NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Întru o mai deplină cunoaştere a operelor Sfântului Paisie de la Neamţ (†

15 noiembrie 1794) şi de către cititorii din zilele noastre, ne-am străduit să le
adunăm din manuscrise răzleţite prin arhive şi biblioteci şi iată acum, în prima
ediţie românească, dăm în lumina tiparului, cu ajutorul lui Dumnezeu, volumul
al doilea de Cuvinte şi scrisori duhovniceşti*. Activitatea literară a marelui
stareţ este reprezentată în volumul de faţă de încă 16 lucrări, care, prin temele
abordate, îi confirmă cu prestigiu numele de înnoitor al vieţii isihaste din a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea în Ţările Române şi în sud-estul Europei.
Printre cele mai importante opere, cititorii vor afla aici textul
Aşezământului vieţii de obşte de la Dragomirna din 1763 şi varianta scurtă a
aceluiaşi Aşezământ, redactată în 1778 la Secu, prin care în mănăstirile din
Moldova a fost înlocuit atunci un regulament monahal mai vechi – Aşezământul
vieţii de obşte, întărit de domnitorul Miron Barnovschi şi Mitropolitul
Anastasie Crimca în 1626. Se remarcă, de asemenea, cele două lucrări
consacrate rugăciunii minţii – Alcătuire despre rugăciunea minţii (1770) şi
Adeverire pentru rugăciunea minţii (1793) –, la fel şi o scriere de mari proporţii
ce tratează, între altele, despre Pravila Bisericii şi pravila călugărului – Disputa
cu Atanasie Moldoveanul, alcătuită de Cuviosul Paisie în Sfântul Munte la
vârsta de 35 de ani. Se mai disting prin valoarea lor şi alte cuvinte, învăţături şi
scrisori duhovniceşti ce reflectă mai cu seamă activitatea internă a obştii
paisiene.
Pe lângă acestea, volumul este însoţit în anexă de patru lucrări ale
ucenicilor, care întregesc cu aspecte inedite preeminenţa personalităţii şi
renumele ce l-a avut Cuviosul Paisie printre contemporani. Sub acest aspect un
loc deosebit revine scrierilor necunoscute ale lui Isaac Dascălul.
Vom consemna totodată că, după ce primul volum al prezentei ediţii a
avut drept cuvânt îndreptător Prefaţa domnului prof. acad. Virgil Cândea, şi la
acesta a acceptat, cu bunăvoinţa şi erudiţia ce îl caracterizează, dar şi cu
dragostea ce o are pentru opera Cuviosului Paisie, şi a scris o Postfaţă.

*
Volumul întâi a apărut în 1998 la Editura „Cartea Moldovei” din Chişinău.
2

Despre cuprinsul volumului al doilea s-a menţionat pe scurt în nota asupra

ediţiei la volumul precedent, în contextul argumentării aduse pentru divizarea
întregului material în două fascicule, unde am arătat că el se va constitui din
lucrări cunoscute în limba română. Alte precizări nu s-au făcut, ele însă se
impun în mai multe privinţe pentru ambele volume, în special după
reexaminarea manuscriselor cu operele paisiene, ceea ce ne-a determinat să
prezentăm spre completarea informaţiilor şi orientarea corectă a cititorului încă
o notă asupra ediţiei.
Pentru început vom preciza ce avem în vedere prin lucrări cunoscute. Am
considerat a fi cunoscute scrierile ce au circulat în manuscrise prin intermediul
traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie
(cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu. Pentru operele din
cuprinsul acestui volum, împreună cu anexele, dispunem de 18 texte româneşti
de epocă. În mai multe cazuri se constată că numărul copiilor româneşti îl
depăşeşte pe cel al manuscriselor slavone. Această stare de lucruri, adică
atestarea versiunii româneşti alături de originalele slavone (dar în manuscrise
diferite, cu strictă delimitare lingvistică) într-un număr de exemplare mai mare
decât cele slavone din aceeaşi perioadă cronologică este o mărturie grăitoare a
interesului manifestat de călugării români faţă de activitatea literară a
Cuviosului Paisie întru folosul lor sufletesc şi dobândirea înţelesului deplin al
învăţăturilor lui duhovniceşti în limba lor maternă. Este în acelaşi timp şi o
dovadă a purtării de grijă ce au avut-o ei pentru traducerea, difuzarea şi
păstrarea operelor originale ale stareţului lor. Astfel, în contextul respectiv, se
poate afirma cu certitudine că scrierile Cuviosului Paisie erau foarte bine
cunoscute ucenicilor săi români în traducere românească şi, probabil, într-un
număr mai mare decât le ştim noi în prezent.
Pe de altă parte, operele incluse în acest volum pot fi apreciate drept
cunoscute în majoritate drept cunoscute în majoritate şi cititorilor de astăzi,
deoarece 8 dintre ele s-au editat în limba română integral şi altele 4 parţial în
calitate de părţi componente ale unor florilegii şi studii sau ca texte aparte. Şi
iarăşi nu putem trece cu vederea că în limba originalului s-au editat dintre
acestea doar 3 lucrări integral şi altele 5 parţial. În schimb unele texte au văzut
lumina tiparului în ultima vreme în versiunile italiană, engleză şi polonă. Vom
prezenta în cele ce urmează o scurtă trecere în revistă a ediţiilor anterioare, dar
în special a celor româneşti, de care am ţinut cont şi le-am utilizat la pregătirea
pentru tipar a materialelor din volumul al doilea, în afară de manuscrise şi
totodată în absenţa acestora.
 3

Mai întâi au fost publicate în 1817, după cum am amintit şi la volumul

precedent, patru scrisori în cartea intitulată Adunare a Cuvintelor celor pentru
ascultare de la mulţi Sfinţi şi Dumnezeieşti Părinţi, spre folosul celor ce întru
dânsa vor voi să se grijească de mântuirea lor. Şi viaţa Cuviosului Părintelui
nostru Stareţului Paisie, împreună cu oarecare dintre trimiterile Sf[i]n[ţiei]
sale. Acum întâi tipărite cu blagoslovenia Preasfinţitului Mitropolit al
Mold[ovei] Kyriou Veniamin. Prin osârdia Preacuvios[ului] Stareţ şi
Arhimandr[it] al sfintelor m[ănăstiri] Neamţ[u] şi Sec[u] kyr Silvestru. În
sf[â]n[ta] m[ănăstire] Neamţ[u], la anul 1817. De Gherontie ierom[onahul]
tip[ograful]. Acestea sunt următoarele: Către preotul Dimitrie din Poltava,
datând din 16 mai 1766; Către ucenicii săi care se aflau la metocul Neşcani, la
seceriş, din 21 iulie 1775; Către părinţii rămaşi în Dragomirna, după mutarea
în Mănăstirea Secu [din 1775]; Răspuns pentru nemâncarea de carne, către
părinţii Dorotei şi Gherontie [din anii 1787-1891]. La 180 de ani de la apariţie,
cartea a fost reeditată de acad. Virgil Cândea, cu valoroase note şi comentarii şi
o postfaţă (Cuvinte despre ascultare. Publicate de ucenicii Cuviosului Paisie
Stareţul la mănăstirea Neamţu în anul 1817. Date acum pe slovă nouă şi grai
îndreptat de Virgil Cândea. La Editura Anastasia în anul 1997). Cu bunăvoinţa
editorului, am preluat pentru ediţia noastră cele patru texte menţionate mai sus,
împreună cu aproape toate notele şi comentariile lor.
Vom mai observa că din textele scrisorilor editate în 1817 în limba
română, numai una, cea către preotul Dimitrie, a fost ulterior publicată în
slavonă (vezi: Žitie i pisanija moldavskogo starca Paisija Veličikovskogo.
Izdanie Kozel’skoj Vvedenskoj Optinoj pustyni, Moscova, 1847, p. 274-296).
Un fragment din scrisoarea către Dorotei şi Gherontie a fost inclus în continuare
de prot. Serghie Cetvericov în cartea sa tradusă în limba română de Episcopul
Nicodim şi editată la Mănăstirea Neamţu în 1933 şi 1940 (vezi: Paisie Stareţul
Mănăstirii Neamţului din Moldova, în ediţia a II-a, pag. 302; vezi acelaşi
fragment în slavonă în ediţia rusă: Protoierej Sergii Četverikov, Moldavskij
starec Paisij Veličikovskij. Ego žizni, učenie i vlijanie na pravoslavnoe
monašestvo, YMCA-PRESS, Paris, ediţia I, 1976, ediţia a II-a, 1988, p. 208).
Fragmentul din cartea prot. Serghie Cetvericov a fost publicat şi în engleză
(vezi: Little russian Philokalia. Volume IV, Saint Paisius Velichkovsky, New
Valaam Monastery, Alaska, 1994, p. 145).
Despre o altă lucrare a stareţului Paisie, cunoscută cercetătorilor din
ediţiile originalului slavon şi a traducerii româneşti, iar mai recent a
transpunerii în engleză şi polonă, va trebui să facem mai întâi o precizare în
privinţa titlului ei. În ediţia noastră ea se intitulează Alcătuire despre
4

rugăciunea minţii, anterior însă putem afla cu titlul Sulul despre rugăciunea
minţii, în 6 capitole sau Capitole despre rugăciunea minţii. Opţiunea noastră se
bazează pe analiza textului manuscris, reprezentat la fel în ambele exemplare
slavone depistate până acum (Miscelaneul lui Platon de la Chişinău, B.M.N.N.,
fond 2119, 2, nr. 22, şi Miscelaneul din Biblioteca Mitropoliei din Iaşi, nr. 117).
Termenul „sul” se referă aici, după părerea noastră, la cuprinsul a două lucrări
ale Cuviosului Paisie despre rugăciunea minţii – cea din 1770, structurată în 6
capitole şi o prefaţă, dar fără cuvânt de încheiere al autorului, şi cea din 1793,
cu privire la Teopempt, textul căreia este scris în continuare, fără a avea un titlu
distinct. Astfel, prin termenul „sul”, copistul, căruia de fapt îi aparţine titlul, a
căutat să ne înfăţişeze întreaga întindere a celor două lucrări de mari proporţii,
ce mai au inserate în cuprinsul şi texte străine, subordonate chestiunilor tratate.
În confirmarea opiniei noastre vine prefaţa Cuviosului Paisie, unde el vorbeşte
despre o alcătuire sau întocmire a lucrării sale după învăţăturile Sfinţilor
Părinţi, dar şi versiunea românească a celei de-a doua lucrări, care a circulat
separat de prima în multe manuscrise şi se atestă cu titlul Adeverire pentru
rugăciune, sau Adeverire pentru rugăciunea minţii, titlu necunoscut în
versiunea slavonă.
Prima lucrare – Alcătuire despre rugăciunea minţii sau prima parte a
„Sulului” – a fost editată întâi în slavonă la 1847 (vezi: Žitie i pisanija
moldavskogo starca Paisija Veličkovskogo, Moscova, 1847, p. 191-240), apoi şi
în ediţiile următoare ale aceleiaşi cărţi. Textul în limba română, neatestat în
manuscrisele de epocă, se cunoaşte din ediţia românească a cărţii prot. Serghie
Cetvericov, cu unele prescurtări şi redactări faţă de original, în traducerea
Episcopului Nicodim (vezi op. cit., p. 229-256). A doua traducere românească
după original, care a rămas în manuscris, a fost efectuată cu câteva decenii în
urmă de preotul Gheorghe Roşca. De curând aceste două variante româneşti au
fost editate împreună în cartea Meditaţii despre Rugăciunea inimii din colecţia
„Comorile Pustiei”, Editura Anastasia, 1997. (Traducerea în engleză a apărut în
1994 la Mănăstirea Noul Valaam din Alaska, vezi op. cit., p. 19-54. Ediţia
polonă a fost scoasă de cercetătorul Józef Kuffel la Cracovia, în 1995; nu
dispunem de titlul exact al ultimei publicaţii). În ediţia noastră se află în
principiu o a treia variantă a traducerii româneşti, deoarece urmând textul
variantelor precedente după originalul slavon, un număr mare de pasaje a fost
tradus din nou.
A doua lucrare – Adeverire pentru rugăciunea minţii – a fost parţial
editată în slavonă de către A. I. Iaţimirski în 1899 (vezi: Poslanie v Poljano-
Voronskuju obitel’ pisavšim i molivšym zemne načalnika i bratijam na hulnika
 5

umnyja molitvy ieromonacha Theopempta, s priloženiem vo oglavlenii tridesjati

pjati prepodobnych i bogonosnych otec našich napisavšich o nej, în „Čtenija v
Imperatorskom Obščestve Istorii i Drevnostej Rossijskich pri Moskovskom
Universitete”, Moscova, II, 1899, p. 6-15), însă raritatea publicaţiei a făcut-o
aproape necunoscută cercetătorilor de mai târziu. Tot numai o parte din această
lucrare, răspunsul stareţului Paisie către călugării de la Poiana Voronii, a fost
editată în slavonă, cu traducerea paralelă în română, de preotul dr. Paul Mihail,
Stareţul Paisie Velicicovschi şi erezia de la mănăstirea Poiana Voronii din
Moldova, în „Arhivele Basarabiei”, 1938, 1-4, p. 69-79). Ediţia noastră se
bazează pe cele mai vechi manuscrise de epocă, dar pentru precizări a fost
nevoie de o strânsă colaţionare cu originalul slavon, deoarece textul manuscris
apare sub forma unei traduceri cuvânt cu cuvânt, într-o topică nefirească limbii
române.
În ordinea apariţiei editoriale, un alt text – Scrisoarea către domnitorul
Moldovei, Constantin Moruzi, despre mutarea de la Mănăstirea Secu la
Neamţu – a fost publicat de Nicolae Iorga după o sursă neidentificată în prezent
(vezi: N. Iorga, Monastirea Neamţului. Viaţa călugărească şi munca pentru
cultură, Vălenii de Munte, 1912, p. 37-46). În această situaţie, am utilizat
pentru ediţia noastră textul citat mai sus.
Pe lângă lucrările menţionate, în cuprinsul cărţii prot. Serghie Cetvericov
se află încă 4 scrieri paisiene publicate de el fragmentar: variantele
Aşezământului vieţii de obşte, cel din 1763 de la Dragomirna şi cel din 1778 de
la Secu; Scrisoarea către părintele Sofronie Ardeleanul de la Schitul Robaia al
Mănăstirii Argeş; Învăţătură la tunderea în cinul monahal (vezi: op. cit., ediţia
în limba română, p. 179-187, 262-263, 301-302, 404-408, şi ediţia în limba
rusă, p. 110-117, 175-176, 207-208, 297-300).
Variantele Aşezământului vieţii de obşte au fost redate doar prin
enumerarea punctelor din care ele se constituie, fără textele scrisorilor ce le
anticipează şi care dau explicaţiile de rigoare asupra conţinutului şi a
circumstanţelor introducerii lor în viaţa monahală. Textul scrisorii din 1763, dar
de această dată fără punctele Aşezământului, a fost recent editat de către diac.
prof. Ioan Ivan, după o traducere din slavonă, efectuată la Mănăstirea Noul
Neamţ din Basarabia (vezi: Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ. Tipărită cu
binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ediţie
îngrijită de Diac. Prof. Ioan Ivan, după manuscrisul nr. 154 din Biblioteca
Mănăstirii Neamţ, Editura Trinitas, Iaşi, 1997, Anexa a II-a, p. 92-97). În raport
cu originalul slavon, care este un text foarte clar, cum de altfel şi se cuvine să
fie un aşezământ monahal, traducerea din 1867, pe lângă obscuritatea frazei, ne
6

înfăţişează şi un stil accentuat personal, nespecific stareţului Paisie. În aceeaşi

ordine de idei, vom observa că şi varianta românească mai veche, realizată în
timpul vieţii Cuviosului Paisie, este imperfectă, reprezentând un text greu de
înţeles, unde sensul frazei se pierde într-o topică străină limbii române.
Urmărind pas cu pas versiunea românească de epocă şi originalul slavon, pentru
claritate am actualizat gramatical textul Aşezământului de la 1763.
O scurtă precizare se impune şi în privinţa fragmentului din scrisoarea
către părintele Sofronie Ardeleanul publicat de prot. Serghie Cetvericov. Textul
acestei scrisori nu a fost depistat în slavonă, de aceea cercetătorul amintit a
redat în citat traducerea fragmentului respectiv din română în limba rusă
curentă. La rândul său, ediţia românească, realizată după textul manuscris al
lucrării prot. Serghie Cetvericov, ne înfăţişează traducerea fragmentului de mai
sus, de această dată din rusă în română. Vom menţiona în legătură cu cele
relatate că scrisoarea către părintele Sofronie Ardeleanul a văzut pentru prima
dată lumina tiparului în versiune italiană (vezi: Lettera di Paisij sulla direzione
spirituale, în anexă la cartea Autobiografia di uno starets. Presentazione di P.
Tomáš Špidlík. Introduzione, traduzione, e note a cura della comunità dei
Fratelli Contemplativi di Gesu, Edizioni Scritti Monastici, Abbazia di Praglia,
1988, p. 177-179). În română acest text a fost pregătit pentru tipar (împreună cu
un comentariu valoros şi cu informaţii despre alte lucrări paisiene) de părintele
Paul Mihail încă din 1990, dar a apărut postum (vezi: Legăturile cu Ardealul
ale stareţului Paisie de la Neamţu, în „Revista de istorie şi teorie literară”, XLV,
nr. 1-2, 1997, p. 61-66).
Ultima lucrare paisiană din cartea prot. Serghie Cetvericov, prezentată în
anexă, cu unele prescurtări faţă de original, este Învăţătura la tunderea în cinul
monahal. Textul ei se atestă numai în manuscrisele slavone. O ediţie integrală a
lui a fost scoasă pentru prima dată în versiune engleză (vezi: The Instruction of
Elder Paisius for the Tonsure to the Monastic Order, în Little russian
Philokalia. Volume IV. Saint Paisius Velichkovsky, New Valaam Monastery,
Alaska, p. 131-142). Pentru prezenta ediţie am efectuat traducerea textului din
slavonă după manuscrisul nr. 485 de la B.A.R.
Continuând trecerea în revistă a ediţiilor, vom remarca una dintre cele
mai timpurii lucrări ale Cuviosului Paisie, din cele cunoscute până acum –
Disputa cu Atanasie Moldoveanul –, care a apărut sub îngrijirea lui Antim
Angelescu cu titlul: Scrisorile unor monahi. Scrisoarea stareţului Atanasie
către stareţul Paisie. Răspunsul stareţului Paisie către stareţul Atanasie,
Buzău, 1947. În ediţia noastră am utilizat ca text de bază manuscrisul lui Rafail
de la Hurez din 1768 (B.A.R., mss. rom., nr. 5110). Însă deoarece, ca şi în alte
 7

cazuri menţionate mai sus, textul monahului Rafail, împreună cu copiile

realizate de pe el, reprezintă o traducere cuvânt cu cuvânt din originalul slavon
în prezent neidentificat, am apelat pentru mai multe precizări de conţinut la un
manuscris din secolul al XIX-lea, păstrat în fondul Bibliotecii Noul Neamţ de la
Chişinău, care cuprinde o variantă redactată sau posibil o nouă traducere
îmbunătăţită.
Dat fiind scopul ediţiei noastre, acela de a cuprinde cât mai deplin
scrierile Cuviosului Paisie, s-ar fi cuvenit să includem în ordinea cronologică a
acestui volum şi Corespondenţa cu Dorotheos Voulismas – un grup de şase
scrisori din perioada 1 ianuarie – 13 august 1785, în limba greacă, descoperite
de cercetătorul A.-E. Tachiaos în arhiva Mănăstirii Sfântul Panteleimon din
Sfântul Munte şi publicate de el în original (vezi: Anthony-Emil N. Tachiaos,
Paisy’s correspondence with Dorotheos Voulismas, în The Revival of Byzantine
Mysticism Among Slavs and Romanians in the XVIIIth century. Texts Relating
to the Life and Activity of Paisy Velichkovsky (1722-1794), Thessaloniki, 1986,
p. XLI-LV – comentariu, p. 259-289 – texte). Textul grec preluat din această
ediţie va vedea separat lumina tiparului în traducere românească, prin osteneala
doamnei dr. Lia Chisacof, cercetătoare la Institutul de Studii Sud-Est Europene.
Aşadar, acesta este tabloul cronologic al ediţiilor anterioare cu privire la
operele Cuviosului Paisie incluse în volumul al doilea de Cuvinte şi scrisori
duhovniceşti, unde am arătat, între altele, sub ce formă erau ele cunoscute până
acum şi cum sunt redate în prezenta ediţie. Pe lângă cele 12 lucrări consemnate
mai sus, volumul de faţă se mai completează cu patru scrieri inedite, identificate
în cursul pregătirii materialelor pentru tipar: 1) Cuvânt la îmbrăcarea
îngerescului chip; 2) Cuvânt după îmbrăcarea îngerescului chip; 3) Cuvinte
pentru ascultare şi 4) Cuvinte filocalice. Ele sunt reprezentate prin copii de la
începutul secolului al XIX-lea, fără indicarea datei elaborării lor, pentru
ultimele două atestându-se versiunile slavonă şi română. Nu dispunem de
informaţii cu privire la editarea lor anterioară.
Revizia manuscriselor provenite din şcoala paisiană a scos la iveală, de
asemenea, şi câteva scrisori mai puţin cunoscute ale celor mai apropiaţi ucenici
ai Cuviosului Paisie. Patru dintre acestea sunt redate în prezentul volum sub
formă de anexe. Vom atrage atenţia cititorului în special asupra a două dintre
ele – Cronica zilelor din preajma şi de după adormirea întru Domnul a
stareţului Paisie şi Cuvânt deasupra mormântului Preacuviosului Paisie. Cea
dintâi a fost pusă în valoare de către pr. dr. Paul Mihail (vezi studiul său şi
textul tipărit după Manuscrisul nr. 1860 de la B.A.R.: În legătură cu
participarea Episcopului Veniamin la înmormântarea stareţului Paisie de la
8

Neamţu, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul CL, nr. 3-4, 1987, p. 109-116).
Pe lângă aspectele relevate de părintele Paul Mihail, această lucrare, intitulată
de noi Cronică, va trezi interesul cercetătorilor şi prin conţinutul Cuvântului la
îngroparea stareţului Paisie, rostit de Isaac Dascălul şi inclus în cuprins, dar al
cărui conţinut a rămas în afara publicaţiei de mai sus. Textul întreg este editat
acum după acelaşi manuscris, pentru care am identificat şi autorul. Acesta este
ieroschimonahul Nicolae de la Neamţ.
A doua scriere din cele menţionate mai sus nu a constituit, din câte ştim,
obiect de cercetare, probabil din asocierea titlului ei cu celălalt Cuvânt al lui
Isaac Dascălul sau cu opera versificată a ritorului Ioan Diacovschi, Deasupra
gropii plângere a stareţului Paisie despre toţi fiii săi duhovniceşti. Însă textul
intitulat Cuvânt deasupra mormântului Preacuviosului Paisie şi publicat aici
este o altă lucrare. Ea nu are indicat numele autorului, dar acesta se poate
stabilit fără dificultăţi în persoana lui Isaac Dascălul prin compararea textului cu
celelalte două Cuvinte ale lui din cuprinsul Cronicii de mai sus, unde este
nominalizat. Acest din urmă Cuvânt a fost rostit de Isaac Dascălul în ziua de 15
noiembrie 1795, la parastasul de un an de zile de la adormirea stareţului Paisie.
Aşa cum se prezintă, textul respectiv este de fapt cea dintâi variantă a Vieţii
Cuviosului Paisie, dintre cele cunoscute până acum. Ea completează, desigur,
numărul variantelor Vieţii identificate anterior de alţi cercetători, dar nu numai
atât. Ca unul dintre cei mai de seamă cărturari ai Neamţului la acea vreme,
Isaac Dascălul reuşeşte să ne înfăţişeze nu numai Viaţa pe scurt a Cuviosului
Paisie, ci dă în acelaşi timp şi cea mai adecvată apreciere a rolului ce l-a avut
acest stareţ şi duhovnic în istoria monahismului românesc şi a celui din sud-
estul Europei.
Acestea sunt în principal precizările ce am considerat necesar a le face pe
marginea cuprinsului volumului al doilea în raport cu ediţiile precedente, pentru
o mai bună îndrumare a cititorului. În aceeaşi ordine de idei, încercăm să
reparăm într-o anumită măsură inconvenienţa împărţirii materialelor în două
fascicule, alăturând în continuarea acestei note Lista cronologică a lucrărilor
Sfântului Paisie de la Neamţ editate în volumele I-II, cu indicarea volumului şi
paginii fiecărui text. Lista cuprinde 32 de opere ale Cuviosului Paisie şi 6 scrieri
în legătură cu el şi despre el, ce se vor considera anexe (2 în volumul I,
nedelimitate special, şi 4 în volumul al doilea). Am lăsat deoparte câteva
scrisori mici şi notiţe, care au un caracter mai mult gospodăresc.
Dintre operele originale ale Cuviosului Paisie, cunoscute la ora actuală,
mai face parte doar Autobiografia. Aceasta s-a editat în mai multe rânduri, fiind
tradusă în ultima vreme, în afară de română, şi în limbile italiană, engleză şi
 9

franceză, pe baza exemplarului copiat de Mitrofan după originalul stareţului şi

păstrat acum la Sankt-Petersburg, în Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Rusiei
(fond. A. I. Iaţimirski, nr. 13.3.26). Înştiinţăm cititorul şi pe această cale că,
datorită descoperirii exemplarului autograf al stareţului Paisie, este în pregătire
o nouă ediţie a Autobiografiei.
Aceasta se impune întrucât, faţă de original, copia lui Mitrofan conţine un
şir de omisiuni şi inexactităţi. Totodată, ea este mai recentă decât s-a considerat
până acum. Fiind scris pe o hârtie care are imprimat în filigran anul 1808, nu se
mai poate susţine că textul ar putea cuprinde vreo intervenţie a stareţului Paisie.
Mai facem o precizare cu privire la o altă lucrare ce se consideră a fi
scrisă de Cuviosul Paisie şi a fost editată sub numele lui în mai multe rânduri.
Ne referim la scrierea Crinii ţarinii. Aceasta nu a fost alcătuită însă de Cuviosul
Paisie, cu toate că a avut o largă circulaţie în Ţările Române, mai ales după
traducerea ei din slavonă în română, probabil în şcoala paisiană, cel mai vechi
manuscris datând din anul 1769 (B.A.R., ms. rom., nr. 2334). Cel mai vechi text
în slavonă se află în Rusia şi datează din anul 1692, iar autorul lui se consideră
a fi un cărturar rus din secolul al XVII-lea – Serkov Diomid Jakovlev (vezi
pentru alte informaţii: Slovar’ knižnikov i knižnosti Drevnej Rusi, Vyp[usk] 3,
XVII v., Čast’ 3, Sankt-Petersburg, 1998, p. 351-354).
În încheiere şi în completarea notei de la volumul întâi vom accentua
asupra faptului că apariţia acestei ediţii în limba română se datorează nu numai
eforturilor noastre, ci, pe bună dreptate, marilor noştri cărturari predecesori, mai
cu seamă din cinul monahal, care s-au nevoit întru păstrarea şi adunarea lor
înainte de noi. Între mulţi dintre aceştia, a fost şi duhovnicul Andronic (1820-
1893), care adunând materiale documentare pentru Istoria Mănăstirilor Neamţ
şi Secu înainte de incendiul din 1862, a cunoscut bibliotecile şi arhivele lor mai
bine decât le cunoaştem noi acum. Pornind de la manuscrisele duhovnicului
Andronic, am căutat să identificăm în continuare cele mai vechi texte slavone şi
româneşti ale lucrărilor Cuviosului Paisie.
Apariţia acestei ediţii o datorăm sprijinului şi înţelegerii ce le-am avut cu
cuvântul şi cu fapta din partea mai multor instituţii şi persoane, cărora le-am adus
mulţumiri la volumul precedent. Tuturor le exprimăm încă o dată recunoştinţa
noastră.
În soluţionarea diverselor dificultăţi referitoare la pregătirea textelor
pentru tipar am beneficiat întotdeauna de asistenţa ştiinţifică a domnului prof.
acad. Virgil Cândea, care a alcătuit în acelaşi timp Prefaţa la volumul întâi şi
Postfaţa la volumul al doilea. Îi aducem şi pe această cale vii mulţumiri.
10

Valentina Pelin