,, Păcatul Strămoșesc”

Sfântul Augustin

Vasile Petre Gabriel

Teologie Pastorală
Anul IV, Grupa 7

       București  – 2023
Introducere:

Lucrarea are că scop tratarea temei ,,Păcatul Originar” în viziunea Fericitului Augustin.
Intru început voi scrie despre viața Sfantului Augustin, rolul important al mamei sale în
convertirea la o viață lângă Dumnezeu, viziunea sa asupra Păcatului Strămoșesc, lupta și
dezbateriile cu pelagienii și maniheii. Importanta înțelegerii păcatului strămoșesc, cât și a firii
decăzute a omului.

Viata Sfantului Augustin:

Fericitul Augustin(Aurelius Augustinus) s-a născut la 13 noiembrie 354, în localitatea

Tagaste, oraș din provincia Numidia, din nordul Africii. Tatăl său, Patricius era funcționar
provincial roman, increstinandu-se pe patul de moarte, i-i oferă o educație precara tânărului
Augustin. Mama să, Monica, născută într-o familie creștină, era o credincioasa înfierbântată care
se îngrijoră mereu pentru viață pe care Augustin o ducea.1

Augustin a învățat prima data la scoală din Tagaste, apoi în Madaura și Cartagina.2 Avand
o capacitate intelectuala deosebita, a deschis o școală de retorică la Cartagina, ca după aceea să
meargă la Roma și Milano.

Sfântul Augustin a avut o tinerețe plina de desfrânări și abateri de la dreapta credință:

placeri trupești, beții, furturi etc.3 Ajungând la Milano, Fericitul Augustin, i-l descoperă pe Sf.
Ambrozie, ascultandu-I cuvântările, Augustin a fost incantat și la rugăciunile maicii sale, care era
foarte îndurerată și își dorea că Antonie să se întoarcă la Dumnezeu, Sf. Ambrozie accepta să-l
ajute să se convertească la credință creștină; acesta descoperă rânduială monahilor, citește viață

1
Sfantul Augustin, ,,Confesiuni”, ed. Humanitas, Bucuresti, 2018, p. 7
2
Ibidem, p. 39
3
Ibidem, p. 95

2
Sf. Antonie, care a fost scrisa de Sf. Atanasie și rămâne mișcat de cele scrise, fapt care-l
determina să ajungă la pocăință.4

Episcopul Ambrozie i-l botează în noaptea de Paști(anul 387) la vârstă de 32 de ani. 5

După moartea mamei sale, Fericitul Augustin se retrage la Tagaste, vinde țoață averea și
întemeiază o mănăstire alaturi de prietenii sai. Augustin, trăiește o perioada de contemplare a lui
Dumnezeu, iar după trei ani este sfințit preot la Hipon de către episcopul Valerius și din
momentul asta începe o ascultare grea . Patru ani mai tărziu, în urma dedicării activității
pastorale, este numit co-episcop de către Valerius, urmând că apoi, la moartea lui Valerius la un
an distanta să devina episcop de Hippona. În anul 389, la câțiva ani distanta, devine căpetenia
episcopatului african.6

4
Ibidem, pp. 10-11
5
Ibidem, p. 2
6
Ibidem, p. 12

3
 A. Păcatul Originar în viziunea Fericitului Augustin:

Natura decăzută a omului este afectata de păcatul strămoșesc întrucât copilul(infantul)

încă de la naștere are afectele căderii în păcat prin plânset și nevoia constanta de un părinte, un
șantaj instinctiv prin care se indica înclinația spre rău. Gelozia, nevoia de atenție constanta, cât și
dorință de emancipare în familie și în societate, arata forță răului prin firea umana care cedează
slăbiciunii trupești.7

În ființă lui Dumnezeu nu exista răutate, ceea ce rezulta că omul a fost creat fară răutate în
sine, astfel cauza directa a inconsistentei umane rezulta în urma moștenirii păcatului adamic:,,De
aceea, după cum printr-un  singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a

trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… ”8, care este decât un fapt determinat și
îngăduit în planul preștiinței divine. Fericitul Augustin, în opera să ,,De libero arbitro” spune că
Dumnezeu îi ajuta constant pe urmașii lui Adam, oferind fiecăruia șansă de a reveni la starea
paradisiaca și de a triumfa asupra morții primite că urmare a păcatului adamic.9

Răul fizic și răul moral sunt doua lucruri distinctive întrucât cel dintăi este primit în urma
încălcării legii divine de către protoparintii nostril, iar cel din urma, răul moral reprezintă
consecință exercitării liberului arbitru, încălcând poruncile Domnului. Polemica răului semnifica
o tema cu o importanta deosebita în operele Fericitului Augustin care a redactat un volum în trei
cărți denumit ,,De libero arbitrio”, în acest volum se face deosebirea pe larg a răului săvârșit din
propria voință și răul primit de la păcatul originar. În legătură cu răul universal și dreptatea
divina, găsim un rezumat ce aparține gândirii autentice a tradiției augustiniene Dumnezeu îşi
înfăptuieşte proiectul său de justiţie universală şi prin faptul că înclină voinţa omului în direcţia
în care o doreşte, fie către bine, potrivit îndurării sale dumnezeieşti, fie către rău, în funcţie de
meritele fiecărei personae. 10

Originea răului rămâne o polemica dezbătută de toți marii părinții ai Bisericii Creștine,
Leibniz în Teodiceea să din 1710 pune următoarea întrebare: ,,Cum se face că Dumnezeu, care

7
Ibidem, p. 739
8
Romani 5, 12
9
Sfantul Augustin, ,,Confesiuni”, ed. Humanitas, Bucuresti, 2018, p. 753
10
Ibidem, p. 787

4
este binele absolut, l-a creat pe om capabil de a săvârşi răul? Cum poate fi conciliată bunătatea
originară a lui Dumnezeu cu existenţa răului în toată diversitatea lui (suferinţe, crime, războaie,
ispite de tot felul)?”, În capodopera Fericitului Augutin, în Echiridion, se găsește următorul
răspuns: „Chiar dacă ceva rău, în măsura în care este rău, nu poate fi bun, totuşi este ceva bun
faptul că există nu doar bine, ci şi rău; căci, dacă existenţa răului nu ar fi bună, atunci răul nu
ar fi fost, desigur, îngăduit de atotputernicul şi îndurătorul Dumnezeu.“11

,,originale peccatum”(pacatul originar): aceasta expresie se regăsește în lucrările

Fericitului Augutin, precum: Ad Simplicianum, în Confesiuni, în De Genesi ad litteram, în De
peccatorum meritis. Conciliul de la Cartagina din 418 adopta această expresie augustiniană
transmisă până în zilele noastre. Expresia ,,originale peccatum” se încadrează în scrisorile trimise
către Pelagius și Manihei, că un punct de legătură prin care Sfântul Augustin a condamnat
ereziile lor. Chiar dacă păcatul originar are rădăcini adânci în fiinta noastră umană, el nu este
semănat în noi de cel, după cum și isi imaginau maniheii, ci este o urmare a neascultarii .
Disgrațioasă în ochii lui Dumnezeu, firea noastră se transmite din generație în generație, încă de
la naștere, copilul este considerat păcătos; iar mânia lui Dumnezeu este asupra lui, dacă acesta nu
se botează. Denumirea păcatului natural sau originar se aplică deci în modul cel mai pertinent
păcatului moștenit, însă, după cum am văzut, Sfântul Augustin explică poziția sa în contextul
dezbaterilor cu pelagienii și cu maniheii.

Copilul primește păcatul protopărintilor și nu se mai afla în starea în care a fost creat,
starea paradisiaca care indemna pe om să facă binele cu ușurință și exactitate. Omul decăzut, are
de asemenea o condiție a trupului decăzută, iar pentru a se putea lupta cu răul fizic, cel trupesc,
trebuie să se opună viciilor care-l conduc la moarte. Despre aceasta tema, Fericitul Augustin a
spus: ,,până când trăim, fraţii mei, aşa este; astfel, noi cari am îmbătrânit în aceasta luptă, avem
duşmani mai putin potrivnici; totuşi noi îi avem încă. Duşmanii noştrii, ca să zic aşa, au obosit
chiar prin vârstă ; cu toate acestea, chiar obosiţi, ei nu înceată prin tot felul de mişcări, de a
tulbura repaosul bătrâneţii. Lupta tineretului e mai vie ; noi o cunoaştem, am trecut prin ea....
Atât timp cât purtaţi un corp muritor, păcatul va lupta contra noastră, însă el să nu biruie !”12

11
Ibidem, p. 788
12
Sf. Papa Piu al XI-lea, ,,Sfantul Augustin”, ed. Central University Library Cluj, Beius, 1930 , p. 188

5
 B. Erezia lui Pelagius:

Pelagius, respinge dogma păcatului originar și afirma că natura umana este buna, omul
nascandu-se bun, are datoria de a-și menține aceasta bunătate prin forțele proprii, legea morala
lașata de Dumnezeu fiind baza bunătății divine, nemaifiind nevoie de o intervenție directa a
harului dumnezeiesc. Pelagianismul capătă amploare, având suficienți adepți care peste scurt
timp vor reprezenta o amenințare asupra doctrinei și vieții bisericești. În ciuda schimbului de
scrisori amicale pe care Pelagius le are cu Augustin, cel din urma nu se lasă păcălit de doctrina
pelagiana. Având experiență de viață anterioara unde cunoaște neputință firii omenești, cât și
faptul că omul nu poate realiza niciun bine fară ajutorul lui Dumnezeu. Augustin nu accepta
doctrina pelagiana și începe o serie de scrisori și tratate împotrivă ereziei lui Pelagius, cum ar fi:
De natura et gratia, De gratia Christi et de peccato originali, De Trinitate. Urmează sinoadele
convocate în anii 416-418 la Mileve – Cartagina, unde Fericitul Augustin se arata învingător,
doctrina și tratatele augustiniene fiind acceptate de comunitatea episcopilor și aprobate de Papa
Inocentu.13

Erezia lui Pelagius nu a putut avea un fond creștinesc întrucât nega ajutorul pe care Dumnezeu
ni-l oferă și fară de care nu ne putem mântui, spunând că fiecare om are puterea și bunătatea
necesară pentru a obține Împărăția Cerurilor; și pentru a ajunge la viață supranaturală. O
încercare de a nega harul lui Dumnezeu, considerând astfel că noi insinde avem deja puterea și
harul necesar pentru a ne sfinți.14

13
Sfantul Augustin, ,,Confesiuni”, ed. Humanitas, Bucuresti, 2018, pp. 16-17
14
Sf. Papa Piu al XI-lea, ,,Sfantul Augustin”, ed. Central University Library Cluj, Beius, 1930 , 258

6
 C. Erezia lui Mani:

„Maniheii socoteau că în om coexistă două elemente distincte, unul rău şi altul bun, de
natură divină, ciocnindu-se permanent între ele. Augustin explică însă cum o decizie a voinţei nu
se realizează atunci când: a voi şi a putea nu sunt acţiuni egale, datorită incapacităţii obiective a
subiectului; când, precum în cazul unui comandament moral, posibilitatea este inclusă în
interiorul voinţei, deoarece voinţa nu este completă; atunci când insuficienţa derivă dintr-un
defect al obişnuinţei, al tendinţei spre rău care provine din păcatul originar. De aceea, după cum
va spune puţin mai jos, actul de voinţă al lui Adam la săvârşirea păcatului primar a fost mai
spontan.“15 Conform doctrinei maniheiste, puterea întunericului îl obligă pe om la rău prin corpul
său, care este partea sa dumnezeiască.16

Fericitul Augustin a rămas adeptul ereziei maniheiste timp de zece ani, după cum ne spune
chiar mărturia să în ,,Confesiuni”. Acesta a fost atras de explicația pe care maniheii o dădeau
problemei existenței răului în lume și faptul că Mani(fondatorul sectei) nu respinsese
creștinismul în întregime. Mani susținea că Biblia este plină de contradicții și că, din pricina
coruperii în timp a textelor, ea devenise nedemnă de încredere. Maniheii socoteau, de asemenea,
drept inacceptabilă ideea că Iisus Hristos să se fi născut fără păcat, că și ideea învierii lui după
moartea pe cruce. În prelungirea dualismului tradițional al religiei persane, Mani mai afirmă
existența în univers a două forțe egale, Dumnezeu, care e binele și lumina, și răul, care este
întunericul. În urmă păcatului originar în lume, tot ceea ce există se prezintă că un amestec, în
grade variate, între bine și rău. Binele și răul contrazic permanent, până și în cele mai mici
particule de substanță, binele căutând să scape din captivitatea răului. În concepţia maniheilor,
Isus Hristos nu a avut o realitate corporal-istorică, întrucât contactul cu materia, văzută că sediu
al răului, i-ar fi contaminat fiinţa divină. Pentru adepţii acestei secte, inclusiv faptul istoric al
răstignirii nu a fost decât o aparenţă. De aici aluzia lui Augustin la „fiinţa fantomatică“ a lui Iisus
Hristos. 17

15
Sfantul Augustin, ,,Confesiuni”, ed. Humanitas, Bucuresti, 2018, p. 805
16
Ibidem, p. 765
17
Ibidem, p. 770

7
 In Confesiuni, Fericitul Augustin prezintă pe larg renumita teorie maniheistă despre gradele
diferite de amestec între bine și rău: întrucât considerau că răul se află în cantitate mai mare în
corpurile animalelor, maniheii refuzau să consume carne de la orice tip de animal. Organizarea și
ierarhia sectei erau destul de elaborate, după cum aflăm de asemenea din Confesiuni. La nivelul
superior se găseau „aleșii“, socotiți un fel de sfinți. Augustin a purtat, decenii la rând, o puternică
polemică împotriva maniheilor, prin scris, prin predici și dezbateri publice. Etapele cele mai
consistente ale luptei antimaniheiste sunt următoarele: În tratatul ,,Contra epistolam quam
vocant” - Augustin atacă maniheismul în continutul său. Lucrarea demontează, punct cu punct,
scrierea principală a ereziarhului Mani. Intre anii 398 şi 400, se finalizeaza redactarea lucrării în
treizeci și două de cărți ,,Contra Faustum”, personaj care apare și în Confesiuni, considerat în
epocă unul dintre bunii teoreticieni ai sectei maniheiste. În august 392, Augustin îl combate într-
o dezbatere publică la Hippona pe Fortunatus, alt adept al sectei: înfrânt, acesta este nevoit să
plece din Hippona. După mai multe scrieri de mică întindere, ultima lucrare care a semnificat un
act important al bătăliei antimaniheiste din anul 409, când Augustin îl provoacă la o înfruntare
publică pe maniheul Felix; la sfârșitul dezbaterii, acesta se recunoaște învins și condamna
credința maniheistă.18 Augustin invocă doctrina maniheistă conform căreia, în măsura în care
sufletul omului este participant la esenţa lui Dumnezeu, păcatele omului sunt păcate ale lui
Dumnezeu. Acest raţionament eretic fiind ulterior condamnat si este respins de Augustin în ,,De
duabus animabus”19.

18
Ibidem, pp. 14-15
19
Ibidem, p. 771

8
 Concluzie:

Fericitul Augustin, aduce în inima Bisericii primare o dreptate divină, insuflat de Duhul
Sfânt, acesta reușește să apere învățătură creștină legată de păcatul primordial; de neascultarea
primilor oameni, realitatea răutății umane care este adesea asociată cu un rău universal, deși răul
inițial este datorat încălcării poruncii paradisiece primite de Adam și Eva. Întrucât viață
Fericitului ne arată lupta pe care a avut-o cu acest rău primit la naștere, păcât pe care-l asociază
trupului fizic, nicidecum sufletului, conclude așadar faptului că omul este dintru început, de la
naștere înzestrat cu un trup care tinde spre păcat. Omul are răutatea în sine și nu se poate mântui
singur, fără ajutorul harului trimis de Dumnezeu. Fericitul Augustin rămâne un stâlp al întregii
Biserici Creștine, contribuția să fiind una imensă asupra întregii crestinatati. Scrierile sale,
luptele împotriva: pelagienilor, aerienilor, maniheilor, donatistilor; combaterea acestor secte, cat
și restaurarea dreptei credințe în spiritul civic al întregii omeniri rămân un act de iubire până la
sfârșitul veacurilor.

Fericitul Augustin trece la Domnul pe 28 august, 430 si rămâne dascălul fără asemănare
al întregului Occident creștin. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. Biserica
Ortodoxă i-l prăznuieste la 15 iunie.20 Amin!

Bibliografie:
20
Ibidem, p. 45

9
I. Texte Sacre:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,

București, 2015;
2. Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.

II. Manuale, dictionare, culegeri:

1. Dicţionar de Teologie Ortodoxă, A-Z., Ion Bria, ediţia a II-a revizuită şi

completată, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1994;
2. Sfantul Augustin, ,,Confesiuni”, Editura Humanitas, Bucuresti, 2018;
3. Sf. Papa Piu al XI-lea, ,,Sfantul Augustin”, Editura Central University Library
Cluj, Beius, 1930.

III. Pagini Online:

1. https://www.chilieathonita.ro/2021/10/08/pacatul-originar-care-este-perspectiva-
ortodoxa-asupra-acestuia/
2. https://historia.ro/sectiune/portret/sfantul-augustin-viata-si-opera-581876.html
3. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-fericitului-augustin
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona

10