Problema Rului la Sfantul Augustin

Universitatea A. I. Cuza Facultatea de Filosofie i tiine Social Politice

Filosofie, an II

Nscut n 354 la Tagaste, ora din Nordul Africii, dintr-o mam cretin i un tat pgn, Augustin Aurelius este cel care va juca un rol central n dezvoltarea nvturii cretine, alturi de figuri marcante, precum: Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Ioan Damaschin i care va ajunge s fie desemnat de ctre posteritate cu titlul de sfantul, sau fericitul Augustin. Educaia sa se desfoar, n copilrie, sub supravegherea i ndrumarea unui sclav, lucru caracteristic familiilor nobile din acea perioad, continund apoi cu coala de la Tagaste, urmat de cea de la Madaura i Cartagina. Gsete sistemul de nvmnt nepotrivit caracterului i intereselor sale, ceea ce-l va face s fie, de-a lungul ntregii sale vei, mai mult un autodidact. Studiaz geometria, literele, retorica, pe ultimele dou ajungnd s le predea ulterior. n 373, la vrsta de 19 ani, n timpul studiilor sale la Cartagina, are loc evenimentul care va declana interesul su pentru filosofie: lectura unui dialog astzi pierdut al lui Cicero, Hortensius . n aceeai perioad intr n contact cu maniheii, a cror pretenie de a avea acces la explicaia existenei lumii i de a ajunge la credina desvrit pe o cale strict raional l atrage pe tnrul cuttor de adevr care era pe atunci Sfntul Augustin. Fascinaia maniheic va disprea ns n timp, lundu-i locul o admiraie profund pentru pentru personalitatea i ideile Sfntului Ambrozie, episcop de Medionalum, pe care l ntlnete n 384, an n care obine catedra municipal din acest ora. Perioada urmtoare va nsemna ntlnirea Sfntului Augusti n cu scrierile neoplatonice i, prin ele, cu adevrata metafizic. Neoplatonismul va avea o mare influen asupra Sfntului Augustin, doctrina sa conturndu-se pe fundalul neoplatonist al secolului al IV-lea. La vrsta de 33 ani, n urma attor strdanii pentru aflarea adevrului, mbriarea acestuia se svrete prin convertirea lui Augustin i primirea sfntului Botez. n continuare, gndirea augustiniana va fi caracterizat de o mpletire a filosofiei (implicit raiunii) cu credina, propunndu-i de aici nainte s ajung, prin credina n Scripturi, la nelesul nvturii lor.1 tienne Gilson realizeaz o sistematzare a scrierilor augustiniene, distingnd trei mari etape n dezvoltarea acestora, n funcie de perioada n care au fost concepute, de ocupaia i preocuprile Sfntului Augustin la acea dat. Prima etap o constituie perioada n care acesta era catehumen i cuprinde lucrri precum: Contra de academicos (386), De beata vita
1

tienne Gilson, Filosofia n Evul Mediu, Ed. Humanitas, Bucureti, 1995, pag.117;

(386), De ordine (386), Soliloquia (387), De imortalitate animae (387), De musica (387391) n aceast perioad este cea mai pregnant predilecia pentru speculaia filosofic. Cea de a dou etap, marcat de perioada dintre botez i hirotonire, nregistreaz scrierile: De quantitate animae (387-388), De genesi contra Manichaeos (388-390), De libero arbitrio (388-395), De magistro (389), De vera religione (389-391), De diversis questionibus (389396). Etapa a treia ncepe odat cu hirotonia Sfntului Augustin, este caracterizat de o implicare profund n problemele teologice i cuprinde lucrrile: De genesi ad litteram liber imperfectus (393-394), De doctrina christiana (397), Confesiuni (400), De trinitate (400416), De civitate dei (413-426), De anima et eius origine (419-420), Retractari (426-427). n Evul Mediu, epoc n care chestiunile de ordin moral stau la baza preocuprilor att filosofice, ct i religioase, problema rului ocup un loc central n ansamblul acestora n general i n gndirea Sf. Augustin n particular. nc din perioada tinereii rul l preocupa n esena sa, declarnd apoi n Confesiuni c el nu consider problema rului ca fiind descurcat i lmurit. Pentru a putea nelege ntregul demers elaborat de ctre Augustin n vederea stabilirii originii i naturii rului este necesar nelegerea perspectivei din care abordeaz el problema. Astfel, Sfntul Augustin pornete n cercetarea sa de la premisa incontestabil a existenei unui Dumnezeu care este Binele suprem, neschimbtor i necoruptibil i a crui creaie nu poate fi altfel dect bun, afirmnd c: oricare ar fi fost ea [cauza rului], eu unul gseam cu cale c aceasta ar trebui s fie cercetat, astfel nct s nu fiu constrns, din cauza ei, s cred c Dumnezeu cel neschimbtor este schimbtor, ca nu cumva s devin eu nsumi ceea ce cutam s aflu.2 Sfantul Augustin porneste de la cercetarea naturii raului, considerand indispensabila cunoasterea acesteia, in vederea aflarii originii raului: Atunci cand cercetez de unde vine raul, trebuie sa cercetez mai intai ce este raul. Cum sa cunosti de unde vine raul, daca nu stii mai intai ce este, pentru ca sa nu cauti originea unui lucru necunosut (ceea e este absurd) 3. In viziunea sa, Dumnezeu, Binele absolut si imuabil, a creat, din nimic, natura, care este, in esenta, buna, intrucat este creata de Dumnezeu si coruptibila, deoarece nu este create din
2 3

Sf. Augustin, Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucureti, 2007, p. 234; Sf. Augustin, De Moribus Manichaeorum;

fiinta Sa, ci din nimic. Fiinta, intrucat este create si exista, este echivalenta cu binele. Raul este opus binelui, deci nu este posibil ca raul sa fie fiinta. Concluzia la care ajunge Sfantul Augustin este ca raul nu are o substanta proprie, nu constituie o fiinta ca atare, ci reprezinta o privatie, o lipsa a binelui. Conceptia sa este opusa celei promovata de catre manihei, conform careia raul este dat de materie si isi are propria fiinta. Atitudinea Sf. Augustin fata de problema raului este influentata de doctrina platonica, din care sunt inspirate idei precum: inexistenta unei finite a raului, raul vazut ca lispa a binelui si ca o consecinta a libertatii corupte a omului. In ceea ce priveste originea raului, problema stabilirii acestuia are in centru conceptual de liber arbitru. Omul, inzestrat cu liber arbitru, din cauza poftelor, a mandriei si a faptului ca se iubeste pe sine mai mult decat pe Dumnezeu, ajunge sa detina o vointa rea, indepartandu-se de binele supreme si devenind trufasi, inselatori si invidiosi. In acest fel, omul pierde capacitatea de a se uni cu Dumnezeu, pacatuind: A nu se uni cu Dumnezeu constituie un vu=iciu. Orice viciu dauneaza naturii si deci ii este contrar. Asadar, prin viciu, nu prin natura, difera fiinta care se uneste cu Dumnezeu de cea care se desparte de El4. Sf. Augustin evidentiaza trei dimensiuni ale raului, distingand: raul metafizic, raul moral, voluntar, sau pacatul si raul fizic, sau pedeapsa pentru pacat. Raul metafizic, spre deosebire de cel moral, nu-si are originea in vointa individului, ci intr-o lips ape care o inregistreaza fiinta omului in raport cu fiinta lui Dumnezeu. Sf. Augustin demosntreaza insa ca, de fapt, raul metafizic nu exista: Nimic nu este rau doar pentru aceea ca exista, pentru acest motiv, toate sunt bune. Intrucat omul este creatia lui Dumnezeu si Dumnezeu a creat numai lucruri bune, raul metafizic nu exista5. Singurul rau a carui existent este reala este cel moral, reprezentat de pacat. Pacatul este dat de o iubire de sine care intrece iubirea pentru Dumnezeu, facandu-l pe om sa se intoarca impotriva Lui. Cu toate acestea, raul nu poate stirbi cu nimic din bunatatea lui Dumnezeu. Cel care corupe in om binele propriei naturi este viciul. Acesta isi are originea in vointa proprie a finite care detine capacitatea de a distinge ceea ce este drept de ceea ce este nedrept si totusi, chiar si in aceste conditii, alege nedreptul. Raul moral, pacatul, nu poate exista independent de bine pentru ca, daca binele nu are nevoie de rau, intrucat isi are propria
4 5

Sf. Augustin, Despre ingeri si oameni, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2004; Anton I. Adamut, Filosofia Sfantului Augustin, Ed. Polirom, Iasi, 2001;

fiinta, raul are nevoie de bine pentru aceasta, deoarece el nu este prezent decat acolo unde dauneaza si nu poate dauna decat unui bine6. Sf. Augustin cerceteaza cauzele pacatului si, implicit, ale vointei rele, care il genereaza. Una dintre intrebarile pe care si le pune este: daca ar exista o cauza a vointei rele, care ar fi ea si daca aceasta ar avea la randul ei vointa, ar fi natura acesteia buna sau rea? In cazul care ar fi vorba despre o vointa buna, putem deduce faptul ca dintr-o vointa buna purcede un area, ceea ce este absurd. Daca insa natura vointei rele ar fi si ea rea, care este cauza primei vointe rele? Solutia pe care o propune Sf. Augustin la aceasta intrebare este urmatoarea: vointa rea nu exista dintotdeauna, ea devine ins area prin indepartarea de cele superioare si indreptarea catre ceea ce ii este inferior. Si nu lucrurile inferioare spre care se indreapta determina, determina caracterul rau al vointei, ci insusi procesul acestei turnuri este o pervertire. In vederea sustinerii acestei idei este adus drept exemplu cazul in care doi oameni, detinand aceleasi dispozitii sufletesti si trupesti, sunt ispititi de acceasi ispita. Unul dintre ei cedeaza ispitei, pe cand celalalt nu. Cine altcineva decat propria vointa libera face posibil acest lucru? Astfel, originea raului se gaseste in modul de a actiona al fiecarui om: Cand o vointa rea ia nastere intr-o anumita fiinta, aceasta nu s-ar [utea petrece daca fiinta insasi nu ar vrea, deci slabiciunile sunt voluntare si nicidecum inevitabile si din aceasta cauza sunt urmate de o pedeapsa dreapta7. Raul fizic, reprezentat de pedepsirea pacatului, constituie o actiune reparatorie, pedeapsa fiind proportionala cu pacatul efectuat. Prin acest act se savarseste o dreptate si, intrucat dreptatea este buna, raul fizic este si el, in esenta, bun. Pentru a concluziona, voi sublinia inca o data rolul fundamental pe care l-a jucat Sf. Augustin in analiza problemei raului, problema ce a gasit un rasunet deosebit in intreaga Epoca Medievala, esentialul solutiei oferite de ef fiind atat de bine surprins in pasajul: // in om se afla originea raului, nu in natura omului (care e buna), ci in vointa lui (care nu poate fir ea, ci inclinata spre

6 7

Sf. Augustin, Despre ingeri si oameni, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2004; Idem.

rau). Raul (caderea in pacat) il dobandeste omul din cauza faptului de a fi voit sa traiasca nu dupa Dumnezeu, ci dupa sine. Vointa este si conditia si cauza pacatului8.

Bibliografie:
8

Anton I. Adamut, Filosofia Sfantului Augustin, Ed. Polirom, Iasi, 2001;

1. Sf. Augustin, Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucureti, 2007; 2. Sf. Augustin, Despre ngeri i oameni, Ed. Humanitas, Bucureti, 2004; 3. Anton I. Admu, Filosofia Sfntului Augustin, Ed. Polirom, Iai, 2001; 4. . Gilson, Filosofia n Evul Mediu, Ed. Humanitas, Bucureti, 1995; 5. H. Chadwick, Augustin, Ed. Humanitas, Bucureti, 2006; 6. Constantin C. Pavel, Introducere n gndirea Fericitului Augustin, Ed. Anastasia, Bucureti, 1998;