Sunteți pe pagina 1din 11

Aplicatii ale radiatiilor gama in medicina

Radiatiile gama reprezinta, spre deosebire de primele doua, nu o transmutare a


nucleului (transformarea unui element chimic într-un altul), ci o foarte intensa emisie de
radiatie electromagnetica. Acest tip de radiatii pot aparea fie independent, fie însotind
unul din celelalte doua tipuri de radiatii. Ele sunt compuse din neutrini-forta moale si fotoni
nucleari-forta dura.

Efectele radiatiilor

În functie de doza si tipul de radiatie primita de organism, efectele asupra sanatatii pot fi
mai mult sau mai putin grave. Evaluarea acestora se face fie în cadrul studiilor de
epidemiologie, fie prin experimente asupra celulelor vii. Iata câteva din efectele
diferitelor doze primate în urma iradierii omogene a întregului corp uman:

• 0 - 250 mGy: nu se înregistreaza nici un efect biologic sau medical, imediat sau
pe termen lung, nici la copii, nici la adulti. Este domeniul dozelor joase;

• 250 – 1.000 mGy: poate sa apara o senzatie de greata si se înregistreaza o usoara


scadere a numarului de leucocite din sânge (celulele albe);

• 1.000 – 2.500 mGy: voma, modificari ale circulatiei sanguine, dar se revine
satisfacator, în mod natural sau pe cale medicala la situatia normala;

• 2.500 – 5.000 mGy: consecintele asupra sanatatii devin serioase; spitalizarea este
obligatorie. Daca doza de 5.000 mGy este primita dintr-o data, ea este letala în
50% din cazuri. peste 5.000 mGy: moartea este aproape inevitabila

Protectia împotriva radiatiilor

Dozele mari de radiatii primite de organismul uman reprezinta un mare pericol. Este deci
necesar de stabilit masuri de protectie. Acestea difera de la un tip de radiatie la altul,
deoarece puterea de penetrare a radiatiilor este diferita. Radiatia alfa poate fi oprita de un
strat de aer sau de o simpla foaie de hârtie. Emitatorii alfa devin însa extrem de periculosi
atunci când sunt inhalati sau absorbiti si trebuie asigurata protectie împotriva
contaminarii cu astfel de produse. Radiatia beta poate fi oprita cu ajutorul unei folii de
aluminiu sau a unui perete de sticla. Radiatia gama poate fi atenuata sau chiar oprita doar
prin ecranare cu blocuri de plumb sau de ciment de grosimi semnificative. Asemenea
masuri de protectie pot fi observate în zonele radioactive din salile reactorilor sau
acceleratorilor de particule sau în centrale nucleare Protectia împotriva radiatiilor include
toate masurile care se adreseaza populatiei în general sau în mod specific celor care
lucreaza în incinte unde exista surse radioactive: laboratoare de cercetare, spitale,
industria nucleara etc. Începând din anul 1928, reglementarile adoptate în fiecare tara se
ghideaza dupa recomandarile Comisiei Internationale de Protectie Radiologica, institutie
stiintifica independenta, recunoscuta la nivel international. La ce altceva mai poate fi
folosita radioactivitatea?

Fenomenul de radiaţie se datorează radiaţiilor emise ca rezultat al instabilităţii nucleare


(alfa, beta, gamma şi neutroni) dar și radiaţiei electromagnetice, cum sunt microundele şi
razele X. Izotopii radioactivi ai unui element au aceeaşi configuraţie electronică ca
izotopii stabili şi prezintă deci aceleaşi comportamente chimice. Localizarea şi centrarea
izotopilor radioactivi poate fi însă detectată uşor chiar şi de la distanţă, măsurând radiaţia
emisă.

Folosirea izotopilor radioactivi ca instrument de analiză

Diagnosticarea - folosirea unor izotopi radioactivi care emit raze gama asupra corpului
uman. Aceste raze produc anumite modificări fiziologice specifice asupra porţiunilor din
corp care se cercetează şi permit medicilor să diagnosticheze cazul respectiv.
Radioterapia -
reprezintă tehnica de tratament folosită în majoritatea cazurilor de cancer. Cercetătorii au
observat că în urma bombardării ţesuturilor afectate de cancer cu anumiţi izotopi
radioactivi, cum ar fi, de exemplu, 131I sau 192Ir celulele canceroase sunt complet
distruse.

Analize biochimice - pentru a determina prezenţa unor urme de elemente radioactive în


corpul uman (în cazul unor boli profesionale, apărute în urma contactului cu elemente
radioactive - minerii de la minele de plumb sau uraniu, lucrătorii de la centralele
atomoelectrice) se folosesc teste cu izotopi radioactivi.

Efectele pozitive şi dăunătoare ale radiaţiilor în modificarea ţesuturilor vii

Izotopul de iod 191I poate fi folosit în studierea funcţiei tiroidiene. Se ştie că aproape tot
iodul din hrană care nu este eliminat, ajunge în cele din urmă în tiroidă; administrând
pacientului cantităţi infime de 131I şi măsurând apoi radiaţia emisă de tiroidă, se poate
măsura activitatea acestui organ. Radiaţiile de energie mai înaltă sunt folosite pentru
distrugerea selectivă a unor ţesuturi, cum sunt tumorile canceroase.
Riscurile sunt considerabile dar, întrucât boala poate fi fatală, în absenţa tratamentului
cancerului şi al bolilor înrudite, se folosesc deseori izotopi artificiali. Unul dintre cei
folosiţi în mod obişnuit este un izotop al cobaltului Co60, acesta se obţine prin
bombardarea izotopului stabil Co59 cu neutroni, într-un reactor nuclear. Absorbţia
neutronilor conduce la izotopul nestabil Co59 având Z=27 şi N=33; acesta este un nucleu
„impar-impar” care se dezintegrează în Ni60 prin emisie beta şi gamma, cu timp de
înjumătăţire de 5 ani. Astfel de surse artificiale prezintă anumite avantaje faţă de sursele
radioactive naturale, având timpi de înjumătăţire mai mici, ele sunt surse mai intense; de
asemenea, nu emit particule alfa care, de obicei, nu sunt dorite, iar electronii emişi pot fi
uşor stopaţi de foi subţiri de metal, fără a atenua apreciabil intensitatea dorită a radiaţiei
gamma. Prin folosirea trasorilor radioactivi se pot “marca” anumite părţi specifice ale
moleculelor şi se pot urmării atomii radioactivi pe parcursul reacţiilor. O tehnică de
analiză prin activitate de neutroni, foloseşte faptul că atunci când nucleele stabile sunt
bombardate cu neutroni, unele nuclee absorb neutroni gamma, care urmează în mod
obişnuit emisiei beta; măsurarea acestor energii permite determinarea elementelor
prezente iniţial, chiar dacă se aflau în cantităţi infime. Interacţiile radiaţiei cu ţesuturile
vii sunt cele solare, razele X şi radiaţiile nucleare care pot produce distrugerea ţesuturilor.
În cazurile uşoare, această distrugere se manifestă ca o arsură de tipul celei provocate de
razele soarelui; o expunere prelungită poate produce boli foarte grave sau moartea prin
diferite mecanisme, dintre care unul constă în distrugerea componentelor măduvei osoase
care produce globulele roşii din sânge. Riscul pentru sănătate al fumului de cărbune este
bine cunoscut şi se crede că însăşi radioactivitatea fumului unei termocentrale cu cărbune
este mai mare decât cea dintr-o centrală nucleară de putere asemănătoare care
funcţionează corect. Este evident, imposibil să se elimine toate riscurile, alternativa cea
mai bună fiind o abordare inteligentă a problemei reducerii la minim a riscurilor.
Molibden-99 este folosit pentru producerea izotopului numit techneţium - 99m, care este
cel mai des folosit izotop în medicină. Technetium-99m este folosit în cercetarea
scheletului uman şi a muşchiului inimii, dar de asemenea, şi pentru cercetarea creierului,
a glandei tiroide, a ficatului, a splinei, a presiunii sanguine. Crom-51 este utilizat la
cercetarea sângelui (în special în cazurile de leucemie). Cobalt-61 este folosit în
radioterapie. Cupru-64 este folosit pentru studierea bolilor genetice. Iod-125 este utilizat
în tratamentul cancerului de creier. Iod-131 este folosit în cazurile de cancer al glandei
tiroide.

Trecerea de la bisturiul clasic la bisturiul electric a reprezentat un pas


inainte in imbunatatirea rezultatelor evolutiei plagilor in chirurgie. Aplicarea
radiochirurgiei in modurile diferite de lucru s-a impus prin rezultatele superioare in
domenii diferite ale chirurgiei, in particular in ginecologie. Prin avantajele incontestabile
ale acestei tehnici, radiochirurgia poate fi folosita cu succes atat in chirurgia clasica - in
toate tipurile de incizii, dar si in chirurgia leziunilor de la nivelul pielii, mucoaselor. In
acest material sunt prezentate principalele caracteristici, precautii, avantajele si
dezavantajele metodei, precum si aplicatii practice in ginecologie. Cuvinte-cheie:
radiochirurgie,radiofrecventa de 4 MHz

Istoric

In istoria chirurgiei, instrumentele chirurgicale s-au perfectionat treptat, de la bisturiul


clasic, bisturiul electric sau electrocauterul cu diferitele moduri de functionare, chirurgia
cu unde laser, pana la chirurgia cu unde radio. Curentii electrici au fost folositi in
medicina inca de la descoperirea electricitatii. La inceput, se foloseau cureti directi cu
voltaj scazut pentru a incalzi electrocauterele sau pentru a introduce chimicale prin piele.
La inceputul secolului XX, se foloseau curenti electrici de frecventa foarte inalta si voltaj
mare, pentru diferite tratamente (autocondensare, fulguratie, excizie etc.). In fizioterapie
se foloseau curenti alternativi de frecventa scazuta din cauza capacitatii lor de a produce
contractii ale fibrelor musculare. In acelasi timp, o data cu inventarea transformatorului
electric si producerea curentilor de frecvente diferite, s-a dezvoltat si echipamentul ce
producea frecvente foarte inalte. Curentii alternativi deasupra unei anumite frecvente
incetau sa mai produca contractii musculare, ducand astfel la aparitia efectului de
diatermie, prin care curentul electric trece prin pacient, iar caldura generata era folosita
atat pentru incizie, cat si pentru coagulare. Chirurgia cu unde radio (denumita
radiochirurgie) nu trebuie sa fie confundata cu electrochirurgia, diatermia, generatoarele
de scantei sau electrocauterizare si nici cu radiochirurgia din „Gamma Knife Surgery”.
Pentru a nu se face confuzie de termeni, trebuie precizat ca in cazul Gamma Knife
Surgery care poarta aceeasi denumire - „radiochirurgie” - sau „chirurgia cu radiatii”,
include 201 de fascicule de raze gama focalizate stereotaxic asupra unei formatiuni
tumorale - in special cerebrale, din cauza dificultatii abordului chirurgical. In chirurgia cu
unde radio care a luat denumirea de „radiochirurgie” si la care se va face referire se
folosesc undele radio de frecventa foarte inalta 1,7-4,5 MHz, o antena izolata si un
electrod cu ac subtire sau cu ansa. Spre deosebire de diatermie, in radiochirurgie nu este
necesar contactul electric dintre pacient si antena. Undele radio trec prin antena si
electrod; se concentreaza la capatul acului sau firului ansei electrodului, producand
energie, ce conduce la randul ei la volatilizarea celulelor, realizand incizia tesutului. In
radiochirurgie, spre deosebire de electrocauterizare si diatermie, acul sau ansa
electrodului ramane rece. Setarea intensitatii este foarte importanta in cazul
radiochirurgiei. Daca aceasta este prea scazuta, electrodul se lipeste si agata pielea; daca
este prea mare, au loc scanteieri si distrugeri ale tesutului. Intensitatea optima este cea la
care tesutul nu se agata si nu au loc scanteieri, iar electrodul aluneca usor de-a lungul
tesutului. Studiile arata faptul ca distrugerea tesutului este redusa semnificativ fata de
tehnicile clasice. De asemenea, este importanta distanta dintre electrod si antena, fiind
necesara reglarea intensitatii in functie de aceasta.

Principiul coagularii prin radiofrecventa

Unitatea de radiofrecventa genereaza o unda radio de inalta frecventa de 4 MHz. Unitatea


are o placa de baza acoperita cu material plastic sau antena (electrodul pasiv) si un
electrod (activ) cu care lucreaza chirurgul. Spre deosebire de diatermie, in acest caz nu
exista contact electric intre pacient si placa de baza. Cand generatorul elibereaza unda de
inalta frecventa, aceasta este indreptata spre tesutul afectat prin varful electrodului.
Energia concentrata volatilizeaza celulele si coaguleaza tesuturile. Rezistenta tesutului la
trecerea undei de inalta frecventa produce caldura intracelulara. Caldura determina
fierberea apei intracelulare si creste presiunea interna a celulei, producand spargerea
ei(1). Acest fenomen este numit volatilizare celulara. In coagularea prin radiofrecventa,
tesutul este coagulat intr-un mod ce elimina dezavantajele electrocoagularii, respectiv
folosirea placii de masa pentru pacient, carbonizarea tesuturilor care provoaca vatamari
laterale, ce conduc la fibroze. Exista un risc evident al trecerii curentului electric prin
organism in timpul electrocoagularii, curent electric ce poate produce spasme musculare
dureroase. Pentru ca radiofrecventa nu prezinta astfel de riscuri, dovedindu-se a fi o
metoda de tratament eficace si sigura in tratamentul diferitelor afectiuni(2).

Avantajele metodei

Utilizarea unui dispozitiv radiochirurgical in medicina generala prezinta numeroase


avantaje fata de tehnicile chirurgicale clasice - in special in cazul dermatologiei,
chirurgiei plastice, dar si in proctologie (in chirurgia hemoroidala, chirurgia prolapsului
de mucoasa rectala), chirurgia de reconstructie a sanului, patologia tumorala mamara etc.
Avantajele utilizarii procedurii sunt reducerea timpului operator, vindecarea rapida,
minimizarea distrugerii tesutului (lipsa daunelor tisulare colaterale zonei de incizie) si
reducerea disconfortului post-operator, de aceea se si recomanda folosirea radiochirurgiei
in cat mai multe specialitati. In toate unitatile radiochirurgicale s-a utilizat un
transformator pentru a modifica voltajul principal de 110/240 AC 50/60 Hz intr-un voltaj
mai mare si frecventa inalta (1,5-4 MHz). Curentul de inalta frecventa este ulterior
modulat prin filtrare si rectificare pentru a produce una dintre cele 4 forme de unda: 1.
unda modulata - complet filtrata - optima pentru incizie - produce cea mai mica cantitate
de caldura; 2. unda modulata - complet rectificata - optima pentru incizie, dar in acelasi
timp produce caldura pentru coagulare; 3. unda modulata - partial rectificata - optima
pentru coagularea vaselor cu hemoragie; 4. unda modulata - fulguratia - care produce
deshidratarea si distrugerea tesutului dorit. Crearea formelor de unda complet filtrate,
complet redresate, partial redresate si de tip eclator ( fulgurare) a condus la utilizarea pe
scara larga a radiochirurgiei in aproape toate specialitatile chirurgicale.

Precautii

In cazul radiochirurgiei, trebuie avute in vedere trei precautii. A. Radiochirurgia nu


trebuie folosita in prezenta vaporilor anestezicelor inflamabile, lichidelor inflamabile si
produselor de pregatire a pielii. B. Operatia cu radiochirurgie poate fi periculoasa in cazul
pacientilor cu pacemakere, in special modelele vechi (este indicata consultarea medicului
cardiolog al pacientului). C. In plus, radiochirurgia poate interfera cu functionarea altor
echipamente electromedicale ce nu sunt prevazute cu cabluri coaxiale. D. Radiochirurgia
poate fi facuta fara riscuri utilizand protoxid de azot si oxigen. Insa, atunci cand se
lucreaza cu un gaz inflamabil precum etiliena, propilena sau eterul etilic, trebuie sa avem
in vedere caracteristicile explozive ale gazului respectiv - este posibil sa se produca o
scanteie prin atingerea unei reconstituiri metalice sau prin utilizarea unei puteri prea mari.

Tehnica

Chirurgul trebuie sa se adapteze noilor tehnici, trecand de la chirurgia clasica a bisturiului


rece, la o tehnica complet noua, combinand urmatoarele principii generale:

nu trebuie folosita presiunea, in acest caz energia undei radio este cea care realizeaza
incizia. Se foloseste delicat, usor, cu miscari foarte fine - miscari scurte, rapide
oferind rezultate mult mai bune. Setarile de intensitate se vor stabili prin mai multe
incercari. Tesuturile uscate nu se taie bine, de aceea tesuturile trebuie sa fie
hidratate de exemplu prin umezirea cu un tifon imbibat in apa sau ser fiziologic
inainte de a incepe procedura.
curentul trebuie sa fie activat inainte de contactul cu pacientul;
singurul mod in care radiochirurgia poate afecta tesutul este daca este permisa degajarea
mare de caldura, avand astfel loc deshidratarea, tesutul fiind distrus.

Intensitatea

Pentru vaporizarea celulelor si realizarea unei incizii perfecte, este necesara o buna
reglare a puterii. O intensitate mare va genera scanteierea si carbonizarea tesutului; o
intensitate insuficienta va conduce la lipirea electrodului de tesut. Cand se lucreaza intr-o
zona in care tesutul este gros sau fibros, puterea trebuie marita treptat. Intr-o zona
sensibila, unde exista o sangerare abundenta, puterea trebuie redusa treptat.

Frecventa

Frecventa unitatii va influenta atat cantitatea de caldura secundara produsa, cat si


rezultatele tratamentului. O frecventa scazuta genereaza o incizie mai putin eficienta,
produce mai multa caldura secundara, iar vindecarea va fi de mai lunga durata. Ca urmare
a cercetarilor intreprinse de Maness s.a. (1978), s-a constatat ca o frecventa de 4 MHz sau
in jurul acestei valori produce o distrugere mai mica a tesutului comparativ cu o unitate
electrochirurgicala care lucreaza cu frecvente mai apropiate de 1,7 MHz.

Forma de unda

Dupa cum s-a aratat mai sus, in radiochirurgie se folosesc patru forme de unda, care se
clasifica astfel din punct de vedere al cantitatii de caldura secundara produsa:

1. unda complet redresata filtrata: produce cantitatea cea mai mica de caldura secundara;

2. unda complet redresata: produce o cantitate mai mare de caldura secundara;

3. unda partial redresata: produce o cantitate putin mai mare de caldura secundara;

4. fulgurarea: produce cea mai mare cantitate de caldura secundara.

Studiile efectuate de Maness s.a. (1978) au demonstrat ca in cazul undei complet


redresate filtrate (sau unda continua, cum mai este numita), modificarile tesutului sunt
mai mici in comparatie cu cele care apar la inciziile ce folosesc unde complet redresate.

Dimensiunile electrozilor

Capul electrodului poate avea diverse diametre, diametrul influentand puterea necesara
realizarii unei incizii, precum si cantitatea de caldura secundara produsa. Un varf de
electrod mare necesita o putere mai mare pentru realizarea inciziei, dar si cantitatea de
caldura secundara va fi mai mare. Un electrod subtire ca un fir de sarma necesita o putere
mai mica, creand si o cantitate mai mica de caldura secundara. Kalkwarf s.a. (1983) au
demonstrat prin cercetarile lor ca este indicat sa treaca 10 secunde inainte de a se reveni
in acelasi loc cu electrodul, pentru a permite tesutului sa se raceasca; in cazul electrozilor
de dimensiuni mari, sunt necesare 15 secunde. Irigarea locului imediat dupa interventie
este, de asemenea, o metoda utila pentru reducerea caldurii secundare.

Detalii tehnice

Conform specificatiilor tehnice ale aparatelor folosite, sunt de retinut urmatorii parametri:

timpul de contact cu electrodul: cu cat miscarea este mai lenta, cu atat se degaja mai
multa caldura. Daca miscarea este rapida, caldura degajata va fi minima;
intensitatea: daca este prea mare, rezulta degajare mare de caldura si se produc scantei.
Daca intensitatea este cea corecta, avem degajare minima de caldura. Intensitatea
redusa, insuficienta agata tesutul, creste degajarea de caldura si implicit sangerarea.
forma undei radio:

„incizie” - caldura minima;


„hemo” - degajarea de caldura creste nesemnificativ;
„coagularea”- cea mai mare cantitate de caldura degajata, in comparatie cu celelalte
forme de unda.

recventa: cu cat este mai mare, cu atat degajarea de caldura este mai mica;
dimensiunea electrodului: cu cat acesta este mai mare, cu atat cantitatea de caldura
degajata este mai mare si apare necesitatea cresterii intensitatii. Cu cat electrodul
este mai subtire, cu atat caldura va fi mai mica si va fi necesara o intensitate mai
mica.

Studierea radiochirurgiei: medicul poate pune in aplicare majoritatea tehnicilor


chirurgicale cu radiochirurgia, inclusiv incizie, biopsie si coagulare imediat fara o
pregatire speciala prealabila. Sterilizarea electrozilor: partea activa a electrodului se
autosterilizeaza prin activarea unitatii, iar tesutul incizat va fi sterilizat si el la randul lui
in momentul in care se aplica electrodul. Acesta este un avantaj important fata de lamele
bisturielor clasice, unde pot aparea de cele mai multe ori infectii. Autoclavarea
electrozilor: o metoda simpla de autoclavare a electrozilor este prin marirea intensitatii si
intr-o bucata de tifon sterila uda se trage foarte usor electrodul in timp ce se activeaza
unitatea. Se pot produce scanteieri si abur, ceea ce va curata electrodul. Cu ajutorul
radiochirurgiei se pot obtine incizii foarte precise, folosind un electrod cu ac in loc de
bisturiu. A fost creat un electrod „Vari Tip”, ce are un fir subtire de tungsten; acesta este
flexibil, telescopic, reglandu-se in functie de adancimea inciziei dorite. Incizia propriu-
zisa a pielii trebuie sa fie foarte usoara, rapida - tesutul se despica o data cu trecerea
electrodului si in acelasi timp vasele mici sunt coagulate simultan. O data ce pielea a fost
incizata, orice disectie mai adanca poate fi facuta prin modul de lucru 50% incizie - 50%
coagulare, ce va opri sangerarile mai mari, alungind acul telescopic in functie de nevoi.
Orice vase de sange mai mari pot fi coagulate folosind o pereche de pense bipolare.
Marginile tesutului trebuie sa fie exact perpendiculare, daca acul a fost aplicat corect,
obtinandu-se astfel la final o sutura perfecta.

Exemple de utilizare a radiochirurgiei in ginecologie

Aplicatia radiochirurgiei in displazia cervicala Managementul CIN de grad scazut


recunoaste o varietate mare de optiuni terapeutice, incluzand tehnici excizionale sau
distructive. Din cauza cresterii semnificative a leziunilor cervicale premaligne in ultima
decada, diagnosticul precoce si tratamentul corect sunt o prioritate. Trebuie avut in
vedere si raportul cost-eficienta al diferitelor metode folosite. Studiile efectuate au aratat
avantajele folosirii radiochirurgiei cu unde filtrate LEEP (loop electrosurgical excizion
procedure) si conizatia - LLETZ ( large loop excizion of the transformation zone -
conization). In afara avantajului diagnosticului si a tratamentului minim invaziv al
leziunilor premaligne, intr-o singura vizita, prin aceste proceduri excizia
radiochirurgicala ofera avantajul unor margini corespunzatoare ale piesei pentru
evaluarea anatomopatologica. Spre deosebire de tehnicile electrochirurgiei clasice,
distructia tisulara laterala in timpul procedurii este minima, cu o zona de afectare termica
mult mai fina a plagii de rezectie cervicale. Grosimea afectarii termice este corelata cu
puterea folosita si rapiditatea procedurii. Folosind corect echipamentul de radiofrecventa,
specimenul obtinut este optim pentru evaluarea anatomopatologica, avand margini de
rezectie cu deteriorare termica minima(3).

Chirurgia trompelor uterine

Intr-un studiu de microscopie electronica realizat pentru evaluarea distrugerii tisulare


laterale la nivelul trompelor uterine prin diferite instrumente chirurgicale realizat de
August C. Olivar et al. de la Hartford Hospital, se demonstreaza cu acuratete avantajele si
dezavantajele radiochirurgiei in raport cu microelectrocauterul sau laserele CO2, KTP-
532, Nd-YAG. S-au incercat diferite intensitati asupra trompelor uterine in portiunea
istmica la femei sanatoase cu varste cuprinse intre 30 si 42 de ani, rezultatele fiind
evaluate comparativ. Sectiunile de microscopie electronica au aratat faptul ca
instrumentarul chirurgical de radiofrecventa degaja o cantitate minima de caldura asupra
tesutului inconjurator, producand distrugeri minime. In ordine, pe locul urmator din
punctul de vedere al caldurii degajate, urmeaza laserul CO2, cantitatea cea mai mare
distrugere a tesutului apare la folosirea laserului Nd- YAG la intensitate mare. Cel mai
folosit instrument utilizat pentru hemostaza si incizie este electrocauterul; totusi, gradul
de caldura degajata de acest instrument este mare. In acest sens, au fost introduse recent
laserele cu dioxid de carbon sau alte tipuri de lasere (Argon, KTP-532, Nd-YAG), cu
speranta ca vor degaja cat mai putina caldura(4-7). Conform principiilor microchirurgiei,
afectarea mecanica a tesuturilor determina formarea de aderente si compromiterea
functiilor organelor respective, in particular trompele uterine. Imbunatatirea tehnicii
chirurgicale de instrumentare a trompelor uterine poate sa creasca sansele reproductive.
Astfel, cea mai mica cantitate de caldura a fost observata in cazul inciziilor realizate cu
instrumentul de radiofrecventa(8). Desigur ca aplicatiile nu se opresc doar la cele
enumerate, radiochirurgia putand fi folosita cu succes in orice tip de interventie
chirurgicala respectand contraindicatiile si precautiile enumerate

Concluzii

Utilizarea dispozitivelor de radiochirurgie ca tehnica minim-invaziva in practica atat in


operatiile clasice, cat si interventiile de cabinet - electrorezectii, biopsii cervicale,
cauterizari, excizia condiloamelor cutaneomucoase genitale a devenit o rutina in centrele
care sunt dotate cu aceasta tehnologie. Avantajele metodei sunt semnificative in
comparatie cu tehnici chirurgicale clasice sau alternative. Tehnica poate fi aplicata
respectand precautiile citate de orice chirurg care stapaneste principiile chirurgiei clasice.

Bibliografie

1. Huang S.K. Advances in applications of radiofrequency current to catheter ablation


therapy. Pacing Clin Electrophysiol 1991; 14: 28-42. 2. Gupta P.J. Radisurgery:
A new tool in the proctology practice. Bratisl Lek Listy 2004; 105: 270-276.
3. Christian Kainz et al. Radiosurgery in the Management of Cervical
Intraepitelial Neoplasia. J Reprod Med, 1996; 41:409-414.
4. Baggish M.S., Chong A.P. Carbon Dioxide laser microsurgery of the uterine
tube. Obstet Gynecol 1981; 58; 111.
5. Chong A.P., Pepi M., Lashgari M. Pregnancy outcome in microsurgical
anastomosis using cold knife versus CO2 laser.J Gynecol Surg 1989; 5-99.
6. Daniell J.F., Diamond M.P., McLaughlin D.S., Martin D.C., Feste J. Surrey
M.W., Friedman S., Vaughn W.K. Clinical results of terminal salpingostomy
with the use of the CO2 laser: report of the intraabdominal laser study group.
Fertil Steril 1986; 45:175.
7. Bellina J.H. Microsurgery of the faloppian tube with the carbon dioxide laser:
analysis of 230 cases with a two-year follow-up lasers. Surg Med 1983; 3:255).
8. August C. Olivar, Faripour A. Forouhar, Concettina G. Gillies, And David R.
Servanski. Electrone-Microscopic study in assessment of lateral damage of the
uterine tubes by different surgical instruments, Annals of Clinical and
Laboratory Science, 1999, vol. 29, No. 4.

PANDREA OANA DIANA


Grupa a V-a
MG II