ARGINTUL

Introducere Chimia se concentreaza asupra speciilor material, unitare si bine definite, numite substante. Potrivit unei conceptii vechi, chimia cerceteaza acele fenomene in cursul carora are loc o modificare a naturii substantelor(care provoaca o transformare a substantelor in alte substante). Chimia a luat nastere, se crede, in secolul al 2-lea e.n. in Alexandria, un oeas de cultura greceasca din Egipt . Chimia, cel putin la inceput, isi are originea in unele practici si superstitii populare. Cuvantul chimie apare prima oara , in mod cert, intr-un decret al imparatului Diocletian in anul 269 e.n. Prin acest decret se ordona arderea cartilor egiptenilor despre chimie, sau arta facerii aurului sau argintului. Din surse ulterioare se stie ca materia prima a acestei pretinse fabricatii de metale nobile erau metale comune, in special plumbul. In cursul secolului al 18-lea, o pleiada de observatori si experimentatori talentati au acumulat numeroase observatii care, sistematizate de Lavoisier, au permis acestuia sa formuleze o teorie a arderii, constituind astfel punctul de plecare al stiintei chimice moderne. Cea dintai preocupare a chimiei, ca o stiinta a naturii, este aceea de a clasifica, dupa compozitie, proprietatile si structura lor, numeroasele substante gasite in natura sau obtinute artificial. Aceasta chimie descriptiva se divide de obicei in doua ramuri mari, chimia anorganica si chimia organica. Ultima se ocupa de combinatiile foarte numeroase ale carbonului, cea dintai de combinatiile celorlalte elemente. Chimia nu serveste numai industriei chimice ci si altor ramuri ale productiei precum si altor stiinte. Astfel au luat nastere numeroase discipline anexe ale chimiei, ca geochimia, biochimia, chimia Agricola, chimia medicala si altele, fiecare cu metodele si problemele ei specifice. De ce am ales aceasta tema? Am ales aceasta tema deoarece argintul este un metal nobil care este folosit in viata de zi cu zi de persoane prin intermediul bijuteriilor.Bijuteriile folosite , in general, de femei contin 92.5% argint pur.Din argint mai sunt confectionate si tacamuri, ca de exemplu lingurile. Desi este numit metal nobil, argintul nu este scump din punct de vedere financiar.

Argintul

Stare naturala.Obtinerea In natura, argintul se gaseste cel mai des combinat cu sulful ,mai rar cu sulfura de argint curate,argentite, S, dulfe obicei in amestec cu alte sulfuri, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru, stibiu si arsen, de ex. In proustita, in pirargirita si in tetraedritele argentifere. Galena (PbS)contine mai intotdeauna sulfura de argint(pana la 1%); la fel si minereurile de cupru. Mai rar se gasesc, in natura, kerargirita, AgCl, bromargirita, AgBr, discrasita, Sb si argintul in forma nativa. Exceptand minereurile propriu-zise de argint, se extrage mult argint din plumbul obtinut din galena argentifera. Un procedeu mai vechi (Pattison,1833) se bazeaza pe faptul ca plumbul si argintul sunt insolubili in stare solida. Prin racirea aliajului topit,se separa intai cristalele de Pb curat. Acestea se aduna deasupra topiturii ,de unde se indeparteaza continuu, pana se supune cupelarii, unul din procedeele metalurgice cele mai vechi, constand in suflarea unui curent de aer, peste metalul topit, pana ce tot plumbul trece in litarga si ramane argintul aproape pur(95%). Un alt procedeu(Parkes,1855), singurul intrebuintat astazi,consta in adaugarea unei cantitati mici de zinc(1-2%) in plumbul topit. Plumbul si zincul cand sunt solubili unul intr-altul numai peste La temperatura mai joasa, zincul se separa ca o spuma, in care este continut tot argintul sub forma de solutie solida. Zincul este apoi indepartat, din acest aliaj, prin distilare sau prin topire topire oxidanta la , cand trece in oxid. Din minereuri continand S, se extrage uneori argintul prin dizolvare cu cianura de sodiu. Argintul brut se poate rafina chimic sau prin electroliza. Proprietati 1. Argintul este un metal alb, lucios. Dupa aur, este cel mai ductil dintre metale. Este mai moale decat cuprul,dar mai dur decat aurul. Dintre toate metalele, argintul are cea mai mare conductibilitate calorica si electrica. Argintul cristalizeaza in retea cubica cu fete centrate.

2.Argintul nu se combina direct cu oxigenul, dar dizolva,in stare topita,cantitati destul de mari de pe care il elimina, la solidificare, cu atata violenta incat arunca stropi metalici. Din cauza aceasta,argintul curat nu se poate turna in forme, dar se pot prelucra astfel aliajele de argint. Argintul are o mare afinitate pentru sulf. Hidrogenul sulfurat umed innegreste superficial argintul , prin formare de S. Halogenii liberi se combina incet,la temperatura camerei, cu argintul. Din cauza potentialului sau de oxidare negativ si a insolubilitatii,argintul nu se dizolva in solutiile diluate ale hidracizilor , dar se dizolva putin in acid clorhidric concentrat, prin formare de ioni complecsi[Ag ]. Acizii oxidanti, de ex. Acidul sulfuric, concentrate si acidul azotic, chiar diluat, dizolva argintul cu degajare de S ,respectiv NO. Hidroxizii alcalini topiti nu ataca argintul.Cianura de Na, in prezenta aerului,dizolva argintul, intocmai ca si cuprul si aurul,prin formarea unui complex. Mai toate metalele precipita argintul metalic din solutiile sarurilor sale. O solutie de azotat de argint, agitate cu mercur, precipita Ag, care formeaza insa cu mercurul un amalgam. 3.Imbunatatiri. Argintul se uitilizeaza,datorita rezistentei sale fata de agentii chimici,pentru confectionarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale si aparate chimice. Pentru aceste scopuri precum si pentru baterea monezilor se folosesc, de obicei, aliaje de argint cu 10-15% cupru. Argintarea superficiala a obiectelor de cupru sau alama se face fie electrolitic , fie acoperindu-le cu un strat de amalgam de argint, care adera bine, si indepartand mercurul prin incalzire. Cantitati mari de argint servesc la fabricarea oglinzilor si in fotografie. Pentru sudarea cu argint se foloseste un aliaj de Ag,cu putin Cu si Zn. Combinatiile argintului in starea de oxidare +1 1.Oxidul de argint, Ag2O, se precipita brun negricios, cand se introduc ioni HO- intr-o solutie continand ioni Ag+. Intermediar se formeaza probabil hidroxidul de argint, AgOH, care insa nu se poate izola. Desi insolubil in apa, oxidul de argint are, in suspensie apoasa,reactie net bazica, ceea ce dovedeste,de asemenea,prezenta hidroxidului de argint. Oxidul(respectiv hidroxidul)de argint este o baza puternica; sarurile de argint nu sunt hidrolizate in solutie apoasa si au, prin urmare, reactie neutra. Structura cristalina a oxidului de argint este aceeasi ca a oxidului cupros. La incalzire,,oxidul de argintse descompune usor in elemente; este un agent oxidant puternic, de ex. fata de apa oxigenata si de unele substante organice.

Oxidul de argint se dizolva in solutia de NH 3, dand complexul solubil, incolor, [Ag(NH3)2]OH. Din aceasta solutie se depune, dupa o conservare mai lunga, un precipitat de culoare inchisa de nitrura de argint, Ag3N, extrem de exploziv, chiar in stare umeda. 2.Sulfura de argint, Ag2S, ia nastere, sub forma unui precipitat negru, prin introducerea unui curent de H2S in Solutia unei sari de argint. Argintul metalic, expus un timp mai lung unei atmosfere de H2S, se acopera cu un strat subtire, negru, de sulfura. Sulfura de argint este sarea de argint cea mai greu solubila; este insolubila si in acizi minerali. 3. Halogenurile de argint.Fluorura de argint, AgF, alba, obtinuta din Ag2O si o solutie apoasa de HF, este usor solubila in apa, spre deosebire de celelalte trei halogenuri. Fluorura de argint formeaza cu un exces de HF, bifluoruri, intocmai ca fluorurile metalelor alcaline. Clorura, bromura si iodura de argint,AgCl, AgBr si AgI, se disting prin solubilitatea lor extreme de mica in apa si in acizii diluati.Ele se depun, sub forma de precipitate branzoase, prin tratarea unei solutii continand ioni Ag +(de ex. azotat de argint)cu ioni Cl-, Br- sau I-. Reactiile acestea au mare insemnatate in chimia analitica. Halogenurile de argint se topesc la temperature relativ joase(AgF, 4350; AgCl, 4550; AgBr, 4340 si AgI 5520 cu desc.). Clorura de argint este alba; bromura , alba in momentul precipitarii, devine slab galbuie cand sta catva timp in contact cu solutia, iar iodura este galbena. Clorura de argint se dizolva in solutie de ammoniac, cu care formeaza complexul [Ag(NH3)2]. Prin acidularea solutiei cu acid azotic se precipita din nou AgCl. La fel, dar mai greu, se dizolva si AgBr, in timp ce AgI este insolubila in amoniac. In schimb, AgI se dizolva (ca si celelalte doua halogenuri) intr-o solutie de cianura se sodiu. Clorura de argint se dizolva putin si in HCl concentrate, formand complexul H[AgCl2]. De asemenea se dizolva in solutiile concentrate ale clorurilor alcaline. In mod similar se comporta si celelalte halogenuri ale argintului. Cu toata solubilitatea ei extreme de mica in apa, clorura de argint, in suspensie apoasa, este redusa de pulbere de zinc, pana la argint metalic, care se obtine astfel foarte pur, intr-o forma fim divizata (argint molecular): 2AgCl+Zn2Ag+Z2++2Cl-

Pentru a izola argintul dintr-un aliaj al sau, acesta se dizolva in acid azotic; din solutia obtinuta se precipita cu HCl, clorura de argint, iar aceasta se reduce apoi pana la argint, prin reactia de mai sus. Fluorura, clorura si bromura de argint cristalizeaza in reteaua clorurii de sodium.Formele cristaline ale iodurii de argint au fost discutate, in legatura cu defectele de retea. 4.Halogenurile de argint se descompun in elemente, sub actiunea luminii. Clorura de argint, expusa la lumina, se coloreaza intai violet, apoi verzui, prin argintul fin divizat ce se formeaza. Bromura si iodura sunt inca si mai sensibile. 5.Cianura de argint, AgCN, incolora, mult asemanatoare halogenurilor se precipita din solutii continand ioni Ag+, prin adaugarea de ioni CN-. Cianura de argint este insolubila in apa si in acizii diluati, se dizolva insa intr-un exces de solutie de cianura alcalina, formand cianuri coomplexe, de ex. K[Ag(CN) 2]. In ionul complex [Ag(CN)2]-, argintul este legat atat de puternic incat nu poate fi precipitat ca sulfura de argint, desi aceasta are, dupa chiar se stie, un produs de solubilitate foarte mic. Dimpotriva Ag2S, insolubila chiar in acizi minerali se dizolva intr-o solutie de cianura de sodiu, ceea ce arata ca, concentratia ionilor de Ag+ in echilibru cu [Ag(CN)2]- este chiar mai mica decat concentratia ionilor Ag+ in solutie, in echilibru cu Ag2S. Prin cercetarea cu raze X s-a stabilit ca in cristalul K[Ag(CN)2] exista ioni [NC-Ag-CN]- independenti, cu structura liniara, spre deosebire de derivatul analog al cuprului. Structura liniara au si alti complecsi ai argintului cu numar de coordinatie 2, ca ionul [Ag(NH3)2]-, mentionat mai inainte. Tiocianatul de argint, AgSCN, incolor, se precipita din solutii continand ioni Ag+, cand se adauga ioni SCN-; precipitatul se dizolva intr-un exces de tiocianat alcalin, intocmai ca cianura. 6. Saruri cu oxiacizii. Cu oxiacizii, argintul formeaza saruri stabile, cristalizand fara apa de cristalizare. Cea mai comuna sare de argint, azotatul de argint, AgNO3, se obtine direct, prin dizolvarea metalului in acid azotic. Cristalele incolore rombice sunt slab higroscopice si usor solubile in apa. Solutia apoasa, neutra, are un gust amar, metalic. Multe substante organice reduc azotul de argint pana la metal; de aceea, azotatul de argint coloreaza pielea neagru. Tot incolor dar mai greu solubile in apa sunt sulfatul de argint, Ag2SO4, care se prepara prin dizolvarea directa a metalului in acid sulfuric concentrate, si

acetatul de argint, CN3COOAg, care se obtine prin dizolvarea carbonatului de argint, in acid acetic. 7. Combinatii complexe. Unele combinatii complexe ale argintului cu halogeni, CN, SCN sau NH3 au fost descries mai inainte. Se mai cunosc complecsi cu amine, ca etilendiamina si pridina, sau alte combinatii heterociclice cu azotul. Argintul are o tendinta deosebit de pronuntata de a da complecsi cu olefin si hidrocarburi aromatice. Multi dintre acesti complecsi sunt destul de stabili pentru a fi izolati in stare cristalizata. In cristalul complexului percloratului de argint cu benzenul, [Ag(C6H6)]+ClO4-, s-a dovedit existent unor lanturi AgC6H6-Ag-C6H6- si a ionilor ClO4-. Complecsi cu argint ai olefinelor servesc, in unele cazuri, la izolarea acestora din amestecuri. La distrugerea complexului rezulta olefin pura. Combinatii ale argintului in alte stari de oxidare. Se cunosc combinatii ale argintului in starile de oxidare +2 si +3. Acestea sunt in general, puternic oxidante, tinzand sa se reduca la Ag+. 1. Difluorura de argint, AgF2, se obtine prin trecerea unui current de fluor peste clorura de argint sau argint metalic fin divizat, la cca.2000. Este un solid negru, higroscopic care reactioneaza energic cu apa. 2. Ioni Ag2+ iau nastere in solutie apoasa prin oxidarea sarurilor de argint(I) cu ozon sau persulfati alcalini. Solutiile acestea au proprietati puternic oxidante, In absenta unor substante capabile de a se oxide, ionii Ag2+ se disproportioneaza si reactioneaza cu apa, degajand oxigen: 2Ag2+ Ag+ + Ag3+ Ag3+ + H2O AgO+ + 2H+ AgO+ Ag+ + 1/2 O2 Ionul Ag2+ este stabilizat prin complexare; se obtin, de ex. complecsi stabili cu pirida, ca [Ag(C5H5N)4]S2O8. 3. Prin oxidarea unei solutii care contine AgI, cu persuflati in mediu bazic, se obtine un oxid de argint cu formula AgO. Acesta are proprietati puternic oxidante, de ex. oxideaza la rece, rapid si complet, oxidul de carbon (metoda pentru retinerea oxidului de carbon in mastile de gaze):

2AgO + CO Ag2CO3 Oxidul AgO este diamagnetic, deci nu poate fi un oxid al argintului in stare de oxidare +2(in care ionul Ag2+ ar avea configuratia electronica d9 si deci ar trebui sa fie paramagnetic). Cercetarea cristalelor prin difractie de neutroni a aratat ca reteaua acestui compus contine doua feluri de atomi de argint, deci formularea corecta a oxidului este AgIAgIIIO2.

CONCLUZII Cea mai stabila stare de oxidare a argintului este +1. Compusii continand AgII sunt mult mai instabili decat cei ai cuprului(II).Starea de oxidare +3 este la argint si mai instabila si apare aproape numai in combinatii complexe. Existenta ionilor Ag2+ si Ag3+ in solutie apoasa este limitata; numai starea de oxidare +1 are importanta pentru chimia apoasa a argintului. Argintul este un metal cu potential de oxidare negative.Din aceasta cauza este rezistent la actiunea acizilor, daca acestia nu sunt oxidanti. Acesta, in schimb, trece relative usor in solutie prin complexare, in special sub actiunea cianurilor alcaline, cu care formeaza ioni complecsi deosebit de stabili.

BIBLIOGRAFIE

CHIMIE GENERALA, EDITIA A V-A, C.D.NENITESCU,EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI 1985