Radioizotopi folositi in

medicina
Cioc Roberto-Gabriel
 Istorie
În 1896, Henri Becquerel a descoperit o nouă radiație misterioasă. Spre diferență de razele X, care dispăreau când tubul era
oprit, aceasta nouă radiație observată la uraniu era emisă în continuu. Studiile ulterioare intreprinse de Pierre și Marie Curie
au arătat ca și alte elemente au aceleași proprietăți. În particular au găsit aceleași proprietăți pentru poloniu și radiu în 1898.

Pierre și Marie Curie au găsit rapid o întrebuințare pentru această proprietate și radiul a început sa fie folosit în spitale încă din
1901. S-a recunoscut ca radiația radiului are efecte benefice asupra multor afecțiuni ale pielii, inclusiv cancerul.

Pierre și Marie Curie în laboratorul lor, Paris 1898.

Noua radiație era de origine nucleară. Unele nuclee emit spontan particule α (nuclee de heliu), particule beta (electron -
(β-) sau pozitron – (β+)), și/sau raze gama (fotoni de mare energie). Atomul cu un astfel de nucleu instabil, care este
caracterizat de un exces de energie, se numește radionuclid sau nuclid radioactiv. Se face de asemenea referire la radioizotopi
sau izotopi radioactivi.
Radioizotopi naturali și artificiali
Radioizotopii naturali sunt de exemplu 238U (uraniu), 40K (potasiu), 232Th (thoriu) și nucleele fiică 226Ra (radiu), 222Rn (radon),
218
Po (poloniu). Unii radioizotopi sunt produși în continuu de către acțiunea razelor cosmice în straturile superioare ale
atmosferei, cum ar fi de exemplu 14C (carbon), 3H (tritiu) sau 7Be (beriliu).

Irene și Frederic-Joliot Curie au fost primii producători ai radioizotopilor artificiali în 1933, utilizând o sursă α naturală
pentru a bombarda aluminiu 27 și a produce fosfor 30, care se dezintegrează beta trecând în siliciu 30. Acesta era rezultatul
adăugării de protoni din nucleele de heliu (particule alfa) la nucleele atomilor de aluminiu.

De atunci, multi radioizotopi noi au fost produși, deschizând drumul la noi aplicații și ducând la o mai bună înțelegere a
materiei nucleare și a forțelor nucleare. Prin 1936, aproximativ 200 de radionuclizi erau deja produși. În ziua de astăzi sunt
cunoscute în jur de 2500 nuclee stabile. Ele sunt produse folosind fascicole de particule, de la protoni la 238U, accelerate în
ciclotroane sau acceleratori liniari.

Primul accelerator (ciclotron) a fost construit la Berkeley, în SUA, în 1932, de către Ernest O. Lawrence. El împreună cu fratele
sau, John Lawrence, un doctor, au identificat de timpuriu importante aplicații medicale și au produs izotopi radioactivi pentru
cercetare biologică și medicală, precum și pentru tratarea cancerului. Primul ciclotron european a fost construit de către
Frederic Joliot (1939) la College de France, Paris.
Harta nucleelor. Diversele linii ce definesc valea de stabilitate demarchează limita stabilității nucleare față de emisia de
protoni sau de neutroni.

Fizicienii au produs mulți noi izotopi care se află din ce în ce mai departe de valea stabilității. În prezent există multe facilități
ce folosesc fascicule de ioni radioactivi. Cererea de radioizotopi medicali este un fenomen mondial ce crește în țările
dezvoltate în mod exponențial din 1995.
Tehnici pentru diagnoza medicală
Premiul Nobel pentru Chimie din 1943 a fost acordat lui G. de Hevesy pentru a fi primul utilizator al radioelementelor naturale
(și ulterior artificiale) ca trasori pentru studiul elementelor stabile în sistemele biologice. O cantitate foarte mică dintr-un
element radioactiv poate fi urmărită cu ușurință în corpul omenesc. Acest lucru se poate face și cu trasori chimici, dar
cantitatea de trasori necesară ar fi mult mai mare, ceea ce ar face ca procedura să fie mult mai riscantă pentru pacient.

Într-o investigație tipică de medicină nucleară, un trasor este administrat pacientului, iar razele gama emise de nuclidul
trasor sunt detectate cu un ansamblu de detectori. Acest proces se numește tomografie de emisie. Trasorul este în general
ales astfel încât se depozitează în mod selectiv într-un organ particular, ulterior razele gama emise de el permițând obținerea
unei imagini a regiunii de interes. Pentru un ochi antrenat, imaginile pot revela anomalii structurale sau metabolice ce duc la o
mai bună diagnosticare. O varietate întreagă de radionuclizi sunt folosiți în medicina nucleară, fiecare vizând specific organele
corpului uman în mod individual.

Tumorile pot fi localizate prin tehnici precum Tomografia Computerizata prin Emisie de Foton Unic (engl. SPECT) sau
prin Tomografia cu Emisie de Pozitroni (engl. PET) (în care nucleele ce emit pozitroni (β+) sunt folosite pentru a produce
– printr-un proces de anihilare – raze gama energetice. Tehnicile SPECT și PET sunt standard în diagnosticarea tumorilor și de
asemenea în studiile despre funcționalitatea creierului normal, sănătos.
Trasorii în diagnoza medicală
Printre elementele radioactive, iodul (I) joaca un rol excepțional, deoarece se atașează tiroidei cu mare afinitate și foarte
selectiv. La doze mici poate fi folosit în scopuri de diagnoză, sau, alternativ, radiația emisă de iodul radioactiv localizat în
exclusivitate în tiroidă poate trata cancerul de tiroidă.

131
I (radioactivitate beta și gama, perioada de înjumătățire de 8 zile) este folosit de peste 50 de ani pentru studiul activității
tiroidei. Tc-99m (o stare excitata metastabilă a nucleului de technetiu-99 cu o perioadă de înjumătățire de 6 ore) este de
asemenea un foarte bun trasor folosit pentru a studia organe precum creierul, ficatul sau plămânii. Radiul și stronțiul sunt
folosite pentru oase și schelet.

Elementele cele mai interesante fiziologic vorbind, precum C (carbon), N (nitrogen) și O (oxigen) au izotopi emițători β+ cu
timp mic de viață ce sunt folosiți în Tomografia cu Emisie de Pozitroni. Emițătorii beta folosiți uzual sunt 11C, 13N, 15O și 18F (fluor).
SPECT
SPECT este, precum stipulat mai sus, termenul pentru Tomografia Computerizata prin Emisie de Foton Unic. Prin aceasta
procedura, organele sunt vizualizate măsurând distribuția unui radio-trasor prin intermediul unei “camere” gama conectate la
un computer. Imagistica SPECT implică rotirea unui ansamblu de detectori gama în jurul pacientului pentru a măsura din
unghiuri diferite. Prin această tehnică se urmărește poziția și concentrația distribuției de radionuclizi. SPECT implică folosirea
99m 123
de radioizotopi precum Tc sau I, pentru care o singură cuantă gama (de 140keV) este emisă.

SPECT are multe aplicații, în terapie și ca ajutor pentru aceasta. Scanările SPECT ce folosesc radioizotopi ce nu sunt absorbiți
în țesut, ci în loc de aceasta se deplasează în fluxul sangvin, pot fi folosite pentru vizualizarea trecerii sângelui prin vase și
țesuturi. Acestea sunt în special folositoare pentru scanările cerebrale și cardiace.
PET
În tehnica tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), cei mai folosiți izotopi sunt 15O, 13N, 11C și 18F. Aceștia au perioade de
înjumătățire de aproximativ 2, 10, 20 și 110 minute respectiv, ca atare radioizotopii trebuie produși aproape de locul unde
urmează a fi folosiți. Din acest motiv, multe spitale au un mic ciclotron în apropiere sau chiar în incinta spitalului, special
construit pentru a produce acești izotopi. Izotopul folosit este în prealabil atașat unei substanțe naturale, cum ar fi glucoza,
apa sau amoniacul, care sunt apoi introduse în corpul pacientului prin injectare sau prin inhalarea unui gaz. Radioizotopul își
urmează traseul către partea corpului care folosește substanța căreia a fost atașat, ceea ce explică de ce se folosesc multe
feluri de substanțe.

Reprezentare schematică a tehnicii PET. Un ansamblu circular de detectori înregistrează cele două raze gama provenite de la
fiecare anihilare e+-e-.

Particulele elementare au antiparticule ce le corespund. Antiparticula unei particule este similară cu aceasta, însă de sarcina
opusă. Când particula și antiparticula se ciocnesc, ele se anihilează emițând doar energie sub formă de unde electromagnetice
(radiații gama).

Izotopii folosiți în scanările PET sunt tipic emițători β+. Când izotopul se dezintegrează în corpul pacientului, orice pozitron
(beta+) emis se deplasează o distanță foarte scurtă în țesut (tipic sub 1 mm, dar depinde totuși de izotop) înainte de a se
anihila cu un electron (beta-). Energia eliberată la anihilare ia forma unei perechi de radiații gama (fotoni) emiși la 180 de
grade unul fata de celalalt și fiecare cu o energie de 511 keV. Detecția în coincidență cu doi detectori permite localizarea
evenimentului de dezintegrare pe linia ce leagă cei doi detectori.
Scanările PET sunt în general folosite pentru diagnosticarea cancerelor, a problemelor cardiace și a maladiilor cerebrale
precum epilepsia sau boala Alzheimer. PET este de asemenea folosită la evaluarea răspunsului la terapia împotriva cancerului.
În plus de aceasta, PET este folosită în cercetare, de exemplu în studii despre abuzul de medicamente sau droguri, sau la
studii despre îmbătrânire.

Riscurile asociate cu scanarea PET sunt foarte mici, dar precum majoritatea investigațiilor de acest tip, nu sunt neapărat
adecvate femeilor însărcinate sau care alăptează. Datorită prezentei unei substanțe radioactive în corpul lor, spitalele sfătuiesc
pacienții să nu aibă contact cu femei însărcinate sau copii mici cel puțin timp de câteva ore după PET.

Imagine PET ce arată cancerul osos în schelet (Spitalul Erasme, Bruxelles).

SPECT versus PET
Comparativ cu alte tehnici de diagnoză bazate pe imagistică, precum razele X sau MRI, PET studiază mai degrabă
funcționalitatea corpului decât anatomia. Până în acest moment, nicio tehnică nu poate concura cu PET în termeni de
interacție dinamică. Această tehnică de imagistică medicală permite urmărirea în multe momente a informațiilor cantitative
despre farmacocinetica și farmacodinamica unei biomolecule “etichetate” injectate sau inhalate într-un animal sau om viu. PET
este folositoare la studierea metabolismului (absorbția zahărului, incorporarea aminoacizilor în proteine, etc.), reacții
enzimatice și interacții moleculare. SPECT, precum PET, furnizează informații despre concentrația radionuclizilor introduși în
organismul pacientului.

Imagistica SPECT este inferioară PET în termeni de rezoluție ce poate fi atinsă și de sensibilitate. Pentru PET, cea mai bună
rezoluție ce poate fi atinsă în prezent este de 6 mm, ceea ce înseamnă de 2-3 ori mai bine decât la SPECT. Datorită
dezintegrării lor rapide, practic toți izotopii PET trebuie sa fie produși ținând cont de aceste premise (cu excepția 18F care are
timpul de înjumătățire de 110 minute). În schimb, izotopii SPECT precum 123I au un timp de înjumătățire destul de mare (13.2
ore), pentru a permite producerea lor în mod centralizat în facilități aflate la distanță și livrarea substanțelor prin curierat
expres.
MRI
O alta tehnică de diagnoză medicală este Imagistica prin Rezonanță Magnetică (MRI). Primele instrumente folosite clinic
pentru MRI (la început numită NMR, sau Rezonanță Magnetico-Nucleară) au fost construite în anii 1980.

Principalul beneficiu al tehnicii MRI este că nu folosește nicio substanță radioactivă. Analizele MRI arată distribuția apei în
organism și organele unde ea este păstrata. Un aparat MRI este la baza un tub mare ce conține magneți puternici. Când un
câmp magnetic este aplicat în jurul pacientului (ceea ce nu este dăunător), toți protonii (nucleele de Hidrogen) din apă sunt
trași într-o direcție. Când protonii revin la poziția inițială ei emit unde radio pe care scanner-ul MRI le poate detecta și măsura
pentru a realiza o imagine 2D a corpului. MRI este îndeosebi folosit la diagnosticarea creierului sau a inimii, dar poate fi
utilizat la aproape orice parte a corpului.

Tehnicile MRI sunt dezvoltate în continuare pentru a se adresa unei palete mai largi de probleme de diagnosticare clinică. De
exemplu, Xe-129 sau He-3 polarizate pot fi folosite pentru imagistica traseului aerului în plămâni cu rezoluție spațială și
temporală ridicată.

MRI la vase de sânge și organe în cap și tors.

Premiul Nobel pentru medicină din 2003 a fost acordat lui Paul Lauterbur și Sir Peter Mansfield pentru dezvoltările și
contribuțiile lor la Imagistica prin Rezonanță Magnetică.

Majoritatea spitalelor moderne și academice din zilele noastre folosesc MRI și PET, împreună cu alte tehnici de imagistică. În
multe institute de Fizica Nucleară sunt grupuri a căror activități și cercetări sunt dedicate specific aplicațiilor medicale și de
asemenea tratării pacienților, cum ar fi de exemplu la GSI (Germania), PSI (Elveția), GANIL (Franța), HMI (Germania) sau
LARN (Belgia).
Terapia prin radiație
Terapia cu particule implică folosirea de particule ionizate ce țintesc tumoarea. Ionizarea deteriorează ADN-ul celular fără
discriminare. Totuși, celulele canceroase sunt mai puțin capabile să se repare și sunt ca atare mai afectate de aceasta daună.

Particulele folosite includ protoni, neutroni sau ioni încărcați pozitiv. Fiecare tip de particulă are o energie diferită și poate
penetra corpul uman în mod diferit. Acesta este motivul pentru care se folosesc tipuri diferite de particule pentru proceduri
diferite. Cel mai des întâlnită terapie cu particule este protonoterapia.

O problemă fundamentală la terapia cu radiații este maximizarea dozei în tumoare și minimizarea celei aferente țesutului din
jurul tumorii. Pentru radiațiile electromagnetice (X sau gama), o mare parte din doză afectează țesutul sănătos din fasciculul
dinaintea și de după tumoare.

O îmbunătățire în terapia cu radiații este făcută în momentul de față folosind fascicule de particule cu energii înalte (p, ioni
grei), pentru că doza în cazul fasciculelor de ioni crește cu adâncimea de penetrare până la un maxim care corespunde
parcursului particulei. Așadar terapia cu fascicule de ioni permite ca o doza mai mare și mai eficientă să fie depusă în tumoare
decât în cazul oricărui alt tip de terapie externă.

Până acum, peste 50000 de pacienți au fost tratați cu fascicule de protoni în lume. Tratarea tumorilor oculare cu fascicule de
protoni asigură de departe cele mai bune rezultate clinice. Protono-terapia este de asemenea ideală când tumoarea este
aproape de un organ critic, deoarece se poate ținti cu mare acuratețe. Cu cât volumul iradiat este mai conform volumului
țintei, cu atât sunt rezultatele mai bune. Aceste lucruri sunt valabile și pentru fasciculele de ioni grei, unde acuratețea poate fi
obținută la un nivel superior celui celui atins cu fascicule de protoni. Terapia cu ioni grei și-a văzut pionieratul în 1974 la
Laboratorul Lawrence Berkeley. Primele tratamente foloseau ioni de Ar (Argon), după care de Si (Siliciu) și de Ne (Neon).
Tumorile iradiate erau localizate aproape de organe esențiale în creier, cap sau gât. Rezultatele au fost excelente și au
motivat construirea de acceleratori de ioni grei pentru medicină.
Brahiterapia
Brahiterapia este o formă de radioterapie în care materialul radioactiv este plasat în interiorul corpului, lângă tumoare.
Avantajele acestei proceduri constau în faptul ca radiația nu necesită deplasarea din afara organismului prin țesutul sănătos
pentru a atinge tumoarea, ci în loc de aceasta afectează numai o zonă bine localizată. Aceasta înseamnă că se pot folosi doze
relativ mari cu riscuri minime. De asemenea, pacientul este deplasabil pe durata tratamentului. Tratamentul este în general
efectuat într-un timp mai scurt decât în cazul altor proceduri, ceea ce face ca timpul celulelor canceroase pentru multiplicare
între ședințele de tratare sa fie la rândul său mai scurt.

Brahiterapia este o tehnică standard pentru cancere ginecologice, cervicale sau de prostată și anumite faze ale tumorilor
maligne capului sau ale gâtului. Pentru boala prostatei au fost dezvoltate mai multe abordări, acestea depinzând în principal
de izotopul selectat. 125I (perioada de înjumătățire de 60 de zile) și 103Pd (perioada de înjumătățire de 17 zile) sunt folosite
pentru implanturi permanente. Acești izotopi pot fi produși prin captură de neutroni în reactori. 103Pd poate fi produs în mod
mai eficient în ciclotroane (cu fascicule de protoni de 14 MeV). În SUA există date clinice pentru aceasta terapie a prostatei cu
103
Pd aferente unei perioade de peste 10 ani. Acest succes clinic, împreună cu lipsa de efecte secundare, a făcut sa fie o
alegere foarte populară pentru terapie.
Lumina soarelui și sănătatea
Soarele asigură energia necesară Pământului pentru a găzdui viața. Energia Soarelui este produsă în miezul său, unde
reacțiile nucleare au loc la o temperatură de aproximativ 15 milioane de grade. Energia produsă în lanțul p-p este purtată de
fotoni și neutrini care apar la suprafață fără a fi absorbiți. Fotonilor le poate lua 2 milioane de ani sa ajungă la suprafață
Soarelui, dar doar 8 minute pentru a ajunge de acolo la Pământ.

Soarele emite lumină vizibilă, radiație infraroșie pe care o percepem ca și căldura, și radiație ultravioletă, care din păcate
poate fi periculoasă. Radiația ultravioletă poate provoca melanomul pielii (cancer de piele). Aceasta este una din cele mai
frecvente forme de cancer, care în 2008 de exemplu a ucis 46.000 de persoane.

Vedere microscopică a pielii sănătoase (stânga) și a pielii deteriorate de radiație (dreapta).

Rata melanomului malign s-a înmulțit cu 4 în ultimii 30 de ani. Este cel mai des întâlnit la persoanele care au antecedente în
familie și cei peste 40 de ani. Totuși, oricine poate face cancer, indiferent de rasă, vârstă sau genetică. Cea mai mare
deteriorare a pielii se produce înainte de 20 de ani, dar deseori nu se manifesta înainte de 40, ceea ce înseamnă ca și în cazul
în care nu observăm arsuri, ne deterioram totuși pielea. De aceea este foarte important să folosim crema de protecție și să ne
ferim de Soare atunci când este mai puternic (între orele 11 și 15).