CLASA VIII-E Uraniu PIRVU MARIO ALIN

Uraniu, în latină uranium, este un element chimic, un metal, din seria actinidelor a sistemului
periodic al elementelor care are simbolul chimic U și numărul atomic 92.Prima dată, uraniul a
fost găsit în minele de argint din secolul al XVI-lea, în Cehia de astăzi. Apărea acolo unde
filoanele de argint se terminau, dobândindu-şi porecla de pechblende, „rocă ce aduce
ghinion”.
În 1879, chimistul german Martin Klaproth a analizat mostre de mineral din mină, l-a

încălzit şi a izolat, obţinând dioxid de uraniu. L-a numit după planeta recent descoperită,

Uranus.

Fizicianul francez Henri Becquerel a descoperit proprietăţile radioactive ale uraniului şi,

odată cu aceasta, radioactivitatea, în 1896.

Configurația electronică a atomului de uraniu

Uraniul are cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale (a se vedea plutoniu).
Uraniul este aproximativ cu 70% mai dens decât plumbul și este ușor radioactiv. Distribuția sa
naturală este de circa câteva părți per milion în sol și roci și de circa 1000 de ori mai scăzută în
apă. Uraniul este extras industrial din minereuri uranifere relativ bogate în conținut (de exemplu
uraninit), prin procedee mecanice, fizice și chimice.
Probă de uraniu

Forma naturală a elementului chimic Uraniu care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai
uraniului sunt:

● {\displaystyle _{92}^{234}U_{142}^{}}
● cu o abundență de 0,006%;
● {\displaystyle _{92}^{235}U_{143}^{}}
● cu o abundență de 0,72%;
● {\displaystyle _{92}^{238}U_{146}^{}}
● cu o abundență de 99,275%.
Uraniul cu o concentrație de U-235 mai mare decât cea naturală este numit uraniu îmbogățit (se
obține într-o instalație de separare izotopică).
Uraniul este folosit pe post de colorant în sticla de uraniu, producând diferite tente de culoare, de
la portocaliu-roșu până la galben-lămâi. A fost de asemenea folosit și pentru a umbri și a da
tente de culoare în arta fotografică. Descoperirea, în anul 1789 a uraniului în mineralul
pehblendă, îi este acreditată lui Martin Heinrich Klaproth, care a numit noul element după planeta
Uranus. Eugène-Melchior Péligot a fost prima persoană care a reușit să izoleze acest metal, iar
proprietățile sale radioactive au fost descoperite, în 1896, de către Antoine Becquerel.
Cercetările lui Enrico Fermi, Otto Hahn și alții, începând din 1934, au condus la folosirea
acestuia drept combustibil în industria energiei nucleare și în Little Boy, prima armă nucleară
folosită în război. Disputa ce a dat tonul Războiului Rece între Statele Unite și Uniunea Sovietică
a dus la producerea a zeci de mii de arme nucleare ce foloseau uraniu îmbogățit, sau un derivat
al uraniului, plutoniul. Date despre securizarea acestor arme și a materialelor fisionabile folosite
în acestea, potrivit articolului "destrămarea Uniunii Sovietice" în 1991, împreună cu sumedenia
de teste nucleare și accidente nucleare reprezintă o neliniște pentru sănătatea și siguranța
publică.Metal radioactiv, Izotopul 235U având timpul de înjumătățire de cca. 760 de milioane de
ani.
● Are densitate foarte mare, lucru care-l face să fie utilizat (izotopul 238U) la fabricarea
unor greutăți mici (de exemplu pentru giroscoape), dar cu masa mare, de asemenea,
izotopul menționat se poate utiliza la fabricarea blindajelor pentru tancuri, dar și
pentru fabricarea muniției (proiectile cu vârf de uraniu). Dezavantajul muniției de
uraniu este contaminarea terenului la momentul exploziei, un lucru nedorit, praful de
uraniu putând ajunge în organisme vii unde va provoca mutații în celule și deci
cancer (uraniul și toate radioelementele sunt cunoscute pentru proprietățile lor
mutagene și cancerigene- atenție nu există studii care să coroboreze direct acest
lucru în cazul uraniului, care nu a fost îmbogățit sau alterat). În anumite cazuri,
uraniul se utilizează la ecranarea unor surse foarte puternice de radiație (de exemplu
Cobalt 60, Cesiu 137) utilizate în radioterapie sau defectoscopie. Oxidul U3O8 are
culoarea galbenă, lucru ce l-a făcut utilizat la colorarea vaselor de porțelan și a sticlei
(sticla de uraniu). În anumite cazuri, oxidul de uraniu a fost utilizat la fabricarea
danturilor false. Uraniul era adăugat pentru că dinții falși să aibă fluorescența celor
adevărați. În general, oxizii uraniului au fost folosiți ca și coloranți. Chiar și oxidul
negru de uraniu a fost folosit pentru emailarea anumitor vase de porțelan. Sărurile de
uraniu (azotat) erau folosite în tehnica fotografică, pentru realizarea fotografiilor în
tonuri sepia