul grecilor şi a Sfântului Munte ţine (după cum
voi singuri mărturisiţi pentru Vasile că nu ţine obiceiul grecilor)”. Iată dar că
nu este aşa, după cum zici că faci cele ce ţi-a dat duhovnicul, nici te
mărturiseşti la duhovnic, după cum ne scrie nouă, creştinilor. Nici ai credinţă la
duhovnic, după cum ai zis. Că de ai fi mărturisit după cum zici, se cade
duhovnicului să te înveţe după cum scrie Pravila Bisericii Răsăritului şi după
obiceiul Sfântului Munte, adică să citeşti Ceasurile, Vecernia, Pavecerniţa,
Polunoştniţa, Utrenia. Dar, dacă ai fi zis că nu eşti anagnost, şi Pravila nu
sloboade, ţi-ar fi zis, fiule, că Pravila nu opreşte ca să nu citeşti orânduiala
Bisericii. Numai de cele ce sunt ale popii sau ale diaconului, sau a
ipodiaconului să te fereşti, căci nu sunt ale tale acestea. Iar de nu te-ai fi odihnit
nici cu acestea, ţi-ar fi dat să citeşti cu Psaltirea Pravila Bisericii, adică trei
catisme la Ceasuri, patru la Vecernie, trei la Pavecerniţă, că vei să pui şi
Canonul Maicii Preciste, şi zece catisme la Utrenie. Dar dacă ai fi zis că nu ştii
carte, ţi-ar fi dat să citeşti cu coboşchinul6, după cum au legat Sfinţii Părinţi la
Pravila cea Mare, adică zece aţe la Ceasuri, zece aţe la Vecernie, şi zece la
Pavecerniţă, şi treizeci la Utrenie.
Dar de ai fi zis sfinţia ta: „Aşa, bine mă înveţi, părinte duhovnice,
numai eu să-ţi spun adevărul că până acum nu am făcut după cum mă înveţi
sfinţia ta. Ci am făcut după cum m-a învăţat stareţul meu Vasile, adică ca să şed
cu oamenii, şi să vorbesc cu îngerii, şi «Doamne miluieşte-mă», să nu-mi
lipsească din gură niciodată”. Dar el ţi-ar fi zis aşa: „Foarte bine o faci aceasta,
fiule, numai eu aşa zic, să citeşti după cum citeşte tot Sfântul Munte, dimpreună
cu ucenicii tăi, şi apoi, după rugăciunea cea de obşte, intră în cavia ta şi toată
ziua şi toată noaptea vorbeşte cu îngerii şi cu Dumnezeu”. Dar de ai fi zis
sfinţia ta aşa: „Ba, părinte, să fie cu blagoslovenia sfinţiei tale, ca să citească
ucenicii mei, după cum înveţi, iar eu să stau ca să vorbesc cu îngerii şi cu
Dumnezeu”. Dar duhovnicul ţi-ar fi zis aşa: „Ba, fiule, nu se poate aceasta
nicidecum. Dar Sfântul Vasile cel Mare, au n-a vorbit cu îngerii? Dar Sfântul
Ioan Gură de Aur, nu a vorbit cu îngerii? Dar Sfântul Eftimie cel Mare? Dar
Sfântul Sava cel Mare n-a vorbit cu îngerii? Dar Sfântul [Ioan] Scărarul? Dar
Sfântul Efrem, au n-a vorbit cu îngerii? Şi alţi sfinţi mulţi, au n-au vorbit cu
îngerii? Dar pentru ce aceştia toţi citeau Pravila Bisericii dimpreună cu toţi
fraţii care erau sub mâna lor? Dar cum să te faci tu mai bun decât aceştia şi cu
ce îndrăzneală, şi cu ce minte?
Deci, frate Paisie, întru acest chip învaţă duhovnicii Sfântului Munte,
dar nu cum faci sfinţia ta lucruri streine şi osebite. Ci dar, aşa socotesc şi eu
acum că destul îţi este ca să te cunoşti cum că eşti singur şi osebit de Pravila
Bisericii, şi de duhovnicul tău şi de stareţ. Ci dar, fratele meu, cu toate acestea,
vezi ce zice Domnul Hristos: „Vai de cel singur că, dacă va cădea, cine-l va
ridica?” Dar, frate Paisie, nu este singur cel ce şade la pustie şi face poruncile
Bisericii şi ale duhovnicului său. Ci singur a fost Iuda, că umbla dimpreună cu
Domnul Hristos şi cu Apostolii, şi inima lui era osebită.
Deci, frate, vezi cum zice Sfântul Vasile cel Mare, că cel ce se va osebi
de stareţul lui şi de duhovnicul lui, şi de fraţii lui, la un loc cu Iuda va merge.
Ci aşa socotesc şi eu acum, că de nu le-ai cunoscut acestea până acum, iar acum
le vei cunoaşte foarte bine. Că cel ce mănâncă miere cu otravă, nu cunoaşte
amărăciunea otrăvii, fiind mierea dulce, iar trecând puţină vreme, atunci se
cunoaşte. Aşa şi noi. Câtă vreme umblăm în voia noastră şi facem cele ce ne
plac nouă, nu cunoaştem amărăciunea cu care ne adapă diavolul cel viclean.
6
coboşchin-metanie.
Deci cu toate acestea, mă rog sfinţiei tale, părinte Paisie, ca să mă ierţi, căci nu-
ţi sunt eu vinovat pentru cuvintele acestea, nici eu, nici ucenicii sfinţiei tale. Că
sfinţia ta le dai lor aur şi argint, ca să facă neguţătorie duhovnicească. Şi ei,
având credinţă la sfinţia ta, şi ca nişte oameni ce se ştiu cu dreptate, au arătat
aurul şi argintul tuturor. Şi toţi zic cum că nu este curat, şi nimenea nu-l
primeşte, zicând că este mincinoasă învăţătura sfinţiei tale.
Deci acum ce vei să faci? Ori să laşi învăţătura sfinţiei tale şi să faci
precum fac toţi, ori să te duci unde vei găsi o ţară ca să facă toţi ca sfinţia ta.
Dar într-alt chip nu se poate, căci Sfântul Munte nu primeşte învăţături streine
şi osebite. Cu adevărat vă spun, fraţilor, să nu dea Dumnezeu, ca să intre la
urechile grecilor cuvintele care le-am auzit eu de la ucenicii sfinţiilor voastre,
că nici un bine nu va fi. Dar să ştii şi aceasta: cărţile cele greceşti ce sunt scrise
cu mâna, nu sunt primite de Biserică, căci au pricină şi nu putem să ne
încredem în ele cu dinadinsul. Credem, cum că cei ce le-au făcut sunt sfinţi şi le
citim, dar nu le avem la evlavie, de vreme ce au pricină. Aşa şi sfinţia ta,
părinte Paisie, nu trebuie să crezi toate cărţile, câte vei apuca în mână, cum că
sunt bune. Că, măcar că le ştii sfinţia ta, dar nu trebuie să te încrezi în ele până
nu vei întreba şi pe alţii, care ştiu mai bine, că cel ce întreabă, niciodată nu
greşeşte. Iar cel ce nădăjduieşte în mintea lui şi zice cum că n-are trebuinţă ca
să întrebe de altul, acela până a nu cădea, a căzut.
Deci, fraţilor, noi avem datorie ca să ne învăţăm unul pe altul cele de
folos nu cu pizmuire, ci cu dragoste şi cu durere de inimă pentru fratele nostru.
Dar suntem datori şi să ascultăm la cele ce sunt cu cale şi să fim gata a primi cu
toată inima cuvintele Sfintei Scripturi fără de îndoire.
Ci aşa şi eu mi-am făcut datoria, ca să nu-mi fie păcat, dar sfinţia ta,
cum îţi va fi voia, aşa vei face. Stăpân eşti. Bine vei face, al sfinţiei tale este,
rău vei face, al sfinţiei tale este. Eu n-am a da seamă la Dumnezeu pentru
acestea.
Al sfinţiei tale întru Hristos frate şi de bine voitor,

Atanasie monahul Moldoveanul
Răspunsul Stareţului Paisie către Stareţul Atanasie

Cu totul cinstite părinte Atanasie,

cel ce cu toată inima şi sufletul pofteşti a noastră mântuire,
întru Domnul să te bucuri,
Am primit a ta, cu totul preacinstite părinte, pentru îndreptarea

sufletului meu şi a fraţilor celor ce sunt cu mine, către a mea ticăloşie, de la
sfinţia ta trimisă mult alcătuită scrisă învăţătură, şi foarte m-am bucurat, poftind
dintr-însa a curgătorului de miere folos să mă îndulcesc din cuvintele sfinţiei
tale cele duhovniceşti. Şi mi se părea că aceasta [îmi] va fi mie îndreptare
neabătută şi neîmprelestită, ducându-mă către calea mântuirii, că al tău era,
părinte, al tău şi a tale cu totul cinstitei cărunteţei lucru, ca pe noi, tinerii cu anii
şi cu mintea, cu a ta învăţătură a ne îndrepta şi pe cei ce întru întunericul
neştiinţei din calea adevărului cu lucrurile noastre cele rele (dar nu cu credinţa)
rătăciţi, cu a ta bună socotinţă pe noi a ne lumina, lumină a cuvintelor tale celor
de folos de suflet, arătând nouă calea împărătească cea neabătută, ducându-ne
pe noi în viaţa cea de veci.
Şi de acesta, al sfinţiei tale plăcut lui Dumnezeu lucru, cu tot sufletul
bucurându-mă, foarte m-am mirat de desăvârşita dragoste a sfântului tău suflet
către Dumnezeu şi către aproapele, văzând[u-mă] pe mine ca cerul de pământ
cu atâta dintru această (întru care toată legea şi proorocii atârnă) bunătate
depărtându-mă, cât dintru aceasta cu totul mi se părea că te-ai învrednicit a te
sui spre atâta înălţime a bunătăţii, ucenic adevărat a fi al adevăratului Învăţător,
Celuia ce zice: „Dintru aceasta vor cunoaşte toţi că ucenicii Mei sunteţi, dacă
aveţi dragoste între sine”7. Şi aceasta de la Sfinţii Părinţi să rânduieşte a fi
dragoste desăvârşită către aproapele, ca pentru îndreptările lui ca de ale sale a
se bucura, dar pentru greşeli a suspina şi a plânge, ca şi când a sa pagubă
socotind, şi cât pe putere a se sârgui de a lui îndreptare, dând mână de ajutor
uneori către Atotputernicul Dumnezeu cu cea osârdioasă rugăciune. Dar cel ce
poate şi cu cuvântul a îndrepta şi a lumina, calea mântuirii arătând lui, precum
şi sfinţia ta, ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cu a ta părintească către noi
[învăţătură], ca şi către nişte neştiutori, ridicându-te cu îndurarea, nerăbdând pe
noi a [ne] vedea petrecând întru nebăgarea de seamă cea mai de pe urmă de a
noastră mântuire şi nici un fel de rânduială făcând de a noastră îndreptare,
numai întru deşertăciunea relelor gânduri şi cuvinte şi lucruri petrecând zilele
noastre şi, toată voia vrăjmaşului împlinind, cu călcarea celor mântuitoare ale
7
Ioan 13, 35.
lui Dumnezeu porunci. Pe unii ca aceştia, pe noi, precum ai zis sfinţia ta,
nerăbdând a-i vedea pentru fărădelegile noastre, ceea ce va să fie pierzare
sufletelor noastre, te-ai aprins cu focul dragostei către noi, nevrednicii, cu a ta
plăcută lui Dumnezeu dragoste, ca să ne scoţi pe noi din groapa pierzării relelor
lucrurilor noastre către bună plăcerea lui Dumnezeu, cu prea înţeleaptă
învăţătura ta îndreptându-ne pe noi, împlinind cea zisă: „Cel ce scoţi cinstit de
la nevrednicie, ca gura mea vei fi” 8. Şi ai vrut, ca un vraci mai iscusit, pe rănile
cele stricătoare de suflet ale patimilor şi ale relelor lucrurilor noastre cu a ta
doftorie a le vindeca, cu a toatei preaînţeleptei învăţăturii tale.
Dar eu, cel mai de pe urmă, primind un semn ca acesta al dragostei tale
celei nefăţarnice ce este către noi, adică a ta scrisoare, şi chemând pe cei ce sunt
cu mine întru Hristos fraţi, şi luând-o în mână cu bună cucernicie, am început a
citi cu mare luare aminte şi cu ispitire puterea cuvintelor tale, vrând a afla de
acolo nespus folos sufletelor noastre şi adevărată vindecare a dobândi
împuţiciunii relelor lucrurilor noastre, şi mai vârtos decât fagurul şi mierea de
mai dulce a ta învăţătură a ne îndulci, ceea ce desparte pe cel mai rău de cel mai
bun, cu sabia cuvântului arătând nouă calea ceea ce neabătut [ne] duce pe noi
către mântuirea sufletelor noastre. Şi citind aceasta, numaidecât dintru început
am simţit bun miros al smeritei înţelepciunii tale, cum singur pe tine smerindu-
te, păcătos şi nevrednic, şi dator a plânge păcatele sale te numeşti, şi ca un
neîndestulat pe tine te socoteşti a îndrepta pe aproapele.
Deci ce scrii către noi, numai întru acest fel scrii, ca şi când numai
să-ţi plăteşti datoria, temându-te de pierzarea noastră, şi să cunoaştem şi noi
singuri a noastră nebăgare de seamă, şi ca să ne îndreptăm.
Până aicea, dar, citind-o, foarte ne bucuram, văzând urmata lui
Dumnezeu smerenie şi dragoste a sfinţiei tale, şi cu bucurie ca întru o corabie,
slabei minţii noastre, pe marea scrisorii tale începând a călători, doream,
asemănat începăturii, şi limanul cuvintelor tale a dobândi pentru îndreptarea
sufletelor noastre. Numai, vai! De ce nu nădăjduiam noi, numaidecât a suflat
oarecare stricăcios de suflet vifor urmatei minţii sale şi năpădi spre săracă
corabia minţii noastre, vrând nu numai pe dânsa, ci şi pe înseşi sufletele noastre
în fundul iadului a le îneca, în multe feluri urmând socotinţei sfinţiei tale, celei
ce se împotriveşte Sfintei Biserici, pe care noi simţind-o şi lacrimi vărsând, am
strigat către Cel ce poate a ne mântui pe noi: „Doamne, miluieşte-ne, că
pierim!” Aceasta, adică, văzând-o al milostivirii şi al prea înţelepciunii izvorul
Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, strigă către noi: „Ce sunteţi înfricoşaţi?
8
???
Ispitiţi Scripturile, că vouă vi se pare întru ele a avea viaţa vecilor” 9. Ca şi când
ar fi zis: „De vreme ce Scriptura este adevărată ocârmuire sufletelor, să o
ispitiţi şi aşa adevărul veţi cunoaşte. Dar vicleşugul şi minciuna vor fi ruşinate”.
Deci noi, cu darul lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură, şi întru învăţătura
Sfinţilor Învăţători ai Bisericii, şi a Preacuvioşilor Părinţi căutând, am aflat
învăţătura sfinţiei tale de tot neîmpreunată şi, mai vârtos, împotrivitoare şi
streină Sfintei noastre Biserici. Şi aşa, cu darul lui Dumnezeu, am scăpat dintru
înşelăciune, şi ni se păru ca o cale împărătească, ceea ce nu se abate nici în
dreapta, nici în stânga, scrisoarea ta ţinând a ne învăţa drept şi negreşit a
călători către îndreptarea sufletelor noastre. Şi am aflat într-însa înfricoşate
surpături şi prăpăstii, şi răi tâlhari, nu pe trup, ci pe suflet ucigând, adică
împotrivitoarea ta urmare, ce se împotriveşte Sfintei Biserici. Şi ne-am abătut
de la dânsa cu darul lui Dumnezeu şi cu citirea Sfintei Scripturi. Şi vrând mai
vârtos decât mierea şi fagurul mai dulce duhovnicească nouă îndulcire din
scrisoarea ta a primi, am aflat aceasta plină de otrava înşelăciunii şi de veninul
cel purtător de moarte, care ucide pe suflete. Şi am lepădat-o de la sine, cu
socoteala Sfintelor Scripturi, şi gândind a vindeca pe ale noastre răni, ale
patimilor sufleteşti şi trupeşti, cu doctoria învăţăturii tale, am văzut sabia
socotinţei tale împotriva Bisericii, ceea ce a vrut nevăzut a junghia pe smerite
sufletele noastre. Şi dintru toate, dintru aceste potrivnice, cu darul lui
Dumnezeu şi cu ispitirea Sfintei Scripturi scăpând, ce vom grăi? Fără numai
suspinând şi primind glasul plângerii lui Ieremia, vom zice: „Cine va da capului
meu apă şi ochilor mei izvor de lacrimi? Şi voi plânge ziua şi noaptea de
oamenii cei întăriţi întru o înţelegere deşartă ca aceasta” 10. Că unii ca aceia vor
moşteni „vaiul” ce s-a zis de proorocul Isaia: „Vai de cel ce grăieşte răului bine
şi binelui rău; şi pe cei ce prepun lumina în loc de întuneric şi întunericul în loc
de lumină; şi pe cei ce prepun amarul în loc de dulce şi dulcele în loc de
amar!”11 Vai de cei ce răzvrătesc sfintele cărţi! Amar de cel ce adapă pe fratele
său cu adăpare turbure, adică cu învăţătură răzvrătită!
Pentru aceea, foarte mă mir de sfinţia ta de aceasta, cum, sfinţia ta, întru
atâta bătrâneţe ajungând, şi până acum nu ai cunoscut aceasta? Cum ţine Sfânta
noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică şi în ce fel urmează, în ce chip
afuriseşte pe eretici? Au pentru lucrurile lor sau pentru credinţa lor? Şi de altele
ce ai scris către mine, potrivnice ale tale urmări asupra Bisericii noastre, şi
îndrăzneşti a scoate prihană spre sfinţi, şi spre cei fără de prihană bărbaţi, spre
9
Ioan 5, 39.
10
Ieremia 9, 1.
11
Isaia 5, 20.
duhovnicii Sfântului Munte, grăind că de tot lucrul te sfătuieşti cu dânşii şi fără

de sfatul lor nimic nu faci, nici urmezi, nici înveţi. Şi în ce fel, fiind ei robii lui
Dumnezeu şi plini fiind de darul Duhului Sfânt, una ca aceasta te-ar fi sfătuit,
care este de tot streină şi depărtată de urmarea Sfintei Biserici?
Şi pentru aceea, am mers eu către preacuvioşii duhovnici ai Sfântului
Munte şi către greci, şi către ai noştri, şi către toţi ai noştri cei de limbă
slavonească, care se află călugări în Sfântul Munte, şi arătând lor această
scrisoare de la sfinţia ta trimisă către mine, înaintea tuturor am citit-o. Şi toţi
socotind, au zis aşa: „Că măcar deşi bătrân este părintele Atanasie, cel ce a scris
către tine această scrisoare, însă n-a ştiut capul ce a scris mâna. Şi ce a scris, din
cuvântul capului său a scris, fără întrebare şi fără sfatul duhovnicilor a scris.
Fiind om prost, ce i-a venit lui în minte, aceea a scris”.
Deci eu, o socotinţă ca aceasta auzind de la dânşii, iarăşi cu smerenie de
la dânşii am cerut sfătuire, ce mi se cade mie să fac asupra acesteia. Şi toţi, cu o
gură, au zis aşa: „Să scrii acum împotriva acestei scrisori, răspuns către dânsul,
întru care să-i arăţi lui pentru toată a lui greşeală şi cum că din neştiinţa sa, prin
urmare, a scris cele împotrivitoare asupra Sfintei Biserici. Şi dacă, citind el într-
acest fel de la tine răspuns, se va smeri şi va zice: «Că de aceasta din neştiinţa
mea am scris», atunci iarăşi să-ţi dea ţie scrisoare părintele Atanasie, cu mâna
sa, într-acest fel: «Că de vreme ce din prostimea mea aceasta şi aceea am scris,
acum pentru aceea mă căiesc şi dau cu mâna mea scrisoare lui Paisie, că nu este
adevărat ce am scris. Numai că am greşit şi de aceasta mă căiesc». Şi într-acest
chip îi va fi lui îndreptare călugăreşte.
Iar dacă el nu va voi el ca să se smerească şi să-şi cunoască a sa
răzvrătită urmare, şi să-ţi dea ţie scrisoare, cu mâna sa, de a sa pocăinţă, atunci
toţi, cu sobor, vom merge la soborul Sfântului Munte. Şi atunci înaintea a tot
soborul Sfântului Munte, va fi ruşinat de această răzvrătită urmare a sa, care se
împotriveşte Sfintei noastre Biserici. Atunci, şi nevrând el, va fi silit a ne da
nouă, înaintea a tot soborul, scrisoare cu mâna sa, cu zicere: «Că ce am scris de
Papa şi de celelalte ale mele greşite socotinţi, am minţit asupra sufletului meu şi
mă căiesc de aceasta». Şi atunci, măcar şi-i va fi lui îndreptare, dar cu mare
ruşine înaintea a tot Sfântul Munte”.
Deci eu, într-acest fel primind sfatul sobornicesc de la părinţi, acum la
scrisoarea ta ce ai scris către mine, îţi răspund ţie în scurt, în chipul acesta:
Cap 1. Pentru clevetire

Pricina, părinte, a scrisorii tale către mine nu este alta, fără numai de
Pravila Bisericii, pentru că scrii sfinţia ta către mine aşa, că ar fi venit ucenicii
mei către sfinţia ta şi ţi-au spus că nu citesc Pravila Bisericii. Şi alteori ţi-au
spus că şi nimic nu citesc. Şi că şi Iordache, aşijderea, ar fi zis că citesc uneori
Tatăl Nostru şi poruncesc: „Mergi de dormi”. Alteori – Cred întru Unul
Dumnezeu sau Miluieşte-mă, Dumnezeule sau Paraclisul sau o catismă sau
Doamne, miluieşte-ne, de trei ori. Toate acestea auzindu-le sfinţia ta, precum
grăieşti, de la ucenicii mei, şi crezând minciunii ca adevărului – că singur
grăieşti că: „acestea toate ce au mărturisit ucenicii tăi de tine, sunt adevărate”
–, scrii către mine această scrisoare ca pentru un rătăcit, vrând mie şi fraţilor
mei a arăta calea mântuirii. Şi pentru aceasta, te laud pe sfinţia ta şi te fericesc
pe tine ca pe un poftitor îndreptării mele, şi ce mi-ai spus mie de Pravilă, bine
şi cu plăcerea lui Dumnezeu ai spus. Şi pe această învăţătură, ca de mântuirea
noastră, cu dragoste o primim şi o sărutăm. Şi de aceasta, adică ce de Pravilă ai
zis către mine (afară de altele), n-ai nici o prihană.
Numai de aceasta foarte mă mir de sfinţia ta că atâta vreme trăind
sfinţia ta cu ucenicii, nu ai cunoscut până acum nici un iscus. Au nu ştii,
părinte, că mai vârtos decât această bunătate, adică ascultarea, dacă după
cuvânt va fi, nici în cer, nici pe pământ nu se află mai mare bunătate, de vreme
ce smerenia şi dragostea dintru aceasta se nasc. Şi dacă vede diavolul pe cineva
pe această cale voind a călători, atunci toate bântuielile le ridică spre dânsul
(prin slobozire dumnezeiască, pentru a lui folos), vrând ca pe pătimitorul lui
Hristos să-l arunce întru a sa prăpastie a mândriei, întru care şi singur a căzut.
Şi dacă ascultătorul, din neputinţă slăbindu-se, neînţelegând lătrarea
vrăjmaşului, va cădea din ascultare fără de pricină binecuvântată, atunci
aflându-se întru mândrie, nu voieşte să rabde ocărârea pentru căderea sa din
ascultare, ci neîncetat aruncă pricini asupra altora, pe altul făcându-l pricinuitor
pricinuitor al neascultării sale, aceasta şi aceea grăind şi voind a se îndreptăţi
pe sine. Că, dacă nu voieşte omul a se ocărî pe sine, atunci nu numai spre om
păcătos, dintru care cel dintâi sunt eu, va arunca pricina neascultării sale, ci
chiar şi spre sfânt, şi spre preacuvios, şi spre purtător de Dumnezeu părinte,
multe va afla a grăi, măcar şi mincinoase, după a sa răzvrătire. Precum şi
ucenicul preacuviosului părintelui nostru, ava Zosima, care ieşind de la sfânt
stareţul său, multe de dânsul grăia clevetind, până şi la oarecare lucruri
scârnave, până s-a pocăit şi a alergat iar către ascultare.
Iată, vezi părinte, că şi pe sfinţi îi cleveteau. Dar ce minune este dacă şi
pentru ale mele rele lucruri va grăi cineva? Că dator sunt şi de la toată lumea a
răbda ocări pentru păcatele mele, ca un om păcătos şi lipsit de toată bunătatea.
Dar aceasta este nebunia cea mai de pe urmă: a se îndrepta pe sine şi nevinovat
a se face. Că să mă crezi, părinte, dacă ar fi fost spre mine o prihană ca aceasta,
numai de pravila mea, aş fi răbdat cu bucurie toată ocărârea. Dar de vreme ce,
către aceasta şi de altele ai scris către mine, care şi sfintei noastre celei fără
prihană credinţe împotrivă este (pentru care pe urmă îţi voi arăta ţie), pentru
aceea nu am putut să rabd nici de aceea, nici de aceasta. Şi de aceea, de toate,
după cât este putinţa mea mă voi sârgui a-ţi da sfinţiei tale răspuns.
Spune-mi mie, sfinţia ta, când grăiau de mine fraţii mei sfinţiei tale, au
n-au fost atunci întru scârbă? Precum ţie îţi este martorul cel dintâi Iordache,
care şi până acum petrece întru a sa sminteală? Lasă să fi grăit măcar nu în
vremea scârbei, dar se cade să crezi aşa curând la tot graiul fără de ispitire?
Socoteşte singur. Au nu se cădea ţie, auzind unele ca acestea, a nu crede? Au
măcar de ai crezut. Au nu se cădea ţie să vii până la mine, după porunca
Mântuitorului, ceea ce grăieşte: „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi şi-l
vădeşte între tine şi între dânsul însuşi. Deci, de te va asculta, iată că ai
dobândit pe fratele tău. Iar, de nu te va asculta pe tine, ia cu tine iar pe unul sau
doi, ca întru gura a două sau a trei mărturii să stea tot graiul. Iar, de nu-i va
asculta pe dânşii, spune soborului; şi de nu va asculta nici de sobor, să-ţi fie ţie
ca un păgân şi vameş”12.
Dar sfinţia ta, trecând cu vederea o poruncă ca aceasta a Mântuitorului
şi neîntâlnindu-te cu mine, ci numai dând crezare minciunii, aşa te-ai sculat
asupra mea, umblând pretutindeni şi grăind împotriva mea. Iar semnul
dragostei celei fără de viclenie era acesta, ca însăşi sfinţia ta, întâlnindu-te cu
mine deosebi, să-mi grăieşti mie despre toate cele ce te supărau pe sfinţia ta, şi
să mă defăimi, şi să mă opreşti şi să mă rogi. Şi eu, văzând o dragoste ca
aceasta a sfinţiei tale arătată către a mea ticăloşie, m-aş fi plecat, ca singur lui
Dumnezeu, la tot sfatul tău cel de suflet folositor, şi aşa ne-ar fi fost nouă
îndreptarea, fără de grijă şi cu linişte. Dar acum, întâmplându-se aceasta – mie
numai pentru faptele cele rele ale mele, dar sfinţiei tale pentru potrivnica ta
înţelegere –, s-a descoperit înaintea tuturor prihana. Însă pentru aceasta, eu
mulţumesc lui Dumnezeu că de credinţa cea sfântă şi de urmarea minţii mele,
de la nimenea nicidecum nu am nici o prihană. Pentru că totdeauna cu sufletul
şi cu inima, cu mintea şi cu gândul meu împreunat petrec cu Sfânta
Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului.
12
Matei 18, 15-17.
Cap 2. Pentru Pravila Bisericească
De vreme ce, părinte, pricina scrisorii tale, ce ai scris către mine,

precum am zis, nu este alta, fără numai de Pravila Bisericească, despre care,
învăţându-mă, scrii ca să nu ni se treacă nouă nicidecum, de vreme ce aceasta
au luat sfinţii de la apostoli, să iei dar foarte bine aminte ca să ştii în ce fel eu o
ţin pe aceasta. Şi atunci toată îndoirea, care ţi-a venit pentru mine, o vei lepăda
de la inima ta.
Dumnezeiasca Liturghie, din vremea Sfinţilor Apostoli până în vremea
Sfântului Vasile cel Mare, era a Sfântului Iacov, fratele lui Dumnezeu,
slujindu-se de Sfânta Biserică, pe care Sfântul Vasile cel Mare puţin, iar
Sfântul Ioan Gură de Aur mai mult, cu Duhul Sfânt, au scurtat-o. Într-acest
chip să înţelegi şi de Pravila Bisericească, pe care măcar deşi de la Sfinţii
Apostoli au luat Sfinţii Părinţi, dar însă ce au luat? Numai pricina vremilor
întru care Sfinţii Apostoli se rugau, dar nu Pravila aşa desăvârşit, precum ţine
acum Sfânta noastră Biserică Sobornicească a Răsăritului. Căci în vremea
Sfinţilor Apostoli nici tropare n-au fost, nici condace, nici canoane, nici Minee,
nici Octoih, nici Triod, nici Penticostar, nici altele multe, precum acum ţine
Sfânta Biserică. Că acestea toate nu într-o vreme numai, ci în multe feluri de
vremi şi ani, de la mulţi Sfinţi Părinţi, cu Duhul Sfânt, s-au scos şi s-au dat
Sfintei Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici.
Şi această pravilă au poruncit Sfinţii Părinţi ca să nu treacă nicidecum
în sfintele şi cinstitele lavre, şi în mănăstirile cele de viaţă de obşte, şi întru
toată lumea, în toate bisericile mireneşti, şi întru tot locul unde se află
rânduiala preoţiei, ca să fie o împreunare şi o gândire întru toţi pravoslavnicii
creştini. Şi aşa şi până acum, cu darul lui Dumnezeu, peste toată lumea unde se
numeşte creştinătate, netrecută şi neschimbată se păzeşte aceasta. Că dacă vei
merge în Rusia, dacă vei merge în Ierusalim, dacă şi aici, în Sfântul Munte,
dacă şi la sfârşitul pământului, pretutindeni întru pravoslavnicii creştini,
precum am zis, în lavre şi în mănăstiri, şi în bisericile mireneşti, şi unde se află
rânduiala preoţiei, vei afla una ca aceasta de obşte, cu toată grija şi cu frica lui
Dumnezeu păzindu-se Pravila Bisericească. Şi la această Pravilă Bisericească,
ca să se săvârşească întreagă şi desăvârşit, trebuie ca să fie citeţi şi cântăreţi, şi
ipodiaconi, şi diaconi, şi preoţi, şi altă rânduială bisericească, precum Sfinţii
Părinţi, la sfintele soboare a toată lumea, cu Duhul Sfânt au rânduit şi au dat
Sfintei Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici.
Şi dacă aşa este, precum şi este cu adevărat, aici să iei aminte foarte cu
înţelegere, ca să cunoşti Pravila Bisericească deplin şi întreagă, şi desăvârşit,
precum se ţine în Sfânta şi dumnezeiasca Biserică de către călugării cei ce au

sărutat viaţa pustnicească şi care şed întru fără de grijă, nefiind ei nici citeţi,
nici cântăreţi, nici ipodiaconi, nici diaconi, nici preoţi, ci numai proşti călugări.
Nu le-au poruncit lor Sfinţii Părinţi nici înaintea soboarelor, nici în vremea
soboarelor, nici pe urma soboarelor, ca să o citească desăvârşit, nelăsând
nimica. Şi aceasta pentru multe felurite pricini, una, ca să nu vie în nebăgare de
seamă rânduiala bisericească. Că, dacă şi monahul prost ar fi îndeplinit
întreagă şi desăvârşit, precum în Soborniceasca Biserică s-a legiuit Pravila
Bisericească, atunci singur pe sine s-ar fi hirotonisit citeţ, şi cântăreţ, şi
ipodiacon, şi diacon şi preot. Şi aceasta, nu că păzire a Pravilei Bisericeşti ar fi
fost, ci numai spargere şi risipire, şi micşorare ar fi fost rânduielii bisericeşti.
Şi acum ia aminte. Dacă eu, monah prost, nefiind nici întru o treaptă a
preoţiei, aş fi început la pravila mea – la Utrenie, la Ceasuri a citi Sfânta
Evanghelie, sau Ecteniile, sau Vozglaşeniile, şi Prochimen, şi altele cele ce
rânduielii preoţeşti i se cade, oare ar fi fost această a mea pravilă după porunca
Sfinţilor Părinţi? Nicidecum. Numai acest lucru al meu ar fi fost însemnare a
nebuniei mele celei mai de pe urmă şi mai vârtos, a mândriei, şi împotriva
Pravilei Sfintei noastre Biserici. Şi aceasta oricine, din cei ce bine înţeleg, o va
mărturisi că aşa este, şi nu într-alt fel. Dar dacă eu, citind Pravila (ca să zic
după rânduiala) Bisericească, şi de cele ce sunt ale treptelor preoţiei, adică ale
preotului, ale diaconului, ale ipodiaconului, ale citeţului şi cântăreţului mă las,
una ca aceasta a mea pravilă nu se poate să se zică că este desăvârşit
bisericească, ci numai o parte oarecare din Pravila Bisericească. Şi pentru
aceea, fiecăruia cu ştiinţă este că pustnicilor călugări, nefiind nici întru o
treaptă a preoţiei, nicidecum nu li s-a poruncit de la Sfinţii Părinţi ca să ţie
desăvârşit Pravila Bisericească. Iar în Soborniceasca Biserică s-a poruncit de la
Sfinţii Părinţi, ca întreagă şi desăvârşit să se ţină Pravila Bisericească, nimic
nicidecum lăsând, precum şi până acum, şi aici, în Sfântul Munte, şi peste toată
lumea întreagă şi nemişcată se ţine de pravoslavnicii creştini buna rânduială
bisericească în sfintele lavre şi mănăstiri, şi în bisericile mireneşti, şi unde se
cuvine.
Pentru aceea, rogu-te, părinte, să iei aminte cu înţelegere de ceea ce
voiesc să grăiesc către tine şi vei cunoaşte de a pustnicilor aşezare. Sfinţii
Părinţi, la sfintele şi a toată lumea soboare dând rânduială şi pravilă Sfintei şi
Soborniceştii Biserici, ca să nu treacă nicidecum, au poruncit ca o pravilă să fie
în Sfânta Sobornicească Biserică, ceea ce este peste toată lumea, pentru o
singură gândire şi o împreunare a tuturor pravoslavnicilor creştini care se află
peste toată lumea. Iar călugărilor celor ce locuiesc la pustietate, niciodată
nicăieri nu le-au poruncit Sfinţii Părinţi ca să fie o pravilă a lor peste toată
lumea, ci numai o pravilă, sobornicească şi împreunată, poruncesc Sfinţii
Părinţi pustnicilor (aceea adică), ca să nu fie nicidecum deşerţi din lucrarea cea
duhovnicească, ci de-a pururea să petreacă întru rugăciune, întru ispitirea
gândurilor, întru aducerea aminte de moarte şi în citirea dumnezeieştii
Scripturi, şi întru cântarea Psaltirii, şi întru alte lucrări plăcute lui Dumnezeu.
Şi pentru aceea, sfinţii monahi pustnici, în loc de rânduială
bisericească, în vremurile cele rânduite, în multe feluri ţineau pravilele lor.
Unii cântau Psaltirea întreagă pentru zi şi pentru noapte; iar alţii, jumătate de
Psaltire; şi alţii, mai neputincioşi, şi cincizeci de psalmi; alţii şi din Pravila
Bisericească ţineau ceea ce se cuvenea monahului; şi alţii ţineau pravila
preacuviosului Pahomie; iar alţii, pentru toată Bisericeasca Pravilă, cântau
numai doisprezece psalmi ziua şi doisprezece noaptea, precum în schitul
Egiptului Sfinţi Părinţi ai Schitului făceau. Şi alte multe feluri de pravile aveau
sfinţii părinţi pustnici în loc de rânduiala Bisericii, după cum le este ştiut
tuturor celor ce citesc cărţile părinteşti, adică Patericul Schitului, şi pe
Lavsaicon şi celelalte. Şi toţi aceşti sfinţi părinţi, care şedea în pustietate, şi
ţineau unele ca acestea în multe feluri, şi osebite pravile din soborniceasca
rânduială a Bisericii, nu se împotriveau (cu aceasta) Sfintei Biserici a lui
Dumnezeu, ci mai vârtos încă, de urma nevoia, îşi puneau şi sufletele lor şi
sângiurile îşi vărsau pentru dânsa. Însă Pravila Sfintei Soborniceştii şi
Apostoleştii Biserici una se ţinea peste toată lumea. Şi dintru aceasta se ştie
cum că sfinţii părinţi pustnici altă pravilă aveau, iar Sfânta Soborniceasca
Biserică, alta. Şi aceasta, precum am zis, nu era a lor împotrivire asupra
Bisericii, ci încă mai vârtos, o împreunare şi o gândire. Căci sfinţii părinţi
pustniceşti nu pe cea înaltă, ci pe cea mai proastă cale îşi alegeau totdeauna de
ţineau pravila sa, precum grăieşte Sfântul Nil Sinaitul, despre care scrie Sfântul
Sofronie, patriarhul Ierusalimului.
Dar dacă sfinţia ta nu te vei încredinţa de aceasta numai cu atâta, ci îmi
vei spune mie cum că în vremurile cele mai dinainte încă nu era Pravila
Bisericii după rânduiala aceasta de acum aşezată, şi pentru aceea, cine cum a
vrut aşa a ţinut pravila, eu îţi răspund cum că şi atunci, măcar şi nu era Pravila
Bisericii atât de împlinită în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu precum acum (de
vreme ce multe cele plăcute lui Dumnezeu cântări pe urmă, cu Duhul Sfânt, s-
au dat Bisericii, precum Octoihul şi Triodul şi celelalte) dar cu toate acestea, în
orişice fel a fost, o pravilă a fost şi atunci peste toată lumea în Sfânta Biserică a
lui Dumnezeu, pentru o gândire a tuturor. Iar părinţilor celor pustniceşti nici
atunci era, nici acum este o pravilă.
Şi pentru mai mare încredinţare, îţi voi scrie ţie puţintel din Patericul
Schitului, ca să cunoşti că nu a fost o pravilă a pustnicilor cu a mănăstirii.
Numai să iei aminte. Oarecare pustnic, oarecând, a întrebat pe marele
Varsanufie, grăind: „Cum se cuvine să petreacă cei ce sunt în singurătate?” şi a
răspuns: „Ceasurile şi Peasnele sunt porunci bisericeşti, şi sunt bine alcătuite,
pentru o împreunare a tuturor oamenilor. Aşijderea şi în vieţile cele de obşte,
pentru împreunarea mulţimii. Dar schitenii nici Ceasuri nu au, nici Peasne nu
grăiesc, ci numai petrecând la singurătate fac rucodelă şi învăţătură, şi puţină
rugăciune”. Şi mai jos iarăşi grăieşte aşa: „Dar pentru cântările cele de seară
grăiesc doisprezece psalmi. Aşijderea şi noaptea grăiesc doisprezece psalmi şi
după psalmi şed la rucodelă, şi care voiesc grăiesc psalmii de rost, şi care vreau
îşi iau seama de gândurile sale şi de Vieţile Sfinţilor. Şi alteori citesc cinci sau
opt foi, şi iarăşi se apucă de rucodelă şi altele”.
Dintru aceasta poţi să înţelegi cum că nici mai înainte era o pravilă a
sfinţilor părinţilor celor pustniceşti cu a mănăstirii, şi nici acum nu este una.
Dar dacă mă vei întreba în ce fel acum nu este o pravilă a părinţilor
celor pustniceşti cu a mănăstirii, eu îţi voi arăta şi din înseşi cuvintele tale,
numai să iei aminte. Sfinţia ta, scriind către mine, grăieşti că, dacă nu te-ai fi
împăcat ca să citeşti Pravila Bisericească, ţi-ar fi dat ţie duhovnicul ca să citeşti
cu Psaltirea Pravila Bisericească. Acum te întreb, părinte Atanasie: oare este
cu putinţă a numi pe singură Psaltirea Pravilă Bisericească? Şi dacă vei zice că
este cu putinţă, atunci să intri în Biserică măcar în orişicare mănăstire şi să
începi a citi Pravila Bisericească numai cu Psaltirea, fără de alte citiri ce se
cuvin Soborniceştii Biserici. Şi oare ce va fi? Au nu te vor opri pe tine, ca pe
cel ce nu ştii ce faci? Şi iarăşi, dacă vei vrea a citi în Soborniceasca Biserică,
Pravila Bisericii numai cu Coboşchinul, au nu te vor izgoni pe tine atunci cu
necinste afară din Biserică, ca pe cel ce n-are minte? Şi dacă nu este cu putinţă
a îndrăzni de a o face pe aceasta în Soborniceasca Biserică, apoi aievea este
dovadă cum că aceasta nu este Pravila Bisericească, ci numai că în loc de
Pravila Bisericească, se dă pustnicilor de la Sfinţii Părinţi, ca după puterea lor,
să citească ce se cuvine în vremea cea rânduită. Şi dintru dintru toate acestea,
îţi este arătat ţie de ajuns, cum că alta este pravila călugărilor celor pustniceşti
şi alta a Soborniceştii Biserici.
Cap 3. Despre pravila mea
De pravila mea vrând a face defăimare sfinţia ta, mai întâi rog ca sfinţia
ta cu îndelungă răbdare să te înştiinţezi despre petrecerea mea cea cu multă
nevoie împreună cu fraţii aici, în Sfântul Munte, şi apoi atunci vei înţelege de
pravila mea.
Venind eu, părinte, aici, în Sfântul Munte, de la a mea patrie
pravoslavnică, Rusia Mică, drept îţi mărturisesc ţie că cu atâta sărăcie am venit
aici, încât rămăsesem dator cu trei lei fraţilor celor ce au venit împreună cu
mine. Şi în vremea aceea am venit, când o măsură de grâu se suia preţul
aproape până la cinci lei, şi la rucodelă nu mă învăţasem, şi fiind şi cu trupul
neputincios, cu multă nevoie a mea îmi ţineam viaţa numai cu singur
posmagul. Şi să-mi crezi mie, părinte, cum că dacă, după Dumnezeu, nu mi-
ar fi ajutat mie sfinţii părinţi cei de limba mea, care petrec în Sfântul Munte,
nicidecum nu aş fi putut petrece aici, în Sfântul Munte, pentru nevoia şi
slăbiciunea mea cea mai de pe urmă. Că de multe ori şi iarna umblam desculţ
şi fără de cămaşă, şi întru altele rele pătimiri petreceam. Un fel de petrecere ca
aceasta având eu aici din început, adevărul îţi grăiesc, nu minţesc că, după
măsura puterii mele, mică ţineam şi pravila.
Şi dacă mi se întâmpla mie sau de la Lavra, sau de la Hilandar, cu
paximad13 a mă târî până la smerita mea calivă 14, sau şi din pădure aducând
lemne pentru a mea rucodelă, sau şi alt lucru mai greu întâmplându-se, atunci o
zi sau două zile, ca un slăbănog zăceam, neputând a împlini pravila mea. Şi
atunci îi mărturiseam duhovnicului cum că din pricina neputinţei mele celei
mai de pe urmă, şi pentru petrecerea cea cu anevoie a mea aici, nu pot să
împlinesc pravila mea, ci de multe ori o şi las. Şi că ce voi a face? Că-mi
grăieşte mie gândul, ca pentru aceasta să mă întorc iarăşi în Rusia şi acolo,
după puterea mea, îmi voi ţine pravila mea. Şi el, după înţelepciunea dată lui
de la Dumnezeu, întărindu-mă, îmi grăia: „Ba, fiule, să nu te duci din Sfântul
Munte, ci după cum poţi, aşa să ţii pravila şi să mulţumeşti lui Dumnezeu, şi
nu va avea a părăsi pe tine Dumnezeu, ci singură a ta mulţumire întru nevoi ţi
se va socoti de la Dumnezeu în loc de toată pravila. Şi eu, după al lui sfat,
ţinând a mea mică pravilă, vieţuiam, mulţumind lui Dumnezeu, întru a mea
neputinţă, şi rugându-mă bunătăţii Lui ca şi până în sfârşitul vieţii mele să mă
întărească a petrece aici, în Sfântul Munte al Athosului.
Şi pe urmă a venit şi Visarion şi cu dânsul împreună citeam o parte din
Pravila Bisericească. Dar când au venit Partenie şi Chesarie, atunci având mare
nevoie pentru strâmtoarea locului (că eram despărţiţi la două calive, la cea din
sus şi la cea din jos), citeam pe la cavii, după putinţa noastră. Şi după aceasta,
vrând a ne împreuna, am schimbat caliva cea mai de jos pentru chilia Sfântului
13
paximad-pesmet.
14
calivă-colibă; chilie.
Constantin. Şi nici aşa nu am putut a ne împreuna pentru lipsirea caviilor, că

avea numai două cavii, şi încă şi acelea nu erau de nici o trebuinţă. Şi când au
venit Iordache şi Martirie, atunci, fiind vară, am poruncit ca să se citească
împreună pravila la Sfântul Constantin.
Şi pe urmă, văzând apropiindu-se iarna şi neavând nici unde a ne pleca
capul, nefiind cavii, şi văzând neocolita noastră nevoie, am început singuri a
zidi la Sfântul Constantin vreo cinci cavii. Şi cine poate, părinte, a spune
nevoia noastră, care am răbdat-o vreo patru luni, umblând puţin de nu toată
iarna fără încălţăminte şi fără cămăşi, şi zidind cavii, cărând pământ şi piatră,
şi altă muncă fără de măsură având, iar în zilele duminicilor şi ale praznicelor,
în loc de odihnă, alergând pe la mănăstiri după paximad, şi fără de haine,
cutremurându-ne de frig? Şi atunci, părinte, pentru marea nevoie şi munca cea
fără de măsură, de multe ori fraţii, venind seara, cădeau ca morţii şi fără de
mâncare adormeau. Întru o nevoie ca aceasta a noastră, se întâmpla de multe
ori că şi din pravila noastră rămânea; şi în loc de Pavecerniţă, se întâmpla de
multe ori că porunceam să citească atunci numai Miluieşte-mă, Dumnezeule, şi
Cred întru Unul Dumnezeu, şi aşa să se culce. Însă şi atunci, Utrenia nu o
lăsam, ci citeam după puterea noastră, uneori trei catisme şi alteori şi mai mult.
Iar în loc de Ceasuri, citeam Paraclisul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu;
şi alteori îl lăsam şi citeam Ceasurile.
Deci într-o nevoie ca aceasta fiind noi, şi am intrat încă şi în datorii
până la douăzeci de lei şi mai mult. Şi ce să grăiesc mai mult, de vreme ce
pentru nevoia noastră, am vrut toţi să ne risipim. Şi o nevoie ca aceasta a
noastră necunoscând-o sfinţia ta, nici ştiind-o, ci numai având părere cum că
petrecem noi întru îndestulare şi lărgime, şi aşa cu prostime nevrând a citi,
năpădeşti aşa asupra noastră şi tuturor grăieşti de noi, şi ne socoteşti pe noi ca
pe nişte rătăciţi, şi multe din cele ce nu se cuvin le scrii către noi, despre care
mai pe urmă îţi vom da răspuns. Iar acum, părinte, măcar deşi aceeaşi nevoie
avem, că şi datoria şi până acum nu o am dat-o, şi într-o mare strâmtoare ne
aflăm, şi în lipsirea celor trebuincioase, agonisindu-ne hrana din munca
mâinilor noastre, şi aceea, nu cumpărând, numai paximad din mănăstire
aducând. Şi ca să zic mai drept mai mult decât rucodeala noastră ne hrăneşte pe
noi Dumnezeu. Şi încă şi întru alte rele pătimiri petrecem, dar cu bun darul lui
Dumnezeu, săvârşind caviile, avem acoperământ şi ne-am adunat la un loc şi,
după puterea noastră şi măsura, citim împreună Pravila Bisericească care ni se
cuvine nouă a o citi. Şi fără de mare nevoie a noastră nu o lăsăm, căci şi acum,
dacă se întâmplă un lucru greu, nu este cu putinţă ca să nu lăsăm ceva din
pravila noastră. Pentru că şi însuţi sfinţia ta ştii foarte bine de rucodela noastră,
cum că are muncă fără de măsură. Că de multe ori aducând de departe din
pădure lemne pentru rocodela noastră, câte douăzeci şi câte treizeci de oca, şi
venind în caviile noastre ca nişte slăbănogi şi omorâţi, se întâmplă de şi lăsăm
oareşce din pravila noastră. Dar însă şi pentru aceasta avem duhovnic şi avem
şi mila lui Dumnezeu, Care ştie neputinţa şi nevoia noastră.
Dar de mine ce scrii sfinţia ta? Că mă închid în cavie şi nimenea nu ştie
ce fac? Se întâmplă rar şi aceasta, părinte, ca să nu merg împreună cu fraţii la
pravilă. Dar nu fără de pricină, de vreme ce sunt om înăuntru, stricat cu trupul.
Şi nu numai ca să stau de multe ori se întâmplă că nu pot, ci nici să şed pentru
durerea trupească şi pentru alte multe pricini de nevoie. Dar dacă ar fi şi pentru
lenea mea măcar, însă şi atunci de aceasta nici o stricăciune nu este sufletului
tău.
Iată că în parte, ţi-am descoperit ţie, părinte, despre petrecerea noastră
cea cu multă nevoie şi de pravila noastră. Dar sfinţia ta ai voie şi putere ca să
faci ce vei voi cu noi. Şi măcar de vei şi scoate pe noi din Sfântul Munte, bine
vei face. Că nu suntem vrednici de a şedea aici, întru atâta sfânt loc, împreună
cu sfinţii părinţi, pentru lenea noastră. Dacă ne vei şi trimite pe noi în matca
focului, blagoslovit să fie Dumnezeu. Că pentru lucrurile noastre cele rele,
vom primi după vrednicie şi plata. Numai să ştii şi de aceasta, părinte, că nu
spre lucrurile noastre, pe care nici nu le avem, şi nici spre rugăciunea noastră,
ci numai spre mila lui Dumnezeu şi spre rugăciunile preacuvioşilor părinţi
celor ce locuiesc în acest sfânt loc avându-ne nădejdea noastră, nu ne
deznădăjduim, măcar deşi suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii. Şi într-acest
chip, părinte, scriindu-ţi sfinţiei tale răspuns despre Pravila Bisericească şi a
mea, iarăşi spre tine nu arunc nici o prihană.
Cap 4. Răspuns asupra hulei tale celei dintâi, părinte Atanasie, cu care ai
hulit pravoslavnica mea credinţă, socotind pe Papa întru o mărturisire a fi
cu mine
Întru scrisoarea ta aceasta ce ai scris către mine, părinte Atanasie, nu

aflu altă pricină, fără numai aceasta: că sfinţia ta, ca adevărului crezând
clevetirii, ca şi când eu nu aş fi citit Pravila Bisericească sau ca şi când nu aş fi
citit nimica, fără de toată întrebarea de este aşa, sau nu, şi fără de socoteală,
neîntâlnindu-te şi nici vorbind împreună cu mine, ci numai clevetirii crezând, şi
încă mai multe de la tine adăugând, scrii către mine, ocărându-mă în multe
feluri şi osândindu-mă pe mine, şi ca pe un rătăcit socotindu-mă. Şi încă ce spre
mine nu grăieşti? Că grăieşti cum că eu nu după adevăr mă mărturisesc
duhovnicului meu, precum scrie creştinilor a se mărturisi, şi că n-am credinţă

către dânsul, şi că sunt osebit şi de la duhovnic, şi de la Pravila Bisericească şi
de la stareţul meu. Şi cum că învăţătura mea, cu care învăţ pe fraţii care
vieţuiesc cu mine, este mincinoasă şi că lucrurile noastre sunt rele şi streine, şi
osebite şi pentru lucrurile mele cele rele, pe care le fac înaintea lui Dumnezeu şi
Făcătorului meu şi Care are să mă judece pentru dânsele în ziua cea mai de pe
urmă, sfinţia ta, hrăpind mai înainte stăpânirea a Acelui nefăţarnic drept
Judecător, a Domnului nostru Iisus Hristos, Care va răsplăti fiecăruia după
faptele lui, mai înainte de vreme osândindu-mă, mă asemeni diavolului şi lui
Iuda, celui ce a căzut de la Domnul Hristos şi din Ceata celor doisprezece
Apostoli.
Şi pretutindeni strigi asupra noastră, zicându-ne aşa, „că faptele voastre
sunt rele şi v-aţi golit cu faptele voastre, că nu sunt faptele voastre precum face
Sfântul Munte şi precum au legat Sfinţii Părinţi”. Şi altele multe asupra mea
grăieşti pentru faptele mele cele rele. Ci eu despre aceasta nu mă îndreptez,
pentru că ştiu, părinte, ştiu, cum că din faptele mele nu-mi este mie nădejde de
mântuire, căci cu faptele mele cele rele m-am făcut mai rău şi decât cei
necredincioşi, şi mai mult decât toţi cei din veac păcătoşi şi mai fără de măsură
am greşit, şi pe toţi i-am covârşit cu păcatele mele. Numai ţinând credinţa cea
dreaptă şi adevărată, şi fără de prihană a Sfintei noastre Soborniceştii şi
Apostoleştii Biserici a Răsăritului, cu tot sufletul meu şi cu mintea, cu inima şi
cu gândul, şi spre mila lui Dumnezeu nădăjduindu-mă eu, ticălosul, nu mă
deznădăjduiesc de a mea mântuire.
Dar despre învăţătura cu care eu învăţ pe fraţii cei ce vieţuiesc împreună
cu mine, să înţelegi cum că măcar deşi decât toţi oamenii sunt mai păcătos, însă
pe fraţii mei nu-i învăţ numai din singură gândirea mea, ci numai după sfatul
Sfinţilor Părinţi. Că şi mie, şi fraţilor mei, de obşte este nouă stareţ şi învăţător
neîmprelestit Sfânta Scriptură şi învăţătura sfinţilor învăţători ai Bisericii şi a
preacuvioşilor părinţi, pe care, pe cât este după putinţa noastră, citind-o,
cunoaştem în parte patimile noastre cu un număr de o mie, şi calea care ne duce
pe noi către mântuire, măcar deşi cu lucrurile noastre cele rele ne abatem de la
bine şi facem rele. Şi pe cât, cu darul lui Dumnezeu, putem înţelege puterea din
Sfânta Scriptură a Sfinţilor Părinţi, pe atâta unul pe altul ne întărim şi frate pe
frate ne folosim, când suntem bântuiţi de draci şi supăraţi de patimi. Dar dacă
ceva nu putem înţelege, atunci întrebăm de aceasta pe alţii, pe cei ce înţeleg
mai bine decât noi. Şi aşa, ispitind Sfânta Scriptură şi învăţătura Sfinţilor
Părinţi, ne învăţăm a urma drept sfânta credinţă.
Aşijderea ne învăţăm şi de faptele cele bune, adică de poruncile lui

Dumnezeu, şi de poruncile Sfinţilor Părinţi, şi de altele ce se cuvin creştinilor.
Şi măcar deşi nici un bine nu facem, însă cunoscându-ne neputinţa noastră din
învăţătura Sfintei Scripturi, neputinţa noastră mărturisim înaintea lui Dumnezeu
şi înaintea oamenilor, şi adevărul ce se arată în Sfânta Scriptură nu-l tăinuim, ci
mărturisim că aşa se cuvine nouă să facem precum scrie. Numai amar de noi!
Că pentru lenea noastră nu facem! Şi pentru aceasta vom fi ruşinaţi, înaintea
îngerilor şi înaintea oamenilor, întru a doua şi înfricoşata venire a Domnului
nostru Iisus Hristos. Numai, iarăşi din Sfânta Scriptură ne învăţăm să nu ne
deznădăjduim nicidecum de a noastră mântuire.
Şi pentru aceea, să înţelegi, părinte, că învăţătura aceasta, întru care eu,
cu fraţii cei ce vieţuiesc împreună cu mine, mă învăţ, nu este învăţătură, precum
ai zis, mincinoasă, ci este învăţătură de la Sfânta Scriptură, şi de la învăţătorii
Bisericii, şi de la Sfinţii Părinţi, şi pentru aceea este sfântă şi adevărată, şi plină
de Duhul Sfânt. Iară de vreme ce nu facem, precum ne învăţăm din Sfânta
Scriptură, de aceea mai mare osândă vom primi după lucrurile noastre cele rele,
în ziua înfricoşatei ispitiri.
Dar însă pentru mărturisirea ce scrii către mine, cum că nu mă
mărturisesc drept duhovnicului meu şi nu am către dânsul credinţă, de unde ştii
tu? Au tu eşti Cel ce ispiteşte inimile şi rărunchii? Că şi eu, părinte, cred că
Sfânta Mărturisire este una din [cele] şapte taine ale Sfintei noastre Biserici,
care se numeşte pocăinţa. Şi că acest fel de putere are că, măcar de s-ar fi
nevoit omul de iertarea păcatelor sale şi cu întunericuri de nevoinţă, dar până
nu va mărturisi lui Dumnezeu înaintea duhovnicului, întru adevăr cu înfrântă
inimă, greşelile sale, spre ruşinarea sa, şi până nu va primi de la duhovnicul său
epitimia ce i se cade şi dezlegarea, unuia ca acesta nicidecum nu i se vor lăsa
greşelile. Şi de aceasta ajunge. Însă să ne întoarcem iarăşi la cea dintâi.
Sfinţia ta, adică, precum ai zis, pentru faptele mele cele rele, şi
diavolului şi Iudei asemănându-mă pe mine, şi în multe feluri ocărându-mă pe
mine, şi nu te-ai îndestulat numai cu atâta, ci încă şi cu altele mai mari decât
acestea, de care şi mai tare decât de despărţirea sufletului meu mă
înspăimântez, şi mai tare decât de matca focului, şi de tartar, şi de toată altă
muncă a iadului ce va să fie mă cutremur! Că fără pricină năpădind ai îndrăznit
a mă tăia şi din Sfânta Biserică, şi de la Dumnezeu, şi de la sfânta noastră
credinţă cea fără prihană a mă depărta, numindu-mă pe mine eretic, adică de o
mărturisire a fi cu Papa, numai pentru singură aceasta: că cred şi mărturisesc
drept şi adevărat, dar nu fac faptele cele bune. Căci scrii către mine aşa: „Dar ce
folos avem, fraţilor, dacă le mărturisim şi le credem cum că sunt adevărate, şi
apoi nu le facem? Dar cum zice Domnul Hristos, că credinţa fără fapte moarte
este, şi faptele fără credinţă moarte sunt. Dar şi Papa într-acest chip
mărturiseşte ca sfinţia ta”. Acestea sunt cuvintele tale, părinte Atanasie, ce ai
scris către mine. Aceasta este a ta învăţătură, cu care ne înveţi şi ne îndreptezi
pe noi către mântuire. De unde ai învăţat într-acest fel a învăţa pe
pravoslavnicii creştini, cei ce au păcate, tăind şi singură nădejdea lor de
mântuire? Au din ce Evanghelie? Au nu auzi pe Domnul nostru Iisus Hristos
grăind: „Nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” 15?
Au nu-l auzi pe Dânsul, cu jurământ întărind, că este păcătoşilor pocăinţă
numai dacă vor a se pocăi? Că grăieşte prin proorocul: „Viu sunt Eu, grăieşte
Domnul, că, cu vrere, nu voiesc moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să
fie viu”16. Dar sfinţia ta, împotriva Evangheliei şi a întregii dumnezeieşti
Scripturi, aducând învăţătură străină şi depărtată de Sfânta Biserică către noi
pentru lucrurile noastre cele rele (adică, dacă se întâmpla oarecând pentru
pricinile cele de nevoie, precum destul ţi-am descoperit că şi lăsam oareşce din
pravila noastră), de tot ne tai nouă nădejdea de mântuire. Şi, pentru faptele
mele cele zise mai înainte, mă socoteşti a fi într-o mărturisire cu ereticii cei
depărtaţi şi afurisiţi, şi lepădaţi de la Sfânta noastră Sobornicească şi
Apostolească Biserică a Răsăritului. Cum nu te-ai temut de Dumnezeu,
îndrăznind, dintru a ta rea socoteală şi din oarba ta prostime, a scrie către mine
într-acest fel acest cuvânt mincinos al tău? Au nu vei da seama de aceasta în
ziua înfricoşatei ispitiri, înaintea nefăţarnicului Judecător? Că îndrăzneşti din
capul tău atâtea cuvinte mincinoase şi împotrivnice a alcătui împotriva urmării
Sfintei Biserici? Au nu ştii ce grăieşte Duhul cel Sfânt prin David: „Pierde-vei
pe toţi cei ce grăiesc minciună”17.
De unde ai cunoscut că Papa aşa mărturiseşte ca şi mine? Au nu ştii că
eu măcar deşi pe toţi oamenii cu păcatele am covârşit, dar însă, dreaptă şi fără
prihană a Sfintei noastre Soborniceştii şi Apostoleştii a Răsăritului Biserici
credinţa ţiind, spre mila lui Dumnezeu nădăjduindu-mă, nu mă deznădăjduiesc
de a mea mântuire. Dar Papa cel de la Apus, cu toţi cei ce urmează lui şi cu toţi
ereticii, pentru multele sale cele fără de număr eresuri împotriva lui Dumnezeu
şi împotriva sfintei noastre credinţe, afurisit este, şi depărtat, şi ca un mădular
putred tăiat de la sfânta a noastră a Răsăritului Biserică, şi anatemei celei de
veci dat. Şi n-are nicidecum nădejde de mântuire, dacă nu se va întoarce iarăşi
către Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului. Dar
15
Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32.
16
Ezechiel 33, 11.
17
Psalmi 5, 6.
sfinţia ta, urmând minţii tale celei de vânt, ai scris şi singur neştiind ce scrii. Au
nu ştii că singur din cuvintele tale te vei ruşina? Că din cuvintele ce ai scris
către mine întru a ta scrisoare, îţi voi aduce ţie mărturie că eu drept şi fără
prihană aşa cred precum crede Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească
Biserică a Răsăritului, dar nu aşa precum Papa Apusului. Însă numai să iei
aminte.
Întâia mărturie a ta pentru a mea sfântă credinţă
Sfinţia ta, scriind către mine, grăieşti (ca şi cum) ale noastre cuvinte
cele grăite către tine, ci le zici aşa: „Ba părinte, nu se poate să fie una ca
aceasta, că noi facem după cum face tot Sfântul Munte, şi credem după cum au
legat Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritului. Şi cine nu va crede după cum
mărturisim noi, sau cine va adăuga, sau cine va lua mai mult decât a legat
Biserica, zicem să fie anatema”. Şi acestea sunt ale noastre adevărate şi ale
mărturisirii noastre cuvinte, părinte Atanasie. Care şi sfinţia ta lăudând, aşa ai
zis: „Dar şi eu, fraţilor, la această mărturie a voastră vă dau răspuns zicând:
Amin”. Vezi, dar, părinte Atanasie, că şi singur mărturiseşti că drept şi adevărat
credem noi, precum crede şi Sfânta Biserică. Şi spre această dreaptă a noastră
credinţă îmi dai răspuns: „Amin”. Dar pentru ce pe urmă îndrăzneşti spre mine
a borî unele ca acestea ale tale înfricoşate cuvinte grăind: „Dar şi Papa într-
acest chip mărturiseşte ca sfinţia ta”. Bine au zis părinţii către care eu am
umblat cu a ta scrisoare: „Că nu i-a ştiut capul ce a scris mâna”.
Au ştii tu singur ce ai scris aici? Singur mărturiseşti ca despre partea

noastră că noi drept credem, precum crede şi Sfânta noastră Biserică a
Răsăritului. Şi spre întărirea mărturisirii noastre şi „Amin” răspunzi. Şi acum,
ca un om ce nu ştie de sine, grăieşti de mine că mărturisesc ca şi Papa. Care
împărtăşire avem către Papa şi Papa către noi? Care amestecare are Sfânta
noastră Biserică a Răsăritului cu al Apusului Papă? Au care obştire are lumina
cu întunericul? Au care împreunare are Hristos cu Veliar? Care, dar,
împărtăşire are dreptatea credinţei noastre celei sfinte către fărădelegea eresului
Romei? Au nu te vei ruşina din cuvintele Sfântului Apostol Iacov, care grăieşte:
„Au izvorul dintru un loc izvorăşte dulce şi amar? Au poate, fraţilor mei,
smochinul măsline a face? Au viţa viei, smochine? Aşijderea, nici un izvor
sărat a face şi apă dulce”18. Dar din gura sfinţiei tale şi sărat şi dulce, şi amar tot
împreună izvorăşte. Şi singur te-ai îndoit întru cuvintele tale, şi nu ştii ce
grăieşti.
A doua mărturie a ta pentru aceeaşi a mea sfântă credinţă
Iarăşi întru scrisoarea ta grăieşti către mine aşa: „Aşa şi sfinţia ta toate
le crezi şi le mărturiseşti că sunt adevărate şi apoi nu le faci”. Şi dintru aceasta a
ta mărturie, iarăşi a mea dreaptă şi adevărată credinţă se propovăduieşte. Dar
fapte bune, cu adevărat, nici n-am avut şi nici nu le am.
A treia mărturie a ta pentru aceeaşi a mea pravoslavnică credinţă
Şi iar întru scrisoarea ta adeverind pe cea curată şi fără prihană a mea

credinţă, grăieşti către mine ale mele cuvinte aşa: „Sfinţia ta zici aşa: Că,
împreună cu Biserica, strigi asupra ereticilor şi, blestemându-i, zici să fie
anatema”. Dar ce este mai mare decât aceasta a ta mărturie spre dovadă că eu
drept şi adevărat aşa cred şi mărturisesc ca şi Sfânta noastră Sobornicească şi
Apostolească Biserică a Răsăritului? Şi cum că împreună cu Biserica strig
asupra ereticilor, şi pe care i-a afurisit ea, şi eu îi afurisesc. Întrebu-te, dar: Au
eretici sunt râmlenii cu al lor Papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de
vreme ce sunt eretici, precum şi adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi
afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu
Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. Şi dacă eu, împreună cu Biserica, îi afurisesc
pe râmleni, cu Papa al lor, pentru că sunt eretici, cu ce îndrăzneală tu, cu ce
18
Iacov 3, 11-12.
minte îndrăzneşti a grăi asupra mea că Papa într-acest chip mărturiseşte ca şi

mine? Întru adevăr acum am cunoscut că s-au împlinit cuvintele mele, pe care
le-am grăit de tine: Că bătrân eşti, dar cuvintele întru tine ai ca de copil. O! că
dacă s-ar fi socotit ţie şi de la Dumnezeu ca de un copil. Însă ştiu că de aceasta
înfricoşată va fi ţie întrebare de la Dumnezeu, dacă nu cu osârdie te vei pocăi,
pentru că ai scos acest fel de cuvinte mincinoase asupra mea, a celui nevinovat
şi a celui fără prihană întru credinţa pravoslavnică.
Şi de aceasta ţi-ar fi ajuns către dovadă şi dintru singure cuvintele tale a
te încredinţa de mine, precum că eu drept şi adevărat aşa cred precum crede şi
Sfânta noastră Biserică a Răsăritului. Dar nu aşa precum tu, călcându-ţi ştiinţa
ta, şi singur nu ştii ce spre mine cleveteşti. Însă de vreme ce de credinţa mea am
mărturisit către tine şi către ucenicul tău Gherasim numai cu gura, deci iată
acum şi cu singură mâna mea scriindu-ţi ţie de a mea dreaptă şi fără prihană
mărturisire a sfintei noastre credinţe, voi vesti ţie cu scurt cuvânt al meu, pentru
ca şi dintru aceasta să cunoşti pe cea dreaptă şi fără prihană a mea mărturisire a
sfintei mele credinţe, pe care o mărturisesc aşa.
Cred întru Preasfânta de o fiinţă făcătoare de viaţă şi nedespărţită
Treime, în Tatăl, şi în Fiul, şi în Sfântul Duh. Unul Dumnezeu, Făcătorul,
Răscumpărătorul, Cel ce sfinţeşte pe făptură. Care cu firea se împreunează, dar
cu feţele se desparte. Care o putere, o Dumnezeire, o stăpânie, o voie şi o
lucrare are. Tatăl fără de început. Începătura cea fără de început. Care rădăcina,
şi izvorul, şi pricina, cea mai înainte de veci, este Fiului întru naştere, şi
Duhului Sfânt întru purcedere. Şi pe Acesta, pe Dumnezeu pe Tatăl, pe
Dumnezeu pe Fiul, pe Dumnezeu pe Duhul Sfânt, nu trei Dumnezei a fi cred, ci
pe Unul Dumnezeu în Treime slăvesc. Şi pe Treimea întru unire mărturisesc, o
cinstesc şi o măresc, ca Unui Dumnezeu şi Făcător a toată făptura îi slujesc şi
ca un rob mă închin.
Dar de Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a întrupat pentru noi,
două firi mărturisesc: Dumnezeire şi Omenire. Şi două fiinţe mărturisesc: una
de o fiinţă cu Tatăl, după Dumnezeire. Şi a doua de o fiinţă cu Maica, după
Omenire. Şi două voi mărturisesc: a Dumnezeirii şi a Omenirii. Şi două lucrări
mărturisesc, dar un ipostas al lui Dumnezeu Cuvântul. Şi două naşteri
mărturisesc: cea dintâi mai înainte de veci, fără ani şi fără de trup, că a strălucit
de la Părintele ca de la soare lumina. A doua, mai pe urmă, cea cu trup, de la
Sfânta Fecioară Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut Marele
preaveşnicul Dumnezeu, Cel dimpreună cu Cel fără de început, nevăzut,
neajuns, nescris împrejur după Dumnezeire, necuprins, Cel ce ştie inimile
tuturor oamenilor.
Iar pe Maica Domnului Nostru Iisus Hristos, dintru care, Dumnezeu

fiind adevărat, neschimbat s-a întrupat, cred şi mărturisesc adevărată a fi
Născătoare de Dumnezeu, care mai înainte de naştere şi în naştere şi după
naştere preacurată pururea Fecioară a petrecut şi petrece, rugându-se cu toţi
sfinţii pentru toată lumea către Fiul său şi Dumnezeu. Şi cu un cuvânt să zic:
cred întru una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică, precum ea crede,
şi eu, cu tot sufletul meu şi cu mintea, cu inima şi cu gândul, cred. Şi ceea ce
primeşte, primesc. Şi ceea ce a lepădat, şi eu lepăd. Şi pe care i-a afurisit, şi eu
îi afurisesc. Şi aceasta este credinţa apostolilor. Pentru această credinţă sfinţii
mucenici sângele lor şi-au vărsat. Şi cu veşnicele cinstiri şi cu cununile slavei la
cer s-au încununat. Pentru această credinţă, dar, Sfinţii Părinţi la sfintele şapte
soboare a toată lumea şi la cele pe alocuri au propovăduit şi au învăţat, şi cu
această credinţă pe toată lumea au întărit. Şi întru această credinţă şi eu m-am
botezat, şi am fost crescut, şi petrec, şi până la cea mai de pe urmă a mea
suflare, cu bun darul lui Dumnezeu, voi petrece. Şi pentru aceasta adevărată
credinţă, nădăjduiesc a primi veşnica viaţă de la Hristos Dumnezeu întru
Împărăţia Cerească. Şi aceasta este Catholiceasca Credinţă, pe care cine nu o va
păzi întreagă şi fără prihană în veac va pieri!
Vezi dar, părinte Atanasie, dreapta mea mărturisire a Sfintei noastre
Pravoslavnice Credinţe. Au mărturiseşte Papa într-acest chip precum eu, după
cum tu ai zis? Au nu huleşte el la Preasfântul Duh, grăind că şi de la Fiul
purcede? Şi aceasta este a lui întâia şi cea mai mare, şi cea mai grea ereticie.
Dar eu nu aşa mărturisesc, ci numai într-acest fel: că de la singur Tatăl purcede
Preasfântul Duh. Dar oare alte eresuri fără de număr nu are Papa? Şi au nu este
el aievea potrivnic şi vrăjmaş şi împotrivă luptător asupra Sfintei noastre
Biserici? Şi pentru aceea, ca pe un mădular putred, l-a tăiat pe dânsul de la sine
Sfânta noastră Biserică şi, ca pe un eretic, l-a dat veşnicei anateme.
Dintru aceasta, dar, părinte, destul îţi este spus, cum că eu, măcar deşi
mai vârtos decât toţi oamenii sunt mai păcătos, dar însă ţin credinţa cea dreaptă
şi fără de prihană a Sfintei noastre Biserici a Răsăritului. Iar Papa nici o
împărtăşire nu are cu a mea pravoslavnică mărturisire. Ci numai tu ai îndrăznit
a scoate al tău mincinos cuvânt şi ai hulit pe cea fără prihană şi sfântă a noastră
credinţă. Pentru aceea, după sfatul sfinţilor părinţi, a duhovnicului meu şi al
altora, vei da mie scrisoare, cu mâna ta scrisă, într-acest fel: „Că, pentru că eu
mincinos şi neadevărat cuvânt spre tine, Paisie, am scos, acum mă căiesc şi
grăiesc să mă ierţi, că nu am ştiut şi singur ce am scris”. Şi atunci, într-acest
chip îţi va fi ţie îndreptarea călugăreşte. Iar dacă te vei împotrivi, şi nu te vei
smeri, şi vei spune că „aşa este precum eu am scris, şi nu este într-alt fel”,
atunci ne vom judeca înaintea soborului a tot Sfântului Munte, şi atunci vei fi
ruşinat de toţi. Şi atunci cuvântul tău cel ce l-ai grăit asupra mea se va întoarce
asupra capului tău. Că Sfântul Munte şi cu toţi pravoslavnicii creştini, pe o
învăţătură ca aceasta a ta, depărtată şi streină de a Sfintei Biserici, precum tu
scrii către mine, nu primeşte. Ci, pe o urmare ca aceasta a ta, o şi afuriseşte.
Cap 5. Răspunsul meu împotriva hulii tale celei a doua, părinte Atanasie,
cu care ai hulit sfânta noastră credinţă şi pe Sfânta Biserica, grăind că
Papa crede precum crede şi Biserica noastră
Că scrii către mine, grăind aşa: „Dar ce folos avem, fraţilor, dacă le
mărturisim şi le credem cum că sunt adevărate, şi apoi nu le facem? Dar cum
zice Domnul Hristos, că credinţa fără de fapte, moartă este, şi faptele fără de
credinţă, moarte sunt. Şi Papa într-acest chip mărturiseşte ca sfinţia ta şi toate
poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate. Şi zice aşa: «Anatema cine
nu crede». Dar pentru că nu le face, se duce la dracul”. Şi acestea sunt cuvintele
tale ce ai scris către mine. Dar eu împotriva acestora, îţi răspund aşa:
Ce, dar, voi zice eu despre aceasta, părinte Atanasie, sau ce voi grăi?
Fără numai că aici văd cum că singur lucru s-a plinit adevărul ale adevăratelor
cuvinte ale Mântuitorului nostru care în Evanghelie zice: „Cu ce măsură
măsuraţi, se va măsura vouă”19. Foarte mă înspăimântez cum sfinţia ta, mie
săpându-mi groapa, singur ai căzut în groapa pe care o ai făcut. Aici se
împlineşte cuvântul proorocului: „Sabia lor va intra în inimile lor şi arcurile lor
se vor sfărâma”20. Că sfinţia ta, gândind în ce chip cât mai rău ai fi putut a mă
ocărî, ai săpat înaintea mea groapă, grăind către mine aşa: „Că şi Papa într-acest
chip mărturiseşte ca sfinţia ta”. Şi numaidecât singur ai căzut într-însa cu
înfricoşată cădere, grăind aşa: „Şi toate poruncile Bisericii le crede (adică Papa)
cum că sunt adevărate şi zice aşa: «Anatema cine nu crede». Dar pentru că nu le
face, se duce la dracul”.
Ce grăieşti aici, acum, părinte Atanasie? În ce fel poţi ca să dai răspuns
de aceasta? Nu ţi-a fost ţie destul că numai spre mine unul, săracul, sculându-te, să
mă ocăreşti, şi să mă grăieşti de rău, şi să mă tai din Sfânta Biserică, grăind că
Papa aşa mărturiseşte, îmi zici, ca şi mine, dar încă şi spre toată Sfânta noastră
Biserică a Răsăritului ai năpădit, grăind că şi Papa „toate poruncile Bisericii le
crede cum că sunt adevărate şi zice aşa: «Anatema cine nu crede». Dar pentru
că nu le face, se duce la dracul”. Şi aceasta grăind, ai pus pe Papa cum că este
19
Matei 7, 2.
20
Psalmi 36, 15.
întru o credinţă cu Sfânta noastră Biserică şi Sfânta noastră Biserică cu Papa. Şi

nicicum n-ai pus despărţire între Papa şi între Sfânta noastră Biserică. Numai la
tine şi Papa şi Sfânta noastră Biserică stă într-o măsură, neavând nici de un fel
de despărţire, amestecându-le împreună, şi sfânta noastră credinţă şi a papei. Că
dacă grăieşti că Papa crede toate poruncile Bisericii cum că sunt adevărate, şi
nu aşa prost crede, ci cu jurământ (că grăieşti: „Şi zice aşa: «Anatema cine nu
crede»”), au nu pui tu cu acest cuvânt al tău pe Papa cum că este una cu
Biserica noastră? Dar dacă el crede toate poruncile Bisericii, după cuvântul tău
„şi zice aşa: «Anatema cine nu crede»”, apoi pentru ce noi, pe dânsul
mărturisind aşa, îl afurisim şi mărturisim de dânsul că el este eretic?
Acum dar, te întreb: spune-mi mie, părinte Atanasie, pentru ce Sfânta
noastră Biserică a Răsăritului afuriseşte pe eretici? Au pentru faptele lor cele
rele sau pentru credinţa lor cea rea şi pentru răzvrătita lor urmare? Dacă îmi vei
răspunde mie că pentru faptele lor cele rele, că grăieşti aşa: „Dar pentru că nu le
face, se duce la dracul”. Eu îţi răspund: Nu este adevărat, părinte Atanasie, că
pentru lucruri rele pe nimeni nu afuriseşte Biserica. Nu afuriseşte Biserica pe
curvari, grăind: Dacă va face cineva curvie, este eretic şi să fie anatema. Nu
afuriseşte pe tâlhari, grăind: Dacă cineva va face ucidere, este eretic şi să fie
anatema. Şi nici de un păcat, fără de eres, nu afuriseşte Biserica pe cineva şi nu
dă anatemei. Aievea dar este, părinte Atanasie, că Sfânta Biserică nu pentru
fapte rele, ci pentru rea credinţă şi pentru rea urmare afuriseşte pe eretici şi îi dă
veşnicei anateme.
Acum dar, iar te întreb, părinte Atanasie: eretic este Papa? Dacă vei zice
că este eretic, bine grăieşti, că aşa este. Dacă el este eretic, precum şi adevărat
este, aceasta foarte tare să iei aminte: că nu pentru faptele lui cele rele, ci pentru
credinţa lui cea rea, adică pentru eresurile lui. Şi pentru împotrivitoarea lui
urmare asupra Sfintei noastre Biserici (precum eu îndestul ţi-am arătat), Sfânta
noastră Biserică a Răsăritului l-a afurisit pe dânsul şi de la sine l-a lepădat, şi
anatemei l-a dat. Deci dacă pentru credinţa lui cea rea Sfânta noastră Biserică l-
a dat pe dânsul anatemei, precum este adevărat, apoi cu care îndrăzneală tu, cu
ce minte îndrăzneşti a grăi pentru un aşa de mare eretic şi potrivnic al Sfintei
noastre Biserici că el „toate poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate şi
zice aşa: «Anatema cine nu crede»”? Dar dacă ar fi crezut el pe toate poruncile
Sfintei noastre Bisericii, precum tu grăieşti, atunci n-ar fi fost el eretic, ci ar fi
fost una cu Biserica noastră şi nu l-ar fi afurisit pe dânsul Sfânta noastră
Biserică. Dar dacă el este arătat eretic şi vrăjmaş al Sfintei noastre Biserici a
Răsăritului, atunci dovedit este că nu crede nicidecum nici unor porunci ale
Sfintei noastre Biserici şi pentru aceasta şi Sfânta noastră Biserică îl dă

anatemei pe dânsul pentru credinţa cea rea şi pentru eresurile lui.
Şi dintru aceasta tuturor aievea s-a arătat că mincinos este cuvântul
sfinţiei tale şi mincinoasă este învăţătura ta ceea ce grăieşte că şi Papa „toate
poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate, şi zice aşa: «Anatema cine
nu crede»”. Pentru că tuturor aievea s-a arătat că nu crede Papa sfintelor
porunci ale Sfintei noastre Biserici, ci încă şi huleşte şi este eretic, şi dovedit
potrivnic sfintei noastre credinţe celei fără de prihană. Şi pentru aceasta şi din
Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică a Răsăritului, ca mădular un
putred, s-a tăiat, şi este dat afurisirii.
Dar dacă, vrând să ieşi dintr-această groapă întru care ai căzut, părinte
Atanasie, şi vei răspunde către mine aşa: „Ba, frate Paisie, că eu n-am grăit
pentru a noastră Biserică, că el nu crede ale Bisericii noastre porunci, ci pentru
a lui Biserică ţie am grăit, că el ale Bisericii sale porunci le crede cum că „sunt
adevărate, şi zice aşa: «Anatema cine nu crede»”. Bine, părinte Atanasie, te voi
întreba şi eu un cuvânt şi să-mi răspunzi: Crezi cuvintelor Sfintei Scripturi,
după cum grăieşte Sfântul Apostol Pavel: „Un domn, o credinţă, un botez” 21?
Ştiu că vei răspunde că crezi. Dar dacă crezi, să ştii că una este adevărata
noastră creştinească credinţă, pe care o ţine Sfânta noastră Sobornicească şi
Apostolească Biserică a Răsăritului, iară celelalte credinţe toate sunt
mincinoase şi neadevărate şi se cade a le numi pe ele eresuri, iar nu credinţă, de
vreme ce una este a noastră adevărată credinţă a Bisericii Răsăritului. Şi cine nu
crede aşa precum crede Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească Biserică a
Răsăritului, acela măcar de ar fi împlinit şi toate poruncile lui Dumnezeu,
măcar şi minuni de ar fi făcut, măcar şi pe morţi de ar fi înviat, antihrist este şi
înşelător, şi eretic, şi afurisit. Şi unul ca acesta nu are nicidecum nădejde de
mântuire, dacă nu se va întoarce către Sfânta noastră Biserică. Aici foarte să
bagi de seamă, ca să poţi înţelege.
Dacă sfinţia ta vei zice mie aşa: „Eu, frate Paisie, pentru Papa am grăit,
că el ale Bisericii sale porunci crede cum că sunt adevărate şi grăieşte aşa:
«Anatema cine nu crede». Dar pentru că nu le face, se duce la dracul”. Aici iar
te întreb, părinte Atanasie: Iar dacă ar fi făcut Papa poruncile Bisericii sale,
oare i-ar fi lui nădejde de mântuire? Şi oare se duce la Dumnezeu? Dacă vei
zice: că dacă va face Papa poruncile Bisericii sale, se va duce la Dumnezeu,
atunci care va fi mai rea decât această hulă? Dacă cineva aşa va îndrăzni a zice,
unul ca acela îşi huleşte credinţa sa, iar pe cea ereticească o laudă. Pentru că
21
Efeseni 4, 5.
una este sfânta credinţă a noastră, a Bisericii Răsăritului, întru care este
mântuirea. Şi fără de această credinţă, nimeni nicidecum nu poate a se mântui.
Însă bine ştiu din scrisoarea ta, care ai scris către mine, că pentru Papa
într-acest chip ai zis către mine, că el poruncile Bisericii noastre le crede, iar nu
pe ale Bisericii sale. Şi îţi voi arăta ţie din înseşi cuvintele tale că într-acest chip
ai zis. Că grăieşti în scrisoarea ta aşa: „Dar şi Papa într-acest chip mărturiseşte
ca sfinţia ta. Şi toate poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate. Şi zice
aşa: «Anatema cine nu crede». Dar pentru că nu le face, se duce la dracul. Şi
zice cum că sunt şi a lui bune”. Şi dintr-aceste cuvinte ale tale poţi înţelege,
părinte Atanasie, că ai zis pentru Papa că poruncile Bisericii noastre le crede,
pentru că grăieşti pentru Papa aşa: „Şi grăieşte, adică, Papa că sunt şi ale lui
bune”.
Deci ce mai mult să zic? Sfinţia ta, din cea mai de pe urmă a ta
neînţelegere, şi pe Papa l-ai făcut că este de o mărturisire cu mine, socotindu-mă
pe mine a fi potrivnic Sfintei Biserici. Şi iarăşi despre Papa zici că este de o
mărturisire cu Sfânta noastră Biserică. Şi ce poate fi mai rău decât această
neînţelegere? Fără numai plângerii şi suspinului se cuvine această a ta urmare.
Au nu ştii, omule, că, dacă ai fi înţeles aceasta ce ai scris, singur te-ai fi
cutremurat? Că cu aceasta te depărtezi de la Dumnezeu singur, şi te faci pe tine
străin de biserica noastră, şi străin de sfânta noastră credinţă, grăind şi încă şi cu
scrisoarea întărind unele ca acestea, râsului şi mai vârtos plângerii şi suspinului
vrednice ale tale basne. Au nu eşti tu stareţ? Au nu ai sub mâna ta pe fraţii cei
ce locuiesc cu tine? Cum le poţi arăta lor neîmprelestit calea mântuirii şi ca de
mână luându-i pe dânşii, să-i duci fără prihană către Hristos, când şi singur nu
ştii ce este pravoslavnica noastră credinţă şi ce sunt ereticii? Au nu ştii cum te
învaţă Sfântul Ioan Scărarul, întru Cuvântul cel către păstor, grăind aşa: „A
credinţei celei fără de prihană şi a dogmelor pravoslavnice, mai înainte de toate
moştenire fiilor să le laşi. Că nu numai pe fii, ci şi pe nepoţii tăi, pe calea
Pravoslaviei îi vei aduce Domnului”. Vezi, dar, părinte, ce poruncesc sfinţii
păstorului, adică celui ce are pe fraţi, ca mai înainte de toate să înveţe pe
ucenicii săi de credinţă şi de dogmele pravoslavnice, pentru ca şi după moartea
lui să le rămână lor această moştenire? Ca şi ei să înveţe şi pe alţii, care vor
urma lor, aşijderea drept a crede. Pentru că credinţa este temeiul bunătăţilor şi
fără de acest temei nu se poate a face bunătăţi.
Şi dacă cineva fără de acest temei, adică fără dreapta credinţă, va începe
a zidi pe casa bunătăţilor, adică a face bunătăţi, atunci acest fel de bunătăţi ale
lui se vor risipi ca praful de pe faţa pământului.
Dar cum vei învăţa tu pe ucenicii tăi, ca drept să ştie de sfânta credinţă
şi de mărturisire, dacă şi singur de dânsa nu ştii? Au într-acest chip înveţi şi pe
ucenicii tăi de sfânta credinţă, ca şi pe mine? Au aşa le grăieşti lor, zicându-le
aşa: „Să ştiţi, fraţilor, că şi Papa crede toate poruncile Bisericii cum că sunt
adevărate, şi grăieşte aşa: «Anatema cine nu crede. Dar pentru că nu le face, se
duce la dracul»”? Au într-acest fel le dai lor tare şi neclătită întărire de sfânta
credinţă, grăindu-le „că şi Papa toate poruncile Bisericii le crede”? Au
adevărată este această învăţătură a ta? Acest fel de aur şi de argint le dai lor, ca
să facă neguţătorie duhovnicească? Dar dacă ei acest fel de aur şi de argint al
tău dat lor de la tine, îl vor arăta altora, au nu vor scuipa toţi, grăind că aurul
tău acesta nu este curat? Ci mincinoasă şi împotrivitoare asupra Sfintei Biserici
este învăţătura ta. Că Sfânta Biserică afuriseşte pe Papa pentru credinţa lui cea
rea. Dar sfinţia ta grăieşti împotriva Bisericii „că şi Papa toate poruncile
Bisericii le crede” şi altele.
Şi ce poate fi mai rău decât aceasta învăţătură? Au nu ştii că ucenicii tăi,
ca nişte oameni ştiindu-se cu dreptate şi având credinţă şi dragoste către tine, şi
toate cuvintele tale ca din gura lui Dumnezeu primind, auzind de la tine o
învăţătură ca aceasta a ta, au nu se vor încredinţa ei cuvintelor învăţăturii tale,
grăind aşa şi urmând precum şi tu? Au nu vor cădea şi ei cu această a ta
învăţătură întru o socoteală de Papa, grăind şi ei precum şi tu aşa grăieşti „că
Papa toate poruncile Bisericii le crede”? Şi alta. Au nu ştii ce grăieşte Sfânta
Scriptură: „Amar de cel ce adapă pe aproapele său cu băutură tulbure”, adică cu
învăţătură răzvrătită? Ia vezi. Au nu este această învăţătură a ta răzvrătită? Ia
vezi. Au nu într-acest fel vor învăţa şi ucenicii tăi şi vor mărturisi precum de la
tine vor vedea şi vor auzi? Că singur grăieşti întru scrisoarea ta către mine aşa:
„Că ucenicii sfinţiei tale şi ai mei, cele ce aud de la noi, acelea învaţă şi
mărturisesc”.
Aşa este cuvântul tău adevărat, că te mărturiseşti duhovnicului de toate?
Şi cele ce te învaţă duhovnicul, acelea faci? Dar oare te învaţă duhovnicii
Sfântului Munte aşa precum tu înveţi: „că Papa toate poruncile Bisericii le
crede” şi altele? Ci, de aceasta nicidecum nu poţi ca să-mi arăţi că aşa învaţă
duhovnicii. Pentru că şi eu am mers către duhovnicii Sfântului Munte şi le-am
spus lor pentru învăţătura ta aceasta. Şi ei, ca nişte oameni plini de darul
Duhului Sfânt, şi fiind fii ai Sfintei noastre Biserici a Răsăritului, aşa mi-au
răspuns: că Papa nu crede poruncile Bisericii noastre, ci încă şi huleşte asupra
credinţei noastre, şi este eretic şi vrăjmaş al Sfintei noastre Biserici, şi pentru
aceea de la dânsa este dat anatemei. Şi dacă cineva va îndrăzni a mărturisi de
dânsul că el crede poruncilor Bisericii noastre, să fie anatema. Ia vezi, părinte
Atanasie, cum mă învaţă duhovnicii Sfântului Munte? Şi eu această învăţătură a

lor primesc ca de la Duhul Sfânt.
Acum am cunoscut dintru învăţătura ta că nu mărturiseşti tu drept
duhovnicului tău, precum ne scrie nouă, creştinilor, nici nu ai credinţă către
dânsul. Ci numai minţii tale urmezi şi din capul tău înveţi, iar nu dintru
învăţătura duhovnicului tău, că duhovnicul nu învaţă aşa precum tu înveţi.
Cunoscut-ai acum, părinte Atanasie, că nu înveţi bine, ci împotriva
Bisericii noastre? Şi dacă nu ai cunoscut până acum, acum foarte bine cunoşti.
Şi dacă vei vrea a te smeri de aceasta pocăindu-te, şi a da spre mine scrisoare cu
mâna ta grăind: „că ce am grăit, rău am grăit, din neştiinţa mea, şi singur n-
am ştiut ce am scris”, atunci într-acest chip îţi va fi ţie iertare şi îndreptare. Iar
dacă nu vei vrea a te îndrepta şi a te pocăi de aceasta ce ai grăit, şi vei zice aşa:
„că aşa este precum eu am mărturisit şi am scris”, atunci să mă crezi că nici un
bine nu va fi de tine, ci numai încă şi afurisanie vei moşteni pentru acest fel de
învăţătură a ta împotrivitoare Sfintei noastre Biserici, şi pentru hula ta, cu care
ai hulit sfânta noastră credinţă, şi pentru aceasta, că ai scos prihană spre cei fără
prihană duhovnici ai Sfântului Munte, grăind că cu sfatul lor faci tu acestea.
Cap 6. Răspund asupra hulei tale a treia, părinte Atanasie, cu care din
capul tău ai hulit rău sfânta noastră credinţă pravoslavnică, de eretici
tâlcuind cuvânt din Psaltire
Că scrii către mine, grăind aşa: „Dar nu vezi, frate, câţi dascăli şi câţi
filozofi au căzut şi s-au făcut eretici, nu pentru altă pricină, ci pentru că s-au
crezut pe sine, zicând cum că şi ei fac bine, şi învăţăturile şi faptele lor sunt
plăcute lui Dumnezeu. Dar nu vezi, frate, pentru unii ca aceia ce zice proorocul
David? «Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi n-au voit blagoslovenia şi se va
depărta de la El». Şi iarăşi David zice: «Blestemaţi sunt cei ce se abat de la
poruncile Tale». Adică cei ce nu fac după cum cred, toţi sunt blestemaţi”.
Acestea sunt cuvintele tale, părinte Atanasie, ce ai scris cu mâna ta către
mine. Dar răspunsul meu spre cuvintele tale într-acest fel este:
Te întreb pe tine, părinte Atanasie, pentru cine ai adus spre mărturie din
Psaltire aceste două cuvinte, adică: „Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui; şi n-
au voit blagoslovenia şi se va depărta de la el”, şi: „Blestemaţi cei ce se abat de
la poruncile Tale”? Au pentru pravoslavnicii creştini le grăieşti acestea sau
pentru eretici? Dacă îmi vei răspunde mie că pentru pravoslavnicii creştini, eu
îţi voi răspunde: Nu, părinte Atanasie, una ca aceasta nu poate fi. Că mai
luminos decât soarele din singure cuvintele tale cele mai sus zise se arată că tu
nu pentru creştinii pravoslavnici, ci pentru ereticii care sunt străini de Sfânta

noastră Biserică ai adus aceste cuvinte din Psaltire. Că lor li se cuvin acest fel
de cuvinte, că ereticii au iubit blestemul şi a venit asupra lor, şi n-au vrut
blagoslovenia şi s-a depărtat de la dânşii, şi sunt blestemaţi de la Sfânta noastră
Biserică a Răsăritului cei ce s-au abătut de la sfânta noastră credinţă. Şi dacă
pentru eretici aceste cuvinte ai zis, şi eu mă împreunez cu zisa ta, şi te laud pe
tine, frate, pentru aceasta, de vreme ce, părinte Atanasie, ereticii pentru rea
credinţa lor şi pentru rea urmarea sa asupra Sfintei Biserici sunt afurisiţi şi
veşnicii anateme sunt daţi de Sfânta noastră Sobornicească şi Apostolească
Biserică a Răsăritului şi de sfintele şapte soboare a toată lumea. Şi nu este lor
nădejde de mântuire dacă nu vor crede precum crede Sfânta noastră Biserică a
Răsăritului.
Acum dar, părinte Atanasie, pentru că ai zis că aceste cuvinte de la
Sfântul David zise, sunt pentru afurisiţii eretici, te întreb cum ai tâlcuit aceste
cuvinte: „Blestemaţi cei ce se abat de la poruncile Tale”? Şi vei răspunde mie,
grăind: „Eu, frate Paisie, am tâlcuit aceste cuvinte aşa grăind: «Blestemaţi cei
ce se abat de la poruncile Tale», adică cei ce nu fac după cum cred, toţi sunt
blestemaţi”. Cu adevărat aceasta este tâlcuiala ta, părinte Atanasie, şi nu poţi
zice că nu este, pentru că singur cu mâna ta ai scris aceasta. Acum să cauţi şi să
socoteşti şi să iei seama cu amănuntul întru care groapă a pierzării singur pe
tine te-ai aruncat, cu această tâlcuire a ta, şi ai hulit sfânta noastră credinţă
pravoslavnică şi celor ce petrec întru a lor pierzătoare eresuri ereticilor
mântuire ai propovăduit, grăind de dânşii aşa: „Cei ce nu fac după cum cred toţi
sunt blestemaţi”, că, precum mai sus s-a arătat, pentru eretici ai tâlcuit aceste
cuvinte.
Întreba-te-voi eu: dar dacă vor face ereticii după cum cred, atunci, după
tâlcuirea ta, au fi-vor toţi blagosloviţi? O, hula ta! O, limbă neînfrânată, ceea ce
grăieşte din pântecele său minciună! Eu numai citind întru acest fel, de
băsmăşia22 şi hula ta m-am cutremurat cu sufletul şi cu trupul, şi cu faţa m-am
schimbat, dar tu, trecând cu vederea frica lui Dumnezeu şi călcând a ta ştiinţă,
nu te-ai temut a borî unele ca acestea? Acum am cunoscut că de credinţa
pravoslavnică nici un cuvânt nu este la tine. Şi după socoteala ta ereticii numai
de la aceasta sunt afurisiţi: că nu fac, după cum cred. Au ţi se pare ţie că ereticii
nu fac aşa după cum cred? Dar ce îţi este ţie, de fac ereticii aşa după cum cred,
sau nu fac? Au nu ştii, ticălosule, că ereticii, măcar de vor face şi toate faptele
aşa după cum ei cred, măcar şi pe morţi de vor învia, şi aşa nimic nu le
foloseşte lor, pentru că ei sunt afurisiţi şi lepădaţi de la Sfânta noastră Biserică a
22
băsmăşie-băsnire, plăsmuire.
Răsăritului şi nu le este lor nădejde de mântuire? Şi vor auzi de la dreptul

Judecător la a doua venire: „Amin grăiesc vouă. Nu vă ştiu pe voi. Duceţi-vă de
la Mine, lucrătorii fărădelegii23”.
Acum dar îţi descopăr ţie, pentru groasă prostimea ta, ca să înţelegi că
ereticii fac după cum ei cred, numai pentru aceasta mai amar îşi vor primi lor
muncă. Papa aşa crede, că sâmbăta trebuie să se postească, şi pentru aceea şi cu
fapta împlineşte credinţa sa, şi posteşte sâmbăta. Papa aşa crede, cum că cu
azimă trebuie a liturghisi, şi pentru aceea şi cu fapta aşa face şi cu azimă face a
sa Liturghie. Papa aşa crede, că trebuie de rânduiala Bisericii lui organe şi
muzică, şi pentru aceea şi cu fapta credinţa sa cea batjocorită o împlineşte şi în
Biserica sa cu organe şi cu muzică, ca întru o cârciumă, se veseleşte. Ce vei
răspunde aicea, părinte Atanasie? Au nu vezi că Papa aşa face după cum şi
crede? Dar oare pentru aceasta va fi el blagoslovit? Aşijderea şi toţi ereticii aşa
fac după cum şi cred, şi oare pentru aceasta vor fi ei blagosloviţi? Că tu ai
tâlcuit de eretici cuvântul Psalmului aşa: „Cei ce nu fac după cum cred toţi sunt
blestemaţi”. Dar dacă vor face după cum cred, atunci, după a ta tâlcuire, oare
vor fi ei blagosloviţi? De unde ai luat tu într-acest fel a ta tâlcuire? Au într-
acest fel Sfântul Ioan Gură de Aur, cel ce cu Duhul Sfânt a tâlcuit Psaltirea,
acest cuvânt al Psalmului a tâlcuit? Au nu tu ai tâlcuit acest cuvânt, cu duhul
acela, care a înşelat pe Eva [şi] care ţi-a băgat ţie în inimă ca să huleşti, din
nepriceperea ta, sfânta noastră credinţă cu acest fel de tâlcuire a ta? Dar
în ce fel cu această a ta tâlcuire ai hulit a noastră sfântă pravoslavnică credinţă,
eu îţi voi spune ţie, numai ia aminte. Dacă tu, părinte Atanasie, ai fi tâlcuit
acest cuvânt al Psalmului: „Blestemaţi cei ce se abat de la poruncile Tale” într-
acest fel: „de vreme ce ereticii s-au abătut de la sfânta noastră credinţă
pravoslavnică, pentru aceea sunt blestemaţi”, eu aş fi lăudat această tâlcuire a
ta. Dar de vreme ce ai tâlcuit aşa pentru eretici acest cuvânt al Psalmului: „Cei
ce nu fac după cum cred, toţi sunt blestemaţi”, pentru aceea eu pe această
tâlcuire a ta o afurisesc. Căci cu aceasta ai hulit sfânta noastră credinţă, de
vreme ce tu ai tâlcuit că ereticii pentru faptele lor sunt blestemaţi, iar nu pentru
credinţă. Că după a ta tâlcuire, numai pentru aceea sunt blestemaţi: „că nu fac
după cum cred”, dar n-ai tâlcuit aşa „că de vreme ce nu cred, pentru aceea sunt
blestemaţi”.
Că unul este Domnul, o Credinţă, un Botez. Şi unde este pravoslavnica
credinţă, acolo sunt şi pot să fie faptele cele bune. Iar unde nu este credinţa
23
Matei 7, 23; Luca 13, 25, 27.
pravoslavnică, acolo nu sunt nici faptele cele bune şi nici nu pot fi. Pentru că
credinţa este temeiul bunătăţilor, şi fără acest temei nici un bine nu poate fi.
Vezi dar, părinte Atanasie, cât de rău este dacă omul urmează minţii
sale şi crede gândului său? Ia vezi în ce groapă a pierzării cade unul ca acesta.
Au nu ştii că cuvânt de credinţă nu fiecăruia îi este lesne a ajunge? Şi dacă
omul nu va şti desăvârşit pentru dânsa, mai bine să tacă şi să grăiască numai
cuvântul care îndeobşte ni se cuvine nouă, celor neştiutori, a-l grăi, adică: cred
aşa precum Biserica şi Biserica aşa crede precum şi eu. Şi cu aceasta omul prost
în veac nu va greşi. Dar dacă omul prost, neînţelegând şi singur ce grăieşte, va
vrea nu numai a vorbi de credinţă, ci încă şi cu scrisoarea a întări, au doar unul
ca acela nu va cădea întru toate gropile rătăcirii? Au nu se va prinde întru toate
cursele diavolului, precum şi sfinţia ta, din neînţelegerea ta, întru câtă răzvrătire
te-ai poticnit şi urmare potrivnică asupra sfintei noastre credinţe, neînţelegând
singur ceea ce ai scris? Însă dreaptă este judecata lui Dumnezeu. Că tu ai
îndrăznit a tâlcui Sfânta Scriptură din capul tău, neurmând minţii sfinţilor
învăţători ai Bisericii. Oare aşa au tâlcuit ei? Oare nu învăţătorilor Bisericii le
este dat a cunoaşte tainele împărăţiei lui Dumnezeu, adică celor ce s-a sălăşluit
Duhul Sfânt întru dânşii, pentru curăţenia inimii şi a sufletului lor? Şi singur
Preasfântul Duh printr-înşii a tâlcuit Sfânta Scriptură, adică pe cea Nouă şi pe
cea a Legii Vechi. Şi fiecăruia ce va să înţeleagă Sfânta Scriptură, i se cuvine a
urma minţii lor celei de Dumnezeu insuflate şi precum ei au tâlcuit, aşa cu tot
sufletul să primească şi să creadă. Iar nu într-alt fel a tâlcui, precum afurisiţii
eretici, care neurmând minţii celei purtătoare de Duh a sfinţilor învăţători ai
Bisericii, singuri, din mândria lor, au început a tâlcui Sfânta Scriptură, urmând
minţii lor. Şi pentru mândria lor depărtându-se de la dânşii bunul dar al lui
Dumnezeu, s-a sălăşluit într-înşii diavolul şi a răzvrătit printr-înşii toată Sfânta
Scriptură, dându-le lor inimă a tâlcui strâmb şi mincinos, după a lor
împrelestită minte. Şi aşa şi-au alcătuit lor eresuri, şi au căzut de la Sfânta
Sobornicească Biserică a Răsăritului. Şi pentru aceea de la dânsa au fost daţi
anatemei şi ei şi toţi cei ce îndrăznesc strâmb şi mincinos, după a lor
împrelestită minte, a tâlcui Sfânta Scriptură. Pentru aceea cu frică şi cu
cutremur se cuvine a citi Sfânta Scriptură şi a o ispiti. Şi ceea ce nu poate omul
a înţelege, să se roage lui Dumnezeu ca să-i descopere lui, şi să şi întrebe pe cei
iscusiţi, şi aşa Preabunul Dumnezeu va îndrepta calea lui întru bine, cu bun
darul Său.
Iată dar, părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, ţi-am descoperit ţie destul
despre sfânta noastră pravoslavnică credinţă. Ţi-am descoperit ţie şi pentru
eretici, că Sfânta noastră Biserică a Răsăritului nu pentru fapte rele, ci pentru
eresuri afuriseşte pe eretici. Şi ţi-am descoperit ţie că ereticii, măcar de vor face
şi toate faptele aşa după cum cred, nici un folos nu le este lor, ci mai vârtos
pierzare, pentru că n-au credinţă dreaptă. Şi ai cunoscut acum că de vreme ce
unul este Dumnezeu, şi nu este altul fără numai El, aşijderea şi credinţa noastră
şi Biserica noastră, una [este], şi nu este alta fără de dânsa. Şi pentru aceea şi
singur tu, ziua şi noaptea, de aceasta să te înveţi. Aşijderea şi pe ucenicii tăi de
aceasta să-i înveţi, că aceasta este catholiceasca credinţă, pe care dacă vreun
credincios nu o va crede desăvârşit, nu va putea a se mântui.
Şi aceea ce, din neştiinţa ta, pentru credinţa cea sfântă ai greşit şi, din
nesocoteala ta, o ai hulit, de aceasta să te căieşti cu osârdie şi să-L rogi pe
Dumnezeu, ca să te ierte, după a Sa iubirea de oameni. Iar către mine să dai tu
singur scrisoare cu mâna ta că rău ai grăit şi în ce chip ai greşit cu mâna ta,
iarăşi cu mâna ta să mărturiseşti adevărul, şi să afuriseşti minciuna ta. Şi aşa va
fi ţie îndreptare şi ucenicilor tăi cu tine.
Cap 7. De întrebare pe aproapele său
Grăieşti către mine, părinte Atanasie, „că smerenia stă întru aceasta, ca
să întrebi pe altul şi ce-ţi va zice, aceea să faci”. Şi spre aceasta aşa îţi răspund:
Adevărat este acest cuvânt al tău, părinte Atanasie, şi de aceasta eu
foarte m-am bucurat. Că aceasta este adevărata smerenie: a nu crede minţii sale,
ci socotelii aproapelui său întru toate. Numai încă, părinte Atanasie, nu cu totul
ai nimerit. Că grăieşte Sfânta Scriptură: „Iubiţilor, să nu credeţi la tot duhul, ci
să ispitiţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu”24. Şi iarăşi grăieşte Sfânta
Scriptură: „Prietenii tăi să fie mulţi, dar sfetnicii tăi, unul dintr-o mie” 25. Vezi
cum Sfânta Scriptură ne porunceşte nouă ca să alegem sfetnic pe unul dintr-o
mie. Dar cine este acum acest sfetnic? Acesta este, precum Sfinţii Părinţi ne
învaţă, care după puterea Sfintei Scripturi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate să
dea bun sfat celor ce vin către dânsul, pentru îndreptarea bunătăţilor şi
vindecarea patimilor. Că acest fel de sfetnic, dacă după puterea Sfintei Scripturi
sfătuieşte a face, acesta de la Duhul Sfânt grăieşte. Şi de unul ca acesta
nicidecum nu se cuvine a se îndoi întru nimic, ci întru tot lucrul şi gândul său,
toată voia sa şi mintea sa lăsând, de la dânsul se cuvine să primească sfat ca de
la Însuşi Dumnezeu. Iar dacă cineva din capul său şi împotriva puterii Sfintei
Scripturi va îndrăzni a da sfat cuiva, pe unul ca acesta, măcar şi minuni de ar fi
făcut, nu se cuvine a-l crede şi învăţătura, şi sfatul lui nu se cuvine a le primi, ci
24
1 Ioan 4, 1.
25
???
ca de un şarpe a fugi, necontenit în minte şi în inimă ţinând acel cuvânt al

Sfântului Apostol Pavel: „Dar chiar dacă noi sau înger din Cer va binevesti
vouă mai mult decât ceea ce bine v-am vestit vouă, anatema să fie”26.
Cap 8. De Sfântul Grigorie Sinaitul
Şi de Sfântul Grigorie Sinaitul ce scrii către mine, grăind că: „m-am

întâlnit şi cu părinţii care citesc pe Sfântul Grigorie Sinaitul, dar şi aceştia după
obiceiul Sfântului Munte urmează. Că Sfântul Grigorie învaţă calea mântuirii
după cum l-a luminat Dumnezeu, dar nu dă învăţătură ca să nu citească Pravila
Bisericii” şi altele. Şi îţi răspund aşa:
Orbul, care niciodată n-a văzut soarele, măcar deşi de la toţi aude de
mărirea şi de lumina lui, dar nu aşa se îndulceşte precum acela ce vede cu ochii
săi strălucirea luminii soarelui. Aşijderea şi cel ce niciodată nu a gustat miere,
măcar deşi de multe ori aude de dulceaţa ei, dar însă nu poate pricepe dulceaţa
ei aşa precum cel ce cu singur lucru de multe ori gustând, s-a îndulcit.
Aşijderea şi sfinţia ta, nu numai că nu ai citit niciodată, nici ai văzut, ci numai
cât ai auzit, şi aceea încă rar, de cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, şi acum
voieşti a grăi de Sfântul Grigorie cum învaţă. Auzi dar, şi ia aminte, ca să poţi
înţelege puterea cărţii Sfântului Grigorie.
Acest purtător de Dumnezeu părinte, toată Sfânta Scriptură şi a
învăţătorilor bisericeşti şi a Sfinţilor Părinţi, cu mare băgare de seamă şi cu
durere ispitind, cu Duhul Sfânt a scris cartea sa pentru aşezarea şi pentru
rânduiala pustniceştii vieţi, dar nu a mănăstirii. Şi nimic singur de la sine n-a
scris, ci toate de la Sfânta Scriptură şi din învăţatura tuturor sfinţilor celor de
demult a adunat, şi precum aceia au învăţat, aşa şi acest sfânt învaţă şi grăieşte
că alta este lucrarea pustniceştii vieţi şi alta viaţa cea de obşte şi fiecare întru
care a fost chemat, petrecând într-însa, se va mântui. Şi precum eu ţi-am scris
ţie că alta este pravila soborniceştii Biserici şi alta cea pustnicească, aşa şi acest
sfânt învaţă şi aduce întru mărturie pe Sfântul Varsanufie cel Mare, sfântul cel
de demult, precum eu ţie, puţin mai sus ţi-am scris în cuvântul cel pentru
Pravila Bisericească.
Şi pentru aceasta, dacă vrei a cunoaşte desăvârşit învăţătura Sfântului
Grigorie, precum el, cu Duhul Sfânt, luând de la Sfinţii Părinţi cei de demult,
ne învaţă. Să citeşti cu mare socoteală şi să iei aminte cu osârdie în ce fel îi
învaţă pe pustniceştii călugări, şi cum le pune lor rânduială, şi pravilă şi altele,
26
Galateni 1, 8.
precum în de Dumnezeu insuflata carte a lui se scrie. Şi atunci vei putea

înţelege învăţătura sfântului.
Şi Sfântul Grigorie Sinaitul scrie pe care cărţi se cuvine a le citi
călugărul, ca să se înveţe cum i se cade lui a şedea în chilie, şi grăieşte: „Să
citeşti totdeauna de cea fără de grijă şi de rugăciune, adică în Scărarul, în
Sfântul Isaac, a Sfântului Maxim, a Sfântului Simeon Noul Teolog şi a
ucenicului său, Nichita Stithat, a Sfântului Isihie şi a Sfântului Filotei Sinaitul.
Dar ceea ce grăieşti că Sfântul Grigorie Sinaitul nu învaţă ca să nu citească
Pravila Bisericii, adevărat aşa este. Că precum Sfinţii Părinţi la sfintele soboare
a toată lumea, cu Duhul Sfânt, au dat Sfintei Bisericii lui Dumnezeu o
sobornicească Pravilă, ca să se citească în vieţile cele de obşte şi în mireneştile
biserici în toată lumea, pentru o împreunare a tuturor pravoslavnicilor creştini,
aşijderea şi acest sfânt, urmând Sfinţilor Părinţi, multe cântări plăcute lui
Dumnezeu a alcătuit, cu Duhul Sfânt, pe care le-a şi primit Sfânta Biserică a lui
Dumnezeu şi până acum ţinându-le, le cântă, şi în veac va avea a le ţine. A
alcătuit sfântul acesta, Grigorie Sinaitul, cu Duhul Sfânt, Treimicile, care în
toate duminicile se cântă după Canonul Treimic, care este: „Cuvine-se cu
adevărat a te mări pe Tine Dumnezeu Cuvântul”, şi Canonul Cinstitei Cruci şi
altele. Dar de vreme ce Sfinţii Părinţi cei pustniceşti nu una, ci în multe feluri
îşi aveau pravilă, aşijderea şi acest sfânt, dintru ale lor învăţături luând, cu
Duhul Sfânt, a alcătuit cartea sa şi a pus într-însa călugărilor pustnici altă
pravilă, dar nu bisericească. Şi dacă vrei să cunoşti, să citeşti cartea sfântului şi
vei cunoaşte desăvârşit. Şi aceasta nu a făcut-o împotriva Sfintei Biserici, ci
după cum învaţă Sfinţii Părinţi cei de demult. Că alta este Pravila sobornicească
şi alta este a monahilor celor ce petrec în pustie, precum eu în cuvântul de
Pravila Bisericească, după cât a fost cu putinţă, mai pe scurt ţi-am arătat cu
cuvântul meu.
Cap 9. Răspuns spre mincinoasa şi zavistnica ta prihană asupra fraţilor

mei, cu care îi năpăstuieşti pe dânşii, crezând tu minciuna ucenicului tău
Gherasim care ţi-a spus ţie de dânşii, că ar fi grăit ei pentru greci, că sunt
rătăciţi şi nu ştiu ce fac; şi iarăşi că ar fi spus Visarion către Gherasim,
cum că nouă nu ni se cade ca să blestemăm pe eretici, ci numai
patriarhului sau despotului; căci şi ereticii au parte la Mormântul
Domnului Hristos şi aprind toţi lumânările de la Patriarhul nostru
Şi spre această, a zavistnicii voastre clevetiri, îţi dau răspunsul ţie aşa:
Scrie Sfântul Isaac Sirul: „Tânărul, tânărului urmând, face pe cei

socotitori a suspina şi a plânge pentru dânşii. Dar stareţul, dacă va urma celui
tânăr, mai rea împuţită patimă are cu mult mai mult decât cei tineri”. Una ca
aceasta şi la sfinţia ta s-a împlinit. Ucenicul tău, din neştiinţa sa şi din
neputinţă, a alunecat în groapa clevetirii, dar sfinţia ta, în loc ca să-i dai lui
mână de ajutor cu a ta oprire de a lui poticnire, ai căzut şi tu, împreună cu
dânsul, întru aceeaşi groapă, tocmai ca adevărului crezând clevetirii. Şi de
aceasta foarte mă mir de tine că, fiind tu aşa fel de stareţ, din cei mai iscusiţi,
aşa curând şi uşor crezi minciunii. Şi neîntrebând de aceasta, de este desăvârşit
aşa sau nu, urmând numai minţii şi obiceiului copilăresc, ca un mic prunc şi
fără de socoteală, îndrăzneşti şi la scrisoare cu mâna ta a întări aceasta, cu
adevărat, spre a ta ruşinare. Dacă singur nu ai putut socoti de aceasta, ce fel de
lecuire ai fi putut da ucenicului tău, care a căzut în clevetire, şi să-l dezveţi pe
dânsul de aceasta cu bună învăţătura ta? Dar oare nu ai tu cartea Sfântului Ioan
Scărarul? Pentru ce nu cauţi într-însa, cum aceea pe tine şi pe noi pe toţi, despre
aceasta ne învaţă, grăind: „Oarecând oarecare dintre fraţi a clevetit către dânsul
pe aproapele său. Şi numaidecât preacuviosul a poruncit pe acela a-l goni,
grăind: «Nu se cade a fi în mănăstire diavol văzut şi nevăzut»”.
Vezi, părinte, cum Sfinţii Părinţi, diavol pe clevetitor numind, îl
izgonesc şi din mănăstire? Dar sfinţia ta aşa curând crezi minciunii ca
adevărului. Au nu tu singur scrii către mine aşa: „Că copilul ce aude din gura
tatălui său, aceea învaţă şi mărturiseşte? Aşijderea şi ucenicii sfinţiei tale, şi ai
mei, ce aud de la noi, acelea învaţă şi mărturisesc”. Şi cum iarăşi grăieşti de
mine că eu zic „că grecii fac bine”. Dar de ucenicii mei grăieşti că ei zic pentru
greci cum „că sunt rătăciţi şi nu ştiu ce fac”. Cum poate fi aceasta? Au nu ştii
că şi pentru un cuvânt deşert vom da răspuns în ziua Judecăţii şi cum că pierde
Domnul pe toţi cei ce grăiesc minciună? Au doar poţi zice că au grăit ucenicii
mei aceasta?
Şi iar grăieşti sfinţia ta pentru mine aşa: „Sfinţia ta zici aşa: că împreună
cu Biserica strigi asupra ereticilor şi, blestemându-i, zici să fie anatema. Dar
Visarion a zis către Gherasim cum că nouă nu ni se cade ca să blestemăm pe
eretici, ci numai Patriarhului sau despotului i se cuvine, căci şi ereticii au parte
la Mormântul Domnului Hristos şi aprind toţi lumânările de la Patriarhul
nostru”. Poţi să zici tu aceasta, părinte Atanasie, cum că aceasta este adevărat şi
cum că aşa a spus Visarion către Gherasim? Dar au nu este aceasta aievea
minciună şi adăugire?
Acum ascultă de aceasta, ca să înţelegi cum a spus Visarion către
Gherasim. Când a venit la Careia ucenicul tău Gherasim şi s-a întâlnit cu
Visarion, şi a început a-l năpăstui pe dânsul, grăind aşa: „că tu mie mi-ai zis că
grecii sunt rătăciţi şi nu ştiu ce fac”, Visarion, văzând o năpastă ca aceasta, de
care nici în somn n-a visat, s-a însemnat cu semnul Crucii şi a început a se
îndrepta. Dar Gherasim, curmând cuvintele lui, a început, ca un ieşit din mintea
sa, înfricoşat a-l afurisi pe Visarion şi anatemei a-l da. Dar Visarion, văzând
această nebunie a lui, a început către dânsul a grăi aşa: „Nu, frate Gherasim, nu
aşa. Dacă ai fi şi ştiut în mine sau în altul oarecare, oarece eresuri noi, care
până acuma n-au fost, dar însă până nu va fi de aceasta sobornicească întrebare,
tu, fiind monah prost, nu ai putere pe unii ca aceştia noi eretici a-i afurisi, fără
de Patriarh şi fără de vlădică. Iar dacă Patriarhul şi vlădica, ispitindu-i pe aceşti
noi eretici, şi după întrebare, dacă vor petrece tot întru a lor neplecare, şi îi vor
afurisi pe unii ca aceştia noi eretici, atunci fiind afurisiţi de la Patriarhul şi de la
vlădica, se cuvine şi fiecărui drept credincios creştin a-i afurisi”. Aşa a zis
fratele Visarion ucenicului tău Gherasim, dar nu aşa precum el a clevetit ce a
vrut şi încă a adăugat multe dintru al său cap deşert, ce a vrut singur, care este
aievea minciună. De care şi el singur auzind, a căzut la picioarele lui Visarion
şi şi-a cerut iertăciune. Şi încă mai pe urmă, întâlnindu-se şi cu mine şi auzind
pentru a mea fără prihană mărturisire a sfintei credinţe de la mine, a zis că este
aşa, şi a întărit cu jurământ cum că „de aici încolo de noi nu veţi avea
nicidecum nici un fel de sminteală de aceasta, nici de un cuvânt”. Şi iată aşa iar
v-aţi sculat asupra noastră fără de nici o pricină. Că numai voi singuri, spre
ruşinea voastră şi spre ocara voastră de la toţi, aţi scris către mine această
filozofească a voastră învăţătură, care numai de râs şi de plângere este vrednică.
Cap 10. Pentru stareţul meu, părintele Vasile
Pentru stareţul meu, părintele Vasile, îţi vestesc ţie că acest om este
mărturisit nu numai de toată Ţara Rusească şi Ţara Românească şi a Moldovei,
ci şi trei patriarhi: al Alexandriei, şi al Antiohiei, şi al Ierusalimului, cu mulţi
arhierei întâmplându-se în Bucureşti şi auzind de dânsul, l-au chemat în
Bucureşti. Şi soborniceşte de dânsul întrebând şi socotind, l-au întrebat mult şi
pentru sfânta credinţa şi pentru învăţătura cu care învaţă pe fraţii cei ce
vieţuiesc cu dânsul şi pe cei ce vin către dânsul. Şi aflându-l fără de prihană şi
neclătit întru credinţa pravoslavnică, şi socotindu-i învăţătura lui, şi cunoscând
că de la sine nimic nu grăieşte, ci numai că învaţă după puterea Sfintei
Scripturi, şi văzându-l că urmează întru toate învăţăturii sfinţilor învăţători ai
Bisericii şi după a preacuvioşilor părinţi, şi neaflând întru dânsul nimic prihană,
foarte s-au bucurat preasfinţii patriarhi şi l-au blagoslovit pe dânsul, şi au
mărturisit pentru dânsul înaintea a tot soborul zicând ca nimenea să [nu] se

îndoiască pentru învăţătura lui. Ci şi aicea, părinte Atanasie, în Sfântul Munte,
multe cinstite feţe ştiu pe stareţul meu, mai vârtos duhovnicul meu,
preacuviosul părintele Daniil, ce vieţuieşte la Schitul Sfântului Dimitrie, pentru
că el este duhovnicesc părinte şi stareţului meu Vasile.
Cap 11. Răspunsul meu spre a patra hulă a ta, părinte Atanasie, cu care ai
hulit sfintele cărţi greceşti scrise cu mâna, cele făcute de Sfinţii Părinţi, cu
Duhul Sfânt. Că scrii către mine, grăind aşa: „Dar să ştii şi aceasta: cărţile
cele greceşti ce sunt scrise cu mâna, nu sunt primite de Biserică, căci au
pricină şi nu putem să ne încredem în ele. Cu dinadinsul credem cum că
cei ce le-au făcut sunt sfinţi şi le citim, dar nu le avem la evlavie, de vreme
ce au pricină”.
Dar spre această hulă a ta, părinte Atanasie, îţi răspund într-acest fel:
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile
sfinţilor şi a toată lumea învăţători şi a preacuvioşilor şi purtătorilor de
Dumnezeu părinţilor noştri, cărora cu luminarea Preasfântului Tău Duh ai
deschis mintea lor a înţelege Sfânta Scriptură, a Legii celei Vechi şi a celei Noi,
şi le-ai dat lor, pentru curăţenia inimii şi sufletelor lor, a înţelege tainele
împărăţiei Tale, ajută-mi mie, cu bun darul Tău, ca să răspund asupra celor ce
ocărăsc învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Luminează-mi mintea şi limba spre lauda
învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate a Sfinţilor Părinţi. Şi dă puterea cea de
la Tine neputinciosului meu cuvânt, ca să defaim şi să ruşinez luptătoarea de
Duh împrelestitură a minţii celei înalte purtătoare de vânt, şi ca să gonesc pe ai
minţii porci, cei ce vor a călca mărgăritarul, adică învăţătura Sfinţilor Părinţi,
cu a lor rătăcită urmare.
Că cu al Tău atotputernic ajutor se vor închide hulitoarele guri ale celor
ce grăiesc nedreptate asupra celei fără de prihană Miresei Tale, a Sfintei Tale
Biserici, şi asupra sfinţilor Tăi. Şi mute să fie buzele cele viclene, cele ce
grăiesc fărădelege, cu mândria şi cu hula, asupra învăţăturilor celor drepte şi
pline de bun darul Preasfântului Tău Duh ale Sfinţilor Părinţi. Ci, o sfinţilor,
toţi care cu suflarea Preasfântului Duh, după puterea Sfintei Scripturi aţi
alcătuit învăţătura spre întărirea vieţii celei după urmarea Sfintei Evanghelii;
precum în toată viaţa cea de Dumnezeu următoare a voastră, pentru
blagocestiva credinţă şi pentru sfânta învăţătura voastră, aţi răbdat năpăşti de la
vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, aşa şi acum de la gurile cele neînvăţate şi
neînfrânate care grăiesc cele deşarte şi minciună, răbdaţi ocări, hulită fiind de
dânşii învăţătura voastră cea de Dumnezeu insuflată şi mai vârtos Duhul Sfânt,
cel ce prin voi a grăit. Însă hula lor se va întoarce asupra capului lor şi asupra
creştetului lor nedreptatea lor se va pogorî. Iar vouă, pentru aceasta, vi se va
socoti spre mai mare adăugare a darurilor lui celor dumnezeieşti de la Cel Drept
Dătător de plată Hristos Domnul.
Acuma dar, fiu omenesc, până când eşti greu la inimă? Pentru ce iubeşti
deşertăciunea şi cauţi minciuna?27 Că nu este în gura ta adevăr. Groapă
deschisă, grumazul tău. Cu limba ta mă vicleneşti28, grăind: „Să ştii şi aceasta:
cărţile cele greceşti ce sunt scrise cu mâna, făcute de la sfinţi, nu sunt primite
de Biserică şi nu putem să ne încredem în ele şi le citim, dar nu le avem la
evlavie, de vreme ce au pricină”.
Întrebu-te acuma, omule, de unde ştii tu că Sfânta Biserică nu primeşte
cărţile cele greceşti scrise cu mâna, de la sfinţi făcute? Cine te-a învăţat de
aceasta? Om, au înger? Ştiu bine că acela te-a învăţat, care a înşelat pe Eva.
Acela te-a adus spre o îndrăznire ca aceasta, aflându-te întru aceasta ascultător,
ca prin tine, prin scula sa, să hulească sfintele cărţi ale Sfinţilor Părinţi, cele cu
Duhul Sfânt făcute de dânşii, şi ca să scoată prin tine şi prihană asupra Bisericii
celei sfinte şi fără de prihană, grăind întru tine că Biserica nu le primeşte pe
acestea.
Ce grăieşti aceasta, omule? Au doar Biserica nu primeşte cărţile greceşti
cele scrise cu mâna ale Sfinţilor Părinţi? Dar te întreb, pentru ce nu le primeşte?
Îmi răspunzi mie: „pentru că au pricină”. Ce fel de pricină? Eu îţi voi răspunde,
Atanasie, care pricină grăieşti tu că au. Diavolul din început ucigător de oameni
se numeşte şi urâtorul binelui, precum şi singur pentru mândria sa din Cer a
căzut şi din lumină s-a făcut întuneric. Aşijderea şi fiecărui om care voieşte să
se mântuiască, îi face de-a pururea împiedicare întru tot lucrul bun, punându-i
lui nevăzutele sale curse întunecoase, împletite şi meşteşugite în multe feluri. Şi
omul, de viu prinzându-se întru acestea, umblă ca în noaptea neştiinţei întru a
lui voie.
Dar Domnul, cu cea mai de pe urmă a Sa îndurare, plecându-se către
neamul omenesc, ştiind cum că mulţi vor cădea în cursele diavolului dintru a
lor neştiinţă, a binevoit a da lumina Sfintei Scripturi, a Legii celei Vechi şi a
celei Noi, spre arătarea şi spre descoperirea adevărului şi spre defăimarea
vicleşugului diavolesc. Şi văzând Dumnezeu că această lumină a Sfintei
Scripturi celor pătimaşi spre înţelegere nu le este lesne apropiată, a binevoit
prin sfinţii săi robi, prin cei curaţi cu inima şi cu sufletul, prin învăţătorii
27
Psalmi 4, 2.
28
Psalmi 5, 9.
Bisericii şi Sfinţii Părinţi, pe Sfânta Scriptură cu Duhul cel Sfânt al Său a o

tâlcui şi printr-înşii şi pe noi, pătimaşii, a ne lumina cu razele învăţăturilor lor
celor de Dumnezeu insuflate. Şi aşa s-a defăimat vicleşugul diavolesc şi cursele
lui cele ascunse s-au cunoscut. Şi fiecare, ce umblă ca într-o noapte întru
această viaţă cu puţină vreme, fiind strălucit cu lumina sfintei învăţături a
Sfinţilor Părinţi, cunoaşte înşelăciunile cele multe şi nu lesne de ajuns ale
diavolului. Şi cu bun darul lui Dumnezeu, fără de vătămare trece toate lătrările
vrăjmaşului. Şi măcar de i se va şi întâmpla lui, ca unui om puţin, din neputinţa
sa, a se poticni şi a cădea, dar şi aşa, cu lumina citirii sfintelor cărţi degrabă
înţelegându-şi a sa cădere, se va sârgui a se scula, rugându-se Domnului ca să-i
dea lui mână de ajutor. Şi Domnul, pentru a lui osârdie către sfintele cărţi, îl va
scoate pe dânsul, dându-i lui ajutor cu bun darul Său. Aceasta văzând diavolul,
că mulţi, silindu-se către Sfânta Scriptură şi cu toată osârdia îndeletnicindu-se
cu citirea cărţilor, cu bun darul lui Dumnezeu, scapă de ale lui curse şi se
îndreptează în calea mântuirii, şi văzând cum că nimic aşa precum lăsarea citirii
cărţilor [nu-l] aduce pe om către pierzare, (că precum grăieşte Sfântul Talasie:
„lumina sufletului este citirea cărţilor, de care lipsindu-se cel nebun şi ca întru
întuneric umblând, va pieri”), una ca aceasta văzând diavolul, că din nebăgarea
de seamă a citirii cărţilor, se face pierzare multor suflete, toată luptarea sa o
ridică asupra cărţilor Sfinţilor Părinţi, vrând, dacă i-ar fi fost lui cu putinţă, pe
toţi să-i arunce în prăpastia nebăgării de seamă de citirea cărţilor. Pentru că
voieşte ca toţi să piară şi să se răzvrătească întru rătăcirea împrelestirii şi a
deşartei urmări. Şi dacă află pe oarecare din cei slabi de minte, care lui îi
urmează, numaidecât le bagă lor gând de hulă şi de neîncredere spre sfintele
cărţi, ca să nu le aibă întru evlavie. Şi printr-înşii dă şi altora sfatul său cel
pierzător de suflet, ca să nu creadă sfintelor cărţi ale Sfinţilor Părinţi, care cu
Duhul Sfânt le-au alcătuit pe acelea.
Întru acest chip şi pe sfinţia ta, aflându-te diavolul cu mintea ta umblând
fără de citirea Sfintei Scripturi şi fără învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi fără sfatul
celor iscusiţi, şi alunecat în multe feluri de gropi ale împrelestirii urmării celei
potrivnice asupra Sfintei Biserici, şi pentru aceasta, nu numai ţie, ci şi
ucenicilor tăi, celor ce urmează minţii tale, văzând pierzarea ceea ce va să fie,
se bucură împreună şi se teme şi se cutremură. Se bucură, văzându-te pe tine
întru această aşezare petrecând, dar se teme ca nu cumva, începând a citi cărţile
Sfinţilor Părinţi, să cunoşti cursele împrelestirii lui şi, cunoscându-le, să ieşi
dintru aceasta groapă a împrelestirii, întru care ai căzut.
Pentru aceasta cu totul a ridicat spre tine luptarea, aducându-ţi ţie hulă
spre sfintele cărţi cele scrise cu mâna, spre cele ce sunt făcute de Sfinţii Părinţi,
sfătuindu-te pe tine ca să nu te încrezi în ele, nici să le ai întru evlavie, grăind

către tine că „Biserica pe acestea nu le primeşte”. Şi când te-a văzut pe tine
diavolul întărindu-te întru acest pierzător de suflet sfat al lui, atunci prin tine
sfătuieşte şi pe alţii aceeaşi cale a împrelestirii lui, vrând a depărta pe toţi de la
citirea cărţilor sfintei învăţături a Sfinţilor Părinţi, ca să nu să cunoască o
meşteşugire înşelătoare ca aceasta a lui. Una ca aceasta mi se pare că este
pricina pentru care tu scrii către mine unele ca acestea de cărţile Sfinţilor
Părinţi.
Dar te întreb, părinte Atanasie, pe care cărţi Sfânta noastră Biserică nu
le primeşte? Şi dacă tu nu ştii eu îţi voi răspunde: Sfânta noastră Biserică pe ale
ereticilor cărţi nu le primeşte, pentru că ereticii din întunecarea diavolului au
scos cărţi pentru înşelarea pravoslavnicilor creştini. Şi pentru aceea este
porunca bisericească ce grăieşte aşa: „cărţile ereticilor a nu le citi, nici cu dânşii
a vorbi”. Vezi, părinte Atanasie, cum pe cărţile cele ce nu le primeşte Biserica
noastră, pe acelea porunceşte nici a [nu] le citi. Dar cum tu împotriva
poruncilor Bisericii mă înveţi şi-mi grăieşti Biserica nu primeşte cărţile greceşti
scrise cu mâna, cele făcute de Sfinţii Părinţi. Şi după puţin iarăşi grăieşti:
„credem cu dinadinsul că cei ce le-au făcut sunt sfinţi şi le citim, dar nu le
avem întru evlavie şi nu ne încredem în ele”. Ce faci, omule? Dacă Biserica nu
le primeşte, pentru ce tu le citeşti? Că pe care Biserica nu le primeşte, pe acelea
şi a citi opreşte. Şi dacă cineva le citeşte, acela călcător de poruncile Bisericii se
află.
Iarăşi te întreb, care cărţi ne porunceşte nouă Sfânta Biserică a le citi? Şi
dacă nu ştii, eu îţi voi spune că Sfânta Biserică pe aceste cărţi ne porunceşte
nouă a le citi, pe care şi singură primeşte. Dar pe care cărţi sfânta a noastră
Biserică le primeşte? Aievea este tuturor că Sfânta noastră Biserică pe acele
cărţi le primeşte, pe care Sfinţii Părinţi cu Duhul Sfânt le-au alcătuit, după
puterea Sfintei Scripturi. Acuma să socoteşti singur, că singur scrii că cei ce au
făcut cărţile sunt sfinţi. Deci dacă sunt sfinţi, apoi aievea este că de la Duhul
Sfânt pe acestea le-au alcătuit, după puterea Sfintei Scripturi. Atunci aievea
dintru acestea să cunoşti, cum că pe acest fel de cărţi le primeşte Sfânta noastră
Biserică fără de nici o îndoire. Pe acestea şi noi, ca nişte fii ai Bisericii fiind,
împreună cu Biserica le primim, şi toată învăţătura ce stă într-însele primim cu
dragostea sufletului şi a inimii, şi o sărutăm şi învăţătura lor o credem şi întru
toate avem evlavie şi sfinţire, şi primim de la dânsele îndreptare ca de la singur
Dumnezeu, că toată învăţătura lor de la Duhul Sfânt este alcătuită pentru
mântuirea sufletelor noastre.
Deci dacă pe nişte cărţi sfinte ca acestea, precum ţie ţi-am arătat, le
primeşte Biserica, pentru ce tu grăieşti că nu le primeşte? Au poţi să zici că
aceasta este adevărat: ca Sfânta Biserică pe sfinţi să-i cinstească şi să-i
primească, dar cărţile făcute de aceiaşi sfinţi să nu le primească? Dar cum poate
fi una ca aceasta, părinte Atanasie? Au nu ştii că Sfânta Biserică îi afuriseşte pe
eretici şi cărţile lor nu le primeşte, ci încă le şi afuriseşte? Dar pe sfinţi îi
primeşte şi îi cinsteşte. Aşijderea şi cărţile cele făcute de dânşii, le cinsteşte şi le
primeşte. Şi cum îndrăzneşti tu a grăi aceasta: „cărţile greceşti scrise cu mâna,
de la Sfinţii Părinţi făcute, nu le primeşte Biserica”? Dar pentru ce nu le
primeşte? Şi grăieşti că au pricină. Dar pentru ce n-ai scris ce fel de pricină? Au
nu ştii că, de vreme ce ai scris că au pricină, ţi se cade ţie ca să-mi şi dovedeşti
mie desăvârşit ce fel este de pricină, ca să cunoaştem şi noi? Că noi, ruşii, şi
până acuma nu am ştiut cum că Sfânta Biserică nu primeşte cărţile greceşti, cele
scrise cu mâna, de Sfinţii Părinţi făcute.
Să ştii dar şi aceasta: că pravoslavnicul pământ al întregii împărăţii a
Rusiei s-a luminat cu Sfântul Botez de la greci, de la cel mai sfânt prestol al
Ţarigradului. Şi precum sfânta credinţă de la greci a primit-o, aşa crede precum
şi grecii cred, şi va crede în veac, cu bun darul lui Hristos. Aşijderea, şi toate
cărţile sfinte de la greci primindu-le, le ţine şi până acum. Şi pe care cărţi
Sfânta Biserică grecească nu le primeşte, pe acestea şi Biserica întregii Rusii,
una fiind cu cea grecească, nu le primeşte. Iar pe care cărţi Biserica grecească le
primeşte, pe acestea şi Biserica rusească le primeşte. Dar noi şi până acuma nici
am văzut, nici am auzit că Sfânta Biserică a Răsăritului nu primeşte cărţile
greceşti cele scrise cu mâna, pe care, cu Duhul Sfânt, le-au alcătuit sfinţii. Şi
noi, ruşii, avem carte tipărită de la Moscova, întru care scrie pe care cărţi se
cade creştinilor a le citi şi pe care nu se cade. Însă şi acolo aceasta n-am aflat
ceea ce tu grăieşti: „că nu primeşte Biserica cărţile cele greceşti scrise cu mâna”
de sfinţi făcute. Şi, dar dacă nu ar fi primit Sfânta Biserică acest fel de cărţi,
cum ar fi îndrăznit toată Rusia a face împotriva Sfintei Biserici?
Să ştii dar că toate cărţile greceşti făcute de sfinţi şi scrise cu mâna,
Rusia le-a scos pe a noastră limbă slavonă şi le ţine, şi le citeşte şi crede
învăţăturii lor celei sfinte. Deci dacă Sfânta Biserică nu le primeşte, pentru ce a
îndrăznit Rusia a primi acest fel de cărţi, neprimite de Biserică, şi a le scoate pe
limba slavonă, şi a le ţine, şi a le citi şi a crede acestui fel de învăţături? Ce ai
aici să răspunzi, o omule? Ai tu spre aceasta răspuns? Au poţi tu zice că Rusia
într-alt fel ţine şi grecii într-alt fel? Au nu este o credinţă? Au nu aşa crede
Rusia precum şi grecii? Au nu pe aceleaşi cărţi le ţine pe care şi grecii le ţin?
Au nu pe aceleaşi cărţi nu le primeşte, pe care şi grecii nu le primesc?
Deci pentru ce tu te-ai într-armat aşa asupra sfintelor cărţi? Dacă singur
nu vrei să le citeşti, pentru ce îndrăzneşti tu a arunca prihană şi asupra Sfintei
Biserici, zicând cum că ea nu le primeşte? De unde ştii tu că nu le primeşte?
Dar dacă îmi vei zice: „De aceea nu le primeşte, pentru că sunt scrise cu mâna”,
acum te întreb: De unde au ieşit cărţile cele tipărite? Au nu din cele scrise cu
mâna? Şi mulţime multă de sfinte cărţi se află, făcute de Sfinţii Părinţi, scrise
cu mâna, pe care le primeşte Biserica, care şi până acum nu s-au tipărit, nici
greceşti, nici slavoneşti, şi petrec şi până acum scrise cu mâna, dar Sfânta
Biserică aşijderea le primeşte precum şi pe cele tipărite şi întru o evlavie le are.
Şi martor cuvântului meu este tot Sfântul Munte, care în sfintele şi cinstitele
lavre şi mănăstiri, mai mult citeşte Pravila Bisericii pe cărţile cele scrise cu
mâna, şi pe cărţile tuturor învăţătorilor Bisericii cărţi, şi ale preacuvioşilor
părinţi, mai vârtos pe cele scrise cu mâna le ţine şi le are întru mare evlavie. Şi
de aceea îţi arăt aceasta aici, ca să nu poţi a zice că pentru aceasta nu primeşte
Biserica cărţile cele făcute de sfinţi, pentru că sunt scrise cu mâna.
Sfinţia ta, părinte Atanasie, te numeşti stareţ şi ai sub mâna ta pe fraţi.
Deci dacă ţi s-ar întâmpla ţie oarecând învăţând pe ucenicii tăi, a le spune lor
oarecare cuvânt din Sfânta Evanghelie, după puterea lui, cum se cade, şi dacă
oarecare dintr-înşii ţi se va împotrivi şi va zice: „Eu, părinte, spre această
învăţătură a ta nu mă încredinţez şi nu o am întru evlavie şi Biserica pe această
învăţătură a ta nu o primeşte”, ce ai fi răspuns către dânsul? Au nu ai fi răspuns
aşa: „Ce faci tu, ticăloase? Au nu crezi acestei învăţături şi nu o ai întru
evlavie? Au nu ştii că nu mie tu te împotriveşti, ci Sfintei Evanghelii, de vreme
ce eu de la mine nu am grăit, ci din Sfânta Evanghelie am grăit?” Cam într-
acest fel şi singur oareşce ai păţit, părinte, neîncrezându-te învăţăturii Sfinţilor
Părinţi, şi neavând-o întru evlavie. Au nu ştii că Sfinţii Părinţi cu Duhul Sfânt
din Sfânta Evanghelie şi dintru alte sfinte scripturi au grăit, iar de la sine nimic
n-au grăit. Şi tu, neîncrezându-te spre învăţătura lor şi neavând-o întru evlavie,
pe singur Sfântul Duh dosădeşti29 şi pe Sfânta Evanghelie, dintru care sfinţii
învaţă.
Dar dacă nu ai credinţă către învăţătura Sfinţilor Părinţi şi nu o ai întru
evlavie, pentru ce o şi citeşti? Spre mai mare osândă a sufletului tău? Au nu ştii
ce grăieşte Sfânta Scriptură: „Afurisit cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu
nebăgare de seamă”30? Deci dacă numai va face cineva lucrul lui Dumnezeu cu
nebăgare de seamă şi este afurisit, dar cel ce cu necredinţă citeşte cărţile
Sfinţilor Părinţi, cele cu Duhul Sfânt făcute şi nu le are întru evlavie, de care
29
a dosădi-a întrista, a mâhni.
30
osândă nu va fi vrednic? Pentru că unul ca acesta nu citeşte cărţi, ci huleşte pe

Sfântul Duh, Cel ce a grăit întru sfinţi. Unuia ca acesta şi singur Preasfântul
Duh îi va răspunde: „Pentru ce povesteşti dreptăţile Mele şi iei aşezământul
Meu de Lege în gura ta? Iar tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele
înapoi”31.
Că dacă crezi cu tot sufletul că sfinţii de la sine n-au grăit, ci au grăit
numai de la Duhul Sfânt, pentru ce nu crezi învăţăturii lor şi nu o ai întru
evlavie? Au nu ştii că aceasta este hulă asupra Sfântului Duh? Dar dacă vei zice
că sfinţii de la sine învaţă, atunci unii ca aceştia nu sunt sfinţi. Căci numai
ereticii învaţă de la sine şi de aceea nu trebuie nici a crede lor, ci se cade încă şi
a-i afurisi. Iar sfinţii toţi de la Sfântul Duh şi de la Sfânta Scriptură învaţă şi de
aceea sunt sfinţi. Pentru aceea este cu cuviinţă a crede învăţăturii lor şi a le avea
întru evlavie multă, ca pe cuvintele Duhului Sfânt. Iar dacă nu vrei să citeşti
cărţile Sfinţilor Părinţi cele scrise cu mâna, măcar să nu le huleşti şi să nu
grăieşti că nu ne încredem în ele, şi nu le avem întru evlavie, şi că Sfânta
Biserică nu le primeşte, că aceasta este hulă asupra Sfântului Duh şi se va
întoarce asupra capul tău în ziua înfricoşatei întrebări. Pentru că grăieşte
Sfântul Efrem: „amar de cei ce hulesc sfintele cărţi”.
Ce rău te învaţă sfintele cărţi? Ce ai aflat tu într-însele împotriva Sfintei
Biserici sau împotriva Sfintei Scripturi? Ce ţi-ai ascuţit limba ta atâta a huli pe
sfinţi, pe cei ce cu Duhul Sfânt au alcătuit cărţi? Că dacă grăieşti că ei sunt
sfinţi, şi Biserica îi primeşte pe ei, dar cărţile lor nu le primeşte, au aceasta nu
va fi hulă asupra sfinţilor şi asupra Duhul Sfânt, care a grăit prin sfinţi? Au nu
va fi aceasta hulă şi asupra Sfintei Biserici? Dacă singur huleşti, pentru ce
arunci această prihană şi asupra Bisericii, Miresei celei fără de prihană a lui
Hristos? Au nu ţi-a fost destul ţie singur a huli asupra cărţilor greceşti celor
scrise cu mâna, făcute de sfinţi, şi a nu le avea întru evlavie şi a nu te încrede
într-însele? Ci încă hula ta, şi mai vârtos să zicem a diavolului celui ce grăieşte
prin tine, o întorci şi asupra Bisericii, grăind: „că Biserica nu le primeşte”. Au
ai tu minte, grăind acestea? Că Sfânta Biserică, pe care sfinţi îi primeşte, ale
acestora şi cărţile primeşte, şi pe aceste cărţi se cuvine şi a le citi. Dar pe care
nu-i primeşte Sfânta Biserică, ale acelora şi cărţile nu le primeşte şi porunceşte
ca nici să nu se citească. Însă tu crezând cu dinadinsul că cei ce au făcut cărţile
sunt sfinţi, dar cărţile lor nu le primeşti şi nu te încrezi în ele şi nu le ai întru
evlavie, şi încă arunci prihană şi asupra Bisericii, grăind „că Biserica nu le
primeşte”.
31
Deci de vreme ce aşa te-ai răzvrătit şi aşa faci, apoi pentru ce mai citeşti
tu acele cărţi? Poate numai ca să-ţi baţi joc şi ca să-ţi râzi de dânsele şi ca să le
huleşti. Şi dacă nu ai credinţă către dânsele, pentru ce le citeşti? Ce folos va fi
sufletului tău de o citire ca aceasta? Au nu va fi mai rea osânda sufletului tău?
Au cuvintele sfinţilor nu sunt mărgăritare alcătuite de la Duhul Sfânt? Dar tu
cui vei fi asemenea, călcând cu a ta hulă pe aceste mărgăritare? Au nu ştii că
dacă vrea cineva a citi sfintele cărţi, mai înainte de toate se cade să aibă el
credinţă neclătită către dânsele şi cu frica lui Dumnezeu şi cu mare evlavie să le
citească, crezând că cuvintele cele ce sunt într-însele sunt alcătuite cu lucrarea
Duhului Sfânt? Dar tu, neavând o credinţă ca aceasta către cărţile sfinte şi
neţinându-le întru evlavie şi neprimind învăţăturile din ele, şi îndrăznind a le
citi, o citire ca aceasta îţi va fi spre pierzarea sufletului tău.
Pentru aceea, părinte Atanasie, văzându-te în ce fel de groapă a
împrelestirii ai căzut cu a ta neştiinţă şi cunoscând aceasta greşeală a ta, te rog,
sârguieşte-te a te pocăi de aceasta cu osârdie şi te sârguieşte a citi cu toată inima
şi cu tot sufletul cărţile greceşti cele scrise cu mâna ale Sfinţilor Părinţi, care ne
îndreptează pe noi în calea cea adevărată a vieţii celei după Evanghelie. Dar
dacă nu vrei ca să le citeşti, măcar nu le huli şi nu grăi ca să nu le avem întru
evlavie şi altele. Însă adevăr îţi grăiesc: Dacă nu vei citi cărţile cele făcute de
Sfinţii Părinţi cu întrebarea celor iscusiţi, cu durere, niciodată nu vei putea
cunoaşte împrelestirile diavolului şi a scăpa de cursele lui cele ascunse, ci
totdeauna ca în noapte, în neştiinţa ta umblând fără de lumina citirii cărţilor, ai
să cazi în multe gropi împotriva urmării Sfintei Biserici, precum şi întru această
scrisoare a ta, cea către mine scrisă, se arată mai luminos decât soarele rătăcirea
ta din calea adevărului.
Şi pricina acesteia este: că pentru cea de părere smerenia ta, nu voieşti
să citeşti sfintele cărţi. Deci sfinţia ta voie ai sau să citeşti, sau nu, fără numai,
te rog, ca de acum să nu mai huleşti şi să nu mai dai şi altora al tău păgubitor de
suflet sfat. Şi de aceasta ajunge. Dar dacă ai vreo oarecare adevărată pricină,
pentru care Sfânta Biserică cărţile greceşti cele scrise cu mâna, făcute de sfinţi,
nu le primeşte, sfinţia ta pentru aceasta îmi vei da mie dovadă, că şi eu nici într-
un chip una ca aceasta nu o cred ca să poată fi.
Cap 12. De pricina alunecării tale, părinte Atanasie, întru urmarea cea
împotrivitoare asupra Sfintei noastre Biserici
După aceasta, după tot răspunsul meu asupra scrisorii sfinţiei tale, luând
scrisoarea ta în mână, am început a o citi şi cu băgare de seamă a o ispiti, ca să
aflu de unde ai căzut tu întru atâtea urmări de multe feluri împotriva Sfintei
Biserici, la care, după cât mi-a fost puterea, eu ţi-am descoperit ţie răspunsul
meu spre aceasta. Şi n-am aflat altă pricină a rătăcirii tale din înţelegerea cea
dreaptă fără decât aceasta: că şi până acuma nicidecum nici o carte n-ai citit. Şi
nu ştiu de unde ai aflat această cale, ca să nu citeşti nici o carte, după cum ni se
cuvine nouă, creştinilor, a citi. Că măcar deşi grăieşti către mine aşa:
„Adevărat, frate, că n-am citit la cărţi multe, nici la filozofii mari. Nici poftesc
de la Dumnezeu acestea, ci poftesc ca să mă învăţ a-mi plânge păcatele mele”.
Şi pe urmă iarăşi grăieşti: „Pentru că pocăinţa şi plângerea pentru păcate, şi
smerenia, şi dragostea către fratele este învăţătură cerească şi adevărată, n-am
grijă de cărţile cele multe ca să le citesc”.
Spre aceasta eu îţi răspund: adevărat aşa este, părinte Atanasie. Aceasta
este învăţătură dumnezeiască şi adevărată: de a se căi şi a plânge pentru păcate,
a se smeri şi a iubi pe fratele. Dar însă de unde te vei învăţa aceasta, dacă nu
citeşti nici o carte şi nici grijă n-ai de aceasta? Iar dacă îmi vei răspunde aşa:
„Nu, frate Paisie, nu aşa. Că eu ţi-am scris ţie că de multe cărţi n-am grijă ca să
le citesc, dar nu de toate”, eu îţi răspund: bine ai zis, părinte Atanasie, dacă ar fi
fost aceasta adevărat. Însă eu am aflat că tu niciodată nici o carte nu ai citit.
Numai ia aminte.
Crezi că Sfânta Evanghelie este cap tuturor cărţilor creştineşti? Şi crezi
ceea ce a zis Domnul Hristos: „Cerul şi pământul va trece, iar cuvintele Mele
nu vor trece”32?*** Crezi că dacă va îndrăzni cineva a adăuga, sau a lua din
cuvintele Domnului Hristos, anatema este? Pentru ce dar tu, dacă citeşti pe
Sfânta Evanghelie, ai îndrăznit unele ca acestea către mine cuvinte de la Sfânta
Evanghelie a scrie, care nu sunt scrise la Evanghelie? Au tu te faci mai înţelept
decât Sfinţii Evanghelişti? Şi ce ei n-au scris, tu ai îndrăznit a adăuga. Şi ce fel
de cuvinte ai îndrăznit a adăuga către Sfânta Evanghelie, cele ce nu se află în
Sfânta Evanghelie? Să auzi şi să iei aminte. Scrii către mine grăind aşa: Dar,
cum zice Domnul Hristos, că credinţa fără de fapte moartă este şi faptele fără
de credinţă moarte sunt. Ia aminte, părinte Atanasie. Citit-ai tu pe Sfânta
Evanghelie? Şi dacă vei zice că am citit-o, apoi sunt aceste cuvinte din Sfânta
Evanghelie? Dar dacă nu sunt, pentru ce tu îndrăzneşti a adăuga? Au nu te temi
de aceasta pentru afurisanie, că ai îndrăznit acest cuvânt a adăuga către Sfânta
Evanghelie, care într-însa nu se află? Acum dar am cunoscut că nu ai citit şi
până acum pe Sfânta Evanghelie. Dar să înţelegi că aceste cuvinte sunt ale
Sfântului Apostol Iacov.
32
Iară grăieşti către mine aşa: Vezi ce zice Domnul Hristos: Vai de cel
singur. Că dacă va cădea, cine îl va ridica? Ce spre aceasta vei răspunde,
părinte Atanasie? Sunt aceste cuvinte din Sfânta Evanghelie? Că ceea ce a zis
Domnul Hristos, numai în Sfânta Evanghelie a zis. Dar dacă nu sunt aceste
cuvinte în Sfânta Evanghelie, de ce îndrăzneşti acestea a adăuga? Au nu va fi
ţie aceasta osândire? Şi de aceasta iarăşi se cunoaşte că nu ai citit Sfânta
Evanghelie. Să ştii dar că aceste cuvinte sunt ale Legii celei Vechi, care şi
Sfântul Ioan Scărarul de pustnicească viaţă întru mărturie aduce. Şi aceste
cuvinte cele ce ai scris, precum am arătat ţie, nu sunt în Evanghelie scrise.
Iar grăieşti către mine aşa: După cum zice Domnul Hristos aşa: De la
doi şi de la trei tot cuvântul Nostru să stea. Ce faci, omule? Mai înainte a
adăuga ai îndrăznit cuvinte către Sfânta Evanghelie. Dar acum pe singure
cuvintele Evangheliei le primeneşti precum ţie este voia. Să iei aminte singur:
au aşa este în Sfânta Evanghelie scris? Dar dacă nu este aşa, pentru ce tu de la
singur Mântuitorul nostru cuvintele zise le schimbi precum vrei? Să ştii dar că
aşa este scris la Sfânta Evanghelie: că întru gura a două sau a trei mărturii să
stea tot graiul; dar nu aşa precum tu ai schimbat. Şi dintru aceasta singură
ajunge ţie spre defăimare, că pe nici o carte nu citeşti. Că de vreme ce capul
tuturor cărţilor este Sfânta Evanghelie, şi nu o citeşti, cum pe alte cărţi să le fi
citit? Grăieşti că citeşti pe Sfântul Ioan Scărarul. Numai şi pe acesta nu citeşti.
Că tu ai zis că Sfântul Ioan Scărarul aşa avea obicei în mănăstirea lui la
Muntele Sinai: trei sute şi treizeci de călugări erau la mănăstirea lui şi altele.
Numai acum, părinte Atanasie, dacă n-ai văzut şi n-ai citit pe Sfântul Ioan
Scărarul, acuma să-l iei şi să-l citeşti. Au aşa acolo scrie precum ai zis, au nu?
Şi atunci singur, cunoscând neadevărul tău, te vei ruşina. Că acolo nu este aşa
scris precum ai zis. Numai eu nu voi să-ţi descopăr, că mi-e voia ca şi singur să
te munceşti şi atunci vei cunoaşte.
Dintru aceasta, părinte, am cunoscut că aceasta este pricina alunecării
tale: că nicidecum nici o carte încă n-ai citit. Dar dacă îmi vei răspunde: cum
poate fi aşa, ca să nu citesc, că eu, cât pot, citesc în sfintele cărţi, eu îţi voi
răspunde că aşa este. Adevărat că citeşti. Numai Domnul nostru Isus Hristos nu
porunceşte ca prost să citim Sfânta Scriptură, numai ca să o şi ispitim, că aşa
grăieşte: Ispitiţi Scripturile, că vouă vi se pare întru ele a avea viaţa vecilor.
Vezi, părinte, că Domnul nostru Isus Hristos porunceşte cu mare băgare de
seamă şi cu ispitire a citi Sfânta Scriptură. Ce folos este de acest fel de citire,
când cineva numai citeşte negru pe alb şi nu va să bage de seamă ca să
cunoască şi puterea ce citeşte? Au nu de aici şi tu, părinte, atât ai rătăcit din
înţelegerea cea dreaptă, că şi de credinţa sfântă nimic nu ştii? Şi grăieşti că şi
Papa toate poruncile Bisericii le crede cum că sunt adevărate şi zice aşa:
Anatema cine nu crede. Dar pentru că nu le face, se duce la dracul. Şi ai socotit
că Papa numai pentru lucruri piere, dar nu pentru rea credinţa lui. Şi ce mai rea
decât aceasta hulă poate fi. Că cu aceasta pe pravoslavnica credinţă ai hulit,
precum eu ţie mai înainte destul de aceasta ţi-am spus. Au nu pentru aceasta,
părinte, pentru că nu cu ispitire citeşti sfintele cărţi? Şi iarăşi întru asemenea şi
încă în mai rea groapa împrelestirii ai căzut, după al Psalmului cuvânt:
blestemaţi cei ce se abat de la poruncile Tale, de eretici tâlcuind întru acest fel:
Cei ce nu fac după cum cred, toţi sunt blestemaţi. Şi dintru aceasta a ta cea
strâmbă şi răzvrătită tâlcuire acest fel de înţelegere iese: Ereticii, dacă nu vor
face precum ei cred, toţi sunt blestemaţi. Şi cu aceasta a ta tâlcuire, părinte
Atanasie, a tuturor ereticilor credinţă ai lăudat, precum şi de aceasta ţie destul
ţi-am arătat.
Şi iar, părinte, au nu de aceasta că nu vrei să citeşti cu băgare de seamă
pe cărţile Sfinţilor Părinţi? Şi iar într-acel fel de groapă a împrelestirii ai căzut,
hulind pe toate sfintele cărţi făcute de sfinţi scrise cu mâna greceşti, grăind aşa:
Că Biserica nu le primeşte şi nu ne încredem la ele şi nu le avem întru evlavie.
Şi aşa grăind, ai hulit şi pe cărţi, şi pe Biserică, şi pe sfinţi, şi pe Duhul Sfânt
cel ce întru sfinţi a lucrat, precum eu ţie şi de aceasta destul ţi-am ivit.
Şi iar, pentru că nu citeşti cărţile cu băgare de seamă, într-acest chip de
prăpastie a rătăcirii ai căzut, puind pe a noastră pravoslavnică credinţă una a fi
cu Papa. Dacă nu face cineva fapte bune, nici un folos grăind a fi de sfânta
credinţă, dacă cineva nu face după cum crede. De vreme ce şi pe mine, pentru
aceasta una: că nu fac fapte bune, măcar că şi cred drept, m-ai pus una a fi cu
Papa, grăind către mine aşa: Dar ce folos avem, fraţilor, dacă le mărturisim şi le
credem cum că sunt adevărate, şi apoi nu le facem? Dar cum zice Domnul
Hristos: Că credinţa fără de fapte moartă este, şi faptele fără de credinţă moarte
sunt. Dar şi Papa într-acest chip mărturiseşte ca sfinţia ta, şi de aceasta eu destul
ţie am arătat. Şi, pentru că nu citeşti cărţile Sfinţilor Părinţi cu băgare de seamă,
vezi în ce fel de urmare te aluneci? Că, pentru lucrurile mele cele rele ce fac, o
potrivă întru o credinţă cu Papa mă pui, ca şi când nici un folos nu am dacă
drept cred şi adevărat şi dacă nu fac toate cu lucrul.
Şi de vreme ce de aceasta ţie încă nu ţi-am pomenit, iată acuma, la
sfârşitul cuvântului meu, aşa pe tine te întreb: Creştin eşti tu, părinte Atanasie?
Ştiu bine că aşa vrei să răspunzi: că creştin sunt. Dar dacă eşti creştin, crezi
tuturor poruncilor Lui Hristos? Dar dacă vei zice: cred. Iar te întreb: Păzit-ai pe
toate poruncile Lui Hristos cu fapta şi toate bunătăţile precum cere de la noi
sfânta noastră credinţă? Ce spre aceasta vei să răspunzi? Poţi tu a zice că ai
păzit? Că tu singur ai zis de tine că eşti păcătos. Dar dacă crezi tuturor
poruncilor Lui Hristos şi nu le faci cu fapta, fi-vei tu de aceasta de o credinţă cu
Papa? Ce spre aceasta răspunzi, părinte Atanasie? Au nu ţi s-a legat ţie aici
limba? Dar dacă tu aceasta de tine nu îndrăzneşti a zice, apoi de mine cum ai
îndrăznit a zice acest cuvânt? Şi, pentru că cred drept, dar nu fac lucruri bune,
m-ai pus pe mine cu Papa a fi întru o mărturisire. Cunoscutu-ţi-ai a ta rătăcire,
o părinte? Şi dacă până acum nu o ai cunoscut, dar acum vei cunoaşte foarte
bine. Dar a toată rătăcirea ta pricina este, precum am zis, a citirii cărţilor
nebăgare de seamă.
Cap 13. Răspuns spre a ta rătăcită urmare, părinte Atanasie, cu care aduci
pe cei ce păcătuiesc pravoslavnicii creştini către deznădăjduire, socotind că
nici un folos lor nu este din pravoslavnica credinţă, dacă nu fac fapte bune
după cum cred. Şi pentru aceasta şi pe credinţa lor ai pus una a fi cu a
ereticilor. Şi după aceasta şi pe credinţa lor ai pus una a fi cu a ereticilor.
Şi după aceasta a ta rătăcită socoteală, nu este nădejde de mântuire celor
ce păcătuiesc pravoslavnici creştini, de vreme ce ereticilor, petrecând întru
a lor rătăcire, nu le este lor nicidecum nădejde de mântuire
Şi împotriva acestei rătăciri a ta, aşa îţi răspund: Unde ai aflat, părinte,
acest fel de învăţătură, că creştinul drept credincios, dacă nu face fapte bune
după cum crede, atunci şi credinţa lui deopotrivă este cu a ereticilor? Şi ce hulă
poate fi mai rea spre pravoslavnica credinţă precum aceasta? Că tu şi pe mine,
păcătosul, drept creştin fiind, aşa mă aduci către pocaianie; că grăieşti către
mine aşa: Ce folos ai, frate, dacă crezi şi mărturiseşti cum că sunt adevărate, şi
apoi nu le faci? Că şi Papa într-acest chip mărturiseşte ca sfinţia ta. Şi cu acest
al tău cuvânt mă aduci către deznădăjduire: de vreme ca Papa, măcar de ar face
el şi toate poruncile lui Dumnezeu, măcar şi pe morţi să învie, nu este lui
nădejde de mântuire, pentru că el este eretic şi afurisit. Dar de vreme ce tu pe
dânsul cu mine grăieşti a fi o mărturisire, pentru că cred drept, dar nu fac fapte
bune, apoi mie, pravoslavnicului, fiind păcătos, ce nădejde de mântuire va fi?
Aşijderea şi celor asemenea mie păcătoşilor creştini, care nădejde de mântuire
va fi, dacă pentru faptele noastre cele rele şi sfânta credinţa noastră va fi una cu
Papa, după cum tu singur înveţi? O, vai de această împrelestire. O, vai de
rătăcirea ta. O, cât şi până acuma neauzit nou propovăduitor de pocăinţă te-ai
arătat împotriva lui Dumnezeu şi sfintei Biserici. Care aduci pe cei păcătoşi
către deznădăjduire şi pui şi pe credinţa pravoslavnică pentru fapte rele una a fi
cu ereticii. Au într-acest fel ne învaţă Domnul nostru Iisus Hristos precum tu?
Au nu grăieşte El: Că nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la

pocaianie? Au aşa ne învaţă pe noi sfinţii învăţătorii Bisericii şi Sfinţii Părinţi?
Au nu grăiesc ei către mine şi către toţi mie asemenea păcătoşi într-acest fel:
Măcar şi pe toată lumea cu păcatele vei covârşi, nici aşa să nu te
deznădăjduieşti de a Sa mântuire, că fără de măsură este adâncul milei lui
Dumnezeu. Că nu este păcat care va birui pe milostivirea lui Dumnezeu. Şi alte
fără de număr învăţături vei afla în Sfânta Scriptură, învăţând pe cei asemenea
mie păcătoşi, ca niciodată să nu să deznădăjduiască de a sa mântuire, până la
suflarea lor cea mai de pe urmă. Şi singur Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică
păcatele lumii, Dumnezeu-Cuvântul, au nu ne dă nouă chip de pocaianie, în
Sfânta Sa Evanghelie, pe vameşul, pe curva, pe fiul cel curvar, pe tâlharul şi pe
alţii? Care, toţi, pentru singură smerenia şi pentru dreaptă a lor mărturisire
mântuiţi au fost? Dar Scriptura cea Veche ne aduce nouă spre chip de pocaianie
pe Sfântul David şi pe Manasie şi alţii. Şi ce grăiesc toată Sfânta Scriptură, ne
învaţă pe noi ca niciodată să nu ne deznădăjduim de a noastră mântuire, măcar
şi fără de număr avem păcate. Dar pentru ce pe noi într-acest fel Sfânta
Scriptură ne învaţă? De aceea, pentru că credinţa sfântă avem. Şi pentru
credinţa sfântă, măcar şi păcătoşi suntem, avem nădejde de mântuire.
Acum te întreb, omule: Învaţă Sfinţii Părinţi de eretici, că pentru
lucrurile lor cele rele că se poate a fi şi lor nădejde de mântuire, precum
creştinilor este? Nu, nu, nicidecum să nu fie una ca aceasta. Că Sfinţii Părinţi
aşa ne învaţă pentru eretici: Că ereticul, măcar şi toate poruncile lui Dumnezeu
va face, în veacul veacului va peri. Pentru ce? Pentru că nu are dreaptă credinţă,
pentru aceea nu este lor nădejde de mântuire. Că grăieşte Sfântul Atanasie cel
Mare, patriarhul Alexandriei: Cel ce vrea a se spăşi, mai înainte de toate să cade
lui a ţinea soborniceasca credinţă, pe care, dacă cineva întreagă şi fără prihană
nu o va păzi fără de toată îndoire, în veac va peri. Vezi, părinte Atanasie, că
ereticul nicidecum nu are nădejde de mântuire, pentru că credinţa lui este cu
prihană şi afurisită. Dar pravoslavnicul creştin, măcar şi păcătos este, dar are
nădejde de mântuire, pentru aceea că are credinţă pravoslavnică întreagă şi fără
prihană. Numai şi acesteia a ta alunecări pricina este a ta smerenia ceea ce nu
vrea pe cărţile Sfinţilor Părinţi a le citi cu evlavie şi cu băgare de seamă.
Cap 14. De folosul citirii cărţilor
Am vrut ţie, părinte, de multe lucruri trebuincioase a pomeni. Numai,

mai vârtos decât toate, de aceasta te rog, ca să laşi îndeşarta şi goala aceasta
gândire a nu citi cărţi. Că vezi în ce groapă a pierzării ai căzut, împreună şi cu
ucenicii tăi, în urmarea împotriva sfintei Biserici, pentru aceea una că nu citeşti
pe cărţi cu băgare de seamă. Că eu viaţa voastră o laud, nevoinţele voastre le
fericesc şi mă folosesc de petrecerea voastră. Numai, cu această a voastră
nevoinţă trebuie şi minte, trebuie şi socoteală, ca să nu fie deşartă toată munca
voastră. Numai, să fie şi viaţa voastră şi urmarea voastră toată după puterea
Sfintei Scripturi. Că dacă nu va fi după puterea Sfintei Scripturi urmarea
voastră, atunci nici spre un folos nu va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii
voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă după puterea Sfintei Scripturi cap este?
Dar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea
împotrivitoare asupra sfintei Biserici şi spre puterea Sfintei Scripturi, ce folos
va fi de multa nevoinţă? Că măcar şi pe morţi va învia, unul ca acesta nu se va
mântui. Pentru aceea, părinte Atanasie, dacă vrei singur să te mântuieşti şi
ucenicilor tăi calea împărătească a poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce duce către
Împărăţia Cerească, a arăta, să te lipeşti cu tot sufletul către citirea cărţilor.
Aceasta şi ţie şi ucenicilor tăi să vă fie neîmprelestit învăţător, şi cu întrebarea
celor iscusiţi îndreptându-vă pe voi în calea mântuirii; că într-alt fel a se mântui
nu se poate. Că aşa grăieşte Sfântul Ioan Zlatoust: Nu se poate a se mântui
nimenea dacă nu des se îndulceşte cu citirea cea duhovnicească. Dar Sfântul
Vasile cel Mare învaţă: Să înveţe stareţul după puterea Sfintei Scripturi pe fraţi,
dar dacă nu atunci va fi mincinos martor spre Dumnezeu şi făr-de cele sfinte. Şi
Marele Anastasie Sinaitul grăieşte: Pentru aceea datori suntem întru toate ce
grăim şi facem a avea arătare din Dumnezeiasca Scriptură, ca nu cumva cu
obiceiurile omeneşti împrelestindu-ne, vom cădea din calea cea dreaptă; şi vom
cădea în prăpastia pierzării. Şi grăieşte: Se cade nouă cu frică şi cu dragoste
întru Dumnezeieştile Scripturi să ne învăţăm şi să ne ridicăm pe sine, şi unul pe
altul cu pomenirile Sfintelor Scripturi. Dar Sfântul Marele Nicon Mavrioriu
scrie aşa: De vreme ce nu ispitim cu smerenie şi cu dreaptă minte, ziua şi
noaptea, cu frica lui Dumnezeu Sfintele Scripturi, de tot ne abatem din calea
cea dreaptă, către mireneasca şi trupeasca poftă, şi ca urmare, şi departe suntem
de la Dumnezeu. Dar Sfântul Ioan Zlatoust iar grăieşte: Pentru aceea multe
trebuie rugăciuni, şi totdeauna învăţătură a Dumnezeieştilor Scripturi, ca pe
focul relelor patimi să-l stingă, şi pe fumul întunecării lumeşti să-l risipească:
ca rugăciunea şi citirea sfintelor cărţi foarte pe noi ne foloseşte ca nimic alt,
dacă aceasta facem cu trezvire; că aceasta este hrana sufletului; aceasta este
împodobirea; aceasta este viaţa şi ridicarea minţii, şi întărirea. Spre acest lucru
totdeauna să ne întărim şi spre aceasta să ne sârguim. Aşijderea şi toţi Sfinţii
Părinţi ne învaţă pe noi, ridicându-ne pe noi către citania cea cu osârdie a
cărţilor. Şi să nu grăieşti, părinte, că una, sau două cărţi, ajunge pentru citanie
către îndreptarea sufletească. Că şi albina nu numai dintru una sau două, numai
din multe florişoare dulceaţă adunând, miere face. Aşijderea şi cel ce citeşte
cărţile Sfinţilor Părinţi, dintru una să îndreptează pentru sfânta credinţă a urma
drept, dintr-alta, de pustnicie şi din alta, de ascultare. Şi, pe scurt a zice, dintru
ale multora Sfinţi Părinţi învăţături, se îndreptează omul către viaţa
Evangheliei. Şi pentru rugăciunile sfinţilor acelora ce cu Duhul Sfânt au făcut
pe cărţi, scapă şi din cea împrelestită şi împotrivitoare urmare asupra Bisericii
sfinte şi se îndreaptă în calea mântuirii, scăpând de multe împrelestite
vicleşugurile diavolului, cu bun darul Lui Hristos.
Iată, părinte, sfatul meu după puterea Sfintei Scripturi înaintea ta aduc
pentru citirea cărţilor. Dacă vei vrea a primi, bine vei face. Dar dacă nu vei
vrea, tu ştii că nu sunt eu învăţătorul tău. Nevoia m-a silit aceasta pe tine a
sfătui. Că eu socotesc că nu este altă pricină a lunecării voastre, decât nebăgarea
de seamă a citirii cărţilor.
Şi iarăşi, părinte, de aceasta să ştii: că, dacă undeva aici, în scrisoarea
mea, se va afla de la mine către sfinţia ta zis vreun cuvânt dosăditor, să rabzi cu
dragoste, că nu pentru răutatea mea, ca să-ţi răsplătesc ţie aceasta am scris.
Numai pentru râvnirea pravoslavnicii mele credinţe, pe care ai îndrăznit a o
huli, şi pentru credinţa şi dragostea care o am către sfintele cărţi, cele de la tine
hulite, n-am putut răbda. Că, cu hula ta mai înainte zisă, cu sufletul şi cu inima
fiind rănit, nu am putut a nu zice ceva şi cu dosadă sfinţiei tale. Că, pentru
credinţa mea cea pravoslavnică şi pentru sfintele cărţi, şi sângele meu gata sunt
a-mi vărsa.
Dar voi, fraţilor mei Gherasime şi Hrisanthe, şi cu ceilalţi împreună,
după puterea Sfintei Scripturi şi după învăţătura Sfinţilor Părinţi, acest fel de
sfat folositor de suflet vă dau: Dacă vreţi cu adevărat a vă mântui, într-acest
chip să băgaţi de seamă de stareţul vostru: Dacă el pe voi vă învaţă după
puterea Sfintei Scripturi şi după poruncile lui Dumnezeu, atunci voi să petreceţi
până la moarte în posluşanie şi nicidecum de dânsul să vă despărţiţi. Numai,
toată voia voastră înaintea lui lepădând, să vă sârguiţi porunca lui ca a lui
Dumnezeu a împlini. Dar dacă veţi înţelege că rău învaţă, şi nu după puterea
Sfintei Scripturi şi împotriva Bisericii sfinte, atunci cu toată puterea să vă
sârguiţi de la dânsul a vă depărta, ca nu în loc de mântuire pierzare veţi
moşteni. Totdeauna în gând şi în inimă şi în suflet să ţineţi cuvântul Sfântului
Apostol Pavel, ce grăieşte aşa: Numai măcar şi noi, au înger din cer bine va
vesti vouă, mai mult decât am bine vestit vouă, anatema să fie.
Pentru aceea, fraţilor, acest cuvânt grăind, băgaţi de seamă de voi, ca să
nu seceraţi mărăcini, în loc de grâu, şi pierzare, în locul mântuirii, veţi afla. Dar
dacă învăţătura vouă va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci şi posluşania

voastră va fi vouă întru mântuirea sufletului, pe care noi, toţi, să o dobândim cu
bun darul Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia să cuvine toată mărirea,
cinstea şi închinăciunea, cu Cel fără de început al lui Părinte şi cu Preasfântul şi
bunul şi de viaţă făcătorul Duhul lui, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Nu spre faptele mele, pe care nu le am, nici spre rugăciunea mea, numai
spre singura mila lui Dumnezeu şi spre rugăciunile preacuvioşilor părinţi, celor
ce vieţuiesc aici, în Sfântul Munte, toată nădejdea mea punând, dar întoarcerea
ta dintru a ta împotrivitoare urmare asupra sfintei Biserici, cu tot sufletul meu şi
cu toată inima mea poftitor, nevrednicul şi mult păcătosul monah Paisie, cu toţi
cei întru Hristos fraţi ai mei.

SF PAISIE VELICICOVSCHI CUVINTE SI SCRISORI DUHOVNICESTI 01 - DISPUTA CU AtanASIE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SF PAISIE VELICICOVSCHI CUVINTE SI SCRISORI DUHOVNICESTI 01 - DISPUTA CU AtanASIE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEXTUL NR.

DISPUTA CU ATANASIE MOLDOVEANUL

Scrisoarea Stareţului Atanasie Moldoveanul către Stareţul Paisie

Cu metanie până la pământ mă închin sfinţiei tale,

Cu smerită scrisoarea mea nu pricinuiesc mai mult a supăra pe sfinţia ta,

furat, în ce chip nu aş purta-o în vederea tuturor? Dacă nu sunt bucatele mele de

Al sfinţiei tale întru Hristos frate şi de bine voitor,

Răspunsul Stareţului Paisie către Stareţul Atanasie

Cu totul cinstite părinte Atanasie,

Am primit a ta, cu totul preacinstite părinte, pentru îndreptarea

duhovnicii Sfântului Munte, grăind că de tot lucrul te sfătuieşti cu dânşii şi fără

Cap 1. Pentru clevetire

Cap 2. Pentru Pravila Bisericească

De vreme ce, părinte, pricina scrisorii tale, ce ai scris către mine,

precum se ţine în Sfânta şi dumnezeiasca Biserică de către călugării cei ce au

Cap 3. Despre pravila mea

Constantin. Şi nici aşa nu am putut a ne împreuna pentru lipsirea caviilor, că

Întru scrisoarea ta aceasta ce ai scris către mine, părinte Atanasie, nu

duhovnicului meu, precum scrie creştinilor a se mărturisi, şi că n-am credinţă

Aşijderea ne învăţăm şi de faptele cele bune, adică de poruncile lui

Întâia mărturie a ta pentru a mea sfântă credinţă

Au ştii tu singur ce ai scris aici? Singur mărturiseşti ca despre partea

A doua mărturie a ta pentru aceeaşi a mea sfântă credinţă

A treia mărturie a ta pentru aceeaşi a mea pravoslavnică credinţă

Şi iar întru scrisoarea ta adeverind pe cea curată şi fără prihană a mea

minte îndrăzneşti a grăi asupra mea că Papa într-acest chip mărturiseşte ca şi

Iar pe Maica Domnului Nostru Iisus Hristos, dintru care, Dumnezeu

întru o credinţă cu Sfânta noastră Biserică şi Sfânta noastră Biserică cu Papa. Şi

Sfintei noastre Biserici şi pentru aceasta şi Sfânta noastră Biserică îl dă

Atanasie, cum mă învaţă duhovnicii Sfântului Munte? Şi eu această învăţătură a

nu pentru creştinii pravoslavnici, ci pentru ereticii care sunt străini de Sfânta

Răsăritului şi nu le este lor nădejde de mântuire? Şi vor auzi de la dreptul

Cap 7. De întrebare pe aproapele său

ca de un şarpe a fugi, necontenit în minte şi în inimă ţinând acel cuvânt al

Cap 8. De Sfântul Grigorie Sinaitul

Şi de Sfântul Grigorie Sinaitul ce scrii către mine, grăind că: „m-am

precum în de Dumnezeu insuflata carte a lui se scrie. Şi atunci vei putea

Cap 9. Răspuns spre mincinoasa şi zavistnica ta prihană asupra fraţilor

Scrie Sfântul Isaac Sirul: „Tânărul, tânărului urmând, face pe cei

Cap 10. Pentru stareţul meu, părintele Vasile

mărturisit pentru dânsul înaintea a tot soborul zicând ca nimenea să [nu] se

Bisericii şi Sfinţii Părinţi, pe Sfânta Scriptură cu Duhul cel Sfânt al Său a o

sfătuindu-te pe tine ca să nu te încrezi în ele, nici să le ai întru evlavie, grăind

osândă nu va fi vrednic? Pentru că unul ca acesta nu citeşte cărţi, ci huleşte pe

Au nu grăieşte El: Că nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la

Cap 14. De folosul citirii cărţilor

Am vrut ţie, părinte, de multe lucruri trebuincioase a pomeni. Numai,

dacă învăţătura vouă va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci şi posluşania

S-ar putea să vă placă și