Eugen Oniscu 2024 Inima Strainului

EUGEN ONISCU Inima străinului
1
EUGEN ONISCU
Inima străinului
LED Force
Iași
2024
2
Corectura: Cristian Arsenoi
Tehnoredactare: Cristian Arsenoi
Paginare: Cristian Arsenoi
Concepția grafică a coperților: Cristian Arsenoi
Director general: Cristian Arsenoi
Coperta 1 - Fotografie internet
Coperta 2 - Fotografie internet
Ilustrații - Imagini internet
Editura LED Force:

Strada Sălciilor Nr.8 Bl.828 Sc. A Et.2 Ap. 8 Iași - România
E-mail: edituraledforce@yahoo.com
Adresă site - https://wordpress.com/posts/edituraledforce.wordpress.com
Telefon: 0754 654 635
Persoană de contact: Cristian Arsenoi
ISBN: 978-606-95881-1-6
Toate drepturile sunt rezervate:

Copyright © 2024: Eugen Oniscu
Copyright © 2024: LED Force Poetica
Copyright © 2024: Editura LED Force
Editura LED Force - Noi... nu tăiem copacii
3
4
Pofil de autor
Mă numesc Eugen Oniscu, născut în 10 august 1972 în Tulcea.
Sunt scriitor de proză, în mod special de nuvele-povestiri și eseuri.
Încă din copilărie am fost pasionat de lecturi, iar din adolescență s-a
cristalizat în sufletul meu dorința de a scrie.
Am început să scriu din tinerețe, căutând de-a lungul timpului să învăț
cât mai mult despre arta de a scrie.
Trăiesc de aproape douăzeci de ani în diaspora.
Am locuit treisprezece ani în Spania, iar acum locuiesc la Berlin în
Germania, unde lucrez și scriu în timpul liber.
De obicei, îmi public scrierile la revistele:
„Armonii Culturale”,
„Boema”,
pe site-ul „Resurse Creștine” ș.a.
În anul 2020 editura „Armonii Culturale” mi-a publicat o carte de
nuvele-povestiri intitulată:
„Mesagerul”,
iar în aprilie 2021 la Editura „Epubli” din Berlin am publicat o nuvelă
în format electronic, în limba germană, intitulată:
„Über die Enttäuschungen des Lebens”
(Mai presus de dezamăgirile vieții).
De asemenea am participat cu o povestire în cadrul antologiei
literare:
„Primăvara se numără prozele”
organizată de: Editura „Inspirescu” din Pitești în anul 2021,
și la proiectul literar „Milenarium” organizat de:
Editura „Armonii Culturale”.
În anul 2023 am realizat la LED Force Edituea din Iași, coordonată
de Cristian Arsenoi, prima mea carte în format electronic multimedia,
cu titlul: Puterea celor slabi.
Eugen Oniscu
5
Prefață
Viața, acest dar divin, cel mai de preț lucru primit de la Dumnezeu,
adeseori este nedreaptă, injustă devenind prin prisma încercărilor la
care suntem supuși, un calvar, o cruce mult prea grea de suportat și
de purtat.
Nuvela ”Inima străinului” vine să ne arate cât suntem de fragili
sub povara crucii mai cu seamă atunci când, din motive mai mult sau
mai puțin întemeiate refuzăm să căutăm ajutor celest lipsindu-ne
convingerea că am putea găsi sprijin în divinitate.
Scriitorul Eugen Oniscu abordează acest subiect în nuvela sa într-un
context extrem de actual, invocând două realități de notorietate ale
prezentului: exodul românilor spre occident și pandemia de care
întreaga omenire este zdruncinată.
Derularea poveștii are ca si debut cronologic evenimente petrecute
în urmă cu un deceniu atunci când personajul principal, tânărul
Eusebiu decide să părăsească România, motivat fiind de o decepție în
dragoste, secondată de mirajul occidentului.
Foarte interesantă și de reținut descrierea plecării românilor din țară,
acest vis al vestului, ce ademenea oferind un trai și o viață mai
prosperă cel puțin din punct de vedere material dar nu și al impactului
social și emoțional adesea neglijat sau minimalizat.
Revenit în patria natală după zece ani, pentru o scurtă vacanță în
frumosul oraș de pe malul Dunării unde își petrecuse anii tinereții,
descoperă cu un gust amar că lucrurile au cam stagnat și totul i se
părea neschimbat. Timpul tânărului fiind limitat, se impune luarea
unei decizii iar acesta se vede pus în fața unei dileme: să se întoarcă
în frumosul Berlin sau să rămână în țară alături de familie?
Scoțând la rampă în lumina reflectoarelor subiectul dezrădăcinării
românilor, atât de arzător și de febril al zilelor noastre, acest ”trend”
al emigrării ce distruge familii întregi și lasă părinții îndurerați, face
din scriitorul Eugen Oniscu un mesager al adevărului, al realității
contemporane.
6
Eusebiu decide totuși să meargă înapoi în Germania pentru

calitatea vieții occidentale fiind adaptat la un mod de viață net
superior versus meleagurile natale. De asemenea îl ajută în luarea
deciziei existența unui alt motiv, o tentativă sentimentală eșuată, cu
Elena.
Aceasta trecea printr-o perioadă dificilă cu fiica sa ce necesita o
intervenție chirurgicală pe cord deschis dar neavând suma necesară
operației se afla sub presiunea stării de urgență și îl abordează cu
răceală și dezinteres de aceea pentru el reîntoarcerea părea chiar o
scăpare.
După reîntoarcerea la Berlin tânărul se lovește de un alt insucces
sentimental, cu Flavia, care era animată de puternice idealuri creștine
pe care le susținea cu tărie, făcându-și din acestea un adevărat sens
al vieții ei, dar în care Eusebiu nu se regăsea și care în mod evident
duc la despărțire.
Conexiunile interumane și mai ales cele sentimentale joacă un
rol important în viața fiecăruia dintre noi, modelându-ne și
schimbându-ne traseul vieții iar autorul Eugen Oniscu prin nuvela
”Inima străinului” ajunge la inima cititorului oferindu-i șansa să se
regăsească în întâmplările și personajele din povestire.
Analizând parcursul vieții proprii Eusebiu ajunge la concluzia că a
avut o serie de dificultăți în viață, mai ales pe plan sentimental a avut
de suferit negăsind formula magică în a lega o prietenie trainică, de
viitor.
El devine obsedat de acest aspect al sorții și încearcă să găsească
comuniunea cu divinitatea, dar cum nebănuite sunt căile Domnului
iată că, în anturajul unor amici aflați și ei în Berlin dar mai cu seamă
cu ajutorul lui Marcu găsește răspunsurile pentru problemele ce-l
frământau pe plan spiritual și afectiv și redobândește calea sufletului
către Dumnezeu. În acest context au loc întâlniri spirituale cu cei
câțiva prieteni mai vechi sau mai recenți, printre ei aflându-se și sora
lui Marcu, tânăra și frumoasa Sefora, care îi cucerește aproape
instantaneu inima lui Eusebiu și în mai puțin de două luni devin un
7
cuplu fericit unit prin jurământul căsătoriei.

Însă destinul joacă o carte extrem de dură, viața Seforei fiind brutal
curmată în urma vaccinării anti-covid, o decizie luată individual de
Sefora, în condițiile date de pandemie.
Autorul Eugen Oniscu descrie detaliat un episod cumplit din viața
lui Eusebiu care intră într-o cruntă depresie în care se adâncise după
pierderea ființei iubite.
Moartea partenerei declanșează în el un sentiment ce duce la
distrugerea totală în relația cu divinul neputând admite tragedia ce i-
a fost destinată într-un moment al vieții în care-și găsise fericirea
alături de Sefora. Totul s-a năruit în universul tânărului rămas văduv
fără preaviz. În opinia lui, Dumnezeu era vinovat, pentru că lăsase o
asemenea tragedie să aibă loc.
Ajuns într-o stare deplorabilă la limita disperării provocată de
drama ce o traversa, găsește pentru a doua oară sprijin psihologic în
Marcu fratele Seforei un om credincios cu ample cunoștințe religioase.
Cu tactul unui învățător experimentat și înțelept și cu ajutorul lui
Fabian, un bătrânel renegat de familie pentru convingerile sale despre
pandemie, cei doi reușesc să-i arate prin nenumărate discuții și
exemple bine argumentate că singura soluție viabilă ca să iasă din
starea în care se afla este credința în Dumnezeu.
Autorul ne prezintă cum astfel Eusebiu face pace cu divinul, îl
reprimește pe Dumnezeu în suflet și încet recâștigă credința de care
s-a lepădat după trauma psihică suferită și decide să se întoarcă în
România după doi ani de la ultima vizită.
Maturizat de tragedia trăită și întărit în credință, în puterea și
existența divină oferă și el ajutor celor din anturajul lui îndemnând pe
cei în nevoie la împăcarea cu Dumnezeu.
O regăsește pe Elena total schimbată, devenită o persoană mult mai
caldă și prietenoasă, după perioada dificilă prin care trecuse cu fiica
ei, acum restabilită în totalitate și între cei doi se produce o scânteie
ce va declanșa o flamă a iubirii unindu-și destinele în fața lui
Dumnezeu în anul următor.
8
Eugen Oniscu, cu o vădită măiestrie scriitoricească, aduce în fața

cititorului, o serie de evenimente, care clădesc această nuvelă bine
structurată și ne surprinde cu realități ale momentului, cu adevăruri
nespuse, cu bucurii tristeți și drame ale sufletului prin care trecem și
pe care le trăim cu toții.
Într-o perioadă în care valorile ne sunt răsturnate și în care
moralitatea devine o bijuterie de lux ce nu se prea poartă iată că
Eugen Oniscu prin scriitura sa, pune un accent deosebit pe latura
spirituală a ființei umane îndrumând spre credință cu exemplificări și
pasaje biblice și încercând parcă prin aceasta o reîntoarcere a
cititorului la divinitate, la credință, la valorile creștine reale, la
familie, căsătorie, prietenie, adevăr și speranță.
Felicit autorul pentru această lucrare remarcabilă, cu descrierea
perioadei dificile, fără precedent, cu un impact răsunător, în care ne
aflăm, de care întreaga omenire este terorizată și adusă la marginea
disperării fără a se întrevedea un final.
Salut apariția nuvelei ”Inima străinului” pe care o recomand
călduros cititorilor și transmit aprecieri scriitorului îndeosebi pentru
curajul și flerul de a pune degetul pe rana sângerândă a întregii
omeniri.
Johnny Ciatlos Deak

Senior editor Globart Universum,
jurnalist, membru al:
Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România
9
Capitolul 1
În vara anului 2019 Eusebiu Bădescu plecă în concediu din Berlin
spre orașul său natal din România. Nu mai fusese de zece ani acasă, și
în tot acest timp călătorise mult și întâlnise fel și fel de oameni, se
confruntase cu situații grele uneori, ba mai mult de atât fusese căsătorit
și nevasta sa îl lăsase. Toate acele circumstanțe ale vieții sale de
emigrant îl transformaseră într-un om călit în vâltoarea vieții.
Ar fi putut să vină mai des acasă în concediu, dar nu dorise pentru
că la douăzeci și nouă de ani suferise o mare decepție în iubire și dorise
să plece fără a se mai uita în urmă. În acel an murise mama sa și
profund îndurerat își dădu demisia de la poștă unde lucra ca funcționar
și emigră în speranța că va uita totul.
Sosi în orașul său natal de lângă Dunăre. Plin de amintiri și toate
acele răni ale inimii sale pe care le credea cicatrizate simți cum se
deschid din nou. Îi reveni cu putere în minte acel episod dramatic când
fiind tânăr și naiv, crezuse cu toată puterea ființei sale în inocența
iubirii. Și apoi revăzu cu ochii minții cum prietenul său cel mai bun cu
care pe atunci își împărtășea toate secretele, îl trădase și îi luase
logodnica. Emigrase pe când avea douăzeci și nouă de ani cu inima
frântă de moartea mamei sale și de faptul că își pierduse logodnica.
Și se întorcea după zece ani ca unul ce văzuse și trăise multe situații
neprevăzute pe care viața de emigrant i le așezase în calea sa.
În momentul când pătrunse în curtea casei părintești unde era tatăl
său și un frate de-al său ce avea familie, i se păru că toate erau
neschimbate așa cum le lăsase atunci când plecase. Curtea lor, grădina
cu flori din fața casei lor pe care mama sa o îngrijea mereu pe când
trăia, casa copilăriei lui așa cum o avea în minte clădită cu gust cu
camere mari confortabile ce îi amintea de bucuria nevinovată a
copilăriei. Totul părea că îl așteaptă și că îi urează bun venit acasă.
Primul care îl întâmpină fu tatăl său ce în zece ani îmbătrânise mult.
Iar atunci când îl văzu începu să lăcrimeze și spuse:
– Eusebiu măi băiatule ce mult te-ai schimbat…
10
După care îl îmbrățișă și-l sărută pe ambii obraji.

Apoi tatăl său îi atinse cu mâinile sale zbârcite de bătrânețe, părul,
obrajii și îl privi îndelung. El la rândul său îl privi pe bătrân și rămase
uimit de părul alb, fruntea încrețită de riduri, ochii înlăcrimați și fața
brăzdată de riduri. Îmbătrânise mult tatăl său la cei șaptezeci și cinci
de ani pe care îi avea.
– Cum ți-a fost măi băiatule printre străini?
Of, că mult mai amărât, în fiecare an ai avut câte un concediu și nu ai
dorit să vii niciodată acasă.
Se pare că acea decepție cu Adina te-a afectat mult, dar mai bine să nu
mai vorbim despre asta. Lucrul cel mai minunat este că ești aici și că
eu pot să te văd să te ating, lasă-mă să mă mai uit odată la tine...
Și tatăl său, pe care îl chema Alexandru îl mai privi odată
îndeaproape admirându-i părul negru, ochii săi căprui în care strălucea
bucuria revederii și fața sa pe care se discernea acea expresie a omului
călit în vâltoarea vieții de emigrant.
– Încă ești bine dar te-ai maturizat mult, ai trecut prin bucurii și tristeți
singur acolo printre străini, îmi pare rău că nu am fost acolo ca să te
sfătuiesc, să te încurajez când era nevoie. Ai preferat să suferi singur,
să lupți cu viața așa cum tu ai crezut de cuviință. Iar la telefon de câte
ori vorbeam cu tine nu îmi dădeai prea multe informații despre cum o
duci acolo, despre cele mai intime sentimente ale tale.
Întotdeauna ai fost diferit de frații tăi pentru că nu ai fost așa deschis
ca ei, tu mereu te închide-ai în tine și nimeni nu putea să știe ce este în
lumea ta interioară, ce gânduri îți roiesc în minte și ce anume te
frământă. Mama ta spunea:
... Eusebiu este mult mai sensibil decât ceilalți, să-l tratăm cu mai
multă delicatețe. Și avea săraca dreptate erai favoritul ei.
Poate că nu ar fi trebuit să amintesc despre ea, dar nu pot pentru că tu
semeni la chip foarte mult cu mama ta, încât îmi aduci aminte de ea și
de viața noastră de odinioară.
11
Of, cât de diferit îți plănuiam noi viața ta și cum mai credeam că
am să mă joc cu copii tăi și vei rămâne aici cu noi și iată că realitatea
este cu mult mai dură. Dar să ne mulțumim că ești sănătos și că te-ai
întors chiar dacă numai în concediu, deși se pare că Alin ți-a pregătit
o surpriză și poate că vei accepta și îmi vei face o bucurie nespus de
mare.
– Mă bucur și eu să te revăd...
Apoi se întâlni cu Alin fratele lui care era cu doi ani mai mic ca el
și cu Cristina soția acestuia și cu cei doi copii ai lor care îl priveau ca
pe un străin neînțelegând ce caută acel om în casa lor.
O auzi pe Sorina fata mai mică a fratelui său întrebând:
– Tată omul acesta este fratele tău?
– Da, și este unchiul tău pe care trebuie să-l respecți.
Văzu uimirea de pe chipul fetiței de opt ani și surâse.
Toată acea revedere îl zgudui emoțional pe Eusebiu.
Alin îi propuse să vină să lucreze cu el în șantierul naval și să lase
viața de emigrant. Iar Cristina ce lucra ca educatoare la o grădiniță, îi
spuse că în următoarele zile avea să-i facă cunoștință cu o prietenă
de-a ei care era singură. Eusebiu ca să nu-i supere le spuse că se va
gândi la oferta lui Alin ce lucra ca inginer în șantierul naval și care
ajutase mulți prieteni și cunoscuți cu un loc de muncă.
Și de aceea îi putea oferi și lui Eusebiu un loc bun de muncă.
A doua zi Eusebiu ieși spre seară să se plimbe pe faleza orașului.
Era stăpânit de un sentiment straniu, deși își îndrăgea locurile natale și
conștientiza că România era patria lui, se simțea străin acolo.
Mentalitatea oamenilor, tot mecanismul vieții, toate i se păreau atât de
diferite de tot ce văzuse și trăise în occident. Până și faleza pe care de
atâtea ori ieșise când era copil, adolescent, tânăr, i se părea atât de
demodată, pentru că văzuse în Spania faleze mult mai bine amenajate
și de aceea totul i se părea c-a rămas în urmă.
Iar el se simțea ca un străin acolo între ai lui și apoi văzuse atât de
mulți români ce emigrau spre o viață mai bună încât se credea parte
din acel dramatic exod.
12
Realitatea tristă era că se obișnuise să trăiască departe, în occident.

În timp ce se întorcea spre casă, se întâmplă un lucru la care se gândise
mult de tot în timpul vieții sale de emigrant și anume, cum va reacționa
când o va revedea pe Adina. Și într-adevăr chiar în fața lui în timp ce
străbătea unul din marile bulevarde ale orașului, era Adina însoțită de
fata ei ce avea în jur de nouă ani.
Adina era foarte puțin schimbată de cum o știa... Înaltă, blondă, cu
ochii albaștri, radiind acea frumusețe feminină ce îl ținuse subjugat
mult timp și îi rănise adânc inima.
Privirile lor pentru câteva clipe se întâlniră și văzu în ochii ei
uimire, părea foarte surprinsă de revederea sa și puțin vinovată.
Putu citi totul în ochii ei doar în câteva clipe cât dură revederea lor.
De asemenea putu să discearnă și faptul că era fericită și că lucrurile îi
mergeau bine în viață.
Acea revedere îl întristă nespus de mult.
Trecură unul pe lângă altul fără aș spune ceva.
Își simți inima îndurerată dar se gândi că trebuia să se comporte ca un
om matur și ca de obicei să-și ascundă cele mai profunde sentimente
ale lui. Trebuia să-și îngroape acea durere ce țâșnise la suprafață din
adâncul inimii sale.
În următoarele zile hotărî să-i facă o vizită unui unchi de-al său,
fratele mamei sale pe nume Costea, și soției acestuia, Mădălina,
mătușa lui.
Nu se simțise niciodată bine în preajma acelui unchi al său datorită
faptului că era un om cu un trecut dubios și avea cu totul alte valori
decât tatăl său, nu îl îndemna să umble niciodată pe căile cinstei, ba
din contră mereu îi spunea că pe orice cale trebuie să facă avere.
De aceea mergea la acea vizită cu inima strânsă conștient fiind că
va trebui ca jumătate de ceas sau mai mult să suporte din politețe
aberațiile unchiului său.
Costea locuia într-o vilă destul de luxoasă și îl primi foarte bucuros
împreună cu mătușa sa.
13
– O iată-te bărbat în toată puterea cuvântului, deși am spus că tu nu

trebuia să emigrezi pentru că aveai un mare viitor ca funcționar la
poștă, chiar dacă Adina te-a decepționat și lucrați amândoi la poștă.
Îți cereai transferul la un alt oficiu poștal și îți găseai o altă fată...
– Haide lasă-l nu îl mai amărî acum cu lucrurile trecute, îl întrerupse
Mădălina pe Costea.
– Bine nu voi mai răscoli trecutul dar spune-mi ce faci acolo la Berlin?
– Lucrez la o fabrică de dulciuri, sunt mulțumit de cum îmi merg
lucrurile acolo.
– Asta e bine pentru că la noi lucrurile merg din ce în ce mai rău și
salariile sunt mici, zise Mădălina.
– Deci doar un simplu salariat, asta e bine pentru început.
Dar nu poți rămâne așa trebuie să îți deschizi o afacere, poate de
exemplu o agenție prin care să duci oameni la muncă în Germania,
vreau să zic ceva prin care să curgă bani și să duci o viață ușoară.
De ce să te chinui trudind ca un rob toată viața?
Încearcă să pui mâna pe ceva mai bănos în viață nu te mulțumi cu
puțin, chiar vrei să fii doar un simplu truditor cu brațele?
Aspiră la mai mult învață să țintești mai sus, sau dacă ai ceva capital
poți deschide o afacere aici la noi, eu cu legăturile mele te pot ajuta și
așa viața ta se poate schimba pentru tine în mod radical.
Nu căuta atât de mult corectitudinea și cinstea, ci calea de a face bani
pentru că asta este esența vieții. Doar cei bogați decid și stăpânesc
totul, pe când la cei săraci până și înțelepciunea lor este disprețuită,
dacă vrei să fii cu adevărat puternic în ziua de astăzi trebuie să ai bani,
altfel vei rămâne un sărac nenorocit pe care nu îl va băga nimeni în
seamă...
În timp ce Costea își urma pledoaria, Eusebiu îi privea fața și vedea
aceleași trăsături deși adâncite în bătrânețe de istețime și viclenie, ba
mai rău chipul lui Costea avea imprimat ca o pecete perversitatea
morală după care își ghidase întreaga viață.
Iar faptul că la bătrânețe perora aceeași filozofie de viață lui Eusebiu i
se părea normal.
14
Iar fi părut straniu dacă Costea ar fi vorbit despre noblețe de

caracter, atunci ar fi rămas surprins. Plecă de acolo cu sufletul amărât
pentru că nu putuse niciodată să se implice în activități prin care să
exploateze oamenii numai de dragul banilor.
În toți acei zece ani nu reușise să strângă decât trei mii de euro pe care
îi avea pe card.
Cum ar fi putut să le spună că avea doar trei mii de euro?
În anii cât fusese însurat cheltuise mult din cauza faptului că
întreținuse o fetiță pe care fosta sa soție o avea dintr-o altă căsătorie.
Apoi după divorț se mutase din Spania în Germania unde începuse
totul din nou și toată acea mutare implică costuri.
Iar în Berlin salariile nu erau chiar așa de mari cum oamenii credeau,
pentru că Berlinul era un oraș al emigranților socotit cel mai sărac din
Germania.
Însă în ciuda acelor circumstanțe nefavorabile nu voise să se mute
din Berlin în partea de vest a Germaniei care era mai bogată, pentru că
îl fascina Berlinul orașul plin de farmecul atâtor oaze naturale formate
din râuri, păduri, parcuri naturale cu adevărat minunate.
Mai mult de atât, în marele oraș putea să stea singur cu durerea sa
interioară, iar când dorea să se deconecteze de tot vacarmul vieții,
atunci ieșea în una din minunatele oaze naturale unde simțea cum se
reface.
Toată acea lume multiculturală a Berlinului îl atrăgea, îi plăceau
acei emigranți veniți din aproape toate colțurile lumii cu dorința de a
reuși, de aș făuri un viitor în marea metropolă europeană.
Își făcuse și în Berlin câțiva prieteni, ba chiar și la muncă se înțelegea
bine cu unii colegi dar nu mai dorea să se mai împrietenească cu
nimeni atât de tare pentru aș dezvălui cele mai intime secrete ale sale,
după cum făcuse odată în naivitatea tinereții cu Cosmin care îl trădase
și îi luase logodnica.
Își amintea uneori tot acel episod dramatic și se înfuria pentru că nu
înțelegea cum putuseră Adina și Cosmin să îl trădeze.
15
Odată pe când era într-un cerc de emigranți români în Spania,

discuția ajunse la subiectul trădării în iubire și un om ce părea foarte
experimentat spuse:
„La capitolul acesta prietenii cei mai buni se despart, iar sentimentele
cele mai nobile de prietenie uneori sunt călcate în picioare pentru că
fiecare dorește să își atingă scopul. Natura umană este înfiorătoare
când se ajunge la acest capitol și cei mai buni prieteni pot deveni mari
dușmani. Iar femeia care credeai că este a ta te poate trăda foarte
ușor. În acest punct mulți au fost loviți dur de tot și înșelați în
așteptările lor cele mai dragi. Tinerii ar trebui educați cum să
reacționeze când primesc în viață astfel de lovituri.”
Vorbele acelui om îl răscoliră mult și îl determinară să se întrebe:
,,Oare avem ceva atât de misterios și de rău în natura noastră încât
nici măcar noi înșine nu suntem conștienți decât atunci când se ivesc
anumite momente ce ne provoacă să reacționăm într-un anume mod
ce uneori ne surprinde și pe noi? Asta înseamnă că deținem o natură
degenerată grozav și avem nevoie de regenerare morală!
Dar de unde poate veni o asemenea schimbare în natura noastră?”
Erau întrebări pe care și le punea căutând un răspuns.
Avea impresia de câte ori lua contact cu oamenii că trebuia să fie foarte
atent și să nu își deschidă prea mult inima pentru că îl puteau lovi
necruțător. De aceea devenise foarte prevăzător pentru că și soția sa îl
trădase, deși se purtase bine cu ea îl părăsise brusc și plecase în Italia.
Nu știa dacă ea avea acolo pe cineva de fapt nici măcar nu îl mai
interesa, pur și simplu acel divorț îi adusese alte răni la cele pe care le
avea. Era un lucru straniu pe care nu îl înțelegea într-u totul și anume,
de câte ori se apropia de o ființă omenească cu cele mai bune intenții
un timp toată acea relație părea minunată și el dădea tot ce avea mai
bun în ființa sa ca totul să iasă cât mai bine însă după un timp primea
lovituri necruțătoare care îi lăsau răni adânci ce cu greu se cicatrizau.
Așa că atunci când Cristina îi propuse să-i facă cunoștință cu
prietena ei, se gândi că era posibil ca totul să înceapă bine și apoi să
primească alte lovituri dure.
16
Însă nu dorea să o supere pe cumnata sa și îi spuse că era de acord.

La sfârșitul acelei săptămâni urma ca Elena, așa o chema pe acea
femeie, să vină la ei acasă pentru a cina împreună. Toată acea așteptare
îl umplea de neliniște pentru că în adâncul ființei sale în ciuda rănilor
sale interioare încă nutrea ideea că ar fi bine să se însoare din nou dacă
ar găsi o femeie potrivită pentru el. Așa că aștepta plin de emoție acea
duminică în care Elena avea să fie invitata lor.
17
Capitolul 2
În dimineața zilei de duminică în care Elena avea să fie invitata lor,
Eusebiu se simțea foarte emoționat și puțin stresat. Plecă să cumpere
pâine de la un magazin din cartier. Pe drum se întâlni cu unii vecini pe
care îi salută politicos, observă că unii îl priveau straniu, pe când alții
îl cercetau stăruitor din priviri. Se întâlni și cu Relu un fost coleg de
școală. Relu când îl văzu îl îmbrățișă și îl sărută pe ambii obraji, apoi
îl invită să servească împreună o cafea. Se așezară amândoi la terasa
unui bar din cartier, după care Relu animat fiind de bucuria întâlnirii
lor întrebă:
– Cum ți-a mers pe acolo printre străini?
Eusebiu în linii mari îi povesti viața lui de emigrant și chiar despre
divorțul său dar fără a intra în amănunte prea intime. Relu îl ascultă
atent privindu-l cu ochii săi mici verzi care reflectau în acele momente
compătimire pentru tot ce suferise Eusebiu.
Apoi fața rotundă a lui Relu ce de obicei emana bucuria de a trăi, se
crispă puțin într-o expresie de tristețe și spuse:
– Nici mie lucrurile nu mi-au mers prea bine în viață, am divorțat apoi
am avut și alte relații care au sfârșit rău. Locuiesc singur și lucrez la
Kaufland unde descarc marfă și o așez în rafturi, iar salariul nu este
prea mare. Timpul liber mi-l petrec într-un mod minunat atunci când
găsesc câte un prieten cu care mai pot discuta, în rest singurătatea de
acasă mă ucide, de aceea doresc socializare, vreau să stau cât mai mult
între oameni. La muncă îi înveselesc pe toți cu felul meu de a fi, deși
în interiorul meu mă roade singurătatea.
Însă cele mai dure momente pentru mine sunt orele grele ale nopții
când nu pot dormi, îmi revăd viața punct cu punct observând un șir
întreg de eșecuri, și mă gândesc la femeile ce sau perindat prin viața
mea, îmi dau seama că m-am purtat rău cu ele și le-am făcut rău, poate
de aceea am rămas singur și sufăr. Tu măcar ai fost bun la învățătură,
ai urmat școala mai departe și ai dobândit un bun post de muncă pe
care din cauza decepției în iubire l-ai abandonat.
18
Pe când eu nu am învățat, mi-am făcut de cap și asta m-a costat,

apoi am muncit din greu în construcții un timp până ce am ajuns la
Kaufland. Viața m-a îngenuncheat uneori dar niciodată nu m-am lăsat
bătut pentru că am în mine o bucurie uriașă de a trăi cu care m-a
înzestrat Dumnezeu, iar după ce străbat perioade de tristețe mă
înveselesc și îi caut pe oameni pentru că vreau să comunic cu ei.
Atât de mult îmi place să comunic încât nu pot trăi o viață retrasă.
Aud că sunt unii ce preferă o viață cât mai izolată însă pentru mine nu
funcționează așa ceva, și poate că și tu trăind printre nemții ce sunt
reci, individualiști, egoiști, și nu prea sociabili te-ai învățat să trăiești
ca ei.
– Da, asta cam așa este, deși țin să menționez că am întâlnit printre
nemți oameni deosebit de educați și altruiști.
Apoi discutară îndelung despre anii de școală și alte amintiri
comune după care se despărțiră. Eusebiu după ce luă pâine se întoarse
acasă unde știa că trebuia să vină Elena. Totul era ca înfășurat într-o
atmosferă de sărbătoare, masa fusese așezată de Cristina în sufrageria
casei unde totul sclipea de curățenie, fața de masă era albă, tacâmurile
de pe masă sclipitoare și peste tot trona voia bună.
Tatăl lui îmbrăcat ca de sărbătoare îl privea cu bunăvoință.
Eusebiu când privea acea masă și mobila sufrageriei cu vitrina plină
de bibelouri, fotoliile de culoare grena, canapeaua mare îmbrăcată
într-un material asemenea pielii tot de culoare grena, și mica lor
bibliotecă își dădea seama că toate îi aminteau de mama sa și de
ocaziile speciale când lua masa cu toții în sufragerie.
Pe pereții din sufragerie erau tablouri cu picturi pe care le pictase
mama sa, vaze cu flori, peisaje naturale, știa cât de mult iubise mama
sa, ce fusese talentată la pictură, acele tablouri.
Apoi prin mintea sa începu a i se perinda amintiri din copilărie și
adolescență petrecute alături de mama sa.
Pe atunci totul fusese frumos iar peste toate amintirile copilăriei și
adolescenței sale trona chipul mamei sale plin de acea iubire maternă
ce mereu era atentă la nevoile lor.
19
Nu putea accepta moartea ei și faptul că vedea acele lucruri din

sufragerie de care ea fusese legată, îl determina să tragă concluzii
dureroase:
„O, cât de trecători suntem!
În urma noastră nu mai rămân decât amintirile pentru că suntem cu
toții niște ființe atât de vulnerabile și sortite morții.
În curând se va duce și tata și viața va merge înainte, iar cei morți
dragi nouă nu vor mai rămâne decât în inimile noastre și în cele mai
frumoase amintiri.”
Invitata lor din acea zi Elena, era o femeie de treizeci și șapte de ani
căreia îi murise bărbatul în urmă cu doi ani de cancer.
Lucra ca profesoară de muzică. Avea o fată de paisprezece ani ce avea
o problemă la una din valvele inimii și trebuia operată în cel mult două
luni. În perioada când Eusebiu venise în concediu ea era foarte stresată
datorită faptului că pentru aș opera fata la o clinică privată îi trebuiau
în jur de două mii de euro, iar zilele se scurgeau și nu reușea să strângă
acea sumă de bani.
De aceea era foarte stresată și alertată în acea perioadă.
Gândul îi era mai tot timpul la Felicia fata ei și cum ar putea procura
acea sumă de bani. Locuia împreună cu mama ei în casa părintească.
Aproape că nu ar fi dorit să accepte invitația familiei Bădescu, însă
Cristina cea mai bună prietenă a ei insistase mult și îi dezvăluise faptul
că acolo va fi și Eusebiu cu care ar fi minunat dacă ar face cunoștință.
Elena obiectă că în acea perioadă nu era interesată de cunoașterea
unui bărbat, totuși de dragul prietenei ei acceptă invitația.
Elena era de înălțime mijlocie, având părul lung șaten, ochii negrii,
fața rotundă, destul de simpatică, de felul ei era foarte autoritară uneori
aproape fără să-și dea seama se comporta foarte autoritar cu cei din
jurul ei ca și cu elevii de la școală.
În mare parte de la Cristina cunoștea poveste vieții lui Eusebiu.
În acea zi în care era invitată pătrunse în casa familiei Bădescu
foarte preocupată de problema ei ce o măcina, fiind îmbrăcată într-o
rochie albastră de vară, încălțată cu sandale negre, având cu ea poșeta
20
ei neagră de care nu se despărțea atunci când mergea la școală.

În timp ce făcu cunoștință cu ea, Eusebiu rămase plăcut impresionat
de înfățișarea ei și modul ei de a fi. Se așezară la masă, deși mâncarea
era foarte bună, Alin și Cristina își dădeau tot interesul ca totul să
decurgă cât mai bine și să existe o atmosferă de voie bună.
Eusebiu avea impresia că Elena atunci când se raporta la el devenea
foarte rece și distantă. Îi dădea impresia că dorea să păstreze o anumită
distanță și să-l cunoască mai bine. La un moment dat discuția ajunse
la viețile emigranților și la exodul masiv al celor ce pleacă.
Și Elena îi zise lui Eusebiu:
– Cum ai putut tu să arunci peste bord toată școala pe care ai făcut-o și
postul ce l-ai avut și să pășești în necunoscut?
Pentru că toată viața de emigrant din câte înțeleg eu nu este decât o
viață marcată de incertitudini. Înțeleg că a existat o anumită problemă
ce te-a împins în acea direcție, dar eu personal nu pot să fac așa ceva
pentru că aici am locul meu de muncă pe care l-am dobândit în urma
studiilor, o am pe mama și fetița mea, prietenele mele, și sunt legată
de locurile natale unde am siguranța zilei de mâine încât nu pot să las
totul și să caut aventura prin alte țări.
Nu regreți niciodată faptul că ai lăsat totul și ai plecat?
Eusebiu simțind privirea ei ațintită asupra lui se intimidă puțin însă
reuși să-și revină repede și răspunse la obiecțiile și întrebarea ei:
– A fost un timp când mi-a părut rău, dar acum nu pentru că m-am
obișnuit cu viața de emigrant iar în occident trăiesc destul de mulți
români ce caută o viață decentă.
– Îl vom determina să nu se mai întoarcă acolo ci să rămână acasă și
să lucreze cu Alin în șantierul naval, zise tatăl său.
– Da, interesant deci cu toții plănuiți să-l opriți acasă, spuse puțin
ironic Elena.
– Se pare că toți au complotat împotriva mea pentru a mă reține.
– Trebuie să rămână, nu îl vom mai lăsa de data aceasta să plece, întări
din nou tatăl său.
21
Eusebiu se intimidă din nou, nu îi plăcea faptul că toate acele lucruri

se dezvăluiau. Cristina intui totul și schimbă discuția, întrebând-o pe
Elena dacă a reușit să facă rost de banii necesari pentru a o opera pe
Felicia. Elena în linii mari începu să le vorbească despre prețurile
exagerat de mari de la clinicile private și termină spunând că nu își
pierde încrederea și că va face rost de bani.
Povesti cum fusese refuzată de două bănci pentru a face împrumutul
de care avea nevoie. După ce terminară masa Cristina propuse ca
Eusebiu să o conducă pe Elena acasă.
Ziua se pleca spre seară. Pășeau pe stradă unul lângă altul ca doi
străini. Eusebiu avea sentimentul că ea era foarte rece și distantă.
Îi răspundea sec la întrebările lui și conversația nu se lega de fel.
De când auzise de problema ce o apăsa pe Elena, îl frământa un gând
și anume cum să facă să-i ofere el acea sumă de bani de care avea
nevoie dar să procedeze în așa fel încât să nu o jignească.
Observase că Elena era o femeie foarte mândră și se temea să înceapă
discuția în acel sens. Însă după un timp în care se apropiară de casa ei
spuse încurcându-se puțin:
– Eu pot să-ți ofer suma de bani de care ai nevoie dacă tu...
Se înroși puțin și nu mai putu continua, văzu cum Elena deodată se
schimbă la față, părea chiar foarte indignată.
– Ascultă, drept cine mă crezi?
Voi cei care veniți din occident cu bani pe care numai voi știți prin ce
mijloace ia-ți câștigat credeți că aici la noi totul este de vânzare!
Ai impresia că dacă îmi dai acești bani eu îți voi sări în brațe…
– Mai înțeles greșit de tot...
– Nu mă întrerupe când eu vorbesc, zilele trecute a venit un individ pe
nume Doru pe care tot prin intermediul unei prietene l-am cunoscut.
Ei bine acest Doru a apărut cu un mercedes ca să mă impresioneze și
după ce am luat masa împreună cu el, prietena mea și soțul ei la un
restaurant, Doru m-a condus acasă și în timp ce voiam să cobor din
mașină în fața casei mele îmi pune mâna pe umăr și îmi spune:
22
„Uite Elena cum stau lucrurile, dacă pe perioada cât voi sta în
concediu vei fi drăguță cu mine eu îți voi da suma de bani de care ai
nevoie. Cred că mă înțelegi foarte bine.”
M-am abținut pentru că sunt o persoană educată să nu îi dau o palmă
dar am exclamat plină de indignare:
„Nenorocitule cum poți vorbi așa și cum crezi că eu aș putea cădea
așa de jos. Se pare că dincolo de incultura ta pe care timp de o oră a
trebuit să o suport la masă ești și un om fără scrupule.
Să nu cumva să mai apari vreodată pe la poarta mea.”
Am plecat indignată din mașina lui, iar acum constat că toți cei ce
veniți din occident sunteți la fel.
Oare nu vă este rușine?
– Încă odată îți repet, pe mine mai înțeles total greșit, eu doar voiam
să spun că îți ofer suma de bani de care ai nevoie fără ca tu să te simți
ofensată și fără a pretinde nimic în schimb.
Iar dacă nu poți accepta eu îți ofer banii și sub formă de împrumut.
Dar se pare că încă ești sub influența propunerii mârșave a acelui
individ și de aceea ai reacționat atât de vehement.
Elena tăcu și lăsă puțin capul în jos, părea căzută pe gânduri.
După câteva clipe ridică capul și îl privi pe Eusebiu, în privirile ei era
ca ceva de gheață.
Pe Eusebiu acea privire îl tulbură.
– Uite care este treaba, poate că tu ești un specimen rar și nu ai gânduri
meschine ca Doru. Însă crede-mă, eu în aceste momente nu simt
nevoia să încep o relație. Am multe alte probleme pe cap și nici de
pretendenți nu duc lipsă. Așa că ar fi mai bine să nu îți faci mari iluzii
cu mine și să-ți cauți pe altcineva. Iar în privința banilor, chiar nu pot
accepta pentru că asta înseamnă chiar dacă tu ai cele mai bune intenții
să rămân îndatorată față de tine și nu pot accepta așa ceva.
Mă voi descurca așa cum întotdeauna în viață m-am descurcat când
m-am confruntat cu probleme. Iar acum trebuie să mă întorc acasă
pentru că fetița mea mă așteaptă.
Îți doresc toate cele bune.
23
Spunând acele cuvinte Elena îi întoarse spatele și plecă spre casa

ei. Eusebiu rămase câteva clipe privind în urma ei. Își dădu seama că
făcuse o gafă în modul cum procedase pentru ai oferi bani.
Înțelegea că Elena avea o inimă mândră și fusese jignită de Doru și de
aceea totul se soldase cu un eșec. Porni spre faleza orașului cu gândul
de a rămâne puțin singur cu propriile sale gânduri.
Ajuns pe faleză se așeză pe o bancă și privi soarele ce cobora spre
asfințit și cum razele sale se răsfrângeau în apele Dunării.
La țărm erau ancorate câteva ambarcațiuni ușoare iar la celălalt mal se
întindea un sat de pescari pe a cărui plajă cândva copil fiind alergase,
se zbenguise plin de bucurie și inocența copilăriei. Se revăzu apoi ca
adolescent, vara mergând împreună cu alții de vârsta lui pentru a face
baie și plajă. Totul era diferit pe atunci, își aduse apoi aminte de clipele
când însoțit de Adina veneau pe faleză și totul părea să fie frumos între
ei doi. Dar totul se spulberase din cauza perfidiei lui Cosmin.
Făcu un efort și schimbă cursul acelor gânduri dureroase și
contemplă din nou apele Dunării și razele roșiatice de soare ce se
oglindeau în apă. Departe, la orizont cerul și întinderea apelor păreau
că se contopesc asemenea amintirilor frumoase și triste ce se
suprapuneau în mintea sa.
Simțea din nou un fel de chemare a occidentului, nu ca să facă neapărat
bani ci asemenea marinarului care odată ajuns pe uscat duce dorul
apelor mărilor și oceanelor, asemenea acelor personaje pe care în
vremea adolescenței le descoperise în cărțile lui Karl Friedrich May și
care duceau dorul vestului sălbatic atunci când ajungeau în lumea
civilizată. El simțea nevoia să plece din nou spre occident pentru că
acolo în iureșul vieții de emigrant simțea că îi este locul.
Îi părea rău de tatăl său și de faptul că îl va îndurera din nou.
Dar ce putea să facă acasă să lucreze cu Alin și apoi să înceapă să se
adapteze în România. Poate dacă Elena ar fi acceptat să înceapă o
relație de prietenie sau măcar dacă iar fi dat o speranță poate că ar fi
rămas. Dar așa să trăiască singur în orașul natal i se părea un chin prea
mare.
24
Cel puțin în Berlin se pierdea în mulțime și apoi îi plăcea marele

oraș cu oazele sale naturale și spera să-și găsească acolo o tovarășă de
viață, unde șansele erau mai mari. În sufletul său la acel capitol erau
contradicții mari, uneori voia să rămână singur și alteori dorea din toată
inima o soție. Pe cineva care să-i fie alături ducând împreună cu el tot
greul vieții. Se simțea din nou înfrânt la acel delicat capitol și simțea
că cel mai bine ar fi să se întoarcă înapoi.
Știa că în Berlin inima i se va ușura pentru că acolo viața îl va
cuprinde și împinge să trăiască intens, să ia decizii, să lupte cu valurile
vieții de emigrant. Dar și acolo exista acea lume a celor implicați în
traficul de droguri și prostituție și uneori pe străzile Berlinului se
intersecta cu astfel de oameni sau auzea istorii halucinante despre viața
acelor oameni.
Însă existau și acele culoare trasate de civilizație pe care în mod
decent își putea trăi viața sa. Deci era clar, nu mai putea rămâne decât
zilele de concediu ce le mai avea și apoi să se întoarcă înapoi ca unul
ce își cunoștea foarte bine drumul.
Avea impresia că viața sa era asemenea apelor Dunării ce curgeau
trecând prin orașul său natal și ajungeau departe străbătând orașe și
țări.
25
Capitolul 3
Zilele din concediul lui Eusebiu se scurgeau cu repeziciune una
după alta. În tot acel timp încercase să stea cât mai mult în preajma
tatălui său, pentru că dorea să ia cu el de acolo imaginea bătrânului ce
îl iubea și îi dorea tot binele din lume. Și el la rândul său îl respecta și
iubea pe tatăl său pentru că se purtase bine cu ei și mai mult de atât se
înțelesese de minune cu mama lor ce fusese casnică creând astfel o
atmosferă caldă, onestă, datorită căreia ei putuseră să studieze și să se
formeze ca oameni. Ani de-a rândul îl admirase pe tatăl său pentru
modul cum se jertfise prin muncă pentru ca ei să nu ducă lipsă de
nimic. Iar acum când îl vedea bătrân și neputincios îi era milă de el.
Într-o seară când se întorcea de la plimbare, când ajunsese în
dreptul unor vitrine luminate ale unui mare magazin se întâlni față în
față cu Cosmin prietenul său de odinioară, pe a cărui chip timpul își
pusese amprenta, încărunțise puțin și dădea impresia unui om matur.
În cei zece ani de când nu se mai văzuseră Cosmin devenise un tată și
un soț model, iar la poștă unde lucra își făcea în mod conștiincios
serviciul. Toată acea transformare survenise în viața lui Cosmin ca
urmare a acelui episod rușinos în care îl înșelase pe Eusebiu, își dăduse
seama că procedase rău față de cel mai bun prieten al său și hotărâse
să facă mari schimbări în viața sa pentru a nu mai nenoroci pe nimeni.
Cosmin era singur și păru foarte surprins de întâlnirea lor.
După ce se priviră preț de câteva clipe în ochi, Cosmin spuse:
– Salut Eusebiu, te-ai întors?
– Da, pentru puțin timp.
– Ești bine?
– Poate că ar fi mai bine ca noi doi să nu mai continuăm această
discuție și fiecare din noi să pornească pe drumul său în viață.
– Trebuie să înțelegi că am fost tineri amândoi pe atunci, iar eu am
greșit față de tine, dar până la urmă Adina a ales...
– Dacă nu intervenea-i cu tertipurile tale lucrurile erau altfel acum.
Dar ai manipulat totul în favoarea ta.
26
Pe mine nu mă păcălești din nou, te-ai învăluit în minciună și

înșelătorii și doar așa ți-a reușit planul, ai profitat de faptul că eu îți
destăinuiam totul, pentru că prietenia noastră se baza pe faptul că
trebuia să ne spunem totul și fiecare să vegheze la fericirea celuilalt
mai presus de a sa.
– Da, ai dreptate dar nu am putut să mă ridic la un ideal al prieteniei
atât de înalt datorită faptului că tu pe atunci mi-ai mărturisit că ai
impresia că Adina oscilează între noi doi și că ar fi mai bine ca eu să
stau cât mai departe de ea. Observasem și eu că în inima ei se dădea o
luptă pentru a alege între noi doi și atunci m-am decis să acționez
pentru că și eu o iubeam cu aceeași ardoare ca și tine, dar este adevărat,
eu în această privință nu eram atât de sincer ca tine să-ți mărturisesc
totul. Pe când tu îmi veneai cu mărturisiri, eu duceam o luptă titanică
și mă gândeam să-ți mărturisesc totul și să dispar pentru ca voi doi să
fiți fericiți, dar crede-mă, nu am putut pentru că Adina cu farmecul ei
m-a învins. Recunosc, am recurs la necinste pentru a te îndepărta de
Adina. Eram tineri Eusebiu, înțelege, tu erai mult mai pur în
sentimentele tale pe când eu am încercat să țin ritmul cu tine un timp,
dar nu am putut, m-am prăbușit jos de tot.
– Nu neg faptul că ai părți bune în caracterul tău, dar atunci când vrei
să obții ceva la tine scopul scuză mijloacele și în acele momente uiți
de orice valori morale. M-ai prezentat într-o lumină proastă în fața ei
și așa ai câștigat tu. Și acum ce crezi că îți voi ierta totul și ne vom
îmbrățișa și vom merge să bem ceva și să ne amintim doar de părțile
frumoase ale tinereții noastre? Nu pot să fac așa ceva și îți spun, asta
este ultima oară când eu îți mai vorbesc.
– Îmi pare sincer rău pentru toată durerea ce ți-am cauzat-o în trecut,
ți-am luat logodnica după ce te-am prezentat într-o lumină proastă
înaintea ei și m-am căsătorit cu ea.
Dar înțelege ce îți spun, ea a fost împinsă spre tine de un sentiment
frumos, dar trecător, apoi și-a dat seama că marea iubire a vieții ei sunt
eu în ciuda defectelor mele.
De ce nu vrei să accepți acest lucru?
27
Au trecut zece ani de atunci, poate că ar trebui să mă ierți...

– Pleacă din fața mea, simpla ta prezență îmi produce repulsie.
Cosmin încercă să mai spună ceva însă se opri și plecă puțin rușinat.
Eusebiu își continuă drumul spre casă plin de indignare.
Toată starea sa sufletească de bine se spulberase din cauza întâlnirii cu
Cosmin și a discuției ce o purtase cu acesta. Și în timp ce pășea pe
străzile orașului printre trecători de la acele ore ale serii, începu să
revadă tot acel episod din tinerețea sa ce îi schimbase viața.
O iubise foarte mult pe Adina și fusese adânc rănit în cele mai
frumoase sentimente ale sale. Își aducea aminte cum în acea perioadă
un coleg de muncă îi spusese că îl văzuse pe Cosmin cu Adina și
Cosmin îi explica ceva, iar Adina era foarte atentă.
Cam pe atunci începură să apară și neînțelegerile între ei până ce totul
se soldase cu o ruptură definitivă. Printre reproșurile ei era și faptul că
el era prea exaltat, prea inocent, și nu cunoștea viața reală și nu era
pregătit să-și întemeieze o familie. Știuse încă de pe atunci că toate
acele vorbe le inoculase Cosmin în mintea ei, și cine știe ce alte lucruri
oribile fusese Cosmin în stare să inventeze pentru a o determina pe
Adina să renunțe la el. Dar acel episod era încheiat de mult și nu se
alesese decât cu consecințe dureroase.
Ajuns acasă, constată că în sufrageria lor era tatăl lui împreună cu
Costea, Alin și Cristina. Cu toții erau prinși într-o discuție foarte
aprinsă, Eusebiu rămase puțin pe hol și îl auzi pe Costea spunând:
– Alin, copiii tăi se vor face mari și vor privi la tatăl lor și vor vedea
un biet inginer ce nu a adus altceva decât un salariu lună de lună acasă
și a locuit cu ei în casa părintească neputând să facă mai mult în viață.
Păcat de capacitățile tale dacă vei continua să te rezumi doar la o viață
mediocră.
Eu vreau să vă învăț să nu treceți prin viață doar ca niște oameni
mediocri, ci să trăiți pe picior mare după cum se spune în popor și asta
se poate doar dacă aveți bani.
De aceea trebuie să intri în afaceri și să devii bogat, să ai o vilă și o
mașină scumpă pentru tine și alta pentru nevasta ta.
28
Și apoi copiii cresc și nu trebuie să-i înveți cu modestia ci cu luxul

și cu faptul că ei sunt speciali pentru că sunt copiii tăi. Iar soția ta nu
trebuie să trudească ca o sclavă la grădiniță îngrijind copiii altora, din
contra voi trebuie să aveți o menajeră care să vă îngrijească copiii și să
vă facă tot menajul casei. Eu doresc să vă trasez adevăratul drum pe
care trebuie să-l urmați în viață și voi mă tot contraziceți.
Oare este atât de greu să mă înțelegeți?
– Drumul pe care tu îl trasezi nu este un drum al cinstei, ci al
dezonoarei, spuse Alexandru ce părea puțin indignat.
– Bătrâne, mereu ai fost un om rămas în urmă cu idei stranii ce nu
te-au ajutat la nimic și pe copiii tăi tot după astfel de idei i-ai educat.
Ce ai realizat tu în viață?
Ai lucrat ca fierar betonist apoi te-ai pensionat, deci toată viața ta ai
fost supus unui program fiind la ordinele unor șefi muncind uneori
peste măsură suportând mereu nedreptăți și mereu cu frica în sân că nu
vei putea aduce un amărât de salariu acasă pentru a putea să
supraviețuiești lună de lună împreună cu familia ta.
Dar dacă tu ai trăit așa, cel puțin pe copiii tăi nu trebuia să-i educi așa,
măcar pe ei trebuia să-i determini să pășească pe un alt drum.
– I-am învățat să urmeze binele în viață, în primul rând prin puterea
exemplului și mă simt mulțumit de asta, întări Alexandru.
– Ai îmbătrânit cu aceleași idei învechite ca și cum cinstea pe care ai
predicat-o toată viața ta le va putea ține de cald sau de foame copiilor
tăi. Cel puțin pe ei nu trebuia de mici să-i intoxici cu asemenea idei
demodate. Voi chiar nu priviți lumea din jurul vostru și oare nu vă dați
seama că totul se învârte în jurul banilor!
Cine are bani impune legile jocului vieții, asta este toată ecuația vieții.
Săracii rămân pe dinafară la cheremul celor bogați.
Lumea este condusă la ora actuală nu de oameni ce au caractere nobile,
ci de mari miliardari ce conduc totul din umbră.
Iar toți ceilalți se supun puterii lor pentru că nu au încotro, acesta este
jocul vieții.
29
Partea nostimă este că în acest joc mari magnați ai lumii vor

câteodată să joace și rolul unor cavaleri ai altruismului strecurând
țânțarul și înghițind cămila, și sunt oameni naivi care cred în
onestitatea lor și îi aclamă, chiar se prosternează înaintea lor.
Bogăția marilor magnați le impune respect și unii chiar cred că aceștia
și-au făurit averile doar umblând pe căile cinstei.
Oare cum au putut aceștia să facă sute de miliarde doar jucând cinstit?
Voi trebuie să înțelegeți că nu vă cer să deveniți niște miliardari de
talie internațională, dar cel puțin pe plan local, aici la noi puteți să
dominați printre cei ce învârt diferite afaceri și fac bani.
Trist este faptul că nu am copii pe care să-i inițiez în lumea afacerilor,
și de aceia apelez la voi nepoții mei.
Of, măcar tu Alin nu mă decepționa și ascultă-mi sfaturile pentru ca
să mă pot bucura și eu de succesul tău financiar.
30
Capitolul 4
Eusebiu intră în sufragerie salută și se așeză pe un fotoliu, pentru
câteva clipe privirile tuturor fură îndreptate asupra lui după care Alin
zise:
– Eu profesez la muncă ceea ce îmi place, și mai mult de atât îi
promovez pe cei mai buni muncitori. Caut mereu să-i ajut pe oamenii
care nu au un loc de muncă să-și poată câștiga o bucată de pâine.
Mă bucur cu familia mea, iar viața mea este împlinită chiar dacă nu am
o casă proprie, plănuiesc ca în următorii ani să-mi construiesc în curtea
casei părintești pentru că avem pământ destul o casă cu mansardă.
Iar casa părintească va rămâne la dispoziția celorlalți frați ai mei, sunt
mulțumit și cu mașina pe care o am și cu care mă pot deplasa, nu doresc
mai mult sunt bine așa. Nu am de ce să nenorocesc pe nimeni pentru a
face avere, pericolul care îl au cei ce aleargă într-o goană nebună după
avere este că atunci când lovesc în alții de fapt lovesc în propriul lor
suflet care rămâne gol și meschin și cu timpul în ciuda averii lor acești
oameni devin profund nefericiți. Sunt destule cazuri de oameni bogați
care sau sinucis realizând că viața lor nu are nici un sens.
Chipul lui Alin în acele momente exprima entuziasm și acea forță
a tinereții îmbinată cu noblețe de caracter. După cum vorbea așa își
trăia viața în slujba oamenilor și fiind devotat familiei sale.
– Ce bine ai vorbit Alin! Și cât de mult mă bucur că ai o astfel de
viziune despre viață! Exclamă Alexandru.
– Și eu sunt într-u totul de acord cu soțul meu, completă Cristina.
– Filozofia celor învinși, asta ai tot perorat pentru că te-ai obișnuit să
gândești, să vorbești, să trăiești, ca un om învins. Îmi puneam unele
speranțe în tine dar mai dezamăgit. Iar Eusebiu mai demult ma
dezamăgit, mai rămâne Vlad dar nici de la el nu sunt mari așteptări
pentru că lucrează de câțiva ani buni doar ca brutar în Spania.
Alexandru, tare ți-ai mai nenorocit băieții, concluzionă Costea.
Eusebiu pe lângă Alin mai avea un frate care era mezinul familiei pe
nume Vlad și o soră pe nume Aurelia ce trăiau în Spania.
31
– Eu cred că nu oricine poate călca peste alții pentru a face avere și de

admirat sunt acei oameni ce au făcut avere având principii și
respectând anumite reguli, zise Eusebiu puțin indignat.
– Cândva se putea face avere având și norme morale, dar acum se pare
că este mai greu pentru că lumea a cam luat-o razna, remarcă
Alexandru.
– Cel puțin aici în acest punct ai înțeles bine bătrâne, lumea s-a
schimbat mult în rău, acum dacă mai vrei să pozezi și în mare moralist
o poți face doar după ce ți-ai văzut saci în căruță, altfel nu.
Acum totul nu este decât o goană după bani, nu vedeți ce fac marile
corporații prin România și cum distrug economia noastră prin faptul
că plătesc impozite foarte mici în ciuda faptului că au beneficii uriașe.
Iar legile se dau tot în favoarea marilor corporații pentru că așa sunt
regulile jocului.
Cine intră într-o astfel de competiție în care adesea mici comercianți
sunt spulberați iar firmele românești sunt împovărate cu taxe tot mai
mari, nu se mai gândește la valori morale sau la porunca biblică,
iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.
O utopie mai mare ca aceasta nu mi-a fost dat să aud, spuse Costea.
– Sara, sora ta, și mama copiilor mei avea un alt concept despre viață
în comparație cu tine, era interesată de frumusețea artei și de aceea
picta. Era o femeie înțeleaptă și foarte diferită de tine cu toate că sunteți
frați, spuse Alexandru.
– Da, cunosc câte ceva din aspirațiile și înclinațiile ei artistice, dar eu
vă vorbesc despre altceva și anume despre viața reală în care lucrul cel
mai important este să știi să faci bani. Iar lumea îi admiră pe cei ce
reușesc să facă bani. Voi nu vedeți că întreaga lume se supune în fața
celor bogați care dacă vor pot să apară și cu noblețe de caracter, după
cum v-am mai spus ei au puterea datorită poziției lor să fie când
cavaleri învăluiți în întuneric, sau adevărați eroi ai nobleței după cum
le dictează interesele lor interpretând ambele roluri cu șarm.
Iar săracii nu trebuie decât să li se supună, despre asta ne învață viața
reală nu despre altceva.
32
De aceea cei tineri ar trebui să pornească în marea cursă a vieții

având dorința de a face bani, iar pentru asta au nevoie să-și angreneze
toate forțele pentru a reuși. Dar se pare că Alin și Eusebiu sunt lipsiți
de motivația de a face o astfel de cursă. Se gândesc prea mult la
drepturile altora și la faptul că alții vor avea de suferit dacă ei îmi vor
asculta sfaturile. Se pare că o mare parte din vină o are și Sara pentru
că i-a educat în acest spirit, zise Costea.
Alexandru îl contrazise din nou pe Costea.
Eusebiu îi mai ascultă un timp fără să mai intervină în discuție apoi se
retrase în camera sa. Mai avea doar trei zile și trebuia să plece iar
întâlnirea cu Elena de care își legase într-un fel speranțele de a rămâne
fusese un eșec.
Așa că nu mai spera nimic și dorea ca din nou să fie parte din lumea
emigranților. Deși erau și în occident lucruri care nu îi plăceau,
comparând totul cu viața politică și socială din România, tot Berlinul
rămânea mai de dorit pentru aș trăi viața.
În penultima zi a șederii sale îi anunță pe ai săi că de moment pentru
încă ceva timp se va întoarce în Germania.
– Mă dezamăgești din nou și eu care am crezut că îmi vei face bucuria
să mai rămâi. Oare nu este destul de greu pentru mine că Vlad și
Aurelia trăiesc și ei departe de casă? Întrebă îndurerat Alexandru.
Uimit întrebă și Alin:
– Dar poți lucra cu mine de ce pleci?
– De data aceasta mă duc doar pentru un an și apoi în următoarea vară
mă voi întoarce definitiv, răspunse Eusebiu.
Apoi ieși în curte pentru a nu mai vedea mâhnirea tatălui său.
Se așeză pe o bancă în fața casei privind straturile de flori ce îi aduceau
aminte de mama sa și de duioșia cu care ea îngrijea florile.
Trandafirii și gladiolele străluceau frumos în bătaia soarelui, razele
solare erau prinse ca într-un joc al luminii printre petalele multicolore
ale florilor. Cristina se apropie de el și îi spuse:
– Elena este foarte disperată pentru că nu reușește să procure suma de
bani de care are nevoie pentru operația fetei.
33
De asemenea m-a rugat să-ți transmit că regretă mult faptul că te-a

înțeles greșit și de aceea atunci când tu ai dorit să-i oferi bani te-a tratat
prea dur. Acum eu doresc să te rog un lucru ce vine de la mine și nu
de la Elena, mă gândeam că ar fi minunat dacă ai putea să o împrumuți
pe Elena cu suma de bani de care are nevoie. Ea este o persoană foarte
corectă și îți va restitui banii în cel mai scurt timp posibil.
Mă doare mult pentru că este prietena mea cea mai bună să o văd cum
se zbate ca peștele pe uscat. Apoi cred că Felicia are dreptul la o șansă
la viață și poate că totul a fost rânduit de providență ca tu să o poți
ajuta.
Eusebiu căzu puțin pe gânduri și privi câțiva fluturi frumos colorați
ce zburau din floare în floare. În zborul fluturilor era atâta inocență și
frumusețe, observă că fluturii stăruiau mai mult pe petalele gladiolelor.
Contrastul dintre culorile petalelor de gladiole ce erau roșii, roz cu alb,
mov, galbene, și culorile de pe aripile fluturilor care erau o îmbinare
de negru și galben impregnate într-un desen perfect îl inspiră să spună:
– Da, ai perfectă dreptate este pentru mine o ocazie uriașă pentru a face
un bine, îți voi lăsa banii înainte ca să plec.
– Este un gest de altruism din partea ta, îți mulțumesc în numele ei.
Și chiar dacă de moment între voi doi nu s-a legat nici un firicel de
prietenie, eu totuși cred că pe viitor lucrurile s-ar putea schimba.
Elena are nevoie de timp pentru că acum ea este foarte îndurerată și se
concentrează pe boala fetei ei. Dar după ce va rezolva cu această
problemă va deveni alta și tu vei fi primul spre care va privi în mare
parte datorită gestului de generozitate pe care l-ai făcut pentru ea.
– Poate că va ieși până la urmă ceva...
– Speranța moare ultima, eu încă mai cred că voi doi ați putea fi
împreună pentru că sunteți două persoane minunate.
Eusebiu o ascultă cu atenție și nu îi mai răspunse pentru că Sorina se
apropie de ei și Cristina plecă cu ea.
34
Capitolul 5
După două zile, lăsându-l pe tatăl său profund îndurerat Eusebiu
călătorind cu avionul sosi în aeroportul din Berlin. De la aeroport luă
un autobuz, apoi un tramvai și fu plăcut surprins de forfota marelui
oraș. Avea impresia că se întorcea în lumea unde pentru moment
aparținea. Cel puțin avea serviciu, o garsonieră închiriată și câțiva
prieteni. Ajuns acasă, deschise geamurile pentru a lăsa aerul proaspăt
să pătrundă în locuința neaerisită de ceva timp. Apoi ieși pe balcon și
privi furnicarul de oameni și mașini ce se avântau pe străzi în acea zi.
Locuia la etajul patru într-o clădire impunătoare într-un cartier destul
de populat al Berlinului.
Razele de soare îi mângâiau în chip blând fața. Se așeză pe un scaun
pe care îl avea în balcon și continuă să privească mișcarea vieții ce în
valuri se derula prin fața sa.
„O, ce minunat ar fi dacă aș avea și eu o soție și copii precum Alin!
Dar se pare că la mine totul este extrem de complicat!
Și o luminiță de speranță apăruse cu Elena dar s-a stins aproape de
tot. Nu cred că între mine și ea va mai fi ceva. În ciuda faptului că
Cristina este optimistă, eu nu cred pentru că Elena este prea rece și
distantă atunci când se raportează la mine.
Dar totuși până la urmă cine știe...”
În acel moment șirul gândurilor sale se întrerupse pentru că
telefonul său sună prelung. Era un apel pe Messenger cu cameră video,
deschise și pe ecranul telefonului se profilă chipul Elenei ce era foarte
emoționată:
– Bună Eusebiu ai ajuns cu bine?
– Da, am avut parte de un zbor perfect.
– Eusebiu ești un om deosebit, iar eu te-am judecat greșit de aceea te
rog să mă ierți. De asemenea doresc să îți mulțumesc pentru banii pe
care mi i-ai dat. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ajutorul tău!
Eu țin să spun că îți voi înapoia toți banii fără nici o problemă. Iar mai
mult de atât, fetița mea vrea să-ți mulțumească pentru gestul tău nobil.
35
Pe ecranul telefonului apăru chipul unei fete de paisprezece ani cu

părul șaten, ochii cenușii, îmbrăcată într-un tricou roșu, foarte timidă,
ce rosti cu voce slabă:
– Vă mulțumesc mult de tot, Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Eusebiu simți un val de căldură în tot corpul și o emoție puternică îi
străbătu întreaga ființă. De mult nu mai simțise așa ceva. Nu apucă să-
i mai răspundă nimic fetei pentru că pe ecran apăru din nou chipul
Elenei care îi spuse:
– După cum vezi fetița mea este foarte timidă, noi îți dorim tot binele
din lume. Acum te las că trebuie să mergem la clinica unde va trebui
să fie operată pentru că trebuie să i se facă niște analize, deci la
revedere.
– O zi bună vă doresc și eu.
După ce ecranul telefonului se închise Eusebiu privi cerul albastru,
și gândi:
„Fetița este ca un înger! O, de ar ieși totul cu bine și să nu apară alte
complicații. Elena în schimb este acum uluită de gestul meu dar cine
știe ce va fi după ce totul va trece se va mai gândi ea oare la mine sau
mă va uita?
Of, că tare greu mai este să pătrunzi în sufletul unei femei!
Dar de ce privesc eu totul atât de pesimist și nu încerc să fiu mai
optimist după cum Cristina îmi spunea? Poate că una din marile mele
probleme este că mi-am pierdut încrederea în oameni!
Adevărul este că nu ar trebui să privesc oamenii doar prin prisma lui
Cosmin și Adina sau a fostei mele soții. Nu, pentru că există și oameni
deosebiți, aici la Berlin am întâlnit destui.
Este adevărat că există și oameni ce dau dovadă de neomenie dar asta
nu înseamnă că întreaga omenire este acoperită de ticăloșie, există și
suflete nobile ce urmăresc cu adevărat binele. Nu totul este învăluit în
răutate, există speranță în ciuda faptului că mi-am cam pierdut
încrederea în oameni.
Cuvintele acestei fetițe mă fac să renasc la viață și să mă ridic cu
bucuria în suflet că există lumină în viață.
36
Trebuie să încep să trăiesc altfel și să ofer din nou încredere altora

și să nu mai caut să mă izolez atât de mult de oameni, fiindu-mi mereu
frică că mă vor lovi și îmi vor provoca alte răni care se vor cicatriza
greu în inima mea. Și până la urmă a trăi cu adevărat înseamnă să
primești și lovituri, fără asemenea lovituri se pare că viața nu este
posibilă!”
Eusebiu își începu din nou munca sa la fabrica de dulciuri.
La anumite intervale de timp Elena îl suna sau o suna el.
Începu între ei prin intermediul internetului o încercare de a se
cunoaște reciproc. Operația Feliciei reuși chiar foarte bine și Felicia
începu să se recupereze destul de bine după acea operație.
Eusebiu era nemulțumit de faptul că rareori Elena se arăta afectivă în
convorbirile cu el, mai mereu se arăta rece și autoritară, Eusebiu avea
impresia că îl trata ca pe elevii ei de la școală.
Se gândea că Elena avea acel defect datorită profesiei de profesoară.
Timpul trecea și relația lor nu avansa deloc, ba mai mult de atât
observă că în ultimul timp doar el o căuta pe Elena și de câte ori o suna
părea deranjată, însă masca acel lucru după care nu stătea prea mult de
vorbă pe motivul că are alte treburi.
Sosi toamna și relația lor de prietenie aproape că murise.
Eusebiu o suna rar de tot pentru că vedea că Elena deși era o femeie
deosebită nu îl dorea pe el ca partener de viață.
Îi repetase de câteva ori că îi va restitui banii deși el îi spunea mereu
că nu era nevoie. În acea perioadă o colegă de muncă îl întrebă dacă
nu ar dori să-i facă cunoștință cu o femeie pe nume Flavia.
Eusebiu îi răspunse afirmativ iar Marcela așa o chema pe acea colegă
a sa îi spuse:
– Eusebiu, femeia pe care doresc să ți-o prezint are o frumusețe
interioară deosebită, însă din punct de vedere fizic nu este prea
prezentabilă, dar mai bine te las pe tine să tragi concluziile după ce o
să vă cunoașteți.
Eusebiu fiind ferm convins că relația cu Elena murea tot mai mult pe
zi ce trecea, acceptă.
37
La început vorbi la telefon cu Flavia apoi se întâlniră.

Eusebiu fu foarte dezamăgit de faptul că Flavia după aparențe părea că
fusese cândva frumoasă, dar în momentul când el o întâlni era foarte
suferindă.
În primul rând avea un diabet în stadiu destul de avansat, apoi din
cauza unor probleme ce le avusese în copilărie, internată fiind în spital
din cauza neglijenței unui medic îi fu amputat piciorul drept de la
genunchi în jos și pusă o proteză.
Putea merge aproape normal cu acea proteză. Iar mai mult de atât avea
o miopie mare și purta ochelari adecvați.
Chipul Flaviei cu ochii ei de o nuanță de albastru spre verde erau mari
și reflectau o lumină a inocenței, fața ei exprima multă bunătate, părul
ei șaten îi cădea pe umeri, glasul ei era plin de căldură umană și părea
al unei copile ajunse la vremea maturității, avea patruzeci și doi de ani.
Însă partea cea mai expresivă a chipului ei era acea paloare a suferinței
ce îi acoperea fața, era o ființă foarte sensibilă și bolnăvicioasă.
Fusese căsătorită cu un neamț care o lăsase din cauza bolilor ei, de
pe urma acelei căsătorii avea o fată de douăzeci de ani ce nu mai locuia
cu ea. Flavia un timp lucrase ca funcționară la bancă apoi din cauza
bolilor de care suferea se pensionă.
Locuia singură într-un apartament cu două camere, acompaniată fiind
doar de cățelul ei.
Faptul că Eusebiu apăru în viața ei, o umplu de bucurie pentru că inima
ei de femeie tânjea după un soț alături de care să-și trăiască viața.
Era o cititoare pasionată a Bibliei.
Din cauza miopiei asculta Biblia în format audio pe internet.
În cuvintele Sfintelor Scripturi își găsea toată mângâierea și uita de
toate amărăciunile vieții ei.
În tot ce făcea era pătrunsă de un spirit creștin autentic.
De la prima lor întâlnire, Eusebiu fu impresionat de calitățile ei și
dezamăgit de aspectul ei pentru că arăta atât de fragilă și bolnăvicioasă.
Îl impresionă mai ales vocea ei angelică și inocența ei, la un moment
dat ea îi spuse:
38
– Pentru mine mai presus de orice este Dumnezeu, iar viața mea o
trăiesc în lumina învățăturilor evanghelice unde îmi găsesc alinarea,
inima îmi este umplută cu dragoste divină și sunt nespus de fericită în
ciuda suferințelor mele.
Pe Eusebiu îl uimiră acele cuvinte ale ei.
Pe măsură ce timpul trecea și se întâlneau, observa tot mai mult dorința
ei de al avea ca soț. Începu în mod serios să se gândească tot mai mult
dacă să se căsătorească cu ea sau nu.
„Am ajuns la un punct în această relație când trebuie să mă hotărăsc
ce voi face. O accept pe Flavia așa cum este cu toate calitățile și
defectele ce le are, sau mă retrag din această relație?
Ea este atât de mult atașată de mine și într-adevăr are nevoie de cineva
care să o însoțească pas cu pas în viață. Dar simt că nu pot să accept
o soție ce are o proteză, deși poate că aș putea să fac un efort și să o
accept așa cum este. Oare ar fi posibilă o astfel de căsătorie, mai ales
că ea are un suflet deosebit?
Uf, de ce viața mă pune pe mine față în față cu astfel de probleme?”
După frământări și o intensă luptă interioară Eusebiu decise că era
mai bine să rupă acea prietenie cu Flavia.
Acea ruptură îl îndureră nespus pentru că nu mai era acum cineva ce îi
rănea lui inima ci el rănea inima unei ființe nevinovate.
Își dădea seama că procedase greșit, și mai ales îl îndurera faptul că
văzuse dezamăgirea de pe chipul ei când el îi spuse că nu mai dorea să
continue acea relație de prietenie.
Rămase un timp într-o stare de nefericire interioară pentru că se simțea
ca unul ce nenorocise din punct de vedere sentimental o ființă cu un
suflet minunat.
39
Capitolul 6
În acel timp veni la el un vechi prieten de-al său din Spania pe
nume Titu ce era un tânăr înalt, cu părul șaten, nu prea corpolent, având
o minte ageră și ducând un stil de viață de aventurier.
Titu trăise cu mai multe femei și mai mereu lucra puțin, apoi pleca mai
departe atras fiind de alte locuri, nu rămânea prea mult într-un loc
pentru a prinde rădăcini, căuta doar aventura și plăcerea de a călători
și a vedea locuri noi. Se instală în locuința lui Eusebiu dormind pe un
pat rabatabil. Îi povesti lui Eusebiu tot ce mai făcuse în ultimul timp și
cum locuise în ultimele luni la un Caritas din Hamburg și cum fu trimis
de la acel Caritas să lucreze la o tipografie.
Încercă să-l lămurească pe Eusebiu să se mute în Hamburg unde
viața era mai prosperă și mai frumoasă. Lucră aproape două luni cu
Eusebiu la fabrica de dulciuri, după care își luă salariul și plecă la
Viena unde un prieten de-al său îi promisese să-l angajeze la o fabrică
de încălțăminte.
Eusebiu nu putea înțelege cum Titu având mari calități și doar
treizeci și șase de ani, umbla dintr-un loc în altul fără să-și facă un rost
în viață. Un vagabond mereu pe drumuri care își dedicase viața doar în
căutarea aventurii și a călătoriilor nesfârșite. ,,Oare care este rostul
vieții lui Titu? Se pare că doar aventura. Dar eu pentru ce trăiesc care
este rostul meu pe acest pământ? Pentru ce mă zbucium pentru a avea
o locuință, un loc de muncă, într-un cuvânt un rost pe lume? Și poate
că în curând îmi voi găsi o femeie și mă voi însura și apoi? Poate voi
avea copii, dar oare acesta este adevăratul sens al vieții pe pământ?
Trăim, muncim, suferim, ne întemeiem o familie, avem copii și viața
ne este brăzdată de această iubire umană egoistă și apoi totul se termină
la moarte! În fața morții nu mai contează cine am fost în această viață
pentru că devenim cu toții foarte neputincioși și moartea ne cuprinde
pe toți! Dar ce este moartea, o trecere în altă lume sau sfârșitul tuturor
lucrurilor? Poate că idealurile creștine de care este însuflețită Flavia
sunt cele mai importante în viață?
40
Dar până la urmă și creștinii practicanți mor și rămân în morminte,

iar raiul și iadul nu știu dacă există? Deși cred că Dumnezeu există
pentru că pe când eram foarte pasionat de astronomie și citeam cărți în
domeniu, găseam acolo ideea că universul este proiectat de o minte
infinită. Deci Dumnezeu există, dar probabil că El este undeva în
universul vast și nu privește atât de mult spre suferința noastră a
oamenilor de rând. Iar toată această viață a noastră nu este altceva
decât o goană după a avea puțină fericire ca apoi în fața morții să
capitulăm cu toții. Toată această realitate dură a vieții mă înspăimântă!
Simt uneori că există ceva deosebit în această viață pe care omul
trebuie să o descopere pentru a fi cu adevărat fericit sau măcar pentru
a simți că trăiește cu adevărat.”
Toate acele gânduri și frământări ale sale, Eusebiu le purta adânc în
sufletul său neînțelegând de ce viața era așa de nedreaptă.
Vedea oameni cu familii și nefericiți, alții aveau o bună situație
materială dar părea că le lipsește ceva, și foarte puțini păreau cu
adevărat fericiți. Unii oameni luptau din greu pentru a avea cu ce să se
descurce lună de lună. În fond ce era un salariu de 1200 de euro pe care
îl primea de la fabrică. Erau banii de care avea nevoie lună de lună
pentru a supraviețui. Și mereu aceeași cursă nesfârșită pentru a termina
luna și apoi o lua din nou de la capăt fără a înțelege rostul vieții!
Și așa trăiau foarte mulți oameni ce nu avea altceva decât munca
lor și puțină distracție la sfârșit de săptămână și nici un orizont luminos
în viața lor.
Unii se mândreau cu copiii lor, dar și acolo erau mari probleme
pentru că copiii creșteau și apoi își dezamăgeau părinții și totul se
termina cu suferință, certuri, abandonuri. Deci viața era un șir întreg
de suferințe mai mici sau mai mari pentru că peste tot vedea oameni
stresați, oameni depresivi, oameni săraci, sau oameni care ca și el
aveau răni pe suflet și atunci care era soluția? Nicidecum dependența
de droguri, alcool, sexualitate. Atunci care era calea? Primise acasă o
educație axată pe bun simț și valori morale, dar totul nu era decât ca o
mică luminiță într-o lume întunecată și plină de răutate.
41
Viața umană i se părea ca un uriaș vălmășag de ființe umane ce își

căutau fericirea pe un drum greșit. Peste omenire trona un întuneric
spiritual îngrozitor. După toate aceste constatări peste sufletul lui
Eusebiu se așeză o durere adâncă, simțea că viața lui până atunci fusese
un mare eșec, crezuse că o femeie îi va lumina viața dar fusese însurat
și nu trăise acea fericire neașteptată. Atunci se tot întreba care era calea
de aș depăși condiția de om ce se zbătea în acel întuneric dens în care
trăiau atât de mulți oameni?
Oare exista o cale sau totul era pierdut pentru oameni?
Poate idealurile creștine de care Flavia era animată, însă el nu
înțelesese mai mult din ceea ce ea încerca să-i spună pentru că în acea
perioadă era prea concentrat pe faptul dacă să o accepte pe Flavia ca
nevastă sau nu. Avea tot mai mult impresia că făcea parte dintr-o
omenire sortită pieirii și un întuneric moral grozav învăluia viața
oamenilor. Era impresia ce zi de zi i se adâncea tot mai mult în mintea
sa. Și lucru straniu, oamenii nu își dădeau seama că trăiau într-o
condiție spirituală atât de detestabilă, ba unii chiar se simțeau destul
de bine cu acea stare în care se găseau. Dar el tânjea după altceva, și
în adâncul ființei sale se simțea ca acel pui de vultur ce crescuse între
găini și când veni vremea să zboare simțea că trebuie să se înalțe spre
văzduhuri însă nu putea fiindcă se simțea neputincios. Până ce la un
moment dat, gospodarul ce îl văzuse crescând între găinile sale l-a luat
în mâini și l-a dus la câmp unde a început să-i spună vulturului:
„Tu ești vultur și trebuie să zbori.”
Apoi a început să-l arunce în sus pentru al determina să se înalțe în
zbor, și după mai multe nereușite deodată vulturul și-a luat zborul spre
înălțimi depășind condiția de găină în care trăise până atunci.
Dar poate că în fiecare om exista condiția de a zbura spre înălțimi
spirituale, și doar trebuia conștientizat de posibilitatea de a se ridica
peste toată condiția de vremelnicie a vieții omenești.
Tot acel dor imens din sufletul său spre ceva mai înalt era prea
conștient că nu putea să-l umple cu distracțiile lumești cu care cei mai
mulți în puținul lor timp liber își umpleau viața.
42
Poate că fiecare om la un moment dat în viața sa tânjise după

înălțimi spirituale, dar negăsind calea se refugiase în alcool, droguri,
sexualitate. Dar nu asta era totul, simțea că trebuia să existe și o altă
cale pentru că dacă exista Dumnezeu, atunci trebuia să existe și o cale.
Chiar dacă lui i se părea că Dumnezeu este acolo în sfera lui prea
distant față de oamenii de rând, sau poate că se înșela și trebuia să facă
pași pe calea cea bună. Dar cum, unde, spre cine să se îndrepte?
Se gândi să o caute pe Flavia pentru ai împărtăși toate frământările
sale. Însă își dădea seama că totul se terminase între ei. Își aduse aminte
de bucuria de pe chipul Flaviei și într-adevăr ea dădea impresia că
zbura peste condiția de vremelnicie omenească.
Deci creștinismul ascundea ceva tainic ce trebuia descoperit?
Sau poate calea era alta. Însă un lucru era sigur, calea spre nemurire
exista, și pe acea cale nu puteau umbla decât oameni animați de
sentimente nobile, având idealuri înalte, și având parte de o iluminare
ce era într-un vădit contrast cu tot întunericul spiritual în care trăiau
atât de mulți oameni și lucru straniu, unii se simțeau atât de bine în
acea beznă morală în care trăiau. Dar el se simțea asemenea puiului de
vultur și voia să zboare să se avânte spre înălțimi, să contemple tot ce
era măreț, nobil, să caute drumul spre nemurire pentru că Dumnezeu
exista, era ferm convins de acel lucru. Și atunci exista și posibilitatea
de a intra în eternitatea Sa pentru ei oamenii de rând ce aveau parte de
dureri și dezamăgiri în drumul vieții lor.
Eusebiu începu să-și trăiască viața plin de astfel de frământări și
căutând calea spre nemurire, constată că nu îi era ușor să găsească acel
drum minunat, ba din contră mai mereu se împotmolea și dădea de
fundături. Și totuși acea dorință de a zbura din punct de vedere spiritual
nu dispărea din inima sa pentru că era convins că dorea ceva mai mult
și că în realitate oamenii se nenoroceau singuri apucând pe căi greșite.
În adâncul ființei sale se cuibărise convingerea fermă că avea să
descopere adevărata menire a omului pe pământ, simțea că trebuie să
întâlnească oameni ce ca și el avuseseră astfel de frământări și
descoperiseră calea și primiseră lumina și puterea de a se înălța
43
din punct de vedere spiritual mai presus de condiția de păcătoșenie și

vremelnicie umană.
,,Ar fi prea absurd ca totul să se termine doar aici unde totul uneori
este extrem de dureros. Trebuie să descopăr și să contemplu adevărata
frumusețe spirituală.”
Acele gânduri îi aduseseră lui Eusebiu un freamăt în întreaga sa

ființă, era ca și cum o atingere divină venită de dincolo de stele îi
atinsese inima și întreaga sa ființă vibrase la acea atingere consimțind
să înceapă marea aventură a cunoașterii.
44
Capitolul 7
În Decembrie 2019 totul părea normal. Oamenii își desfășurau
viețile lor alergând fiecare după propriile interese. Totul până se
răspândi vestea că a apărut în China un virus nou, numit Corona-virus.
La început explicația oficială fu că acel virus vine de la lilieci.
Apoi începură să circule pe internet filmări cu oameni ce se prăbușeau
pe jos răpuși de acel virus, deși interesant era faptul că cineva reușea
să filmeze exact momentul când acei oameni cădeau.
La început se credea că virusul este doar în China, dar într-un mod
foarte rapid în anul 2020 începu să apară și în Europa.
Din Italia se transmiteau imagini de coșmar și chiar dincolo de
continentul european peste ocean în America de nord virusul începu să
facă ravagii. Lumea întreagă era ca ajunsă la o răscruce.
Germania fu atinsă de acel virus și în Berlin începură să apară cazuri
de corona-virus. Posturile de televiziune din întreaga lume emiteau
emisiuni de coșmar, raportând un număr tot mai mare de infectări și
morți. În țările Europei se părea că umanitatea se confruntă cu ceva
nespus de tragic.
Eusebiu străbătea în acele momente o criză spirituală. Însă începu
să observe cu atenție tot ce se întâmpla în lume. La început crezuse că
totul se va termina foarte repede pentru că credea în capacitatea științei
medicale pentru a eradica acel virus. Dar nu se întâmplă așa,
dimpotrivă pe măsură ce lunile anului 2020 se scurgeau virusul făcea
ravagii teribile decimând vieți omenești. Apoi autoritățile decretară ca
oamenii să stea închiși în case.
Apăreau lozinci precum:
„Stai în casă și salvează vieți.”
Pentru un timp se închise și fabrica unde lucra el, și trebui să stea

izolat la domiciliu. Comunica cu ai lui din România prin intermediul
internetului și înțelegea că și acolo situația era dramatică.
45
În România măsurile erau mult mai dramatice decât în Germania,

se făceau abuzuri, erau amendați bătrânii doar pentru simplu fapt că
ieșiseră la cumpărături la orele când nu aveau voie să iasă afară.
În tot acel Babilon, Eusebiu încerca să înțeleagă ce se întâmpla de fapt
în lume. Pe internet începu să descopere diferite scenarii ce circulau,
unele erau chiar îngrozitoare și erau numite teorii ale conspirației.
Dar cine conspira împotriva cui? Mass-Media vuia arătând imagini
șocante cu oameni internați la A.T.I. și raportând mereu pierderi de
vieți omenești. Se îngrozi când descoperi în cadrul teoriilor
conspirative, că de fapt acel virus fusese creat în laborator și apoi dat
în lume pentru scăderea demografică a populației.
Încerca să pătrundă sensul lucrurilor, și nu putea crede acele teorii
îngrozitoare ce spuneau că omenirea trebuie decimată și că totul se
face cu ajutorul autorităților de la nivelele cele mai înalte și că există
o societate secretă ce conduce lumea din umbră.
Din acea societate făceau parte adevărații stăpâni ai lumii, iar
guvernanții tuturor țărilor se supuneau și colaborau pentru a îndeplini
planul lor monstruos. Peste tot în lume începu să se proclame cu putere
progresismul-neomarxist, și lumea întreagă începu prin a fi îndreptată
spre noua ordine mondială. O altă teorie ce începu să circule pe internet
era că virusul fusese în mod accidental scăpat din laboratorul din
Wuhan și nu mai putea fi oprit, deși oamenii de știință și medicii făceau
eforturi mari pentru al opri. Apoi O.M.S. declară stare de pandemie
mondială și lumea întreagă fu învăluită într-un coșmar teribil.
Lui Eusebiu îi era tot mai greu să descopere adevărul pentru că
dorea să știe cu ce se confruntă de fapt omenirea, cu un plan malefic
sau cu o încercare teribilă? Dar nu reușea să afle adevărul în ciuda
faptului că stătea mult timp pe internet și urmărea diferite emisiuni,
sau teorii ale conspirației ce păreau să aibă un sâmbure de adevăr.
La orizont apăru vestea că se lucra la un vaccin și datorită acelui
vaccin virusul va fi eradicat și toate vor reveni la normalitate.
46
Eusebiu în tot acel context își puse câteva întrebări:

„Până acum am înțeles că eu ca cetățean trebuie să-mi fac partea în
societate și autoritățile mă vor proteja.
Dar dacă autoritățile sunt acum împotriva mea și fac parte dintr-un
plan malefic și sub pretextul că mă vor ajuta de fapt mă vor nenoroci
tot mai mult?
Atunci cine mă poate ajuta pe mine omul simplu?
Iar în aceste teribile zile pentru umanitate forurile cele mai înalte ale
omenirii propagă ideologia L.G.B.T. și neomarxismul!
În acest context pe noi oamenii simpli cine ne apară?
Doar Dumnezeu cred că a rămas ultimul refugiu pentru noi!”
Ajuns în acest punct al gândirii sale, Eusebiu constată că nu știa mai
nimic despre existența lui Dumnezeu. Iar în lumea haotică în care trăia,
totul se derula doar pe seama supraviețuirii. Pe măsură ce timpul trecea
se termină și acel teribil Lockdown, iar oamenii începură să-și trăiască
viața într-o nouă normalitate. Apoi după ceva timp apăru și vaccinul
salvator după spusele unor experți, și experimental după spusele altor
experți în domeniu. Unii chiar pe internet emiteau ideea că vaccinul a
fost creat înaintea virusului, și că acele vaccinuri ce conțineau ARN
mesager erau de fapt niște seruri experimentale și nu trebuiau făcute.
Pe de altă parte mass media îi făcea o publicitate foarte pozitivă
vaccinului. Și astfel oamenii începură să se vaccineze.
Se credea că datorită vaccinului virusul va fi eradicat și totul va reveni
la normalitate.
De la început Eusebiu fu sceptic în privința vaccinului, datorită
faptului că prea repede după acel virus apăruse vaccinul.
Știa că un vaccin are nevoie de cel puțin cinci ani pentru a fi îndeajuns
testat și abia apoi utilizat pe oameni. Apoi și teoriile conspirative pe
care nu le credea în totalitate îi aduseră un semn mare de întrebare și
uneori se întreba:
„Oare nu totul face parte din acel plan malefic pentru decimarea
populației?”
47
Pe măsură ce timpul se scurgea apăru și ideea marii resetări, se

părea că odată cu pandemia mai marii lumii, sau cei ce conduceau
lumea și erau organizați în societăți secrete doreau să dea un nou start
lumii și să instaureze noua ordine mondială.
Se proclama că o nouă lume avea să vină iar valorile iudeo-creștine
aveau să fie eradicate și lumea întreagă să fie așezată după un alt sistem
ideologic și economic. În noua lume nu mai trebuia să existe
proprietate privată, chiar apăru și dictonul:
„Nu vei mai avea nimic dar vei fi fericit.”
Acel dicton era pentru omul simplu. Pentru că marii promotori ai

noii ordini mondiale dețineau diverse proprietăți și aveau o sete teribilă
de îmbogățire și doreau prin orice mijloace să-și sporească averile.
Marile întrebări care îl frământau pe Eusebiu erau:
„De unde venea acel virus?
Și care era calea de salvare?”
Însă era conștient că era greu ca în tot acel context sumbru să
găsească adevărul. Totul era atât de îngrozitor încât avea convingerea
fermă că doar la Dumnezeu mai exista salvare. Oare era Dumnezeu
dispus să salveze neamul omenesc? Sau îl abandonase și Își retrăsese
protecția de la oameni? Erau întrebări care îl frământau și căuta
răspunsuri pe internet sau în discuțiile cu unii oameni cu care mai putea
sta de vorbă. Constată că mulți oameni erau dezinformați, unii alergau
spre vaccin considerând ca fiind soluția la problema virusului.
Pe măsură ce timpul trecea, tot mai mulți oameni se vaccinau în
diferite zone ale lumii. Apăreau știri despre efectele secundare ale
vaccinurilor. Erau specialiști în domeniu ce arătau spre acele efecte
adverse ale vaccinării oamenilor și argumentând cu argumente
științifice spuneau că vaccinarea în masă trebuia oprită.
Pe de altă parte se vedea că vaccinarea devenise o afacere foarte
profitabilă ce le convenea unora.
48
Din cealaltă tabără a promotorilor vaccinului se spunea că vaccinul

este bun și că reprezintă soluția, nu trebuia decât ca oamenii să se
vaccineze cu toate dozele pe care guvernul le punea la dispoziția
tuturor și totul va fi bine. Între timp Eusebiu, își reluă lucru la fabrică
unde nu erau obligați să se vaccineze, doar că la anumite intervale de
timp toți muncitorii trebuiau să facă teste.
În tot acel context în care viața devenise extrem de sumbră, Eusebiu
căuta răspunsuri la întrebările ce îl frământau, și aproape întotdeauna
când căuta cu ardoare răspunsuri, gândul îl ducea spre Dumnezeu.
Dar era conștient că despre Dumnezeu știa puține lucruri, avea nevoie
să caute să cunoască mai mult despre El. Pentru că Dumnezeu i se
părea atât de tainic și învăluit în mister, aflat într-o sferă înaltă
neaccesibilă oamenilor, încât nu știa cum să înceapă să caute să-l
cunoască mai mult pe Dumnezeu. Despre faptul că Dumnezeu exista
era ferm convins pentru că un timp fiind pasionat de astronomie
rămăsese captivat de frumusețea universului, și de declarațiile unor
oameni de știință ce declarau că la baza genezei universului se afla o
minte infinită pe care unii o arătau ca fiind Dumnezeu. Și de acolo avea
și el ideea adânc înrădăcinată în ființa sa că Dumnezeu există.
În ultimul timp o idee îl înfricoșa teribil și anume, se gândea dacă
nu cumva tot acel episod sinistru numit corona-virus era parte dintr-un
plan malefic făcut pentru scăderea demografică a populației.
Atunci însemna că pentru el și toți oamenii simpli, salvarea nu era
decât la Dumnezeu. Eusebiu deși se străduia să creadă toate acele
explicații care veneau prin intermediul mass-mediei nu putea să
abandoneze nici teoriile conspiraționiste după cum erau numite, pentru
că multe din lucrurile pe care acele teorii le spuseră în trecut începeau
să se împlinească sub ochii lui. Așa se întâmplă și cu pașaportul de
vaccinare care începea să fie o realitate tot mai prezentă pe măsură ce
timpul se derula și omenirea întreagă începea să se obișnuiască tot mai
mult cu diferitele mutații ale virusului și purtarea măștii.
În toată acea istorie, Eusebiu avea impresia că erau lucruri care nu se
spuneau și că autoritățile ascundeau oamenilor anumite lucruri.
49
Oare care va fi sfârșitul acestui episod sinistru?

Sau poate că tot acest episod cu corona-virus este sfârșitul omenirii?
Oare să fi ajuns lumea la final?
Dar totuși Dumnezeu există și asta înseamnă că există și speranță
pentru noi. Dar care este calea, și în ce constă această speranță, sau
care este soluția lui Dumnezeu la problema numită corona-virus?
Toate acele întrebări Eusebiu și le punea căutând să găsească
răspunsuri apelând la diferite surse de pe internet, însă rămânea tot mai
plin de incertitudini.
Totul până într-o zi când în viața lui providența divină lucră în mod
surprinzător…
50
Capitolul 8
În primăvara anului 2021 veni la Eusebiu din nou prietenul său Titu
și se instală în locuința sa. Titu își găsi de lucru în construcții la niște
vechi prieteni de-ai săi. În orele când erau liberi stăteau amândoi de
vorbă timp îndelungat despre tot ce se întâmpla în lume.
Titu era un mare adept al teoriilor conspiraționiste și pe Eusebiu îl
uimi cu ideile lui, ba chiar îi dădu să asculte unele documentare care
puneau totul într-o altă lumină și dădeau foarte multă credibilitate
teoriilor conspiraționiste. În acea perioadă primi o invitație de la
colega sa de muncă Marcela, pentru a participa la o întâlnire la ea acasă
unde aveau să se dezbată probleme de o mare importanță după spusele
Marcelei. O întrebă de Flavia și află cu consternare că Flavia murise
răpusă fiind de corona-virus. După ce luptase îndelung cu boala și
stătuse un timp internată la A.T.I. murise așa cum trăise cu marea ei
încredere în Dumnezeu asemenea unei copile ce se încrede în tatăl ei.
Marcela văzând că Eusebiu se întristă îi zise:
– Nu te întrista, poate că a fost mai bine așa pentru ea.
Apoi în dimineața învierii se va ridica din nou la viață și va trăi într-un
cer nou și un pământ nou dăruite de Dumnezeu tuturor celor ce îL
iubesc și au murit crezând în El.
– Ce spui? Există deci o astfel de dimensiune a vieții de după moarte?
– Sigur, prin Hristos se poate. Vino la întâlnirea de la mine acasă la
care te-am invitat și vei afla mai multe lucruri.
Eusebiu rămase surprins datorită faptului că Marcela, acea femeie
simplă ce muncea cu el la fabrică și avea între colegi un comportament
ireproșabil în câteva cuvinte îi deschisese în fața ochilor săi un orizont
fascinant care îl uimea. Despre Marcela știa că era căsătorită și avea
doi copii, iar la muncă vedea pe fața ei smerenie și o încredere în ceva
mai presus de orice putere omenească. De asemenea știa că Marcela
avea încredere în Dumnezeu și că îi iubea pe oameni pentru că o vedea
comportându-se la fabrică cu mult altruism. Dar nu crezuse că acea
femeie simplă, ar deține cheia la frământările lui!
51
De aceea rămase uimit cu câtă convingere îi vorbise de o lume a

celor mântuiți și de câtă siguranță exista în glasul ei că va fi o răsplată
a celor credincioși. Deci cheia pentru marele probleme ale omenirii o
dețineau oamenii simpli ce începuseră încă de pe acest pământ să
trăiască dimensiunea veșniciei!
Îi făgădui că va veni împreună cu Titu la acea întâlnire.
Ziua stabilită era într-o duminică după amiază. Locuința ei se găsea în
cartierul Neukölln ce în mare parte era populat de turci.
În acea duminică a întâlnirii, Eusebiu în timp ce străbătea împreună cu
Titu străzile acelui cartier privind la oamenii pe care îi întâlnea, avea
impresia că se afla în Istanbul și nu în capitala Germaniei.
Peste tot pe unde erau oaze de verdeață primăvara își arăta frumusețile
ei prin care îi chema pe oameni la viață. Renașterea naturii la viață nu
ținea cont de virusul ce făcea ravagii în lume și nici de restricțiile
aberante pe care guvernele lumii le impuneau oamenilor.
Primăvara cu superba ei frumusețe își instaurase domnia peste tot.
Clădirea în care se afla apartamentul Marcelei era veche, avea doar
patru etaje și nu avea lift. După ce sună jos la interfon, urcă scările cu
Titu până la etajul patru și intrară într-un apartament destul de vechi,
zugrăvit în alb și mobilat așa cum de obicei emigranții își mobilează
apartamentele, fie cu mobilă de la mâna a doua sau cu mobilă mai
ieftină. Însă acel apartament era mobilat chiar destul de frumos, se
vedea că cei ce îl locuiau își dăduseră tot interesul pentru ca
apartamentul lor să fie curat și plăcut. Marcela îi întâmpină cu multă
bunăvoință. Copiii Marcelei nu erau acasă, plecaseră cu alți prieteni
de-ai lor cu bicicletele în parcul Grunewald. Și nici bărbatul ei ce era
șofer și lucra pe tir nu era acasă pentru că era plecat într-o cursă.
În salonul apartamentului erau trei fotolii, o canapea mare de culoare
verde închis, o masă de sufragerie cu câteva scaune, o mobilă cu
vitrină, un suport pe care era un televizor Philips cu ecran mare.
Masa era acoperită cu o față de masă de culoare albă cu dungi grena,
pe masă erau așezate două tăvi cu prăjituri de casă și câteva sticle de
apă minerală lângă care se aflau mai multe pahare.
52
Prin ferestrele larg deschise pătrundeau razele de soare aducând

mireasma primăverii și înviorând atmosfera. Era acolo un bărbat
brunet, solid, de înălțime mijlocie cu ochii mari căprui, având fața
luminată de un zâmbet senin. Fața sa era ca a unui om ce descoperise
o taină minunată, arăta ca un om simplu și în același timp pătruns de
ceva deosebit se numea, Marcu. Era îmbrăcat într-un trening negru
marca Adidas, încălțat fiind cu adidași albi de aceeași marcă. Tot acolo
era un alt bărbat ce avea în jur de patruzeci și doi de ani, cu părul puțin
încărunțit, slab, înalt, îmbrăcat cu un tricou alb și blugi gri, încălțat
fiind cu pantofi negri, dădea impresia unui om foarte manierat, se
numea Liviu și lucra ca electrician de fapt era coleg de muncă cu
Marcu.
Pe unu din acele fotolii de culoare verde închis, era așezată o femeie
ce era sora lui Marcu și care avea în jur de patruzeci de ani, cu părul
negru lăsat pe spate, cu un chip frumos ce emana multă gingășie, și
niște ochi negri strălucitori, de asemenea pe fața ei se distingea
bunătate, se numea Sefora. În acea ocazie era îmbrăcată într-un costum
de blugi și încălțată cu teniși negri. Sefora a cărui bărbat murise în
urmă cu câțiva ani într-un accident rutier, rămase doar cu băiatul ei ce
avea nouăsprezece ani, dar acesta plecase în America de nord la niște
rude mai înstărite pe care le avea din partea tatălui său și studia acolo
informatica. Ea lucra de câțiva ani la Ria. În jurul ei roiau destul de
mulți bărbați de diferite naționalități printre care și nemți atrași de
frumusețea ei, însă ea fiind foarte interesată de învățăturile creștine
dorea să-și găsească pe cineva ce era animat de aceleași idealuri ca și
ea.
Liviu venise în acea ocazie acolo pentru că era interesat de Sefora, o
urmărea de ceva timp și la muncă îl implora pe Marcu să îl ajute să o
poată cuceri, exprimându-și dorința de a se căsători cu ea dacă va fi
acceptat. Liviu fusese însurat, dar divorțase de nevasta sa lăsând-o pe
aceasta să crească fetița lor căruia îi mai trimitea bani. După ce făcură
cunoștință discuția începu cu marea dramă pe care o trăiau cu toții și
anume, episodul numit corona-virus.
53
Titu care nu rata nici o ocazie pentru aș expune ideile sale pe care
le avea din cadrul teoriilor conspiraționiste începu să le vorbească
tuturor despre faptul că exista un plan pus la cale de oculta mondială
pentru decimarea populației. Fu întrerupt de Liviu care îi spuse:
– Cum poți să mai crezi așa ceva acum când trăim timpuri în care
guvernanți lumii întregi și întreaga lume medicală fac eforturi mari
pentru a ne salva și a readuce situația la normalitatea de odinioară.
Acum avem și vaccinurile pe care bine ar fi să ni le facem cu toții
pentru a colabora în vederea eradicării acestui virus, iar tu debitezi
astfel de lucruri, nu îți dai seama că blamezi efortul unor oameni ce
vor să ne ajute. Nu te mai uita la astfel de teorii conspiraționiste pentru
că îți vor infecta gândirea și vei vedea lumea numai în culori sumbre.
– Ai citit cartea 1984 de George Orwell?
– Hai să nu exagerăm și să nu forțăm interpretarea cărții lui Orwell la
vremurile noastre, îi răspunse Liviu.
Însă Titu nu se lăsă și replică:
– Eu personal cred că această carte este de actualitate pentru vremurile
noastre ca niciodată până acum în istoria omenirii.
– La scară planetară ne luptăm cu o pandemie necruțătoare și tu te ții
de teorii conspiraționiste!
– Oare este pandemie sau plandemie? Întrebă puțin ironic Titu.
Liviu nu apucă să-i răspundă pentru că soneria sună prelung și în
câteva clipe în încăpere însoțit de Marcela își făcu apariția un bărbat
de cinzeci și cinci de ani pe nume Iulian, ce era inginer constructor și
lucra ca șef de șantier. Iulian era un bărbat înalt, impunător, cu fața
brăzdată de riduri și marcată de tristețe. Îi murise de câțiva ani soția și
rămăsese cu trei copiii ce studiau pe la diferite facultăți din Berlin.
Marcu lucra ca electrician pe șantierul unde Iulian era șef și făcură
cunoștință, iar prin intermediul lui Marcu o cunoscu pe Sefora căreia
îi purta o admirație deosebită și o dorea ca nevastă, însă nu îndrăznea
să-i mărturisească nimic. Era un om cu o inimă bună și îi plăcea să-i
ajute pe românii pe care îi întâlnea prin Berlin cu un loc de muncă sau
cu orice altceva.
54
De asemenea era interesat de tot ceea ce se întâmpla în lume și îi

plăceau acele discuții ținute în spirit românesc ce aveau în centru
cunoașterea lui Dumnezeu. După ce îi salută pe toți, Iulian se așeză pe
un fotoliu ce era liber.
– Deci nu pandemie ci plandemie ai spus, eu însă nu cred în aceste
teorii ale conspirației, zise Liviu.
– Da, despre plandemie este vorba, voi nu vedeți că ei acum urmăresc
o resetare a lumii întregi și bineînțeles implementarea neomarxismului
pe orice cale? Dar cea mai mare prostie ce mi-a fost dat să o aud este
lozinca lor:
„Nu vei mai avea nimic însă vei fi fericit.”
Nu înțeleg un lucru, dacă mă vor deposeda de tot ce am și voi

ajunge să muncesc ca o vită de povară doar pentru ei, ce îi mai
interesează dacă voi fi fericit sau nu! O lume fără valori creștine și fără
familia tradițional creștină este pierdută. Spun acest lucru pentru că
știu prea bine ce înseamnă comunismul, aveam douăzeci și patru de
ani când în România a căzut sistemul comunist și știu cât de mult a
suferit tata de pe urma lor pentru că nu era membru de partid.
Am citit și cărți pe care le-au scris cei ce au fost întemnițați pentru că
nu erau de acord cu comunismul, sau cei ce au făcut pușcărie pentru
credința lor. Comuniștii au comis mari orori mai ales în perioada când
au preluat puterea și au înjosit demnitatea umană.
Lumea ar trebui să se ferească de implementarea comunismului ca de
lepră. Deși văd la ora actuală cum tinerii sunt cuceriți tot mai mult din
punct de vedere ideologic de neomarxism pentru că ei nu știu ce
înseamnă acest flagel numit comunismul, zise Iulian.
– Ce spui nu este decât o pagină tristă a istoriei.
Deși trebuie să recunoști că comunismul a avut și o parte luminoasă,
mă refer la faptul că din punct de vedere economic a existat un real
progres și se putea trăi în România destul de decent.
55
Apoi să nu uităm că vorbim de un comunism de tip modern, și când

afirm acest lucru mă refer la neomarxismul de tip progresist care fie că
ne place sau nu va crea o altă lume mult mai bună decât cea actuală.
Voi nu realizați că sistemul capitalist este pe punctul de a se prăbuși și
împarte lumea în oameni foarte bogați și toți ceilalți ce în mare parte
sunt săraci. Acea linie a familiilor cu o stare materială de mijloc s-a
cam pierdut. De aceea este nevoie de marea resetare ce ne va da prilejul
să începem din nou construind mult mai bine și lumea va fi altfel!
Nu credeți că am dreptate? Întrebă Liviu.
– Este adevărat că sistemul actual are nevoie de o reformă, dar în nici
un caz marea resetare! Iar tot ce au început deja să facă este extrem de
periculos pentru societatea umană. Și când spun acest lucru mă refer
în primul rând l-a implementarea unei educații sexuale aberante în
școli, și impunerea certificatului de vaccinare ce cât de curând va fi
legalizat. Mi se pare totul de noaptea minții și mai ales mă revoltă
faptul că vor să ne interzică dreptul de a ne închina lui Dumnezeu în
mod liber, zise Iulian.
– La orizontul existenței noastre se așază nori foarte amenințători,
episodul corona-virus nu este decât o mică parte, iar implementarea
abuzivă a neomarxismului este un alt pericol cu care ne confruntăm, și
în viitor va însemna o puternică amenințare. Straniu este faptul că se
caută să se înceapă din America de nord, cunoscută fiind ca tărâmul
libertății. Eu personal nu cred că ei pot clădi o lume mai bună, și am
observat că au o ură înverșunată împotriva oamenilor ce se încred în
Dumnezeu, pentru că unor astfel de oameni nu le pot înrobi mintea și
sufletul. Credința în Dumnezeu ne înnobilează, pe când adeziunea la
neomarxism ne întinează sufletul și ne transformă într-o societate
uniformizată destinată să fie manipulată și controlată după interesele
unei elite ce conduce totul din umbră, argumentă Marcu.
– Sunt într-u totul de acord cu tine Marcu, de altfel noi am mai discutat
pe această temă, spuse Iulian.
– Dar care este calea spre Dumnezeu și cum putem fi înnobilați de
credința creștină? Întrebă Eusebiu.
56
Capitolul 9
– Iată o bună întrebare pentru Marcu la care cred că va răspunde cu
plăcere, zise surâzând Sefora.
Eusebiu o privi și înțelese că ei îi plăcuse întrebarea lui și că îl privea
cu bunăvoință și interes.
– Mă bucur că în tumultul acestor vremuri atât de tulburi, există
oameni ce îL caută pe Dumnezeu! Calea lui Dumnezeu este cea a unui
drum pe care în această viață îl parcurgem pas cu pas îndurând uneori
greutăți, însă fiind animați de harul Său minunat pentru a nu ne da
bătuți. Iisus ne-a spus:
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.

Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Trăim în această lume și observăm cum oamenii aleargă pe diferite

căi ale distracției pentru a găsi fericirea. Dar există și oameni precum
noi, ce căutăm ceva mai înalt și aspirăm după iluminare și noblețe, și
ajungem la concluzia că tot acest freamăt este datorită faptului că harul
Său ne-a atins inima și noi am răspuns pozitiv la o astfel de atingere
divină. Apoi începem să descoperim că în această lume a răutății există
oameni ce propovăduiesc vestea bună a mântuirii și ni se deschide în
fața noastră fascinanta dimensiune a eternității de care devenim tot mai
mult atrași. Numai gândul că există noul Ierusalim, locul în care
oamenii mântuiți din toate timpurile vor locui în prezența lui
Dumnezeu, ne motivează să pornim în marea aventură a cunoașterii lui
Dumnezeu ce nu se realizează decât prin contemplarea lui Hristos și a
jertfei ce El a realizat-o la Golgota pentru noi toți!
Încerc să schițez un prim itinerar pentru ca tu și toți ceilalți care
sunt interesați să poată înțelege bunătatea lui Dumnezeu ce în mod
duios ne cheamă să pășim pe această cale a mântuirii...
– Stai puțin dar dacă există un astfel de Dumnezeu, de ce există și răul
pe pământ și de ce suferă oameni nevinovați?
57
Întrebă Titu după ce îl întrerupse pe Marcu.

– Din perspectiva noastră umană, limitată, nu este ușor de înțeles acest
subiect. Dar tot Marcu ar putea cel mai bine să vă lămurească, remarcă
Sefora.
Marcu stătu puțin pe gânduri, apoi zise:
– Este o întrebare cu care m-am întâlnit de multe ori în timp ce am
discutat cu diferiți oameni, din Scripturi.
Unii m-au întrebat de ce a îngăduit Dumnezeu pandemia ce a decimat
vieți omenești!
Pentru că toată această pandemiei pentru mine este evident că este o
lucrare ce vine de la Satana pentru ai distruge pe oameni...
– Te întrerup din nou pentru a te întreba ce crezi tu despre această
pandemie, sau mai bine zis plandemie, întrebă din nou Titu.
– Eu cred că originea acestui virus la ora actuală este necunoscută,
pentru că pe internet circulă trei posibile ipoteze, dar nici una din ele
nu are dovezi suficiente pentru a-și susține justețea.
Se crede că virusul ar fi fost creat în mod artificial în laborator și
dat în lume pentru depopularea planetei și cu scopul de a porni marea
resetare de o elită ce conduce totul din umbră.
Apoi există ipoteza că în mod accidental a fost scăpat din laborator și
așa a început dezastrul numit corona-virus.
Și există și explicația precum că virusul vine de la lilieci care în ultimul
timp devine tot mai greu de crezut...
– Dar tu personal ce crezi, care dintre cele trei variante este cea
adevărată? Întrebă nerăbdător Titu.
– Îmi este greu să mă pronunț datorită faptului că nu există dovezi
suficiente pentru a argumenta că una din cele trei ipoteze ar fi cea
adevărată.
– Mai bine ar fi să nu tot căutăm să despicăm firul în patru și să
respectăm tot ceea ce autoritățile ne cer și să fim mai echilibrați
ferindu-ne astfel de extreme și să avem răbdare că totul se va termina
cu bine, zise Liviu.
58
– Ce spui tu Liviu este poziția pe care autoritățile doresc să o adoptăm,

dar eu personal chiar dacă nu am dovezi suficiente cred că este la
mijloc un plan diabolic, spuse Iulian.
– Eu tot la fel cred și doresc să te ascult pe mai departe cum explici
existența răului și a suferinței în contextul în care afirmi că există un
Dumnezeu plin de bunătate! Zise Titu.
– Dar dacă dorești ca Marcu să explice aceste lucruri nu îl mai
întrerupe mereu, spuse Eusebiu puțin supărat pe Titu.
– Da, Eusebiu are perfectă dreptate ar trebui să-l lăsăm pe Marcu să
vorbească neîntrerupt, zise Sefora privind spre Eusebiu, privirile lor se
întâlniră din nou și Eusebiu simți dorința de a o cunoaște mai bine și
de a fi prietena sa.
– Nu este nici o problemă că mă întrerupe, are multe frământări și
nedumeriri și de aceea o face pentru că dorește lămuriri.
Dar să revin la ceea ce spuneam și anume, de ce tace Dumnezeu și nu
intervine pentru că răutatea și păcatele lumii noastre sunt mari!
Dar Dumnezeu nu va tăcea la nesfârșit ci va interveni pentru ai ajuta
pe oameni.
Un alt lucru care este foarte important este faptul că nu trebuie să
privim tot ce se întâmplă ca având o finalitate doar aici pe pământ, ca
și cum totul este doar aici și acum și că tot ce se termină rău pe acest
pământ va rămâne pentru totdeauna așa.
Să nu uităm că Dumnezeu lucrează și privește lucrurile din perspectiva
veșniciei Sale, iar cei ce aici au suferit pe nedrept, în lumea celor
mântuiți vor avea parte de mângâiere.
Ca răspuns la întrebarea de ce există răul pe pământ și de ce
Dumnezeu nu îi pune capăt, trebuie să încep să explic cum a fost odată
în ceruri în lumea desăvârșită a lui Dumnezeu unde a început mai întâi
lupta dintre bine și rău ce mai apoi a fost transportată pe pământ.
Pentru că aici pe planeta albastră prin căderea lui Adam și a Evei, lui
Satana i sau deschis larg porțile pentru a instaura împărăția
întunericului.
59
De ce nu a eradicat dintr-o dată Dumnezeu răul?

Cum s-a implicat El în această luptă dintre bine și rău?
Ce înseamnă Golgota pentru noi și cum putem înțelege prin prisma
jertfei lui Iisus sacrificiul imens al iubirii divine oferit în favoarea
noastră?
Am să încerc să vă explic începând cu precizarea că Dumnezeu n-a
creat răul...
– Te întrerup din nou...
Dacă ne luăm după credințele populare ce ne spun că Satana este
întruchiparea răului, atunci de ce spui că Dumnezeu nu a creat răul
pentru că Satana este tot o creatură a lui Dumnezeu?
– Important este să înțelegem că Dumnezeu a creat un heruvim numit
Lucifer ce era purtătorul de lumină și care stătea în preajma tronului
lui Dumnezeu, căruia dintre toate ființele create de Dumnezeu i s-a
descoperit cel mai mult dragostea divină.
Însă cum a devenit acest heruvim neprihănit, Satana cel ce este
ucigaș de oameni și tatăl minciunii este ceea ce Sfintele Scripturi
numesc taina fărădelegii despre care doresc să vă vorbesc și să o așez
în contrast cu taina evlaviei care este întruparea lui Iisus în cadrul
planului de mântuire...
Marcu se opri puțin pentru a închide telefonul său mobil ce sună.
– Discuția de astăzi începe să fie foarte interesantă și să sperăm că vom
reuși cu răspunsurile noastre să fim la înălțimea așteptărilor oaspeților
noștri, care după cum văd au frământări mari, cel puțin Eusebiu cu care
lucrez la fabrică de ceva timp și pe care îl știu că este un băiat de treabă
caută de ceva timp calea mântuirii, spuse Marcela.
– Asta îmi place și mie la întâlnirile noastre că Marcu ne introduce în
profunzimile Sfintelor Scripturi și ni-l descoperă pe Dumnezeu într-o
lumină nouă care pe mine mă fascinează.
De aceea nu doresc să pierd aceste întâlniri, iar când nu reușesc să vin
simt un gol în sufletul meu.
La lucru nu am timp să stau de vorbă cu Marcu, de aceea îmi plac
aceste întâlniri ce gravitează în jurul cuvântului lui Dumnezeu.
60
Dar să-l lăsăm pe Marcu pe mai departe să ne explice lucrurile

minunate ale lui Dumnezeu, zise Iulian.
– Lucifer a trăit în ceruri într-un mediu desăvârșit, cum s-a transformat
El dintr-un heruvim neprihănit în Satana autorul răului, al păcatului și
morții, este greu să înțelegem datorită faptului că prin condiția noastră
umană suntem limitați.
Teologii de-a lungul timpului au căutat să dea unele explicații și au
spus că în inima lui neprihănită a început să se nască invidia datorită
faptului că nu era chemat la sfaturile Dumnezeirii acolo unde erau
prezenți Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt.
Apoi s-a mai spus că a fost gelos pe poziția lui Hristos din ceruri.
Cert este că Lucifer era foarte iubit de îngeri și era conducătorul oștilor
îngerești.
Dar rămâne o taină faptul că într-o lume ca a cerului perfectă fără a
putea fi ispitit din exterior a apărut păcatul în inima Sa.
Sfintele Scripturi ne spun că la un moment dat El a dorit să fie ca Cel
Prea Înalt, o istorie asemănătoare este răzvrătirea lui Absalom
împotriva tatălui său David.
Unii îmi spun dacă Dumnezeu este atotștiutor și cunoaște viitorul de
ce l-a creat pe Lucifer?
Răspunsul meu este că atunci când Dumnezeu a creat ființe morale
libere și-a asumat riscul ca la un moment dat aceste ființe să se
răzvrătească împotriva Sa.
După transformarea interioară a lui Lucifer, în ceruri a început un
război de natură ideologică având în centru caracterul lui Dumnezeu.
Lucifer în mod serios începea să pună la îndoială faptul că Dumnezeu
își iubește ființele create, și astfel a început să semene discordia printre
îngeri captând atenția unora.
Hristos l-a prevenit de pericolul în care se afla și de faptul că aducea
discordie în acea lume desăvârșită.
Dar Lucifer nu l-a ascultat și s-a transformat în Satana pentru că
păcatul are o putere misterioasă în a transforma în rău orice ființă care
se supune atracției sale!
61
Războiul ideologic din ceruri ajunsese la un punct în care nu s-a

mai putut ca Satana să mai rămână acolo și a fost aruncat pe pământ și
așa a început istoria durerii și morții de pe planeta noastră.
De ce Dumnezeu nu l-a distrus dintr-o dată pe Satana?
Pentru că atunci îngerii ar fi socotit ca juste acele afirmații prin care
Lucifer susținea că Dumnezeu nu îi iubește cu adevărat și le îngrădește
libertatea.
Dumnezeul dragostei era prezentat de Lucifer ca un adevărat tiran
înaintea universului.
De aceea i s-a dat timp Satanei să-și desfășoare activitatea pentru ca
îngerii și lumile necăzute în păcat să înțeleagă natura răului.
Marea luptă este atât de profundă și dramatică.
În contrast cu taina fărădelegii, în Sfintele Scripturi ne este revelată
taina evlaviei care nu este altceva decât întruparea lui Iisus pentru a
salva neamul omenesc din robia păcatului și al elibera din împărăția
întunericului.
Dar și taina evlaviei ridică o întrebare și anume:
De ce ne iubește Dumnezeu atât de mult?
Pentru că a preferat decât să ne piardă, să riște foarte mult în persoana
lui Iisus ce a riscat în cadrul planului de mântuire să fie pierdut pentru
totdeauna.
Pe paginile Sfintelor Scripturi de la Geneza la Apocalipsa ne este
relevată știința mântuirii toate celelalte subiecte sunt secundare sau ne
ajută într-un fel sau altul să înțelegem această știință.
Întruparea lui Iisus este un act de iubire ce ne uimește enorm de mult
pentru că nu putem explica în totalitate cum Iisus ce este Dumnezeu în
mod deplin a putut să devin om în mod deplin pentru a ne salva pe noi!
Apostolul Pavel îl numește cel de-al doilea Adam pentru că El a
recâștigat tot ce s-a pierdut prin primul Adam.
Dar să încerc să vă explic care este diferența dintre natura umană a
primului Adam și natura celui de-al doilea Adam.
Primul Adam a avut o natură desăvârșită pentru că a fost primul om ce
a ieșit din mâinile lui Dumnezeu.
62
L-a modelat din țărână după care i-a suflat în nări suflare de viață
și astfel Adam a devenit un suflet viu.
Adam și Eva au locuit în Edenul creat de Dumnezeu special pentru ei.
Viața lor acolo era nespus de frumoasă, trăind în mijlocul naturii
înconjurați fiind de animalele ce pe atunci nu aveau capacitatea de a
face rău, mă refer la ceea ce azi există în regnul animal și anume cum
animalele se sfâșie și devorează una pe alta, păcatul a schimbat starea
lucrurilor.
Mai presus de orice altceva privilegiul lor era nespus de mare pentru
că aveau comuniune cu Dumnezeu și îngerii față către față.
O astfel de viață trebuie să fi fost nespus de frumoasă.
Însă a urmat căderea lor în păcat ce a fost poarta prin care păcatul,
răul, durerea și moartea au intrat în lume.
Și generații după generații de oameni au pășit pe calea cea largă a
neascultării.
Neamul omenesc era sortit pierii, iar Satana jubila.
Însă în ceasul cel mai întunecat al istoriei omenirii, când demonii
domneau peste viețile oamenilor, Iisus s-a întrupat și a devenit
copilașul din Betleem.
Aici este marea taină a evlaviei pe care o tot contemplăm, înțelegând
doar mici licăriri din profunzimea și frumusețea ei.
A urmat apoi copilăria și adolescența lui Iisus, și până la vârsta
bărbăției Satana a căutat să-L învingă cu felurite ispite, însă El a biruit
pentru ca prin biruința Sa să ne ofere nouă o cale spre Dumnezeu și
spre noul Ierusalim.
Și astfel avem speranță că domnia întunericului și a răului va avea un
final.
Apoi a urmat acea minunată perioadă de trei ani și jumătate pe când
Iisus fiind bărbat în toată puterea cuvântului și-a început lucrarea sa
publică, Evangheliile ne consemnează acest lucru.
Apoi momentul jertfei Sale, punctul culminant unde suprema ură
personificată pe deplin în Satana și demonii Săi și suprema iubire ce
era și este Iisus, s-au întâlnit la Golgota.
63
Iar Iisus a învins în primul rând prin sacrificiu și jertfă.

Dacă dorim să înțelegem câte ceva despre suferința umană, să privim
scenele finale din viața lui Iisus și să înțelegem că suferințele și
păcatele noastre l-au lovit pe El la cruce.
Luând asupra Sa o natură umană degenerată de păcat, după milenii de
degenerare a neamului omenesc Iisus a triumfat asupra Satanei,
păcatului și morții.
Pentru ca noi să putem păși pe calea mântuirii animați de speranță.
– Impresionant tot ce ne-ai spus, eu personal în viața mea de până acum
nu am înțeles atât de profund aceste lucruri despre jertfa lui Iisus.
Dar de astăzi doresc să descopăr mai mult din lucrurile Sale minunate
și mă voi dedica în primul rând citirii Noului Testament, zise Eusebiu.
– Din nou ne uimești Marcu, și tot timpul plec de la aceste întâlniri ale
noastre cu pace sufletească și dorința de a face bine, spuse Iulian.
– Ești mulțumit de răspunsurile lui Marcu? Îl întrebă Sefora pe Titu.
– Da, a reușit să cuprindă în discursul său multe lucruri care pe mine
mă interesau, îi răspunse Titu.
– Voi sunteți la început și abia începeți să descoperiți lucrurile
minunate ale lui Dumnezeu.
Și ca să mă folosesc de un exemplu evanghelic la un moment dat Iisus
le-a spus ucenicilor:
„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.”
Așa este și cu voi dacă veți dori să mai participați la întâlnirile

noastre eu vă voi împărtășii mai mult din aceste lucruri, însă voi trebuie
să studiați pe cont propriu Sfintele Scripturi altfel este greu să creșteți
spiritual.
Iar dacă din diferite motive nu veți mai putea participa la întâlnirile
noastre mă puteți contacta la telefon și eu vă voi sta la dispoziție pentru
a răspunde la întrebările voastre, spuse Marcu.
64
Capitolul 10
– Vă rog ca acum după toate discuțiile spirituale să poftiți la masă și
să serviți câte ceva, îi invită Marcela.
Apoi aduse de la bucătărie două platouri în care erau chiftele cu carne
de vită, cașcaval, castraveți și roșii.
Se îndreptară cu toții spre masă.
Sefora se așeză în capul mesei, Liviu se repezi pentru a se așeza lângă
ea, însă Titu se interpuse în mod intenționat în calea sa și îl împinse
ușor cu umărul pe Eusebiu pe scaunul cel mai apropiat de Sefora.
Eusebiu neavând încotro, și datorită faptului că celelalte scaune erau
ocupate, se văzu nevoit să se așeze în dreapta Seforei.
În stânga ei la o mică depărtare era Marcu care nu băgase de seamă ce
făcuse Titu și nici ceilalți nu văzuseră.
Marcela venind din bucătărie cu un coș de pâine și văzându-i pe Sefora
și Eusebiu în capul mesei spuse:
– Uite ce pereche frumoasă avem în capul mesei!
– Lui Eusebiu îi trebuie o femeie atât de frumoasă pentru că duce o
viață de om singuratic, zise râzând Titu.
– Dar cum de-l vezi pe Eusebiu ca partener pentru Sefora și nu mă vezi
pe mine, spuse Liviu către Marcela.
– Nu te supăra Liviu, am spus asta pentru că sunt frumoși amândoi și
le stă bine împreună, zise Marcela.
Eusebiu se înroși la față și se rușină.
– Poate ar fi mai bine să nu mai vorbim despre aceste lucruri, spuse
Sefora și ea puțin rușinată.
– Dar dacă noi te vom răpi, zise râzând Titu.
– Asta nu se poate pentru că mă apără Marcu, îi replică surâzând
Sefora.
– Ești cam îndrăzneț și gândești cam mult cu voce tare!
Ce faci tu prin Berlin, ce lucrezi?
Îl întrebă Iulian pe Titu.
65
– Momentan lucrez în construcții dar nu voi sta mult la Berlin, după ce

îmi iau banii plec mai departe, nu stau prea mult într-un loc.
– Interesant stil de viață, dar nu te-ai gândit să te oprești într-un loc
pentru a prinde rădăcini? Întrebă Iulian.
– Nu pentru că mie îmi plac călătoriile, mișcarea, și să cunosc locuri și
oameni noi. Mă plictisesc într-un loc fug de rutină și obligații, vreau
să-mi trăiesc viața în mod liber fără nici o urmă de îngrădire.
– Acum ești tânăr și trăiești după cum îți place, dar când ai să mai
înaintezi în vârstă ai să realizezi că tot acest stil de viață nu este atât de
bun după cum crezi tu acum, spuse Marcela.
– Este posibil, dar deocamdată încă mai pot și de aceea mă avânt pe
drumuri cu bucurie pentru că îmi place stilul meu de viață, îi răspunse
Titu.
– Poate într-o zi o femeie te va determina să te oprești și să începi să
trăiești și tu altfel, spuse Iulian.
– Nu cred, cu mine nu funcționează așa ceva.
Însă cu Eusebiu da, de aceea am spus că o vom răpi pe Sefora.
– Iar începi, zise Sefora.
– Marcela după cum se vede oaspeții tăi vor să ne fure ce avem mai
frumos, zise Iulian.
– Glumește și el pentru a ne mai descreți frunțile, spuse Marcela.
– Se pare că lui Titu îi plac mult astfel de glume, zise Marcu.
– Este bine că am putut cu toții să ne mai descrețim frunțile, îmi pare
rău că familia Dobre nu a venit astăzi să se bucure cu noi, dar să sperăm
că în ocaziile viitoare vor veni, spuse Marcela.
După acea seară petrecută în casa Marcelei, Titu nu se lăsă până nu
îl determină pe Eusebiu să-i ceară Marcelei numărul de telefon al
Seforei și să o sune pentru a o invita la o întâlnire.
Eusebiu se conformă într-u totul și spre surprinderea lui, Sefora
acceptă să aibă o întâlnire cu el.
Eusebiu era ca năucit, iar Titu jubila de bucurie și plecă spre Bremen
felicitându-l pe Eusebiu și urându-i succes.
66
Încă de la prima lor întâlnire Eusebiu și Sefora își dădură seama că

simțeau o atracție irezistibilă unul spre celălalt, pentru că amândoi deși
veneau de pe drumuri diferite în viață, suferiseră mult și aveau răni în
suflete.
Și de obicei când două persoane cu răni adânci în inimile lor se
întâlnesc în mod instinctiv, își dau seama că ei se pot ajuta reciproc.
Și mai ales doresc ca prin unirea lor să-și schimbe soarta și să-l facă
pe celălalt fericit.
Între ei totul decurse foarte repede de la prima lor întâlnire, urmă o altă
întâlnire și apoi începură a simți tot mai profund că nu mai puteau trăi
unul fără celălalt și se aprinse între ei acea scânteie a iubirii și spre
surprinderea tuturor celor ce îi cunoșteau la o lună de zile de la prima
lor întâlnire erau căsătoriți.
Eusebiu predă garsoniera sa agenției de unde o avea închiriată și se
mută în locuința Seforei.
Viața pentru Eusebiu își schimbă deodată culoarea și totul deveni
nespus de frumos.
Trăia din plin în cele două dimensiuni ale vieții, în cea a vieții de
familie și în același timp ajutat de Marcu și Sefora făcea pași mari în
a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Se simțea minunat în marea metropolă europeană ce îl uimea și după
ani prin contrastele ce le avea în ceea ce privește cartierele, clădirile,
zonele, pentru că întâlnea clădiri noi ce arătau progresul civilizației și
modernismul în toată puterea cuvântului.
Și erau și acele cartiere periferice pline de emigranți cu clădiri vechi
construite de multă vreme, în unele zone din acele cartiere mișunau tot
felul de oameni dubioși, însă ceea ce îi plăcea cel mai mult erau
parcurile naturale în care veverițele se zbenguiau prin copaci și
păsărelele îl încântau cu trilurile lor.
Deși era pandemie, pe măsură ce lunile anului 2021 se derulau
Eusebiu se simțea tot mai fericit alături de Sefora și plănuia ca în
următorul an să-i facă o vizită tatălui său pentru a o prezenta pe Sefora.
67
Însă veni și luna Septembrie ce pentru Eusebiu avea să fie o lună

nefastă, ce avea să-i spulbere întreaga sa fericire.
În acea lună Sefora veni cu propunerea ca ei să se vaccineze pentru că
spunea ea, medicul ei de familie un neamț de treabă o convinsese că
vaccinul era o mare inovație a științei medicale și o va proteja mult de
boală.
Apoi ea argumentă, dacă era așa nu avea rost ca ei să suporte
consecințele nefaste ale bolii, și a lipsei pașaportului de vaccinare.
Printre altele îi spuse că avea și programare pentru vaccin și că îl va
programa și pe el tot la medicul ei.
Eusebiu deși nu era într-u totul de acord cu vaccinarea acceptă ca să
nu o supere.
Sefora își făcu vaccinul, prima doză cu Pfizer și urma ca după trei
săptămâni să facă și rapelul.
Dar ceva nu fu în regulă pentru că după ce își făcu vaccinul începu să
se simtă rău de tot.
Fu la spital la urgență, apoi veni acasă și iar fu nevoită peste trei zile
să meargă la spital pentru că ceva nu era în regulă cu sănătatea ei după
ce își făcuse acel vaccin, și se simțea foarte rău.
La zece zile după ce își făcuse acel vaccin Sefora muri în spital.
Pe Eusebiu moartea ei îl aduse într-o stare de disperare totală.
Nu putea înțelege cum fusese posibil așa ceva.
Un nenorocit de vaccin îi distrusese viața!
Marcu fu și el foarte afectat, și încercă să-i ridice moralul lui Eusebiu.
Însă Eusebiu era căzut într-o stare de totală disperare și ajunsese
chiar să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, întrebându-se în mod
repetat:
„Oare de ce îngăduise El acea moarte?”
Nu mai dorea nici o consolare din partea nimănui ci doar să rămână
singur.
Uneori se gândea să-și facă și el acel vaccin și nu numai două doze, ci
trei sau patru doze după cum se anunța că în Israel și în alte locuri în
lume oamenii începuseră să facă, în speranța că îl va omorî și pe el.
68
Și chiar așa se gândea că va proceda pentru a termina cu acea viață

chinuitoare ce îi mai rămăsese de trăit.
Nu îl mai interesau nici explicațiile lui Marcu despre dimensiunea
suferinței umane în contextul marii lupte dintre bine și rău.
Dorea să fie singur cu propria sa durere.
De la fabrică pentru că contractul său de muncă se încheiase îi
propuseră să-l reînoiască, el însă refuză și plecă în șomaj.
Cu ai săi de acasă nu mai comunica de loc, deși îl sunau și îi trimiteau
mesaje pentru că aflaseră de drama lui.
La un moment dat Alin îi scrise că va veni după el pentru al lua acasă.
Însă el îl sună pe Alin și îi spuse că dorește să fie lăsat în pace.
Se mută la o pensiune într-un cartier periferic al Berlinului.
Acea pensiune era sărăcăcioasă și locuită în mare parte de emigranți și
de unii nemți ce aveau probleme cu consumul excesiv de alcool și
droguri. Clădirea pensiunii avea trei etaje și era veche, vopsită în gri,
ușile de la intrare erau de lemn vopsite în verde, însă modelul acelor
uși era vechi așa cum cu ani în urmă se făceau ușile.
La recepție era un neamț pe nume Schimitd ce avea o barbă mare, și
fața obosită și marcată de toată rutina vieții de la pensiune.
Pentru a ajunge în camera lui ce era la etajul trei, trebuia să urce o scară
de lemn cu balustradă tot din lemn ce era făcută tot după un model ce
amintea de timpurile de demult.
Acea scară în timp ce locatarii acelei pensiuni o urcau sau coborau
scârțâia, și mai ales noaptea acel scârțâit părea jalnic, lui Eusebiu de
câte ori pășea pe acea scară de lemn vopsită în maro, acel scârțâit îi
adâncea și mai mult sentimentul de jale ce îl purta în inima sa.
Pensiunea avea camere mai mari și camere de o persoană.
Camera lui era de o persoană, situată la etajul trei cu geamurile dând
în strada din fața pensiunii, unde se întindeau șiruri de blocuri cu trei
sau patru etaje. În fața pensiunii era un chioșc unde un arab vindea
kebab. Mobilierul camerei sale era sărăcăcios, cu un pat de o persoană,
un șifonier mic, și o masă cu două scaune lângă pat avea și o mică
noptieră cu o veioză.
69
Tot acel mobilier era foarte uzat ca și parchetul ce își pierduse

aproape de tot culoarea maronie ce o avusese cândva, semn că pe acolo
de a lungul timpului trecuseră mai mulți chiriași.
Cel puțin ferestrele erau mari și atunci când le deschidea aerul curat
pătrundea în acea cameră.
Eusebiu observase că în acea pensiune locuiau arabi, bulgari,
polonezi, și chiar români.
Dar el nu mai era interesat să mai relaționeze cu cineva.
Viața sa intrase într-o fundătură groaznică și nu putea să mai iasă
pentru că nu putea accepta moartea Seforei.
În afară de ea nu se mai gândea la nimic în mod special.
Era lovit de un șoc emoțional puternic încât nu mai era interesat de
nimic.
Iar împotriva lui Dumnezeu se răzvrătise pentru că nu înțelegea de ce
El nu o protejase pe Sefora de moarte.
70
Capitolul 11
Într-o seară pe când stătea adâncit în gândurile sale sumbre, auzi o
bătaie insistentă în ușa camerei sale.
Rămase surprins pentru că de o săptămână de când locuia în acea
pensiune nu se relaționase cu nimeni, saluta scurt pe cei ce îi întâlnea
și căuta să nu intre în vorbă cu nimeni.
– Da intră, spuse.
Ușa se deschise și în încăpere își făcu apariția un bărbat ce avea în jur
de șaptezeci de ani și pe care Eusebiu își aduse aminte că îl mai văzuse
și salutase în câteva rânduri.
Acel om locuia pe același palier cu el.
Era înalt, cu părul rar și cărunt, având un început de chelie, pe chipul
lui ieșeau în evidență ridurile adânci ce îi brăzdau fruntea și obrajii,
ochii săi cenușii reflectau o lumină a bunătății și suferinței, dădea
impresia unui om ce suferise mult în viață.
Nu era prea corpolent însă la anii săi dădea impresia că încă mai era în
putere, era îmbrăcat cu blugi negri, tricou albastru, și o geacă subțire
neagră, încălțat fiind cu adidași bleumarin.
– Bună seara, scuză-mă că dau buzna așa deodată, dar dl Schimitd de
la recepție mi-a spus că ești român și cum camera mea se află pe același
etaj cu a ta m-am gândit:
„Iată un compatriot cu care ar fi minunat dacă aș schimba câteva
cuvinte.”
Îți mărturisesc sincer că mă plictisesc grozav aici la pensiune.
Deși nu am crezut niciodată că voi ajunge aici, dar într-un fel sunt
mulțumit pentru că putea să fie și mai rău, au vrut să mă interneze la
un azil de bătrâni și au vehiculat ideea că ar trebui să fie un azil de boli
mintale pentru că acum aproape toți ai mei mă consideră nebun și au
vrut să scape de mine.
Dar și eu am drepturi și sunt un om liber, de aceea nu m-am lăsat
internat într-un azil și așa am ajuns aici.
71
Dar se pare că m-a luat gura pe dinainte, asta și datorită faptului că

stau aici la pensiune de mai bine de două luni și nu prea găsesc amatori
cu care să stau de vorbă.
Iar tu îmi pari ramolit de tot ca lovit de o cometă.
Cei cu tine?
Dacă ai nevoie de o mână de ajutor eu pot să te ajut.
– Cel mai bine ar fi să mă lași în pace, nu vreau să mai am de-a face
cu nimeni...
Eusebiu spuse acele cuvinte cu ciudă și ar fi vrut să-l alunge pe acel
om din camera sa.
Dar ceva îl atrăgea la acel om, poate privirea aceea în care se împletea
bunătate și suferință.
Într-adevăr acei ochi cenușii, arătau că acel om suferise mult în viața
sa. Fața sa dădea impresia că era un om aspru încercat de viață și
nicidecum un nebun.
– Ei haide, permite-mi să mă așez.
În ciuda a ceea ce tu mi-ai spus eu pot citi oamenii pentru că am trecut
prin multe în viață și am căpătat experiență.
De aceea cred că tu ești un om suferind, iar eu sunt unul ce a gustat din
plin tot felul de încercări și suferințe.
Așa că te rog dă-mi voie să mă așez.
Spunând acele cuvinte, Fabian se așeză pe unul din scaunele ce se aflau
în jurul mesei. Eusebiu stătea pe pat.
– Hai să-ți mărturisesc ceva, sunt cam trei zile de când am aflat că ești
român și am tot căutat un prilej pentru a intra cu tine în vorbă dar
tristețea ta atât de adâncă m-a împiedicat până acum.
De exemplu ieri te-am văzut în parcul din apropierea pensiunii, erai
pe o bancă și am trecut de două ori prin fața ta dar nu mai băgat în
seamă, eu însă te-am observat cu atenție, am stat și pe o bancă din
apropierea ta și așa am putut să te observ mult timp.
Dar tu erai atât de departe cu gândul, în lumea durerilor tale încât nu
erai atent la ce se petrece în jurul tău. Ai avut un kebab din care ai
mâncat jumătate apoi l-ai aruncat la coșul de gunoi.
72
Nici frumusețea toamnei și nici oamenii nu îți atrăgeau atenția

pentru că rămâneai adâncit în lumea ta de gânduri.
Și la un moment dat am fost pe punctul să te abordez dar chiar atunci
mi-a sunat telefonul, era una din fiicele mele așa că a trebuit să
răspund.
Însă acum am venit pentru a conversa cu tine, permite-mi să-ți spun că
mă cheamă Fabian și tu ești...
– Eusebiu...
– Bine Eusebiu, ascultă-mă puțin, orice te-a lovit să nu uiți un lucru că
în acest moment sunt oameni în lumea asta ce trec prin suferințe mult
mai mari ca ale tale așa că trebuie să fii bărbat și să-ți dai ție însuți o
șansă la viață.
Mă asculți, ești prezent la discuția noastră și când spun asta nu mă refer
la prezența ta fizică ci mă refer dacă cu mintea ta încerci să captezi
ceea ce eu caut să-ți spun?
– Da, încerc să fiu cât pot de atent, spuse Eusebiu ce începea să fie tot
mai atras de Fabian care îi părea un om interesant.
Și mai ales era convins că el și Fabian aveau în comun un lucru și
anume suferința.
Diferența dintre ei era că Fabian era un supraviețuitor ce dăduse
piept cu problemele și rămăsese în picioare pe când el avea impresia
că suferința sa avea să-l doboare de tot.
De aceea simțea că avea nevoie în acele momente de Fabian pentru că
mai mult decât ceea ce vorbea Fabian, cu fața sa transmitea un mesaj
pe care Eusebiu începea să-l înțeleagă în felul următor:
„Oricât de mult te-au lovit valurile vieții, nu te lăsa ci ridică-te pentru
că viața este o minune ce merită trăită.”
Și mai ales acei ochi cenușii ai lui Fabian transmiteau acel mesaj de
speranță.
De asemenea era ceva plăcut în tonalitatea glasului lui Fabian, era
vocea unui om de treabă, glasul său îți dădea de înțeles că pe lume mai
sunt și oameni de treabă ce vor să ajute atunci când pot și li se oferă
ocazia.
73
– Am observat că ieri în parc după ce ai mâncat jumătate din kebab au

început deodată să-ți curgă lacrimile și repede făcându-te că îți ștergi
nasul ți-ai șters lacrimile cu un șervețel.
Poți să-mi vorbești dacă vrei de durerea ta oricât de adâncă ar fi, pentru
că sunt un om călit în tot felul de suferințe și pot să suport multe lucruri
și să-ți ridic moralul.
Apoi îți este de folos să vorbești cu cineva pentru că durerea pe care o
porți în inima ta te poate distruge dacă nu o împărtășești.
De aceea te întreb ce ai pățit?
-Mi-a murit nevasta cu care eram căsătorit doar de câteva luni, spuse
Eusebiu și lăsă capul în jos.
– Când prima mea soție a murit eu aveam douăzeci și nouă de ani și ea
a murit la nașterea fetei mele, caută să înțelegi cum m-am simțit atunci
și cum a trebuit să mă descurc ca să-mi cresc fetița.
Despre această perioadă dramatică din viața mea dacă dorești într-o zi
am să-ți povestesc cu lux de amănunte.
Important pentru tine acum este să te ridici și să nu te lași doborât de
această teribilă povară a durerii, iar cu ajutorul bunului Dumnezeu se
poate.
– Nu este ușor, mai ales că acum m-am răzvrătit împotriva lui
Dumnezeu.
– Nu este bine să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu.
– Nu înțeleg de ce nu a ocrotit-o pe soția mea!
– Așa suntem noi oamenii, când lucrurile ne merg bine, de obicei uităm
de Dumnezeu și nu vrem să se amestece în treburile noastre.
Dar dacă ni se întâmplă ceva, atunci El este de vină.
Asta o spun ca regulă generală.
Dar la tine se pare că este altceva pentru că tu pari un om ce l-a căutat
pe Dumnezeu, ți-ai depozitat încrederea în El și ai fost profund
dezamăgit de această tragedie.
De ce a murit soția ta?
– Și-a făcut vaccinul și i-a fost fatal.
74
– Uf, de asta mă consideră ai mei nebun pentru că le-am tot predicat

până ce i-am înfuriat că vaccinul este experimental și nu ar trebui
administrat oamenilor.
Iar la replicile lor ironice precum că eu nu sunt cadru medical și de
aceea nu ar trebui să vorbesc, le-am arătat argumentele medicilor ce
sunt împotriva vaccinării, dar totul a fost în van pentru că tot ca nebun
m-au etichetat.
Asta și datorită faptului că le-am tot spus că la ora actuală în lume
există un plan diabolic pus la cale de elite, adică de marii magnați ai
lumii ce stau în buncărele lor de lux și complotează cum să ne distrugă
pe noi.
Iar guvernanții nu sunt decât niște instrumente ale lor, nimic altceva.
Ba mai mult de atât, au făcut și lagăre pentru reeducarea celor ce nu se
vaccinează și refuză astfel pașaportul verde.
Și cât de curând, dacă nu intervine Dumnezeu va începe dezastrul,
adică toți cei ce se opun dictaturii sanitare și refuză ideologia
neomarxistă vor avea de suferit.
Dar eu încă mai sper în intervenția lui Dumnezeu pentru că îmi este
milă de oameni.
Din istorie am învățat un lucru și anume că ori de câte ori s-au ivit
comuniștii pe scena lumii, au înființat imediat și gulagul, pentru că ei
nu suportă ca oamenii să nu fie de acord cu ideologia lor.
– Este îngrozitor ce spui!
– Ce mult aș dori eu ca ai mei să aibă dreptate și eu să mă înșel, dar
când mă uit la ce se întâmplă în lume mă întreb:
Oare cum pot fi oamenii atât de naivi și se lasă atât de ușor înșelați și
manipulați?
Dar aici și mass-media are o vină mare, televiziunile au tot transmis
informații exagerate și au distorsionat adevărul, iar oamenii s-au
speriat, așa au funcționat lucrurile până acum în acest sumbru episod
numit corona-virus!
75
Capitolul 12
Se auzi din nou o bătaie în ușă.
– Aștepți pe cineva?
– Nu.
Eusebiu se ridică de pe pat și deschise ușa.
Rămase surprins pentru că în fața ușii era Marcu.
– Salut Eusebiu, pentru că nu îmi răspunzi la apelurile telefonice și nici
la mesaje m-am decis să te vizitez.
– Bine ai venit, intră te rog.
– Dar văd că ai musafiri dacă te deranjez mă retrag, spuse Marcu.
– Nu rămâi, el este Fabian.
Marcu se apropie de Fabian îi întinse mâna și făcură cunoștință.
Apoi se așeză pe scaunul liber de lângă masă.
– El este fratele soției mele un om deosebit.
– Mă bucur de cunoștință, zise Fabian.
– Am fost în ultimul timp loviți de o tragedie, dar trebuie să ne ridicăm
și să ne suportăm suferințele cu demnitate, zise Marcu.
– Pentru tine poate este mai ușor Marcu, dar eu nu pot face așa ceva
pentru că sunt distrus total în urma pierderii Seforei...
– Marcu are dreptate, tu trebuie să te ridici și să-ți porți crucea cu
demnitate, întări Fabian cele spuse de Marcu.
– Eu trăiam atât de fericit alături de Sefora, acele luni cât am fost
căsătorit cu ea a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea.
Apoi inițiat de Marcu și cu ajutorul ei începusem să-L cunosc pe
Dumnezeu și totul în viața mea era atât de înălțător!
Și deodată toată acea tragedie ce m-a lovit spulberându-mi întreaga
mea fericire.
Iar acum am ajuns un om suferind care și-a pierdut credința în
Dumnezeu, și mai mult de atât m-am răzvrătit împotriva Sa.
Și mă tot întreb:
De ce a îngăduit El o astfel de catastrofă în viața mea?
76
– Sefora era cu doi ani mai mică decât mine, de mici am crescut
împreună, nu am fost decât doi copii la părinții noștri care acum sunt
distruși de moartea ei.
Băiatul ei de asemenea m-a întrebat de ce a permis Dumnezeu acest
lucru, am căutat să-l liniștesc cum am putut.
Pe de altă parte deși inima îmi este îndurerată a trebuit să mă ridic și
să trăiesc pentru că am familie, o soție și doi copii ce au nevoie de
mine.
Dincolo de orice tragedie, viața merge înainte chiar dacă acum nu
pot înțelege în totalitate și explica de ce Dumnezeu a îngăduit o astfel
de nenorocire!
Dar știu un lucru, că în viețile celor ce îL urmează pe Dumnezeu orice
pe acest pământ se termină rău, în eternitate se va schimba în bine.
De aceea Eusebiu pentru că ai ajuns într-o criză dramatică, te îndemn
să citești cartea lui Iov, pentru că doar așa vei putea înțelege câte ceva
și vei putea depăși acest moment greu pentru tine.
Ar fi minunat să ajungi să spui ca Iov după ce și-a pierdut copiii,
averea, sănătatea, cuvintele sale sunt consemnate în Iov în 1-21:
„Gol am ieșit din pântecele mamei mele, și gol mă voi întoarce în

sânul pământului.
Domnul a dat și Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!”
Așa că nu te lăsa biruit de durere, ci ridică-te și caută să te

împrietenești din nou cu Dumnezeu, zise Marcu.
– Frumos îndemn care vine din partea unui om ce suferă și el.
Dar spune-mi, tu ești predicator sau ai studiat teologia?
Întrebă Fabian.
– Nu sunt decât un om simplu fără studii superioare, de meserie sunt
electrician, dar am crescut într-o familie unde de mic copil mi s-a dat
o educație religioasă, și astfel am putut să cunosc Sfintele Scripturi
încă de atunci. Iar întreaga mea viață mi-am dedicat-o cunoașterii lui
Dumnezeu și propovăduirii Evangheliei, zise Marcu.
77
– Ești un om interesant, cred că ai un mare rol în societate și Dumnezeu

te folosește pentru ai ajuta pe oameni din punct de vedere spiritual.
Însă revenind la tine Eusebiu cred că ar trebui să te ridici și să accepți
că viața înseamnă și tragedii uneori, doar ți-am mai spus că și eu
mi-am pierdut prima soție și a trebuit să lupt și să mă chinui ca să îmi
pot crește fetița.
Apoi m-am recăsătorit și am mai avut încă două fete, iar când fetele
mele erau destul de mari nevasta mea m-a părăsit și a plecat cu un alt
bărbat, de atunci trăiesc singur.
Trăiam fericit alături de fetele mele și nepoți dar m-au alungat ginerii
pe motiv că sunt nebun.
Și totuși nu mă las cuprins de descurajare ci caut să mă bucur de viață.
Așa că nici tu Eusebiu nu ar trebui să te lași îngenuncheat de tragedia
care te-a lovit ci privește soarele și spune:
„Ce frumos răsare și luminează natura,

și cât de frumos este tot ce a creat Dumnezeu!”
Numai pentru a contempla un astfel de tablou merită să trăiești, și

să simți toată mireasma asta de septembrie ce îți dă o dorință enormă
de viață.
De aceea îți spun trăiește omule, caută să te ridici pentru ce să lași ca
durerea să te doboare?
Spuse Fabian.
Eusebiu tăcea, Marcu întrebă:
– De ce ești considerat de ai tăi ca nebun?
– Este o poveste cam lungă, dar am să încerc căutând să nu mă lungesc
prea mult să vă spun și vouă cum a început totul, deși înainte ca tu să
vii, lui Eusebiu i-am mai spus câte ceva.
În România am lucrat ca funcționar la o instituție oarecare, nu are acum
importanță să intru în detalii despre asta.
După ce fetele mele toate trei au emigrat în Germania și sau stabilit
aici la Berlin, locuiesc toate trei pe aceeași scară de bloc.
78
Eu am decis să-mi las casa în grija unei rude și să vin și eu în Germania.

Așa că am lucrat în jur de zece ani până m-am pensionat ca
administrator la o școală, iar în ultimii ani am locuit la fata mea mai
mare.
Totul a fost destul de bine și mai ales nepoții mei erau toată
desfătarea mea pentru că toate fetele mele, au copii.
Totul a fost foarte bine, deși mai apăreau unele reproșuri din partea
ginerilor că prea îi învăț pe copii lucruri religioase.
Îmi reproșau că acum sunt alte vremuri și nu prea mai are rost să le
spun copiilor astfel de lucruri.
Însă fetele mele mă apărau și copiii erau atrași de mine.
Până ce a izbucnit tot episodul numit corona-virus, și când am văzut
câtă manipulare se exercita asupra oamenilor și apoi și vaccinul ce a
apărut, și care este experimental și nu face decât să slujească unui scop
foarte meschin, mai târziu ceea ce s-a întâmplat cu Sefora se va
întâmpla cu toți cei ce l-au făcut.
Mă cuprinde jalea când mă gândesc la oameni, pentru că viața
fiecărui om are și ceva frumos, și fiecare om vrea să fie fericit și să
trăiască.
Iar acești nenorociți ce stau în buncărele lor de lux au hotărât în
sfaturile lor sinistre că populația lumii trebuie să fie redusă pentru că
suntem prea mulți și distrugem planeta, și de aici tot dezastrul ce a
început cu viruși și vaccinuri.
Oamenii de știință spun că dacă o ducem tot așa cu consumul și
producția excesivă de azi poluând atmosfera, în anul 2050 totul se va
nărui și vom avea parte de un colaps al planetei.
Și atunci au făcut acest plan cu un virus creat în laborator care să
necesite un vaccin care în termen de cinci ani să aibă efecte secundare
groaznice, și așa vor reduce populația la numărul pe care ei și-l doresc.
Nu vedeți că peste tot se spune că oamenii trebuie să fie vaccinați
undeva la șaptezeci la sută, pentru că astfel vom avea imunitate de
turmă și terminăm cu pandemia.
79
La ora actuală sunt țări ce au terminat cu pandemia, mă refer la

Norvegia, Suedia, dar asta ei spun de moment, până vine următorul
val.
Apoi ce este straniu cu acest virus este faptul că apare la anumite
perioade și apoi dispare, vara de exemplu aproape că nu mai există iar
la sezonul rece apare din nou.
Ni s-a dat explicația că în mod accidental a fost scăpat dintr-un
laborator, dar eu nu am auzit ca cineva să spună din care laborator și
să ne arate responsabilii, ce într-o astfel de situație ar trebui
sancționați.
Apoi dacă există astfel de laboratoare de unde ies viruși, dacă a ieșit
unul cine ne garantează că nu vor mai ieși și alți viruși scăpați în mod
intenționat sau neintenționat.
Iar dacă suntem prea mulți și distrugem planeta, oare nu se putea ca pe
baza informației corecte și a educației să fim îndrumați să nu mai
consumăm excesiv și să se ajungă chiar și l-a planificare familială?
Deși în 2015 i-au adus pe sirienii cu care au umplut Germania pe
motiv că nu au destui oameni, în special tineri!
Dar totul trebuia început cu ani în urmă, acum spun ei este prea târziu
și planeta trebuie să fie salvată iar oamenii terminați prin intermediul
unor seruri experimentale.
Iar cei ce vor rămâne vor fi organizați într-un stat globalist în care totul
va fi comun și nimeni în afara conducătorilor nu va mai poseda nimic.
Familiile vor fi destrămate, copiii luați de stat și educați, dar ni se
spune că în tot acest turn Babel vom fi fericiți!
Pentru că vom avea energie verde și vom mânca la mese comune și
totul se va face doar pentru binele nostru.
Ei bine, toate aceste lucruri le-am spus alor mei și a început dezastrul,
în mod special bărbatul fetei mele mai mari s-a supărat și i-a instigat
și pe ceilalți doi gineri împotriva mea.
Acuzațiile lui se bazau pe faptul că îi învăț pe copii lucruri oribile
și că lumea viitorului nu va fi nicidecum așa cum eu în mod eronat am
înțeles-o.
80
Ștefan se numește bărbatul fetei mele mai mari, și este o matahală

de om pe care l-am ajutat mult, acum lucrează ca administrator la
școala unde eu am lucrat.
La un moment dat i-a spus fetei mele:
„Ori taică-tu și ideile lui conspiraționiste ori noi”
adică el și copiii.
Iar eu m-am simțit și am plecat și fata mea a tăcut atât de straniu.
Băiatul cel mai mare al fetei mele ce are șaptesprezece ani m-a întrebat
despre teoriile conspiraționiste pentru că citise ceva pe internet și așa
am ajuns să-i împărtășesc și lui și celorlalți nepoți tot ce am înțeles din
planurile malefice ale ocultei.
De aceea mă socotesc ei acum nebun.
Am voie de două ori pe lună să-mi vizitez fetele și nepoții, doar sub
supravegherea unuia dintre ginerii mei și nu trebuie să vorbesc
„prostii” că mă dau afară.
Ștefan a făcut toate aceste reguli, însă eu cu fetele mele și unii dintre
nepoți mă întâlnesc mai des, mai ales cu fata mea mai mare.
Deci în linii mari v-am istorisit toată drama mea.
Iar acum doresc să te întreb pe tine Marcu, ce crezi despre aceste teorii
conspiraționiste și despre vaccinuri?
– În mare parte am înțeles povestea vieții tale care mi se pare destul de
dramatică!
Revenind la vaccinuri, săptămâna asta marcat fiind de tragedia cu
Sefora am vorbit cu doi medici care sunt și creștini autentici.
Primul medic cu care am vorbit este pro vaccin și mi-a explicat cu lux
de amănunte precum că aceste vaccinuri sunt o inovație în domeniul
științei medicale și sunt foarte utile pentru ca oamenii care se
infectează să nu facă o formă gravă și să nu moară de Covid.
Mi-a explicat precum că aceste vaccinuri se bazează pe ARN mesager
și acționează într-un mod benefic asupra sistemului nostru imunitar
protejându-ne de boală și dacă nu produce imediat efecte secundare cu
cât trece mai mult timp după ce un om și-a făcut vaccinul șansele sunt
foarte mici ca să mai apară efecte secundare.
81
Iar după spusele lui acceptând riscul ca aceste vaccinuri să producă

și situații neplăcute ca în cazul Seforei, pentru binele comun și pentru
salvarea multor vieți trebuie să utilizăm aceste vaccinuri.
Celălalt medic însă a fost foarte critic, în primul rând mi-a spus că toată
această impunere a vaccinării și a faptului că fără certificatul verde
oamenii nu își pot desfășura în mod normal viața în societate, nu este
altceva decât o dictatură sanitară fără egal în istoria omenirii.
Orice om trebuie ca în fața unui act medical precum este vaccinarea,
trebuie lăsat liber să aleagă dacă dorește să-și facă vaccinul sau nu.
Apoi mai sunt și tratamentele alternative care sunt foarte eficiente
și ar trebui folosite. Dar la mijloc este o afacere colosală, pentru că
după cum se preconizează din șase în șase luni se vor repeta aceste
vaccinuri, atunci pentru cei ce îl produc este o ocazie uriașă de a se
îmbogăți.
Și pentru că sunt mulți bani la mijloc au căpătat sprijinul politicienilor
ce colaborează cu marii producători de vaccinuri, acceptând contracte
aberante pentru furnizarea vaccinurilor.
Deci tot ce vă spun sunt cuvintele celui de-al doilea medic, printre
altele el mi-a mai spus că toate vaccinurile pentru virusul Covid-19
sunt produse și testate cu linii celulare care au provenit de la feți
avortați, și sunt în realitate niște modificatori genetici.
Iar pentru un om cu o conștiință moral-creștină nu ar trebui acceptate
și nicidecum făcute.
Un alt lucru pe care l-a spus și care m-a cutremurat, este faptul că pe
termen lung efectele secundare nu se cunosc.
Așa că eu sunt foarte nedumerit și spun că lumea medicală la ora
actuală se împarte în două tabere, iar noi oamenii simpli suntem la
mijloc și nu știm ce să facem.
Eu nu sunt vaccinat și nu mă voi vaccina din motive religioase, și cred
că am dreptul să decid ce anume să intre în corpul meu și ce nu.
– Da, dar te vor obliga pentru că vor aduce în așa fel lucrurile să nu
mai putem trăi fără certificatul verde și atunci dacă nu ești vaccinat te
vor interna în lagăre pentru reeducare.
82
În lumea lor nouă pe care de pe acum au început să o făurească nu

vor intra cei rebeli, spuse Fabian.
– Am mai auzit aceste idei și știu că se dorește implementarea neo-
marxismului în lume, însă statul globalist va eșua și nu se va ajunge la
implementarea noii ordini mondiale.
Eu cred că o nouă lume sau o nouă împărăție va veni după cum a
profetizat profetul Daniel și aceasta va fi împărăția lui Mesia cea
descrisă în Scripturi ca împărăția slavei.
Iată de ce eu la acest capitol am speranță, pentru că nu răul va triumfa
în lumea noastră, ci împărăția lui Mesia ce se va instaura pe pământ.
Bineînțeles după cum ne spun Scripturile pe un pământ nou recreat
de Iisus, sub un cer nou în care nu vor mai exista răutate, durere, și
moarte.
Și tot ce aici s-a terminat în durere și într-o aparentă înfrângere, acolo
se va continua în triumf.
Pentru că va exista o înviere a celor morți în Hristos, și așa Eusebiu
vei putea să te întâlnești din nou cu Sefora.
Asta este viziunea mea despre viitor, și chiar dacă acum se pare că răul
triumfă este doar un triumf aparent al răului, victoria finală va fi a
împărăției mesianice ce se va instaura pe pământ și toate fascinantele
promisiuni din Biblie despre noul pământ, se vor îndeplini pentru că
Dumnezeu are capacitatea să le împlinească.
Nici Satana și nici agenții lui nu se vor putea împotrivi puterii și
maiestății lui Dumnezeu.
– Sunt lucruri foarte interesante cele pe care tu le spui.
Dar am și eu o întrebare:
Care va fi conflictul final dintre Dumnezeu și Satana, în ce va consta?
Pentru că bănuiesc că Diavolul va căuta să-i înșele pe oameni
privându-i de mântuire.
Și încă o întrebare:
Cum ar trebui astăzi să trăim, și care este partea noastră pentru a
beneficia de împărăția mesianică de care atât de frumos ne-ai vorbit?
83
Pentru că îți mărturisesc, nu sunt un bun cunoscător al Sfintelor

Scripturi precum tu, deși cred în Dumnezeu și am simțit cum în situații
grele Dumnezeu m-a ajutat să trec peste greutăți.
Mai mult de atât după cum v-am spus și de nepoții mei i-am învățat să
aibă respect față de lucrurile sfinte.
De aceea te rog să-mi răspunzi la întrebările mele pentru că
discernământul meu de om greu încercat îmi spune că tu Marcu porți
cu tine cuvintele Eternului Dumnezeu.
Și ai un rol minunat între oameni, acela de a le împărtășii vestea bună
a mântuirii.
Deci te ascult cu luare-aminte.
Fabian se opri și privi spre Marcu, Eusebiu își ridică și el privirea spre
Marcu.
Toată acea discuție începuse să-l învioreze puțin și simțea că Marcu
avea să le spună lucruri importante.
84
Capitolul 13
Marcu se gândi puțin apoi spuse:
– Am să răspund prima dată la cea de-a doua întrebare, urmând ca apoi
să răspund și la prima.
De la început țin să menționez că eu nu monopolizez adevărul și că tot
ce eu propovăduiesc puteți verifica pe baza Sfintelor Scripturi dacă
este adevărat sau nu.
Am certitudinea că potrivit făgăduinței evanghelice, că acolo unde doi
sau trei sunt adunați în numele lui Iisus, El este prezent prin harul Său,
așa că nici noi nu suntem singuri în această seară.
Am să încep prin a vă citi din Biblia ce o am pe telefonul mobil,
câteva versete din cartea Evrei 11: 13-16:
„În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile

făgăduite; ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe,
mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.
Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei
patrii.
Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi
avut vreme să se întoarcă în ea.
Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească.
De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul
lor, căci le-a pregătit o cetate.”
După ce citi versetele biblice Marcu făcu o mică pauză și puse

telefonul său mobil pe masă, apoi continuă:
– De aici se desprinde o categorie de oameni ce au trăit ca străini și
călători pe acest pământ, așteptând și sperând că într-o zi vor păși pe
străzile noului Ierusalim, orașul pregătit de Dumnezeu tuturor celor
mântuiți.
85
Acest statut de străini și călători spre patria cerească implică în

primul rând o umblare cu Dumnezeu, adică trăind cu inima plină de
harul său și urmând învățăturile lui Iisus din predica de pe muntele
fericirilor.
A fi străin și călător implică faptul că avem o dublă cetățenie, cea
pământească și cea cerească pe care am dobândit-o în urma unirii cu
Hristos.
A fi cetățean al patriei cerești înseamnă a te lăsa astăzi educat de
Dumnezeu, ce dorește să ne educe prin harul Său pentru a putea trăi în
lumea celor mântuiți.
Noi nu cunoaștem decât lumea noastră plină de păcate și răutate, dar
prin intermediul Sfintelor Scripturi ni se deschide perspectiva unei
lumi mai bune în care va fi un triumf suprem al binelui și care va fi
condusă după principiul iubirii care se jertfește pentru binele tuturor.
Iisus ne-a demonstrat la cruce cum este această iubire.
Mai ales în momentul când a fost răstignit între doi tâlhari și în timp
ce tâlharii se zbăteau în mâinile soldaților romani ce voiau să-i
răstignească, El și-a întins mâinile și a spus:
„Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!”
Acolo pe crucea Golgotei a strălucit cel mai mult caracterul lui

Dumnezeu și universul întreg a înțeles că acuzațiile Satanei erau false.
Dumnezeu a învins în cadrul marii lupte în primul rând prin iubire.
– Foarte interesant ceea ce spui, mă pui serios pe gânduri, zise Fabian.
– În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare despre conflictul final
și care va fi apogeul luptei dintre Hristos și Satana iată ce cred eu:
Ultima bătălie pe care cartea Apocalipsa o descrie va fi de natură
spirituală și va avea în centru închinarea.
Față în față în acest conflict vor fi închinătorii în duh și adevăr ce se
vor închina lui Dumnezeu cu închinătorii fiarei.
86
Se va forma o alianță foarte ciudată între papalitate și toate celelalte

religii, la această alianță va participa și o parte a protestanților ce din
punct de vedere spiritual vor fi înșelați.
Deja în Dubai se lucrează la un proiect al unirii marilor religii ce se
numește chrislam, unde aparent totul se realizează pentru binele
omenirii.
Iar Antihristul va ieși dintr-o astfel de alianță și va impune o închinare
falsă, înrobindu-i și îndepărtându-i pe oameni de izvorul vieții care
este Hristos.
Cu siguranță că și marile puteri ale lumii vor intra într-o astfel de
alianță politică-religioasă pentru a domina masele.
Înaintea acelor timpuri va fi o mare criză economică, însă Dumnezeu
nu îi va lăsa pe oameni în necunoștință, ci va avea loc o amplă
predicare a Evangheliei veșnice pentru ca oamenii să fie mântuiți.
Și dacă ne uităm și astăzi la ceea ce se întâmplă în lume ne dăm seama
că prin intermediul internetului și a televiziunilor creștine Evanghelia
se predică cu putere.
Oamenii vor fi avertizați să nu primească semnul fiarei ce va avea
de-a face cu închinarea, sau mai bine zis înrolarea oamenilor într-un
sistem fals de închinare pentru a fi îndepărtați de Dumnezeu.
Dar pentru ca voi să înțelegeți mai mult despre aceste lucruri trebuie
să studiați cartea Apocalipsa.
Sau dacă doriți, de curând am început cu un grup de oameni un studiu
aprofundat al cărții Apocalipsa la care vă invit să participați pentru a
descoperi împreună tot ceea ce Dumnezeu dorește să știm despre acest
teribil conflict dintre Hristos și Satana.
– Pe mine personal mă interesează să cunosc mai mult despre acest
conflict final, spuse uimit Fabian.
– Mă bucură faptul că dorești să cunoști mai mult, o bună panoramă a
acestor evenimente o găsești și în Evanghelia după Matei capitolul 24.
Iar acum doresc să vă citesc despre minunatele promisiuni ale lui
Dumnezeu din Apocalipsa 21: 1-3; unde ni se vorbește despre Noul
Ierusalim, orașul construit de Dumnezeu pentru toți cei ce-L iubesc și
87
au așteptat mântuirea Sa.
„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou;

pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai
era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea
sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru
bărbatul ei.
Și am auzit un glas tare care ieșea din scaunul de domnie și zicea:
„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!
El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui,
și Dumnezeu însuși va fi cu ei.
El va fi Dumnezeul lor.”
Vestea bună este că oricât de grozave vor fi ultimele evenimente

finale acele timpuri vor fi scurtate din pricina celor aleși și Noul
Ierusalim într-un moment anume al istoriei mântuirii se va coborî și
Dumnezeu va locui cu oamenii pentru vecie.
Este atât de minunat acest lucru încât nu pot decât să mă minunez de
lucrurile pe care le va face Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.
Istoria suferinței și a păcatului se va termina, iar noua lume nu va fi
cea plănuită de neomarxiști ci cea promisă de Dumnezeu patriarhilor
și nouă astăzi.
Gândul la frumusețea Noului Ierusalim ar trebui să ne motiveze să
răbdăm totul până la capăt și să nu cădem de oboseală în sufletele
noastre. Chiar dacă încercările sunt grele după cum am pățit acum eu
și Eusebiu, să avem speranță în Hristos care va face toate lucrurile noi
și minunate.
– Da, este minunat tot ceea ce spui!
Mai ales pentru un bătrân ca mine, și îți spun că doresc să particip la
întâlnirile voastre unde se dezbat astfel de lucruri spirituale, spuse cu
înflăcărare Fabian.
– Te așteptăm cu bucurie, îi răspunse Marcu.
Discuția din acea seară mai continuă ceva timp.
88
Marcu încercă pe cât fu posibil să-l mai întărească și încurajeze pe

Eusebiu, mai ales insistă pe ideea că chiar dacă Eusebiu se răzvrătise
împotriva lui Dumnezeu din cauza tragediei prin care trecuse era bine
să se împace din nou cu Dumnezeu.
Apoi la unele întrebări ale lui Fabian fu nevoit să le citească întreg
capitolul 21 din Apocalipsa și să le explice mai pe larg despre
minunatul oraș și mântuirea oferită în dar de Dumnezeu oamenilor.
După plecarea celor doi Eusebiu se pregăti de culcare, dar era foarte
zbuciumat încât nu putea să doarmă, așezat fiind în pat se gândea la tot
ce spusese Marcu și la tot ce i se întâmplase lui în ultima vreme.
Pe de o parte simțea dorința să se împace cu Dumnezeu, iar pe de altă
parte îi stăruia în minte acea întrebare sâcâitoare și anume:
„De ce tocmai lui a trebuit să i se întâmple acel lucru atât de
îngrozitor?”
Într-un târziu doborât de oboseală adormi.
Visă că era echipat ca un alpinist și că escalada un munte ce era un
versant abrupt.
Urcușul era greu de tot însă el urca oprindu-se uneori și respirând din
greu, privea în sus și nu vedea decât peretele de stâncă pe care urca și
undeva sus de tot cerul albastru, ce îl atrăgea ca un magnet să urce tot
mai sus.
Din când în când se oprea și fixa în fisurile stâncii niște țăruși metalici
ce aveau la capăt un inel prin care introducea coarda și așa urca mereu.
La un moment dat așa cum se întâmplă, în vis apăru deodată lângă el
Sefora echipată ca o alpinistă și începură să escaladeze amândoi cu
bucurie muntele.
Escaladarea era mult mai plăcută în doi.
Sefora era foarte temerară și se avânta riscând mult, pe când el căuta
să o tempereze și deodată spre groaza lui ea se prăbuși și dispăru în
hăul ce se căsca la picioarele lui.
În timp ce ea începuse să cadă, el încercase să o ajute însă tot acel efort
îl făcu să se dezechilibreze și se lovi cu pieptul de peretele stâncos și
începu să alunece în jos până ce se lovi din nou foarte tare de vârfurile
89
unor stânci și din cauza acelei izbituri funia sa se rupse și el căzu într-
un fel de adâncitură a muntelui foarte întunecoasă.
Tot trupul îl durea și simțea că acolo în acea adâncitură va pieri.
Între timp se lăsase noaptea, era întuneric în acel loc unde căzuse și nu
se mai putea mișca de durere și groază.
Apoi ieșiră stelele și din locul unde era și stătea întins pe spate putea
zări o parte a cerului pe care luminau stelele.
Strălucirea stelelor în noapte îi dădu curaj și începu să escaladeze
pereții stâncoși sperând tot mai mult că va reuși să iasă din acea
adâncitură, și cu uimire constată că începea să se crape de ziuă.
Cu mult efort reuși să iasă din acel loc.
Zorii acelei zile ce luminau muntele erau magnifici, hotărî să urce din
nou și începu urcușul uneori chinuitor alteori escaladând cu ușurință
până ce ajunse în locul unde se prăbușise și începu din acel loc să urce
mai sus și tot mai sus.
Fiind foarte atent să nu se mai prăbușească și într-un final reuși să
ajungă pe vârful acelui munte.
Privi în jos și constată că priveliștea era minunată pentru că acel munte
era cel mai înalt din tot lanțul muntos ce îl înconjura, iar în jos se
vedeau piscurile altor munți acoperite de zăpadă.
Apoi își ridică privirea în sus și privi cerul albastru cu câțiva nori
albi pufoși și când privi mai atent constată că printre acei nori se
întrezărea o cetate sclipitoare, aurie, după cum le citise Marcu din
Apocalipsa, era Noul Ierusalim ce în visul său se distingea tot mai clar
dintre nori.
Era o splendoare să privești acel oraș ceresc construit din aur și
diamante, nu își mai putea lua privirea de acolo și exclamă:
„O, Doamne ce frumos, ce măreț!”
În acele momente se trezi.
În cameră era întuneric, pe stradă se auzea zgomotul unor mașini ce
treceau prin fața pensiunii. Își luă telefonul de pe noptieră și constată
că era ora patru, se sculă din pat și deschise fereastra iar aerul rece al
dimineții pătrunse în camera sa.
90
Privi cerul plin de stele luminoase și își aduse aminte de exclamația

sa din vis:
„O, Doamne ce frumos, ce măreț!”
„Ce vis minunat am visat!
Deci trebuie să mă ridic la viață și să mă împac cu Dumnezeu.
Nu pot rămâne în această stare de descurajare, Marcu a avut dreptate
trebuie să mă împac din nou cu Dumnezeu.
Și mai ales după cum spunea Fabian trebuie să trăiesc pentru că viața
este minunată.”
91
Capitolul 14
În acea dimineață pe la orele nouă, Eusebiu plecă într-un parc
frumos pe care îl știa de mult timp.
Pătrunse în acel parc unde era un lac pe fața căruia mai multe rațe
pluteau și se bălăceau în apa în care razele soarelui de toamnă se
oglindeau.
Copacii cu frunze îngălbenite, covorul de frunze pe care călca și acel
minunat soare de toamnă, îi dădeau lui Eusebiu o dorință de viață
imensă și mai ales dorea să se împace cu Dumnezeu, și să înceapă din
nou să trăiască o viață spirituală.
Urcă pe lângă lac pe o terasă unde vara acolo erau înflorite diferite
varietăți de trandafiri, se așeză pe o bancă și admiră peisajul toamnei
ce părea ai ura un bun venit din nou la viață.
Și ca de obicei când era la o răscruce de drumuri în viața sa, se puse
pe gânduri pentru a găsi o soluție.
„Sefora nu mai este și lipsa ei mă îndurerează nespus, dar trebuie să
depășesc totul, și am speranța că în dimineața învierii ne vom revedea.
O, ce glorioasă speranță pentru omenire!
Iar acum mă aflu în șomaj și stau la această pensiune, dar prea mult nu
mai pot sta, va trebui ori să-mi caut ceva de muncă și o nouă locuință,
ori să mă întorc acasă.
Poate că ar fi cel mai bine ca pentru un timp să mă întorc în România.
Dar și acolo ca și aici sunt un străin!
Da, Marcu avea dreptate, noi cei ce am început să înțelegem și să trăim
dimensiunea străinilor și călătorilor nu ne mai găsim liniștea aici pe
pământ ci tânjim după patria noastră cerească a cărei cetățeni am
devenit.
Iar acum aplicând totul doar la mine, în pieptul meu bate o inimă de
străin pentru că oricât aș căuta să prind rădăcini pe acest pământ, inima
mea este a unui străin și nu numai ca emigrant ce este un om înstrăinat
de ai lui și de patria sa pământească ci și ca un străin și călător spre
patria cerească.
92
Mă simt asemenea acelor nomazi ce umblau din loc în loc prin

Canaan cu turmele lor căutând pășuni și purtând în inimile lor speranța
că într-o zi glorioasă vor locui în patria de sus, în orașul pe care
Dumnezeu l-a construit pentru ei și pentru oamenii mântuiți din toate
timpurile.
Oare câți oameni din această mare metropolă europeană trăiesc această
dimensiune spirituală?
Dar din mulțimile ce suprapopulează planeta albastră, câți trăiesc sau
înțeleg în toată grandoarea ei această dimensiune biblică a străinilor și
călătorilor?”
La scurt timp Eusebiu își luă rămas bun de la Marcu și Fabian și
plecă spre România.
Dorea ca cel puțin pentru un timp să fie din nou cu ai lui și să-l mai
vadă pe tatăl său.
Deși în România totul era sumbru din cauza crizelor sanitare, politice,
economice, ce loviseră țara și mai ales episodul corona-virus ce după
spusele mass-mediei făcea ravagii, spitalele erau pline și mureau destul
de mulți oameni.
În ciuda acelor previziuni sumbre, Eusebiu sosi cu avionul la București
de unde luă un microbuz spre orașul său natal.
Ajunse pe seară în cartierul său străbătând străzile ce le știa din
copilărie.
La orele douăzeci și unu totul era cufundat în întunericul serii, iar pe
la colțuri mai luminau becurile de pe stâlpii electrici.
Totul părea neschimbat dar când ajunsese în fața porții lor rămase
uimit, își aduse aminte că Alin îi spusese ceva dar el nu băgase în
seamă, în grădina lor se înălța o casă cu mansardă ce părea semeață în
noapte.
La parterul acelei case se vedea lumină, deci Alin reușise să-și atingă
obiectivul după cum spusese în toiul acelei dispute cu unchiul lor
Costea.
93
Deschise poarta curții lor, se apropie apoi de geamul de la bucătărie

al casei părintești și acolo îl văzu pe tatăl său ce arăta și mai gârbovit
și îmbătrânit decât îl văzuse cu doi ani în urmă.
Bătrânul era singur în bucătărie și bea ceai, trist și gânditor, i se făcu
milă de tatăl său.
Dorise să le facă o surpriză și nu îi anunțase ca va veni, deschise
deodată ușa și rămase pentru câteva clipe în prag.
– Eusebiu, măi băiatule!
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și te-a adus din nou acasă!
Tatăl său se ridică greoi de la masă se apropie de el și îl îmbrățișă.
– Tu de câte ori te întorci ești tot mai nenorocit, ar trebui să rămâi aici
pentru totdeauna.
Apoi bătrânul începu să plângă, nu își mai stăpânea lacrimile din
cauza bucuriei revederii.
Veniră apoi Alin cu Cristina ce îi urară bun venit acasă și fratele lui
mai mic Vlad, ce era acasă pentru că se întorsese din Spania unde nu
mai putuse lucra pentru că i se cerea să se vaccineze.
Eusebiu află cu stupoare că Alin și Cristina erau vaccinați și că chiar
tatăl său se vaccinase.
În casă aveau mai mult spațiu datorită faptului că Alin cu familia sa se
mutase în noua sa casă.
Eusebiu se instală în camera sa de odinioară, unde totul era neschimbat
așa cum lăsase totul în urmă cu doi ani.
În ciuda faptului că continua să se simtă ca un străin, era totuși minunat
faptul că exista acel acasă unde venise.
Cine știe pentru cât timp, sau poate pentru totdeauna.
Nici el nu știa sigur ce avea să facă în viitor pentru că peste tot în lume
totul devenise nesigur.
Era totuși bucuros că era din nou cu ai lui și gândurile îl duseră la
Sefora și la ce minunat ar fi fost dacă ar fi trăit și ea și ar fi fost cu el.
Apoi se gândi la mama lui ce nu mai era, cu doi ani în urmă când venise
regretase doar moartea mamei sale, acum însă mai avea o ființă
minunată în amintirile sale cele mai dragi a cărei moarte o regreta.
94
Pe cei morți plecați dintre ei îi regreta și se gândise mult în ultimele

zile la Berlin, la faptul că era foarte posibil ca și tatăl său cât de curând
să moară și atunci în galeria amintirilor sale avea să fie și el ca unul
drag ce plecase.
„Dar atâți oameni ce sunt răpuși de corona virus pentru că au și alte
comorbidități, cu siguranță că au și ei familiile lor ce le duc dorul și îi
poartă în amintirile lor.
Dar eu cunosc un adevăr pe care cei mai mulți dintre ei nu îl cunosc și
anume, dimensiunea învierii prin Hristos și asta îmi dă o liniște
sufletească în acest loc unde există atâta suferință și moarte.
Și ce minunat este faptul că am început să mă apropii de Dumnezeu
din nou și în ciuda răzvrătirii mele din trecut El mă primește cu
dragoste!”
Peste câteva zile aflând că Relu fostul său coleg de școală și prieten
din liceu, căzuse în patima băuturii și se înhăitase cu un bețivan cu care
bea aproape toată ziua și nu mai lucra nimic pentru că de la Kaufland
fusese dat afară pentru furt.
Eusebiu se hotărî într-o seară să-i facă o vizită.
Dorise să vorbească cu Relu la telefon înainte de ai face acea vizită,
dar la numărul pe care îl avea de doi ani în urmă răspunsese o altă
persoană, semn că ceva se întâmplase și compania telefonică dăduse
numărul unei alte persoane.
Relu locuia pe o străduță îngustă unde mai erau câteva case despărțite
de grădini.
Casa lui Relu era tot așa cum o știa de mult, acoperită cu tablă puțin
ruginită, cu ferestrele și ușile de lemn vopsite în albastru, camerele
casei erau ca niște vagoane de tren pentru că dintr-un hol de la intrare
intrai din cameră în cameră. Eusebiu strigă la poartă dar nu îi răspunse
nimeni din curtea ce părea pustie, învăluită în întunericul serii de
toamnă lătră un câine ce se ivi din spatele unei magazii.
Apoi ușa casei se deschise și în prag se ivi Relu ce întrebă:
– Cine este acolo?
– Eusebiu.
95
– Cine?
Eusebiu se apropie mai mult de ușă și Relu ce era puțin amețit de
băutură zâmbi când îl recunoscu și spuse:
– O, te-ai întors și ai decis să-mi faci o vizită ca în vremurile de
odinioară, trebuie să sărbătorim revederea noastră.
Te rog intră.
Eusebiu intră în casă după ce Relu îl îmbrățișă în pragul casei
înădușindu-l cu un miros puternic de votcă.
Străbătură holul ce era slab luminat și intrară într-o cameră în care totul
era în neorânduială.
În capul mesei pe care erau mai multe sticle cu apă minerală, vin și
votcă, stătea un bărbat masiv, ce avea în jur de cinzeci de ani cu fața
buhăită de alcool și marcată de o viață dezordonată, îmbrăcat cu un
pulover verde și cu niște pantaloni cenușii ponosiți, încălțat fiind cu
niște ghete maro foarte uzate.
Într-un colț al camerei era un godin de culoare gri în care pâlpâia focul,
patul din acea cameră era răvășit, la televizorul așezat pe o măsuță se
derula o emisiune de știri.
– Hai te rog servește ceva, ce bei vin sau votcă?
Întrebă Relu apropiindu-se de masă și dorind să-i toarne într-un pahar
lui Eusebiu ceva de băut.
– Mulțumesc, nu doresc nimic, spuse Eusebiu dezgustat fiind de fumul
de țigară și mirosul de vin și votcă din acea cameră.
– Vii la un prieten și nu vrei să bei nimic ce înseamnă asta?
Întrebă bărbatul ce stătea în capul mesei în timp ce strivi mucul unei
țigări în scrumiera de pe masă.
– Am uitat să vă prezint acesta este Silviu iar el este Eusebiu, spuse
Relu căutând să pară cât mai amabil.
L-a invitația lui Relu, Eusebiu se așeză pe un scaun, nu îi plăcea de
Silviu pentru că îi dădea impresia unui om periculos.
– Cred că au trecut doi ani de când ai plecat, între timp sau întâmplat
multe și situația din România nu este deloc pe roze, avem corona-virus
și morți prin spitale.
96
Iar în ceea ce privește viața politică suntem praf, zise Relu.

– Da, mi-am dat seama de tot ceea ce se întâmplă, și pe deasupra ne
așteaptă o criză economică teribilă, răspunse Eusebiu.
– Pe mine toate aceste lucruri nu mă interesează pentru că oricum
lucrurile merg rău.
Eu vreau să trăiesc intens orice clipă și de aceea beau, pentru că decât
bolnav și internat la A.T.I. mai bine sub pat, adică beat de-a binelea,
spuse Silviu și bău un pahar de votcă.
Eusebiu îl privi pe Silviu cum bău acel pahar de votcă plescăind din
buze și văzu că fața i se înroșise și mai tare, semn că în acea seară se
cinstise bine.
– Și ce vei face de acum te întorci în occident sau mai rămâi acasă?
Întrebă Relu.
– Cred că pentru un timp voi rămâne acasă, îi răspunse Eusebiu.
– Dar tu pe unde mai lucrezi?
– Mai nimic în mod concret doar așa cu ziua pe ici colo.
De la Kaufland m-au dat afară pentru că am furat și acum sunt liber
profesionist, îi răspunse Relu.
– Nu este bine să furi poți avea probleme cu poliția, îi răspunse
Eusebiu.
– Dar pe tine ce te privește că va avea probleme cu poliția?
Iar dacă a furat nu a furat de la oameni ci de la corporațiile care ne
jecmănesc pe noi, de aceea viața noastră este grea.
Nu vezi viruși, vaccinuri, și alte prostii și cum omoară oameni la A.T.I.
de aceea eu spun că beau și petrec după cum îmi place iar când o fi să
crăp, mă duc și gata, zise Silviu.
– Viața poate fi trăită și altfel, și mă refer la faptul că am putea trăi
raportându-ne la Dumnezeu în fața căruia suntem responsabili pentru
modul cum ne trăim viața, zise Eusebiu.
– Și mă rog de ce sunt eu responsabil înaintea lui Dumnezeu?
Trăiesc după cum îmi place în tot haosul din lumea asta.
Nu am de ce să dau socoteală nimănui de viața mea, îi replică Silviu.
97
– La finalul tuturor lucrurilor va exista o judecată și toți vom fi judecați

după binele sau răul pe care l-am făcut în toată viața noastră.
De aceea nu putem trăi călcând în picioare toate legile divine și umane
fără a ne gândi la consecințe, spuse Eusebiu.
Silviu râse zgomotos, își mai turnă votcă în pahar apoi spuse:
– Relu, ăsta este trimisul lui Dumnezeu pentru tine, pregătește-te să fii
dădăcit și să primești morală.
Relu tăcu, părea stingherit.
Eusebiu își dădu seama că era de prisos să mai continue acea discuție.
Se ridică și se îndreptă spre ieșire urmat de Relu.
Ajuns afară Eusebiu respiră adânc aerul curat de toamnă.
În casă simțise că se înăbușă cu mirosul tare de votcă și fumul de țigară.
– Scuză-mă Eusebiu, mai prins într-un moment prost.
– Nu face nimic, dar pentru că îmi ești prieten am să-ți spun ceva, rupe
cu astfel de prieteni pentru că te vor distruge.
– Și ce să fac Eusebiu, nu vezi cum sunt toate acum și ce șansă mai am
eu pentru o viață mai bună?
Trăiesc așa pentru că am devenit un ratat, ție îți pot mărturisi acest
lucru altora nu.
– Bine, dar poți începe o nouă viață trăind mult mai bine.
– Cum Eusebiu?
În aceste vremuri grele spre cine să mă îndrept pentru a mă ajuta?
– Mă refer la faptul că din punct de vedere spiritual ai putea să te ridici
și să începi o viață nouă căutându-L pe Dumnezeu.
Relu zâmbi puțin ironic și Eusebiu înțelese că era mai bine să nu mai
continue acea discuție.
Se despărți de Relu și rămase cu un gust amar după acea vizită.
Mai ales îl urmărea imaginea lui Silviu cu fața buhăită de alcool și
plescăind mulțumit din buze atunci când bea votcă.
Avea impresia că trebuia să-l mai sune pe Relu într-o altă zi încercând
să-l motiveze să rupă cu astfel de tovărășii și să înceapă o viață nouă,
înainte de a se despărți de Relu îi luase noul număr de telefon.
98
Capitolul 15
În următoarele zile Eusebiu îi scrise un mesaj pe Messenger lui
Cosmin. Dorea să mai aibă o întrevedere cu acesta pentru că ajunsese
l-a concluzia că procedase greșit cu Cosmin la ultima lor întâlnire.
Datorită faptului că urma învățăturile lui Iisus, dorea să-l ierte pe
Cosmin. Spre surprinderea lui Eusebiu, Cosmin îi răspunse imediat la
mesajul său spunându-i că ar putea să se întâlnească cu el în două
ceasuri, într-un parc din apropierea poștei unde lucra.
Eusebiu veni la acea întâlnire nerăbdător să încheie acel episod
dramatic din viața sa.
Era o zi de octombrie frumoasă, se simțea mireasma toamnei în aer.
Eusebiu pășea în acel parc pe covorul de frunze ce se striveau sub
greutatea pașilor săi.
Privea crengile copacilor cu frunze îngălbenite și îi făcea plăcere să
simtă soarele de toamnă încălzindu-i fața și cerul acela tomnatic îi
plăcea să-l admire pentru că îi dădea speranță că totul ar putea să fie
bine.
Chiar dacă România străbătea crize sanitare, economice, politice,
Dumnezeu putea face lucruri mari pentru oamenii de rând, era
convingerea fermă a lui Eusebiu.
Condiția era ca oamenii să-L caute cu o inimă curată pe Dumnezeu și
să se lase cu toții de înfăptuit răul.
Cosmin apăru în parc cu aerul unui om matur și preocupat.
– Salut Eusebiu, mă bucur că dorești să mai stăm de vorbă, au trecut
dacă bine îmi amintesc de la ultima noastră întâlnire doi ani.
– Da, au trecut foarte repede și au fost bogați în evenimente.
– Așa este totul s-a demarat ca într-un maraton, sau întâmplat foarte
multe lucruri nu tocmai plăcute.
Tu ești bine sănătos?
– Da, sunt destul de bine.
– Caută să te menții sănătos sunt vremuri de pandemie.
99
Apoi vezi ce se întâmplă prin spitale, oamenii nu înțeleg starea de

pericol în care ne găsim și refuză vaccinarea și de aici tot dezastrul.
– Crezi că vaccinul reprezintă soluția, dar de ce nu se folosesc și
tratamentele alternative?
– Știu ce vrei să spui Eusebiu, dar la noi nu se prea găsesc decât pe
piața neagră!
Eu de exemplu m-am vaccinat ca să nu fac o formă gravă a bolii.
– Da, am înțeles.
Uite de ce te-am chemat, la ultima noastră întâlnire te-am tratat destul
de dur și m-am gândit că ar trebui să te iert și să ne împăcăm.
Ceea ce m-a determinat să procedez așa, este faptul că în urma unor
experiențe dramatice din viața mea l-am descoperit pe Dumnezeu și
am început să trăiesc o viață spirituală, și de aceea doresc ca acum
să-mi ghidez viața după învățăturile lui Iisus.
– Mulțumesc Eusebiu, îmi iei o povară de pe inimă ce mă apasă de mai
mulți ani, iar faptul că te-ai apropiat de Dumnezeu este un lucru bun,
și eu acasă am pe noptieră două versiuni ale Bibliei și citesc seara
înainte de a adormi.
Pot să-ți spun că simt că această carte are o putere nemaipomenită,
uneori când sunt cuprins de anumite greutăți citesc și mă rog, ei bine
atunci am impresia că trec Marea Roșie precum evreii conduși de
Moise.
Îți spun că văd cum marea necazurilor mele se deschide și eu trec prin
credință spre limanul izbăvirii.
Vremurile care le trăim sunt grele și oamenii au nevoie de Dumnezeu.
– Interesant este faptul că tu ai ajuns să descoperi puterea lui
Dumnezeu!
– Viața m-a adus în acest punct Eusebiu.
Și încă odată îți spun că regret amar purtarea mea necinstită din trecut,
nu m-am purtat ca un adevărat cavaler.
Dar acum lucrurile s-au schimbat mult, sunt un om matur nu vreau să
mai fac rău nimănui.
100
Iar tu arăți ca un om ce a trecut prin multe Eusebiu, poate că ar

trebui să te oprești și să rămâi aici în orașul nostru pentru că avem
nevoie de oameni responsabili pentru a începe reclădirea României.
Am speranța că din tot haosul politic va ieși ceva bun, și la guvernare
vor ajunge și oameni destoinici și vom începe să construim totul din
nou.
De ce se poate în Ungaria, Polonia, Cehia, și la noi nu?
Chiar dacă avem acum o clasă politică ce nu merită să ne guverneze
pentru că au trădat de mult interesele României.
Va trebui să-i îndepărtăm și să-i votăm pe cei destoinici care vor cu
adevărat binele poporului român.
De astfel de oameni avem nevoie ca să renaștem din propria noastră
cenușă, asemenea păsării Phoenix.
Iar tu Eusebiu ești un fiu al acestei țări, ai responsabilitatea să ajuți la
ridicarea neamului românesc atât de obidit în ultimii treizeci de ani.
Nu totul este pierdut în România, se pot face încă lucruri minunate
în ciuda circumstanțelor sumbre în care ne desfășurăm viața.
Apoi cu tot acest val al globalismului nici occidentul nu mai este ce a
fost.
Mai gândește-te la tot ce ți-am spus, iar dacă ai nevoie de ceva eu îți
stau la dispoziție și te pot ajuta să-ți găsești ceva de muncă.
Încă odată îți spun, mă bucur mult de iertarea oferită și mi-ar face
plăcere să ne mai întâlnim și să mai stăm de vorbă.
– Poate că ne vom mai întâlni, important este faptul că între noi s-a
făcut pace.
Își strânseră mâinile și se despărțiră.
Încă de când venise acasă primise trista veste că unchiul lor Costea
era bolnav de cancer de pancreas și se afla într-o stare destul de gravă.
Tot amânase să îi facă o vizită lui Costea și de la întâlnirea cu Cosmin
se mai scurseră încă câteva zile după care Eusebiu se hotărî să-i facă o
vizită.
101
După ce sună la telefon și vorbi cu mătușa sa Mădălina, aceasta îi

spuse că putea să-l viziteze fără probleme pe Costea dar că ar fi mai
bine să-l viziteze dimineața pentru că uneori diminețile acesta se
simțea mai în putere.
Sosi la casa lui Costea într-o dimineață de octombrie însorită pe la
orele zece.
Pătrunse în vila luxoasă a lui Costea și fu introdus de Mădălina în
camera în care Costea zăcea bolnav.
Era o cameră mare, bine mobilată.
Costea stătea pe pat rezemat de mai multe perne, arăta diferit de cum
îl văzuse cu doi ani în urmă, părul îi căzuse, fața lui era suptă de boală
și palidă, iar în privirea sa se deslușea o groază de suferință și moarte.
Pe masa de lângă patul său avea mai multe medicamente, iar pe
noptiera de la capătul patului era nuvela „Moartea lui Ivan Ilici” de
Tolstoi.
Costea când îl văzu schiță un zâmbet și spuse cu glas slab:
– Eusebiu, te-ai întors măi băiatule am auzit de drama prin care ai
trecut și îți mărturisesc că îmi pare rău.
Dar după cum vezi nici eu nu o duc bine, sunt din plin lovit de boală
și se pare că în curând mă voi coborî în locuința morților.
Of, că tare apăsător mai este sentimentul conștienței faptului că mai
am puțin de trăit.
– Dar poate că nu totul este pierdut?
– Cel mai trist este faptul că nu mai am de ce să mă prind în aceste
momente groaznice, pentru mine nu mai am nici un sprijin.
Lucrurile pe care am clădit în viață, precum banii și posesiile materiale
acum se dovedesc înșelătoare.
Iar sufletește sunt îngrozit și tremur pentru că îmi este frică de moarte.
Ție îți pot spune adevărul pentru că tu ai un suflet curat, tot timpul mi-
ai dat impresia asta.
Mai demult căutam să-ți umplu capul cu idei despre faptul că ar trebui
să faci bani și bani și că doar asta este important în viață.
102
Pe când acum stau și mă gândesc la tot ce am acumulat de-a lungul

anilor și la modul cum am trăit și îmi dau seama că totul a fost
deșertăciune și goană după vânt, iar acum la final sunt un om bolnav
și nenorocit de tot.
Pe fața lui Costea se citea o suferință adâncă și un zbucium sufletesc
teribil.
– Încă mai există speranță, Dumnezeu te poate ajuta în aceste clipe
grele.
– Ai devenit un om credincios, se pare că experiențele amare prin care
ai trecut și timpurile de acum marcate de pandemie te-au adus la
Dumnezeu.
Dar cu mine nu funcționează așa, pentru că eu am în spate o viață
întreagă în care am făcut rău Eusebiu.
Bine este că mătușa ta nu este aici ci la bucătărie, ca să nu ne audă.
Am făcut în viața mea fel și fel de afaceri murdare numai să scot bani,
am înșelat și nedreptățit oameni nevinovați.
Am avut amante pe care le întrețineam în lux și am consumat uneori
destul de mult alcool, iar acest cancer pe care îl am se pare că este o
consecință a faptului că atunci am consumat băuturi tari.
Iar acum te întreb, cum poate un om ca mine pe patul de moarte să
spere că Dumnezeu îl poate ajuta?
– Prin Hristos tuturor ne sunt iertate păcatele dacă le mărturisim și
părăsim, astfel ne putem împăca cu Dumnezeu și prezența Sa se
coboară în inimile noastre împovărate și pline de temeri eliberându-ne
și oferindu-ne pacea Sa.
– Eusebiu tu nu înțelegi că pentru mine este prea târziu pentru că am
făcut mult rău!
Pe calea vieții mele Dumnezeu a căutat cândva să mă oprească de pe
drumul pierzaniei.
Am simțit asta, însă eu pe oamenii ce îmi vorbeau de calea credinței le
răspundeam cu dispreț și batjocură, deși în inma mea am simțit cândva
chemarea lui Dumnezeu la mântuire și să mă întorc spre El.
103
Însă m-am împotrivit mereu și inima mea odată cu scurgerea vremii

a ajuns să se împietrească, așa că pentru mine este prea târziu.
– Bine dar sunt în Biblie descrieri ale unor mari păcătoși precum Maria
Magdalena, Zacheu, tâlharul de pe cruce, ce atunci când s-au întâlnit
cu Iisus au primit cu bucurie chemarea la mântuire.
– Da te înțeleg, toate aceste descrieri sunt pentru a oferi speranță ca cei
păcătoși să se întoarcă la Dumnezeu.
Dar există pe paginile Evangheliilor consemnată și istoria vieții lui
Irod, ei bine acest împărat iubea într-un fel adevărul mântuitor, dar
iubea și dezmățul și se pare că acest lucru i-a fost fatal.
În final a ajuns să-i taie capul lui Ioan Botezătorul pe care în alte ocazii
îl asculta cu plăcere.
Dar vezi tu, când Ioan a ajuns să-l mustre pentru faptul că nu era
admis după lege să ia nevasta fratelui său atunci l-a insistențele
Irodiadei l-a închis.
Iar când fata ei care îi plăcea lui Irod a dansat înaintea lui, și el de
bucurie a spus că poate să-i ceară orice, cererea fetei îndemnată de
mama ei a fost teribilă pentru că a cerut capul lui Ioan Botezătorul.
Irod nu s-a opus și nici cei prezenți la masă, cu toate că s-a întristat a
trimis soldații pentru ai tăia capul lui Ioan Botezătorul.
Cred că atunci când i-a tăiat capul lui Ioan, Irod a pierdut ultima sa
șansă pentru a se mai întoarce la Dumnezeu.
Iar atunci când Iisus batjocorit fiind de unii din mulțime și de soldații
ce îl escortau, a fost trimis de Pilat la Irod.
Când l-a văzut Irod a dorit ca Iisus să-i vorbească, să audă un cuvânt
și pentru el chiar și de mustrare sau să-L vadă făcând o minune, însă
nimic doar o tăcere de neînțeles pentru Irod.
Așa sunt eu, simt că dacă aș încerca să apelez la Dumnezeu acum nu
aș avea parte decât de o tăcere îngrozitoare.
Sunt de fapt roadele amare pe care le culeg după o viață trăită departe
de Dumnezeu.
– Însă Dumnezeu este bun, ar trebui să încerci să-L cauți poate că
răspunsul ar fi diferit de cel pe care Iisus l-a oferit lui Irod.
104
– Nu, băiatule îți mulțumesc pentru interesul tău, dar am dat de mult
cu piciorul la toate ocaziile ce de-a lungul vieții mele Dumnezeu mi
le-a tot oferit pentru a mă întoarce la El și a înceta să mai fac răul.
Zilele acestea am tot citit nuvela lui Tolstoi „Moartea lui Ivan Ilici”
și m-am înfiorat pentru că crezând că voi găsi acolo un sprijin pentru
a înfrunta moartea, nu am găsit decât groaza unui om în fața morții.
A reușit atât de bine Tolstoi în nuvela asta să redea moartea și frica
omului de moarte, încât te înspăimântă atunci când fiind în situația mea
o citești. Nu găsești nici măcar un licăr de speranță ci doar moartea
nespus de îngrozitoare descrisă cu lux de amănunte și atât de real.
Am înțeles din prefața cărții că Tolstoi a avut în minte un caz real
din care s-a inspirat pentru a scrie nuvela.
– Da, nuvela asta și mie mi-a produs o impresie apăsătoare când cu ani
în urmă am citit-o.
Eusebiu mai încercă să-i schimbe gândurile lui Costea, însă totul fu în
van pentru că acesta era ferm în tot ce afirma.
Plecă de la unchiul său apăsat de tristețe.
Înțelegând că între Dumnezeu și Costea de-a lungul vieții acestuia
fusese o luptă în care Costea se înverșunase în mod constant să rămână
pe calea răutății.
Iar dacă din punctul de unde se afla Costea se mai putea împăca sau
nu cu Dumnezeu, pentru Eusebiu era un lucru de care se simțea
depășit.
Deși încercase să-l anime pe Costea să facă pași în al căuta pe
Dumnezeu dar se părea că totul fusese în van.
105
Capitolul 16
Într-o seară pe când stătea în camera sa, bătu la ușă Alin, care după ce
intră îi spuse:
– A venit la noi în vizită Elena și când a auzit că ai venit s-a bucurat și
a spus că dorește să te vadă.
– Mai bine nu, ce rost mai are?
– Poate că ar trebui să vii mai mult din politețe.
Dar să-ți spun prin ce a trecut ea în acești doi ani în care tu ai lipsit.
La scurt timp după plecarea ta, Elena s-a măritat cu un profesor de
fizică, au trăit un an împreună după care sau divorțat din cauza unor
infidelități ale acelui profesor.
Acum ea este o femeie liberă, nu îți spun acest lucru ca să te împing
spre ea, doar îți spun că a întrebat de tine și am văzut că s-a bucurat că
ești aici, și a cerut mai multe amănunte despre tot ce ți s-a întâmplat în
ultimii doi ani și Cristina a trebuit să-i spună totul.
Cred că nu ar fi frumos din partea ta să nu vii să o vezi și stai puțin de
vorbă cu ea. A mai spus că are în contul ei bancar în jur de 1000 de
euro pentru tine, urmând ca restul banilor să ți-i restituie mai târziu.
Așa că te rog vino până la noi.
Și încă un lucru după divorțul ei, într-un moment de sinceritate având
chiar lacrimi în ochi i-a spus Cristinei că era mult mai bine dacă te lua
pe tine și nu te trata cu multă răceală.
Eu ți-am spus cam tot ce eu am crezut de cuviință că trebuie să știi.
– Da, cred că ai dreptate nu pot refuza să nu o văd, ar fi prea
nepoliticos.
Eusebiu porni împreună cu Alin spre casa acestuia.
Pătrunseră în hol apoi în salon, de câte ori intra în casa fratelui său,
Eusebiu avea impresia că totul acolo de la zugrăveala de pe pereți la
mobila și tablourile de acolo, totul dădea o mărturie negrăită că acea
casă era locuită de o familie împlinită și fericită.
Elena era așezată pe o canapea, alături de ea stătea Cristina.
106
Când îl văzu pe Eusebiu fața i se lumină, se apropie de el și îl

îmbrățișă și îl sărută pe ambii obraji.
– Acest om merită aprecierea și respectul meu pentru că într-un
moment greu pentru mine m-a ajutat și astfel am putut să salvez viața
fetei mele.
Eusebiu o privea mirat pe Elena pentru că în atitudinea ei era ceva
schimbat față de el, nu mai era rece și autoritară ci mult mai umană și
nici pe departe atât de mândră ca odinioară.
O privea atent și constată că puțin se trecuse și Elena în acei ani de
când nu o mai văzuse, îi apăruseră mici riduri pe față dar încă mai era
o femeie destul de atrăgătoare.
– Mă bucur și eu să te revăd, îngăimă cu greu Eusebiu surprins de
atitudinea Elenei față de el.
– Te rog să mă ierți că am întârziat doi ani pentru a-ți restitui suma de
bani, îți voi da jumătate din datorie acum și ceilalți în scurt timp.
Am nevoie de numărul tău de cont bancar și îți fac online transferul
bancar.
– Nu este nevoie, dacă îți este greu lasă pe mai târziu.
– Ce băiat minunat, îmi spune că pot să-i restitui banii mai târziu.
Dar așa ceva nu se mai poate pentru că am întârziat destul.
Așa că facem după cum am spus.
Dă-mi te rog numărul contului tău bancar.
Eusebiu îi dădu datele contului său bancar, iar Elena îi făcu transferul
bancar de pe telefonul ei. După care privindu-l pe Eusebiu spuse:
– Te-ai maturizat mult în doi ani, arăți ca un adevărat bărbat și mă
bucur că ai avut putere să treci peste tot ce ai suferit, să știi că și eu am
avut parte de un episod dramatic.
Dar nu mai vreau să vorbesc de nefericire, ci de bucuria revederii cu
un om ce mi-a ajutat fata să trăiască.
Mai discutară puțin, apoi Eusebiu fu aproape împins de Cristina să o
conducă pe Elena spre casa ei.
Porniră amândoi pe strada aproape goală luminată în parte de becurile
electrice de la stâlpii de pe stradă.
107
Întunericul serii și răceala toamnei învăluiau totul.

La un moment dat Elena spuse:
– O prietenă de-a mea la câteva străzi de aici a deschis un mic
restaurant, eu doresc să intru puțin este foarte plăcut acolo.
Tu te grăbești spre casă?
– Nu, dar nu pot intra pentru că nu am pașaport de vaccinare.
– Ascultă-mă Eusebiu, eu sunt foarte îndatorată față de tine și am să-ți
mărturisesc un lucru pe care până acum nu l-am spus nimănui.
Ei bine, află că am o prietenă foarte bună care este medic și cu ajutorul
ei m-am vaccinat la chiuvetă după cum se spune.
Așa că dacă vei avea nevoie de pașaportul verde pentru a lucra, eu pot
să te ajut.
În curând nu se va mai putea munci și trăi în societate fără pașaportul
verde.
– Nu doresc să fac așa ceva mai ales după cum am auzit astfel de
abateri se pedepsesc penal.
– Eusebiu, hai să fim cu picioarele pe pământ, chiar nu vrei să te
trezești deloc unde este nevastă-ta acum dacă a dorit să facă lucrurile
corect?
Și câți ca ea au murit în toată lumea, iar despre toți acești oameni nu
se spune decât foarte puțin sau se ascund de mass-media aceste
tragedii.
Și mulți alții au rămas cu efecte secundare groaznice pe viață.
Apoi Gigi Becali îi roagă pe guvernanți să-l lase să producă tratamente
alternative și nu îl lasă, și de aici reiese și mai bine toată politica asta
mârșavă a lor cu vaccinurile ce trebuiesc făcute pentru că reprezintă
soluția cea mai eficientă.
Totul nu este decât o afacere pentru ca unii să se îmbogățească, despre
asta este vaccinarea.
Iar tu vrei să fii corect în fața unui astfel de sistem?
Greșești foarte mult.
În schimb eu nu voi lăsa să îmi distrugă viața.
108
Ce crezi că sunt atât de naivă să nu îmi dau seama de tot jocul lor
meschin?
– În parte ai dreptate.
– Nu în parte ci în totalitate am dreptate, spuse Elena în ochii căreia se
aprinse o luminiță de indignare.
Eusebiu tăcu.
Merseră câteva minute în tăcere.
Apoi Elena rupse tăcerea:
– Mă tot gândesc la noi și la întâlnirea noastră de acum doi ani, la faptul
că ne întâlnim din nou acum ca doi oameni liberi ce au trecut fiecare
prin câte o dramă.
Și îți spun că destinul ne unește din nou, nu crezi?
– Nu știu ce aș putea să zic în această privință.
– Eu am ferma convingere că destinul ne unește din nou și nu voi mai
face greșeala de acum doi ani să te resping, ci îți spun că mâine ești
invitat la mine acasă pentru a cina cu mine și fata mea, ești doar
salvatorul ei.
Ce zici accepți?
– Elena eu nu mai sunt omul de acum doi ani, m-am schimbat mult
înțelege-mă.
– Am înțeles de la Cristina că acum practici credința creștină și ești
atras de Dumnezeu.
Ei bine, să știi că și eu am o credință și îi admir pe bărbații ce vor să
trăiască după anumite principii biblice, așa că în această privință nu
văd nici un inconvenient.
– Nu sunt pregătit acum pentru a începe o relație pentru că am suferit
mult după pierderea soției mele, am nevoie de timp nu pot așa deodată
să încep o altă relație.
– Te înțeleg dar să știi că cei morți, morți rămân, iar noi trebuie să
trăim Eusebiu și să ne bucurăm de viață chiar și în circumstanțele grele
pe care le avem datorită pandemiei.
Iar de unul singur nu vei reuși să depășești tot ce s-a acumulat în
sufletul tău, ai nevoie de cineva care să te ajute.
109
O femeie în viața ta îți va alina durerile și apoi eu nu sunt chiar o

necunoscută pentru tine, sau poate că ești supărat pe mine pentru că
acum doi ani te-am refuzat, atunci îmi cer iertare Eusebiu.
– Nu ai de ce să-ți ceri iertare pentru că ai ales ce ai considerat atunci
că ar fi mai bine pentru tine, și îmi pare rău că totul ți-a ieșit rău.
Acum dacă între noi doi ar putea să fie ceva...
Eusebiu se opri pentru că Elena îi prinse mâna sa rece, simți în palma
sa mâna ei caldă, a unei femei singure și dorința ei de-al avea ca
partener de viață.
Se priviră în ochi și văzu în ochii ei o strălucire ce îi făceau și mai
frumoși ochii ei negri.
Își desprinse ușor mâna din a ei și spuse:
– Scuză-mă Elena dar încă nu pot, mă simt încă atât de prizonier
trecutului meu.
– Te înțeleg Eusebiu, adevărul este că prea m-am grăbit să interpretez
eu după mintea mea reîntâlnirea noastră, ai dreptate să lăsăm timpul să
le așeze pe toate.
Dar te rog, invitația la cină rămâne valabilă, vino la noi pentru ai face
o bucurie fetei mele ce acum este o adevărată domnișoară, își amintește
de tine ca de binefăcătorul ei.
Și nu mâine căci este miercuri și sunt ocupată, ci duminică pentru că
voi fi liberă, deci așa rămâne.
– Bine voi veni duminică la cină.
Acum trebuie să ne despărțim, vreau să mă întorc acasă să fiu singur
cu propriile mele gânduri pentru că reîntâlnirea noastră mi-a răvășit
sufletul.
– Da, te înțeleg rămâi cu bine Eusebiu și încă odată mulțumesc pentru
tot binele pe care ni l-ai făcut.
Eusebiu se despărți în acea seară de Elena foarte zbuciumat,
încercând să înțeleagă cumva atitudinea și cuvintele ei atât de
schimbate.
Se frământă mult timp în noapte până ce reuși să adoarmă.
110
A doua zi spre seară la apusul soarelui, se duse pe faleza orașului

pentru a medita puțin și a încerca să-și facă puțină ordine în gândurile
sale. Faleza la orele serii era locul său preferat unde venea pentru a
admira apele Dunării și a medita.
În acea seară pășea îngândurat pe faleza aproape pustie. Un vas mare
își anunța sosirea în port, sirena suna prelung în apropierea falezei,
ambarcațiuni mai mici ancorate pe acolo se legănau mișcate de valuri.
La celălalt mal al Dunării învăluit în razele aurii ale apusului era
satul de pescari îmbrăcat în veșmintele toamnei, se vedeau și oameni
ce mișunau pe acolo și bărci de lemn acostate la mal.
Razele roșiatice ale soarelui la apus continuau să se răsfrângă peste sat
și să se oglindească în apele Dunării.
Eusebiu surâse în fața acelui peisaj frumos și îi păru rău că nu avea
talentul mamei sale la pictură pentru că iar fi plăcut să picteze acel
țărm îndepărtat și învăluit în razele soarelui la apus.
„Oare ce este mai bine să fac acum, să mă reîntorc în occident sau să
rămân în România cu ai mei?
Însă ar trebui să țin cont în luarea unei decizii că occidentul a devenit
un loc unde drepturile și libertățile omului sunt tot mai mult călcate în
picioare.
Poate că de moment ar trebui să rămân pentru că în ultimul timp am
trecut prin atâtea și bune și rele, încât am nevoie ca să meditez puțin și
să mă liniștesc pentru că am fost prea zbuciumat.
În ultimul timp am trăit prea intens descoperind multe lucruri noi și
atât de tainice pentru mulți oameni cum ar fi de exemplu, cunoașterea
lui Dumnezeu.
Da, ar trebui să explorez din plin acest orizont al cunoașterii divine și
să caut să-i cer încă odată lui Dumnezeu iertare pentru păcatul
răzvrătirii mele.
În ceea ce privește posibilitatea ca între mine și Elena să înceapă
ceva, de moment nu mă pot pronunța pentru că așa cum a spus și ea,
timpul le va așeza pe toate la locul lor și mai ales după cum va fi voia
lui Dumnezeu.
111
Încă mă simt prea legat de Sefora cu toate că a murit, nu pot acum

să încep din nou cu o altă femeie, deși trebuie să recunosc că apariția
Elenei în viața mea m-a zbuciumat destul de tare.
De moment însă am nevoie să trăiesc din nou cu bucurie și să-L caut
pe Dumnezeu, simt că asta trebuie să primeze acum în viața mea pentru
că timpurile sunt extrem de grele.”
După ce monologă astfel Eusebiu porni de-a lungul falezei
îngândurat dar cu inima înviorată de speranța că chiar și în acele
condiții sumbre alături de Dumnezeu se putea răzbi prin negurile
vremurilor ce cu toții le străbăteau.
În următorul an, Eusebiu avea să se căsătorească cu Elena și să înceapă
o viață nouă, rămânând în orașul său natal.
112
Capitolul 17
La început noua viață pe care Eusebiu o începu alături de Elena fu
minunată.
Se mută în casa părintească a Elenei, unde împreună cu ei mai locuia
mama și fata Elenei.
Eusebiu căuta să se poarte exemplar cu soacra sa și în mod special cu
Felicia care îl trata cu respect pentru că în trecut o ajutase cu bani
pentru operația ei.
Încă de la început Eusebiu observase că Felicia era inteligentă și foarte
sensibilă, deși îi era recunoscătoare pentru că o ajutase îl privea cu
spaimă văzând în El un intrus ce intrase în intimitatea vieții ei pe care
și-o trăia alături de mama și bunica ei.
Felicia era o fire total opusă mamei ei.
Îi plăcea foarte mult literatura și în mod special îl citea în acea perioadă
pe Dickens, iar pentru a putea intra în universul ei și a se împrieteni cu
ea se apucă să citească și el din marele scriitor englez.
Ba mai mult de atât cu ocazia zilei ei de naștere îi oferi cadou o ediție
completă a operelor lui Dickens, și văzu că acel cadou îi produse o
mare bucurie.
Mama Elenei era o bătrână suferindă ce își trăia viața bucurându-se
de nepoata și fiica ei.
Pe Eusebiu îl privea cu admirație și îl trata cu bunăvoință datorită
faptei bune pe care acesta o făcuse în trecut față de nepoata ei.
În tot acel timp Eusebiu nu încetase deși se însurase din nou să nu stea
de câte ori avea prilejul cu tatăl său care rămăsese singur în casa lor.
Vlad plecase înapoi în Spania la lucru, iar Alin cu familia sa locuia în
casa nouă pe care și-o construise.
De aceea bătrânul se plângea de singurătate și că își trăiește bătrânețea
singur și că copii săi nu au mai mult timp pentru el.
Eusebiu începu munca în șantierul naval alături de fratele său Alin.
Totul era nou și minunat pentru el, lucra în România printre oameni ce
unii dintre ei avuseseră parte de ani de emigrare.
113
Pe zi ce trecea muncind între acei oameni căuta să se comporte cu

altruism și cu timpul ajunsese să fie stimat de unii colegi de muncă.
Într-una din zile primi un telefon de la mătușa sa prin care îl anunța că
unchiul său Costea era pe moarte și că dorea să-l vadă.
Plecă la casa unchiului său animat de dorința de ai împărtăși încă o
dată lui Costea vestea bună a mântuirii.
Pentru că Eusebiu după toate întâmplările dramatice pe care le trăise
la Berlin și în urma discuțiilor cu Marcu prin prisma căruia îl
cunoscuse pe Dumnezeu, devenise un ucenic al lui Hristos.
Iar acasă se simțea ca un înstrăinat ce revenise între ai săi căutând un
nou început.
Pe Costea îl găsi foarte slăbit de boală.
- Îți mulțumesc Eusebiu că ai venit, spuse Costea surâzând slab.
- Și eu mă bucur să te revăd...
- Mă apropii de clipa morții și totul este atât de înfricoșător...
Eusebiu începu pe cât îi fu posibil să-i spună cuvinte de speranță, dar
totul se soldă cu un refuz total din partea lui Costea de a accepta vestea
bună a mântuirii.
Iar după câteva zile Costea muri.
În tot timpul cât participă la înmormântarea unchiului său, Eusebiu
privi îndelung chipul acestuia a cărei față acoperită de paloarea morții
reflecta toată acea împotrivire și rezistență în fața iubirii lui
Dumnezeu.
Și îi păru rău că unchiul său murise cu inima împietrită.
De la început viața lui Eusebiu alături de Elena, deși frumoasă în parte
uneori era umbrită de anumite ieșiri ale Elenei care în anumite
circumstanțe dorea ca totul să se facă doar cum ea voia.
Eusebiu era foarte tolerant cu ea și căuta pe cât era posibil să nu o
supere.
Dar nu întotdeauna reușea să suporte tot comportamentul ei impulsiv
cu calmitate.
Odată în timpul unei discuții după ce ea îi replică ceva foarte tăios, el
îi spuse:
114
- Nu crezi că ar trebui să dai dovadă de mai mult rafinament, ești doar

o persoană cultă!
- Ce, cum îndrăznești?
Nu cumva ai făcut pe blândul până acum și începi să-ți scoți colții!
- Poate că ar trebui să fii și tu puțin mai supusă sub puterea bărbatului
tău.
- Ascultă, tu dacă citești Biblia și o înțelegi așa cum poți, ai impresia
că timpurile patriarhale sunt de actualitate.
Ei bine eu îți spun că nu, sau dus demult.
Și nu uita un lucru, că prin căsătoria cu mine ai urcat și tu pe o treaptă
mai înaltă în societate, de aceea ai face bine să te cizelezi mai mult și
să nu încerci să te impui ca bărbat în fața mea pentru că nu ai nici o
șansă.
Eusebiu pentru câteva clipe rămase în tăcere pentru că aveau doar
puțin timp de când erau căsătoriți și era prima lor ceartă ce izbucnise
între ei.
Își dădu seama că trebuia să se abțină pentru că mânia Elenei de obicei
trecea ca un foc de paie și apoi își cerea scuze de la toți cei pe care îi
jignise.
Însă în acea ocazie nu putu să se abțină și făcu marea gafă să toarne
gaz pe foc în loc de apă.
- Elena, tu ai nevoie să citești și să recitești învățăturile biblice ca să
înveți să-ți controlezi temperamentul tău impulsiv.
- Cum îndrăznești tu să-mi faci mie morală în casa mea?
Și apoi îți sunt superioară ca educație și dacă m-am măritat cu tine am
făcut-o și pentru a te cizela, dar se pare că vrei să trăiești așa cum tu
totdeauna ai trăit ca un om de rând ce nu are mari aspirații în viață.
De aceea îți zic, bagă-ți bine mințile în cap și nu căuta să mă înveți pe
mine cum să-mi trăiesc viața, ai grijă că te încumeți cam mult.
În acele clipe Eusebiu își aduse aminte de caracterul plin de
rafinament și blândețe pe care îl avusese Sefora și cum în lunile cât
fusese căsătorit cu ea până la moartea ei nu avuseseră nici o ceartă.
115
Acea amintire îl determină să izbucnească:

- Ai nevoie de rafinament Elena, pentru că în ciuda calităților tale ai o
hibă în ființa ta și anume, comportamentul tău impulsiv ce te trage în
jos...
- Cum îndrăznești tu la mine în casă să-mi dai lecții, cine te crezi?
- Sunt un om care în circumstanțe grele a învățat lucruri minunate, de
aceea experiența mea de viață mă califică pentru a-ți da aceste lecții
și a-ți spune că greșești.
- Eusebiu, tu nu ești în măsură să faci așa ceva, cu cine îți închipui că
stai de vorbă.
Chiar acum cere-ți iertare și revizuiește-ți comportamentul...
- Nu eu trebuie să-mi cer iertare ci tu și mai ales trebuie să-ți cizelezi
temperamentul...
- Nici un cuvânt mai mult, ce ai impresia că vei face pe moralistul cu
mine, tu chiar nu înțelegi că nu ești în măsură să-mi dai mie lecții?
Și ascultă-mă bine ori te supui mie în totului tot ori ne despărțim.
Eusebiu rămase consternat dându-și seama că împinsese lucrurile prea
departe.
Se gândi să-și ceară iertare dar își dădu seama că ar fi fost din partea
lui un act de slăbiciune și Elena nu ar mai învăța nimic și ar fi rămas
mereu cu ieșirile ei necontrolate.
- Nu eu trebuie să-mi cer iertare, ci tu Elena pentru că în aceste
momente nu mă respecți ca bărbat al tău.
Elena se albi la față, ba chiar începu să tremure și izbucni:
- Ieși din casa mea, dispari și din viața mea nenorocitule cine te crezi?
- Nu îmi vorbi așa pentru că nu sunt copilul tău ci bărbatul tău...
- Eusebiu strângeți lucrurile și pleacă de la mine din casă...
Eusebiu tăcu și în acea seară se mută de acolo.
După ce se instală în casa părintească căută să-l liniștească pe tatăl său
spunându-i că între el și Elena era doar o mică neînțelegere care se va
rezolva.
Nu putea să-i spună bătrânului că Elena îl jignise destul de tare și nu îi
acordase respectul cuvenit ca soț al ei.
116
De asemenea Alin și Cristina rămaseră foarte surprinși de toată acea

întorsătură a lucrurilor, iar Cristina află de la Elena că Eusebiu se
comportase dur cu ea și că nu se putea conviețui cu el pentru că avea
un caracter imposibil pe care și-l formase în urma vieții sale dramatice
pe care o trăise și ea încercase pe cât îi stătuse în putință să-l modeleze
dar el nu se lăsase cizelat și învățat.
Într-o zi la muncă fiind în pauză pe când era doar cu Alin, Eusebiu
îi mărturisi totul.
Alin după ce îl ascultă cu atenție zise:
- Tu ai avut mare răbdare cu ea, eu în locul tău cred că nu m-aș fi lăsat
așa, cel puțin i-aș fi dat unele replici mult mai usturătoare.
De mult am observat că Elena are un comportament foarte impulsiv,
deși nu neg faptul că este o femeie cu mari calități.
- Crezi că aș putea să mă mai reconciliez cu ea?
- Da, dar nu după cum ea vrea.
Din câte am înțeles i-a spus Cristinei că te așteaptă să te întorci la ea și
să-ți ceri iertare.
Însă eu te sfătuiesc să nu procedezi așa pentru că dacă vei face așa toată
viața te va călca în picioare și va trebui ca mereu să fii la picioarele ei.
Trebuie să o determini să vină ea la tine și să-și ceară iertare.
Ea este cea care are nevoie să învețe să te respecte și nu să te trateze
după cum îi convine ei.
- Da, ai dreptate, tot așa gândesc și eu.
117
Capitolul 18
Într-o seară pe când Eusebiu stătea cu tatăl său în bucătărie la un
ceai, acesta îi spuse:
– De mult doream să îți spun un lucru și anume, este foarte naiv ce
crezi tu cum că toată această pandemie ce dă semne să se termine, deși
pare ca o flacără ce este pe cale să se stingă dar totuși nu se stinge ci
continuă să pâlpâie.
Ei bine, tu susții că ar fi un fel de făcătură a unor elite ce conduc lumea
întreagă și bineînțeles toate guvernele lumii, eu îți spun că te înșeli
amarnic pentru că așa ceva nu se poate.
Spun asta pentru că am și eu ceva experiență de viață, și de aceea cred
că așa ceva nu este posibil.
Prea ai luat tu în serios toate aceste lucruri...
Bătrânul se opri puțin și tuși, apoi sorbi din cana cu ceai.
În bucătărie se simțea din plin aroma ceaiului de mușețel.
Eusebiu îl privi pe tatăl său și constată că acesta se gârbovise mult și
arăta tot mai slăbit.
– De aceea doresc să te sfătuiesc să renunți la astfel de idei, și să-ți
trăiești viața ca un om normal precum fratele tău Alin.
Un alt lucru despre care doresc să-ți vorbesc, este noua ta viziune
despre viață pe care tu o ai în urma lecturilor tale din Biblie.
Nu vreau să spun că este greșit să crezi în Dumnezeu, ba chiar este
foarte bine să ai o credință în Divinitate dar nu trebuie ca acest lucru
să te facă prea diferit de oamenii în mijlocul cărora îți trăiești viața
pentru că tu nu ești predicator sau preot, ci doar un om ce trebuie să
trăiască precum semenii săi.
Alin îmi spune că uneori la muncă le predici oamenilor din Sfintele
Scripturi și eu cred că unii te vor ridiculiza pentru asta, cred că ar fi
mai bine dacă ți-ai păstra credința ta doar pentru tine.
Sunt tatăl tău Eusebiu și îți doresc tot binele din lume, crede-mă.
Aș dori să mor cu inima împăcată că ți-am spus înainte de moarte tot
ce am pe suflet...
118
– Se pare că ai fost destul de îngrijorat în privința mea?

– Da, m-am tot frământat dacă să-ți spun sau nu și am ajuns la
concluzia că ar fi mai bine să știi ce cred eu despre tine și mai ales
doresc ca tu să-ți revizuiești ideile în ceea ce privește faptul că lumea
este condusă de o elită ce organizează fel și fel de orori din umbră.
Și eu m-am gândit mult dacă pandemia este o făcătură sau nu, și am
ajuns la concluzia că așa ceva nu este posibil.
– Ba da, este o manipulare la scară planetară fără egal în istoria
omenirii!
Am cercetat diferite surse pe internet și din păcate concluzia la care
am ajuns este că totul a fost o înscenare din partea unei elite diabolice.
Și ceea ce este mai trist este faptul că războiul ruso-ucrainean ce se
desfășoară atât de aproape de noi nu este altceva decât episodul doi al
pandemiei, totul face parte dintr-un plan macabru.
Îmi pare rău să te contrazic dar există o elită a oligarhilor ce conduce
toate celelalte guverne din umbră.
– Oare ar putea fi așa ceva adevărat?
Mă uimești mult cu ceea ce spui!
Deși eu continui să cred că totul nu este decât o închipuire omenească
și că în realitate nu se poate realiza așa ceva.
Dar să lăsăm asta, doresc Eusebiu ca tu să fii fericit și să nu mai suferi,
aș dori să văd că și viața ta este asemenea vieții lui Alin.
Mă întristează mult faptul că mai mereu ai parte de mari eșecuri în
viața ta sentimentală.
Of, într-un fel este bine că mama ta nu mai este pentru că s-ar întrista
mult văzând cum suferi.
– O să fiu mai bine, nu îți face griji.
– Să sperăm, dar să știi că pe de altă parte mă bucur că ești acasă cu
mine.
Se așternu tăcerea între ei.
Își sorbeau în tăcere amândoi ceaiul.
119
Eusebiu se gândea la faptul că bătrânul nu putea înțelege de ce el

împărtășește vestea bună a mântuirii, oamenilor și că ar fi fost de prisos
să încerce să-i spună cum iubirea lui Hristos îl motiva să facă acel
lucru.
În acea noapte până să adoarmă Eusebiu se gândi la discuția cu tatăl
său, și ajunse la concluzia că toată viața duhovnicească pe care el
începuse să o trăiască în ochii celorlați era o adevărată nebunie.
Însă în ciuda acelui lucru era hotărât să meargă înainte pe acel drum
ce îi oferea un sens existențial și bucuria de a trăi.
În următoarele zile starea sănătății lui Alexandru se înrăutății și mai
mult. Eusebiu împreună cu Alin îl duseră la un medic.
După spusele medicului, tatăl lor începuse să aibă complicații la inimă
ce îi creau dificultăți de respirație.
În tot acel timp, întristat fiind de starea sănătății tatălui său, Eusebiu
urmărea cu interes tot ce se întâmpla în lume și mai ales era atent la
războiul din Ucraina.
Îl îngrijora faptul că în lume lucrurile mergeau extrem de prost și mai
ales inflația era foarte mare și umplea de amărăciune viețile oamenilor.
Apoi mai era și zvonul că era foarte posibil ca Polonia și România
să fie introduse în războiul ruso-ucrainean.
Însă un lucru totuși îl linștea și anume faptul că deasupra tuturor trona
Dumnezeu care din veșnicia Sa veghea ca planurile Sale să se
împlinească pe căile tainice ale providenței.
De aceea era convins că nici oamenii și nici demonii nu puteau
împinge lucrurile mai departe de ceea ce Dumnezeu îngăduia.
Dar exista o problemă și anume, el ca individ trebuia să fie implicat în
planurile lui Dumnezeu și să poată discerne pe marea tumultoasă a
vieții lucrarea providenței și chemarea lui Dumnezeu pentru el, era
convins că avea un rol în societate pe care trebuia să și-l împlinească.
Într-o zi spre seară pe când tatăl său slăbit de boală stătea în pat,
Eusebiu îi citi din predica de pe muntele fericirilor, în mod special
fericirile rostite de Iisus.
120
Bătrânul după ce îl ascultă cu atenție zise:

– Ce frumos, și ce minunat este faptul că am ajuns ca unul din băieții
mei să-mi citească la sfârșitul zilelor mele din Biblie!
Este atât de înălțător tot ceea ce tu mi-ai citit!
A doua zi dimineață când Eusebiu intră în camera tatălui său pentru
ai spune că pleacă la muncă, rămase surprins de faptul că bătrânul
stătea cu fața în sus nemișcat asemenea unei stane de piatră.
Întreaga față a tatălui său plină de riduri era marcată de oboseală și
boală, însă părea că bătrânul își găsise odihna deplină.
Iar mâinile așezate peste plapumă păreau istovite de toată truda unei
vieți de muncă.
În prima fază Eusebiu gândi că bătrânul doarme și că ar trebui să-l lase
să-și împlinească somnul.
Însă observă pe fața acestuia o paloare stranie și apoi nu se auzea nici
un zgomot, nici măcar o respirație ușoară ca a unui om ce doarme fără
a sforăi.
Se apropie de tatăl său pentru ai lua pulsul și constată că nu mai
respira, era rece semn că murise de câteva ore în cursul nopții.
Stând în fața trupului neînsuflețit al tatălui său, Eusebiu simți o durere
adâncă pentru acea pierdere.
Apoi se gândi la fragilitatea vieții umane și la cât de trecător este omul
asemenea ierbii de pe câmp.
Ultima seară petrecută cu tatăl său în care îi citise din Biblie și uimirea
bătrânului îi tot revenea în minte.
Iar în acele momente privind acel chip acoperit de paloarea morții se
înfioră.
Pentru înmormântare Eusebiu organiză și plăti totul împreună cu
Alin. Vlad împreună cu sora lor din Spania nu putură veni pentru a
participa la înmormântare.
După ce totul se termină Eusebiu rămase singur în casa părintească
apăsat de gânduri sumbre și foarte îndurerat de pierderea tatălui său.
În ultimul timp îi stăruia gândul că ar trebui să plece înapoi în occident.
121
Pe de altă parte ceva în el stăruia să rămână în locul acela și să se

împace cu Elena. Și spre surprinderea lui în acele momente se auzi
cum ușa casei se deschide și în prag își făcu apariția Elena.
O văzuse și la cimitir printre oamenii adunați pentru slujba de
înmormântare și se bucură că ea în acele momente grele pentru el
venise pentru ai fi alături.
– Bună Eusebiu, sincere condoleanțe îmi pare rău pentru tatăl tău...
– Mulțumesc, dar până la urmă trebuie să înțelegem că acesta este
ciclul vieții, a trăit, a lucrat, și-a întemeiat o familie, s-a bucurat de
viață și apoi a murit.
Oamenii nu înțeleg că asta este doar prima moarte și că este de fapt
un somn din care se pot scula la învierea celor neprihăniți pentru a intra
în împărăția slavei.
Moartea a doua este groaznică pentru că de acolo nu mai există șansa
mântuirii...
– Ce vrei să spui Eusebiu nu te înțeleg?
– Scuză-mă m-am exprimat ca un instructor de școală biblică care
vorbește unor oameni mai avansați în ceea ce privește cultura biblică.
Dar am să încerc să-ți explic mai pe larg pentru ca tu să mă înțelegi.
În Sfintele Scripturi ni se spune că atâta timp cât trăim în această viață
avem șansa de a ne împăca cu Dumnezeu și putem primi și
experimenta încă de pe acum viața veșnică așa ca un dar nemeritat.
Iar în fața morții rămânem cu speranța învierii și la a doua venire a lui
Hristos vom învia și ne vom înălța cu El spre ceruri pentru a trăi
veșnicia.
Pe de altă parte dacă trăim aici pe pământ respingând la nesfârșit
chemarea duioasă a lui Dumnezeu și într-o zi murim, nu vom avea
parte de prima înviere a oamenilor neprihăniți ci vom învia la sfârșit
alături de cei nelegiuiți și vom avea parte de moartea a doua din care
nu mai există înviere, adică vom fi distruși pentru totdeauna de focul
judecății lui Dumnezeu...
– Este foarte promițător ceea ce ai spus în prima parte, și foarte
înspăimântător ce ai spus în a doua parte.
122
– Nu am rostit decât adevărul așa cum este revelat în Sfintele Scripturi.

– Mă faci să tremur cu astfel de afirmații, atât de radicale!
– Nu îmi aparțin, se găsesc în Sfintele Scripturi și orice om le poate
citi și înțelege dacă vrea.
– Bine te-am înțeles, dar cu noi cum rămâne Eusebiu pentru că înaintea
lui Dumnezeu suntem căsătoriți?
– Trebuie să înveți să mă respecți mai mult Elena, așa cum fac eu cu
tine.
– Ce, tot eu sunt de vină?
– Ai nevoie să înveți mai mult ceea ce înseamnă rafinament, prea
încerci să mă domini cu temperamentul tău...
– Cum, tot pe mine mă acuzi nu îți este rușine?
Și eu care am venit acum să ne împăcăm și să te iau acasă, cine te crezi
tu Eusebiu de îndrăznești să-mi dai tu mie lecții de comportament?
Nu uita că îți sunt superioară din punct de vedere intelectual, educația
mea o spune și locul pe care îl ocup în societate.
De aceea eu sunt mult mai în măsură să-ți dau lecții și nu tu mie.
Ori îți ceri acum iertare ori eu plec și nu mă mai întorc la tine niciodată.
Câteva clipe se priviră în ochi.
Privirea Elenei strălucea de mândrie rănită și dorința de al domina pe
Eusebiu. Privirea lui Eusebiu reflecta dorința de a o modela pe Elena
după cum el credea că este mai bine.
– Trebuie să înveți Elena ce înseamnă blândețea și supunerea în fața
lui Dumnezeu, și ce înseamnă să nu te mai comporți atât de impulsiv...
– Ce... iar îndrăznești?
Elena îi întoarse spatele și ieși trântind cu furie ușa casei.
Eusebiu rămas singur privind în urma ei gândi:
„Nu mă pot întoarce acum la tine Elena, pentru că asta ar însemna să
te las să mă chinui toată viața.
Tu trebuie să înveți să devii o femeie cu tact și rafinament așa cum era
Sefora. Deși în cazul tău cred că va fi enorm de greu și va trebui să
treci prin multe pentru a învăța.”
123
Apoi Eusebiu ieși afară în curte și se lăsă îmbătat de toată

frumusețea primăverii.
Acel aprilie era frumos, copacii erau înfloriți și peste tot se întindea
verdele viu al primăverii.
Stând pe banca din fața casei privi cerul, acele înălțimi albastre aveau
darul de ai mângâia inima sa îndurerată.
Și în ciuda neînțelegerilor cu Elena și a morții tatălui său simți cum în
inima sa se coboară pacea, și fu cuprins de o liniște minunată.
124
Capitolul 19
Începutul lunii Mai îl găsi pe Eusebiu trăind intens comuniunea sa
cu Dumnezeu.
Muncea zi de zi în șantierul naval cu Alin și acolo la muncă de câte ori
avea ocazia le împărtășea oamenilor din cuvintele minunate ale lui
Dumnezeu.
De asemenea urmărea cu interes tot ce se întâmpla în Ucraina și îl
uimea foarte mult acel război dus cu brutalitate, ba chiar cu sălbăticie
și nu înțelegea cu mintea sa de om simplu de ce nu se căuta o soluție
pe cale diplomatică pentru a se opri acel conflict sângeros.
Singura explicație pe care o găsea era că se dorise acel război pentru
a se declanșa o puternică criză economică pe fondul căreia se putea
realiza marea resetare mult dorită de oligarhi.
Peste tot în jurul său vedea oameni ce se plângeau că inflația era foarte
mare.
Viețile oamenilor erau tot mai afectate de consecințele acelui război.
Eusebiu avea impresia că lumea întreagă se îndrepta spre o noapte
a umanității.
Apoi îl uimea foarte tare drama ucrainenilor, vedea și în orașul său
refugiați ce fugeau îngroziți din fața bombardamentelor rusești și totul
era ca desprins dintr-un scenariu de groază.
Urmărea și pe internet și la televizor emisiuni de știri și rămânea
îngrozit de imaginile de coșmar unde se vedea cum foarte multe clădiri
din mai multe orașe din Ucraina erau dărâmate de bombele rusești.
Operațiunea militară a lui Putin continua decimând vieți de oameni
și semănând suferință, groază, și moarte.
Pe măsură ce îl urmărea pe Zelinski, acesta îi dădea tot mai mult
impresia că era dirijat de cineva din umbră pentru a împinge lucrurile
într-o anumită direcție.
Îi dădea impresia unui actor ce era în slujba elitei mondiale, și
nicidecum nu îl putea vedea ca pe un mare patriot după cum încerca
mass-media să îl prezinte.
125
În acele zile primi de la Elena un mesaj pe Messenger unde îi scria:

,,Eusebiu am crezut în tine dar mai dezamăgit amarnic, te-am crezut
un om bun dar în realitate tu ești foarte dur, iar acum am tot mai mult
convingerea că ești și un om rău pentru că mi-ai nenorocit viața,
făcându-mă de râs înaintea oamenilor.
Apar în societate ca o femeie măritată ce trăiește singură, iar tu ai
obsesiile tale și nu vrei să conviețuim ca o familie.
Dumnezeul în care zici că crezi să-ți răsplătească după tot răul ce mi l-
ai făcut.”
Acel mesaj îi tulbură inima lui Eusebiu și pentru prima oară își puse
întrebarea:
„Oare Elena nu are dreptate?
Se pare totuși că mă port prea dur cu ea.
Și apoi cum cred eu că ea va învăța să fie blândă și cu tact, dacă eu
stau departe de ea?
Oare cu trecerea timpului nu se va înrăi tot mai mult împotriva mea și
reconcilierea noastră va fi tot mai greu de realizat?
Se pare că greșesc, însă pe de altă parte dacă mă întorc acum la ea și
nu va recunoaște că are nevoie de modelare în comportamentul ei,
viața noastră va fi ca un dezastru.
Atunci cei de făcut?”
Acele gânduri îi spulberară lui Eusebiu liniștea sa interioară și îl
aruncară într-o stare de zbucium, iar conștiința sa începu să-l mustre
datorită faptului că totuși se comportase prea dur cu Elena ce era o
femeie minunată în ciuda temperamentului ei.
Spre sfârșitul lunii Mai, Eusebiu primi înștiințarea de la locul său
de muncă, că el împreună cu alți muncitori începând cu data de 1 iunie
pentru o perioadă de trei luni de zile erau trimiși în șomaj tehnic.
Alin îi spuse că putea remedia acea problemă, trimițând alt
muncitor în șomaj și să-l oprească pe el la muncă.
Însă el se opuse și rămase acasă în șomaj.
126
Având timp mai mult, urmărea cu interes tot ce se întâmpla în lume

și căuta să învețe prin prisma Bibliei din învățăturile minunate ale lui
Dumnezeu.
Însă în adâncul ființei sale începuse să se cuibărească ideea că nu
procedase corect cu Elena și că în parte era și el vinovat de despărțirea
lor.
Se gândi să plece pentru un timp în Hamm un oraș din Germania
de unde Titu prietenul său îl chema să vină acolo la lucru.
Ar fi vrut să plece pentru un timp scurt în Germania pentru că știa că
drumul în sine și șederea pentru un timp departe de casă îl va ajuta să
ia o hotărâre și să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită.
Într-o seară ieși pe faleză, își alese un loc cât mai retras pentru a sta
liniștit și a medita în speranța că va găsi o soluție la problema sa cu
Elena.
Acea seară de vară era frumoasă, apele Dunării străluceau în
răsfrângerea razelor de soare, pescărușii croncăneau și zburau în
cercuri și se așezau apoi pe gărduțul falezei sau pe micile ambarcațiuni
acostate pe acolo.
Mireasma apei împletită cu mireasma verii îi dădea un nou impuls
de viață lui Eusebiu.
Privea valurile Dunării ce se izbeau de marginea de beton a falezei
atunci când erau împinse de unele vapoare mai mari ce navigau prin
apropiere, sau valurile deveneau mai mici când apele erau străbătute
de ambarcațiuni ușoare.
În rest observă că atunci când apele erau liniștite valurile aveau un
ritm al lor propriu.
Îi plăcea să urmărească jocul valurilor ce îi aducea aminte de anii
copilăriei când venea la Dunăre cu părinții și frații săi și se jucau pe
faleză, sau intrau în apă și cum mama lor era mereu îngrijorată ca nu
cumva unul din ei să se înece.
De asemenea avea impresia că acea mișcare a valurilor se asemăna
cu zilele vieții lui, pentru că în viața lui trăise zile line și frumoase și
trăise zile în care avusese impresia că valurile vieții aveau să-l doboare.
127
Șirul gândurilor sale fu întrerupt de sunetul unui apel telefonic,

privi ecranul telefonului său și văzu numele lui Fabian cu care mai
conversase la anumite intervale de timp. Răspunse la apelul telefonic:
- Da...
- Salut Eusebiu, se auzi vocea plină de speranță a lui Fabian, ce mai
faci?
- Uite stau și admir Dunărea, pentru că am rămas fără muncă și am mai
mult timp la dispoziție.
- Este minunat acest lucru!
Dar scuză-mă că te întreb, cu Elena nu te-ai mai reconciliat?
Fabian știa de la Eusebiu în parte de conflictul pe care acesta îl avea în
noua sa viață de familie.
- Încă nu, dar trebuie să iau o hotărâre în această privință, însă de
moment mă gândesc să plec pentru o perioadă mai scurtă de timp în
Germania.
Încep să cred că am nevoie de o călătorie pentru a putea depărtându-
mă de aici să văd lucrurile și altfel.
- Nu este bine să pleci așa de departe.
Hai că îți propun eu ceva, uite despre ce este vorba, fostul tău cumnat
Marcu este aici în România și are o comunitate în munți unde este
predicator laic.
Ei bine acolo se construiește o capelă și un centru medical.
Eu mă duc acolo peste câteva zile pentru ca un timp să lucrez ca
voluntar și cred că și pentru tine ar fi minunat să petreci ceva timp
acolo și să ajuți prestând muncă voluntară.
Într-un fel și eu și tu suntem datori lui Marcu pentru că el ne-a
descoperit calea mântuirii.
Eusebiu simți în acele momente că invitația lui Fabian era
providențială și acceptă.
Căzură de acord ca peste două zile Eusebiu să călătorească până la
Iași unde locuia Fabian și apoi de acolo să plece spre acea comunitate
religioasă din munți.
128
Fabian era venit doar de câteva săptămâni din Germania unde erau
fetele, nepoții, și ginerii săi, și era decis să rămână doar pe perioada
verii în România pentru aș rezolva anumite treburi după care dorea să
se reîntoarcă în Germania, pentru a fi cât mai aproape de familia sa.
În schimb, Marcu abandonase Germania împreună cu familia sa și
trăia într-o vale dintre munți unde împreună cu alți prieteni de ai săi
făcuse câteva solarii și chiar un mic centru medical la care veneau
mulți oameni pentru a fi tratați gratis, pentru că acolo veneau prin
rotație diferiți medici ce tratau pe tot parcursul anului oamenii.
Ba mai mult de atât, aveau și o caravană cu care mergeau prin satele
și orașele din apropiere pentru ai trata pe cei săraci ce nu își puteau
permite o consultație medicală.
Marcu era sponsorizat în toată activitatea sa de câteva persoane ce
dispuneau de bani și care voiau să înființeze acolo cu timpul un centru
medical mai mare.
Din acel loc Marcu mai organiza prin satele și orașele ce se aflau prin
preajmă, conferințe medicale unde veneau anumiți medici ce îi învățau
pe oameni multe lucruri legate de sănătate și dietă.
De asemenea erau organizate și evanghelizări pe care le susținea
Marcu sau anumiți pastori invitați pentru astfel de evenimente.
Pentru Eusebiu acea ocazie de a petrece un scurt timp acolo în munți,
muncind în aer liber și fiind în comuniune cu acei oameni plini de
altruism era precum a răspunde la chemarea lui Dumnezeu.
Se simțea ca cei doisprezece ucenici atunci când Iisus i-a luat de o
parte pentru ai învăța ceva mai deosebit și ai lăsa să se odihnească
puțin.
Era mai mult ca sigur că acolo în munți Dumnezeu avea să-i vorbească,
și el avea să înțeleagă cum trebuia să procedeze cu Elena.
Și mai ales se bucura că avea să fie din nou cu Fabian și Marcu,
prietenii săi cu care petrecuse clipe frumoase în Berlin.
Perspectiva acelei călătorii îl încânta și i se părea minunată acea
ocazie. Era ferm convins că din punct de vedere spiritual avea să urce
o treaptă mai sus în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu.
129
Iar în privința neînțelegerilor dintre el și Elena era dispus dacă avea

să fie convins că Dumnezeu îi arată o cale să o urmeze, indiferent dacă
asta însemna să se întoarcă la Elena și să fie umilit de ea.
Inima lui Eusebiu se umplu de bucuria perspectivei acelei călătorii.
130
Capitolul 20
În acea seară, pe când se întorcea spre casă pe străzile aproape pustii
cufundate în întunericul serii, la colțul unei străduțe în apropierea unui
bar îl văzu pe Relu ce era împreună cu Silviu.
Cu Relu mai conversase în câteva rânduri și chiar încercase să-l ajute
pentru al determina să trăiască altfel.
Însă Relu se opuse și nu dorise ajutorul său.
Ajuns în dreptul celor doi, Eusebiu îi salută.
Relu veni în întâmpinarea lui și îi zise:
- Te rog împrumută-mi o sută de lei.
Eusebiu rămase puțin mirat, apoi scoase portofelul și îi dădu banii lui
Relu.
- Când un prieten îți cere o sută de lei, poți să-i dai o sută cinzeci că
doar dai la un prieten, spuse Silviu și se apropie de Eusebiu.
La lumina ce reflecta de la un bec din apropiere, Eusebiu îl putu privi
și mai bine pe Silviu ce era îmbrăcat cu haine ponosite, iar fața lui i se
păru și mai buhăită de băutură de cum îl văzuse cu ceva timp în urmă
în casa lui Relu.
- Tu nu te amesteca, zise Relu.
- De ce să nu mă amestec doar ăsta vine din Germania și are bani, așa
că poate ajuta un prieten la nevoie sau poate că ne face cinste cu câte
o bere, ei ce zici?
Eusebiu simți mirosul puternic de alcool ce venea de la Relu și Silviu
și își dădu seama că cei doi băuseră bine în acea seară.
- Mă grăbesc spre casă de aceea nu pot, se scuză Eusebiu.
- Relu, se pare că prietenului tău îi este rușine să bea o bere cu noi, zise
Silviu și râse mai mult forțat.
- Poate că ar trebui să trăiți și altfel, zise Eusebiu dându-și seama că
gândise cu voce tare și că nu ar fi trebuit să fi spus acele cuvinte.
- Cum?
Iar îndrăznești să începi cu morala, ce ești tu un învățător?
131
Dacă i-ai dat o sută de lei lui Relu de acum poți să începi cu morala
ta de doi bani.
Vezi că te cam întreci și s-ar putea să ai probleme cu mine...
- Stai liniștit Silviu, doar ți-am spus să nu te amesteci.
Am copilărit împreună cu Eusebiu și de aceea îi permit să mă
dojenească.
- Da, dar a spus că ar trebui să trăim și altfel adică s-a referit la noi doi,
vociferă puțin enervat Silviu.
- Ai remarcat bine, m-am referit la amândoi și am dorit să vă spun că
ar fi bine să vă gândiți la modul cel mai serios că stilul vostru de viață
o să vă nenorocească de tot, rosti ferm Eusebiu.
- Asta nu este treaba ta, iar mie nu îmi dă lecții nimeni, strigă Silviu și
fața începu să i se înroșească de furie.
Eusebiu își dădu seama că comisese o greșeală și că nu ar fi trebuit să
fi început acea discuție.
Relu interveni și îl trase de acolo pe Eusebiu.
Silviu rămase în urma lor, făcură câțiva pași în tăcere.
- Scuză-mă, îngăimă Relu.
Eusebiu nu îi răspunse lui Relu, merseră puțin în tăcere apoi se opriră.
Privind spre locul unde era Silviu pentru a se asigura că acesta era
departe și nu îl mai putea auzi Eusebiu zise:
- Îmi pare rău, nu trebuia să spun ceea ce am zis dar suntem prieteni
din copilărie și nu am putut să trec nepăsător pe lângă tine și să văd
cum te prăbușești moral.
Poți să rupi cu astfel de prieteni după cum ți-am mai spus și să începi
o viață nouă.
În următoarele zile va trebui să plec la Iași și apoi în altă parte, dar mă
voi întoarce și dacă vrei te voi ajuta să îți găsești un loc de muncă.
Ți-am vorbit de câteva ori despre Dumnezeu și nu ai dorit să mă asculți
însă reține un aspect, dacă vei trăi tot așa nici o femeie de treabă nu se
va apropia de tine niciodată.
Te vei nenoroci singur, îmi pare sincer rău pentru tine, pe calea pe care
ai pornit nu vei reuși niciodată să-ți refaci viața după cum dorești.
132
Încă odată îți spun, chiar dacă voi deveni plicticos, doar alături de
Dumnezeu ai o șansă mare de a te reabilita, te rog gândește-te la tot ce
ți-am spus.
Relu îl ascultă atent pe Eusebiu, apoi spuse:
- Mulțumesc pentru sfaturi, întotdeauna mi-ai dorit binele, mă voi
ridica, nu mă voi lăsa doborât nici de influența lui Silviu și nici de
nefasta dependență de alcool.
- Dumnezeu să te ajute, mă voi bucura mult să te văd trăind și altfel.
- O să vezi că nu sunt vorbe în vânt, după ce te vei întoarce din călătoria
ta vei întâlni în persoana mea un alt om.
- Eu cred că tu poți să învingi influențele nefaste ce te asediază și să fii
un alt om.
Și nu uita remediul pentru orice circumstanță nefavorabilă a vieții este
la Dumnezeu, caută-L și te vei minuna de posibilitățile de dezvoltare
spirituală ce se vor deschide în fața ta.
- Mulțumesc, am să țin cont de tot ce mi-ai spus.
Se despărțiră ca doi buni prieteni.
După cum stabili cu Fabian, în zilele următoare Eusebiu plecă din
orașul său de lângă Dunăre spre Iași cu un microbuz în care mai erau
câțiva călători.
Trecură Dunărea cu bacul, iar după câteva ore ajunse în Iași.
Fabian îl aștepta în autogara unde oprise microbuzul.
Revederea lui Fabian îi umplu inima de bucurie lui Eusebiu, se
îmbrățișară.
Fabian îl examină puțin pe Eusebiu după care zise:
- Te-ai maturizat mai mult, dar tot tânăr și puternic ești!
Eusebiu privindu-l pe Fabian constată că acesta îmbătrânise mai mult,
dar încă se ținea bine.
Și ca în trecut îl uimea la Fabian ochii săi cenușii ce reflectau speranță
și bunătate, și acea expresie a feței sale de om trecut prin multe.
Porniră de la autogară cu mașina lui Fabian, un Opel Astra de
culoare albastră pe care acesta îl conducea cu multă grijă fiind foarte
atent la traficul aglomerat din Iași.
133
- Trebuie ca până plecăm să îl vizităm pe Marcu, să-ți arăt Iașul pentru

că să știi, este un oraș frumos.
- Mi-ai face o deosebită plăcere dacă am putea ca în zilele următoare
să vizităm locurile cele mai frumoase ale Iașului.
- Da, cum să nu, cu cea mai mare plăcere.
Și mai mult decât atât vreau să știi că mă bucur mult că suntem din nou
împreună.
- Și eu mă bucur de revederea noastră.
De asemenea doresc să te întreb:
Cum este viața oamenilor pe aici?
Mă refer în primul rând la inflația mare și la tot contextul sumbru al
neobișnuitului război ruso-ucrainean.
- Oamenii sunt amărâți, trăiesc greu, și-au pierdut total încrederea în
clasa politică aflată la putere.
Sunt timpuri acum în care pentru toți este o mare ocazie să se apropie
de Dumnezeu.
Iar tu și eu suntem doi oameni privilegiați pentru că îl cunoaștem pe
Dumnezeu, și de aceea nu suntem niște oameni fără speranță în această
lume plină de suferință.
Noi doi știm că doar a doua venire a lui Hristos în glorie va pune capăt
suferinței umane.
Dar vezi tu bieții oameni trăiesc în întuneric și nu înțeleg planul de
mântuire și evenimentele finale ce au început să se deruleze cu
repeziciune și punctul final fericita noastră nădejde.
Ei bine, ei nu cunosc aceste lucruri și de aceea au nevoie să li se spună
că Dumnezeu nu a abandonat omenirea ci are un plan minunat pentru
noi toți.
- Se pare că ai devenit un predicator mai bun ca Marcu, zise surâzând
Eusebiu.
- O, nici chiar așa, dar să știi că în ultimul timp am citit mult Sfintele
Scripturi și unele comentarii biblice, și am meditat mult la minunatele
teme ale sfintei Cărți.
134
Toate aceste descoperiri mi-au luminat bătrânețea.

În timp ce vorbeau străbătând cu mașina străzile Iașului, Eusebiu
privea clădirile mai mari și oamenii ce mișunau pe trotuare la acele ore
ale serii.
Era impresionat de tot acel iureș al vieții cu care îl întâmpina marele
oraș.
După ce pătrunseră pe niște străzi unde erau mai multe case ce
dădeau impresia că erau locuite de oameni gospodari, Fabian opri
mașina în fața unei case mari acoperită cu tablă Lindab de culoare
verde închis, având o mansardă cu geamuri mari.
În fața casei erau doi cireși, un petic de iarbă și o grădiniță de flori.
Cireșii încărcați cu cireșe coapte împreună cu iarba verde și florile
dădeau impresia unui loc edenic.
Pășind pe aleea betonată ce se întindea de la poartă până la ușa
casei, Eusebiu avea impresia că venise în vizită la un adevărat prieten.
Intră în holul casei, apoi condus de Fabian în sufragerie unde era o
masă mare cu scaune în jurul ei, câteva fotolii de culoare bej cu dungi
maronii aranjate în jurul unei măsuțe de sticlă, o bibliotecă cu multe
cărți, un televizor așezat pe un mobilier special și o mobilă a cărei
vitrină era încărcată cu diferite bibelouri de porțelan.
Eusebiu se așeză pe un fotoliu.
Fabian plecă la bucătărie și reveni cu o sticlă de nectar de piersici și
două pahare.
- Te servesc acum cu nectar și mai târziu o să mâncăm ceva ce am
pregătit special pentru tine.
- Nu trebuie să te deranjezi atât de mult.
- Nu este nici un deranj, ci o bucurie foarte mare.
Fabian se așeză pe un fotoliu în fața lui Eusebiu, după care zise:
- Sau întâmplat multe lucruri în viața mea și în lume de când nu ne-am
mai văzut, deși noi doi la telefon am mai discutat câte puțin.
Cel mai important lucru pentru mine este faptul că nu mai sunt
considerat de ai mei drept nebun, pentru că sau derulat o serie de
evenimente care au schimbat totul.
135
Dar să încep prin ați povesti ce s-a întâmplat după ce ai plecat din
Berlin.
Un timp am umblat cu Marcu pe la întrunirile pe care le avea cu diferiți
oameni cu care studia Biblia.
Îl urmam peste tot și eram atent la învățăturile pe care le dădea, de
asemenea studiam în particular Biblia cu un zel nemaipomenit pentru
că simțeam că Dumnezeu mă cheamă să ies din întuneric și să pășesc
în lumina Sa minunată.
În Germania a urmat acea perioadă de vaccinare în masă, dintre ai
mei s-a vaccinat Ștefan, Petre ce este un alt ginere de-al meu și Nina
fiica mea mijlocie nevasta acestuia.
Nepoții nu sau vaccinat niciunul și asta m-a bucurat nespus.
Însă s-a întâmplat o tragedie cu o familie de români ce erau prieteni cu
Ștefan și Adina, așa se numește fata mea mai mare.
Ei bine, această familie de români ce nu aveau copii și erau destul de
tineri, având în jur de patruzeci de ani sau vaccinat cu două sau trei
doze, nu mai rețin acest aspect iar la opt luni după ce sau vaccinat au
început să aibă mari probleme de sănătate.
Au luptat ceva timp cu miocardita și alte complicații, după care în
mod subit au decedat, mai întâi bărbatul apoi la ceva timp și femeia.
Dintre ai mei Petre și Nina de moment nu au probleme, însă Ștefan a
început să aibă probleme serioase iar un medic la diagnosticat cu
miocardită și i-a spus că, cauza este vaccinul.
Și de aici eu am început să fiu privit altfel după tragedia acelei
familii și a îmbolnăvirii lui Ștefan.
Iar toți ai mei acum au început să aibă din nou încredere în mine și
chiar Ștefan ce era atât de înverșunat altădată, acum îmi spune în stilul
lui caracteristic:
„Ai avut dreptate totul a fost o făcătură!”
Iar eu pornind de la acest punct am îndrăznit și le-am prezentat tuturor
fiind adunați într-o ocazie laolaltă cu fiicele mele, ginerii și nepoții
mei, le-am vorbit despre planul lui Dumnezeu și despre minunata Sa
iubire pentru noi toți.
136
Și m-au ascultat cu respect, ba chiar au început să-mi pună întrebări

legate de ce va fi în viitor, pentru că vezi tu inflația mare din Germania
a zguduit confortul multora și oamenii încep să înțeleagă că în fața
statului paralel ce uneltește pentru ai distruge nu îi apără nimeni, și
încep să simtă că au nevoie de Dumnezeu.
Iar războiul acesta a demonstrat cât de crudă, perversă și barbară, este
lumea așa zis civilizată.
Și de aici cuprinși de teama pentru ce va fi în viitor oamenii încep să-
L caute pe Dumnezeu.
Iar unii chiar se trezesc și își dau seama că au fost mințiți și manipulați
în cei doi ani de plandemie, totul pentru ca să primească un vaccin prin
care populația lumii să fie redusă.
Mă doare inima atunci când deschid Facebook-ul și constat că pe zi
ce trece mor oameni subit, iar cauza nu este alta decât efectele
secundare cauzate de vaccin.
O, cât de ușor au fost manipulați oamenii de mașinațiile marilor
oligarhi!
Ce bine ar fi fost dacă oamenii nu ieșeau la vaccin.
Cu o neprezentare masivă la vaccinare indiferent de pierderile
materiale pe care le-am fi suportat, îi puteam învinge pe autorii
plandemiei, iar cei ce au murit puteau rămâne în viață.
Dar cei mai trist este faptul că mulți din cei ce sau injectat cu acest ser
experimental se vor duce.
Vezi tu acum privind în urmă cum toate teoriile ce erau numite
conspiraționiste sau împlinit!
Și cei mai rău este faptul că ni se pregătește închisoarea digitală și
creditele sociale, iar mulți vor cade din nou în capcană pentru că nu
vor sau nu pot să discearnă de unde vine răul.
- Pe deasupra au adus și războiul din Ucraina.
- Acest război, regizat tot de marii oligarhi este o rușine pentru
umanitate.
137
Apoi Fabian începu să vorbească despre conflictul din Ucraina și

despre toate aranjamentele meschine din culise și cum în continuare
omenirea era manipulată prin intermediul războiului să accepte inflația
mare și toate nenorocirile ce veneau ca urmare a acelui război sinistru.
Și mai ales insistă asupra faptului că America împreună cu țările
membre NATO susțineau Ucraina luptând astfel împotriva Rusiei.
Iar despre pace, în toate discursurile oficiale ale marilor lideri se
amintea doar vag și se insista foarte mult pe sprijinul ce trebuia dat
Ucrainei pentru ca astfel conflictul să continue.
Sfârșiră discuția din acea seară prin aș întări reciproc încrederea în
Dumnezeu ce se afla la cârma lumii, deși aparent răul părea să triumfe
și mai mult de atât își reamintiră promisiunile divine legate de timpul
sfârșitului.
Plecară la culcare în acea noapte cu gândul că Dumnezeu nu îi va
abandona pe cei ce și-au pus încrederea în El.
138
Capitolul 21
După două zile, timp pe care Eusebiu îl petrecu în mod minunat cu
Fabian vizitând Iași-ul, porniră spre comunitatea religioasă din munți.
Se întâlniră cu Marcu într-un oraș ce se afla în apropiere de acea
comunitate.
Călătoriseră cu mașina lui Fabian până acolo, iar Marcu îi aștepta la o
benzinărie, însoțit fiind de un bărbat solid pe nume George ce părea
foarte serios.
Marcu se bucură de întâlnirea lor și îi îmbrățișă.
Revăzându-l pe Marcu, Eusebiu se bucură și constată că acesta se
maturizase și că chipul său îi amintea de Sefora și asta îi deschise puțin
o rană mai veche din inima sa ce o credea cicatrizată.
La fel ca și prima oară când îl văzuse în Berlin rămase uimit că pe fața
sa se oglindea faptul că descoperise o taină minunată și că acea
descoperire îl umplea de bucurie și de aceea împărtășea tuturor vestea
bună a mântuirii.
Cu mașina lui Fabian urmară furgoneta Opel de culoare gri în care
era Marcu și George.
Furgoneta avea scoase scaunele din spate și era încărcată cu diferite
pachete.
După o călătorie frumoasă ce dură mai bine de o oră, timp în care
Eusebiu admiră peisaje frumoase ajunseră într-o vale plină de verdeață
ce era înconjurată de munți falnici pe a căror creste se vedea zăpada ce
sclipea în bătaia razelor de soare.
Pe Eusebiu îl încânta toată acea priveliște și avea impresia că vârfurile
munților învăpăiați de lumina solară și bolta cerească ce se întindea ca
o cupolă albastră nesfârșită îi transmiteau chemarea de a urca pe
treptele măreției.
Acolo erau câteva case unele cu mansardă și altele doar cu un nivel,
și o mică biserică cu o turlă învelită cu tablă zincată. Eusebiu privind
acea biserică cu pereții vopsiți în alb avea impresia că și de acolo
venea o chemare lină, duioasă, de a se întâlni în acel loc cu Dumnezeu.
139
Dincolo de casele răzlețite se întindea o clădire lunguiață despre

care Eusebiu află că era o școală biblică la care veneau voluntari ce
doreau să se pregătească pentru a deveni misionari.
În spatele acelei școli era anexat un mic cabinet medical, apoi la o
depărtare de cinzeci de metri se întindeau câteva solarii, în preajma lor
era parcat un tractor mic de culoare verde.
În partea dreaptă a școlii la ceva depărtare era o groapă mare, acolo
era locul unde se construia o capelă și un centru medical.
Câțiva oameni lucrau la fundația acelor clădiri, unii cofrau iar alții
întindeau fier beton pe care apoi îl îndoiau la anumite dimensiuni
pentru a fi asamblat la fundație.
În următoarele zile viața pentru Eusebiu începu să se desfășoare
într-un mod cu totul nou.
Se scula dis-de-dimineață, mergea la capelă unde Marcu oficia un scurt
serviciu divin și se rugau apoi porneau cu toții spre diferite munci.
Femeile de acolo se ocupau de copii și pe lângă faptul că găteau
mâncare făceau și alte treburi precum munca la solarii.
Bărbații în mare parte mergeau la lucru la fundația clădirilor ce urmau
să fie construite.
Lui Eusebiu îi făcea plăcere faptul că muncea în acel aer curat de
munte și de asemenea îl încântau oamenii minunați pe care îi întâlnea
acolo.
Ba mai mult de atât era fascinat de experiențele cu Dumnezeu pe care
unii din acei oameni le povesteau.
Ceea ce înțelegea despre acea comunitate era că câteva familii se
desprinseseră din mijlocul societății pentru a se feri de ascensiunea
globalismului, trăind în munți și practicând credința creștină.
Într-o seară, Fabian îi prezentă o femeie ce avea în jur de șaizeci și
doi de ani și care se numea Lidia.
Pe Eusebiu îl impresionă acea femeie ce era medic și lucra ca voluntar
acolo în acea vară, mergând de asemenea și cu caravana prin satele din
împrejurimi și chiar în orașul din apropiere pentru a-i ajuta pe oameni.
140
Lidia era înaltă, nu prea corpolentă având părul lung și cărunt pe

care și-l ținea legat într-o coadă la spate.
Însă ce impresiona la ea era chipul ei în care se adânceau unele riduri
ce îi străbăteau fruntea și obrajii, dar în mod special la ea ieșeau în
evidență ochii ei verzi, mari, luminoși, ce reflectau altruism autentic,
iar în momentul când zâmbea fața ei se lumina pătrunsă fiind de
bunătate creștină.
În acele zile datorită efortului depus la acea muncă Eusebiu începu
să resimtă dureri în genunchiul piciorului stâng și fu nevoit în câteva
rânduri să meargă la cabinetul Lidiei unde de obicei erau oameni veniți
cu mașinile de prin împrejurimi pentru a fi consultați gratis.
De asemenea Lidia adusese și un stoc de medicamente pe care le oferea
oamenilor fără a le lua bani.
De obicei Eusebiu mergea seara la cabinetul ei după ce își termina
munca sa.
Într-o seară veni împreună cu Fabian care o cunoștea pe Lidia de
mai mulți ani datorită faptului că era din Iași și pe vremuri își tratase
fetele la ea.
Lidia era singură în cabinetul ei zugrăvit în alb și mobilat cu acel tip
de mobilier specific cabinetelor medicale.
Îi invită să se așeze pe cele două scaune așezate în fața biroului ei.
După ce discutară puțin, îi ceru lui Eusebiu să se întindă pe patul
medical și îi examină genunchiul, apoi îi puse o genunchieră specială,
îi dădu o alifie și începură să converseze între ei.
La un moment dat Fabian întrebă:
- Domnul doctor Marin ce mai face?
Lidia se întristă puțin și spuse:
- Trăiește în lumea lui, din păcate m-am despărțit de el.
- O, îmi pare rău să aud asta!
Dar fetele unde sunt?
- Cele două fete ale mele sunt mari acum, profesează medicina și mă
bucur că ele au ales să imite stilul meu de viață și nu al tatălui lor.
141
- Asta este minunat, dar ce s-a întâmplat cu dl. doctor Marin pentru că
din câte îmi aduc eu aminte era și el foarte dedicat în a face bine
oamenilor?
- Asta a fost la început în perioada când tu ne-ai cunoscut.
Pe atunci el își făcuse o pasiune din a le face oamenilor bine.
Însă pe parcurs lucrurile au luat o altă întorsătură datorită faptului că
a ajuns un chirurg bun și foarte faimos și asta i s-a urcat la cap.
A început să trăiască în mult lux și apoi a avut aventuri cu unele
asistente ce lucrau cu el.
Eu l-am avertizat că nu face bine, mai ales și datorită faptului că pe
lângă medicină a studiat și teologia cu scopul de a-i ajuta pe oameni
și din punct de vedere spiritual.
Noi când ne-am căsătorit am pornit în viață medici fiind, cu gândul
de a-i ajuta pe oameni.
Motto-ul nostru era și al meu a rămas, versetul din Evanghelia după
Ioan 12-24:
„Adevărat, adevărat vă spun că,

dacă grăuntele de grâu
care a căzut pe pământ
nu moare, rămâne singur,
dar dacă moare,
aduce multă roadă.”
Eu am trăit de-a lungul anilor urmând exemplul lui Hristos și mi-

am educat și fetele în acest spirit al jertfirii de sine.
Însă Marin și-a ales un alt mod de a înțelege și trăi viața.
Cel mai mult m-a scandalizat faptul că primea sume de bani de la
oameni pentru a realiza anumite operații.
De aceea l-am înfruntat în față și i-am spus:
„Ție nu îți este rușine în ce hal ai putut să cazi?”
Și de aici a început ruptura între noi.
142
Eu am rămas fidelă principiilor din tinerețea mea, pe când el din

punct de vedere spiritual a decăzut.
Pe mine mă motivează foarte mult în continuare imaginea ce se
desprinde din Evanghelii a lui Iisus vindecându-i pe oameni,
dedicându-se cu iubire oricărui caz și oricărei persoane ce venea la El,
îi insufla speranță.
Asta fac eu de mulți ani și pentru a îndeplini o astfel de lucrare pe
lângă medicină am studiat psihologie și teologie atât cât timpul mi-a
permis.
Specialitatea mea în medicină este cea de medic internist dar am
aprofundat și alte ramuri ale medicinei, iar la nevoie pot face și o
operație care nu este prea complicată pentru că au fost ocazii când l-
am asistat pe Marin în timp ce făcea diverse operații pacienților săi.
Pe lângă lucrarea de slujire ce o fac în favoarea oamenilor și care
îmi aduce mari satisfacții, mă bucur și de nepoții mei.
Dar cel mai mult vă mărturisesc în mod sincer mă bucur în comuniunea
cu Dumnezeu.
Îmi încep fiecare zi lecturând din Biblie și cerând prin intermediul
rugăciunii înțelepciune de la Dumnezeu ca să știu cum să tratez fiecare
pacient.
- Este trist ce aud despre dl. doctor Marin și în același timp minunat
tot ce ne-ai povestit despre motivația ta și lucrarea pe care o faci.
Dar despre pandemie, virusul Covid-19 și vaccinuri ce ne poți spune?
întrebă Fabian.
- Am primit în toți acești doi ani de pandemie de nenumărate ori
această întrebare, și am răspuns mereu spunând că virusul a fost creat
în mod artificial în laborator, vaccinurile sunt experimentale și nu
trebuiesc administrate oamenilor pentru că după cum s-a văzut nu au
ajutat la combaterea bolii.
Unde s-a mai pomenit să vaccinezi de patru ori o persoană
împotriva unei boli și acea persoană să facă acea boală?
143
Iar despre pandemie pot să spun că este de fapt o plandemie ce

slujește pentru îndeplinirea scopurilor meschine a elitei mondiale ce
conduce totul după planurile lor și care doresc să implementeze marea
resetare cu toată agenda lor satanică în opinia mea și mai ales se tot
bate darabana pe trans umanism care nu este altceva decât o prostie
utopică.
Și spun asta eu ca o ucenică a științei medicale aflate în slujba și spre
binele omenirii.
Marin în aceste aspecte este și el de aceeași părere cu mine.
Din păcate mulți din colegii mei medici au cedat și au făcut jocul celor
de la putere în detrimentul oamenilor de rând.
Unora când le-am atras atenția mi-au spus să-i las în pace pe oamenii
de rând și să nu le deschid mintea pentru că sunt proști și nu înțeleg.
Dar lucrurile nu sunt chiar așa pentru că oamenii simpli înțeleg
destul de mult dovada acestui fapt, este eșecul campaniei de vaccinare
din România promovată de politicieni.
Am mers întotdeauna pe principiul că nu poți face bine trișând.
Iar acum avem și sindromul morților subite.
Ce este îngrozitor și ceea ce mă uimește pe mine este faptul că în
ciuda acestor realități se organizează pentru la toamnă o nouă
campanie de vaccinare ce se dorește a fi de succes.
Eusebiu în linii mari îi povesti despre moartea Seforei.
La care Lidia spuse vădit emoționată:
- Cum Sefora a fost soția ta?
Eu o cunoșteam pe ea de când era copilă și pe fratele ei Marcu de
asemenea.
Am regretat enorm moartea ei, a fost o femeie deosebită de o înaltă
ținută morală.
Eusebiu auzind acele cuvinte se întristă și simți cum rana din inima
sa se deschide și mai mult.
Însă în următoarele zile își găsi din nou în acel loc echilibrul sufletesc,
dar nu putea să se bucure în mod deplin în mijlocul acelor oameni
pentru că de undeva din adâncul conștiinței sale îi vorbea stăruitor un
144
glas care îi spunea:

„Este nobil ceea ce tu faci în acest loc muncind printre acești
oameni, dar față de Elena actuala ta soție oare ai procedat corect
abandonând-o.
Ai venit aici și pentru a afla care este voia lui Dumnezeu în acest aspect
al vieții tale, dar nu îndrăznești să te retragi în munți și să ceri prin
rugăciune înțelepciune divină pentru a știi cum să acționezi.”
Eusebiu hotărî în sinea sa ca în următoarea zi de închinare de la
sfârșitul săptămânii să nu mai meargă la biserică ci să se retragă în
munți pentru a se ruga și descoperi calea pe care trebuia să o urmeze.
145
Capitolul 22
Ziua de închinare sosi și toată activitatea din acea vale se opri.
De obicei în acea zi se oficiau diferite servicii divine în biserica de
acolo.
Pe când aproape toți încă mai dormeau, Eusebiu porni pe drumul ce se
întindea din spatele solariilor și șerpuia prin pădure.
Era decis în acea superbă dimineață de vară să meargă în natură pentru
a contempla frumusețea pădurii, a munților, și a dobândi liniște
sufletească.
Iar mai presus de orice dorea să cunoască voia lui Dumnezeu pentru el
și Elena, pentru a ști ce avea de făcut pe viitor.
La început drumul era drept, însă pe măsură ce se apropia de pădure
urca în pantă.
Pădurea se întindea de la poalele celui mai apropiat munte până spre
jumătatea acelui lanț muntos.
Din valea unde locuise în ultimul timp se vedea în mijlocul pădurii o
poiană minunată pe care Eusebiu și-o alesese pentru a petrece acea zi.
Luase cu el într-un rucsac o sticlă de apă, fructe, și ceva de mâncare.
Îl bucura nespus faptul că parcurgea acel drum pentru că simțea că se
descătușează de toate frământările ce în ultimul timp îl apăsaseră.
După ceva timp ajunse în pădure și merse în continuare pe drumul
ce șerpuia pe acolo indicându-i calea.
Din când în când mai întâlnea și brazi înalți, falnici, pe care se oprea
să-i admire.
Îi plăcea acea pădure de conifere, dar mai presus de acele peisaje
naturale, frumoase, îl încântau păsările ce cântau în triluri diferite.
Uneori prin frunzișul copacilor pătrundeau raze de soare ce luminau
frunzele uscate și crengile de copaci pe jumătate putrezite ce erau
căzute pe jos.
Mirosea a iarbă și a pădure, iar urcușul său spre poiană era frumos și
avea ceva măreț, era ca și cum ar fi mers spre o întâlnire deosebită.
146
Avea sentimentul că cineva îl aștepta în acea poiană pentru ai

destăinui din marile taine ale vieții.
Era adânc pătruns în acele momente de sentimente creștine și dorea să
se plece cu reverență înaintea Creatorului ce crease astfel de minunății
precum bolta albastră nesfârșită, soarele plin de maiestate, pădurea,
păsările ce puteau cânta atât de minunat și mai presus de orice altceva
omul ce avea capacitatea de a se minuna de toate lucrările creațiunii.
După ceva timp ajunse în acea poiană, puțin obosit de tot acel drum
ce îl parcurse își puse jos rucsacul și se așeză pe iarbă privind în vale.
Acoperișurile caselor de tablă colorate în roșu și albastru sclipeau în
bătaia razelor de soare, iar turla bisericii părea cuprinsă ca de o văpaie
de foc.
În jurul bisericii se vedeau siluetele oamenilor mergând la închinare.
Eusebiu privind tot acel tablou surâse și simți o pace interioară
deosebită, apoi se duse la umbra unor copaci de la marginea poienii și
se rugă, după care scoase din rucsac o ediție a Noului Testament cu
Psalmi ce avea coperți albastre și o cruce aurie gravată pe una din
coperți.
Începu să citească din Psalmi, iar după treizeci de minute se opri
încercând să mediteze la tot ce citise.
Ca întotdeauna îl impresionară Psalmii pentru că erau scriși în cuvinte
simple însă având profunzime.
Din acei Psalmi ai lui David răzbătea iubirea către Dumnezeu pe care
marele rege al lui Israel o avusese, și se gândi ce minunat era faptul că
David trăise o comuniune cu Dumnezeu atât de intensă și putuse să
lase moștenire omenirii acei minunați Psalmi scriși într-un mod atât de
inspirat.
În toată acea măreție a muntelui pe Eusebiu îl preocupa o problemă
și anume, citise în Psalmi faptul că David se ruga și apoi aștepta
răspunsul lui Dumnezeu la cererile sale.
Iar în raportul biblic era consemnat că fuseseră anumite ocazii când
Dumnezeu îi vorbise arătându-i lui David calea pe care trebuia să o
urmeze.
147
Iar mai mult de atât ascultase experiențele unor oameni ce lucrau în

vale și care îi spuseseră că se rugau în taină și apoi așteptau ca
Dumnezeu să le vorbească.
Unii spuneau că Dumnezeu le vorbea prin Sfintele Scripturi, pe când
alții spuneau că lor li se revela prin natură.
Dar erau și oameni ce afirmau că asemenea profetului Ilie, Dumnezeu
li se adresa prin acel susur blând și subțire aducător de pace și bucurie.
Acei oameni susțineau că pe linia gândurilor după ce se rugau și
apoi așteptau, Dumnezeu le vorbea.
Eusebiu începea să înțeleagă că a comunica cu Dumnezeu era o artă
pe care puțini oameni o stăpâneau cu adevărat.
Își aducea aminte de ceea ce spusese un misionar într-o ocazie când se
discuta despre rugăciune:
„A te ruga lui Dumnezeu și a învăța apoi să taci și să aștepți pentru ca
El să-ți vorbească, este o mare performanță spirituală.”
În acele momente Eusebiu înțelese că Dumnezeu până atunci îi
vorbise doar prin intermediul Bibliei și uneori prin conștiința sa.
Stând în acea poiană avea tot mai mult sentimentul propriei sale
nedesăvârșiri și era conștient de faptul că era doar un ucenic ce
încerca să învețe despre lucrurile lui Dumnezeu.
Era încă departe de a realiza mari performanțe spirituale, însă avea
convingerea că pe viitor putea ajunge și la acel prag de unde să
perceapă voia lui Dumnezeu.
Acolo în poiană, Eusebiu simți cum inima sa era atinsă de
minunatul har al lui Hristos și asta îl învioră, ba mai mult de atât primi
convingerea că în următoarele zile avea să primească un răspuns
referitor la problema lui și că va avea puterea de a discerne că acel
răspuns venea de la Dumnezeu.
Acea zi aproape în întregime Eusebiu o petrecu în poiană, citind din
Noul Testament și meditând la ideile mărețe pe care le descoperea.
De asemenea își privi toată viața sa și din alte unghiuri decât o făcuse
până atunci, își văzu punctele tari din caracterul său dar și păcătoșenia
și slăbiciunea firii sale omenești.
148
Decise ca în continuare să se lase învățat și modelat de Dumnezeu.

În următoarele zile viața lui Eusebiu se desfășură pe mai departe în
mijlocul acelor oameni ce construiau în acea vale.
Mai trecu astfel încă o săptămână și veni din nou ziua de închinare în
care aveau ca invitat un om deosebit despre care Marcu îi spuse că era
un pastor experimentat și un foarte bun orator.
De aceea Eusebiu păși foarte emoționat în biserică alături de Fabian
dorind să-l asculte pe acel predicator despre care auzise lucruri
interesante.
După momentele de rugăciune și școală biblică veni timpul pentru
ora de predică și la amvon urcă pastorul Matei Comănescu ce era înalt,
brunet, cu părul puțin încărunțit, îmbrăcat într-un costum negru, ce
impresiona la el era expresia feței și ochii săi căprui ce dădeau impresia
că era un om ce explorase până la cei cinzeci și șapte de ani ai săi mari
teme spirituale și că trăia la un nivel spiritual foarte ridicat.
De asemenea impresiona autoritatea sa pastorală și patosul cu care
își expunea ideile.
Pe Eusebiu îl încântă încă de la început pastorul Matei cu elocvența cu
care predica, meditația din acea dimineață promitea să fie foarte
interesantă.
După cuvintele introductive Matei zise:
„În tumultul vieții noastre, la orizontul căreia se îngrămădesc nori tot
mai întunecoși există o minunată invitație divină la care bine ar fi să
luăm aminte, pe care o găsim în Apocalipsa 3-20:
„Iată Eu stau la ușă și bat.
Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa,
voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”
Iisus bate la ușa inimii noastre prin harul Său ce ne atinge în mod
delicat inima invitându-ne să-i deschidem.
El așteaptă și nu forțează intrarea în inima nimănui, ci pătrunde doar
când este invitat în viața noastră ca un oaspete de onoare.
149
Timpurile ce le trăim sunt extrem de grele pentru că se întâmplă

foarte multe lucruri ce au menirea de a ne frânge toate speranțele
noastre de viață.
Viitorul nostru și al copiilor noștri din punct de vedere omenesc pare
incert în aceste timpuri post pandemice și în plin război ruso-
ucrainean.
Avem și ascensiunea ideologiei neo-marxiste prin care se dorește a se
înlătura toate valorile iudeo-creștine.
Și totuși în tot acest tumult Iisus bate la ușa inimii noastre așteptând
un răspuns pe care noi în mod personal trebuie să i-l oferim.
Nimeni nu poate răspunde în locul nostru, iar fiecare zi în care mai
suntem în viață este o ocazie de a răspunde chemării duioase a lui Iisus
la mântuire.
A cina cu El înseamnă punctul culminant al comuniunii cu Dumnezeu
la care un om poate ajunge.
Asta înseamnă trăirea unei vieți spirituale aducătoare de speranță și
bucurie, în primul rând pentru noi și cei din jurul nostru ce vor fi
binecuvântați de o mireasmă aducătoare de viață.
Iar mai mult de atât în împărăția slavei lui Hristos când cei mântuiți
vor intra în Noul Ierusalim acolo va fi un ospăț în adevăratul sens al
cuvântului.
Pentru că vor sta la acea masă împreună cu Iisus oameni mântuiți din
toate timpurile ce se vor bucura în împărăția lui Dumnezeu unde nu va
mai fi boală, durere, moarte, deoarece Iisus va face toate lucrurile noi.
De aceea este foarte important ca în tumultul acestei lumi să ne
oprim și să ascultăm în liniște bătăile lui Iisus la ușa inimii noastre și
să-i deschidem pentru a începe veșnicia cu El încă de pe acest pământ.
A trăi astăzi o viață spirituală este o pregustare a veșniciei.
Iar dacă suntem înspăimântați de timpurile grele pe care le străbatem
și care ne apasă să nu uităm mesajul Psalmului 46 unde stă scris:
„Domnul oștirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.”
150
Citiți integral acest Psalm și lăsați-vă pătrunși de mesajul aducător

de pace și speranță pe care îl conține.
Dar mai presus de orice altceva în aceste vremuri grele să avem
încredere în Dumnezeu și în capacitatea Sa de a gestiona cursul istoriei
în favoarea celor ce îL iubesc și sunt chemați după planul Său...”
Eusebiu îl urmărea cu maximă atenție pe pastor și era tot mai atras
de acel discurs religios.
La un moment dat în timp ce vorbea, Matei ciocăni de câteva ori cu
degetele în amvonul de culoare maronie pentru a ilustra modul cum
Iisus bate la ușa inimii omenești.
Acea predică fu fabuloasă pentru Eusebiu.
După serviciul divin îi împărtăși lui Fabian impresia lui despre acea
predică, iar acesta îi confirmă că și el fu impresionat de patosul cu care
Matei își rostise predica.
Eusebiu simțea că acolo în vale se întărea și creștea tot mai mult
din punct de vedere spiritual, însă era conștient că nu putea rămâne
acolo la nesfârșit ci trebuia să-și descopere locul său în planul lui
Dumnezeu și poate să se întoarcă la soția sa.
151
Capitolul 23
Pe când lucra în acea vale Eusebiu primi un mesaj în Messenger
de la Elena:
„Bună, doresc să știi că mă aflu într-o situație foarte grea deoarece
mama mea a decedat.
Mi-am pierdut serviciul și mai mult de atât în ultimul timp sunt răpusă
de o puternică depresie de aceea sunt prăbușită și nu mai am forță să
lupt, iar de la tine nu am primit decât dezamăgiri amare.
Am crezut în tine dar mi-ai înșelat amarnic așteptările.
Și dacă nici în acest ceas atât de greu nu te vei întoarce la mine, atunci
voi considera că ești un om rău și că ar fi cel mai nimerit să divorțăm,
măcar așa voi știi că în afară de fata mea nu mai am pe nimeni pe lume.
Te rog gândește-te la tot ce ți-am spus și dă-mi un răspuns.”
Eusebiu rămase pe gânduri după ce citi acel mesaj și înțelese că
Dumnezeu îl chema să se întoarcă lângă soția sa suferindă.
Își luă rămas bun de la acei oameni din vale și porni spre casă.
Pe timpul cât parcurse acel drum avea tot mai mult convingerea că
trebuia să se împace cu Elena și că nu o putea abandona în acele
momente atât de grele pentru ea.
Pe Elena o găsi foarte schimbată era palidă și tristă, însă se bucură când
îl văzu și zise:
- Te rog nu mai pleca de lângă mine, îmi este inima atât de străpunsă
de durere încât nu doresc să mă prăbușesc de tot în tenebrele depresiei
fără a mai putea să mă ridic.
- M-am întors pentru a rămâne pentru totdeauna.
Viața începu pentru Eusebiu într-o nouă formă.
Începu să se poarte frumos pentru a o ajuta pe Elena să depășească
depresia ce o cuprinsese.
Alin îi spuse că era chemat din nou la muncă deoarece primiseră o
comandă pentru construirea unui vapor, așa că începu să muncească
din nou în șantierul naval.
Acea muncă printre oamenii simpli îi făcea plăcere și îl încânta.
152
Elena începu să se simtă mai bine și se apucă să facă online un

master sperând ca astfel să-și recupereze postul ei de profesoară pe
care îl pierduse datorită faptului că veniseră tineri mult mai pregătiți
decât ea și astfel îi luaseră locul.
Pe Relu îl găsi foarte nefericit datorită faptului că avusese probleme
serioase de sănătate din cauza consumului excesiv de alcool.
Ba mai mult de atât stătuse un timp în spital la dezalcoolizare, timp
în care Silviu îi furase de prin casă câteva lucruri de valoare și
dispăruse.
Nu mai avea bani nici măcar să-și plătească spitalizarea și era foarte
necăjit.
Eusebiu îi plăti spitalizarea și îl luă cu el la muncă în șantierul naval
încercând pe cât îi stătea în putință să-l ajute pentru a depăși acele
momente grele.
Zilele, săptămânile, și lunile se scurgeau în viața lui Eusebiu cu
repeziciune între munca sa și timpul petrecut cu familia.
De asemenea se bucura și de faptul că Felicia îl respecta și se atașase
de el.
Observa pe cât îi stătea în putință tot ce se întâmpla în lume și mai ales
era atent la războiul din Ucraina și i se părea că forțe ascunse doreau
să facă în așa fel ca acel conflict armat să genereze într-un război de
proporții mondiale.
Știa din Scripturi că îngerii lui Dumnezeu încă mai țineau lucrurile în
frâu însă rămânea totuși îngrijorat pentru că în lume lucrurile mergeau
foarte prost datorită inflației foarte mari.
Apoi mai era și ascensiunea neobișnuit de rapidă a neo-marxismului
ce dorea să distrugă din temelii lumea așa cum el o știa și să
reconstruiască o lume nouă.
Dar cum avea să arate acea lume nouă construită după standardele
neo-marxiste?
Pe Eusebiu acea lume nouă atât de mult trâmbițată de globaliști îl
îngrozea.
153
Se gândea uneori că poate omenirea se apropia cu pași repezi de

acel teribil timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt
neamurile, un timp descris în cărțile Daniel și Apocalipsa în culori
foarte sumbre.
De un lucru era foarte sigur, omenirea intrase într-o noapte teribilă iar
ieșirea spre lumină nu era decât pe calea lui Dumnezeu.
Cel puțin, oricât de mult se frământa nu discernea alt drum pentru că
întunericul spiritual era foarte dens.
Avea impresia că în lume se declanșase o febrilă activitate a demonilor
cum omenirea nu mai cunoscuse decât în timpul întrupării lui Hristos.
Peste tot vedea cum demonii lucrau prin instrumentele lor umane
pentru a distruge viețile celor mai mulți și ai priva pe oameni de
mântuirea oferită în dar de Dumnezeu.
În tot acel tablou întunecos al lumii era atras de o rază de speranță
ce se cobora de la tronul lui Dumnezeu spre oameni.
Citise în Sfintele Scripturi că în acel timp grozav de strâmtorare ce le
stătea în față Dumnezeu nu îi va abandona.
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul

copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum
n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta.
Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi
găsit scris în carte.”
(Daniel 12-1)
Asta îl bucura pentru că înțelegea că Dumnezeu avea un plan

minunat pentru cei ce își puseră încrederea în El.
Despre Mihail înțelesese din studiul său personal al Scripturi că era
Iisus cel ce luptase în ceruri cu Satana și îl aruncase pe pământ.
Îl bucura acel minunat gând că Iisus avea să pătrundă în noaptea
umanității pentru a aduce izbăvire.
154
Știa că chiar dacă valurile vieții izbeau puternic, chiar dacă demonii
unelteau și acționau prin oamenii aflați în poziții de conducere care
trădau încrederea cu care fuseseră investiți, avea convingerea că Iisus
nu va dezamăgi pe nimeni și că în momentul cel mai întunecos când
încercările vor fi extreme și când totul va părea pierdut și nu vor mai
vedea nici o altă cale, atunci marele voievod Mihail se va ridica pentru
a aduce izbăvire și mântuirea realizată de El la cruce.
Erau fascinante acele promisiuni pe care le găsea din abundență în
Biblie, îi plăcea să le citească și recitească meditând la noua lume, nu
a neo-marxiștilor ci a celor mântuiți.
Înțelesese că acolo răul, durerea, și moartea vor avea un final.
De aceea cu toate că timpurile erau grele, Eusebiu purta în sufletul
său minunata speranță a mântuirii, și de câte ori avea ocazia îi
împărtășea câte unui suflet oropsit câte ceva din Planul de Mântuire.
Unii oameni îl ascultau cu plăcere, ba chiar îi puneau și întrebări
dorind să cunoască tot mai mult, pe când alții spuneau că viața era prea
grea și că acele lucruri nu erau decât niște basme.
Erau și din cei ce îl ironizau pentru credința sa foarte naivă în opinia
lor, dar astfel de oameni nu îl descurajau pe Eusebiu ba dimpotrivă îi
aminteau de vremurile lui Noe când acesta predicase o sută douăzeci
de ani Evanghelia antediluvienilor și aceștia îl batjocoriseră însă în
final venise potopul.
Descoperise că lumea în forma ei actuală avea să-și găsească
sfârșitul printr-un potop nu de apă ci de foc după cum citise în cartea
Apocalipsa.
Pentru că Dumnezeu nu putea tolera la nesfârșit răul în toate formele
de manifestare, și ca pe vremea lui Noe exista o posibilitate de salvare
pentru toți oamenii și aceasta era mântuirea prin credință și har.
Erau timpuri grele cele pe care le trăiau, dar în același timp exista
și ocazia de aur ca oamenii să-L descopere pe Dumnezeu.
În vremurile de prosperitate era greu ca oamenii să-L caute pe
Dumnezeu.
155
Însă confruntându-se cu greul destul de mulți oameni se trezeau din

punct de vedere spiritual și începeau să-L caute pe Dumnezeu.
Eusebiu înțelegea tot mai mult că în fața mașinațiilor demonice-
umane, menite să le distrugă viețile oamenilor simpli doar Dumnezeu
le era scăparea.
Pentru el acel lucru era foarte sigur și nu mai vedea nici o altă cale
pentru că de peste tot nu veneau decât vești proaste.
Lumea se prăbușea tot mai mult din punct de vedere economic și
spiritual și odată cu năruirea ei se stingeau și speranțele multor oameni
pentru o viață mai bună.
De peste tot se auzeau voci ce afirmau că niciodată nu se vor mai trăi
acele timpuri de dinaintea pandemiei.
Fața lumii se schimbase considerabil de aceea Eusebiu era bucuros că
descoperise singura cale cea a mântuirii și izbăvirii prin har.
Și indiferent cât de întunecoși erau norii ce se îngrămădeau la
orizontul existenței omenirii, el primea pace și speranță în inima sa de
la Dumnezeu și credința îl făcea să plutească peste greutățile vieții.
Se simțea ca un mare privilegiat pentru că i se descoperise mult despre
împărăția lui Dumnezeu.
Îl bucura nespus faptul că Apocalipsa se încheia cu un nou început în
lumea celor mântuiți ce aveau să trăiască în Noul Ierusalim pe un
pământ nou și un cer nou.
Viitorul putea fi minunat dacă îl puteau privi prin prisma promisiunilor
divine.
Deci nu răul, păcatul, durerea și moartea aveau să-i subjuge pe
oameni pentru vecie, ci viața în paradisul lui Dumnezeu creat pentru
toți cei ce aveau să-și pună încrederea în El.
Da, totul era minunat și Eusebiu fremăta de bucurie că exista ceva atât
de măreț pentru viitorul oamenilor.
156
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi,

zice Domnul,
gânduri de pace,
și nu de nenorocire,
ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
(Ieremia 29-11)
157
158

Eugen Oniscu 2024 Inima Strainului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eugen Oniscu 2024 Inima Strainului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EUGEN ONISCU Inima străinului

Editura LED Force:

Toate drepturile sunt rezervate:

Editura LED Force - Noi... nu tăiem copacii

Eusebiu decide totuși să meargă înapoi în Germania pentru

cuplu fericit unit prin jurământul căsătoriei.

Eugen Oniscu, cu o vădită măiestrie scriitoricească, aduce în fața

Johnny Ciatlos Deak

După care îl îmbrățișă și-l sărută pe ambii obraji.

Realitatea tristă era că se obișnuise să trăiască departe, în occident.

– O iată-te bărbat în toată puterea cuvântului, deși am spus că tu nu

Iar fi părut straniu dacă Costea ar fi vorbit despre noblețe de

Odată pe când era într-un cerc de emigranți români în Spania,

Însă nu dorea să o supere pe cumnata sa și îi spuse că era de acord.

Pe când eu nu am învățat, mi-am făcut de cap și asta m-a costat,

Nu putea accepta moartea ei și faptul că vedea acele lucruri din

ei neagră de care nu se despărțea atunci când mergea la școală.

Eusebiu se intimidă din nou, nu îi plăcea faptul că toate acele lucruri

Spunând acele cuvinte Elena îi întoarse spatele și plecă spre casa

Cel puțin în Berlin se pierdea în mulțime și apoi îi plăcea marele

Pe mine nu mă păcălești din nou, te-ai învăluit în minciună și

Au trecut zece ani de atunci, poate că ar trebui să mă ierți...

Și apoi copiii cresc și nu trebuie să-i înveți cu modestia ci cu luxul

Partea nostimă este că în acest joc mari magnați ai lumii vor

– Eu cred că nu oricine poate călca peste alții pentru a face avere și de

De aceea cei tineri ar trebui să pornească în marea cursă a vieții

De asemenea m-a rugat să-ți transmit că regretă mult faptul că te-a

Pe ecranul telefonului apăru chipul unei fete de paisprezece ani cu

Trebuie să încep să trăiesc altfel și să ofer din nou încredere altora

La început vorbi la telefon cu Flavia apoi se întâlniră.

Dar până la urmă și creștinii practicanți mor și rămân în morminte,

Viața umană i se părea ca un uriaș vălmășag de ființe umane ce își

Poate că fiecare om la un moment dat în viața sa tânjise după

din punct de vedere spiritual mai presus de condiția de păcătoșenie și

Acele gânduri îi aduseseră lui Eusebiu un freamăt în întreaga sa

„Stai în casă și salvează vieți.”

Pentru un timp se închise și fabrica unde lucra el, și trebui să stea

În România măsurile erau mult mai dramatice decât în Germania,

Eusebiu în tot acel context își puse câteva întrebări:

Pe măsură ce timpul se scurgea apăru și ideea marii resetări, se

„Nu vei mai avea nimic dar vei fi fericit.”

Acel dicton era pentru omul simplu. Pentru că marii promotori ai

Din cealaltă tabără a promotorilor vaccinului se spunea că vaccinul

Oare care va fi sfârșitul acestui episod sinistru?

De aceea rămase uimit cu câtă convingere îi vorbise de o lume a

Prin ferestrele larg deschise pătrundeau razele de soare aducând

De asemenea era interesat de tot ceea ce se întâmpla în lume și îi

„Nu vei mai avea nimic însă vei fi fericit.”

Nu înțeleg un lucru, dacă mă vor deposeda de tot ce am și voi

Apoi să nu uităm că vorbim de un comunism de tip modern, și când

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.

Trăim în această lume și observăm cum oamenii aleargă pe diferite

Întrebă Titu după ce îl întrerupse pe Marcu.

– Ce spui tu Liviu este poziția pe care autoritățile doresc să o adoptăm,

De ce nu a eradicat dintr-o dată Dumnezeu răul?

Dar să-l lăsăm pe Marcu pe mai departe să ne explice lucrurile

Războiul ideologic din ceruri ajunsese la un punct în care nu s-a

Iar Iisus a învins în primul rând prin sacrificiu și jertfă.

„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.”

Așa este și cu voi dacă veți dori să mai participați la întâlnirile

– Momentan lucrez în construcții dar nu voi sta mult la Berlin, după ce

Încă de la prima lor întâlnire Eusebiu și Sefora își dădură seama că

Însă veni și luna Septembrie ce pentru Eusebiu avea să fie o lună

Și chiar așa se gândea că va proceda pentru a termina cu acea viață