EXPLORÂND ORIZONTURI

De mic copil am fost fascinat de o priveliște a naturii, și anume mi-a plăcut să ies la câmp în locurile unde
sunt spații deschise și să privesc în zare admirând întinderea orizontului ce mi se deschidea în față.
Interesant cu trecerea timpului această plăcere a mea a sporit, s-a intensificat, simt și acum o nespusă
plăcere să privesc acea linie a orizontului unde ai impresia că pământul și cerul se unesc. Contemplarea
acestui tablou plin de culori naturale cu acel contrast de culori între albastru, negru, verde, îmi produce o
reală fericire. Cu scurgerea timpului, în viață am descoperit că poți rămâne fascinat și de alte orizonturi
mai diferite dar mult mai grandioase pentru explorarea cărora a trebuit să-mi angrenez toate forțele
intelectuale și spirituale. Am simțit din totdeauna o adevărată pasiune pentru cunoașterea naturii
umane, analizând omul am înțeles că indiferent de țară, cultură, religie, oamenii plâng la fel, se bucură la
fel, însă este adevărat că fiecare om este un unicat, având caracteristicile propriei sale persoane.

Am un deosebit interes pentru psihologia comportamentală, am fost mereu interesat să știu care este
filozofia după care anumiți oameni acționează într-un fel sau altul. Cărțile m-au ajutat până la o anumită
limită să înțeleg comportamentul uman, însă cel mai mult am putut să înțeleg din întâlniri și discuții cu
oameni din culturi și țări diferite. Analizând omul am înțeles de ce Dostoievski a zis: ,,Omul este un
mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, și dacă am să-mi dedic toata viața acestui țel, n-am
să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să
fiu om.” Mi s-a deschis un orizont al cunoașterii grandios în fața căruia am început să mă simt ca atunci
când eram copil și mergeam la țară în vacanțele de vară admirând la câmp orizontul care mă făcea să m-ă
simt atât de mic.

Unul din filmele clasice care mi-a plăcut se numește ,,Senderos de Gloria” într-o scenă a acestui film din
partea finală, o tânără germană îmbrăcată decent, frumoasă, (cred că era cântăreață) fiind prizonieră
este adusă în fața unor soldați francezi pentru a le cânta, ai înveseli puțin înainte de a porni la o nouă
bătălie. Tânăra foarte emoționată și speriată, apare în fața acelor bărbați care încep să fluiere, cel care o
aduce îi face o prezentare destul de indecentă, în timp ce soldații fluierau, comentau lucruri indecente.
Erau acolo în sală cam în jur de o sută de soldați bărbați, între douăzeci și cinzeci de ani unii aveau familii,
trăiseră în mod cinstit în societate, cei mai mulți dintre ei acum însă în război văzuseră atâtea orori,
moarte la tot pasul, fuseseră puși în situația de a scoate mereu tot ce era mai rău din ființa lor. Iar acum
acționând după psihologia maselor au început să dea frâu liber acelor părți josnice din ființa lor, acelor
laturi întunecate. Iar tânăra începe să cânte un cântec despre pace, despre faptul că războiul nu
reprezintă standardul de viață pentru oameni și încet, încet, soldații încep să se oprească din fluierat
chiar să cânte cu ea. Ceva începe să se întâmple în ființele lor, acea parte întunecată începe să fie învinsă
de ceea ce se numește conștiință și raționament uman. Fredonând cântarea împreună cu acea tânără,
acei soldați încep să aibă lacrimi în ochi pentru că în inima lor s-a născut o întrebare: ,,De ce ne
comportăm cu atâta ticăloșie față de o femeie neajutorată?” Oare cine nu a simțit realitatea acestei lupte
dintre bine și rău ce străbate mintea și viața fiecărui om?

Cunoașterea oamenilor înseamnă încercarea de a pătrunde în interiorul ființei umane, a căuta să

înțelegi slăbiciunea naturii umane, dar cred că totul începe cu cunoașterea propriei tale persoane și vieți.
Există o parte a binelui în ființa noastră, mă refer la sensibilitatea conștiinței, apoi cunoștințele despre
adevăr înmagazinate în minte, iar mai mult decât atât cu toții avem momente de iluminare divină. Însă
există și cealaltă parte, mă refer la urmarea legilor ereditare, tendințele și înclinațiile spre rău moștenite
sau cultivate, însă omul în inima căruia a început procesul convertirii este conștient de toată această
panoramă și luptă cu el însuși și cu forțele răului cel asediază. Prin puterea acestui minunat har despre
care Noul Testament ne vorbește atât de frumos.

Există și cealaltă categorie de oameni care încă nu au experimentat convertirea și trăiesc într-un fel de
carnaval, de distracții înăbușind tot ce este bun în ființa lor. Alții însă își dau seama că pe fibrele ființei lor
încă mai sunt scrise perceptele legii morale, iar de asemenea educația primită cândva, nu le dă pace să
facă răul cu o totală plăcere și de aici se naște în inima lor o adevărată luptă din care se poate ajunge la o
înviere morală, îmi place cum Lev Tolstoi a descris acest proces în cartea „Învierea”. În final noi toți
alegem fie să ne afundăm în miasmele otrăvitoare ale lumii acesteia, s-au celălalt drum al renașterii prin
har, la o viață nouă spirituală. Vestea bună este că nu suntem lăsați să luptăm singuri și să fim învinși de
Satana, ci putem să ne unim cu apostolul Pavel în acel strigăt al său de victorie, de ușurare, după toată
agonia luptei sale interioare descrisă în Romani capitolul 7:14-25: ,,O, nenorocitul de mine! Cine mă va
izbăvi de acest trup de moarte? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru!...”

Un alt orizont pe care timp de douăzeci de ani l-am explorat și despre care pot afirma că este infinit, este
cunoașterea Lui Dumnezeu. Pentru a descrie experiența mea în urma acestei cunoașteri doresc să o fac
prin intermediul a două ilustrații. Citeam într-o carte de astronomie o afirmație a unui om de
știință: ,,Universul este imens, iar noi cunoaștem atât de puțin despre univers, însă acest puțin pe care îl
cunoaștem este atât de minunat. Dorința mea este să pot știi ce a fost în mintea Creatorului atunci când
a gândit crearea universului, aș vrea să cunosc gândurile Lui din acele momente.” De câte ori contemplu
frumusețea spirituală a Lui Dumnezeu pe undeva trăiesc câte ceva din afirmațiile acestui om, mă simt
atât de finit în fața imensității divine. Un tânăr student la teologie îmi spunea: ,,Dacă mănânci o felie
dintr-un tort îți dai seama că este bun, nu trebuie să mănânci tot tortul pentru a firma că este bun. Tot
așa este și cu ceea ce noi cunoaștem despre Dumnezeu, este puțin în comparație cu imensitatea și
maiestatea Sa, însă prin intermediul acestei cunoașteri ne dăm seama că El este bun.” Pentru a defini mai
bine ceea ce vreau să exprim am să încerc cu ajutorul unui verset biblic: ,,Gustați și vedeți ce bun este
Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmul 34:8 )

De-a lungul anilor am experimentat acest adevăr care mi-a adus mângâiere și speranță de asemenea
forțe proaspete pentru a lupta de partea binelui. Personal nu cred că cineva în această viață va epuiza de
explorat acest orizont al cunoașterii divine oricât vom aprofunda, mereu în fața noastră se va întinde un
vast câmp al cunoașterii. Nici cel mai mare teolog al tuturor timpurilor, apostolul Pavel după ce a explicat
atât de profund mareția Lui Hristos a exclamat: ,,Și fără îndoială, mare este taina evlaviei…,,Celce a fost
arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre
Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.” (1Timotei 3:16) Lev Tolstoi folosea următoarea
ilustrație pentru a explica cum înțelege el viața spirituală a unui creștin: ,,Un om călătorește noaptea pe
un drum având un felinar în mână, iar pe măsură ce merge lumina care o are îi descoperă de-a lungul
drumului lucruri noi.” Sunt pe deplin conștient că eternitatea va însemna o urcare pe treptele cunoașterii
în orice domeniu, dar mai ales cred că dimensiunile vaste ale Planului de Mântuire se vor deschide în
fața celor răscumpărați care vor fi umpluți de uimire și admirație. ,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în
chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște
deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” (2 Corinteni 13:12 )

,,Și viața veșnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos,
pe care L-ai trimis Tu.” (Evanghelia dupa Ioan 17:3)