UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE
MASTERAT – CONTAMINANTI AGOALIMENTARI

PROIECT
CONTAMINAREA CU RADIU

INDRUMATOR:
Prof.Dr.Ing. – Adrian Rivis

Student:
Popa Nicolae - Florin

An universitar 2009-2010

1
 Cuprins

Capitolul I Introducere 3
Caracterizarea cobaltului

Vitamina B 12 7
Capitolul II Posibilităţi de contaminare a produselor alimentare 8

Capitolul III Metode de identificare şi izolare 11

Capitolul IV Limite maxime admisibile 11

2
 Cap I – Introducere Caracterizarea Cobaltului

Elementele radioactive sunt definite ca fiind acele elemente chimice care au proprietatea de a emite
spontan radiatii, adica emisii de particule subatomice denumite particule alfa ,respective particule beta,
sau de razelor electromagnetice X si gamma, fie direct datorita prezentei unor nuclei atomici instabili
sau ca o consecinta a reactiilor nucleare..

Radioactivitatea a fost discoperita in 1896 de fizicianul francez Antoine Henri Becquel cand a
observat ca uraniul poate innegri o placa fotografica, chiar daca era separata de acesta de sticla sau de
hartie neagra.De asemenea el a observat ca razele care au produs innegrirea pot descarca un
electroscop, indicand ca aceste raze sunt incarcate electric.In 1898 chimistii francezi Marie si Pierre
Curie au dedus ca radioactivitatea este un fenomen asociat atomilor, independent starea fizica sau
chimica a acestora.De asemenea au dedus ca datorita faptului ca uraniul din zacamintele de pehblendã
sunt mult mai radioactive decat sarurile de uraniu,care fusesera folosita de Becquerel, atunci alte
zacaminte radioactive trebuie sa fie in zacamant.Cei doi au continuat cu oserie de tratari chimice asupra
pehblendei , care au dus la descoperirea a doua noi elemente radioactive : poloniu si radiu. Marie Curie
a mai descoperit ca si thoriu este radioactiv,iar in 1899 elementul radioactiv actiniu a fost descoperit de
chimistul francez André Louis Debierne .In acelasi an fizicienii englezi Ernest Rutherford si Frederick
Soddy au descoperit gayul radioactiv radon, in solutii alaturi de thoriu, actiniu si radiu.In 1903 lui
Pierre Curie ie este oferit premiul Nobel pentru fizica ,pentru descoperirea elementelor radioactive.
Radioactivitatea este recunoscuta ca cea mai concentrata susa de energie cunoscuta.Sotii Curie au
masurat caldura degajata prin emisia de particule alfa determinata de radiu si au stabilit ca 1 gram de
radiu degaja aproximativ 100 de cal pe ora.Acest efect este foarte indelungat,de ordinul anilor,pe cand
combustia totala a unui gram de carbune nu produce decat cam 8000 cal.Radioactivitatea a atras atentia
oamenilor de stiinta din intreaga lume dupa aceste descoperiri.In urmatoarele decenii multe aspecte ale
acestui fenomen au fost examinate in detaliu.

Printre efectele positive ale elmentelor radioactive se numara faptul ca sunt folosite in medicina
,pentru diagnosticarea bolilor, in tratarea cancerului, pentru raze-X ,in tehnica militara si aerospatiala
,iar in antropologie si arheologie sunt de neinlocuit .
In continuare sunt prezentate cateva elemente radioactive …si multiplele cai prin care ne pot
imbunatati vietile:

Americiu -241 - este folosit in majoritatea detectoarelor de incendiu,

-pentru a masura nivelul toxic al plumbului din monstrele de vopsea uscata
-pentru a asigura uniformitatea grosimii in procedee ca producerea otelului sau a
hartiei
Cadmiu-109 -este folosit pentru analiza aliajelor metalelor inaite de prelucrare,pentru sortarea
bucatilor .
Calciu -47 -este un foarte important ajutor in cercetarea biomedicala a funtiilor celulii formarea
oaselor
la mamifere
Californium-252-este folosit in aeroporturi pentru detectarea explozivilor ascunsi
-pentru masurea umiditatea din sol , necesara in constructiile de drumuri la constructiei
cladirilor
3
 -pentru masurarea umiditatii materialelor depozitate in silozuri
Carbon - 14 -ajuta in cercetare pentru a asigura ca noile medicamente pot fi consumat fara a produce
efecte secundare
Cesiu -135 -folosit in tratarea cancerului
-pentru masurarea dozelor utilizabile de medicamente radioactive
-pentru masurarea si controlul varsarii lichidului in conductele de petrol
-pentru a informa daca sondele de petrol sunt infundate de nisip
Chromiu-51 -este folosit in cercetarea vietii celulelor rosii ale sangelui
Cobalt-57 -este utilizat in medicina nucleara pentru a ajuta medicii sa interpreteze radiografiile
organelor si pentru depistarea anemiilor periculoase
Cobalt-60 -este folosit pentru a steriliza instrumentele chirurgicale
-pentru a inbunatati siguranta cuptoarelor industriale pentru petrol
-pentru a pastra mancarea pentru pasari
Curiu-244 -este utilizat in industria miniera pentru analizarea materialelor excavate
Iod-123 -este universal folosit pentru diagnosticarea bolilor tiroidiene
Iod-131 -utilzat pentru diagnosticarea si tratarea bolilor tiroidiene (Fostul presedinte
american George Bush,cat si sotia sa au fost tratati cu succes impotriva „ Grave”,o
boala
tiroidala, folosindu-se iod radioactiv.
Iridiu-192 -este folosit pentru a verifica functionabilitatea conductelor de petrol, boilere
si parti de avioane
Krypton-85 -este utilizat pentru becurile de avertizare la dispozitive ca masini de spalat sau uscatoare
-pentru a masura grosimea foliilor de plastic,de metal, de cauciuc sau de hartie
-pentru a masura nivelul puluarii
Nichel-63 -este folosit pentru a detecta explozibili
-ca reglatoare de curent si protectoare de supratensiune tranzistorie in dispozitive
electronice.
Fosfor-32 -este utilzat in biologia moleculara si cercetarea genetica
Plutoniu-238 -a reprezentat sursa de energie pentru propulsia a cel putin 20 de navete spatiale folosite
de
NASA, din 1972
Poloniu-210 -reduce incarcarea statica in producerea filmelor fotografice
Prometiu-147 -este folosit pentru paturile electrice
-pentru masurarea grosimii foilor subtiri de plastic, de matal,hartie
Radiu-226 -determina o folosire efective a bastoanele luminoase
Selenium-75 -este utilizat in cercetare pentru studierea proteinelor
Sodiu-24 -este folosit pentru a localiza scurgerile in conductele industriale
Strotiu-85 -este folosit pentru studierea structurii oaselor si a matabolismului
Technetiu-99 -este cel mai ulilizat izotop radioactiv pentru studii diagnostice in medicina celulara.
-diferite forme de technetiu sunt folosite pentru radiografii ale creierului,ale oaselor, si
pentru studiul circulatie sangvine
Thoriu-229 -ajuta becurile fluorescente sa functioneze mai mult
Thoriu-230 -determina culoarea si fluorescental la gazele colorate si la articolele de
sticlarie
Tritium -este utilizat in cercetarea medicamentelor pentru a garanta siguranta noilor medicamente
-pentru semnele luminoase,a ceasurile de mana si pentru producerea de vopsea
luminoasa
Uraniu-234 -este folosit in tehnica dentara pentru culoarea si stralucirea protezelor dentare
4
Uraniu-235 -reprezinta combustibil pentru centralele atomo-electricesi pentru sistemele nucleare de
propulsie
-pentru producerea articolelor de sticlarie fluorescente
Xenon-133 -este utilizat in medecina nucleara pentru studiul ventilatiei pulmonare si circulatiei
sngvine.

Metalele radioactive sunt foarte periculoase deoarece produc radiatii, iar un nivel prea mare de
radiatii poate determina distrugeri ale tesuturilor, cancer , boli genetice si chiar moartea.De fapt chiar
cea care a descoperit metalele radioactive, Marie Caurie a murit in urma radiatiilor excesive
,provenite de la experimentele ei. Radiatiile sunt atat de periculoase deoarece sunt formate fotoni( raze
gamma ),electroni( raze beta ) si nuclei de heliu ( particule alfa ), cu viteze incredibile care se izbesc de
celelalte molecule si le modifica structura.Dac acest lucru i se intamla unei celule de ADN , se poate
modifica informatia genetice, uneori transformand o celula normala intr-un canceroasa.

Cobaltul este un metal cu numărul atomic 27. În 1730 chimistul suedez George Brandt, a izolat pentru
prima oară acest metal. Numele acestui metal poate fi pus în relaţie cu sensul cuvântului kobalt în
limba germană şi anume spirit rău. Datorită proprietăţilor feromagnetice cobaltul este folosit pentru
fabricarea magneţilor; oxizii cobaltului sint folositi la obtinerea unor emailuri albastre( albastru-cobalt)
pentru ceramice. Tot oxizii se folosesc la colorarea sticlei in albastru. Izotopul radioactiv( Co60) este
utilizat la radioterapia cu raze gamma( gammaterapie). O curiozitate este ca sarurile higroscopice
( exemplu CoCl2) sunt albastre in stare anhidra si de culoare roz in stare hidratata.Cobaltul ca şi
aluminiul nu reacţionează cu acidul azotic.

1. Symbol: Co
Număr atomic: 27
Greutate atomică: 58.9332
2. Clasificarea metalului: Metal tranziţional
Descoperit de: George Brandt
Data descoperirii: 1739 (Sweden)
Originea numelui: Germană: kobold (goblin).
3. Densitate (g/cc): 8.9
Punctul de topire (°K): 1768
Punctul de fierbere (°K): 3143
Rază atomică (pm): 125
Volum atomic (cc/mol): 6.7
Covalent Radius (pm): 116
Raza ionică: 63 (+3e) 72 (+2e)
Căldura specifică (@20°C J/g mol): 0.456
Căldura de fuziune (kJ/mol): 15.48
Caldura de evaporare (kJ/mol): 389.1
Conductivitate termică (@25°C W/m K):
Temperatura Debye(°K): 385.00
Pauling Negativity Number: 1.88
First energie ionizantă (kJ/mol): 758.1
4. Stări de oxidare: 3, 2, 0, -1
Enthalpy of Fusion/kJ mol-1

5
 Este un metal lucios, de culoare albastru-argintiu. Are proprietăţi similare cu cele ale fierului.
Cobaltul este prezent în meteoriţi. Zăcăminte de cobalt se găsesc în Zairo, Maroc şi Canada. Cobalt –
60 este un izotop produs artificial folosit ca o sursă de radiaţii γ (radiaţii de înaltă energie).
Sărurile de cobalt colorează sticla într-o superbă culoare de albastru închis. Poate fi magnetizat
ca şi fierul aşa că este folosit pentru confecţionarea magneţilor ca şi în confecţionarea produselor din
ceramică şi vopsele. Sunt evidenţe că pe fundul Oceanului Pacific central si de nord există depozite
bogate de cobalt.
Surse naturale de cobalt în mediu sunt solul, praful, apa de mare, erupţiile vulcanice şi
incendiile din păduri. Mai este eliberat în mediu prin arderea petrolului, de la maşini, camioane sau
avioane prabuşite
Izotopul radioactiv cobalt-60 este folosit în tratamente medicale si în unele ţări este folosit
pentru a iradia mâncarea în scopul conservării ei.
S-a descoperit că sărurile de cobalt, în cantităţi mici, au fost eficiente pentru a controla
deficienţe minerale la anumite animale.
Cobalt 60 este folosit în tratamentele de cancer.
Cobaltul este un element esential pentru organism pentru că face parte din vitamina B12.
Participă la maturizarea eritrocitelor şi sinteza insulinei, stimuleaza hemopoieza şi procesele de
creştere. La insuficienţa cobaltului în organism scade pofta de mâncare, apare anemie, casexie, ataxie.
Cantitatea necesară este foarte mică şi corpul contine numai aproximativ 1 miligram.
Sunt bogate in cobalt: varza albă, morcovul, sfecla, tomatele, strugurii, coacăzele negre, ficatul,
pestele.
Cantitatea necesară este foarte mică şi corpul contine numai aproximativ 1 miligram

Izotopi cheie          
56 57 58 59 60
izotop Co Co Co Co Co
Masa atomică 55.940 56.936 57.936 58.933 59.934
Răspândire 0% 0% 0% 100% 0%
Timpul de injumătăţire 77 zile 270 zile 71.3 zile stabil 5.26 ani

Caracterizare fizică    
Număr atomic   27
Masa atomică relativă (12C=12.000)   58.933
Punctul de topire/ K   1768
Punctul de fierbere/ K   3143

6
Densitate/ kg/m-3   8900 (293K)
Configuraţie electronică   [Ar]3d74s2
Afinitate electronică (M-M-)/kJ mol-1   -102

VITAMINA B 12

Cobaltul, foarte putin reprezentat in organism, are o importanta deosebita in metabolismul acestuia.
Acest microelement face parte din compozitia vitaminei B12, care, impreuna cu fierul, constituie un
eficient factor antianemic. De asemenea, cobaltul dispune si de proprietati vasodilatatoare. In doze
reduse, impreuna cu fierul si cuprul, el ia parte la formarea hematiilor. Acest mineral activeaza si unele
enzime, contribuie la autoapararea organismului, la mentinerea integritatii sistemului nervos, precum si
la procesele de crestere.

Cobaltul este indicat intr-o serie de afectiuni, cum ar fi: palpitatiile, anxietatea, anemiile pernicioase,
hipertensiunea arteriala, angina pectorala, coronarita, arterita, spasmele si blocajele vasculare
(indeosebi cele ale membrelor inferioare), sciatica, nevritele, afectiunile spastice digestive etc.

Se apreciaza ca necesarul de cobalt al organismului este foarte redus, dar pana in prezent nu a fost
determinat cu certitudine, fiind insa estimat la maximum 8 mcg pe zi. Excesul in cobalt este rar intalnit,
el putand provoca hipertrofia tiroidei.

Cobaltul este foarte raspandit in regnul vegetal, cu deosebire in urmatoarele fructe si legume : caise,
cartofi, cirese si visine, ciuperci, fasole uscata si fasole verde, grau nedecorticat (integral), mere,
morcovi, orez, pere, rosii, salata verde, sfecla rosie, varza si indeosebi spanac etc. Din pacate, prin
rafinare si pregatire culinara, se pierd peste 50% din cantitatile de cobalt continute initial de produsele
respective.

 Se mai numeşte ciancobalamina, pentru că este singura vitamina ce conţine în molecula sa un
metal, un atom de cobalt. Origine si rol: a fost izolată din ficat; se mai gaseste în splină şi carne,
drojdie-de-bere, pâinea neagră etc; are o frumoasă culoare roşie. Această vitamină joacă un importat rol
metabolic - proteic si lipidic. Participă la sinteza unor acizi aminaţi esenţiali - metionină si colină,
metionina formand cistina; iar prin metionină si colină, are rol în metabolismul lipidelor, evitând
infiltrarea sau încărcarea grasă a ficatului - acţiune lipotropă.

Carenţa de vitamina BI2 :

Etiopatogenie: carenţa de vitamina B12 poate fi primitivă - printr-un aport alimentar exogen insuficient
(factorul extrinsec) - sau secundară- din cauza lipsei enzimei gastrice (factorul intrinsec) sau prin
inhibarea de catre antibiotice a florei microbiene intestinale. Patogenic, deficienţa în absorbţia vit. B12,
ca şi în utilizarea ei, sunt explicate prin absenţa factorului intrinsec în urma unei suferinţe gastrice
(gastrita cronica, ulcer, stomac operat etc).

7
Simptomatologie: semnele importante sunt: digestive (inapetenţa, greaţa, diaree); sanguine (anemie
hipercromă, megaloblastoza si megalocitoza, leucopenie, neutropenie si trombopenie); generale
(astenie, ameţeli).
Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice şi a tabloului hematologic -sindromul Biermer.
Evoluţie-Prognostic: evoluţia este favorabilă, dacă diagnosticul este precoce, dar poate fi gravă şi chiar
ireversibilă în formele avansate de boală.
Tratament: alimentaţia bolnavului bogată în protide, fier, vitamine este tratamentul esenţial.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de vitamina B12 intramuscular (fiole
conţinând 50g şi 1 OOOg), extracte hepatice, preparate cu acid clorhidric şi pepsina pentru mucoasa
gastrică.

Cap II - Posibilităţi de contaminare a produselor alimentare

Contaminarea cărnii se realizează prin următoarele căi:

- operaţiile de tranşare a carcasei, în special prin intermediul ustensilelor neigienice, asociate cu
temperatura ridicată în sala de tranşare şi cu existenţa unor săli de tranşare insuficient spălate şi
dezinfectate.
- păstrarea, manipularea şi ambalarea cărnii în mod necorespunzător.
- transportul şi depozitarea cărnii influenţează în cea mai mare măsură contaminarea cărnii cu
germeni.
În esenţă, contaminarea cărnii cu microorganisme se realizează prin însăşi animalul sacrificat,
dar şi pe alte căi (materiale, ustensile, aer, insecte, om, etc.).
Poluarea reprezintă acţiunea de impurificare şi contaminare a cărnii şi produselor derivate cu
reziduuri şi toxine.
Impurificarea cărnii şi a produselor derivate cu substanţe nocive îşi are origini diferite:
substanţe minerale, radionuclizi, micotoxine, aditivi alimentari, etc.
În carne şi produsele din carne metalele ajung prin intermediul animalului în cadrul lanţului
trofic (sol – plantă – nutreţi – animal). Aceste metale ajung în sol prin îngrăşăminte sau reziduurile
unor industrii în apă şi în aer. Din sol ajung în plante, respectiv în furaje şi de aici ajung la animal prin
ingestia lor, ca şi a apei poluante. Din tubul digestiv metalele ajung în ţesut. De asemenea metalele pot
pătrunde în organism pe cale respiratorie şi cutanată.
În carne metalele şi metaloizii pot ajung în timpul procesării prin contactul cu instalaţiile de
prelucrare, prin metodele de ambalare, etc.
Modalitatea de contaminare cu cobalt este prin sol.
Solul: efectele toxice asupra plantelor au loc la concentraţii de cobalt mai mici de 40 ppm, însă
concentraţiile din sol nu reprezintă singura cauză de contaminare. Diferitele specii de plante au o
sensibilitate diferită la cobalt, iar toxicitatea cobaltului este influenţată şi de tipul şi compoziţia chimică
a solului. Una din cele mai importante proprietăţi ale solurilor este aciditatea. Cu cât solul este mai acid
cu atât este mai ridicat potenţialul toxicogen al cobaltului în orice concentraţie. Solurile cu concentraţii
mari de cobalt au deasemenea concentraţii ridicate de arsen şi nichel, iar acestea sunt în general mai
toxice pentru plante şi om în comparaţie cu cobaltul.
Toxicitatea cobaltului este chiar mică în comparaţie cu multe alte metale din sol.
Cele mai importante metale grele esenţiale care există în mediu sunt: cobaltul, cuprul,
manganul, molibdenul, zincul şi fierul.
Prezenţa acestor metale în organism în concentraţii atât de mici nu numai că sugerează, dar nici
nu permit altă explicaţie a rolului lor decât prin activitatea enzimelor. Dintre aceste metale, cobaltul se

8
găseşte într-o situaţie specială, el fiind singurul metal existent într-o vitamină. Celelalte intrevin în
activitatea enzimatică a mai multor sisteme metal-enzimă. [BUDEANU, 1982]
Concentraţia de cobalt din sol este în general dependentă de natura rocilor de bază. Cobaltul
este mai abundent în rocile bazale decât în cele de granit, conţinutul fiind în general de 8 ppm. Nivelul
de cobalt din sol este decisiv şi în privinţa concentraţiei sale din plante. [CONSTANTINESCU, 1986]
Cobaltul intră în componenţa unui număr mare de minerale, de regulă în asociaţie cu nichelul,
aceste două elemente fiind înrudite geochimic.
Cobaltul este un metal greu, care se găseşte în sol în diferite forme, asociate cu constituenţii
minerali şi organici ai fazei solide. Cobaltul din soluţia solului reprezentând o fracţiune destul de mică.
Dintre constituenţii minerali, mineralele argiloase au o pondere importante în reţinerea cobaltului.
[DAVIDESCU, 1988]
Cantitatea medie de cobalt total din solurile de pe Terra este estimat la 8 ppm, dar pot exista
variaţii importante în raport cu natura chimică şi mineralogică a materiawlului parental.
Vârsta solurilor şi condiţiilor bioclimatice în care s-au dezvoltat aceste soluri reprezintă factori
care conduc la variaţia conţinutului de cobalt.
În urma numeroaselor cercetări făcute şi ţinând cont de condiţiile diferitelor soluri de pe Terra
s-a semnalat existenţa unei relaţii directe între conţinutul total de cobalt şi cel de argilă.
Cobaltul intră şi în structura mineralelor feromagneziene prezente în fracţiunile mai grosiere ale
solului, dar datorită instabilităţii rămâne numai în solurile tinere. O parte relativ mare a cobaltului din
sol este asociată cu oxizii şi hidroxizii de fier şi mangan, reţinerea cobaltului sub această formă se face
prin adsobrţie de suprafaţă sau coprecipitare. [SCHULIN, 1992]
În general plantele, mai ales cele superioare, spre deosebire de animale sunt mai puţin sensibile
la insuficienţa de cobalt. În experienţele efectuate în soluţii nutritive s-a constatat că 10 ppm cobalt sunt
suficiente în procesul de fixare a azotului pentru bacteriile din nodozităţile de lucernă. Concentraţii de
cobalt mult mai mici de 1 ppm sunt menţionate pentru Rhizobium din nodozităţile de soia. Chiar dacă
concentraţia de cobalt necesară bacteriilor fixatoare de azot poate fi asigurată şi în condiţiile unor soluri
ce conţin cantităţi relativ mici de cobalt, există cercetări care atestă rolul stimulator al cobaltului în
fixarea azotului simbiotic. [MOGOŞ, 1990]
Concentraţia de cobalt din plantele furajere şi păşuni poate fi mărită dacă se practică frecvent
aplicarea cobaltului în sol sau prin stropiri foliare. Dozele de cobalt utilizate ca îngrăşământ variază în
limite foarte largi (0.1 – 5.0 kg Cobalt/h), în raport cobalt condiţiile de sol şi specificul plantei.
Concentraţia de cobalt în plante, furaje şi păşuni poate fi mărită dacă se practică stropirile foliare cu
soluţii de săruri de cobalt şi pulverizarea sulfatului de cobalt din avion. [MIHAIU, 2001]
În cantităţi excessive cobaltul este foarte toxic pentru plante şi moderat toxic pentru animale şi
oameni. În condiţiile aplicării sărurilor de cobalt şi la tratarea seminţelor cu doze mari de cobalt, în
general efectele sunt indirecte, manifestându-se prin reducerea absorbţiei de fier şi magan, ceea ce
poate favoriza cloroza fericăsau deficienţa de mangan. Efectele se manifestă prin clorozarea şi
necrozarea frunzelor, urmată frecvent de uscarea întregii plante. [MOGOŞ, 1991]
Intoxicaţiile cu cobalt la animale au fost întâlnite în condiţiile aplicării sărurilor de cobalt în
dietă o perioadă mai îndelungată, bovinele fiind mai puţin tolerante la excesul de cobalt decât ovinele.
Cobaltul este un metal cu efecte iritative asupra mucoaselor respiratorii, producând pusee de criză de
tip astmatiform după inhalare. După ingestie apar epigastralgii, greţuri şi vărsături.
Animalele domestice sunt dependente de o suplimentare adecvată cu microelemente, cu efecte
benefice asupra stării de sănătate şi a nivelului productiv.
În nutreţuri microelementele se găsesc în cantităţi foarte diferite de la o zonă pedoclimatică la
alta, existând posibilitatea apariţiei unor dezechilibre prin exces sau prin insuficienţă de raţii.
Specific microelementelor, este faptul că în organism ele se găsesc în cantităţi foarte mic, la
nivele descrise în părţi per milion (ppm), dar îndeplinesc funcţii biologice importante.
9
 Principiul de bază ce face ca microelementele să fie active la ţesuturi şi organe, la o
concentraţie foarte mică, este că acţionează ca enzime (catalizatori), cu rol în declanşarea reacţiilor
biochimice, iar la terminarea reacţiilor nu sunt incluse în componentele biologice ale ţesuturilor
[ Shorocks, 1992 ]
Rolul biologic al microelementelor este extrem de divers. El variază de la funcţii structurale
sunt implicate microelemente cum sunt fierul intră în componenţa hemoglobinei, cobaltul în structura
vit. B 12.
Cobaltul, iodul şi cromul işi exercită funcţiile lor prin intermediul unor compuşi unici. Cobaltul
face parte din molecula cianocobalaminei (vit. B-12), iodul cea a tiroxinei şi cromul este activator al
insulinei.
Microelementele sunt implicate în diferite procese vitale, care pe lângă menţinerea sănătăţii se
răsfrâng asupra sporului de creştere. Carenţa în unele microelemente la tineretul ovinare ca urmări
reducerea vitezei de creştere şi apariţia bolilor carenţiale.
Aproximativ 25 de elemente minerale sunt permanent în constituţia corpulului animalelor.
Dintre acestea pentru 13 elemente s-a dovedit stringenţa prezenţei lor în organism. Acestea includ: Ca,
Cl, I, Fe, Mg, P, K, Se, Na, S, Zn şi Co. [PÂRVU, 1992]
Pentru specia ovină principalele microelemente cu importanţă practică pentru ţara noastră,
luate în studiu sunt următoarele: Cu, Zn, Mg, Se, Co, Fe, Mo.
Specific cobaltului este faptul că, în organism se găseşte în cantitatea cea mai mică, dar
îndeplineşte funcţiile cele mai importante dintre toate microelementele esenţiale pentru ovine.
Cea mai mare parte din cobalt se găseşte în ficat , rinichi şi măduva oaselor. În ficat, o cantitate
însemnată de cobalt se găseşte antrenată în structura vitaminei B-12, în care ponderea cobaltului este de
4%.
Mecanismul intim al absorbţiei intestinale a cobaltului nu este bine cunoscut, dar se consideră
că are o cale de absorbţie comună cu fierul, care de fapt se interferează.
La rumegătoare, din cobaltul ajuns în rumen, numai 13% este utilizat la vitamina B-12. în plus,
cobalamina sintetizată are un coeficient de absorbţie de doar 3 – 5%, restul fiind excretată. După aceste
date rezultă că rumegătoarele metaboilizează foarte slab cobaltul comparativ cu monogastricele,
necesitând cantităţi mai mari în raţie. Ordinea sensibilităţii privind cerinţele în acest element sunt
tineretul ovin, oile adulte şi berbecii.
Rolul cobaltului în organismul rumegătoarelor are o semnificaţie deosebită deoarece cobaltul
permite microorganismelor ruminale să sintetizeze vitamina B-12, spre deosebire de monogastrice care
necesită acestă vitamină gata sintetizată. În cazul schimbării bruşte a raţiei alimentare, sinteza ruminală
de vitamina B-12 este redusă timp de o săptămână. La rumegătoare cobaltul stimulează digestia
celulozei în rumen, influenţând producţia de lapte şi procentul de grăsime, intervenind în metabolismul
energetic în faza de transformare a acidului propionic în acid succinic, prin intermediul acidului
metilmalonic. [PÂRVU, 1992]
Fenomenul de carenţă în cobalt este legat de anumite soluri, de obicei apărând pe coasta mărilor
şi oceanelor (“coast disease)” fiind asociată cu carenţa în fier şi cupru.
Cobaltul după absorbţie în organism 70% se elimină prin colon, iar 30% se localizează în unele
organe de unde se elimină lent. [COTRĂU şi colab., 1991]
La ovine administrarea unor raţii bogate în cobalt determină încorporarea excesului de cobalt
într-un analog al vitaminei B-12 mai bun ca vitamina adevărată, care sporeşte consumul de furaje.
Alte surse, Miloş şi Drinceanu (1980), arată că la oi cobaltul măreşte apreciabil secreţia
glandelor parotide şi stimulează digestia celulozei în rumen, iar în caz de carenţă scade sau chiar
blochează fermentaţia microbiană din rumen.
Carenţa în cobalt la femelele gestante are manifestări morbide ce devin mai evidente în perioada
a doua de gestaţie şi se accentuează după fătare.
10
 Problema factorilor interferenţiali care reduc absorbţia cobaltului de către plante din sol este
mai puţin cunoscută, fiind incriminat ca având acţiune negativă excesul de calciu şi ph-ul acid.
În practică s-a observat existenţa corelaţiei dintre cantitatea redusă de cobalt din raţie şi
creşterea infestaţiei cu trichostrongilide. La animalele carenţate piele devine scuanoasă şi fără
elasticitate, iar lâna devine aspră şi fără luciu.

CAP III - Metode de identificare şi izolare

Pentru a preveni contaminarea cărnii cu anumite metale trebuie avute în vedere prezenţa
acestora ca rezultat al furajării animaleleo cu nutreţuri contaminate cu pesticide ce conţin metale grele,
sau ca rezultat al prelucrării cărnii cu utilaje neadecvate.
Nu este nevoie de măsuri speciale pentru a reduce contaminarea mediului cu cobalt. Metoda cea
mai simplă se referă la reducerea oricărui tip de expunere la metalele din sol. În zonele unde
concentraţia de cobalt în sol este mai mare de 40 ppm şi se suspectează o contaminare a vegetaţiei cu
cobalt, acestea pot fi reduse prin încorporarea de sol necontaminat.
Solul contaminat poate fi îndepărtat sau expunerea poate fi redusă prin acoperirea solului cu sol
curat sau poate fi pavat cu pietre.
Determinarea analitică a cobaltului se poate face:
- calitativ: ionul Co dă cu α-nitrozo-β-naftol un precipitat roşu-brun, limita de recunoaştere 0,05
μg Co iar cu NH4SCN formează o combinaţie complexă de culoare albastră
-calitativ: gravimetric se determină cu α-nitrozo-β-naftol, volumetric: cu piridina şi
sulfocianura, formează un compus greu solubil, iar sulfocianura în exces de titrează cu o soluţie de
azotat de argint în prezenţa alaunului feric ca indicator. [BĂLĂNESCU, 1964]

Cap IV-Limite maxime admisibile

Abundenţa de cobalt depinde de ocurenţa elementului în rocile primare şi de mediul în care este
eliberat din produsele de alterare. Conţinutul de cobalt în solurile din Banat este cuprins între 15-25
ppm, cele mai mari concentraţii au fost determinate pe soluri cu pH>7 cum sunt cele de la Jimbolia şi
Sânnicolau Mare, iar cele mai mici la Reşiţa şi Oraviţa.
Conţinutul mediu total al unui adult este de 1,1 mg Co cu concentraţii în ppm substanţă uscată:
de 0,18 în ficat, 0,09 în splină ,23 în rinichi, 0,10 în inimă, şi 0,06 în pancreas. Aceste concentraţii sunt
inferioare în cazul deficitului de cobalt saui crescute în aporturi suplimentare de cobalt.
Conţinutul în cobalt al diferitelor cărnuri raportate la 100 g parte comestibilă:
Carne de porc: 8,0
Carne de vită: 7,0
Carne de oaie: 6,0
Carne de viţel: 5,0
În condiţii dietetice anormale, aporturi alimentare foarte crescute, de 250-300 mg/zi pot deveni
toxice pentru om, iar cele scăzute de 25-30 mg/zi pot determina maladii.

Bibliografie

11
1. Banu C., ”Procesare industrială a cărnii”, ediţia a doua, Editura Tehnică, Bucureşti, 2003
2. Butnariu Monica, teză de doctorat “Contribuţii cu privire la prezenţa metalelor grele în solurile
din Banat şi consecinţe asupra calităţii mediului”, U.S.A.M.V.B Facultatea de Agricultură,
Timişoara 2005
3. Chirodea Gheorghe, Teză de doctorat “Implicaţiile alimentaţiei microminerale (Fe, Mn, Cu, Co,
Zn, Se, Mo) asupra principalilor indici productivi la ovinele de rasă Merinos Transilvănean”,
U.S.A.M.V.B. Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologie, Timişoara 1996
4. Grecu I., Chimie Anorganică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1964

12